ICCJ. Decizia nr. 2670/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2670/2013
Dosar nr. 7296/104/2012
Şedinţa publică din 10 septembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 22 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul nr. 7296/104/2012 s-au dispus următoarele:
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.A.I., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
În baza art.65 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera a teza a II-a(de a alege), lit. b) (de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale) C. pen. pe durată de 4 ani.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 an şi 2 luni închisoare.
În baza art. 65 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-e) C. pen., prevăzută de lege pentru această din urmă infracţiune.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera a teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata de 4 ani.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei principale timpul reţinerii şi arestării preventive cu începere din data de 7 noiembrie 2012.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura preventivă a arestării inculpatului.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.O. SRL prin lichidator judiciar I.G.F.E.C.I.P.U.R.L. la plata sumei de 952.261 lei, din care 219.482 lei impozit pe profit şi 732.779 lei T.V.A., cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii ce includ majorări şi penalităţi de întârziere calculate asupra despăgubirilor pentru daune materiale începând cu ziua următoare scadenţei până la stingerea debitului, cu titlul de despăgubiri pentru daune moratorii şi respectiv sancţiune civilă, către partea civilă M.F. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Olt.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea părţii civile de obligare la plata de despăgubiri a învinuitului P.I.N.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente până la concurenţa sumelor stabilite mai sus cu titlu de despăgubiri, în vederea reparării prejudiciului produs părţii civile.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2.500 de lei către stat cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu avansat Baroului Olt conform delegaţiei emisă de acesta cu nr. 1402/2012 din 29 noiembrie 2012.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 872/P/2011 din 27 noiembrie 2012 a fost trimis în judecată inculpatul N.A.I. pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) rap. la alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 33 lit. a) C. pen.
În cuprinsul actului de inculpare s-a reţinut că inculpatul, în calitate de administrator al SC N.O. SRL, nu a declarat la organul fiscal, în mod repetat, la diferite intervale de timp, veniturile realizate şi obligaţiile fiscale aferente din perioada 1 iulie 2009 - 31 decembrie 2009, prejudiciind astfel bugetul statului cu suma de 952.261 lei reprezentând TVA şi impozit pe profit cuvenite acestuia.
Totodată, s-a reţinut în sarcina inculpatului că a declarat fictiv sediul social din oraş Drăgăneşti Olt str. Colonel Ion Năstase şi punctul de lucru Brebeni jud. Olt, deşi în aceste locaţii nu s-a desfăşurat niciun fel de activitate şi că nu a dat curs invitaţiilor de a se prezenta la verificare cu evidenţa primară şi contabilă la aceste adrese.
La termenul de judecată din 5 martie 2013 prima instanţă a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, în cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) rap. şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu argumentarea că, în raport de conţinutul lor constitutiv, cele două fapte penale sesizate prin rechizitoriu de procuror sunt distincte, aceasta fiind, de altfel, intenţia exprimată prin acest act procesual atâta timp cât s-a făcut trimitere la o pluralitate de fapte penale de evaziune fiscală sub forma concursului real (prin folosirea în dispozitiv a pluralului „infracţiuni ” dar şi prin referirea la prevederile art. 33 lit. a) C. pen.).
În raport de poziţia procesuală a inculpatului care, la termenele din 11 februarie 2013 şi 5 martie 2013, a declarat că recunoaşte faptele descrise în rechizitoriu în încadrarea juridică stabilită de instanţă şi că doreşte să se judece pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Ca urmare, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi pe baza probei cu înscrisuri în circumstanţiere, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Firma SC N.O. SRL, care avea ca obiect principal de activitate comerţul cu produse petroliere accizabile provenite din achiziţii intracomunitare efectuate din Bulgaria, a fost administrată de la înfiinţare şi până la data de 12 august 2009 de inculpatul N.A.I., iar de la data de 12 august 2009, de P.I.N., însă, în fapt, administrarea firmei a revenit tot inculpatului.
Urmare sesizării emisă de Garda Financiara - Secţia Olt, organele fiscale aparţinând Serviciului de Inspecţie Fiscală au procedat, în perioada 01-05 aprilie 2011 si ulterior în 18-20 octombrie 2011, la efectuarea unor verificări la SC N.O. SRL privind achiziţiile si serviciile) intracomunitare cu produse petroliere accizabile, precum şi la efectuarea unor controale încrucişate la partenerii care au declarat prin declaraţia 394, achiziţii de bunuri si servicii de la SC N.O. SRL Drăgăneşti Olt. În urma controlului s-a constatat faptul că la sediul social declarat, situat în oraşul Drăgăneşti-Olt, str. Colonel Ion Năstase, jud. Olt, precum şi la punctul de lucru din corn. Brebeni, jud. Olt nu se desfăşura niciun fel de activitate şi, de asemenea, că în locurile menţionate mai sus nu a fost găsit nici un reprezentant legal al societăţii.
Ca urmare, s-a mai reţinut că organele fiscale au procedat la invitarea la sediul instituţiei a numitului P.I.N., în calitate de administrator al firmei, cu toate documentele de evidenta primară şi contabilă, invitaţie ce a fost trimisă atât la sediul firmei, cât şi la domiciliul acestuia, iar primirea acesteia a fost confirmată de către soţia administratorului.
In pofida demersurilor efectuate, P.I.N. nu a dat curs invitaţiei oficiale si nu s-a prezentat la sediul D.G.F.P. Olt cu documentele solicitate, astfel ca verificările s- au efectuat pe baza documentelor si informaţiilor din procesul-verbal de constatare încheiat de comisarii Gărzii Financiare Olt din 24 noiembrie 2009, a declaraţiilor informative cod 394 si a informaţiilor primite prin sistemul V. referitoare la achiziţiile si livrările intracomunitare depuse pentru anul 2009, precum şi a controalelor încrucişate efectuate la partenerii care au declarat prin declaraţia 394 achiziţii de bunuri şi servicii de la SC N.O. SRL Drăgăneşti Olt.
