ICCJ. Decizia nr. 3162/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3162/2013
Dosar nr. 10231/86/2012
Şedinţa publică din 17 octombrie 2013
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 57 din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul G.I., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare a fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente G.E. la plata către partea civilă B.V. a sumei de 4.700 de euro cu titlu de despăgubiri civile, constatându-se că prejudiciul a fost recuperat.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 11 din 24 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi art. 109 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a constatat că inculpatul se află sub incidenţa măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara dispusă, prin încheierea de şedinţă din data de 7 decembrie 2013, măsură pe care a menţinut-o.
În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998 vechiul C. civ., cu aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.V. şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente G.E., să plătească acesteia despăgubiri civile în suma de 4.700 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 409/P/2010 din 21 august 2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului G.I., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., constând în aceea că, în după-amiaza zilei de 5 aprilie 2010, la locuinţa părţii vătămate B.A.V., în vârstă de 8 ani, prin constrângere, a încercat să întreţină cu acesta un raport sexual anal, activitatea infracţională fiind întreruptă de apariţia tatălui părţii vătămate, B.V.
S-a reţinut că, la data de 7 aprilie 2010, numitul B.V. din comuna C.C., a sesizat organele de poliţie despre faptul că în ziua de 5 aprilie 2010, în timp ce el lipsea de la domiciliu, fiul său, B.A.V., în vârstă de 8 ani, a fost constrâns de G.I. să întreţină un raport sexual anal cu acesta, activitatea infracţională fiind întreruptă de apariţia sa.
În fapt, la data sus-amintită, în jurul orelor 16:00, B.V. a condus la domiciliu pe O.V. din aceeaşi localitate, care era în stare de ebrietate şi încerca să urce pe un scuter, împrejurare la care a asistat şi G.I., aspectele menţionate desfăşurându-se în faţa locuinţei lui B.V.
După plecarea lui B.V., inculpatul G.I. a intrat în locuinţa acestuia unde l-a văzut pe fiul său, B.A.V., care se uita la televizor, stând pe pat. Inculpatul i-a dat părţii vătămate pantalonii jos, precum şi pe ai săi, şi a încercat să întreţină un raport sexual anal, cerându-i totodată să nu spună nimănui despre aceste lucruri, ameninţându-l cu bătaia, conform declaraţiei lui B.V. În timpul desfăşurării acestor evenimente, B.V. a revenit la domiciliul său şi, când a intrat în casă, l-a văzut pe G.I. sărind de pe pat de lângă fiul său şi trăgându-şi pantalonii, acelaşi lucru făcând şi partea vătămată B.A.V. Întrebat fiind de către B.V. ce face, inculpatul G.I. a afirmat că a mers să se joace cu B.A.V., după care a ieşit în curte. B.V. şi-a întrebat fiul ce s-a întâmplat, iar acesta a afirmat că a fost violat de către G.I. B.V. l-a întrebat şi pe acesta din urmă dacă cele relatate de fiul său sunt adevărate, inculpatul negând că ar fi încercat să întreţină un raport sexual cu B.A.V.
În seara aceleiaşi zile, B.V. a mers la familia inculpatului, unde i-a relatat bunicii acestuia, F.P., cele întâmplate (împrejurări în care inculpatul a recunoscut fapta comisă), iar a doua zi a mers cu fiul său la Serviciul de Medicină Legală Suceava, unde a fost examinat din punct de vedere medico-legal, după care a sesizat organele de poliţie.
Conform certificatului medico-legal din 6 aprilie 2010 al Serviciului de Medicină Legală Suceava, la nivelul orificiului extern al anusului, în porţiunea posterioară, s-a constatat o discretă tentă echimotică, violacee, de 2,1 cm, concluziile arătând că minorul B.A.V. prezintă o tentă echimotică la nivelul orificiului extern anal, ce poate pleda, posibil, pentru o tentativă la raport sexual, neexcluzându-se nicio amprentare cu degetul la acest nivel, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-a constatat existenţa elementelor medico-legale certe pentru un raport sexual anal cu intromisiune.
