ICCJ. Decizia nr. 29/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 29/2013

Dosar nr. 6833/1/2012

Şedinţa publică din 10 ianuarie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul C.D. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1997/260/2012 al Judecătoriei Moineşti.

În motivarea cererii, petentul a susţinut motive de bănuială legitimă faţă de împrejurarea că se urmăreşte tergiversarea soluţionării cauzei sale care se află pe rolul Judecătoriei Moineşti pentru a fi citată intimata, în cauză având interes tatăl grefierii de şedinţă S.L., numitul C.P., care a cumpărat la licitaţie apartamentul proprietatea petentului.

În cuprinsul informaţiilor comunicate de Tribunalul Bacău se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat şi motivele cererii de strămutare, apreciindu-se că Judecătoria Moineşti, în faza de cercetare judecătorească a cauzei, nu a încălcat normele procedurale în materie şi nu s-a făcut dovada afirmaţiilor invocate de petent.

Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele cererii de strămutare şi cu informaţiile comunicate, Înalta Curte va admite cererea, având în vedere considerentele care urmează:

Potrivit art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţi judiciari sau grefierii instanţei.

În speţă, deşi nu s-au identificat indicii că judecarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1997/260/2012 al Judecătoriei Moineşti nu s-ar realiza în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate, totuşi, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni şi în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte va admite cererea de strămutare şi va dispune strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Bacău, menţinând actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea de strămutare formulată de petentul C.D.

Dispune strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1997/260/2012 al Judecătoriei Moineşti de la Judecătoria Moineşti la Judecătoria Bacău.

Menţine actele de procedură îndeplinite.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 29/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond