ICCJ. Decizia nr. 281/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 281/2013
Dosar nr. 3062/120/2012
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpatul S.G., părţile civile O.E., A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C. împotriva Deciziei penale nr. 158 din 05 octombrie 2012 a Curţii de apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 235 din data de 29 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în temeiul art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.G., fiul lui C. şi M., în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat şi în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate arestarea preventivă începând cu 18 noiembrie 2011, la zi.
Potrivit art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus ca la data rămânerii definitive a sentinţei, să se procedeze la restituirea către inculpat a unei perechi de pantofi - sport tip A., ridicaţi în baza procesului verbal încheiat la 03 aprilie 2012, predaţi în baza procesului verbal din 06 aprilie 2012 cu coletul nr. l purtând sigiliul M.I., precum şi D.V.D.-ului marca A.D.E. N.S., reprezentând procesul de supraveghere al staţiei G.P.L. P. aparţinând SC L. SRL Şotânga, ridicat la 16 noiembrie 2011 şi sigilat în cutie cu sigiliul M.I.
În temeiul art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus, până la soluţionarea definitivă a cauzei, păstrarea celorlalte mijloace de probă predate la Camera de corpuri delicte: 1 (un) cuţit de bucătărie având lungimea de 26 cm, cu mâner negru din textolit, ridicat la cercetarea la faţa locului, sigilat cu sigiliul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Dâmboviţa, precum şi plicul cuprinzând cele 3 (trei) recoltare cu substanţă brun roşcată, sigilat cu sigiliul Serviciului Criminalistic al I.P.J.
Conform art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. a fost disjunsă soluţionarea laturii civile a cauzei, fixându-se termen la data de 25 septembrie 2012.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 6417/P/2011 din data de 11 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele victimei D.P.M., producându-i leziuni care au generat, în final, decesul acesteia.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă anterior, a fost stabilită pe baza probatoriilor administrate în timpul urmăririi penale: procesul verbal de cercetare la faţa locului, însoţit de planşele foto, rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică criminalistică, concluziile preliminare ale raportului de expertiză medico-legală şi cele ale raportului medico-legal de necropsie, procesul verbal de reconstituire însoţit de planşele foto, declaraţiile martorilor D.D., S.A.G., A.V., S.E.L., N.A.M., B.R.C., V.B., N.G.G., B.l.M., declaraţiile părţii civile O.E., declaraţiile inculpatului.
Prin acelaşi act de sesizare a fost înlăturată apărarea inculpatului constând în reţinerea art. 73 lit. b) C. pen. care reglementează scuza provocării, motivaţia fiind aceea că în raport de contextul probator, respectiv constatările din teren de la cercetarea la faţa locului, reconstituire, constatarea tehnico - ştiinţifică, efectuată în faza urmăririi penale, înregistrările video, în afară de comportamentul conflictual al victimei favorizat de starea de ebrietate, nu a existat nici un alt indiciu menit să justifice manifestarea violentă a inculpatului.
Cu privire la persoana inculpatului s-a reţinut că acesta a fost arestat preventiv la data de 18 noiembrie 2011, iniţial sub acuzaţia de tentativă la infracţiunea de omor, măsură prelungită în condiţiile art. 155 şi următoarele C. proc. pen., ulterior, în baza concluziilor raportului de necropsie fiind schimbată încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută în art. 183 C. pen.
S-a mai reţinut că deşi nu este cunoscut cu antecedente penale, anterior, inculpatul a mai fost cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de violenţă.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că în faza urmăririi penale, O.E., mama victimei s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 cu titlu de daune materiale şi 200.000 lei daune morale, în întreţinerea victimei aflându-se şi D.C.E. în vârstă de 3 ani, rezultată din relaţia sa de concubinaj cu A.E.M.
În urma examinării probelor şi mijloacelor de probă administrate atât în timpul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
În seara zilei de 16 noiembrie 2011, victima D.P.M., aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a deplasat cu taxiul condus de către martorul A.V., la staţia G.P.L. din localitatea Şotânga, aparţinând societăţii administrată de către inculpatul S.G., naşul minorei D.C.E., fiica victimei rezultată din concubinajul cu numita A.E.M.
Deplasarea la staţia G.P.L. a fost făcută de victimă în scopul purtării unei discuţii cu martorul D.D.F., angajat al societăţii, în legătură cu remedierea unei instalaţii instant montată de aceasta la domiciliul victimei.
Întrucât martorul a refuzat, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului pentru a-i cere sprijinul în rezolvarea situaţiei, inculpatul refuzând cererea victimei de a-l lăsa pe martorul D.D. să părăsească locul de muncă în vederea deplasării la domiciliul victimei.
În urma acestui refuz, victima s-a deplasat din nou la staţia G.P.L. fiind urmată de inculpat, între aceştia continuând discuţiile contradictorii, victima coborând de două ori din habitaclul taxiului, inculpatul lovind-o de mai multe ori cu pumnul ceea ce a condus la dezechilibrarea acesteia şi căderea în spaţiul dintre butelia G.P.L. şi taxi.
După cădere, inculpatul a continuat să aplice victimei lovituri cu piciorul, inclusiv prin sărituri succesive asupra capului acesteia, procedând apoi la tragerea victimei din acel loc într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz unde a continuat agresiunea cu piciorul, violenţele exercitate producând victimei leziuni traumatice intracraniene şi faciale care, potrivit raportului de expertiză medico - legală din 7 noiembrie 2011, necesitau pentru vindecare un număr de 100 de zile de îngrijiri medicale, în condiţiile unei evoluţii favorabile, leziunile suferite punându-i în primejdie viaţa.
