ICCJ. Decizia nr. 3485/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3485/2013
Dosar nr. 12056/30/2012
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2013
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 03 ianuarie 2013, Tribunalul Timiş, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi cu aplicarea art. 21 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul N.Ş.M.A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.
În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului preventiv, din data de 13 octombrie 2012 şi până la zi.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului iar în baza art. 862 C. pen. s-a stabilit un termen de încercarea de 6 ani.
În temeiul art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri: se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de această instituţie; va anunţa Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş cu privire la orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunica şi va justifica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş orice schimbare a locului de muncă; va comunica orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile de supraveghere stabilite.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 14 octombrie 2012 emis de Tribunalul Timiş, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 14 C. proc. pen. s-a constatat că partea vătămată V.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14 şi art. 161 C. proc. pen. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 649,03 RON despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.
În baza art. 169 C. proc. pen., rap. la art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unei bluze din material textil de culoare neagră marca N. şi a unei perechi de pantaloni din material textil - blugi, tip salopetă de culoare vernil.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În baza art. 191 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 925/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a fost trimis în judecată inculpatul N.Ş.M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că partea vătămată V.A. domiciliază în localitatea Chişoda, împreună cu concubina sa, S.G. La acelaşi număr de casă au fost edificate două imobile, unul în care locuieşte partea vătămată, iar în cel de-al doilea locuieşte martorul S.V.
În spatele locuinţei părţii vătămate, la o distanţă de aproximativ 30 m, şi-a edificat o locuinţă şi inculpatul N.Ş.M.A., în care locuieşte împreună cu concubina sa S.C. şi cu cei doi copii minori.
În data de 10 octombrie 2012, între partea vătămată V.A. şi inculpatul N.Ş.M.A. a avut loc o ceartă, fiind solicitate organele de poliţie să intervină la faţa locului.
În urma intervenţiei, inculpatul N.Ş.M.A. a fost sancţionat contravenţional, de poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Giroc, cu suma de 200 RON.
În data de 13 octombrie 2012, la domiciliul inculpatului a venit fratele acestuia, numitul B.R. Cei doi au servit masa şi au consumat băuturi alcoolice, discutând şi cu privire la incidentul din data de 10 octombrie 2012, avut de inculpatul N.Ş.M.A. cu partea vătămată V.A.
În acelaşi timp, partea vătămată V.A. se afla în faţa imobilului său, pe podeţ, împreună cu martorii V.A. şi G.M., efectuând lucrări de reparaţie la un moped. Revoltat de cele relatate de inculpat şi fiind şi în stare de ebrietate, numitul B.R. a observat pe partea vătămată în faţa locuinţei, s-a ridicat de la masă şi a plecat către locul în care se afla partea vătămată. în urma acestuia, a ieşit din casă şi inculpatul N.Ş.M.A.
Ajuns lângă partea vătămată V.A., numitul B.R. a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în zona feţei, urmare lovituri primite partea vătămată căzând jos. S-a ridicat de jos, însă din spatele său a venit inculpatul N.Ş.M.A., care a scos un cuţit sau briceag pe care îl avea asupra sa, aplicând părţi vătămate V.A. o lovitură în zona gâtului, în partea dreaptă. După aplicarea loviturii, inculpatul a cerut fratelui său B.R. să meargă acasă întrucât „a dat cuţit” părţii vătămate.
Partea vătămată V.A. s-a refugiat iniţial în curtea imobilului în care locuieşte martorul S.V., unde i s-au aplicat comprese pe rană, pentru oprirea sângerării. Totodată, a fost solicitat Serviciul de ambulanţă prin intermediu Serviciului 112, partea vătămată V.A. fiind transportată cu ambulanţa şi internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara cu diagnosticul de „plagă tăiată cervicală dreaptă cu secţiune de venă jugulară externă”.
Cu ocazia cercetării la faţa locului au fost identificate şi fixate mai multe urme biologice, de culoare brun roşcată, cu aspect de sânge, atât la locul în care partea vătămată a fost lovită cu cuţitul, cât şi la locul în care s-a refugiat. De asemenea, dată fiind gravitatea leziuni suferite şi zona anatomică vizată de lovitura de cuţit, a fost identificată o cărare de urme sub formă de stropi, între locul agresiunii şi locul în care s-a refugiat partea vătămată.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, inculpatul N.Ş.M.A. a menţionat că nu a lovit pe partea vătămată cu cuţitul, ci s-a luptat cu aceasta, partea vătămată fiind poziţionată peste inculpat, şi având un cuţit în mână, în busculada creată inculpatul a împins de mâna părţi vătămate, rezultând astfel rănirea acesteia.
