ICCJ. Decizia nr. 3678/2013. SECŢIA PENALĂ. Evadarea (art. 269 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3678/2013
Dosar nr. 10632/63/2012
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 73 din 14 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 10632/63/2012, în baza art. 20 rap. la art. 269 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.Ş.D., domiciliat în Petroşani, jud.Hunedoara, în prezent deţinut în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, la pedeapsa închisorii de 4 ani.
S-a constatat anulată prin sentinţa penală nr. 393 din 28 august 2012 a Judecătoriei Petroşani suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 393 din 28 august 2012 a Judecătoriei Petroşani, definitivă prin Decizia penală nr. 340/R din 13 noiembrie 2012 Tribunalului Hunedoara în pedeapsa de 3 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 171 din 13 martie 2013 a Judecătoriei Petroşani, definitivă prin Decizia penală nr. 618 din 08 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru infracţiunile prevăzute de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) şi alin. (3) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 3201 C. proc. pen. şi pedeapsa de 4 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin Decizia penală nr. 1046 din 04 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova pentru infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74, 76 C. pen.
în baza art. 449 alin. (1) lit. a) raportat la art. 36 alin. (2) C. pen. raportat la art. 34 lit. d) C. pen., a fost contopită pedeapsa dispusă prin prezenta sentinţă penală cu pedepsele care şi-au dobândit individualitatea ca urmare a descontopirii şi cu pedeapsa de 4.000 lei amendă penală dispusă prin sentinţa penală nr. 142/2012 a Judecătoriei Petroşani, definitivă prin nerecurare şi aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 180 alin. (2) C. pen., în pedepsele cele mai grele, acelea de 4 ani închisoare pe care o sporeşte cu 1 an şi 4.000 lei amendă penală, urmând ca în final inculpatul B.Ş.D. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4.000 lei amendă penală.
S-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
In baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii rezultante perioada executată începând cu 12 iulie 2011 şi până la data de 14 septembrie 2011 şi de la 09 ianuarie 2012 la zi, menţinând starea de arest.
Au fost anulate mandatele de executare pedeapsă dispuse anterior şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform pedepselor dispuse prin prezenta sentinţă penală.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale.
In baza art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1), (2), (3), (4) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.B.A., domiciliat în Petroşani, jud. Hunedoara, la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni.
În baza art. 864 C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin Decizia penală nr. 1046 din 04 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova dispusă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74, art. 76 C. pen.
În baza art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. .raportat la art. 36 alin. (2) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an, urmând ca în final inculpatul T.B.A. să le execute în cumul, respectiv pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă penală perioada executată de la 12 iulie 2011 la 14 septembrie 2011, inclusiv.
S-a dispus emiterea unui mandat corespunzător pedepsei rezultante aplicate prin prezenta hotărâre.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 1459/2011 a Judecătorie Târgu Jiu.
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 269 alin. (1), (2), C. pen. în art. 20 raportat la art. 269 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.G.L.
În baza art. 20 raportat la art. 269 alin. (1), (2), (3), C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.G.L., domiciliat în com. Poiana Mare, jud. Dolj, în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa închisorii de 4 ani la care a adăugat prin cumul aritmetic restul de pedeapsă rămas neexecutat de 2 ani 9 luni şi 4 zile din pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 60 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare la data de 27 aprilie 2011, precum şi un spor de 1 an închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 7 ani 9 luni şi 4 zile închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen..
A fost anulat mandatul de executare pedeapsă emis în baza sentinţei penale nr. 60/08 aprilie 2011 a Judecătoriei Calafat şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei rezultante aplicate prin prezenta hotărâre.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 60 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Calafat.
În baza art. 191 alin. (2) C.pr.penală, a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la câte 1.000 lei cheltuieli judiciare statului şi la câte 300 lei onorariu apărător oficiu în sarcina inculpaţilor T.B.A. şi B.Ş.D., iar pe inculpatul G.G.L. la 600 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 847/P/2011 din data de 14 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor B.Ş.D., T.B.A. şi G.G.L., după cum urmează:
- inculpaţii B.Ş.D. şi T.B.A., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de evadare, prev. de art. 20 rap. la art. 269 alin. (1), (2) C. pen.;
- inculpatul G.G.L., arestat în altă cauză, deţinut în Penitenciarul Craiova, cercetat pentru infracţiunea de tentativă de evadare, prev. de art. 20 rap. la art. 269 alin. (1), (2) C. pen.
În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
Inculpaţii B.Ş.D., T.B.A. şi G.G.L. au ajuns la Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova în stare legală de reţinere sau deţinere, în funcţie de situaţia juridică a fiecăruia.
Astfel, inculpaţii T.B.A. şi B.Ş.D. au fost arestaţi la data de 13 iulie 2011, în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 82, respectiv 84 emise de Judecătoria Tg. Jiu, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar inculpatul G.G.L. se afla în executarea unei pedepse cu închisoarea de 2 ani şi 10 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În cursul lunii august 2011 inculpaţii B.Ş.D., în vârstă de 19 ani, T.B.A., în vârstă de 18 ani şi G.G.L., în vârstă de 20 de ani, au fost cazaţi împreună cu martorul C.V.B. (aflat şi el în executarea unei pedepse cu închisoarea), în camera din Căminul nr. 2 al unităţii de deţinere.
În ziua de 07 august 2011, inculpatul B.Ş.D. le-a propus celorlalţi trei colegi de camera să evadeze din penitenciar, arătându-le că dac îndepărtează gratiile de la fereastra de aerisire a camerei cambuză, puteau să coboare în curtea penitenciarului cu ajutorul cearşafurilor, apoi să escaladeze gardul împrejmuitor.
Inculpaţii T.B.A. şi G.G.L. au fost de acord cu această propunere, astfel încât, în seara de 07 august 2011, în jurul orelor 21,30-20,30 după apelul de seară, cu ajutorul unei bucăţi de fier ascuţite, luate de la fereastra dormitorului, au dislocat ambele rânduri de gratii ale ferestrei de aerisire a camerei de alimente şi au încercat să iasă prin orificiul astfel creat, însă nu au reuşit, din cauza dimensiunilor reduse ale acestuia (30/35 cm).
În această împrejurare, inculpaţii şi-au continuat activitatea de găurire a peretelui, dislocând o cărămidă şi rupând o porţiune din polistirenul ce alcătuia izolaţia peretelui, însă nici de această dată nu au reuşit să iasă, astfel încât au aşezat formal gratiile la loc şi au tras în dreptul ferestrei un raft pe care au aşezat genţi cu haine, pentru a nu se observa, urmând să-şi reia activitatea ulterior, într-un moment prielnic.
