ICCJ. Decizia nr. 2847/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2847/2013
Dosar nr. 5980/110/2012
Şedinţa publică din 24 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 34 din 5 martie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent G.G. împotriva Sentinţei penale nr. 282/D din 6 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 5980/110/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
"Prin Sentinţa penală nr. 282 din 6 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 5980/110/2012, în temeiul art. 403 alin. (3) coroborat cu art. 394 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul G.G..
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 101/D/2011, în baza art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inc. G.G., la pedeapsa de 20 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c), d) C. pen., pe o durată de 10 ani.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c), d) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând din 19 iulie 2010 la zi.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen..
În baza: art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., s-a luat act că partea vătămată M.A.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva sentinţei a cărei revizuire se solicită, condamnatul G.G.,a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Bacău prin Decizia penală nr. 93 din 23 iunie 2011, doar cu privire la cuantumul pedepsei principale, a conţinutul pedepsei accesorii precum şi a conţinutului şi duratei pedepsei complementare.
S-a desfiinţat sentinţa sub aspectele arătate mai sus, s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Sentinţa a rămas definitivă la data de 17 octombrie 2011, prin respingerea recursului declarat de inculpat.
În fapt s-a reţinut că inculpatul G.G., în ziua de 19 iulie 2010, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, acesta a lovit-o pe soţia sa G.M. cu lama unui topor în zona capului, aceasta decedând.
În cererea de revizuire adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, petentul-condamnat a solicitat reducerea pedepsei, apreciind-o ca fiind exagerată.
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuire de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită nerecunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele acte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Astfel că în art. 394 C. proc. pen. se arată că revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Analizând în camera de consiliu admisibilitatea cererii, faţă de motivele invocate, instanţa a constatat că, cu privire la solicitarea revizuentului, de a se constata că pedeapsa aplicată este prea aspră, aceasta ar fi fost posibilă prin exercitarea căilor de atac ordinare ceea ce s-a şi întâmplat în cauză, apelul fiind admis şi redusă pedeapsa aplicată de Tribunal, iar recursul formulat a fost respins ca fiind nefondat.
Astfel, apărările în sensul menţionat au fost analizate atât de Tribunalul Bacău, în primă instanţă, de Curtea de Apel Bacău ca instanţă de apel şi respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de recurs.
Pe cale de consecinţă, cum motivul invocat de revizuent, acela de redozare a pedepsei, nu se regăseşte în cazurile expres arătate de textul sus-menţionat, instanţa, în baza art. 403 alin. (3) corob. cu art. 394 C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate a formulat, în termen legal, apel revizuientul G.G., criticând sentinţa pentru greşita respingere a cererii de revizuire, fiind nemulţumit de cuantumul pedepsei de executat.
Analizând sentinţa penală apelată, Curtea de Apel reţine următoarele:
Revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, folosirea acesteia a fost limitată de legiuitor numai la anumite cazuri în care se presupune că s-a comis o eroare judiciară ce prezintă aparenţe de temeinicie.
Aşa cum a arătat şi judecătorul fondului revizuirea poate fi cerută doar în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., motivul de revizuire - redozarea pedepsei, nefiind prevăzut în textul legal anterior menţionat.
Redozarea pedepsei aplicate poate constitui motiv de apel sau recurs, vizând netemeinicia hotărârii în ceea ce priveşte aprecierea criteriilor de individualizare a pedepsei şi nu poate constitui motiv de revizuire întrucât prin acest motiv nu se urmăreşte înlăturarea erorilor judiciare, datorită necunoaşterii de către instanţa de judecată a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a declarat recurs revizuientul, invocând, în motivele scrise formulate de apărătorul din oficiu, prevederile pct. 17 ind. 2 ale art. 385 ind. 9 din C. proc. pen., cu privire la greşita aplicare a legii, faţă de invocarea permanentă de către inculpat şi, respectiv, fiica acestuia şi a victimei infracţiunii de omor, prin memoriile depuse la instanţe, a unei alte stări de fapt decât cea reţinută pentru condamnarea inculpatului revizuent.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed:
În raport de data pronunţării deciziei atacate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile actuale ale C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În speţă, recursul a fost motivat în scris în termenul prevăzut de lege, de către apărătorul din oficiu, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 17 ind. 2 C. proc. pen., cu privire la greşita aplicare a legii faţă de invocarea permanentă de către inculpat şi, respectiv, fiica acestuia şi a victimei infracţiunii de omor, prin memoriile depuse la instanţe, a unei alte stări de fapt decât cea reţinute pentru condamnarea inculpatului revizuent, aceleaşi susţineri fiind făcute şi oral.
Se observă însă că motivarea în fapt a recursului se referă la invocarea permanentă de către inculpat şi, respectiv, fiica acestuia şi a victimei infracţiunii de omor, prin memoriile depuse la instanţe, a unei alte stări de fapt decât cea reţinută pentru condamnarea inculpatului revizuent, aspecte care, din punct de vedere legal, nu se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 ind. 2 C. proc. pen.
Faţă de aceste susţineri, trebuie precizat că judecarea prezentului recurs se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa şi decizia recurate - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă, şi nu de soluţionarea fondului cauzei.
Pe de altă parte, din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe, ceea ce nu este cazul în speţă, susţinerile că partea vătămată, fiică a victimei şi inculpatului, poare fi audiată ca martor, pentru a prezenta o altă situaţie de fapt, în condiţiile în care inculpatul nu îşi neagă vinovăţia, dar doreşte constant să îi fie diminuată pedeapsa, neputând fi considerate fapte sau împrejurări noi care să impună revizuirea sentinţei atacate, cu atât mai mult cu cât aspectele invocate au fost avute în vedere de instanţe, pe de o parte, în fazele anterioare ale procesului penal, cât şi ulterior, când au fost reiterate.
În consecinţă, recursul promovat va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat G.G. împotriva Deciziei penale nr. 34 din 5 martie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2846/2013. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 2841/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