Ulterior, la data de 02 decembrie 2011, în timp ce se afla internată în Spitalul Clinic de Urgenţă S.P. Bucureşti, victima a decedat, prin raportul de necropsie stabilindu-se că moartea a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio - respiratorii, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral şi facial soldat cu hematoame extra şi subdurale, edem cerebral, contuzii difuze cerebrale multiple, fracturi cominutive de viscero şi neurocraniene, între aceste leziuni şi deces existând o legătură directă de cauzalitate în tanatogeneza.
Situaţia de fapt s-a reţinut baza complexului probatoriu administrat în faza urmăririi penale reprezentat de procesul verbal de cercetare la faţa locului, însoţit de planşele foto, rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică din 30 noiembrie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic - Identificări judiciare din cadrul l.P.J. Dâmboviţa, prin care s-a concluzionat că atât pe suprafaţa lamei cât şi a mânerului cuţitului ridicat la cercetarea la faţa locului nu s-au relevat urme papilare; din 5 aprilie 2012 întocmit de Serviciul Criminalistic - Compartimentul Expertize şi C.T.J. din cadrul l.P.J. Dâmboviţa prin care s-a concluzionat că agresiunea asupra victimei a fost efectuată în cea mai mare parte în zona marcată în planşa nr. 3 (fila 26 - vol. I dosar urmărire penală), între literele A-F, de acolo victima fiind trasă; din 18 ianuarie 2012 privitor la expertizarea suportului magnetic DVD - R ridicat din incinta societăţii administrată de inculpat; concluziile preliminare ale raportului de expertiză medico - legală de etapă şi ale raportului medico - legal de necropsie, procesul verbal de reconstituire, însoţit de planşele foto, declaraţiile martorilor D.D., S.A.G., A.V., S.E.L., N.A.M., B.R.C., V.B., N.G.G., B.I.M., declaraţiile părţii civile O.E., coroborate cu declaraţiile inculpatului care în faza judecăţii a recunoscut în totalitate fapta aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei.
La dosar a fost depus raportul de expertiză medico-legală din17 noiembrie 2011 privind pe inculpatul S.G. prin care s-a concluzionat că la momentul examinării acesta a prezentat leziuni traumatice la nivelul genunchiului şi halucelui stâng care însă nu au necesitat îngrijiri medicale.
La primul termen de judecată s-a luat act de precizările făcute de partea civilă O.E. şi de mandatarul reprezentantului legal al minorei D.C.E., privitoare la constituirile de părţi civile, procedându-se în conformitate cu art. 300 alin. (1) C. proc. pen., la verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, constatându-se că rechizitoriul îndeplineşte condiţiile de formă şi de conţinut prevăzute în art. 263 şi art. 264 C. proc. pen., nefiind incidente dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi text de lege.
La acelaşi termen de judecată, inculpatul, în prezenţa mandatarului avocat ales, a reiterat cererea constând în aplicarea procedurii simplificate a judecăţii prevăzută în art. 3201 C. proc. pen., acesta insistând în aplicarea unei astfel de proceduri şi după aducerea la cunoştinţă a condiţiilor în care aceasta devine aplicabilă.
După ce s-a luat act de precizările inculpatului s-a procedat în conformitate cu prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. pen. la ascultarea acestuia, fiind pusă în discuţie cererea formulată, după care s-a apreciat, în raport de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, că cererea formulată este admisibilă, dispunându-se încuviinţarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 320 alin. (4) şi (8) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate şi completate prin O.U.G. nr. 121/2011.
În circumstanţiere, la propunerea inculpatului a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, apreciată ca legală în raport de prevederile art. 3201 alin. (1) raportat la art. 67 C. proc. pen., procedându-se la administrarea acesteia la acelaşi termen de judecată.
Din partea părţilor, prin reprezentaţii contravenţionali s-a formulat cerere de disjungere a acţiunii civile, cerere pusă în discuţie şi în cadrul dezbaterilor, cauza fiind reţinută pentru soluţionare în ceea ce priveşte latura penală.
În drept, s-a apreciat că fapta săvârşită de inculpat în împrejurările descrise, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
S-a constatat de prima instanţă că apărarea inculpatului invocată în faza urmăririi penale referitoare la reţinerea scuzei provocării, circumstanţă atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în mod argumentat a fost respinsă de către procuror, neputându-se reţine, în condiţiile existente în cauză, dovedite prin probatoriul administrat, existenţa unui astfel de circumstanţe, nefăcându-se dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului tribunalul a avut în vedere art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului Penal, împrejurările în care fapta a fost săvârşită, urmările acesteia, persoana inculpatului, criterii în raport de care s-a apreciat că prin aplicarea unei pedepse redusă în condiţiile prevăzute de art. 320 C. proc. pen., cu executare în regim de detenţie, scopul acesteia şi reeducarea inculpatului pot fi atinse.
Referitor la împrejurarea invocată de către inculpat privitoare la conduita avută înainte de săvârşirea faptei s-a motivat că deşi nu este calificată ca fiind o circumstanţă judiciară atenuantă în sensul prevăzut de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost avută în vedere în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cât priveşte lipsa antecedentelor penale, s-a reţinut că, potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul a mai fost cercetat anterior pentru comiterea unor infracţiuni de violenţă, în privinţa cărora procesul penal s-a stins fie prin împăcare, fie prin aplicarea unei sancţiuni administrative.
Recunoaşterii faptei şi regretului manifestat ulterior le-a fost dată eficienţă prin aplicarea art. 320 C. proc. pen., astfel că cererea inculpatului privind aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus cu o treime nu i se poate da eficienţă.
Întrucât faţă de inculpat s-a luat măsura arestării preventive, măsură menţinută şi în cursul judecăţii, în conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării la zi, menţinându-se, potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., această măsură preventivă.
