ICCJ. Decizia nr. 3662/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3662/2013
Dosar nr. 43234/3/2012
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1041 din 6 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 75 alin. (2) - art. 78 C. pen. a fost condamnat inculpatul I.V.G. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 14 iunie 2012 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.874,12 RON cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă, sumă la care s-a adăugat dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.
S-a luat act că partea vătămată D.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a ciocanului folosit la săvârşirea faptei.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de RON, avansându-se din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 10 iunie 2012, după un consum prelungit de alcool, pe fondul unor probleme generate de faptul că fiul inculpatului I.V.G. se afla internat în comă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii M.S. Curie, în urma unui accident rutier, şi după ce partea vătămată D.F. îl vizitase pe minor la spital, în timp ce cei doi se aflau în locuinţa din Bucureşti, str. H., Sector 2, unde locuiau împreună, inculpatul I.V.G. i-a aplicat mai multe lovituri cu un ciocan de tâmplărie părţii vătămate D.F. în zona capului, fapt ce a determinat pierderea cunoştinţei victimei şi căderea acesteia pe podeaua din bucătăria apartamentului. După căderea victimei pe podea, inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri şi cu piciorul, după care a aşezat ciocanul într-unul din sertarele mobilierului din bucătărie şi a părăsit locuinţa, abandonând victima într-o baltă de sânge.
După părăsirea locuinţei, inculpatul s-a îndreptat înspre Piaţa Muncii, unde a continuat consumul de alcool iar, la un interval de aproximativ două ore, a luat legătura telefonic cu martora O.C., o fostă concubină şi i-a spus acesteia că a omorât-o pe partea vătămată şi i-a solicitat să anunţe poliţia, ceea ce martora a făcut prin intermediul tatălui său vitreg B.C.
Lucrătorii de poliţie, însoţiţi de martorul B.C., s-au deplasat la adresa din Bucureşti, str. H., sector 2, găsind uşa de acces neasigurată şi pe partea vătămată D.F. căzută pe podeaua din bucătărie, în stare de inconştienţă.
Partea vătămată D.F. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde a fost internată în perioada 10 iunie 2012 - 22 iunie 2012, prezentând diagnosticul principal „politraumatism T.C.C. mediu. Fractură craniană occipitală stânga multieschiloasă cu plăgi multiple”, dar şi „traumatism toracic cu fracturi costale arcuri posterioare C4, C5, C7; pneumotorax stâng; escoriaţii multiple mâna stângă; plagă tăiată superficială deget 4 mâna dreaptă; fractură bază metacarpian 5 stâng cu minimă deplasare”.
Prin Raportul de expertiză medico-legală nr. A1/6779/2012 s-a stabilit faptul că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur şi corp tăietor (posibil ciocan tip teslă), că leziunile au putut fi produse la data de 10 iunie 2012, că acestea au necesitat pentru vindecare 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale şi că au pus în pericol viaţa victimei. Pentru evidenţierea gravităţii leziunilor suferite de partea vătămată enumerăm în continuare unele din leziunile constatate la data realizării raportului de expertiză medico-legală: parietal postero-lateral stâng 4 plăgi cu dimensiuni cuprinse între 2,5/0,2 cm şi 1,3/0,2.0,3 cm; parieto-occipital stâng cicatrice violacee de 4,5 cm/0,2 cm; occipital drept 2 plăgi cu margini de 2/0,2 cm şi 1,8/0,3-0,4 cm; cicatrici situate la nivel medio-parietal, cervico-toracic, suprascapular, cervical, scapular, etc.
Situaţia de fapt astfel reţinută s-a bazat pe coroborarea declaraţiilor inculpatului de recunoaştere a săvârşirii infracţiunii cu declaraţiile părţii vătămate D.F., Raportul de expertiză medico-legală nr. A1/6779/2012, documentele medicale întocmite pe perioada internării părţii vătămate D.F. în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, declaraţiile martorei O.C. şi ale martorului B.C. A mai reţinut tribunalul procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto aferente, planşele foto efectuate în urma depistării inculpatului la data de 10 iunie 2012, pe obiectele acestuia de îmbrăcăminte, dar şi pe corpul său, fiind identificate mai multe pete de substanţă de culoare brun-roşcată.
În drept, fapta inculpatului care la data de 10 iunie 2012, în locuinţa situată în Bucureşti, str. H., sector 2, pe care o împărţea cu victima, i-a aplicat părţii vătămate D.F. mai multe lovituri cu un ciocan tip teslă în zona capului, iar după căderea acesteia la podea şi pierderea cunoştinţei i-a aplicat din nou lovituri cu piciorul în zona toracelui şi a membrelor superioare, abandonând ulterior victima pentru un interval de aproximativ 2 ore, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Tribunalul a reţinut că elementele laturii obiective a infracţiunii rezultă cu claritate din situaţia de fapt prezentată mai sus, iar în ceea ce priveşte latura subiectivă, că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, acceptând posibilitate producerii decesului părţii vătămate.