Pentru a combate apărările formulate de inculpat, organele de urmărire penală au procedat la ridicarea obiectelor de îmbrăcăminte pe care inculpatul le purta la momentul agresiuni. Pe obiectele de îmbrăcăminte au fost observate urme biologice cu aspect de sânge, sub formă de mânjitură şi la nivelul buzunarului drept al pantalonului au fost evidenţiate pete de culoare brun-roşcată, cu aspect de sânge, dar pe o suprafaţă mică, ceea ce infirmă varianta prezentată de inculpat în sensul că la momentul rănirii părţii vătămate, aceasta era poziţionată peste inculpat. În ipoteza prezentată de inculpat, hainele acestuia trebuiau să fie „pline” de sânge, având în vedere multitudinea de urme găsite la locul agresiunii, la locul în care s-a refugiat partea vătămată şi pe traseul dintre cele două locuri.
Din raportul de constatare medico-legală din 17 octombrie 2012 al I.M.L. Timişoara rezultă că partea vătămată V.A. a prezentat o plagă tăiată cervicală dreaptă cu secţiune de venă jugulară externă, hematom subfacial regiune cervicală dreaptă, hemoragie fudroiantă la nivelul plăgi, leziunile constatate fiind rezultatul lovirii directe, unice, cu un corp înţepător tăietor. Leziunile constatate au necesitat pentru vindecare 15 zile îngrijire medicală şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Din buletinul de analiză biocriminalistică al I.M.L. Timişoara rezultă că pe hainele cu care a fost îmbrăcat inculpatul la momentul agresiunii au fost evidenţiate urme superficiale de sânge, iar pe pantalon, la nivelul buzunarului drept a fost evidenţiat sânge, specia umană.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului N.Ş.M.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art. 20 C. pen. „punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă”, raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Cât priveşte infracţiunea prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a constatat că probele administrate în dosar relevă intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei, de a lovi cu un cuţit sau briceag (obiect vulnerant, apt să suprime viaţa unei persoane), activitatea acestuia fiind întreruptă atât de martorii prezenţi la faţa locului, cât şi retragerea părţii vătămate, care s-a refugiat în curtea imobilului. Actele medicale relevă existenţa unui leziuni grave, respectiv secţionarea venei jugulare externe, ceea ce denotă o anumită forţă, intensitate a loviturii, vizată fiind o zonă anatomică în care se află organe vitale.
S-a reţinut că săvârşirea faptelor se probează cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto; procese-verbale întocmite de organele de urmărire penală; declaraţii martori; declaraţii parte vătămată; declaraţii inculpat; raport de constatare medico-legală şi suplimentul la raport; adresa din 07 noiembrie 2012, decont de cheltuieli şi foaie de observaţie clinică emise de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara; buletin de analiză biocriminalistică; proces-verbal de predare corpuri delicte; caziere judiciare.
Cu privire la latura civilă, s-a reţinut că partea vătămată V.A. a declarat că nu se constituie partea civilă în cauză, având totuşi această posibilitate până la citirea actului de sesizare.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 649,03 RON reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată.
Tribunalul a reţinut că inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., situaţie în care, prealabil examinării fondului, a verificat dacă sunt îndeplinite cerinţele legale pentru admiterea acestei cereri.
Sub aspect procedural s-a reţinut că inculpatul a declarat în faţa instanţei, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Constatând întrunite cerinţele legale, instanţa a admis cererea formulată de inculpat având ca obiect aplicarea procedurii simplificate de judecată, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Pe fond, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul a reţinut aceeaşi situaţie de fapt cu cea menţionată în rechizitoriu.
Sub aspectul încadrării juridice s-a reţinut că fapta inculpatului care în data de 13 octombrie 2012, observând pe stradă în localitatea Chişoda, pe partea vătămată V.A., cu care avusese în urmă cu câteva zile înainte o altercaţie, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat acestuia o lovitură de cuţit sau briceag în zona gâtului în partea dreaptă cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile îngrijiri medicale şi care astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de constatare medico-legală din 17 februarie 2012, i-au pus în primejdie viaţa victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Tribunalul a apreciat că în speţă se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea, singura în măsură să conducă la îndreptarea inculpatului. La alegerea sancţiunii instanţa a avut în vedere că motivul comiterii acestor infracţiuni l-a constituit neînţelegerile mai vechi ale inculpatului cu victima, acesta din urmă fiind cel care anterior l-a agresat pe inculpat.
Atitudinea sinceră a inculpatului în faţa instanţei a fost valorificată ca o circumstanţă atenuantă în contextul în care chiar şi în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut deşi nu în mod direct, ci în mod indirect că a aplicat o lovitură cu briceagul victimei în zona gâtului.
În ce priveşte limitele pedepselor instanţa a constatat că inculpatul beneficiază, în cazul infracţiunii de tentativă de omor, de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. Urmare a reţinerii acestei cauze de reducere a pedepsei, limitele pedepsei cu închisoarea sunt cuprinse între 5 ani şi 8 ani şi 4 luni.
La individualizarea cuantumului pedepsei instanţa a ţinut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, instanţa a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., s-a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire a infracţiunii, persoana şi conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârşirea faptei, regretând cele întâmplate.
De asemenea, instanţa a avut în vedere şi disp. art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., precum şi pe cele ale art. 74 lit. c) C. pen., referitoare la atitudinea sinceră a inculpatului în faţa instanţei.
