ICCJ. Decizia nr. 3395/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3395/2013

Dosar nr. 3605/114/2011*

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 170 din 13 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-au dispus următoarele:

În baza art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 şi 76 lit. a) C. pen., inculpatul B.C.D., a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, calculată cu începere de la data executării pedepsei principale.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 74-76 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare.

Conform art. 33, 34, 35 C. pen., au fost contopite pedepsele principale, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 6 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară.

Potrivit art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Totodată, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.E. SRL, la următoarele despăgubiri civile - 15.113,3 RON către SC M. SRL Covasna, 27.119,62 RON debit şi dobânzi legale către SC F.P. SRL Moeciu, 2019,90 RON către SC M.S. SRL Buzău, 7646 RON către SC T.I. SRL, 14.454 RON către SC P.L.V. SRL Covasna şi 2002,77 RON către SC C.S. SRL Covasna.

Inculpatul a mai fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K. SRL, la 31.075,40 RON plus dobânda legală aferentă către SC N.P. SRL Piatra Neamţ şi la 28.849 RON către SC C. SRL.

S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţilor vătămate SC V. SRL Urziceni, SC P.I.C. SRL Ploieşti, SC E.E.N. SRL, SC E.T. SRL Pârscov şi SC R.I. SRL.

Conform art. 118 C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 14.927,34 RON cu care partea vătămată SC E.X. SRL Ulmeni nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu SC K. SRL, la 2000 RON cheltuieli de judecată către partea civilă SC N.P. SRL.

De asemenea, inculpatul a fost obligat la 1000 RON (din care 800 RON în solidar cu SC K. SRL şi SC F.E. SRL) cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 882/P/2010 din 07 aprilie 2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.C.D. pentru infracţiunile de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi eliberarea unei file CEC fără a avea disponibil la tras, prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. c) C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în perioada mai 2010 - octombrie 2010, în calitate de administrator al SC F.E. SRL, SC K. SRL, SC P.I. SRL şi SC M.C. SRL, a emis în favoarea mai multor societăţi cu care avea relaţii comerciale (SC E. SRL Ulmeni, SC V. SRL URZICENI, SC M. SRL Covasna, SC F.P. SRL Moeciu, SC E.E.N. SRL, SC M.S. SRL Buzău, SC T.I. SRL Buzău, SC E.T. SRL Pârscov, SC P.L.V. SRL Covasna, SC P.I.C. SRL Ploieşti, SC C.S. SRL Covasna, SC R.I. SRL, SC C. SRL şi SC N.P. SRL Piatra Neamţ) mai multe file CEC şi bilete la ordin, fără a avea disponibil în cont în momentul emiterii lor, motiv pentru care instrumentele de plată au fost refuzate la plată, unele file CEC fiind emise în perioada de interdicţie bancară, iar alte instrumente de plată aparţineau unor seturi de instrumente retrase din circulaţie, cauzând un prejudiciu material în valoare totală de circa 222.097,81 RON, din care a fost recuperată suma de 6.428 RON şi a emis către SC G.A. SRL Pătârlagele fila CEC nr. A1., decontarea fiind refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil, fără a se produce în final un prejudiciu material, deoarece marfa solicitată de inculpat nu i-a mai fost livrată.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesele-verbale de sesizare din oficiu, sesizarea organelor de poliţie din cadrul I.P.J. Buzău - Serviciul de Investigare a Fraudelor de către unităţile bancare care au refuzat la plată filele CEC eliberate de inculpat, filele CEC şi biletele la ordin eliberate de inculpat, care au fost refuzate la plată, somaţiile emise de unităţile bancare către inculpat cu privire la intrarea în interdicţie bancară, cererile de înscriere a refuzului bancar în F.N.C., plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate şi ale părţilor civile, facturile fiscale şi avizele de însoţire a mărfii, facturile şi actele depuse de către partea civilă şi inculpat în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpatul este administrator la SC F.E. SRL, care are ca obiect principal de activitate „comerţ cu ridicata nespecializat", SC K. SRL, cu obiect principal de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale", SC P.I. SRL (societate dizolvată) cu obiect principal de activitate „baruri" şi administrator împuternicit la SC M.C. SRL cu obiect principal de activitate „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor".

În perioada 2009-2010, inculpatul a coordonat activitatea celor patru societăţi comerciale, desfăşurând în mod predominant comerţ cu material lemnos.

