ICCJ. Decizia nr. 3253/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12), traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3253/2013

Dosar nr. 1517/30/2012

Şedinţa publică din 24 octombrie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 230/PI din 6 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1517/30/2012, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului D.M. din infracţiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.M. (zis F.), la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 42 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul D.M. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului D.M., alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în dauna părţilor vătămate L.L., L.V. şi M.T.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata D.D. (zisă "G."), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.V., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 42 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul B.V. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului B.V., alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnată inculpata L.J. (fosta C.), zisă "J.", la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 42 C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, urmând ca în final inculpata L.J. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei L.J., alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.F., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în cauză, cu pedeapsa de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 190 din 14 mai 2009 a Tribunalului Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul S.F. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului S.F., alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.F. durata arestului de la data de 21 aprilie 2011 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele inculpatului S.F. în baza Sentinţei penale nr. 190 din 14 mai 2009 a Tribunalului Mehedinţi şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.N., zis "E.", la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul S.N. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului S.N., alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului J.F., din infracţiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. şi art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul J.F., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul J.F. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului J.F., alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J.F. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că părţile vătămate P.D., M.I., M.G., L.V., L.L., M.T., B.G., M.I., B.C. nu s-au constituit părţi civile în cauză, iar partea civilă C.G. a renunţat la pretenţiile civile.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a fost obligat inculpatul D.M. la plata sumelor de 800 euro, în RON la data executării, daune morale către partea civilă T.M.; 800 euro, în RON la data executării, daune morale către partea civilă M.R. şi 800 euro, în RON la data executării, daune morale către partea civilă M.M. şi au fost respinse în rest pretenţiile civile ale părţilor civile M.R. şi M.M.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii B.V. şi L.J., în solidar, la plata sumelor de 800 euro, în RON la data executării, daune morale către fiecare dintre părţile civile C.M., C.P. şi M.R. şi au fost respinse în rest pretenţiile civile ale părţii civile M.R.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999, 1003 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii S.F. şi S.N., în solidar, la plata sumei de 1.500 euro, în RON la data executării, daune morale către partea civilă Ş.L. şi au fost respinse în rest pretenţiile civile ale părţii civile Ş.L.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii D.M., B.V., L.J., S.F., S.N. şi J.F. la plata sumei de 3.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului. S-a dispus plata sumei de 9.200 RON din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timiş nr. 46/D/P/2010, emis la data de 27 februarie 2012 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 01 martie 2012 sub număr unic de dosar 1517/30/2012, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii D.M., D. (Fostă B.) D., B.M., B.V., B.C., L.J., J.F., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.p, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul L.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi inculpaţii S.F. şi S.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului D.M., că în perioada 2009 - 2010 şi în luna mai 2011, prin înşelăciune, împreună cu inculpaţii J.F., B.D., B.N. şi martorul D.C.L. (fostă L.A.) au racolat şi exploatat mai multe persoane majore şi pe minora C.G., în vederea determinării acestora la practicarea cerşetoriei, pe teritoriul oraşului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului B.M. s-a reţinut că împreună cu martorul B.N. şi inculpaţii D.M., S.F., B.V., în perioada mai 2009 - decembrie 2010, a recrutat şi exploatat victimele majore în vederea obligării acestora la practicarea cerşetoriei pe teritoriul oraşului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului B.V. s-a reţinut că în cursul anului 2009 (lunile ianuarie şi noiembrie), împreună cu inculpatul B.C. şi inculpatul B.M., a racolat, transportat şi exploatat victimele majore în vederea obligării acestora la practicarea cerşetoriei, pe teritoriul oraşului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului B.C. s-a reţinut că în cursul anului 2009, împreună cu inculpaţii B.V. şi B.M., a racolat şi exploatat victimele în vederea determinării acestora la practicarea cerşetoriei, pe teritoriul oraşului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatei D. (fostă B.D., zisă "G.") s-a reţinut că în perioada septembrie 2009 - mai 2010, împreună cu inculpaţii D.M., J.F. şi martorul B.N., a exploatat victimele în vederea determinării acestora la practicarea cerşetoriei pe teritoriul oraşului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatei L.J., zisă "J.", s-a reţinut că în perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2010, a intermediat racolarea victimelor majore pentru inculpaţii D.M. şi B.V. şi a racolat victima B. pentru inculpatul L.M., pe care o şi exploatase împreună cu acesta, în vederea determinării victimelor la practicarea cerşetoriei, pe teritoriul oraşului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului L.M. s-a reţinut că în martie 2010, a exploatat, împreună cu inculpata L.J., zisa "J.", victima B., racolată de inculpata L.J., în vederea obligării acesteia la practicarea cerşetoriei, pe teritoriul oraşului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului S.N., zis "E.", s-a reţinut că împreună cu S.F. şi B.V. a recrutat şi exploatat victima minoră Ş.L., în vederea determinării acesteia la practicarea cerşetoriei, pe teritoriul oraşului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului S.F. s-a reţinut că împreună cu S.N., zis "E." şi B.V., a racolat şi exploatat victima minoră Ş., în vederea determinării acesteia la practicarea cerşetoriei, pe teritoriul oraşului francez Clermont Ferrand.

În sarcina inculpatului J.F. s-a reţinut că a transportat victimele majore din România în Franţa, în oraşul francez Clermont Ferrand, şi în localitatea franceză, în locaţiile în care victimele erau plasate pentru a cerşi, în vederea exploatării de către inculpaţii D.M., B.D., L.J. şi de către numita L.A.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu, procese-verbale de transcriere interceptări, procese-verbale care atestă tranzacţiile bancare efectuate de inculpaţi, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.M., zis "F.", acesta locuia în Franţa. Profitând de această împrejurare, inculpatul a desfăşurat activităţi constând în recrutarea şi cazarea unor persoane interesate de a se deplasa în Franţa pentru a cerşi pe teritoriul oraşului francez Clermont Ferrand. Această activitate a avut loc în perioada 2009 - 2010, iar în luna mai 2011, inculpatul a adus în Franţa, în acelaşi scop, şi o persoană minoră, respectiv pe numita C.G.

Victimele activităţilor infracţionale desfăşurate de inculpat sunt numiţii P.D., T.M., M.I., M.R., M.M., M.G. şi C.G.. Aceştia au fost transportaţi în Franţa de către inculpatul J.F., cu excepţia numitului M.M., care a fost transportat de către martorul B.N.

Înainte de plecarea din ţară, inculpatul le-a promis părţilor vătămate asigurarea unor locuri de muncă în Franţa, precum şi asigurarea cazării şi a hranei zilnice. Odată ajunşi însă în localitatea Clermont Ferrand, părţile vătămate au fost cazate într-un microbuz dezafectat, în condiţii insalubre. Părţilor vătămate nu le-a fost asigurată niciun fel de hrană şi nici locuri de muncă, astfel încât, pentru a se întreţine, au fost nevoite să practice cerşetoria, banii astfel câştigaţi fiind împărţiţi cu inculpatul D.M.

Deşi organele de urmărire penală au reţinut în sarcina inculpatului şi exploatarea victimelor L.L., L.V. şi M.T., în privinţa acestora activitatea de inducere în eroare nu a fost probată.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.M., în sarcina acestuia a fost reţinută recrutarea şi exploatarea numiţilor B.G. şi M.I.. Aceştia au fost transportaţi în Franţa de martorul B.N., însă înainte de a pleca din ţară au avut cunoştinţă de împrejurarea că se vor deplasa în Franţa pentru a cerşi. Odată ajunşi la Clermont Ferrand, cei doi au fost cazaţi într-o cameră de B.M., după care au cerşit pe străzile oraşului, banii câştigaţi fiind nevoiţi să-i împartă cu inculpatul B.M.

Referitor la inculpatul B.V., sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă în construcţii sau agricultură, împreună cu inculpata L.J., inculpatul B.V. i-a recrutat pe numiţii C.M., M.R. şi C.P., cărora cei doi inculpaţi le-au promis locuri de muncă în Franţa. Odată ajunşi în Franţa, părţile vătămate au fost cazate într-o clădire dezafectată, în condiţii insalubre. Nu le-au fost asigurate niciun fel de locuri de muncă şi pentru a-şi câştiga existenţa au fost nevoiţi să cerşească, banii câştigaţi fiind împărţiţi cu inculpatul B.V.

În aceeaşi situaţie s-au găsit şi victimele U.T. şi U.I., în privinţa cărora însă organele de urmărire penală au reţinut împrejurarea că au fost recrutaţi de inculpatul B.C., fără însă ca acest lucru să se confirme.

De asemenea, deşi organele de urmărire penală au reţinut şi implicarea inculpatei D.D. în activitatea de exploatare a numiţilor M.R., M.M. şi M.G., persoane care au fost aduse în Franţa de soţul său, această implicare nu a fost confirmată de probele administrate în cauză.

Pe lângă numiţii M.I., C.M., C.P. şi M.R., pe care i-a recrutat pentru D.M. sau B.V., inculpata L.J. s-a implicat şi în recrutarea numitului B.C., care a fost transportat în Franţa de B.N. şi a fost cazat în locuinţa familiei L., fără însă ca implicarea inculpatului L.M. în activitatea de exploatare a acestei părţi vătămate să poată fi confirmată.

În sfârşit, partea vătămată Ş.N.L. a plecat în Franţa în luna octombrie 2010, fiind cazată la locuinţa inculpaţilor S.N. şi S.F. Partea vătămată a fost transportată în Franţa sub pretextul unei viitoare căsătorii cu inculpatul S.N. După ce a ajuns la locuinţa inculpaţilor S., părţii vătămate i s-a pus în vedere că trebuie să cerşească pentru a-şi câştiga existenţa, iar în condiţiile în care minora a refuzat, ea a fost constrânsă să practice cerşetoria de S.N.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Noţiunea de exploatare este definită de art. 2 din Legea nr. 678/2001, legiuitorul stabilind, la lit. a) şi e), că prin exploatare se înţelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, precum şi efectuarea oricăror activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Raportându-se la aceste prevederi legale, instanţa a constatat că pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoane nu este suficientă executarea uneia dintre acţiunile ce reprezintă elementul material (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane), ci aceste acţiuni trebuie realizate într-una dintre modalităţile descrise de legiuitor, respectiv prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane. Ca atare, în opinia instanţei, în lipsa ameninţării, violenţei, constrângerii, inducerii în eroare sau a celorlalte forme expres prevăzute de legiuitor, nu se poate vorbi de trafic de persoane.

Or, în cauză, procurorul a dispus trimiterea în judecată a celor 10 inculpaţi, deşi nu în privinţa tuturor a fost dovedită existenţa unei activităţi de inducere în eroare a presupuselor victime, înşelăciunea fiind reţinută de către organele de urmărire penală ca fiind modalitatea în care părţile vătămate au fost convinse să plece în Franţa.

În primul rând, instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 75 C. proc. pen., declaraţiile părţii vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Această dispoziţie legală nu împiedică însă instanţa de judecată să pronunţe o anumită soluţie atunci când declaraţiile unei părţi vătămate pot fi coroborate cu fapte sau împrejurări care rezultă din declaraţiile altor părţi vătămate audiate în cauză.

În sarcina inculpatului D.M. a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prin raportare la părţile vătămate P.D., L.L., L.V.. T.M., M.I., M.R., M.M., M.G., M.T. şi C.G.

În cursul urmăririi penale inculpatul nu a fost audiat, însă în faţa instanţei de judecată el a precizat că nu recunoaşte săvârşirea faptei. El a arătat că lucrează în Franţa în calitate de mecanic auto şi a precizat că nu are nicio legătură cu părţile vătămate, care nu au fost recrutaţi şi transportaţi în Franţa de el şi nici nu au fost cazaţi de el.

Susţinerile inculpatului au fost însă contrazise de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, partea vătămată P.D. a indicat faptul că, în luna ianuarie 2010, a aflat de la numita L.A. că mai multe persoane vor pleca în Franţa la muncă prin intermediul inculpatului D.M. Partea vătămată a observat că L.A. vorbea frecvent la telefon cu inculpatul D.M., iar cu ocazia discuţiilor purtate cu aceasta, i s-a transmis că în Franţa urma să-i fie asigurate cazarea şi masa de inculpatul D.M., care îi va găsi şi un loc de muncă. Totodată, partea vătămată a aflat că nu trebuie să plătească transportul până în Franţa, dar că pentru serviciile prestate va trebui să-i plătească inculpatului D.M. o sumă de bani periodic, până la achitarea tuturor cheltuielilor.

Ajuns în Franţa, partea vătămată a menţionat că a fost preluat de inculpat, care i-a explicat că, în realitate, a fost adus acolo pentru a cerşi în faţa unor magazine. Totodată, inculpatul i-a spus că din banii câştigaţi va trebui să-i plătească lui jumătate pentru transportul din România şi celelalte cheltuieli pe care le va mai avea.

Partea vătămată a mai precizat că deşi îi fusese promisă cazarea şi masa, inculpatul D.M. l-a cazat într-un microbuz dezafectat, unde nu existau niciun fel de condiţii de trai.

În final, partea vătămată P. a menţionat că inculpatul D.M. este cel care îl transporta zilnic în faţa unor magazine pentru a cerşi, iar banii câştigaţi erau împărţiţi, această situaţie durând aproximativ două luni şi trei săptămâni.

La rândul său, partea vătămată T.M. a precizat că în luna ianuarie 2010 a fost contactat de către L.A., care i-a propus să plece în Franţa la cerşit. Partea vătămată a discutat la telefon cu inculpatul D.M. despre condiţiile în care va pleca, inculpatul promiţându-i că îi va asigura transportul până în Franţa şi îi va asigura masa şi cazarea până va strânge suficienţi bani să-i plătească datoria. Totodată, partea vătămată a precizat că inculpatul i-a promis faptul că toţi banii pe care îi va câştiga din cerşit îi vor rămâne lui, fiind nevoit doar să-i plătească contravaloarea transportului

În acest context, partea vătămată a acceptat propunerile inculpatului, dar odată ajuns în Franţa inculpatul D.M. a constatat că promisiunile nu au fost respectate. Cazarea i-a fost asigurată în acelaşi microbuz dezafectat situat într-o parcare şi nu i-a fost asigurată niciun fel de masă, timp de aproximativ două luni de zile trăind doar din mila publicului.

De asemenea, partea vătămată a menţionat că nici înţelegerea referitoare la împărţirea banilor nu a fost respectată, sumele câştigate din cerşit fiind preluate, în totalitate, de inculpat.

Ca atare, în privinţa numitului T.M., instanţa de fond a constatat că a existat o inducere în eroare a părţii vătămate. Deşi acesta a cunoscut împrejurarea că va merge în Franţa pentru a cerşi, i-au fost promise anumite condiţii în care îşi va desfăşura această activitate, condiţii care nu au fost respectate.

La rândul său, partea vătămată M.I. a menţionat că în luna ianuarie 2010 a aflat de la inculpata L.J. că ar putea câştiga bani din practicarea cerşetoriei în Franţa, cu ajutorul inculpatului D.M. Ulterior acestui moment, după ce s-a arătat interesat de această propunere, partea vătămată a fost contactat telefonic de inculpatul D.M., care i-a spus că va locui la domiciliul său şi că el se va ocupa de găsirea unui loc de muncă. Totodată, inculpatul i-a promis că îi va asigura masa pe întreaga perioadă a şederii în Franţa, precum şi transportul, fără însă a vorbi şi despre faptul că aceste servicii vor trebui plătite.

La fel ca şi în cazul părţii vătămate T.M., promisiunile nu au fost respectate. Părţii vătămate M.I. nu i-a fost asigurată nicio masă, cerşind pe străzi fără mâncare şi fără apă, iar cazarea fiind asigurată în acelaşi microbuz. De asemenea, şi în acest caz partea vătămată a fost nevoit să împartă banii câştigaţi din cerşit cu inculpatul D.M.