Totodată, în raport de prevederile art. 71 alin. (2) C. proc. pen., dar şi faţă de Decizia nr. 24/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În conformitate cu art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus ca la rămânerea definitivă hotărârii primei instanţe să se restituie inculpatului obiectele ridicate de la acesta în faza urmăririi penale potrivit proceselor verbale de ridicare încheiate de organele de poliţie, respectiv o pereche pantofi sport tip A., DVD-ul reprezentând procesul de supraveghere al staţiei G.P.L., păstrându-se până la rămânerea definitivă a acesteia celelalte mijloace de probă predate la Camera de Corpuri delicte.
În latură civilă, întrucât inculpatul nu a achiesat la pretenţiile formulate, fiind necesară administrarea de probatorii, în conformitate cu art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acţiunii civile.
Împotriva sentinţei penale nr. 235 din 29 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmbovița au declarat apel părţile civile O.E. şi A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C. şi inculpatul S.G., care au criticat hotărârea instanţei de fond de nelegalitate şi netemeinicie.
Părţile civile au susţinut că sentinţa este afectată de nelegalitate şi netemeinicie, întrucât în mod greşit prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului S.G. în temeiul art. 183 C. pen. deşi din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei rezultă vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzut de art. 174-175 lit. i) C. pen.
În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că instanţa de fond a reţinut că moartea victimei a fost cauzată de lovituri multiple aplicate de inculpat în zona capului părţii vătămate şi în condiţiile în care acesta a sărit efectiv pe capul şi corpul victimei, cu intensitate deosebită, în loc public, iar acţiunile inculpatului nu au putut fi oprite nici de martori, dar nici de familia inculpatului.
Mai mult, la sosirea organelor de poliţie mama victimei a auzit când inculpatul a spus „lăsaţi-l să moară aici", ca şi declaraţiile martorilor audiaţi, în special taximetristul care a transportat-o pe partea vătămată în staţia G.P.L. şi care a văzut că aceasta a fost practic târâtă de către inculpat din locul unde fusese agresată iniţial în alt loc şi în care a fost din nou bătută.
În raport de acestea, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în cea prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen. şi aplicarea unei pedepse către maximul prevăzut de lege, în subsidiar, majorarea cuantumului pedepsei către maximul prevăzut de art. 183 C. pen.
Apelantul-inculpat S.G. a criticat, la rândul său, sentinţa, susţinând că deşi s-a făcut aplicarea art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă a aplicat o sancţiune peste minimul prevăzut de lege fără a ţine cont de circumstanţele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale şi atitudinea procesuală corectă, concluzionând că scopul preventiv educativ poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse situată la limita minimă de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Prin Decizia penală nr. 158 din 05 octombrie 2012, Curtea de apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de O.E. şi A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C., împotriva sentinţei penale nr. 235 din data de 29 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
A desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în infracţiunea de omor calificat săvârşit în loc public prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi a condamnat pe inculpatul S.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.G., în arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni împotriva aceleiaşi sentinţe.
A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi a computat din durata pedepsei arestarea preventivă de la 18 noiembrie 2011, la zi.
A obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Curtea, examinând sentinţa apelată în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză şi din oficiu a avut în vedere că tribunalul a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt. Curtea de apel a reţinut: procesul verbal de cercetare la faţa locului, însoţit de planşele foto, rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică din 30 noiembrie 2011, întocmit de Serviciul Criminalistic-identificări judiciare din cadrul I.P.J. Dâmboviţa din care rezultă că atât pe suprafaţa lamei cât şi a mânerului cuţitului ridicat la cercetarea la faţa locului nu s-au relevat urme papilare; din 5 aprilie 2012 întocmit de Serviciul Criminalistic - Compartimentul Expertize şi CTJ din cadrul I.P.J. Dâmboviţa prin care s-a concluzionat că agresiunea asupra victimei a fost exercitată în cea mai mare parte în zona marcată în planşa nr. 3 (fila 26 - vol. I d.u.p.), între literele A - F, de acolo victima fiind trasă; din 18 ianuarie 2012 privitor la expertizarea suportului magnetic D.V.D. ridicat din incinta societăţii administrată de inculpat; concluziile preliminare ale raportului de expertiză medico - legală de etapă şi ale raportului medico - legal de necropsie, procesul verbal de reconstituire însoţit de planşele foto, declaraţiile martorilor D.D., S.A.G., A.V., S.E.L., N.A.M., B.R.C., V.B., N.G.G., B.I.M., declaraţiile părţii civile O.E., ce se coroborează cu declaraţiile date de inculpatul S.G., în condiţiile prev. de art. 320 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.
Din coroborarea acestora rezultă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că în seara de 16 noiembrie 2011, partea vătămată D.P.M., aflat în stare de ebrietate, s-a deplasat cu autoturismul taxi la staţia G.P.L. aparţinând societăţii administrată de inculpat pentru a discuta cu numitul D.D.F. în legătură cu remedierea unei instalaţii de încălzire montată necorespunzător în domiciliul acesteia.
Faţă de refuzul angajatului de a părăsi locul de muncă, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului căruia i-a solicitat sprijin în rezolvarea situaţiei, inculpatul a refuzat, după care victima s-a reîntors în staţia G.P.L. urmată fiind de către inculpat.
În acest loc partea vătămată şi inculpatul au reluat disputa, împrejurări în care inculpatul a aplicat iniţial o lovitură cu pumnul părţii vătămate, apoi alte lovituri cu pumnul ce au condus la dezechilibrarea victimei şi căderea ei în spaţiul dintre butelia G.P.L. şi autoturismul taxi, inculpatul continuând să îi aplice lovituri cu piciorul, prin sărituri succesive asupra capului, după care a tras victima într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz unde a continuat agresiunea cu piciorul.