Prin intermediul societăţilor comerciale pe care le administra, inculpatul a achiziţionat diverse cantităţi de material lemnos de la mai mulţi furnizori, deşi ştia că nu avea posibilităţi financiare pentru achitarea mărfurilor şi a indus în eroare aceşti furnizori prin emiterea mai multor instrumente de plată, fără a avea disponibil în cont, în perioada în care se afla în interdicţie bancară, după cum urmează:

În relaţia cu SC E. SRL Ulmeni, inculpatul a achiziţionat în numele SC F.E. SRL cherestea (fag şi răşinoase), în valoare de 15.000 RON, conform facturilor fiscale nr. B1. şi nr. B2. din 8 iulie 2010, pe care a folosit-o la construirea şopronului de la punctul de lucru din oraşul Pătârlagele, pentru plata căreia a emis fila CEC nr. A2. cu data scadentă 6 iulie 2010, completată de inculpat la toate rubricile.

După ce fila CEC a fost girată de SC E. SRL Ulmeni către SC F.G. SRL şi, ulterior, către SC H.I. SRL, aceasta a fost introdusă la plată la data de 13 iulie 2010, fiind refuzată parţial la plată pentru suma de 14.927,34 RON.

Numitul C.V.D., administrator la SC E. SRL Ulmeni, a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

În relaţia cu SC V. SRL Urziceni, inculpatul, în calitate de administrator al SC F.E. SRL, a beneficiat de unele prestări de servicii constând în lucrări de decopertare, încărcare şi copertare pământ, lucrări de excavare şi mutare pământ, transport mărfuri şi descărcat materiale, conform facturii fiscale nr. B3. din 7 iulie 2010 scadentă la 09 iulie 2010, în valoare totală de 5.000 RON, pentru plata căreia inculpatul a emis fila CEC nr. A3., cu data emiterii 09 iulie 2010, completată la toate rubricile, care a fost refuzată la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

Instanţa de fond a reţinut că, la data de 20 iulie 2010, SC F.E. SRL a achitat cu numerar suma de 5.000 RON conform chitanţei din 20 iulie 2010, drept pentru care administratorul B.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

SC M. SRL Covasna a aprovizionat SC F.E. SRL cu lemn de fag conform facturii din 12 iunie 2010 în valoare de 15.113,3 RON. Pentru plata acestei facturi, inculpatul a emis fila CEC nr. A4. la data de 9 iulie 2010, completată la toate rubricile.

Suma înscrisă în fila CEC a fost de 15113,3 RON, iar aceasta a fost refuzată la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil, motiv pentru care administratorul B.M. s-a constituit parte civilă cu această sumă de bani.

SC F.P. SRL Moeciu a livrat către SC F.E. SRL cantitatea de 200 m.c. material lemnos, conform facturilor fiscale din 25 iunie 2010, din 16 iunie 2010, din 12 iunie 2010, din 3 iunie 2010, din 2 iunie 2010, din 31 mai 2010 şi din 28 mai 2010.

Pentru plata acestor facturi, inculpatul B.C.D. a emis un număr de 4 file CEC, completate la toate rubricile, din care, însă, doar două file CEC au fost introduse la plată, celelalte două file fiind returnate inculpatului: fila CEC AAA1. nr. A5. cu data scadentă 2 iulie 2010, în valoare de 6.405,08 RON, a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil şi fila CEC AAA1. nr. 0071339 cu data scadentă 30 august 2010, în valoare de 27.119,62 RON, a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil, CEC emis de un trăgător aflat în interdicţie bancară şi care aparţine unui set de instrumente care a fost retras din circulaţie.

Întrucât cele două file CEC au fost refuzate la plată, ultima fila CEC trebuind să acopere întregul prejudiciu, aşa cum s-a stabilit în convenţia dintre părţi din 23 iulie 2010, administratorul S.N. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 27.119,62 RON.

În relaţia cu SC E.E.N. SRL, inculpatul a aprovizionat SC F.E. SRL cu materiale de construcţie în valoare totală de 6749,98 RON, pentru plata cărora a emis o filă CEC AAA1. nr. A6. cu data scadentă la 19 iulie 2010, completată la toate rubricile, suma înscrisă fiind de 6749,98 RON, filă CEC care a fost refuzată la plată. Pentru această sumă s-a întocmit un ordin de compensare, astfel că prejudiciul este acoperit.

SC M.S. SRL Buzău a livrat către SC F.E. SRL Buzău materiale de construcţie în valoare totală de 1.571,50 RON, conform facturii fiscale din 26 iunie 2010, pentru plata căreia inculpatul a emis fila CEC nr. A7., completată la toate rubricile, având data scadentă la 26 iulie 2010.

Fila CEC a fost girată de SC M.S. SRL către SC D. SRL, aceasta din urmă introducând la decontare fila CEC la data de 27 iulie 2010, fila CEC fiind refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil şi pentru că era emisă de un trăgător aflat în interdicţie.

Întrucât fila CEC a fost refuzată la decontare, numita C.M. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 2.019,90 RON.

SC E.T. SRL Braşov a avut relaţii comerciale cu SC F.E. SRL Buzău, afacerile derulate având ca obiect material lemnos de lucru.

