ICCJ. Decizia nr. 3046/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3046/2013

Dosar nr. 5957/104/2012

Şedinţa publică din 8 octombrie 2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 181 din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 28 din 26 februarie 2013, Tribunalul Olt a respins cererea privind aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (8) C. proc. pen. formulată de inculpatul G.I., ca nefondată.

În baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea formulată de inculpatul G.I. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., ca nefondată.

În baza art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.I. la 15 ani închisoare - pedeapsă principală, în condiţiile art. 57 C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani - pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ. s-au admis, în parte, cererile şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.289 RON despăgubiri civile şi 15.000 RON daune morale către partea civilă C.V. şi la 20.000 RON, daune morale către partea civilă C.M.

S-a constatat că inculpatul a fost de acord să-i achite părţii civile C.V. suma de 25.289 RON cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în aceea că în urma unui conflict pe care l-a avut cu victima C.V. în vârstă de 63 de ani, a lovit-o cu pumnii şi picioarele, cauzându-i leziuni care au dus la decesul acesteia.

Din actul de trimitere în judecată, instanţa a reţinut că inculpatul G.I., după ce în anul 2002 a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la data de 07 decembrie 2004 a fost eliberat condiţionat din închisoare, rămânându-i un rest de executat din pedeapsa aplicată de 357 de zile.

După eliberarea condiţionată inculpatul a revenit la domiciliul părinţilor săi şi se părea că pedeapsa aplicată şi-a atins scopul preventiv şi educativ.

În realitate, comportamentul inculpatului nu s-a schimbat, deoarece acesta a continuat să săvârşească fapte de natură penală, în special infracţiunii de furt, astfel că până la data arestării sale, a mai fost sancţionat de 6 ori pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt.

În dimineaţa zilei de 02 septembrie 2012 în jurul orei 08:00, victima C.V. se afla în localitatea O. din judeţul Olt, unde a mers la un bar pentru a consuma o bere. La acest bar a staţionat până în jurul orelor 12:00 când a venit şi soţia lui, C.M. care i-a luat bicicleta şi cumpărăturile pe care le făcuse în acea dimineaţă la piaţa din localitatea Vădăstriţa jud. Olt şi s-a reîntors la domiciliul său cu aceste cumpărături, anunţându-l, în prealabil, pe soţul său despre aceasta.

În jurul orelor 16:00 la data mai sus menţionată, victima C.V. fiind în stare avansată de ebrietate, a constatat că bicicleta şi cumpărăturile nu se mai aflau lângă bar, uitând că acestea au fost luate de către soţia lui, despre care a fost înştiinţat.

S-a mai reţinut că în timp ce victima C.V. se afla la bar, la acest local a venit şi inculpatul G.I. care, de asemenea, a consumat băuturi alcoolice, a purtat unele discuţii cu aceasta, după care a părăsit barul plecând la domiciliul său.

Victima C.V., cunoscând că inculpatul G.I. are antecedente penale şi se ocupă cu furturile, l-a bănuit pe acesta că i-ar fi luat bicicleta şi cumpărăturile efectuate la piaţă, astfel că s-a deplasat la domiciliul său, situat pe str. B. din localitatea O. judeţul Olt.

Ajungând la poarta locuinţei sale, victima l-a strigat pe inculpat, însă nu a ieşit acesta în întâmpinare, ci concubina sa C.D., care s-a deplasat în locuinţă şi i-a relatat inculpatului că este căutat la poartă de o persoană al cărei nume nu îl cunoaşte.

Inculpatul G.I. a ieşit din casă, s-a deplasat la poartă, după care a ieşit în exteriorul curţii, loc unde s-a întâlnit cu victima C.V.,

Fiind bănuit de furt, inculpatul G.I. a avut o discuţie contradictorie cu victima, negând că ar fi intrat în posesia bicicletei sale. Discuţia a degenerat în scandal, astfel că inculpatul G.I. a lovit-o pe victimă cu pumnii şi picioarele la nivelul capului şi abdomenului şi, ca urmare a loviturilor puternice aceasta a căzut la pământ, loc unde C.V. a continuat să fie lovit cu pumnii şi picioarele de către inculpat.

