ICCJ. Decizia nr. 2875/2013. Penal

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2875/2013

Dosar nr. 6430/30/2011

Şedinţa publică din 26 septembrie 2013

Deliberând asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 92/P.I din 19 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 6430/30/2011, Tribunalul Timiş, în baza art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.V., la 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 1 an şi 6 luni după executarea pedepsei principale, conform art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 1 an şi 6 luni după executarea pedepsei principale, conform art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a dispus ca inculpatul S.V., să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 10 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară cea mai grea aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 1 an şi 6 luni după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.V., durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu 19 noiembrie 2010 până la 17 decembrie 2010.

În baza art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului S.V. pe durata termenului de încercare de 6 ani, conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, căruia i se încredinţează supravegherea; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice orice schimbare a locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă;

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului S.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 1 an şi 6 luni după executarea pedepsei principale, conform art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen. şi art. 65 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a dispus ca inculpatul M.G., să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 1 an şi 6 luni după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.G., durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu 19 noiembrie 2010 până la 2 decembrie 2010.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului M.G., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 şi următoarele şi art. 1000 alin. (3) C. civ. a obligat pe inculpatul S.V. În solidar cu inculpatul M.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V. SRL Timişoara, reprezentată prin lichidator administrator judiciar SCP I. SPRL Timişoara, cu sediul în Timişoara, la plata prejudiciului în sumă de 1.108.537 lei (actualizată la data executării), către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, a dispus ca la rămânerea definitivă a hotărârii o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, să se comunice la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrul comerţului.

A respins cererea formulată de expertul B.N., privind plata diferenţei de 780 lei, onorariu de expertiză.

În baza art. 191 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul S.V., în solidar cu inculpatul M.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V. SRL Timişoara - reprezentată prin lichidator administrator judiciar SCP I. SPRL Timişoara, la plata sumei de 7.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, Tribunalul Timiş a reţinut următoarele:

În data de 25 iulie 2009 fiind identificat în trafic autotrenul x care efectua un transport de cereale pentru SC V. SRL fără documente care să justifice provenienţa mărfii, s-a procedat la efectuarea de verificări de către Garda Financiară Timiş.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că SC V. SRL a fost înfiinţată la data de 18 decembrie 2007 ca societate cu răspundere limitată, având ca unic asociat şi administrator pe inculpatul S.V., sediul social al societăţii fiind stabilit şi declarat la adresa din Timişoara, în baza unui contract de comodat încheiat cu o persoană fizică G.R., obiectul de activitate principal fiind transportul rutier de mărfuri intern şi internaţional, conform codificării CAEN-6024, iar în fapt administratorul societăţii, inculpatul S.V. a desfăşurat, în principal, activităţi privind comerţul cu cereale, respectiv achiziţia şi distribuţia acestora către terţi beneficiari, persoane juridice.

În ce priveşte evidenţa contabilă a societăţii SC V. SRL, conform declaraţiilor inculpatului S.V. şi a probelor din dosar, s-a reţinut că aceasta a fost condusă şi organizată de către inculpatul M.G., fără ca acesta să încheie un contract cu societatea în acest sens, aspect ce contravine prevederilor exprese cuprinse în art. 10 alin. (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 rep., conform căruia "contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi din România". Din verificările efectuate a rezultat că inculpatul M. nu este înscris în evidenţele Corpului Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi din România - Filiala Timiş, aspect care demonstrează că evidenţa contabilă a societăţii a fost organizată şi condusă de inculpatul M.G., cu încălcarea prevederilor legale în domeniu.

S-a reţinut că pentru verificarea legalităţii înregistrării operaţiunilor comerciale derulate de către SC V. SRL, administrată de inculpatul S.V. pe baza documentelor contabile ale societăţii, comisarii din cadrul Gărzii Financiare, secţia Timiş s-au deplasat la data de 28 iulie 2009 la sediul societăţii împreuna cu inculpatul S.V., însă administratorul societăţii nu a putut pune la dispoziţie documentele referitoare la activitatea societăţii, astfel că societatea a fost sancţionată cu amendă de 1.000 lei. Inculpatul S.V. a precizat că a fost împreuna cu cei doi comisari din cadrul Gărzii Financiare, secţia Timiş la adresa unde a fost stabilit sediul firmei, dar nu au putut intra în sediu, împrejurare faţă de care comisarii Gărzii Financiare, secţia Timiş au întocmit în faţa uşii apartamentului unde figura sediul social un proces-verbal de control şi a aplicat o amendă, aspect confirmat şi de către comisarii de specialitate din cadrul Gărzii Financiare, secţia Timiş prin adresa din 9 noiembrie 2010, în care se arată că, nu au avut acces la sediul societăţii, întrucât administratorul SC V. SRL, inculpatul S.V. a susţinut că nu deţine cheia apartamentului, iar când a sunat la uşă nu a deschis nimeni, actul de control fiind încheiat în casa scării blocului în faţa apartamentului.

S-a mai reţinut, cu ocazia acestei verificării din data de 28 iulie 2009, că inculpatul S.V. a mai declarat faptul că actele contabile ale firmei se afla la contabilul societăţii, M.G., contabil care este plecat din localitate, urmând a le prezenta organelor financiare de control la data de 3 august 2009, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Ulterior inculpatul S.V. a susţinut că nu poate să pună la dispoziţia organelor financiare de control documentele contabile ale societăţii întrucât acestea i-au fost sustrase la data de 25 iulie 2009 din autoturismul proprietate personală însă în urma verificărilor efectuate la Politia Oraşului Sânnicolaul Mare a rezultat faptul ca inculpatul nu a depus vreo plângere în acest sens.

Întrucât inculpatul S.V. nu a pus la dispoziţia organelor de control evidenţa contabilă a SC V. SRL, au fost efectuate verificări la AFP Timişoara cu privire la veniturile declarate de reprezentanţii SC V. SRL şi obligaţiile fiscale aferente acestora precum şi cu privire la raportările fiscale obligatorii care trebuiau întocmite şi depuse de reprezentanţii societăţii.

Din analiza preliminară a deconturilor de TVA (declaraţiile formular 300 "Decont de taxa pe valoarea adăugată" care se completează de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din C. fisc.), deconturi depuse de SC V. SRL la A.F.P. Timişoara (trimestrial în anul 2007 şi lunar în perioada ianuarie - iunie 2009) în perioada de referinţă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, prima instanţă a reţinut faptul că SC V. SRL a evidenţiat şi declarat venituri din vânzarea de cereale în valoare totală de 4.587.209 lei, iar soldul sumei negative de TVA (TVA deductibil) la sfârşitul perioadei de raportare a fost de 12.713 lei, cu menţiunea că doar în trimestrul al IV-lea din 2007 a fost declarat un TVA de plată (decont pozitiv), din celelalte deconturi rezultând diferenţe negative de TVA, astfel ca soldul sumei negative de TVA la sfârşitul perioadei de raportare, respectiv 30 iunie 2009 a fost de 12.713 lei.

Din datele furnizate de Administraţia Financiară Timişoara s-a reţinut că exista unele neconcordanţe între raportările fiscale depuse de administratorul SC V. SRL şi alte societăţi comerciale care achiziţionaseră cereale de la SC V. SRL, ca urmare a procesării datelor din declaraţiile cod 394, declaraţii informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, astfel că s-a procedat de comisarii Gărzii Financiare, secţia Timiş la efectuarea unor verificări încrucişate în legătură cu relaţiile comerciale derulate de către SC V. SRL, în calitate de furnizor, cu mai mulţi cumpărători persoane juridice, respectiv SC C. Timiş SA, SC S.F. SRL Timişoara, SC C. SA Sibiu, SC H. SA Miercurea Ciuc şi SC A.M. SA Zalău, ocazie cu care s-a stabilit faptul că în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, reprezentantul SC V. SRL a obţinut venituri din vânzarea de cereale în valoare totală de 7.372.468,13 lei din care TVA în valoare de 1.178.710.

Astfel s-a constatat că societăţile de mai sus, fiecare cumpărător în relaţiile comerciale derulate cu furnizorul SC V. SRL au pus la dispoziţia organelor de cercetare penală originalul facturilor fiscale şi contractele de vânzare-cumpărare care au stat la baza relaţiilor comerciale derulate cu SC V. SRL precum şi contractele de vânzare-cumpărare, din care rezultă că societatea în cauză a fost reprezentată în raporturile contractuale de către administratorul acesteia, inculpatul S.V., care cu ocazia audierii a confirmat acest lucru. De altfel, din extrasele de cont ridicate de la R.B. Sucursala Timişoara (dosarul penal), bancă unde SC V. SRL figura cu cont deschis a rezultat că valoarea acestor mărfuri (cereale) a fost achitată de societăţile beneficiare prin virament bancar în contul bancar aparţinând SC V. SRL, iar sumele respective au fost ridicate, ulterior, în numerar din contul bancar de inculpatul S.V. (dosarul penal).

Totodată s-a reţinut că Garda Financiară a stabilit că SC V. SRL nu a înregistrat în evidenţa contabilă venituri în suma de 1.606.548,61 lei, fiind estimat din punct de vedere fiscal un prejudiciu adus bugetului consolidat al statului în valoare totală de 562.292 lei din care TVA în sumă de 305.244 lei şi impozit pe profit în sumă 257.048 lei.

Prima instanţă a reţinut că acest prejudiciu a fost stabilit întrucât din analiza comparativă a veniturilor realizate din livrările de mărfuri şi prestările de servicii în valoare totală de 4.587.209 lei, aşa cum au fost declarate de societate în deconturile de TVA în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, depuse şi înregistrate de societate la Administraţia Financiară Timişoara cu veniturile realizate din vânzarea de cereale rezultate din însumarea valorilor din facturile emise de SC V. SRL către societăţile ante-menţionate, în valoare totală de 6.193.757 lei (fără TVA), rezultă o diferenţă de 1.606.548,61 lei, sumă reprezentând venituri neînregistrate în evidenţa contabilă a SC V. SRL şi nedeclarate la organul fiscal teritorial.

Pentru stabilirea întregului prejudiciu cauzat bugetului de stat consilieri Direcţiei de Generale a Finanţelor Publice Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală s-au deplasat la sediul social declarat al societăţii SC V. SRL, însă au constatat că la adresa respectivă nu funcţionează societatea, sens în care nu a fost găsită nici o persoană. În urma trimiterii prin poştă a unor invitaţii atât la sediul societăţii cât şi la domiciliul administratorului din jud. Vâlcea în vederea efectuării inspecţiei fiscale de fond la data de 19 ianuarie 2010, la sediul organului de control fiscal s-a prezentat inculpatul S.V. susţinând şi de această dată faptul că actele contabile ale firmei i-au fost sustrase, precum şi faptul că nu avea cunoştinţă de obligaţia de a le reconstitui conform art. 26 din Legea nr. 82/1991 rep. În termen de 30 zile de la data sustragerii, cu toate că în nota explicativă din data de 14 august 2009 s-a obligat să refacă evidenţa contabilă în termen de şase luni.

În ceea ce priveşte provenienţa cantităţii de cereale valorificate de SC V. SRL prima instanţă a reţinut că aceasta a fost achiziţionată de inculpatul S.V. de la producători agricoli - persoane fizice ce nu au putut fi identificaţi întrucât inculpatul S.V. nu a indicat identitatea acestora şi nu a prezentat documente justificative de achiziţie invocând sustragerea actelor contabile ale societăţii de către autori necunoscuţi.

