ICCJ. Decizia nr. 2892/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2892/2013
Dosar nr. 38323/3/2012/a9
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele: Prin sentinţa penală nr. 575/F din data de 12 iulie 2013, Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, a condamnat inculpatul R.U.C., la pedepsele de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de organizare a faptelor prev. de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, respectiv trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi a art. 37 lit. b) C. pen. şi de instigare la trafic de droguri de mare risc, art. 25 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi a art. 37 lit. a) şi b) din C. penal, ambele cu aplicare art. 33 lit. a) C. pen.; şi a condamnat inculpatul Ş.T. la 22 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de organizare a faptelor prevăzute la art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, respectiv trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi a art. 37 lit. a) C. pen.
Împotriva sentinţei primei instanţe, au declarat apel inculpaţii R.U.C. şi Ş.T., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 38323/3/2012 (2870/2013).
La termenul din 05 septembrie 2013, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de prim control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apelanţilor inculpaţi R.U.C. şi Ş.T.
Împotriva încheierii de şedinţă din 05 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 38323/3/2012 (2870/2013) inculpaţii R.U.C. şi Ş.T., au declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la prima solicitare a inculpaţilor privind revocarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Cu privire la situaţia de fapt s-a reţinut o activitate infracţională desfăşurată în perioada septembrie 2011 - noiembrie 2011 de către inculpaţii R.U.C. şi Ş.T. şi numiţii K.Ş.D. şi Ţ.C.P., astfel;
În perioada septembrie - noiembrie 2011 inculpaţii R.U.C. şi Ş.T. au organizat procurarea din Venezuela a cantităţii de 3,7 kg cocaină, care reprezenta o mostră destinată pieţei de desfacere din Spania, persoanele intermediare, care s-au ocupat cu procurarea acestora fiind cetăţeanul columbian W.E.M.M., alias „G.R.A.R." sau „T.", cetăţeanul spaniol G.R.J. zis „V." şi cetăţeanul mexican F.A.S.C., cunoscut sub porecla „E.P.".
În vederea materializării rezoluţiei infracţionale inculpaţii i-au atras în ilicitul penal şi pe numiţii K.Ş.D. şi Ţ.C.P. care aveau roluri precis determinate, primul contactându-l pe A.M., anterior recrutat de inculpatul R.U.C., şi împreună cu Ţ.C.P. instruindu-l pe acesta în vederea deplasării în Venezuela via Spania pentru a intra în posesia drogurilor şi a le transporta pe ruta de întoarcere.
De asemenea, pe teritoriul Spaniei numitul K.Ş.D. a îndeplinit, sub îndrumarea inculpaţilor R.U.C. şi Ş.T. atribuţii pe linia monitorizării transportului de cocaină, coordonarea cărăuşului A.M., depozitarea şi distribuţia drogurilor de mare risc.
În tot acest interval de timp numitul Ţ.C.P. a păstrat legătura cu cărăuşul A.M., ocupându-se de rezervarea biletului de avion pentru acesta şi conducerea la aeroport, toate aceste activităţi făcându-le în deplină conivenţă infracţională cu numitul K.Ş.D., care la rândul său, în permanenţă a păstrat legătura cu coinculpaţii R.U.C. şi Ş.T., cărora Ie-a adus la cunoştinţă demersurile făcute în legătură cu A.M.
În data de 11 noiembrie 2011 cărăuşul A.M. a fost condus de numitul Ţ.C.P. la aeroportul din T., unde s-a îmbarcat pe o aeronavă cu destinaţia M. - Spania.
O dată ajuns în această ţară, a fost aşteptat la aeroport de numitul K.Ş.D., s-au cazat la acelaşi hotel, iar după câteva zile A.M. s-a îmbarcat pe o altă aeronavă cu destinaţia C. - Venezuela.
Întrucât din convorbirile şi comunicările telefonice rezulta o iminentă activitate infracţională desfăşurată de numitul A.M. organele de urmărire penală au informat autorităţile competente din Spania cu privire la cărăuş. Ca urmare în data de 28 noiembrie 2011 acesta a fost identificat şi oprit pe aeroportul B. din Madrid, în Sala Sosiri Internaţionale.
Cu ocazia controlului asupra numitului A.M. a fost găsit un bilet de avion emis de compania aeriană I., ruta M. - C. – M., precum şi o geantă sport, în care se aflau mai multe articole vestimentare, în interiorul acestora fiind găsită o substanţă cremoasă de culoare gălbuie, care s-a stabilit că este cocaină în cantitate de 3,7 kg. Aceasta a fost ambalată în 18 pachete de diferite mărimi, învelite în plastic transparent.
S-a reţinut că starea de fapt expusă mai sus rezultă în urma analizei materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale descrisă anterior cât şi faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care există indicii că inculpaţii le-ar fi săvârşit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor pentru care sunt trimişi în judecată inculpaţii, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor pentru care sunt trimişi în judecată inculpaţii, modalitatea de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
II. Cu privire la nerespectarea termenului de 60 de zile privind măsura arestării preventive în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ş.T., critică invocată de apărătorul acestuia, Înalta Curte constată că;
Prin sentinţa penală nr. 575 din 12 iulie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a-ll-a penală, a menţinut starea de arest a inculpaţilor R.U.C. şi Ş.T.
La primul termen stabilit pentru verificarea legalităţii arestării preventive a inculpaţilor, la data de 5 septembrie 2013, moment la care a fost înregistrat dosarul pe rolul instanţei de apel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor R.U.C. şi Ş.T., iar termenul pentru judecarea apelurilor a fost stabilit la data de 03 octombrie 2013.
În baza art. 140 lit. a) C. proc. pen., măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut de art. 160b C. proc. pen., dacă instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen.
Textul are în vedere termenele prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare pentru măsura arestării preventive, respectiv durata arestării preventive, care este prevăzută atât în art. 23 din Constituţia României, cât şi în dispoziţiile C. proc. pen., termen în care instanţa verifică periodic temeinicia şi legalitatea arestării preventive.
Acest termen este prevăzut de Constituţie, ca o garanţie pentru protecţia libertăţii persoanei, pentru ca măsura arestării preventive în cursul judecăţii să nu fie supusă arbitrarului în ceea ce priveşte menţinerea sa în timp, de vreme ce nu este prevăzută o limitare în timp a duratei arestării preventive în această etapă procesuală, spre deosebire de faza urmăriri penale, în care arestarea preventivă este limitată în timp.
Se mai constată că potrivit art. 140 alin. (1) teza a-ll-a C. proc. pen. măsura arestării preventive ar înceta de drept la împlinirea termenului prev. de art. 160b alin. (1) C. proc. pen. numai dacă nu a fost verificată până la expirarea acestui termen, or, în cauza de faţă, potrivit celor arătate anterior, nu se poate aprecia că a fost depăşit termenul de 60 de zile în interiorul căruia a menţinut starea de arest a inculpatului Ş.T., respectiv, la data de 12 iulie 2013 şi ulterior la data de 05 septembrie 2013.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, recursurile declarate de inculpaţii R.U.C. şi Ş.T.
Împotriva încheierii din 5 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 38323/3/2012 (2870/2013).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.U.C. şi Ş.T. împotriva încheierii din 5 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 38323/3/2012 (2870/2013).
Obligă recurentul inculpat R.U.C. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat Ş.T. la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2876/2013. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2894/2013. Penal → |
|---|