A doua zi, 08 august 2011, dimineaţa, inculpaţii B.Ş.D., T.B.A. şi G.G.L. au fost scoşi la plimbare, însă martorul C.V.B. a rămas în cameră şi a anunţat organele de supraveghere despre fapta comisă de cei trei inculpaţi.
În declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale inculpaţii au recunoscut fapta, menţionând că intenţionau să evadeze din starea de deţinere şi să plece în Spania.
În drept, s-a reţinut în rechizitoriu că fapta comisă de inculpaţii B.Ş.D., T.B.A. şi G.G.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de evadare, prev. de art. 20 rap. la art. 269 alin. (1), (2) din C. pen.
Astfel, s-a reţinut că atât obiectele folosite de inculpaţi (bucăţi de fier ascuţite) cu care au dislocat gratiile, precum şi modul în care au conceput şi realizat în parte acţiunea, pe timp de noapte, reprezintă o situaţie de fapt care se circumscrie conţinutului noţiunii de punere în executare a hotărârii de evadare.
Chiar dacă obiectele folosite nu erau apte în totalitate de a conduce la distrugerea suficientă a zidului camerei în care se aflau inculpaţii, hotărârea de a evada a fost pusă în executare, iar efectul nu s-a produs datorită intervenţiei organelor de pază, care, alertate de martor, au descoperit orificiul creat î perete de către învinuiţi. (în acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 167 din 15 decembrie 2009, într-o speţă similară).
Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu s-a probat cu: actul de sesizare, proces-verbal de cercetare la faţa locului, fotografii judiciare, declaraţiile martorului, declaraţiile învinuiţilor.
De asemenea, s-a mai arătat că inculpaţii B.Ş.D. şi T.B.A. au fost puşi în libertate prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011a judecătoriei Tg. Jiu, iar după eliberare nu au dat curs chemării organelor judiciare în vederea prezentării materialului de urmărire penală, deşi au fost citaţi în mod repetat.
La data de 14 iunie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a înaintat instanţei rechizitoriul nr. 847/P/2011 din aceeaşi dată, în conformitate cu art. 264 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 10632/63/2012.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost audiat martorul C.V. Bogan (fila 59), acelaşi martor fiind reaudiat în şedinţa publică din data de 22 octombrie 2012 (fila 104 dosar).
La termenul de judecată din data de 08 octombrie 2012, după ce au fost aduse la cunoştinţa inculpaţilor B.Ş., T.B.A. şi G.G.L. prevederile art. 3201 C. proc. pen. şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii G.G.L. şi T.B.A. au declarat că au recunoscut faptele astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare, solicitând ea judecata să se facă în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, procedându-se la audierea celor trei inculpaţi, conform dispoziţiilor art. 324 C. proc. pen., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
În declaraţiile date, fiecare dintre inculpaţi au prezentat variante diferite cu privire la actele materiale desfăşurate, inclusiv cu privire la numele persoanei care a avut iniţiativa săvârşirii faptei penale.
Urmare a solicitării instanţei, cu adresele din 10 iulie 2012, respectiv din 07 septembrie 2012, Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova a comunicat faptul ca inculpatul B.Ş.D. a fost încarcerat în această unitate la data de 04 august 2011 în baza mandatului de arestare preventivă nr. 84/13 iulie 2011 al Judecătoriei TgJiu şi condamnat prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei TgJiu la 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, data la care a fost pus în libertate; în privinţa inculpatului T.B.A. s-a comunicat faptul că acesta a fost arestat la data de 13 iulie 2011 şi depus în penitenciar în data de 04 august 2011 în baza mandatului de arestare preventiv nr. 82 din 24 septembrie 2011 emis de Judecătoria Tg. Jiu, iar la data de 14 septembrie 2011 a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere conform sentinţei penale nr. 145 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Tg.Jiu.
De asemenea, prin adresa din 14 septembrie 2012 Penitenciarul Craiova a înaintat, în copie, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 606/201/2011 din 27 aprilie 2011 emis în baza sentinţei penale nr. 60 din 08 aprilie 2011a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare la 27 aprilie 2011.
Totodată, urmare a solicitării instanţei Judecătoria Calafat a înaintat, prin adresa din 15 octombrie 2012, copia sentinţei penale nr. 60, definitivă prin nerecurare la data de 27 aprilie 2011 privind pe inculpatul G.G.L., iar prin adresa din 2011 Judecătoria Tg. Jiu a înaintat, în copie, sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011, privind pe inculpatul B.Ş.D.
Conform referatului telefonic întocmit în cauză cu Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova (fila 103), inculpatul B.Ş.D. se află în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 171 din 13 martie 2012 a Judecătoriei Petroşani (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 207 din 16 mai 2012), fiind arestat preventiv la data de 09 ianuarie 2012.
Cu adresa din 31 octombrie 2012 Judecătoria Petroşani a înaintat, în copie, sentinţa penală nr. 171/2012 din 13 martie 2012, sentinţa penală nr. 1 din 07 ianuarie 2008, sentinţa penală nr. 393 din 28 august 2012, sentinţa penală nr. 142 din 28 februarie 2012privind pe inculpatul B.Ş.D., toate cu menţionarea datei şi a modalităţii rămânerii definitive.
De asemenea, I.P.J. Hunedoara a înaintat fişa de cazier judiciar a inculpatului B.Ş.D., iar la data de 28 noiembrie 2012 Tribunalul Hunedoara a comunicat că pe rolul instanţei a fost înregistrat Dosarul cu nr. 5128/278/2012 având ca obiect cerere de contopire (în recurs), cauza fiind soluţionată la data de 13 noiembrie 2012 prin Decizia penală nr. 340/R din 13 noiembrie 2012, înaintată instanţei şi ataşată la dosar.
Conform referatelor telefonice din data de 15 ianuarie 2013 (fila 170-171 dosar), la data săvârşirii faptei, respectiv 07 august 2011, inculpatul B.Ş.D. se afla încarcerat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 84 din 13 iulie 2011, fiind pus în libertate la data de 14 septembrie 2011 prin sentinţa penală nr. 1459/2011 a Judecătoriei Tg.Jiu, iar inculpatul T.B.A. se afla încarcerat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 82 din 13 iulie 2011, fiind pus în libertate la data de 14 septembrie 2011 prin sentinţa penală nr. 1459/2011 a Judecătoriei Tg.Jiu. în privinţa inculpatului G.G.L. s-a arătat că, la data săvârşirii faptei, 07 august 2011, se afla încarcerat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 81/2011 din 27 aprilie 2011 emis de Judecătoria Calafat, inculpatul fiind arestat la data de 12 iulie 2011 în vederea executării pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 60 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Calafat, pedeapsă care expiră la data de 11 mai 2014.