În atare situaţie s-a stabilit că din documentele puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către R.B. - Sucursala Timişoara, instituţie bancară la care SC V. SRL a avut deschis cont bancar, cont ce a fost administrat exclusiv de către inculpatul S.V., care era abilitat să efectueze operaţiuni de plăţi şi încasări, a rezultat că acesta a ridicat în mod repetat sume considerabile de bani în numerar cu specificaţia că acestea sunt destinate achiziţiei de cereale, relevante fiind ordinele de plată şi cererile de eliberare a numerarului (dosarul penal).

S-a constatat că inculpatul S.V. nu a justificat unităţii bancare modul în care a utilizat sumele de bani ridicate în numerar, în sensul că nu a respectat obligaţia prevăzută de normele bancare, ca după ridicarea sumelor în numerar să depună borderourile de achiziţie privind cheltuielile aferente efectuate, deşi potrivit OMF nr. 3512/2008, inculpatul S.V. avea obligaţia să efectueze achiziţiile de cereale de la persoane fizice doar în baza unor borderouri de achiziţie cu regim special (documente fiscalizate), documente pe care tatăl inculpatului S.V. - angajat al SC V. SRL le-a ridicat abia în data de 10 august 2009 conform adresei din 14 decembrie 2010 emisă de CN I.N. SA.

Prima instanţă a reţinut că inculpatul S.V., în perioada 1 ianuarie 2007 - 25 iulie 2009 a efectuat achiziţii de cereale în mod nelegal fără a evidenţia în documente prevăzute de lege aceste operaţiuni, iar pentru cele înregistrate au fost întocmite documente justificative fictive pentru a da o aparentă legalitate activităţii desfăşurate.

În acest sens, tribunalul a considerat ca fiind semnificativă şi declaraţia numitului B.V., unul din martorii audiaţi în cauză care a arătat că în anul 2007 a fost plătit ca zilier de către inculpatul S.V., pentru efectuarea unor activităţi de încărcare-descărcare a cerealelor achiziţionate de acesta din gospodăriile unor persoane fizice din judeţul Timiş, precum şi faptul că din dispoziţia inculpatului S.V. a completat două facturi identificate ca fiind facturile din 10 iulie 2008 şi din 15 iulie 2008, aspect confirmat de inculpatul S.V..

De altfel s-a reţinut că în toată această perioadă în care organele de control fiscal au stabilit TVA de plata suplimentar (obligaţie fiscală stabilită suplimentar de plată care însumează valoarea totală a sumei stabilite suplimentar pentru obligaţia fiscală care a făcut obiectul inspecţiei fiscale), determinat de faptul că administratorul societăţii nu a înregistrat în evidenţa contabilă toate veniturile realizate, inculpatul S.V. prin deconturile de TVA depuse trimestrial a declarat diferenţe negative de TVA (deci TVA deductibil) cu excepţia trimestrului al IV-lea 2007 când a fost declarat un TVA de plata, soldul sumei negative de TVA la sfârşitul perioadei de raportare, respectiv 30 iunie 2009 fiind de 12.713 lei, acest lucru fiind posibil datorită unui mecanism financiar-contabil pus la cale de către inculpatul S.V. susţinut de către inculpatul M.G. care prin înregistrarea unor operaţiuni comerciale, care nu au avut la bază operaţiuni reale, au reuşit să diminueze în mod artificial (scriptic) atât TVA datorat bugetului de stat consolidat cât şi veniturile realizate efectiv, în scopul evident de a se sustrage de la plata acestor impozite.

Astfel, prima instanţă a reţinut că în scopul sustragerii de la plata taxei pe valoarea adăugata ce s-ar fi cuvenit urmare a achiziţiilor de cereale fără documente legale de provenienţa, inculpatul S.V. ajutat fiind de inculpatul M.G. a întocmit în fals facturi de achiziţie de cereale, aspect ce rezultă din declaraţiile cod 394 privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României depuse la autorităţile fiscale.

S-a constatat că aceste facturi fictive nu au fost identificate în totalitate, inculpatul S.V. nepunând la dispoziţie documentele societăţii, însă parte din aceste facturi fictive de achiziţii de cereale au fost identificate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa inculpatului M.G.. Faptul că aceste documente au fost întocmite în fals şi folosite ulterior pentru declararea la autorităţile fiscale a unui sold negativ de TVA (TVA deductibil mai mare decât TVA colectat), a fost reţinut de către prima instanţă, pe de o parte din conţinutul declaraţiilor cod 394 ridicate de la organul fiscal teritorial, iar pe de altă parte din declaraţia martorei G.R., care a relatat faptul că a completat mai multe facturi şi chitanţe, conform indicaţiilor date atât de către inculpatul M.G., cât şi de inculpatul S.V., facturi care atestau în mod denaturat situaţia vânzărilor unor cantităţi importante de cereale către terţi beneficiari persoane juridice. Martora G.R. a mai declarat faptul că sumele de bani înscrise de către ea în chitanţele pe care le-a întocmit atestau plăţi efectuate de cumpărători persoane juridice, care în conformitate cu indicaţiile inculpatului M.G. nu trebuiau să depăşească 5.000 lei (limita plafonului de casă), pentru a evita stabilirea cu exactitate a valorii plăţilor şi controlul fluxului de numerar, precum şi faptul că inculpatul M.G. i-a dat asigurări cum că nu comite nici o ilegalitate prin completarea respectivelor documente fiscale.

Aşadar, prima instanţă a apreciat că probele dosarului relevă că SC V. SRL prin administratorul său - inculpatul S.V., ajutat nemijlocit de contabilul acesteia, respectiv inculpatul M.G. a înregistrat şi declarat fictiv la organul fiscal teritorial prin declaraţiile cod. 394 privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, achiziţii de la SC A.M. SA, SC C. SRL Teleorman şi SC D.I. SRL Constanta, în condiţiile în care s-a aprobat faptul că SC A.M. SA nu a livrat niciodată mărfuri către SC V. SRL (a se vedea adresa din 6 decembrie 2010 a SC A.M. SA), SC C. SRL a fost dizolvată prin Sentinţa nr. 1822 din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa, iar la data de 20 iulie 2009 a fost înregistrată radierea acestei societăţi, iar pentru SC D.I. SRL s-a dispus intrarea în faliment la data de 4 mai 2006.

Conform comunicării făcută de A.F.P. Târgovişte s-a reţinut că rezultă că SC C. SRL nu a mai depus declaraţii privind impozitele şi taxele datorate bugetului de stat din luna august 2005 (a se vedea adresa din 6 decembrie 2010) şi A.F.P. Eforie a comunicat că SC D.I. SRL nu figurează în evidenţe cu declaraţii depuse şi mai mult decât atât lichidatorul judiciar numit la data de 17 aprilie 2006, a comunicat prin adresa din 15 decembrie 2010 că în perioada 2007 - 2009 această societate nu a derulat operaţiuni comerciale cu SC V. SRL.

Din extrasele de cont puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de R.B., Sucursala T., prima instanţă a reţinut că SC V. SRL nu a efectuat niciodată plaţi către aceste societăţi iar administratorul societăţii, inculpatul S.V. a ridicat încasările din contul SC V. SRL numai în numerar, banii respectivi fiind destinaţi pentru achiziţii de cereale de la persoane fizice. Aceste înregistrări de achiziţii fictive au avut drept scop şi finalitate diminuarea TVA datorat bugetului de stat (TVA colectat), în condiţiile în care legea stipulează ca pentru achiziţiile de la persoane fizice, societăţile comerciale nu beneficiază de deductibilitate a TVA, iar în scopul declarării unui TVA deductibil aferent achiziţiilor, cei doi inculpaţi au înregistrat achiziţii de la firmele susmenţionate fără ca în realitate aceste operaţiuni comerciale sa existe.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 18 noiembrie 2010 la locuinţa inculpatului M.G., s-a constatat că au fost identificate şi ridicate de către organele de cercetare penală, un facturier cu seria x nr. ... şi chitanţierul cu seria y cu nr. ..., care conţin imprimate emise în numele SC A.T.T. SA către SC V. SRL aferente perioadei iulie 2008 - februarie 2009, relevant fiind că pentru semestrul al II-lea 2008, contabilul societăţii, inculpatul M.G. nu a depus declaraţia cod. 394 privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, iar pentru semestrul I al anului 2009 a depus declaraţia cod. 394, dar pe cea raportată în semestrul I 2008.

S-a reţinut că în facturierul de mai sus au fost identificate un număr de 35 facturi emise către SC V. SRL în perioada 4 iulie 2008 - 25 februarie 2009 de către furnizorul SC A.T.T. SA, iar în chitanţierul aferent au fost identificate un număr de 38 de chitanţe fiscale de plată pentru aceeaşi perioadă 4 iulie 2008 - 25 februarie 2009, potrivit cărora SC A.T.T. SA ar fi încasat de la SC V. SRL diverse sume de bani.în cuantum semnificativ, operaţiuni care pe baza cercetărilor întreprinse s-a dovedit a fi, în totalitate, fictive.

Astfel, prima instanţă a reţinut că în urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca SC A.T.T. SA nu a deţinut ca formulare cu regim special facturierul cu seriile şi numerele de mai sus, iar chitanţierul în cauză a fost folosit de societate în anul 2007 pentru alte încasări şi mai mult decât atât nu au derulat operaţiuni comerciale cu SC V. SRL (conform adresei emise de către SC A.T.T. SA). Din această împrejurare s-a tras concluzia că cei doi inculpaţi pentru a justifica achiziţiile, precum şi plăţile fictive au folosit facturier şi chitanţier false.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit declaraţiilor cod 394 (declaraţii informative privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional) şi deconturile cod 390 V. (declaraţii recapitulative privind livrările şi achiziţiile intracomunitare de bunuri) depuse şi semnate de către M.G. pentru SC V. SRL în perioada 2007 - 2009, au fost înregistrate şi declarate achiziţii de la mai multe societăţi comerciale, după cum urmează: Semestrul I al anului 2007 - 394 - achiziţii de la SC D.I. SRL în valoare totală de 234.600 lei pentru care s-a dedus TVA în valoare de 44.500 lei, 390 - achiziţii în valoare de 234.600 lei pentru care s-a dedus TVA în valoare de 44.574 lei. Semestrul al II-lea al anului 2007 - 394 - achiziţii de la SC D.I. SRL în valoare totală de 908.500 lei pentru care s-a dedus TVA în valoare de 172.615 lei; 390 - achiziţii în valoare de 908.400 lei pentru care s-a dedus TVA în valoare de 172.615 lei.

Semestrul I al anului 2008 - 394 - 1. achiziţii de la SC D.I. SRL în valoare totală de 769.042 lei pentru care s-a dedus TVA în valoare de 146.118 lei; 2. achiziţii de la SC A. SRL în valoare totală de 189.412 lei, pentru care s-a dedus TVA în valoare de 35.988 lei; 3. achiziţii de la SC C. SRL în valoare totală de 531.197 lei, pentru care s-a dedus TVA în valoare de 100.927 lei; 390 - achiziţii în valoare de 1.031.600 lei pentru care s-a dedus TVA în valoare de 196.004 lei; semestrul al II-lea al anului 2008 - 394 - nu a fost depus 390 - achiziţii în valoare de 1.244.616 lei pentru care s-a dedus TVA în valoare de 236.777 lei; Semestrul I al anului 2009 - 394 - 1. achiziţii de la SC D.I. SRL în valoare totală de 769.042 lei pentru care s-a dedus TVA în valoare de 146.118 lei; 2. achiziţii de la SC A. SRL în valoare totală de 189.412 lei, pentru care s-a dedus TVA în valoare de 35.988 lei; 3. achiziţii de la SC C. SRL în valoare totală de 531.197 lei, pentru care s-a dedus TVA în valoare de 100.927 lei; 390 - achiziţii în valoare de 975.160 lei pentru care s-a dedus TVA în valoare de 234.631 lei.

