ICCJ. Decizia nr. 294/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 294/2013
Dosar nr. 2625/100/2010
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Maramureş, prin Sentinţa penală nr. 528 din 30 decembrie 2010, a condamnat pe inculpaţii:
- H.D. (zis "D."), la 1 an închisoare pentru infracţiunea de port nelegal de cuţit, prev. de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, la 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru tentativă, prev. de art. 20 C. pen., la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) acelaşi cod, precum şi la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
- P.D.M. (zis "R.") la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni săvârşite în condiţiile prev. de art. 33 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus, în ce-l priveşte pe acest inculpat, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Inculpatului i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (2), (5) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată G.I., nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul H.D., în baza art. 14 C. proc. pen. şi a art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat la plata sumei de 258,18 RON, la aceasta adăugându-se dobânda legală până la data achitării, pentru partea civilă Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
G.I., paznic şi body-guard la Discoteca "B.S." din oraşul Vişeu de Sus, în noaptea de 20/21 august 2007 se afla în exercitarea serviciului, în local, la acele momente, aflându-se mai multe persoane.
În acest context, sesizând că un bărbat provoacă scandal, G.I. l-a îndepărtat din local.
Acelaşi bărbat, de această dată însoţit de mai mulţi tineri, printre care şi de H.D., după scurgerea a circa 30 minute, a revenit în local şi a continuat să se manifeste zgomotos, motiv pentru care G.I. a intervenit pentru a-l calma şi convinge să înceteze.
Producându-se agitaţie, G.I. a fost înţepat cu un cuţit, imediat cel turbulent şi prietenii lui retrăgându-se şi părăsind zona localului într-un autoturism condus de către H.D.
G.I., în plângere, a indicat ca persoana care s-a manifestat zgomotos şi provocatoare a scandalului, din acel local, pe P.D.M., iar ca autor al tăierii cu cuţitul, pe H.D.
Raportul de expertiză medico-legală nr. 194 din 10 august 2009 a înscris că G.I. a prezentat o plagă înţepată-tăiată în regiunea pătratului lombar stâng spre loja renală stângă, cu deschidere de 3 cm şi adâncime de sus în jos, de 24 cm, contuzie renală stângă cu hematom macroscopică confirmată prin examen de laborator, leziunile fiind produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător (lama unui cuţit), poziţia agresorului faţă de victimă fiind faţă în lateral stânga.
S-a mai înscris că leziunile au pus în primejdie viaţa, numărul de zile de îngrijiri medicale fiind 25 - 30.
Inculpaţii s-au sustras de la urmărirea penală, căutarea lor şi mandatele de aducere nefiind urmate de prezentare, părinţii sau vecinii declarând că inclusiv în anul 2010, nu au fost văzuţi la domiciliile lor, cunoşteau că ambii lucrează în Italia, dar nu erau în posesia vreunui număr de apel.
În aceeaşi fază procesuală, avocat G.A., apărător ales al inculpatului H.D., a susţinut că a fost angajată de tatăl acestuia, că inculpatul cunoaşte că este urmărit penal şi în numele lui, a solicitat audieri de martori.
La cercetarea judecătorească, în cauză acordându-se, începând cu 15 iunie 2010, încă 5 termene de judecată (27 iulie 2010, 23 septembrie 2010, 21 octombrie 2010, 18 noiembrie 2010, 16 decembrie 2010) şi 2 termene de amânare a pronunţării sentinţei (23 decembrie 2010 şi 30 decembrie 2010), inculpatul nu s-a prezentat, deşi s-au dispus, alături de citarea sa la adresele cunoscute şi prin afişare la locul săvârşirii faptelor, mandate de aducere, neexecutate pe considerentul că inculpatul nu a fost găsit la domiciliu, despre sine cunoscându-se fie de către vecini, fie părinţi, că este plecat în Italia, dar nu putea fi apelat pentru că nu şi-a dat număr telefonic de apel.
