ICCJ. Decizia nr. 3048/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3048 /20 13
Dosar nr. 6128/2/2013
Şedinţa publică din 8 octombrie 2013
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 13 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 6128/2/2013 (3031/2013), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I p enală, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata P.C.I., ca nefondată, şi a obligat inculpata la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea a reţinut că la data de 11 septembrie 2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală, a fost înregistrată cererea nr. 6128/2/2013 prin care inculpata P.C.I. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, cu motivarea că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., respectiv infracţiunile reţinute în sarcina sa sunt sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
S-a constatat că petenta inculpată P.C.I. este cercetată pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Petenta inculpată a fost arestată preventiv prin încheierea de şedinţă din data de 14 august 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, (Dosar nr. 5658/2/2013), pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 14 august 2013 până la data de 11 septembrie 2013 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 28/UP din 14 august 2013 sub aspectul săvârşirii infracţiunii menţionate mai sus.
În fapt, s-a reţinut că, petenta l-a sprijinit pe inculpatul D.S., în activitatea sa de mituire a unor magistraţi de la Curtea de Apel Bucureşti, prin obţinerea lichidităţilor necesare.
Conform art. 255 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, darea de mită reprezintă „se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.", maxim ce poate fi majorat cu 2 ani, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Aşa fiind, şi în raport de textul invocat, Curtea a apreciat că cererea este admisibilă în principiu, atâta vreme cât se face referire la infracţiunea scop, a cărei limită de pedeapsă nu depăşeşte 18 ani închisoare.
S-a reţinut, cu toate acestea, că probatoriul administrat până la acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 68 C. proc. pen.) că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigenţa prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
Instanţa de fond a subliniat că urmărirea penală este în curs de desfăşurare, cauza în care petenta este cercetată fiind una foarte complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive (14 august 2013) nu s-au schimbat, neintervenind elemente noi, favorabile, în ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatei.
Curtea - procedând la analiza aspectelor avute în vedere de dispoziţiile art. 1601 - art. 16010 C. proc. pen. şi nu la analiza temeiurilor arestării preventive - a constatat că instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 160 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., din interpretarea dispoziţiilor legale rezultând că instanţa de judecată nu are o obligaţie de a admite în fond cererea, ci analizând, urmează să pronunţe o soluţie ce se impune potrivit aspectelor concrete ale cauzei.
Curtea a apreciat că, în speţă, deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a mai precizat - de admisibilitate în principiu a cererii - nu este însă îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpata să săvârşească şi alte infracţiuni, astfel că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică.
S-a reţinut că petenta, fără a fi în subordinea administrativă a inculpatului D.S., l-a sprijinit în mod activ pe acesta în activitatea de obţinere a lichidităţilor, pentru ca prin intermediul inculpatei D., acesta să mituiască magistraţi de la Curtea de Apel Bucureşti. Petenta şi-a folosit înaltele cunoştinţe de ordin economic, aceasta fiind de altfel consultant în materie economică a familiei S., obţinând, în scurt timp, suma de 220.000 euro, pentru a fi remisă avocatei. Nu s-a mărginit la atât, după cum rezultă din recunoaşterile petentei, dar şi ale inculpatelor D. şi R., inculpata păstrând permanent legătura cu acestea şi negociind suma ce urma să mai fie plătită, în vederea eliberării lui D.S.
S-a apreciat că pericolul social al făptuitoarei este unul deosebit de ridicat, aceasta făcând, practic, orice pentru a obţine punerea în libertate a lui D.S., în contextul mult mai vast al activităţii infracţionale conjugate a unor magistraţi, avocaţi, justiţiabili.
Prin faptele săvârşite, inculpata a sprijinit pe deplin situaţia inculpatului D.S., reuşind, în acest mod, să şteargă efectiv o pedeapsă de 7 ani închisoare, la care acesta a fost condamnat definitiv şi, de asemenea, să ajute la stingerea unor obligaţii civile stabilite în sarcina inculpatului, de peste 4.000.000 euro.
S-a constatat că inculpata este trimisă în judecată şi în alt dosar, cu acelaşi inculpat - D.S. - pentru fraudarea statului român, prin Societatea „T.".
Astfel, s-a considerat că nu se impune - în nicio condiţie - liberarea sub control judiciar a inculpatei, periculozitatea acesteia fiind extrem de mare.
Pe de altă parte, dincolo de persona inculpatei şi predispoziţia acesteia în ceea ce priveşte comiterea unor fapte de natură penală, starea de arest preventiv a inculpatei are ca scop asigurarea tuturor garanţiilor cu privire la buna desfăşurare a procesului penal în viitor.
Or, Curtea a reţinut că inculpata nu a prezentat niciun fel de garanţie în ceea ce priveşte conduita sa ireproşabilă, existând riscul comiterii unor fapte de natură penală, cu în râurire în înfăptuirea actului de justiţie.
În opinia instanţei de fond, sinceritatea inculpatei nu constituie o garanţie, această sinceritate nefiind un merit al acesteia, ci rezultatul unui efort desfăşurat de către organele judiciare de.a lungul unor ani de zile pentru descoperirea acestei activităţi infracţionale.
