ICCJ. Decizia nr. 3078/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3078/2013
Dosar nr. 7905/105/2008*/a1
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Tribunalul Prahova, prin sentinţa penală nr. 142 din 19 aprilie 2012, pronunţată în dosarul nr. 7905/105/2008*, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul D.M., de schimbare a încadrării juridice a uneia din infracţiunile reţinute în sarcina sa, respectiv din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
A condamnat pe inculpatul D.M., după cum urmează:
- pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada 24 iulie 2008-14 noiembrie 2008, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale.
- pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare;
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei rezultante de mai sus, ce se execută în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 15 noiembrie 2008 la 04 februarie 2009.
Inculpatul a fost lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 861 şi art. 862 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpat ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele care se vor stabili de acest serviciu; să anunţe consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de la lit. a), în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reşedinţei sau locuinţei şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi despre întoarcerea din deplasare; să comunice aceluiaşi consilier şi să justifice schimbarea locului de muncă, precum şi orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă ale inculpatului.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. penal raportat la art. 83 C. penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza dispoziţiilor art. 359 alin. (3). C. proc. pen., o copie de pe prezenta hotărâre s-a comunicat şi organului de politie din localitatea unde domiciliază inculpatul.
În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a constatat că inculpatul D.M. se află sub puterea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., până la soluţionarea definitivă a cauzei, astfel cum s-a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 06 august 2009 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 560 din 10 august 2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
În baza art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., raportat la art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 inculpatul a fost obligat la restituirea către denunţătorul B.P., a sumei de 41.500 lei, actualizată în raport cu rata inflaţiei, la data plăţii efective.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 163 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. pen., cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000 a fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului, instituită prin ordonanţa din data de 26 noiembrie 2008 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploieşti, constând în înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul D.M. în contul nr. 25320880945687xxxxx deschis la B.R. SA, până la concurenţa sumei de 41.500 lei, primită cu titlu de mită de la denunţătorul B.P.
În baza art. 14 alin. (3), lit. a), teza penultimă C. proc. pen., raportat la art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea în parte a procesului verbal al Adunării Creditorilor din data de 29 septembrie 2008, aflat în dosarul nr. 25941/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, corespunzător menţiunilor contrare realităţii înserate în cuprinsul acestui înscris, astfel cum sunt detaliate în considerentele prezentei hotărâri.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 20.000 lei, cheltuieli judiciare.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 103/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.
În esenţă, actul de inculpare a reţinut că în calitate de practician în insolvenţă în cadrul R. I.P.U.R.L., ca administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, aflată în procedura de insolvenţă, inculpatul D.M. a pretins în perioada 24 iulie 2008 - 14 noiembrie 2008 de la denunţătorul B.P., administrator al SC H.C. SRL Ploieşti, un procent de 5 % din valoarea lucrărilor executate şi care urmau a fi prezentate la decontare de firma denunţătorului în baza contractului nr. 4 din 02 mai 2008, încheiat cu societatea aflată în insolvenţă, şi a primit în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, sume de bani, ultima remitere fiind constatată în urma unei proceduri flagrante, pentru semnarea şi ştampilarea, în derularea contractului a documentelor necesare decontării contravalorii lucrărilor de construcţie realizate semnătură şi ştampilă fără de care P.O. Ianca, beneficiara lucrărilor şi unitatea bancară nu ar fi efectuat plata sumelor respective.
S-a mai constatat prin rechizitoriu că în aceeaşi calitate, inculpatul a determinat-o cu intenţie pe R.M., angajată în cadrul firmei sale ca jurist, să completeze în fals procesul verbal al adunării creditorilor din data de 29 septembrie 2008, după ce acesta fusese semnat de reprezentanţii creditorilor, prin adăugarea în conţinutul înscrisului a unor menţiuni contrare realităţii.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi, instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul amintit, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestora, sens în care a reţinut următoarele:
Inculpatul D.M., în calitate de administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, aflată în procedură de insolvenţă, calitate pe care a dobândit-o în baza sentinţei comerciale nr. 2643 din 05 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a pretins de la denunţătorul B.P., administrator al SC H.C. SRL Ploieşti (fostă SC H.F. SRL Ploieşti) un procent de 5 % din contravaloarea lucrărilor executate de firma acestuia din urmă conform contractului de subantrepriză nr. 4 din 02 mai 2008 încheiat cu societatea aflată în insolvenţă şi a primit de la denunţător, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 01 septembrie 2008 suma de 31.200 lei, pe data de 02 septembrie 2008 suma de 4.300 lei, în ziua de 04 noiembrie 2008 suma de 6.000 lei, iar în data de 14 noiembrie 2008 suma de 35.600 lei, ultima remitere fiind constatată în urma unei proceduri flagrante, condiţionând semnarea şi aplicarea ştampilelor R. I.P.U.R.L. şi SC N.G. SRL Bucureşti pe documentele depuse în vederea decontării contravalorii lucrărilor efectuate în regim de subantrepriză, de primirea acestor sume. Semnătura şi ştampilele ce trebuiau sa fie aplicate de inculpatul D.M. erau indispensabile efectuării plăţilor de către P.O. Ianca, judeţ Brăila, beneficiara lucrărilor, prin unitatea bancară unde aceasta îşi avea deschise conturile.
În fapt, inculpatul D.M. s-a prevalat de prerogativele calităţii de administrator judiciar pe deplin conferite de instanţa de judecată şi prevăzute în cuprinsul Legii nr. 85/2006, calitate în care a preluat conducerea efectivă a activităţii SC N.G. SRL Bucureşti, având dreptul de a decide asupra continuării derulării contractului de execuţie în regim de subantrepriză încheiat cu SC H.F. SRL Ploieşti, de a încheia acte de dispoziţie având ca obiect modalitatea de plată a contravalorii lucrărilor, datorată de beneficiarul acestora, P.O.I. şi de a semna documentele depuse în vederea decontării la plată, şi a condiţionat îndeplinirea acestor activităţi de primirea de la administratorul SC HARA CONSTRUCT SRL Ploieşti, fosta SC H.F. SRL Ploieşti a unui procent de 5 % din contravaloarea lucrărilor prezentate la decontare.
Contractul de subantrepriză dintre SC N.G. SRL Bucureşti şi SC H.F. SRL a fost încheiat în condiţiile în care, SC N.G. SRL Bucureşti a adjudecat lucrarea participând la procedura de achiziţie publică în asociere cu SC C. SRL Bucureşti, în ceea ce priveşte întocmirea proiectului tehnic şi cu o a doua firmă, respectiv SC G.E.G. SRL Bucureşti, căreia îi revenea obligaţia de a executa lucrările de construire, asfaltare şi reabilitare a drumurilor, care însă după încheierea contractului cu Primăria Ianca, a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin acordul de asociere.
În aceasta conjunctură, prin intermediul unuia din asociaţii SC N.G. SRL Bucureşti, respectiv B.I., martorul C.M., directorul general al societăţii l-a cunoscut pe denunţătorul B.P., administratorul SC H.F. SRL Ploieşti, firmă având ca obiect principal de activitate executarea lucrărilor de construcţii civile şi industriale.
În condiţiile arătate SC N.G. SRL Bucureşti datora către SC H.F. SRL o sumă importantă în contul lucrărilor realizate până la momentul intrării în procedura insolvenţei, situaţie ce s-a repercutat în mod negativ asupra acestei firme, iar pe de altă parte, SC H.F. SRL Ploieşti avea interesul de a continua lucrările, având în vedere valoarea mare a acestora prevăzută în contractul de subantrepriză.
Astfel, inculpatul avea dreptul de a aviza toate documentele pe care SC H.F. SRL le emitea debitoarei SC N.G. SRL, de a participa la recepţia lucrărilor, de a semna situaţii de lucrări, facturile, actele de cesiune, adică toate documentele impuse prin derularea contractului de executare de lucrări.
Pe de altă parte, firma debitoare a acceptat ca din comisionul ce-i revenea prin încheierea contractului cu Primăria Ianca, să beneficieze în limita procentului de 7 % din valoarea acestuia, urmând ca diferenţa să revină subanteprenorului.
În condiţiile anterior descrise, la data de 26 mai 2008, SC H.F. SRL Ploieşti a emis către SC N.G. SRL Bucureşti factura nr. 12 având ca obiect executarea parţială a lucrărilor prevăzute în contractul nr. 4 din 02 mai 2008, în valoare de 550.000 lei.
La rândul său, SC N.G. SRL Bucureşti a emis către P.O. Ianca factura fiscală seria NELSIM nr. 0001135 din data de 27 mai 2008 având acelaşi obiect ca cel menţionat în factura mai sus indicată, dar în cuantum de 660.736,68 lei, sumă formată din valoarea propriu - zisă a lucrărilor executate, la care s-a adăugat procentul de 6 % datorat SC C. SRL Bucureşti şi un comision de antreprenoriat general perceput de reprezentanţii SC N.G. SRL Bucureşti.
Ambele facturi fiscale au fost însoţite de liste cuprinzând cantităţile de lucrări executate şi preţurile aferente acestora.
În baza unui ordin de plată emis la data de 06 iunie 2008, care a coincis cu data efectuării plăţii, P.O. Ianca, în calitate de beneficiară a lucrărilor, a virat suma de 660.736,68 lei corespunzătoare facturii fiscale nr. 01135 din 27 mai 2008, în contul deschis de SC N.G. SRL Bucureşti la B.T. Bucureşti, agenţia Gara de Nord.
Întrucât nu şi-a primit suma de bani cuvenită pentru lucrările efectuate, recepţionate şi facturate pe data de 26 mai 2008, în cursul lunii iunie 2008 denunţătorul B.P. s-a prezentat la sediul P.O. Ianca, unde a purtat o discuţie pe această temă cu primarul C.G.F., martor în cauză.
Ulterior, denunţătorul l-a contactat pe martorul N.V., în prezent asociat şi unul dintre administratorii SC E.S. SRL Bucureşti, pe care l-a cunoscut în urmă cu zece ani prin prisma relaţiilor comerciale derulate între firma pe care o deţinea la acea vreme, respectiv SC B.H. SRL şi societatea administrată în acel moment de susnumitul şi anume SC R.C.S.T. SRL, împrejurare în care i-a relatat despre datoria pe care o avea faţă de el SC N.G. SRL Bucureşti.
Martorul N.V. îl cunoştea pe B.I., care avea calitatea de asociat în cadrul SC N.G. SRL Bucureşti şi s-a oferit să medieze situaţia tensionată care s-a creat între reprezentanţii celor două firme, având o întrevedere, în incinta unui bar situat la parterul Hotelului I.B., atât cu B.I. cât şi cu directorul general al SC N.G. SRL Bucureşti, C.M., pe care a încercat să-i convingă să-i plătească lui B.P. suma de bani datorată.
Martorul N.V. a mai încercat şi ulterior realizării acestei întâlniri să-i determine pe reprezentanţii SC N.G. SRL Bucureşti să-i achite denunţătorului suma cuvenită, prin mai multe discuţii telefonice.
Conducerea SC N.G. SRL Bucureşti a virat însă în contul SC H.F. SRL Ploieşti doar o parte din suma înscrisă pe factura nr. 12 din 26 mai 2008 şi anume 120.000 lei, diferenţa servind la stingerea unei creanţe către o altă societate comercială, aşa cum rezultă din depoziţia martorului C.M.
Totodată, pentru a se evita pe viitor repetarea situaţiei create, între B.I., asociat în cadrul SC N.G. SRL Bucureşti şi denunţătorul B.P., în calitate de reprezentant al SC H.F. SRL Ploieşti, s-a convenit verbal ca plata sumelor rezultate din lucrările realizate ulterior să se efectueze pe baza unor convenţii de cesiune de creanţă.
În consecinţă, la data de 10 iulie 2008, între reprezentanţii celor două societăţi comerciale a fost încheiată convenţia de cesiune de creanţă nr. 298, în baza căreia cedentul SC N.G. SRL Bucureşti, reprezentată de directorul general C.M. a cesionat irevocabil către SC H.F. SRL Ploieşti creanţa în valoare de 708.499,45 lei (T.V.A. inclus) pe care o deţinea în contra debitorului P.O. Ianca.
La aceeaşi dată s-a emis de către SC N.G. SRL Bucureşti notificarea nr. 301, act prin care P.O. Ianca i-a fost pus în vedere să efectueze plata sumei menţionate în contractul de cesiune anexat, în contul SC H.F. SRL Ploieşti deschis la B.C.R., sucursala Ploieşti.
Înainte însă de încheierea convenţiei de cesiune de creanţă anterior menţionată, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a pronunţat, în dosarul nr. 25941/3/2007, sentinţa comercială nr. 2643 din 05 iunie 2008 prin care a admis cererea creditorului SC R.C. SRL Ploieşti şi în baza art. 33 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 85/2006 a deschis procedura generală împotriva debitoarei SC N.G. SRL Bucureşti, ridicând dreptul de administrare a debitoarei constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.
Totodată, a interzis administratorilor societăţii debitoare înstrăinarea părţilor sociale deţinute la aceasta, dispunând indisponibilizarea părţilor sociale în registrele speciale de evidenţă sau conturile înregistrate electronic. De asemenea, a dat dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea avea disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar.
Instanţa a numit în acest scop în calitate de administrator judiciar pe R. I.P.U.R.L., in cadrul căreia îşi desfăşura activitatea specifică, inculpatul D.M., pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzută de art. 20 din Legea nr. 85/2006 cu conducerea integrală a activităţii societăţii debitoare, stabilind şi o remuneraţie provizorie de 5.000 lei din averea debitoarei, pentru lichidatorul judiciar.
În conţinutul hotărârii a fost constatată existenţa creanţelor deţinute de SC R.C. SRL, în cuantum de 25.246,06 lei şi SC S.S.D. SRL, în sumă de 1.549.495,63 lei, împotriva debitoarei SC N.G. SRL Bucureşti, ca fiind certe, lichide şi exigibile.
Martorul C.M. a aflat despre existenţa hotărârii respective la sfârşitul lunii iunie 2008, de la consilierul juridic al societăţii, B.R., care a identificat minuta consemnată în condica de şedinţă a Tribunalului Municipiului Bucureşti şi care i-a comunicat că poate reprezenta mai departe firma întrucât sentinţa de intrare în procedura insolvenţei nu fusese redactată, urmând ca, după ce li se va transmite un exemplar al acesteia, firma să fie condusă de un administrator judiciar desemnat de instanţă. În aceste condiţii au fost semnate de către susnumitul, în calitate de director general al SC N.G. SRL Bucureşti, la data de 10 iulie 2008, convenţia de cesiune de creanţă nr. 298 şi notificarea aferentă, după care, la data de 15 iulie 2008, acesta a demisionat din cadrul firmei respective.
În ceea ce priveşte P.O. Ianca, conducerea acestei instituţii a luat la cunoştinţă de intrarea SC N.G. SRL Bucureşti în procedura generală de insolvenţă, la data de 23 iulie 2008, când a fost înregistrată în evidenţele proprii adresa emisă în acest sens de către R. I.P.U.R.L., administrator judiciar al societăţii în discuţie, reprezentată de inculpatul D.M. în calitate de preşedinte, adresă căreia i-a fost atribuit numărul de înregistrare 16.834.
La adresa emisă au fost anexate certificatul de grefă al instanţei de judecată în care a fost consemnat dispozitivul hotărârii, sentinţa comercială nr. 2643 din 05 iunie 2008, certificatul constatator emis de O.N.R.C. referitor la SC N.G. SRL Bucureşti, adresa emisă de Tribunal către R. I.P.U.R.L. prin care reprezentantului acesteia i s-a comunicat că a fost desemnat în cauză în calitate de administrator judiciar, certificatul de înregistrare şi atestatul R. I.P.U.R.L., legitimaţia de practician în insolvenţă a inculpatului D.M. şi actul acestuia de identitate.
La rândul său, denunţătorul B.P. a aflat despre pronunţarea hotărârii de intrare în procedura generală de insolvenţă a SC N.G. SRL Bucureşti consultând pagina de internet a Tribunalului Municipiului Bucureşti, împrejurare în care s-a înscris la masa credală la data de 10 iulie 2008, în calitate de creditor al acesteia, cu suma de 430.000 lei.
La solicitarea sa, pe la sfârşitul lunii iunie 2008, martorul N.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul D.M., despre care a luat cunoştinţă că este reprezentantul R. I.P.U.R.L., devenită administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, şi i-a propus să participe la o întâlnire cu administratorul SC H.F. SRL Ploieşti la sediul firmei sale, SC E.S. SRL, propunere pe care inculpatul a acceptat-o.
Cu prilejul acestei întrevederi, denunţătorul B.P. i-a prezentat inculpatului cererea de înscriere la masa credală şi i-a comunicat că este interesat de continuarea lucrărilor, cu condiţia de a-i fi plătite sumele de bani cuvenite pentru lucrările ce urmau a fi realizate.
Inculpatul i-a solicitat cu acest prilej denunţătorului un document din care să rezulte stadiul colaborării derulate între firma sa şi SC N.G. SRL Bucureşti, precum şi intenţia exprimată de a continua această colaborare. La discuţiile purtate între cei doi a fost prezent martorul N.V.
În final, denunţătorul B.P. şi inculpatul D.M. au hotărât să se întâlnească la o dată ulterioară pentru a continua discuţiile, perioadă în care inculpatul urma să se documenteze mai bine cu privire la dosarul de insolvenţă având ca obiect SC N.G. SRL Bucureşti.
La un interval de o săptămână după aceea, conform înţelegerii anterioare, susnumiţii s-au întâlnit tot într-un birou al sediului SC E.S. SRL, administrată de martorul N.V. unde, în prezenţa respectivului, au purtat discuţii în legătură cu o adresă pe care denunţătorul B.P. trebuia să o emită către R. I.P.U.R.L. pentru a solicita reprezentantului acesteia să participe la recepţia unei lucrări executate în localitatea Ianca. Urmare acestei discuţii, a fost emisă o adresă prin care denunţătorul B.P. l-a încunoştiinţat pe inculpat, în calitate de reprezentant al R. I.P.U.R.L., de efectuarea la data de 24 iulie 2008 a recepţiei parţiale a lucrărilor efectuate.
Cu prilejul celor două întrevederi care au avut loc în sediul SC E.S. SRL, prima fiind solicitată de martorul N.V. la cererea denunţătorului B.P., inculpatul D.M. a înţeles efectul negativ pe care l-a exercitat asupra situaţiei economico - financiare a SC H.F. SRL Ploieşti neplata sumei de 430.000 lei datorată de SC N.G. SRL Bucureşti, dar şi interesul administratorului primei societăţi de a continua derularea contractului de subantrepriză, avându-se în vedere în acest sens nu numai cuantumul mare al valorii lucrărilor prevăzute în contract, dar şi posibilitatea efectuării de lucrări suplimentare, neînscrise în respectivul contract, a căror valoare putea fi, de asemenea, semnificativă.