Citaţiile de la domiciliul său au fost primite de mama sa, H.C.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, cererea de apel fiind semnată de avocatul său ales, G.A.
Motivarea căii de atac a fost axată pe solicitarea "efectuării unei expertize medicale care să stabilească dacă lovitura a fost sau nu periculoasă pentru viaţă, reaudierea părţii vătămate, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., achitarea pentru celelalte două infracţiuni reţinute în sarcina sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (faptele nu există), reţinerea de circumstanţe atenuante, aplicarea legii nr. 202 din 25 octombrie 2010, sens în care s-a susţinut că deşi inculpatul nu a fost prezent prin declaraţie autentificată, a recunoscut comiterea faptei, martorii propuşi au fost doar pentru ca instanţa să afle împrejurările în care s-a comis fapta, a lovit aflându-se în stare de necesitate pentru că a fost speriat de persoanele care se aflau la uşă, reacţia sa a fost de autoapărare, lovitura fiind, deci, pur întâmplătoare".
În apel, citarea inculpatului s-a realizat la domiciliul cunoscut, pentru termenul de judecată, dovezile de citare fiind semnate de mama sa, precum şi prima afişare la locul săvârşirii faptei.
La 8 februarie 2011, inculpatul a cerut amânarea judecării pentru angajarea unui avocat.
În continuare, apărarea inculpatului a fost asigurată de avocat ales F.M. şi avocat ales E.I.
Inculpatul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată fixat în apelul său (12 termene).
La termenul de judecată 22 mai 2012, avocatul ales al inculpatului şi-a motivat calea de atac pe nelegala efectuare a urmăririi penale, pe greşita condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 321 C. pen., susţinând că nu el este autorul, pe greşita condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în opinia sa aceasta nefiind prevăzută de legea penală, greşită încadrarea juridică a faptei, în tentativă la infracţiunea de omor calificat, corect, impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. şi pe netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 109/A din 5 iunie 2012 a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa cu privire la încadrarea juridică a faptei de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi la înlăturarea pedepselor accesorii prev. de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Instanţa de apel, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptei, din tentativă prev. de art. 20 C. pen. la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., inculpatul fiind condamnat la 3 ani închisoare.
S-au menţinut celelalte pedepse aplicate inculpatului şi în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 3 ani închisoare.
S-au înlăturat disp.art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani astfel cum prevede art. 862 C. pen.
Totodată, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere individualizate la pagina 8 a deciziei.
Inculpatului i s-a atras atenţia asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere prev. de art. 864 C. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termenul legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul H.D.
Recursul declarat de parchet a fost motivat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., respectiv greşita încadrarea juridică a faptei dată de către instanţa de apel. Totodată, parchetul a susţinut că în condiţiile în care instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică, existând în dosar manifestarea de voinţă a părţii vătămate G.I. de a se împăca cu inculpatul, trebuia să dispună şi încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., art. 181 alin. (3) C. pen., prevăzând că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Cu referire la modalitatea de executare a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată în apel, parchetul a motivat că atitudinea procesuală a inculpatului, acesta sustrăgându-se de la urmărirea penală şi de la judecata în fond şi în apel, măsurile de supraveghere sunt neadecvate, netemeinicie şi lipsire de finalitate, scopul pedepsei, astfel cum prevede art. 52 C. pen., nefiind, deci realizabil.
Inculpatul şi-a motivat apelul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., şi, ca atare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (nu a săvârşit fapta), iar pentru celelalte două infracţiuni, achitarea îşi are temei legal în dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive).
În ce priveşte pedeapsa, inculpatul a susţinut că pentru infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., pedeapsa trebuie individualizată prin reţinerea, în favoarea persoanei sale, de circumstanţe atenuante astfel cum prevede art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., iar modalitatea de executare să fie suspendarea condiţionată.
