ICCJ. Decizia nr. 3118/2013. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3118/2013
Dosar nr. 2855/2/2013/a6
Şedinţa publică din 15 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele;
Prin încheierea din 3 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2855/2/2013 (1282/2012), printre altele, în baza art. 1608 C. proc. pen. a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.T.I., arestat în baza M.A.P. nr. 3/U din 23 ianuarie 2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.T.I.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul N.T.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2855/2/2013/a6.
Examinând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul N.T.I. este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte apreciază că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. nu conduc în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie întrucât, în actuala reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă şi reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv care urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanţia pe care o oferă persoana inculpatului şi obligaţiile ce se impun la liberare de către instanţă. De asemenea, instanţa de judecată trebuie să se raporteze la temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive şi să aibă în vedere toate circumstanţele cauzei, nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 1602 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite. Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererile inculpaţilor sunt admisibile.
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpaţilor şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul în care nu există date din care ar rezulta necesitatea de a-i împiedica pe învinuiţi sau inculpaţi să săvârşească alte infracţiuni sau că aceştia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpaţilor, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor trei condiţii nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acesteia a depăşit o limită rezonabilă.
Înalta Curte constată că în prezenta cauză inculpatul este cercetat prin trimiterea în judecată a acestuia prin rechizitoriul nr. 402/P/2012, din data de 17 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru următoarele fapte:
- în perioada 2009 - 2010, în repetate rânduri şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea inc. N.O. şi a învinuiţilor Z.A.R. şi S.O., a pretins, a primit şi a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunţătorul M.A. - primar al comunei Jilava, jud.Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri:
- 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soţii N., soţii Z. şi
V.D.C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), - achitarea mai multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3294,15 dolari SUA, - un televizor LED marca S., în valoare de 8.299,90 RON, în scopul de a fi soluţionate favorabil primarului, dosarele aflate în instrumentarea unităţii de parchet pe care o conducea. În aceste dosare denunţătorul M.A. fie era cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate urmare a unor plângeri penale ale acestuia, faptă încadrată ca infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale);
În cursul anului 2008, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins şi primit suma de 40.000 RON, de la numitul D.M. zis „C.", prin intermediul avocatului Z.A.R., pentru a da o soluţie favorabilă faţă de D.M. - scoaterea de sub urmărire penală, în Dosarul cu nr. 744/P/2008, faptă încadrată ca infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen.;
La data de 09 aprilie 2009, pentru disimularea mitei pretinse, inc. N.T.I. - prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, constând în 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), alături de ceilalţi inculpaţii şi învinuiţii implicaţi în semnarea contractelor de vânzare - cumpărare şi a contractului de împrumut fictiv a 10.000 euro, l-a determinat pe notar să autentifice aceste înscrisuri fără ca notarul să aibă cunoştinţă despre înţelegerea frauduloasă, infracţională existentă între participaţii N.T.I., N.O., Z.A.R., S.O., V.D.C. şi denunţător, faptă încadrată ca infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen., rap. la art. 289 C. pen., rap., la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (2 acte materiale);
La data de 09 aprilie 2009, inc. N.T.I., prin mijlocirea învinuiţilor S.O. şi Z.A.R., a primit mită un teren de 1.000 mp în com. Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive, şi astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacţiei cât şi adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivitatea preţului şi a contractului de vânzare cumpărare reprezintă în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât şi ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpatului, faptă încadrată ca infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.
În perioada 2009 - 2011, inc.N.T.I., a menţionat, în fals, în patru din declaraţiile de avere pe care era obligat să le completeze în calitatea sa de procuror, că a împrumutat suma de 10.000 de euro de la învinuitul Z.A.R., prin întocmirea unui contract nereal, tocmai cu scopul de a disimula modalitatea de remitere a mitei, faptă încadrată ca infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic., art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale);
În perioada 2009 - 2010, inculpaţii N.T.I. şi inc. V.D.C., prim procuror şi respectiv procuror, inc. N.O. şi învinuiţii S.O. şi Z.A.R., s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni de corupţie, în scopul pretinderii şi/sau acceptării, în mod repetat, de diferite bunuri (terenuri, achitarea unor servicii ocazionate de călătorii în străinătate, televizor LED), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, faptă încadrată ca infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Raportându-ne la datele speţei, Înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, există „date", în accepţiunea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul N.T.I. va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, în sensul că până la acest moment procesual la instanţa de fond cercetarea judecătorească nu este finalizată, chiar prin încheierea atacată cu prezentul recurs fiind încuviinţată cererea de probatorii privind audierea martorilor V.P.D., M.G., G.D., M.V., M.M., R.I., V.M., nefiind audiate toate părţile din dosar şi nefiind epuizate toate cererile de administrare a probatoriilor, dar şi faţă de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procedurii judiciare cu privire la inculpat şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiilor penale formulate împotriva acestuia şi cu scopul urmărit, astfel cum este prevăzut în dispoziţiile art. 136 alin. (1) din C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte are în vedere că inculpatul este cercetat pentru contribuţia activă la săvârşirea faptelor ce au fost reţinute în sarcina sa, respectiv că acesta a acţionat folosindu-se de calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, astfel că datele care îl caracterizează pe inculpat nu sunt de natură să evidenţieze garanţii suficiente că liberarea provizorie este, şi în cazul său, o măsură adecvată pentru asigurarea bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti.
Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se ţină cont şi să se facă o relaţionare între circumstanţele reale ale comiterii presupuselor fapte şi cele personale ale inculpatului N.T.I., respectiv, să se ţină cont de rezultatul infracţiunilor presupus săvârşite de inculpat.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost săvârşite şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi atins, în stadiul procesual actual, fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, faţă de mijloacele de probă ce urmează a fi administrate.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului N.T.I. nu pot fi prioritar avute în vedere şi nici să pravaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesulu penal. Astfel, aspectele referitoare la persoana inculpatului, respectiv că are o familie organizată, şi că are o situaţie precară de sănătate şi calitatea de procuror avută la momentul săvârşirii pretinselor fapte şi întreaga activitate profesională desfăşurată pe parcursul activităţii profesionale, nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, întrucât nu pot fi analizate izolat, faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind se reţine că prin soluţia dispusă prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale cauzei concrete dedusă judecăţii, aşa încât încheierea dată este legală, temeinică şi riguros motivată, rezultând aşadar, că argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă.
Pentru aceste considerente Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este oportună la acest moment procesual, garanţiile de ordin personal ale inculpatului, cât şi cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nefiind de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, recursul declarat de N.T.I. împotriva încheierii din 3 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2855/2/2013 (1282/2012).
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii din 3 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2855/2/2013 (1282/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3069/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3119/2013. Penal → |
---|