ICCJ. Decizia nr. 2853/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2853/2013
Dosar nr. 13274/63/2011
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 24 din 16 ianuarie 2012 pronunţată în Dosarul penal nr. 13274/63/2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe inculpatul F.P., cetăţean român, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, administrator la SC F. SRL Craiova, studii medii, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de 2 ani, stabilit de instanţă, conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor din cadrul Tribunalului Dolj, o dată pe lună, la data fixată de acest serviciu;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 864 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra condiţiilor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 346 alin. (1) şi art. 14 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, fiind obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 130.373 RON, cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate conform dispoziţiilor C. proc. fisc., până la data achitării efective a debitului.
A fost respinsă cererea părţii civile de instituire a sechestrului asupra bunurilor inculpatului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Începând cu luna februarie 2008, activitatea de administrare a SC C.C.B.M. SRL Craiova a fost asigurată de inculpatul F.P., funcţia de contabil fiind exercitată de martora O.E..
În îndeplinirea obiectului principal de activitate, respectiv "Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi furajelor", prevăzut în codul Clasificării Activităţilor în Economia Naţională (C.A.E.N.) la poziţia 5.121, inculpatul a procedat atât la achiziţionarea de produse cerealiere şi mijloace de transport de la agenţi comerciali cu sediul în Ungaria şi Germania, cât şi la valorificarea ulterioară a bunurilor pe teritoriul României, fără a înregistra sau declara aceste operaţiuni comerciale, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.
Astfel, în perioada 8 - 19 decembrie 2008, ca o consecinţă a relaţiilor comunicate de Compartimentul Teritorial de Schimb Internaţional de Informaţii din cadrul D.G.F.P. Dolj, prin adresa înregistrată în evidenţa Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova în 27 noiembrie 2008, consilieri din cadrul acestei din urmă instituţii au procedat la verificarea achiziţiilor intracomunitare efectuate în numele societăţii în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, constatându-se, conform procesului-verbal din 19 decembrie 2008, că nu au fost declarate la organul fiscal şi nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC C.C.B.M. SRL Craiova următoarele:
- achiziţiile de porumb de la "B.S. A.K.E.S. KFT" şi "K.G.E.K.K.F.T.V." Ungaria, aferente facturilor din 6 martie 2008, din 11 martie 2008, din 21 februarie 2008, din 26 februarie 2008, din 27 februarie 2008 şi din 6 martie 2008;
- achiziţiile a două tractoare şi a unui autovehicul marca "A." de la "M.R.G." şi "C.M." Germania, conform facturilor din 11 iunie 2008 şi din 5 mai 2008;
- achiziţionarea de la "P.H." Germania a unei remorci cu suma de 2.500 de euro, pentru care a fost prezentată doar factura de vânzare a bunului respectiv;
- achiziţiile de porumb de la "K.G.E.K.K.F.T.V." Ungaria în cuantum total de 18.588 lei, pentru care societatea administrată de inculpat a primit numai factură proforma şi documentul de transport (CMR);
- achiziţiile de porumb de la "V.A.K.E.S.K.F.T." Ungaria, în sumă totală de 46.585 lei, în condiţiile în care între părţi a fost încheiat un contract comercial.
În consecinţă, în vederea stabilirii diferenţelor suplimentare privind obligaţii fiscale datorate bugetului consolidat al statului, s-a solicitat efectuarea inspecţiei fiscale generale, raportul încheiat la data de 30 ianuarie 2009 şi înregistrat în evidenţele A.F.P.M. Craiova sub nr. 9964 concluzionând că, aferent achiziţiilor intracomunitare descrise mai sus şi valorificării ulterioare a mărfurilor, societatea a realizat un impozit pe profit în sumă de 5.693 de lei, cu menţiunea esenţială că pentru autovehicul, remorcă şi cele două tractoare nu s-a cuantificat o astfel de obligaţie fiscală, întrucât aceste din urmă bunuri au fost vândute sub preţul de achiziţie.
În ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată, s-a reţinut că în urma aceloraşi operaţiuni comerciale, având ca obiect achiziţii intracomunitare şi valorificare ulterioară pe teritoriul ţării, societatea avea obligaţia de a colecta şi declara, prin decontul de T.V.A., suma totală de 124.680 de lei.