Astfel, în urma discuţiei purtate anterior, la data de 24 iulie 2008 denunţătorul B.P. s-a întâlnit cu inculpatul D.M. la sediul P.O. Ianca, judeţ Brăila, unde s-a constituit o comisie de recepţie formată din cei doi, alături de care au fost incluşi M.E., angajat în cadrul SC N.G. SRL Bucureşti şi trei salariaţi ai P.O. Ianca.
După constatarea existenţei lucrărilor şi măsurarea acestora a fost întocmit procesul – verbal de recepţie intitulat „Total general măsurătoare lucrări asfaltare Ianca”, document ce a fost semnat de toţi membrii comisiei de recepţie, ştampilat cu ştampila R. I.P.U.R.L., după care a fost înregistrat în evidenţele beneficiarului, P.O. Ianca, sub nr. 16.899 din 24 iulie 2008.
Cu acel prilej denunţătorul B.P. a discutat cu inculpatul D.M. despre documentele pe care acesta trebuia să le semneze şi ştampileze în calitate de administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, respectiv situaţiile de lucrări, convenţiile de cesiune de creanţă şi notificările aferente acestora, documente pe baza cărora P.O. Ianca urma să efectueze plata contravalorii lucrărilor în procent de 7 % în contul SC N.G. SRL Bucureşti, deschis la B.T. Bucureşti, Agenţia Gara de Nord, 10 % reprezentând garanţia de bună execuţie în contul deschis de SC H.F. SRL Ploieşti în favoarea SC N.G. SRL Bucureşti la B.T., sucursala Ploieşti şi 83 % în contul SC H.F. SRL Ploieşti deschis la B.C.R., sucursala Ploieşti.
Fără semnarea şi aplicarea de către inculpatul D.M. a ştampilelor aparţinând R. I.P.U.R.L. şi a SC N.G. SRL Bucureşti pe documentele enumerate mai sus, P.O. Ianca nu ar fi efectuat plata sumelor de bani în procent de 93 % din cuantumul lucrărilor, în conturile SC H.F. SRL Ploieşti, ceea ce ar fi pricinuit acestei firme un prejudiciu semnificativ, în condiţiile în care, aşa cum reiese din declaraţia denunţătorului, angajaţii săi executaseră circa 80 – 90 % din lucrările contractate, iar recepţia acestora se desfăşura conform înţelegerii convenite cu reprezentanţii beneficiarului şi cu administratorul judiciar, pe etape.
Inculpatul D.M., în contextul întâlnirii de la P.O. Ianca, fiind singura persoană care avea dreptul, în virtutea calităţii de administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, să semneze acele documente, i-a pretins denunţătorului B.P. plata unui procent de 5 % din cuantumul lucrărilor subcontractate şi care urmau a fi încasate, pentru a semna şi ştampila documentele ce urmau a fi introduse la plată, punându-i în vedere că, în situaţia în care nu va accepta remiterea sumelor de bani reprezentând procentul pretins, el nu va semna nici un astfel de document.
Răspunsul dat de denunţător acestei cereri făcute de inculpat a fost că suma pretinsă este mare şi nu are de unde să o obţină, dar că se va mai gândi şi îi va comunica hotărârea pe care o va adopta în acest sens.
În aceeaşi zi, în timp ce se deplasa către municipiul Ploieşti, denunţătorul B.P. a fost contactat telefonic de către inculpatul D.M., care nu a făcut altceva decât să încerce să-l convingă să accepte remiterea către el a procentului de 5 %, spunându-i că, în caz contrar, urma să piardă foarte mulţi bani.
Instanţa de fond a mai reţinut că, potrivit susţinerilor denunţătorului, convorbirile telefonice dintre acesta şi inculpat au continuat şi după ce primul a ajuns în municipiul Ploieşti, împrejurarea în care acesta i-a propus inculpatului o scăderea a procentului pretins la 1 – 2 % din cuantumul lucrărilor, propunere respinsă de inculpat care, într-un mod ultimativ, i-a pus în vedere denunţătorului că, în cazul în care nu acceptă procentul de 5 % va proceda la rezilierea contractului şi oprirea lucrărilor.
Denunţătorul a făcut o analiză a sumelor de bani investite până în acel moment în executarea lucrărilor şi a constatat că desfiinţarea contractului de subantrepriză încheiat cu SC N.G. SRL Bucureşti ar reprezenta pentru firma sa o pierdere semnificativă, situaţie în care i-a comunicat inculpatului că este de acord să-i plătească procentul de 5 %, dar numai după încasarea contravalorii lucrărilor întrucât nu dispune de sumele de bani cuantificate în acest procent.
Cu acest prilej denunţătorul a convenit cu inculpatul D.M. să se prezinte la sediul societăţii sale pentru calcularea procentului de 5 % ce urma a-i fi remis şi semnarea documentelor corespunzătoare decontării contravalorii lucrărilor recepţionate în ziua de 24 iulie 2008.
Drept urmare, instanţa de fond a reţinut că, la data de 01 august 2008, inculpatul D.M. s-a prezentat la sediul firmei denunţătorului unde, în baza situaţiilor de lucrări, au fost întocmite facturile fiscale emise de SC H.F. SRL Ploieşti către SC N.G. SRL Bucureşti, precum şi de către aceasta din urmă către P.O. Ianca, facturi în baza cărora a fost calculat şi procentul de 5 % pe care urma să-l primească inculpatul.
Tot cu această ocazie, la sediul SC H.F. SRL din Ploieşti, inculpatul a semnat şi ştampilat cu ştampile aparţinând SC N.G. SRL Bucureşti şi R. I.P.U.R.L. următoarele documente ce trebuiau introduse la plată: „Lista cuprinzând cantităţile de lucrări la data de 24 iulie 2007 în localitatea Ianca, judeţ Brăila” în valoare de 277.704,30 lei; „Lista cuprinzând cantităţile de lucrări la data de 24 iulie 2007 în localitatea Ianca, judeţ Brăila” în valoare de 851.469,15 lei; Convenţia de cesiune de creanţă nr. 86 din data de 01 august 2008 având ca obiect suma de 706.719,40 lei încheiată între SC N.G. SRL Bucureşti prin administrator judiciar R. I.P.U.R.L. şi SC H.F. SRL Ploieşti; Notificarea către P.O. Ianca, judeţ Brăila, aferentă convenţiei de cesiune de creanţă susmenţionate, prin care s-a solicitat instituţiei respective plata unor sume de bani astfel: 706.719,40 lei, reprezentând valoarea creanţei cesionate către SC H.F. SRL Ploieşti, pentru a fi vărsată în contul acesteia la B.C.R., sucursala Ploieşti; 59.602,84 lei pentru a fi vărsată în contul SC N.G. SRL Bucureşti, cont al lichidării deschis la B.T., sucursala Bucureşti, Agenţia de Nord; 85.146,91 lei, reprezentând garanţia de bună execuţie de 10 % din cuantumul lucrărilor recepţionate la data de 24 iulie 2008, pentru a fi vărsate în contul de garanţie deschis la B.T., Sucursala Ploieşti; 106.354,31 lei, reprezentând garanţia de bună execuţie de 10 % din cuantumul unei părţi a lucrărilor recepţionate la datele de 27 mai 2008 şi 12 iunie 2008, pentru a fi virată în contul de garanţie deschis la B.T., sucursala Ploieşti; Convenţia de cesiune de creanţă nr. 87 din data de 01 august 2008 având ca obiect suma de 230.494,57 lei, încheiată între SC N.G. SRL Bucureşti reprezentată de administrator judiciar R. I.P.U.R.L. şi SC H.F. SRL Ploieşti; Notificarea către P.O. Ianca, judeţ Brăila, aferentă convenţiei de cesiune de creanţă sus-indicate, prin care s-a solicitat instituţiei respective plata următoarelor sume de bani: 230.494,57 lei, reprezentând valoarea creanţei cesionate către SC H.F. SRL Ploieşti, pentru a fi virată în contul acestuia deschis la B.C.R., sucursala Ploieşti; 19.439,30 lei pentru a fi virată în contul SC N.G. SRL Bucureşti, cont de lichidare deschis la B.T, Agenţia Gara de Nord; 27.770,43 lei, reprezentând garanţia de bună execuţie în procent de 10 % din cuantumul unei părţi a lucrărilor recepţionate la data de 24 iulie 2008, pentru a fi vărsată în contul de garanţie deschis la B.T., sucursala Ploieşti.
Motivul pentru care la data de 01 august 2008 au fost întocmite două convenţii de cesiune de creanţă l-a constituit faptul că una din acestea a avut ca obiect contravaloarea lucrărilor de asfaltare şosele, iar cealaltă s-a referit la cuantumul lucrărilor de amenajare a parcărilor şi trotuarelor.
După întocmirea facturilor inculpatul D.M. a calculat pe o coală de hârtie procentul de 5 % pe care i l-a pretins denunţătorului B.P., din suma de 706.719,40 lei ce a făcut obiectul convenţiei de cesiune de creanţă nr. 86 din 01 august 2008 şi care a fost înscrisă pe factura eliberată de SC H.F. SRL Ploieşti către SC N.G. SRL Bucureşti, rezultând suma de 35.500 lei, pe care urma să i-o remită, în numerar, inculpatului D.M. după încasarea de la beneficiarul lucrărilor în contul deschis la B.C.R., sucursala Ploieşti a contravalorii lucrărilor.
Acest calcul olograf efectuat de inculpat nu reprezintă altceva decât o pretindere reiterată a procentului de 5 % din sumele arătate şi nicidecum un folos necuvenit dobândit ulterior îndeplinirii unei atribuţii legale. Infracţiunea de luare de mită se consumase deja la momentul pretinderii iniţiale arătate mai sus.
În concret, SC H.F. SRL Ploieşti a emis către SC N.G. SRL Bucureşti, reprezentată prin administratorul judiciar R. I.P.U.R.L., factura fiscală nr. 27 din 01 august 2008 având ca obiect suma de 706.719,40 lei reprezentând valoarea creanţei cedate conform convenţiei nr. 86 din 01 august 2008, precum şi factura fiscală nr. 28 din 01 august 2008 având înscrisă suma de 230.494,57 lei, reprezentând cuantumul creanţei cedate în baza convenţiei nr. 87 din 01 august 2008.
La sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie 2008, denunţătorul B.P. (aşa cum susţine acesta şi cum rezultă din listing-ul telefonic pus la dispoziţie de Compania de telefonie mobilă V.R. SA) a fost contactat telefonic de inculpatul D.M., care i-a spus că P.O. Ianca a efectuat plata sumelor de bani înscrise în notificarea aferentă convenţiei nr. 86 şi l-a întrebat când să vină pentru a primi suma reprezentând procentul de 5 % pretins şi calculat anterior. Cu acest prilej denunţătorul a convenit cu inculpatul D.M. ca acesta să vină la Ploieşti pe data de 01 septembrie 2008 pentru a primi suma cerută, locul de întâlnire stabilit ulterior fiind zona situată în apropierea Tribunalului Prahova.
Aşa cum rezultă din declaraţia denunţătorului, dar şi din extrasul de cont nr. 13 din 03 septembrie 2008 aferent perioadei 01 septembrie 2008 - 02 septembrie 2008, acesta a ridicat de la unitatea bancară, la 01 septembrie 2008 (B.C.R., sucursala Ploieşti) cu titlu de „cheltuieli diverse şi salarii” suma de 60.000 lei dar, întrucât avea de efectuat şi alte plăţi, a hotărât să-i remită inculpatului D.M. doar suma de 31.200 lei.
Inculpatul D.M. a sosit în ziua şi locul convenit pentru a avea loc întâlnirea (în faţa Tribunalului Prahova) la volanul autoturismului de culoare neagră, marca H.S.F. denunţătorul B.P. s-a urcat în maşina acestuia şi i-a înmânat suma de 31.200 lei, formată din bancnote de câte 100 lei şi 50 lei, pe care inculpatul a numărat-o, după care a introdus-o într-o sacoşă din plastic, aceeaşi cu care a venit de fiecare dată inculpatul la întâlnirile cu denunţătorul, aşa cum declară acesta. Nemulţumit fiind, inculpatul D.M. a solicitat denunţătorului diferenţa până la concurenţa sumei de 35.500 lei pretinsă şi calculată iniţial, denunţătorul asigurându-l că va face rost şi de acei bani pe care îi va înmâna a doua zi, când urmau să se întâlnească în acelaşi scop, tot în apropierea Tribunalului Prahova.
În aceleaşi circumstanţe ale primei întâlniri din autoturismul inculpatului, în faţa Tribunalului Prahova din data de 01 septembrie 2008, după numărarea şi primirea sumei arătate, inculpatul D.M. a semnat şi a aplicat ştampilele aparţinând SC N.G. SRL Bucureşti şi R. I.P.U.R.L. pe convenţia de cesiune de creanţă nr. 121 din 28 august 2008 încheiată între SC H.F. SRL Ploieşti şi SC N.G. SRL Bucureşti, având ca obiect suma de 498.967,86 lei, precum şi notificarea aferentă acestei convenţii adresată P.O. Ianca, judeţ Brăila, prin care se solicita acestei instituţii plata următoarelor sume de bani: 498.967,86 lei, reprezentând valoarea creanţei cesionate pentru a fi vărsată în contul SC H.F. SRL Ploieşti deschis la B.C.R., sucursala Ploieşti; 42.081,62 lei, reprezentând suma cuvenită SC N.G. SRL Bucureşti, pentru a fi plătită în contul acesteia, cont al lichidării, deschis la B.T., Agenţia Gara de Nord; 60.116,60 lei, reprezentând garanţia de bună execuţie în procent de 10 % din suma consemnată în situaţia de lucrări datând din 28 august 2008, pentru a fi virată în contul de garanţie deschis la B.T., sucursala Ploieşti.
Aşa cum a fost precizat anterior, efectuarea plăţii era posibilă numai după semnarea şi ştampilarea acestor documente de către inculpat, activitate care a avut loc ulterior primirii sumei arătate.
Urmare înţelegerii stabilite în ziua precedentă, pe data de 02 septembrie 2008, inculpatul D.M. a primit de la denunţător suma de 4.300 lei ce i-a fost remisă, în habitaclul autoturismului marca H.S.F., cu care s-a deplasat la locul de întâlnire convenit anterior, inculpatul a procedat la numărarea banilor primiţi de la denunţător, pe care i-a introdus apoi în aceeaşi sacoşă de plastic ce conţinea documente aparţinând SC N.G. SRL Bucureşti şi R. I.P.U.R.L., aşa cum a susţinut denunţătorul şi cum a fost confirmată în cadrul procedurii flagrante.
Convenienţa întâlnirilor dintre denunţător şi inculpat este confirmată şi de existenţa convorbirilor dintre aceştia, aşa cum sunt evidenţiate de relaţiile puse la dispoziţie de SC V.R. SA, la data de 02 septembrie 2008 fiind consemnate două apeluri ale inculpatului D.M. către denunţătorul B.P.
Referitor la determinarea învinuitei R.M. de către inculpatul D.M. sa altereze un înscris sub semnătură privată, ca infracţiune mijloc, falsul, pentru săvârşirea infracţiunii scop, luarea de mită, din cele ce vor urma rezultă legătura de cauzalitate între cele doua infracţiuni.
În concret, inculpatul D.M. a urmărit prin falsificarea procesului - verbal al adunării creditorilor din 29 septembrie 2008 păstrarea calităţii sale de administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, precum şi omiterea prezentării convenţiilor de cesiune de creanţă şi a notificărilor aferente.
Deşi a figurat în evidenţele U.N.P.I.R. cu sediul în municipiul Bucureşti, R. I.P.U.R.L., reprezentată de inculpatul D.M. nu şi-a desfăşurat activităţile conforme obiectului prevăzut de lege la acea adresă, dosarele privind societăţile în care figura, fie în calitate de administrator judiciar, fie în calitate de lichidator, fiind păstrate în biroul Societăţii Civile de Avocaţi G.A., având sediul în municipiul Bucureşti, de unde au şi fost ridicate de organele de cercetare penală.
Până la angajarea în calitate de jurist în cadrul R. I.P.U.R.L. a învinuitei R.M., la data de 05 iunie 2008, când între R. I.P.U.R.L., reprezentată de inculpatul D.M. în calitate de angajator şi învinuita R.M., în calitate de salariat, a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 3420/1VE, în baza căruia aceasta din urmă avea să îndeplinească funcţia de jurist, pentru care era remunerată cu un salariu de bază lunar brut în sumă de 1.800 lei, activitatea de reprezentare în instanţă, de întocmire şi emitere a documentelor prevăzute de Legea nr. 85/2006 a fost asigurată de SCA G.A. unde, de altfel, figura sediul de corespondenţă al R. I.P.U.R.L.
Probele administrate în cauză au evidenţiat că învinuita R.M. de la momentul angajării s-a ocupat în fapt de întocmirea întregii documentaţii în toate dosarele de insolvenţă, asigurând şi reprezentarea în instanţă a R. I.P.U.R.L. Aceasta a confirmat că sediul declarat al R. I.P.U.R.L. nu avea nici o legătură cu locaţia unde şi-a desfăşurat activitatea şi unde s-a purtat corespondenţa legată de aceste dosare.
Inculpatul D.M. a ales să-şi desfăşoare activitatea de practician în insolvenţă în alt sediu decât cel cu care figura înregistrat în evidenţele oficiale, cu un contract de asistenţă juridică pretins încheiat cu societatea de avocaţi care i-a acordat servicii de consiliere şi reprezentare în instanţă pe care nu l-a semnat şi ştampilat în calitate de reprezentant al R. I.P.U.R.L., având-o salariată pe funcţia de jurist pe învinuita R.M., a cărei remuneraţie nu a fost plătită pe ştate de plată, ci de către avocat G.C. sau de una din angajatele acesteia, deşi între învinuită şi avocata respectivă nu existau raporturi de prepuşenie.
Aşa cum a rezultat din cercetări, din dispoziţia inculpatului D.M., care i-a prezentat în acest scop sentinţa comercială de desemnare a R. I.P.U.R.L. în calitate de administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, învinuita R.M. a îndeplinit formalităţile prevăzute de Legea nr. 85/2006, respectiv emiterea de notificări către creditorii societăţii aflate în procedură de insolvenţă, notificarea debitorilor şi efectuarea de verificări la O.N.R.C.
La data de 29 septembrie 2008 au fost convocaţi creditorii SC N.G. SRL Bucureşti, dintre care s-au prezentat SC R.C. SRL, prin martorul G.E., SC S.S.D. SRL, prin martor D.D. şi SC E.C. SRL, prin martor T.S., cei trei desfăşurându-şi activitatea în baza unor contracte de asistenţă juridică cu SC U.A. SRL Bucureşti, societate având ca obiect de activitate recuperarea profesională de creanţe.