Aceeaşi este şi situaţia părţii vătămate M.R. Aceasta a precizat că a discutat cu partea vătămată L.L., care i-a propus să meargă în Franţa la cerşit, urmând ca inculpatul D.M. să-i asigure cazarea şi masa. În ceea ce priveşte transportul, contravaloarea acestuia urma să-i fie restituită inculpatului din banii ce vor fi câştigaţi din cerşit.

Ajunsă în Franţa, părţii vătămate i-a fost asigurat acelaşi loc de cazare - rulota dezafectată. Partea vătămată a fost transportată de inculpatul D.M. în faţa unor magazine, unde cerşea fără să primească nimic de mâncare, iar banii câştigaţi erau însuşiţi de inculpatul D.M., care i-a spus că atunci când se va întoarce în ţară îi va da partea ei din sumă.

Aceleaşi aspecte au fost relatate şi de partea vătămată M.M., soţul părţii vătămate M.R. Acesta a precizat că, în condiţiile în care soţia sa a plecat în Franţa şi nu a mai primit nicio veste de la ea, l-a contactat pe inculpatul D.M. la telefon şi i-a comunicat că este interesat şi el să plece în Franţa. Ajuns la locuinţa inculpatului, partea vătămată a fost cazat în microbuzul dezafectat alături de alte persoane care cerşeau pentru inculpatul D.M., iar apoi a fost trimis să cerşească, fără mâncare, banii câştigaţi fiind însuşiţi de inculpatul D.M., care i-a comunicat părţii vătămate că atunci când se va întoarce în România îi va restitui aceste sume.

Partea vătămată M.G. a menţionat că a aflat că inculpatul D.M. duce oameni la muncă în Franţa de la fratele său M.I. El a plecat în Franţa în aceleaşi condiţii ca şi M.I., dar odată ajuns acolo a fost cazat în aceleaşi condiţii ca şi celelalte părţi vătămate. Inculpatul i-a transmis că nu a fost adus acolo pentru a munci, ci pentru a cerşi, iar banii câştigaţi din această activitate au fost preluaţi de către inculpat.

În sfârşit, partea vătămată C.G. a precizat că în luna mai 2011, întrucât nu avea bani să-şi întreţină familia, a luat legătura cu M.G., care îl cunoaşte pe inculpatul D.M., despre care ştia că duce oameni în Franţa la cerşit. A discutat la telefon cu inculpatul, care i-a spus că în Franţa va trebui să cerşească pentru el. Şi partea vătămată C.G. a fost cazată într-un imobil abandonat, în condiţii insalubre. Ea a fost transportată zilnic în faţa unor magazine unde a cerşit, iar banii câştigaţi au fost însuşiţi, pe jumătate, de inculpat.

Ca atare, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului D.M. de a recruta, transporta şi primi, prin înşelăciune, părţile vătămate P.D., T.M., M.I., M.R., M.M. şi M.G., în vederea exploatării lor prin supunerea la tratamente umilitoare şi degradante, părţile vătămate fiind determinate să locuiască în condiţii insalubre şi să cerşească în locuri publice, fără apă şi mâncare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane. Inculpatul a profitat de naivitatea şi gravele probleme financiare ale părţilor vătămate, persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate, şi, fie sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă, fie sub promisiunea asigurării unor condiţii decente în care vor cerşi, i-a determinat pe aceştia să plece în Franţa. Odată ajunşi în străinătate, profitând de lipsa de educaţie a părţilor vătămate, de împrejurarea că nu cunoşteau limba franceză şi de faptul că, dat fiind statutul lor, părţile vătămate se temeau să se adreseze organelor de poliţie, inculpatul D.M. a abuzat de autoritatea de care dispunea asupra acestora, nerespectându-şi promisiunile iniţiale şi forţând părţile vătămate să desfăşoare activităţi de cerşetorie în condiţii inumane, în scopul obţinerii unor foloase materiale ilicite.

La termenul de judecată din data de 29 iunie 2012 instanţa de fond a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului D.M. în sensul reţinerii şi a infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la situaţia particulară a părţii vătămate C.G.

Aceasta este născută la data de 05 decembrie 1993 şi din probele administrate în cauză rezultă că a fost în Franţa, unde a cerşit în folosul inculpatului D.M., în perioada ianuarie - martie 2011, când avea doar 17 ani.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 constituie infracţiunea de trafic de minori recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

După cum s-a arătat deja, determinarea unui minor la practicarea cerşetoriei poate fi încadrată în noţiunea de "exploatare" în sensul pe care legiuitorul l-a dat acesteia prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 678/2001.

Este adevărat faptul că partea vătămată C.G. ştia împrejurarea că se va deplasa în Franţa la cerşit. Însă, fiind minoră, infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 subzistă, chiar dacă în privinţa acestei părţi vătămate nu au fost desfăşurate niciun fel de manopere dolosive pentru inducerea ei în eroare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 334 C. proc. pen., prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice şi reţinerea în sarcina inculpatului D.M. şi a infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, partea vătămată fiind transportată în Franţa de inculpatul J.F. în sarcina căruia s-a reţinut aceeaşi infracţiune.

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 traficul de persoane este mai grav dacă infracţiunea a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.

Existenţa formei agravate a infracţiunii nu este condiţionată de împrejurarea ca toţi participanţii să fi acţionat cu aceeaşi formă de vinovăţie şi nici măcar de împrejurarea ca toţi participanţii să răspundă penal.

Probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că la exploatarea părţilor vătămate mai sus indicate, de către inculpatul D.M., şi-au adus contribuţia şi alte persoane, respectiv inculpata L.J., martorul L.A., partea vătămată M.G. sub aspectul recrutării, ori inculpatul J.F. sau martorul B.N., sub aspectul transportului. În acest context, exploatarea părţilor vătămate realizându-se de două sau mai multe persoane, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului D.M. şi prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Inculpatul D.M. a fost trimis în judecată şi pentru presupusa exploatare a numiţilor L.L., L.V. şi M.T. Sub acest aspect învinuirea nu a fost confirmată de probele administrate în cauză, în condiţiile în care presupusele victime nu au fost induse în eroare de către inculpat.

L.L. a arătat că în luna ianuarie 2010 a discutat cu M.T., care se afla în Franţa la cerşit. I-a spus acesteia că doreşte să meargă şi ea acolo, motiv pentru care M.T. a discutat cu inculpatul D.M. Acesta a luat legătura cu ea la telefon, spunându-i că îi va asigura cazarea, masa şi transportul, urmând ca banii să-i fie restituiţi din sumele câştigate din cerşit. De asemenea, inculpatul i-a transmis că va trebui să împartă cu el şi jumătate din banii câştigaţi din cerşit reprezentând contravaloarea cazării şi a mâncării.

Partea vătămată a acceptat propunerea inculpatului şi după ce a ajuns în Franţa, spre deosebire de celelalte părţi vătămate, a fost cazată în locuinţa inculpatului. Partea vătămată a recunoscut că a cerşit în Franţa, iar banii astfel câştigaţi au fost împărţiţi cu inculpatul D.M., însă a indicat faptul că nu a fost indusă în eroare.

Aceleaşi aspecte au fost relatate şi de partea vătămată L.V., cu singura deosebire că acesta a fost recrutat de către sora sa, L.L., iar în Franţa a fost cazat într-o rulotă.

În acest context, prima instanţă a constatat că în sarcina inculpatului D.M. nu poate fi reţinută infracţiunea de trafic de persoane raportat la părţile vătămate L.L. şi L.V. Ambele părţi vătămate au cunoscut împrejurarea că vor pleca în Franţa pentru a cerşi, lucru pe care l-au acceptat de bună voie. Sub acest aspect nu s-a putut reţine o inducere în eroare a părţilor vătămate, cărora nu li s-a promis alte locuri de muncă. Apoi, părţilor vătămate li s-a promis asigurarea cazării, lucru pe care inculpatul l-a respectat. De la bun început înţelegerea între părţi, acceptată de L.L. şi L.V., a fost ca în schimbul cazării aceştia să-i dea inculpatului D.M. jumătate din banii câştigaţi, aspect care a fost de asemenea respectat de către inculpat, părţile vătămate arătând că inculpatul prelua jumătate din bani.

În acest context, neexistând nicio inducere în eroare sau constrângere a părţilor vătămate, chiar dacă aceştia au practicat cerşetoria şi în folosul financiar al inculpatului D.M., cu care au împărţit banii obţinuţi în această modalitate, instanţa de fond a apreciat că în sarcina inculpatului D.M. nu poate fi reţinută infracţiunea de trafic de persoane în ceea ce priveşte cele două părţi vătămate, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii obiective.

Soluţia este justificată de către prima instanţă şi prin raportare la declaraţiile martorilor G.T. şi D.C.L., părinţii părţii vătămate L.V., care au relatat aceeaşi modalitate de desfăşurare a evenimentelor, subliniind faptul că nu numai L.V. a ştiut că merge la cerşit în Franţa, ci şi M.G. şi M.I. Însă, spre deosebire de situaţia lui L.V., în privinţa celorlalţi doi condiţiile stabilite la plecarea din ţară nu au fost respectate de inculpatul D.M., motiv pentru care în privinţa lui M.G. şi M.I. poate fi reţinută o inducere în eroare.

În ceea ce priveşte situaţia părţii vătămate M.T., instanţa de fond a constatat că aceasta nu a fost audiată nici în faza de urmărire penală şi nici în cursul cercetării judecătoreşti, neprezentându-se niciodată în faţa organelor judiciare. În acest context, nu se cunosc împrejurările în care partea vătămată a plecat din ţară, locul unde aceasta se află, activitatea pe care o desfăşoară, astfel că prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul D.M. nu poate fi răsturnată. Martorii G.T. şi D.C.L., părinţii părţii vătămate M.T., au indicat faptul că fiica lor locuieşte în Franţa de 3 ani şi cerşeşte acolo, fără a oferi însă mai multe detalii, astfel că în prezenta cauză nu există suficiente probe care să justifice o soluţie de condamnare a inculpatului D.M. sub acest aspect.

Pentru aceste considerente instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru actele materiale vizând părţile vătămate L.L., L.V. şi M.T., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Procurorul a dispus şi trimiterea în judecată a soţiei inculpatului D.M., D.D., considerând că şi aceasta a participat la exploatarea părţilor vătămate M.R., M.M. şi M.G.

Inculpata a arătat că nu recunoaşte săvârşirea faptelor. Ea a precizat că niciodată părţile vătămate nu au locuit la ea şi nu a primit nicio sumă de bani de la aceştia.

Probele administrate în cauză, în special declaraţiile părţilor vătămate, nu au confirmat acuzaţiile organelor de urmărire penală. Astfel, partea vătămată M.R. a precizat doar că timp de aproape o lună a cerşit în Franţa pentru D.M. şi D.D., fără însă a preciza ce înseamnă că a cerşit pentru D.D., cu atât mai mult cu cât aceeaşi parte vătămată a menţionat că banii câştigaţi din cerşetorie erau predaţi inculpatului D.M. şi nu inculpatei D.D.

În ceea ce o priveşte pe D.D., partea vătămată a mai adăugat doar că inculpatul D.M. şi soţia sa nu îi dădeau nimic de mâncare toată ziua, fiind nevoită să trăiască din mila trecătorilor.

La rândul său, partea vătămată M.M. nu a amintit nimic de implicarea inculpatei D.D. în activităţile de exploatare. Singurele menţiuni pe care această parte vătămată le-a făcut în legătură cu inculpata D.D. se referă la un incident în cursul căruia a fost ameninţat de inculpatul D.M., incident la care a asistat şi soţia sa.

În sfârşit, partea vătămată M.G. a precizat, la fel ca şi M.R., faptul că a cerşit în Franţa pentru D.M. şi D.D., fără însă a preciza ce înseamnă că a cerşit pentru D.D., cu atât mai mult cu cât aceeaşi parte vătămată a menţionat că banii câştigaţi din cerşetorie erau predaţi inculpatului D.M. şi nu inculpatei D.D. M.G. a mai adăugat că era nemulţumit întrucât D.D. vorbea foarte urât cu el, insultându-l şi ameninţându-l de mai multe ori.

Ţinând seama de aceste declaraţii, instanţa de fond a constatat că în prezenta cauză nu există suficiente probe care să conducă la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpata D.D. Materialul probator nu a confirmat împrejurarea că inculpata ar fi desfăşurat vreuna dintre acţiunile ce realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane, iar simplele afirmaţii că "am cerşit pentru D.D.", fără a se arăta în concret ce anume se poate reţine în sarcina acestei inculpate, ori împrejurarea că inculpata a vorbit urât, nu pot conduce la condamnarea unei persoane pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa a dispus achitarea inculpatei D.D. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

Inculpatul B.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, reţinându-se în sarcina sa exploatarea a două părţi vătămate, respectiv B.G. şi M.I.

Fiind audiat, inculpatul B.M. a contestat existenţa infracţiunii. El a precizat că nu are nicio legătură cu părţile vătămate, pe care i-a cunoscut la un târg de vechituri. M.I. este unchiul soţiei sale şi cunoaşte faptul că atât el, cât şi B.G. au cerşit în Franţa, dar au făcut-o doar pentru ei şi nu pentru altcineva.

B.G. a menţionat că în luna februarie 2010 a fost abordat de un vecin pe nume F.I., care l-a întrebat dacă nu doreşte să plece în Franţa unde poate câştiga nişte bani. În condiţiile în care nu avea niciun loc de muncă, s-a arătat interesat de această propunere, astfel că în ziua următoare a plecat în Franţa, alături de F.I. şi un alt bărbat, fiind transportaţi de B.N.

Partea vătămată a continuat arătând că pe drum F.N. i-a explicat că în Franţa vor locui la un prieten de-al său, care le va oferi cazare şi masă şi le va plăti şi transportul, în schimb ei urmând să cerşească pentru acest prieten. Totodată, F.I. i-a comunicat faptul că din banii câştigaţi din cerşit jumătate îi vor da celui care îi cazează.

Auzind aceste propuneri, partea vătămată B.G. le-a acceptat întrucât nu avea nicio sursă de venit în România.

Ajuns în Franţa, partea vătămată a fost condus la locuinţa inculpatului B.M., care l-a cazat într-o cameră şi i-a comunicat că din ziua următoare va trebui să cerşească în faţa unor magazine.

Partea vătămată a mai adăugat că în Franţa a cerşit timp de aproape 3 luni, fiind transportat în faţa unor magazine de inculpatul B.M. Conform înţelegerii, din banii câştigaţi jumătate îi dădea inculpatului B.M., contribuind şi alte cheltuieli legate de alimente şi ţigări.

La rândul său, partea vătămată M.I. a menţionat că în luna mai 2009, după o discuţie purtată cu inculpatul B.M. şi pe fondul unor mari probleme financiare, s-a hotărât să plece în Franţa la cerşit. Inculpatul B.M. i-a spus că în Franţa va locui în apartamentul său, că îi va plăti transportul, urmând ca în schimb să-i dea jumătate din banii câştigaţi din cerşit.

Partea vătămată a menţionat că a acceptat această ofertă şi a plecat în Franţa fiind transportat de B.N. În Clermont Ferrand, partea vătămată a fost cazat în locuinţa inculpatului B.M., şi a practicat cerşetoria timp de 6 luni. Conform înţelegerii, partea vătămată i-a dat inculpatului B.M. jumătate din banii câştigaţi, chiar dacă acest lucru a generat nemulţumiri pentru M.I.

În acest context, instanţa de fond constatat că în sarcina inculpatului B.M. nu a putut fi reţinută infracţiunea de trafic de persoane. Ambele părţi vătămate au cunoscut împrejurarea că vor pleca în Franţa pentru a cerşi, lucru pe care l-au acceptat de bună voie. Sub acest aspect nu se poate reţine o inducere în eroare a părţilor vătămate, cărora nu li s-a promis alte locuri de muncă. Apoi, părţilor vătămate li s-a promis asigurarea cazării, lucru pe care inculpatul l-a respectat, cei doi locuind în apartamentul său. De la bun început înţelegerea între părţi, acceptată de B.G. şi M.I., a fost ca în schimbul cazării aceştia să-i dea inculpatului B.M. jumătate din banii câştigaţi, aspect care a fost de asemenea respectat de către inculpat, părţile vătămate arătând că inculpatul prelua jumătate din bani.