S-a mai reţinut că P.I.N. a preluat SC N.O. SRL prin intermediul martorului C.S. contra unei sume de bani, fără a desfăşura însă vreo activitate în numele firmei şi fără să cunoască unde se află sediul sau punctul de lucru, neavând nici specimen de semnătura în vreo banca, motiv pentru care faţă de acesta s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
S-a mai reţinut că, din informaţiile furnizate de Biroul Judeţean de Informaţii Fiscale din cadrul D.G.F.P. Olt cu privire la raportul V. s-au constatat neconcordanţe referitoare la achiziţiile şi serviciile intracomunitare efectuate de SC N.O. SRL în statul membru U.E. Bulgaria. De asemenea, că societatea a efectuat achiziţii intracomunitare in trimestrul III - 2009 de la I.G. Bulgaria - în suma totala de 2.061.454 lei şi V. Bulgaria - in suma de 127.206 lei, achiziţii ce nu au fost declarate la organul fiscal si, totodată, că aceasta a beneficiat de servicii intracomunitare de la N.N.S. Bulgaria, în suma de 2.099 lei, de asemenea, nedeclarate.
S-a mai constatat că, pentru perioada 13 mai - 30 iunie 2009, SC N.O. SRL Drăgăneşti-Olt si-a înregistrat şi declarat obligaţiile de plată la bugetul de stat însă, începând cu luna iulie 2009, această societate nu a mai depus la organul fiscal teritorial nicio declaraţie cu privire la impozitele si taxele datorate, fapt pentru care a fost declarata inactivă începând cu data de 30 mai 2011; totodată, că SC N.O. SRL Drăgăneşti-Olt s-a aprovizionat, în perioada 21 mai 2009-30 iulie 2009 cu cantitatea de 1.577.860 kg combustibil greu de la I.G. Bulgaria, în baza unui număr de 63 facturi în suma totala de 897.181,50 euro, respectiv 3.831.933,13 lei, potrivit notelor de intrare-recepţie.
A mai reieşit din probele administrate în cauză că, în luna iulie 2009, serviciile de transport ale combustibilului aprovizionat de la I.G. s-au efectuat cu firma V. Bulgaria prin ordin telefonic, plăţile fiind efectuate cu numerar. în aceeaşi lună, SC N.O. SRL a realizat vânzări de combustibil greu în sumă totală de 3.200.617,23 lei din care venituri în sumă de 2.689.594,30 lei si TVA colectat în suma de 511.022,92 lei, sume pe care însă nu le-a declarat la organul fiscal şi s-a sustras în acest fel de la plata către bugetul de stat a sumei totala de 552.332 lei reprezentând impozit pe profit estimat ca sustras în sumă de 41.309 lei si TVA de plata în sumă de 511.023 lei.
De asemenea, în trimestrul III 2009, firma a realizat vânzări în suma totală de 18.649 lei către SC G. SRL Găneasa şi SC A.G. SRL Piatra Olt, din care venituri în sumă de 15.671 lei si TVA colectată în sumă de 2.977,61 lei, sume pe care nu le-a declarat la organul fiscal şi s-a sustras în acest fel de la plata către bugetul de stat cu suma totală de 5.485 lei, din care 2.507 lei impozit pe profit estimat şi 2978 TVA de plată.
Totodată, cu privire la aprovizionările şi vânzările de combustibil greu s-a reţinut că SC N.O. SRL a rămas cu un stoc de marfă în cantitate de 14.585 kg (17.152 litri), iar din documentele puse la dispoziţie de către Garda Financiara Olt s-a constatat că au fost efectuate o serie de retururi de marfă de la firmele SC A. SRL Balş, SC R.M. SRL Slatina si SC S.M. SRL Brebeni, în cantitate totala de 101.075 kg (118.908 litri) combustibil.
De aceea, la finele anului 2009, s-a constatat că societatea ar fi trebuit sa aibă în stoc combustibil în cantitate totală de 136.060 litri, însă atât la sediul firmei cat şi la punctul de lucru din Brebeni nu s-au găsit aceste cantităţi, drept pentru care s-a tras concluzia că marfa în cauză a fost comercializată fără documente legale, dar şi că, prin neînregistrarea acestor operaţiuni, SC N.O. SRL s-a sustras de la plata către bugetul de stat cu suma totală de 104.766 lei din care 47.893 lei impozit pe profit şi 56.873 lei TVA de plată.
De asemenea, în perioada mai - iunie 2009, societatea a înregistrat un număr de 4 facturi fiscale de aprovizionare cu şnur teflonat în valoare totală de 1.543.201 lei de la SC P.S. SRL, iar conform documentaţiei contabile, aceste mărfuri nu s-au livrat mai departe către beneficiari. Se mai constată că produsul şnur teflonat nu a fost găsit în stoc, nici la sediul social şi nici la punctul de lucru menţionat şi că întreaga cantitate a fost vândută fără documente legale şi fără ca veniturile şi TVA din aceste tranzacţii să fie înregistrate in evidenta contabila a firmei, iar în acest fel că societatea s-a sustras de la plata către bugetul de stat cu suma de 487.652 lei, reprezentând impozit pe profit de 2.927 lei şi T.V.A. de plata de 264.725 lei.