Cu privire la situaţia copilul minor al inculpatei, Curtea a arătat că tocmai această împrejurare ar fi trebuit să o împiedice pe inculpată să deruleze o astfel de activitate infracţională. Prin raportare la dispoziţiile art. 161 C. proc. pen., se pot institui măsuri de ocrotire şi de siguranţă în privinţa minorei, motiv pentru care, nici acesta nu este un argument în admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata P.C.I., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
S-a arătat că toate actele de urmărire penală privind-o pe recurentă au fost finalizate şi toate mijloacele de probă au fost administrate, aşa cum rezultă din referatul prin care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive, neexistând dovezi că inculpata ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală,
Considerând că măsura arestării inculpatei a pierdut caracterul preventiv, faţă de recunoaşterea de către aceasta a participării sale la săvârşirea infracţiunilor, s-a subliniat că recurenta inculpată a executat dispoziţiile superiorilor săi, în calitate de contabil, fără a avea cunoştinţă despre restul activităţii infracţionale.
În final s-au invocat circumstanţele personale ale recurentei inculpate, constând în aceea că are un copil de 3 ani, aflat în grija surorii, este necăsătorită şi că a manifestat o atitudine de cooperare cu organele de urmărire penală. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat. Recursul este nefondat.
Examinând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine încheierea atacată, ca fiind temeinică şi legală.
În cauză, în mod corect a constatat Curtea de Apel Bucureşti întrunirea condiţiilor legale ale cererii, potrivit în art. 160" C. proc. pen., în sensul că, infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata P.C.I. este o infracţiune intenţionată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Instanţa de recurs reţine că inculpata este cercetată pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Fiind întrunite condiţiile legale prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar este, în principiu, admisibilă, astfel cum, în mod corect, a reţinut Curtea.
Cât priveşte temeinicia cererii, analizând condiţiile de fond ale cererii, respectiv dacă, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, există sau nu date din care rezultă necesitatea de a-o împiedica pe inculpată să săvârşească alte infracţiuni ori dacă aceasta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor sau a martorilor, respectiv în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate sub control judiciar a inculpatei, Înalta Curte constată că nu se justifică punerea inculpatei în libertate la acest moment, încheierea atacată fiind temeinică şi legală.
Înalta Curte apreciază că, aşa cum a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive inculpatei subzistă în ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor şi urmările acestora, ce au determinat o importantă influenţă negativă asupra intereselor înfăptuirii justiţiei, dar şi asupra încrederii sociale în activitatea desfăşurată de către magistraţi şi avocaţi.
În eventualitatea lăsării în libertate a inculpatei P.C.I., pericolul concret pentru ordinea publică se deduce din probele dosarului, din care rezultă indicii temeinice privind implicarea inculpatei în comiterea unor infracţiuni grave de corupţie, întrucât, fără a fi în subordinea administrativă a inculpatului D.S., l-a sprijinit în mod activ pe acesta în activitatea de obţinere a sumelor destinate mituirii unor magistraţi, prin intermediul inculpatei D., folosind cunoştinţele de ordin economic pe care le deţine. Mai mult, inculpata a recunoscut că a păstrat permanent legătura cu inculpatele D. şi R., negociind suma ce urma să mai fie plătită în vederea eliberării lui D.S., aspecte ce reies şi din declaraţiile inculpatelor anterior menţionate. Tot prin prisma pericolului social concret pentru ordinea publică prezentat de lăsarea inculpatei în libertate trebuie privită - şi considerată relevantă -împrejurarea că demersurile inculpatei au avut drept scop anularea unei pedepse de 7 ani închisoare la care inculpatul D.S. a fost condamnat definitiv şi, de asemenea, să ajute la stingerea unor obligaţii civile stabilite în sarcina inculpatului, de peste 4.000.000 euro. Se mai reţine că inculpata este trimisă în judecată şi în alt dosar, împreună cu acelaşi inculpat - D.S. - pentru fraudarea statului român.
În acest context, Înalta Curte consideră că faptele săvârşite de inculpată - şi recunoscute de aceasta - sunt de natură a produce indignare profundă printre cetăţeni, astfel încât singura măsură menită să protejeze ordinea publică şi să asigure buna desfăşurare a procesului penal este detenţia preventivă a inculpatei, cu atât mai mult cu cât procesul penal este în plină desfăşurare.
În concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene, instanţa constată că în astfel de situaţii, interesul protejării ordinii publice prevalează faţă de regula generală a judecării în stare de libertate, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că, în vederea asigurării scopului bunei desfăşurări a procesului penal, nu este oportună la acest moment liberarea provizorie, chiar condiţionată de un anumit control judiciar.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpata P.C.I. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală, pronunţată în Dosarul nr. 6128/2/2013 (3031/2013).
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.C.I. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia I p enală, pronunţată în Dosarul nr. 6128/2/2013 (3031/2013).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3046/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3069/2013. Penal → |
|---|