Potrivit deconturilor de TVA (declaraţiile cod 300) pentru achiziţiile fictive de la firmele sus-menţionate a fost dedus TVA în valoare totală de 884.601 lei.

Din constatarea tehnico-ştiinţifică grafoscopică întocmită în cauză, din 24 ianuarie 2011 prima instanţă a reţinut că din cele 35 de facturi emise în numele SC A.T.T. SA către SC V. SRL, un număr de 32 de facturi au fost scrise de către numita G.R., martoră în dosar, iar doua dintre acestea precum şi chitanţa cu seria x nr. ... din chitanţierul în cauză au fost scrise de inculpatul M.G. care a folosit chitanţa în cauză în vederea însuşirii unor sume de bani necuvenite la Primăria Giarmata unde acesta deţinea calitatea de consilier local (pentru această pretinsă faptă dispunându-se disjungerea cauzei pentru cercetări faţă de M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 2151 alin. (1) C. pen.). Din acest raport de constatare tehnico-ştiinţifică s-a mai reţinut şi că cele 38 chitanţe au fost scrise de martora G.R..

De altfel, prima instanţă a reţinut că martora G.R. în declaraţia dată în faza de urmărire penală, declaraţie menţinută şi completată la instanţă, a recunoscut ca a completat tipizatele de mai sus, precizând că a mai completat şi alte facturiere şi chitanţiere de acest gen la cerea inculpaţilor M.G. şi S.V.. În acest scop primul care i-a adus facturierul şi chitanţierul în alb necompletat a fost inculpatul M.G., iar în el se aflau exemplarele roşii ale facturilor cu livrările de cereale efectuate de SC V. SRL, precizându-i totodată ca în funcţie de vânzări să completeze facturile de aprovizionare, astfel încât diferenţa de preţ la vânzare să fie de 0,01 lei/kg cereale precum şi faptul că poate cumula cantităţile de pe mai multe facturi de livrare pe o singură factură de aprovizionare. De asemenea, tot inculpatul M.G. i-a cerut ca valoarea înscrisă pe chitanţe nu trebuie să depăşească suma de 5.000 lei, însă nu a respectat această indicaţie la completarea chitanţelor sus-menţionate. În acelaşi mod a procedat şi inculpatul S.V., însă în astfel de situaţii martora completa facturile numai după o prealabilă întâlnire a celor doi inculpaţi, cel care dispunea în final fiind inculpatul M.G.. Aceeaşi martoră G.R. a precizat că a fost asigurată de inculpatul M.G. că nu săvârşeşte vreo ilegalitate.

De altfel, s-a reţinut că şi inculpatul S.V., în declaraţia sa din data de 8 decembrie 2010 a susţinut că la început îi preda inculpatului M.G. alături de documentele justificative aferente operaţiunilor derulate de societatea pe care o administra şi borderourile de achiziţie însă din anul 2009 contabilul i-a spus să-i predea doar facturile de livrare.

S-a constatat că pentru identificarea şi reconstituirea evidenţei contabile a SC V. SRL pe baza datelor obţinute de la locuinţa inculpatului M.G. au fost ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare două unităţi de calculator, însă cu ocazia percheziţiei informatice unul dintre hard-disk-urile ridicate nu a putut fi valorificat deoarece acesta era defect.

În vederea stabilirii prejudiciului cert cauzat bugetului consolidat al statului, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de către cei doi inculpaţi, în prezenta cauză a fost depusă în faza de urmărire penală o expertiză financiar-contabilă, expertiză efectuată de către expert contabil - auditor financiar Consultant fiscal conf. univ. dr. B.N..

Prima instanţă a constatat că această expertiză a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat constând în TVA, rezultat din neînregistrarea de către inculpatul S.V. În evidenţa contabilă a SC V. SRL a veniturilor realizate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, în valoare totală de 1.639.614,84 lei, rezultate din vânzarea de cereale către SC C. Timiş SA, SC A. SA Zalău, SC H. SA Miercurea Ciuc, SC S.F. SRL şi SC C. SRL Sibiu este în sumă de 311.527 lei, iar cel rezultat din neînregistrarea de către inculpatul S.V. În evidenţa contabilă a SC V. SRL a veniturilor realizate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, în valoare totală de 579.624,48 lei, rezultate din vânzarea de cereale către alţi clienţi printre care M.C. sau P. este în sumă de 110.129 lei, prejudiciul total constând în TVA colectat neînregistrat fiind de 421.656 lei.

S-a reţinut că prin aceeaşi expertiză s-a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat constând în impozit pe profit, rezultat din neînregistrarea de către inculpatul S.V. În evidenţa contabilă a SC V. SRL a veniturilor realizate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, în valoare totală de 2.219.239,32 lei, rezultate din vânzarea de cereale către SC C. Timiş SA, SC A. SA Zalău, SC H. SA Miercurea Ciuc, SC S.F. SRL şi SC C. SRL Sibiu, M.C. sau P. este de 26.388,16 lei.

De asemenea, s-a constatat că expertiza a mai evidenţiat că prejudiciul cauzat bugetului de stat reprezentând TVA, rezultat ca urmare a evidenţierii în acte contabile ale SC V. SRL sau în alte documente legale (declaraţiile cod 394 - privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României) a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv a achiziţiilor înregistrate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, de la SC A. SA Zalău, SC C. SRL Teleorman, SC D.I. SRL Constanţa şi SC A.T.T. SA, aşa cum au fost descrise în procesul-verbal încheiat la data de 7 februarie 2011 de către Garda Financiară, secţia Timiş, este în sumă de 884.282 lei. Societatea datorează bugetului de stat un TVA în sumă de 1.239.226 lei, aferent facturilor emise în sumă de 6.806.470,04 lei şi care este format din suma de 871.570 lei reprezentând TVA colectat declarat de societate prin deconturile de TVA şi suma de 421.656 lei reprezentând TVA colectat neînregistrat şi nedeclarat.

În expertiză s-a mai precizat că pentru totalul veniturilor facturate de societate de 6.806.470,04 lei adaosul comercial total este în sumă de 505.832,78 lei, iar având în vedere că nu există documente din care să rezulte şi alte cheltuieli din desfăşurarea activităţii societăţii, expertiza a considerat întreaga sumă de 505.832,78 lei ca fiind profit impozabil. Prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra profitului impozabil de 505.832,78 lei rezultă un impozit pe profit de 80.933,24 lei, ce constituie prejudiciul creat bugetului de stat.

În concluzie, s-a reţinut că în opinia expertului, pentru operaţiunile de comerţ cu cereale, derulate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, societatea SC V. SRL datorează bugetului consolidat al statului suma de 1.320.159 lei, reprezentând: TVA în sumă de 1.239.226 lei şi impozit pe profit în sumă de 80.933 lei.

Ulterior în faza de cercetare judecătorească s-a încuviinţat un supliment la expertiză pentru stabilirea unei variante a prejudiciului cauzat în dosar, care să tină cont şi de cheltuielile de transport efectuate întrucât la dosar au fost depuse contracte de transport încheiate de SC V. SRL în calitate de expeditor cu diverşi cărăuşi - indicaţi în contractele de transport.

Pentru întocmirea suplimentului la expertiză a fost desemnat acelaşi expert contabil conf. univ. dr. B.N.. Prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 7 mai 2011 (dosar instanţă), s-a stabilit o variantă a prejudiciului constând în TVA şi impozit pe profit având în vedere facturile şi chitanţele aferente cheltuielilor de transport. Astfel s-au avut în vedere contractul din data de 1 ianuarie 2007 încheiat între SC M. SRL cu sediul în localitatea Geamăna, jud. Argeş, în calitate de cărăuş şi SC V. SRL în calitate de expeditor, având ca obiect efectuarea transportului de mărfuri pe rutele Timişoara - Zalău şi Timişoara - Râmnicu Vâlcea, preţul contractului fiind stabilit în lei, în funcţie de necesităţile clientului, precum şi contractul din data de 11 iulie 2007 încheiat între SC D.T. SRL cu sediul în localitatea Păuliş, jud. Arad în calitate de cărăuş şi SC V. SRL în calitate de expeditor, având ca obiect efectuarea transportului de mărfuri pe rutele Timişoara - Miercurea Ciuc, Timişoara - Zalău şi Timişoara - Râmnicu Vâlcea, preţul contractului fiind stabilit în lei, în funcţie de necesităţile clientului.

Prima instanţă a constatat că expertul a constatat că din cele 186 facturi fiscale, SC M. SRL a emis un număr de 111 facturi fiscale în valoare totală de 489.516,52 lei din care TVA în sumă de 78.158,10 lei - Anexa nr. 1 la prezentul supliment, iar SC D.T. SRL a emis un număr de 75 facturi fiscale în valoare totală de 329.007,30 lei din care TVA în sumă de 52.530,58 lei -Anexa nr. 2 la suplimentul de expertiză.

În raport de aceste constatări, s-a reţinut că expertul a stabilit o variantă a prejudiciului după cum urmează: 1. Din raportul de expertiză contabilă a rezultat un prejudiciu reprezentând TVA în sumă de 1.239.226 lei, aferent facturilor emise în sumă de 6.806.470,04 lei şi care este format din suma de 871.570 lei reprezentând TVA colectat declarat de societate prin deconturile de TVA şi suma de 421.656 lei reprezentând TVA neînregistrat şi nedeclarat. Dacă avem în vedere TVA-ul deductibil în sumă de 130.688,68 lei (78.158,10 lei + 52.530,58 lei) aferent facturilor fiscale menţionate mai sus rezultă un prejudiciu în sumă de 1.108.537 lei (1.239.226 lei - 130.688,68 lei). 2. Din raportul de expertiză contabilă rezultă că pentru totalul veniturilor facturate de societate de 6.806.470,04 lei adaosul comercial total este în sumă de 505.832,78 lei, iar având în vedere că nu au existat documente din care să rezulte şi alte cheltuieli din desfăşurarea activităţii societăţii, expertiza a considerat întreaga sumă de 505.832,78 lei ca fiind profit impozabil. Prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra profitului impozabil de 505.832,78 lei a rezultat un impozit pe profit de 80.933,24 lei. Dacă avem în vedere cheltuielile de transport marfă în sumă de 687.835,14 lei (411.358,42 lei + 276.476,72 lei) din facturile fiscale menţionate mai sus, la calculul impozitului pe profit, rezultă o pierdere fiscală în sumă de 182.002 lei (505.832,78 lei - 687.835,14 lei) şi prin urmare nu se datorează impozit pe profit.