Cu privire la inculpat s-a constatat că, deşi este certă participarea sa pe deplin conştientă în scopul de a comite actele materiale şi infracţiunile de evaziune fiscală, totuşi trebuie reţinut că rolul său era acela de a acoperi şi a suporta consecinţele, inclusiv penale, ale activităţii ilicite ale altor persoane, precum C.M., care au rulat prin intermediul firmei inculpatului capitalul necesar unor astfel de operaţiuni de anvergură mare. Pe de altă parte, s-a constatat că scopul operaţiunii de cesionare către P.I.N. a patrimoniului firmei SC N.O. SRL, precedată de plata unei sume de bani de 300 de lei către acesta, a fost acela de a transfera la rândul său răspunderea penală pentru activitatea ilicită susmenţionată asupra acestei persoane. In plus, trebuie reţinut ca scop al activităţii ilicite a inculpatului acela de a prejudicia bugetul statului cu drepturile fiscale cuvenite atât în folosul său, dar mai ales în folosul persoanelor care rulau capital de valoare mare prin intermediul firmei inculpatului, iar ca mobil sau cauză a acesteia, acela de satisfacere pe căi ilicite a unor nevoi materiale de întreţinere a sa şi a familiei.
Ca probe în acest sens au fost reţinute declaraţiile de recunoaştere de către inculpat a comiterii faptelor penale menţionate, care se coroborează, cu referire la prima infracţiune, cu constatările din procesele-verbale din 20 octombrie 2009 emis de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova - Serviciul Antifraudă Vamală şi Fiscală în care, cu privire la firma SC A. SRL, se consemnează că deşi firma SC N.O. SRL i-a emis factura din 11 iunie 2009 pentru cantitatea de 29.033 litri combustibil lichid greu cu o valoare de 77.735,85 lei pe care a achitat-o cu ordin de plată dat B.R.D. - Suc. Militari Bucureşti, totuşi, datorită neprimirii efective şi nerecepţionării produsului, a procedat la stornarea în luna iulie 2009 din evidenţa contabilă a înregistrării operaţiunii de achiziţie din contul furnizori (cont nr. 401) şi înregistrarea corespunzătoare în contul furnizori-debitori (cont nr. 409) şi apoi la întocmirea unei facturi de retur pentru cantitatea menţionată cu indicarea la rubrica date privind expediţia a numelui inculpatului şi din 22 septembrie 2009 al aceleiaşi autorităţi fiscale în care, cu privire la firma SC P. SRL, se arată că s-a aprovizionat de la firma SC N.O. SRL în mod repetat de un număr de 10 ori cu emiterea de facturi de către furnizor în cursul lunilor mai-iulie 2009, la diferite intervale de timp, de la câteva zile până la câteva săptămâni, cu cantităţi în jurul a 28.000 până la 30.000 de litri de combustibil greu, dar şi că aceiaşi firmă s-a aprovizionat cu cantitatea de 35.000 de litri de acelaşi fel de combustibil de la furnizorul SC Y.I. SRL care, la rândul său, s- a aprovizionat de la firma SC N.O. SRL, elemente probatorii prin care se dovedesc actele materiale de comercializare prin vânzare de către firma administrată de inculpat a acestui produs.
De asemenea, s-a reţinut că mijloacele de probă anterior menţionate se coroborează şi cu constatările din raportul de expertiză contabilă emis de Inspectoratul de Poliţie al jud. Olt - Serviciul de investigare a fraudelor - Compartimentul cercetări penale, din Dosarul nr. A/3009494/2011, în care se arată că prejudiciul produs bugetului statului de către inculpat, în calitate de administrator al firmei SC N.O. SRL, prin nedeclararea tuturor obligaţiilor de plată aferente comercializării produselor petroliere şi şnurului teflonat este, pentru perioada 15 mai -12 august 2009, în sumă de 570.897 lei, din care impozit pe profit 48.124 lei şi TVA colectat 522.773 lei, iar pentru intervalul în continuare până în noiembrie 2009, în sumă de 381.364 lei, din care impozit pe profit 171.358 lei şi TVA colectat 210.472 lei; în acelaşi document se arată că aprovizionările intracomunitare de produse petroliere s-au făcut de SC N.O. SRL în condiţii legale, pe bază de documente justificative (C.M.R. - uri şi facturi), dar şi că au fost înregistrate în evidenţa contabilă livrările efectuate în lunile mai şi iunie 2009, eu excepţia facturii nr. 21 din 30 iunie 2009, în valoare de 77.648 lei, pentru luna iulie 2009 neexistând documente care să ateste înregistrări în evidenţa contabilă, respectiv că din extrasele de cont prezentate reiese că încasările pentru produsele petroliere livrate s-au efectuat prin contul deschis firmei menţionată la Banca Transilvania. Pe de altă parte, pe baza procesului - verbal întocmit de D.G.F.P. Olt - Serviciul inspecţie fiscală persoane juridice au fost reţinute datele referitoare la volumul achiziţiilor intracomunitare de produse petroliere de la I.G. Bulgaria şi V. Bulgaria, respectiv de şnur teflonat de la SC P. SRL din trim. III 2009 menţionate mai sus, constatându-se că în raport de aprovizionările şi livrările de combustibil, inclusiv cele returnate trebuia să se regăsească la firmă un stoc de 136.000 de litri combustibil şi cantitatea de şnur teflonat, dar că, în fapt, aceste cantităţi nu s-au regăsit şi că drept urmare se prezumă că acestea au fost vândute, prin neevidenţierea acestor operaţiuni inculpatul sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale.
