ICCJ. Decizia nr. 2930/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2930/2013
Dosar nr. 8012/114/2012
Şedinţa publică din 1 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 45 din 26 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-a respins cererea formulată de către părţile civile T.S., T.V. şi D.S., de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.I. din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi, prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E.I., zis "C.", studii 7 clase, căsătorit, un copil minor, paznic la SC L.P. SRL C., recidivist, în prezent aflat în Penitenciarul Focşani, la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru infracţiunea de omor săvârşită la data de 22 iulie 2012 cu privire la victima T.A.G.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale.
Prin aceeaşi sentinţă s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută, în conformitate cu art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului E.I. şi s-a dedus din pedeapsa de executat reţinerea şi arestul preventiv de la 22 iulie 2012 la zi.
Inculpatul E.I. a fost obligat la următoarele despăgubiri materiale: 20.000 RON către partea civilă T.S.; 20.000 RON către partea civilă T.V. şi 5.000 RON către partea civilă D.S., precum şi la daune morale către părţile civile, după cum urmează: 100.000 RON către partea civilă T.S., 70.000 RON către partea civilă T.V. şi 40.000 RON către partea civilă D.S.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Inculpatul E.I. a fost obligat la 1.500 RON cheltuieli judiciare către partea civilă T.V. şi la 4.300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la urmărirea penală, 135 RON taxă expertiză medico-legală psihiatrică şi 2.895 RON taxă pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală de necropsie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău din data de 18 decembrie 2012, dat în Dosarul nr. 595/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului E.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, constând în aceea că în dimineaţa zilei de 22 iulie 2012 inculpatul a sugrumat-o pe T.A.G., a strâns-o de gât folosind o sârmă, acte de violenţă ce au dus la decesul victimei.
Prezent la termenul de judecată din 5 februarie 2013, inculpatul E.I. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., declarând că recunoaşte fapta reţinută în actul de sesizare a instanţei, cunoaşte şi îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală, nu solicită administrarea altor mijloace de probă şi nu doreşte să dea altă declaraţie în afara celei de la urmărirea penală.
Instanţa de fond a admis judecata cauzei în conformitate cu art. 3201 C. proc. pen., reţinând că sunt îndeplinite condiţiile legale, mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale nefiind contestate de către inculpat.
Analizând mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Serviciul unic de urgenţă 112 a fost apelat în data de 22 iulie 2012, ora 6,55 de către inculpatul E.I. care a susţinut că a omorât o persoană în pădurea situată în extravilanul comunei C., judeţul Buzău. Organele de poliţie conduse în teren de către inculpat au identificat cadavrul victimei T.A.G.
Pe baza mijloacelor de probă administrate a rezultat că inculpatul E.I. a consumat băuturi alcoolice în seara de 21 iulie 2012, după ora 21.00 împreună cu martorul P.I.I. la magazine alimentare din localitatea C., judeţul Buzău. În jurul orei 1.00, împreună cu martorii V.M., M.C. şi I.G.P., inculpatul s-a deplasat la o discotecă din comuna B.. Cei menţionaţi anterior au revenit în localitatea C. în jurul orelor 3.10, martorul V.M. fiind cel care l-a condus pe inculpat până în apropiere de postul de poliţie. Rămas singur, inculpatul a văzut parcată pe stradă maşina D.L. pe care o conducea în mod obişnuit victima T.A.G.
În aceste condiţii, inculpatul a realizat că victima se află în vizită la bunica ei, partea civilă D.S., pe care o ajuta în mod frecvent la treburile gospodăreşti. Potrivit declaraţiei inculpatului, acesta a strigat-o la poartă pe T.A.G., propunându-i să întreţină raporturi sexuale într-un loc situat în extravilanul localităţii, situaţie în care s-au deplasat cu maşina condusă de către victimă pe un drum comunal pentru a ajunge la punctul cunoscut sub denumirea de "La cabană".