Violenţele exercitate de inculpat asupra victimei au produs acesteia leziuni traumatice intracraniene şi faciale, care, potrivit raportului de expertiză medico-legală de etapă din 17 noiembrie 2011 întocmit de S.M.L. Dâmboviţa, necesitau pentru vindecare circa 100 de zile de îngrijiri medicale în condiţiile unei evoluţii favorabile, concluzionându-se că leziunile constatate au pus în primejdie viaţa victimei.
Ulterior, respectiv la 2 decembrie 2011, la două săptămâni de la data faptei, în timp ce se afla în Spitalul Clinic de Urgenţă S.P. Bucureşti, victima a decedat. Prin raportul de necropsie efectuat de I.N.M.L M.M. Bucureşti, s-a stabilit că moartea a fost violentă şi a fost cauzată de insuficienţa cardio-respiratorii, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial, soldat cu hematoame extra şi subdurale, edem cerebral, contuzii difuze cerebrale multiple, fracturi cominutive de viscero şi neurocraniene, între aceste leziuni şi deces existând legătură directă de cauzalitate în tanatogeneză.
În raport de situaţia de fapt expusă şi împrejurările concrete în care s-a desfăşurat agresiunea faţă de victimă, în mod greşit prima instanţă a apreciat că, sub aspect subiectiv, fapta a fost săvârşită în modalitatea preterintenției şi ca atare, condamnarea inculpatului în baza art. 183 C. pen. este contrară situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpatului, critici le invocate de părţile civile fiind, în opinia Curţii, pe deplin justificate.
Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, rezultă din coroborarea tuturor probatoriilor administrate în cauză că, în urma violenţelor exercitate de inculpat asupra victimei, acesteia i-au fost produse leziuni traumatice intra-craniene şi faciale, care în condiţiile unei evoluţii favorabile ar fi necesitat 100 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, victima decedând la data de 2 decembrie 2011.
Curtea de apel a reţinut, de asemenea, că din probatorii rezultă un conflict verbal în data de 16 noiembrie 2011 între partea vătămată şi inculpat, după care inculpatul a fost cel care a aplicat victimei o lovitură cu pumnul, urmată de alte lovituri, tot cu pumnul, în urma cărora aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut, iar după căderea sa, inculpatul a continuat să îi aplice lovituri cu piciorul şi apoi, a sărit de mai multe ori pe capul victimei, după care a tras-o într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz unde a continuat agresiunea.
Curtea de apel a reţinut că inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului, fapt ce rezultă cu certitudine din raportul medico-legal de necropsie din 14 martie 2012 întocmit de I.N.M.L. M.M. Bucureşti, care relevă natura şi locul situării leziunilor traumatice, cu preponderenţă la nivelul capului, fiind confirmată, de asemenea, împrejurarea că acestea s-au produs prin lovire repetată cu corp dur şi că între leziuni şi deces există legătură de cauzalitate directă în tanatogeneză. Deşi inculpatul nu s-a folosit de vreun obiect şi nici nu a urmărit, în mod efectiv, să suprime viaţa victimei, având în vedere că acesta a iniţiat atacul, a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu pumnul în zona capului, iar după căderea acesteia, a sărit pe capul victimei de mai multe ori şi apoi a tras-o într-o zonă retrasă, unde a continuat agresiunea, Curtea de apel ajunge la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, astfel că din punct de vedere al laturii subiective, a săvârşit infracţiunea cu vinovăţie în forma prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., a intenţiei indirecte, formă a vinovăţiei ce exclude reţinerea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
Curtea de apel a remarcat faptul că în timpul urmăririi penale, inculpatul a susţinut că a comis infracţiunea în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., respectiv sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de atitudinea victimei, persoană recalcitrantă şi aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care, în opinia inculpatului, ar fi putut provoca un incendiu la instalaţia G.P.L., înlăturată motivat de procuror, iar în faţa primei instanţe inculpatul nu a mai formulat această apărare, solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen., însuşindu-şi toate probatoriile ce au stat la baza fundamentării acuzaţiei, aşa încât, şi din această perspectivă, susţinerile invocate cu ocazia punerii în discuţia părţilor a cererii de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat în sensul că nu a urmărit şi nici nu a acceptat uciderea victimei, nu pot fi primite.
Desfăşurarea incidentului aşa cum a fost surprins pe camera de supraveghere a staţiei G.P.L. relevă că inculpatul nu a urmărit doar aplicarea unei corecţii şi aceasta deoarece atacul a fost iniţiat de inculpat, s-a repetat, prin aplicarea de lovituri cu pumnul şi apoi cu picioarele în zona capului, aşa încât, acesta avea posibilitatea să prevadă rezultatul faptei sale şi chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Curtea de apel a reţinut că, judecarea inculpatului S.G. a avut loc în procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen. şi prin urmare, în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile cuprinse în alin. (7) al aceluiaşi articol, în sensul că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. se reduc cu o treime.
Evaluând criteriile cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, determinat de circumstanţele cauzei şi urmarea produsă, respectiv moartea victimei D.P.M., în vârstă de numai 29 ani, în condiţiile în care între părţi existau anumite relaţii de afinitate, Curtea a apreciat că aplicarea unei sancţiuni la limita minimă prevăzută de lege în regim privativ de libertate este o pedeapsă justă, aptă să răspundă exigenţelor impuse de art. 52 C. pen.
De asemenea, având în vedere că în conformitate cu art. 175 lit. i) C. pen. aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi această pedeapsă constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani de la terminarea executării pedepsei principale, pentru care inculpatul se face nedemn să le exercite, în raport de natura infracţiunii pentru care a fost condamnat şi cuantumul pedepsei.
În egală măsură însă, s-a apreciat că în respectarea principiului constituţional prevăzut de art. 36 din Legea fundamentală şi art. 3 din Protocolul I adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu se impune interzicerea dreptului de a alege prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., ca pedeapsă complementară, cu atât mai mult cu cât nici instanţa de fond nu a interzis acest drept pe durata executării pedepsei.