În aceste condiţii, la data de 3 februarie 2009 A.F.P.M. Craiova, prin reprezentanţii săi legali, a solicitat efectuarea de cercetări faţă de inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în contabilitate, urmare a neînregistrării şi nedeclarării, în conformitate cu dispoziţiile art. 1562 alin. (1) şi art. 1564 din Legea nr. 571/2003, a achiziţiilor intracomunitare de bunuri din Ungaria şi Germania.
În vederea stabilirii consecinţelor fiscale ale neevidenţierii în contabilitatea SC C.C.B.M. SRL Craiova şi neraportării la organul fiscal a tuturor operaţiunilor economice aferente achiziţiilor şi vânzărilor de bunuri din perioada februarie - octombrie 2008, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile, din cuprinsul raportului întocmit rezultând următoarele:
- în condiţiile în care la data depunerii plângerii penale societatea se află în procedura de lichidare judiciară, conform Sentinţei civile nr. 807 din 13 noiembrie 2008, fiind radiată din registrul comerţului începând cu data de 16 iunie 2010, în baza Sentinţei nr. 719 din 27 mai 2010 a Tribunalului Dolj, iar lichidatorul judiciar nu s-a aflat niciodată în posesia documentelor financiar contabile, balanţa de verificare a lunii martie 2008 demonstrează că facturile emise în această perioadă nu au fost înregistrate;
- din consultarea bazei de date a Ministerului Finanţelor s-a constatat că ultima situaţie financiar-contabilă depusă a fost realizată pe baza balanţei de verificare întocmită în luna martie 2008, fapt ce demonstrează că facturile emise după această dată nu au mai fost înregistrate şi declarate de către societate;
- menţinerea deciziei D.G.F.P. Dolj - Serviciul de Inspecţie Fiscală referitoare la estimarea, în condiţiile art. 83 C. proc. fisc., a unui prejudiciu de 5.692 de lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări aferente în cuantum de 1.438 de lei, respectiv 124.680 de lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată şi majorări de întârziere de 25.996 de lei.
Mijloacele de probă reţinute de prima instanţă în dovedirea faptei descrise mai sus constau în procesul-verbal din 19 decembrie 2008, raportul de inspecţie fiscală din 30 ianuarie 2009, declaraţiile de martor, facturile fiscale de achiziţie şi livrare neînregistrate, raportul de expertiză contabilă şi declaraţiile inculpatului.
II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi inculpatul F.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul Ministerului Public, se critică sentinţa primei instanţe sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, susţinându-se că în cauză s-ar fi impus reţinerea formei continuate a infracţiunii de evaziune fiscală, actele materiale fiind săvârşite în baza unei rezoluţii unice, în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008.
De asemenea, se mai arată că prima instanţă a omis a face aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990 şi că în mod greşit aceasta a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului, deşi o astfel de măsură este utilă, identificarea bunurilor fiind posibilă în cursul procedurii de executare silită.
În sfârşit, se susţine că sentinţa penală atacată este netemeinică, din perspectiva cuantumului pedepsei şi modalităţii sale de executare, aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. nefiind justificată faţă de întinderea considerabilă a prejudiciului produs şi conduita procesuală a inculpatului, care nu a depus minime demersuri în vederea reparării pagubei.
În apelul părţii civile, se critică sentinţa penală atacată din perspectiva greşitei omisiuni a instanţei de a indica data de la care se datorează creanţele fiscale accesorii, precum şi sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii, susţinându-se că ele pot avea ca obiect şi bunuri viitoare sau bunuri ce nu se regăsesc în evidenţele organelor fiscale.
În apelul inculpatului, făcându-se trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie şi principiul "non bis in idem", se solicită pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu motivarea ca fapta reţinută prin actul de sesizare constituie abatere administrativă, neputând atrage o dublă sancţionare, în plan penal şi contravenţional.
De asemenea, se mai susţine că în condiţiile atragerii răspunderii patrimoniale a inculpatului şi înscrierii părţii civile la masa credală, conform Legii nr. 85/2006, hotărârea primei instanţe este criticabilă, suma datorată fiind inclusă în creanţa consfinţită prin Sentinţa civilă nr. 296/2010 a Tribunalului Dolj.
În subsidiar, inculpatul solicită redozarea pedepsei aplicate, ţinând seama de conduita bună a acestuia, stăruinţa depusă în înlăturarea rezultatului infracţional şi atitudinea procesuală cooperantă.