După ce au parcurs o distanţă scurtă cu maşina, victima a pretins că acesta nu mai este alimentată cu combustibil, astfel încât cei doi s-au deplasat pe jos până într-o zonă unde erau înfiinţate culturi de viţă-de-vie. Inculpatul a susţinut pe parcursul urmăririi penale că a întreţinut relaţii sexuale cu victima cu acordul acesteia, intenţionând ulterior să revină pe raza comunei, mergând pe jos, pe un alt traseu, prin pădure. În momentul în care au ajuns în zona "Izvorul vrăjitoarelor", inculpatul a susţinut că victima i-a spus că intenţionează să înceteze relaţia cu el, aspect ce l-a enervat şi l-a determinat să o prindă cu mâna de gât, sugrumând-o până când victima nu s-a mai mişcat.
Cu ajutorul unei sârme, inculpatul a făcut un laţ pe care l-a răsucit în jurul gâtului victimei de mai multe ori. Imediat ce şi-a dat seama că victima a decedat, inculpatul a încercat să se sinucidă prin spânzurare cu ajutorul unei sârme prinsă de un copac, aspect ce poate fi reţinut ca verosimil, în condiţiile în care inculpatul a prezentat la examinarea medicală o leziune ce putea fi produsă în această modalitate.
Inculpatul E.I. a contactat telefonic, începând de la ora 6:28, pe soţia sa E.R. şi pe mama sa G.V., relatându-le că a omorât-o pe T.A.G. în pădurea situată în extravilanul comunei C., precizându-le că avea relaţii intime cu aceasta de mai mulţi ani şi a comis fapta pe fondul unor discuţii contradictorii.
De asemenea, inculpatul l-a sunat şi pe martorul L.I., relatându-i fapta comisă şi precizându-i că nu se mai poate prezenta la serviciu. Conform listingului telefonic ataşat la dosar şi a transcrierii convorbirilor, inculpatul a apelat de două ori serviciul de urgenţă 112 sesizând comiterea infracţiunii de omor.
În jurul orelor 7:00 în zona în care se afla inculpatul au apărut martorii U.N., Z.I. şi C.C. care au declarat că au efectuat în zonă lucrări de stropit viţa-de-vie începând cu ora 5:30. Potrivit declaraţiilor martorilor, inculpatul stătea în apropierea drumului, era agitat şi obosit, se "bătea cu palma peste frunte", precizându-le că a omorât-o pe "sora lui mexicanu".
În afară de persoanele pe care inculpatul le-a contactat telefonic, cei trei martori menţionaţi au putut percepe în mod direct starea în care se afla acesta la scurt timp după comiterea faptei. Inculpatul le-a relatat aceleaşi aspecte cu privire la relaţiile intime pe care le avea cu victima, dar şi împrejurarea că a comis fapta pentru că s-a certat cu T.A.G.. Inculpatul le-a dat şi detalii martorilor despre modul în care a acţionat asupra victimei, respectiv a precizat că "după ce a prins-o de gât cu ambele mâini, nu a mai putut să-i dea drumul din încleştare".
Întrucât inculpatul le-a spus martorilor că a încercat să se sinucidă prin spânzurare, aceştia percepând, de fapt, leziunile pe care le avea inculpatul în zona gâtului, de teama de a nu fi implicaţi în comiterea faptei, motivat şi de susţinerile inculpatului în sensul că fata era moartă deja şi nu mai putea fi salvată, martorii nu s-au deplasat în locul în care se afla victima T.A.G.
Prima instanţă a reţinut că, potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. A3/207/2012, moartea victimei T.A.G. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice produsă prin strangulare. După aspect şi localizare, leziunile de violenţă constatate s-au putut produce prin următoarele acţiuni: comprimare pentru leziunile cervicale; cu laţ, pentru şanţul de strangulare şi cu mâna - sugrumare, pentru restul leziunilor cervicale cu fractura osului hioid; comprimarea corpului în decubit ventral, pe un plan dur, neregulat şi cu suprafaţa acoperită de textură vegetală cu vârfuri ascuţite (posibil crengi, lăstari, paie), pentru leziunile faciale, cervico-toracice şi de membre. S-a apreciat potrivit actului medico-legal că leziunile constatate la nivelul regiunii cervicale au legătură de cauzalitate directă, necondiţionată cu decesul. Nu s-au constatat leziuni traumatice specifice unui viol.