Inculpatul a fost citat în recurs la adresa cunoscută (oraşul B., jud. Maramureş) şi prin afişare la locul săvârşirii faptei, respectiv Consiliul Local Vişeu de Sus, jud. Maramureş, dovezile citării fiind semnate de H.C. şi de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei, dar nu s-a prezentat la niciun termen de judecată. Apărarea inculpatului a fost asigurată de avocat P.L., apărător ales (data împuternicirii avocaţiale fiind 5 septembrie 2012). Pentru termenul de judecată 29 ianuarie 2013, avocatul ales a delegat pentru apărarea inculpatului, pe avocat C.L.
Totodată, instanţa de recurs, în virtutea rolului activ, pentru a examina poziţia părţii vătămate G.I., a citat această parte, procedura fiind îndeplinită. Partea citată nu a fost prezentă la termenul 29 ianuarie 2013.
Recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Soluţia instanţei de apel în ce priveşte încadrarea juridică a faptei ce a lezat partea vătămată G.I. a fost motivată, în exclusivitate, pe concluziile noului raport de expertiză medico-legală din 31 ianuarie 2012, expertiză dispusă şi efectuată la cererea apărării inculpatului, sub acest aspect instanţa de apel arătând: "raportat la acest răspuns (...) leziunile produse părţii vătămate prin agresiunea inculpatului nu au pus în primejdie viaţa acesteia, Curtea va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei (...) de către prima instanţă, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., admiţând, în acest sens, apelul inculpatului".
Dar, esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat [art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.] ori în vătămare corporală (art. 181 C. pen.), este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.
Dacă, în cazul infracţiunii de vătămare corporală făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor, acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Este adevărat că infracţiunea prev. de art. 181 C. pen. poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită, însă, în acest caz, făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieţii fiind imputat acestuia pe baza culpei, caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie "praeterintenţia" (intenţie depăşită), art. 182 alin. (2) C. pen.
În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, comise până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să evidenţieze - prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite - că făptuitorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.
Ca atare, există tentativă de omor şi nu vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acţionează astfel încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei sau foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, acesta fiind caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul intenţiei actului inculpatului, unele stări ale făptuitorului sau defectuozitatea mijloacelor utilizate în executarea actului nu sunt relevate ca atare, intenţia de omor deducându-se din modul de acţiune, nu şi din elemente exterioare.
Forma, modalitatea intenţiei, latură subiectivă, rezultă din materialitatea actului, din instrumentul vulnerant utilizat, intensitatea loviturii, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului în ce priveşte rezultatul faptei sale.
În cauză, judecătorul fondului a reţinut, în motivarea hotărârii, că inculpatul, pe fondul participării sale la tulburarea ordinii şi liniştii publice în acel local, partea vătămată fiind persoana care asigura buna desfăşurare a evenimentelor ce se derulau în discotecă, aceasta încercând să calmeze pe turbulenţe sau să-i facă să înceteze scandalul, cu cuţitul avut asupra sa, l-a lovit, astfel producându-i plagă înţepată-tăiată în regiunea pătratului lombar stâng spre loja renală stângă cu deschidere de 3 cm şi adâncime de 24 cm, contuzie renală stângă, la aceasta adăugându-se atitudinea inculpatului imediat după lovirea cu cuţitul, el părăsind localul şi ulterior, dispariţia de la domiciliu, sustragerea de la cercetări.
Modul de săvârşire a faptei, împrejurările în care aceasta s-a comis -astfel cum au relevat probele administrate, exclud apărarea inculpatului în sensul că a acţionat numai pentru a vătăma, partea vătămată nu-l cunoştea pe inculpat, nu l-a agresat în niciun mod, chiar inculpatul recunoscând că a lovit cu cuţitul, despre acesta spunând însă că ar fi fost de dimensiuni mici, apărare înlăturată şi de concluziile raportului medico legal, chiar şi cel avizat în faza apelului.