Minorul B.A.V. a fost evaluat psihologic şi, conform raportului psihologic întocmit din 19 august 2010, acesta a prezentat simptomatologia abuzului sexual, recomandările fiind de continuare a şedinţelor de consiliere, atât pentru minor, cât şi pentru părinţi, precum şi recuperarea deficitului educaţional, prin iniţierea unei curriculae cu un educator de sprijin, datorită carenţelor de educaţie constatate.
Şi inculpatul G.I. a fost evaluat din punct de vedere psihiatric şi conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 4 mai 2010 al Serviciul de Medicină Legală Suceava, inculpatul prezintă modificări de conduită pe fond hipofren, considerându-se că sus-numitul are capacitate psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, discernământul fiind păstrat.
Cum această evaluare a fost efectuată fără respectarea prevederilor art. 117 alin. (2) C. proc. pen., prin ordonanţa nr. 409/P/2010 din data de 13 ianuarie 2012, s-a dispus expertizarea psihiatrică a inculpatului, cu respectarea prevederilor legale, respectiv internarea sa în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „S.I.N.” Suceava, în vederea expertizării psihiatrice.
Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 28 februarie 2012 al Serviciului de Medicină Legală Suceava, concluziile au fost aceleaşi ca în raportul anterior, respectiv faptul că discernământul inculpatului a fost păstrat la momentul săvârşirii faptei.
Deşi în cursul urmăririi penale, cu ocazia audierilor în prezenţa unui apărător, precum şi a mamei sale, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei (mai puţin constrângerea la care l-ar fi supus pe B.A.V.), cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa.
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţia părţii civile B.V.; declaraţia părţii vătămate B.A.V.; raport de evaluare psihologică B.V.; certificat medico-legal din 6 aprilie 2010; proces-verbal de constatare la faţa locului şi planşe foto; rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică din 4 mai 2010 şi din 28 februarie 2012 ale Serviciului de Medicină Legală Suceava; certificatul de expertiză şi orientare profesională din 9 noiembrie 2007 a Consiliului Judeţean Suceava, Comisia pentru protecţia copilului; caracterizare privind comportamentul în cadrul şcolii a inculpatului G.I.; declaraţiile martorei F.P., coroborate cu declaraţiile inculpatului G.I.
Cu ocazia înregistrării dosarului pe rolul Tribunalul Suceava, instanţa a dispus prin rezoluţie, întocmirea referatului de evaluare privind pe inculpatul G.I., de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, avându-se în vedere că acesta nu a fost efectuat în cursul urmăririi penale.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi: partea vătămată B.A.V.; partea civilă B.V.; inculpatul G.I.; martora din lucrări: F.P.; martorii propuşi de către partea vătămată pe latura civilă, respectiv numiţii: R.R.; G.M. şi T.V.
Prin încheierea de şedinţă din data de 7 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă, în baza art. 136 alin. (1) lit. c) şi art. 1451alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpatul G.I.
În temeiul art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen. s-a dispus ca inculpatul G.I. să se supună, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, următoarelor obligaţii:
a) să se prezinte la instanţa de judecată, la termenele de judecată stabilite şi ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliţia comunei C.C., unitate de poliţie desemnată de către instanţă cu supravegherea lui, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect cu partea vătămată şi martori din prezenta cauză.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (22) şi alin. (3) C. proc. pen., în sensul că, în caz de încălcare cu rea-credinţă, atât a obligaţiilor menţionate expres, cât şi a măsurii aplicate sau a obligaţiilor impuse a fi respectate, se va lua faţă de el măsura arestării preventive în condiţiile prevăzute de lege, după ce în prealabil instanţa va fi informată de către organele de poliţie mai sus-menţionate, desemnate cu supravegherea lui, ce au sarcina de a verifica periodic respectarea obligaţiilor ce îi revin.