Analizând probatoriul efectuat pe parcursul ambelor faze procesuale, tribunalul a reţinut că starea de fapt expusă în rechizitoriul Parchetului a fost confirmată în cauză de mijloacele de probă administrate pe parcursul ambelor faze procesuale. Declaraţiile inculpaţilor, chiar dacă cuprind aspecte contradictorii cu privire fie la nominalizarea persoanei care a avut iniţiativa săvârşirii faptei penale, fie cu privire la actele materiale distincte pe care le-au săvârşit fiecare dintre inculpaţi în parte, a conturat în cea mai mare parte starea de fapt reţinută în expozitivul actului de inculpare.
Inculpatul T.B.A., urmare a declaraţiei date în faţa instanţei de judecată, a confirmat situaţia de fapt reţinută de către organele de urmărire penală, indicând persoana care a avut iniţiativa infracţională, aceeaşi persoană nominalizată şi în rechizitoriul Parchetului, confirmată această iniţiativă chiar de către inculpat, respectiv B.Ş.D.
Acţiunile materiale ale inculpaţilor au fost concomitente, dar şi succesive, materializate iniţial prin dislocarea unor gratii ale ferestrei de aerisire a camerei (inculpatul G. şi inculpatul T.) şi ulterior prin activitatea de găurire a peretelui prin dislocarea de cărămizi şi ruperea polistirenului ce alcătuia izolaţia peretelui.
Intenţia directă a fost dovedită în cauză pornind de la declaraţiile inculpaţilor care, deşi uneori se contrazic, coroborate şi cu declaraţiile martorului C., dar şi cu alte mijloace de probă ce au fost administrate pe parcursul primei faze procesuale, au condus la reţinerea vinovăţiei inculpaţilor.
Toţi trei inculpaţii au solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., dar, prin declaraţiile date, au detaliat împrejurări ale stării de fapt care nu converg spre situaţia de fapt reţinută în expozitivul rechizitoriului. Inculpatul T.B.A., prin descrierea activităţii infracţionale, a evidenţiat în mod detaliat participaţia fiecăruia dintre inculpaţi, menită să confirme expozitivul rechizitoriului cu privire la actele materiale îndeplinite de fiecare dintre coinculpaţi. In atare situaţie, instanţa a apreciat că faţă de acesta sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 3201 alin. (1), (2), (3), (4), (7) C. proc. pen.
Actele de pregătire concretizate atât într-o complicitate morală anterioară, dar şi actele de începere a executării activităţii infracţionale aşa cum ele au fost evidenţiate anterior a realizat elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 269 alin. (1), (2) C. pen., infracţiune ce se va reţine în sarcina inculpaţilor B.Ş.D. şi T.B.A.
Caracterul agravant al infracţiunii prevăzute de art. 269 C. pen. este dat de numărul de participanţi, iar obiectele folosite de către aceştia au reprezentat o situaţie de fapt menită să sublinieze punerea în executare a hotărârii de evadare, la fel ca şi distrugerile provocate.
În ceea ce priveşte atitudinea procesuală a inculpatului B.Ş.D., instanţa de fond a apreciat-o ca nesinceră cu privire la actele materiale pe care le-au desfăşurat fiecare dintre inculpaţi. Din declaraţiile tuturor inculpaţilor rezultă că iniţiativa activităţii infracţionale a fost a inculpatului B.Ş.D. care, chiar le-a detaliat modalitatea posibilităţii de evadare, arătându-le că grilajul de la camera de aerisire se poate disloca (fila 17 dosar urmărire penală).
Martorul C.V. (fila 32 dosar urmărire penală) a confirmat, de asemenea, atitudinea nesinceră a inculpatului B.Ş.D. care a precizat în faţa instanţei de judecată că nu a avut nicio participaţie materială, martorul confirmând că grilajul dinspre cameră a fost rupt de cei doi inculpaţi T. şi cu B., iar cel din exterior a fost rupt de către inculpatul G.
În contextul declaraţiilor date de către inculpaţii G.G.L. şi B.Ş.D., instanţa a apreciat că prin nerecunoaşterea în totalitate a actelor materiale reţinute în actul de sesizare şi care alcătuiesc conţinutul obiectiv al infracţiunii de tentativă la evadare şi prin administrarea unor probe menite să confirme sau să infirme depoziţiile inculpaţilor date cu prilejul ascultării de către Tribunal, procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. nu a operat faţă de aceştia, incidenţă fiind procedura de drept comun, respectiv cea prevăzută de dispoziţiile art. 322 şi următoarele C. proc. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpaţii T.B.A. şi B.Ş.D. Tribunalul a avut în vedere atât aspectele de ordin material penal care se circumscriu infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1), (2) C. pen., dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor evidenţiate în cauză prin condamnări definitive anterioare, dar şi prin date care atestă că la data săvârşirii faptei penale prevăzute de art. 269 alin. (1), (2) C. pen. în modalitatea tentativei aceştia se aflau în stare de arest preventiv, împrejurare ce se circumscrie unei anumite perseverenţe infracţionale, dar şi intenţia sustragerii de la executarea unor pedepse, aspect ce indică pericolul pentru finalitatea actului de justiţie.
Respectând criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., dar şi art. 52 C. pen. şi aplicând pentru inculpatul T.B.A. şi prevederile art. 3201 alin. (1), (2), (3), (4), (7) C. proc. pen., prevederi care prin voinţa legiuitorului reduc limitele de pedeapsă, instanţa i-a condamnat pe cei doi inculpaţi la pedeapsa închisorii orientată spre maxim.
În ceea ce priveşte pe inculpatul T.B.A., constatând concursul de infracţiuni, a reţinut că în baza dispoziţiilor art. 864 C. pen.enal s-a impus să se anuleze suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin Decizia penală nr. 1046 din 04 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova dispusă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen.cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74, art. 76 C. pen. Totodată, s-a constatat incidenţa în cauză a instituţiei procedurale prevăzute de art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 36 alin. (2) C. pen., şi art. 34 lit. b) C. pen., drept urmare s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul T.B.A. să execute pedeapsa cea mai grea.
Conform cerinţelor prevăzute de art. 72 C. pen., dar şi art. 36 C. pen. şi dând eficienţă prevederilor art. 52 C. pen., pedeapsa rezultantă a fost sporită, având în vedere întreaga activitate infracţională.
S-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.enal pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă penală perioada executată de la 12 iulie 2011 la 14 septembrie 2011, inclusiv.
S-a dispus emiterea unui mandat corespunzător pedepsei rezultante aplicate prin prezenta hotărâre.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 1459/2011 a Judecătoriei Târgu Jiu.
Pentru inculpatul B.Ş.D. s-a constatat anulată, prin sentinţa penală nr. 393 din 28 august 2012 a Judecătoriei Petroşani, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, iar pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa nr. 393 din 28 august 2012 a fost descontopită în pedepsele componente, fiecare dintre acestea căpătându-şi individualitatea.
Constatându-se concursul de infracţiuni, urmează ca faţă de inculpatul B.Ş.D. să se dispună o modificare de pedeapsă în conformitate cu dispoziţiile art. 449 alin. (1) lit. a) raportat la art. 36 alin. (2) C. pen. raportat la art. 34 lit. d) C. pen., urmând ca în final inculpatul să fi executat pedepsele cele mai grele, pedeapsa închisorii urmând a fi sporită, dându-se astfel eficienţă sancţionării întregii activităţi infracţionale.
Avându-se în vedere natura infracţiunii săvârşite, periculozitatea inculpatului s-au interzis drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen..
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii rezultante perioada executată începând cu 12 iulie 2011 şi până la data de 14 septembrie 2011 şi de la 09 ianuarie 2012 la zi, menţinând starea de arest.
S-au anulat mandatele de executare pedeapsă dispuse anterior şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform pedepselor dispuse prin prezenta sentinţă penală.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale.
În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului G.G.L., deşi prin declaraţia dată acesta a încercat s-o minimalizeze, coroborând declaraţiile celorlalţi doi coinculpaţi cu cea a martorului C. s-a constatat că, dacă în cea mai mare parte activitatea infracţională desfăşurată de acesta corespunde, în ceea ce priveşte detalierea actelor materiale întreprinse de ceilalţi doi inculpaţi este contradictorie cu ansamblul probatoriului.
Astfel, inculpatul B.Ş.D. a relatat că, după ruperea grilajului toţi trei inculpaţii au încercat să iasă prin orificiul de aerisire, dar nu au avut loc, aspect de altfel menţionat şi de martorul C.V.B. Acest aspect a fost negat de către inculpatul G.G.L.
Reţinând vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe, dar şi a faptului că la data când s-a comis infracţiunea inculpatul G.G.L. se afla în executarea pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 60/2011 a Judecătoriei Calafat, pedeapsă ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii ce urmează a fi reţinută, tribunalul în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 269 alin. (1), (2), C. pen. în art. 20 raportat la art. 269 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Astfel, s-a apreciat că alin. (3) al art. 269 C. pen. a reprezentat nu numai o modalitate de calcul a pedepsei diferenţiată de cea prevăzută de dispoziţiile art. 39 C. pen. raportat la art. 37 C. pen., ci şi o agravantă a art. 269 C. pen., avându-se în vedere că săvârşirea faptei în stare de recidivă postcondamnatorie determină aplicarea unei excepţii de la calculul pedepsei pluralităţii de infracţiuni, regula fiind.în general cea a cumulului juridic ( sau absorbţia), ori în cazul de faţă fiind incidenţă regula cumulului aritmetic.
Pe cale de consecinţă, respectând prevederile art. 72 raportat la art. 52. C. pen. şi ayându-se în vedere poziţia procesuală a inculpatului, dar şi datele personale circumscrise în cauză unei condamnări anterioare, instanţa l-a condamnat la pedeapsa închisorii orientate spre maxim care a fost cumulată aritmetic cu perioada pedepsei rămase neexecutată până la data comiterii faptei penale din pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 60/2011 a Judecătoriei Calafat, respectiv perioada de 2 ani 9 luni şi 4 zile, urmând ca în final pedeapsa rezultantă să fie sporită, dându-se eficienţă prevederilor art. 52 C. pen.
Având în vedere gravitatea faptei săvârşite, s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
S-a anulat mandatul de executare pedeapsă emis în baza sentinţei penale nr. 60 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Calafat şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei rezultante aplicate prin prezenta hotărâre.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 60 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Calafat.
Perseverenţa infracţională a celor trei inculpaţi, săvârşirea unei infracţiuni care creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei deoarece prin aplicarea unei pedepse şi prin executarea acesteia se finalizează efectiv actul de justiţie au fost de natură a aprecia că prin aplicarea tuturor inculpaţilor, aşa cum s-a procedat, a unui spor de pedeapsă, nu numai că s-a dat eficienţă prevederilor art. 52 C. pen., dar a avut o importanţă deosebită şi sub aspectul prevenţiei generale.
Instanţa a constatat că urmărirea penală, cât şi judecata a fost desfăşurată cu inculpaţii în stare de libertate, nedispunându-se vreo măsură procesuală privativă sau restrictivă de libertate faţă de fapta dedusă judecăţii.
În conformitate cu dispoziţiile legii material penale, respectiv art. 39 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în caz de recidivă postcondamnatorie pedeapsa ce a rămas de executat urmează regulile prevăzută de art. 36 C. pen., în acest caz ceea ce se deduce din pedeapsa rezultantă este durata prevenţiei pentru infracţiunea dedusă judecăţii. Raportat la cauză, respectiv la inculpatul G.G.L., s-a constatat că acesta nu a fost arestat preventiv pentru infracţiunea dedusă judecăţii, starea de arest fiind determinată de executarea mandatului emis în baza sentinţei nr. 60/2011 a Judecătoriei Calafat.
Niciuna dintre dispoziţiile legii material penale (dispoziţiile art. 39 C. pen. şi dispoziţiile art. 269 alin. (3) C. pen.) nu a dispus asupra duratei privării de libertate în cazul în care inculpatul a evadat din executarea unei pedepse. Ceea ce reglementează dispoziţiile legii materiale prin excepţie de la regulile stabilite de art. 39 C. pen., excepţie care a fost cuprinsă în dispoziţiile art. 39 alin. (3) C. pen., a fost calcularea pedepsei ce a fost aplicată pentru infracţiunea de evadare în cazul în care inculpatul se afla în executarea unei pedepse. In atare situaţie s-a constatat că prin reglementarea distinctă cuprinsă în art. 269 alin. (3) C. pen., legiuitorul penal român a voit să se abată de la reglementarea generală prevăzută de art. 39 C. pen., evidenţiind astfel un caz care urmează să fie reglementat special datorită periculozităţii deosebite a faptei, aspect ce se regăseşte în modul de aplicare a pedepsei pentru o persoană care săvârşeşte infracţiunea în executarea pedepsei (cumulul aritmetic).
