ICCJ. Decizia nr. 3213/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3213/2013
Dosar nr. 1252/109/2013/a8
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1252/109/2013, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (l) şi (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului C.C.C.
Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului C.C.C.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă pe o durată de 29 de zile prin încheierea nr. 419/ R din 05 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 46012/3/2012, la luarea măsurii arestării preventive instanţa constatând, în esenţă, că, deşi în septembrie 2007 s-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului formulată în acelaşi dosar penal, luându-se faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, care, ulterior, a încetat de drept prin expirarea duratei fixate de organul judiciar, noua propunere formulată de parchet nu constituie o reiterare a primei propuneri întrucât evidenţiază existenta unor elemente noi, care conturează concluzia necesităţii privării de libertate a inculpatului. Astfel, s-a reţinut că, după soluţionarea în mod definitiv a primei propuneri, amplul material probator administrat în cursul urmăririi penale a relevat elemente de fapt cu caracter de noutate, care nu fuseseră anterior analizate (descoperirea în octombrie şi noiembrie 2007, într-o râpă, a numeroase obiecte din locuinţa inculpatului şi a victimei, pe care rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice au evidenţiat urme biologice ale celor doi, ceea ce creează, suspiciunea rezonabilă cu privire la ascunderea urmelor infracţiunii;- evidenţierea prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice din octombrie-decembrie 2007, a identităţii dintre profilul genetic al victimei şi urmele de sânge găsite în diverse locuri din locuinţa comună şi în autoturismul inculpatului; identificarea la percheziţiile domiciliare din septembrie şi noiembrie 2012, cu sistemul de iluminare Crime-lite, a unor noi urme de sânge pe peretele dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă, pe podeaua dormitorului şi sub podea, pe pliatele din dormitor, în holul învecinat cu baia de serviciu, descoperirea unui strat suplimentar de glet şi vopsea pe peretele dintre dormitor şi baia de serviciu, în zona cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge, ceea ce constituie indicii privind ascunderea urmelor infracţiunii, identitatea dintre profilul genetic al victimei şi aceste noi urme de sânge, respectiv existenţa unor noi straturi pe perete, stabilită prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din perioada octombrie-noiembrie 2012; constatarea judecătorească a morţii victimei, prin sentinţa civilă nr. 13072 din 08 noiembrie 2011 a Judecătoriei Braşov; continuarea demersurilor de căutare a victimei după septembrie 2007, inclusiv prin Interpol, fără niciun indiciu că victima ar mai fi în viaţă).
Totodată, s-a reţinut că instanţa care a dispus arestarea preventivă a inculpatului a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen., întrucât există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că în noaptea de 29 august 2007, pe fondul unei relaţii conflictuale, inculpatul ar fi ucis-o pe soţia sa, victima E.G.
În acest sens, s-a făcut o analiză detaliată a mijloacelor de probă administrate, inclusiv asupra legalităţii probelor, în raport de criticile aduse de inculpat cu privire la acest aspect.
Instanţa a mai reţinut că este incident cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport de cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 raportată la art. 175 lit. c) C. pen., precum şi de pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, în condiţiile existenţei unor indicii temeinice cu privire la comiterea infracţiunii de omor asupra soţiei, date fiind împrejurările comiterii faptei şi mediatizarea deosebită a cazului. S-a constatat, în esenţă, că cercetarea inculpatului în stare de libertate, în special după administrarea probelor în perioada „septembrie-noiembrie” şi „relevarea” acestui aspect în legătură cu comiterea faptei şi identificarea autorului, este de natură să creeze o tulburare însemnată pentru opinia publică şi să pună sub semnul întrebării capacitatea organelor statului de a restabili echilibrul social afectat prin comiterea unei infracţiuni ce vizează viaţa unei alte persoane.
S-a reţinut, de asemenea, că măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită în cursul urmăririi penale, la data de 28 decembrie 2012, pentru o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 03 ianuarie 2013 şi până la data de 01 februarie 2013, inclusiv.
La data de 30 ianuarie 2013, Parchetul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prin rechizitoriul nr. 1249/P/2007 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acuzaţiile vizând uciderea de către inculpat, în noaptea de 29 august 2007, a soţiei acestuia, victima G.E.M., în apartamentul locuinţă comună din municipiul Braşov, prin lovituri cu pumnul, pe fondul relaţiilor familiale tensionate, urmată de profanarea cadavrului prin depesarea acestuia şi ascunderea sa.
După primirea dosarului în instanţă, Tribunalul Argeş a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, prin încheierea din data de 31 ianuarie 2013, definitivă prin respingerea recursului.