Măsura dispusă a fost comunicată, conform art. 145 alin. (21) C. proc. pen., poliţiei în a cărei rază locuieşte inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin.
La luarea acestei măsuri, instanţa a constatat că în vederea asigurării unei bune desfăşurări a activităţii judiciare, spre realizarea obiectului acţiunilor exercitate în cadrul procesului penal, obiect prevăzut în art. 1 C. proc. pen., se iveşte necesitatea folosirii şi a unor mijloace procesuale speciale, de constrângere, particular orientate împotriva inculpatului prin care, anterior pronunţării unei soluţii definitive, să fie împiedicată obstrucţionarea organelor judiciare în efectuarea urmăririi penale şi/sau judecăţii ori pentru a se evita sustragerea acuzatului de la executarea pedepsei şi/sau a celorlalte sancţiuni de drept penal, precum şi de la repararea pagubelor cauzate prin infracţiune.
Audiată fiind în faţa instanţei, partea vătămată B.A.V., prin declaraţia de la dosar, a arătat că atunci când tatăl său a plecat să ducă un scuter acasă la O.V., iar el se afla în casă, a venit G.I. şi l-a violat. A mai arătat că acesta îl plimba cu scuterul şi îi dădea dulciuri şi îi zicea să nu spună la nimeni şi îl ameninţa cu bătaia. A mai arătat partea vătămată că atunci când tatăl său a intrat în casă, G.I. se închidea la curea, terminase. A mai susţinut de asemenea, că s-a mai întâmplat şi în alte rânduri ca G.I. să vină la el şi să-i facă asemenea lucru şi l-a dus şi în pădure şi l-a violat la locul numit „S.”.
Partea civilă B.V., prin declaraţia de la dosar, a arătat că, la data incidentului, plecase de acasă pentru a transporta un scuter şi, la magazinul din apropiere, l-a văzut pe inculpat cum bea o bere. Tot în magazin era şi fiul său, partea vătămată B.A.V. A plecat să ducă scuterul, însă nu i-a spus inculpatului să treacă pe la el. Când s-a întors acasă, a văzut că pe pat era aşezat fiul său, pe o parte şi, pe la spatele lui, tot aşezat pe o parte, cu faţa către spatele băiatului său, era inculpatul. Ambii aveau pantalonii traşi în jos până către zona genunchilor, iar atunci când a intrat în casă, inculpatul s-a ridicat repede şi şi-a tras pantalonii, iar când l-a întrebat dacă s-a culcat cu fiul său, acesta a negat şi a plecat. L-a întrebat pe fiul său ce s-a întâmplat, iar acesta i-a confirmat că inculpatul a încercat să întreţină relaţii sexuale cu el şi i-a spus de asemenea că nu era prima dată când s-a întâmplat aceasta, dar că i-a fost frică să-i spună. A plecat apoi împreună cu sora sa la bunica inculpatului, au discutat cu toţii, fiind de faţă şi G.I., care a negat săvârşirea faptei, ulterior însă, în cadrul unor discuţii pe care le-a avut cu el, deşi a avut o poziţie schimbătoare, a şi recunoscut uneori fapta. A mai arătat partea civilă că, înainte de a-l surprinde pe inculpat, în mai multe rânduri, a văzut pe chiloţii fiului său urme de sânge, iar după incident, nu a mai văzut niciodată.
