ICCJ. Decizia nr. 3043/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3043/2013
Dosar nr. 3826/292/2011
Şedinţa publică din 8 octombrie 2013
Deliberând asupra recursurilor declarate de partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi de inculpatul P.V.M. împotriva deciziei penale nr. 5 din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 128 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.V.M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.V.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.
S-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
S-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 1 (un) an în condiţiile art. 65 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 4 ani şi s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din aplicarea art. 83 C. pen.
S-a dispus aplicarea faţă de inculpat a dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea executării pedepsei accesorii.
S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, art. 1003 C. civ. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL Roşiori de Vede, la plata sumei de 31.306 RON reprezentând obligaţii fiscale către stat, din care 16.996 RON reprezintă TVA şi 14.310 RON reprezentând impozit pe profit, precum şi la plata majorărilor de întârziere calculate de la data scadenţei şi până la stingerea datoriei.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 RON.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele: Inculpatul P.V.M. era administrator la SC V.V.I. SRL, societate care în perioada 2006-2007 mai avea în componenţă un membru, în persoana numitei T.I. Potrivit declaraţiei inculpatului, această persoană se ocupa de contabilitatea firmei.
Controalele fiscale efectuate de Garda Financiară asupra activităţii desfăşurate de societate au relevat că facturile şi alte documente prin care inculpatul, în calitate de administrator la SC V.V.I. SRL, a achiziţionat cereale au fost înregistrate în contabilitate.
Activitatea infracţională a inculpatului se circumscrie, potrivit rechizitorului, la punerea în circulaţie fără drept a unor formulare tipizate cu regim special în domeniul fiscal, completându-le în fals, în scopul justificării achiziţiilor de produse agricole efectuate de la diferite persoane fizice şi deducerii ilegale a TVA-ului.
Din probatoriu (aviz de însoţire marfă, facturi, borderou de achiziţii) a rezultat că în perioada septembrie 2005- noiembrie 2007, SC V.V.I. SRL, administrată de inculpat, a achiziţionat produse agricole după cum urmează:
de la SC J.A. SRL, cu facturile fiscale nr. A1./ 09 noiembrie 2006, factura fiscală nr. A2. din 02 iulie 2007, nr. A3. din 16 iulie 2007, nr. A4. din 31 iulie 2007, nr. A5. din 13 august 2007 în valoare totală de 151.567,51 RON;
de la SC S.I. SRL Bucureşti, cu facturile fiscale seriile BB. nr. A6. din 18 octombrie 2006, nr. A7. din 20 octombrie 2006 şi nr. A8. din 23 octombrie 2006, în sumă totală de 33.368,40 RON;
de la SC F.G.I. SRL Bucureşti , cu facturile seria BB nr. A9. din 02 iulie 2007, nr. A10. din 22 august 2007, nr. A11. din 04 octombrie 2007, nr. A12. din 31 iulie 2007, nr. A13. din 03 noiembrie 2007, nr. A14. din 29 noiembrie 2007, în valoare totală de 376.312,32 RON;
de la persoane fizice, cu borderou de achiziţii din 27 iunie 2007 reprezentând contravaloare grâu, în sumă de 71.605 RON (dosar urmărire penală).
În urma verificărilor efectuate de Garda Financiară a rezultat că SC S.I. SRL Bucureşti era radiată din data de 13 septembrie 2006, conform adresei din 14 martie 2008 emisă de O.R.C. Bucureşti, iar SC J.A. SRL şi SC F.G.I. SRL Bucureşti au ca obiect de activitate declarat coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare, respectiv comerţul cu ridicata al îmbrăcămintei şi încălţămintei. Din data de 22 noiembrie 2007 SC F.G.I. SRL Bucureşti se afla în stare de dizolvare (dosar urmărire penală).
Prin urmare, a rezultat că la momentul în care SC S.I. SRL a emis facturile nr. A7. din 20 octombrie 2006 şi nr. A8. din 23 octombrie 2006 această societate era radiată şi, pe cale de consecinţă, nu mai avea calitatea de persoană impozabilă iar operaţiunile efectuate de aceasta ulterior radierii nu mai intrau în sfera TVA, potrivit art. 126, 127 şi 145 alin. (3) lit. a) din C. fisc.
