ICCJ. Decizia nr. 2888/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2888/2013
Dosar nr. 24017/109/2012
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă, deliberând constată:
Prin sentinţa penală nr. 1096 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul penal nr. 24017/109/2012, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petenta E.E.L.
A fost obligată revizuienta la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 15 noiembrie 2012, condamnata E.E.L. a formulat cerere de revizuire a pedepsei de 6 ani închisoare potrivit mandatului din 25 aprilie 2012 al Tribunalului Argeş, solicitând redeschiderea dosarului deoarece are martori noi şi probe, invocând şi faptul că nu a fost prezentă la judecarea cauzei deoarece a fost plecată în afara ţării.
Analizând această cerere, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului prima instanţa a arătat că, prin sentinţa penală nr. 6MF din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Argeş, revizuienta a fost condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu executarea în condiţiile art. 57 C. pen.
Prin decizia penală nr. 66/A din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti a fost admis apelul declarat de către D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Piteşti şi s-a desfiinţat în parte sentinţa în sensul înlăturării dispoziţiei privind menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpata E.E.L., dispunându-se totodată confiscarea unei sume de bani de la aceasta.
Prin decizia penală nr. 2257 din 2 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul inculpatei precum şi a celorlalţi inculpaţi E.G. şi E.V., s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.
Prin decizia penală nr. 109/A/MF din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti s-a dispus admiterea apelului declarat de către D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Argeş, s-a desfiinţat în parte sentinţa atacată, s-a înlăturat dispoziţia privind menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpata E.E.L., dispunându-se totodată confiscarea unei sume de bani de la aceasta.
Totodată s-a respins ca nefondat apelul declarat de către toţi inculpaţii. Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1289 din 24 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii E.E.L., E.G. şi E.V.
În legătură cu motivele invocate de inculpată şi anume că se face vinovată doar pentru faptul că nu a relatat instanţei de judecată că a săvârşit faptele la solicitarea soţului său, tribunalul a reţinut că nu rezultă date care să schimbe situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de către instanţa de judecată şi în consecinţă nu poate conduce la netemeinicia hotărârii de condamnare.
În legătură cu susţinerea revizuientei că a fost lipsă la judecarea cauzei, tribunalul a arătat că, chiar din declaraţia dată cu ocazia audierii la parchet în cadrul cererii de revizuire, revizuienta a precizat că a participat la şedinţele de judecată la Tribunalul Argeş şi Curtea de Apel Piteşti iar cu ocazia soluţionării recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a fost prezentă, deoarece a plecat în străinătate, astfel încât şi acest motiv în sensul că în mod greşit s-a judecat cauza în lipsa sa a fost apreciat de tribunal ca neîntemeiat.
Împotriva sentinţei a declarat apel revizuienta solicitând admiterea cererii sale de revizuire în sensul casării sentinţei pronunţate de prima instanţă şi a restituirii cauzei la Tribunalul Argeş deoarece nu au fost administrate probele ce puteau conduce la o altă soluţie, cu atât mai mult cu cât nici nu a fost prezentă la judecata cauzei, fiind plecată în afara ţării.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art. 378 respectiv 371 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acestea nu sunt întemeiate, având în vedere că motivele invocate în apel şi anume că se impunea admiterea cererii sale de revizuire pe motivul că nu au fost administrate suficiente probe şi că nu a fost prezentă nici la judecarea cauzei, în recurs fiind plecată din ţară, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile vizate de dispoziţiile aret. 394 alin. (1) menţionat mai sus.
Prin decizia deciziei penală nr. 13/A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuienta E.E.L., împotriva sentinţei penale nr. 1096 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 24017/109/2012.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata revizuienta E.E.L. care prin concluziile orale susţinute de apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea cererii de revizuire întrucât întruneşte condiţiile de admisibilitate. A mai solicitat dispunerea reaudierii a doi martori pe care i-a precizat încă de la formularea cererii de revizuire, împrejurare care este de natură să modifice hotărârea pronunţată, fiind incidente dipoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
A mai arătat apărătorul recurentei că recurenta nu a fost prezentă la judecarea recursului pe fondul cauzei, fiind în imposibilitate de prezentare motiv ce s-ar circumscrie mai degrabă unui motiv pentru formularea unei contestaţii în anulare şi nu unei cereri de revizuire.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 24017/109/2012.
Examinând cauza şi motivele de recurs formulate constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente.
Dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.
În cauză revizuientă E.E.L. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunţate în apel şi, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată şi formulată prin susţinerea concluziilor orale de apărătorul desemnat din oficiu al recurentului.
Înalta Curte constată că instanţa de fond şi instanţa de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuientă este inadmisibilă şi respectiv apelul împotriva acesteia este nefondat, şi că motivele invocate de revizuientă nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau de recurs şi care au fost valorificate de revizuientă în căile de atac declarate la judecarea cauzei pe fond, împrejurări pe care instanţele le-au avut în vedere la pronunţarea hotărârilor.
De asemenea, în mod corect prima instanţă a reţinut că motivele invocate de către revizuientă nu se încadrează în nici unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., întrucât motivele invocate reprezintă o prelungire a probatoriului, pentru împrejurări cunoscute şi verificate anterior de instanţe în căile de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare, apreciindu-se că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Nici critica privind lipsa inculpatei de la judecarea cauzei în recurs pe fondul cauzei nu este un motiv pentru a se admite contestaţia în anulare, neîncadrându-se în dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de către revizuientă condamnată E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 13/A din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientă condamnată E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 13/A din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta revizuientă condamnată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2883/2013. Penal. Sustragerea sau distrugerea... | ICCJ. Decizia nr. 2889/2013. Penal → |
|---|
