ICCJ. Decizia nr. 3045/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3045/2013
Dosar nr.1360/30/2013
Şedinţa publică din 8 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de revizuentul B.L.S. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54/PI/CC din 08 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1360/30/2013, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de revizuientul B.L.S. privind revizuirea sentinţei penale nr. 351/P.1 din 24 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş, definitivă prin decizia penală nr. 34 din 04 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 4288 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş la data de 29 septembrie 2011, condamnatul B.L.S. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 351/2008 a Tribunalului Timiş, casată prin decizia penală nr. 4288/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că în cauză au intervenit fapte noi care nu au fost cunoscute de instanţa de fond la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, care îi dovedesc nevinovăţia în comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat, depunând în acest sens la dosar o plângere înregistrată sub nr. 7976/P/2009 adresată Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, precum şi copia sentinţei penale nr. 245 din 28 martie 2008 a Tribunalului Timiş.
În conformitate, cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa nr. 709/III/6/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din data de 17 ianuarie 2013, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, au fost înaintate Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 1360/30/2013 la data de 23 ianuarie 2013.
Analizând actele şi lucrările administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 351 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Timiş, pronunţată în Dosarul nr. 2921/30/2006 inculpatul B.L.S. a fost condamnat, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşită faţă de părţile civile SC V.T. SRL Oradea, SC A. SA Piteşti, SC P. SA Brăila şi partea vătămată SC V.C. SRL Ştefaneşti, într-o infracţiune de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşită faţă de părţile civile SC A. SA Piteşti şi SC V.T. SRL Oradea, şi într-o infracţiune de emitere a unei file C. fără a avea disponibil în cont, prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşită faţă de părţile vătămate SC P. SA Brăila şi persoana juridică vătămată SC V.C. SRL Ştefaneşti, la o pedeapsă de 10 ani inchisoare. Această soluţie a fost menţinută prin decizia penală nr. 34/A din 04 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.
Prin decizia penală nr. 4288 din 30 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 34/A din 04 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, s-au casat decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 35l/P.J/2008 a Tribunalului Timiş, numai cu privire la omisiunea constatării intervenţiei prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994 raportat la art. 11 lit. a) din Legea nr. 87/1994 şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen. şi cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin această hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 lit. e) şi art. 124 C. pen., pentru infracţiunile prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994 rap. la art. 11 lit. a) din Legea nr. 87/1994 şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu-aplic. art. 13 C. pen.; s-au aplicat dispoziţile. art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. şi s-a redus pedeapsa de 10 ani închisoare la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Astfel, tribunalul a reţinut că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, situaţiile în care poate fi exercitată, sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., iar potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Având în vedere motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate, motive care se referă la faptul că în cauză au intervenit fapte noi care nu au fost cunoscute de instanţa de fond la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, fiind invocate plângerile penale formulate împotriva unor persoane din cadrul băneiior, instanţa de fond a constatat că cererea de revizuire formulată de către condamnat apare ca inadmisibilă. Revizuirea poate fi cerută doar dacă s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Aşadar, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unor fapte sau împrejurări care au fost deja cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. De altfel, este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se poată obţine o prelungire a probaţiunii pentru împrejurări cunoscute şi verificate anterior de instanţe în căile de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare.
Astfel, instanţa de fond a constatat că susţinerile invocate de petent în cererea de revizuire au fost învederate şi în faza de cercetare judecătorească cu privire la fondul cauzei, respectiv în căile de atac exercitate împotriva sentinţei de fond, făcându-se referire la plângerea penală pe care a formulat-o împotriva numitului A.D. prin indicarea sentinţei penale nr. 245/2008 a Tribunalului Timiş prin care a fost respinsă plângerea împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Referitor la plângerile formulate de petent împotriva Banca R., sucursala Oradea şi cu sediul în Bucureşti şi ai angajaţilor acesteia, plângeri ce au făcut obiectul Dosarului nr. 1799/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş - în care s-a dispus la 25 iulie 2012 neînceperea urmăririi penale, soluţie menţinută de instanţa de judecată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., tribunalul a reţinut că această împrejurare invocată de revizuient nu se încadrează în cazul de revizuire, prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nereprezentând o faptă sau vreo împrejurare care nu a fost cunoscută la soluţionarea fondului cauzei şi care să dovedească netemeinicia hotărârii instanţei de fond.
În ceea ce priveşte celelalte cazuri de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) – d) C. proc. pen., în condiţiile în care condamnatul nu a invocat existenţa vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat ori săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare, instanţa de fond a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise nici uneia dintre aceste situaţii, astfel încât cererea de revizuire a fost apreciată ca inadmisibilă şi sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuient B.L.S.
Împotriva sentinţei penale nr. 55/PI/CC din 08 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 1360/30/2013 a declarat apel revizuientul B.L.S., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 18 martie 2013, sub nr. 1360/30/2013. Apelul nu a fost motivat în scris.
Prin decizia penală nr. 82/A din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins apelul declarat de revizuientul B.L.S. împotriva sentinţei penale atacate, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele: Potrivit art. 394 C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când:
s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia."
Din conţinutul prevederilor menţionate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, care se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.
Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.
În cauză, s-a apreciat că în mod corect a respins prima instanţă cererea de revizuire, deoarece în cadrul soluţionării cererii de revizuire este inadmisibil să se suplimenteze şi reevalueze probatoriul pentru fapte deja cunoscute, aşa cum solicită revizuientul.
Motivele formulate de către revizuient vizează plângeri penale formulate de către acesta împotriva unor persoane din cadrul Banca R. sucursala Oradea, plângeri pentru care s-au menţinut actele procurorului de neîncepere a urmăririi penale în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., iar aceste împrejurări nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. deoarece faptele probatorii nu sunt noi, fiind cunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientul B.L.S., solicitând admiterea recursului. Recursul nu a fost motivat în scris, iar la termenul la care s-a realizat judecata, revizuientul a invocat o greşită individualizare a pedepsei de către instanţa ce a pronunţat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, considerând prea severă pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată de aceasta.
Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către recurentul revizident B.L.S. ca fiind nefondat.
Referitor la motivele de recurs invocate în susţinerea căii de atac declarate de revizuient, verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recurentul B.L.S. şi-a motivat recursul doar oral, în ziua judecăţii, invocând critici care privesc greşita individualizare a pedepsei.
În raport de contextul promovării prezentului recurs, se constată că în cauză, singura critică ce ar fi putut fi analizată de către instanţa de recurs ar fi putut viza legalitatea respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de către recurent şi, decurgând din aceasta, a respingerii ca nefondat a apelului promovat, însă critica menţionată - subsumată cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. - ar fi trebuit invocată cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Cu toate acestea, din actele dosarului rezultă că această critică nu a fost învederată de către revizident în cadrul recursului său şi, totodată, nu se încadrează în cadrul criticilor ce pot fi analizate din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen.
Dimpotrivă, recurentul a criticat hotărârea atacată pentru greşita individualizare a pedepsei, aspect care vizează fondul cauzei şi nu soluţia pronunţată în cererea de revizuire.
Prin urmare, în raport de susţinerile inculpatului, pentru considerentele ce preced, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.L.S. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi suportate de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.L.S. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3039/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3046/2013. Penal → |
|---|