Aşadar, s-a reţinut că în concluzie expertul a stabilit că prin luarea în calcul a facturilor de transport marfă depuse la dosarul instanţei, rezultă un prejudiciu în sumă de 1.108.537 lei, constând doar în TVA.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că, probele dosarului dovedesc şi că în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor de specialitate de către organele de control financiar şi fiscal, inculpatul S.V., în calitate de administrator al SC V. SRL ajutat nemijlocit de contabilul acesteia, respectiv inculpatul M.G., a stabilit fictiv sediul social la adresa din Timişoara, jud. Timiş, deşi societatea nu a funcţionat niciodată la această adresă, iar pentru a da o notă de aparentă legalitate îndeplinirii condiţiei prevăzute de lege pentru stabilirea sediului social cu ajutorul inculpatului M.G. a încheiat un contract de comodat cu proprietarul apartamentului situat în Timişoara, numita G.R. care i-a fost prezentată în acest scop inculpatului S.V. de către inculpatul M.G..

Caracterul fictiv al acestui sediu rezultă din controalele efectuate de organele fiscale (Garda Financiară, secţia Timiş şi DGFP Timiş - Serviciul de Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 1) la sediul declarat, precum şi din declaraţia martorei G.R. (persoana care se ocupa de administrarea apartamentului de mai sus) din care rezultă că societatea nu a funcţionat la sediu şi mai mult decât atât, M.G. i-a propus să încheie acel contract de comodat doar pentru deschiderea firmei precum şi faptul că a stabilit cu aceasta ca să nu permită administratorului firmei accesul în apartament, astfel că organele fiscale au fost împiedicate să efectueze verificările cu privire la obligaţiile financiare şi fiscale ce decurg din activitatea economică desfăşurată în perioada ianuarie 2007 - iulie 2009 de către SC V. SRL.

S-a reţinut că stabilirea fictivă a sediului a fost confirmată de inculpatul S.V., care a declarat că în cursul anului 2009 fiind invitat la sediul Gărzii Financiare, secţia Timiş, doi comisari i-au solicitat să-i conducă la sediul firmei, însă la rândul sau el le-a cerut comisarilor să-l conducă ei întrucât nu a fost niciodată la sediul declarat precum şi faptul că a cunoscut că acel apartament era închiriat altor persoane. Deşi inculpatul M.G. a negat faptul că a avut vreo implicare în stabilirea fictivă a sediului, această susţinere a fost înlăturată de declaraţia martorei G.R. şi inculpatul S.V. care au descris detaliat activitatea infracţională a acestuia.

De altfel, prima instanţă a constatat că la dosar sunt probe şi în sensul că în faza de urmărire penală inculpatul M.G. a încercat să ascundă implicarea sa activă în stabilirea unui sediu fictiv al SC V. SRL, cerându-i martorei G.R., după punere sa în libertate (inculpatul M.G. fiind pentru o durată scurtă de timp arestat preventiv în cursul urmăririi penale) să-şi retracteze sau să-şi schimbe declaraţiile date în sensul de a nega în mod neadevărat implicarea sa în această activitate infracţională astfel cum rezultă din declaraţia martorei G.R. din data de 15 decembrie 2010 aflată la dosar, declaraţie menţinută la instanţă.

S-a reţinut că în faza de urmărire penală în cauză au fost autorizate interceptări ale convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul S.V. care administra faptic SC V. SRL, iar din procesele-verbale de redare a convorbirilor rezultă ca fiind relevante convorbirile în care inculpatul prestabilea persoanele care îi furnizau mărfurile (cerealele) cele care îi asigurau depozitarea temporară a acestora, modalităţile de plată a mărfurilor pe care le achiziţiona, eludând prevederile legale care vizau întocmirea şi emiterea documentelor de evidenţă contabilă primară, precum şi faptul că inculpatul S.V. manifesta o atenţie sporită cu privire la data şi ruta transporturilor de cereale pe care le efectua, conştient că acestea se efectuau cu încălcarea prevederilor legale în materie, încercând să coopteze persoane care să îi asigure "paza" acestor transporturi.

În raport de această stare de fapt prima instanţă a reţinut că inculpatul S.V., în calitatea sa de administrator legal (statutar) şi faptic al SC V. SRL, prin mai multe acte materiale săvârşite la intervale distincte de timp într-o rezoluţie infracţională unică nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii venituri în valoare totală de 2.219.239,32 lei, obţinute în perioada de referinţă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009 din valorificarea unor importante cantităţi de cereale de a înregistra cheltuieli care nu au avut la baza operaţiuni reale (operaţiuni fictive) prin care s-a dedus ilegal TVA în suma 884.282 lei, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 1.320.159 lei (din care TVA în cuantum valoric de 1.239.226 lei şi impozit pe profit în cuantum valoric de 80.933 lei), iar prin scăderea cheltuielilor de transport marfă efectuate de societate rezultă prejudiciul real ca fiind de 1.108.537 lei, constând doar în TVA conform suplimentului de expertiză contabilă. De asemenea, s-a reţinut şi că acelaşi inculpat în calitatea sa de administrator al SC V. SRL s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar fiscale prin declararea fictivă a sediul societăţii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Prima instanţă a apreciat că aceste fapte ale inculpatului S.V. întrunesc elementele constitutive a trei infracţiuni de evaziune fiscală respectiv omisiunea, în parte, a evidenţierii, în actele contabile şi în documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, în formă continuată, evidenţierea, în actele contabile şi documentele legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale şi evidenţierea altor operaţiuni fictive, în formă continuată, şi sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declararea fictivă cu privire la sediul principal al societăţii, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că sub aspectul laturii obiective, elementul material al celor trei infracţiuni de evaziune fiscală s-a realizat prin omisiunea, în parte, a evidenţierii, în actele contabile şi în documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, respectiv evidenţierea, în actele contabile şi documentele legale, a cheltuielilor care nu au avut la bază operaţiuni reale şi evidenţierea de operaţiuni fictive, precum şi prin sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declararea fictivă cu privire la sediul principal al societăţii.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, s-a considerat că fapta a fost săvârşită cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptelor.

Instanţa de fond a mai reţinut că urmarea imediată a constat în prejudiciul cauzat bugetului de stat, prejudiciu în valoare de 1.108.537 lei, iar între acţiunea inculpatului şi rezultatul socialmente periculos există legătură de cauzalitate, nedeclararea veniturilor supuse impozitării şi diminuarea bazei de impunere fiscală, fiind consecinţa directă a activităţilor frauduloase săvârşite de inculpat.

Referitor la inculpatul M.G., prima instanţă a reţinut că din starea de fapt descrisă mai sus rezultă că acest inculpat cu intenţie prin mai multe acte materiale săvârşite la intervale distincte de timp, într-o rezoluţie infracţională unică, l-a ajutat pe inculpatul S.V., asociat şi administrator în cadrul SC V. SRL să întocmească în mod denaturat facturi fiscale de achiziţii de cereale, precum şi să declare în bilanţurile contabile, declaraţiile de TVA şi declaraţiile cod 394 privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, documente legale depuse şi înregistrate la unităţile fiscale teritoriale, achiziţii de la persoane juridice (societăţi comerciale) care nu au livrat niciodată cereale către SC V. SRL şi la ajutat pe inculpatul S.V. să stabilească fictiv sediul social la adresa din Timişoara, jud. Timiş. Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, respectiv evidenţierea, în actele contabile şi documentele legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale şi evidenţierea altor operaţiuni fictive, în formă continuată, şi sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declararea fictivă cu privire la sediul principal al societăţii, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Având în vedere starea de fapt descrisă mai sus şi încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor, prima instanţă a constatat ca fiind neîntemeiate argumentele invocate în apărarea inculpaţilor în sensul achitării în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile de evaziune fiscală, întrucât instanţa a apreciat că probele dosarului dovedesc fără dubiu că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului S.V. şi infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului M.G., iar vinovăţia celor doi inculpaţi a fost pe deplin probată.

De asemenea, s-a mai constatat că nu poate fi reţinută nici susţinerea în apărarea inculpatului M.G. în sensul inexistenţei faptelor întrucât la dosar sunt probe certe care dovedesc neîndoielnic existenţa tuturor faptelor reţinute în sarcina acestui inculpat care în calitate de contabil, l-a ajutat pe celălalt inculpat să stabilească fictiv sediul social al societăţii mai sus menţionate la o adresă la care acea societate nu a funcţionat niciodată, inculpatul M.G. fiind cel care a contactat-o pe martora G.R. pentru stabilirea sediului fictiv, iar ulterior inculpatul M. l-a susţinut efectiv şi îndrumat direct pe celălalt inculpat (S.V.) de a nu înregistra în evidenţele contabile venituri realizate din valorificarea unor cantităţi de cereale, respectiv pentru a înregistra şi declara fictiv, nereal la organul fiscal teritorial achiziţiile de cereale de la mai multe firme.

Având în vedere încadrarea juridică a faptelor mai sus descrise pentru care instanţa a reţinut vinovăţia inculpaţilor, la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate celor doi inculpaţi s-a avut în vedere atât dispoziţiile art. 52 C. pen., precum şi criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, gravitatea concretă a fiecăreia dintre faptele comise (evaziuni fiscale, respectiv complicitate la evaziune fiscală şi sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare prin declararea fictivă a sediului, respectiv complicitate la sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare prin declararea fictivă a sediului), precum şi persoana fiecărui inculpat, lipsa antecedentelor penale dar şi atitudinea manifestată de fiecare inculpat pe parcursul procesului penal.

Astfel, instanţa de fond a ţinut cont că inculpatul S.V., a comis faptele fiind la o vârstă relativ tânără (24 de ani), cu ajutorul şi sub îndrumarea celuilalt inculpat care este contabil, iar din examinarea fişei de cazier judiciar a inculpatului S., s-a reţinut că nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine sinceră. De altfel, faţă de acest inculpat s-a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, întrucât inculpatul a solicitat şi instanţa a dispus judecarea cauzei cu privire la acest inculpat după procedura simplificată, pe baza recunoaşterii vinovăţiei şi a probelor administrate în faza de urmărire penală.

Referitor la persoana inculpatului M.G., prima instanţă a reţinut că acesta a comis faptele fiind la o vârstă mai înaintată (63 de ani), şi are studii superioare, fiind economist, şi a comis faptele deşi ar fi trebuit să realizeze o evidenţă contabilă corectă în calitate de contabil al societăţii SC V. SRL. Din examinarea fişei de cazier judiciar a inculpatului, s-a constatat că acesta este fără antecedente penale. S-a reţinut că pe parcursul procesului penal, respectiv atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând faptele comise şi mai mult inculpatul M. a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin încercarea de a o influenta pe martora G.R. să-şi schimbe depoziţia iniţială.

II. Împotriva Sentinţei penale nr. 92 din 19 martie 2012 au declarat apel inculpaţii S.V. şi M.G., partea civilă ANAF prin DGFP Timiş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, apeluri înregistrate la Curtea de Apel Timişoara la data de 5 iulie 2012.

În motivarea apelului declarat de către ANAF se arată că instanţa de fond a reţinut la stabilirea prejudiciului în cauzat de către inculpat şi partea responsabilă civilmente, concluziile Raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, apreciind că prejudiciul efectiv este suma de 1.108.537 lei, însă se consideră drept neîntemeiate argumentele prezentate de prima instanţă întrucât prejudiciul adus bugetului de stat este în sumă de 6.949.916 lei, sumă formată din: 2.141.091 lei - impozit pe profit, 2.542.545 lei - TVA, 2.263.289 lei - majorări de întârziere aferente obligaţiilor stabilite, sume stabilite de către organele de inspecţie fiscală şi argumentate atât în cuprinsul procesului-verbal din 4 februarie 2012 întocmit de DGFP Timiş, a procesului-verbal din 7 februarie 2011 întocmit de către Garda Financiară, secţia Timiş, cât şi al sesizării penale întocmite de către DGFP - AIF, prin urmare, suma de 1.108.537 lei a fost în mod eronat stabilită prin raportul de expertiză.

În motivarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş se arată că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei, inculpaţii fiind obligaţi în solidar la plata unor despăgubiri mult diminuate către partea civilă ANAF. Astfel, se arată că audiat în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul S.V. a solicitat în apărare efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă judiciară prin care să se ia în calcul şi cheltuielile rezultate din derularea contractelor de transport pe care firma SC "V." SRL le avea încheiate cu SC "M." SRL şi SC "J.T." SRL, expertul contabil stabilind un nou cuantum al prejudiciului cauzat statului prin infracţiunile comise de inculpaţi, respectiv de 1.108.537 lei, constând doar în TVA, faţă de cel stabilit iniţial de expertiză la suma de 1.239.226 lei. De asemenea, apreciind valoarea totală a cheltuielilor de transport marfă la suma de 687.835,14 lei, la calculul impozitului pe profit expertul a calculat o pierdere fiscală de 182.002 lei şi a ajuns la concluzia că firma inculpatului S.V. nu datorează impozit pe profit, susţinere hazardată, în condiţiile în care din cuprinsul expertizei contabile a rezultat că totalul veniturilor facturate de societate s-a situat la suma de 6.806.470,04 lei, din care profitul impozabil al societăţii a fost de 505.832,78 lei, iar impozitul pe profit a fost de 80.933,24 lei, această ultimă constatare a expertului, reţinută de către instanţa de fond în cuprinsul hotărârii, având în vedere cheltuielile de transport de 687.835,14 lei stabilite în Suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară, cheltuieli pe care acesta le-a scăzut din profitul impozabil de 505.832,78 lei, rezultând astfel pierderea fiscală de 182.002 lei. Se apreciază că aceste facturi de transport nu puteau fi luate în considerare la diminuarea prejudiciului stabilit iniţial prin expertiză contabilă efectuată în faza de urmărire penală, deoarece ele nu respectă condiţiile de fond ale documentelor în regim fiscal, aşa cum stabilesc prevederile Legii nr. 571/2003 şi nu sunt însoţite de acte care să facă dovada cheltuielilor făcute în scopul îndeplinirii obiectului de activitate la societăţii, în situaţia în care aceste cheltuieli de transport ar fi fost deductibile, ele trebuiau scăzute din totalul veniturilor realizate de societatea administrată de inculpat până la închiderea anului fiscal.

S-a mai arătat că pe lângă contractele de transport generice depuse la dosarul cauzei de către inculpatul S.V. ar fi trebuit să existe documentele care au însoţit marfa pe durata transportului şi se consideră că actele depuse de inculpat doar în faza de cercetare judecătorească nu pot fi avute în vedere la reevaluarea sumelor datorate statului, deoarece în suplimentul raportului de expertiză contabilă judiciară nu se face nici o referire la actele ce atestă înregistrarea acestor cheltuieli în contabilitate iar facturile şi chitanţele depuse la dosar nu au fost înregistrate în anul emiterii lor.

Totodată se arată că ambii inculpaţi, în derularea activităţii lor infracţionale, au înregistrat achiziţii de cereale de la firme aflate în dizolvare, radiate sau intrate în faliment, fără ca aceste operaţii să se deruleze efectiv, în intenţia de a diminua TVA-ul datorat statului, ştiut fiind că pentru achiziţii de la persoane fizice firmele nu beneficiază de deductibilitate.

În apelul declarat, inculpatul M.G. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există, sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipseşte latura subiectivă a infracţiunii. Acesta a precizat că nu a avut nicio contribuţie la încheierea contractului de comodat pentru declararea sediului social, la întocmirea şi depunerea documentelor de înfiinţare a societăţii, de aceste formalităţi ocupându-se martora G.R., în temeiul unui mandat acordat de coinculpatul S.V.. Totodată a mai arătat că nu a ştiut că inculpatul S. va efectua transport şi comerţ cu cereale, acesta spunându-i că societatea are ca obiect de activitate transportul de mărfuri intern şi internaţional.

Inculpatul a mai arătat că după înfiinţarea societăţii "V." SRL, inculpatul S. l-a contactat în vederea întocmirii actelor contabile, aducându-i primele acte, inclusiv actele de constituire a societăţii, activitatea sa privind doar întocmirea actelor de evidenţă contabilă, în temeiul documentelor justificative prezentate de administratorul societăţii, S.V., el neparticipând în nici un mod la nici o activitate de comerţ a inculpatului S. sau a firmei sale. De asemenea, se arată că din probele administrate, respectiv contractele de transport încheiate în anul 2007 cu SC "D.T." SRL şi SC "M." SRL se observă că nu a avut cunoştinţă de aceste contacte, de efectuarea acestor transporturi, de emiterea unor facturi fiscale în acest sens, de plata acestor facturi, întrucât inculpatul S. nu i-a predat niciodată documente, facturi de achiziţii şi vânzări, pentru a fi înscrise în evidenţa contabilă.

A mai arătat că şi din raportul de expertiză rezultă că în anul 2007 diferenţa dintre sumele declarate de societate şi cele reale este de 115,00 lei, iar în anul 2008 de 12.713,00 lei, aceste diferenţe provenind de la faptul că inculpatul S. i-a predat cu întârziere facturile de achiziţii şi vânzări pe care le-a înregistrat în evidenţa contabilă, practic evaziunea fiscală şi prejudiciul mare produs provenind din operaţiunile comerciale de care nu a avut cunoştinţă, nefiindu-i predate actele aferente acestor operaţiuni pentru a le înregistra în contabilitate şi în declaraţiile fiscale, precum şi din operaţiuni comerciale efectuate după luna mai 2009, când nu a mai colaborat cu inculpatul S.V., perioadă în care acesta din urmă declarase organelor fiscale că pierduse actele contabile ale societăţii, fiind publicat în acest sens şi un anunţ în M. Of.

Acesta a precizat că declaraţiile martorei G.R. sunt nereale, aceasta având interese contrare cu inculpatul, în sensul incriminării sale şi propriei dezinculpări, recunoscând că ea este persoana care a întocmit facturile presupus fictive susţinând însă că inculpatul ar fi îndrumat-o să întocmească acte nereale. De asemenea, arată că deşi inculpatul a învăţat-o pe martoră modul de întocmire a evidenţei primare, precum şi faptul că legislaţia nu permite plata în numerar între persoane juridice a unor sume mai mari de 5.000,00 lei, această interdicţie legală a fost interpretată în mod tendenţios de către procurorul care a întocmit rechizitoriul ca fiind o faptă ilicită a inculpatului, de natură a constitui un act material de complicitate la evaziune fiscală.

Totodată a arătat că nu există nici un act material săvârşit de inculpat în vederea declarării fictive a sediului social, întrucât nu el a stabilit sediul social al SC "V." SRL, ci martora G.R., fără a fi obligată sau constrânsă în vreun mod de a încheia contractul de comodat, neexistând nici o probă care să-l incrimineze că ar fi avut cunoştinţă de faptul că sediul social ai societăţii urma să fie un sediu fictiv.

În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina sa, inculpatul M. a precizat că toate înregistrările din evidenţa contabilă a societăţii, precum şi toate înscrierile făcute în declaraţiile fiscale au fost efectuate în temeiul documentelor justificative predate de S., el neputând verifica realitatea acelor documente, întrucât doar inculpatul S. a desfăşurat operaţiuni comerciale de vânzare-cumpărare. Acesta a mai arătat că nu a încasat nici o sumă de bani din sumele obţinute de societate sau de inculpatul S., nu a efectuat nici o operaţiune de plată sau încasare, el neavând nici un specimen de semnătură în bancă.

Acesta a precizat că acuzaţiile aduse prin actul de sesizare, privind faptul că inculpatul S. ar fi acţionat în vederea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală fiind ajutat şi îndrumat de el sunt contrazise de faptul că procurorul a reţinut că inculpatul S. a încercat să acrediteze ipoteza fantezistă că a fost păcălit de către contabilul societăţii. Totodată, se arată că nu există nici o probă certă, pertinentă şi credibilă că ar fi acţionat cu intenţie directă în vederea comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, singurele probe prezentate de acuzare fiind declaraţiile inculpatului S. şi ale martorei G.R., persoane cu interese contrare vădite.

În motivele de apel a precizat că ipoteza prezentată în rechizitoriu şi reţinută de către instanţa de fond, conform căreia ar fi avut vreo implicare în operaţiuni ilicite de comercializare de cereale cu consecinţa nedeclarării şi neachitării impozitelor şi taxelor aferente acestor activităţi, este demontată de faptul că la această dată inculpatul S.V. este trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală în perioada 2010 - 2011, perioadă în care nu avea nici o legătură cu acest inculpat sau cu afacerile sale, din lectura rechizitoriului întocmit de acest parchet rezultând că inculpatul S., deşi cercetat în prezenta cauză, a derulat operaţiuni ilegale şi fictive de comerţ cu cereale, inclusiv pe raza judeţului Timiş, prin urmare, din lecturarea actului de sesizare anterior menţionat rezultând cert faptul că nu el este cel care a conceput un asemenea mecanism, inculpatul S. fiind creierul operaţiunilor de comerţ cu cereale în mod ilicit, întocmirea de acte false cu consecinţa denaturării evidenţelor contabile ale societăţilor utilizate în aceste operaţiuni, cu consecinţa prejudicierii bugetului statului.

Inculpatul a învederat că este o persoană în vârstă de 63 de ani, grav bolnav, suferind de afecţiuni cardiace, condamnarea sa la pedeapsa cu închisoare cu executare reprezentând practic o condamnare la moarte, are trei copii, este absolvent a două facultăţi şi a mai multor cursuri de specializare, a muncit o viaţă întreagă fără a i se imputa vreo neregularitate, fiind astfel incredibil faptul că în pragul pensionării ar fi conceput şi pus la cale operaţiuni ilicite de natura celor reţinute în sarcina sa.

În subsidiar a solicitat să se dispună condamnarea la o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, reţinându-se lipsa antecedentelor penale ca şi circumstanţă atenuantă, conform art. 74 lit. a) rap. la art. 76 C. pen., pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiţionat, conform art. 81 şi urm. C. pen.