Prima instanţă a reţinut că aceste probe se coroborează şi cu declaraţiile numitului P.I.N. care a arătat că, la solicitarea colegului său de serviciu, martorul C.Ş., a fost de acord să cesioneze de la inculpat, acesta din urmă în calitate de cedent, la Oficiul registrului comerţului Olt, la data de 12 septembrie 2009, firma SC N.O. SRL pentru suma de 300 de lei, pe care a primit-o de la acest martor înaintea cesionării-cedării patrimoniului acesteia, dar că, în fapt, nu a desfăşurat vreo activitate în cadrul acesteia, dar şi cu ale martorilor C.G.A., U.M. şi B.D.M. care, în calitate de administratori de firme comerciale, au arătat că au intrat în raporturi comerciale cu inculpatul. Primul martor a declarat că deşi a făcut plata, nu i s-a făcut predarea combustibilului şi că inculpatul i-a spus că menţiona pe facturi „combustibil greu ” spre a evita plata accizelor; cel de al doilea a arătat că a refuzat livrarea făcută de inculpat cu ajutorul a două cisterne atunci când a observat că pe facturi era menţionat combustibil greu deoarece nu avea licenţă pentru astfel de marfa, deşi a solicitat şi i s-a oferit motorină; cel de al treilea martor a precizat că a încheiat cu firma inculpatului, la iniţiativa numitului C.M. din comuna Brebeni, jud. Olt, un contract de furnizare de produs petrolier cu nr. 1 din 21 mai 2009, că i s-au făcut livrările de către această persoană, însoţită uneori de inculpat, dar şi că a făcut plata prin bancă, respectiv că a recunoscut din fotografiile prezentate de organele judiciare pe inculpat, dar şi pe numitul C.C., fratele lui C.M., ca şi faptul că numitul C.M. a decedat în anul 2010.
S-a mai reţinut că aceleaşi aspecte rezultă şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei: declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat ale firmei SC N.O. SRL din care, pentru anul 2009, rezultă un cuantum de 1.725 lei, cele privind situaţia activelor firmei SC N.O. SRL la 1 ianuarie 2009 şi 30 iunie 2009, în care la rubrica stocuri, la prima dată calendaristică, este trecută cifra zero, iar la cea de a doua, valoarea de 1.643.352 lei, iar ca active circulante suma de 1.762.228 lei ce atestă aprovizionările susmenţionate, dar şi facturile emise de SC N.O. SRL în calitate de furnizor, prin care se dovedesc vânzările de bunuri menţionate.
În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală constând în declararea falsă a sediului social şi a punctului de lucru ale societăţii au fost reţinute ca probe elementele privind invitarea administratorului P.I.N. şi a inculpatului, care administra în realitate firmă, să prezinte la control evidenţa contabilă a societăţii, atestate de adresele emise în acest sens transmise la sediul firmei şi la domiciliul administratorului, coroborat cu faptul că inculpatul nu a dat curs acestora, dar şi cu constatarea din actul de control fiscal din care a rezultat că în cele două locaţii nu se desfăşura niciun fel de activitate, aşa cum rezultă din procesul verbal din 1 noiembrie 2011 al D.G.F.P. (fila a II-a).
Referitor la constatările privind rolul inculpatului în acoperirea activităţii ilicite a altor persoane au fost reţinute probele reprezentate de elementele de fapt din declaraţia martorului B.D.M. care a arătat modalitatea în care a încheiat şi s-a executat contrarul comercial de furnizare de combustibil, anume la iniţiativa numitului C.M. care, de fapt, făcea livrările, care se coroborează cu prezumţia că, dată fiind situaţia materială evident precară a inculpatului, rezultând din faptul că nu a uzat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, dar şi vârsta tânără a acestuia, trebuie admis că nu avea capitalul necesar unor astfel de aprovizionări cu combustibil şi şnur teflonat de valoare mare şi că, de fapt, rula activul financiar al altor persoane. De asemenea, constatările privind scopul operaţiunii ce cesionare - cedare a SC N.O. SRL din data de 12 august 2009 au fost apreciate ca fiind susţinute prin faptul probat că P.I.N. nu a desfăşurat niciun fel de activitate în cadrul firmei, dar şi că administrarea acesteia a fost efectuată în continuare de către inculpat, aspecte care reies din declaraţiile acestora, dar şi din declaraţiile martorilor.
Deopotrivă, constatările privind scopul activităţii ilicite a inculpatului a fost apreciat ca fiind probat prin urmarea materială constând în prejudicierea cu sume mari a bugetului statului, iar mobilul acesteia - prin situaţia materială precară a acestuia şi prin obligaţiile de întreţinere ale unei familii ce include un copil de vârstă mică.
Faptele comise de către inculpat au fost apreciate ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. art. 9 alin. (1) lit. b) rap. şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Referitor la prima infracţiune de evaziune fiscală în formă continuată, sub aspectul laturii obiective, au fost reţinute actele materiale repetate la diferite intervale de timp ale inculpatului, omisive sub aspectul obligaţiei de declarare la organele fiscale a operaţiunilor şi a veniturilor realizate, ce reprezintă inacţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii, acte materiale aflate în raport de la cauză la efect cu urmarea materială constând în prejudicierea bugetului statului cu drepturile sale fiscale reprezentate cu TVA-ul colectat şi impozitul pe profit. S-a mai constatat că forma agravată a acestei infracţiuni prin raportarea la alin. (2) al art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.241/2005 este dată de nivelul prejudiciului produs prin faptele ilicite, situat peste echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro.
Sub aspectul laturii subiective a fost reţinută vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe, caracterizată prin scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale ce este atestată de criteriul obiectiv, anume conduita inculpatului în condiţii de discernământ.