În acest context, neexistând nicio inducere în eroare sau constrângere a părţilor vătămate, chiar dacă aceştia au practicat cerşetoria şi în folosul financiar al inculpatului B.M., cu care au împărţit banii obţinuţi în această modalitate, instanţa apreciază că în sarcina inculpatului B.M. nu poate fi reţinută infracţiunea de trafic de persoane nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii obiective.

Este adevărat faptul că mai multe părţi vătămate au confirmat că în Franţa se aflau mai multe persoane care cerşeau pentru inculpatul B.M. Însă, potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei. Ori, în prezenta cauză, instanţa a fost sesizată, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.M., numai cu privire la presupusele acte de exploatare a părţilor vătămate B.G. şi M.I. motiv pentru care judecata se limitează doar la aceste acte.

Inculpatul B.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în sarcina sa reţinându-se exploatarea părţilor vătămate C.M., M.R., C.P., U.T. şi U.I.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor. El a arătat că nu a locuit niciodată în Franţa, dar s-a întâmplat să se deplaseze acolo şi să lucreze sezonier. Când a avut ocazia să plece la muncă în Franţa a transportat şi alte persoane până acolo, persoane care l-au rugat să facă acest lucru, pasagerii plătind contravaloarea combustibilului.

Însă declaraţiile inculpatului au fost contrazise de declaraţiile mai multor persoane. Părţile vătămate C.M., M.R. şi C.P. au precizat că în luna noiembrie 2009 au aflat că L.J. se ocupă de racolarea unor persoane pe care le duce la muncă în Franţa, urmând să lucreze în domeniul construcţiilor. Întrucât nu aveau niciun loc de muncă, cei trei au luat legătura cu inculpata L.J., care le-a promis că vor pleca imediat, urmând ca transportul să fie asigurat de B.V. În ceea ce priveşte transportul, inculpata L.J. le-a transmis că vor plăti suma de 130 euro după ce vor câştiga bani în Franţa, repetându-le faptul că vor lucra în construcţii pentru un salariu de 1200 euro lunar, urmând să le fie asigurată şi masa şi cazarea.

Părţile vătămate au continuat arătând că au fost luaţi cu maşina de la locuinţa inculpatei L.J., după care au fost transportaţi în Franţa. Ajunşi acolo, inculpatul B.V. le-a spus că nu a reuşit să rezolve angajarea la o firmă de construcţii şi nici problema cazării, motiv pentru care au fost cazaţi în corturi.

După acest moment, B.V. le-a transmis că nu exista altă soluţie de a câştiga bani decât cerşind, motiv pentru care zilnic i-a transportat în faţa unor magazine pentru a cerşi. Apoi, în cursul serii, inculpatul B.V. îi percheziţiona şi le lua toţi banii.

La rândul lor, părţile vătămate U.T. şi U.I. au menţionat că în satul în care locuiesc se vorbea despre faptul că cei din familia B. se ocupă cu racolarea de persoane în scopul găsirii de locuri de muncă în Franţa. S-au deplasat la locuinţa inculpatului B.C. şi au discutat cu acesta, inculpatul promiţându-le asigurarea unor locuri de muncă în agricultură. Inculpatul le-a mai spus că transportul va fi asigurat de el, urmând ca banii să-i fie restituiţi ulterior. Nu în ultimul rând, B.C. le-a transmis că vor fi cazaţi în apartamentul fratelui său B.M. şi că vor primi un salariu de 1000 euro lunar.

Când au ajuns în Franţa părţile vătămate au fost transportate la domiciliul inculpatului B.M., care le-a transmis însă că nu-i poate primi şi că vor locui la fratele său B.V.

Inculpatul B.V. i-a preluat şi i-a cazat într-o clădire abandonată, la marginea oraşului Clermont Ferrand, unde nu existau niciun fel de condiţii de trai.

În ziua următoare, inculpatul B.V. le-a spus că nu pot începe lucrul la seră, dar le-a sugerat că ar fi bine să cerşească pe străzile oraşului pentru a putea strânge bani. Iniţial au refuzat, dar fiind ameninţaţi şi bătuţi de inculpatul B.V., părţile vătămate au acceptat să cerşească, banii astfel câştigaţi fiind luaţi de către inculpat.

Ca atare, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului B.V. de a transporta şi caza, prin înşelăciune, părţile vătămate C.M., M.R., C.P., U.T. şi U.I., în vederea exploatării lor prin supunerea la tratamente umilitoare şi degradante, părţile vătămate fiind determinate să locuiască în condiţii insalubre şi să cerşească în locuri publice, fără apă şi mâncare, inculpatul B.V. exercitând ameninţări şi violenţe pentru a-i obliga să se supună acestui tratament, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane. Inculpatul a profitat de naivitatea şi gravele probleme financiare ale părţilor vătămate, persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate, şi, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă, i-a determinat pe aceştia să plece în Franţa. Odată ajunşi în străinătate, profitând de lipsa de educaţie a părţilor vătămate, de împrejurarea că nu cunoşteau limba franceză şi de faptul că, dat fiind statutul lor, părţile vătămate se temeau să se adreseze organelor de poliţie, inculpatul B.V. a abuzat de autoritatea de care dispunea asupra acestora, nerespectându-şi promisiunile iniţiale şi forţând părţile vătămate să desfăşoare activităţi de cerşetorie în condiţii inumane, în scopul obţinerii unor foloase materiale ilicite.

Probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că la exploatarea părţilor vătămate mai sus indicate, de către inculpatul B.V., şi-au adus contribuţia şi alte persoane, respectiv inculpata L.J. În acest context, exploatarea părţilor vătămate realizându-se de două sau mai multe persoane, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului B.V. şi prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Procurorul a dispus trimiterea în judecată şi a inculpatului B.C. pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane. În sarcina acestui inculpat s-a reţinut faptul că ar fi recrutat părţile vătămate U.T. şi U.I., părţi vătămate care au fost exploatate în Franţa de inculpatul B.V.

Inculpatul B.C. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, învederând faptul că a cunoscut părţile vătămate doar întâmplător în Franţa. Cei doi nu au locuit niciodată cu el şi nu a primit de la U.T. şi U.I. nicio sumă de bani.

Este adevărat faptul că, după cum s-a arătat deja, în cursul urmăririi penale cele două părţi vătămate au indicat faptul că inculpatul B.C. este cel care le-a promis asigurarea unor locuri de muncă în agricultură în Franţa.

Însă, în afara celor două declaraţii, nici în faza de urmărire penală nu există altele care să confirme învinuirea.

Apoi, în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată U.T. a revenit asupra poziţiei sale şi a arătat că nu inculpatul B.C. este cel care a racolat-o, ci inculpatul B.V. Acesta a contactat-o şi a întrebat-o dacă nu este interesată să plece la muncă în Franţa, promiţându-i un loc de muncă în agricultură.

Partea vătămată U.I. nu a putut fi audiat în cursul cercetării judecătoreşti întrucât era plecat din ţară.

În acest context instanţa de fond a apreciat că numai declaraţiile a două părţi vătămate, soţ şi soţie, nu sunt suficiente pentru a conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, cu atât mai mult cu cât aceste declaraţii sunt contradictorii, iniţial U.T. menţionând că a fost racolată de inculpatul B.C., pentru ca ulterior să indice că persoana care a recrutat-o a fost B.V.

Pentru aceste considerente instanţa a dispus achitarea inculpatului B.C., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce o priveşte pe inculpata L.J., nici aceasta nu a recunoscut săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală. Ea a menţionat că nu a racolat pe nimeni pentru a pleca la cerşit în Franţa. Inculpata a adăugat că este posibil ca în discuţiile purtate cu diferite persoane să le fi comunicat acestora că banii câştigaţi în Franţa din cerşit i-au ajutat să-şi plătească datoriile, dar nu a chemat pe nimeni să cerşească în Franţa.

Susţinerile inculpatei au fost însă contrazise de părţile vătămate C.M., M.R. şi C.P. care, după cum s-a arătat deja, au plecat în Franţa în urma unor discuţii purtate cu inculpata L.J., care le-a promis asigurarea unor locuri de muncă în construcţii. Odată ajunşi în Franţa, cei trei au fost exploataţi de inculpatul B.V.

La rândul său, M.I. a indicat faptul că inculpata L.J. este cea care i-a transmis că ar putea câştiga bani mulţi din cerşit în Franţa, punându-l în legătură cu inculpatul D.M.

De asemenea, partea vătămată B.C. a precizat că s-a hotărât să plece în Franţa în urma propunerii ce i-a fost făcută de către inculpata L.J., care i-a transmis că va câştiga mulţi bani din cerşit în Franţa. Totodată, inculpata este cea care i-a promis că-i va asigura transportul, cazarea, iar banii câştigaţi din cerşit vor fi împărţiţi pe jumătate.

În acest context, instanţa a apreciat că activitatea de racolare desfăşurată de inculpata L.J. a fost pe deplin dovedită. Ca atare, instanţa a constatat că fapta inculpatei L.J. de a recruta, prin înşelăciune, părţile vătămate C.M., M.R., C.P. şi M.I., în vederea exploatării lor prin supunerea la tratamente umilitoare şi degradante, părţile vătămate fiind determinate să locuiască în condiţii insalubre şi să cerşească în locuri publice, fără apă şi mâncare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane. Inculpata, la fel ca şi D.M. şi B.V., a profitat de naivitatea şi gravele probleme financiare ale părţilor vătămate, persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate, şi, sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă, i-a determinat pe aceştia să plece în Franţa. Odată ajunşi în străinătate, profitând de lipsa de educaţie a părţilor vătămate, de împrejurarea că nu cunoşteau limba franceză şi de faptul că, dat fiind statutul lor, părţile vătămate se temeau să se adreseze organelor de poliţie, inculpaţii D.M. şi B.V. au abuzat de autoritatea de care dispuneau asupra acestora, nerespectându-şi promisiunile iniţiale şi forţând părţile vătămate să desfăşoare activităţi de cerşetorie în condiţii inumane, în scopul obţinerii unor foloase materiale ilicite.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatei comiterea infracţiunii de trafic de persoane în condiţiile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în activitatea infracţională desfăşurată de inculpata L.J. implicându-se şi inculpaţii D.M. şi B.V.

În cauză a fost trimis în judecată şi soţul inculpatei L.J., L.M.. În sarcina acestuia s-a reţinut că s-ar fi implicat în exploatarea părţii vătămate B.C.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, menţionând că partea vătămată B.C. nu a locuit niciodată cu el şi niciodată nu a primit vreo sumă de bani de la acesta.

La rândul său, partea vătămată B.C. a menţionat faptul că a fost recrutat pentru a pleca la cerşit în Franţa de inculpata L.J. Aceeaşi inculpată este cea care l-a cazat şi l-a trimis la cerşit.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.M., partea vătămată a indicat faptul că acesta îl transporta zilnic la locul unde cerşea, iar la sfârşitul zilei îi lua jumătate din încasări, conform înţelegerii avute cu L.J.

În afara acestei declaraţii instanţa de fond a constatat că nu există alte probe care să confirme învinuirea. În acest context instanţa a apreciat că numai declaraţiile unei părţi vătămate nu sunt suficiente pentru a conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie.

Pe de altă parte, partea vătămată B.C. a cunoscut împrejurarea că va pleca în Franţa pentru a cerşi, lucru pe care l-a acceptat de bună voie. Sub acest aspect nu s-a putut reţine o inducere în eroare a părţii vătămate, căreia nu i s-a promis alt loc de muncă. Apoi, părţii vătămate i s-a promis asigurarea cazării, lucru pe care inculpata L.J. l-a respectat, partea vătămată locuind în apartamentul său. De la bun început înţelegerea între părţi, acceptată de B.C., a fost ca în schimbul cazării acesta să-i dea inculpatei L.J. jumătate din banii câştigaţi, aspect care a fost de asemenea respectat de către inculpată, partea vătămată arătând că inculpatul L.M. prelua jumătate din bani.

În acest context, neexistând nicio inducere în eroare sau constrângere a părţii vătămate, chiar dacă acesta a practicat cerşetoria şi în folosul financiar al inculpatului L.M., cu care a împărţit banii obţinuţi în această modalitate, prima instanţă a apreciat că în sarcina inculpatului L.M. nu poate fi reţinută infracţiunea de trafic de persoane, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii obiective.

Referitor la inculpaţii S.N. şi S.F., aceştia au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori raportat la partea vătămată Ş.N.L.

Cei doi inculpaţi au recunoscut faptul că au transportat partea vătămată în Franţa, însă nu pentru a cerşi, ci pentru a se căsători cu inculpatul S.N. În acest sens a existat şi acordul mamei părţii vătămate. Inculpaţii au continuat arătând că partea vătămată a locuit cu ei doar două zile, perioadă în care nu a fost obligată să cerşească. După trecerea celor două zile, partea vătămată a făcut o criză de nervi, motiv pentru care a fost dusă la inculpatul B.M., unde a locuit până la întoarcerea în ţară.

Susţinerile inculpaţilor nu au putut fi luate în considerare. Partea vătămată a precizat că martorul M.T., în luna octombrie 2010, a sunat-o pe mama sa şi a întrebat-o dacă nu doreşte să se mărite cu inculpatul S.N. Partea vătămată s-a arătat interesată, deşi avea doar 14 ani la acel moment, motiv pentru care a plecat în Franţa împreună cu cei doi inculpaţi.

După ce au ajuns în Franţa, partea vătămată a fost cazată în locuinţa familiei S., după care inculpatul S.N. i-a spus că a fost adusă acolo doar pentru a cerşi. Partea vătămată a refuzat acest lucru, însă a fost obligată să cerşească de către inculpaţii S.F. şi S.N.

Această situaţie a durat patru zile, conform afirmaţiilor părţii vătămate, după care, pentru a scăpa de cei doi inculpaţi, partea vătămată s-a prefăcut că a înnebunit, motiv pentru care inculpaţii S. au transportat-o la inculpatul B.M., spunându-i acestuia că nu mai au nevoie de ea în aceste condiţii.

Aceleaşi aspecte au fost relatate şi de martorul M.T., care a precizat că în Franţa partea vătămată Ş.L. a fost obligată, de către inculpaţii S., să cerşească.

Instanţa de fond a reţinut că, după cum rezultă din adresa din 21 decembrie 2011 a Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Timişoara, partea vătămată Ş.N.L. se afla, în momentul recrutării, într-o situaţie de vulnerabilitate, nebeneficiind de suportul familiei şi având o situaţie materială precară. A fost supusă exploatării emoţionale prin ameninţări repetate şi restricţionarea libertăţii de mişcare, victima fiind puternic afectată de experienţa prin care a trecut, ea prezentând simptome caracteristice sindromului de stres post traumatic.

Partea vătămată este născută la data de 21 februarie 1996 şi din probele administrate în cauză rezultă că a fost în Franţa, unde a cerşit în folosul inculpatului D.M., în luna octombrie 2010, când avea doar 14 ani.

Spre deosebire de traficul de persoane, unde este necesar la acţiunea ce reprezintă elementul material să fie realizată în modalităţile descrise de legiuitor, în cazul infracţiunii de trafic de minori este suficientă executarea oricăreia dintre acţiunile ce constituie modalităţi alternative de săvârşire a faptei, în scopul indicat, pentru ca infracţiunea să fie realizată. Însă, în situaţia în care traficul de minori a fost comis prin înşelăciune sau de două sau mai multe persoane împreună, fapta este mai gravă, regimul sancţionator fiind mai drastic.

Partea vătămată Ş.N.L. a plecat în Franţa sub promisiunea unei viitoare căsătorii cu inculpatul S.N. În Franţa a fost obligată să cerşească de către inculpaţii S.N. şi S.F., care au contribuit la exploatarea acestei părţi vătămate, motiv pentru care în sarcina lor a fost reţinută infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul J.F., acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, reţinându-se în sarcina sa că a transportat părţile vătămate P.D., L.L., L.V., T.M., M.I., M.R., M.G., M.T. şi C.G. în Franţa, unde părţile vătămate au fost exploatate de inculpatul D.M.