Inculpatul G.I., audiat fiind în faţa instanţei, nu a recunoscut acuzaţiile ce i se aduc, susţinând că la data respectivă a băut o bere la magazin, unde era şi tatăl părţii vătămate, cu care era prieten, acesta spunându-i să treacă pe la el, ceea ce a şi făcut. Când a ajuns la locuinţa lui B.V., a intrat în casă şi l-a văzut pe B.A.V. uitându-se la televizor şi stătea pe scaun. L-a întrebat unde este tatăl său, acesta i-a răspuns că nu este acasă, după care a plecat şi nu s-a mai întâlnit atunci cu B.V. Seara, a venit la locuinţa bunicii sale B.V., împreună cu sora acestuia, a avut loc o discuţie la care a asistat şi el personal. B.V. i-a spus bunicii sale că i-ar fi violat copilul şi că dacă nu dă o sumă de bani, va face plângere. El i-a spus atunci că nu este vinovat şi poate să plece la poliţie. A mai arătă inculpatul că ulterior, a fost audiat de către poliţist, în prezenţa bunicii şi a bunicului său şi nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii însă, tot atunci, poliţiştii l-au luat într-o cameră separată şi i-au luat o nouă declaraţie, spunându-i să recunoască cât de cât, că va fi spre binele său, iar el a recunoscut deoarece nu s-a mai aflat niciodată într-o astfel de situaţie.
Martora F.P., prin declaraţia dată în instanţă a arătat că nepotul său, inculpatul, mergea deseori la locuinţa lui B.V., unde mai consuma bere, cafea sau seminţe şi deseori îi cerea bani de la ea sau soţul ei, pentru a cumpăra astfel de bunuri, spunându-i că îi este dator lui B.V. A mai relatat că i-a spus de multe ori nepotului său să nu mai meargă la B.V., însă nu a ascultat-o. De asemenea, a mai precizat că a venit B.V., împreună cu sora lui la ea acasă şi i-a spus că nepotul i-ar fi violat băiatul, însă nepotul său nu a recunoscut şi ştie că este o invenţie de a lui B.V. pentru a scoate mai mulţi bani de la ei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut astfel:
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, pe baza întregului probatoriu administrat în faza de urmărire penală, a fost confirmată prin readministrarea acestui probatoriu în faza de judecată şi pledează pentru reţinerea, fără nici un dubiu, în sarcina inculpatului G.I. a tentativei la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.
Din declaraţia martorei F.P., coroborată cu cea a martorului T.V., a rezultat că anterior incidentului inculpatul G.I. şi tatăl părţii vătămate, B.V., se aflau într-o relaţie de prietenie, obişnuind să mai petreacă timpul împreună la locuinţa celui din urmă, de exemplu consumând bere. La data de 5 aprilie 2010 inculpatul şi B.V. se aflau la magazinul din apropierea locuinţei părţii vătămate, moment în care tatăl minorului a plecat să transporte un scuter la locuinţa unei persoane care se afla în stare de ebrietate. Împrejurarea că inculpatul se afla la magazin în momentul plecării lui B.V. este susţinută de declaraţia acestuia, coroborată cu toate declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale (indiferent dacă a recunoscut sau nu şi săvârşirea faptei).
La momentul întoarcerii tatălui părţii vătămate, l-a găsit pe inculpat în interiorul locuinţei, acesta sărind imediat de pe patul pe care se afla şi fiul său, minorul B.A.V. A mai susţinut tatăl părţii vătămate că atât inculpatul, cât şi fiul său avea pantalonii daţi jos în parte, şi i-au tras repede la apariţia sa. Susţinerile numitului B.V. au fost constante pe tot parcursul procesului penal, relatând în esenţă situaţia de fapt relatată mai sus, şi se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Singura inadvertenţă se referă la împrejurarea că în cuprinsul sesizării adresate organelor de poliţie s-a consemnat că tatăl minorului ar avea cunoştinţă de cele întâmplate de la fiul său şi nu prin aceea că l-ar fi surprins pe inculpat în flagrant. Însă această sesizare este extrem de scurtă, fără a cuprinde toate detaliile examinate în mod curent într-o declaraţie, şi au fost de asemenea consemnate de organele de poliţie (scrisul de mână al lui B.V. fiind consemnat la dosarul de urmărire penală şi este în mod evident diferit).