Pe parcursul judecăţii, Tribunalul Argeş a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, pronunţându-se şi asupra cererilor inculpatului vizând înlocuirea sau revocarea acestei măsuri, prin încheierile din datele de 04 martie 2013, 02 aprilie 2013, 30 aprilie 2013, 10 iunie 2013, definitive prin respingerea recursurilor de către Curtea de Apel Piteşti. Tribunalul Argeş a menţinut pe parcursul judecăţii măsura arestării preventive a inculpatului, conform art. 3002 C. proc. pen.
S-a mai reţinut că, la data de 02 iulie 2013, Tribunalul Argeş a soluţionat cauza în primă instanţă, prin sentinţa penală nr. 675 din 2 iulie 2013, pronunţând condamnarea inculpatului pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii, la următoarele pedepse:
- 21 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (l) lit. c) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte prevăzute de art. 319 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen., prima instanţă a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 21 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d) şi e) C. pen., sporită cu un an închisoare, în total urmând să execute 22 ani închisoare în condiţiile art. 57 C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) şi e) C. pen.
A fost avut în vedere că prima instanţă a constatat, în esenţă, că din actele şi lucrările dosarului (acte de cercetare a dispariţiei victimei, procese verbale de cercetare la faţa locului, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică şi de expertiză ADN, traseologică, criminalistică şi biocriminalistică, acte de căutare a cadavrului, listing convorbiri telefonice, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile şi cazierul inculpatului, declaraţiile părţilor vătămate şi declaraţii de martori) rezultă că, în noaptea de 28 august 2007, pe fondul unui conflict existent între el şi soţia sa, victima G.E.M., care luase decizia de a divorţa, inculpatul a lovit-o în mod repetat pe aceasta în dormitorul matrimonial din apartamentul în care locuiau în municipiul Braşov, victima decedând ca urmare a agresiunilor exercitate de inculpat, în timp ce copilul lor minor se afla chiar în domiciliu. Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul a transportat corpul victimei în cada băii, unde l-a depesat, după care a transportat în portbagajul autoturismului fragmentele de cadavru, folosind o geantă de voiaj, ascunzând ulterior cadavrul într-un loc necunoscut.
Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel inculpatul C.C.C., părţile civile G.E., G.R.C. şi minorul C.P.M., precum şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având prim termen pentru judecarea în apel la data de 09 septembrie 2013.
La data de 21 august 2013, instanţa de apel a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, conform art. 3002 C. proc. pen., menţinând această măsură.
Procedând la o nouă analiză cu privire la starea de arest preventiv a inculpatului, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., Curtea de Apel Piteşti a constatat că inculpatul C.C.C. a fost arestat preventiv în baza art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., reţinând că există indicii temeinice şi probe în sensul că, în noaptea de 29 august 2007, inculpatul şi-a ucis soţia în domiciliul comun, iar apoi i-a ascuns cadavrul într-o locaţie încă nedescoperită.
S-a apreciat că argumentele aduse în apărare, în susţinerea tezei nelegalităţii probelor, au caracter de apărări pe fond şi privesc instituţia arestării preventive în mod izolat întrucât, în această procedură, nu se poate face analiză pe fond a cauzei.
S-a reţinut, însă, că se poate discuta legalitatea deţinerii, în cauză fiind vorba despre o privare de libertate a inculpatului după o condamnare dispusă de un tribunal competent.
În acest sens, s-a constatat că inculpatul C.C.C. a fost condamnat la 22 ani închisoare în condiţii privative de libertate şi a fost menţinut în arest preventiv timp de circa 10 luni, pe tărâmul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., legalitatea deţinerii fiind controlată periodic prin însuşi procesul, care a condus la această condamnare.
Totodată, s-a reţinut că, în etapa procesuală a apelului, instanţa are obligaţia ca, la intervale rezonabile, să verifice dacă arestarea preventivă a inculpatului este perfect compatibilă cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 al Convenţiei, nefiind suficient că o instanţă a luat decizia iniţială de arestare.
Astfel, s-a constatat că motivele care au stat la originea aplicării măsurii nu au încetat şi nici nu s-au schimbat pentru a fi admise cererile de revocare şi înlocuire formulate de inculpat.
S-a reţinut că, în raport cu art. 5 din C.E.D.O., măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate menţine atunci când este consecinţa unei condamnări pronunţate de un tribunal competent.
De asemenea, s-a reţinut că faptele de care este acuzat inculpatul sunt foarte grave, astfel că îndeplinirea condiţiilor de menţinere în stare de detenţie persistă pentru o anumită perioadă de timp.
Curtea de apel a apreciat că existenţa şi persistenţa unor indicii grave de culpabilitate se regăsesc în speţă şi constituie elemente pertinente care să justifice, pe lângă natura şi gravitatea faptelor, deţinerea provizorie a inculpatului.