Inculpatul J.F. a menţionat că a mers de mai multe ori în Franţa, împreună cu soţia sa, pentru a cerşi. De fiecare dată când pleca era sunat de diferite persoane care doreau să se deplaseze în Franţa şi îl rugau să-i ajute cu transportul. De la aceste persoane a primit câte 100 euro pentru serviciul prestat, fiecare dintre pasageri fiind transportat la locul dorit.

În sarcina inculpatului J.F. nu a putut fi reţinută infracţiunea de trafic de persoane. După cum s-a arătat deja, în ceea ce priveşte părţile vătămate L.V., L.L. şi M.T., instanţa a dispus achitarea inculpatului D.M., care se presupune că ar fi exploatat aceste persoane. Ca atare, atâta timp cât nu a existat niciun fel de exploatare a părţilor vătămate, nu poate fi reţinută nici infracţiunea de trafic de persoane faţă de persoana care a transportat aceste presupuse victime ale exploatării.

Referitor la părţile vătămate P.D., T.M., M.I. şi M.G., după cum s-a arătat deja, toţi ştiau că se deplasează în Franţa pentru a cerşi, lucru cunoscut şi de inculpatul J.F., care presta şi el aceeaşi activitate. Însă la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte că inculpatul J.F. ar fi fost implicat în activitatea de recrutare a acestor părţi vătămate. Nu există probe din care să rezulte că inculpatul J. a cunoscut înţelegerile dintre inculpatul D.M. şi părţile vătămate. Inculpatul J. a acceptat să transporte părţile vătămate, care au dorit să plece în Franţa pentru a cerşi, acceptând acest lucru de bunăvoie, motiv pentru care, neexistând nicio activitate de inducere în eroare sau constrângere desfăşurată de inculpatul J., în sarcina acestuia nu a putut fi reţinută infracţiunea de trafic de persoane, fiind achitat sub acest aspect în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

La fel ca şi în cazul inculpatului D.M., la termenul de judecată din data de 29 iunie 2012, şi în privinţa inculpatului J.F. instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul reţinerii şi a infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Inculpatul J.F. a transportat-o în Franţa pe partea vătămată C.G., care la data ieşirii din ţară era minoră, având doar 17 ani. Inculpatul a cunoscut vârsta părţii vătămate întrucât împuternicirea prin care partea vătămată a putut părăsi România a fost întocmită pe numele său, iar această împuternicire a fost prezentată la frontieră.

Instanţa a arătat deja că între traficul de traficul de persoane şi traficul de minori există o diferenţă substanţială. Astfel, dacă în cazul traficului de persoane este necesar la acţiunea ce reprezintă elementul material să fie realizată în modalităţile descrise de legiuitor (în prezenta cauză inducerea în eroare), în cazul infracţiunii de trafic de minori este suficientă executarea oricăreia dintre acţiunile ce constituie modalităţi alternative de săvârşire a faptei, în scopul indicat, pentru ca infracţiunea să fie realizată.

După cum s-a arătat deja, supunerea unui minor la practicarea cerşetoriei poate fi încadrată în noţiunea de "exploatare" în sensul pe care legiuitorul l-a dat acesteia prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 678/2001.

În acest context, transportarea unui minor în vederea practicării cerşetoriei poate fi încadrată în sfera traficului de minori, chiar dacă minorul a acceptat de bună voie desfăşurarea acestei activităţi.

În acest context, în opinia instanţei, fapta inculpatului J.F. de a transporta partea vătămată minoră C.G. în Franţa, ştiind că aceasta va cerşi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, la exploatarea victimei aducându-şi contribuţia şi inculpatul D.M., motiv pentru care a procedat la schimbarea încadrării juridice.

Sub aspectul laturii subiective, toţi inculpaţii enumeraţi mai sus au acţionat cu intenţie directă. În acest sens, ei au avut reprezentarea că persoanele vătămate sunt transportate şi găzduite în condiţii inumane în scopul exploatării lor, scop pe care l-au urmărit prin desfăşurarea activităţii infracţionale întrucât doreau să obţină foloase materiale de pe urma practicării cerşetoriei de către aceste persoane.

Organele de urmărire penală au reţinut în sarcina celor 10 inculpaţi şi comiterea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, infracţiune care face trimitere la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, potrivit art. 323 C. pen. aceasta constă în fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni.

În opinia instanţei, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D.M., B.V., L.J., S.F., S.N. şi J.F., în prezenta cauză se poate vorbi despre existenţa infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen., în condiţiile în care grupul constituit de aceste persoane a avut ca scop săvârşirea unor infracţiuni grave, infracţiuni specifice traficului de persoane.

Dovezile administrate în cauză atestă faptul că fiecare dintre cei şase inculpaţi au avut un rol prestabilit la activitatea ce a avut ca finalitate aducerea din România în Franţa a unor persoane care să practice cerşetoria.

Activitatea ilicită efectuată de către cei 6 inculpaţi a presupus un plan bine conturat, care implica mai multe etape: racolarea unor persoane lipsite de experienţă şi de educaţie dispuse ca, în schimbul promisiunii asigurării unor locuri de muncă, a unei eventuale căsătorii sau a asigurării unor sume mari de bani, să plece în Franţa, unde să fie determinate să practice cerşetoria; găsirea unei persoane dispuse să asigure transportul acestor persoane şi care să asigure şi mijlocul de transport; asigurarea unor aşa-zise locuri de cazare (imobile abandonate, rulote abandonate, corturi), care să nu implice niciun fel de angajament financiar din partea inculpaţilor; asigurarea instruirii persoanelor aduse din România pentru a cerşi (stabilirea locurilor pentru cerşit, învăţarea câtorva cuvinte în limba franceză, asigurarea recuzitei necesare - pahare de plastic, cartoane); supravegherea cerşetorilor şi preluarea sumelor de bani câştigate din cerşit.

Toate aceste etape au fost parcurse de către inculpaţi, fiecare dintre ei având un rol bine stabilit, rol care a fost evidenţiat cu prilejul analizării probelor administrate în cauză.

În opinia instanţei, scopul acţiunilor conjugate era evident, şi anume obţinerea de sume de bani în mod fraudulos din practicarea cerşetoriei pe teritoriul statului francez.

Prin urmare, în prezenta cauză nu se poate contesta faptul că gruparea inculpaţilor a avut drept scop săvârşirea de infracţiuni de trafic de persoane şi minori, infracţiuni de natură să producă consecinţe dintre cele mai grave pentru sănătatea părţilor vătămate.

Luând în considerare aspectele mai sus evidenţiate, instanţa de fond a reţinut în sarcina celor şase inculpaţi şi infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 399/2003 raportat la art. 323 C. pen. În opinia instanţei, în cauză toate elementele definitorii ale asociaţiei infracţionale se regăsesc. Astfel, grupul celor patru inculpaţi a avut o structură proprie, în care au putut fi identificate persoane cu roluri diferite (organizatori - inculpaţii D.M. şi B.V., racolator - inculpata L.J., transportatori - inculpaţii J.F. şi B.V., persoane care au asigurat supravegherea cerşetorilor şi banilor - inculpaţii D.M. şi B.V.), toate aceste persoane acţionând în mod coordonat, împărţindu-şi sarcinile în vederea realizării scopului menţionat anterior. În acelaşi timp, dovezile administrate în cauză confirmă existenţa grupului pe o perioadă suficientă de timp ca să asigure succesul operaţiunii, ceea ce exclude existenţa unei grupări constituite întâmplător şi spontan.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D.D., B.M., L.M. şi B.C., în contextul în care instanţa a dispus achitarea lor pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, nu a putut fi reţinută în sarcina lor nici infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii acestei infracţiuni. Neexistând infracţiunea scop - traficul de persoane, referitor la aceşti inculpaţi nu s-a putut reţine nici că au constituit o asociere în vederea comiterii acestei infracţiuni, motiv pentru care instanţa de fond a dispus achitarea lor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Ţinând seama de condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluţie infracţională şi pluralitatea de acte de executare, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpaţilor D.M., B.V. şi L.J. şi prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., apreciind că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care a fost suficient de determinată şi care s-a menţinut pe parcursul desfăşurării întregii activităţi infracţionale, inculpaţii au comis mai multe acte materiale de recrutare şi exploatare a părţilor vătămate, fiecare dintre aceste acte materiale realizând conţinutul legal al aceleiaşi infracţiuni de trafic de persoane.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor D.M., B.V., L.J., S.F., S.N. şi J.F. pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor în modalitatea descrisă mai sus.

Este adevărat faptul că apărătorii inculpaţilor au solicitat înlăturarea declaraţiilor părţilor vătămate date în faza de urmărire penală, invocând împrejurarea că aceste declaraţii nu sunt reale, fiind consemnate de organele de urmărire penală fără ca părţile vătămate să fi cunoscut ce anume au semnat. Această poziţie nu a putut fi acceptată de către prima instanţă întrucât nu există nicio dovadă din care să rezulte că acele declaraţii nu reprezintă poziţia exprimată de părţile vătămate. Simpla schimbare a declaraţiilor părţilor vătămate produsă în cursul cercetării judecătoreşti, fără oferirea unei explicaţii plauzibile în ceea ce priveşte această modificare de perspectivă (aspecte potrivit cărora nu au ştiut ce anume semnează nu pot fi acceptate, în condiţiile în care chiar în cuprinsul declaraţiilor s-a consemnat faptul că au semnat acele declaraţii după ce le-a fost adus la cunoştinţă conţinutul lor) nu este suficientă pentru a conduce la înlăturarea acestor declaraţii din cauză.

Apoi, împrejurarea că inculpaţii B.V., D.M., S.F. au preocupări în ceea ce priveşte exploatarea unor persoane care practică cerşetoria rezultă şi din analizarea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că în cuprinsul rechizitoriului organele de urmărire penală au indicat faptul că inculpaţii au efectuat, prin intermediul serviciului W.U., tranzacţii bancare vizând sume importante de bani. Aceste tranzacţii se regăsesc de altfel şi la dosarul de urmărire penală.

Sub acest aspect prima instanţă a constatat că aceste dovezi nu pot fi luate în considerare. Nu există nicio certitudine în ceea ce priveşte provenienţa acestor sume de bani şi nici destinaţia lor. În cauză nu există nicio certitudine în ceea ce priveşte sumele de bani câştigate de către părţile vătămate, aceştia indicând diferite sume fără a exista un fundament probator. Mai mult decât atât, chiar părţile vătămate au indicat faptul că, în condiţiile în care nu ştiu să scrie şi să citească, au apelat la inculpaţi pentru a trimite bani acasă, motiv pentru care anumite tranzacţii au fost încheiate pe numele inculpaţilor chiar dacă sumele respective au fost destinate familiilor părţilor vătămate.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate celor şase inculpaţi, prima instanţă a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaţilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Faptele inculpaţilor prezintă un ridicat grad de pericol social, prin activităţile lor aceştia aducând o atingere gravă relaţiilor sociale referitoare la asigurarea demnităţii umane, în acelaşi timp ei punând în pericol dezvoltarea ulterioară, fizică şi psihică, a unor minori, victime ale exploatării.

La stabilirea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere şi persoana acestora. Inculpaţii J.F., B.V. şi S.N. nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, aflându-se la prima abatere de acest gen.

Pe de altă parte, inculpaţii L.J., D.M. şi S.F. sunt cunoscuţi cu antecedente penale.

Luând în considerare şi împrejurările concrete în care au fost comise faptele, prima instanţă, în vederea atingerii scopului pedepsei aşa cum acesta este stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unor sancţiuni privative de libertate orientate spre minimul special, respectiv 3 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, 5 ani închisoare pentru trafic de persoane şi 7 ani închisoare pentru trafic de minori.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. prima instanţă a aplicat inculpaţilor pedepsele cele mai grele, după cum urmează: 7 ani închisoare - inculpatul D.M., 5 ani închisoare - inculpatul B.V., 5 ani închisoare - inculpata L.J., 7 ani închisoare - inculpatul J.F. şi 7 ani închisoare inculpatul S.N., acestea fiind şi pedepsele rezultante ce vor fi executate de inculpaţi.

Raportându-se la pedepsele aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi de minori, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. prima instanţă a aplicat celor 6 inculpaţi şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani - traficul de persoane şi 6 ani - traficul de minori, după executarea pedepsei principale. Este evident că raportat la gravitatea infracţiunilor săvârşite de către inculpaţi, aceştia fiind implicaţi în exploatarea unor persoane, printre care şi minori, apare ca fiind necesară interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. d) şi e) C. pen., comiterea infracţiunii de trafic de persoane şi minori făcându-i pe cei 6 inculpaţi nedemni pentru exercitarea drepturilor părinteşti.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. prima instanţă a aplicat inculpaţilor L.J., J.F., S.N., B.V. şi S.F., alături de pedeapsa principală rezultantă, şi pedeapsa complementară indicată mai sus.

De asemenea, inculpatului D.M., în temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., i-a fost aplicată, alături de pedeapsa principală rezultantă, şi cea mai grea dintre cele două pedepse complementare indicate mai sus.

Instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, justificarea interzicerii exercitării drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator, fiind deja arătată în momentul aplicării pedepselor complementare.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.F., instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 190 din 14 mai 2009 a Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1522 din 14 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Fapta ce formează obiectul prezentului dosar este concurentă cu fapta care a condus la condamnarea inculpatului prin sentinţa Tribunalului Mehedinţi. Această sentinţă a rămas definitivă la data de 14 aprilie 2011, în vreme ce partea vătămată Ş.L. a fost exploatată de inculpatul S.F. în luna octombrie 2010.

Ca atare, în temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. instanţa de fond a contopit pedepsele aplicate inculpatului S.F. în prezenta cauză, cu pedeapsa aplicată aceleiaşi persoane de Tribunalul Mehedinţi, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, aceasta fiind şi pedeapsa rezultantă ce va fi executată în final de inculpat.

Instanţa de fond a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză, iar în temeiul art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată, durata pedepsei deja executate începând cu data de 21 aprilie 2011.

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa de fond a reţinut că părţile vătămate P.D., M.I., M.G., L.V., L.L., M.T., B.G., M.I., B.C. nu s-au constituit părţi civile în cauză, iar partea civilă C.G. a renunţat la pretenţiile civile.

Părţile vătămate T.M., C.M. şi C.P. s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 800 euro daune morale, părţile vătămate M.R., M.M. şi M.R. s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 1000 euro daune morale, în vreme ce partea vătămată Ş.N.L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 euro daune morale.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., dispoziţii aflate în vigoare la data desfăşurării activităţii infracţionale, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a constatat că într-adevăr, prin săvârşirea faptelor ilicite de a contribui la exploatarea părţilor civile în Franţa, unde acestea au practicat cerşetoria, inculpaţii au cauzat prejudicii de natură morală patrimoniile părţilor civile, prejudicii care se impune a fi reparate. În acest sens, prima instanţă a luat în considerare efectele negative suportate de părţile civile, constând în sentimentul de umilire determinat de supunerea lor la desfăşurarea unor activităţi de cerşetorie, de cazarea părţilor civile în locuri insalubre, lipsite de orice condiţii de igienă, de lipsa oricărui interes din partea inculpaţilor de a le asigura minime condiţii de existenţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., fiecăreia dintre părţile civile i-a fost acordată suma de 800 euro cu titlul de daune morale, cu excepţia părţii civile Ş.N.L., în privinţa căreia, date fiind vârsta şi împrejurarea că atitudinea inculpaţilor poate avea consecinţe dezastruoase pe termen lung, i-au fost acordate daune morale în cuantum de 1500 euro.

La plata acestor despăgubiri, în temeiul art. 1003 C. civ., inculpaţii au fost obligaţi în solidar.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de părţile civile M.R., M.M., M.R. şi Ş.N.L., instanţa de fond a apreciat că întinderea prejudiciului nu poate justifica acordarea acestora în cuantumul solicitat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii D.M., B.V., L.J., S.F., S.N. şi J.F.

În motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara s-a solicitat condamnarea inculpaţilor B.M., D.D., B.C. în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; a inculpatului L.M. în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; a inculpatului J.F. şi în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. S-a solicitat, de asemenea, înlăturarea dispoziţiilor privind achitarea inculpatului D.M. pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în dauna părţilor vătămate L.L., L.V. şi M.T. Totodată, s-a solicitat obligarea inculpaţilor D.M. şi J.F. la despăgubiri către victima minoră C.G. şi majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor.

Astfel, s-a arătat că hotărârea primei instanţe este netemeinică cu privire la soluţiile de achitare.

Referitor la inculpatul B.M., s-a menţionat că martorul B.N. a declarat că la cererea inculpatului B.M., a transportat în ultimii 3 ani, contra sumei de 100 euro pentru o persoană, mai multe persoane din Cenad în localitatea franceză Clermont Ferrand, dar şi din această localitate în România, ocazie cu care a auzit unele dintre aceste persoane discutând că nu au primit toţi banii.

Partea vătămată T.M. a relatat că a fost prezent când inculpatul B.M. l-a bătut pe B.G., care era obligat să cerşească pentru inculpat şi a obţinut prea puţini bani într-o zi.

Părţile vătămate M.I., P.D., L.V., L.L. şi M.R. au declarat că în oraşul Clermont Ferrand sunt mai multe persoane care practică cerşetoria în beneficiul lui B.M., partea vătămată M.R. arătând că victimele erau agresate şi ameninţate de fraţii B.

În faza de judecată, partea vătămată M.I. a declarat că nu îi cunoaşte pe inculpaţi, iar în Franţa a cerşit pentru el, iar din bani nu a dat nimănui nimic.

Partea vătămată M.R. a declarat în faza de judecată că ştie de la fratele său, M.I., că a cerşit pentru inculpatul B.M., inculpat la care erau cazate mai multe persoane cu care i s-a interzis să ia legătura. A mai arătat partea vătămată că persoanele care şi-au schimbat declaraţiile în faţa instanţei de judecată, au făcut-o pentru că au fost ameninţate de către B.V., fiind şi el ameninţat de acesta, motiv pentru care a părăsit sala de judecată la unul dintre termene.

Partea vătămată M.G. a declarat că inculpatul B.M., care avea un pistol, l-a ameninţat, spunându-i că îl omoară dacă se mai împotriveşte inculpaţilor D.M. şi D.D.

Martorul F.E. a declarat că inculpata L.J. a racolat-o pe soţia sa, M.A., pe care inculpatul B.M. a transportat-o în Franţa, unde a obligat-o să cerşească în favoarea sa.

În faza de judecată, martorul a declarat că fratele său, U.I., i-a povestit că a fost în Franţa împreună cu U.T., unde au fost obligaţi de B.M. şi B.V. să cerşească, cei doi inculpaţi luându-le banii astfel obţinuţi în fiecare seară.

Martorul M.T. a arătat că a locuit o săptămână la inculpatul B.M., în oraşul Clermont Ferrand şi a văzut că "în fiecare seară veneau oamenii cu banii pe care-i cerşeau în timpul zilei, pentru a-i preda acestuia", astfel că inculpatul obţinea zilnic 150 - 200 euro.

În faza de judecată a declarat că inculpatul B.M. avea 3 persoane care cerşeau pentru el, persoane care, deşi exista o înţelegere ca banii să fie împărţiţi, rămâneau aproape fără niciun ban.

Partea vătămată B.G. a declarat că a cerşit în beneficiul lui B.M. o perioadă de 3 luni, timp în care era ameninţat de inculpat, o dată fiind chiar lovit de acesta, întrucât inculpatul era nemulţumit de sumele obţinute de partea vătămată din cerşit.

În faza de judecată partea vătămată a declarat că nu a fost obligată să cerşească, iar inculpatului B.M. i-a dat o mică parte din bani câştigaţi zilnic, pentru mâncare. Cu toate acestea, se constituie parte civilă în cauză.

Partea vătămată M.I. a declarat că a cerşit pentru B.M. iniţial o perioadă de aproximativ 6 luni, iar a doua oară circa 5 luni, în fiecare zi între orele 9 - 21 şi că se temea de inculpat, care era o persoană agresivă.

În faza de judecată a declarat că banii obţinuţi din cerşetorie i-a folosit în interes personal, iar inculpatului B.M. i-a dat doar suma de 100 euro, pe care acesta o plătise pentru transportul său.

Referitor la inculpata D. (Fostă B.) D., zisă "G.", s-a arătat că partea vătămată B.C.V. a declarat că, în timpul în care s-a aflat în Franţa la cerşit, a auzit o discuţie între inculpaţii L.M. şi L.J. în care se vorbea că "D.M. şi D.D. aduc oameni din România şi îi pun la cerşit în oraşul Clermont Ferrand".

Partea vătămată P.D. a relatat că într-o zi a obţinut doar 5 - 6 euro din cerşit, ceea ce a provocat nemulţumirea inculpaţilor D.M. şi D.D., astfel că a intrat într-o altercaţie cu inculpata D.D., motiv pentru care D.M. l-a lovit cu pumnul în faţă.

Partea vătămată M.G. a declarat că, în perioada de 4 luni cât a cerşit în Franţa, inculpata D.D. le vorbea foarte urât celor care cerşeau, îi insulta şi ameninţa, fiind nemulţumită că nu câştigă destui bani, iar în a doua perioadă în care a fost în Franţa, sora sa, M.T., din cauza condiţiilor în care cerşea (stând pe un carton, în condiţii meteo nefavorabile, fără apă şi mâncare) s-a îmbolnăvit foarte grav, astfel încât D.D. a internat-o într-un spital, dar după 2 luni inculpata a obligat-o să cerşească din nou, chiar dacă nu se refăcuse complet.

În faza de judecată a declarat că nu îi cunoaşte pe inculpaţi, iar în Franţa a cerşit pentru el şi a locuit la sora sa, M.T.

Martorul M.T. a declarat că în perioada în care a cerşit în Franţa a văzut că mai multe persoane cerşeau pentru B.M. şi soţia sa B.D.

Partea vătămată M.R. a relatat că a cerşit aproape o lună, zilnic, între orele 7 - 19, pentru inculpaţii D.M. şi D.D., care nu le dădeau nimic de mâncare toată ziua, iar după o lună a sosit în Franţa şi soţul acesteia, M.M. La un moment dat inculpatul D.M. i-a vândut unui bărbat numit "A." şi în cele din urmă părţile vătămate au reuşit să fugă şi au revenit în România.

Părţile vătămate L.V. şi L.L. au declarat că pe timpul şederii în Franţa au aflat că, printre alţii, şi inculpata D.D. avea oameni la cerşit în beneficiul său.

Referitor la inculpatul B.C. s-a arătat că partea vătămată M.I. a declarat că în oraşul Clermont Ferrand sunt mai multe persoane din România care practică cerşetoria în beneficiul inculpatului B.C.

Părţile vătămate U.I. şi U.T. au declarat că au fost racolate de inculpatul B.C., care le-a promis asigurarea unor locuri de muncă bine plătite în Franţa şi condiţii optime de locuit. Inculpatul le-a asigurat transportul în Franţa, unde au fost cazate într-o clădire părăsită, fără apă şi curent electric şi obligate, prin ameninţări şi violenţe, să cerşească în folosul lui B.V.

În faza de judecată partea vătămată U.T. a declarat că a fost racolată de inculpatul B.V. şi exploatată tot de acesta.

Martorul M.T. a declarat că inculpatul B.C. îi obliga pe ginerele său şi fiica sa minoră să cerşească în Franţa.

Referitor la inculpatul L.M., zis "I.", s-a arătat că partea vătămată B.C.V. a relatat că a fost racolată de inculpata L.J., care i-a asigurat transportul până în Franţa şi cazarea, iar în timpul cât a stat în Franţa, a fost transportat zilnic de inculpatul L.M. până în faţa magazinelor unde trebuia să cerşească, iar seara îi preda banii inculpatului, care ţinea, într-un caiet, evidenţa sumelor obţinute de la persoanele care cerşeau pentru el.

În faza de judecată a declarat că nu a avut nici o legătură cu familia L. în Franţa, unde a stat o lună şi jumătate, perioadă în care a cerşit, banii folosindu-i în interes personal.

Referitor la inculpatul J.F. s-a arătat că părţile vătămate P.D., T.M., L.L., L.V., M.I., M.R., M.G., M.T. şi C.G.N. au fost transportate în Franţa de inculpatul J.F. şi acolo au fost exploatate de inculpatul D.M.

Instanţa a reţinut că la dosar nu există nici o dovadă din care să rezulte că inculpatul J. a cunoscut înţelegerile dintre inculpatul D.M. şi părţile vătămate, dar partea vătămată M.G. a declarat că după ce au ajuns în Franţa, începând din ziua următoare, părţile vătămate au fost duse de inculpatul J.F. în faţa unor magazine din oraşul Clermont Ferrand, unde au început să cerşească.

Martorul M.T. a declarat că a fost transportat de inculpatul J.F. în Franţa la locuinţa lui D.F., unde au urcat în maşină mai multe persoane, pe care le-a dus în faţa unor magazine pentru a cerşi. Martorul a mai relatat că în toată perioada în care s-a aflat în Franţa a văzut că în fiecare dimineaţă J.F. îi transporta în faţa magazinelor pe cei care cerşeau pentru D.M.

Partea vătămată M.R. a relatat că "J.F. este un apropiat al lui D.M. şi acesta este persoana care ne ducea în fiecare dimineaţă cu microbuzul pe care îl conducea la locurile în care cerşeam, iar seara ne transporta înapoi la rulota unde locuiam".

În faza de judecată, partea vătămată P.D. a declarat că a fost racolat de inculpatul J.F., care i-a spus că va lucra în Franţa în construcţii. A fost transportat în Franţa de inculpatul J., care l-a cazat la locuinţa lui, iar banii obţinuţi din cerşit i-a predat inculpatului J.

Referitor la inculpatul D.M., zis "F." s-a arătat că partea vătămată C.G. a declarat că în localitatea Clermont Ferrand a stat într-o casă părăsită împreună cu M.T. şi alte persoane care au cerşit în beneficiul lui D.M., şi pe care acesta le transporta zilnic la locurile de cerşit, iar seara nota pe un caiet sumele obţinute din cerşit de acestea.

Partea vătămată T.M. a declarat că a fost în Franţa, în oraşul Clermont Ferrand împreună cu M.T., L.L., P.D. şi M.I., fiind transportaţi de J.F. În Franţa, D.M. i-a dus, zilnic, în faţa magazinelor unde au cerşit, în favoarea acestuia în fiecare zi de la ora 7 la ora 21. Partea vătămată T.M. a mai relatat că L.L. şi M.T. erau obligate să cerşească de către D.M.

În faza de judecată a arătat că împreună cu L.L., M.I. şi P. au plecat în Franţa, unde au cerşit şi, deşi iniţial inculpatul D.M. le-a spus că banii urmează a fi împărţiţi, în final inculpatul a luat toţi bani.

Partea vătămată M.I. a declarat că, urmare unei discuţii telefonice cu D.M., care le-a promis locuri de muncă, cazare şi hrană, a plecat împreună cu M.T., L.L., T.M. şi P.D. în Franţa, unde au cerşit pentru D.M.

Partea vătămată P.D. a relatat aceleaşi împrejurări, adăugând că pentru D.M. a cerşit şi L.V.

Martorul M.T. a declarat că în favoarea inculpatului D.M. au practicat cerşetoria, printre alţii, L.V. şi M.T.

În faza de judecată martorul a relatat că pentru inculpatul D.M. au cerşit 5 persoane, printre care şi M.T.

Partea vătămată M.R. a declarat că a fost în Franţa, la cerşit la D.M. împreună cu L.V., M.T., L.L., M.I. şi M.G. Inculpatul i-a cazat într-o rulotă şi nu în casă cum li se promisese, îi transporta în fiecare zi la locurile de cerşit, iar seara le lua toţi banii.

Partea vătămată M.M. a declarat că a fost în Franţa, unde D.M. l-a cazat într-un microbuz, în care mai erau cazaţi M.T., L.V., L.L. M.R., M.I. şi M.G. Toate aceste persoane erau transportate la locurile de cerşit de D.M., iar seara banii erau însuşiţi de către inculpat. Partea vătămată a relatat că în momentul în care a refuzat să cerşească pentru inculpat a fost bătut şi ameninţat de acesta.

Partea vătămată L.V. a declarat că a cerşit pentru inculpatul D.M. timp de 3 luni împreună cu L.L., M.T. şi alte persoane.

În faza de judecată partea vătămată a declarat că nu a dat nimănui din banii obţinuţi ca urmare a practicări cerşetoriei în Franţa.

Partea vătămată L.L. a declarat că a cerşit în Franţa, în două rânduri, o dată timp de 2 luni şi a doua oară timp de trei luni, la propunerea lui D.M., care îi lua în fiecare seară jumătate din banii obţinuţi şi o controla pentru a vedea dacă nu ascunde bani. În cea de-a doua perioadă, i-a întâlnit în Franţa pe M.T. şi L.V., care cerşeau tot pentru D.M.

În faza de judecată a declarat că nu îi cunoaşte pe inculpaţi şi nu a dat din banii obţinuţi din cerşetorie nimănui.

Partea vătămată M.I. a declarat că a cerşit în Franţa fiind transportat de B.N., în autoturismul căruia se mai aflau L.V. şi M.I. "care mergeau şi ei la cerşit pentru D.M.".

S-a menţionat şi faptul că în perioada 2009 - 2011 inculpaţii, deşi nu deţineau locuri de muncă, au expediat din Franţa în România importante sume de bani astfel: B.M. 7280 euro, D.M. 2700 euro, iar B.C. 3900 euro. Autorităţile franceze au comunicat date privind existenţa unui cont deschis în cadrul B.P. din Franţa, al cărui titular este inculpatul B.M., cont în care, în perioada 1 iulie 2010 - 30 septembrie 2011 s-au efectuat 87 depuneri, însumând 19.632 euro.

Raportat la aceste probe, apare evident că în rechizitoriu s-a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea întrucât, chiar dacă unele părţi vătămate şi-au modificat declaraţiile în faza de judecată, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor, formate în urma examinării tuturor probelor administrate, iar aflarea adevărului în procesul penal presupune existenţa unei concordanţe la care ajung organele judiciare şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul ei. Prin urmare, criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forţa acestora de a exprima adevărul, iar din coroborarea întregului material probator rezultă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care, greşit, au fost achitaţi.

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, în apelul declarat, a criticat hotărârea apelată ca fiind netemeinică întrucât prima instanţă le-a aplicat inculpaţilor pedepsele minime prevăzute de lege, în condiţiile în care inculpaţii D.M., B.V., L.J., J.F. S.F. şi S.N. s-au asociat împreună cu ceilalţi inculpaţi în vederea săvârşirii de infracţiuni grave (trafic de persoane şi trafic de minori (inculpaţii S., D.M. şi J.F.) comise în formă continuată (mai puţin inculpaţii S.), şi asupra unui număr mare de părţi vătămate provenite dintr-un mediu social defavorizat şi precar, cărora le-au promis locuri de muncă şi condiţii decente de cazare, iar ulterior le-au exploatat pentru obţinerea beneficiilor de ordin financiar.

S-a menţionat că inculpaţii obligau victimele la practicarea cerşetoriei, iar când acestea se împotriveau, erau ameninţate, agresate, lăsate fără bani şi fără documentele personale într-o ţară a cărei limbă nu o cunoşteau.

Pe de altă parte, unii dintre inculpaţi, deşi nu sunt recidivişti, sunt cunoscuţi cu antecedente penale, astfel: inculpatul S.F. a suferit 2 condamnări pentru tăinuire şi trafic de persoane; inculpatul D.M. a fost condamnat pentru o infracţiune la regimul circulaţiei şi a executat o măsură educativă pentru furt calificat şi violare de domiciliu; inculpata L.J. a fost condamnată pentru furt calificat; inculpatul B.C. a fost condamnat pentru înşelăciune; inculpatul B.V. a fost trimis în judecată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi pentru trafic de persoane; inculpatul B.M. a suferit 3 condamnări pentru furt calificat şi tăinuire.