În continuare, instanţa a reţinut că plângerea penală a fost formulată chiar a doua zi, 6 aprilie 2010, dată la care minorul a şi fost consultat de un medic legist (certificatul medico-legal din 6 aprilie 2010 al S.M.L. Suceava). Urmare a examinării s-a identificat o tentă echimotică la nivelul orificiului anal extern ce poate pleda, posibil, pentru o tentativă de raport sexual, fără a se putea exclude o amprentare cu degetul la acest nivel; nu au fost identificate elemente medico-legale certe pentru un raport sexual anal cu intromisiune. De asemenea, minorul a fost supus ulterior mai multor examinări psihologice (fiind depuse la dosarul cauzei cele din 19 august 2010 şi cea din 2 septembrie 2010), din cuprinsul cărora rezultă că prezintă simptomatologia abuzului sexual.
Minorul a fost audiat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, confirmând în ambele declaraţii că inculpatul a încercat să întreţină cu el raport sexual. Mai mult, minorul a indicat în mod constant că inculpatul l-a violat şi anterior, în alte locuri şi împrejurări, oferindu-i dulciuri sau ameninţându-l pentru a nu divulga cele întâmplate. Susţinerile minorului se coroborează cu declaraţiile tatălui său, cu concluziile actelor medico-legale şi cu cele ale examinărilor psihologice. De asemenea, martora G.M., mătuşa minorului parte vătămată, a indicat aceleaşi simptome ca şi tatăl minorului, plângea noaptea prin somn şi se scăpa în pat în cursul nopţii. Martora a indicat de asemenea că minorul i-a spus şi ei că a fost anterior în mod repetat violat de către inculpat.
Inculpatul a avut o poziţie oscilantă în cursul procesului penal, fie recunoscând săvârşirea faptei, fie susţinând că a intrat în casă la familia B., l-a întrebat pe minor unde este tatăl său şi a plecat imediat ce a aflat că acesta nu este acasă. Fiind întrebat cu privire la motivele pentru care a revenit asupra poziţiei procesuale de recunoaştere a săvârşirii faptei, inculpatul a oferit explicaţii neconvingătoare şi chiar contradictorii. Astfel, atât inculpatul cât şi bunica acestuia, martora F.P. au negat că declaraţia de recunoaştere s-ar fi dat şi în prezenţa bunicii, susţinere contrazisă de declaraţiile consemnate în cursul urmăririi penale.
Apărarea formulată de către inculpat şi familia acestuia, în sensul că acuzaţiile sunt în mod deliberat fabricate de B.V. pentru a obţine plata unor despăgubiri civile consistente nu au putut fi reţinute. Probatoriul administrat dovedeşte dincolo de orice îndoială existenţa faptei, persoana autorului şi vinovăţia acestuia (discernământul acestuia fiind stabilit prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 28 februarie 2012), iar împrejurarea că partea vătămată s-a constituit prin reprezentantul său legal şi parte civilă în cauză nu a avut vreo valoare probatorie. De altfel, în opinia instanţei cuantumul daunelor solicitate, 5.000 euro nu este deloc exagerat raportat la trauma suferită de minor.
În drept, fapta inculpatului G.I. care, în după-amiaza zilei de 5 aprilie 2010, la locuinţa părţii vătămate B.A.V., în vârstă de 8 ani, prin constrângere, a încercat să întreţină cu acesta un raport sexual anal, activitatea infracţională fiind întreruptă de apariţia tatălui părţii vătămate, B.V., întrunesc, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de viol, prevăzute de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., pentru care acesta urmează a răspunde penal.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului G.I. pentru săvârşirea infracţiunii mai sus-menţionate, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 100 raportat la art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, reduse la jumătate în concordanţă cu dispoziţiile art. 109 C. pen. ce reglementează regimul sancţionator al inculpaţilor minori, gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările şi modalitatea în care a fost săvârşită, descrisă detaliat mai sus, precum şi urmarea produsă. De asemenea, s-au reţinut şi datele referitoare la persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, însă a avut o poziţie procesuală nesinceră, de nerecunoaştere, ceea ce nu poate conduce la reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea sa. Astfel de circumstanţe nu au fost reţinute nici în considerarea gravităţii deosebite a faptei săvârşite, a traumei deosebite la care un minor a fost supus şi a indiciilor temeinice existente, în sensul că tentativa de viol surprinsă în flagrant nu a fost un act izolat de agresiune sexuală.