Forma continuată a infracţiunii a fost reţinută cu argumentarea că fiecare din actele materiale constituie faptă care realizează conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală şi că toate aceste fapte se află în unitate de rezoluţie infracţională deoarece încă de la prima faptă, dar şi pe parcursul celorlalte, inculpatul, datorită modului de desfăşurare al acestora, a acţionat pe baza aceleiaşi hotărâri atâta timp cât a prevăzut întreaga activitate infracţională şi a urmărit-o în condiţiile în care se reţine unitatea de persoană a inculpatului ca autor al acestora. In plus, intervalul de timp dintre actele materiale omisive, care este de la câteva zile până la câteva săptămâni, potrivit datelor din facturile emise, probează că sunt corespunzătoare formei continuate a infracţiunii de evaziune fiscală.
Referitor la cea de a doua infracţiune s-a constatat, sub aspectul laturii obiective că actele materiale ale inculpatului de a declara fictiv sediul social şi punctul de lucru atâta timp cât s-a constatat de organele fiscale că nu s-a desfăşurat nicio activitate la cele două locaţii şi că nu s-a dat curs invitaţiilor trimise de a se prezenta la verificare cu evidenţa primară şi contabilă la aceste adrese, constituie acţiunea ce reprezintă elementul material al acestei infracţiuni care se află în raport de la cauză la efect cu urmarea materială reprezentată de prejudicierea bugetului statului cu drepturile fiscale menţionate anterior. Sub aspectul laturii subiective a acestei infracţiuni s-a reţinut vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe, stabilită tot în raport de conduita acestuia în condiţii de discernământ. Totodată, s-a reţinut că spre deosebire de prima infracţiune, cea de a doua este o infracţiune simplă întrucât, sub aspectul laturii obiective, există o singură acţiune care nu durează în timp şi realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii.
Ca urmare în baza art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prima instanţă a rezolvat acţiunea penală prin condamnarea inculpatului pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, la individualizarea pedepselor aplicate fiind reţinute criteriile cu caracter general prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., dar şi cele cu caracter particular ale cauzei, respectiv modalitatea de comitere a infracţiunilor, scopul şi mobilul activităţii sale ilicite, dar şi lipsa antecedentelor penale ce a fost apreciată ca denotând o bună conduită anterioară a inculpatului săvârşirii faptelor şi reţinută ca şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., vârsta tânără şi obligaţiile familiale ale inculpatului.
În baza art. 65 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) litera a teza a II-a (de a alege) lit. b) (de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale) C. pen. pe durată de 4 ani, ţinându-se cont de legătura dată de conţinutul infracţiunilor comise de inculpat şi amploarea acestora cu conţinutul drepturilor menţionate. S-a mai reţinut că restul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) C. pen. nu au fost interzise cu titlul de pedeapsă complementară deoarece nu s-a constatat legătură de conţinut între aceste drepturi şi infracţiunile de faţă.
De asemenea, în baza art. 65 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.,ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante menţionată, a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-e C. pen., prevăzută de lege pentru cea de a doua infracţiune de evaziune fiscală.
În baza art.71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., menţinându-se argumentele susmenţionate cu privire la situaţia similară privind pedeapsa complementară.
Sub aspectul laturii civile a procesului s-a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale privind fapta proprie şi pentru fapta altuia prevăzute de art. 998, 999 şi 1000 alin. (3) din Codul civil în vigoare la data comiterii faptelor penale.
S-a reţinut în acest sens că existenţa prejudiciului şi a despăgubirilor compensatorii şi moratorii solicitate de partea civilă, precum şi a raportului de la efect la cauză al acestora cu faptele ilicite ale inculpatului, sunt probate prin faptul recunoaşterii nivelului acestora din rechizitoriu de către inculpat, prin declaraţia dată la data de 11 februarie 2013, care se coroborează cu înscrisurile şi cu declaraţiile martorilor.
În ce priveşte răspunderea pentru fapta altuia a firmei parte responsabilă civilmente SC N.O. SRL, s-a reţinut că aceasta operează pe temeiul obligaţiei de garanţie a comitentului pentru prepusul său - inculpatul, pentru încălcarea de către acesta a obligaţiilor ce i-au revenit în calitate de administrator.
S-a mai reţinut că, deşi firma se afla în procedura falimentului în Dosarul nr. 4704/104/2011 aflat pe rolul Tribunalului Olt, în lipsa unei prevederi speciale în Codul de procedură penală nu vor fi aplicate dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind suspendarea acţiunilor civile având ca obiect drepturile contra societăţii în faliment.
Totodată, s-a reţinut că a fost clarificată contradicţia dintre manifestarea de voinţă a A.N.A.F. care, în adresa sa nr. 8349 din 30.01.2013 a arătat că se constituie parte civilă atât împotriva inculpatului cât şi a părţii responsabile civilmente, şi cea din adresa nr. 3687 din 7 februarie 2013 a D.G.F.P. Olt care arata că se constituie în această calitate doar împotriva inculpatului, deoarece prin adresa sa din 18 martie 2013 această din urmă autoritate fiscală a precizat că înţelege să promoveze acţiunea civilă împotriva amândurora.
De asemenea, s-a constatat că prima adresă a D.G.F.P. Olt nu are valoare juridică deoarece nu a respectat mandatul încredinţat de către A.N.A.F. care prevedea exercitarea acţiunii penale împotriva ambelor părţi.
Ca urmare, instanţa a stabilit în sarcina inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente prin lichidator, obligaţia de plată a despăgubirilor compensatorii şi moratorii, ca şi a penalităţilor de întârziere calculate conform art. 120 alin. (1) din C. proc. fisc., cu începere din ziua următoare scadenţei până la stingerea debitului.
Cererea părţii civile de obligare la plata despăgubirilor compensatorii şi moratorii, în solidar cu cele două părţi, şi a numitului P.I.N., a fost respinsă ca inadmisibilă cu argumentarea că instanţa nu a fost sesizată prin rechizitoriu cu privire la această din urmă persoană în calitate de inculpat, faţă de aceasta dispunându-se o soluţie de scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost comisă de acesta), astfel încât nu se poate angaja răspunderea juridică a acestuia în cadrul procedurilor pendinte.