Prin Decizia penală nr. 215 din 21 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul inculpatului şi a admis apelurile declarate, împotriva aceleiaşi sentinţe penale, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului F.P. din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe inculpatul F.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, în referire la art. 7 şi art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti de condamnare, la rămânerea definitivă a acesteia, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni.
În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ. şi art. 119 - 1201 în referire art. 25 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, a obligat inculpatul la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, a sumei de 130.373 lei, cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit C. proc. fisc., începând cu data producerii prejudiciului, respectiv 1 ianuarie 2008 şi până la data achitării efective a debitului.
A înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile privind aplicarea art. 861 şi următoarele C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., precum şi celelalte dispoziţii contrare şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele: Starea de fapt reţinută prin sentinţa atacată este corectă şi corespunde probelor administrate, din ansamblul actelor aflate la dosar rezultând că inculpatul F.P., în calitate de administrator al SC C.C.B.M. SRL Craiova, în perioada martie - decembrie 2008, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, a omis evidenţierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declaraţia privind impozitul pe profit şi în actele contabile ale societăţii a achiziţiilor intracomunitare de produse cerealiere şi mijloace de transport de la diferiţi agenţi comerciali cu sediul în Ungaria şi Germania, precum şi a livrărilor ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 157.806 lei, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Deşi pe parcursul procesului penal inculpatul a justificat neînregistrarea unor achiziţiilor intracomunitare în evidenţa contabilă a societăţii, precum şi nedeclararea acestora în conformitate cu dispoziţiile legale, prin faptul că furnizorii externi nu i-au pus la dispoziţie documentele justificative, apărările sale sunt nefondate, datorită recunoaşterii valorificării aceloraşi bunuri pe teritoriul ţării şi neevidenţierii acestor din urmă operaţiuni comerciale în contabilitatea societăţii.
Mai mult, motivul invocat nu este de natură a înlătura răspunderea penală, deoarece inculpatul avea posibilitatea evidenţierii furnizorilor de bunuri, pentru care nu s-au primit facturi, prin intermediul contului de pasiv "408 Furnizori - facturi nesosite", mai cu seamă că, ulterior achiziţiei, acesta a procedat la valorificarea bunurilor în temeiul altor facturi fiscale, pe care, de asemenea, nu le-a reflectat în contabilitate.
Totodată, deşi inculpatul a precizat că pentru aceeaşi faptă a fost sancţionat contravenţional de către reprezentanţii D.G.F.P. Dolj, potrivit procesului-verbal întocmit la data de 15 decembrie 2008, se poate observa că sancţiunea a fost aplicată pentru "nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare".
În egală măsură, având în vedere dispoziţiile art. 34, 35, 1563, 157 şi 158 din Legea nr. 511/2003, privind Codul fiscal, din coroborarea cărora rezultă că impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată se datorează de către contribuabil în baza declaraţiei şi a deconturilor aferente, aplicarea sancţiunii contravenţionale a amenzii nu exclude angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru omisiunea de a declara achiziţiile intracomunitare şi de a înregistra facturile fiscale ce atestau livrarea ulterioară a bunurilor, scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale fiind evident, în condiţiile în care ultima operaţiune contabilă datează din luna martie 2008, interesul minim al inculpatului pentru desfăşurarea de activităţi economice în cadrul legal manifestându-se prin declanşarea procedurii de lichidare a societăţii în cursul lunii noiembrie 2008, cu consecinţa radierii sale din evidenţele registrului comerţului la data de 16 iunie 2010.
În acelaşi timp, curtea de apel a apreciat că apărările inculpatului nu pot fi primite, întrucât din actele dosarului rezultă că, în aceeaşi perioadă în care au fost achiziţionate bunurile neînregistrate, inculpatul a achiziţionat şi alte cantităţi de cereale, de la aceiaşi furnizori, operaţiunile respective fiind declarate şi evidenţiate în actele contabile.
În aceste condiţii, curtea de apel a considerat că este greu de crezut că furnizorii transmiteau documentele justificative în mod selectiv, mai cu seamă că şi transportul bunurilor de la furnizor la beneficiar nu se putea efectua în lipsa unui document justificativ.
Mai mult, martorul C.S., propus în apărare de către inculpat, pentru a dovedi că acesta a primit documentele justificative solicitate în urma demersurilor personale, nu a fost în măsură să confirme o astfel de teză probatorie.
