ICCJ. Decizia nr. 2889/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASARE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2889/2013
Dosar nr. 43597/3/2012
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1004 din 23 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul D.M., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a constatat că revizuientul solicită reexaminarea fondului cauzei invocând audierea nemijlocită a martorilor ale căror declaraţii au făcut parte din materialul probator din faza de urmărire penală, susţinând că în etapa procesuală respectivă, martorii în discuţie au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă.
În acest sens, instanţa de fond a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. solicitate de către revizuientul D.M. cu ocazia trimiterii sale în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ce au stat la pronunţarea sentinţei penale nr. 600 din 23 august 2011 a cărei revizuire se cere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuientul D.M., contestând pe calea revizuirii declaraţiile martorilor existente la dosarul cauzei, prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În raport de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. şi de motivele invocate, Curtea de Apel a constatat că, în mod corect, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 403 alin. (3) C. proc. pen., atâta timp cât cererea de revizuire formulată de D.M. este inadmisibilă.
S-a reţinut că revizuirea este o cale de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele şi împrejurările ce nu au fost cunoscute de către instanţa de judecată la soluţionarea cauzei.
Totodată instanţa de apel a reţinut că modalitatea de contestare a declaraţiilor martorilor cu privire la o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, confirmă legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond, aşa încât apelul declarat de revizuientul D.M. va fi respins ca nefondat în temeiul art. 379 pct. 1 lit. d) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 15/A din 24 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I p enală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul condamnat revizuient D.M. împotriva sentinţei penale nr. 1004 din 23 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I p enală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul condamnat revizuient la 200 RON cheltuieli judiciare către stat din care 100 RON reprezentând onorariul avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul revizuient D.M. care prin concluziile orale susţinute de apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea cererii de revizuire întrucât întruneşte condiţiile de admisibilitate. A mai solicitat dispunerea audierii nemijlocite a martorilor ale căror declaraţii date în faza de urmărire penală întrucât nu sunt concludente în stabilirea vinovăţiei inculpatului, susţinând pe de altă pare că, că nu există o hotărâre definitivă care să fii stabilit vinovăţia martorilor evocaţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 43597/3/2012. Examinând cauza şi motivele de recurs formulate constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente.
Dispoziţiile art. 393 şi art. 394 din C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 din C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.
În cauză revizuientul D.M. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunţate în apel şi, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată şi formulată prin susţinerea concluziilor orale de apărătorul desemnat din oficiu al recurentului.
Înalta Curte constată că instanţa de fond şi instanţa de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient este inadmisibilă iar respectivul apel împotriva acesteia este nefondat deoarece motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen. reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau de recurs şi care au fost valorificate de revizuient în căile de atac declarate la judecarea cauzei pe fond, împrejurări pe care instanţele le-au avut în vedere la pronunţarea hotărârilor.
De asemenea, în mod corect, prima instanţă a reţinut că motivele invocate de către revizuient reprezintă o prelungire a probatoriului, pentru împrejurări cunoscute şi verificate anterior de instanţe în căile de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare, apreciindu-se că cererea de revizuire este inadmisibilă.
De altfel, recurentul nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă pentru a demonstra că apărările sale sunt întemeiate în ceea ce priveşte neadevărul declarat de martori în declaraţiile lor, pe de altă parte, neexistând nicio hotărâre definitivă care să confirme susţinerile recurentului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă a martorilor.
Pentru aceste considerente în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de către revizuientul D.M. împotriva deciziei penale nr. 15/A din 24 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.M. împotriva deciziei penale nr. 15/A din 24 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2888/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2891/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