Deşi nu s-a putut stabili modalitatea în care inculpatul a convins-o pe victimă să iasă din casă la o oră târzie din noapte, nu a rezultat pe baza mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale că la comiterea faptei au participat şi alte persoane aşa cum au susţinut părţile civile, victima nu a prezentat urmele specifice unui viol, iar martorul B.D., angajat la o stână din apropierea locului în care a fost găsită victima, a declarat că nu a auzit în cursul nopţii sau dimineaţa strigăte iar câinii de pază nu s-au alarmat. De asemenea, potrivit cercetării la faţa locului nu au fost identificate elemente privind participarea şi a altor persoane la comiterea infracţiunii, iar victima nu a prezentat leziuni ce s-ar fi putut produce prin tragere, împingere sau transportare.
Instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului E.I. care, cu intenţie, în data de 22 iulie 2012, a exercitat acte de violenţă asupra victimei T.A.G., constând în sugrumare, urmată de strangulare cu un laţ în zona cervicală, acţiuni ce au dus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Astfel, prima instanţă a constatat că fapta inculpatului este dovedită cu mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, declaraţiile martorilor U.N., Z.I., C.C., L.I., E.R., G.V., V.M., P.I.I., B.D., raportul medico-legal de necropsie, datele solicitate conform Legii nr. 82/2012, conţinutul convorbirilor efectuate de către inculpat prin serviciul 112, coroborat cu declaraţiile inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptei.
Instanţa de fond a mai reţinut că susţinerile inculpatului, astfel cum au fost acestea făcute în declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, se coroborează cu relatările pe care le-a făcut inculpatul, la scurt timp după comiterea infracţiunii, faţă de martorii U.N., Z.I., C.C. şi menţiunile din raportul medico-legal de necropsie.
Părţile civile T.S., T.V. şi D.S. au solicitat, prin apărătorul ales, să se dispună schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.I. din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi, prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Instanţa de fond a constatat, pe baza mijloacelor de probă administrate, că nu au rezultat aspecte potrivit cărora să se poată reţine că inculpatul a comis infracţiunea prin cruzimi asupra victimei, astfel cum prevede art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., ce incriminează omorul deosebit de grav.
S-a avut în vedere că, pentru a se putea reţine infracţiunea de omor deosebit de grav comisă prin cruzimi, trebuie să rezulte că inculpatul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mult mai mari decât cele pe care le implică în mod firesc suprimarea violentă a vieţii. Cu privire la această infracţiune, doctrina şi jurisprudenţa este în sensul că omorul deosebit de grav comis prin cruzimi se caracterizează prin aceea că făptuitorul întrebuinţează în mod voit anumite metode şi mijloace de chinuire a victimei, cauzându-i suferinţe puternice, altele decât cele care însoţesc moartea violentă. în acest sens, trebuie să rezulte din mijloacele de probă administrate că făptuitorul a întrebuinţat metode inumane şi inutile de chinuire a victimei înainte de deces, dar şi faptul că infracţiunea comisă a inspirat oroare şi groază celor care au luat cunoştinţă de procedeele folosite.
S-a constatat că încadrarea juridică a infracţiunii este cea de omor, prev. de art. 174 C. pen., întrucât decesul victimei a survenit ca urmare a leziunilor constatate la nivelul regiunii cervicale, nu s-a dovedit că inculpatul a conceput şi executat fapta cu intenţia de a chinui victima, nu a provocat conştient suferinţe victimei spre a-i mări chinurile şi a face ca acţiunea de ucidere să fie mai crudă, ci a sugrumat victima prin exercitarea unei acţiuni continui, astfel cum a declarat acesta şi faţă de martorii cu care a discutat la scurt timp după comiterea faptei.