În cursul lunii iulie 2010, inculpatul a achiziţionat lemn de lucru specia fag în valoare de 25.712,5 RON, conform facturii fiscale din 18 iulie 2010. Pentru plata mărfii, inculpatul a emis fila CEC AAA1. nr. A8. cu data emiterii 23 iulie 2010 şi fila CEC AAA1. nr. A9. cu data scadentă 30 iulie 2010, fiecare fila CEC având înscrisă suma de 12.500 RON.

La data de 28 iulie 2010 şi, respectiv, 30 iulie 2010 filele CEC au fost introduse la decontare, însă acestea au fost refuzate la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie de plată şi instrumente de plată retrase din circulaţie.

SC E.T. SRL Pârscov, prin administrator T.I., s-a constituit parte civilă cu suma de 25.712,5 RON, însă, în cursul cercetării judecătoreşti, prejudiciul a fost acoperit.

SC P.L.V. SRL Covasna a desfăşurat relaţii comerciale cu SC F.E. SRL Buzău, dar şi cu SC U.I. SRL Bucureşti, ambele firme fiind administrate de inculpatul B.C.D., constând în livrări de material lemnos - buşteni de fag.

La data de 09 aprilie 2010, SC P.L.V. SRL Covasna a livrat către SC U.I. SRL Bucureşti cantitatea de 60 m.c. buştean fag, conform facturii fiscale din 09 aprilie 2010 în valoare de 15.600 RON, iar pentru plata lemnului inculpatul B.C.D. a emis biletul la ordin în sumă de 7.600 RON, cu data scadentă 7 mai 2010 şi biletul la ordin în sumă de 8.000 RON, cu data scadentă 30 aprilie 2010.

La data de 28 mai 2010, SC P.L.V. SRL Covasna a livrat către SC F.E. SRL Buzău cantitatea de 65,7 m.c. buştean gater, conform facturii fiscale din 28 mai 2010, în valoare de 14.454 RON, iar pentru plata lemnului inculpatul B.C.D. a emis fila CEC AAA1. nr. A9. în valoare de 7.000 RON cu data scadentă 31 iulie 2010 şi fila CEC AAA1. nr. A10. în valoare de 7.454 RON, cu data scadentă 20 august 2010.

Ulterior, SC P.L.V. SRL Covasna a girat aceste file CEC către alte societăţi şi fiind introduse la decontare la datele de 22 august 2010 şi, respectiv, 24 august 2010, filele CEC au fost refuzate la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară şi instrumente de plată retrase din circulaţie.

La data de 25 mai 2010, inculpatul B.C.D. a achitat către SC P.L.V. SRL Covasna suma de 4.000 RON, iar la data de 23 iunie 2010 a achitat suma de 11.600 RON, debitul fiind achitat prin contul SC F.E. SRL Buzău deoarece SC U.I. SRL Bucureşti a intrat în faliment, aspect recunoscut şi de inculpat.

Întrucât prejudiciul de 14.454 RON datorat de SC F.E. SRL Buzău a rămas neachitat, SC P.L.V. SRL s-a constituit parte civilă cu această sumă.

SC P.I.C. SRL Ploieşti a avut relaţii comerciale cu SC F.E. SRL Buzău, constând în livrare de marfă, conform facturii fiscale din 30 iunie 2010 în valoare de 1.428 RON.

Pentru plata acestei facturi, inculpatul a emis fila CEC AAA1. nr. A11., completată integral de inculpat cu data scadentă 30 iulie 2010.

Fiind introdusă la decontare, fila CEC a fost refuzată la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil, CEC emis de un trăgător aflat în interdicţie bancară, iar fila CEC aparţine unui set de instrumente retras din circulaţie.

SC P.I.C. SRL Ploieşti a comunicat că datoria SC F.E. SRL Buzău s-a stins prin restituirea mărfii în data de 29 septembrie 2010 conform facturii fiscale din 29 septembrie 2010, la data de 30 septembrie 2010, SC F.E. SRL nemaiavând nicio datorie către SC P.I.C. SRL Ploieşti.

SC C.S. SRL Covasna a livrat către SC F.E. SRL motorină în valoare de 2.002,77 RON, conform facturii fiscale din 30 iunie 2010. Pentru plata acestei facturi, inculpatul a emis fila CEC AAA1. nr. A12., completată la toate rubricile, având data emiterii 1 octombrie 2010, filă CEC care a fost refuzată la plată la data de 18 octombrie 2010 pe motiv de lipsă totală de disponibil.

Partea vătămată, prin administrator Z.N., s-a constituit parte civilă cu suma de 2.002,77 RON.

SC R. SRL a avut relaţii comerciale cu SC K. SRL, administrată de inculpatul B.C.D., având ca obiect vânzarea de buşteni de stejar, conform facturii fiscale din 6 octombrie 2010, în valoare totală de 27.394,56 RON.