Ordinea de zi propusă pentru a fi pusă în discuţia participanţilor în cadrul adunării creditorilor programată a avea loc pe data de 29 septembrie 2008, a fost următoarea: prezentarea situaţiei economico - financiare a societăţii debitoare; desemnarea comitetului creditorilor; confirmarea/înlocuirea administratorului judiciar.
De menţionat este faptul că martorul D.D. a reprezentat în instanţă şi implicit la şedinţa adunării creditorilor şi creditorii, persoane fizice L.P. şi P.P., foşti angajaţi ai SC N.G. SRL Bucureşti.
Din dispoziţia inculpatului D.M., la şedinţă a participat în calitate de angajat al R. I.P.U.R.L. învinuita R.M., care a primit sarcina de a completa procesul - verbal privind desfăşurarea adunării creditorilor.
Aşa cum a rezultat din fotocopia procesului - verbal întocmit la sfârşitul adunării creditorilor şi pus la dispoziţia acestora de învinuită din dispoziţia inculpatului (fiind fotocopiat după exemplarul original în incinta Tribunalului Municipiului Bucureşti), la pct. 1 pe ordinea de zi nu apare consemnată prezentarea situaţiei economico - financiare a societăţii debitoare, din depoziţiile martorilor stabilindu-se că inculpatul D.M. a făcut vorbire în mod sumar despre existenţa unui contract în derulare al SC N.G. SRL Bucureşti cu o altă societate, de pe urma căruia urma să se încaseze şi să se aducă la masa credală suma de 40.000 lei. Nu a fost prezentată de către inculpat valoarea reală a acestor creanţe, nefiind vorba de omisiune ci de realizarea unui scop infracţional aşa cum rezulta din cele de mai sus.
La pct. 2 şi anume „desemnarea comitetului creditorilor”, procesul - verbal nu conţine nici o menţiune în forma iniţială a întocmirii sale. Mai mult, spaţiul este barat cu o linie, depoziţiile martorilor audiaţi, D.A.D., T.A.S. şi G.E., evidenţiind că au fost făcute propuneri nominale cu privire la componenţa acestui comitet, în vederea validării acestuia de către judecătorul sindic. Tot din depoziţiile martorilor a rezultat că învinuita R.M. a susţinut în faţa reprezentanţilor creditorilor că nu poate fi ales comitetul creditorilor întrucât nu este întrunit cvorumul necesar, aspecte care nu au fost cuprinse însă în procesul - verbal.
Din conţinutul aceluiaşi proces - verbal pus la dispoziţia reprezentanţilor creditorilor şi care reprezintă, în fapt, realitatea celor discutate şi a hotărârilor luate, la pct. 3 „confirmarea/înlocuirea administratorului judiciar” a rezultat propunerea făcută de aceştia de înlocuire a administratorului judiciar. Din depoziţiile aceloraşi martori a rezultat că s-a făcut o propunere de către învinuita R.M. în sensul confirmării administratorului judiciar, în cauză inculpat D.M., propunere care a fost respinsă de reprezentanţii creditorilor şi mai mult, s-a propus înlocuirea acestuia, aducându-se ca argumente faptul că, până la momentul întrunirii, administratorul judiciar nu intrase nici măcar în posesia documentelor contabile ale societăţii ce intrase în procedură de insolvenţă, fapt ce evidenţia dezinteresul acestuia.
Procedându-se în cadrul cercetărilor la ridicarea dosarului de insolvenţă aflat pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti nr. 25.941/3/2007, care viza SC N.G. SRL Bucureşti, s-a constatat că procesul - verbal depus ca înscris doveditor al celor discutate şi hotărâte în cadrul adunării creditorilor din 29 septembrie 2008, prezintă adăugiri esenţiale, care îi schimbă în totalitate scopul pentru care a fost întocmit, dar în egală măsură evidenţiază în mod concludent aceeaşi rezoluţie infracţională a inculpatului D.M.
Astfel, după ce acest proces - verbal a fost semnat de reprezentanţii creditorilor mai sus indicaţi, la un interval de aproximativ două zile faţă de data la care a avut loc adunarea creditorilor, învinuita R.M., care participa pentru prima dată la o astfel de activitate, la solicitarea inculpatului a adăugat pe procesul - verbal în discuţie mai multe menţiuni contrare realităţii.
În concret, susnumita a consemnat pe fila nr. x a procesului - verbal, la pct. 2 pe ordinea de zi privitoare la alegerea comitetului creditorilor, menţiunea că „nu au fost întrunite condiţiile prevăzută de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 85/2006” necesare îndeplinirii acestei activităţi.
Instanţa de fond a reţinut că, caracterul contrar realităţii al acestei menţiuni a rezultat din conţinutul art. 13 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, care stipulează că „adunarea creditorilor va putea fi convocată şi … sau la cererea creditorilor, deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30 % din valoarea totală a acestora”.
De asemenea, potrivit art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majorităţi prin valoare a creanţelor prezente, cu excepţia cazurilor în care legea cere o majoritate specială şi nu cea de 30 % din valoarea totală a creanţelor împotriva averii debitorului.
Prin urmare, putea fi ales un comitet al creditorilor, fiind îndeplinite la data de 29 septembrie 2008 condiţiile prevăzută de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 întrucât, consultând tabelul definitiv al obligaţiilor de plată s-a observat că valoarea creanţelor deţinute de creditorii prezenţi, printre care SC S.S.D. SRL, ce figura cu o valoare a creanţei de 1.549.495,63 lei, depăşea procentul de 30 % instituit de lege. Aşa cum a rezultat din tabelul definitiv al obligaţiilor debitorului SC N.G. SRL Bucureşti încheiat la data de 29 septembrie 3008, valoarea totală a creanţelor era de 2.410.264,68 lei care, raportat la creanţa SC S.S.D. SRL evidenţiază că erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru constituirea comitetului creditorilor.
De asemenea, învinuita R.M., tot în baza dispoziţiei primite de la inculpat, a adăugat pe fila nr. x a procesului - verbal, la punctul nr. 3 pe ordinea de zi, două menţiuni având un conţinut fictiv.
Astfel, la alin. (1) de la pct. 3 a înscris menţiunea „nu întrunite condiţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 pentru recomandarea Comitetului creditorilor” pentru confirmarea/înlocuirea administratorului judiciar. Această consemnare este contrară realităţii întrucât în articolul indicat, teza finală, se statuează că, creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul sindic, aspect care mai reiese şi din art. 11 alin. (1) lit. d) din cuprinsul aceluiaşi act normativ.
Conţinutul acestei menţiuni este contrar şi discuţiilor purtate în cadrul şedinţei, întrucât reprezentantul creditorului SC R.C. SRL, martorul G.E. a solicitat înlocuirea administratorului judiciar pe considerentul că inculpatul nu intrase în posesia documentelor contabile ale debitoarei şi nu părea să-şi dea interesul în derularea procedurii de insolvenţă.
Acelaşi caracter fictiv îl prezintă şi menţiunea scrisă de învinuita R.M. la alin. (2) al pct. 3 pe ordinea de zi, respectiv „nu necesar votul creditorilor prezenţi întrucât nu s-a propus intrarea în faliment în procedură simplificată potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 85/2006”. Din contră, reprezentanţii creditorilor au solicitat intrarea în procedura simplificată a falimentului.
S-a precizat faptul că, după semnarea procesului - verbal de către reprezentanţii creditorilor, aceştia au insistat pe lângă învinuita R.M. să le fie înmânată o copie a procesului - verbal, lucru pe care aceasta l-a realizat şi astfel s-a putut face deosebirea între procesul - verbal în forma în care a fost semnat de reprezentanţii creditorilor şi acelaşi proces - verbal în care au fost inserate menţiunile contrare realităţii (al căror conţinut a fost explicat în cele ce preced) şi care a fost depus la dosarul de insolvenţă.
Inculpatul D.M. a ascuns în mod conştient reprezentanţilor creditorilor încheierea convenţiilor de cesiune de creanţă şi a notificărilor aferente acestora, documente prin care SC N.G. SRL Bucureşti ceda în favoarea SC H.F. SRL creanţele deţinute în contra P.O. Ianca, judeţ Brăila şi nu a supus încheierea acestor tranzacţii confirmării judecătorului sindic, aşa cum era obligat conform art. 20 alin. (1) lit. m) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Această conduită s-a explicat prin faptul că inculpatul era mai degrabă interesat să acorde un interes sporit SC H.F. SRL Ploieşti de la al cărei administrator primise deja până în acel moment suma de 35.500 lei cu titlu de mită, pretinsă acestuia şi nu să respecte dispoziţiile legii în baza căreia, de fapt, ar fi trebuit să îşi desfăşoare activitatea.
În acest sens sunt relevante şi prevederile art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora deciziile manageriale aparţinând administratorului judiciar pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori prin organele acestora. Acesta a reprezentat motivul pentru care inculpatul nu a dorit constituirea comitetului creditorilor şi astfel a dispus ca salariata sa, învinuita R.M., să consemneze în procesul - verbal, în mod nereal, că nu ar fi întrunite condiţiile legale în acest sens.
Această situaţie este în strânsă legătură cu cererea de înlocuire a inculpatului din funcţia de administrator judiciar formulată de un reprezentant al creditorilor, cerere pe care inculpatul a respins-o deoarece, într-o asemenea eventualitate, D.M. nu-şi mai putea asigura venituri ilicite sub forma sumelor de bani pretinse cu titlu de mită de la administratorul B.P., întrucât nu mai putea exercita acele atribuţii pentru îndeplinirea cărora a pretins şi primit anterior bani.
În cazul în care procedura de insolvenţă ar fi intrat în etapa lichidării judiciare, exista posibilitatea ca inculpatul D.M. să nu mai fie desemnat în calitate de lichidator judiciar, ceea ce ar fi contravenit interesului său de a obţine în continuare cu titlu de mită de la denunţătorul B.P. sume de bani în schimbul îndeplinirii atribuţiilor specifice acestei calităţi şi promisiunii făcute acestuia de derulare în continuare a contractului.
Acesta a fost motivul pentru care a dat dispoziţie învinuitei R.M. să completeze la alin. (2) al pct. 3 pe ordinea de zi din procesul - verbal al adunării creditorilor că nu s-a propus intrarea în faliment în procedură simplificată, potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, deşi această solicitare a fost formulată de către reprezentanţii creditorilor.
Procesul - verbal astfel contrafăcut prin adăugire a fost depus la dosarul de insolvenţă nr. 25.941/3/2007 al Tribunalului Municipiului Bucureşti şi valorificat în Raportul periodic de activitate regăsit în încheierea judecătorului sindic din data de 30 octombrie 2008.
Menţiunile contrare realităţii, consemnate în procesul - verbal arătat, au fost evidenţiate prin cererea depusă la dosarul de insolvenţă de către creditori de înlocuire a administratorului judiciar, aspect reluat în Raportul periodic de activitate de către inculpatul D.M., care a fost nevoit, în condiţiile arătate, să insereze această menţiune.
Urmare faptului că cererea de înlocuire a sa din calitatea de administrator judiciar nu a fost consemnată, aşa cum ar fi trebuit, în cuprinsul procesului - verbal al adunării creditorilor din 29 septembrie 2008, fiind ulterior depusă la judecătorul sindic, punerea în discuţie a acestei solicitări a fost amânată pentru data de 05 martie 2009, dată până la care inculpatul putea să-şi exercite prerogativele de administrator judiciar şi implicit a rezoluţiei infracţionale.
Împrejurările comiterii faptelor arătate au fost recunoscute de învinuita R.M. şi detaliate în cuprinsul declaraţiilor date.
La data de 04 noiembrie 2008, aşa cum susţine denunţătorul, cum indirect a recunoscut şi inculpatul şi cum este evidenţiat şi în cuprinsul relaţiilor oferite de operatorul de telefonie V.R. SA, denunţătorul B.P., având nevoie de lichidităţi pentru desfăşurarea şi finanţarea activităţilor derulate de firma sa, l-a contactat telefonic pe inculpatul D.M., căruia i-a solicitat să-i deblocheze, conform contractului de subantrepriză, suma reprezentând garanţia de bună execuţie virată de P.O. Ianca în contul de garanţie deschis de societatea sa la B.T., sucursala Ploieşti, în favoarea SC N.G. SRL Bucureşti, potrivit notificărilor. Inculpatul D.M. i-a comunicat tot telefonic denunţătorului că se va deplasa în acest scop în municipiul Ploieşti, cu condiţia de a primi procentul de 5 % pretins anterior, fără a preciza cuantumul exact al acestuia întrucât urma a fi calculat, ca şi anterior, la momentul întâlnirii, cu raportare la suma ce urma a fi deblocată din contul de garanţie de bună execuţie.
La data stabilită, orele 1300 inculpatul D.M. s-a prezentat la sediul firmei denunţătorului, care i-a spus că nu poate să îi dea decât suma de 5.000 lei ce ar fi putut fi procurată la acea dată, împrejurare în care inculpatul i-a pretins suma de 6.000 lei de care avea urgent nevoie, numai în schimbul remiterii acesteia fiind de acord să-i deblocheze din contul de garanţie circa 75.000 lei, aşa cum şi-a amintit denunţătorul.
Prima instanţă a constatat că adresa întocmită de B.P., prin care s-a solicitat B.T., sucursala Ploieşti, evidenţiază însă că s-a cerut deblocarea sumei de 79.042,14 lei din contul de garanţie deschis de SC H.F. SRL Ploieşti în favoarea SC N.G. SRL Bucureşti, în condiţiile nevoii de lichidităţi şi de această dată denunţătorul fiind de acord cu remiterea sumei pretinse de inculpat.
Adresa respectivă a fost concepută de inculpat şi tehnoredactată pe calculator de una din angajatele denunţătorului, după care D.M. a semnat-o şi a aplicat pe acest document ştampilele aparţinând SC N.G. SRL Bucureşti şi R. I.P.U.R.L., adresa fiind ulterior înaintată unităţii bancare.
Deoarece obţinerea sumei pretinse de inculpatul D.M. nu s-a putut realiza în scurt timp, iar acesta trebuia să ajungă în municipiul Braşov, cei doi au stabilit să se întâlnească în aceeaşi zi, spre seară, la restaurantul H., aparţinând denunţătorului B.P., locaţie unde respectivul urma să-i remită inculpatului cei 6.000 lei pretinşi în schimbul deblocării din contul de garanţie de bună execuţie a sumei sus arătate.
Locul de întâlnire a fost ales de denunţătorul B.P. în scopul înregistrării, cu ajutorul sistemului de supraveghere electronică montat în local, a imaginilor ce urmau să surprindă remiterea, respectiv primirea sumei pretinse de inculpatul D.M. cu titlu de mită.
În jurul orelor 19,59 acesta a intrat în incinta restaurantului H. unde era aşteptat de către denunţător, cei doi s-au aşezat la o masă, după care B.P. i-a înmânat administratorului judiciar suma de 6.000 lei, compusă din bancnote în cupiură de 50 lei. În timpul acestei întrevederi s-a stabilit ca într-una din zilele săptămânii următoare să aibă loc o nouă întâlnire în vederea semnării de către inculpatul D.M. a documentelor aferente lucrărilor finalizate.
Momentele remiterii, respectiv primirii sumei de 6.000 lei de către inculpatul D.M. au fost înregistrate de camerele de luat vederi ale restaurantului, imaginile fiind transferate pe un suport tip C.D. predat organelor de anchetă de către denunţătorul B.P., după depunerea şi înregistrarea în data de 06 noiembrie 2008, la sediul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, a autodenunţului formulat de acesta.
Întâlnirea a fost confirmată prin apelurile telefonice dintre inculpat şi denunţător, aşa cum au fost evidenţiate din datele furnizate de operatorul de telefonie mobilă. Ca şi anterior, inculpatul D.M. mai întâi s-a asigurat de obţinerea acestor sume ilicite, pretinderea fiind momentul consumării infracţiunii, urmată apoi de semnarea documentelor şi primirea banilor, rezoluţia infracţională a acestuia fiind unică şi neîntreruptă.
După verificarea competenţei materiale, D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, constatând că valoarea sumei pretinsă şi primită cu titlu de mită este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 EUR, a solicitat la data de 11 noiembrie 2008 Tribunalului Prahova autorizarea pe o perioadă de 30 zile cu începere de la data respectivă, orele 18,00, a interceptării şi înregistrării convorbirilor, comunicărilor, SMS - urilor, imaginilor, purtate şi transmise de la posturile telefonice 0742.xxx.xxx, utilizat de denunţătorul B.P. şi 0723.398.499, utilizat de inculpatul D.M. Totodată, s-a mai solicitat instanţei de judecată autorizarea înregistrării imaginilor şi convorbirilor cu mijloace tehnice speciale în mediul ambiental, realizate în cadrul întâlnirilor ce urmau a avea loc între denunţătorul B.P. şi inculpatul D.M. în sediul, barul şi biroul SC H.C. SRL Ploieşti, situate în municipiul Ploieşti.
Tribunalul a admis cererile formulate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti prin încheierea nr. 120 din 11 noiembrie 2008, pronunţată în dosar nr. 50/P/I/2008, încheiere în baza căreia au fost emise autorizaţiile nr. 5, înregistrarea imaginilor şi convorbirilor cu mijloace tehnice speciale în mediul ambiental, nr. 144, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor, SMS sau imagini pe telefonul cu numărul 0742.xxx.xxx utilizat de B.P. şi nr. 145, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor, SMS sau imagini pe telefonul cu numărul 0723.xxx.xxx utilizat de inculpatul D.M.
De asemenea, s-a organizat prinderea în flagrant a inculpatului D.M. cu suma de bani pe care acesta urma că o primească, în baza pretinderii iniţiale, de la denunţătorul B.P., sumă care a fost apreciată de acesta ca fiind în jur de 40.000 lei, raportat la valoarea situaţiilor de lucrări efectuate, care urmau a fi facturate şi avizate spre decontare de către administratorul judiciar.
Pe data de 12 noiembrie 2008 denunţătorul s-a deplasat în oraşul Ianca, judeţ Brăila, unde comisia constituită în acest sens a procedat la recepţionarea lucrărilor executate şi a primit de la reprezentanţii Primăriei locale procesul - verbal de recepţie, trotuare, precum şi procesul - verbal de recepţie în care au fost incluse atât lucrările de reparaţie a trotuarelor, cât şi lucrările de asfaltare a străzilor.
La data de 14 noiembrie 2008, orele 08,00, denunţătorul l-a contactat telefonic în două rânduri pe inculpatul D.M., care a fost de acord să procedeze ca şi anterior, adică să se deplaseze în municipiul Ploieşti, la sediul firmei acestuia, în scopul semnării şi ştampilării documentelor necesare încasării de la beneficiar a contravalorii lucrărilor executate, împrejurare în care urma să primească de la B.P. suma de bani reprezentând procentul de 5 % pretins. Cu ocazia discuţiilor telefonice inculpatul a preconizat că va ajunge la biroul administratorului SC H.C. SRL Ploieşti între orele 13,00 – 14,00.