S-a avut în vedere că, în acest sens este şi declaraţia martorului C.C., care a precizat ceea ce i-a relatat inculpatul: "că deşi fata se zbătea şi pielea i s-a înnegrit nu a putut să-i de drumul din strangulare până când aceasta nu a mai mişcat." Martorul a mai susţinut că inculpatul a strâns victima cu sârma de gât, după care a încercat să se sinucidă, iar de la locul unde au stropit via şi cel unde a fost găsită victima era o distanţă de aproximativ 400 de metri şi ar fi auzit larmă sau strigăte dacă cineva ar fi cerut ajutorul.
La aceste aspecte se adaugă şi menţiunile din raportul medico-legal de necropsie potrivit cărora victima a prezentat leziuni semnificative la nivelul zonei cervicale, neexistând aspecte ce ar putea să releve violenţe exercitate asupra sa de natura celor ce pot fi încadrate în elementul material al infracţiunii de omor deosebit de grav comis prin cruzimi.
Faţă de aceste considerente, s-a respins cererea formulată de către părţile civile T.S., T.V. şi D.S. de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.I..
Instanţa de fond a respins la termenul de judecată din 5 februarie 2013 cererile formulate de către părţile civile de a se dispune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, apreciind că, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă, nu se încadrează în dispoziţiile art. 300 şi 332 C. proc. pen. şi nu vizează aspecte esenţiale ale cauzei.
De asemenea, la termenul de judecată din 19 februarie 2013 a fost respinsă cererea părţilor civile cu privire la audierea martorilor ce au dat declaraţii pe parcursul urmăririi penale, motivat de faptul că nu au fost contestate aceste declaraţii de către inculpat ori de către părţile civile, nefiind invocate aspecte ce ar fi impus audierea nemijlocită a martorilor de către instanţa de judecată.
Faţă de aceste considerente, avându-se în vedere că s-a reţinut vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea acestuia, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen..
La stabilirea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite, datele ce caracterizează persoana inculpatului, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social a infracţiunii comise s-au reţinut modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările comiterii faptei, urmările produse, precum şi conduita şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul a exercitat asupra victimei mai multe acţiuni agresive constând în sugrumare, urmată de strangulare cu un laţ în zona cervicală, pe fondul consumului de alcool, aspect ce imprimă infracţiunii un caracter grav. Pericolul social ridicat al infracţiunii mai rezultă şi din manifestarea de violenţă deosebită a inculpatului, fără ca anterior să fi avut o stare conflictuală cu victima, pretinzând doar faptul că aceasta a intenţionat să întrerupă o relaţie intimă pe care o aveau de mai mulţi ani.
Nu a rezultat că inculpatul a avut în comiterea faptei un proces deliberativ prelungit, însă acesta a putut să prevadă rezultatul faptei sale şi a acceptat producerea lui, motiv pentru care în latura subiectivă s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă. Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, inculpatul a prezentat la examinarea de către comisia medico-legală "tulburare de personalitate de tip disocial", însă a avut discernământul păstrat la data comiterii faptei.
Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că inculpatul a comis infracţiunea în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1929/2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 712/2007 a Curţii de Apel Ploieşti. Această pedeapsă a fost executată în regim de detenţie în perioada 29 noiembrie 2007 - 16 martie 2010, când inculpatul a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 622 zile închisoare.
Faţă de toate aceste aspecte, ce caracterizează infracţiunea comisă şi persoana inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., săvârşită la data de 22 iulie 2012 cu privire la victima T.A.G.
În latură civilă, s-a reţinut ca fiind întemeiate, în parte, despăgubirile civile solicitate de către părţile civile T.S., T.V. şi D.S..
Pe baza mijloacelor de probă administrate, respectiv declaraţiile martorilor P.L.D. şi M.C., a înscrisurilor reprezentând chitanţele în baza cărora au fost cumpărate bunuri necesare pentru înmormântarea victimei şi efectuarea pomenirilor ulterioare a rezultat că familia acesteia, respectiv părţile T.S. (tatăl victimei), T.V. (frate) şi D.S. (bunică) au suportat cheltuielile pentru efectuarea acestor tradiţii creştineşti.
Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că la pomenirea de înmormântare, motivat şi de vârsta victimei (26 de ani), au participat aproximativ 200 de persoane, care au servit masa la un restaurant din localitatea C., aspecte coroborate cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, s-a reţinut că părţile civile au efectuat şi pomenirile ulterioare pentru victimă, în acest sens fiind mijloacele de probă administrate, coroborat cu susţinerile inculpatului, care a precizat că este de acord să despăgubească părţile civile cu sumele ce vor fi dovedite.
Faţă de aceste aspecte, în baza art. 998, 999 C. civ., art. 14 C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului E.I. la următoarele despăgubiri materiale: 20.000 RON către partea civilă T.S.; 20.000 RON către partea civilă T.V. şi 5.000 RON către partea civilă D.S., precum şi la daune morale către părţile civile, după cum urmează: 100.000 RON către partea civilă T.S., 70.000 RON către partea civilă T.V. şi 40.000 RON către partea civilă D.S.
La stabilirea acestor daune morale s-a avut în vedere prejudiciul cauzat părţilor civile, care erau într-o relaţie apropiată de familie cu victima, persoană tânără, al cărei deces a determinat pentru părţile civile o suferinţă psihică relevată pe parcursul audierii martorilor şi a părţilor respective. Deşi locuia în oraşul Buzău, victima era prezentă în mod frecvent în localitatea de domiciliu a părţilor civile, fiind un sprijin permanent pentru bunica sa şi având relaţii puternice de afecţiune cu tatăl şi fratele său.
Împotriva Sentinţei penale nr. 45 din 26 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi părţile civile T.S., T.V. şi D.S..
În motivele scrise de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, care a fost stabilită cu încălcarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. şi fără a se da eficienţă dispoziţiilor art. 39 alin. (4) C. pen. în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii, se apreciază că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă putea să-i aplice inculpatului o pedeapsă cuprinsă între 6 ani şi 8 luni şi 13 ani şi 4 luni închisoare.
S-a mai arătat că inculpatul E.I. este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., această stare dând posibilitatea instanţei să aplice o pedeapsă până la maximul special, la care putea adăuga un spor de până la 10 ani. Instanţa de fond nu a dat eficienţă acestei stări de agravare a răspunderii penale, limitându-se la a reţine faptul că sunt incidente prevederile referitoare la recidiva postexecutorie. Toate circumstanţele reale ale comiterii faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului ar fi motivat instanţa de fond să aplice inculpatului o pedeapsă maximă, la care să adauge sporul prevăzut de art. 39 alin. (4) C. pen.
Pentru considerentele arătate, apelantul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond, majorarea pedepsei aplicate inculpatului E.I.
Apelantele-părţi civile nu au motivat în scris apelurile declarate, însă, în cadrul dezbaterilor, prin apărătorul lor ales, au criticat sentinţa atât în ceea ce priveşte latura penală a cauzei cât şi latura civilă a acesteia, apreciind că hotărârea de condamnare este nelegală şi netemeinică. S-a învederat că familia victimei a criticat tot timpul probele administrate în faza de urmărire penală, probe care lasă loc unor îndoieli serioase asupra unor aspecte ale cauzei, cum ar fi modalitatea de descriere a leziunilor sau probele biologice care au fost insuficiente şi nu au putut fi valorificate.
Totodată, s-a arătat că încadrarea juridică dată faptei nu este cea corectă, în raport de concluziile raportului medico-legal efectuat în cauză, dar şi de celelalte probe administrate, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 176 C. pen. Din analiza planşelor fotografice rezultă că inculpatul a exercitat acte de ştrangulare a victimei cu o sârmă, însă pe corpul acesteia apar o seria de alte urme de violenţă. în acest sens, s-a arătat că inculpatul nu a putut explica de ce plămânii victimei erau plini de contuzii şi nici de ce tricoul victimei era rupt şi pătat de sânge.