Pentru plata acestei facturi, inculpatul B.C.D. a emis două file CEC completate la toate rubricile, după cum urmează: fila CEC cu data scadentă 30 octombrie 2010, în valoare totală de 17.000 RON şi fila în valoare de 10.000 RON emisă de SC M.C. SRL şi girată către SC K. SRL, apoi către SC R.I. SRL, cu data scadentă 26 octombrie 2010.

Ambele file CEC au fost refuzate la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

SC R.I. SRL a avut relaţii comerciale şi cu SC M.C. SRL, administrator împuternicit fiind tot inculpatul B.C.D., constând în livrarea de buşteni de stejar în valoare de 17.284 RON, conform facturii fiscale din 12 octombrie 2010, pentru plata căreia inculpatul a emis două file CEC completate integral şi totodată a plătit în numerar suma de 4.000 RON.

Din cele două file CEC, una completată cu suma de 6.008 RON şi cealaltă cu suma de 7.000 RON, SC R.I. SRL a introdus la decontare doar fila CEC cu data scadentă 20 noiembrie 2010, care a fost refuzată la plată pe motiv de lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară şi instrument de plată retras din circulaţie, administratorul părţii vătămate fiind sigur că şi cealaltă filă CEC nu se va deconta.

De asemenea, şi fila CEC emisă la data de 30 octombrie 2010 de SC M.C. SRL în favoarea SC R.I. SRL pentru suma de 17.000 RON a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.

Având în vedere prejudiciul cauzat, SC R.I SRL prin administratorul D.A.V. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 40.000 RON, însă în faza cercetării judecătoreşti a fost acoperit integral prejudiciul.

SC C. SRL a livrat către S.C. SC P.I. SRL, administrată de inculpat, tâmplărie din PVC în valoare totală de 32.349 RON, conform facturii fiscale seria din 31 august 2009.

Pentru plata acestei facturi, inculpatul B.C.D. a emis biletul ordin în sumă de 28.849 RON cu data emiterii 28 ianuarie 2010 şi data scadenţei 30 aprilie 2010, după ce acesta achitase cu numerar suma de 3.500 RON.

Biletul la ordin a fost refuzat la plată la data de 3 mai 2010 pentru lipsă totală de disponibil.

SC C. SRL, prin administratorul F.G., a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 28.849 RON.

SC N.P. SRL Piatra Neamţ a avut relaţii comerciale cu SC K. SRL, conform contractului de vânzare cumpărare din 18 septembrie 2010, având ca obiect achiziţia de buştean gater fag şi cherestea fag.

Astfel, conform facturii fiscale din 30 septembrie 2010, inculpatul s-a aprovizionat cu 84,8 m.c. buşteni fag şi 19,8 m.c. cherestea fag în valoare totală de 31.075,40 RON.

Pentru plata mărfii, inculpatul B.C.D. a emis fila nr. A13. cu data emiterii 1 octombrie 2010, în sumă de 35.000 RON, completată la toate rubricile.

La data de 4 octombrie 2010, fila CEC a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.

Ulterior, SC N.P. SRL Piatra Neamţ a solicitat instanţei de judecată investirea cu formulă executorie a filei CEC, cerere ce a fost admisă.

SC N.P. SRL, prin administratorul B.I., a menţionat că se constituie parte civilă cu suma de 31.075,40 RON şi dobânzile legale aferente.

În cursul lunii octombrie 2010, SC K. SRL a intenţionat să cumpere de la SC G.A. SRL Pătârlagele un fierăstrău mecanic şi piese de schimb marca „H.", iar pentru livrarea produselor administratorul B.G. a solicitat SC K. SRL plata unui avans de 3.206 RON.

Astfel, inculpatul a emis către SC G.A. SRL Pătârlagele fila CEC nr. A1., cu data scadentă de 14 octombrie 2010 pentru suma de 3.206 RON, care fiind introdusă la decontare, a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

În aceste condiţii, administratorul societăţii B.G. a refuzat să livreze produsele solicitate de SC K. SRL şi a menţionat că nu are nicio pretenţie faţă de inculpatul B.C.D., pe care nu îl cunoaşte personal, fila CEC fiindu-i înmânată prin intermediul angajatului acestuia, S.G.

Din declaraţia administratorului B.G. şi a numitului S.G. a rezultat faptul că fila CEC a fost completată de către inculpat integral la toate rubricile şi semnată de acesta.

Instanţa de fond a constatat că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi eliberarea unei file CEC fără a avea disponibil la tras, prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor, precum şi persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut parţial comiterea faptelor şi a acoperit parţial prejudiciile cauzate părţilor civile.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul B.C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi ne temeinicie.

