ICCJ. Decizia nr. 3069/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3069/2013

Dosar nr. 8782/3/2012

Şedinţa publică din 10 octombrie 2013

Cu privire la recursul de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 465/F din 07 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.M., împotriva sentinţei penale nr. 859/F din 14 iulie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, în Dosarul nr. 14958/3/2005.

A fost obligat revizuentul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 488 din 5 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I p enală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul C.M.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21 aprilie 2012, sub nr. 8782/3/2012, petentul C.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I p enală în Dosarul nr. 2261/2005 (14958/3/2005), definitivă prin decizia penală nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. 14958/3/2005, prin care s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, sporită cu 1 an, deci în final 13 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.; art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.; art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.; art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În motivarea cererii de revizuire pe care şi-a întemeiat-o în drept pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuientul a arătat că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunile de înşelăciune, în forma complicităţii, în condiţiile în care, în conformitate cu adresele din 2 februarie 2012 din 31 ianuarie 2012 întocmite de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniu - Serviciul Evidenţă Domeniu Public şi Privat şi respectiv Direcţia Financiar - Contabilitate, redactate ulterior soluţionării cauzei şi necunoscute de instanţe, rezultă că imobilele situate în Bucureşti, str. R.B., sector 1; str. S1. şi str. S2., sector 2 nu se află înregistrate în evidenţa contabilă a respectivei instituţii şi deci nu se poate vorbi de cauzarea vreunui prejudiciu care să configureze întrunirea laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

Cererea de revizuire a fost înaintată Tribunalului împreună cu referatul întocmit de procuror prin care se solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.

Analizând actele cauzei, Tribunalul a reţinut că revizuentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunţata de Tribunalul Bucureşti secţia a-I-a penală în Dosarul nr. 14958/3/2005, definitivă prin decizia penala nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals in înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi art. 290 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul C.M., în perioada decembrie 1999 - februarie 2001, împreună cu inculpatul S.E., a acţionat prin înlesnire şi acordare de ajutor, pentru a-l sprijini pe inculpatul T.P., care prin folosirea de mijloace frauduloase (înscrisuri false şi mărturii mincinoase) a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str. S1., sector 2, în valoare de 3.477.882.000 ROL, aflat în Patrimoniul Primăriei Municipiului Bucureşti, drept ce urma să fie înstrăinat ulterior unor terţi de bună-credinţă, iar în cursul anului 1998, l-a sprijinit pe N.I. în activitatea de dobândire, prin mijloace frauduloase, a imobilului situat în Bucureşti, str. S2., sector 2, în valoare de 2.241.774.000 ROL, încheind ulterior un contract de vânzare - cumpărare prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil, care a fost înstrăinat către SC R. SA Bucureşti, prejudiciind astfel Primăria Municipiului Bucureşti.

De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a mai reieşit că inculpatul C.M., în executarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, a redactat şi semnat pentru inculpatul T.P., fără acordul acestuia, cererea adresată Biroului de Carte Funciară al Sectorului 4 Bucureşti, a semnat în locul aceluiaşi inculpat împuternicirea avocaţială nr. A1. din 27 ianuarie 2000 întocmită de avocatul T.G., a redactat şi semnat fără drept pentru inculpatul T.P., cererea de eliberare a unei copii a deciziei civile nr. 3196/A/2000 a Tribunalului Bucureşti, a redactat şi semnat fără acordul inculpatului T.P. o cerere adresata Direcţiei Generale de Administrare a Fondului Imobiliar Bucureşti privind eliberarea unui certificat de punere în posesie asupra nr. A1. din 27 ianuarie 2000 întocmită de avocatul T.G., a imobilului situat în Bucureşti, str. A1., sector 2 şi a semnat în locul acestuia întâmpinarea formulată cu ocazia soluţionării dosarului civil nr. 9820/2001 al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Totodată, s-a mai reţinut că a semnat în locul numitului N.I., fără drept, împuternicirea avocaţială nr. A2. din 25 martie 2000 emisă de avocatul T.G., iar în cursul anului 2000, a sprijinit pe N.I. în activitatea de revendicare a imobilului situat în Bucureşti, str. Av. R.B., sector 1, în valoarea de 4.001.800.000 ROL, în dosarul civil nr. 4169/2000 al Judecătoriei Sector 1, prin utilizarea şi invocarea unor înscrisuri falsificate, imobil ce a fost înstrăinat ulterior unor cumpărători de bună - credinţă.