Discuţia purtată între cei doi a fost concludentă şi a avut valoare de probă, fiind înregistrată, în baza autorizaţiei de interceptare a convorbirilor telefonice emisă de instanţa de judecată competentă.
În aceeaşi zi, s-a procedat la marcarea criminalistică a sumei de 40.000 lei provenită din depozitul aflat la dispoziţia procurorului şef al D.N.A., destinat organizării şi constatării infracţiunilor flagrante.
Astfel, cele 400 de bancnote ce au format suma respectivă, fiecare în cupiură de câte 100 lei, ale căror serii au fost consemnate în procesul - verbal întocmit cu acel prilej, au fost marcate criminalistic atât pe avers cât şi pe revers, folosindu-se substanţă fluorescentă de culoare verde. De asemenea, pe reversul a 24 din aceste bancnote, în partea dreaptă, sub serie, a fost inscripţionată menţiunea „MITĂ 14 noiembrie 2008” folosindu-se creionul chimic, menţiunea fiind vizibilă în spectru UV, această operaţiune desfăşurându-se în prezenţa a doi martori asistenţi şi a denunţătorului.
Principalele activităţi au fost fixate prin fotografiere la lumina naturală, artificială şi în spectru UV, folosindu-se aparatul marca S., model DSC - W7, având seria constructivă 1664715, după care a fost întocmită o planşă fotografică.
După consemnarea seriilor bancnotelor şi marcarea criminalistică a acestora în modul sus prezentat, suma de 40.000 lei a fost înmânată pe bază de semnătură denunţătorului B.P.
La orele 11,55 acesta i-a telefonat din nou inculpatului, care l-a întrebat dacă locul unde urmau să se întâlnească era tot la restaurant, referindu-se la întâlnirea precedentă, dar B.P. l-a invitat în biroul său, reamintindu-i cum să ajungă acolo, trecând pe lângă restaurant.
Pe corpul denunţătorului B.P. a fost montată tehnică specială de înregistrare audio - video autorizată spre a fi utilizată în baza încheierii şi a autorizaţiei menţionate mai sus, emise de Tribunalul Prahova.
Echipa operativă formată din procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, precum şi din ofiţeri de poliţie şi specialişti din cadrul D.N.A. - Serviciul Tehnic s-a deplasat la faţa locului la orele 12,30, instalându-se în apropierea imobilului unde urma să aibă loc remiterea sumei pretinse, conform autodenunţului şi declaraţiilor date de B.P.
La orele 15.00 inculpatul D.M. a parcat autoturismul marca H.S.F. de culoare neagră pe trotuarul din apropierea imobilului, după care a intrat în sediul social al SC H.C. SRL, unde a rămas până la orele 16,35.
Discuţia între denunţător şi inculpat a avut loc în biroul celui dintâi, în anticameră fiind prezente şi martorele G.M. şi R.M. Pe baza proceselor - verbale de recepţie a lucrărilor din data de 12 noiembrie 2008 au fost întocmite următoarele situaţii de lucrări: lista cuprinzând cantităţile de lucrări la data de 14 noiembrie 2008 în localitatea Ianca, judeţ Brăila, privitoare la realizarea unui covor asfaltic pe o suprafaţă de 155.58 mp. în valoare de 10.292,2584 lei; lista cuprinzând cantităţile de lucrări la data de 14 noiembrie 2008 în localitatea Ianca, judeţ Brăila, privitoare la realizarea unui covor asfaltic pe o suprafaţă de 2396.49 mp în valoare de 158.537,6942 lei; situaţie de lucrări, asfaltări şi reparaţii trotuare efectuate în localitatea Ianca la data de 14 noiembrie 2008, în valoare de 47.747,68 lei.
În baza acestor situaţii de lucrări D.M. a completat factura fiscală nr. 005 din 14 noiembrie 2008 emisă de SC N.G. SRL Bucureşti către P.O. Ianca, având ca obiect contravaloare lucrări, în sumă de 168.829,95 lei. Tot D.M., utilizând drept model adresa de deblocare a contului de garanţie de bună execuţie datând din 04 noiembrie 2008, olograf, a făcut modificări pe acest înscris, modificări constând în înlocuirea sumei de 79.042,14 lei cu suma de 134.050,85 lei corespunzător procentului de 70 % din suma totală de 1.915.012,20 lei existentă în contul de garanţie de bună execuţie, precum şi menţiunea cu privire la numărul, data şi valoarea facturii întocmită în ziua respectivă. De asemenea, a fost înscris ca număr de înregistrare al adresei REV 02 din 14 noiembrie 2008. Adresa a fost tehnoredactată de către una din cele două angajate ale denunţătorului B.P.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în aceleaşi împrejurări inculpatul D.M. a înscris pe convenţia de cesiune de creanţă nr. 86 din 01 august 2008 valoarea noii creanţe cedate, respectiv 140.128,86 lei, precum şi data încheierii convenţiei şi anume 14 noiembrie 2008. Acest înscris a fost tehnoredactat, dar nu a mai apucat să fie semnat de inculpatul D.M. datorită intervenţiei echipei operative.
În acelaşi mod inculpatul D.M. a modificat pe o notificare preexistentă sumele reprezentând cotele procentuale ce urmau a fi virate de beneficiar, P.O. Ianca în conturile SC N.G. SRL Bucureşti şi SC H.F. SRL Ploieşti. Modificările au fost efectuate olograf de către inculpatul D.M. şi tehnoredactate de angajatele societăţii şi această notificare rămânând nesemnată de inculpat urmare intervenţiei echipei operative.
Până la redactarea celor două înscrisuri menţionate mai sus, inculpatul D.M. a trecut la calcularea cotei procentuale de 5 % ce urma să o primească, în baza aceleiaşi pretinderi iniţiale. Calculele au fost efectuate olograf de acesta, pe o coală albă, ridicată de organele de cercetare penală ca de altfel şi celelalte documente arătate mai sus, după prinderea în flagrant. Suma rezultată din acest calcul efectuat de inculpat a fost de 37.600 lei, înscrisul doveditor constituind prin el însuşi o reiterare a pretinderii iniţiale, de această dată cuantificată.
În continuare, atât denunţătorul cât şi inculpatul au trecut la numărarea sumei de 37.600 lei care a fost înmânată de către denunţător inculpatului, acesta din urmă punând-o în aceeaşi sacoşă de plastic în care avea introduse toată documentaţia legată de relaţia existentă între SC N.G. SRL Bucureşti şi SC H.F. SRL Ploieşti. Fără nici o explicaţie, inculpatul D.M., având asupra sa sacoşa cu bani, a părăsit incinta biroului, deplasându-se la autoturismul marca H.S.F., unde a deschis portbagajul, a scos banii din pungă, depozitându-i într-un locaş al portbagajului, iar sacoşa cu documentele arătate a depozitat-o alături. În momentul imediat următor a avut loc intervenţia echipei operative care, după declinarea competenţei, a identificat în autoturism sacoşa cu documente în care iniţial fuseseră depozitaţi banii marcaţi criminalistic. La întrebările preliminare inculpatul D.M. a justificat prezenţa sa în locaţia arătată şi a recunoscut primirea sumei de 37.600 lei de la denunţătorul B.P. cu titlu de comision.
După ce a fost condus în interiorul biroului unde a avut loc monitorizarea întâlnirii s-a constatat că inculpatul nu avea în sacoşa ridicată din portbagajul autoturismului suma de bani remisă de denunţător, împrejurare în care echipa operativă, însoţită de martorii, asistenţi şi inculpat, a revenit la autoturismul acestuia unde, după deschiderea portbagajului, inculpatul D.M. a indicat locul în care pusese punga cu bani remisă de denunţătorul B.P. Este de menţionat că anterior conducerii în incinta biroului aparţinând SC H.C. SRL Ploieşti, autoturismul a fost asigurat de inculpat prin închiderea centralizată.
După evidenţierea cu lampa fluorescentă a prafului existent pe mâinile inculpatului, pantalon, respectiv în interiorul sacoşei din plastic, au fost evidenţiate prin aceleaşi mijloace tehnice praf fluorescent pe toate bancnotele depistate asupra inculpatului, iar pe 19 dintre acestea, cu seriile evidenţiate în cuprinsul procesului - verbal de constatare a infracţiunii flagrante, a fost constatată menţiunea „Mită 14 noiembrie 2008”.
Procedându-se în continuare la numărarea bancnotelor depistate în autoturismul inculpatului s-a constatat că acestea au fost în număr de 356, respectiv suma de 35.600 lei. Din verificările preliminare efectuate la faţa locului a rezultat că din eroare, la numărarea bancnotelor, inculpatului i-a fost remisă de către denunţătorul B.P. numai suma de 35.600 lei. Diferenţa până la concurenţa sumei de 40.000 lei a fost descoperită în sertarul superior al casetierei din biroul denunţătorului B.P., locul fiind indicat organelor de cercetare penală de către acesta.
Toată procedura de constatare a infracţiunii flagrante, de la momentul sosirii inculpatului şi până la fixarea acesteia, a fost realizată în prezenţa martorilor, asistenţi G.I.Şt. şi G.C. şi a fost fixată prin înregistrare audio - video pe suport digital, cu ajutorul tehnicii din dotarea Serviciului Tehnic al D.N.A. Au fost ridicate din incinta biroului toate înscrisurile concludente cauzei, aşa cum au fost ele evidenţiate în cuprinsul procesului - verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
La finalizarea constatării inculpatul nu a avut obiecţiuni cu privire la modul în care a fost efectuat şi consemnat actul de constatare, precum şi cercetarea la faţa locului.
Primele susţineri ale inculpatului D.M. după prinderea în flagrant au fost în sensul că suma depistată asupra sa reprezintă un comision de succes, de realizare a încasării, pe care l-a primit de la denunţătorul B.P. urmare atenţiei acordate acestuia.
Prima instanţă a constatat că în drept, fapta inculpatului D.M. care, în calitate de practician în insolvenţă în cadrul R. I.P.U.R.L., desemnat prin sentinţa comercială nr. 2643 din 05 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, ca administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, aflată în procedura de insolvenţă, a pretins în perioada 24 iulie 2008 - 14 noiembrie 2008 de la denunţătorul B.P., administrator al SC H.C. SRL Ploieşti (fostă SC H.F. SRL Ploieşti), un procent de 5 % din valoarea lucrărilor executate (şi care urmau a fi prezentate la decontare) de firma denunţătorului în baza contractului nr. 4 din 02 mai 2008 încheiat cu societatea aflată în insolvenţă şi a primit în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 01 septembrie 2008 suma de 31.200 lei, la data de 02 septembrie 2008 suma de 4.300 lei, în ziua de 04 noiembrie 2008 suma de 6.000 lei, iar în data de 14 noiembrie 2008 suma de 35.600 lei, ultima remitere fiind constatată în urma unei proceduri flagrante, pentru semnarea şi ştampilarea, în derularea contractului, a documentelor necesare decontării contravalorii lucrărilor de construcţie realizate, semnătură şi ştampilă fără de care P.O. Ianca, beneficiara lucrărilor şi unitatea bancară nu ar fi efectuat plata sumelor respective, constituie infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale).
Fapta aceluiaşi inculpat care, în calitatea menţionată, cu intenţie, a determinat pe R.M., angajată în cadrul firmei sale pe funcţia de jurist, să completeze în fals procesul - verbal al adunării creditorilor din data de 29 septembrie 2008, după ce acesta fusese semnat de reprezentanţii creditorilor, prin adăugarea în conţinutul înscrisului a unor menţiuni contrare realităţii, după cum urmează: la pct. 2 - „Nu au fost întrunite condiţiile prevăzută de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 85/2006”; la pct. 3 - alin. (1) - „Nu întrunite condiţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind recomandarea comitetului creditorilor”; - alin. (2) - „Nu necesar votul creditorilor prezenţi întrucât nu s-a propus intrarea în faliment în procedură simplificată potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 85/2006”, înscris care ulterior a fost depus în dosarul de insolvenţă nr. 25.941/3/2007 al Tribunalului Municipiului Bucureşti în vederea producerii de consecinţe juridice constituie instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.
Faptele penale mai sus menţionate au fost săvârşite în concurs real de infracţiuni, instanţa de judecată făcând aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Situaţia premisă care a intrat în structura juridică a infracţiunii de luare de mită a constat, potrivit art. 254 C. pen., în preexistenţa unui serviciu funcţionând ca o autoritate, instituţie sau organ de stat, societate comercială, companie ori agenţie naţională, precum şi orice alt agent economic care are competenţa de a efectua acte de natura celor care prilejuiesc săvârşirea acesteia.
În cadrul serviciului a cărui existenţă constituie situaţia premisă, necesară existenţei infracţiunii de luare de mită, îşi exercită atribuţiile de serviciu funcţionarul sau alt salariat care este subiect activ nemijlocit al acesteia. Situaţia premisă se răsfrânge asupra calităţii impusă subiectului activ nemijlocit, conferindu-i anumite competenţe, îndatoriri de serviciu de care este dependentă existenţa infracţiunii.
În speţă, inculpatul D.M. a pretins şi primit de la denunţătorul B.P. mai multe sume de bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile pe care legea i le-a conferit în calitate de administrator judiciar reprezentant al R. I.P.U.R.L., desemnată ca administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, aflată în procedură de insolvenţă. Altfel spus, inculpatul a condiţionat continuarea derulării contractului, semnarea şi ştampilarea documentelor pe baza cărora s-a efectuat plata contravalorii lucrărilor realizate în regim de subantrepriză de către SC H.F. SRL Ploieşti, de primirea de la administratorul acesteia, denunţătorul B.P. a sumelor de bani anterior menţionate.
Prin urmare, în raport cu situaţia de fapt stabilită în cauză şi de aspectele expuse în prezentul capitol, prima instanţă a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen.
Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., din definiţia legală cuprinsă în art. 41 alin. (2) C. pen., a rezultat că infracţiunea continuată se caracterizează printr-o pluralitate de acte materiale (două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni) legate între ele printr-o triplă unitate: personală, acelaşi subiect activ, psihică, aceeaşi rezoluţie infracţională şi juridică, acelaşi conţinut de infracţiune.
Analizând noţiunea de „rezoluţie”, în cazul infracţiunii continuate a trebuit să se ia în considerare caracteristicile acesteia de a fi alcătuită din două sau mai multe acţiuni comise la intervale diferite de timp, fiecare în parte prezentând conţinutul aceleiaşi infracţiuni. S-a ţinut seama de aceste caracteristici putându-se spune că în cazul infracţiunii continuate prin „rezoluţie juridică” s-a înţeles voinţa făptuitorului de a săvârşi în mod treptat (succesiv) acţiuni ce au format activitatea sa infracţională, precum şi prevederea de ansamblu a acestei activităţi şi a urmăririi ei (factorul intelectiv).
În cauză, la data de 24 iulie 2008 inculpatul D.M. a pretins de la denunţătorul B.P. cu titlu de mită, un procent de 5 % din contravaloarea lucrărilor executate de firma acestuia, iar ulterior, în baza aceleiaşi intenţii infracţionale, a primit de la respectivul la data de 01 septembrie 2008 suma de 31.200 lei, în ziua de 02 septembrie 2008 suma de 4.300 lei, pe data de 04 noiembrie 2008 suma de 6.000 lei, iar la 14 noiembrie 2008 suma de 35.600 lei, ultima remitere fiind constatată în urma organizării unei proceduri flagrante.
Este evident că fiecare primire ulterioară pretinderii iniţiale s-a realizat în materializarea aceleiaşi hotărâri infracţionale. Instanţa de fond a apreciat că şi celelalte cerinţe prevăzute de lege, respectiv unitatea de subiect şi pluralitatea de acţiuni, sunt cumulativ îndeplinite în cauză.
De asemenea, în cauză s-au aplicat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 deoarece, în calitate de reprezentant al R. I.P.U.R.L., desemnat ca administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, inculpatul s-a încadrat în categoria persoanelor prevăzute în art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpatul D.M., de schimbare a încadrării juridice a uneia din infracţiunile reţinute în sarcina sa, respectiv din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa în baza art. 334 C. proc. pen., instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Inculpatul şi-a susţinut această cerere invocând faptul că nu are calitatea cerută de lege subiectului activ al infracţiunii de luare de mită, respectiv, aceea de funcţionar, făcând vorbire, în mod eronat, evident de calitatea de funcţionar public, eludând împrejurarea că dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen., se referă la funcţionarul care nu este funcţionar public, iar alin. (2) al acestui articol, care de altfel nu a fost reţinut în speţă se referă la funcţionarul cu atribuţii de control.
Numai infracţiunile prevăzută de art. 246 – art. 250 C. pen., vizează funcţionarii publici, aceste texte de lege fiind aplicabile şi celorlalţi funcţionari, potrivit dispoziţiilor art. 258 C. pen.
Aşa cum s-a precizat, inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în calitatea sa de reprezentant al R. I.P.U.R.L., desemnat ca administrator judiciar al SC N.G. SRL Bucureşti, astfel încât, având în vedere dispoziţiile art. 147 alin. (2) C. pen., care arată că: „Prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. (1), precum şi orice alt salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”, este evident că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul încadrându-se şi în categoria persoanelor prevăzute în art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin decizia nr. 1786 din 8 aprilie 2003, prin care s-a stabilit că „Lichidatorul judiciar al unei societăţi comerciale, numit prin hotărâre judecătorească, are calitatea de funcţionar şi poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.”
Din probele dosarului a rezultat că inculpatul a fost numit prin hotărâre judecătorească în calitate de administrator judiciar pentru a se ocupa de procedura de insolvenţă a unei societăţii comerciale, această numire echivalând cu o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, alta decât cele arătate în art. 145 şi 147 alin. (1) C. pen., aceasta putând fi, deci, şi o societate comercială.
Calitatea de funcţionar nu este legată de existenţa unui raport de muncă de natura celui reglementat de Codul muncii şi nici de stabilirea unei retribuţii în condiţiile codului, deoarece, aşa cum rezultă din art. 147 alin. (1), exercitarea atribuţiei de funcţionar se poate face cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, prin urmare şi în condiţiile din speţă, printr-o hotărâre judecătorească, şi fără a avea relevanţă dacă activitatea este retribuită, indiferent de modalitate, sau are caracter gratuit. Ceea ce a interesat a fost faptul dacă persoana în cauză îşi îndeplineşte în acea calitate obligaţiile asumate.
Susţinerea inculpatului, în sensul că activitatea de administrator judiciar al unei societăţi comerciale ar fi o profesie liberală, de natura celei de avocat, este greşită, iar referirea la statutul avocatului, care nu poate fi considerat funcţionar public ori funcţionar, nu-şi găseşte locul în speţă.
