ICCJ. Decizia nr. 3122/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3122/2013
Dosar nr. 739/118/2013
Şedinţa publică din 15 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 121 din data de 12 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D.M.M., la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, cu începere de la data de 29 decembrie 2012, la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpat.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., coroborat cu art. 1391 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă K.I. şi a fost obligat inculpatul către aceasta, la plata sumei de 50.000 euro echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând daune morale.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 şi art. 161 C. proc. pen., coroborat cu art. 1381 şi urm. C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C. şi a fost obligat inculpatul către această parte civilă, la plata sumei de 5.113,79 RON, reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli aferente spitalizării victimei C.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că inculpatul şi victima erau angajaţi ai unei firme din Cluj-Napoca şi împreună cu martorii oculari N.I.D. şi F.G.I., precum şi cu numiţii C.G. şi K.F., erau detaşaţi pe un şantier de pe platforma petrochimică M.N. din judeţul Constanţa, având asigurată cazarea de către firmă în oraşul Năvodari (cei patru nominalizaţi fiind colegi de apartament cu victima, iar inculpatul locuind la altă adresă).
Inculpatul nu avea conflicte cu victima, ci chiar fuseseră vecini şi colegi la aceeaşi şcoală încă din copilărie.
În seara zilei de vineri, 21 decembrie 2012, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din oraşul Năvodari împreună cu colegul K.F., inculpatul a venit în vizită la colegii săi, în apartamentul din str. T., unde au consumat băuturi alcoolice, băutura fiind cumpărată din oraş de către victimă cu propriii bani sau cu bani daţi de inculpat.
Numiţii C.G. (care avea un picior în ghips şi nu bea alcool) şi K.F. (căruia i se făcuse rău de la prea multă băutură) s-au culcat devreme, aşa că în bucătărie au rămas inculpatul, victima şi martorii oculari N.I.D. şi F.G.I.
În jurul orei 02:00, inculpatul a remarcat că nu ar mai avea bani în portofel, deşi ştia că scosese de la bancomat 300 RON şi ţinea minte că nu i-ar fi cheltuit pe toţi şi de aceea s-a plâns victimei şi celor doi martori, acuzându-i chiar că unul dintre ei i-a luat banii.
Când victima C.C. şi martorul F.G.I. l-au apostrofat, spunându-i că nu are cum să dovedească existenţa banilor din portofel, în lipsa unei chitanţe, inculpatul a devenit agitat, iar pentru că victima, la rândul ei în stare de ebrietate, tot insista să le arate chitanţa doveditoare, s-a înfuriat şi a lovit-o pe aceasta cu pumnii în faţă şi în stomac, trăgând-o din bucătărie spre holul apartamentului. A doborât-o pe podeaua holului, apoi a lovit-o în mod repetat, cu mare intensitate, şi cu picioarele în zona capului, călcând-o practic cu talpa desculţă pe cap, deşi victima era deja inconştientă.
Din declaraţiile martorilor oculari N.I.D. şi F.G.I. a rezultat că inculpatul i-a ameninţat cu bătaia atunci când i-au cerut să înceteze agresiunea, că acesta se comporta „ca un turbat” şi abia când şi-a dat seama că victima a rămas inconştientă la podea s-a calmat.
După încetarea agresiunii, inculpatul împreună cu martorul N.I.D. au ridicat-o pe victimă de la podea şi au dus-o în camera sa, unde au aşezat-o pe pat, iar pentru că îi curgea sânge de la nas şi i se umflase capul din cauza loviturilor martorul i-a înfăşurat un prosop ud în jurul capului. Abia peste câteva ore, adică dimineaţa, pentru că victima nu s-a mai trezit din comă, colegii săi au hotărât să cheme ambulanţa şi de aceea inculpatul a apelat numărul de urgenţă 112, iar victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C., unde a fost internată de urgenţă la terapie intensivă-reanimare.
În faţa instanţei,la termenul de judecată din 26 februarie 2013, inculpatul a dat declaraţia până la începerea cercetării judecătoreşti, recunoscând fapta aşa cum este reţinută în actul de sesizare, arătând că are cunoştinţă şi îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală şi nu a solicitat administrarea de probe noi, aşa încât instanţa, în baza art. 3201C. proc. pen., s-a admis cererea de judecare după procedura arătată în acest text.