Tribunalul a reţinut, faţă de situaţia de fapt reţinută în hotărârea de condamnare, că împrejurările invocate de condamnat în susţinerea cererii de revizuire nu au consecinţe în ceea ce priveşte aprecierea asupra fondului, întrucât existenţa laturii materiale şi a laturii subiective în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care revizuentul a fost condamnat nu sunt influenţate de faptul că imobilele respective nu ar fi fost înregistrate în evidenţele contabile ale Primăriei Bucureşti, o atare împrejurare putând avea doar consecinţe asupra laturii civile, situaţie în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (2) C. proc. pen. Este evident că imobilele respective, chiar neregăsindu-se în patrimoniul Primăriei Bucureşti, erau administrate de o instituţie publică, faptele fiind săvârşite în cadrul proceselor civile având ca obiect revendicarea acestora, motiv pentru care, tribunalul a apreciat că împrejurările relevate de revizuent nu au influenţă asupra existenţei faptelor şi a vinovăţiei sale.

Pentru aceste motive tribunalul a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul, solicitând, în esenţă, admiterea în principiu a cererii de revizuire şi de asemenea suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii conform art. 404 C. proc. pen.

Prin decizia penală 333/A din 04 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I p enală, în baza art. 404 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a hotărârii de condamnare nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I p enală, şi în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a admis apelul declarat de apelantul-revizuient C.M., a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

Verificând hotărârea atacată, curtea a apreciat că apelul este fondat, iar cererea revizuientului de suspendare a executării hotărârii de condamnare este neîntemeiată.

A mai constatat Curtea că prima instanţă a purces la judecarea cererii de revizuire, în lipsa dosarului de fond nr. 2261/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia I p enală, fiind deci în imposibilitate de a aprecia cu privire la cele învederate de revizuient.

Întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra dosarului de fond Curtea a trimis cauza spre rejudecare de prima instanţă.

Deoarece trimiterea cauzei spre rejudecare nu are nicio relevanţă cu privire la executarea hotărârii supuse revizuirii, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării.

Prin urmare, la data de 07 ianuarie 2013, a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I p enală, cererea formulată de condamnatul C.M. prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, în Dosarul nr. 2261/2005 (14958/3/2005 - nr. unic), definitivă prin decizia penală nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. 4958/3/2005.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu, Tribunalul a reţinut că pentru a fi admisă în principiu cererea de revizuire, trebuie ca motivele invocate de revizuient să se încadreze în vreunu dintre cazurile în care se poate cere revizuirea unei sentinţe penale prevăzute în mod expres şi limitativ în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen. şi să nu fi mai fost analizate anterior de o instanţă de judecată, astfel cum se desprinde din dispoziţiile art. 403 alin. (31) C. proc. pen.

Astfel, potrivit disp. art. 394 din C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută în următoarele situaţii:

a) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Conform dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la data judecării cauzei şi care ar putea dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare.