Faptul că legiuitorul a stabilit că unele profesii, cum este cea de avocat, nu sunt incompatibile cu calitatea de lichidator judiciar trebuie interpretată în sensul că, în afară de avocat şi expertul contabil, nici o altă persoană numită lichidator nu poate cumula funcţia de bază ce o îndeplineşte în mod curent, cu cea de lichidator; aşadar legiuitorul se referă la cumulul de funcţii, ceea ce, în speţă, a fost irelevant, deoarece avocatul, dacă deţine şi funcţia de lichidator judiciar, dobândeşte prin aceasta calitatea de funcţionar.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000: „(1) Fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, a avut sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, daca fapta este de natura a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.”
Din analiza acestui text de lege a rezultat că pentru existenţa acestei infracţiuni, este necesar ca subiectul activ, să îndeplinească o însărcinare pentru agentul economic, să intermedieze sau să înlesnească efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic, ori să participe cu capital la un asemenea agent economic.
În cauză, inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru că ar fi îndeplinit o astfel de activitate ci pentru că în calitate de practician în insolvenţă, pentru a-şi îndeplini atribuţiile conform acestei calităţi a pretins anumite sume de bani.
Aşadar, prima instanţă a constatat că în speţă nu au fost întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, respectiv al elementului material, în oricare din modalităţile incriminate.
Pentru considerentele ce preced, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la cea de a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, prima instanţă a arătat că preexistenţa unei situaţii de fapt sau de drept care să facă necesară, să impună sau să justifice întocmirea unui înscris sub semnătură privată a constituit situaţia premisă necesară existenţei infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
În modalitatea săvârşirii elementului material al acestei infracţiuni, prin contrafacere (plăsmuire), existenţa infracţiunii este de neconceput fără preexistenţa înscrisului ce urmează apoi să fie folosit în vederea producerii unei consecinţe juridice.
În sarcina inculpatului D.M. s-a reţinut că, uzând de calitatea sa de asociat unic şi preşedinte al R. I.P.U.R.L., a dat dispoziţie angajatei sale, învinuita R.M., să completeze în fals procesul - verbal al adunării creditorilor din data de 29 septembrie 2008, după ce acesta fusese semnat de reprezentanţii creditorilor prin adăugarea în cuprinsul acestuia a unor menţiuni contrare realităţii, modalitate prin care conţinutul respectivului document a fost contrafăcut, denaturat, plăsmuit. Ulterior, procesul - verbal a fost depus la dosarul de insolvenţă nr. 25.941/3/2007 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa instigării la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.
Susţinerile inculpatului constând în aceea că, pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca înscrisul sub semnătură privată falsificat să producă alte consecinţe juridice, decât cele specifice naturii sale juridice, nu poate fi reţinută, întrucât pentru consumarea acestei infracţiuni nu este necesar ca respectivul înscris să producă efectiv o consecinţă juridică, ci numai să fie apt, în urma operaţiunii de falsificare să producă astfel de consecinţe, infracţiunea consumându-se la momentul săvârşirii elementului material în oricare din modalităţile prevăzute de lege şi nu la momentul producerii vreunei consecinţe juridice.
Situaţia de fapt ce a fost reţinută a rezultat din coroborarea tuturor probelor dosarului, după cum se va arată în cele ce urmează:
Autodenunţul şi declaraţiile formulate de denunţătorul B.P. cuprind descrierea detaliată a modului şi condiţiilor în care a fost pretins de către inculpatul D.M. procentul de 5 % din valoarea lucrărilor ce au fost decontate la plată, împrejurările în care au fost remise succesiv, cu titlu de mită, sumele de bani primite de acesta din urmă în datele de 01 septembrie 2008, 02 septembrie 2008 şi 04 noiembrie 2008, făcând referire şi la faptul că în perioada imediată urma a fi remisă în baza aceleiaşi pretinderi iniţiale şi în acelaşi scop, suma de 40.000 lei.
Aceste susţineri ale denunţătorului s-au coroborează cu menţiunile cuprinse în procesul - verbal în care au fost consemnate apelurile telefonice realizate între denunţător şi inculpat la datele de 01 septembrie 2008, 02 septembrie 2008 şi 04 noiembrie 2008, din care a rezultat că aceştia au comunicat telefonic, stabilind întâlnirile care au avut loc la datele indicate de denunţător.
Întâlnirea din 04 noiembrie 2008, dintre denunţătorul B.P. şi inculpatul D.M., ce a avut loc în restaurantul H. aparţinând primului a fost înregistrată video de sistemul de supraveghere al localului, imaginile fiind apoi stocate pe un C.D. pus la dispoziţia organelor de anchetă de către cel dintâi. Acest suport optic şi datele cuprinse au valoare probatorie în condiţiile art. 916 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată, faptul că denunţătorul B.P. a fost în posesia banilor pe care i-a remis ulterior inculpatului D.M. la datele menţionate atât în autodenunţ cât şi în declaraţiile ulterior formulate, a fost demonstrat prin extrasul de cont nr. 13 din 03 septembrie 2008 pentru perioada 01 septembrie 2008 - 02 septembrie 2008, eliberat de B.C.R., sucursala Ploieşti, din care a rezultat că, la data de 01 septembrie 2008 denunţătorul a retras din bancă, în numerar, suma de 60.000 lei. De asemenea, acelaşi lucru a fost dovedit de adresa emisă de B.T., sucursala Ploieşti înregistrată sub nr. 84.539 din 26 noiembrie 2008, din conţinutul căreia a rezultat că, la data de 04 noiembrie 2008, reprezentantul SC H.F. SRL Ploieşti - B.P., a ridicat, în numerar, suma de 29.065 lei, menţionând în cererea de retragere a sumei respective că destinaţia banilor este pentru salariile restante.
Primirea sumelor de bani a rezultat chiar şi din declaraţiile inculpatului D.M., care a recunoscut atât momentele, cât şi numărul acestor remiteri la datele indicate de denunţător, însă a negat faptul că le-ar fi pretins. Iniţial, inculpatul D.M. a susţinut în apărarea sa că toate aceste sume de bani primite, inclusiv cele constatate prin procedura flagrantă, i-ar fi fost oferite de denunţător sub forma unui comision de succes, ca o apreciere a efortului depus ca administrator judiciar şi înţelegerea de care a dat dovadă faţă de situaţia grea în care se afla SC H.F. SRL Ploieşti.
Această apărare a inculpatului D.M. nu a putut fi primită, a fiind irelevantă şi a constituit simple susţineri ale acestuia în încercarea de a da o tentă legală unor acţiuni în fapt ilicite, ce exced cadrului legal. Motivarea pe care a încercat să o dea inculpatul D.M. acestei acceptări, în opinia sa, a primirii sumelor menţionate a fost fundamentată pe ideea unui comision convenit şi acceptat ca „între doi oameni de afaceri”. Numai reamintind funcţia pe care o îndeplinea inculpatul D.M. şi prerogativele izvorâte din lege în exercitarea acestor atribuţii, lesne se observă că un asemenea gen de remunerare nu poate exista în situaţia dată.
Inculpatul D.M. nu a avut poziţia unui om de afaceri, ci poziţia celui care, prin hotărârea instanţei de judecată, trebuia să deruleze şi să ducă la bun sfârşit o procedură de insolvenţă comercială. Legea nu conferă această posibilitate administratorului judiciar de a lăsa o posibilă retribuire a acestuia în sarcina unui creditor al societăţii aflate în insolvenţă. Pentru activitatea depusă instanţa de judecată stabilise un onorariu, este adevărat, provizoriu, ce consta într-o retribuire în sumă de 5.000 lei, ce trebuia suportată exclusiv din averea debitorului.
Inculpatul D.M. în formularea acestor apărări a încercat să îmbine unele noţiuni ce ţin într-adevăr de practica raporturilor comerciale, aspect care nu este regăsit în speţă, cu prevederile O.U.G. nr. 86/2006, mai exact art. 37. Analizând prevederile acestui articol s-a constatat că legea permite retribuirea administratorului sau lichidatorului judiciar în următoarele modalităţi, toate decise de judecătorul sindic: un onorariu fix, stabilit la începutul procedurii de insolvenţă, un onorariu de succes, care putea fi acordat numai după obţinerea unor eventuale rezultate deosebite în activitatea de insolvenţă, ca urmare a propunerii făcute chiar de administratorul judiciar, propunere trecută prin filtrul adunării creditorilor şi consfinţită printr-o hotărâre a judecătorului sindic, aspect nerealizat în cauză.
Mai mult, în cadrul singurei adunări a creditorilor din data de 29 septembrie 2008, o asemenea solicitare nu a fost pusă în discuţia reprezentanţilor creditorilor şi nu a fost consemnată în conţinutul procesului - verbal întocmit, deci nu se poate vorbi de o hotărâre a judecătorului sindic în acest sens care nu a fost sesizat cu un asemenea gen de solicitare.
Totodată, inculpatul D.M. a încercat şi a reuşit să ascundă reprezentanţilor adunării creditorilor prezenţi la şedinţa menţionată, valoarea reală a creanţelor SC H.F. SRL Ploieşti către SC N.G. SRL Bucureşti, acest fapt fiind acoperit prin acele cesiuni de creanţă care au permis denunţătorului B.P. să intre în posesia directă a sumelor virate de beneficiar, fără ca aceste sume să mai treacă prin contul de insolvenţă al SC N.G. SRL Bucureşti, aşa cum ar fi fost legal să se procedeze. În fapt, SC H.F. SRL Ploieşti nu avea o relaţie comercială directă cu Primăria Ianca, judeţ Brăila, ci doar ca subantreprenor, prin intermediul SC N.G. SRL Bucureşti.
Chiar şi în condiţiile în care administratorul judiciar avea capacitatea deciziei, în sensul încheierii unor cesiuni de creanţă, acestea trebuiau aduse la cunoştinţa adunării creditorilor şi implicit judecătorului sindic. În acest sens, prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 sunt elocvente: „Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora”; „Atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar”.
Prima instanţă a arătat că toate sumele pretinse şi primite de inculpatul D.M. au fost destinate îndeplinirii unor atribuţii ce-i reveneau prin prisma calităţii de administrator judiciar, a căror exercitare le-a condiţionat tocmai de această remitere, uzând de posibilităţile legale conferite de lege, în sensul continuării derulării sau rezilierii acestui contract, sau a semnării şi ştampilării documentelor ce urmau a fi folosite la decontare. Fără decizia, semnătura şi ştampila administratorului judiciar nici o plată nu putea fi efectuată.
Remunerarea suplimentară pretinsă şi primită de inculpatul D.M. de la denunţătorul B.P. îmbracă forma ilicitului penal şi constituie infracţiunea de luare de mită.
Foarte important de menţionat este faptul că în ultima declaraţie dată în faţa instanţei de judecată la data de 11 aprilie 2012, inculpatul a încercat să dea o altă conotaţie titlului cu care a primit sumele respective, de la denunţător, susţinând că au reprezentat onorariul său pentru prestaţia acordată firmei denunţătorului în baza unui contract verbal de consultanţă managerială, activitate pe care o desfăşura în cadrul firmei sale R. SRL, şi care presupunea acordarea de consultanţă denunţătorului în vederea dezvoltării afacerii acestuia.
S-a mai precizat de către inculpat că înţelegerea verbală dintre cei doi, prevedea ca plata să se facă în procent de 5 % din cifra de afaceri la contractele pe care le încheia denunţătorul şi la care îşi aducea aportul inculpatul în calitatea arătată.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul a încercat să justifice neemiterea unor facturi sau chitanţe pentru sumele primite în condiţiile arătate, prin aceea că denunţătorul l-a rugat să procedeze astfel, întrucât nu avea bani pentru a-i plăti şi TVA-ul şi astfel numai după achitarea şi a sumei reprezentând TVA, urmau să fie întocmite facturi şi chitanţe de către inculpat pe firma R. SRL, deşi nu exista un contract scris între cei doi, având ca obiect acordarea de consultanţă managerială.
Este evident că toate aceste alegaţii ale inculpatului nu au nici un fel de suport probator, fiind contrazise de ansamblul celorlalte probe administrate în speţă şi nu numai de declaraţiile şi denunţul lui B.P., aşa cum s-a susţinut în apărarea inculpatului.
Referitor la credibilitatea denunţătorului cu privire la care s-a încercat să se acrediteze ideea că a făcut denunţul în urma unei înţelegeri cu organele de cercetare şi urmărire penală, întrucât la rândul său era cercetat pentru alte fapte penale, ulterior fiind judecat şi chiar condamnat, prima instanţă a considerat că aceste aspecte sunt nerelevante, în condiţiile în care vinovăţia inculpatului nu a rezultat numai din aceste probe, aşa cum s-a menţionat anterior.
Denunţul lui B.P. a generat cercetările în cauza de faţă, iar declaraţiile acestuia ar fi putut fi înlăturate numai în măsura în care nu s-ar fi coroborat cu alte probe ce au fost administrate.
Într-adevăr, faptul că B.P. a procedat la sesizarea organelor competente, a determinat soluţia de neîncepere a urmării penală faţă de acesta sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, acesta beneficiind de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen., însă această situaţie nu a putut determina concluzia că cele învederate de denunţător sunt nereale, atâta timp cât au fost confirmate de celelalte probe din speţă, şi parţial chiar de declaraţiile inculpatului.
Mai mult, împrejurarea că B.P., la rândul său a făcut obiectul cercetărilor penale în alte cauze aflate pe rolul unor alte instanţe, cauze neavând legătură cu faptele reţinute în sarcina inculpatului, nu a putut atrage lipsa de credibilitate a acestuia, cele două aspecte nefiind interdependente şi nici măcar tangenţiale, ci total paralele, şi fără legătura de cauzalitate ce s-a vrut a fi relevată de către inculpat.
Mai mult, probe indirecte în dovedirea vinovăţiei inculpatului D.M. au fost oferite şi în depoziţiile martorilor C.G.F., primar al oraşului Ianca, judeţ Brăila, C.M., fost director general al SC N.G. SRL Bucureşti şi N.V., asociat şi administrator al SC E.S. SRL Bucureşti, G.M. şi R.M. ambele angajate în cadrul SC H.C. SRL Ploieşti.
La solicitarea generică a inculpatului, dar ţinând cont şi de apărările formulate de acesta, în cauză a fost audiat martorul N.V., care a confirmat intermedierea întâlnirilor dintre denunţător şi inculpat la sediul societăţii sale din Bucureşti, elocvent fiind faptul că în cadrul acestor întâlniri B.P. nu i-ar fi promis sau propus acordarea unui eventual comision de succes pentru derularea contractului de subantrepriză.
Fără a da o semnificaţie probatorie sporită celor constatate prin procedura flagrantă, prima instanţă a considerat concludente discuţiile telefonice purtate între denunţător şi inculpat premergător realizării procedurii, cele înregistrate cu prilejul întâlnirii din 14 noiembrie 2008 la sediul SC H.F. SRL Ploieşti, imaginile în care, inculpatul D.M. numără sumele de bani primite cu titlu de mită de la denunţător, modul în care părăseşte biroul după primirea acestora şi locul în care au fost ascunşi în portbagajul autoturismului ce-i aparţinea.
De asemenea, prima instanţă a apreciat ca fiind concludent pentru cauză şi înscrisul olograf ridicat de organele de cercetare penală la scurtă vreme după prinderea în flagrant a inculpatului D.M., înscris în care acesta calculează suma ce urma a-i fi remisă de denunţătorul B.P. Înscrisul în sine constituie o reiterare a unei pretinderi infracţionale a sumelor menţionate pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Inculpatul D.M. a recunoscut scrierea înscrisului şi a menţionat că acesta conţine modul de calcul al procentului de 5 % pe care l-a primit cu titlu de comision de succes de la denunţător sau cu titlul de plată pentru prestaţia sa de consultanţă managerială acordată denunţătorului în baza contractului verbal cu acesta, după cum a precizat inculpatul la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2012.
Caracterul fictiv al menţiunilor făcute în cuprinsul procesului - verbal al adunării creditorilor din 29 septembrie 2008 de învinuita R.M., în baza dispoziţiei dată de inculpatul D.M., a rezultat din depoziţiile martorilor G.E., T.A.S., D.A.D., persoane care au participat în calitate de reprezentanţi ai creditorilor, ce au arătat că aspectele puse în discuţie în cadrul şedinţei nu au fost consemnate în procesul - verbal, ci din contră, în conţinutul acestuia au fost înscrise menţiuni care nu reflectă realitatea.
Mai mult decât atât, chiar din declaraţia învinuitei R.M., care a completat în fals înscrisul în litigiu, din dispoziţia inculpatului D.M., reiese că textele de lege invocate au fost în mod intenţionat eronat interpretate de administratorul judiciar, cea mai evidentă alterare a înscrisului constând în faptul că, în mod neadevărat, s-a consemnat că nu s-a propus intrarea în procedura simplificată a falimentului, deşi în realitate această cerere a fost formulată de reprezentanţii creditorilor care, pe lângă această solicitare, au propus şi înlocuirea administratorului judiciar.
Dar cea mai bună dovadă a contrafacerii procesului - verbal rezidă chiar din compararea exemplarului semnat de reprezentanţii creditorilor înainte de a fi falsificat de învinuita R.M. cu exemplarul completat de aceasta din dispoziţia inculpatului D.M.
Percheziţia domiciliară efectuată la data de 18 noiembrie 2008 la domiciliul inculpatului D.M., care constituie totodată şi sediul social al R. I.P.U.R.L. Bucureşti, a evidenţiat că acesta era un sediu formal al societăţii, inculpatul nedesfăşurând nici un gen de activitate la această adresă. Percheziţia domiciliară nu a evidenţiat existenţa în imobil a vreunui înscris care să intereseze cauza şi care să releve că, în fapt, inculpatul îşi desfăşura activitatea la sediul social declarat.
Prima instanţă a considerat că probele administrate şi prezentate mai sus sunt concludente, se coroborează între ele şi demonstrează în întregime rezoluţia infracţională a inculpatului D.M., aşa cum a fost ea prezentată anterior.
În consecinţă, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru fiecare din cele două fapte reţinute în sarcina acestuia.
La individualizarea pedepselor pe care le-a aplicat inculpatului D.M. instanţa a ţinut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv Dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială şi în textul incriminator din legea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, apreciat de instanţă ca fiind ridicat având în vedere numărul actelor materiale ale infracţiunii de luare de mită, modul de acţionare, forma continuată a infracţiunii de luare de mită, cuantumul sumelor primite, calitatea în care inculpatul a săvârşit infracţiunile, persoana şi conduita acestuia, care a recunoscut parţial faptele.
În consecinţă, prima instanţă a aplicat inculpatului pedepse în cuantumuri orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea finală a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., cele două fapte fiind săvârşite în concurs real de infracţiuni.
De asemenea, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru infracţiunea de luare de mită, pedeapsa complementară fiind obligatorie a fi aplicată în cazul reţinerii acestei infracţiuni, aşa cum rezultă din textul de lege incriminator, astfel încât această pedeapsă complementară fiind aplicată numai pentru una din cele două fapte săvârşite de inculpat, instanţa, după ce a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., şi a contopit pedepsele stabilite, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea, în baza art. 35 alin. (1) C. pen., şi art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei rezultante de mai sus, această pedeapsă complementară urmând să fie executată în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 15 noiembrie 2008 la 04 februarie 2009.