Apelul declarat de inculpatul S.V. nu a fost motivat în scris, ci doar oral, cu ocazia susţinerii acestuia de către apărătorul ales al inculpatului. Prin Decizia penală nr. 206 din data de 25 octombrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpaţii S.V. şi M.G. împotriva Sentinţei penale nr. 92 din 19 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş şi a admis apelul declarat de partea civilă ANAF prin DGFP Timiş împotriva aceleiaşi sentinţe penale, a desfiinţat sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi rejudecând a obligat inculpatul S.V., în solidar cu inculpatul M.G. şi cu partea responsabilă civilmente SC V. SRL Timişoara - reprezentată prin lichidator administrator judiciar SCP I. SPRL Timişoara la plata prejudiciului în cuantum de 1.108.537 lei, cu dobânzi şi penalităţi calculate pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut următoarele:

Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză şi din care reiese că la data de 25 iulie 2009 a fost identificat în trafic autotrenul x care efectua un transport de cereale pentru SC V. SRL, fără ca marfa ce forma obiectul transportului în cauză să fie însoţită de documentele prevăzute de lege care să justifice provenienţa licită a transportului, respectiv borderou de achiziţie cu regim special şi contract de vânzare-cumpărare. Se impune precizare că SC V. SRL a fost înfiinţată la data de 18 decembrie 2007 având ca unic asociat şi administrator pe inculpatul S.V., iar ca obiect de activitate, aşa cum rezultă din documentele aflate la dosar UP, era menţionat transport rutier de mărfuri interne şi internaţional conform codificării CAEN 6024, dar inculpatul desfăşura cu prioritate activităţi privind achiziţia şi distribuţia cerealelor către persoane juridice. În mod consensual, evidenţa contabilă a societăţii SC V. SRL era condusă şi organizată de inculpatul M.G., fără ca acesta să fi încheiat în prealabil un contract cu societatea administrată de inculpatul S. deşi nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, nefiind înscris în corpul experţilor contabili şi contabili autorizaţi din România. Pe parcursul anului 2009, respectiv după data de 25 iulie, comisari de specialitate din cadrul Gărzii Financiare, secţia Timiş au solicitat inculpatului S. să pună la dispoziţie documentele referitoare la activitatea societăţii, dar acesta nu s-a conformat solicitărilor organelor de control prezentând diverse motive cu privire la nerespectarea obligaţiei. Urmare a refuzului inculpatului S., comisarii din cadrul Gărzii Financiare au procedat la efectuarea de cercetări la Administraţia Finanţelor Publice Timişoara cu privire la veniturile declarate de către reprezentanţii SC V. SRL şi obligaţiile fiscale aferente, stabilindu-se că în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009 SC V. SRL a evidenţiat şi declarat venituri din vânzarea de cereale în valoare totală de 4.587.209 lei, iar soldul sumei negative de TVA la sfârşitul perioadei de raportare a fost de 12.713 lei cu menţiunea că doar în semestrul IV din anul 2007 a fost declarat un decont pozitiv, din celelalte deconturi rezultând diferenţe negative de TVA; astfel încât potrivit actelor aflate la dosar UP, soldul sumei negative de TVA la sfârşitul perioadei de raportare, respectiv 30 iunie 2009 a fost de 12.713 lei. Neconcordanţele existente între raportările reprezentanţilor SC V. SRL şi celelalte societăţi comerciale care achiziţionaseră cereale de la societatea menţionată, precum şi celelalte acte aflate la Administraţia Financiară au dus la concluzia că reprezentanţii societăţii SC V. SRL au efectuat raportări nereale, obţinând în fapt venituri de 7.372.468,13 lei TVA din care TVA în valoare de 1.178.710 lei în perioada de referinţă.

Instanţa de apel a apreciat că dovada celor de mai sus se face prin originalul facturilor fiscale puse la dispoziţie de către reprezentanţii firmelor cu care SC V. SRL a derulat operaţiuni comerciale, copiile contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect achiziţionarea de cereale care au stabilit că inculpatul S.V. a fost cel care a reprezentat firma în raporturile contractuale, acesta fiind şi cel care a ridicat de la bancă sumele provenind din vânzarea mărfurilor achitate de societăţile beneficiare prin virament bancar în contul societăţii administrate de către inculpatul S.. Toate acestea au dovedit că SC V. SRL nu a înregistrat în evidenţa contabilă venituri în sumă de 1.606.548,61 lei procedându-se în consecinţă la estimarea prejudiciului adus bugetului consolidat al statului, dat fiind şi refuzul sistematic al SC V. SRL de a prezenta documente.

Privitor la provenienţa cantităţii de cereale valorificate de SC V. SRL din actele de urmărire penală efectuate s-a stabilit că acestea au fost achiziţionate de inculpatul S.V. de la producători agricoli - persoane fizice ce nu au putut fi identificate întrucât inculpatul S.V. a refuzat să indice identitatea acestora şi a refuzat de asemenea să prezinte documente justificative de achiziţie invocând sustragerea actelor contabile ale societăţii de către autori necunoscuţi.

În acest context din documentele puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către R.B. - Sucursala Timişoara, instituţie bancară la care SC V. SRL a avut deschis cont bancar, cont ce a fost administrat exclusiv de către inculpatul S.V., persoană abilitată a efectua operaţiuni de plăţi şi încasări, a rezultat că acesta a ridicat în mod repetat sume considerabile de bani în numerar cu specificaţia că acestea sunt destinate achiziţiei de cereale, relevante fiind ordinele de plată şi cererile de eliberare a numerarului.

Inculpatul S.V. nu a justificat unităţii bancare modul în care a utilizat sumele de bani ridicate în numerar, în sensul că nu a respectat obligaţia prevăzută de normele bancare, ca după ridicarea sumelor în numerar să depună borderourile de achiziţie privind cheltuielile aferente efectuate. Referitor la acest aspect, potrivit OMF nr. 3512/2008 inculpatul S.V. avea obligaţia să efectueze achiziţii de cereale de la persoane fizice doar în baza unor borderouri de achiziţie cu regim special (documente fiscalizate), documente pe care tatăl inculpatului S.V., angajat al SC V. SRL, le-a ridicat abia în data de 10 august 2009, conform adresei din 14 decembrie 2010 emisă de CN I.N. SA.

Sub acest aspect s-a putut constata că inculpatul S.V., în perioada 1 ianuarie 2007 - 25 iulie 2009 a efectuat achiziţii de cereale în mod nelegal, fără a evidenţia în documente prevăzute de lege aceste operaţiuni, iar pentru cele înregistrate a recurs la întocmirea unor documente justificative fictive pentru a da o aparentă legalitate activităţii desfăşurate.

În susţinerea celor menţionate mai sus stă şi depoziţia martorului B.V. care a lucrat ca zilier la societatea inculpatului S.V., efectuând activităţi de încărcare-descărcare a cerealelor achiziţionate de către acesta de la persoane fizice, completând la solicitarea inculpatului două facturi. Modalitatea de lucru concretizată în mecanismul financiar-contabil pus la cale de către inculpatul S. cu susţinerea inculpatului M., s-a procedat la înregistrarea în evidenţele contabile a unor operaţiuni comerciale care nu au la bază realitatea şi care au avut scopul de a diminua în mod scriptic atât TVA-ul datorat bugetului de stat, cât şi veniturile realizate efectiv în scopul sustragerii de la plata impozitelor. Tot în acest scop s-a procedat şi la întocmirea în fals a unor facturi de achiziţii de cereale care au fost găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului M. şi care contribuiau la denaturarea situaţiei vânzării unor cantităţi importante de cereale către terţi beneficiari, persoane fizice.

Modalitatea de săvârşire a infracţiunilor reţinute în mod corect în sarcina celor doi inculpaţi a fost confirmată şi de martora G.R. care a declarat că inculpaţii au solicitat completarea mai multor facturi şi chitanţe care atestau în mod denaturat situaţia vânzărilor cerealelor către terţi, la solicitarea inculpatului M.G., indicând pe chitanţe sume sub plafonul de 5.000 lei pentru a se evita stabilirea cu exactitate a valorii plăţilor şi a controlului fluxului de numerar.

Din actele de urmărire penală efectuate în prezenta cauză a rezultat faptul că SC V. SRL prin administratorul său, inculpatul S.V. ajutat nemijlocit de contabilul acesteia, inculpatul M.G., a înregistrat şi declarat fictiv la organul fiscal teritorial prin declaraţiile cod. 394 privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, achiziţii de la SC A.M. SA; SC C. SRL Teleorman şi SC D.I. SRL Constanţa, în condiţiile în care s-a probat faptul că SC A.M. SA nu a livrat niciodată mărfuri către SC V. SRL, conform adresei din 6 decembrie 2010 a SC A.M. SA, SC C. SRL a fost dizolvată prin Sentinţa nr. 1822 din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa, iar la data de 20 iulie 2009 a fost înregistrată radierea acestei societăţi dosar UP, iar pentru SC D.I. SRL s-a dispus intrarea în faliment la data de 4 mai 2006 - dosar UP.

Un alt aspect cu o deosebită relevanţă probatorie a rezultat din extrasele de cont puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de R.B. - Sucursala Timişoara, extrase conform cărora SC V. SRL nu a efectuat niciodată plăţi către aceste societăţi, iar administratorul societăţii, inculpatul S.V. a ridicat încasările din contul SC V. SRL numai în numerar, banii respectivi fiind destinaţi pentru achiziţii de cereale de la persoane fizice. Aceste înregistrări de achiziţii fictive au avut drept scop şi finalitate diminuarea TVA datorat bugetului de stat (TVA colectat), în condiţiile în care legea stipulează că pentru achiziţiile de la persoane fizice, societăţile comerciale nu beneficiază de deductibilitate a TVA, iar în scopul declarării unui TVA deductibil aferent achiziţiilor, cei doi inculpaţi au înregistrat achiziţii de la firmele sus-menţionate fără ca în realitate aceste operaţiuni comerciale să existe.

De altfel, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 18 noiembrie 2010 le locuinţa inculpatului M.G. au fost identificate şi ridicate de către organele de cercetare penală, un facturier cu seria x nr. ... şi chitanţierul cu seria y cu nr. ..., care conţin imprimate emise în numele SC A.T.T. SA către SC V. SRL aferente perioadei iulie 2008 - februarie 2009, relevant fiind faptul că tocmai pentru semestrul al II-lea al anului 2008, contabilul societăţii, inculpatul M.G. nu a depus declaraţia cod 394 privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, iar pentru semestrul I al anului 2009 a depus declaraţia cod 394, dar pe cea raportată în semestrul I al anului 2008. În facturierul de mai sus au fost identificate un număr de 35 facturi emise de către SC V. SRL în perioada 4 iulie 2009 - 25 februarie 2009 de către furnizorul SC A.T.T. SA; iar în chitanţierul aferent au fost identificate un număr de 38 chitanţe fiscale de plată pentru aceeaşi perioadă, 4 iulie 2008 - 25 februarie 2009, potrivit cărora SC A.T.T. SA ar fi încasat de la SC V. SRL diverse sume de bani în cuantum semnificativ, operaţiuni care pe baza cercetărilor întreprinse s-au dovedit a fi în totalitate fictive.

Curtea de apel a apreciat nefondate apărările inculpatului M.G., în sensul neimplicării sale în activitatea desfăşurată de inculpatul S.V., care nu proceda la predarea documentelor contabile, fapt ce a dus la oprirea raporturilor de muncă cu acesta, întrucât cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 18 octombrie 2010 la locuinţa sa au fost identificate şi ridicate facturiere şi chitanţiere care conţin imprimate emise în numele SC A.T.T. SA către SC V. SRL aferente perioadei iulie 2008 - februarie 2009, fapt ce dovedeşte implicarea sa în activitatea societăţii administrate de către inculpatul S..

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că SC A.T.T. SA nu a deţinut ca formulare cu regim special facturierul cu seriile şi numerele de mai sus, iar chitanţierul în cauză a fost folosit de societate în anul 2007 pentru alte încasări şi mai mult decât atât, nu au derulat operaţiuni comerciale cu SC V. SRL conform adresei emisă de SC A.T.T. SA - dosar UP, acest fapt denotând faptul că cei doi inculpaţi pentru a justifica achiziţii, precum şi plăţi fictive au folosit un facturier şi chitanţier fals.