Pe de altă parte, contrar susţinerilor inculpatului, principiul de drept "non bis in idem" nu este aplicabil în speţa dedusă judecăţii, deoarece fapta pentru care inculpatul a fost sancţionat contravenţional constă în "nedeclararea achiziţiilor intracomunitare efectuate de societate în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, neîntocmirea şi nedepunerea la organul fiscal a declaraţiei recapitulative privind lucrările şi achiziţiile intracomunitare de bunuri pe trimestrul II 2008 - cod 390", conform procesului-verbal din 19 decembrie 2008 întocmit de A.F.P.M Craiova.
O astfel de contravenţie pentru care inculpatul a fost sancţionat administrativ este prevăzută de art. 291 din C. fisc., ce sancţionează persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA ca urmare a nerespectării obligaţiei de a completa şi depune la organele fiscale competente, la termenele prevăzute de lege, "Declaraţia recapitulativă privind achiziţiile intracomunitare - formular 390".
Aşadar, în raport de conţinutul acestor dispoziţii legale, curtea de apel a apreciat că nu există identitate între activitatea pentru care inculpatul a fost sancţionat administrativ şi fapta de natură penală, constând în sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin neînregistrarea unor operaţiuni economice efectuate.
În acest context, fapta inculpatului F.P., care prin neînregistrarea în actele contabile ale SC C.C.B.M. SRL a unor operaţiuni economice efectuate în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, s-a sustras de la plata sumei totale de 130.373 lei, reprezentând TVA (124.680 lei) şi impozit pe profit (5.693 lei), realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce priveşte corecta încadrare juridică a faptei, curtea de apel a reţinut a fi întemeiate criticile Ministerului Public, având în vedere că actele materiale ce intră în conţinutul obiectiv al infracţiunii au fost săvârşite la intervale repetate de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, o astfel de activitate fiind derulată în perioada 1 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, ca urmare a neînregistrării în contabilitate a mai multor operaţiuni intracomunitare de achiziţii cerealiere şi mijloace de transport de la diferiţi agenţi comerciali cu sediul în Ungaria şi Germania.
Prin urmare, infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., privind forma continuată de săvârşire a faptei, curtea de apel dând eficienţă celor solicitate în apelul procurorului şi a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen..
De asemenea, din perspectiva modului de soluţionare a laturii penale a cauzei, curtea de apel a apreciat că pedeapsa aplicată şi modalitatea executării acesteia sunt necorespunzător dozate, împrejurările ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol social, prejudiciul însemnat adus bugetului de stat, rămas nerecuperat şi conduita procesuală a inculpatului, care nu a depus eforturi în vederea recuperării acestuia, constituind elemente ce pledează pentru majorarea pedepsei aplicate şi înlăturarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
În exprimarea acestei concluzii, curtea a apreciat că inculpatul s-a situat pe o poziţie nesinceră pe parcursul întregului proces penal, atitudinea cooperantă invocată fiind formală şi fiind adoptată în scopul exclusiv al obţinerii de beneficii în planul suspendării executării pedepsei, lipsa de preocupare în direcţia reparării prejudiciului fiind evidenţiată şi prin ascunderea oricăror bunuri, ce ar fi garantat recuperarea creanţei bugetare.
Astfel fiind, curtea de apel a apreciat că valoarea însemnată a achiziţiilor neînregistrate, întinderea în timp a activităţii infracţionale, caracterul repetat al faptelor, urmările produse şi atitudinea procesuală necooperantă a inculpatului, reprezintă împrejurări ce formează convingerea instanţei că pedeapsa aplicată, în modalitatea suspendării sub supraveghere, nu poate servi la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., funcţia de exemplaritate consacrată de legea penală neputând fi asigurată decât printr-o sancţionare fermă, concomitent cu schimbarea regimului de executare a pedepsei.
De asemenea, din perspectiva modului de soluţionare a acţiunii penale, curtea de apel a constatat întemeiată şi critica Ministerului Public, referitoare la omisiunea primei instanţe de a da eficienţă prevederilor art. 7 din Legea nr. 26/1990, soluţia de condamnare pronunţată făcându-l nedemn pe inculpat în exercitarea profesiei de comerciant şi impunându-se a fi înregistrată, potrivit art. 21 lit. g) din lege.
Sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, curtea de apel a constatat că în cauza dedusă judecăţii inculpatul are calitatea de debitor fiscal, ca urmare a angajării răspunderii sale patrimoniale, în condiţiile Legii nr. 85/2006 şi art. 25 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, el datorând creanţele accesorii debitului, întocmai ca şi debitorul fiscal principal (agentul economic).