Tribunalul a constatat că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă din care să rezulte că inculpatul, în calitate de administrator al SC V.V.I. SRL, a cunoscut faptul că SC S.I. SRL era radiată la momentul emiterii facturilor sau că obiectul de activitate a celorlalte două societăţi nu se circumscria comerţului cu cereale. Contravaloarea cerealelor livrate, recepţionate şi facturate în temeiul documentelor evidenţiate mai sus a fost încasată efectiv de către SC V.V.I. SRL prin viramente bancare. Potrivit expertizelor contabile aflate la dosar toate încasările erau evidenţiate în extrasele de cont emise de bancă.
Cerealele achiziţionate, pentru care s-au întocmit note de recepţie/confirmare necontestate de organele de control, au fost achitate de SC V.V.I. SRL în contul unor persoane fizice şi nu al celor juridice indicate în facturile fiscale de cumpărare, toate plăţile fiind evidenţiate în extrasele de cont emise de bancă.
Totodată, a rezultat că întreaga cantitate de cereale menţionată în facturile şi borderoul de achiziţie a fost vândută de SC V.V.I. SRL către SC N.A.T. SRL, întocmindu-se facturi fiscale, cea din urmă fiind achitată, în totalitate, cu ordine de plată, prin bancă.
Prin urmare, a rezultat că toate cantităţile de cereale înscrise în facturile fiscale anterior menţionate au fost recepţionate şi înregistrate în contabilitatea SC V.V.I. SRL. De asemenea, s-a constatat că bunurile achiziţionate de societatea administrată de inculpat au existat în materialitatea lor, aspect ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar - facturi, note de recepţie, borderouri de achiziţii, dar şi din depoziţiile martorilor C.I., P.F., R.M.I., aceştia declarând că cerealele achiziţionate de inculpat erau încărcate în autovehicule speciale (auto cu nr. înmatriculare AAA.), în vederea revânzării către SC N.A.T. SRL.
Administratorul acestei din urmă menţionate societăţi, martorul M.N., a declarat că a achiziţionat de la SC V.V.I. SRL în perioada octombrie 2006 - ianuarie 2008 produse agricole în valoare de 677.174,94 RON, plata fiind efectuată prin ordin bancar, iar transportul a fost efectuat cu auto propriu cu nr. înmatriculare AAA.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiune deţinerea sau punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.
Modalitatea alternativă constând în punerea în circulaţie (forma reţinută de actul de inculpare) este operaţiunea prin care formularele tipizate cu regim special sunt introduse în circuitul financiar şi fiscal.
Sub aspectul vinovăţiei, fapta este comisă cu intenţie, directă sau indirectă. Or, aşa cum a relevat probatoriul, facturile fiscale de achiziţionare a cerealelor de către SC V.V.I. SRL, administrată de inculpat, au fost emise de furnizorii nominalizaţi mai sus, iar aşa cum a rezultat din concluziile raportului de expertiză grafică, acestea erau doar semnate de inculpat la rubrica „primire". Nicio probă administrată în cauză nu a evidenţiat faptul că inculpatul ar fi pus în circulaţie, cu intenţie, formularele tipizate (facturi fiscale, borderou de achiziţie), cunoscând că acestea sunt false. De altfel, în rechizitoriu nu se motivează în ce a constat activitatea inculpatului de punere în circulaţie a facturilor şi borderourilor. Singura afirmaţie în sensul că inculpatul a pus în circulaţie facturi fiscale false (falsul rezultând din faptul că acestea conţin date neconforme celor aflate la O.R.C. în cazul SC S.I. SRL care era radiată, ori menţiunile înscrise în acestea sunt nereale, în cazul SC J.A. SRL, SC F.G.I. SRL Bucureşti, care nu aveau în obiectul de activitate comerţ cu cereale) nesusţinută de probe, a determinat instanţa să constate că fapta comisă de inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul laturii subiective.
Martorii audiaţi în cauză - C.I., P.F., R.M.I. - au declarat că inculpatul nu Ie-a înmânat vreun document (factură, borderou) cu privire Ia achiziţionarea de cereale. Astfel, martorii C. şi P. au declarat că inculpatul nu le-a înmânat vreun document şi nu ştiu să fi completat acte referitoare Ia achiziţionarea de cereale, ei mergând în locurile indicate de inculpat pentru a efectua plata, în timp ce martorul R. a declarat că „a scris (completat) o factură înmânată de o persoană de Ia care s-a achiziţionat cereale pentru inculpat şi a întocmit un aviz de expediţie.
Din concluziile raportului de expertiză grafică întocmit în cursul urmăririi penale a rezultat că inculpatul nu a completat facturile în cauză cu alte date decât cele legate de semnătură.