Totodată, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, în apelul declarat, a criticat hotărârea primei instanţe ca fiind nelegală, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 17 C. proc. pen., acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Instanţa a reţinut că inculpatul J.F. a transportat-o pe partea vătămată - minoră C.G. în Franţa, unde a cerşit în folosul inculpatului D.M., în perioada ianuarie - martie 2011, când avea doar 17 ani.

Raportat la vârsta părţii vătămate, în mod greşit instanţa de judecată a luat act că aceasta a renunţat la pretenţiile civile, întrucât acţiunea civilă trebuia exercitată din oficiu.

În motivele de apel ale inculpatei L.J. s-a arătat că proba concludentă atât pentru apelanta inculpată L.J. cât şi pentru intimatul L.M., este declaraţia părţii vătămate B.C.V., luată de instanţa de fond cu ocazia cercetării judecătoreşti, existentă la dosar, şi care a fost asistat de avocat din oficiu desemnat de către instanţa de fond, pe motiv că nu ştie să scrie, semneze sau să citească, şi nu declaraţia luată de către organul de cercetare penală sau de organul de urmărire penală. Dacă instanţa de fond a avut îndoiala că inculpata apelantă a recrutat pe numiţii M.I., C.M., C.P. şi M.R., pe care i-a recrutat pentru D.M. sau B.V., consideră că este absolut necesară reaudierea inculpaţilor L.J., D.M. şi B.V. S-a solicitat achitarea inculpatei L.J. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru acuzaţiile nelegale şi nedovedite care i se aduc într-un mod bizar, pe baza unor improvizaţii ale organului de cercetare şi de urmărire penală, însuşite pe baza unor acuzaţii nedovedite şi de către instanţa de judecată. A învederat instanţei de apel faptul că au fost eludate în totalitate probaţiunea cu înscrisuri şi dovezi depuse la termenele de judecată, din care rezultă modul de viaţă pe care îl duce familia L. în Franţa, modul cum sunt apreciaţi de comunitatea franceză din oraşul Clermont Ferrand şi cum s-au integrat în cadrul comunităţii franceze.

În motivele de apel ale inculpatului D.M. s-a arătat că, în ceea ce priveşte reţinerea infracţiunii de trafic de minori, referitor la minora C.G., instanţa a avut în vedere faptul că aceasta ar fi fost transportată în Franţa de numitul J.F., la solicitarea inculpatului D.M., pentru a cerşi în folosul acestuia din urmă. Greşeala instanţei de fond constă în faptul că a acordat un credit nejustificat declaraţiilor părţii vătămate, date în timpul urmăririi penale, fără să ţină cont de faptul că, în faţa instanţei aceasta nu şi-a mai menţinut declaraţia dată iniţial în faţa poliţistului B.A., cu motivarea că a fost dată la sugestia acestuia şi că în realitate situaţia de fapt era cu totul alta. Argumentul principal că declaraţia părţii vătămate G.C., dată în timpul urmăririi penale, nu reprezintă adevărul, rezultă din aceea că afirmaţia cum că ar fi fost transportată în Franţa de către J.F., care ar fi primit o procură din partea mamei ei pentru a putea trece frontiera (având în vedere faptul că la acea dată era minoră), este contrazisă de faptul că respectiva împuternicire notarială, depusă la dosarul cauzei, este dată pe numele altei persoane, respectiv P.F.V., şi nicidecum pe numele inculpatului J.F. Acest fapt demonstrează reaua-credinţă a poliţistului care a consemnat declaraţia în discuţie, cât şi superficialitatea instanţei de fond, care nici măcar nu a verificat dacă este sau nu adevărat faptul că împuternicirea ar fi fost emisă pe numele lui J.F. O altă reţinere a situaţiei de fapt neconformă cu realitatea, pe care o consideră imputabilă instanţei de fond, este dată de faptul că nu a acordat deloc atenţie faptului că minora se deplasa în Franţa la soţul ei, aflat de mai mult timp acolo, care se ocupa cu cerşitul, neavând nici o legătură cu numitul D.M. Referitor la starea de minoritate a părţii vătămate C.G., mamă a unui copil minor, a învederat instanţei că în măsura în care aceasta ar fi mers în Franţa la inculpatul D.M., ceea ce se subliniază că nu este adevărat, pentru a se reţine infracţiunea menţionată mai sus, era obligatoriu ca organele de urmărire penală sau instanţa de fond să facă dovada faptului că inculpatul ştia că aceasta este minoră. Faţă de această situaţie, s-a apreciat că se impune ca unică soluţie achitarea inculpatului apelant D.M. pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în sensul că fapta nu există.

În ceea ce priveşte reţinerea în sarcina inculpatului D.M. a infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., s-a arătat că instanţa a avut în vedere faptul că în perioada 2009 - 2010, inculpatul apelant ar fi desfăşurat activităţi constând în recrutarea şi cazarea unor persoane interesate a merge în Franţa pentru a cerşi în localitatea Clermont Ferrand, unde acesta locuieşte în mod legal cu familia sa, având şi loc de muncă. Victimele acestei infracţiuni ar fi fost numiţii P.D., T.M., M.I., M.R., M.M. şi M.G., care ar fi fost transportaţi în Franţa de către numitul J.F. S-a reţinut de către instanţa de fond faptul că înainte de plecarea acestora din ţară, inculpatul le-ar fi promis părţilor vătămate asigurarea unor locuri de muncă în Franţa, a cazării şi a hranei zilnice, fapt care nu a mai avut loc după ajungerea acestora în localitatea respectivă, dimpotrivă, aceştia fiind puşi să cerşească în favoarea inculpatului apelant. S-a menţionat că această situaţie de fapt este pur şi simplu o afirmaţie a organelor de urmărire penală preluată şi de instanţa de fond, ea nefiind demonstrată de materialul probator administrat în cauză. Astfel, s-a susţinut că în motivele de apel, că nu există niciun fel de probă că inculpatul apelant ar fi stat de vorbă cu sus-numitele părţi vătămate şi că ar fi făcut promisiunile reţinute de către instanţă, înainte ca acestea să plece în Franţa. Singura legătură a acestuia cu părţile vătămate a fost aceea că, acestea aflându-se în comunitatea rromă din localitatea respectivă, uneori, la sfârşitul săptămânii, se întâlneau cu inculpatul prin piaţa de vechituri, ocazie cu care acesta s-a angajat să le asigure contra cost o masă seara, precum şi acordarea de ajutor în cazul în care ar avea probleme medicale. Acest fapt este demonstrat prin declaraţiile mai multor părţi vătămate, printre care M.I., M.T., L.L., în sensul că aceştia îşi achitau contravaloarea mesei acordate de către inculpatul apelant din banii obţinuţi în urma cerşetoriei şi că au ştiut că în Franţa se duc la cerşit, însă nu au fost racolate sau transportate de inculpatul D.M. Pe de altă parte, s-a susţinut că instanţa de fond argumentează reţinerea acestei infracţiuni în sarcina inculpatului, susţinând că deplasarea părţilor vătămate în Franţa s-ar fi efectuat datorită faptului că inculpatul apelant le-ar fi promis locuri de muncă în domeniul construcţiilor sau agriculturii şi că, nefăcând acest lucru, a săvârşit infracţiunea de mai sus prin înşelăciune. S-a considerat că acest argument al instanţei de fond trebuie înlăturat, având în vedere că în general specificul populaţiei rrome şi în special al părţilor vătămate în discuţie nu este acela de a munci organizat, în speţă nefiind făcută dovada că acestea ar avea vreo calificare în sensul de mai sus. Mai mult, aşa cum rezultă din declaraţiile părţilor vătămate la care s-a făcut referire, majoritatea acestora ştiau că pleacă în Franţa la cerşit şi nicidecum la muncă în construcţii sau agricultură. Referitor la depoziţia martorului M.T., care afirmă că ştie că părţile vătămate au cerşit pentru D.M., reţinerea acestei probe este neavenită, deoarece a afirmat că ştie acest lucru din spusele părţilor vătămate şi nu că ar fi perceput personal o asemenea stare de fapt, în sensul înlăturării acestei probe pledând şi declaraţiile martorului G.T. (tatăl lui M.G., M.I. şi L.V.) care a declarat că aceştia nu i-au comunicat că ar fi fost obligaţi să cerşească în Franţa, ci că au făcut acest lucru pentru că acesta era în fapt scopul deplasării în această ţară. În acelaşi sens s-a invocat şi depoziţia martorei M.A., care şi ea, fiind în Franţa, a susţinut că părţile vătămate în discuţie nu au avut legături cu inculpatul apelant, în sensul că acesta le-ar fi pus să cerşească pentru el. S-a amintit şi de declaraţia numitei D.C.L., mama unor părţi vătămate, care afirmă că a aflat de la acestea că numiţii M.M. şi M.R. le-au cerut să afirme că banii obţinuţi din cerşit în Franţa i-au împărţit cu D.M., şi că declaraţiile date la poliţie au fost date în fapt pe câmp, iar la sugestia poliţistului B.A. au spus DA la toate întrebările adresate. O altă împrejurare, esenţială după părerea apelantului inculpat, în aprecierea corectitudinii cu care s-a desfăşurat urmărirea penală, este dată şi de faptul că la dosar se află înregistrarea unei discuţii telefonice a martorului M.T. cu inculpatul apelant D.M., purtată de acesta de pe telefonul poliţistului B.A., convorbire care demonstrează că martorul M.T. îl provoca pe inculpatul apelant să îi dea cumva răspunsuri afirmative în ceea ce priveşte primirea în Franţa a unor persoane "serioase". S-a făcut menţiunea că în mod nereal se pretinde că această înregistrare a fost făcută în baza autorizaţiei din 03 februarie 2011 cu privire la care însă nu există nici o încheiere dată de judecător pentru interceptarea discuţiilor purtate de pe telefonul lui B.A. cu numărul de telefon la care a răspuns o persoană bănuită a fi inculpatul apelant.

În ceea ce priveşte reţinerea în sarcina inculpatului apelant D.M. a infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. (asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni) s-a arătat că nu există niciun fel de probă din care să rezulte că între inculpatul apelant şi alte persoane învinuite de aceeaşi faptă, ar fi existat vreo discuţie în legătură cu racolarea şi transportarea de persoane în scopul cerşetoriei în Franţa. Despre racolare nu poate fi vorba, întrucât persoanele în discuţie au plecat în Franţa din proprie iniţiativă, iar transportul lor a fost efectuat de diverşi transportatori autorizaţi, care nu aveau nici o legătură cu inculpatul apelant. Ştiut fiind faptul că pentru existenţa unor asemenea infracţiuni este necesară dovedirea unor înţelegeri în sensul ca fiecare să participe la săvârşirea unor infracţiuni într-un anume mod, şi cum în speţă această stare de fapt nu se regăseşte, s-a apreciat că şi pentru această infracţiune se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În mod cu totul secundar, în care contrar susţinerilor inculpatului apelant, instanţa de apel ar împărtăşi în tot sau în parte argumentele instanţei de fond cu privire la existenţa unei vinovăţii vizavi de faptele reţinute, s-a apreciat că se impune reaprecierea sancţiunilor aplicate inculpatului apelant în ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., respectiv prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. S-a solicitat acest lucru avându-se în vedere faptul că inculpatul apelant nu are antecedente penale, aşa cum rezultă din cazierul penal depus la dosarul cauzei, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că faptele penale comise în perioada minorităţii ar constitui antecedente penale, precum şi de faptul că acesta locuieşte legal în Franţa, are o familie organizată, fiul acestuia urmează cursurile şcolii franceze şi că nu a avut o atitudine refractară în faţa instanţei, acesta descriind cu bună-credinţă adevăratele relaţii pe care le-a avut cu părţile vătămate în Franţa. Faţă de această situaţie, în măsura în care, aşa cum s-a arătat, s-ar reţine totuşi vinovăţia inculpatului apelant, s-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.

Prin Decizia penală nr. 243/A din 14 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii D.M., B.V., L.J., S.F. şi S.N. împotriva Sentinţei penale nr. 230/PI din 06 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1517/30/2012.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul J.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.

S-a desfiinţat Sentinţa penală nr. 230/PI din 06 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în ceea ce îl priveşte pe inculpatul J.F. şi rejudecând:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului J.F. pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

S-au menţinut în rest dispoziţiile hotărârii penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii D.M., B.V., L.J., S.F. şi S.N. la plata a câte 300 RON fiecare, cheltuieli judiciare parţiale către stat în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D.M., B.V., L.J., S.F. şi S.N., vinovăţia acestora fiind dovedită în mod cert de probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, astfel că apelurile formulate de inculpaţii sus-menţionaţi au fost respinse ca nefondate.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.M., deşi acesta a susţinut că nu a avut nicio legătură cu părţile vătămate în sensul indicat în rechizitoriu, s-a reţinut că apărarea sa este contrazisă de declaraţiile părţilor vătămate P.D., T.M., M.I., M.R., M.G., M.M. şi C.G., care se coroborează între ele.

S-a reţinut că în declaraţiile lor, părţile vătămate au descris acelaşi mod de derulare a faptelor, respectiv că aflând că inculpatul D.M. duce persoane în Franţa, au discutat telefonic cu acesta şi s-au înţeles că le va asigura transportul, masa şi cazarea până vor strânge bani suficienţi pentru a-şi plăti contravaloarea transportului, cu excepţia părţii vătămate P.D. - care a susţinut că i s-a promis un loc de muncă, celelalte cunoscând că vor merge pentru a cerşi, dar că banii le vor rămâne lor. Toate părţile vătămate au fost cazate de inculpatul D.M. într-un microbuz dezafectat situat într-o parcare, nu li s-a asigurat mâncarea, fiind transportaţi de inculpat în faţa unor magazine, unde cerşeau, iar banii erau însuşiţi de acesta.

S-a mai reţinut că din declaraţiile aceloraşi părţi vătămate rezultă că la exploatarea lor de către inculpatul D.M. şi-au adus contribuţia şi inculpata L.J., partea vătămată M.G. şi martorii L.A. şi B.N.. Astfel, părţile vătămate P.D. şi T.M. au fost contactate de martora L.A., care le-a propus să plece în Franţa cu ajutorul inculpatului D.M., partea vătămată M.I. a relatat că inculpata L.J. i-a vorbit despre posibilitatea de a câştiga bani cu ajutorul inculpatului D.M., fiind apoi contactat telefonic de acesta; iar partea vătămată C.G. că a ajuns în legătură cu inculpatul prin intermediul părţii vătămate M.G.

În ceea ce o priveşte pe partea vătămată C.G., s-a notat că în mod corect Tribunalul Timiş a reţinut că la data faptei (ianuarie - martie 2011) era minoră, în vârstă de 17 ani, fiind născută în 05 decembrie 1993.

Referitor la numiţii L.L., L.V. şi M.T., s-a concluzionat că analiza probatoriului făcută de prima instanţă este temeinică şi completă, neconducând la relevarea unei acţiuni de inducere în eroare din partea inculpatului D.M.

S-a reţinut că părţile vătămate L.L. şi L.V. au relatat că banii obţinuţi din cerşetorie au fost împărţiţi cu inculpatul, însă acest lucru s-a făcut conform înţelegerii, în schimbul cazării, prima fiind cazată la locuinţa inculpatului, iar al doilea într-o rulotă. În ceea ce o priveşte pe partea vătămată M.T., într-adevăr aceasta nu a fost audiată în cursul procesului penal, iar martorii G.T. şi D.C.L., părinţii săi, au confirmat doar că locuieşte în Franţa de 3 ani şi practică cerşetoria, fără a se putea stabili vreo implicare a inculpatului D.M. Prin urmare, s-a menţionat că raportat la aceste trei părţi vătămate nu s-a putut stabili o acţiune de inducere în eroare sau constrângere exercitată de inculpatul sus-menţionat în vederea exploatării în folosul său financiar.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.V., s-a apreciat că vinovăţia acestuia rezultă din declaraţiile părţilor vătămate C.M., M.R., C.P., U.T. şi U.I. care se coroborează între ele, relevând aceleaşi aspecte. Referitor la părţile vătămate C.M., M.R. şi C.P. s-a reţinut că acestea au relatat că luând legătura cu inculpata L.J., despre care aflaseră că se ocupa cu găsirea de persoane interesate să lucreze în Franţa, în domeniul construcţiilor, aceasta le-a propus să lucreze pentru un salariu de 1.200 euro lunar, precum şi ca plata transportului în cuantum de 130 euro să fie făcută inculpatului B.V. după ce vor câştiga bani în străinătate, însă ajunşi acolo inculpatul B.V. le-a comunicat că nu a rezolvat angajarea la firma de construcţii şi nici cazarea, fiind puşi să cerşească şi cazaţi în corturi.