Lovitura cu cuţitul, avându-se în vedere noul act medico-legal, chiar dacă acesta, contrar primului raport, înscrie că lezarea nu a pus în pericol viaţa victimei, trebuie considerată, datorită adâncimii şi întinderii ei, regiunii anatomice spre care s-a îndreptat (renal) şi instrumentului folosit de inculpat, ca fiind săvârşită cu intenţia de a ucide, iar faptul că victima a fost spitalizată şi s-a intervenit medical pentru salvarea vieţii ei nu pot modifica poziţia subiectivă a inculpatului, el, indirect fiind şi indiferent faţă de rezultatul faptei sale.
Ca atare, încadrarea juridică a faptei este tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (loc public).
În ce priveşte cazul de casare invocat de inculpat, respectiv eroarea gravă de fapt, ce ar fi avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, el susţinând că nu a săvârşit fapta ce a lezat viaţa, iar pentru port ilegal de cuţit şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, nu ar fi îndeplinite laturile constitutive, probele cauzei au confirmat vinovăţia sa. Inculpatul a avut asupra sa cuţitul cu care a lovit şi a fost participant la scandalul iscat în local, sens în care au declarat G.I., P.D.M., C.V., I.D.G., T.V.
Referitor pedepsei aplicată inculpatului, aceea de 8 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, lipsa antecedentelor penale, aceasta, în opinia sa, obligând la reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. nu justifică, pentru corecta individualizare potrivit criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a unei pedepse mai mici, 8 ani închisoare constituind cu 6 luni închisoare peste limita minimă prevăzută de lege în cazul tentativei la omor calificat (7 ani şi 6 luni închisoare), aceasta şi pentru că reţinerea unei împrejurări ca circumstanţă atenuantă judiciară nu este posibilă decât dacă ar reduce gravitatea faptei în ansamblu sau ar caracteriza într-o manieră considerabilă persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special ar satisface imperativul justei individualizări, "conduita bună" nereducându-se exclusiv, la absenţa antecedentelor penale.
În ce priveşte susţinerea din recursul declarat de parchet şi, în parte, apărarea inculpatului, că în condiţiile în care instanţa de apel a considerat că inculpatul a săvârşit infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., odată ce în dosar există manifestarea de voinţă a victimei G.I., de a se împăca cu inculpatul, se impunea încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., sunt de menţionat următoarele: la dosarul instanţei de apel, se află o "declaraţie olografă" a lui G.I., în aceasta cel menţionat susţinând "menţionez că doresc să mă împac cu domnul H.D.", la acelaşi dosar existând ca "notă de probatorii" un înscris semnat de apărătorul ales al inculpatului în care se înserează că "vă depun declaraţia olografă a părţii vătămate G.I." adăugându-se "este dispus să se împace".
Trecând peste greşita încadrare juridică decisă în apel, dacă legal, fapta inculpatului ar constitui infracţiunea prev. de art. 181 C. pen., în aplicarea prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) cu referire la art. 10 alin. (1) lit. h) teza a II-a C. proc. pen., încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special ori prin înscrisuri autentice, în acest sens pronunţându-se Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite prin Decizia XXVII din 18 septembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 190/20.03.2007.
În cauză nu s-a întâmplat o asemenea împăcare, alături de fapta corect încadrată ca tentativă la infracţiunea de omor calificat, chiar dacă ar fi existat cea prev. de art. 181 C. pen. pentru care împăcarea ar fi înlăturat răspunderea penală, partea vătămată nu a exprimat că s-a împăcat şi inculpatul nu a fost prezent la niciun termen de judecată în apel.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de parchet, va casa decizia instanţei de apel şi va menţine sentinţa instanţei de fond.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 109/A din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj - secţia penală şi de minori, privind pe inculpatul H.D.
Casează decizia atacată şi menţine Sentinţa penală nr. 528 din 30 decembrie 2010 a Tribunalului Maramureş, secţia penală.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul-intimat inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.D.M., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 312/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 281/2013. Penal → |
|---|