Concluzionând, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.I. din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi, prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a arătat că victima era singurul ajutor al bunicii sale, care este o persoană în vârstă, ce are pierdut parţial simţul văzului. S-a solicitat admiterea acţiunii civile aşa cum a fost formulată.
Prin Decizia penală nr. 74 din 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi de părţile civile T.S., T.V., D.S. împotriva Sentinţei penale nr. 45 din 26 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Analizând motivele de apel formulate, instanţa de apel a a reţinut că atât apelul exercitat de procuror, cât şi apelurile declarate de părţile civile vizează, în esenţă, modalitatea de individualizare a pedepsei. în plus, părţile civile au mai criticat încadrarea juridică a faptei şi modalitatea de soluţionare a laturii civile.
Analizând motivul principal invocat de apelanţi, instanţa de apel a constatat că, din ansamblul probelor care au fost administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, declaraţiile martorilor U.N., Z.I., C.C., L.I., E.R., G.V., V.M., P.I.I., B.D., raportul medico-legal de necropsie, datele solicitate conform Legii nr. 82/2012, conţinutul convorbirilor efectuate de către inculpat prin serviciul 112, coroborat cu declaraţiile inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptei, rezultă atât existenţa faptei, cât şi săvârşirea acesteia de către inculpat, cu vinovăţie în forma cerută de lege.
Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reţinut şi rezultă că, în noaptea de 21/22 iulie 2012, inculpatul E.I., după ce s-a întâlnit cu victima T.A.G., care a fost de acord să-l însoţească în extravilanul localităţii C., într-o zonă unde erau înfiinţate culturi de viţă-de-vie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi, posibil, în urma unor discuţii contradictorii, a exercitat acte de violenţă asupra victimei, constând în sugrumare, urmată de strangulare cu un laţ în zona cervicală, acţiuni ce au condus la decesul acesteia.
Instanţa de apel a reţinut că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ca urmare a declaraţiei dată de inculpat de recunoaştere în totalitate a faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei, declaraţie dată conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., şi în urma căreia inculpatul a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform alin. (7) al aceluiaşi articol.
Aşadar, reţinând că pronunţarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe şi decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privinţa vinovăţiei inculpatului, s-a apreciat că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea penală dedusă judecăţii.
De asemenea, s-a constatat că instanţa de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute şi dispoziţiilor legale ce reglementează fapta dedusă judecăţii, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Referitor la această încadrare juridică, părţile civile, criticând hotărârea instanţei de fond, a susţinut că fapta inculpatului, în raport de concluziile raportului medico-legal efectuat şi de planşele fotografice din care rezultă că pe corpul victimei apar o seria de alte urme de violenţă, constituie infracţiunea de omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi, prev. de art. 176 lit. a) C. pen.
Analizând această critică, s-a reţinut că, pentru a distinge între elementul material al uciderii de cel al agravantei prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., se impune mai întâi a se distinge între acţiunile care sunt subsecvente numai acţiunii de ucidere şi cele care, deşi subsecvente uciderii, au şi aptitudinea de a fi provocate în vederea uciderii prin cauzarea unor dureri deosebite, prelungite sau nu în timp, dar care inspiră groază, acestea din urmă fiind de esenţa agravantei prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
În sensul celor de mai sus, jurisprudenţa a definit "cruzimile" care atrag incidenţa dispoziţiilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. ca fiind acea acţiune violentă comisă într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate care inspiră oroare, groază, atât victimei, cât şi persoanelor în a căror prezenţă se săvârşeşte.
Raportând la aceste consideraţiuni de ordin teoretic starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, s-a apreciat că este de necontestat că acţiunile desfăşurate de inculpat, în noaptea de 21/22 iulie 2012, constând în sugrumarea victimei prin exercitarea unei acţiuni continui, urmată de strangularea cu un laţ în zona cervicală, nu au fost concepute şi executate în aşa fel încât să producă victimei suferinţe mari, prelungite în. timp.