Instanţa de prim control judiciar, examinând atât motivele de apel invocate, actele şi lucrările dosarului, cât şi din oficiu cauza sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 49 din 19 martie 2012, a respins ca nefondat apelul, constatând că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

S-a constatat că, prin apelul formulat, s-au contestat anumite împrejurări ale stării de fapt reţinute, inculpatul, prin declaraţiile date, inclusiv prin motivele de apel formulate, recunoscând cea mai mare parte a faptelor reţinute în sarcina sa.

Împotriva deciziei penale nr. 49 din 19 martie 2012 a declarat recurs, la 22 martie 2012, inculpatul B.C.D., în motivele de recurs invocând două cazuri de casare, respectiv cele prevăzute de art. 385⁹ pct. 10 şi 12 C. proc. pen.

Astfel, s-a apreciat de către inculpat că nu există cercetare judecătorească în cauză, nici la instanţa de fond, nici la cea de apel, deoarece nu au fost audiate părţile (art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.).

De asemenea, apărarea a criticat decizia pentru faptul că, în lipsa administrării probelor, nu s-a luat în considerare data acoperirii prejudiciului de către inculpat, ceea ce conduce la o altă încadrare juridică şi, implicit, la alte limite de pedeapsă.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat în totalitate decizia penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului Curţii de Apel Ploieşti, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

S-a reţinut că, în cadrul cercetării judecătoreşti, se administrează probe pentru lămurirea faptelor şi împrejurărilor cauzei sub toate aspectele, în condiţii de nemijlocire, publicitate şi contradictonalitate, cercetarea judecătorească având ca obiect, în primul rând, administrarea probelor ca cerinţă a principiului nemijlocirii şedinţei de judecată în scopul perceperii directe a acestora de către instanţa de judecată.

În cauza de faţă, s-a constatat că cercetarea judecătorească s-a limitat la verificarea unor aspecte obiective ce ţineau de constituirea de părţi civile, respectiv plata de către inculpat a unor sume către persoanele juridice cu care avea la acel moment raporturi comerciale.

Totodată, a fost avut în vedere că principala problemă pusă în discuţie de o cauză penală este vinovăţia persoanei trimisă în judecată în raport de faptele pentru care aceasta este acuzată. În cauza de faţă, s-a reţinut că problema vinovăţiei este determinată de existenţa sau inexistenţa intenţiei inculpatului de inducere în eroare a părţilor vătămate. Instanţa de recurs a apreciat că în lipsa audierii inculpatului şi a reprezentaţilor părţilor cu care acesta a avut relaţii comerciale, simpla existenţă a unor datorii între persoana acuzată şi debitorii săi, nu justifică reţinerea vinovăţiei. A fost avut în vedere că cercetarea judecătorească presupune administrarea de probe din care să fie clarificată inducerea în eroare, respectiv un element fraudulos în plan subiectiv, cunoaşterea de către inculpat a lipsei disponibilului la momentul emiterii instrumentelor de plată, pe care să se bazeze în afara omisiunii de plată, condamnarea persoanei acuzate. S-a constatat, astfel, că nici instanţa de fond, nici instanţa de apel, nu au administrat nemijlocit, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, probe cu privire la elementul subiectiv, ca de exemplu audierea reprezentanţilor părţilor civile cu privire la existenţa unor înţelegeri referitoare la modalitatea de plată sau dacă au cunoscut, la data încheierii contractelor, că inculpatul nu poate plăti sumele datorate astfel cum s-a angajat sau audierea inculpatului asupra săvârşirii faptei şi vinovăţiei acestuia, dacă a cunoscut faptul că instrumentele de plată nu sunt valide, în ce condiţii a emis instrumentele de plată.

S-a mai reţinut că intenţia, ca element subiectiv al infracţiunii de înşelăciune, presupune atitudinea subiectivă în raport de care se poate reproşa conduita persoanei acuzate, iar răspunderea penală intervine deoarece persoana acuzată şi-a folosit capacitatea de înţelegere şi prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. De asemenea, s-s reţinut că, în cazul intenţiei, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită, criteriile de evaluare a vinovăţie decurgând, aşadar, din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul şi scopul acţiunilor întreprinse de aceasta, motivaţia actului de conduită fiind reflectată de modul în care persoana a acţionat.

A fost avut în vedere şi faptul că infracţiunea de înşelăciune este îndreptată contra patrimoniului, astfel încât diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. S-a reţinut că cercetarea judecătorească trebuie să clarifice dacă s-au întrebuinţat sau nu mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract şi dacă au fost folosite mijloace nereale, de natură a menţine încrederea părţii vătămate în realitatea înţelegerii intervenită între părţi.