Faptul că facturile emise de SC S.I. SRL conţin informaţii incorecte referitoare la C.U.I. şi adresa furnizorului (acestea nu corespund cu cele de la O.R.C.) ori că această societate era radiată sau faptul că SC J.A. SRL şi SC F.G.I. SRL Bucureşti nu aveau în obiectul de activitate comerţul cu cereale nu creează vreo culpă în sarcina inculpatului, de natură a reţine în cazul acestuia comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, atâta vreme cât nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul este persoana care a pus în circulaţie astfel de facturi fiscale ci, dimpotrivă a rezultat că facturile fiscale erau înmânate şi completate de alte persoane (furnizori, persoane trimise de inculpat, cum este cazul martorului R., pentru a efectua plata mărfurilor).
Pentru aceleaşi motive, respectiv inexistenţa unei acţiuni de falsificare a facturilor şi borderourilor de către inculpat prin una din modalităţile prevăzute la art. 288 C. pen., respectiv prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod, instanţa a constatat că fapta de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului, nu există. Facturile fiscale în discuţie nu constituie înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) C. pen., iar modalitatea în care se susţine că s-a procedat la falsificarea acestora nu a constituit-o contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau alterarea conţinutului, ci s-a realizat cu prilejul întocmirii actului, situaţie în care s-a apreciat că nu se poate vorbi de existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.
Aşa cum a rezultat din raportul de expertiză grafică facturile şi borderourile în cauză nu au fost completate de inculpat, singurele menţiuni înscrise pe acestea şi care aparţin inculpatului sunt cele legate de semnătura primitorului. Or, societatea administrată de inculpat era beneficiara achiziţiei de cereale, aşa încât în mod firesc semnătura acestuia apare la rubrica „semnătura de primire".
Cât priveşte infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în raport de probatoriul administrat s-a constatat că aceste infracţiuni au fost probate, fiind săvârşite de inculpat.
Infracţiunea de evaziune fiscală este o infracţiune complexă, latura obiectivă presupunând înregistrări contabile inexacte, cu consecinţa denaturării veniturilor şi cheltuielilor.
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune fapta constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, iar conform art. 9 alin. (1) lit. c) din lege, constituie infracţiune fapta constând în evidenţierea, în acte contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în cazul ambelor fapte scopul fiind sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Din înscrisurile aflate la dosar, raport de control, acte contabile, rapoarte de expertiză, a rezultat că inculpatul a achiziţionat cereale de la persoane fizice într-o cantitate de 122800 kg, conform borderoului de achiziţii din 27 iunie 2007 şi în valoare de 71.605 RON. Marfa a fost ulterior livrată către SC N.A.T. SRL Bucureşti cu facturile fiscale seria CC. nr. A15. şi A16., ambele din 27 iunie 2007.
Potrivit art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, „orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor contabile, dobândind calitatea de document justificativ".
Cele două facturi fiscale întocmite către SC N.A.T. SRL nu au fost însă înregistrate în evidenţa contabilă, deşi SC V.V.I. SRL a colectat taxa pe valoarea adăugată pe baza acestora, în valoare de 11.669 RON.
Prin urmare, s-a constatat, contrar celor susţinute de apărarea inculpatului, că prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor obţinute din vânzarea produselor menţionate în borderoul de achiziţie, inculpatul a urmărit sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind statul cu suma de 11.669 RON colectată, sumă menţionată atât în raportul de inspecţie al Gărzii, cât şi în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul R., raport asupra căruia inculpatul nu a avut obiecţiuni. Totodată, neînregistrarea conduce la obligaţia plăţii unui impozit suplimentar în sumă de 9.824 RON.
Aşa cum s-a arătat mai sus, documentele în baza cărora SC V.V.I. SRL a procedat la deducerea TVA-ului, şi anume facturile fiscale emise de SC S.I. SRL Bucureşti după data radierii, nu îndeplineau cerinţele legale pentru a fi considerate documente justificative.
Evidenţierea de către inculpat în contabilitate a acestor facturi, ce nu au calitatea de document justificativ în sensul legii, pentru deducerea ilegală de TVA a condus la crearea unui prejudiciu la bugetul consolidat al statului în cuantum de 5.327 RON.
De asemenea, evidenţierea în contabilitatea SC V.V.I. SRL a facturilor emise de SC S.I. SRL, ce conţin informaţii incorecte, a condus la diminuarea bazei impozabile cu contravaloarea mărfii înscrise în acestea, prejudiciul fiind, în acest caz de 4.486 RON.