În opinia instanţei de apel nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., întrucât, aşa cum a reţinut şi tribunalul, acesta a fost cercetat pentru comiterea de infracţiuni cu violenţă în privinţa cărora procesul s-a stins prin împăcare ori i-a fost aplicată sancţiunea administrativă a amenzii, împrejurări în raport de care se apreciază că nu se impune aplicarea unei pedepse sub minimul special.
Deoarece prin sentinţa pronunţată de prima instanţă a fost soluţionată doar latura penală a cauzei iar alte critici nu au fost formulate, vor fi menţinute în rest dispoziţiile acesteia.
Împotriva Deciziei penale nr. 158 din 05 octombrie 2012 a Curţii de apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs inculpatul S.G. şi părţile civile O.E., A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C.
În recursul inculpatului S.G. a fost criticată decizia pentru greşita schimbare a calificării infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, din lovituri cauzatoare de moarte, ari 183 C. pen., în omor calificat, art. 174-175 lit. i) C. pen.
Recurentul afirmă că legiuitorul nu a înţeles să permită părţii vătămate punerea în discuţie a calificării juridice a faptei, în condiţiile în care fapta pentru care a fost trimis în judecată şi cu care instanţa a fost sesizată a fost recunoscută în procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen.
Curtea de Apel Ploieşti, a făcut o confuzie în ceea ce priveşte noţiunea de „fapta" atunci când a interpretat. 320 C. proc. pen. Recurentul afirmă că fiecare infracţiune C. pen. este o faptă. Ca urmare, art. 320 C. proc. pen. nu se refera la naraţiunea, descrierea situaţiei de fapt din rechizitor, ci se refera la fapta cu care instanţa a fost sesizată care, în cazul său, este infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În faţa instanţei de apel, inculpatul a arătat că în ceea ce priveşte infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte sunt elemente suficiente si complete pentru a se stabili latura subiectivă: victima l-a atacat în incinta staţiei de vânzare de G.P.L. (gaz petrolier lichefiat, staţie care este proprietatea inculpatului); victima era în stare de ebrietate şi violentă, având intenţia să îl atace cu un cuţit sau să incendieze staţia; inexistenţa mobilului unei crime; existenţa unei riposte pentru a se apăra depozitul de G.P.L., care în permanenţă prezintă pericol; existenţa unei riposte fără folosirea unor instrumente sau arme care să producă moartea, ci numai cu pumnii.
Inculpatul arată că a sunat atât politia cât şi salvarea, iar anunţul acestor organe de intervenţie este înregistrat. Actul de sesizare al instanţei nu a contestat acţiunea de încercare de a salva viaţa victimei, prin solicitarea salvării şi poliţiei.
O altă critică are în vedere omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la existenţa stării de provocare sau de necesitate ce constituie circumstanţe atenuante obligatorii. Inculpatul a arătat că persoanele care lucrează în incinta unor staţii G.P.L. sunt supuse unui stres permanent. Staţia a fost instalată de inculpat, pe proprietatea sa, neavând alte mijloace de obţinere de venituri fără să se supună unui astfel de pericol.
În sensul de mai sus, citează din Explicaţiile Teoretice ale Codului Penal Roman, vol. III Partea Specială, Ed. A., autori V.D. s.a., pag. 243 "infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fapta praeterintentionat se aseamănă aparent şi cu infracţiunea de omor, fapta intenţionată, uneori fiind destul de anevoios de constatat, în fapt, aceasta deosebire subiectivă. Pentru a le distinge, în cazurile concrete, va trebui să se ţină seama de toate împrejurările de fapt (mijlocul folosit de infractor, partea corpului asupra căruia s-a exercitat actul de violenţă, intensitatea folosirii actului de violenţă, starea fizica anterioară a victimei etc.) şi pe baza lor să se stabilească dacă a existat sau nu intenţia de a ucide". La pag. 183 din aceeaşi lucrare, autorii fac precizarea că "pentru a se constata dacă există intenţie trebuie cercetat în ce măsura făptuitorul a conceput, prevăzut şi contat pe intervenţia acelor cauze (alăturate acţiunii făptuitorului) şi în ce măsură a prevăzut şi a urmărit sau acceptat producerea rezultatului, moartea victimei".
În recursul părţilor civile O.E., A.E.M., în calitate de reprezentant legal pentru D.E.C. se invocă fabricarea şi ticluirea de probe de către inculpat, cum ar fi aducerea cuţitului de bucătărie plasarea lui lângă corpul victimei D.M. în scopul creării iluziei că defunctul ar fi deţinut cuţitul. Recurenţii arată că nu s-au descoperit urme papilare ale defunctului pe cuţit, iar din declaraţia dată de martorul A.V. rezultă că acesta a fost obligat să aducă cuţitul în preajma corpului căzut al victimei.
Recurentele părţi civile mai arată că erau de acord cu aplicarea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., dacă inculpatul recunoştea săvârşirea infracţiunii de omor. Doctrina penală şi jurisprudenţa impun aplicarea procedurii recunoaşterii vinovăţiei doar pentru cei care recunosc săvârşirea faptelor. Recurentele consideră că inculpatul S.G. a tăgăduit săvârşirea faptei de omor, prin încercarea de a produce probe şi indicii mincinoase.