Raportând dispoziţiile legale anterior menţionate la situaţia din speţă, Tribunalul a constatat că revizuientul a solicitat revizuirea sentinţei penale în executarea căreia se află pe motiv că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, întrucât adresele din 2 februarie 2012 şi din 31 ianuarie 2012 întocmite de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniu - Serviciul Evidenţă Domeniu Public şi Privat şi respectiv Direcţia Financiar - Contabilitate, redactate ulterior soluţionării cauzei şi necunoscute de instanţe, rezultă că imobilele situate în Bucureşti, str. R.B., sector 1; str. S1. şi str. S2., sector 2 nu se află înregistrate în evidenţa contabilă a respectivei instituţii şi deci nu se poate vorbi de cauzarea vreunui prejudiciu care să configureze întrunirea laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

S-a mai reţinut că adresele invocate de revizuient sunt ulterioare sentinţei de condamnare şi necunoscute de instanţă la momentul pronunţării respectivei sentinţe, însă împrejurările constatate prin aceste adrese sunt şi ele ulterioare momentului la care s-a reţinut a fi comise faptele, astfel că nu au niciun efect asupra acestora.

Astfel, în adresa din 2 februarie 2012 întocmită de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniu - Serviciul Evidenţă Domeniu Public şi Privat şi în adresa din 31 ianuarie 2012 întocmită de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală Economică - Direcţia Financiar contabilitate (Dosar nr. 8782/3/2012) se reţine că imobilele situate Bucureşti, str. R.B., sector 1; str. S1. şi str. S2., sector 2, nu se află înregistrate în evidenţa contabilă a P.M.B., însă această împrejurare este constatată la momentul verificării şi emiterii respectivelor adrese, nu şi la momentul la care se reţine că ar fi fost săvârşite faptele de către revizuient. Or, între cele două momente (faptele 1999-2001 iar adresele 2012) a trecut o perioadă lungă de timp în care dreptul de proprietate putea fi transferat sau respectivele imobile puteau fi restituite adevăraţilor proprietari sau moştenitorilor acestora, conform Legii nr. 10/2000.

Mai mult, în dosarul de urmărire penală au fost administrate probe din care rezulta, la acel moment, situaţia juridică a imobilelor în discuţie, respectiv Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R. prin care a acceptat donaţia privind imobilul din str. S1., decizia S.P.R. nr. 410/1953 emisă în baza Decretului nr. 224/1951 prin care imobilul situat în Bucureşti str. Av. R.B., sector 1, a trecut în proprietatea statului.

În atare situaţie, Tribunalul a reţinut că motivul invocat de către revizuient nu se încadrează în cazul prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., şi nici în vreunul dintre cazurile expres prev. de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) - e) C. proc. pen., cazuri expuse de legiuitor în mod limitativ având în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, un remediu procesual menit, în cazuri extreme şi expres prevăzute, să înfrângă autoritatea de lucru judecat şi să repare posibilele erori comise într-o judecată penală, sens în care cererea de revizuire apare ca inadmisibilă.

În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, admiţând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la modul de soluţionare a cererii de revizuire în cazul în care motivul invocat nu se încadrează în cazurile prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen. şi a stabilit că: „Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă".

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul C.M., criticând-o ca fiind nelegală şi a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru soluţionarea pe fond a acesteia, motivând că cele două actele emise de Primăria Municipiul Bucureşti dovedesc împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţa de judecată care a dispus condamnarea sa.

Curtea de Apel Bucureşti examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, în raport de critica formulată dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat nefondat apelul.

Prin sentinţa penală nr. 859 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă, prin respingerea recursului declarat de inculpatul C.M., s-a dispus, printre alte măsuri şi condamnarea acestuia la pedeapsa de 12 ani închisoare în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi s-a luat act că partea vătămată Primăria Municipiului Bucureşti nu a formulat pretenţii civile în cauză, reţinându-se în fapt că, prin folosirea de acte false a ajutat alte persoane să dobândească în mod nelegal două imobile din domeniul Primăriei Municipiului Bucureşti.