Prin urmare, constatând că inculpatul a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) precum şi cea înscrisă la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în modalităţile arătate mai sus, s-a apreciat că acesta trebuie să răspundă penal pentru fiecare faptă reţinută.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., anume gradul de pericol social concret al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârşite, caracterul repetat al acţiunilor ilicite desfăşurate de inculpat, limitele speciale de pedeapsă, circumstanţele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, datele care caracterizează persoana acestuia, şi anume s-a prezentat la organele judiciare însă a negat faptele infracţionale, valoarea prejudiciului, a dispus condamnarea acestuia pentru fiecare infracţiune reţinută la pedeapsa închisorii orientată spre minimul prevăzut de lege.
Aşa fiind, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.V.M. la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., constatând că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, iar inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
S-a apreciat de către instanţă că această pedeapsă este pe măsura tulburării pe care inculpatul, prin faptele sale, a produs-o în mediul social şi poate asigura scopul pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a, lit. b) şi c) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
Pentru interzicerea drepturilor civile, instanţa a avut în vedere natura faptei săvârşite, gradul de pericol social al acesteia, circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi pedeapsa principală aplicată, acestea conducând la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dar şi la pierderea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor.
Luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 30 martie 2004 privind Cauza Hirst contra Marii Britanii), precum şi Decizia LXXIV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că interzicerea exerciţiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfăşurarea instrucţiei penale, măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, luând în considerare natura şi durata pedepsei principale aplicate, instanţa a apreciat că interzicerea acestor drepturi este proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Având în vedere cuantumul pedepsei aplicate, de 2 ani închisoare precum şi dispoziţiile înscrise la art. 9 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă complementară alături de aplicarea pedepsei principale, în temeiul art. 65 C. pen. s-a dispus interzicerea faţă de inculpat a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 66 C. pen.
Luând în considerare persoana inculpatului, care nu a mai suferit alte condamnări şi faptul că pedeapsa aplicată acestuia nu depăşeşte doi ani, după aplicarea dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen., instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat faţă de inculpat şi tară executarea pedepsei, aşa încât, constatând îndeplinite condiţiile cumulative cerute de art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.
În temeiul art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 4 ani şi s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din aplicarea prevederilor art. 83 C. pen.
Având în vedere că faţă de inculpat s-a dispus, ca modalitate de executare a pedepsei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen., potrivit căreia, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului P.V.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, constatând lipsa elementului subiectiv, respectiv lipsa intenţiei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că fapta de fals reţinută în sarcina inculpatului nu există.
Cu referire la latura civilă, s-a constatat că partea civilă a reclamat, în faza de urmărire penală, crearea de către inculpat a unui prejudiciu în cuantum de 194.688,89 RON, din care impozit pe profit de 103.169,18 RON şi TVA de plată în cuantum de 91.519,71 RON.
În cursul urmăririi penale s-au efectuat, aşa cum s-a arătat anterior, 3 expertize judiciare, după cum urmează:
1. O expertiză întocmită de expert judiciar I.P., care a prezentat, la concluzii două variante:
a. în ipoteza în care organele judiciare ar constata că SC V.V.I. SRL nu a pus în circulaţie documente fiscale în scopul deducerii ilegale de TVA, cuantumul prejudiciului produs de inculpat, prin înregistrarea în contabilitate a facturilor emise de SC S.I. SRL Bucureşti , SC J.A. SRL, SC F.G.I. SRL şi a borderoului de achiziţii de la persoane fizice, din data de 27 iunie 2007, impozitul pe profit, total pentru anii 2006 şi 2007, ar fi de 67.000 RON, iar TVA, pentru aceeaşi perioadă, de 10.784 RON;
b. în ipoteza în care aceleaşi organe ar concluziona că SC V.V.I. SRL a pus în circulaţie documente fiscale în scopul deducerii ilegale de TVA, cuantumul prejudiciului produs de administratorul SC V.V.I. SRL, ar fi impozit pe profit total anii 2006-2007 de 0 RON iar taxa pe valoarea adăugată de 102.337 RON.
Lucrarea depusă de acest expert este nesemnată şi neştampilată, expertul precizând că a procedat în acest mod întrucât nu i-a fost achitat onorariul de expert.