Totodată, în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente, până la concurenţa sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri în vederea reparării prejudiciului produs părţii civile.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul N.A.I. şi partea civilă D.G.F.P. Olt, în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - reprezentant legal al Statului Român.
Prin motivele de apel ale parchetului s-a invocat omisiunea instanţei de a face aplicarea art. 13 C. pen., deşi anterior pronunţării sentinţei, Legea nr. 241/2005 a fost modificată prin Legea nr. 50/2013, stabilind un regim sancţionator mai sever, dar şi faptul că pedeapsa aplicată nu a fost corect individualizată, fiind stabilită într-un cuantum prea mic faţă de natura şi gravitatea faptelor, de consecinţele acestora, dar şi de conduita inculpatului care nu a acoperit prejudiciul cauzat, fiind cercetat pentru fapte de acelaşi gen şi în alte cauze penale.
Inculpatul N.A.I. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare, solicitând aplicarea unei pedepse egală cu durata detenţiei preventive sau stabilirea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării ei, în condiţiile art. 861C. pen.
Partea civilă D.G.F.P. Olt, în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - reprezentant legal al Statului Român, a criticat hotărârea atacată sub aspectul soluţiei dată laturii civile, arătând, în esenţă că, în mod greşit instanţa a admis în parte acţiunea civilă, obligându-l pe inculpat numai la plata sumei de 952.261 lei, faţă de suma de 1.814.879 lei, reprezentând prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului, conform procesului verbal de inspecţie fiscală din 1 noiembrie 2011, şi că, deopotrivă, injust nu a dispus şi obligarea numitului P.N. la repararea prejudiciului.
Prin Decizia penală nr. 215 din 31 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 58 din data de 22 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 7296/104/2012, iar în rejudecare:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. şi art. 76 lit. d) pentru fiecare dintre cele două infracţiuni reţinute.
S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. de la 2 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art. 13 C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 4 ani.
S-a dedus în continuare detenţia preventivă, de la data de 22 martie 2013 la zi, şi s-a menţinut starea de arest faţă de inculpat.
S-au menţinut, în rest, dispoziţiilor sentinţei penale atacate, în măsura în care acestea nu contraveneau deciziei.
Prin aceeaşi hotărâre, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul N.A.I. şi partea civilă D.G.F.P. Olt împotriva aceleiaşi sentinţei penale.
În considerentele acestei decizii s-a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi inovaţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat la urmărirea penală, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum şi o corectă individualizare a pedepselor aplicate acestuia, astfel încât criticile formulate de inculpatul N.A.I. şi partea civilă au fost apreciate ca fiind nefondate.
Instanţa de apel a apreciat însă apelul parchetului ca fiind fondat, constatând întemeiată critica privind omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea art. 13 C. pen. fiind întemeiată.
În acest sens, s-a reţinut că, astfel cum a stabilit prima instanţă, inculpatul a comis fapta în cursul anului 2009, sub imperiul Legii nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală, iar până la data de 22 martie 2013, când s-a judecat cauza în fond, acest act normativ a fost modificat prin Legea nr. 50 din 14 martie 2013, în sensul că art. 9 alin. (2) s-a modificat, având următorul cuprins: „(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.” Or, faţă de o atare succesiune de legi penale în timp, instanţa de fond trebuia să constate că tragerea la răspunderea penală a inculpatului pentru faptele săvârşite trebuie supusă regimului dispoziţiilor art. 13 C. pen., primind încadrarea juridică potrivit legii penale mai favorabile intervenită de la data comiterii şi până la judecarea definitivă a cauzei.
S-a apreciat în acest sens că doctrina a opinat constant, iar jurisprudenţa a acceptat că în alegerea legii penale mai favorabile instanţele judecătoreşti sunt obligate să ţină seama de toate consecinţele pe care le atrage încadrarea juridică într-o lege sau alta, respectiv condiţiile de incriminare (conţinut, tratament sancţionator, felul pedepselor, limitele acestora, alte sancţiuni penale), de urmărire şi judecată, voinţa legislativă producându-şi efectele indiferent de conduita procesuală a inculpatului, subiect al infracţiunii deduse judecăţii. Astfel, analiza comparativă a celor două reglementări penale confirmă concluzia că incriminarea actelor materiale prin art.9 din Legea nr. 241/2005, cu modificările aduse prin Legea nr. 50 din 14 martie 2013, ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu mai mare de 100.000 euro (cum este cazul în speţă) este mai severă, limitele de pedeapsă majorându-se cu 5 ani; prin urmare, în speţă erau incidente dispoziţiile art. 13 C. pen.
Deopotrivă, instanţa de apel a apreciat ca fondată şi critica parchetului privind individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se în acest sens că tratamentul sancţionator aplicat inculpatului este nejustificat de blând, pedeapsa aplicată nevalorificând toate criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., fiind disproporţionată faţă de activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, de consecinţele acesteia, de modalitatea de săvârşire.
În aceeaşi sferă de analiză, s-a argumentat că, deşi instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului, în mod justificat, circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. proc. pen. (buna conduită a acestuia înainte de săvârşirea faptelor, dedusă din lipsa antecedentelor penale şi atitudinea corespunzător în comunitate, sunt neîndoielnic elemente de natură a caracteriza persoana inculpatului şi de a indica o periculozitate socială mai redusă a acestuia), totuşi a dat dovadă de o clemenţă excesivă faţă de inculpat, prin coborârea pedepsei aplicate mult sub minimul special prevăzut de lege.
