ICCJ. Decizia nr. 2901/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2901/2013
Dosar nr. 6358/2/2012
Şedinţa publică din 27 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 424 din 26 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A recunoscut efectele sentinţelor penale nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010 pronunţată de Instanţa Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 2 februarie 2011 şi nr. 237 din 13 septembrie 2010, pronunţată de Instanţa Penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 9 februarie 2011 şi a dispus transferarea persoanei condamnate M. (nume anterior F.) G. - într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani şi o lună închisoare.
A dedus din pedeapsa aplicată perioadele de la data de 05 mai 2010 la 6 iunie 2010; de la 7 iunie 2010 la 7 februarie 2011 şi de la 8 februarie 2011 la zi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 08 august 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 354/1011.2010, pronunţată de Instanţa Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la 02 februarie 2011 şi a sentinţei penale nr. 237/2010 din 13 septembrie 2010, pronunţată de Instanţa penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 09 februarie 2011 şi transferarea persoanei condamnate M. (nume anterior F.) G. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani şi 1 lună închisoare.
S-a mai reţinut că prin adresa nr. 82983/2011 din 09 iulie 2012 Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Justiţiei al Regatului Spaniei prin care se solicită transferarea persoanei condamnate M. (nume anterior F.) G., în prezent deţinut în Centrul Penitenciar Sevilla 11 (M.F.) din Regatul Spaniei, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani şi o lună închisoare aplicată de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile spaniole a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârile de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţia prin care persoana condamnată a consimţit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.
În urma verificărilor efectuate, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a comunicat prin adresa nr. 3535431 din data de 23 iulie 2012, că numitul M. (nume anterior F.) G. este fiul lui S. şi G.
Din adresa nr. 1773934/8 din data de 24 iulie 2012 a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte a rezultat că numitul M. (nume anterior F.) G. este cetăţean român şi este titularul paşaportului nr. 4643266, eliberat de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al municipiului Bucureşti la data de 23 octombrie 2000.
S-a constatat că este astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, au rezultat următoarele:
- prin sentinţa penală nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010 pronunţată de Instanţa Penală nr. 12 din Sevilla numitului M. (nume anterior F.) G. i-a fost aplicată o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie prin întrebuinţarea de intimidare prevăzută de art. 237 şi 242 C. pen. Spaniol ;
- sentinţa penală nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010 pronunţată de Instanţa Penală nr. 12 din Sevilla a rămas definitivă la data de 02 februarie 2011;
- prin sentinţa penală nr. 237/2010 din data de 13 septembrie 2010 pronunţată de Instanţa Penală nr. 5 din Sevilla numitului M. (nume anterior F.) G. i-a fost aplicată o pedeapsă de 1 an şi 5 luni închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie prin întrebuinţarea de intimidare prevăzută de art. 237, 242 şi 243 C. pen. spaniol, sentinţa penală nr. 237/2010 din data de 13 septembrie 2010 pronunţată de Instanţa Penală nr. 5 din Sevilla a rămas definitivă la data de 09 februarie 2011.
Având în vedere cele expuse mai sus s-a constatat, că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Referitor la situaţia executării pedepsei, s-a constatat din examinarea sentinţei de condamnare şi a actelor existente la dosar că numitului M. (nume anterior F.) G. i-a fost aplicată procedura cumulului aritmetic de autorităţile judiciare spaniole şi a fost arestat preventiv de la data de 07 iunie 2010 până la data de 07 februarie 2011 şi de la data de 05 mai 2010 până la data de 06 iunie 2010, iar durata condamnării se împlineşte la data de 27 mai 2016. În consecinţă, este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.
În fapt prin sentinţa de condamnare nr. 354 din data de 10 noiembrie 2010 pronunţată de Instanţa Penală nr. 12 din Sevilla s-a reţinut că M. (nume anterior F.) G. în data de 19 aprilie 2010 împreună cu alte două persoane, folosind ameninţarea a sustras un portofel de la o persoană aflată pe stradă. Prin sentinţa de condamnare nr. 237/2010 din data de 13 septembrie 2010 pronunţată de Instanţa Penală nr. 5 din Sevilla s-a reţinut că M. (nume anterior F.) G. în data de 05 mai 2010 în oraşul Sevilla prin ameninţare a obţinut de la o persoană mai multe bunuri deţinute asupra sa.