A mai reţinut instanţa de apel că cele două acte, invocate de revizuent în susţinerea cererii de revizuire promovată la instanţa de fond şi analizate de aceasta în considerentele hotărârii pronunţare în cauză, dovedesc doar faptul că imobilele din cauză nu apar înregistrate în evidenţa contabilă a Primăriei Municipiului Bucureşti în anul 2012, fără a face vreo referire dacă această situaţie de fapt exista şi în perioada 1999 - 2000 când şi-a desfăşurat activitatea infracţională revizuentul, situaţie în care, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că în speţă nu s-a făcut dovada realizării cerinţelor art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi în mod legal a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Prin decizia penală nr. 212/A din 30 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a respins, ca nefondat, apelul revizuentului C.M. împotriva sentinţei penale nr. 465 din 07 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul C.M., care prin concluziile orale susţinute de apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea cererii de revizuire întrucât întruneşte condiţiile de admisibilitate, motive care sunt menţionate în încheierea de dezbateri din data de 26 septembrie 2013, de amânarea pronunţării deciziei, care nu vor mai fi reluate.

De asemenea, prin motivele de recurs formulate în scris, recurentul revizuient a formulat critici, care vor fi analizate în cele ce urmează, critici care vizează ambele hotărâri pronunţate, susţinând că prin prisma noilor probe depuse la dosarul cauzei ce are ca obiect cererea de revizuire, rezultă netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii de condamnare a inculpatului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub Dosar nr. 8782/3/2012*. Examinând cauza şi motivele de recurs formulate constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente.

Dispoziţiile art. 393 şi art. 394 din C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.

Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor in care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe coi condamnaţi pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 din C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.

În cauză revizuientul C.M. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunţate în apel şi, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată şi formulată prin susţinerea concluziilor orale de apărătorul recurentului şi prin motivele de recurs formulate în scris.

I. Cu privire la excepţia invocată de recurent în sensul că decizia instanţei de apel a fost pronunţată de un complet de judecată din care unul dintre judecători s-a aflat în cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 C. proc. pen., respectiv, domnul judecător F.D. care s-a pronunţat în acest dosar, în calea de atac a apelului având ca obiect cererea de revizuire prezentă, s-a pronunţat şi pe fondul cauzei prin decizia nr. 106/A din 29 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-ll-a.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prevăd că: „judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs. De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză."

Astfel, în acest text de lege nu se prevede că s-ar afla în caz de imposibilitate să soluţioneze revizuirile, judecătorul care s-a pronunţat prin hotărârea care se atacă prin această cale extraordinară de atac, iar dispoziţiile legale menţionate, fiind de strictă interpretare, nu se pot extinde prin analogie.

În principiu, în calea extraordinară de atac a revizuirii nu se realizează un control judiciar asupra unei judecăţi anterioare, ci se trece la soluţionarea din nou a aceleiaşi pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea hotărârii pronunţate anterior, ceea ce şi explică nereglementarea în art. 47 C. proc. pen., ca situaţie de incompatibilitate, a cazului în care judecătorul participă la soluţionarea aceleiaşi pricini în contestaţie în anulare sau în revizuire.

Cu toate acestea, pot exista situaţii în care judecătorul învestit cu soluţionarea unei astfel de căi extraordinare de atac să fie pus în situaţia de a-şi evalua propria hotărâre sub un aspect cu privire la care şi-a exprimat deja opinia, caz în care, pentru a asigura deopotrivă imparţialitatea, cât şi aparenţa de imparţialitate pe care le reclamă desfăşurarea unui proces echitabil, acesta să considere că este totuşi necesar să se abţină de la judecata pricinii.

Aşa fiind, concluzia ce se impune este aceea că judecătorul care a făcut parte din completul care a judecat fondul cauzei nu devine incompatibil să soluţioneze cererea de revizuire, ceea ce nu exclude însă posibilitatea ca, în funcţie de motivul pe care se întemeiază calea extraordinară de atac şi de circumstanţele concrete ale cauzei, să existe un temei pentru abţinerea ori recuzarea judecătorului, care, în actuala reglementare, constituie impedimente legale diferite de acela al incompatibilităţii.

Astfel se reţine că nu există stare de incompatibilitate în cazul soluţionării căii de atac în retractare, cum este cererea de revizuire, întrucât judecătorul reexaminează cauza din perspectiva unor împrejurări noi asupra cărora nu s-a pronunţat anterior.