S-a reţinut că fapta săvârşită de inculpat este dovedită prin următoarele mijloace de probă, procese-verbale de consemnare a auto denunţului inculpatului, de sesizare a organelor de poliţie din Constanţa şi de sesizare a procurorului; proces-verbal întocmit de primul echipaj de poliţie sosit la faţa locului odată cu ambulanţa, în urma apelului la 112; proces-verbal de cercetare la faţa locului, plus planşa foto; proces-verbal privind verificarea diagnosticului de internare a victimei în spital; raportul de constatare medico-legală de necropsie asupra victimei (ce conţine şi concluziile raportului de constatare de examinare iniţială a victimei în viaţă), copia foii de observaţie clinică generală, plus planşa foto; declaraţiile părţii vătămate K.I. (mama victimei); declaraţiile martorilor N.I.D., F.G.I. şi B.M., precum şi declaraţiile olografe ale numiţilor C.G. şi K.F.; declaraţiile inculpatului.
S-a constatat că în drept, fapta inculpatului D.M.M., care în noaptea de 21 din 22 decembrie 2012, în jurul orelor 02:00, în cursul unui conflict spontan, a agresat-o în mod violent pe victima C.C., căreia iniţial i-a aplicat lovituri cu pumnul în faţă şi stomac şi a doborât-o la podea, apoi a călcat-o de trei ori cu picioarele pe cap, cu mare intensitate şi i-a provocat grave leziuni cranio-cerebrale în zona fosei cerebrale anterioare drepte, cu fractură de orbită dreaptă, fractură de os frontal şi fractură de perete al sinusului maxilar drept, care în final au dus la moartea victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispoziţiile părţii generale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează, răspunderea penală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.M.M. şi a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen., aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 3201C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., reducerea cuantumului pedepsei cât şi a cuantumului daunelor civile acordate în sensul reducerii acestora.
Prin decizia penală nr. 75/P din 23 mai 2013 Curtea de Apel Constanţa în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpatul D.M.M. împotriva sentinţei penale nr. 121 din data de 12 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanta, ca nefondat.
Conform art. 383 cu referire la art. 381 C. proc. pen., s-a dedus arestul preventiv de la 12 martie 2013 la zi.
Potrivit art. 383 cu referire la art. 350 alin. (1) şi art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a apelantului inculpat pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 23 mai 2013.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 193 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata parţială în sumă de 1.000 RON cheltuieli judiciare către intimata partea civilă K.I.
S-a apreciat că în mod corect s-a reţinut starea de fapt şi s-a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând vinovăţia inculpatului D.M.M. sub forma intenţiei indirecte prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.
S-a constatat, raportat la modalitatea de desfăşurarea a agresiunii fizice a inculpatului D.M.M. asupra victimei C.C., că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este legală, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, s-a reţinut că inculpatul D.M.M. a acţionat cu intenţie indirectă prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., inculpatul prevăzând posibilitatea de a se produce moartea victimei şi, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, avându-se în vedere că agresiunea exercitată de către inculpatul D.M.M. a depăşit cu mult simpla intenţie de a aplica o corecţie fizică, raportat la împrejurările şi modul concret în care a exercitat agresiunea: iniţial a lovit victima C.C. cu pumnul în faţă şi abdomen, a doborât-o la podea, apoi a lovit-o de trei ori cu picioarele în zona capului, cu mare intensitate, călcând-o practic cu talpa desculţă pe cap, deşi victima agresiunii era deja inconştientă.
S-a mai reţinut că loviturile de picior aplicate de către inculpat victimei (în număr de trei) nu au fost mai multe datorită intervenţiei martorilor F.G.I. şi N.I.D. care au încercat să-l liniştească pe inculpat, acesta fiind temperat cu greu de către martori.
S-a constatat că este neîntemeiat motivul de apel al inculpatului prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., neputându-se susţine că decesul victimei a fost rezultatul intenţiei depăşite al unei fapte de lovire şi fiind întrunite toate condiţiile cerute de dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în mod corect s-a apreciat că aceasta s-a dispus condamnarea inculpatului D.M.M. pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.
În cadrul, operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei reţinute, aşa cum rezultă din natura acesteia, împrejurările şi modalitatea de comitere (pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict verbal spontan), aplicarea de către inculpat de lovituri cu pumnul, de mare intensitate, urmată de aplicarea de lovituri cu picioarele şi călcarea capului cu talpa desculţă, acţiuni ce au cauzat victimei un traumatism cranio-cerebral grav, cu fractură de boltă şi bază de craniu, globul ocular i-a fost spart şi înfundat în creier, vârsta victimei (36 de ani), urmările produse, concretizate în lezarea unui drept fundamental al victimei, respectiv dreptul la viaţă, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (închisoare de la 10 la 20 ani închisoare), precum şi circumstanţele personale ale inculpatului (infractor primar, căsătorit, un copil minor, referinţe bune de la locul de muncă) şi conduita procesuală adoptată.