S-a reţinut astfel că deşi inculpatul beneficiază de circumstanţe atenuante, având o conduită corespunzătoare anterior săvârşirii faptei, nu se poate ignora împrejurarea că fapta comisă de către acesta afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală şi că prejudiciul mare produs bugetului de stat nu a fost recuperat, dar şi celelalte împrejurări care constituie circumstanţe reale ale săvârşirii faptelor şi care conduc la concluzia că scopul preventiv şi educativ al pedepselor poate fi atins doar prin aplicarea unui tratament sancţionator mai sever.
Totodată, s-a constatat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond temeiul prev. de art. 76 lit. c) C. pen., întrucât, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea prev. de art.9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art.9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., reduse cu o treime ca urmare a aplicării art. 3201 alin. (7) C. proc pen., în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 76 lit. d) C. pen.
În consecinţă, procedând la reindividualizarea pedepsei şi ţinând seama de art. 72 C. pen., în special gradul de pericol social al faptelor săvârşite, dedus din modalitatea de săvârşire, scopul şi mobilul inculpatului, urmările produse, dar şi datele care caracterizează persoana inculpatului, instanţa de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 3201 alin.7 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., de la 2 ani la 2 ani şi 6 luni închisoare, apreciind că numai astfel se va asigura realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este definit prin art. 52 C. pen.
Totodată, făcând aplicarea art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art.13 C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care a fost adiţionată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 4 ani.
Referitor la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei rezultante, s-a constatat că instanţa de fond a dat eficienţă în mod corect prevederilor art. 57 C. pen. privind executarea pedepsei în regim de deţinere, întrucât inculpatul a perseverat în săvârşirea de infracţiuni, fiind cercetat în Dosarele nr. 292/P/2012 şi 258/P/2012 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru săvârşirea altor infracţiuni de evaziune fiscală, ceea ce face dovada incapacităţii sale de reeducare şi reintegrare socială şi a concluziei că, faţă de acesta scopul pedepsei nu poate fi atins prin aplicarea dispoziţiilor 861 C. pen.
Sub aspectul laturii civile, instanţa de apel a confirmat legalitatea şi temeinicia soluţiei primei instanţe, reţinând că în mod corect, inculpatul a fost obligat doar la plata sumei de 952.261 lei, întrucât acesta este prejudiciul creat în cauză, aşa cum a fost menţionat în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, fiind stabilit pe baza expertizei fiscale efectuate în cursul urmăririi penale.
Tot astfel, s-a reţinut că procesul-verbal de inspecţie fiscală din 1 noiembrie 2011, la care a făcut referire partea civilă şi la momentul întocmirii căruia prejudiciul era unul estimat, a fost avut în vedere de către expert cu prilejul întocmirii raportului de expertiză şi că, în plus, nu au fost formulate obiecţiuni cu privire la acest raport.
Pe de altă parte, s-a reţinut că, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare prestabilită şi pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio distincţie cu privire la valoarea lor probantă, după cum au fost administrate în faza urmăririi penale sau în cea a judecăţii.
Prin urmare, reţinând că partea civilă nu a prezentat dovezi în sprijinul solicitării unei sume care o depăşeşte pe cea stabilită pe baza expertizei fiscale efectuate în faza de urmărire penală, probă care nici nu a fost contestată,instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de aceasta.
Deopotrivă neîntemeiată a fost apreciată şi critica părţii civile privind soluţia adoptată cu privire la cererea de constituire de parte civilă împotriva numitului P.I.N., reţinându-se în acest sens că pentru a pronunţa soluţia pe latură civilă, instanţa de fond s-a limitat la judecata în raport cu persoana şi faptele cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, aşa prevede art. 317 C. proc. pen., infracţiunea fiind singurul temei al răspunderii civile, art. 14 din acelaşi Cod stabilind că acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului. Cum în cauză a fost trimis în judecată numai inculpatul N.A.I., faţă de numitul P.I.N. dispunându-se o soluţie de netrimitere în judecată, solicitarea părţii civile privind angajarea răspunderii civile a celei din urmă persoane nu are temei, astfel încât soluţia dată solicitării de către instanţa de fond este corectă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi inculpatul N.A.I.
În condiţiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen., termenul iniţial fixat în cauză pentru judecarea recursului, 19 noiembrie 2013, a fost preschimbat la data de 10 septembrie 2013.
Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi-a motivat recursul chiar în cuprinsul cererii declarative a căii de atac, reiterând, în sfera cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 171 şi 172C. proc. pen., criticile formulate în faţa instanţei de apel, respectiv faptul că, în mod greşit, instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă, obligându-1 pe inculpat numai la plata sumei de 952.261 lei, faţă de suma de 1.814.879 lei care reprezintă prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului, conform procesului - verbal de inspecţie fiscală din 1 noiembrie 2011, şi că, deopotrivă, injust nu a dispus şi obligarea numitului P.N. la repararea prejudiciului.
În consecinţă, partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, obligarea inculpatului N.A.I. şi a numitului P.N. la acoperirea prejudiciului integral de 1.814.879 lei cu obligaţiile fiscale accesorii ce urmează a se calcula în conformitate cu legislaţia fiscală până la data achitării integrale a acestuia.
Deşi a fost legal citată, recurenta parte civilă nu s-a prezentat în faţa instanţei, prin reprezentanţii săi, pentru a-şi susţine calea de atac.
Inculpatul N.A.I. nu şi-a motivat în scris calea de atac, conform dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
La termenul de dezbateri din 10 septembrie 2013, subsecvent consultării inculpatului, apărătorul ales al acestuia a menţionat că înţelege să susţină aceleaşi apărări ca şi în apel, sens în care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172C. proc. pen. în sfera căruia a criticat individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, aplicarea unei pedepse egale cu durata arestării preventive a inculpatului, în condiţiile art. 861 C. proc. pen..