Cât priveşte criteriile pentru evaluarea intenţiei în cazul infracţiunii de înşelăciune în convenţii, respectiv cu ocazia emiterii unui CEC/bilet la ordin, cu titlu de exemplu, au fost reţinute:

- conduita persoanei acuzate în legătură cu alte contracte sau instrumente de plată, anterior datei faptelor din actul de sesizare, fiind avute în vedere, de exemplu: măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale sau pentru efectuarea plăţii, coerenţa măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea faţă de respectarea normelor care guvernează domeniul în speţă, rulajul mărfurilor sau încasărilor;

- caracterul diferit sau consecvent al conduitei persoanei acuzate faţă de faptele din cauza dedusă judecăţii.

S-a reţinut că, în afara criteriilor menţionate anterior, se evaluează elementele determinante pentru încheierea convenţiei respective, cunoaşterea de către părţile contractante a modului în care se va desfăşura contractul respectiv, când şi cum se va face plata, existenţa unor împrejurări imprevizibile, emiterea de cec-uri după interdicţia bancară.

Constatând că la termenul de la 31 mai 2011 nu au fost audiate părţile vătămate, iar inculpatul nu a fost audiat în cauză, astfel încât nu au fost administrate probe referitoare la existenţa laturii subiective, instanţa de recurs, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, a casat decizia şi a trimis cauza la secţia penală a Curţii de Apel Ploieşti, la reluarea judecăţii urmând a fi analizate şi criticile referitoare la acoperirea prejudiciului de către inculpat asupra încadrării juridice.

Primind dosarul spre rejudecare, curtea de apel a procedat la audierea inculpatului şi a reprezentanţilor părţilor vătămate, constituite părţi civile, pentru elucidarea aspectelor menţionate în decizia de casare a instanţei supreme, trecând apoi la rejudecarea apelului.

Apelantul inculpat B.C.D., în susţinerea apelului său, având în vedere dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, în rejudecarea apelului, a solicitat să se constate că probatoriul administrat în rejudecare, respectiv audierea sa, audierea reprezentanţilor părţilor vătămate/părţi civile, înscrisurile pe care le-a depus, atestă inexistenţa vinovăţiei sub forma intenţiei de inducere în eroare la momentul remiterii de către sine a instrumentelor de plată - file CEC, bilete la ordin, ceea ce conduce la inexistenţa infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (4), (5) C. pen., pentru lipsa laturii subiective. S-a arătat că instrumentele de plată (cecuri sau bilete la ordin), la momentul remiterii către reprezentanţii părţilor civile şi părţilor vătămate, aveau prevăzute în conţinut un termen scadent, ulterior datei emiterii (de la 2-3 zile, la o lună) şi singura concluzie care se poate desprinde este aceea că reprezentanţii părţilor vătămate şi părţilor civile au avut reprezentarea că, la acel moment, inculpatul nu avea disponibil în cont şi au fost de acord cu această situaţie, acordul acestora fiind dedus din acceptarea instrumentelor de plată care, într-o astfel de situaţie, dobândeşte calitatea de instrument de garanţie a plăţii. De altfel, s-a susţinut că reprezentantul SC P.I.C. SRL Ploieşti a afirmat că inculpatul i-a spus că nu ar avea disponibilul în cont, iar reprezentantul SC C. SRL a afirmat că inculpatul i-a solicitat să-l păsuiască pentru că nu avea banii.

S-a mai arătat că majoritatea reprezentanţilor părţilor vătămate şi ai părţilor civile, audiaţi în faţa instanţei de apel, au recunoscut că nu avea disponibil în cont la momentul respectiv, dar că va efectua plata atunci când va încasa creanţele de la debitorii săi. În acest sens, reprezentantul SC E.T. SRL a afirmat că „inculpatul i-a comunicat că trebuie să-i intre bani în cont".

Totodată, inculpatul a învederat că a păstrat legătura cu majoritatea reprezentanţilor părţilor civile şi ai părţilor vătămate cărora le remisese instrumentele de plată, i-a asigurat că face tot posibilul să le plătească şi nu a rupt legătura cu aceştia, aşa cum s-ar fi comportat o persoană care intenţiona să înşele. A mai menţionat că, după incidentele de plată cu unele societăţi comerciale, a stins datoria prin compensare şi niciun reprezentant al părţilor civile şi vătămate nu a declarat că a sesizat în vreun moment că inculpatul ar fi intenţionat să-i înşele, majoritatea acestor reprezentanţi arătând că relaţiile comerciale cu inculpatul, anterior incidentului de plată din 2010, s-au derulat în condiţii optime, în beneficiul ambelor părţi, dovada bunei sale credinţe şi lipsa intenţiei de inducere în eroare rezultând din eforturile deosebite depuse şi recunoscute de către unii reprezentanţi ai părţilor civile şi vătămate de a stinge datoriile prin compensare. A mai arătat inculpatul că mai mulţi reprezentanţi ai părţilor civile şi vătămate au declarat că erau la curent cu problemele sale financiare, probleme cu care, de altfel, se confruntau şi ei, cunoscând totodată o parte dintre debitorii care l-au determinat să intre în incapacitate de plată, prin refuzul plăţii.