S-a observat că inculpatul a fost arestat sub acuzaţia de omor calificat şi profanare de morminte, iar procesul său s-a finalizat printr-o condamnare severă de 22 de ani închisoare, aspect care, alături de conduita inculpatului, în sensul că ar deţine date referitoare la probe în apărare pe care le-ar indica la un moment ulterior, dificultăţile anchetei, modalitatea de desfăşurare a instrucţiei penale, justifică exigenţele unei durate rezonabile a procedurii şi, implicit, menţinerea arestării.
S-a avut în vedere că gravitatea faptelor nu trebuie analizată în abstract, ci în raport de situaţia concretă a inculpatului, fiind indicate principalele motive în măsură să justifice menţinerea în arest preventiv a inculpatului C.C.C.
Prin urmare, s-a reţinut că indiciile temeinice şi probele avute în vedere constau, în principal, în procesele verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto întocmite cu acel prilej, examinările criminalistice ale autoturismului, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică şi cele ale rapoartelor de expertiză, verificările efectuate în urma dispariţiei victimei şi declaraţiile martorilor audiaţi pe parcursul procedurii.
S-a apreciat că nu pot fi ignorate aceste mijloace de probă, din care reiese faptul că soţia inculpatului a dispărut de la domiciliu începând cu data de 30 august 2007, având în vedere că, după data menţionată, aceasta nu a mai fost văzută, nu a mai luat legătura cu niciun membru al familiei sale sau cu vreun cunoscut, nu şi-a accesat conturile bancare, iar actul său de identitate, cât şi diferite sume de bani au fost găsite cu prilejul cercetărilor penale efectuate, fiind exclusă, la prima vedere, plecarea victimei într-o călătorie.
Totodată, s-a reţinut că din probele dosarului rezultă că s-au evidenţiat urme de sânge menţionate ca aparţinând E.G., atât în locuinţa comună, cât şi în autoturismul inculpatului, care nu ar putea conduce la ipoteza unor accidente casnice, toate acestea, alături de comportamentul nefiresc al inculpatului de a nu-şi apela soţia mai multe zile, constituind indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul are legătură cu dispariţia soţiei sale.
În acest context, s-a constatat că, în lunile octombrie şi noiembrie 2007, pe traseul Poiana - Braşov, într-o râpă, au fost descoperite numeroase obiecte, menţionate ca provenind din locuinţa comună a inculpatului şi a victimei (cutii de parfumuri, fotografii, cărţi, reviste, perne, precum şi trei mănuşi chirurgicale, mai mulţi saci de plastic, uniformă de poliţie, o pereche de chiloţi bărbăteşti şi o emblemă cu gradul de inspector principal, pe care au fost evidenţiate urme biologice aparţinând victimei şi inculpatului C.C.C. şi urme de sânge aparţinând victimei E.G.), fapt care creează suspiciunea rezonabilă cu privire la ascunderea urmelor infracţiunii, prin îndepărtarea lor din locul presupus ca fiind cel al săvârşirii faptei.
Totodată, s-a avut în vedere că martora N.E.R., audiată de curtea de apel la termenul din 14 octombrie 2013, a făcut declaraţii referitoare la existenţa unei relaţii conflictuale între inculpatul C.C.C. şi soţia sa, reflectată în faptul că fiecare avea o relaţie extraconjugală şi că erau în pragul divorţului. De altfel, această martoră a declarat că recunoaşte perna găsită în râpă cu prilejul cercetării la faţa locului din luna septembrie 2007, despre care a afirmat că pe ea obişnuia să doarmă copilul în domiciliul inculpatului.
În condiţiile existentei unor indicii temeinice şi probe din care rezultă bănuiala rezonabilă referitoare la comiterea infracţiunii de omor, ţinând cont de gravitatea şi natura infracţiunii, dar şi de mediatizarea deosebită a cazului, acceptată de către însuşi inculpatul C.C.C., care a participat la mai multe emisiuni de televiziune ce au avut drept obiect dispariţia soţiei sale, curtea de apel a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului creează un pericol concret pentru ordinea publică.
În speţă, s-a considerat că pericolul social pentru ordinea publică este real şi dovedit în raport cu comportamentul inculpatului, reacţia opiniei publice, rezonanţa faptelor comise, precum şi în raport de funcţia avută de inculpat la data pretinselor fapte, aceea de ofiţer de poliţie.
Totodată, s-a apreciat că pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi prin starea de nelinişte, sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate şi judecate în libertate.
Astfel, prin prisma dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., curtea de apel a avut în vedere că periclitarea ordinii publice nu poate fi disociată de reacţia puternică şi tulburarea faţă de lăsarea în libertate a unei persoane trimisă în judecată sub acuzaţia, foarte gravă, constând în uciderea soţiei, chiar în domiciliul comun.