Ca urmare a loviturilor repetate, victima a intrat într-o stare de comă, iar la scurt timp a decedat.

După aplicarea loviturilor inculpatul G.I. a intrat în domiciliul său, iar după cca. 5 minute a trimis-o pe concubina sa martora C.D. să vadă care este starea în care se află victima C.V., iar aceasta apropiindu-se de victimă a observat că decedase, fapt pe care i l-a relatat şi inculpatului G.I. Conflictul şi apoi agresiunea pe care inculpatul G.I. a desfăşurat-o asupra victimei C.V. a fost observat şi de către martora C.I. care a relatat cu lux de amănunte în declaraţia sa împrejurările în care victima a fost ucisă de către acesta.

La faţa locului s-a deplasat şi o ambulanţă a Spitalului C., însă medicii nu au mai putut să intervină, ci numai să constate decesul victimei C.V.

Autopsia cadavrului victimei C.V. astfel cum a fost consemnată în raportul de constatare medico-legală din 10 octombrie 2012 al Serviciului de Medicină Legală şi Control din cadrul Institutului de Medicină Craiova sub nr. A1. din 11 octombrie 2012 a concluzionat că moartea lui C.V. în vârstă de 63 ani a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi contuziei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-facial acut închis.

Leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure în condiţiile unei agresiuni individuale, iar între acestea şi moartea victimei există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

În sângele recoltat de la cadavru s-a evidenţiat prezenţa unei cantităţi de 1,50 gr ‰ alcool etilic.

Audiat de instanţa de judecată, inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, arătând că în după amiaza zilei de 2 septembrie 2012, în jurul orelor 16:00 în timp ce se afla în domiciliul său a apărut la poarta sa victima C.V. care era într-o stare avansată de ebrietate, a intrat peste el în curte i-a adresat injurii şi a încercat să-l lovească reproşându-i că i-a furat bicicleta, situaţie în care a încercat să o scoată afară, aceasta a refuzat, a încercat să îl lovească după care i-a aplicat şi el o lovitură cu piciorul în zona feţei, iar după ce a căzut i-a mai aplicat încă o lovitură, iar la scurt timp a auzit de la concubina sa că victima a decedat.

S-a constatat că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost pe deplin dovedite cu recunoaşterea inculpatului pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii, cu ordonanţa de începere a urmăririi penale, cu nota telefonică a I.P.J. Olt, cu procesul verbal de cercetare la locul faptei, cu planşele fotografică, cu procesul verbal de reconstituire, cu concluziile preliminare şi raportul de constatare medico-legală, precum şi cu avizul I.N.M.L. Craiova, cu depoziţiile părţilor civile, cu ordonanţele de reţinere şi de punere în mişcare a acţiunii penale şi cu depoziţiile martorilor C.D., C.I., I.D.I., G.D. şi P.O., audiaţi pe parcursul urmăririi penale, din care rezultă cu certitudine că inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi peste tot corpul, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la deces.

Astfel, martora C.I. audiată de instanţa de judecată a relatat că îşi menţine depoziţia dată pe parcursul urmăririi penale existentă la dosar şi a arătat că a văzut când inculpatul a lovit-o pe victimă de mai multe ori cu pumnii şi picioarele, în timp ce aceasta era căzută, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.

S-a mai arătat că aceeaşi situaţie a rezultat şi din depoziţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, respectiv: C.D., concubina inculpatului care în depoziţiile date a relatat că ieşind la poartă a constatat că victima în urma conflictului pe care l-a avut cu inculpatul a decedat, I.D.I., G.D. şi P.O. care au relatat că au fost martori asistenţi la reconstituire, ocazie cu care inculpatul a recunoscut că a lovit victima cu pumnii şi picioarele până a căzut şi a decedat.

S-a reţinut că fapta inculpatului G.I. care, în după amiaza zilei de 2 septembrie 2012, în urma unui conflict pe care l-a avut cu victima C.V. în vârstă de 63 ani din localitatea O. jud.Olt, a lovit-o în mod repetat pe întreaga suprafaţă corporală cu pumnii şi picioarele, cauzându-i leziuni care au dus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) rap.la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi, în consecinţă se impune condamnarea sa.