Examinând recursurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi de inculpatul N.A.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prioritar, se constată că în raport de data pronunţării deciziei atacate, 31 mai 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
1.Totodată, se constată că partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi-a motivat recursul în termenul prev. de art. 38510alin. (2) C. proc. pen., astfel încât instanţa de recurs va lua în analiză cazul de casare invocate de acesta.
Trecând la analiza cazului de casare invocat de partea civilă, respectiv art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în sfera acestuia s-a criticat soluţia dată laturii civile a cauzei, respectiv faptul că inculpatul N.A.I. nu a fost obligat la plata prejudiciului integral de 1.814.879 lei cu obligaţiile fiscale accesorii ce urmează a se calcula în conformitate cu legislaţia fiscală până la data achitării integrale a acestuia, ci numai la plata sumei de 952.261 lei.
Deopotrivă, s-a invocat nelegalitatea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de angajare a răspunderii civile, respectiv de constituire de parte civilă faţă de numitul P.N.
Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurentei părţi civile se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, criticile formulate pot fi examinate de instanţa de recurs prin prisma cazului de casare invocat, având în vedere modificările aduse acestuia prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Astfel, se observă că prin acest act normativ s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Raport la latura civilă a cauzei, cazul de casare invocat este incident numai în situaţia în care hotărârea atacată este contrară legii civile sau în situaţia în care prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii civile. Or, stabilirea cuantumului prejudiciului constituie o chestiune de apreciere a probelor, iar nu o chestiune de drept care să afecteze legalitatea hotărârii atacate.
Prin urmare, singurul aspect care poate fi cenzurat în recurs în latură civilă este soluţia de admitere sau respingere a acţiunii civile, numai aceasta putând afecta legalitatea hotărârii atacate.
În acest context, evaluând criticile formulate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt se constată că aspectele vizând greşita stabilire a cuantumului daunelor civile ce i-au fost acordate exced sferei de analiză a cazului de casare în sfera căruia a fost invocat, astfel încât nu vor fi luate în analiză, solicitarea părţii civile de majorare a cuantumului despăgubirilor neputând fi cenzurată din perspectiva niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen.
Deopotrivă, se constată că aceleaşi aspecte au fost invocate de partea civilă şi în apel, iar instanţa de prim control judiciar a răspuns acestor critici stabilind că latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată prin raportare la expertiza fiscală efectuată în cursul urmăririi penale, în cadrul căreia a fost avut în vedere procesul-verbal de inspecţie fiscală din 1 noiembrie 2011 la care a făcut referire partea civilă, care explică modalitatea de calcul a prejudiciului cauzat de inculpat raportat la infracţiunile comise şi pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.
În ceea ce priveşte critica privind nelegalitatea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de constituire de parte civilă faţă de numitul P.N., înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, acţiunea civilă în procesul penal putând fi exercitată numai în măsura în care acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi numai împotriva inculpatului sau părţii responsabile civilmente, respectiv a succesorilor acestora, condiţie neîndeplinită în cauză, faţă de persona susmenţionată dispunându-se o soluţie de netrimitere în judecată.
În consecinţă, în raport de argumentele prezentate, înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt este nefondat.
2. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.A.I. se constată că acesta nu şi-a motivat recursul în termenul prev. de art.38510 alin.2 C. proc. pen., la termenul de dezbateri din 10 septembrie 2013, apărător său ales invocând oral cazul de casare prev. de art. 3859 pct.172 C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., înalta Curte nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510alin. (2) C. proc. pen.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar trece peste aspectul anterior arătat, se constată că recurentul inculpat N.A.I. a invocat critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât acestea vizează modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de apel, solicitând,în sfera cazului de casare precitat, dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în condiţiile art. 861 C. pen.
Raportat la cazul de casare invocat, se constată că Legea nr. 2/2013 a impus restricţii severe în ceea ce priveşte posibilitatea atacării pe calea recursului a hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi instanţa de apel, limitând totodată posibilitatea instanţei de recurs de a examina cauza sub aspectul situaţiei de fapt şi a chestiunilor de apreciere, aşa încât caracterul devolutiv al recursului vizează doar chestiunile de drept.
Or, individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia reprezintă o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel. Aceasta nu se încadrează în categoria aspectelor de drept, ci implică aprecierea asupra mai multor circumstanţe, operaţiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., neputând fi, prin urmare, supusă examenului instanţei de recurs.
Se apreciază însă că aspectele invocate de recurentul inculpat ar fi putut fi examinate de către instanţa de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de forma anterioară a textului art.385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege ” .
Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, incidenţă în cauză, textul anterior menţionat a fost modificat de art. 1 pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când „s-au aplicat pedepse in alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
Ca urmare, în raport de natura criticilor invocate de inculpat, anume greşita individualizare judiciară a modalităţii de executare a pedepsei aplicate, rezultă cu evidenţă că acestea nu se circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
De asemenea, se are în vedere şi împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 3856alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunţată în faza procesuală a apelului.
În consecinţă, în raport de aspectele anterior menţionate, se constată că susţinerile inculpatului privind greşita individualizare a pedepsei na se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct.17 C. proc. pen. şi nici celui prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A.I.
Deopotrivă, în raport de aspectele prezentate la pct. 1 din prezentele considerente, va respinge, ca nefondat, şi recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta parte civilă şi recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi de inculpatul N.A.I. împotriva Deciziei penale nr. 215 din 31 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 07 noiembrie 2012 la 10 septembrie 2013.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2664/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2734/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