S-a reţinut că nu numai gravitatea deosebită a faptei înseşi determină această concluzie ci şi împrejurările ulterioare în care inculpatul este acuzat că ar fi acţionat. În acest sens, s-a reţinut că elementele noi de fapt avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurii privative de libertate, relevate după soluţionarea primei propuneri de arestare, inclusiv la sfârşitul anului 2012, constau, practic, în împrejurări ulterioare săvârşirii faptei, care ar reprezenta un ansamblu de acţiuni menite a ascunde urmele faptei, respectiv posibilele bunuri şi obiecte purtătoare de urme materiale (ascunderea cadavrului, aruncarea obiectelor din domiciliu care se presupune că ar purta urme biologice ale victimei şi a celor care ar fi fost folosite pentru transportul şi ascunderea cadavrului, ascunderea urmelor biologice de pe peretele domiciliului comun, prin spălarea şi acoperirea ulterioară a acestora cu straturi suplimentare de materiale de construcţie).
Cu privire la argumentele expuse în apărare, în esenţă, în sensul că măsura arestării preventive nu este bazată pe un temei legal, acestea nu au putut fi reţinute. Astfel, în primul rând, s-a observat, conform aspectelor anterior menţionate, că luarea, prelungirea şi menţinerea măsurii au fost dispuse în acord cu dispoziţiile art. 1491, art. 159, art. 3005, art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen. şi art. 350 C. proc. pen., temeiul legal al privării de libertate fiind cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În plus, s-a reţinut că inculpatul a fost deja condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de lungă durată, după ce o instanţă a analizat cauza şi a pronunţat condamnarea sa, chiar prin hotărâre nedefinitivă, dar prin care a analizat fondul cauzei şi a reţinut vinovăţia în raport de infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată. Or, la acest moment, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în stare de libertate, chiar cu impunerea unor obligaţii pe care le presupune oricare din măsurile preventive neprivative de libertate, cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv obligarea de a nu părăsi ţara, nu ar înlătura pericolul concret pentru ordinea publică, fiind necesară reacţia fermă a autorităţii în sensul păstrării echilibrului social afectat prin comiterea presupusei fapte de o gravitate deosebită, având ca urmare decesul unei persoane.
În acest context, s-a considerat că punerea în libertate a inculpatului, la acest moment procesual, nu ar corespunde imperativului ocrotirii ordinii publice, iar durata arestării preventive nu a depăşit o limită rezonabilă;
Astfel, s-a reţinut că, chiar dacă după condamnarea în primă instanţă, durata rezonabilă se raportează la aceleaşi criterii care se analizează şi prin prisma art. 6 din C.E.D.O., totuşi, se constată că inculpatul nu a fost privat de libertate începând cu data formulării acuzaţiei penale împotriva sa, iar durata procedurii penale este în strânsă relaţie cu complexitatea probatoriului şi cu faptele de care este acuzat inculpatul şi împrejurările săvârşirii lor. Raportat la aceste aspecte, curtea de apel a constatat că durata procedurii judiciare nu apare ca fiind excesivă până la acest moment procesual, pentru a-i putea conferi semnificaţia schimbării temeiurilor care au condus la luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.C.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de, apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, ţinând seama şi de precizarea făcută oral în faţa instanţei de judecată de către apărătorul recurentului inculpat, în sensul că recursul promovat vizează doar dispoziţia din încheierea atacată referitoare la menţinerea stării de arest, va examina calea de atac promovată numai sub acest ultim aspect, încheierea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, fiind avute în vedere prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel, în speţă Curtea de Apel Piteşti, a respins cererea de revocare a măsurii preventive, nu este supusă nici unei căi de atac.
Astfel, examinând recursul declarat în cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată ca acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (l) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă fapta, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel.
De altfel, în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă şi că menţinerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, au fost luate în considerare şi apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (S. contra Regatul Unit), iar menţinerea arestului preventiv, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.
În prezenta cauză, restrângerea dreptului la libertate apare ca proporţională cu scopul urmărit, cel al ocrotirii ordinii publice şi de drept, măsura fiind necesară într-o societate democratică pentru salvgardarea interesului public şi a încrederii societăţii în instituţiile statului de drept şi în efectele exercitării funcţiilor acestora, instanţa fiind obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, pe de altă parte.
În condiţiile speţei, instanţa de recurs constată că interesul general prevalează şi este achitat în „raport cu interesul” inculpatului de a fi pus în stare de libertate.
Astfel fiind, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de C.A.D.O.L.F., iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă în care se susţine că a fost săvârşită, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus prin sentinţa penală nr. 675 din 2 iulie 2013 a Tribunalului Argeş condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d) şi e) C. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTA MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.C. împotriva încheierii din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1252/109/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3210/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3222/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