Cert este că în cazul executării unei pedepse rezultante ca urmare a cumulului aritmetic între pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare şi restul de pedeapsă rămas de executat din a cărui executare a evadat (calculat până la data comiterii faptei), prin constatarea şi a stării de recidivă postcondamnatorii, dispoziţiile art. 39 alin. (1), (2) C. pen. nu se aplică, după cum dispoziţiile art. 39 C. pen. nu prevăd acest caz, alin. (3) al art. 39 C. pen. reglementând o situaţia diferită de cea care face obiectul prezentei cauze. Totodată, s-a constatat că nu se poate adăuga la lege, respectiv la situaţia specială pe care a reglementat-o alin. (3) al art. 269 C. pen. In această situaţie, legea trebuie aplicată în litera şi spiritul ei, luând în considerare, aşa cum s-a mai precizat, că voinţa legiuitorului, prin reglementarea specială prevăzută de alin. (3) al art. 269 C. pen. a fost aceea de a particulariza sancţionarea unei asemenea fapte.
În acest context, s-a apreciat că o deducere a perioadei executate de la data săvârşirii faptei până la data pronunţării unei hotărâri nu numai că este lipsită de temei legal, dar şi contravine voinţei legiuitorului care prin reglementările pe care le cuprinde alin. (3) al art. 269 C. pen. a particularizat, derogând de la regula prevăzută de art. 39 alin. (3) C. pen., cazul când o persoană alterează nu numai relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei, dar şi respectarea stării legale de deţinere, evidenţiind o periculozitate deosebită şi serioase dubii cu privire la posibila reeducare, integrare socială.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpaţii T.B.A., B.Ş.D. şi G.G.L.
În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit instanţa de fond a aplicat inculpatului B.Ş.D. cu titlu de spor, pedeapsa amenzii în cuantum de 4000 lei stabilită din sentinţa penală nr. 142/2012, contrar disp. art. 34 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen.
A mai susţinut că instanţa de fond a omis să deducă din pedeapsa aplicată inculpatului G.G.L. perioada executată de la 07 august 2011 la zi, conform disp. art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen.
De asemenea, a susţinut că în mod greşit s-a făcut aplicarea disp. art. 36 alin. (1) şi art. 449 alin. (1) lit. 6) C. proc. pen. faţă de inculpaţii B.Ş.D. şi T.B.A., în cauză fiind incidente disp. art. 36 alin. (1) C. pen. care a reglementat situaţia în care condamnatul definitiv a fost judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, iar instanţa de fond a efectuat operaţiunea de continuare cu ocazia judecării infracţiunii de evadare şi nu după rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate pentru această infracţiune.
În drept, apelul s-a întemeiat pe disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Inculpatul B. B.Ş.D. a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinice, sub aspectul neaplicării în favoarea inculpatului a procedurii simplificate, prev. de art. 3201 C. proc. pen. şi a greşitei individualizări a pedepsei, pe care o apreciază ca fiind prea grea în raport de atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, manifestată încă din faza urmăririi penale precum şi de circumstanţele personale şi reale.
La rândul său, în motivarea apelului declarat, inculpatul T.B.A. a solicitat desfiinţarea hotărârii, pentru netemeinicie şi rejudecând să se dispună reindividualizarea pedepsei, cea aplicată de prima instanţă fiind prea aspră faţă de atitudinea sinceră a inculpatului care a beneficiat de aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul special prin reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74-76 C. pen., precum şi înlăturarea sporului care a fost nejustificat în raport de pedeapsa rezultantă pe care a apreciat-o ca fiind îndestulătoare.
În motivarea apelului declarat de inculpatul G.G.L., s-a arătat că sentinţa instanţei de fond a fost netemeinică, în sensul că în mod greşit nu au fost aplicate disp. art. 3201 C. proc. pen. faţă de atitudinea inculpatului care a recunoscut în totalitate fapta săvârşită, aşa cum a demonstrat-o declaraţia acestuia existentă la fila 77 dosar fond, precum şi cu privire la sporul aplicat după efectuarea cumulului aritmetic al pedepselor, spor pe care l-a apreciat ca fiind nejustificat.
Prin Decizia penală nr. 212 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpaţii B.Ş.D., T.B.A. şi G.G.L. împotriva sentinţei penale nr. 73 din 14 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 10632/63/2012.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond,
1. În baza art. 20 rap.la art. 269 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., 1-a condamnat pe inculpatul B.Ş.D. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.
A constatat că prin sentinţa penală nr. 393 din 28 august 2012 a Judecătoriei Petroşani a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 393/28 august 2012 a Judecătoriei Petroşani, definitivă prin Decizia penală nr. 340/R din 13 noiembrie 2012 Tribunalului Hunedoara în pedepsele componente, de 3 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 171 din 13 martie 2013 a Judecătoriei Petroşani, definitivă prin Decizia penală nr. 618 din 08 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia şi pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin Decizia penală nr. 1046 din 04 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. d) C. pen. a contopit pedeapsa stabilită în cauza dedusă judecăţii cu pedepsele de mai sus care şi-au redobândit individualitatea şi cu pedeapsa de 4.000 lei amendă penală stabilită prin sentinţa penală nr. 142/2012 a Judecătoriei Petroşani, definitivă prin nerecurare în pedeapsa cea mai grea, acelea de 4 ani închisoare şi 4.000 lei amendă penală.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată începând cu 12 iulie 2011 şi până la data de 14 septembrie 2011 şi de la 09 ianuarie 2012 la zi şi a menţinut starea de arest.
A anulat mandatele de executare pedeapsă emise anterior şi dispune emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor prezentei decizii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale.
2. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul T.B.A. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni.
În baza art. 864 C. pen. a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin Decizia penală nr. 1046 din 04 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza, a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 12 iulie 2011 la 14 septembrie 2011, inclusiv.
A dispus emiterea unui mandat corespunzător dispoziţiilor prezentei decizii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 1459/2011 a Judecătoriei Târgu Jiu.
3. A înlăturat aplicarea art. 334 C. proc. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.G.L.
În baza art. 20 raportat la art. 269 alin. (1), (2), C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul G.G.L. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 269 alin. (3) a cumulat pedeapsa aplicată în cauza dedusă judecăţii cu restul de 2 ani 9 luni şi 4 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 60 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare la data de 27 aprilie 2011, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani 5 luni şi 4 zile închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă stabilită mai sus, perioada executată de la 07 august 2011 la zi.
A anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 60 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Calafat şi a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător dispoziţiilor prezentei decizii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 60 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Calafat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 300 lei fiecare, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpaţii B.Ş.D., T.B.A. şi G.G.L. au fost fondate, pentru următoarele considerente:
Materialul probator administrat în faza de urmărire penală, însuşit în totalitate de inculpaţi, care au solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 3201 C. proc. pen., a confirmat situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, în sensul că, la data de 07 august 2011 inculpaţii T.B.A. şi B.Ş.D., fiind cazaţi împreună în camera din Căminul Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova, la propunerea inculpatului B.Ş.D., au luat hotărârea de a evada, astfel că, în jurul orelor 20.30-21.30, după apelul de seară, cu ajutorul unei bucăţi de fier ascuţite, luate de la fereastra dormitorului, au dislocat ambele rânduri de gratii ale ferestrei de aerisire a camerei de alimente, iar ulterior şi a unei cărămizi şi a polistirenului ce compunea izolaţia peretelui, însă nu au reuşit să iasă, datorită dimensiunile reduse ale orificiului creat. Tentativa de evadare a fost descoperită de organele de supraveghere a doua zi, acestea fiind anunţate de martorul C.V.B., coleg de cameră cu cei trei inculpaţi.
Vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită de declaraţiile martorului C.V.B., procesul verbal de cercetare la faţa locului (fila 19 dosar u.p.) şi fotografiile judiciare anexate acestuia, care s-au coroborat cu declaraţiile inculpaţilor B.Ş.D., T.B.A. şi G.G.L., care au recunoscut săvârşirea faptelor.
Fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evadare prev. de art. 20 rap. la art. 269 alin. (1) şi (2) C. pen.
A fost fondată critica apelanţilor inculpaţi B.Ş.D. şi G.G.L. referitoare la neaplicarea de către prima instanţă a disp. art. 3201 C. proc. pen.
Judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 3201 C. proc. pen. a presupus îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, respectiv: existenţa unei solicitări în acest sens a inculpatului, această solicitare fiind făcută până la începerea cercetării judecătoreşti în primă instanţă, inculpatul să recunoască în totalitate faptele reţinute prin actul de sesizare şi să nu solicite administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere, iar probele administrate în cursul urmăririi penale să fie suficiente pentru a demonstra că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
În speţă, inculpatul G.G.L. a fost prezent încă de la primul termen de judecată (02 iulie 2012), la care nu s-a procedat la verificarea regularităţii actului de sesizare, nu s-a dat citire acestuia şi nu s-a luat declaraţie inculpatului prezent, dispunându-se însă citarea celorlalţi doi inculpaţi cu mandate de aducere şi a martorului din lucrări (C.V.B.).
La următorul termen de judecată au. lipsit toţi inculpaţii, constatându-se viciată procedura de citare cu inculpatul G.G.L., aflat în stare de deţinere, care nu a fost adus la instanţa de judecată.
La cel de-al treilea termen de judecată, deşi cauza a fost amânată datorită lipsei de procedură cu inculpatul B.Ş. Andrei, prima instanţă a procedat la audierea martorului C.V.B., sub rezerva reaudierii.
La termenul imediat următor, din 08 octombrie 2012, inculpaţii B.Ş., T.B.A. şi G.G.L. au fost audiaţi, ocazie cu care au dat declaraţii de recunoaştere totală a faptelor reţinute prin rechizitoriu şi au solicitat judecarea cauzei în procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Astfel, inculpatul G. a arătat că iniţiativa a avut-o inculpatul B., şi că el, împreună cu inculpatul T. au dislocat gratiile de la fereastră, precum şi cărămizile şi au rupt o porţiune din polistirenul ce alcătuia izolaţia peretelui (fila 77 verso). în plus, inculpatul a precizat că el şi ceilalţi doi coinculpaţi au anunţat cadrele penitenciarului despre faptă.
La rândul său, inculpatul T., în favoarea căruia instanţa de fond a aplicat disp. art. 3201 C. proc. pen., a susţinut aceeaşi situaţie d fapt, inclusiv faptul că ar fi sesizat cadrele penitenciarului. Totodată, declaraţia acestui inculpat a relevat că în activitatea infracţională ar fi fost implicat şi martorul C., întrucât acesta ar fi desfăcut grilajul, aspect ce nu a fost reţinut în actul de sesizare.
Inculpatul B. a declarat că el a avut iniţiativa de a evada, iar inculpaţi T. şi G. au dislocat gratiile şi cărămida de la fereastră şi au rupt polistirenul ce alcătuia izolaţia peretelui (fila 79 dosar).
Faţă de conţinutul acestor declaraţii, Curtea a constatat că niciunul dintre inculpaţi nu a negat săvârşirea faptei şi nici forma de vinovăţie reţinută în actul de sesizare şi nici nu a încercat să minimizeze contribuţia la activitatea infracţională, confirmând, ce-i drept, lapidar, situaţia descrisă în actul de sesizare, în sensul că la iniţiativa inculpatului B. care le-a propus să evadeze, inculpaţii T. şi G. au dislocat gratiile ferestrei precum şi o cărămidă, rupând şi o bucată din polistiren din izolaţia peretelui.
Singurele aspecte declarate de inculpaţi care contravin părţii descriptive a rechizitoriului au fost cele referitoare la persoana care a sesizat organele de supraveghere, toţi inculpaţii susţinând că ei înşişi au anunţat despre fapta comisă, precum şi cele referitoare la o pretinsă contribuţie infracţională a martorului C.
Aplicarea procedurii simplificate a fost condiţionată de recunoaşterea totală şi necondiţionată de către inculpat a faptei descrise în rechizitoriu însă aceasta nu a echivalat cu o reproducere ad literam a stării de fapt rechizitoriu, ceea ce ar constitui o sarcină deosebit de oneroasă pentru acesta, iar relatarea unor detalii care nu au fost relevante pentru încadrarea juridică a fapte şi stabilirea vinovăţiei (persoana care a anunţat organele de supraveghere) nu a constituit o negare a faptei sau a formei de vinovăţie şi nici nu tinde la exonerarea inculpaţilor de răspundere penală.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. numai în favoarea unuia dintre inculpaţi, a fost nejustificată, mai mult, din considerentele sentinţei nu a rezultat concret, care au fost acele detalii ale stării de fapt, relatate de inculpaţii B. şi G. care nu converg cu cea reţinută prin rechizitoriu, cu atât mai mult cu cât aceştia au dat declaraţii detaliate şi în faza urmăririi penale, prin care au descris amănunţit modul în care au încercat să evadeze.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, Curtea a constatat, în acord cu prima instanţă că aceasta s-a impus a fi situată la maximul special prev. de art. 269 alin. (1) şi (2) redus succesiv ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 20 C. pen. referitoare la sancţionarea tentativei şi a disp. art. 3201 C. proc. pen., respectiv 2 ani şi 8 luni închisoare.