Iniţial, pe parcursul urmăririi penale, în sarcina inculpatului G.I. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., această încadrare juridică având la bază concluziile preliminare medico-legale.

Ulterior, după întocmirea de autopsie a cadavrului, constatându-se că victima C.V. a fost lovită în mod repetat de către inculpat fapt ce rezultă din leziunile multiple produse pe întreaga suprafaţă corporală, s-a constatat că încadrarea juridică corectă dată faptei săvârşită de inculpatul G.I. este infracţiunea de omor calificat, astfel că prin ordonanţa din 12 octombrie 2012 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cercetarea judecătorească efectuându-se sub aspectul săvârşirii de către inculpat a acestei infracţiuni.

La termenul din data de 4 decembrie 2012, inculpatul, prin apărător a formulat în scris şi oral cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., motivat de faptul că acesta nu a lovit-o pe victimă cu intenţia de a-i lua viaţa, fapta fiind săvârşită cu preterintenţie, inculpatul având intenţia doar de a-i aplica victimei o corecţie pentru că îl acuzase că-i furase bicicleta.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa a apreciat că încadrarea juridică corectă dată faptei săvârşită de inculpatul G.I. este omor calificat prev.de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi, în consecinţă, se impune condamnarea inculpatului pentru această faptă.

Având în vedere că inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul cercetării judecătoreşti, în sensul că, iniţial, a relatat că i-a aplicat victimei o singură lovitură în zona capului, după care a revenit şi a arătat că într-adevăr i-a aplicat victimei mai multe lovituri, s-a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

În speţă nu au putut fi reţinute nici dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., întrucât faptul că victima i-a reproşat inculpatului că i-ar fi sustras bicicleta nu a fost de natură să-i producă acestuia o puternică tulburare sau emoţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., constituie circumstanţa atenuantă a stării de provocare săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere a demnităţii persoanei, sau prin alte acţiuni ilicite grave, ceea ce nu este cazul în speţă.

S-a apreciat că faptul că victima i-a reproşat inculpatului că i-ar fi sustras bicicleta nu constituie circumstanţa atenuantă a stării de provocare în sensul dispoziţiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., dar constituie o circumstanţă care a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 şi art. 52 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei prin care s-a suprimat viaţa unei persoane, împrejurările reale ale săvârşirii acesteia, constând în aceea că inculpatul a bătut-o pe victimă pentru faptul că aceasta a mers la poarta sa şi i-a reproşat că i-ar fi sustras bicicleta, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, constând în aceea că este tânăr, pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii a avut o atitudine relativ sinceră, în sensul că a recunoscut şi a regretat în mod profund săvârşirea faptei.

S-a mai arătat că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, din fişa de cazier judiciar rezultând că prin sentinţa penală nr. 182 din 12 aprilie 2002 pronunţată de Judecătoria C. în Dosarul nr. 358/2002, definitivă prin nerecurare a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare privativă de libertate, după care a fost sancţionat de patru ori cu amendă administrativă pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat.

Ţinând cont de faptul că inculpatul nu este recidivist, în sensul dispoziţiilor legale, de împrejurările reale ale săvârşirii infracţiunii şi de datele ce caracterizează pozitiv persoana acestuia, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea privativă de libertate într-un cuantum situat la minimul special prevăzut de lege va fi de natură să-şi atingă scopul preventiv educativ urmărit de lege şi să conducă la reeducarea acestuia.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 2 septembrie 2012, iar in baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, motivat de faptul că nu s-au schimbat şi nu au dispărut temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar fapta săvârşită de acesta este de o gravitate deosebită.

Referitor la latura civilă, s-a reţinut că la termenul din 20 noiembrie 2012, numita C.M., soţia victimei, a relatat că de înmormântarea soţului său s-a ocupat fiul său C.V., iar ea se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50.000 RON reprezentând daune morale.

