ICCJ. Decizia nr. 2846/2013. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2846/2013
Dosar nr. 45559/3/2012
Şedinţa publică din 24 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 46 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul S.E.. împotriva Sentinţei penale nr. 26 din 14 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 45559/3/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
"Prin Sentinţa penală nr. 26 din data de 14 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat S.E., reţinându-se, în esenţă, că motivele cererii sale nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire limitativ prevăzute de legiuitor în disp. art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul condamnat, criticând hotărârea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, revizuientul solicitând admiterea cererii, arătând că sentinţa penală a cărei revizuire o solicită, minuta Deciziei penale nr. 2423 din 9 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea din 9 iulie 2008 sunt false, falsurile fiind efectuate de un membru al completului de judecată împreună cu inculpatul C.M. şi alţi complici ai acestuia, în scopul zădărnicirii executării pedepsei de 13 ani aplicată avocatului C.M..
Analizând actele dosarului şi hotărârea penală apelată, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu sub toate aspectele de drept şi de fapt, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 394 C. proc. pen., se poate face revizuire când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia. În cererea formulată de petent, motivele invocate nu se regăsesc printre aceste cazuri, care sunt limitativ prevăzute de legiuitor. Susţinerile petentului în sensul că minuta Deciziei penale nr. 2423 din 9 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi mandatul de executare a pedepsei închisorii din 9 iulie 2008 sunt false, falsurile fiind efectuate de un membru al completului de judecată împreună cu inculpatul C.M. şi alţi complici ai acestuia, în scopul zădărnicirii executării pedepsei de 13 ani aplicată avocatului C.M., nu pot fi considerate ca fiind înscrisuri care au servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, care au fost declarate false, sau că un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală ar fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, Curtea reţinând, pe de o parte, că, din chiar cererea de revizuire formulată, petentul a menţionat faptul că a invocat în faţa atât a instanţei de apel cât şi a celei de fond împrejurările menţionate, aşadar aceste cereri care au fost avute în vedere încă de la momentul pronunţării soluţiei de condamnare, fiind aşadar avute în vedere de instanţe, petentul chiar a învederat instanţelor acest aspect şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor faţă de aceste împrejurări, cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. d) şi c) C. proc. pen. presupunând, pe de altă parte, ca aceste împrejurări să fie dovedite prin hotărâri definitive, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pe de altă parte, Curtea constată, aşa cum a reţinut în mod corect şi Tribunalul, că o cerere de revizuire întemeiată pe aceleaşi motive ca şi prezenta, a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 328/2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi prin Sentinţa penală nr. 950 din 5 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, astfel încât, motivat de faptul că în cauză există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări, sunt incidente prevederile art. 403 alin. (3) C. proc. pen., în cuprinsul acestei sentinţe reţinându-se că nici unul din motivele invocate de petent (printre care şi cele enunţate în cerea de revizuire ce face obiectul prezentului dosar) nu se încadrează în cele prevăzute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, reţinând şi că, prin Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii s-a statuat că cererile de revizuire formulate în mod repetat în care există identitate de părţi şi obiect, întemeiate pe aceleaşi motive sunt inadmisibile, Curtea apreciază că soluţia dispusă de Tribunalul Bucureşti este legală şi temeinică, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, conform art. 385 indice 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din recurs urmând a fi suportate de petent, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen."
Împotriva deciziei mai sus menţionate a declarat recurs revizuientul, invocând, în motivele scrise, prevederile pct. 12 ale art. 385 ind. 9 din C. proc. pen., faţă de lipsa unei expertize contabile în cauză, astfel că lipsesc prejudiciul şi partea vătămată, reiterând şi susţinerile că Sentinţa penală nr. 26 din 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, minuta Deciziei penale nr. 2423 din 9 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi mandatul de executare a pedepsei închisorii sunt false, astfel că ar fi aplicabile dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed:
În raport de data pronunţării deciziei atacate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile actuale ale C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În speţă, recursul a fost motivat în scris în termenul prevăzut de lege şi, cu ocazia dezbaterilor, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 12 C. proc. pen., care se referă la neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni, sau, alternativ, la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată.
Se observă însă că motivarea în fapt a recursului se referă la lipsa unei expertize contabile în cauză, astfel că lipsesc prejudiciul şi partea vătămată, reiterându-se şi susţinerile că Sentinţa penală nr. 26 din 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, minuta Deciziei penale nr. 2423 din 9 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi mandatul de executare a pedepsei închisorii sunt false, aspecte care, din punct de vedere legal, nu se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen.
Faţă de aceste susţineri, trebuie precizat că judecarea prezentului recurs se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa şi decizia recurate - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă, şi nu de soluţionarea fondului cauzei.
Pe de altă parte, din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe, ceea ce nu este cazul în speţă, înscrisurile invocate de revizuent neputând fi considerate împrejurări noi care să impună revizuirea sentinţei atacate, cu atât mai mult cu cât aspectele invocate, precum şi susţinerile nedovedite, că înscrisurile reprezentate de hotărâri judecătoreşti, minută şi mandat de executare sunt false, au fost avute în vedere de instanţe, pe de o parte, în fazele anterioare ale procesului penal, cât şi ulterior, când au fost reiterate.
În consecinţă, recursul promovat va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat S.E. împotriva Deciziei penale nr. 46 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2848/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 2847/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