Prin urmare, curtea de apel a apreciat că în această situaţie inculpatul datorează atât suma de 130.373 lei, cu titlu de despăgubiri civile, cât şi dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând cu data producerii prejudiciului, respectiv 1 ianuarie 2008 şi până la data achitării efective a debitului, criticile părţii civile fiind întemeiate, sub aspectul necesităţii indicării momentului de la care aceste creanţe urmează a fi calculate.
Cât priveşte celelalte critici exprimate în apelul Ministerului Public şi părţii civile, referitoare la modul de soluţionare a cererii de instituire a sechestrului asigurător, curtea de apel le-a considerat a fi neîntemeiate, având în vedere că potrivit art. 163 alin. (2) C. proc. pen. o astfel de măsură nu se poate dispune decât asupra bunurilor aparţinând inculpatului şi numai până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
Constituind o ingerinţă adusă unui drept fundamental, aşa cum este dreptul de proprietate, o astfel de măsură nu poate fi lăsată la latitudinea organului de executare, ea fiind supusă unei duble condiţionări, legate de dovada existenţei bunurilor în patrimoniului debitorului şi indicarea valorii de circulaţie a acestora, spre a evita extinderea efectului măsurilor dispuse, în contra exigenţelor impuse de art. 163 alin. (2) C. proc. pen..
O astfel de măsură presupune identificarea expresă a bunurilor în cuprinsul hotărârii instanţei, în caz contrar formalităţile ulterioare, cum sunt şi cele specifice luării inscripţiei ipotecare, neputând fi realizate, iar hotărârea instanţei fiind susceptibilă de multiple contestaţii la executare, privind înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului.
Curtea de apel a apreciat că există posibilitatea identificării unor bunuri aparţinând debitorului în cursul executării silite, însă o astfel de împrejurare nu poate atrage instituirea unor măsuri asigurătorii lipsite de utilitate practică imediată, organele fiscale având, la rândul lor, deschisă posibilitatea indisponibilizării bunurilor debitorului în faza de executare silită.
Cât priveşte criticile aduse de către inculpat asupra modului de soluţionare a acţiunii civile, curtea de apel a constatat că deşi din cuprinsul Sentinţei civile nr. 296 din 25 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 6911/63/2008 rezultă că inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.138.775,61 lei reprezentând pasivul debitoarei falite, sumă care include şi debitele datorate bugetului consolidat al statului, hotărârea judecătorească menţionată a fost pronunţată anterior declanşării procesului penal.
În aceste condiţii, în mod corect s-a apreciat că în cauză nu îşi găseşte aplicarea regula de drept "electa una via non dator recursus ad alteram", întrucât în momentul introducerii acţiunii civile titularul acesteia nu a avut posibilitatea de a opta între instanţa civilă şi instanţa penală, aşa cum dispoziţiile art. 19 alin. (1) C. proc. pen. o prevăd.
Mai mult, curtea de apel a considerat că aceste două forme de răspundere sunt diferite ca natură juridică, răspunderea civilă a inculpatului în cadrul procesului penal intervenind ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, în condiţiile art. 998 - 999 C. civ. anterior, iar răspunderea patrimonială grefată pe dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 fiind specifică procedurii insolvenţei, decurgând din exercitarea defectuoasă a funcţiei de administrator şi nefiind condiţionată de încadrarea juridică a faptei într-o anumită infracţiune.
În cazul dedus judecăţii, riscul dublei reparări a prejudiciului, ca şi consecinţă a obţinerii a două titluri executorii împotriva aceleiaşi persoane, nu poate fi reţinut ca argument al exonerării inculpatului de la plata despăgubirilor acordate, de vreme ce, potrivit relaţiilor comunicate de partea civilă, sentinţa de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului nu a putut fi valorificată, din lipsa bunurilor urmăribile.
III. Împotriva acestei decizii au formulat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) şi inculpatul F.P., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea aspră, iar scopul pedepsei poate fi atins şi în condiţiile în care ar fi dispusă suspendarea executării acesteia.
Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul greşitei respingeri a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatului.
Examinând recursul declarat de inculpatul F.P., prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Starea de fapt reţinută prin sentinţa atacată şi preluată de instanţa de apel a fost corect stabilită şi corespunde probelor administrate, din ansamblul actelor aflate la dosar rezultând că inculpatul F.P., în calitate de administrator al SC C.C.B.M. SRL Craiova, în perioada martie - decembrie 2008, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, a omis evidenţierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declaraţia privind impozitul pe profit şi în actele contabile ale societăţii a achiziţiilor intracomunitare de produse cerealiere şi mijloace de transport de la diferiţi agenţi comerciali cu sediul în Ungaria şi Germania, precum şi a livrărilor ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 157.806 lei, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Din perspectiva modului de soluţionare a laturii penale a cauzei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată de instanţa de apel, fiind respectate atât criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, cât şi circumstanţele care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Înalta Curte constată însă întemeiată critica inculpatului cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate şi apreciază că inculpatul s-a situat pe o poziţie relativ sinceră şi de regret pe parcursul întregului proces penal. Atitudinea cooperantă a acestuia a fost concretizată prin acoperirea parţială a prejudiciului cauzat, inculpatul achitând suma de 85.000 lei din prejudiciul total de 130.373 lei.
Înalta Curte apreciază că lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea sinceră de recunoaştere a faptei săvârşite şi de preocupare a acestuia de a acoperi prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, reprezintă elemente ce formează convingerea instanţei că restabilirea ordinii de drept încălcată, reinserţia socială a inculpatului şi determinarea acestuia ca pe viitor să nu mai desfăşoare activităţi prin care să aducă atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală se pot realiza şi prin suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate.
În ceea ce priveşte recursul formulat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), Înalta Curte constată că acesta este nefondat, apreciind că în mod corect instanţa de fond a soluţionat cererea de instituire a măsurilor asigurătorii.
Potrivit art. 163 alin. (2) C. proc. pen. măsurile asigurătorii nu se pot dispune decât asupra bunurilor aparţinând inculpatului şi numai până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
Corect a apreciat curtea de apel că o ingerinţă adusă unui drept fundamental, aşa cum este dreptul de proprietate, nu poate fi lăsată la latitudinea organului de executare, ea fiind supusă unei duble condiţionări, respectiv dovada existenţei bunurilor în patrimoniului debitorului şi indicarea valorii de circulaţie a acestora, spre a evita extinderea efectului măsurilor dispuse, în contra exigenţelor impuse de art. 163 alin. (2) C. proc. pen.. Măsura asiguratorie presupune identificarea expresă a bunurilor în cuprinsul hotărârii instanţei, în caz contrar formalităţile ulterioare neputând fi realizate.
Chiar dacă există posibilitatea identificării unor bunuri aparţinând debitorului în cursul executării silite, o astfel de împrejurare nu poate atrage instituirea unor măsuri asigurătorii lipsite de utilitate practică imediată, în condiţiile în care organele fiscale au deschisă posibilitatea indisponibilizării bunurilor debitorului în faza de executare silită.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul F.P. împotriva Deciziei penale nr. 215 din 21 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia recurată şi rejudecând în fond:
Va înlătura dispoziţiile art. 71 C. pen., dispuse de instanţa de apel cu toate consecinţele, iar în baza art. 81 C. pen. va suspenda condiţionat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată recurentului inculpat de instanţa de apel pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 241/2005, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. va atrage atenţia recurentului inculpat asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Va constata că recurentul inculpat a achitat, din suma de 130.373 lei la plata căreia a fost obligat către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj cu titlu de despăgubiri civile, suma de 85.000 lei cu chitanţele din 26 martie 2013, din 18 iunie 2013 şi din 4 septembrie 2013 şi va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei care nu contravin prezentei hotărâri.
Va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) împotriva aceleaşi decizii, pe care o obligă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite recursul declarat de inculpatul F.P. împotriva Deciziei penale nr. 215 din 21 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia recurată şi rejudecând în fond: înlătură disp. art. 71 C. pen., dispuse de instanţa de apel cu toate consecinţele.
În baza art. 81 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată recurentului inculpat de instanţa de apel pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 241/2005, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu disp. art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia recurentului inculpat asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Constată că recurentul inculpat a achitat, din suma de 130.373 lei la plata căreia a fost obligat către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj cu titlu de despăgubiri civile, suma de 85.000 lei cu chitanţele din 26 martie 2013, din 18 iunie 2013 şi din 4 septembrie 2013.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei care nu contravin prezentei hotărâri.
II. Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj (Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) împotriva aceleaşi decizii, pe care o obligă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2875/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2848/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
