ICCJ. Decizia nr. 2722/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2722/2013
Dosar nr. 1157/87/2013
Şedinţa publică din 16 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare a cauzei, formulată în baza art. 5221 C. proc. pen. de condamnata P.D., care a vizat sentinţa penală nr. 98/2010 a aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că P.D. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 98 din 07 septembrie 2010 a Tribunalulu Teleorman la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74-76 C. pen., art. 12 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 C. pen. şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi act normativ, cu aplicarea art. 74-76 C. pen.
Conform art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen şi pedeapsa complementară a interzicerii aceloraşi drepturi, conform art. 65 C. pen., o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatei apartenenţa la o grupare specializată în proxenetism şi trafic de persoane, activitatea infracţională fiind desfăşurată pe teritoriul Italiei în cursul anului 2007 şi constând în preluarea, cazarea, în vederea exploatării sexuale şi obligarea la practicarea prostituţiei, a victimelor T.V. şi A.E.C.
Curtea a mai reţinut şi faptul că, în toate fazele judecăţii (fond, apel, recurs), inculpata a lipsit la fiecare termen, fiind citată la adresa din municipiul Giurgiu, singura cunoscută de instanţă.
De asemenea, inculpata a fost apărată de avocat din oficiu, apoi de un apărător ales, care nu au învederat că ar fi fost nelegal citată, şi nu a indicat o altă adresă şi nu a susţinut că nu cunoaşte despre desfăşurarea procesului şi termenele acordate, aceasta beneficiind de un proces echitabil.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, nemotivat, condamnata, care a solicitat să fie rejudecată cauza întrucât pe timpul, procesului nu mai locuia la Giurgiu, ci în municipiul Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia penală nr. 209/A din 24 iulie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata P.D. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 5221 raportat la art. 404-408 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, neexistând niciun temei pentru rejudecarea procesului.
Curtea a reţinut că petenta condamnată, care a fost în permanenţă reprezentată de un avocat, nu a învederat niciodată că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită şi nu a indicat o altă adresă la care să fie citată. Sustragerea ei, cu rea-credinţă, de la proces, a fost dovedită, iar în aceste condiţii, a beneficiat de un proces echitabil şi de toate garanţiile procesuale.
Împotriva deciziei nr. 209/A din 24 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs condamnata P.D.
Examinând recursul declarat de persoana-condamnată P.D. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, astfel cum prevăd disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul recurentei a precizat că înţelege să critice decizia prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., deoarece recurenta a fost judecată în lipsă, invocând şi prevederile art. 522 C. proc. pen. De asemenea, a criticat decizia în temeiul art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea condamnatei.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut prin Legea nr. 2/2013 şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului, însă, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu.
Aceeaşi este situaţia şi în ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care nu poate fi luat în considerare din oficiu.
Drept urmare, nefiind vorba despre unul din cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., poate fi avut în vedere din oficiu, criticile invocate nu pot face obiectul examinării de către Înalta Curte.
Mai mult, se constată că motivele de recurs nu se încadrează nici în cazurile de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, prev. de art. 385 pct. 1, 3-6, 13-14 C. proc. pen.
În plus, trebuie precizat că judecarea recursului se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa şi decizia recurate - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de rejudecare după extrădare ce a fost respinsă ca inadmisibilă, şi nu de soluţionarea fondului cauzei.
Înalta Curte constată că rejudecarea în caz de extrădare este reglementată în art. 5221 C. proc. pen., potrivit căruia în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Drept urmare, criticile trebuiau limitate a priori la dispoziţiile art. 522 C. proc. pen., din perspectiva admisibilităţii cererii de rejudecare, fără să se poată pune în discuţie legalitatea sau temeinicia soluţiei de condamnare aplicată, care are caracter definitiv şi se bucură de autoritate de lucru judecat.
Se constată însă că hotărârile nu au fost criticate în acest cadru, prin invocarea nelegalităţii soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de rejudecare, ci s-au invocat aspecte ce vizează fondul cauzei, soluţionat prin hotărârea definitivă de condamnare. Atât judecarea cauzei în condiţii de nelegală citare, cât şi greşita condamnare au fost raportate la hotărârea definitivă, fără să se invoce critici care să tindă la constatarea nelegalităţii sau netemeiniciei hotătârilor prin care s-a constatat inadmisibilitatea cererii formulată conform art. 522 C. proc. pen.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată P.D. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta persoană condamnată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată P.D. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenta-persoană condamnată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2679/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3029/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