Cu aceeaşi ocazie a fost audiat şi numitul C.V., fiul victimei, care a învederat instanţei că se constituie parte civilă în cauză cu sumele de 11.615 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare şi contravaloarea tuturor pomenirilor efectuate până în prezent.

Totodată, a solicitat ca inculpatul să-l despăgubească şi cu suma de 13.674 RON reprezentând contravaloarea pomenirilor de la 6 luni până la 7 ani, precum şi cu contravaloarea sumei de 400.000 euro reprezentând daune morale, respectiv 17 miliarde ROL.

În dovedirea cererii privind despăgubirile civile partea civilă C.V. a depus la dosar situaţia cheltuielilor ocazionate de înmormântarea şi pomenirile până la 6 luni pentru victima C.V.

Cu ocazia audierii, referitor la latura civilă, inculpatul a precizat că este de acord ca în cazul în care va fi găsit vinovat să achite părtilor civile cheltuieli ocazionate de înmormântare şi cheltuielile efectuate cu pomenirile până la 6 luni şi de la 6 luni până la 7 ani.

Cu aceeaşi ocazie inculpatul a precizat că nu este de acord să le achite victimelor daunele morale.

Având în vedere principiul disponibilităţii, instanţa ţinând cont de depoziţiile părţilor civile şi ale inculpatului, văzând şi dispoziţiile art. 14 C. proc. pen., rap. la art. 1357 C. civ., a admis in parte cererile şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 25.289 RON despăgubiri civile şi 15.000 RON daune morale către partea civilă C.V. şi la 20.000 RON daune morale către partea civilă C.M.

Totodată, în raport cu depoziţia inculpatului, s-a constatat că acesta a fost de acord să-i achite părţii civile C.V. suma de 25.289 RON cu titlu de despăgubiri civile .

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul G.I., care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale sub aspectul laturii penale, în sensul schimbării încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev de art 183 C. pen., având în vedere că nu a acţionat cu intenţia de a provoca decesul victimei, ci numai cu intenţia de a-i aplica acesteia o corecţie, decesul survenind ulterior.

De asemenea au fost invocate critici sub aspectul nereţinerii circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât a acţionat violent, sub stăpânirea unei puternice tulburări şi emoţii determinată de acţiunea victimei, care l-a acuzat pe nedrept de furtul bicicletei, numindu-l „hoţul satului”.

Au fost invocate critici şi sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, solicitându-se reţinerea dispoziţiilor art 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul a avut o atitudinea procesuală sinceră, recunoscând comiterea faptei astfel cum a fost expusă în rechizitoriu, iar recunoaşterea a intervenit înainte de începerea cercetării judecătoreşti, astfel că erau îndeplinite condiţiile pentru a se proceda la judecata cauzei conform procedurii simplificate.

Prin decizia penală nr. 181 din 16 mai 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelul inculpatului G.I., împotriva sentinţei penale nr. 28 din 26 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 5957/104/2012, a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată sub aspectul laturii penale şi în baza art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul G.I. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

A dedus în continuare detenţia preventivă de la 26 februarie 2013 la zi şi a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, menţinând şi celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Pentru a pronunţa decizia menţionată, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, în sensul că, în data de 02 septembrie 2012, victima C.V., aflată în stare de ebrietate, s-a deplasat la domiciliul inculpatului, acuzându-l pe nedrept de faptul că i-a sustras bicicleta şi o plasă cu obiecte personale (victima uitând că bicicleta şi plasa au fost luate chiar de soţia lui, în timp ce se afla la bar). În aceste condiţii între cei doi a avut loc o altercaţie verbală care a degenerat, inculpatul aplicând victimei lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, la nivelul capului şi abdomenului. În urma loviturilor aplicate, victima a căzut la pământ iar inculaptul a continuat să o lovească, producându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.

A apreciat că încadrarea juridică a faptei a fost corect reţinută de prima instanţă, fiind neîntemeiate criticile inculaptului, prin care solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev de art 183 C. pen., reţinând că ceea ce diferenţiază infracţiunea de omor de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este intenţia cu care inculpatul acţionează, în sensul că infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată, în sensul că lovirea sau vătămarea corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă-decesul persoanei, survine din culpă.