A susţinut inculpatul că, dacă ar fi vrut să dea dovadă de rea-credinţă în relaţiile cu părţile civile şi vătămate, nu le-ar fi remis instrumentele de plată care, cel puţin, reprezentau o garanţie a plăţii.

În raport de dispoziţiile art. 215 C. pen., dar şi de decizia nr. IX din 24 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a apreciat că se poate dispune, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea de eliberare a unei file CEC fără a avea disponibilul la tras, prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în infracţiunea de eliberare a unei file CEC fără a avea disponibil la tras, în formă continuată, prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În sensul celor solicitate, inculpatul a arătat că nu trebuie neglijată declaraţia sa, care se coroborează cu aspectele şi împrejurările învederate pe situaţia de fapt de către reprezentanţii părţilor civile şi vătămate, susţinând că nu a emis instrumente de plată în perioada interdicţiei.

De asemenea, a arătat că nu trebuie neglijat nici contextul de atunci şi cel actual, respectiv blocajul financiar cu care se confruntă majoritatea societăţilor comerciale din România.

A mai arătat că, pentru unele fapte similare cu cele pentru care a fost trimis în judecată, dar pentru care ulterior remiterii instrumentelor de plată a reuşit să-şi achite datoria, a fost dispusă scoaterea sa de sub urmărire penală.

În raport de împrejurările comiterii faptelor, de împrejurarea că a avut o conduită bună anterior, că nu are antecedente penale şi că are în întreţinere un copil minor, că este integrat în societate, câştigându-şi existenţa în mod onest prin muncă, că a recunoscut faptele comise şi s-a străduit să înlăture consecinţele acestora prin plata datoriilor către părţile civile, inculpatul a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., potrivit art. 76 lit. e) C. pen. urmând ca instanţa de apel să se orienteze la un cuantum al pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege ori să-i aplice o amendă în baza aceluiaşi text incriminator, aşa cum a rezultat în urma schimbării încadrării juridice a faptelor, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (în cazul pronunţării unei pedepse cu închisoarea), conform art. 81 şi art. 82 C. pen., considerând că, astfel, se îndeplinesc cerinţele art. 52 C. pen. referitoare la scopul pedepsei. În acest sens, inculpatul a arătat că executarea pedepsei în regim privativ de liberate nu profită nimănui întrucât este încadrat în muncă, ceea ce reprezintă o garanţie a faptului că va putea despăgubi părţile civile şi părţile vătămate prejudiciate.

Pe latură civilă, inculpatul a învederat că este de acord să despăgubească părţile civile şi a solicitat a se lua act de poziţia părţilor civile pe care le-a despăgubit integral.

Prin decizia penală nr. 42 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 170 din 13 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, care a fost desfiinţată, în parte, şi, în consecinţă:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente.

A fost redusă pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 şi 76 lit. a) şi alin. (2) C. pen., de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., a fost recontopită această pedeapsă cu cea aplicată pentru cealaltă infracţiune reţinută în sarcina inculpatului prin sentinţă, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare.

A fost înlăturată obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente de la plata despăgubirilor civile acordate părţii civile SC T.I. SRL, constatându-se că, pe parcursul procesului, prejudiciul acestei părţi civile a fost acoperit.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi în limitele impuse de art. 372 şi art. 373 din acelaşi cod, instanţa de apel a constatat că este parţial fondată calea de atac exercitată.

Deşi apelantul inculpat a susţinut ca principal motiv de apel împrejurarea că faptelor comise le lipseşte un element constitutiv, şi anume intenţia de inducere în eroare a partenerilor contractuali, s-a constatat că, din probele administrate în cursul judecăţii apelului, rezultă situaţia de fapt reţinută în actul de acuzare şi prin hotărârea pronunţată de prima instanţă.

Astfel, s-a reţinut că, din declaraţiile majorităţii reprezentanţilor părţilor civile, rezultă faptul că, la încheierea tranzacţiilor comerciale, inculpatul a creat părţilor cocontractante convingerea că instrumentele de plată (cec-uri sau bilete la ordin) pe care le-a lăsat în schimbul furnizării mărfurilor achiziţionate de societăţile pe care le administra, fie au disponibil în cont încă din momentul perfectării contractului, fie le-a dat asigurări că la data scadenţei va exista disponibil în cont, însă furnizorii au constatat că inculpatul nu a avut disponibil în cont sau deja era în interdicţie bancară, încă de la emiterea instrumentului de plată.