În consecinţă, i s-a aplicat inculpatului G.I. o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Având în vedere că prin încheierea de şedinţă din data de 7 decembrie 2012 s-a luat faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., Tribunalul a constatat că acesta se află sub incidenţa măsurii preventive respective, pe care a menţinut-o.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că numitul B.V. s-a constituit parte civilă în cauză în numele părţii vătămate, cu suma de 5.000 euro, din care 300 de euro reprezentând cheltuieli efectuate cu deplasarea la serviciul de probaţiune şi 4.700 euro reprezentând daune morale. Cuantumul daunelor materiale nu a fost în nici un fel dovedit în speţă, astfel că instanţa a reţinut că această pretenţie este nefondată.
Este însă cert că minorul a fost supus unei traume majore, edificatoare în acest sens fiind atât declaraţiile martorilor membrii ai familiei (mătuşile R.R. şi G.M.), ale tatălui său, cât şi concluziile rapoartelor de evaluare psihologică. În consecinţă, procedând la o apreciere cu privire la cuantumul acestor daune morale, în baza probatoriului administrat, instanţa a concluzionat că acordarea în integralitate a daunelor morale pretinse este pe deplin justificată.
Prin urmare, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998 vechiul C. civ., cu aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.V. şi a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente G.E., să plătească acesteia despăgubiri civile în suma de 4.700 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând daune morale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.I., pentru motivele expuse pe larg în practicaua încheierii de amânare a pronunţării din data de 12 aprilie 2013.
Analizând apelul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate şi în baza actelor şi lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 şi art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, prima instanţă a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a mijloacelor de probă administrate în cauză.
Rezultă din ansamblul probator, la care a făcut referire detaliată prima instanţă (Curtea însuşindu-şi pe deplin analiza probelor făcută de prima instanţă), că în după-amiaza zilei de 5 aprilie 2010, apelantul inculpat G.I. s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate B.A.V., în vârstă de 8 ani, din satul C.C., comuna C.C., judeţul Suceava, unde, prin constrângere (ameninţarea cu bătaia), a încercat să întreţină cu acesta un raport sexual anal, activitatea infracţională fiind întreruptă de apariţia tatălui părţii vătămate, B.V.
Cele mai relevante mijloace de probă care dovedesc vinovăţia apelantului inculpat sunt declaraţiile părţii vătămate minore B.A.V. (care a fost constant în declaraţii şi a arătat că la data critică inculpatul apelant l-a violat, fiind surprins de B.V. în timp ce se încheia la pantaloni; a mai arătat minorul că nu era prima dată când se întâmplase acest lucru şi că era ameninţat cu bătaia de către apelantul inculpat, în ipoteza în care ar fi spus cuiva despre cele întâmplate), declaraţiile reprezentantului legal al părţii civile B.V. (care în declaraţiile date în cursul procesului penal de până acum a arătat, în mod constant că l-a surprins pe apelantul inculpat în pat cu fiul său minor, că ambii aveau pantalonii lăsaţi jos până la genunchi şi că fiul său minor i-a spus că apelantul inculpat l-a ameninţat cu bătaia în cazul în care va spune cuiva despre cele întâmplate), certificatul medico-legal din 6 aprilie 2010 al S.M.L. Suceava (din care rezultă că urmare a examinării s-a identificat o tentă echimotică la nivelul orificiului anal extern ce poate pleda, posibil, pentru o tentativă de raport sexual, fără a se putea exclude o amprentare cu degetul la acest nivel; nu au fost identificate elemente medico-legale certe pentru un raport sexual anal cu intromisiune), înscrisurile întocmite cu prilejul examinării psihologice a minorului (din cuprinsul cărora rezultă că acesta prezintă simptomatologia abuzului sexual) şi declaraţiile apelantului inculpat G.I. (acesta a fost oscilant în declaraţii; în cursul urmăririi penale a arătat iniţial la data de 6 aprilie 2010 că nu a încercat niciodată să întreţină relaţii sexuale cu minorul B.A.V., pentru ca apoi, la aceeaşi dată să arate că a încercat să întreţină relaţii sexuale cu acesta; ulterior, audiat fiind în faţa primei instanţe apelantul inculpat a negat din nou săvârşirea faptei, pentru ca la data de 12 aprilie 2013, în faţa instanţei de apel să arate că într-adevăr a încercat să întreţină relaţii sexuale anale cu minorul B.A.V., însă nu l-a constrâns în nici un fel pe acesta). Mijloacele de probă amintite se coroborează perfect între ele, mai puţin cu o parte din declaraţiile apelantului inculpat.