Reacţia violentă a inculpatului s-a datorat solicitării de victimă ca inculpatul să facă dovada cu chitanţa de la ATM a faptului că scosese anterior o anumită sumă de bani de la bancomat, aspect de natură să reflecte reacţia disproporţionată a inculpatului raportat la acea solicitare. Atitudinea victimei, nu poate să reprezinte o împrejurare de natură să genereze o stare de puternică tulburare sau emoţie, de natură să-i anihileze inculpatului posibilitatea de autocontrol şi care să justifice o astfel de ripostă.
În consecinţă, s-a reţinut că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului D.M.M. prin care a solicitat să se reţină în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., acţiunea deosebit de agresivă a inculpatului nefiind determinată în mod legitim de actul provocator al victimei, care nu s-a manifestat deloc agresiv fizic la adresa inculpatului.
De asemenea, s-a constatat că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului D.M.M. prin care s-a solicitat reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) C. pen., având în vedere că reţinerea acestor circumstanţe atenuante are un caracter facultativ şi nu obligatoriu, iar în prezenta cauză nu se impune reţinerea lor având în vedere pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei comise, urmarea produsă (decesul unei persoane), comportamentul agresiv al inculpatului şi în alte situaţii, de regulă pe fondul consumului de băuturi alcoolice (astfel cum reiese din declaraţiile martorilor F.G.I. şi N.I.D.), atitudinea iniţial nesinceră a inculpatului D.M.M. (care i-a minţit pe poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, spunându-le că a găsit-o pe victimă căzută în faţa blocului, astfel cum reiese din declaraţiile martorilor F.G.I. şi N.I.D.).
S-a constatat că circumstanţelor personale ale inculpatului (faptul că este infractor primar, că a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti) li s-a dat eficienţă de către instanţa de fond, care a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare, pedeapsă apropiată de minimul special de 6 ani şi 8 luni închisoare [astfel cum a fost redus potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.]. Modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanţă, scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei, raportat la pericolul social concret deosebit de ridicat al infracţiunii comise.
S-a reţinut că nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului prin care a solicitat reducerea daunelor morale acordate părţii civile K.I., având în vedere că partea civilă este mama victimei, astfel că sunt evidente suferinţele psihice cauzate acestei prin decesul fiului său în vârstă de 36 ani în condiţii de violenţă extremă, durerea sufletească produsă fiind incomensurabilă şi ireparabilă.
S-a apreciat că suma de 50.000 euro acordată de instanţa de fond părţii civile K.I. cu titlu de daune morale este în măsură să realizeze caracterul compensatoriu al daunelor morale, neputând reprezenta pentru aceasta o îmbogăţire fără justă cauză.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul D.M.M., a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859pct. 172 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută art. 183 C. pen., având în vedere situaţia de fapt, arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen.
A mai solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. şi reţinerea stării de provocare prevăzută de dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., iar cu privire la daunele morele a susţinut că sunt excesive.
Examinând recursul declarat de inculpatul D.M.M. prin raportare la dispoziţiile art 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3855 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 din acelaşi cod.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, la data de 23 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Se constată că dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situaţie în care criticile circumscrise de recurentului D.M.M. acestor prevederi legale, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte art. 3859pct. 17 C. proc. pen.
Chiar şi în vechea reglementare, faţă de faptul că la instanţa de fond, la termenul de judecată din 26 februarie 2013, inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi a recunoscut fapta aşa cum este reţinută în actul de sesizare, solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice în calea de atac a recursului presupune o nouă apreciere a probelor şi a situaţiei de fapt, ceea ce nu se putea însă realiza, având în vedere că inculpatul a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Celelalte critici ale recurentului se referă la netemeinicia pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la mijloacele de individualizare a pedepsei.
O astfel de analiză se putea realiza anterior modificării dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859pct. 172 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat şi prevede că hotărârea este supusă casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (nelegale).
Nefiind posibilă individualizarea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 73 şi art. 74 C. pen., ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator, Înalta Curte constată că motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., din actuala reglementare.
În ceea ce priveşte latura civilă se constată că hotărârea nu este contrară legii sau că s-a făcut o greşită aplicare a legii, cuantumul daunelor morale fiind stabilit în mod corect de instanţa de fond şi de apel, acestea fiind corect cuantificate, suma de 50.000 euro acordată părţii civile cu titlu de daune morale este justificată, în raport cu suferinţa părţii civile K.I. cauzată de decesul fiului său în vârstă de 36 ani.
În consecinţă, în baza art. 38515alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.M. împotriva deciziei penale nr. 75/P din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 decembrie 2012 la 15 octombrie 2013.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.M. împotriva deciziei penale nr. 75/P din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 decembrie 2012 la 15 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 4.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar suma de 4.000 RON reprezintă cheltuieli de judecată către partea civilă K.I.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţa publică, azi, 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3121/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3123/2013. Penal → |
|---|
