ICCJ. Decizia nr. 2799/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2799/2013
Dosar nr. 7532/110/2012
Şedinţa publică din 20 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3/D din data de 8 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul penal nr. 7532/110/2012 s-a dispus:
În baza art. 403 alin. (3) coroborat cu art. 394 C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea de revizuire, formulată de condamnatul F.O.I.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a avut în vedere că prin cererea înregistrată din 2012 condamnatul F.O.I. a formulat cerere de revizuire privind sentinţa penală nr. 93 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală susmenţionată, s-a dispus condamnarea inculpatului F.O.I., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., respingându-se cererea de schimbare a încadrării juridice în art. 181 alin. (1) C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 21 aprilie 2010 la zi.
A fost obligat inculpatul în solidar cu inculpata B.V. la despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
Prin decizia penală nr. 108 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, s-a admis apelul declarat de inculpat, împotriva sentinţei penale nr. 93/D din 12 aprilie 2011 a Tribunalului Bacău, s-a desfiinţat în parte hotărârea atacată, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond, s-au reţinut în favoarea inculpatului F.O.I., prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., s-a menţinut pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata art. 71 C. pen., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin decizia penală nr. 4220 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie în Dosarul nr. 3411/110/2010* s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 108 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău.
La data de 19 noiembrie 2012, F.O.I. a formulat prezenta cerere de revizuire, invocând faptul că a fost condamnat pe nedrept, putând să-şi dovedească nevinovăţia prin probele pe care le deţine.
A arătat, de asemenea, că a formulat plângere penală împotriva primului procuror şi a procurorului anchetator, pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, fiind condamnat pentru o faptă de tentativă la omor calificat pe care nu ar fi comis-o, ori soluţia de condamnare a inculpatului este legală şi temeinică şi reflectă probatoriul administrat în cauză.
Deşi inculpatul a avut o atitudine de negare a faptei, pe tot parcursul procesului penal, probatoriul a dovedit că el a fost cel care a imobilizat victima, ţinându-i puloverul peste faţă, în timp ce concubina sa, inculpata B.V., i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul în zone vitale ale corpului, activitatea infracţională conjugată a celor doi inculpaţi fiind întreruptă de intervenţia martorului I.I.
Instanţa de judecată a stabilit o corectă situaţie de fapt, în baza probatoriului administrat, respectiv declaraţiile martorilor I.V., M.N., D.C., F.N., V.D., care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate V.L.L., parţial cu declaraţiile inculpatei B.V., care a recunoscut comiterea faptei, însă în condiţiile unei provocări din partea victimei şi ale inculpatului F.O.I., care a încercat să-şi înlăture contribuţia la activitatea infracţională, negând că ar fi imobilizat victima şi susţinând că întreaga responsabilitate aparţine concubinei sale.
Motivele invocate în cererea de revizuire, s-a apreciat că nu pot dovedi nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului F.O.I., acestea fiind cunoscute de instanţele de judecată cu prilejul judecării cauzei în fond, apel şi recurs, fiind examinate de către acestea.
De asemenea, s-a constatat că revizuientul condamnat a mai formulat cereri de revizuire, soluţionate prin sentinţa penală nr. 275/D din 23 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5846/110/2012 al Tribunalului Bacău, ca inadmisibile.
În art. 394 C. proc. pen. se arată că revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În consecinţă, constatând că motivul invocat de revizuent, acela de readministrare de probe a fost neîntemeiat, aceasta uzând de toate căile de atac prevăzute de lege în baza art. 403 alin. (3) coroborat cu art. 394 C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea de revizuire.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul.
Prin decizia penală nr. 38 din 5 martie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul F.O.I. împotriva sentinţei penale nr. 3/D din 8 ianuarie 2013 a Tribunalului Bacău.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că motivele invocate nu se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul F.O.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la necesitatea reaudierii unor martori, apreciind că o interpretare corectă a declaraţiilor acestora ar fi de natură a conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de vătămare corporală, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei, şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat F.O.I. împotriva deciziei penale nr. 38 din 5 martie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 27/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 29/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