De asemenea, curtea de apel a apreciat că apărarea inculpatului în sensul că nu avea cunoştinţă despre caracterul ilicit al operaţiunilor desfăşurate de inculpatul S. şi că obligaţia sa profesională era doar de a înregistra în contabilitate documentele primite de la acesta care erau predate cu depăşirea termenelor, este demontată de constatarea tehnico-ştiinţifică grafoscopică ale căror concluzii stabilesc că scrisul de pe unele chitanţiere aparţine inculpatului M.G., scopul întocmirii acestora fiind de a îşi însuşi pe nedrept sume necuvenite în condiţiile în care deţinea calitatea de consilier local la Primăria Giarmata. Modalitatea concretă de întocmire a facturierelor şi chitanţelor a fost relatată de martora G.R. care a arătat că inculpatul M. era cel care i-a adus facturierul şi chitanţierul în alb necompletat, în acesta aflându-se exemplarele roţii ale facturilor cu livrările de cereale efectuate de SC V. SRL, menţionându-i că în funcţie de vânzări să completeze facturile de aprovizionare astfel încât diferenţa de preţ la vânzare să fie de 0,01 lei/kg cereale precum şi faptul că poate cumula cantităţile de pe mai multe facturi de livrare pe o singură factură de aprovizionare.

În baza expertizei financiar contabile efectuate în cauză, a rezultat că prejudiciul cauzat de inculpatul S.V. prin neînregistrarea în totalitate a veniturilor realizate în perioada de referinţă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, a fost în cuantum total de 448.044,16 lei, din care suma de 421.656 lei reprezenta TVA şi suma de 26.388,16 lei reprezintă impozit pe profit, iar prejudiciul cauzat de către inculpaţii S.V. şi M.G. prin înregistrarea în evidenţa contabilă a unor cheltuieli care au la bază operaţiuni fictive este în sumă totală de 926.115,08 lei, din care TVA în sumă de 871.570 lei şi impozit pe profit în sumă de 54.545,08 lei, determinat ca diferenţa între impozit pe profit aferent totalul veniturilor facturate de societate în sumă de 80.933,24 lei şi impozitul pe profit aferent veniturilor neînregistrate în evidenţa contabilă în sumă de 26.388,16 lei.

În scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor de specialitate de către organele de control financiar şi fiscal, inculpatul S.V. în calitate de administrator al SC V. SRL ajutat nemijlocit de contabilul acesteia, inculpatul M.G., a stabilit fictiv sediul social la adresa din Timişoara, deşi societatea nu a funcţionat niciodată la această adresă, iar pentru a da o notă de aparentă legalitate îndeplinirii condiţiei prevăzute de lege pentru stabilirea sediului social cu ajutorul inculpatului M.G. a încheiat un contract de comodat cu proprietarul apartamentului situat în Timişoara, jud. Timiş, numita G.R. care i-a fost prezentată în acest scop inculpatului S.V. de către inculpatul M.G..

Caracterul fictiv al acestui sediu rezultă din controalele efectuate de organele fiscale: Garda Financiară, secţia Timiş şi DGFP Timiş - Serviciul de Inspecţie Fiscală Persoane Juridice - la sediul declarat, precum şi din declaraţia martorei G.R., persoana care se ocupa de administrarea apartamentului de mai sus al cărui proprietari sunt fiul şi mama martorei, din care rezultă că societatea nu a funcţionat la sediul acesta şi mai mult decât atât, M.G. i-a propus să încheie acel contract de comodat doar pentru deschiderea firmei precum şi faptul că a stabilit cu aceasta ca să nu permită administratorului firmei accesul în apartament, astfel că organele fiscale au fost împiedicate să efectueze verificările cu privire la obligaţiile financiare şi fiscale ce decurg din activitatea economică desfăşurată în perioada ianuarie 2007, iulie 2009 de către SC V. SRL.

Stabilirea fictivă a sediului a fost confirmată de inculpatul S.V. care a declarat că în cursul anului 2009, fiind indicat la sediul Gărzii Financiare, secţia Timiş, doi comisari i-au solicitat să-i conducă la sediul firmei, însă la rândul său el le-a cerut comisarilor să-l conducă ei întrucât nu a fost niciodată la sediul declarat, precum şi faptul că a cunoscut că acel apartament era închiriat altor persoane - dosar UP. Inculpatul M.G. a negat faptul că a avut vreo implicare în stabilirea fictivă a sediului, însă martora G.R. şi inculpatul S.V. au infirmat susţinerile acestuia şi au descris detaliat activitatea infracţională a inculpatului M..

Din declaraţia martorului M.V., administrator legal în cadrul SC V.F. - dosar UP, rezultă că în acelaşi mod a fost stabilit şi sediul acestei societăţi comerciale, în sensul că inculpatul M.G. l-a pus în legătură cu martora G.R., iar administratorul nu a avut acces în apartamentul în care a fost stabilit sediu proprietatea celei din urmă.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.V., instanţa de apel apreciază că implicarea sa în administrarea faptică a SC V. SRL este evidenţiată şi de conţinutul convorbirilor telefonice din care rezultă că se ocupa de întreaga activitate a firmei stabilind persoanele de la care urmau a fi achiziţionate cerealele, cele ce se ocupau de depozitarea acestora, modalităţile de plată a mărfurilor achiziţionate, operaţiuni comerciale care se desfăşurau fără îndeplinirea formalităţilor legale, fapt ce explică şi atenţia pe care inculpatul S. o acorda rutei pe care urmau a se deplasa şoferii ce efectuau transportul cerealelor.

Instanţa de apel a apreciat că există indicii temeinice potrivit cărora inculpatul S.V. ajutat direct de către inculpatul M.G. au derulat activităţi ilicite, concertate şi empirice, dar extrem de eficiente care au vizat diminuarea drastică a veniturilor datorate bugetului de stat, venituri constând atât din impozite indirecte (TVA), cât şi din impozite directe (impozit pe profit), creând practic o piaţă paralelă de achiziţie şi distribuţie a mărfurilor din categoria cerealelor, acţiunile lor având repercusiuni grave în plan atât economic, financiar cât şi social şi afectând activitatea comercianţilor oneşti care îşi desfăşoară activitatea pe segmentul comerţului cu cereale.

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice, această prelevare făcându-se în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea statului. Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege.

Curtea de apel a apreciat că împrejurarea că inculpatul S.V. este cercetat penal în mai multe cazuri de evaziune fiscală fiind trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru săvârşirea acestei infracţiuni, nu duce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului M.G., aşa cum a solicitat acesta, în condiţiile în care cei doi au pus la bază întreg mecanismul economico-financiar de neînregistrare în contabilitate a veniturilor obţinute din valorificarea unor cantităţi de cereale cu scopul deducerii ilegale de TVA şi al sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Curtea de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a stabilit că faptele inculpatului S.V., care în calitatea sa de administrator legal (statutar) şi faptic al SC V. SRL, prin mai multe acte materiale săvârşite la intervale distincte de timp într-o rezoluţie infracţională unică nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii venituri în valoare totală de 2.219.239,32 lei, obţinute în perioada de referinţă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009 din valorificarea unor importante cantităţi de cereale, de a înregistra cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale (operaţiuni fictive) prin care s-a dedus ilegal TVA în sumă de 884.282 lei, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare totală de 1.320.159 lei, din care TVA în cuantum valoric de 1.239.226 lei şi impozit pe profit în cuantum valoric de 80.933 lei, precum şi de sustragere de la efectuarea verificărilor financiar fiscale prin declararea fictivă a sediului societăţii în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, întrunesc elementele constitutive a trei infracţiuni de evaziune fiscală respectiv omisiunea, în parte, a evidenţierii în actele contabile şi în documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, în formă continuată, evidenţierea în actele contabile şi documentele legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale şi evidenţierea altor operaţiuni fictive, în formă continuată şi sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declararea fictivă cu privire la sediul principal al societăţii, prevăzute de art. 9 lit. b), c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al celor trei infracţiuni de evaziune fiscală s-a realizat prin omisiunea în parte a evidenţierii în actele contabile şi în documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, respectiv evidenţierea în actele contabile şi documentele legale a cheltuielilor care nu au avut la bază operaţiuni reale, evidenţierea de operaţiuni fictive, precum şi prin sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declararea fictivă cu privire la sediul principal al societăţii.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, fapta a fost săvârşită cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, prevăzute de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptelor.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.G., instanţa de apel a apreciat că faptele acestuia, care, cu intenţie, prin mai multe acte materiale săvârşite la intervale distincte de timp, într-o rezoluţie infracţională unică, l-a ajutat pe inculpatul S.V., asociat şi administrator în cadrul SC V. SRL să întocmească în mod denaturat facturi fiscale de achiziţii de cereale, precum şi de a declara în bilanţurile contabile, declaraţiile de TVA şi declaraţiile cod 394 privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, documente legale depuse şi înregistrate la unităţile fiscale teritoriale, achiziţii de la persoane juridice (societăţi comerciale) care nu au livrat niciodată cereale către SC V. SRL, precum şi să stabilească fictiv sediul social la adresa din Timişoara, jud. Timiş, întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, respectiv evidenţierea în actele contabile şi documentele legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale şi evidenţierea altor operaţiuni fictive în formă continuată şi sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declararea fictivă a sediului principal al societăţii, prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Curtea de apel a constatat că din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că SC V. SRL prin administratorul său, inculpatul S.V., susţinut efectiv şi îndrumat direct de către persoana care gestiona contabilitatea societăţii, respectiv inculpatul M.G., a înregistrat şi declarat fictiv la organul fiscal teritorial prin declaraţiile cod. 394 privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, achiziţii de la SC A.M. SA, SC C. SRL Teleorman şi SC D.I. SRL Constanţa în condiţiile în care SC A.M. SA nu a livrat niciodată mărfuri către SC V. SRL, SC C. SRL a fost dizolvată prin Sentinţa nr. 1822 din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa, iar la data de 20 iulie 2009 a fost înregistrată radierea acestei societăţi, iar pentru SC D.I. SRL s-a dispus intrarea în faliment la data de 4 mai 2006.

În scopul vădit de a se sustrage de la efectuarea verificărilor fiscale şi financiare de către organele de control fiscal, inculpatul S.V. În calitate de administrator al SC V. SRL, ajutat de contabilul acesteia, inculpatul M.G., a stabilit fictiv sediul social al societăţii la adresa din Timişoara, jud. Timiş, deşi societatea nu a funcţionat niciodată la această adresă, iar pentru a da o notă de aparentă legalitate îndeplinirii condiţiei prevăzute de lege pentru stabilirea sediului social, cu ajutorul inculpatului M.G. a încheiat un contract de comodat cu proprietarul apartamentului situat la adresa anterior amintită, care i-a fost prezentat în acest scop de către inculpatul M.G.. De altfel, din probele administrate în cauză a rezultat că în cursul urmăririi penale, inculpatul M.G., după eliberarea sa din arest preventiv, a încercat să ascundă implicarea sa în stabilirea unui sediu fictiv al SC V. SRL, cerându-i martorei G.R. să-şi schimbe declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, în sensul de a susţine, în mod denaturat, lipsa sa de implicare în această activitate infracţională.

Activitatea ilicită derulată de către cei doi inculpaţi a fost recunoscută de către inculpatul S.V. care a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, manifestând o atitudine sinceră - dosar fond.

Instanţa de apel a constatat că în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Instanţa de apel a apreciat că la individualizarea judiciară a pedepsei au fost aplicate în mod corect dispoziţiile legale iar pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia aplicată inculpatului S.V., precum şi cea de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului M.G., sunt în măsură să asigure reeducarea acestora şi prevenirea comiterii de noi fapte antisociale. Instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a făcut o diferenţiere în ceea ce priveşte atât cuantumul pedepsei, cât şi modalitatea de executare a acesteia, raportat la conduita procesuală a celor doi inculpaţi, dându-se eficienţă atitudinii sincere manifestată de inculpatul S. şi care a îndreptăţit instanţa să considere că avertismentul rezultat din suspendarea sub supraveghere, precum şi necesitatea respectării obligaţiilor impuse de către instanţă este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că ANAF prin DGFP Timiş s-a constituit parte civilă cu suma de 2.141.091 lei reprezentând impozit pe profit, 2.542.545 lei reprezentând TVA şi 2.263.289 lei majorări de întârziere aferente obligaţiilor stabilite, solicitându-se obligarea inculpaţilor în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V. SRL la plata acestor sume cu dobânzi şi penalităţi până la data achitării efective a debitului.

Curtea de apel a constatat că din raportul de expertiză contabilă a rezultat un prejudiciu reprezentând TVA în sumă de 1.239.226 lei, aferent facturilor emise în sumă de 6.806.470,04 lei şi care este format din suma de 871.570 lei reprezentând TVA colectat declarat de societate prin deconturile de TVA şi suma de 421.656 lei reprezentând TVA colectat neînregistrat şi nedeclarat. Dacă se are în vedere TVA-ul deductibil în sumă de 130.688,68 lei (78.158,10 lei + 52.530.58 lei) aferent facturilor fiscale menţionate mai sus, rezultă un prejudiciu în sumă de 1.108.537 lei (1.239.226 lei - 130.688,68 lei).

În raport cu dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. şi art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., potrivit cărora la baza reparării integrale a prejudiciului produs printr-o faptă ilicită stă raportul de cauzalitate între cele două, precum şi necesitatea reparării integrale a acestuia, instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a procedat la calcularea acestuia raportat la documentele contabile menţionate în suplimentul la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză - dosar fond. Curtea de apel a apreciat că instanţa de fond a omis însă să dispună obligarea inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate pe perioada derulării operaţiunilor ilicite, respectiv 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2009, raportat la prevederile legale, astfel încât instanţa de apel a apreciat că apelul părţii civile este fondat.

Curtea de apel a constatat că nemulţumirea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş vizează obligarea inculpaţilor la plata unei despăgubiri diminuate către partea civilă ANAF în condiţiile în care instanţa de fond a procedat la scăderea din sumele datorate părţii civile a cheltuielilor rezultate din derularea contractelor de transport pe care SC V. SRL le-a încheiat cu SC M.C. SRL şi SC D.T. SRL. Având în vedere cele două contracte, facturile fiscale emise de către cei doi furnizori ai serviciului de transport menţionaţi mai sus, către firma beneficiară SC V. SRL, precum şi chitanţele aferente, expertul contabil a stabilit cuantumul prejudiciului cauzat bugetului statului prin infracţiunile comise de către inculpaţi, în cuantum de 1.108.537 lei reprezentând TVA.

Pe baza celor 111 facturi fiscale în valoare totală de 489.516,52 lei emise de SC M. SRL din care TVA în sumă de 78.158,10 lei, precum şi a celor 75 facturi fiscale.

În valoare totală de 329.007,30 lei emise de SC D.T. SRL din care TVA în sumă de 52.530,58 lei, expertul a calculat TVA deductibil în valoare totală de 130.688 lei, ajungându-se astfel la un cuantum redus al prejudiciului de 1.108.537 lei faţă de cel stabilit iniţial de expertiză la suma de 1.239.226 lei (1.239.226 lei - 130.688 lei = 1.108.537 lei). Apreciind valoarea totală a cheltuielilor de transport marfă la suma de 687.835,14 lei (sumă care a rezultat din următoarea operaţie: valoarea totală a celor 111 facturi fiscale emise de SC M. SRL de 489.516,52 lei - 78.158,10 lei (TVA aferent acestor facturi) = 411.358,42 lei; valoarea totală a celor 75 facturi fiscale emise de SC D.T. SRL de 276.476,72 lei - 52.530,58 lei (TVA aferent acestor facturi) = 276.476,72 lei), la calculul impozitului pe profit, expertul a calculat o pierdere fiscală de 182.002 lei şi a ajuns la concluzia că firma inculpatului S.V. nu datorează impozit pe profit. Această ultimă constatare a expertului, reţinută de instanţa de fond în cuprinsul hotărârii, are în vedere cheltuielile de transport de 687.835,14 lei stabilite în Suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară, cheltuieli pe care acesta le-a scăzut din profitul impozabil de 505.832,78 lei, rezultând astfel pierderea fiscală de 182.002 lei (505.832,78 lei - 687.835,14 lei = -182.002,36 lei).

Curtea de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a luat în calcul aceste facturi de transport întrucât respectă condiţiile de fond ale documentelor în regim fiscal, aşa cum prevede Legea nr. 571/2003, fiind dovedite cheltuielile efectuate în vederea asigurării îndeplinirii obiectului de activitate al societăţii. Câtă vreme transporturile de cereale efectuate în condiţii nelegale având ca scop diminuarea obligaţiilor stabilite în favoarea statului au fost reţinute ca punct de pornire pentru antrenarea ulterioară a răspunderii penale a inculpaţilor, este normal ca acestea să fie luate în calcul şi ca bază pentru stabilirea răspunderii civile a acestora în condiţiile în care în cuprinsul actului de sesizare al instanţei este descrisă activitatea infracţională a inculpaţilor raportat la transporturile repetate de cereale achiziţionate de la persoane fizice, fără îndeplinirea formalităţilor legale şi vânzarea lor către terţi beneficiari, nefiind negată modalitatea de comitere a faptei. Câtă vreme se reţine în sarcina inculpaţilor neîndeplinirea obligaţiilor rezultate din necesitatea deţinerii de borderouri de achiziţie pentru cerealele achiziţionate de la persoanei fizice, a avizelor de însoţire a mărfii, iar martorii audiaţi în cauză şi chiar inculpatul S.V. prin poziţia sa de recunoaştere a comiterii faptei, a conformat acuzaţiile aduse acestor inculpaţi în sensul omisiuni de a întocmi actele contabile şi documente legale aferente operaţiunilor comerciale efectuate, precum şi menţionarea unor date necorespunzătoare realităţii pentru sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale, acte materiale care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, precum şi omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor desfăşurate, nu se putea reţine că pentru stabilirea prejudiciului şi deducerea cheltuielilor de transport trebuia a fi deţinute documente justificative suplimentare.

III. Împotriva acestei decizii au formulat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi inculpaţii S.V. şi M.G..

Prin recursul formulat, inculpatul M.G. a solicitat instanţei casarea celor două hotărâri, respectiv a sentinţei Tribunalului Timiş şi a Curţii de Apel Timişoara, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., iar în rejudecare să dispună achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recurentul inculpat S.V. nu a depus motive de recurs, însă în şedinţa publică din 12 septembrie a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

Partea civilă prin recursul formulat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi în rejudecare să admită acţiunea civilă astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor şi cazurilor de casare invocate a constatat următoarele:

Cu privire la critica formulată în faţa instanţei de către apărătorul ales al recurentului inculpat S.V., Înalta Curte constată că acesta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 385¹⁰ alin. (2) potrivit cărora recursul se motivează în scris cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, iar cazul de casare invocat nu se circumscrie cazurilor de casare care se iau în discuţie din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

În aceste condiţii instanţa nu poate recurge la analizarea pe fond a recursului formulat, astfel încât va dispune respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către inculpatul M.G., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare.

Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, respectiv, înscrisurile, declaraţiile inculpatului S.V., declaraţiile martorilor M.V., G.R. şi B.V., procesul-verbal de ridicare de înscrisuri de la domiciliul inculpatului, constatarea tehnico-ştiinţifică grafoscopică din 24 ianuarie 2011, potrivit căreia două facturi, precum şi chitanţa cu seria x nr. ... au fost scrise de inculpatul M.G., în mod corect a condus la reţinerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului.

Deşi inculpatul a negat activitatea infracţională, faptele acestuia de a-l ajuta pe inculpatul S.V., asociat şi administrator în cadrul SC V. SRL să întocmească în mod denaturat facturi fiscale de achiziţii de cereale, precum şi de a declara în bilanţurile contabile, declaraţiile de TVA şi declaraţiile cod 394 privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, documente legale depuse şi înregistrate la unităţile fiscale teritoriale, achiziţii de la persoane juridice care nu au livrat niciodată cereale către SC V. SRL, precum şi să stabilească fictiv sediul social la adresa din Timişoara, jud. Timiş, întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, respectiv evidenţierea în actele contabile şi documentele legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale şi evidenţierea altor operaţiuni fictive în formă continuată şi sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declararea fictivă a sediului principal al societăţii, prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În scopul sustragerii de la plata taxei pe valoarea adăugata ce s-ar fi cuvenit urmare a achiziţiilor de cereale fără documente legale de provenienţa, inculpatul S.V. ajutat fiind de inculpatul M.G. a întocmit în fals facturi de achiziţie de cereale, aspect ce rezultă din declaraţiile cod 394 privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României depuse la autorităţile fiscale.

Aceste facturi fictive nu au fost identificate în totalitate, inculpatul S.V. nepunând la dispoziţie documentele societăţii, însă parte din aceste facturi fictive de achiziţii de cereale au fost identificate cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa inculpatului M.G.. Faptul că aceste documente au fost întocmite în fals şi folosite ulterior pentru declararea la autorităţile fiscale a unui sold negativ de TVA (TVA deductibil mai mare decât TVA colectat) rezultă, pe de o parte din conţinutul declaraţiilor cod 394 ridicate de la organul fiscal teritorial, iar pe de altă parte din declaraţia martorei G.R., care a relatat faptul că a completat mai multe facturi şi chitanţe, conform indicaţiilor date atât de către inculpatul M.G., cât şi de inculpatul S.V., facturi care atestau în mod denaturat situaţia vânzărilor unor cantităţi importante de cereale către terţi beneficiari persoane juridice.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului M.G., astfel încât apărarea formulată de către acesta nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte recursul formulat de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat atâta timp cât transporturile de cereale efectuate în condiţii nelegale având ca scop diminuarea obligaţiilor stabilite în favoarea statului au fost reţinute ca punct de pornire pentru antrenarea răspunderii penale a inculpaţilor, este normal ca acestea să fie luate în calcul şi ca bază pentru stabilirea răspunderii civile a acestora în condiţiile în care în cuprinsul actului de sesizare al instanţei este descrisă activitatea infracţională a inculpaţilor raportat la transporturile repetate de cereale achiziţionate de la persoane fizice, fără îndeplinirea formalităţilor legale şi vânzarea lor către terţi beneficiari, nefiind negată modalitatea de comitere a faptei.

În situaţia în care costurile efectuate de către SC V. SRL cu transportul cerealelor nu ar fi inclus în cuantumul cheltuielilor societăţii s-ar majora nejustificat profitul societăţii şi implicit impozitul pe profit datorat şi s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a părţii civile.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi inculpaţii S.V. şi M.G. împotriva Deciziei penale nr. 206 din data de 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.V. şi M.G. împotriva Deciziei penale nr. 206 din data de 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva Deciziei penale nr. 206 din data de 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2930/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 2853/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2847/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2848/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2853/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2929/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2930/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs