ICCJ. Decizia nr. 3320/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 3320/2013
Dosar nr. 30024/3/2012
Şedinţa publică din 29 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului declarate de, condamnat S.C., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71 din 31 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 4082 alin. (5) raportat la art. 4081 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cerere formulată de către revizuientul S.C.
A fost obligat revizuientul la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 13 aprilie 2012 s-a înregistrat sub nr. 12846/3/2012, cererea de revizuire formulată de către revizuientul S.C., care a solicitat revizuirea sentinţei nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivare, condamnatul a opinat că sunt incidente dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., care prevăd expres reducerea limitelor de pedeapsă, deoarece a întrunit şi intervenit o lege mai favorabilă, în temeiul art. 458 C. proc. pen. raportat la art. 14 şi art. 15 C. pen.
A mai învederat condamnatul că procesul penal este garantat de unele reguli de bază fundamentale pe care legiuitorul le-a denumit reguli de bază sau principii directoare. Stricta legalitate a procesului penal este prevăzută de art. 51, art. 123 şi art. 125 din Constituţie în care se prevede expres că respectarea legii şi supremaţiei Constituţiei este obligatorie.
În fine, condamnatul a mai solicitat ca instanţa să aprecieze buna conduită avută înaintea comiterii infracţiunii pentru care a fost condamnat, stăruinţa depusă pentru a înlătura rezultatul înfăptuit şi înlăturarea prejudiciului pricinuit.
În vederea soluţionării cererii, instanţa a ataşat Dosarul nr. 2132/96/2011 al Tribunalului Harghita.
Prima instanţă a mai reţinut că, prin sentinţa penală nr. 359 din 30 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus trimiterea cererii de revizuire formulată de condamnatul S.C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O., pentru efectuarea cercetărilor conform art. 399 C. proc. pen.
La data de 31 iulie 2012 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului, sub numărul de Dosar nr. 30024/3/2012, referatul întocmit de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. cu privire la cererea revizuientului S.C.
Prin acest referat s-a arătat că, raportat la motivarea cererii petentului, aceasta se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 4082 C. proc. pen., situaţie în care nu se mai impune efectuarea de cercetări potrivit art. 399 C. proc. pen.
La dosarul instanţei a fost ataşat şi Dosarul nr. 22260/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Prin sentinţa penală nr. 885 din 12 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a hotărât respingerea, ca tardivă, a cererii de revizuire formulată de către condamnatul S.C.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul S.C.
Prin Decizia penală nr. 386/A din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de revizuientul S.C. împotriva sentinţei penale nr. 885 din 12 octombrie 2012.
A fost desfiinţată sentinţa penală apelată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că în mod greşit instanţa de fond a procedat la judecarea cauzei în condiţii de nepublicitate a şedinţei de judecată, fapt ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În esenţă, instanţa de control judiciar a reţinut că în cadrul procedurii de revizuire prevăzute de art. 4082 C. proc. pen. nu sunt aplicabile regulile derogatorii de procedură prevăzute de art. 403 C. proc. pen., excepţiile de la regula publicităţii şedinţei de judecată fiind de strictă interpretare şi aplicare şi neputând fi extinse la alte situaţii.
După desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 03 ianuarie 2013, sub nr. 30024/3/2012.
Conformându-se dispoziţiilor instanţei de control judiciar, s-a procedat la citarea condamnatului revizuient, la numirea unui apărător din oficiu pentru acesta şi la dezbaterea cauzei în şedinţă publică, astfel cum rezultă din conţinutul încheierii de şedinţă din data de 28 ianuarie 2013.
Totodată, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, inculpatul S.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Această sentinţă a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ulterior, această pedeapsă a fost contopită prin sentinţa penală nr. 279 din 10 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Harghita cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 56 din 18 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, pentru infracţiunea de tăinuire, petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, fără aplicarea vreunui spor.
Examinând motivele invocate de către condamnat, instanţa de fond a apreciat că singurul caz de revizuire care ar putea să fie, eventual, incident în cauză este cel prevăzut de art. 4082 C. proc. pen.
Prima instanţă a apreciat că, în cauză ar putea fi incidenţă, în mod teoretic, fie Decizia nr. 1470/2010, fie Decizia nr. 1483/2011, ambele pronunţate de Curtea Constituţională şi ambele publicate în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011.
Având în vedere data publicării acestor decizii şi observând data formulării cererii de revizuire, adică 28 martie 2012, instanţa de fond a constatat că petentul condamnat a depăşit termenul de 3 luni în interiorul căruia ar fi putut, teoretic, să formuleze cererea de revizuire.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul S.C., solicitând desfiinţare sentinţei şi pe fond, rejudecând, aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., având ca efect reducerea limitelor de pedeapsă şi aplicarea dispoziţiilor privind retroactivitatea legii.
Prin Decizia penală nr. 100/A din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul S.C., împotriva sentinţei penale nr. 71 F din 31 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A fost obligat apelantul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţ această hotărâre, instanţa de apel a apreciat că cererea de revizuire a fost tardiv formulată de apelant, cu depăşirea termenului de 3 luni, prevăzut de art. 4082 alin. (4) C. proc. pen.
De asemenea, s-a mai reţinut că, în apel, revizuientul nu a susţinut că ar fi depus cererea în termenul impus de lege, ci doar că vrea să beneficieze de aplicarea legii mai favorabile, or, cererea de revizuire nu poate fi analizată pe fond din moment ce nu sunt îndeplinite condiţiile de formă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuienul condamnat, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate şi având în vedere Decizia nr. 1470/2011 pronunţată de Curtea Constituţională, aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. raportat la art. 458 C. proc. pen. şi la art. 14 şi art. 15 C. pen., care prevăd expres reducerea limitelor de pedeapsă, deoarece în cauză a intervenit o lege penală mai favorabilă.Consideră că în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond, în condiţiile în care ar fi trebuit să beneficieze de dispoziţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat - în cadrul cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., cât şi din oficiu - potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază hotărârile atacate ca fiind legale şi temeinice şi recursul declarat de recurentul revizuent, ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului constată că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii şi a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de revizuentul S.C. în condiţiile în care acesta s-a prevalat de procedura specială prevăzută de art. 408 C C. proc. pen.
Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 13 aprilie 2012 condamnatul S.C. a solicitat revizuirea sentinţei nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a publicării în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011. la data de 2 decembrie 2011.
Potrivit dispoziţiilor art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională, sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Pe de altă parte, potrivit alin. (4) al art. 4082 C. proc. pen. cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în M. Of. al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale.
Conform art. 3201 C. proc. pen., aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. în acest caz inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 a pedepsei prevăzute de lege în cazul închisorii şi de o reducere de % în cazul pedepsei amenzii penale.
Prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 (M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011), Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Prin aceeaşi hotărâre se arată că în dosarele în care s-au pronunţat hotărâri de condamnare definitive, prin revizuire nu se pot aplica dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., deoarece acestea vizează numai judecata fondului şi nu este susceptibilă de aplicare conform principiului legii penale mai favorabile, aducând atingere siguranţei raporturilor juridice (Stanca Popescu împotriva România şi Ryabykh împotriva Rusiei).
Decizia Curţii Constituţionale este obligatorie de la data publicării acesteia în M. Of. şi cum aceasta a fost publicată la data de 2 decembrie 2011, termenul de depunere a cererilor de revizuire cu privire la excepţia de neconstituţionalitate admisă prin această decizie s-a împlinit la data de 2 martie 2012.
Cum condamnatul revizuient a formulat cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. la data de 13 aprilie 2012, cu depăşirea termenului de 3 luni prevăzut de lege, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că această cale extraordinară de atac este tardiv promovată, soluţie menţinută în mod justificat şi de instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat S.C. împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.C. împotriva Deciziei penale nr. 100/A din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3218/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3285/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