Inculpatul a fost lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, în condiţiile art. 71 C. pen., în lumina jurisprudenţei Curţii C.E.D.O. în aplicarea art. 8 din C.A.D.O.L.F. şi a art. 3 din Protocolul nr. 1 la această Convenţie, în principal prin hotărârile pronunţate în cauzele H. v. Marea Britanie şi S. şi P. v. România, jurisprudenţă cu caracter general-obligatoriu potrivit art. 20 din Constituţie.
Referitor la interzicerea dreptului prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., atât ca pedeapsă complementară cât şi ca pedeapsă accesorie, prima instanţă a considerat, în raport de calitatea pe care a avut-o inculpatul la data faptelor şi în raport de împrejurarea că acesta s-a folosit de calitatea sa, că inculpatul a devenit nedemn să mai ocupe funcţia, respectiv să mai exercite profesia ori să desfăşoare activitatea de administrator judiciar.
Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este la primul conflict cu legea penală, iar perioada arestului preventiv, începând cu data de 15 noiembrie 2008 şi până la data de 04 februarie 2009, a reprezentat în opinia instanţei un prilej pentru acest inculpat, de a înţelege consecinţele unor asemenea fapte, perioada de arest preventiv de aproximativ 3 luni de zile, constituind pentru inculpat, un avertisment suficient pentru a nu mai intra în viitor în conflict cu legea penală, dată fiind şi vârsta şi poziţia socială a acestuia.
În ceea ce priveşte persoana inculpatului s-au mai reţinut următoarele:
În perioada 1972 - 1977 a urmat cursurile Liceului Industrial Metalurgic Bucureşti, iar în perioada 1978 - 1983 a urmat cursurile Institutului Politehnic Bucureşti - Facultatea de Metalurgie - Secţia Ingineri, promovând examenul de stat cu nota 10.
Este absolvent al Facultăţii de Drept - Profilul Ştiinţe Juridice - Specializarea Drept, promoţia 2005 din cadrul Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” Bucureşti, promovând examenul de licenţă în sesiunea iulie 2005 cu media 8,55.
În perioada 1993 - 2007 a fost atestat ca expert tehnic judiciar, contabil expert tehnic, evaluator afaceri, evaluator imobiliar, lichidator de întreprinderi, evaluator bunuri mobile – A.N.E.V.A.R., consilier în proprietate industrială.
Ca experienţă profesională inculpatul D.M., după absolvirea Facultăţii de Metalurgie şi-a desfăşurat activitatea ca inginer în cadrul mai multor societăţi comerciale din Târgovişte şi Bucureşti, ca administrator al SC P. SRL Bucureşti, în perioada 1992 - 1994, ca director al SC CO.M.I. SRL Bucureşti în perioada 1994 - 1995, iar în perioada 1995 - 2000 şi-a desfăşurat activitatea ca inspector de asigurări în cadrul Companiei de Asigurări şi Reasigurări M. SA
Inculpatul D.M. este practician în insolvenţă din anul 2000, când a promovat examenul de acces în profesie, în prezent fiind înscris în Tabloul Membrilor U.N.P.I.R.
În anul 2003 inculpatul D.M. a înfiinţat în calitate de asociat unic SC R. SRL., care în urma reorganizării profesiei, în temeiul O.U.G. nr. 86/2006 a devenit, la 31 decembrie 2006, R. M.C.P.I. IPURL.
La data de 06 septembrie 2008 inculpatul D.M. a fost ales în funcţia de membru al Comisiei Superioare de Disciplină a U.N.P.I.R., iar pentru mandatul 2008 - 2009 a fost ales ca secretar general al Consiliului D.A.N.E.R.
Inculpatul este căsătorit şi are doi copii, din care unul este minor, inculpatul se află la prima încălcare a legii penale.
Aceste aspecte a rezultat din probele în circumstanţiere depuse de inculpat care cuprind şi referinţe asupra persoanei inculpatului din perspectivă profesională şi denotă specializările în profesie.
În raport de considerentele expuse mai sus, ţinând cont de funcţia de reeducare pe care o îndeplineşte pedeapsa, dar şi de cea de constrângere, prima instanţă a apreciat că o pedeapsă rezultantă de trei ani închisoare constituie o sancţiune corespunzătoare pentru inculpat în cauza de faţă, pedeapsa astfel aplicată fiind la limita minimului special prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, prima instanţă a apreciat că scopurile prevăzute de lege pentru pedeapsa aplicată vor fi atinse numai prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât executarea acesteia în regim de detenţie, nu ar duce la obţinerea constrângerii şi reeducării inculpatului, în raport de argumentele de mai sus.
Aşadar, concluzionând că în cazul inculpatului D.M., în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale şi vârsta, pregătirea şi poziţia socială a acestuia, dar şi faţă de perioada de arest preventiv menţionată, de aproximativ 3 luni de zile, executarea pedepsei în regim de detenţie apare ca fiind o măsură prea aspră care nu va duce la îndreptarea inculpatului, prima instanţă a apreciat că rolul de constrângere şi scopul pedepsei pot să fie realizate şi prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ceea ce implică atenţionarea inculpatului asupra posibilităţii revocării acestei măsuri în cazul unor săvârşirii unor noi infracţiuni în termenul de încercare ce va fi stabilit şi exercitarea unor măsuri de supraveghere corespunzătoare de natură a conduce la îndreptarea inculpatului astfel încât acesta să nu mai comită alte infracţiuni în viitor.
În consecinţă, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., prima instanţă a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, fixând un termen de încercare de 6 ani de la data rămânerii definitive a hotărâri date, termen format din durata pedepsei la care s-a adăugat un termen stabilit de instanţă de 3 ani, potrivit dispoziţiilor art. 862C. pen.
Aşadar, în baza art. 863 alin. (1) C. pen., prima instanţă a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele care se vor stabili de acest serviciu; să anunţe consilierul de probaţiune din cadrul Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reşedinţei sau locuinţei şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi despre întoarcerea din deplasare; să comunice aceluiaşi consilier şi să justifice schimbarea locului de muncă, precum şi orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă ale inculpatului.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., raportat la art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza dispoziţiilor art. 359 alin. (3). C. proc. pen., o copie de pe prezenta hotărâre s-a comunicat şi organului de poliţie de la localitatea unde domiciliază inculpatul.
În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., prima instanţa a constatat că inculpatul D.M. se află sub puterea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., până la soluţionarea definitivă a cauzei, astfel cum s-a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 06 august 2009 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 560 din 10 august 2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
În baza art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., raportat la art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, inculpatul a fost obligat la restituirea către denunţătorul B.P., a sumei de 41.500 lei, actualizată în raport cu rata inflaţiei, la data plăţii efective.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 163 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. pen., cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, prima instanţă a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului, instituită prin ordonanţa din data de 26 noiembrie 2008 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, constând în înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul D.M. în contul nr. 25320880945687xxxxx deschis la B.R. SA, până la concurenţa sumei de 41.500 lei, primită cu titlu de mită de la denunţătorul B.P., apreciindu-se necesară menţinerea acestei măsuri având în vedere scopul pentru care a fost instituită, cuantumul sumei pe care inculpatul trebuie să o restituie denunţătorului, astfel încât să se asigure garantarea acestei restituiri, şi nu în ultimul rând, faţă de poziţia procesuală a inculpatului care a contestat titlul cu care a primit aceşti bani, considerând că i se cuvin în mod legal, astfel încât până la soluţionarea definitivă a cauzei se impune menţinerea sechestrului asigurator.
În baza art. 14 alin. (3) lit. a), teza penultimă C. proc. pen., raportat la art. 348 C. proc. pen., prima instanţă a dispus anularea în parte a procesului verbal al Adunării Creditorilor din data de 29 septembrie 2008, aflat în dosarul nr. 25941/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, corespunzător menţiunilor contrare realităţii înserate în cuprinsul acestui înscris, astfel cum sunt detaliate în considerentele hotărâri.
2. Împotriva acestei sentinţe au formulat în termen legal apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul D.M., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că inculpatului i s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. În esenţă, s-a arătat că instanţa de fond nu a apreciat corect gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, mijloacele folosite, caracterul şi gravitatea urmărilor acestora, dar şi mobilul şi scopul urmărit.
Apelantul a mai arătat că instanţa de fond a acordat o atenţie deosebită lipsei antecedentelor penale ale inculpatului, pregătirii profesionale şi funcţiilor deţinute de către acesta care denotă specializările în profesie, aspecte care, în principiu, în cazul infracţiunilor de corupţie nu au neapărat valoarea unor circumstanţe atenuante, mai ales că inculpatul a profitat de aceste realităţi pentru a-şi asigura realizarea scopului ilicit propus. Evaluarea gravităţii faptelor a fost realizată de instanţa de fond în absenţa unei analize serioase a atitudinii psihice a inculpatului faţă de faptele comise şi urmările acestora, neavându-se în vedere nici împrejurarea că D.M. nu a recunoscut faptele comise. S-a mai arătat că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă în cazul infracţiunilor de corupţie doar în situaţia faptelor caracterizate de un grad foarte redus de pericol social concret, comise de persoane a căror atitudine faţă de faptă şi urmările produse denotă o periculozitate socială scăzută şi dă posibilitatea reeducării lor chiar şi fără privare de libertate, simpla aplicarea a unor pedepse reprezentând un avertisment extrem de serios, de natură a sta la baza schimbării unor mentalităţi eronate, aspecte care nu se regăsesc în prezenta cauză.
Prin prisma celor evidenţiate, pentru ca pedepsele aplicate să reflecte în concret gradul de pericol social al faptelor, dar şi pentru realizarea scopului pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen., parchetul a apreciat că este necesară condamnarea inculpatului D.M. la pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie.
Concluzionând, a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei atacate sub aspectele invocate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Apelantul-inculpat D.M., prin apărătorii săi aleşi, a criticat sentinţa apelată pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, un prim motiv de apel este reprezentat de împrejurarea că cercetarea judecătorească în prezenta cauză este incompletă, astfel încât soluţia de condamnare este nelegală şi netemeinică, nemulţumirea majoră a inculpatului fiind aceea că nu s-au administrat probele necesare în dovedirea tezelor susţinute de acesta. În acest sens a arătat că a solicitat efectuarea a două expertize tehnice contabile, dar proba principală pe baza căreia procurorul de caz şi-a întemeiat acuzarea a fost interceptarea. S-au depus la dosarul cauzei mai multe fotografii care proveneau de pe CD-ul ataşat la dosarul cauzei, acestea relevând o situaţie de fapt care nu coincide cu realitatea. Aceste fotografii au fost depuse de la primul termen de judecată, iar ulterior, întrucât a solicitat vizionarea CD-urilor, aceasta nu a fost posibilă acordându-se un nou termen de judecată în acest sens. La mai multe termene de judecată CD-ul care cuprindea respectivele înregistrări nu a putut fi vizionat deoarece prezenta ştersături şi zgârieturi, specialistul IT al D.N.A.-ului prezentând în cele din urmă un CD bun. Pe acesta se puteau vedea nişte imagini neclare, putându-se intui că era vorba despre o întâlnire. În aceste condiţii era firesc să-şi pună întrebarea dacă toate CD-urile se aflau în aceeaşi stare şi a solicitat efectuarea unei expertize. Unul dintre judecătorii fondului a prorogat discutarea acestei probe 9 luni de zile, iar cel care a intrat ulterior în cauză a dat eficienţă principiului celerităţii, soluţionând dosarul. Niciunul dintre judecătorii care au intrat în acest dosar nu a dorit să-şi asume răspunderea în sensul de a se pronunţa asupra acestei cereri.
Inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize contabile prin care dorea să dovedească că pretinsa mită a fost de fapt o cursă întinsă inculpatului de către denunţătorul P.B. S-a mai arătat că inculpatul observase că în conturile lichidării au apărut nişte bani în plus, afirmând faţă de denunţător că trebuie să facă verificări despre acest lucru la Primăria Ianca, iar pe de altă parte inculpatul a refuzat cererea denunţătorului de a-i elibera toţi banii aflaţi în contul de garanţie deoarece recepţia finală nu avusese loc. În acest sens inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate asupra conturilor lichidării.
Inculpatul a precizat în cererea de probe că martorul B.V. avea cunoştinţă despre faptul că s-a implicat personal în identificarea şi rezolvarea problemelor financiare ale SC H. SRL, aparţinând denunţătorului B.P., fapt ce ar fi demonstrat existenţa convenţiei dintre inculpat şi denunţător privind acordarea de consultanţă pe o altă firma ce-i aparţinea, consultanţă fără nicio legătura cu activitatea sa de lichidator al SC N. SA şi pentru care urma sa fie plătit, conform uzanţelor, cu 5 % din toate încasările sale pe firma SC H. Când s-a deplasat la această din urmă firma denunţătorul P.B. i-a spus pentru prima dată să îi dea toţi banii din contul de garanţii însă inculpatul a plecat fără să ia niciun ban. P.B. s-a dus după inculpat la maşină şi i-a spus că a glumit. În cursul urmăririi penale nu existau probe la dosarul cauzei, ulterior, după ce a fost pus în libertate, inculpatul a făcut demersuri la B.T. de unde se eliberase un proces verbal de recepţie fiscală fals, denunţătorul sustrăgând banii din cont în timp ce inculpatul se afla arestat preventiv. Aceste împrejurări au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Totodată, s-a mai arătat că martorul B.V., singurul care ştia despre înţelegerea dintre cei doi, nu a putut fi audiat întrucât instanţa de fond, încălcând principiul rolului său activ, a refuzat să facă demersuri pentru identificarea adresei acestuia.
Instanţa de fond nu a ţinut de cont de faptul că martorul respectiv locuia în Constanţa şi îi comunicase anumite relaţii în calitate de jurist la A.D.P. Constanţa, inculpatului fiindu-i greu să afle adresa lui pentru a-l chema în instanţă, demersurile fiind mult mai facile pentru instanţa, fie prin efectuarea unei adrese oficiale la A.D.P. Constanta, fie prin solicitarea unor relaţii la Serviciul de stare civila Constanţa pentru identificarea datelor de stare civilă şi a adresei acestui martor.
Practic singura proba acceptată de judecătorul fondului în apărare a fost ascultarea şi vizionarea în şedinţă publică a CD-urilor ataşate de procuror la dosar, probă care nu satisface însă obligaţia administrării probelor în condiţii de contradictorialitate, inculpatul neavând nicio garanţie că probele respective sunt intacte, atâta timp cat nimeni nu le-a analizat în niciun fel.
Un al doilea motiv de apel formulat de inculpat a vizat împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale formulate de către acesta la data de 08 octombrie 2009, când a invocat excepţia nulităţii absolute a înregistrărilor şi interceptărilor video şi audio, cu motivarea că au fost realizate în faza premergătoare a urmăririi penale, respectiv înainte ca inculpatul să fi fost pus sub învinuire. Judecătorul fondului a unit excepţia cu fondul, iar la pronunţarea cauzei a uitat să se mai pronunţe şi asupra acesteia. În aceste condiţii, a apreciat inculpatul că instanţa de control judiciar nu poate să exercite controlul ierarhic asupra acestei excepţii neputând verifica dacă raţionamentul judecătorului prezintă sau nu erori.
A mai arătat că nu există o decizie de îndrumare prin care să se stabilească că probele astfel obţinute sunt legale. De asemenea, s-a arătat că nu există în Codul de procedură penală un caz de casare în apel, cu trimitere pentru rejudecare. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la soluţionarea unui recurs, a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru încălcarea dreptului la apărare al inculpatului. Din punctul său de vedere hotărârea primei instanţe este lovită de nulitatea prevăzută de art. 194 alin. (1) şi (4), nulitate ce afectează în gradul cel mai înalt dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraful 3 din C.E.D.O., iar în cauză se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţa pentru a se pronunţa asupra excepţiei invocate.
Deşi în apel, cazurile de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond sunt precis determinate de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., instanţele de control judiciar au apelat în jurisprudenţa lor la aplicarea directa a dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., apreciind ca deşi pot îndrepta, în baza efectului devolutiv al apelului anumite neregularităţi ale sentinţei, nu se pot substitui judecătorului fondului, pronunţându-se pentru prima oara asupra unor cereri esenţiale sau asupra unor excepţii.
Un al treilea motiv de apel formulat de inculpat a privit soluţia de condamnare pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătura privată, pe care a apreciat-o ca fiind nelegală şi netemeinică, deoarece aceasta infracţiune nu există.
În motivarea acestei susţineri inculpatul, prin apărători, a arătat că atât procurorul de caz cât şi judecătorul fondului au pornit de la o gravă eroare în privinţa procedurii care s-a desfăşurat la data de 29 august 2008 la Tribunalul Municipiului Bucureşti, în speţă aplicându-se legea specială. A mai arătat că a depus la dosarul cauzei o filă comparativă.
În acest sens s-a arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că, la prima şedinţa a Adunării Creditorilor SC N. SA, salariata SC R. IPURL, R.M., s-a prezentat cu un formular de proces-verbal în alb, cu rubrici stabilite anterior, aşa cum se procedează în mod uzual pentru a asigura o desfăşurare mai rapidă a procedurilor, lucru pe care însăşi creditorii îl pretind de la lichidatori, în care urmau sa fie consemnate pe de o parte susţinerile creditorilor, iar pe de altă parte susţinerile lichidatorului, şi că la respectiva şedinţă, pentru a nu se pierde timp, acest proces-verbal a fost completat doar la rubrica ce conţinea opiniile creditorilor prezenţi, pentru conservarea poziţiei acestora.
Cu această poziţie conservată, din care rezultă inclusiv dorinţa de schimbarea a administratorului judiciar, inculpatul a dispus înaintarea către fiecare creditor a câte unui exemplar. După şedinţă, la birou, salariata R.M. a completat procesul verbal cu punctul de vedere al lichidatorului, după care, împreună cu alte documente, a înaintat procesul-verbal judecătorului sindic, singurul care poate dispune în cursul procedurii insolenţei.
S-a mai precizat că inculpatul nu a falsificat în niciun fel procesul-verbal respectiv, şi nici nu a instigat-o pe salariata R.M. să-l falsifice în vreun fel, dimpotrivă acesta a luat masuri pentru conservarea poziţiei tuturor părţilor, astfel încât judecătorul sindic să poată dispune în cunoştinţa de cauză asupra tuturor chestiunilor, inclusiv asupra păstrării sau înlocuirii administratorului judiciar.
Totodată, a arătat că organele de urmărire penală nu au ţinut cont de faptul că poziţia şi susţinerile creditorilor nu au fost însuşite de judecătorul sindic care, după ce a verificat toate susţinerile părţilor, a decis că nu există motive de înlocuire a inculpatului, aspectele constatate fiind menţionate în încheierile pronunţate. Astfel, s-a apreciat că soluţia de condamnare în ceea ce priveşte această infracţiunea se datorează necunoaşterii legii speciale a insolvenţei.