Părţile vătămate U.T. şi U.I. au relatat că li s-au promis locuri de muncă în agricultură şi un salariu de 1.000 euro lunar, însă, în final, inculpatul B.V. le-a sugerat să cerşească pe străzi, aceştia acceptând datorită faptului că au fost ameninţaţi şi bătuţi de inculpat, fiind cazaţi într-o clădire abandonată de la marginea oraşului Clermont Ferrand. Relevantă este declaraţia dată de partea vătămată U.T., care arată: "inculpatul B.V. mi-a cerut să cerşesc, dar eu iniţial am refuzat, însă am fost ameninţată cu bătaia, astfel că am fost nevoită să cerşesc".

În ceea ce o priveşte pe inculpata L.J., s-a reţinut că vinovăţia sa rezultă din coroborarea declaraţiilor părţilor vătămate C.M., M.R., C.P., recrutaţi de aceasta şi exploataţi de inculpatul B.V., precum şi părţii vătămate M.I., recrutat de inculpată şi exploatat de inculpatul D.M. Astfel, din declaraţiile primelor părţi vătămate rezultă că inculpata L.J. i-a asigurat că vor avea locuri de muncă cu salariu de 1.200 euro şi li se va asigura cazarea, iar ultimul, deşi a ştiut că va merge pentru a cerşi, i s-a promis cazare şi transport; fiind apoi contactaţi telefonic de inculpaţii B.V., respectiv D.M. Mai mult, părţile vătămate C.M., M.R. şi C.P. au susţinut că au fost luaţi cu maşina pentru a fi transportaţi în Franţa chiar de la locuinţa inculpatei, ceea ce constituie un element în plus care conduce la concluzia implicării active a acesteia.

Invocarea modului de viaţă pe care inculpata L.J. l-ar avea în Franţa nu constituie un argument suficient care să conducă la înlăturarea unor probe pertinente şi concludente, cu atât mai mult cu cât implicarea în asemenea activităţi ilicite se desfăşoară fără a fi cunoscute de prea multe persoane. Mai mult, nivelul de trai cu care inculpata îşi construieşte apărarea nu este însoţit şi de dovada unor venituri rezultate din munca acesteia, care să îl justifice, astfel că nu poate fi reţinut ca un element probatoriu.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii S.N. şi S.F., vinovăţia acestora rezultă din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate Ş.N.L. cu declaraţia martorului M.T. şi adresa din 21 decembrie 2011 a Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Timişoara.

Împrejurarea că partea vătămată a mers în luna octombrie 2010, în Franţa, la cei doi inculpaţi, sub pretextul de a se căsători cu inculpatul S.N. a fost susţinută de toate părţile implicate, doar că ajunsă acolo, partea vătămată a fost obligată să cerşească, fapt confirmat de martorul M.T.. De altfel, prin adresa din 21 decembrie 2011 se confirmă că partea vătămată prezintă simptome caracteristice sindromului de stres posttraumatic.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B.M., D.D., B.C. şi L.M., la care se referă apelul declarat de D.I.I.C.O.T., s-a apreciat că soluţia de achitare dispusă de prima instanţă este, de asemenea, temeinică şi legală.

Instanţa de apel a constatat că inculpatul B.M. a fost trimis în judecată în ceea ce priveşte exploatarea părţilor vătămate B.G. şi M.I., astfel că referirile generale ale unor martori sau părţi vătămate la faptul că acesta ar fi exploatat alte persoane exced cauzei.

Martorul M.T. a susţinut că partea vătămată M.I. cerşea pentru acest inculpat, însă în faţa primei instanţe această parte vătămată a prezentat o altă variantă. Mai mult, martorul sus-menţionat prezintă alte persoane ca victime ale inculpatului decât cele reţinute în rechizitoriu, respectiv: "inculpatul B.M. avea 3 persoane care cerşeau pentru el, B.V. avea de asemenea persoane care cerşeau pentru el. Menţionez că niciuna dintre aceste persoane nu a fost obligată să cerşească, exista o înţelegere stabilită dinainte ca banii să fie împărţiţi, însă inculpaţii profitau de naivitatea celorlalţi şi nu respectau înţelegerea. (...) Pentru B.M. cerşeau M.I., care este unchiul meu, F.I. şi C.L.".

De partea cealaltă, partea vătămată M.I. a susţinut că el l-a rugat pe B.M. să îl ajute, că i s-a atras atenţia că e problema lui cum se va descurca în Franţa, respectiv: "Banii pe care i-am câştigat i-am folosit în interesul meu personal şi este adevărat că i-am restituit inculpatului B.M. suma de 100 de euro pe care acesta a plătit-o pentru transport. Nu am fost bătut şi nici ameninţat în Franţa".

În ceea ce îl priveşte pe martorul F.E., care a relatat că inculpatul B.M. ar fi exploatat-o pe M.A., precum şi pe U.I. şi U.T., declaraţiile acestuia sunt contrazise de părţile vătămate. Astfel, M.A. a arătat în faţa instanţei că: "În momentul în care mă aflam în Franţa nu am discutat niciodată cu F.E. Nu am fost sechestrată şi nici ameninţată în Franţa. B.M. nu a discutat niciodată la telefon cu F.E.", aceasta menţionând şi că este concubina inculpatului B.M., cu care locuieşte în Franţa împreună cu copiii, sora lui M.T., este în duşmănie cu F.E., fostul său concubin.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.C., s-a menţionat că în rechizitoriu acestuia i s-a imputat faptul că le-a recrutat pe părţile vătămate U.T. şi U.I., astfel că declaraţiile martorului M.T. şi părţii vătămate M.I. din cursul urmăririi penale, expuse în motivele de apel ale D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, nu probează acuzaţia adusă acestuia. Partea vătămată U.T. a declarat în faţa instanţei că a fost racolată de către inculpatul B.V., care a fost şi cel care i-a exploatat pe aceasta şi soţul său. Instanţa de apel apreciază că nu există niciun motiv pentru a se crede că această declaraţie ar fi rezultatul vreunei influenţe din partea inculpatului, dat fiind gradul de rudenie dintre inculpatul B.V. şi B.M. care ar fi condus la o retractare totală a acuzaţiilor iniţiale, ori partea vătămată le-a menţinut detaliat, însă cu precizarea că şi racolarea a fost făcută de inculpatul B.V.

Referitor la inculpatul L.M., s-a arătat că în mod corect prima instanţă a constatat că acuzaţia se bazează doar pe declaraţia părţii vătămate B.C.V., parte vătămată a cărui credibilitate este pusă sub semnul îndoielii câtă vreme în faţa instanţei de judecată a arătat că nu a avut nicio legătură cu familia L. în Franţa. De altfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale partea vătămată B.C.V. vorbeşte de o înţelegere cu inculpata L.J. potrivit căreia inculpata îi asigura transportul şi cazarea, iar partea vătămată dădea jumătate din suma obţinută în urma cerşitului, neputându-se reţine vreun element de înşelăciune sau exercitarea autorităţii, libertatea de care dispunea acesta rezultând şi din împrejurarea că putea pleca oricând ("După trei luni de zile de stat în Franţa, întrucât nu se mai câştigau aşa mulţi bani din cerşit, am luat hotărârea de a mă întoarce în România"). Prin urmare, chiar dacă susţinerile părţii vătămate din cursul urmăririi penale (respectiv că inculpatul L.M. l-ar fi transportat cu autoturismul personal în faţa magazinelor unde cerşea, iar seara venea şi îl lua, încasând şi jumătate din banii câştigaţi) ar fi reale, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în absenţa unei acţiuni de înşelăciune, exercitare a autorităţii sau oricărei forme de constrângere.

În ceea ce o priveşte pe inculpata D. (Fostă B.) D. în rechizitoriu s-a reţinut că acesteia i s-a imputat participarea, alături de inculpatul D.M., la exploatarea părţilor vătămate M.R., M.M. şi M.G. În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, declaraţie modificată în faţa instanţei, partea vătămată M.G. a arătat că: "Am stat în Franţa timp de aproximativ patru luni, perioadă în care am câştigat din cerşit circa 60 euro/zi, însă toţi banii erau încasaţi în fiecare seară de D.M., mie nerămânându-mi nimic. Declar că am fost nevoit să cerşesc pentru D.M. şi concubina sa, B.D., zisă "G." în fiecare zi, în condiţii meteorologice nefavorabile, respectiv stând în frig şi ploaie, fără să mănânc nimic pe timpul zilei decât ce primeam de la trecători şi nici nu puteam să plec, indiferent cât eram de nemulţumit, deoarece D.M. a spus că dacă fac asta mă va lăsa în Franţa să mă descurc şi nu mă va ajuta cu nimic. Neştiind nici limba franceză şi neavând nici bani să mă descurc, m-am văzut nevoit să fac ceea ce-mi spunea D.M. După aproximativ patru luni, m-am întors în România, fiind nemulţumit de faptul că trebuia să cerşesc, iar toţi banii îmi erau luaţi de D.M. (...) De asemenea, eram nemulţumit şi de faptul că concubina lui D.M., B.D., zisă "G.", vorbea foarte urât cu noi, insultându-ne şi ameninţându-ne mereu că nu câştigăm destui bani din cerşit", cu toate acestea partea vătămată relatează că după ce a revenit în România a mai mers tot cu D.M. în Franţa timp de trei luni la cerşit. Partea vătămată M.R. a relatat în faţa organelor de urmărire penală că: "Ajunşi în Franţa, în oraşul Clermont Ferrand, la domiciliul lui D.M. şi al soţiei sale, B.D., zisă "G.", am fost cazată, de fapt, într-o rulotă parcată în faţa casei acestora şi nu efectiv în casă, aşa cum mi se promisese iniţial, împreună cu celelalte cinci persoane cu care am venit din România şi a trebuit să dormim pe saltele. Începând cu ziua următoare, am început să cerşesc, iar D.M., zis "F.", ne transporta pe fiecare până în faţa unor supermarket-uri din Clermont Ferrand şi ne dădea fiecăruia câte un pahar de plastic în care să adunăm banii obţinuţi din cerşit şi un carton pe care să stăm, învăţându-ne câteva cuvinte în limba franceză pentru a ne adresa trecătorilor. Timp de aproape o lună, am cerşit în Franţa pentru D.M., zis "F." şi B.D., zisă "G.". (...) Menţionez faptul că D.M. şi B.D. zisă "G." nu ne dădeau nimic de mâncare toată ziua şi mâncam doar dacă trecătorii sau clienţii supermarket-ului unde cerşeam dădeau alimente, dar trebuia să le mâncăm înainte de a ajunge acasă la cei doi, pentru că altfel ni le luau şi pe acestea". În declaraţia dată de partea vătămată M.M. acesta nu a făcut nicio referire la inculpata D. (Fostă B.) D. în sensul implicării acesteia în exploatarea sa. Instanţa de apel a constatat că în mod corect Tribunalul Timiş a reţinut că părţile vătămate au făcut referiri generale la implicarea inculpatei D.D., în sensul susţinerii concubinului său, dar nu se poate stabili o acţiune de exploatare sau ajutor dat în vederea exploatării din partea acesteia. În acest sens, s-a arătat că părţile vătămate M.G. şi M.R. vorbesc de faptul că nu le dădea de mâncare şi le vorbea urât, fiind nemulţumită de sumele obţinute, dar nu era ea cea care îi ducea la locul unde cerşeau, care îi ameninţa şi le lua banii. Pe de altă parte, s-a menţionat că celelalte declaraţii la care a făcut referire D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara în motivele de apel se referă la posibile acţiuni care nu au făcut obiectul rechizitoriului în ceea ce o priveşte pe această inculpată, fie sunt afirmaţii generale, respectiv că nu conţin aspecte concret legate de părţile vătămate în speţă.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul J.F., s-a reţinut că pe de o parte acesta contestă soluţia de condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 în ceea ce o priveşte pe partea vătămată C.G., în timp ce D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara contestă soluţia de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Referitor la părţile vătămate P.D., L.L., L.V., T.M., M.I., M.R., M.G. şi M.T., s-a arătat că, în mod corect s-a reţinut că nu există probe în sensul că inculpatul J.F. a cunoscut despre înţelegerea acestora cu inculpatul D.M. S-a invocat în motivele de apel ale D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara s-a invocat faptul că părţile vătămate M.G. şi M.R. au declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul J.F. le ducea pe părţile vătămate în fiecare dimineaţă la locurile de cerşit, ceea ce nu echivalează însă cu împrejurarea că ar fi cunoscut toate aspectele, respectiv condiţiile de cazare, împărţirea banilor sau că ar fi avut un rol în exploatarea acestora.

Referitor la situaţia părţii vătămate C.G. instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a reţinut că inculpatul J.F. a transportat-o în Franţa şi a cunoscut vârsta acesteia datorită împuternicirii întocmite pe numele său pentru ca minora să poată părăsi România. În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, partea vătămată C.G. a arătat că: "În cursul lunii mai 2011, aproximativ pe data de 04/05 mai 2011, din cauza faptului că nu aveam bani să-mi întreţin familia şi copilul, am luat hotărârea să plec în Franţa pentru a câştiga mai bine, lucru pe care l-am stabilit după ce am vorbit cu soţul meu H.M., aflat la acea vreme şi el în Franţa la muncă. Astfel, soţul mi-a spus să iau legătura cu "C." pe numele său M.G., pentru că el îl cunoaşte pe "F." pe numele său D.M. care duce oameni la cerşit în Franţa. (...) D.M. zis F. a trimis după noi un microbuz condus de un bărbat căruia i se spunea "M." şi pe numele căruia mi-a făcut împuternicire notarială mama mea K.K. întrucât eu sunt minoră şi nu puteam ieşi din ţară altfel". Verificând actele dosarului, instanţa de apel a constatat că între ele nu există nici o procură întocmită pe numele inculpatului J.F., însă a fost depusă în apel declaraţia autentificată prin Încheierea nr. 2523 din 04 mai 2011 de B.N.P. E.L., prin care numita K.K. îl împuternicea ca însoţitor al părţii vătămate C.G.N. pe ruta România - Ungaria - Austria - Italia - Franţa, în perioada 04 mai 2011 - 04 mai 2012, pe numitul P.F.V. Prin urmare, susţinerile părţii vătămate sunt contrazise de acest document, neexistând nicio dovadă a implicării inculpatului J.F. în exploatarea sa sau a faptului că avea cunoştinţă de acest lucru şi de vârsta minorei. Prin urmare, s-a apreciat că în speţă se impune a se dispune achitarea inculpatului J.F. pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., infracţiunea nefiind comisă cu participarea acestuia; pe cale de consecinţă urmând a se dispune şi achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. nerealizându-se latura subiectivă a acestei infracţiuni câtă vreme nu s-a probat că acesta avea cunoştinţă de înţelegerile cu părţile vătămate şi derularea acestora.