Din analiza declaraţiilor respective, s-a reţinut că inculpatul acţiona mai întâi ca un partener comercial serios, plătind mărfurile sau serviciile pe care le achiziţiona total sau parţial, iar după ce câştiga încrederea părţilor cocontractante, achiziţiona mărfuri pe care nu le mai plătea, lăsând cecuri fără acoperire sau bilete la ordin, despre care ştia că nu are sau nu va avea, la data scadenţei, disponibil în cont, multora dintre părţile civile inculpatul dându-le asigurări că nu vor fi probleme la data scadenţei, altora emiţându-le un al doilea instrument de plată, pentru a mai câştiga timp sau pentru a obţine alte mărfuri, după care dispărea şi nu mai putea fi contactat.

Din acest mod de operare, instanţa de apel a tras concluzia că acţiunile inculpatului pot fi considerate, prin caracterul lor similar şi repetat, ca fiind unele de inducere în eroare şi de menţinere în eroare a partenerilor comerciali, cu ocazia încheierii unor contracte sau a executării acestora, ştiind că, prin emiterea unui număr mare de instrumente de plată, fără a avea disponibil în cont sau fiind în interdicţie bancară, societăţile respective au fost păgubite cu contravaloarea mărfurilor achiziţionate de societăţile inculpatului, paguba totală fiind cea reţinută de către prima instanţă, respectiv suma de 220.097,81 RON.

Toate acestea au condus la concluzia că, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii şi prin folosirea unor instrumente de plată fără acoperire, cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., astfel încât soluţia pronunţată de prima instanţă, de condamnare a inculpatului a fost apreciată ca fiind corectă, având acoperire în probele dosarului.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel nu a îmbrăţişat apărarea inculpatului, care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, în aceea prevăzută de art. 84 din legea cecului, din declaraţiile reprezentanţilor părţilor civile rezultând că acesta a achiziţionat mărfuri pe care ştia că nu le va plăti, deşi a dat asigurări că nu vor fi probleme cu încasarea instrumentelor de plată, emise pe numele societăţilor sale (în unele situaţii fiind în interdicţie bancară încă de la emiterea lor).

S-a apreciat, însă, că apelul inculpatului este fondat în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea cea mai gravă reţinută în sarcina sa, aceea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, circumstanţele personale ale acestuia permiţând o reducere mai mare a pedepsei aplicate pentru această infracţiune, până chiar la minimul permis de lege - art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi a dispus ca ambele pedepse să fie coborâte sub limita minimă prevăzută de textele legale, însă s-a apreciat că nu a dat eficienţă maximă acestora, pe considerentul că nici până în prezent inculpatul nu a achitat prejudiciile cauzate societăţilor păgubite.

Instanţa de apel a reţinut faptul că, în unele cazuri, inculpatul a făcut efortul de a acoperi pagubele cauzate, prima instanţă luând act de această împrejurare, în privinţa părţilor vătămate - SC V. SRL Urziceni, SC P.I.C. SRL Ploieşti, SC E.E.N. SRL, SC E.T. SRL Pârscov şi SC R.I. SRL, iar de la judecata cauzei în primă instanţă până la soluţionarea apelului, inculpatul a mai acoperit prejudiciul părţii civile SC T.I. SRL, situaţie avută în vedere şi la rejudecarea laturii civile în această fază procesuală.

Totodată, s-a reţinut că sunt importante şi alte date care ţin de persoana inculpatului: împrejurarea că în declaraţia dată la instanţa de apel acesta şi-a manifestat regretul pentru faptele comise, că este la prima încălcare a legii penale şi are o familie închegată şi un copil minor în întreţinere.

Ca atare, s-a apreciat că se poate dispune reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea cea mai grea, până la limita minimă permisă, însă fiind vorba de un concurs de infracţiuni, iar pedeapsa rezultantă depăşind 3 ani închisoare, nu s-a putut dispune un alt mod de individualizare a pedepsei decât acela privativ de libertate.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C.D.

Motivele scrise de recurs, fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., au fost depuse la dosar la data de 30 octombrie 2013, ulterior primului termen de judecată, stabilit la data de 23 septembrie 2013, termen la care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părţile din prezenta cauză.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul recurentului inculpat a invocat acelaşi caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., criticile formulate vizând împrejurarea că instanţa de apel nu a ţinut seama de împrejurările de fapt, de natură a înlătura vinovăţia inculpatului, dar şi greşita individualizare a pedepsei, sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 28 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul în scris la data de 30 octombrie 2013 - aşadar după primul termen de judecată din data de 23 septembrie 2013, când procedura de citare a fost legal îndeplinită în cauză - şi oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefîind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fî circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi, respectiv, pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acestea erau reglementate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

În acest sens, se reţine, însă, că unul dintre cazurile de casare abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile recurentului inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de recurentul inculpat.

Totodată, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva deciziei penale nr. 42 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3394/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 347/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3390/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3391/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), rele tratamente aplicate minorului (art. 306 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3394/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 347/2013. Penal