De asemenea, inculpatul a criticat sentinţa apelată şi sub aspectul că soluţia de condamnare pentru infracţiunea de luare de mită este de asemenea, nelegală şi netemeinică întrucât nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni, lipsind latura subiectivă. În acest sens s-a arătat, că nu există nicio legătură între banii luaţi de la denunţătorul P.B. şi activitatea sa de lichidator.
Presiunea exercitată asupra inculpatului, starea de detenţie dar şi problemele anterioare de sănătate, şi-au pus însă amprenta asupra declaraţiilor acestuia şi au constituit un argument hotărâtor al judecătorului fondului în condamnarea sa. La soluţia de condamnare a instanţei de fond au contribuit respingerea în majoritate a probelor solicitate, ignorarea trecutului infracţional al denunţătorului P.B., împotriva acestuia organele de urmărire penală din cadrul I.J.P. Brăila dispunând începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu cele deduse judecăţii. Astfel, judecătorul fondului l-a condamnat pe inculpat pe baza susţinerilor denunţătorului şi a interceptărilor telefonice deşi listingul convorbirilor telefonice dintre inculpat şi denunţător nu poate constitui o dovadă împotriva acestuia, fiind absolut firesc să vorbească la telefon cu unul dintre creditorii săi. Totuşi, la fila x a sentinţei pronunţate, instanţa de fond îşi însuşeşte susţinerile denunţătorului. S-a mai arătat că denunţătorul P.B. a sustras banii folosiţi la flagrant, aceştia fiind găsiţi în sertarul biroului său.
Inculpatul a susţinut că nu poate fi tras la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, el neputând fi subiect activ al acestei infracţiuni deoarece nu are calitatea de funcţionar.
În cauză nu există o decizie de îndrumare care să stabilească calitatea de funcţionar a lichidatorului judiciar, cum există pentru administratorul de bloc, iar decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de judecătorul fondului s-a pronunţat în anul 2003, data de la care mai mulţi teoreticieni s-au exprimat în sensul că funcţionarul prevăzut la art. 147 alin. (2) C. pen., chiar dacă nu este plătit şi nu este angajat cu contract de muncă ci doar îndeplineşte o însărcinare pentru o societate comercială, trebuie sa fie integrat într-un colectiv, sa respecte un regulament de ordine interioară, pentru a putea fi asimilat unui funcţionar, ceea ce nu se poate spune despre lichidatorul judiciar.
Dacă instanţa de fond ar fi apreciat că totuşi, inculpatul ar fi câştigat aceşti bani din sumele destinate lichidării, ar fi putut cel mult să îl condamne pentru săvârşirea unei infracţiuni asimilate celor de corupţie, acesta susţinând în permanenţă că între el şi denunţător a existat o înţelegere de rentabilizare a firmei acestuia din urmă.
Faţă de cele învederate, inculpatul a solicitat, în principal, admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanţa de fond să administreze probe şi să se pronunţe asupra excepţiei privind nulitatea absolută a înregistrărilor şi interceptărilor.
În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi pe fond completarea probelor cu efectuarea celor două expertize tehnice, cu obiectivele menţionate în cererea de probe de la prima instanţa; audierea martorului Broasca Viorel; ataşarea dosarului de faliment nr. 25941/3/2007 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a VII-a comercială. Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cât şi pentru infracţiunea de luare de mită, pentru lipsa intenţiei.
Curtea, examinând cu prioritate cererea de probe formulată de apelantul-inculpat, a constatat că aceasta este neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare, probele solicitate nefiind concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei, pentru considerentele ce urmează:
Prin cererea de probatorii depusă la dosar primă instanţă, inculpatul D.M. a solicitat printre altele, efectuarea a două expertize tehnice de specialitate şi anume o expertiză tehnică criminalistică, având ca obiective să se stabilească autenticitatea probelor audio (interceptări/înregistrări consemnate în adresa de înaintare a dosarului la Tribunalul Prahova nr. 1084 din 05 decembrie 2008, depuse la dosar în copie, într-un plic sigilat cu sigiliul PNA62); să se stabilească dacă una din vocile din litigiu aparţine inculpatului D.M.; să se stabilească dacă interceptările/înregistrările au fost realizate simultan cu evenimentele acustice conţinute pe suporţii expertizaţi şi nu reprezintă o copie a acestora; să se stabilească dacă interceptările/înregistrările conţin eventuale intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau elemente de contrafacere); să se stabilească dacă înregistrările/interceptările au fost realizate cu echipamentul tehnic D.N.A. - Serviciul tehnic şi care urmează a fi pus la dispoziţie expertului; să se procedeze la îmbunătăţirea calităţii probelor audio/video din litigiu; precum şi o expertiză tehnică financiar contabilă cu următoarele obiective: să se constate dacă documentaţia semnată de D.M. în calitate de administrator al SC N. SA, pe relaţia H.F. – P. Ianca, corespunde normelor legale în vigoare; să se verifice, pe aceeaşi relaţie comercială, cum a fost alimentat contul de garanţie, de către cine şi în cuantum; să se verifice cum şi dacă a fost debitat contul de garanţie al SC H. SRL de la B.T., din dispoziţia inculpatului D.M.; să se verifice, pe aceeaşi relaţie comercială, cum a fost alimentat contul de garanţie, de către cine şi în ce cuantum.
S-a solicitat, de asemenea, audierea, pe situaţia de fapt, a martorului B.V., fiind indicată adresa locului său de muncă în scopul citării sale.
S-a susţinut, în esenţă, că solicitarea efectuării expertizei tehnice criminalistice a înregistrărilor efectuate în cauză este justificată de respectarea dreptului la un proces echitabil, întrucât este firească dorinţa de a verifica autenticitatea probelor fotografice depuse de acuzare, provenind de pe un CD înregistrat de camerele de supraveghere ale restaurantului H., aparţinând denunţătorului, cu ocazia întâlnirii din acea locaţie, CD care nu a putut fi vizionat, astfel încât este imposibil de a se verifica autenticitatea acestora, planând astfel un dubiu asupra tuturor înregistrărilor efectuate în cauză fapt care impune necesitatea efectuării acestor verificări de către expert, fiind invocate totodată, şi dispoziţiile art. 916 C. proc. pen.
Sub un prim aspect, Curtea a reţinut că textele legale incidente în materia interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice alte mijloc electronic de comunicare, a înregistrărilor în mediul ambiental sau înregistrarea de imagini, prevăd suficiente garanţii prin modul lor de reglementare a justificării emiterii autorizaţiilor, a condiţiilor şi a modalităţii concrete de efectuare a acestor înregistrări, a stabilirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor efectuate, a redării lor integrale, a definirii persoanelor care sunt supuse unor asemenea proceduri. Legea internă stabileşte deci, condiţiile imperative de înregistrare a convorbirilor dar şi de valorificare a acestora pe planul probaţiunii, după cum se va arăta în cele ce urmează, fiind instituită, totodată, o garanţie procesuală constând în posibilitatea supunerii înregistrărilor unei expertize tehnice.
Aceasta reprezintă însă o posibilitate la îndemâna instanţei şi nu o obligativitate, instanţa putând dispune, din oficiu, sau la cererea părţilor, expertizarea tehnică atât a echipamentelor folosite pentru realizarea interceptărilor sau înregistrărilor cât şi expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii ori a imaginilor, atunci când constată că se impune în cauză, pentru eliminarea oricărui dubiu şi pentru asigurarea legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor.
În cauza de faţă, Curtea a constatat că nu se impune efectuarea unei asemenea expertize întrucât aşa cum rezultă din conţinutul încheierii de şedinţă din 02 februarie 1012, inculpatul D.M. a precizat în legătură cu CD-ul care conţine întâlnirea dintre inculpat şi denunţător la data de 04 noiembrie 2008 în incinta restaurantului H., că recunoaşte fotografiile în cauză (cu privire la care se purtaseră discuţii şi anterior, la termenul de judecată din data de 11 februarie 2010) şi care constituie principalul motiv al solicitării efectuării acestei expertize şi că nu contestă autenticitatea înregistrărilor, ci faptul că nu are cunoştinţă de textul integral al acestor înregistrări audio şi nici de totalitatea imaginilor video, existând temerea că acestea ar putea fi prezentate trunchiat şi că există posibilitatea ca prin transcrierea lor, anumite afirmaţii să fi fost scoase din context, conducând prin urmare, la o apreciere eronată din partea organelor judiciare.
Or, din moment ce inculpatul nu contestă autenticitatea înregistrărilor ci are doar temeri bazate pe necunoaşterea integrală a acestor înregistrări, aşa cum rezultă din consemnările cauzei, apare ca nejustificată solicitarea efectuării unei asemenea expertize, din moment ce în primă instanţă, s-a dat posibilitatea inculpatului de a lua la cunoştinţă de conţinutul acestor înregistrări.
Astfel, prima instanţă, prin adresa înaintată Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A.- Serviciul Teritoriul Ploieşti la data de 12 ianuarie 2012 a solicitat înaintarea suporţilor originali ai tuturor înregistrărilor realizate în cauză, aceştia fiind prezentaţi instanţei conform adresei din 30 ianuarie 2012, fiind înaintaţi într-un plic sigilat cu sigiliul P.N.A. 261, pentru a fi vizionaţi.
În acelaşi sens, inculpatul a solicitat instanţei la data de 1 martie 2012, vizionarea a celor trei suporţi CD şi DVD care conţin înregistrările ambientale audio-video a dialogurilor purtate între inculpat şi denunţător la data de 14 noiembrie 2008, ascultarea în instanţă a celor trei suporţi ce conţin convorbirile telefonice interceptate şi înregistrate în perioada 11 noiembrie 2008 – 14 noiembrie 2008, precum şi cele înregistrate în data de 15 noiembrie 2008.
În acest sens, la termenul din data de 09 aprilie 2012, tribunalul a procedat, după desigilarea plicului în care se aflau suporţii originali, la audierea şi vizionarea înregistrărilor de pe suporţii magnetici solicitaţi de inculpat, respectiv de pe suportul nr. 3, nesolicitându-se audierea şi vizionarea suporţilor 4, 5, 1, 2, a suportului TC 3, a suportului digital tip CD-R – TC 2, cu menţiunea că aceştia au fost identificaţi şi verificaţi sub aspectul conţinutului şi că suportul 2 care conţine imaginea flagrantă din data de 14 noiembrie 2008, precum şi caseta audio de pe flagrantul din 14 noiembrie 2008 au fost anterior verificaţi şi vizionaţi, aspecte care rezultă din încheierea de şedinţă din acea dată.
Aşa cum reiese din cele prezentate, ceea ce inculpatul nu cunoştea integral se referă la cele consemnate în procesul verbal din data de 26 noiembrie 2008, privind redarea înregistrărilor din data de 14 noiembrie 2008, însă acestea i-au fost aduse la cunoştinţă prin audierea şi vizionarea suportului magnetic nr. 3 la data de 09 aprilie 2012.
În aceste condiţii, nu se poate afirma că inculpatul nu a beneficiat de toate garanţiile unui proces penal echitabil, sub aspectul neefectuării acestei expertize, din moment ce în faza de cercetare judecătorească s-a procedat la audierea şi vizionarea acelor suporţi care prezentau interes din punctul de vedere al apărării, iar la urmărirea penală, aşa cum rezultă din procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, aflat la dosar urmărire penală, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatului i s-au asigurat vizionarea, la solicitarea sa, înregistrărilor de pe suportul nr. 3, în acord prevederile art. 913 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cu care, la acest moment procesual, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora.
În egală măsură, Curtea a constatat că nici solicitarea efectuării unei expertize contabile nu poate fi primită.
Într-adevăr, o asemenea probă a fost solicitată şi în cursul urmăririi penale, fiind respinsă prin rezoluţia nr. 103/P/2008 din 27 noiembrie 2008 şi că ulterior acestei date, la 12 mai 2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei a avizat începerea urmăririi penale faţă de inculpaţii C.F.G., B.C. şi B.P., însă în raport de infracţiunile deduse judecăţii, în prezenta cauză nu se impune efectuarea unei asemenea expertize, iar aspectele arătate în cererea de probatorii care se circumscriu obiectivelor la care trebuia să răspundă expertul, rezultă din piesele dosarului (înscrisuri, declaraţii), neavând relevanţă din punctul de vedere al situaţiei de fapt contestată de inculpat.
În ceea ce priveşte imposibilitatea audierii martorului B.V. pe situaţia de fapt încuviinţat la solicitarea inculpatului, Curtea constată că nu se poate imputa sub nicio formă instanţei de fond nerespectarea rolului activ conferit de normele legale.
Astfel, Curtea a arătat că prin cererea de probatorii inculpatul a solicitat citarea acestui martor în conformitate cu dispoziţiile art. 177 C. proc. pen., la locul său de muncă, SC A.D.P. Constanţa – G.C. SA, cu sediul în Constanţa, adresă la care a fost citat pentru termenele din 25 noiembrie 2011, 12 ianuarie 2012, 2 februarie 2012, 1 martie 2012 şi 09 aprilie 2012.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 1 septembrie 2012 instanţa a dispus emiterea unei adrese către I.T.M. Constanţa pentru a comunica dacă acesta mai este salariatul unităţii, precum şi la O.R.C. Constanţa pentru a se comunica sediul actual al societăţii, relaţii aflate la dosarul cauzei la dosar instanţă. La termenul din 09 aprilie 2012, inculpatul, prin apărător, faţă de relaţiile solicitate de instanţă, a învederat că înţelege să renunţe la audierea acestui martor, nefiind în măsură să indice domiciliul acestuia în vederea citării, aspecte care vor fi reţinute şi de instanţa de apel cu privire la solicitarea inculpatului de a fi audiat acest martor în faza apelului.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu se impune ataşarea dosarului de faliment nr. 25941/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, faţă de înscrisurile depuse în copie la dosarul cauzei.
În egală măsură, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia neconcordanţele între documentul prezentat cu ocazia dezbaterilor în apel de către inculpat privind listingul convorbirilor telefonice şi cel prezentat de acuzare ar genera un puternic dubiu care ar justifica efectuarea expertizei criminalistice asupra înregistrărilor realizate în cauză.
Este adevărat că din examinarea celor două înscrisuri poate rezulta aparenţa unor neconcordanţe însă ele sunt generate de modalitatea în care a fost realizată înregistrarea, dar şi de entitatea care a realizat-o.
Astfel, înscrisul emanând de la operatorul de telefonie mobilă V. înfăţişează numai apelurile iniţiate de inculpat şi durata efectivă a convorbirii, adică din momentul începerii convorbirii până la finalizarea ei, în timp ce înregistrările realizate în timpul cercetărilor penale, efectuate prin modalităţile prevăzute de Codul de procedură penală, cuprind şi momentele în care s-a iniţiat apelul, durata înregistrării fiind, în mod logic, mai mare, nefiind însă necesară părerea unui expert pentru a explica această diferenţă.
Referitor la cererea de probatorii formulată de apelantul-inculpat, verificând punctual probele solicitate, aşa cum au fost enunţate, precum şi obiectul probaţiunii, Curtea a constatat că acestea nu îndeplinesc cerinţele utilităţii şi concludenţei probei la care se referă art. 67 C. proc. pen., cererea fiind respinsă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) combinat cu art. 372 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că apelurile sunt nefondate, fiind respinse ca atare, pentru considerentele care succed:
Astfel, în ceea ce priveşte prima critică a inculpatului, respectiv faptul că cercetarea judecătorească realizată de instanţa fondului ar fi incompletă ceea ce a determinat depunerea de către inculpat a unei solicitări de completare a probelor în apel, Curtea a arătat că este nefondat, pentru motivele arătate anterior în motivarea soluţiei de respingere a cererii de probatorii.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpat, referitor la faptul că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra unei cereri esenţiale formulate de către inculpat, Curtea a arătat că este de asemenea, nefondat, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, la data de 08 octombrie 2009 inculpatul a invocat excepţia nulităţii absolute a înregistrărilor şi interceptărilor video şi audio cu motivarea că ele au fost realizate în faza premergătoare a urmăririi penale, înainte ca inculpatul să fi fost pus sub învinuire, cu motivarea că acestea au fost realizate în faza premergătoare, fiind inadmisibilă administrarea oricărei probe în afara procesului penal.
Prin încheierea de şedinţă din data de 08 octombrie 2009 prima instanţă a constatat regularitatea actului de sesizare şi a arătat că cererea privind contestarea nulităţii absolute a unor mijloace de probă urmează a fi analizată prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză cu ocazia analizării mijloacelor de probă.
Analizând considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea a constatat că aceasta a realizat o amplă analiză a mijloacelor de probă şi din punctul de vedere al legalităţii administrării acestora.
Astfel, nelegalitatea administrării probei cu înregistrările şi interceptările audio video este invocată prin prisma nulităţii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., dar se invocă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 din C.E.D.O. în sensul încălcării dreptului la un proces echitabil sens în care se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru a se pronunţa asupra excepţiei, întrucât instanţa de apel, chiar devolutivă fiind, nu se poate substitui instanţei fondului prin pronunţarea pentru prima dată asupra unei excepţii.
Raportat la cele invocate de inculpat, Curtea a constatat că prima instanţă s-a pronunţat în considerentele hotărârii asupra legalităţii probelor administrate, apreciind că nu se impune excluderea niciuneia dintre probele prezentate în acuzare, concluzionând implicit din acest punct de vedere, că nu devine incidentă această sancţiune procesuală aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalităţii.
Această apreciere, ca de altfel, această analiză a legalităţii procedeului probatoriu, constând în interceptările şi înregistrările realizate în cauză, trebuia să fie făcută şi în raport de cele consemnate în încheierea de şedinţă din 08 octombrie 2009, când instanţa a considerat că nelegalitatea invocată nu ţine de sesizarea instanţei [(aşa cum o prevede art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ca o nulitate absolută)], ci de legalitatea probelor administrate, ceea ce, de altfel, instanţa fondului a şi analizat în considerentele hotărârii.
Referitor la legalitatea procedeului probatoriu constând în interceptările şi înregistrările realizate în cauză, Curtea a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impune pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Alin. (2) al aceluiaşi articol, enumeră infracţiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă.
Din analiza dispoziţiilor art. 911 C. proc. pen., rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiţii strict determinate, şi anume:
a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni.
Datele sau indiciile temeinice pot privi fie pregătirea, fie săvârşirea unei infracţiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua şi înainte de săvârşirea oricărei infracţiuni;
b) să privească o infracţiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;
c) să fie utilă pentru aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbirilor telefonice;
d) să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent.
Potrivit dispoziţiilor art. 913 alin. (1) C. proc. pen., convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă.