Aceste acţiuni violente nu au fost comise într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate care să inspire oroare, groază, nu au produs suferinţe mai mari decât cele inerente acţiunii de ucidere, pe care le implică în mod firesc activitatea de ucidere, şi nici nu au avut aptitudinea de a fi cauzat dureri deosebite, prelungite în timp, specifice agravantei prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Relevante sub acest aspect sunt menţiunile din raportul medico-legal de necropsie potrivit cărora victima a prezentat leziuni de violenţă care s-au putut produce prin: - comprimarea regiunii cervicale - cu laţ - pentru şanţul de strangulare şi cu mâna - sugrumare -, pentru restul leziunilor cervicale cu fractura osului hioid;
- comprimarea corpului în decubit ventral, pe un plan dur, neregulat şi cu suprafaţă acoperită de textură vegetală cu vârfuri ascuţite (posibil crengi, lăstari, paie etc.), pentru leziunile faciale, cervico-toracice şi de membre.
Prin urmare, nu au fost evidenţiate pe corpul victimei alte leziuni de violenţă care să aibă altă cauză decât cele două acţiuni de comprimare, prin strangulare şi sugrumare, de natura celor ce pot fi încadrate în elementul material al infracţiunii de omor deosebit de grav comis prin cruzimi.
În acest context, criticile formulate de părţile civile privind incidenţa în cauză a prevederilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a apreciat că sunt nefondate.
Cât priveşte temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, criticată de procuror şi părţile civile, dar analizată şi de instanţa de control judiciar din oficiu, instanţa de apel a reţinut că este de netăgăduit că infracţiunea comisă de apelantul-inculpat are atât un pericol social generic deosebit, conferit de valoarea socială ocrotită şi de sancţiunea penală prevăzută de lege ( pedeapsa închisorii de le 10 la 20 ani, iar prin reţinerea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. de la 6 ani şi 8 luni la 13 ani şi 4 luni închisoare), cât mai ales un pericol social concret, relevat de circumstanţele de fapt efective în care acţiunea cu caracter infracţional a fost desfăşurată de inculpat, de modul şi împrejurările în care a fost comisă cât şi de consecinţele produse, însă, chiar în prezenţa acestor circumstanţe reale, fapta dedusă judecăţii nu atinge un asemenea grad de pericol care să justifice aplicarea unei pedepse situată la limita maximă prevăzută de lege, cu atât mai mult cu cât individualizarea pedepsei se face în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor, în contextul concret al cauzei şi în prezenţa datelor ce caracterizează persoana inculpatului, este una bine proporţionată, fiind situată la spre limita maximă prevăzută de lege, limitele de pedeapsă în acest caz fiind cuprinse, aşa cum s-a arătat mai sus, între 6 ani şi 8 luni la 13 ani şi 4 luni închisoare, limite stabilite ca urmare a aplicării dispoziţiile legale privind recunoaşterea vinovăţiei.
S-a reţinut că inculpatul a acţionat de o manieră şi în împrejurări care dovedesc un grad ridicat de pericol social al faptei sale, sugrumând şi strangulând victima, însă acţiunea a fost una izolată şi spontană, care a venit pe fondul consumului de alcool şi, posibil, în urma unor discuţii contradictorii cu victima, sau a unui acces de gelozie, şi a fost urmată de o încercare de sinucidere a inculpatului, care a conştientizat gravitatea faptei săvârşite.
Pe de altă parte, s-a apreciat că datele care circumstanţiază persoana inculpatului nu converg către o înăsprire a sancţiunii până la limita maximă, acesta fiind integrat social, căsătorit, cu un copil minor şi cu un loc de muncă. De asemenea, pe tot parcursul procesului penal a manifestat o atitudine sinceră, recunoscându-şi integral vinovăţia.
În prezenţa acestor circumstanţe reale şi personale, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa că pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului de instanţa de fond, orientată către limita maximă prevăzută de lege, este una corespunzător dozată, se înscrie în coordonatele individualizării legale şi răspunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.