2. O expertiză întocmită de expert Ş.P., care a concluzionat că prejudiciul produs de inculpat, prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi neconforme din punct de vedere fiscal şi al O.R.C. a fost stabilit la suma de 95.391 RON, reprezentând TVA dedus necuvenit;
3. Un raport de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expert R.N. la data de 28 ianuarie 2010, din ale cărui concluzii reiese că SC V.V.I. SRL are obligaţii faţă de bugetul statului în sumă totală de 31.306 RON reprezentând TVA, în cuantum de 16.996 RON şi impozit pe profit de 14.310 RON.
Prejudiciul stabilit în actul de sesizare a instanţei este de 194.688,89 RON. Tribunalul a constatat că, potrivit art. 998 C. civ., în vigoare la momentul comiterii infracţiunilor, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a cauzat a-l repara, iar conform art. 14 C. proc. pen., repararea pagubei prin infracţiune se face potrivit dispoziţiilor legii civile, prin plata unei despăgubiri băneşti care trebuie să acopere inclusiv folosul de care partea civilă a fost lipsită. În cazul infracţiunii de evaziune fiscală, dacă s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat, autorul infracţiunii este obligat să acopere atât prejudiciul efectiv cât şi dobânda legală aferentă pe durata de timp de la data săvârşirii infracţiunii şi până la achitarea sumei datorate.
Potrivit probatoriului, SC V.V.I. SRL Roşiorii de Vede a achiziţionat de la SC S.I. SRL cereale, cu facturile nr. A6. din 18 octombrie 2006, nr. A7. din 20 octombrie 2006 şi nr. A8. din 23 octombrie 2006, în sumă totală de 33.368,40 RON. La data emiterii facturilor SC S.I. SRL nu mai avea personalitate juridică, fiind radiată din data de 13 septembrie 2006 şi în consecinţă nu mai avea nici calitatea de persoană impozabilă iar operaţiunile efectuate de aceasta nu mai intrau în sfera TVA-ului.
Dată fiind această situaţie, SC V.V.I. SRL a dedus nelegal TVA-ul în sumă de 5.327 RON, prejudiciind bugetul de stat cu această sumă, aşa încât a fost obligată la repararea acestuia.
Livrările de cereale efectuate de SC J.A. SRL şi SC F.G.I. SRL, în afara obiectului lor de activitate, nu determină pierderea de către SC V.V.I. SRL a dreptului de deducere a TVA atâta vreme cât nu s-a dovedit că aceasta a acţionat cu rea credinţă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpatul P.V.M. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman.
Prin motivele de apel, parchetul a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, considerând că aceasta a aplicat în mod greşit pedeapsa complementară alături de pedeapsa rezultantă, nu pe lângă fiecare dintre pedepsele aplicate, în raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 241/2005.
De asemenea, s-a susţinut că inculpatul trebuie obligat, în solidar, conform art. 191 alin. (3) C. proc. pen., la cheltuielile judiciare către stat, aşa cum a fost obligat şi la despăgubiri.
S-a mai criticat hotărârea pronunţată pentru reţinerea infracţiunii de evaziune fiscală doar în raport de relaţiile contractuale ale inculpatului cu SC S.I. SRL, impunându-se reţinerea acestei infracţiuni şi în raport de relaţiile cu SC J.A. SRL şi SC F.G.I. SRL, aşa cum reiese din probatoriul administrat.
Pe latură civilă, s-a considerat că inculpatul trebuie să răspundă pentru întreaga sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă, respectiv 194.688,89 RON.
O altă critică s-a referit la faptul că, în mod greşit, nu au fost desfiinţate înscrisurile falsificate, respectiv facturile emise fictiv şi borderourile de achiziţii.
De asemenea, s-a mai susţinut că instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 9 lit. a) şi art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, din eroare fiind menţionată tot lit. a) şi nu lit. c), eroare ce a fost solicitată a fi îndreptată de către instanţa de apel.
Parchetul a invocat şi excepţia tardivităţii apelului declarat de inculpat.
Inculpatul a apreciat că apelul său este declarat în termen şi a invocat nulitatea sentinţei, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în ceea ce priveşte sesizarea instanţei.
Prin motivele de apel, inculpatul a mai solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, deoarece din probatoriu nu rezultă ascunderea surselor, iar neînregistrarea a două facturi fiscale nu reprezintă ascunderea surselor.
A solicitat, de asemenea, achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât din conţinutul constitutiv al infracţiunii, sub aspectul laturii subiective, lipseşte intenţia, iar expertiza efectuată nu a reţinut existenţa vreunui fals săvârşit de inculpat.
Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman a criticat soluţia pentru greşita admitere a acţiunii civile numai pentru suma de 31.306 RON şi nu pentru întreaga sumă solicitată.
De asemenea, a mai criticat soluţia şi pentru instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, necesare în vederea recuperării cu certitudine a întregului prejudiciu.
Prin decizia penală nr. 5 din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi de către partea civilă - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman împotriva sentinţei penale nr. 128 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond: A descontopit pedeapsa principală rezultantă, de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 1 an aplicate inculpatului P.V.M. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.V.M. la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 şi art. 65 C. pen., a dispus ca inculpatul P.V.M. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 şi art. 1003 C. civ. a obligat pe inculpatul P.V.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL Roşiorii de Vede, la plata sumei de 194.688,89 RON, cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 103.169,18 RON reprezintă impozit pe profit, iar suma de 91.519,71 RON reprezintă TVA dedus necuvenit, precum şi la plata majorărilor de întârziere, calculate de la data scadenţei şi până la stingerea datoriei.
În temeiul art. 191 alin. (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL Roşiorii de Vede, la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare către stat, la instanţa de fond.
În temeiul art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate, aflate în dosarul de urmărire penală, după cum urmează: (factura fiscală nr. A6. din 18 octombrie 2006); (factura fiscală nr. A7. din 20 octombrie 2006); (factura fiscală nr. A8. din 23 octombrie 2006); (factura fiscală nr. A1. din 09 noiembrie 2006), (factura fiscală nr. A2. din 02 iulie 2007); (factura fiscală nr. A3. din 16 iulie 2007); (factura fiscală nr. A4. din 31 iulie 2007); (factura fiscală nr. A5. din 13 august 2007), (factura fiscală nr. A17. din 02 iulie 2007), (factura fiscală nr. A18. din 22 august 2007), (facturile fiscale nr. A19. din 04 octombrie 2007 şi nr. A20. din 31 octombrie 2007), (facturile fiscale nr. A13. din 03 noiembrie 2007 şi nr. A14. din 29 noiembrie 2007), (borderoul de achiziţii din data de 27 iunie 2007). A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art. 364 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantului inculpat de repunere în termenul de apel.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de inculpatul P.V.M., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, în apelurile parchetului şi al părţii civile, au rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 189, art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 69 din Legea nr. 51/1995 a obligat pe apelantul inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL Roşiorii de Vede, la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, în apel, din care, onorariul parţial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat următoarele:
Primul motiv invocat de parchet, referitor la aplicarea pedepsei complementare a fost admis, întrucât instanţa, stabilind pedeapsa rezultantă în caz de concurs de infracţiuni, trebuia să facă aplicarea art. 3 C. pen., în ceea ce priveşte pedeapsa complementară, după ce, pentru fiecare infracţiune, trebuia să dispună şi această pedeapsă prevăzută de legea specială, potrivit art. 35 C. pen.
De asemenea, al doilea motiv de apel invocat a fost considerat fondat, instanţa de fond neavând în vedere că inculpatul a fost obligat la despăgubiri în solidar, fiind aplicabile dispoziţiile art. 191 alin. (3) C. proc. pen.
Referitor la cel de-al treilea motiv de apel, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, s-au reţinut următoarele:
Atât la urmărirea penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, s-a stabilit că toate achiziţiile de cereale au fost efectuate, în realitate, de la persoane fizice, deci, de la niciuna dintre cele 3 societăţi comerciale, SC S.I. SRL, SC J.A. SRL sau SC F.G.I. SRL.
S-a stabilit că facturile emise în numele acestor societăţi sunt fictive, fiind completate de inculpat sau de alte persoane, conform declaraţiilor martorilor R.M.I., P.F. şi C.I. şi concluziilor expertizei grafice.
În motivarea pe latură civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că SC V.V.I. SRL a achiziţionat cereale de la cele 3 societăţi comerciale, concluzionând că livrările de cereale de către SC J.A. SRL şi SC F.G.I. SRL nu determină pierderea dreptului de deducere a TVA, chiar dacă se situează în afara obiectului de activitate.
În concluzie, după ce s-a stabilit fără dubiu că toate livrările de cereale de către cele 3 societăţi au fost fictive, fiind achiziţionate de la persoană fizice, instanţa de fond a considerat că aceste livrări fictive reprezintă documente justificative în accepţiunea Legii nr. 82/1991 cu modificările ulterioare.
În realitate, facturile fictive care nu corespund realităţii, nu pot constitui documente justificative, taxa pe valoarea adăugată nu se poate deduce şi nu pot fi folosite la stabilirea impozitului pe profit.