Raportat la situaţia de fapt reţinută s-a stabilit corect încadrarea juridică legală a infracţiunii reţinute în sarcina apelantului inculpat G.I., respectiv infracţiunea de tentativă la viol prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi art. 109 alin. (1) C. pen.
Curtea nu a reţinut apărările apelantului inculpat, în sensul că el nu l-a constrâns în nici un fel pe minorul B.A.V. şi că, prin urmare se impunea schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 C. pen. Aşa cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate minore B.A.V. acesta a arătat, în permanenţă că „a fost violat” şi că a fost ameninţat de apelantul inculpat cu bătaia dacă va spune cuiva despre cele întâmplate. Reprezentantul legal al acestuia, B.V. a confirmat în declaraţiile sale, constante sub acest aspect, că fiul său B.A.V. i-a spus că apelantul inculpat „l-a violat” şi că l-a ameninţat cu bătaia. De asemenea, în urma examinării medico-legale a victimei minore s-a identificat o tentă echimotică la nivelul orificiului anal extern ce poate pleda, posibil, pentru o tentativă de raport sexual. La analizarea constrângerii psihice realizate prin ameninţare trebuie avută în vedere vârsta fragedă a victimei la data infracţiunii (8 ani), rezistenţa psihică a acestuia putând fi înfrântă foarte uşor, precum şi ascendentul moral asupra minorului oferit de vârsta mai mare a apelantului inculpat şi faptul că acesta era prietenul tatălui său. Tot sub acest aspect Curtea a apreciat ca relevantă declaraţia apelantului inculpat din data de 6 aprilie 2010 în care a arătat cum a încercat să întreţină un act sexual anal cu victima, în care arată că „(…) l-am văzut pe fiul său B.A.V. (…) în acel moment m-am dus la acesta şi fără să îmi explic de ce i-am dat pantalonii jos, după care mi-am dat pantalonii şi chiloţii şi am încercat să întreţin un raport sexual anal (…)”. Din modul alert în care apelantul inculpat arată că a acţionat nu rezultă că acesta ar fi fost preocupat de obţinerea acordului prealabil al victimei la actul sexual (de altfel, datorită vârstei, acesta nici nu putea exprima un consimţământ valabil în acest sens).
De asemenea, în ceea ce priveşte pedeapsa principală aplicată apelantului inculpat G.I. de către prima instanţă, Curtea a constatat că aceasta a fost în mod just individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., atât în ceea ce priveşte natura şi cuantumul acesteia, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare.
Într-adevăr, având în vedere gradul de pericol concret al infracţiunii săvârşite, importanţa valorilor sociale lezate prin aceasta, modul concret în care a apelantul inculpat a acţionat (ce denotă o îndrăzneală ridicată a acestuia în săvârşirea de acte antisociale), vârsta fragedă a victimei (8 ani), împrejurarea că victima era fiul prietenului său, precum şi conduita procesuală oscilantă a apelantului inculpat pe parcursul procesului penal (şi-a schimbat de mai multe ori declaraţiile, fără o justificare plauzibilă), Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse principale de 4 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi art. 109 alin. (1) C. pen., este în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prevăzute de art. 52 C. pen. (şi nu se mai impune reducerea ei; simplul fapt că apelantul inculpat nu are antecedente penale şi a achitat, în faţa instanţei de apel pretenţiile civile ale victimei, în contextul celor expuse, nu poate atrage diminuarea pedepsei aplicate).