Ca atare, s-a apreciat că este nefondată critica formulată de apelanţi sub acest aspect, nefiind justificată aplicarea unei pedepse mai mari în prezenţa stării de fapt reţinute şi a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, fiind avută în vedere şi starea de recidivă postexecutorie a acestuia, dată de condamnarea inculpatului pentru o infracţiune contra patrimoniului.
În ce priveşte critica adusă de părţile civile modului în care a fost soluţionată acţiunea civilă exercitată de acestea, s-a apreciat, de asemenea, că este nefondată.
În soluţionarea pretenţiilor morale şi materiale instanţa de fond a respectat, pe de o parte, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit şi care presupune atât repararea pagubei efective - damnura emergens - cât şi a folosului nerealizat - lucrum cesans, dar şi probele şi actele depuse de parte în dovedirea cererilor sale.
Este adevărat că părţile civile au prezentat în faţa primei instanţe categoriile de pretenţii care priveau întinderea prejudiciului suferit, dar în aceeaşi măsură întinderea prejudiciului trebuia şi dovedită, ceea ce apelanţii nu au reuşit în privinţa tuturor solicitărilor.
Astfel, în domeniul despăgubirilor materiale, deşi părţile civile, prin probele administrate, respectiv înscrisuri şi declaraţii martori, au reuşit să probeze că au efectuat cheltuieli pentru înmormântarea victimei şi urmarea tradiţiilor creştineşti specifice acestui eveniment în sumă totală de 25.000 - 30.000 RON, instanţa de fond a acordat celor trei părţi civile cu acest titlu o sumă mai mare decât cea dovedită, respectiv de 45.000 RON.
Instanţa de apel a apreciat că această sumă este de natură să acopere integral cheltuielile ocazionate de un asemenea eveniment tragic, şi, în lipsa unor probe necesare pentru dovedirea tuturor pretenţiilor materiale solicitate, s-a considerat că nu se justificată suplimentarea acesteia.
De asemenea, s-a apreciat că sumele acordate de instanţa fondului cu titlu de daune morale, către cele trei părţi civile, reprezintă o justă şi integrală despăgubire a acestora.
Fiind vorba de o infracţiune contra persoanei, despăgubirile pentru daune morale nu se probează, ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar, însă această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să aibă în vedere suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului şi toate consecinţele acesteia, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.
În raport cu toate elementele, s-a constatat că instanţa fondului a reţinut corect că părţile civile erau într-o relaţie apropiată de familie cu victima, persoană tânără, al cărei deces a determinat pentru părţile civile o suferinţă psihică relevată pe parcursul audierii martorilor şi a părţilor respective. Deşi locuia în oraşul Buzău, victima era prezentă în mod frecvent în localitatea de domiciliu a părţilor civile, fiind un sprijin permanent pentru bunica sa şi având relaţii puternice de afecţiune cu tatăl şi fratele său.
Aşadar, reţinând existenţa acestui prejudiciu de ordin moral, în contextul circumstanţelor cauzei, instanţa de apel a apreciat că sumele de 100.000 RON, 70.000 RON şi 40.000 RON acordate celor trei părţi civile reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru acestea.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpatul E.I. şi părţile civile T.S., T.V. şi D.S.
La termenul de judecată de astăzi, în şedinţă publică, recurentul inculpat E.I. a declarat că îşi retrage recursul.
Faţă de această declaraţie şi având în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul E.I., urmând ca, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Examinând recursurile declarate de părţile civile civile T.S., T.V. şi D.S., raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale, prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurentele părţi civile şi-au motivat recursul doar oral, în ziua judecăţii, încălcându-şi obligaţia ce le revenea, potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., de a depune la dosar motive scrise de recurs cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. şi ale art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nu va examina criticile recurentelor părţi civile.
Examinând cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care ar putea fi avut în vedere din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile T.S., T.V. şi D.S. împotriva Deciziei penale nr. 74 din 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele părţi civile vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul E.I. împotriva Deciziei penale nr. 74 din 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 iulie 2012 la 01 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile T.S., T.V. şi D.S. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 01 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2929/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2875/2013. Penal → |
|---|