În acelaşi sens este şi decizia nr. II din 15 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.

Chiar dacă decizia amintită anterior, pronunţată într-un recurs în interesul legii, vizează ramura de drept civil, obiectul, în fond, al cauzei reglementează aceiaşi dezlegare a problemei de drept privind situaţia în care judecătorul care soluţionează fondul cauzei nu devine incompatibil să soluţionare cererea de revizuire sau contestaţie în anulare, prin raportare, în cauza de faţă, la dispoziţiile art. 47 C. proc. pen.

II. Cu privire la cererea de suspendare a executării pedepsei, invocată de către recurent, instanţa de recurs nu o va mai analiza având în vedere că prezenta cauză a rămas în pronunţare la momentul invocării cererii de suspendare, respectiv la data de 26 septembrie 2013, urmând a se analiza prin prisma considerentelor prezentei hotărârii, şi, de asemenea, prin analizarea motivelor recursului ce vizează cererea de revizuire.

III. Cu privire la înscrisurile noi depuse în faţa instanţei de recurs de către apărătorul ales al revizuientului, respectiv, adresa din data de mai 2000, eliberată de Primăria municipiului Bucureşti, Departamentul de Patrimoniu Imobiliar, Direcţia Generală de Administrare a Fondului Imobiliar şi adresa din 04 mai 2005 emisă de Primăria sector 2 a municipiului Bucureşti, Direcţia Urbanism Gestionare Teritoriu, Serviciul Cadastru, Fond Funciar, Înalta Curte constată că;

Prin adresa din data de mai 2000, eliberată de Primăria municipiului Bucureşti, Departamentul de Patrimoniu Imobiliar, Direcţia Generală de Administrare a Fondului Imobiliar şi emisă către Judecătoria sector 1, în Dosar nr. 4169/2000 se precizează că imobilul situat în str. Av. R.B., sect.1 a trecut în proprietatea statului, potrivit deciziei S.P.R. nr. 410/1993 emisă în baza Decretului nr. 224/1951 din proprietatea numitului S.I. Se mai precizează în aceeaşi adresă că la contabilitatea D.G.A.F.I. imobilul în cauză figurează cu o valoare de inventar de 195.500 RON. Din adresa din 04 mai 2005 emisă de Primăria sector 2 a municipiului Bucureşti, Direcţia Urbanism Gestionare Teritoriu, Serviciul Cadastru, Fond Funciar rezultă, în esenţă, că din evidenţele cadastrale (declaraţii la nivelul anului 1986) imobilul de la adresa str. S2. sector 2, Bucureşti figurează ca fiind în proprietatea particulară categoria folosinţă „curţi construcţii" cu teren în suprafaţă totală de 461,00 mp din care 244,00 mp construcţii, un corp de clădire cu un nivel de înălţime. Se mai precizează că imobilul are drept posesor pe I.G., acesta figurând ca proprietar la nivelul anului 1993 cu teren în proprietate în suprafaţă de 338,00 mp.

Înalta Curte constată că adresa din data de mai 2000, eliberată de Primăria municipiului Bucureşti, Departamentul de Patrimoniu Imobiliar, Direcţia Generală de Administrare a Fondului Imobiliar a fost avută în vedere la pronunţarea cauzei în fond, fiind depusă la dosarul de urmărire penală nr. 2393/P/2004, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât nu se poate aprecia ca fiind un înscris nou în sensul că prin intermediul acestuia s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

Cu privire la adresa din 04 mai 2005 emisă de Primăria sector 2 a municipiului Bucureşti, Direcţia Urbanism Gestionare Teritoriu, Serviciul Cadastru, Fond Funciar rezultă, în esenţă, că din evidenţele cadastrale imobilul de la adresa str. S2. sector 2, Bucureşti, are drept posesor pe I.G., acesta figurând ca proprietar la nivelul anului 1993 cu teren în proprietate în suprafaţă de 338,00mp.

Se constată că nici această adresă nu este de natură a crea fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, atâta vreme cât vizează perioada anului 1993, iar contractul de vânzare cumpărare al imobilului de la adresa din str. S2. sector 2, Bucureşti, a fost autentificat la data de 26 noiembrie 1998.

De altfel, din contractul de vânzare cumpărare amintit anterior rezultă că imobilul în discuţie a fost dobândit, ca bun propriu, de către N.I., conform sentinţei civile nr. 7922 din 07 mai 1998 pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă şi transcrisă sub nr. 8292/1998 la Judecătoria sector 2.

Parcursul dreptului de proprietate pe care l-a avut imobilul respectiv începând cu anul 1993 până la momentul dobândirii lui de către vânzătorul N.I. prin sentinţa civilă nr. 7922 din 07 mai 1998 pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti, nu are relevanţă atâta vreme cât vizează o altă perioadă de timp de dobândire a dreptului de proprietate, perioadă de timp diferită faţă de cea care interesează cauza.

IV. Cu privire la critica care vizează împrejurarea că instanţa nu a putut aprecia în mod legal asupra motivelor invocate de revizuient întrucât nu a avut la dispoziţie dosarul de urmărire penală în care a fost cercetat recurentul revizuient, respectiv, Dosarul nr. 374/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, „folosind" însă dosarul de urmărire penală nr. 354/P/2000 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, - făcând referire la sentinţa penală nr. 465/F din data de 07 iunie 2013 - Înalta Curte constată următoarele;

Într-adevăr, din practicaua sentinţei penale nr. 465/F din data de 07 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. nr. 8782/3/2012*, rezultă că au fost ataşate următoarele dosare: dosarul de fond nr. 14958/3/2005 (2261/2005) al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală (trei volume) + un supliment, la care se află ataşate următoarele dosare: 3926/3/2012 al Tribunalului Bucureş ti , secţia I p enală,; dosarul de urmărire penală nr. 354/P/2000 al P.C.S.J. (cinci volume); Dosarele nr. 5910/1/2008, 10070/1/2008 şi 14958/3/2005 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; Dosarul nr. 14958/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală; Dosarul nr. 3926/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I p enală şi Dosarele nr. 3994/1998 şi nr. 10417/1998 ale Judecătoriei Sector 2.

Din fişa Dosarului nr. 8782/3/2012*, (filele X1.- X2 dosar nr. 8782/3/2012*, al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 465/F din data de 07 iunie 2013) rezultă că sunt ataşate următoarele dosare componente: Dosarul nr. 8782/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia I, Dosarul nr. 3926/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I, ataşat la 02 august 2012; Dosarul nr. 3926/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia I, + Dosar nr. 14958/3/2005 - 3 vol + supl. ataşat la 02 august 2012, Dosarul nr. 374/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - 5 vol., ataşat la 02 august 2012, Dosarul nr. 14958/3/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie + 10070/1/08 + 5910/1/08, ataşat la 02 august 2012.

Împrejurarea că nu s-a menţionat în practicaua sentinţei penale nr. 465/F din data de 07 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 8782/3/2012*, de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, componenţa completă a dosarelor ataşate la dosarul mai-sus amintit, nu poate conduce la concluzia că instanţa de fond în soluţionarea cererii de revizuire nu a avut în vedere şi aceste dosare atâta vreme cât rezultă fără echivoc din fişa dosarului (aşa cum s-a arătat la alineatul anterior), că Dosarul nr. 374/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - 5 vol, a fost ataşat la data de 02 august 2012 (Dosar nr. 8782/3/2012*, al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală).

Pe de altă parte, la soluţionarea cauzei pe fond, din conţinutul sentinţei de condamnare a inculpatului, respectiv, sentinţa penală nr. 859 din 14 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 2261/2005 (14958/3/2005) rezultă că s-a avut în vedere rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 374/P/2005 din 06 aprilie 2005.