Intenţia de a ucide rezultă atât din zona care a fost vizată de loviturile aplicate de inculpat - zona capului, cât şi din obiectul folosit de inculpat pentru aplicarea loviturilor - un ciocan teslă - şi din abandonarea victimei în stare de inconştienţă, căzută pe podea, pentru o perioadă lungă de timp.
Toate aceste elemente, la care s-au adăugat şi concluziile raportului de expertiză medico-legală potrivit căruia leziunile au pus în pericol viaţa victimei, au determinat instanţa de fond să respingă cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
S-a mai reţinut că prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/6104/2012 s-a stabilit că inculpatul are discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat şi că acesta are capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale.
În ceea ce priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la săvârşirea infracţiunii în stare de recidivă postexecutorie, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost condamnat anterior prin Sentinţa penală nr. 56 din 8 februarie 1999 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2068 din 12 mai 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat, executarea pedepsei începând la data de 6 august 1997 şi urmând a expira la data de 5 august 2004, dată de la care se calculează termenul de reabilitare de 8 ani şi 6 luni, ce ar fi urmat să se împlinească la data de 4 februarie 2013. A rezultat astfel că infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar a fost săvârşită după considerarea ca executată a pedepsei de 7 ani închisoare, dar înainte de împlinirea termenului de reabilitare, nefiind incident niciunul din celelalte cazuri ce înlătură recidiva prevăzute de art. 38 C. pen.
De asemenea, Tribunalul a apreciat ca justificată cererea reprezentantului Ministerului Public de reţinere în sarcina inculpatului de circumstanţe agravante judiciare prin prisma relaţiilor dintre acesta şi victima sa. Astfel, legiuitorul a înţeles să ocrotească în mod special relaţiile de familie prin prevederea ca circumstanţă agravantă generală a săvârşirii infracţiunii prin violenţe asupra membrilor familiei, potrivit art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., dar şi ca circumstanţă agravantă specială în cazul unor infracţiuni cum este omorul, potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. Or, motivele care au stat la baza ocrotirii speciale a acestor relaţii - afecţiunea care ar trebui să existe între membri unei familii, faptul că victima care mizează pe această afecţiune este lipsită de apărare în faţa atacatorului său - se regăsesc şi în cazul relaţiilor de concubinaj de lungă durată, cum este cea dintre inculpatul I.V.G. şi partea vătămată D.F. Probele administrate în cursul urmăririi penale au stabilit faptul că relaţia dintre cei doi dura de aproximativ 8 ani (durată mai lungă decât cea a multor căsnicii), că relaţiile dintre aceştia erau similare relaţiilor dintre soţi (cei doi locuind împreună, iar partea vătămată având grijă de copilul dintr-o altă căsătorie al inculpatului), astfel încât Tribunalul a apreciat că se impune reţinerea de circumstanţe agravante judiciare în sarcina inculpatului, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (2) C. pen., datorită relaţiilor dintre cei doi care dau faptei o gravitate sporită.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Tribunalul a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de art. 174 C. pen., reduse cu jumătate în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) C. pen. şi, ulterior, cu o treime potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., rezultând o limită minimă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi o limită maximă de 6 ani şi 8 luni închisoare. De asemenea, Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 78 alin. (1) C. pen. potrivit cărora în cazul reţinerii circumstanţelor agravante se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă acesta este apreciat ca nefiind îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani, fără ca acesta să depăşească o treime din acest maxim.
Totodată, Tribunalul a reţinut gradul de pericol social ridicat al faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin prisma modului de acţiune al acestuia prezentat mai sus şi, inclusiv, prin faptul că acesta a părăsit victima fără a se interesa de soarta acesteia. Într-adevăr, inculpatul a fost cel care a anunţat, prin intermediari, organele de poliţie, dar acest lucru a intervenit după aproximativ două ore de la momentul la care acesta o abandonase pe partea vătămată, căzută pe podeaua locuinţei comune, interval în care inculpatul a continuat să consume alcool.
A mai reţinut tribunalul, că nici circumstanţele personale ale inculpatului nu îi sunt favorabile acestuia, infracţiunea fiind săvârşită în stare de recidivă postexecutorie. În plus, ulterior executării pedepsei de 7 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 56 din 8 februarie 1999 a Tribunalului Bucureşti, inculpatul a mai fost sancţionat de multiple ori pentru săvârşirea de fapte de violenţă sau în legătură strânsă cu astfel de fapte - două sancţiuni administrative pentru fapte prevăzute de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991; o sancţiune administrativă pentru distrugere şi una pentru o faptă de lovire. De asemenea, din declaraţiile inculpatului din cursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor N.E., D.O.G. şi N.M., a rezultat că cele întâmplate la data de 10 iunie 2012 au reprezentat doar punctul culminant al comportamentului violent al inculpatului, partea vătămată fiind anterior internată în urma loviturilor primite de la acesta de alte trei ori în instituţii spitaliceşti, iertarea inculpatului de către partea vătămată apărând astfel ca fiind lipsită de relevanţă la stabilirea pedepsei.
În aceste condiţii, având în vedere şi circumstanţele agravante reţinute, Tribunalul a apreciat că maximul pedepsei pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului nu este suficient pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., urmând a aplica acestuia, în condiţiile art. 78 alin. (1) C. pen., o pedeapsă superioară acestui maxim şi anume pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Exerciţiul aceloraşi drepturi s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie în condiţiile art. 71 C. pen., la alegerea pedepsei accesorii şi a celei complementare, Tribunalul având în vedere că săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, în condiţiile descrise mai sus, dovedeşte incompatibilitatea inculpatului cu exerciţiul dreptului de a fi tutore sau curator, dar şi a dreptului de a ocupa o funcţie electivă publică sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţi de stat. Nu au fost interzise inculpatului drepturile părinteşti, având în vedere faptul că tentativa de omor nu a avut legătură cu exerciţiul acestor drepturi şi văzând şi Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Iordache împotriva României.
În baza art. 88 C. pen., s-a dispus deducerea reţinerii şi a arestării preventive de la data de 14 iunie 2012 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus menţinerea stării de arest, instanţa de fond apreciind că subzistă temeiurile arătate în încheierea de la data de 9 noiembrie 2012.
Totodată, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii pofilului genetic în S.N.D.G.J., instanţa de fond considerând că această măsură este necesară raportat la gravitatea faptei reţinute în sarcina acestuia şi la caracterul repetitiv al actelor de violenţă în care inculpatul a fost implicat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul I.V.G., solicitând reducerea pedepsei aplicate, motivat de faptul că toate acţiunile inculpatului s-au datorat unei supărări pricinuite de un accident în urma căruia fiul inculpatului a decedat, iar la data faptei se afla în comă, la spital.
Astfel, a considerat pedeapsa ca fiind prea aspră, în raport de condiţiile concrete de comitere a faptei.
Prin Decizia penală nr. 94 din 15 aprilie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a admis apelul declarat de inculpatul I.V.G. împotriva Sentinţei penale nr. 1041 din 6 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond:
În temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 75 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul I.V.G., la o pedeapsă principală, de 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., ca pedeapsă complementară.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., a dedus prevenţia inculpatului, de la data de 14 iunie 2012 până la zi.
În temeiul art. 383 alin. (11) şi art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat următoarele:
Fapta comisă de inculpat, aşa cum a fost reţinută prin actul de sesizare şi recunoscută de inculpat, trebuie analizată în condiţiile concrete în care a fost săvârşită, pentru ca pedeapsa ce se aplică să-şi atingă scopul preventiv şi educativ.
Reeducarea inculpatului realizându-se în mod gradual, în timp, cuantumul pedepsei trebuie să coincidă cu realizarea acestui scop şi, în acelaşi timp, să evite situaţia în care, executarea pedepsei continuă, după atingerea acestui scop.
Aşa cum a reieşit din declaraţia martorului G.I. şi din poziţia părţii vătămate, inculpatul a comis fapta în condiţii speciale, generate de situaţia copilului său, condiţii care nu atenuează răspunderea penală, dar care au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei.
În aceste condiţii, s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins într-un timp mai scurt, astfel că, în limitele prevăzute de lege, s-a redus pedeapsa în mod corespunzător criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen., reducând corespunzător şi pedeapsa complementară.
Împotriva Deciziei penale nr. 94 din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat recurs inculpatul I.V.G., cauza fiind înregistrată pe rolul ICCJ sub nr. 43234/3/2012, inculpatul invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. criticând decizia din apel pentru greşita individualizare a pedepsei.
Referitor la critica privind hotărârea din apel care este contrară legii din perspectiva neaplicării circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 - 76 C. pen., care ar fi avut drept consecinţă reducerea pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivul de recurs invocat, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, constată că această critică vizează temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Se constată că această critică vizează nelegalitatea hotărârii atacate, critică care nu poate forma obiect de analiză în recurs, şi care nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare sau modificare aduse de noile reglementări codului de procedură penală prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Acest motiv de recurs presupune analizarea de către instanţa de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor dispoziţii de drept în soluţionarea cauzei, care ţin de legalitatea deciziei atacate, însă se constată că legalitatea hotărârii nu a fost afectată.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 3859 C. proc. pen., cadru adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar critica formulată de recurent nu se circumscrie acestui cadru legal, această critică nu se va analiza.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că această critică nu este întemeiată, drept pentru care nu poate atrage incidenţa dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. privind greşita aplicare a legii din perspectiva netemeiniciei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V.G. împotriva Deciziei penale nr. 94 din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V.G. împotriva Deciziei penale nr. 94 din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 iunie 2012 la 21 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3666/2013. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 3663/2013. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