Rezultă, aşadar, că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanţie distinctă, obligativitatea înştiinţării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură şi caracterul secret al acesteia. Ulterior, însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua cunoştinţă despre înregistrare, având totodată posibilitatea de a contesta conţinutul înregistrărilor.
Prin urmare, împrejurarea că în cauza de faţă autorizaţiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi ambientale au fost date de judecătorul competent la data de 11 ianuarie 2008, iar rezoluţia de începere a urmăririi penale împotriva apelantului inculpat a fost dată la 15 noiembrie 2008 nu poate să constituie un motiv de apreciere în sensul că a fost afectată legalitatea procedeului probatoriu, aceste înregistrări fiind în mod legal autorizate şi în faza actelor premergătoare, în acest sens fiind şi decizia nr. 10 din 07 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, critica apelantului fiind şi sub acest aspect nefondată.
În egală măsură, Curtea a reţinut că nu poate fi primită nici opinia potrivit căreia hotărârea primei instanţe este lovită de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a constata existenţa unei asemenea nulităţi în sensul că în cauză inculpatul nu a făcut dovada încălcării dispoziţiei legale, a vătămării procesuale şi a faptului că vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, pentru considerentele care au fost expuse detaliat anterior.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege.
În consecinţă, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza deciziei penale nr. 8 din 17 ianuarie 2013, a respins cererea de probatorii formulată de apelantul-inculpat D.M., privind efectuarea unor expertize tehnice de specialitate respectiv expertiză tehnică criminalistică privind suporţii tip CD şi DVD conţinând înregistrările audio-video (interceptări/înregistrări consemnate în adresa de înaintare a dosarului la Tribunalul Prahova, nr. 1084 din 05 decembrie 2008 depuse la dosar în copie într-un plic sigilat cu sigiliul P.N.A. 262), expertiză contabilă, audierea martorului B.V. şi ataşarea dosarului de faliment nr. 25941/3/2007 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a VII comercială, întrucât aceste probe nu sunt concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei.
A respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpatul D.M. împotriva sentinţei penale nr. 142 din 19 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova.
A obligat apelantul-inculpat D.M. la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
3. Împotriva deciziei penale evocate au declarat recursuri, în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul D.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Procurorul a apreciat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este netemeinică, întrucât inculpatului i s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., fiind incident cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Se arată în acest sens că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei, o corectă evaluare a criteriilor generale ale art. 72 C. pen., dând relevanţă gradului de pericol social concret al faptelor comise, dedus din cuantumul pedepselor aplicate, precum şi circumstanţelor personale care au fost valorificate, prima încălcare a legii penale, existenţa unei pregătiri profesionale temeinice, integrare socială, familie de care e ataşat, doi copii, dintre care unul minor.
În opinia procurorului, pedepsele aplicate inculpatului nu sunt în măsură să corespundă scopului educativ şi preventiv al pedepsei, impunându-se majorarea acestora şi executarea lor în regim de detenţie.
Chemat fiind prin natura profesiei sale să respecte legea şi să o pună în aplicare, inculpatul a nesocotit-o cu bună ştiinţă în scopul obţinerii unor avantaje materiale necuvenite, 77.100 lei în total, condiţionând îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de primirea, de la persoana denunţătoare, B.P. a unui procent de 5 % din contravaloarea lucrărilor executate de societatea acestuia în subantrepriza firmei aflate în insolvenţă.
Totodată, inculpatul D.M., în aceeaşi calitate, cu intenţie a determinat-o pe angaja firmei sale, jurist R.M. să completeze în fals procesul verbal al adunării creditorilor din 29 septembrie 2008, ceea ce accentuează gradul de pericol social, în susţinerea procurorului, iar atenţia deosebită acordată de instanţa de apel lipsei de antecedente penale ale inculpatului, pregătirii sale profesional şi funcţiile deţinute de acesta nu reprezintă neapărat valoarea unor circumstanţe atenuante, mai ales că inculpatul a profitat de acestea realităţi pentru a-şi asigura realizarea scopului ilicit propus.
Recurentul inculpat D.M., prin apărător ales, a invocat drept cazuri de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 18 C. proc. pen.
Într-o primă critică se susţine greşita condamnare pentru infracţiunea de luare de mită. Astfel, în raport cu reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se arată că instanţele nu au procedat cum s-ar fi impus la o examinare integrală a declaraţiilor denunţătorului şi a celorlalte probe administrate în cauză, acordând credibilitate susţinerilor denunţătorului privind pretinderea de către inculpat, în data de 24 iulie 2008 în incinta P.O. Ianca a unui procent de 5 % din valoarea încasărilor.
Prezentând probele la care se face referire în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunţate în cauză, declaraţie denunţător, listingul convorbirii între acesta şi inculpat, declaraţiile martorilor C.G.F., C.M., G.M. şi R.M., apărarea arată că susţinerile denunţătorului reprezintă o construcţie fictivă, contrazisă de probele dosarului.
Se precizează că denunţătorul B.P. a luat cunoştinţă că SC N.G. S.R.L. Bucureşti se află în procedura de insolvenţă din luna iunie 2008, iar la data de 10 iulie 2008, a depus la dosarul nr. 25941/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, cererea de înscriere a SC H.F. SRL la masa credală cu suma de 430.000 RON (SC H.F. SRL devenind parte în proces, în calitate de creditor).
Un alt aspect invocat de apărare este acela că instanţa comercială care derula procedura de insolvenţă a SC N.G. S.RL. i-a comunicat prin B.P. că a hotărât ca SC H.F. SRL să continue lucrările cu P.O. Ianca, în urma cărora societatea insolvenţă putea încasa sume de bani care urmau să servească la plata datoriilor către creditori.
Într-un asemenea context faptic, dacă ar fi existat din partea inculpatului o condiţionare de a primi suma de bani pentru a-şi exercita atribuţiile, sarcinile de administrator judiciar B.P. avea, în opinia apărării, posibilitatea de a încunoştinţa judecătorul sindic, fiind parte în procesul comercial în derulare, pentru a dispune schimbarea administratorului judiciar cu atât mai mult cu cât instanţa hotărâse continuarea contractului încheiat de firma denunţătorului cu P. Ianca.
Apărarea mai învederează că declaraţiile denunţătorului cu referire la solicitarea pe care inculpatul i-ar fi făcut-o la 24 iulie 2008 în convorbirea telefonică în care a fost apelat de acesta, în legătură cu procentul de 5 % precum şi cu afirmaţia inculpatului potrivit căreia în caz contrar, va stopa lucrările şi va rezilia contractul, este infirmată prin lista apelurilor telefonice efectuate/primite în perioada 1 iulie 2008 - 15 noiembrie 2008 de către inculpat, potrivit căreia apelul a fost iniţiat de denunţător, ci nu de inculpat.
Pe de altă parte, se consideră că în mod nefondat, instanţele nu au ţinut seama de declaraţiile inculpatului, de apărările formulate în sensul unei înţelegeri verbale între el şi denunţătorul B.P. potrivit căreia inculpatul urma să acorde consultanţă firmei denunţătorului, fiind în schimb retribuit cu un procent de 5 % fără TVA din încasările firmei de la orice societate comercială, iar diferenţa reprezentând contravaloarea TVA, să se încaseze după emiterea facturii de către firma inculpatului, SC R.E.T. SRL.
În mod nejustificat, arată apărarea, instanţele nu au primit susţinerile inculpatului conform cărora sumele primite de la B.P. au reprezentat onorarii de succes pentru acordarea de consultanţă firmei acestuia, consultanţă ce nu avea nicio legătură cu activitatea de administrator judiciar, în împrejurarea în care un asemenea aspect apare ca dovedit cu mijloace de probă, precum procesul verbal din 26 noiembrie 2008 în care sunt redare convorbirile ambientale purtate între denunţător şi inculpat la 14 noiembrie 2008, din care reiese că în tot acel interval de timp, inculpatul verifica situaţia de lucrări, reface calcule, emite notificări, facturi.
În acelaşi sens, apărarea evocă o serie de alte activităţi prin care inculpatul ar fi acordat consultanţă firmei denunţătorului, documentaţie pentru schimbarea denumirii firmei, corespondenţă purtată cu alte firme, întocmire documentaţie pentru obţinerea fondurilor S.A.P.A.R.D. şi P.H.A.R.E., consiliere pentru achiziţionare utilaje, etc.
Pe de altă parte, se susţine că în cadrul atribuţiilor de administrator judiciar, inculpatul D.M. a reuşit să obţină pentru societatea insolventă SC N.G. S.RL. Bucureşti, în relaţia contractuală cu SC H.F. SRL (firma denunţătorului) creşterea procentului de încasări din valoarea lucrărilor executate de la 5 % la 7 %.
Or, în asemenea împrejurări, presupusa faptă frauduloasă invocată de denunţător, constând în aceea că D.M. i-ar fi cerut acestuia, în 24 iulie 2008, sume de bani în folos personal, pentru a-şi exercita atribuţiile de administrator judiciar, vine în contradicţie cu activitatea ulterioară a inculpatului, care a obţinut mărirea procentului datorat societăţii insolvente de către firma denunţătorului.
Un alt aspect semnificativ în dovedirea nevinovăţiei inculpatului este în viziunea apărării, acela că în conţinutul convorbirilor ambientale purtate la 14 noiembrie 2008 (63 file transcrieri) între inculpat şi denunţător nu se regăseşte vreo referire făcută de inculpat în legătură cu pretinsa condiţionare a semnării şi ştampilării documentelor necesare firmei denunţătorului pentru decontare la plată.
Se susţine şi faptul că fără nicio verificare a materialului probator, instanţele au acordat credibilitate declaraţiilor denunţătorului B.P., o persoană condamnată la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru infracţiunile de înşelăciune şi evaziune fiscală, dar şi cercetat în 2010 pentru pretinse infracţiuni de fals.
În legătură cu reţinerea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., prin adăugarea în conţinutul înscrisului a unor menţiuni contrare realităţii, apărarea consideră că în mod greşit s-a constatat vinovăţia inculpatului în condiţiile în care modul de săvârşire a infracţiunii se realizează prin contrafacere scrierii sau subscrierii înscrisului sau prin alterarea înscrisului.
Or, activitatea pretins ilicită reţinută în sarcina inculpatului, adăugarea în conţinutul înscrisului a unor menţiuni contrare realităţii, nu însumează întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (instigare), prin lipsa elementului material, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., cu consecinţa achitării inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate, din prisma cazurilor de casare invocate de către procuror şi recurentul inculpat, a criticilor aduse, în raport cu întregul material administrat în cauză şi în efectuarea propriului demers analitic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Inculpatul D.M. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 29 alin. (1) C. pen., atât instanţa fondului, cât şi cea de prim control judiciar apreciind că probele administrate în cauză dovedesc în mod cert, mai presus de orice dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii, în încadrarea juridică dată faptelor prin actul de inculpare, cu forma de vinovăţie cerută de lege.
În baza propriului examen, în examinarea prioritară a cazurilor de casare invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în deplin acord cu instanţele inferioare şi evaluând probatoriul administrat în mod just şi complet, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie concluzionează cu privire la întrunirea exigenţelor tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru infracţiunile deduse judecăţii, în virtutea următoarelor argumente:
În urma reţinerii unei situaţii de fapt corecte şi a realizării unei juste interpretări, aprecieri a mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa fondului a stabilit că inculpatul D.M., având calitatea de administrator judiciar (lichidator), practician în insolvenţă, a pretins şi primit sume de bani pentru a-şi îndeplini obligaţiile asumate, ceea ce se circumscrie infracţiunii de luare de mită (acţiuni ilicite derulate în mod recurent) în formă continuată. S-a ţinut seama în mod corespunzător de întrunirea condiţiei pentru subiectul activ al infracţiunii, inculpatul D.M. prevalându-se în activitatea sa infracţională de prerogativele calităţii de administrator judiciar pe deplin conferite de instanţa de judecată şi prevăzute în cuprinsul Legii nr. 85/2006.
Condiţiile în care inculpatul a căpătat dreptul de a aviza toate documentele pe care SC H.F. SRL le emitea debitoarei SC N.G. S.RL., de a semna situaţii de lucrări, facturi, acte de cesiune (reprezentant al SC H.F. SRL fiind denunţătorul B.P.) au fost descrise în detaliu în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate precum şi împrejurările în care inculpatul a pretins denunţătorului procentul de 5 %, în mod repetat din valoarea lucrărilor executate şi, care urmau a fi prezentate spre decontare de firma denunţătorului.
Instanţele au procedat la o analiză judicioasă a probelor cauzei, înlăturând în mod fundamentat apărarea construită de inculpat.
Astfel, se reţine că ultimul act de primire a sumei de bani (din totalul de 77.100 lei, suma de 35.600 lei la data de 14 noiembrie 2008) de către inculpat s-a consumat prin constatarea infracţiunii flagrante, la finalizarea constatării inculpatului neavând obiecţiuni cu privire la modul în care a fost efectuat şi consemnat actul de constatare şi neconstatând actul de primire a sumei de bani.
Deşi materialul probator administrat în cauză, autodenunţul lui B.P. care s-a coroborat cu conţinutul convorbirilor telefonice autorizat interceptate şi cu cele purtate în mediul ambiental, înscrisuri, declaraţii martori, îl incriminează pe inculpat, acesta a prezentat propria sa versiune cu privire la numărul remiterilor sumelor de bani şi temeiul în care a primit, pretins acele sume de bani.
Astfel, ceea ce inculpatul a contestat în mod constant, nu a fost primirea sumelor de bani, ci faptul că nu ar fi pretins acele sume, ci ele reprezentau un comision de succes sau un onorariu pentru acordarea unei activităţi de consultanţă în favoarea firmei denunţătorului, urmare a intervenirii unei înţelegeri verbale între cei doi, potrivit căreia plata cuvenită pentru acea consultanţă trebuie să se facă în procent de 5 % din cifra de afaceri la contractele pe care le încheia denunţătorul sprijinit în acest demers de inculpat.
Susţinerile recurentului inculpat, argumentele înfăţişate în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, dar şi prezentate în cadrul dezbaterilor nu pot fi primite.
Niciun element al materialului probator al cauzei nu fundamentează în vreun fel apărarea inculpatului, la dosar neexistând vreun înscris ori vreo confirmare a unui martor cu referire la pretinsa înţelegere intervenită între cei doi în sensul celor evocate în precedent.
Contrar celor învederate de apărare, declaraţia denunţătorului B.P. se coroborează cu ansamblul probator al cauzei, confirmându-se în conţinutul înregistrării telefonice ambientale, dar şi cu declaraţiile martorilor audiaţi.
A rezultat, deasupra oricărei îndoieli, că inculpatul D.M. s-a prevalat de prerogativele calităţii de administrator judiciar în luarea rezoluţiei infracţionale la momentul documentării cu privire la relaţia comercială există între SC N.G. S.RL. Bucureşti şi SC H.F. SRL şi a aflării sumelor de bani datorate de prima societate celei de-a doua, în împrejurarea în care calitatea deţinută oferea inculpatului posibilitatea rezilierii ori continuării derulării acelui contract.
Deşi s-ar fi impus a-şi îndeplini cu onestitate atribuţiile prevăzute de lege, inculpatul D.M. a convertit activitatea de administrator judiciar al SC N.G. S.RL., aflată în procedură de insolvenţă, într-o sursă ilicită de venituri.
Din această perspectivă, susţinerile apărării potrivit cărora denunţătorul B.P. ar fi avut posibilitatea, în împrejurarea în care ilicit inculpatul l-a condiţionat să-i remită acel procent, să solicite judecătorului sindic să schimbe administratorul judiciar, însă neprocedând astfel, ar deveni evident caracterul fictiv al construcţiei pe care denunţătorul a făcut-o în a-l incrimina pe inculpat nu pot fi primire, nu prezintă relevanţă.
Nici aspectul referitor la pretinsa contradicţie a susţinerilor denunţătorului B.P. în legătură cu convorbirea telefonică purtată cu inculpatul la 24 iulie 2008,vizând persoana celui care a iniţiat acel apel, nu prezintă vreo relevanţă în planul răspunderii penale a inculpatului, atâta vreme cât, indiferent de faptul că denunţătorul a apelat pe inculpat şi nu invers, conţinutul acelei convorbiri este extrem de elocvent în încriminarea inculpatului.
Criticile aduse de către recurentul inculpat, prin apărător ales, circumscrise cazului de casare prevăzută de art. 3859pct. 18 C. proc. pen., s-au referit şi la greşita, eronata interpretare a materialului probator al cauzei, ceea ce a avut drept consecinţă o gravă eroare de fapt urmată de o greşită condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
S-a arătat că într-o manieră părtinitoare, instanţele au dat crezare absolută declaraţiilor, susţinerilor denunţătorului, o persoană condamnată pentru evaziune fiscală, printre altele, şi, nejustificat, declaraţiile inculpatului nu au cântărit în evaluarea materialului probator al cauzei.
Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar, pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa, între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine şi reflectă.
Efectuând propriul examen al mijloacelor de probă aflate la dosarul de urmărire penală coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, prin prisma apărărilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele au efectuat o analiză completă a materialului probator stabilind fără echivoc vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor deduse judecăţii şi procedând în mod fundamentat la condamnarea acestuia.
Şi critica adusă de recurentul inculpat, circumscris cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., hotărârilor atacate, din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (în forma instigării), este nefondată.
În urma unei analize superficiale a conţinutului acestei infracţiuni în planul laturii obiective, apărarea concluzionează, fără a ţine seama de doctrina, dar şi de o jurisprudenţă consolidată în materie, că faptei comise i-ar lipsi elementul material al laturii obiective, în împrejurarea în care acţiunea de adăugare în conţinutul unui înscris nu ar reprezenta o modalitate din cele prevăzute, ca alternative, de textul incriminator al art. 290 C. pen.
În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, ca nefundat, recursul promovat de inculpat.
În ceea ce priveşte critica avansată de procuror cu referire la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată:
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare, reinserţie socială a făptuitorului.
În această manieră, retribuţia justă realizează şi scopul pedepsei cel de prevenţie generală şi specială.
Într-o asemenea operaţiune de stabilire a pedepsei trebuie avute în vedere, în egală măsură, persoana infractorului şi respectiv reeducarea şi reintegrarea sa socială cât şi dimensiunea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte.
Aceasta nu înseamnă că este suficientă pedepsirea fermă a infractorilor, fără o adecvare corespunzătoare a tratamentului penal la pericolul social şi la persoana inculpatului.
În cauza de faţă, contrar susţinerilor procurorului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că instanţele au procedat la o evaluare corectă a gradului de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, a circumstanţelor reale dar şi a celor de ordin personal ale inculpatului.
Pedepsele aplicate, prin natura, cuantumul şi modalitatea de executare au avut la bază o operaţiune adecvată de analiză a criteriilor generale de individualizare conform art. 72 C. pen. şi sunt în măsură a îndeplini funcţiile pedepsei, prevenţia generală şi specială.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 8 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 8 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3058/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3128/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