Curtea a constatat că în speţă, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, inculpatul a aplicat victimei lovituri în mod repetat, în diferite zone ale corpului, cu intensitate, victima fiind lovită şi în timp ce era doborâtă la pământ, iar ca urmare a acestor lovituri victima a intrat într-o stare de comă, după care a decedat, din modul de comitere a faptei şi intensitatea loviturilor aplicate rezultând faptul că inculpatul a acţionat cu intenţie, chiar dacă indirectă, prevăzând că forţa şi numărul acestor lovituri pot conduce la moartea victimei şi, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului.

S-au apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de inculpat referitoare la omisiunea reţinerii scuzei provocării, raportat la atitudinea victimei care l-a acuzat de furtul bicicletei.

Curtea a constatat că este adevărat că victima s-a deplasat la locuinţa inculpatului şi l-a acuzat pe acesta, pe nedrept, de furtul bicicletei, însă a considerat că această atitudine nu poate constitui circumstanţa atenuantă a provocării întrucât nu se poate concluziona că inculpatul s-a aflat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii determinate de acţiunea provocatorie a victimei.

S-au apreciat ca fiind întemeiate criticile formulate de inculpat referitoare la omisiunea de a fi aplicate dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Conform acestor dispoziţii legale, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, în şedinţa publică din data de 04 decembrie 2012, inculpatul a declarat că recunoaşte comiterea faptei, solicitând ca judecata să se desfăşoare conform procedurii simplificate.

Cu toate acestea, deşi erau îndeplinite condiţiile legale pentru ca judecata să se desfăşoare conform dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., instanţa, din oficiu, apreciind că situaţia de fapt nu este lămurită, a procedat la a administrarea de probe.

S-a arătat că împrejurarea că au fost administrate, din oficiu, probe de către instanţă pentru lămurirea situaţiei de fapt şi a încadrării juridice a faptei nu poate fi imputată inculpatului şi nu îl poate priva pe acesta de dreptul de a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime conform dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, criticile formulate de inculpat s-au constatat ca fiind întemeiate, pedeapsa aplicată de instanţa de fond fiind prea aspră raportat la circumstanţele reale de comitere a faptei, împrejurarea că victima a fost cea care a declanşat conflictul acuzându-l pe inculpat pe nedrept de furtul bicicletei sale, împrejurarea că este tânăr, a recunoscut şi regretat comiterea faptei.

S-au considerat ca nefondate criticile formulate de inculpat referitoare la nereţinerea circumstanţelor atenuante, nefiind justificată reţinerea în cauză de asemenea circumstanţe, faţă de gradul de pericol social ridicat al faptei comise prin care a fost suprimată viaţa unei persoane şi faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiuni de furt calificat.

În consecinţă, luând în considerare toate criteriile de individualizare a pedepsei conform dispoziţiilor art. 72 C. pen., inclusiv limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că scopul educativ-preventiv al pedepsei se poate realiza prin aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a reţinut că latura civilă a fost corect soluţionată, prin luarea în considerare a principiului disponibilităţii în ce priveşte despăgubirile materiale, având în vedere că inculpatul a declarat că este de acord să achite părţii civile daunele materiale, fiind în mod corect obligat inculpatul la plata sumei de 25.289 RON despăgubiri civile.

S-a considerat că daunele morale au fost, de asemenea, just apreciate de către instanţa de fond, sub acest aspect, de altfel, nefiind invocate critici în apelul inculpatului.

Constatând că temeiurile care au justificat arestarea preventivă subzistă în continuare şi nu s-au modificat, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând în continuare pericol pentru ordinea publică, instanţa de apel a dedus, în continuare, detenţia preventivă de la 26 februarie 2013 la zi din pedeapsa aplicată şi a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G.I., solicitând admiterea recursului şi schimbarea, de către instanţa de recurs, a încadrării juridice reţinute de către instanţa de fond şi confimată de către instanţa de apel - anume cea prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - în cea prevăzută de art. 183 C. pen., în baza cazurilor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 385⁹alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen., susţinând că faptei îi lipseşte latura subiectivă caracteristică infracţiuni de omor, inculpatul acţionând cu intenţia de a aplica o corecţie corporală şi nu de a ucide victima, încadrarea juridică corectă fiind cea prevăzută de art. 183 C. pen.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către recurentul inculpat G.I. ca fiind nefondat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în raport de preschimbarea termenului de judecată acordat pentru soluţionarea recursului declarat de inculpatul G.I. din data de 22 octombrie 2013 pentru acest termen de judecată, se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, motivele fiind expuse, prin apărător, oral, în ziua judecăţii, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

În legătură cu critica întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. privind greşita încadrare juridică a faptei săvârşite de către recurent, se reţine că prin textul art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 aceste dispoziţii au fost abrogate în mod expres, astfel încât această critică nu ar mai trebui examinată în cadrul recursului promovat de către inculpat.

Cu toate acestea, având în vedere strânsa legătură cu cea de a doua critică susţinută de către inculpat, referitoare la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sub aspectul lipsei unuia dintre elementele constitutive ale infracţiuni pentru care a fost condamnat - respectiv latura subiectivă, constând în intenţia directă sau indirectă de a ucide victima -instanţa de recurs va examina, în mod unitar, ambele motive de recurs invocate, considerând critica recurentului privind greşita încadrare juridică a faptei ca fiind circumscrisă dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., în raport şi de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat prin critica formulată nu este situaţia de fapt reţinută în speţă, ci norma de incriminare aplicabilă.

Susţinerea inculpatului privind greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat reprezintă o reiterare a cererilor de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., formulate de către recurent atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel şi care, în mod corespunzător au fost respinse de instanţe.

Se reţine că inculpatul a aplicat victimei lovituri în mod repetat, în diferite zone ale corpului, cu intensitate, victima fiind lovită şi în timp ce era doborâtă la pământ, iar ca urmare a acestor lovituri, victima a intrat într-o stare de comă şi a decedat, din modul de comitere a faptei şi intensitatea loviturilor aplicate rezultând faptul că inculpatul a acţionat cu intenţie, chiar dacă indirectă, prevăzând că forţa şi numărul acestor lovituri pot conduce la moartea victimei şi, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului.

De asemenea, Înalta Curte reţine că există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpat şi decesul victimei, aceasta rezultând din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din recunoaşterea recurentului în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată, dar şi din raportul de constatare medico-legală din 10 octombrie 2012 al Serviciului de Medicină Legală şi Control din cadrul Institutului de Medicină Craiova sub nr. A1. din 11 octombrie 2012, în care se concluzionează că moartea victimei C.V., în vârstă de 63 ani, a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi contuziei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-facial acut închis, că leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, în condiţiile unei agresiuni individuale, iar între acestea şi moartea victimei există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

Înalta Curte, faţă de împrejurarea că infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţia de a ucide şi nu cu intenţia generală de a vătăma, observă că expresia „uciderea unei persoane" utilizată în textul art. 174 C. pen. corespunde unei îndreptări a acţiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei.

În această lumină, se apreciază că îndreptarea conştientă a acţiunii violente a inculpatului spre diferite zone ale corpului, cu intensitate, în mod repetat, inclusiv după ce victima căzuse la pământ, relevă intenţia de ucidere prin prevederea şi acceptarea rezultatului decesului, element caracteristic laturii subiective a infracţiunii de omor şi nu celei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în cazul căreia rezultatul morţii victimei se produce din culpă şi nu cu intenţie.

Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge atât critica formulată de recurentul inculpat în baza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. cât şi pe cea întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., constatându-se că susţinerile acestuia privind lipsa unui element constitutiv al infracţiunii pentru care a fost condamnat sau greşita încadrare juridică a faptei comise nu sunt întemeiate.

În consecinţă, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale atacate.

În baza art. 383 alin. (2) raportat la art. 385⁹ alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 02 septembrie 2012 la 08 octombrie 2013.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 181 din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 02 septembrie 2012 la 08 octombrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronuntată în şedinţă publică, azi 08 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3045/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 3048/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3046/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3046/2013. Penal