Recurentele învederează că infracţiunea de ucidere în public a lui D.M. a fost săvârşită în condiţiile circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen., săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime şi prin metode sau mijloace care prezintă pericol public. Recurentele consideră că aplicarea de lovituri cu picioarele şi cu pumnii, sărituri cu picioarele pe capul victimei, pe faţa victimei reprezintă o metoda nemiloasă caracterizată prin ferocitate extremă. În susţinerea acestei opinii recurentele citează declaraţia de martor din dosarul de urmărire penală, vol. II, fila 58 inculpatul spune celor de la Salvare şi Poliţie "nu îl luaţi, lăsaţi-l să moară aici". Executarea unei pedepse privative de libertate relativ scurte în comparaţie cu ferocitatea faptei va induce o teama nedisimulată micii comunităţi unde va tinde să se întoarcă inculpatul. De asemenea, recurentele arată că existenţa pericolului public în sensul statuat de art. 75 lit. b) C. pen. teza finală există dat fiind faptul că inculpatul a ucis victima chiar lângă pompa de alimentare existând pericolul să se creeze o explozie, un incendiu etc. Pericolul public este real în aceasta situaţie deoarece după cum se poate observa din planşele foto, staţia se afla în mijlocul localităţii, casele fiind la cea, zece metri distanţă. Inculpatul recunoaşte (în declaraţiile date) că în momentul în care l-a lovit pe D.M., responsabilul cu staţia care era de serviciu în acea seara numitul D.D. a fugit undeva la câteva zeci de metri în spatele staţiei. Aceeaşi reacţie a avut-o, de asemenea, şoferul taxiului care era de faţă.
Recurentele arată că s-a aplicat o pedeapsa vădit disproporţionată cu pericolul şi gravitatea socială efectivă, sub limita prevăzută de lege, aceea de 15 ani. Fapta este împotriva unei victime aflate în imposibilitatea de a se apară dat fiind faptul că era sub influenţa băuturilor alcoolice şi că relaţiile de afinitate cu inculpatul (inculpatul botezase copilul minor al victimei), arată că nu se aştepta la violenţa atacului. Inculpatul este o persoana cu trecut infracţional care arată că violenţa nu a fost o manifestare izolat, fiind condamnat anterior pentru infracţiuni de lovire şi alte violenţe, violare de domiciliu, trafic de stupefiante şi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei.
Analizând recursurile declarate împotriva Deciziei penale nr. 158 din 05 octombrie 2012 a Curţii de apel Ploieşti, constată următoarele:
În ceea ce priveşte greşita aplicare a legii, cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 1 7" C. proc. pen., instanţa de recurs găseşte fondate criticile inculpatului.
Procedura recunoaşterii vinovăţiei a avut loc în şedinţa publică de la termenul din 28 iunie 2012. La acest termen de judecată, conform celor menţionate în practicaua încheierii de şedinţă, s-a luat act de precizările făcute de către partea civilă O.E. şi de către mandatarul reprezentantului legal al minorei D.C.E., privitoare la constituirile de părţi civile, procedându-se în conformitate cu art. 300 alin. (1) C. proc. pen. la verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, constatându-se că rechizitoriul îndeplineşte condiţiile de formă şi de conţinut prevăzute în art. 263 şi 264 C. proc. pen., nefiind incidente dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi text de lege.
La acelaşi termen de judecată, inculpatul, în prezenţa avocatului ales, a reiterat cererea constând în aplicarea procedurii simplificate a judecăţii prevăzută în art. 320 C. proc. pen., acesta insistând în aplicarea unei astfel de proceduri şi după aducerea la cunoştinţă a condiţiilor în care devine aplicabilă. După ce s-a luat act de precizările inculpatului, instanţa de fond a procedat în conformitate cu art. 320 alin. (3) C. proc. pen. la ascultarea acestuia, fiind pusă în discuţie cererea formulată, apreciindu-se în raport de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală că cererea formulată este admisibilă. Instanţa a încuviinţat procedura în conformitate cu art. 3201 alin. (4) şi (8) C. proc. pen. astfel cum au fost modificate şi completate prin O.U.G. nr. 121/2011. Părţile civile nu s-au opus procedurii şi nu au solicitat continuarea procesului penal.
Deşi în apel părţile civile au criticat încadrarea juridică dată faptei, precum şi procedura aplicată, instanţa a considerat incidente condiţiile prevăzute de art. 320 C. proc. pen.
Critica recurentelor părţi civile cu privire la legalitatea procedurii recunoaşterii vinovăţiei a fost încadrată în art. 385 pct. 14 C. proc. pen. şi a avut în vedere faptul că procedura nu este incidenţă cu privire la inculpat şi nu trebuie să conducă la scăderea pedepsei, deoarece inculpatul nu a recunoscut infracţiunea de omor, ci doar pe aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Critica părţilor civile nu poate afecta legalitatea procedurii deoarece inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, cu încadrarea dată în rechizitoriu. Având în vedere că în faţa instanţei de fond inculpatul a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, tară ca părţile civile să solicite respingerea cererii sale şi continuarea procesului penal în vederea administrării de probe, iar în recurs procedura a fost criticată în ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii, instanţa apreciază că nu poate fi analizat din oficiu, în recursul părţii civile, cazul de casare prevăzut de 385 pct. 17 C. proc. pen., deoarece nu a influenţat hotărârea în defavoarea inculpatului (cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. se ia în discuţie din oficiu doar dacă a influenţat hotărârea în defavoarea inculpatului).
În consecinţă, instanţa de recurs reţine că în cauza de faţă inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Atât tribunalul cât şi curtea de apel au considerat incidenţă în cauză procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen. şi au pronunţat hotărâri de condamnare a inculpatului. Inculpatul a solicitat instanţei de fond aplicarea art. 320 C. proc. pen., recunoscând integral faptele pentru care a fost acuzat, iar Tribunalul a admis aplicarea procedurii de recunoaştere a vinovăţiei. In apel a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei, din loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în omor calificat. Instanţa de apel, în baza caracterului devolutiv, a apreciat că există suficiente probe pentru a constata că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, şi nu cu intenţia de a lovi astfel cum reţinuse tribunalul.