Astfel, nici această critică nu este întemeiată, şi pe de altă parte, nu poate fi circumscrisă disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

V. Critica apărării în ceea ce priveşte faptul că Primăria municipiului Bucureşti nu a înregistrat niciun prejudiciu în patrimoniul său în legătură cu imobilele situate în Bucureşti str. S1., str. S2. şi str. R.B. şi din această cauză nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, revizuientul fiind condamnat pentru o infracţiune de înşelăciune, susţinând, totodată, că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o apărare de fond care a fost analizată de instanţe în toate fazele procesuale la judecarea cauzei pe fond.

VI. Cu privire la adresa din 2 februarie 2012 întocmită de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniu - Serviciul Evidenţă Domeniu Public şi Privat şi adresa din 31 ianuarie 2012 întocmită de Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Generală Economică - Direcţia Financiar contabilitate (Dosar nr. 8782/3/2012), adrese depuse ca înscrisuri noi care au constituit emiterea referatului emis la data de 16 martie 2012 de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, şi înregistrat sub nr. 290/111-6/2012, se reţine că imobilele situate Bucureşti, str. R.B., sector 1; str. S1. şi str. S2., sector 2, nu se află înregistrate în evidenţa contabilă a P.M.B., rezultând că această împrejurare este constatată la momentul verificării şi emiterii respectivelor adrese, şi nu la momentul la care s-a reţinut că ar fi fost săvârşite faptele de către revizuient, respectiv perioada de timp a anilor 1999-2001, iar adresele au fost emise în anul 2012.

Se reţine astfel că între intervalul de timp al momentului săvârşirii faptelor, respectiv, 1999-2001 şi data emiterii adreselor, respectiv, anul 2012, dreptul de proprietate asupra imobilelor care fac obiectul cauzei de faţă, putea fi transferat sau respectivele imobile puteau fi restituite adevăraţilor proprietari sau moştenitorilor acestora, conform Legii nr. 10/2000.

Chiar dacă adresele invocate de revizuient sunt ulterioare sentinţei de condamnare şi necunoscute de instanţă la momentul pronunţării respectivei sentinţe, împrejurările constatate însă prin aceste adrese sunt şi ele ulterioare momentului la care s-a reţinutei comise faptele, astfel că nu au niciun efect asupra acestora.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi instanţa, de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient este inadmisibilă W respectivul apel împotriva acesteia este nefondat deoarece motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen.

De asemenea, în mod corect prima instanţă a reţinut că motivul invocat de către revizuient nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen. şi nici în vreunul dintre cazurile expres prev. de disp. art. 394 alin. (1) lit. b) - c) C. proc. pen. apreciindu-se că cererea de revizuire este inadmisibilă, având în vedere că în dosarul de urmărire penală au fost administrate probe din care rezultă că la acel moment situaţia juridică a imobilelor în discuţie, respectiv Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei R.P.R. prin care a acceptat donaţia privind imobilul din str. S1., decizia S.P.R. nr. 410/1953 emisă în baza decretului prin care imobilul situat în Bucureşti str. Av. R.B., sector 1, a trecut în proprietatea statului.

În mod just a reţinut şi instanţa de apel că cele două acte, invocate de revizuent în susţinerea cererii de revizuire promovată la instanţa de fond şi analizate de aceasta în considerentele hotărârii pronunţare în cauză, dovedesc doar faptul că imobilele din cauză nu apar înregistrate în evidenţa contabilă a Primăriei Municipiului Bucureşti în anul 2012, fără a face vreo referire dacă această situaţie de fapt exista şi în perioada 1999-2000 când şi-a desfăşurat activitatea infracţională revizuentul, situaţie în care, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că în speţă nu s-a făcut dovada realizării cerinţelor art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi în mod legal a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Pentru aceste considerente în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de către revizuientul C.M. împotriva deciziei penale nr. 212/A din 30 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către revizuientul C.M. împotriva deciziei penale nr. 212/A din 30 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3048/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3118/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3069/2013. Penal