ICCJ. Decizia nr. 3285/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3285/2013
Dosar nr. 23518/109/2012
Şedinţa publică din 25 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentin ţa penală nr. 1077 pronunţată de Tribunalul Argeş la data de 17 decembrie 2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.M., domiciliat în Piteşti, judeţul Argeş, la 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 3 ani şi 10 luni.
S-a atras aten ţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev ăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea acesteia pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A fost admis ă în parte cererea de constituire de parte civilă şi a fost obligat inculpatul să-i plătească părţii civile A.N.A.F. Bucureşti suma de 135.962 lei, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere, până la data achitării integrale a prejudiciului.
S-a men ţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 1100/P/2011 din data de 22 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare c ătre stat.
Pentru a se pronun ţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 2 noiembrie 2012, a fost înregistrat la această instanţă rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş de trimitere în judecată, în stare de libertate a inculpatului S.M., pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
În cadrul procesului penal, Statul Român, prin A.N.A.F., s-a constituit parte civilă la urmărirea penală cu suma de 358.478 lei, iar la instanţă cu suma totală de 459.203 lei, reprezentând obligaţii la bugetul general consolidat al statului.
S-a luat declara ţie inculpatului, acesta recunoscând în totalitate fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu şi solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., înţelegând, totodată să renunţe la administrarea probelor.
Instan ţa de fond a reţinut situaţia de fapt aşa cum a fost expusă în rechizitoriu, constând în aceea că inculpatul S.M., în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2007 - 2009, în calitate de administrator al SC D.T.D. SRL Piteşti, nu a înregistrat în evidenţele contabile achiziţii de piese şi accesorii auto către diverse persoane fizice şi juridice, printre care SC N.P. SRL, SC S. SA Piteşti, SC A. SA, SC G.G. SRL şi SC R.G. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 61.761 lei, reprezentând 33.788 lei T.V.A. de plată şi 27.973 lei impozit pe profit.
Totodat ă, la SC D.S.M.B. SRL Piteşti, în perioada 2008-2010, nu a înregistrat în evidenţele contabile achiziţii de piese şi accesorii auto, cât şi de diferite mărfuri de la SC U.A. SRL Cluj-Napoca, SC A.A.T. SRL Bucureşti şi SC S. SRL Piteşti, precum şi venituri realizate din comercializarea mărfurilor achiziţionate către diverse persoane fizice şi juridice, printre care SC L.S. SRL, SC S. SA, SC D.P.C. SRL, SC G.F. SRL, SC G.S.F.S.C. SRL şi S.C. S.T.F. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 84.201 lei, reprezentând 46.389 lei T.V.A. şi 37.812 lei impozit pe profit.
În drept, s-a re ţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Spre deosebire, însă, de rechizitoriu, instanţa de fond a apreciat că inculpatul a săvârşit o singură faptă în formă continuată, şi nu două, deoarece, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, într-o perioadă cuprinsă între 2007-2010, a înţeles că, folosindu-se de cele două firme, nu poate determina reţinerea în sarcina inculpatului a două fapte în formă continuată, deoarece a fost urmărit un unic scop, pentru realizarea căruia a operat în acelaşi mod.
În plus, cele două firme aveau acelaşi obiect de activitate, astfel că inculpatul a desfăşurat acte materiale identice, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, diferind doar denumirea firmelor prin care hotărâse să deruleze activităţile comerciale .
Apreciind c ă este o singură faptă în formă continuată, şi nu două, pe cale de consecinţă, înlăturând dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen., s-a apreciat că nu este vorba de o schimbare de încadrare juridică a faptei, ci doar o constatare a caracterului continuu al activit ăţii ce a avut la bază o rezoluţie infracţională unică.
De asemenea, nu i s-a putut refuza inculpatului nici aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. , având în vedere că acesta a recunoscut în totalitate fapta, iar încadrarea juridică este apanajul instanţei.
S-a apreciat c ă, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi disp. art. 3201 alin. 7 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă, au fost invocate dispoziţiile art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C. civ., în temeiul cărora s-a admis în parte cererea de constituire de parte civilă şi a fost obligat inculpatul la plata sumei totale de 135.962 lei, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate până la data achitării integrale a prejudiciului.
A fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 1100/P/2011 din data de 22 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, potrivit disp. art. 163 C. proc. pen.
Prin Decizia penal ă nr. 36/A din 29 martie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi de inculpatul S.M., domiciliat în Piteşti, jud. Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 1077 din data de 17 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 23518/109/2012.
A desfiin ţat, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, a înlăturat condamnarea apelantului inculpat, cu toate consecinţele.
În baza art. 334 C. proc. pen. , a schimbat încadrarea juridică a faptelor din rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. într-o singură infracţiune continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.M. la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condi ţionată a executării pedepsei, pe o durată de 3 ani şi 6 luni, ce constituie termen de încercare.
A atras aten ţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea acesteia pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A men ţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civil ă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Argeş.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel, a reţinut în esenţă că, în raport de faptul că activitatea infracţională ce face obiectul judecăţii a fost desfăşurată în mod neîntrerupt de inculpat, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, ea constând în acte materiale care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, comise în perioada 2007 - 2011, chiar dacă prin intermediul unor două societăţi comerciale distincte, s-a apreciat că încadrarea juridică a faptelor este în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, sub aspectul laturii civile, a fost însuşită argumentaţia primei instanţe, fiind corect soluţionată acţiunea civilă.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs inculpatul S.M. şi partea civilă A.N.A.F.
Inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate şi rejudecând, reducerea pedepsei, consider ând că s- a f ăcut o greşită aplicare a legii, în sensul că individualizarea pedepsei s-a făcut cu omisiunea reţinerii disp. art. 74 lit. a), b), şi c) C. pen., respectiv a circumstanţelor atenuante.
Din această perspectivă, a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., făcând referire la comportamentul s ău anterior săvârşirii faptei, a susţinut că există peste 30 de caracterizări la dosar din care rezultă că era un om devotat comunităţii şi societăţii, participând la diverse acţiuni de voluntariat, amintind aici faptul că a ajutat organele de poliţie la cercetare, ca scafandru, în „cazul E.", precum şi la stinsul unui incendiu.
Cu privire la dispoziţiile art. 74 lit. b) C. pen., a ar ătat că a făcut eforturi pentru recuperarea prejudiciului, achitând suma de 10.000 lei şi a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală o aeronava ce valorează aproximativ 35.000 euro.
Sub aspectul circumstanţelor personale a sus ţinut că este căsătorit, are 2 copii minori în întreținere şi este curatorul unui copil fără părinţi, împrejurări în raport de care a solicitat admiterea recursului şi reindividualizarea pedepsei prin aplicarea uneia mai blânde.
Recurenta parte civilă A.N.A.F., prin motivele scrise astfel cum se află motivate la dosar, a solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei penale atacate şi admiterea cererii de constituire de parte civilă aşa cum a fost formulată de Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Argeş şi obligarea inculpatului S.M. la plata sumei de 459.203 lei, precum şi a dobânzilor şi majorărilor de întârziere aferente, calculate până în ziua achitării integrale a acestora, conform prevederilor art. 119 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cu menţinerea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.
Examin ând recursurile declarate de inculpatul S.M. şi de partea civilă A.N.A.F. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozi ţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Decizia recurat ă a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 29 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Din aceast ă perspectivă, în ceea ce priveşte motivul de recurs invocat în scris şi transmis prin fax la data de 16 octombrie 2013 de inculpatul S.M. (filele 19-27 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție) vizând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., ulterior oral, fiind invocat de apărătorul din oficiu pct. 172 al aceluiaşi articol, Înalta Curte constată că dispoziţiile invocate oral vizează cazul în care se poate face recurs când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşita aplicare a legii.
Or, prin criticile sus ţinute vizând omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., respectiv a circumstanţelor atenuante, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, ceea ce prin noua reglementare nu mai este posibil.
Pe de alt ă parte, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, sub aspectul reindividualizării pedepsei.
Noile dispoziţii ale art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci c ând s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Așa fiind, cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că din sfera de cenzură a acestei instan ţe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greşita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 - 74 C. pen., rămânând astfel numai situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, pedeapsa aplicată inculpatului S.M. încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare.
În ceea ce prive şte recursul părţii civile, Înalta Curte constată că aceasta, în motivele scrise aflate la dosar nu a indicat niciunul din cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen.
Faţă de împrejurarea că recurenta parte civilă nu şi-a încadrat critica, vizând greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte o va examina prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. .
În această ordine de idei, se constată că, aşa după cum instanţa de fond a reţinut, iar cea de apel şi-a însuşit, în ceea ce priveşte suma de bani la plata căreia a fost obligat inculpatul către partea civilă A.N.A.F. Bucureşti, cu titlu de despăgubiri civile, aceasta a fost calculată de către expertul contabil desemnat în cauză, în baza tuturor documentelor care i-au fost puse la dispoziţie (filele 58 - 76 dosar de urmărire penală), astfel încât în mod corect prima instanţă a soluţionat acţiunea civilă, dispunând obligarea celui care, prin fapta sa culpabilă, a cauzat acestei părţi un prejudiciu, la plata daunelor, astfel cum au fost dovedite.
Prin urmare, diferenţa dintre despăgubirile pretinse de către partea civilă şi cele stabilite de judecătorul fondului, care a luat act că inculpatul a plătit, pe parcursul procesului penal, suma de 10.000 lei, nu poate fi acordată, atâta vreme cât nu are legătură cu faptele care fac obiectul prezentei cauze.
De altfel, încă de la judecata în fond, partea civilă a oscilat în privinţa cuantumului sumei, astfel că la urmărirea penală s-a constituit parte civilă cu suma de 358.478 lei, reprezentând impozite, contribuţii şi accesorii, iar la instanţă a majorat pretenţiile la suma de 459.203 lei, reprezentând obligaţii la bugetul general consolidat al statului. Din actele de urmărire penală efectuate în cauză s-a stabilit că, prin activitatea sa infracţională, inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 145.962 lei, din care a plătit deja suma de 10.000 lei, rămânând un prejudiciu de recuperat în valoare de 135.962 lei.
S-a notat că restul pretenţiilor invocate de partea civilă nu interesează cauza de faţă şi, chiar dacă sunt reale, nu acesta este cadrul legal de recuperat.
Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Limitarea obiectului judec ăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
A şa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asem ănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).
Legisla ţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.
Fa ţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul S.M. şi de partea civilă A.N.A.F.
V ăzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate inculpatul S.M. şi de partea civilă A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 36/A din 29 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3320/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3281/2013. Penal → |
|---|