Recursul inculpatului pune în discuţie posibilitatea ca odată cu judecarea cauzei potrivit art. 320 C. proc. pen. o instanţă să dispună schimbarea de încadrare juridică, astfel încât aceasta să cuprindă o altă formă de vinovăţie faţă de infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, de exemplu din loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (faptă care presupune ca formă de vinovăţie praeterintentia) în omor (faptă care presupune ca formă de vinovăţie intenţia). Problema de drept adusă în discuţia are în vedere clarificarea posibilităţii ca recunoaşterea săvârşirii faptelor descrise în actul de sesizare să presupună doar recunoaşterea faptei ca act de conduită (elementul material al laturii obiective) au să aibă în vedere recunoaşterea faptei ca act de conduită care a produs anumite consecinţe imputabile din punct de vedere obiectiv şi reproşabile din punct de vedere subiectiv inculpatului, pentru care acesta îşi recunoaşte vinovăţia.
Schimbarea încadrării juridice dată faptelor recunoscute de inculpat, în procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen., nu poate conduce la reţinerea unei alte forme de vinovăţie, având în vedere modul în care este concepută instituţia vinovăţiei în codul penal actual (cu referire la fapta comisă), precum şi specificul procedurii aplicate în speţă, care presupune recunoaşterea vinovăţiei, astfel că forma de vinovăţie nu poate fi exclusă dintre elementele recunoscute de inculpat.
Codul penal defineşte formele vinovăţiei prin raportare la prevederea rezultatului faptei. In consecinţă elementele care separă formele şi modalităţile de vinovăţie se raportează la faptă: prevederea rezultatului faptei, urmărirea producerii rezultatului faptei, acceptarea posibilităţii producerii rezultatului, sau dimpotrivă aprecierea că rezultatul faptei nu se va produce, lipsa prevederii unui asemenea rezultai al faptei.
Transpunând criteriile menţionate anterior în cauza de faţă, conform instanţei de fond inculpatul a recunoscut că a urmărit să lovească victima, socotind fără temei că loviturile aplicate nu vor produce moartea acesteia. Conform instanţei de apel, inculpatul recunoscut că a lovit victima fie urmărind moartea acesteia, fie acceptând decesul ca o consecinţă inerentă a loviturilor aplicate. După cum se observă este vorba despre două situaţii de fapt diferite, care produc consecinţe diferite în plan subiectiv.
Schimbarea de încadrare juridică în prezenta cauză este limitată de procedura recunoaşterii vinovăţiei. Procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen. permite schimbarea de încadrarea juridică doar în limitele descrise de art. 320 alin. (1) C. proc. pen., respectiv în limitele faptelor reţinute în actul de sesizare, a căror vinovăţie a fost recunoscută de inculpat. În actul de sesizare faptele sunt descrise în toate împrejurările de timp, loc, mijloace, mod, scop care au determinat o trimiterea în judecată.
Un alt argument al limitării schimbării de încadrarea juridică decurge din denumirea marginală a procedurii incidente. Referitor la posibilitatea schimbării încadrării juridice, astfel încât să se reţină acelaşi act de conduită, dar o formă de vinovăţie nouă, instanţa de recurs constată că este exclusă în procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen., care presupune tocmai recunoaşterea vinovăţiei. Astfel cum arată denumirea marginală a textului, procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen. presupune recunoaşterea vinovăţiei faptei comise, fără de care nu ar putea să existe o soluţie de condamnare şi nu doar existenţa actului de conduită interzis. Chiar dacă s-ar accepta ca procedura recunoaşterii să aibă în vedere doar actul de conduită, nu ar fi posibil ca atunci când inculpatul a recunoscut că a lovit să fie condamnat pentru că a ucis. În cadrul unei proceduri care vizează recunoaşterea vinovăţiei nu poate fi totuşi disociată recunoaşterea faptei de recunoaşterea formei de vinovăţie, astfel încât nu este posibilă schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune preterintenţionată într-o infracţiune comisă cu intenţie. Procedând la schimbarea încadrării juridice instanţa a schimbat însuşi actul de conduită recunoscut, dintr-o acţiune de a lovi într-o acţiune de a ucide.
În consecinţă, instanţa de recurs va menţine încadrarea juridică dată faptelor în rechizitoriu.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. invocat de către inculpat şi partea vătămată, instanţa găseşte criticile formulate de partea vătămată fondate.
Deşi prin acceptarea procedurii prevăzute de art. 320 C. proc. pen., în fond şi apel, instanţa de recurs este obligată să accepte încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, criticile părţilor civile referitoare la gravitatea faptei şi necesitatea ca circumstanţele reale, astfel cum au fost recunoscute de inculpat, să se regăsească în pedeapsă, sunt fondate.
Faptele recunoscute de inculpat au o gravitate deosebită prin numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, zonele vizate, relaţia de rudenie spirituală dintre inculpat şi victimă, faptul că victima venise la inculpat pentru a-i cere ajutorul, săvârşirea faptei în public, în prezenţa a doi martori, A.V. şi D.D.F., continuarea aplicării de lovituri chiar şi după ce martora S.A.G., fiica inculpatului, a intervenit pentru a-l opri.
Fapta descrisă în rechizitoriu constă în aceea că la 16 noiembrie 2011, victima D.P.M., aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a mers cu taxiul condus de către martorul A.V., la staţia G.P.L. din localitatea Şotânga, aparţinând societăţii administrată de către inculpatul S.G., naşul fiicei victimei.
Victima a mers la staţia G.P.L. în scopul unei discuţii cu martorul D.D.F., angajat al societăţii, în legătură cu remedierea unei instalaţii instant montată de aceasta la domiciliul victimei. Întrucât martorul a refuzat, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului pentru a-i cere sprijinul în rezolvarea situaţiei, inculpatul refuzând cererea victimei de a-l lăsa pe martorul D.D. să părăsească locul de muncă în vederea deplasării la domiciliul victimei.