Prin urmare, concluziile expertizei efectuată de expert R.N., care a stat la baza soluţionării cauzei pe acest aspect, nu sunt complete şi nu au în vedere că documentele înregistrate în contabilitate sunt fictive, astfel că şi concluzia expertizei este greşită.
Pe baza acestor considerente, s-a constatat că instanţa de fond a interpretat greşit probele administrate cu privire la situaţia de fapt, cu consecinţe pe ambele laturi ale procesului penal, astfel că primind acest motiv de apel, Curtea a reţiunut, aşa cum s-a stabilit şi la urmărirea penală, că activitatea infracţională cuprinde şi livrările fictive de cereale faţă de SC J.A. SRL şi SC F.G.I. SRL, iar pe latură civilă a obligat pe inculpat, în aceeaşi modalitate, la suportarea întregii sume solicitate prin constituirea de parte civilă.
Al patrulea motiv de apel este întemeiat, urmând să se procedeze conform art. 348 C. proc. pen. privind desfiinţarea facturilor fiscale şi a borderourilor de achiziţii, în legătură cu cele trei societăţi comerciale.
Curtea a admis şi ultimul motiv de apel, considerând că eroarea materială cu privire la încadrarea juridică nu intră sub incidenţa cazurilor de nulitate absolută, putând fi îndreptată în apel.
Apelul declarat de partea civilă a fost admis, cu motivarea arătată anterior, în analiza motivului de apel al parchetului dar, în ceea ce priveşte solicitarea de instituire a măsurilor asigurătorii, se constată că partea civilă a formulat pentru prima dată această cerere în apel, nefiind identificate până în prezent bunuri aparţinând inculpatului, astfel că nici cererea nu a fost primită.
În legătură cu apelul declarat de inculpat, s-a constatat că sentinţa apelată a fost pronunţată la 18 septembrie 2012, inculpatul fiind prezent şi asistat de apărător ales la dezbateri, iar apelul a fost declarat la 02 octombrie 2012, după expirarea termenului de apel, motiv pentru care inculpatul a solicitat repunerea în termenul de apel, cu motivarea că a aşteptat ca hotărârea să-i fie comunicată, deşi a verificat şi a luat cunoştinţă de pronunţarea acesteia.
S-a considerat că motivul invocat nu face parte dintre cele menţionate la art. 364 C. proc. pen., astfel că cererea de repunere în termen a fost respinsă ca nefondată, iar apelul a fost considerat ca fiind tardiv declarat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi de inculpatul P.V.M.
Inculpatul P.V.M. a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii recurate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei către instanţa de apel, întrucât în mod neîntemeiat a respins Curtea cererea sa de repunere în termenul de apel, prin sentiţa pronunţată de către instanţa de fond stabilindu-se că termenul de apel curge de la data comunicării acestei hotărâri către inculpat, fapt menţionat şi pe portalul instanţei.
A considerat că menţiunea arătată constituie un motiv întemeiat pentru care inculpatul nu a declarat apelul în termenul prevăzut de lege, termen care, în mod obişnuit, ar fi curs de la data pronunţării - şi nu a comunicării - având în vedere prezenţa inculpatului la termenul de pronunţare.
În subsidiar, a precizat că în condiţiile în care apelul declarat de către parchet nu a contestat achitarea inculpatului de către instanţa de fond pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în mod nejustificat a dispus instanţa de apel desfiinţarea înscrisurilor menţionate în dispozitiv, care ar fi trebuit să fie o consecinţă a condamnării inculpatului sau a încetării procesului penal, neputând fi dispusă pentru situaţia în care s-a reţinut că fapta nu există, aşa cum s-a întâmplat în cazul achitării inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
Recursul formulat de către partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL a privit aceleaşi motive ca şi recursul inculpatului, mai sus menţionate.
Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman a invocat ciriticat decizia atacată pentru neluarea în considerare a solictărilor menţionate în cererea de constituire de parte civilă, atât cu privire la suma prejudiciului cât şi cu privire la solictarea referitoare la instituirea măsurilor asigurătorii prevăzute de art. 16 şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 251/2005 privind prevenirea şi combaterea evayuiuni fiscale.
Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursurile declarate de către partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi de inculpatul P.V.M. ca fiind fondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 363 C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel şi curge de la pronunţare pentru părţile prezente la dezbateri şi de la comunicare, pentru părţile lipsă.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 364 alin. (1) C. proc. pen., repunerea în termenul de apel se poate dispune numai dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
În speţă, instanţa de apel a reţinut că sentinţa apelată a fost pronunţată la 18 septembrie 2012, inculpatul fiind prezent şi asistat de apărător ales la dezbateri, iar apelul inculpatului a fost declarat la 02 octombrie 2012, după expirarea termenului de apel, motiv pentru care inculpatul a solicitat repunerea în termenul de apel, cu motivarea că a aşteptat ca hotărârea să-i fie comunicată, deşi a verificat şi a luat cunoştinţă de pronunţarea acesteia.
S-a considerat că motivul invocat nu face parte dintre cele menţionate la art. 364 C. proc. pen., astfel că instanţa de apel a respins cererea de repunere în termen, ca nefondată, iar apelul inculpatului a fost considerat ca fiind tardiv declarat.
Verificând susţinerile inculpatului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în dispozitivul sentinţei penale nr. 128 din 18 septembrie 2012 pronunţată de către Tribunalul Teleorman se menţionează că această hotărâre este supusă apelului în 10 zile de la comunicare, menţiune ce apare şi pe portalul instanţei de fond.
Se observă că, în principiu, necunoaşterea legii nu poate constitui o cauză temeinică de împiedicare a declarării apelului în termenul legal.
Însă, noţiunea de lege, în accepţiunea jurisprudenţei C.E.D.O. cuprinde mai ales accepţiunea ei materială şi nu formală, incluzând pe lângă legile organice şi textele de rang infralegislativ sau dreptul nescris, important fiind ca toate acestea să îndeplinească cele două calităţi obligatorii, accesibilitatea şi previzibilitatea. Din perspectiva acestor elemente, menţiunea din dispozitivul hotărârii de fond comunicat inculpatului, relativ la data de la care curge termenul pentru declararea apelului reprezintă o furnizare oficială de informaţii procedurale către părţi, care conturează existenţa şi conţinutul normelor juridice aplicabile în cazul determinat, pentru exercitarea căii de atac.
Eroarea vizând data de la care curge termenul de apel anume data comunicării în loc de data pronunţării, se regăseşte în dispozitivul hotărârii comunicate şi nu poate fi translatată cu efecte potrivnice, părţii care a respectat condiţiile din comunicare întrucât acestei menţiuni, reluată şi pe portalul instanţei, i-a fost conferită astfel credibilitatea ce derivă din natura actului primit, raportat şi la instituţia emitentă.
Aşadar, inculpatul şi-a reglat conduita procesuală la condiţiile ce au fost înscrise în comunicarea oficială emisă de către instanţa de fond.
Aşa cum a statuat instanţa supremă în sentinţa penală nr. 3810/2006, cauza temeinică de împiedicare, în sensul prevederilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., constă fie în existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie în existenţa unei alte cauze care l-a pus pe inculpat în situaţia de a nu putea acţiona în conformitate cu interesele sale şi în lipsa căreia ar fi acţionat în conformitate cu aceste interese.
Se constată că în speţă este incidenţă ultima teză a acestei definiţii, deoarece comunicarea hotărârii de fond cu menţiunea greşită a datei de la care curge termenul legal pentru declararea apelului, ca fiind data comunicării şi nu data pronunţării, l-a determinat pe inculpat să acţioneze în consecinţă, contrar intereselor sale juridice. datorită credibilităţii conferite înscrisului de natura sa precum şi de instituţia emitentă a acestuia.
Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 364 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care cererea inculpatului de repunere în termen urmează a fi admisă. Concomitent, se constată că instanţa de apel a realizat o greşită aplicare a acestui textului art. 364 alin. (1) C. proc. pen. , aspect ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (şi nu celui întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., indicat de recurent).
În consecinţă, în baza art. 385, pct. 1 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi de inculpatul P.V.M.
Împotriva deciziei penale atacate, pe care o va casa, în totalitate şi, rejudecând, va admite cererea formulată de inculpatul P.V.M. de repunere în termenul de apel şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Bucureşti, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi de inculpatul P.V.M. la Curtea de Apel Bucureşti.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi de inculpatul P.V.M.
Împotriva deciziei penale nr. 5 din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în totalitate, decizia recurată şi, rejudecând:
Admite cererea formulată de inculpatul P.V.M. de repunere în termenul de apel.
Trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi de inculpatul P.V.M. la Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursurilor rămân în sarcina statului.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Deftntivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3064/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1006/2013. Penal → |
|---|
