ICCJ. Decizia nr. 2891/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2891/2013
Dosar nr. 4657/1/2013
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
În cauza de faţă se reţine că inculpatul N.H.V. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/20003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), (2), art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., reţinându-se că inculpatul, împreună cu alţi 8 coinculpaţi, în perioada anilor 2012-2013, acţionând în grup infracţional organizat, au înfiinţat cele mai mari culturi de cannabis indoor de pe teritoriul României, în scopul de a exporta marfa în ţări din U.E. (Ungaria şi Cehia). Activitatea infracţională s-a concentrat pe raza judeţului A., unde aceştia au mobilizat impresionante resurse materiale (hale, materiale, echipamente şi instalaţii) şi umane (electricieni, cultivatori, supraveghetori) în vederea obţinerii de beneficii financiare ilicite.
Prin sentinţa penală nr. 256 din 22 iulie 2013, Tribunalul Arad l-a condamnat pe inculpatul N.H.V. la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare.
Împotriva sentinţei primei instanţe, a declarat apel inculpatul N.H.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 5502/108/2013.
La termenul din 16 septembrie 2013, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de prim control judiciar, respectiv Curtea de Apel Timişoara, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apelantului inculpat N.H.V.
Împotriva încheierii de şedinţă din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 5502/108/2013, inculpatul N.H.V., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Timişoara dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la solicitarea inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. (1).
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive”.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Cu privire la situaţia de fapt s-a reţinut că inculpatul N.H.V. era leaderul structurii din România şi avea ca atribuţii conducerea şi finanţarea operaţiunilor de înfiinţare de culturi de cannabis, fără drept, pe teritoriul judeţului A. În ceea ce priveşte situaţia personală a inculpatului, din fişa de cazier rezultă că acesta se află în situaţia recidivei mari postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale descrisă anterior, cât şi faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care există indicii că inculpatul le-ar fi săvârşit, este pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor pentru care este trimis în judecată inculpatul din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor presupus săvârşite, modalitatea de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, constatându-se că durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puţin severă.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.H.V. împotriva încheierii din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5502/108/2013.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.H.V. împotriva încheierii din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5502/108/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţatp în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2889/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2893/2013. Penal → |
|---|