În ceea ce priveşte motivul de apel al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara referitor la faptul că prima instanţă ar fi luat act de renunţarea la pretenţiile civile a părţii civile C.G., deşi aceasta era minoră, se constată că este neîntemeiat. Potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.: "Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite". Din textul legal anterior citat rezultă că în ceea ce priveşte acţiunea civilă relevantă este data sesizării instanţei şi vârsta părţii vătămate la momentul efectuării actelor procesuale. În speţă, încă de la data sesizării instanţei, partea vătămată C.G. era majoră, având capacitate deplină de exerciţiu şi nemaifiind incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara precum şi inculpaţii D.M., B.V., L.J., S.F. şi S.N. care au formulat critici de nelegalitate şi netemeinicie după cum urmează:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17¹, 18 şi 14 C. proc. pen. învederând în esenţă următoarele:

Hotărârea este netemeinică întrucât prin apreciere greşită a probelor s-a menţinut soluţia de achitare pentru toate faptele comise de inculpaţii B.M., D.D., B.C. şi L.M. Totodată, Curtea de Apel Timişoara a dispus achitarea inculpatului J.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu privire la care instanţa de fond pronunţase o hotărâre de condamnare.

Inculpatul D.M., a fost achitat parţial pentru infracţiunea pe trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi din Legea nr. 678/2001 săvârşită în dauna părţilor vătămate L.L., L.V. şi M.T.

Prin Sentinţa penală nr. 230 din 06 iulie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1517/30/2012 Tribunalul Timiş a dispus achitarea, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., faţă de inculpaţii B.M., D.D., B.C. şi L.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus achitarea inculpatului D.M. pentru actele materiale comise împotriva părţilor vătămate L.L., L.V. şi M.T.

Apelul declarat de procuror a fost respins prin decizia recurată. D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, reţinându-se că în perioada 2009 - mai 2011, au racolat, transportat şi exploatat victime majore şi minore, în vederea determinării acestora la practicarea cerşetoriei în zona localităţii franceze Clermont Ferrand.

Raportat la probele administrate în cauză apare evident că în rechizitoriu s-a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea întrucât, chiar dacă unele părţi vătămate şi-au modificat declaraţiile în faza de judecată, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor, formate în urma examinării tuturor probelor administrate, iar aflarea adevărului în procesul penal presupune existenţa unei concordanţe la care ajung organele judiciare şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul ei. Prin urmare, criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forţa acestora de a exprima adevărul, iar din coroborarea întregului material probator rezultă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care, greşit, au fost achitaţi.

S-a arătat că în aprecierea vinovăţiei inculpaţilor achitaţi trebuie avute în vedere veniturile realizate de aceştia în Franţa în condiţiile în care nu erau încadraţi în muncă. Astfel, autorităţile franceze, comunică la data de 11 ianuarie 2012 că numitul B.M. a efectuat 87 de depuneri în cont, în perioada 1 iulie 2010 - 30 septembrie 2011, însumând 19632 euro. Aceeaşi persoană a primit prin expediţie în anul 2010 suma de 3100 euro de la S.F. (coinculpat).

B.C. a primit sume, în euro, în perioada 2009 - 2011 de la B.V., iar D.M. a expediat din Franţa în România suma de 2700 euro mai multor persoane, inclusiv lui B.M.

Totodată, B.M. a transferat din Franţa în România suma de 2780 euro pe numele inculpaţilor D.M., S.F., B.V. şi numitului L.M.

Toate aceste transferuri, în euro, precum şi depozitele aferente demonstrează că inculpaţii au cooperat în săvârşirea faptelor şi în repartizarea profitului.

Hotărârile sunt nelegale sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile.

La urmărirea penală minora C.G. s-a constituit parte civilă conform declaraţiei din 3 august 2011. Fiind audiată la instanţa de fond, în 24 mai 2012 aceasta nu-şi mai menţine declaraţiile anterioare şi prima instanţă a luat act de renunţarea la pretenţiile civile.

În aceste condiţii instanţele trebuiau să exercite din oficiu acţiunea civilă conform art. 17 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 678/2001.

Statutul de minor se stabileşte în funcţie de data săvârşirii faptei fără a avea relevanţă momentul sesizării instanţei prin rechizitoriu, cum greşit a apreciat instanţa de apel.

De altfel, art. 17 alin. (2) C. proc. pen. prevede că "acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu." Este evident că legiuitorul a văzut vârsta minorului din momentul pornirii acţiunii civile, deci din faza urmăririi penale.

În concluzie s-a apreciat că se impune cel puţin obligarea inculpatului D.M. la daune morale faţă de partea civilă C.G.

Având în vedere considerentele expuse s-a solicitat casarea Deciziei nr. 243/A din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara şi a Sentinţei penale nr. 230/PI din 06 iulie 2012 a Tribunalului Timiş şi rejudecând în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14, 17¹, 18 C. proc. pen., să se pronunţe o hotărâre în consens cu motivele noastre de recurs.

Criticile formulate de recurenţii inculpaţi S.F. şi S.N. s-au circumscris cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, 17², 18 şi 14 C. proc. pen. învederându-se următoarele:

Inculpaţii S.F. şi S.N. au arătat că susţin motivele de recurs formulate şi motivate în scris, solicitând admiterea recursului prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de apel spre a se administra întregul probatoriu, fie reţinerea cauzei spre rejudecare prin achitarea inculpaţilor pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În susţinerea recursului formulat au invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la 323 C. proc. pen., instanţa nemotivând nici în fapt nici în drept soluţia dată.

În susţinerea recursului formulat a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., au arătat că s-au aplicat pedepse greşit individualizate, instanţa nu a dat relevanţa juridică declaraţiei părţii vătămate în care aceasta arată că nu a fost lovită cât timp a stat la familia S., singurul act violent fiind acela când inculpatul a ridicat vocea la partea vătămată.

A solicitat ca în procesul de individualizare să se dea eficienţă circumstanţelor atenuante, prin aplicarea art. 86¹ şi următoarele C. proc. pen.

Criticile formulate de inculpatul B.V. s-au circumscris motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 şi 12 C. proc. pen.

În susţinerea acestui caz de casare a arătat că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel l-au condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni, dar nu determină care ar fi modalitatea de săvârşire a acestei infracţiuni de către inculpat, respectiv elementul material al laturii obiective şi nici probele pe care se întemeiază soluţia de condamnare, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.

De asemenea, se impune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul sub aspectul laturii obiective. A arătat că inculpatul B.V. pe tot parcursul anului 2009 a fost angajat cu contract de muncă în cadrul Primăriei Comunei Vlădaia, acesta deplasându-se ocazional pe teritoriul Franţei, astfel că inculpatului nu i s-a reţinut o activitate infracţională desfăşurată pe o perioadă îndelungată, nu s-a reţinut caracterul continuat al infracţiunii, atitudinea acestuia fiind de recunoaştere, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor sub aspectul laturii obiective.

Criticile formulate de inculpaţii L.J. şi D.M. s-au circumscris motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² şi pct. 12 C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, hotărârea fiind contrară legii.

A arătat că din toate probele administrate în faţa instanţei, nu rezultă că ar fi întrunite elementele infracţiunilor pentru care aceasta a fost condamnată, instanţa ar fi trebuit să dea eficienţă declaraţiilor părţilor vătămate date în faţa instanţei, care au fost asistate, acestea fiind probe administrate nemijlocit de judecătorul cauzei.

Examinând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile declarate sunt fondate urmarea incidenţei cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., împrejurare care face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs formulate în cauză.

În principiu, hotărârea trebuie să fie motivată în condiţiile în care calitatea hotărârii depinde, în principal, de calitatea motivării. A motiva înseamnă a demonstra iar a demonstra înseamnă a pune în evidenţă datele concrete care, folosite ca premise, au dus la formularea unei concluzii logice. A afirma o concluzie fără arătarea datelor care au servit la formularea ei, a indica o dată concretă fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată, a face o referire explicită sau implicită la aspectele cauzei în general, nu înseamnă a motiva, ci a da numai aparenţa unei motivări.

O motivare bună este o necesitate imperioasă, astfel încât orice persoană, chiar fără studii juridice, să înţeleagă starea de fapt şi să aibă în vedere că soluţia adoptată de judecător este bazată exclusiv pe probele existente la dosarul cauzei, fără intervenţia unei cauze extrinseci procesului penal, ea obligând judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conformă legii.

În acest scop, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii şi enumerarea argumentaţiei într-un stil clar şi accesibil tuturor.

Pentru a permite o înţelegere a funcţionării justiţiei de către societate, motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii, ca urmare a unui raţionament ce a condus judecătorul la adoptarea soluţiei, să exprime respectarea de către judecător a principiilor enunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în special respectarea dreptului la apărare şi dreptul la un proces echitabil).

Cu toate că dreptul la o hotărâre motivată nu este prevăzut expres în Convenţia europeană a drepturilor omului, din practica instanţei europene rezultă că instanţele au obligaţia să precizeze cu claritate temeiurile pe care acestea îşi întemeiază hotărârea, cu motivaţia reală că părţile trebuie să exercite în cunoştinţă de cauză dreptul la o cale de atac.

Este de relevat şi faptul că potrivit jurisprudenţei europene obligaţia impusă instanţelor naţionale nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată, dar tot Curtea a decis că în acest demers trebuie să fie examinate în mod real, problemele esenţiale care au fost supuse analizei instanţei, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunţarea hotărârii acesteia. Tot astfel, s-a statuat că instanţa de control judiciar este datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii chiar dacă îşi însuşeşte concluziile şi motivele instanţei a cărei hotărâre este criticată, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator pentru a demonstra părţilor că au fost ascultate (cauza Suminem c. Finlanda).

Amploarea motivării este apreciată în funcţie de natura, complexitatea cauzei, a hotărârii pronunţate, cât şi de solicitările pe care le-au formulat părţile în cursul judecăţii.

Pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justiţiabil şi de societate, în general, drept rezultatul unei aplicări echitabile şi al unei aprecieri convingătoare a faptelor, astfel încât destinatarul şi beneficiarul direct al legii să aibă convingerea că a fost examinată cauza şi că a fost soluţionată corect, iar societatea va percepe hotărârea ca pe un factor ce poate restabili ordinea legală şi socială.

Prin prisma consideraţiilor exprimate, izvorâte atât din legislaţia internă cât şi din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că Decizia penală nr. 243/A din 14 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, este lacunară şi neconvingătoare creând doar aparenţa unei motivări în sensul exigenţelor reglementărilor naţionale şi europene.

Sub acest aspect,exercitând propriul control, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că instanţa de apel nu a analizat criticile formulate de inculpaţii D.M., B.V., L.J., S.F. şi S.N. cu trimitere expresă la materialul probator administrat în cauză, aşa cum acestea sunt redate în motivele de apel formulate şi consemnate, ca atare, în practicaua deciziei atacate.

Este evidentă motivarea necorespunzătoare a deciziei penale menţionate atâta timp cât în cuprinsul considerentelor acesteia sunt identificate puncte suspensive fapt care denotă insuficienta argumentare a împrejurărilor de fapt şi de drept supuse examinării instanţei de prim control judiciar.

Este de observat, în acest sens, faptul că instanţa de apel nu a argumentat apărările inculpaţilor formulate în scris şi susţinute oral referitoare la cererile de achitare pentru toate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, în condiţiile în care criticile acestora au vizat împrejurări clare asupra cărora instanţa trebuia să formuleze un răspuns fundamentat pe argumente şi să se preocupe să analizeze susţinerile inculpaţilor cu privire la împrejurările care vizau aspecte de vinovăţie învederate de aceştia.

Deşi inculpatul D.M. a menţionat că pentru minora C.G.N. s-a întocmit o împuternicire notarială pe numele altei persoane, respectiv P.F.V., şi nu pe numele lui J.F., astfel cum în mod greşit a reţinut prima instanţă, se constată că instanţa de apel nu a analizat această împrejurare în contextul afirmaţiei inculpatului că minora C.G.N. s-a deplasat în Franţa la soţul ei, care se afla acolo de mai mult timp şi care se ocupa cu cerşitul şi nu a stabilit legătura acestuia cu pretinsa activitate infracţională reţinută în sarcina inculpatului.

Tot astfel, deşi inculpatul a arătat că pentru infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, nu este vinovat şi că se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru că fapta nu există, această solicitare nu a fost examinată în contextul circumstanţelor de fapt învederate, amplu dezvoltate de inculpat, în motivele de apel.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului D.M., se constată că situaţia de fapt stabilită de prima instanţă este preluată întocmai în considerentele deciziei atacate, fără o examinare punctuală şi o motivare corespunzătoare a susţinerilor formulate de inculpat care tindeau să demonstreze împrejurarea că acesta nu a beneficiat de banii câştigaţi de părţile vătămate din cerşit, prin exploatarea acestora.

De asemenea, instanţa de apel nu a verificat susţinerea inculpatului potrivit căreia singura legătură a acestuia cu părţile vătămate a fost aceea că uneori se întâlneau prin piaţa de vechituri, ocazie cu care acesta s-a angajat să le asigure, contra cost, o masă seara precum şi acordarea de ajutor în cazul în care ar avea probleme medicale.

Instanţa de prim control judiciar nu a făcut referiri nici la declaraţiile părţilor vătămate M.I., M.T. şi L.L. (declaraţii invocate de inculpat în sprijinul nevinovăţiei sale), în condiţiile în care în conţinutul acestora este menţionat faptul că nu au fost racolate sau transportate de inculpat ci doar că acesta le achita contravaloarea mesei.

Totodată, se constată că nu au fost analizate susţinerile inculpatului potrivit cărora la dosar nu există probe referitor la inducerea în eroare a părţilor vătămate cu privire la plecarea în străinătate şi asigurarea vreunui loc de muncă de către acesta. Instanţa de apel nu răspunde nici criticii referitoare la discuţia telefonică, pretins înregistrată neautorizat, purtată de inculpatul D.M. cu martorul M.T. din care, în opinia inculpatului, nu rezultă niciun fel de răspuns al acestuia la propunerile martorului.

În fine, deşi inculpatul D.M. a solicitat reaprecierea declaraţiilor date de părţile vătămate în prezenţa poliţistului B.A., care le-ar fi sugerat acestora să răspundă cu "da" la toate întrebările adresate, inclusiv referitor la minora C.G., pe care a determinat-o să spună că a fost transportată în Franţa de o altă persoană decât cea care era trecută în împuternicirea notarială,în considerentele deciziei penale nu se regăseşte niciun argument al reţinerii or înlăturării acestor critici, de esenţă, în stabilirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane.

Referitor la inculpaţii S.F. şi S.N. se constată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. proc. pen., instanţa nu face referire nici în fapt nici în drept la soluţia dată.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, raportat la apărările şi susţinerile formulate de inculpaţi, instanţa de apel nu a analizat, în mod real, problemele esenţiale care au fost supuse controlului judiciar, iar considerentele hotărârii nu cuprind argumente care să convingă că s-a procedat la un examen propriu al pricinii în măsură să demonstreze părţilor că au fost ascultate ci, dimpotrivă, maniera în care a procedat instanţa care a rezumat argumentaţia la câteva aspecte de fapt, echivalează cu o nemotivare a hotărârii atacate.

Ca urmare, în lipsa unei motivări corespunzătoare, controlul judiciar nu se poate exercita în cauza de faţă, motiv pentru care se impune casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul declarat de inculpaţii D.M., B.V., L.J., S.F. şi S.N. împotriva Deciziei penale nr. 243/A/din 14 decembrie 2012 a Curţi de Apel Timişoara, secţia penală, va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe - Curtea de Apel Timişoara.

În rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere, criticile avansate de inculpaţi cu privire la neîntrunirea în cauză a elementelor constitutive ale infracţiunilor care au făcut obiectul judecăţii lor, a celor referitoare la cererile de achitare formulate de inculpaţi, la probele care nu s-au administrat în cauză, urmând a aprecia totodată cu privire la toate aspectele de fapt şi de drept potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara şi de inculpaţii D.M., B.V., L.J., S.F. şi S.N. împotriva Deciziei penale nr. 243 din data de 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauze spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Timişoara.

Constată că inculpatul S.F. este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi D.M., B.V., L.J., S.F. şi S.N. şi intimaţii inculpaţi J.F. şi L.M. de câte 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B.C., B.M. şi D. (Fostă B.) D. de câte 400 RON, precum şi pentru intimata parte vătămată Ş.L., în cuantum de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 3222/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 3369/2013. Penal. Omorul deosebit de grav... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3253/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12), traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13