De asemenea, având în vedere modalitatea concretă de săvârşire a faptei, vârsta fragedă a victimei, regretul formal manifestat faţă de fapta comisă şi mai ales conduita oscilantă a apelantului inculpat pe parcursul procesului penal, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 861alin. (1) lit. c) C. pen., art. 110 C. pen. şi art. 1101 C. pen., pentru a se putea dispune suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a pedepsei principale aplicate de către prima instanţă (simpla pronunţare a condamnării nu va constitui un avertisment suficient pentru inculpat, astfel încât şi fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi infracţiuni). Doar în acest context (al executării efective a pedepsei aplicate), Curtea a considerat că avertismentul dat de instanţă, prin soluţia de condamnare pronunţată, va fi de natură să îl facă pe apelantul inculpat să conştientizeze pe viitor că legiuitorul ocroteşte valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancţionată aspru şi că el, ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligaţia de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situaţie contrară legii, în caz contrar, urmând a răspunde ca şi în cazul de faţă.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei Curtea a constatat că după pronunţarea sentinţei penale apelate apelantul inculpat a plătit părţii civile B.V. suma de 4.700 de euro cu titlu de despăgubiri civile, acesta din urmă arătând că nu mai are nicio pretenţie de la apelantul inculpat (a se vedea în acest sens înscrisul autentificat din 30 ianuarie 2013 de către Biroul Notarial Public V.I. din Suceava). Prin urmare, Curtea a luat act de această situaţie intervenită.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul G.I. criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală şi solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă în vederea refacerii referatului de evaluare, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la viol în cea de tentativă la act sexual cu un minor, aplicarea art. 74 lit. a) şi lit. b) C. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea art. 81 sau art. 861C. pen.
A fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând hotărârea prin prisma cazului de casare invocat, cât şi a celor care, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu de către instanţă constată următoarele:
În ceea ce priveşte critica privind modul cum a fost întocmit referatul de evaluare psihică a inculpatului, Curtea constată că prin Legea nr. 2/2013 a fost abrogat pct. 7 al art. 3859alin. (1) C. proc. pen., caz de casare ce viza că judecata s-a făcut fără întocmirea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori, ca atare un asemenea motiv nu mai poate determina o nulitate absolută şi o casare a hotărârii, aşa cum a solicitat inculpatul, neexistând un caz de casare prevăzut de lege care să permită analiza temeiniciei unei astfel de critici.
În ceea ce priveşte critica privind greşita încadrare juridică a faptei, Curtea constată că este nefondată.
Spre deosebire de infracţiunea de viol unde actul sexual are loc prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, în cazul infracţiunii de act sexual cu un minor, actul sexual este unul consimţit de către partea vătămată.
În doctrină şi practica judiciară se reţine însă că infracţiunea de act sexual cu un minor poate fi reţinută doar dacă minorul are o vârstă şi o dezvoltare psihică de natură să îi permită să îşi exprime liber voinţa, consimţind la actul sexual.
În speţă, având în vedere că la data comiterii faptei minorul avea doar 8 ani, nu se poate presupune că avea capacitatea de a-şi exprima voinţa de a participa la actul sexual.
De aceea infracţiunea comisă de inculpat este cea de tentativă la viol şi nu tentativă la act sexual cu un minor.
Înalta Curte constată că în prezent nu există un caz de casare care să permită reindividualizarea pedepsei, în situaţia în care aceasta este legală, de aceea nici critica privind cuantumul şi modalitatea de executare a sancţiunii aplicate nu poate fi cenzurată.
Având în vedere aceste motive, Curtea va respinge, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat recursul inculpatului, urmând în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să îl oblige la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 57 din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3149/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3258/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