Astfel, ţinând cont de criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social, modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, dar şi de persoana inculpaţilor - T.B.A. şi B.Ş.D. săvârşind fapta de tentativă de evadare în timp ce erau arestaţi preventiv, iar inculpatul G. în timp ce se afla în executarea unei pedepse, deci în stare de recidivă postcondamnatorie, elemente ce evidenţiază perseverenţa infracţională şi intenţia de a lipsi de finalitate procesul penal derulat împotriva lor, Curtea a reţinut că numai o pedeapsă egală cu maximul special satisface scopul educativ şi preventiv stabilit de art. 52 C. pen. şi că în niciun caz nu se pot recunoaşte în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante judiciare, nefiind îndeplinite niciuna din condiţiile prev. de art. 74 lit. a), b) sau c) C. pen.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 393 din 28 august 2012 a Judecătoriei Petroşani a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1459 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, pedeapsa rezultantă aplicată urmând a fi descontopită în pedepsele componente, ce au fost repuse în individualitatea lor, iar procedând la contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente, conform disp. art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 lit. d) C. pen. s-a contopit pedeapsa stabilită în cauza dedusă judecăţii cu pedepsele mai sus menţionate şi cu pedeapsa de 4.000 lei amendă penală stabilită prin sentinţa penală nr. 142/2012 a Judecătoriei Petroşani, în pedeapsa cea mai grea, acelea de 4 ani închisoare şi 4.000 lei amendă penală.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că au fost fondate criticile Parchetului, instanţa de fond, aplicând eronat disp. art. 449 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 36 alin. (2) C. pen., dispoziţii care s-au referit la contopirea pedepselor definitiv stabilite pentru infracţiuni concurente şi nu la situaţia în care inculpatul condamnat definitiv a fost judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, aşa cum a fost cazul în speţa de faţă.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.B.A., Curtea a reţinut că infracţiunea dedusă judecăţii a fost concurentă cu infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere (secția penală nr. 1459 din 14 septembrie 211 a Jud. Târgu Jiu, definitivă la 04 mai 2012 prin Decizia penală nr. 1046/2012 a Curţii de Apel Craiova) astfel că în baza disp. art. 864 C. pen., s-a impus anularea suspendării şi contopirea pedepsei de 4 ani închisoare cu cea de 2 ani şi 8 luni stabilită în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, conform disp. art. 36 alin. (1) rap. la art. 34 litb C. pen., pe care Curtea a apreciat-o ca fiind îndestulătoare pentru realizarea scopului represiv, educativ şi preventiv, astfel că nu se mai impune aplicarea vreunui spor.
De asemenea, Curtea a constatat că a fost fondat şi ultimul motiv de apel formulat de parchet, în sensul că în mod eronat instanţa de fond nu a procedat la deducerea din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului G. perioadei executate, de la data săvârşirii infracţiunii la zi, săvârşirea unei infracţiuni de evadare, cu consecinţa aplicării disp. art. 269 alin. (3) C. pen. referitoare la cumulul aritmetic între pedeapsa ce s-a executat şi pedeapsa aplicată pentru de evadare nefiind nicidecum incompatibilă cu aplicarea disp. art. 39 alin. (2) C. pen., aşa cum greşit a apreciat Tribunalul. Raţionamentul primei instanţe referitor la inaplicabilitatea acestor dispoziţii şi-ar găsi justificare în ipoteza în care s-a fi săvârşit o infracţiune de evadare în forma consumată, iar cel condamnat nu ar fi fost încarcerat ulterior, ceea ce nu a fost cazul în speţă, inculpatul G. rămânând în stare de deţinere ulterior săvârşirii tentativei de evadare dedusă judecăţii.
De altfel, Curtea a reţinut că disp. art. 39 alin. (3) C. pen., care reglementează situaţia comiterii unei noi infracţiuni după evadare, deşi nu se referă expresis verbis la situaţia din speţă (întrucât fapta inculpatului a rămas în faza unei tentative pedepsibile) nu au prevăzut vreo excepţie de la regula deducerii perioadei executate, instituită în alin. (2) şi implicit a confirmat concluzia desprinsă mai sus, cu atât mai mult impunându-se deducerea a ceea ce s-a executat începând cu data săvârşirii faptei în cazul când condamnatul a rămas în continuare în stare de deţinere.
Totodată, în referire la acelaşi inculpat, Curtea a constatat că în mod greşit a fost schimbată încadrarea juridică a faptei astfel cum a fost reţinută prin actul de sesizare (art. 269 alin. (1) şi (2) prin adăugarea şi a alin. (3), deşi acesta nu a făcut parte din încadrarea juridică a faptei, cuprinzând dispoziţii speciale referitoare la cumulul aritmetic al pedepsei ce s-a executat cu pedeapsa stabilită pentru evadare, astfel că s-a impus înlăturarea disp. art. 334 C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 212 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul G.G.L.
Prin motivele scrise de recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17. C. proc. pen. susţinând că prin hotărârea atacată s-a făcut o greşită aplicare a legii, cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.Ş.D. şi G.G.L. De asemenea, s-a învederat că decizia este contrară legii sub aspectul participaţiei penale a inculpatului B.Ş.D.
Cu prilejul dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a precizat că restrânse motivele de recurs numai cu privire la inculpatul B.Ş.D., invocând ca temei dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., precizat, de altfel, în motivele scrise de recurs, ce au fost depuse în termenul prevăzut de lege.
În dezvoltarea motivului de recurs, procurorul de şedinţă a apreciat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 320 C. proc. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.Ş.D.
Prin motivele scrise de recurs, înregistrate la data de 01 noiembrie 2013, inculpatul G.G.L., a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei individualizări a cuantumului pedepsei.
Examinând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în limitele precizate de procurorul de şedinţă dar şi recursul inculpatului G.G.L. prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, se impun următoarele consideraţii de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.
Din analiza conţinutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că, prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislaţia procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce priveşte chestiunile de nelegalitate, menţionate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., recursul devenind aşadar, o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, astfel că judecata nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.
Prin urmare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situaţiei de fapt, stabilirea vinovăţiei, individualizarea pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu poate cenzura situaţia de fapt.
Decizia recurată a fost pronunţată la data de 30 mai 2013, ulterior intrării în vigoare, pe 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin cererea de declarare a recursului, inculpatul G.G.L. nu a indicat cazul de casare pe care înţelege să-1 invoce, susţinând, ca motiv de recurs, că pedeapsa ce i s-a aplicat este greşit individualizată.
