ICCJ. Decizia nr. 2893/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2893/2013
Dosar nr. 15939/3/2013/a4
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 492 din data de 12 iunie 2013, în Dosar nr. 15939/3/2013 s-a pronunţat astfel:
„În baza art. 134 din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 131 alin. (1) lit. e) al Legii nr. 302/2004, cu referire la Decizia nr. 9 din 15 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţei penale pronunţate de Judecătoria de Instrucţie nr. 3 din Algeciras, provincia Cadiz la data de 14 noiembrie 2012 în Dosarul DUR 0000407/2012 privind pe inculpatul H.I.
În temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului H.I. din infracţiunile prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu reţinerea stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 37 alin. (3) C. pen. şi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu reţinerea stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 37 alin. (3) C. pen. , ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul H.I. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) al Legii nr. 143/2000, în condiţiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la 37 alin. (3) C. pen. şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 16 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 3 din Algeciras, provincia Cadiz la data de 14 noiembrie 2012 în Dosarul DUR 0000407/2012, pedeapsa de 16 luni urmând a fi aplicată cumulat pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă.
În baza art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul H.I. la o pedeapsă de 6 (şase) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (2) al Legii nr. 143/2000, în condiţiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la 37 alin. (3) C. pen. şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 16 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 3 din Algeciras, provincia Cadiz la data de 14 noiembrie 2012 în Dosarul DUR 0000407/2012, pedeapsa de 16 luni urmând a fi aplicată cumulat pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă.
În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepsei principale - de 6 ani şi 4 luni (5 ani la care se cumulează 16 luni) şi de 7 ani şi 4 luni (6 ani la care se cumulează 16 luni) - inculpatul urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea de 7 (şapte) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit b C. pen.
Împotriva sentinţei primei instanţe, a declarat apel inculpatul H.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll -a penală, sub nr. 15939/2/2013.
La termenul din 13 septembrie 2013, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de prim control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apelantului inculpat H.I.
Împotriva încheierii de şedinţă din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 15939/3/2013 inculpatul H.I., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la prima solicitare a inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 parag. (1) lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. (1).
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Cu privire la situaţia de fapt s-a reţinut că inculpatul H.I. a introdus în România la data de 26 martie 2013 fără drept cantitatea de 732,40 grame cocaină în amestec cu phenacetin şi levamisole, prin ascunderea acestora în corpul său, pe ruta Madrid - Bucureşti şi că a transportat pe teritoriul României cantitatea de 732,40 grame cocaină în amestec cu phenacetin şi levamisole, prin ascunderea acestora în corpul său, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu reţinerea stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 37 alin. (3) C. pen. şi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu reţinerea stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 37 alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale descrisă anterior cât şi faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care există indicii că inculpatul le-ar fi săvârşit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor pentru care este trimis în judecată inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor pentru care este trimis în judecată inculpatul, modalitatea de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. (3) din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
II. Cu privire la cererea privind aplicarea unei măsuri mai puţin restrictive instanţa de recurs constată că faţă de argumentele anterior prezentate, ia acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci, raportat la circumstanţele particulare ale cauzei, apreciază că luarea faţă de inculpat a unei măsuri preventive restrictive doar de drepturi şi nu privative de libertate nu corespunde scopului măsurilor preventive prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuieşte cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă şi se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susţinerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 şi 148 lit. f), 1491 C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a justifica susţinerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune şi pentru buna desfăşurare a procesului penal în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puţin severă.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, recursul declarat de inculpatul H.I. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 15939/3/2013 (2196/2013).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.I. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 15939/3/2013 (2196/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2891/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2947/2013. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