Examinând materialul cauzei s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, fapta reţinută în sarcina numitului M. (nume anterior F.) G. având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv a două infracţiuni de tâlhărie aflate în concurs prev. de art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen. şi art. 211 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 ani respectiv închisoarea de la 5 la 20 ani, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Conform declaraţiei de consimţământ din data de 23 ianuarie 2012 rezultă că numitul M. (nume anterior F.) G. a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti apreciind că hotărârea pronunţată în cauză este nelegală sub aspectul omisiunii nejustificate a aplicării prevederilor art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a C. pen. raportat la condamnările suferite de persoana transferabilă M.G. prin sentinţa penală nr. 354 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Instanţa penală nr. 12 Sevilla rămasă definitivă la data de 02 februarie 2011 şi sentinţa penală nr. 237 din 13 septembrie 2010 pronunţată de Instanţa penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă în data de 09 februarie 2011.
În acest sens, s-a arătat că hotărârea recunoscută interzicea exercitarea dreptului electoral pe durata condamnării, ca pedeapsă accesorie, iar hotărârea atacată pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu face această menţiune.
Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului şi interzicerea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivului de recurs invocat de Parchet, Înalta Curte constată că astfel după cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv dosarul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în urma sesizării formulate de autorităţile judiciare din Regatul Spaniei cu privire la transferul persoanei condamnate M. (F.) G., respectiv conţinutul dispozitivului sentinţei penale nr. 354 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Instanţa penală nr. 12 Sevilla rămasă definitivă la data de 02 februarie 2011 (fila nr. 24 din dosar) şi a sentinţei penale nr. 237 din 13 septembrie 2010 pronunţată de Instanţa penală nr. 5 din Sevilla, rămasă definitivă în data de 09 februarie 2011 (fila nr. 31 din dosar), prin aceste hotărâri susnumitului, cu titlu de pedeapsă accesorie, i-a fost interzisă „exercitarea drepturilor electorale pasive pe durata condamnării”.
Referitor la transferul în vederea executării şi a pedepselor accesorii, art. 9 paragraful 1 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 permite autorităţilor competente ale statului de executare fie să continue executarea condamnării, fie să schimbe condamnarea.
În cazul prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) din Convenţie, respectiv continuarea executării pedepsei, „în caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică şi durata sancţiunii, aşa cum rezultă din condamnare, ceea ce înseamnă că statul de executare este continuatorul statului de condamnare, fiind ţinut de natura şi de durata pedepselor aplicate.
În această ordine de idei, Înalta Curte verificând actele aflate la dosar constată că autorităţile judiciare spaniole au aplicat condamnatului M. (F.) G. atât o pedeapsă principală, cât şi pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, respectiv „exercitarea drepturilor electorale pasive pe durata condamnării”, care operează ca urmare a condamnării, pedeapsă accesorie ce corespunde dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a C. pen. român, aflându-ne astfel în procedura prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Convenţie.
În consecinţă, o recunoaştere integrală a hotărârii pronunţate de cele două instanţe din Spania echivalează cu aplicarea faţă de persoana condamnată, în temeiul art. 71 C. pen. a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei de 6 ani şi o lună închisoare.
Ca atare, pentru toate considerentele anterior expuse, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 424 din data de 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul - condamnat persoană transferabilă M. (fost F.) G.
Casează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în fond:
Recunoaşte sentinţa penală nr. 364 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Instanţa Penală nr. 12 din Sevilla rămasă definitivă la 2 februarie 2011 prin care cetăţeanul român M. (fost F.) G. a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani şi 8 luni închisoare şi i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor electorale pasive pe durata condamnării.
Recunoaşte sentinţa penală nr. 237 din 13 septembrie 2010 pronunţată de Instanţa Penală nr. 5 din Sevilla rămasă definitivă la 9 februarie 2011 prin care cetăţeanul român M. (fost F.) G. a fost condamnat la pedeapsa principală de 1 an şi 5 luni închisoare şi i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor electorale pasive pe durata condamnării.
Dispune transferarea condamnatului M. (fost F.) G., în vederea continuării executării, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 6 ani şi o lună închisoare şi a pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a C. pen., pe durata executării pedepsei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul - condamnat persoană transferabilă M. (fost F.) G., în sumă de 320 lei, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 29/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2916/2013. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