Contrar celor susţinute de inculpat, în cauză nu există starea de provocare, având în vedere că victima a venit la inculpat pentru a-i cere ajutorul, astfel cum este descris în rechizitoriu, într-o problemă legată de centrala termică. In rechizitoriu, în ceea ce priveşte cuţitul ridicat de la faţa locului, se arată că nu este dovedită încercarea victimei de a-l folosi, element de fapt recunoscut de inculpat în procedura descrisă de art. 3201 C. proc. pen.
În urma acestui refuzului inculpatului de a-l ajuta, victima s-a deplasat din nou la staţia G.P.L. fiind urmată de inculpat, între aceştia, în staţia G.P.L., continuând discuţiile contradictorii, victima coborând de două ori din habitaclul taxiului, inculpatul lovind-o de mai multe ori cu pumnul ceea ce a condus la dezechilibrarea acesteia şi căderea în spaţiul dintre butelia G.P.L. şi taxi.
După cădere, inculpatul a continuat să aplice victimei lovituri cu piciorul inclusiv prin sărituri succesive asupra capului acesteia, procedând apoi la tragerea victimei din acel loc într-o zonă aflată în spatele buteliei de gaz, unde a continuat agresiunea cu piciorul, violenţele exercitate producându-i victimei leziuni traumatice intracraniene şi faciale care potrivit raportului de expertiză medico - legală de etapa din 7 noiembrie 2011, necesitau pentru vindecare un nr. de 100 de zile de îngrijiri medicale, în condiţiile unei evoluţii favorabile, leziunile suferite punându-i în primejdie viaţa victimei.
La data de 02 decembrie 2011, în timp ce se afla internat în Spitalul Clinic de Urgenţă S.P. Bucureşti, victima a decedat, prin raportul de necropsie stabilindu-se că moartea a fost violentă determinată de insuficienţa cardio - respiratorii - consecinţa unui traumatism cranio-cerebral şi facial soldat cu hematoame extra şi subdurale, edem cerebral, contuzii difuze cerebrale multiple, fracturi cominutive de viscero şi neurocraniene, între aceste leziuni şi deces existând o legătură directă de cauzalitate în tanatogeneza.
Infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul se sancţionează cu o pedeapsă de la 5 la 15 ani. În cazul procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, ceea ce conduce la o pedeapsă 3 ani şi 8 luni la 10 ani. Circumstanţele reale ale faptei recunoscute de inculpat determină o pedeapsă peste medie.
Instanţa nu va aplica o pedeapsă spre maximum sau peste maximum, astfel cum au cerut părţile civile, având în vedere că inculpatul obţinea venituri licite din exploatarea staţiei G.P.L., în cauză nefiind incidenţă circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., respectiv săvârşirea faptei prin cruzimi şi mijloace care presupun pericol public. De asemenea nu este reală susţinerea recurentelor părţi civile cu privire la antecedentele penale ale inculpatului.
Conform Rechizitoriului (fila 10), inculpatul a mai fost cercetat anterior pentru comiterea unor infracţiuni de violenţă, în privinţa cărora procesul penal s-a stins fie prin împăcare, fie prin aplicarea unei sancţiuni administrative, astfel că nu există antecedente penale.
În ceea ce priveşte circumstanţa agravantă a săvârşirii faptei prin cruzimi pentru a fi incidenţă ar trebui ca inculpatul să fi folosit mijloace sau procedee nemiloase care să fi provocat victimei suferinţe grele şi prelungite prin modul în care a acţionat. Din punct de vedere subiectiv, reţinerea circumstanţei agravante presupune ca inculpatul să-şi fi reprezentat nu numai rezultatul caracteristic infracţiunii săvârşite, dar şi faptul că folosindu-se de mijloace şi procedee chinuitoare produce victimei grele suferinţe. Aceste ipoteze sunt însă contrazise de situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi cea de apel, în procedura recunoaşterii vinovăţiei. Ambele instanţe au reţinut că victima a decedat în urma loviturilor aplicate în mai multe zone ale corpului. Chiar dacă unele lovituri au presupus o intensitate deosebită, aceasta indică o modalitate tipică de săvârşire a faptei.
Mijloacele care produc pericol public sunt acele mijloace care prin folosire, sunt susceptibile să producă urmări grave pentru un număr nedeterminat de persoane, pentru bunurile acestora ori pentru alte valori sociale importante şi de a crea astfel o stare de insecuritate socială. Situaţia de fapt exclude, de asemenea, incidenţa în speţă a mijloacelor care prezintă pericol public, având în vedere că mijlocul care a cauzat decesul a fost reprezentat de loviturile multiple aplicate victimei. Locul săvârşirii faptei este fără relevanţă asupra pericolului public, cât timp modalitatea în care fapta a fost comisă a presupus lovituri aplicate de către inculpat pe multiple zone ale corpului victimei cu pumnii şi cu picioarele.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpatul S.G. şi de părţile civile O.E. şi D.E.C., prin reprezentant legal A.E.M., împotriva Deciziei penale nr. 158 din 05 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 235 din 29 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi, în rejudecare:
În temeiul dispoziţiilor art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. va condamna inculpatul S.G. (fiul lui C. şi M.) la pedeapsa de 7 ani închisoare. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 noiembrie 2011 la 29 ianuarie 2013.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat S.G., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 300 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpatul S.G. şi de părţile civile O.E. şi D.E.C., prin reprezentant legal A.E.M., împotriva Deciziei penale nr. 158 din 05 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 235 din 29 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi, în rejudecare:
În temeiul dispoziţiilor art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. condamnă inculpatul S.G. (fiul lui C. şi M.) la pedeapsa de 7 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 noiembrie 2011 la 29 ianuarie 2013.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat S.G., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 300 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică azi 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 294/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 272/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