Critica recurentului este exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit dispoziţiei legale anterior menţionate.
Reindividualizarea pedepsei, astfel cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstanţelor comiterii faptei şi a datelor sale personale şi nu verificarea încălcării unei dispoziţii legale în procesul de stabilire a pedepsei, prin urmare nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Totodată, solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepsei nu intră nici sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greşita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin urmare, temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.
Faţă de cele reţinute, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.G.L.
Critica Parchetului referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.Ş.D. va fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., invocat în termenul prevăzut de lege.
În primul rând, s-a susţinut că potrivit încheierii de şedinţă din 8 octombrie 2012 a Tribunalului Dolj, au înţeles să beneficieze de procedura simplificată inculpaţii G.G.L. şi T.B.A., nu şi inculpatul B.Ş.D.
De asemenea, procurorul a arătat că procedându-se la audierea inculpatului B.Ş.D. acesta a declarat că a avut iniţiativa de evadare, însă nu a dislocat nicio cărămidă sau vreo gratie a celulei. Astfel, inculpatul a recunoscut o instigare la tentativa de evadare, în vreme ce în cuprinsul rechizitoriului se reţine că inculpaţii, fără nominalizarea lor, au dislocat gratiile ferestrei şi au încercat să evadeze.
Aşadar, procurorul a conchis că referirile sunt, fără echivoc, cu privire la toţi cei trei învinuiţi, arătând că în actul de sesizare a instanţei se menţionează că „învinuiţii au dislocat", iar această situaţie de fapt se reflectă întru totul în încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, în sensul că inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru tentativă la evadare, nereţinându-se o instigare la evadare, aşa cum de altfel rezultă şi din probele administrate în cauză.
În acelaşi sens, reprezentantul Ministerului Public a apreciat relevant faptul că inculpatul B.Ş.D., la termenul din 8 octombrie 2012, nu a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., asemenea celorlalţi doi inculpaţi, motiv pentru care s-ar mai fi putut pune în discuţie aplicarea acestor prevederi legale doar în situaţia în care inculpatul B.Ş.D., în declaraţia dată, ar fi relevat o corespondenţă perfectă cu împrejurările de fapt reţinute în rechizitoriu, ceea ce nu s-a întâmplat, nerecunoscând nicio activitate materială care ar fi încadrată ca tentativă la infracţiunea de evadare, ci o instigare la evadare.
Examinând declaraţia inculpatului B.Ş.D. din data de 08 octombrie 2012 rezultă că acesta a recunoscut că a avut iniţiativa de a evada, dar nu a dislocat nicio cărămidă sau vreo gratie de la fereastra de aerisire a camerei.
În rechizitoriu, relevante sub aspectul situaţiei de fapt dar şi al stabilirii participaţiei inculpatului B.Ş.D. la comiterea faptei sunt paragrafele următoare, menţionate în succesiunea lor: „învinuitul B. le-a propus celorlalţi trei colegi de cameră să evadeze din penitenciar, arătându-le că dacă îndepărtează gratiile de la fereastra de aerisire a camerei cambuză, puteau să coboare în curtea penitenciarului cu ajutorul cearşafurilor, apoi să escaladeze gardul împrejmuitor", „învinuiţii T.B.A. şi G.G.L. au fost de acord cu această propunere, astfel încât, în seara de 07 august 2011, în jurul orelor 21.30-22.30 după apelul de seară, cu ajutorul unei bucăţi de fier ascuţite, luate de la fereastra dormitorului, au dislocat ambele rânduri de gratii ale ferestrei de aerisire a camerei de alimente şi au încercat să iasă prin orificiul astfel creat, însă nu au reuşit, din cauza dimensiunilor reduse ale acestuia (30/35 cm)", „în această împrejurare, învinuiţii şi-au continuat activitatea de găurire a peretelui, dislocând o cărămidă şi rupând o porţiune din polistirenul ce alcătuia izolaţia peretelui, însă nici de această dată nu au reuşit să iasă, astfel încât au aşezat formal gratiile la loc şi au tras în dreptul ferestrei un raft pe care au aşezat genţi cu haine, pentru a nu se observa, urmând să-şi reia activitatea ulterior, într-un moment prielnic."
Din descrierea situaţiei de fapt anterior menţionată rezultă cu certitudine că inculpatul B.Ş.D. le-a propus celorlalţi trei colegi de cameră să evadeze din penitenciar, inculpaţii T.B.A. şi G.G.L. au fost de acord cu această propunere astfel că au dislocat ambele rânduri de gratii ale ferestrei de aerisire a camerei de alimente şi au încercat să evadeze prin orificiul astfel creat, însă nu au reuşit, din cauza dimensiunilor reduse ale acestuia, împrejurare în care „învinuiţii şi-au continuat activitatea de găurire a peretelui, dislocând o cărămidă şi rupând o porţiune din polistirenul ce alcătuia izolaţia peretelui".
Prin urmare, dacă inculpaţii T.B.A. şi G.G.L. au dislocat ambele rânduri de gratii ale ferestrei, încercând să evadeze, precizarea din paragraful următor în sensul că „învinuiţii şi-au continuat activitatea" nu se putea referi decât la inculpaţii T.B.A. şi G.G.L., pentru că în succesiunea acţiunilor prezentate numai ei puteau fi în continuarea unei activităţi începute, de pregătire a evadării.
Aşadar, indiferent de conţinutul probelor administrate în cursul judecăţii, inculpatul B.Ş.D. a recunoscut că le-a propus celorlalţi trei colegi de cameră să evadeze din penitenciar şi această poziţie procesuală este concordantă cu descrierea situaţiei de fapt din rechizitoriu, unde nu se reţine expres că acesta ar fi participat la acţiunile de pregătire a evadării. împrejurarea că procurorul a încadrat juridic fapta inculpatului B.Ş.D. în tentativă la infracţiunea de evadare şi că aceasta nu era posibil decât în situaţia în care ar fi reţinut participarea inculpatului la acţiunile de dislocare a grilajului, nu poate constitui un argument care să conducă la modificarea situaţiei de fapt reţinute în rechizitoriu, avută în vedere cu prilejul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Ca atare, în mod corect a apreciat instanţa de apel că sunt îndeplinite condiţiile privind aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.Ş.D., context în care criticile Parchetului sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursurile sunt neîntemeiate urmând a fi respinse, ca nefondate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat G.G.L. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Totodată, onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.Ş.D., în cuantum de 300 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul G.G.L. împotriva Deciziei penale nr. 212 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu al intimat inculpat B.Ş.D., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3471/2013. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 3722/2013. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... → |
|---|