Analizând împrejurările în care fapta a fost săvârşită, precum şi dispoziţiile legii mai sus arătate, instanţa a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate sub minirnul prevăzut de lege pentru această infracţiune, în condiţiile art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Alăturat acestei pedepse instanţa în baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa, la aplicarea acestora, a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost conturată în cauzele Hirst contra Regatul Unit şi Sabou şi Pârcălab contra România, precum şi decizia nr. 24/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a)-c) nu se face de drept, ci instanţa trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) şi la principiul constituţional al proporţionalităţii.
De asemenea, instanţa a aplicat pe lângă pedeapsa principală aplicată, pedeapsa accesorie şi a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Motivând interzicerea exerciţiului numai al drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., nu şi al tuturor drepturilor inserate în acest articol, instanţa a reţinut că: interpretând la speţă, din prisma art. 20 alin. (1) din Constituţia României şi a jurisprudenţei recente a Curţii Europene a Drepturilor Omului, drepturile consacrate de art. 6 parag. 1 (relativ la echitatea procedurilor) şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, instanţa a constatat că, în raport de natura infracţiunii pentru care s-a angajat răspunderea penală a inculpatului, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a exerciţiului tuturor drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. nu se justifică. Prin urmare, interzicerea exercitării oricărei meserii ori activităţi, precum şi a drepturilor părinteşti şi a celui de a fi tutore sau curator nu are nici o raţiune in cauză, interzicerea acestor drepturi fiind mai mult ca o pedeapsă morală pentru inculpaţi şi contravenind art. 8 şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.
Luând în considerare pericolul social concret al faptelor, instanţa a apreciat că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei aplicate şi că scopul acestei pedepse conform art. 52 C. pen. poate fi atins fără executare efectivă, astfel încât, în temeiul art. art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, iar în baza art. 862 C. pen. a stabilit un termen de încercarea de 6 ani.
În temeiul art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri: se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de această instituţie; va anunţa Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş cu privire la orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunica şi va justifica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş orice schimbare a locului de muncă; va comunica orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile de supraveghere stabilite.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
Dat fiind faptul că partea vătămată a arătat în faza de urmărire penală că nu are pretenţii civile de la inculpat instanţa în baza art. 14 C. proc. pen. a constatat că partea vătămată V.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Astfel cum rezultă din biletul de externare, precum şi din adresa emisă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi copia foii de observaţie şi a decontului de cheltuieli, partea vătămată V.A. în urma leziunii provocate a fost internată în perioada 13 octombrie 2012 - 16 octombrie 2012, în unitatea sanitară mai sus arătată şi a primit îngrijiri medicale, astfel că instanţa a apreciat că în speţă sunt întrunite condiţiile răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată, astfel că în baza art. 14 şi art. 161 C. proc. pen. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul la plata sumei de 649,03 RON despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.
Împotriva sentinţei penale nr. 1 din 03 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi a solicitat să se înlăture circumstanţele atenuante, cu consecinţa executării efective a pedepsei închisorii.
Prin decizia penală nr. 47/A din 06 martie 2013 Curtea de Apel Timişoara în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva sentinţei penale nr. 1 din 03 ianuarie 2013, a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi, rejudecând cauza a înlăturat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei accesorii şi aplicarea art. 359 C. proc. pen.
S-a înlăturat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. şi aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen, a majorat pedeapsa principală la 5 ani închisoare şi s-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
S-a constatat că prima instanţă a apreciat în mod eronat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., potrivit cărora pot fi considerate circumstanţe atenuante atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor, iar împrejurările enumerate au caracter exemplificativ.
S-a apreciat că atitudinea sinceră în faţa instanţei de judecată nu poate fi reţinută în mod automat ca circumstanţă atenuantă. Conduita procesuală trebuie privită în ansamblul ei, pe întreg parcursul procesului penal, or, în cursul urmăririi penale, inculpatul N.Ş.M.A. a încercat în permanenţă să inducă în eroare organele judiciare, îngreunând aflarea adevărului în cauză. Astfel, în declaraţiile date, acesta a susţinut în mod constant că victima V.A. a avut asupra sa un cuţit şi că el s-a apărat de atacurile victimei înarmate cu cuţitul.
Atacarea victimei din spate, lovirea ei cu un cuţit, într-o zonă vitală (gât), având ca urmare secţionarea venei jugulare externe, leziune care a pus viaţa victimei în primejdie, toate acestea profitând şi de faptul că persoana agresată era buimăcită de lovitura pe care o primise de la numitul B.R., antecedentele penale constând în sancţiuni pentru fapte penale de violenţă (o condamnare la 2 ani închisoare pentru o infracţiune de tâlhărie calificată săvârşită în timpul cât era minor; o sancţiune cu caracter administrativ a amenzii pentru o faptă de lovire sau alte violenţe şi o faptă de distrugere; o sancţiune cu caracter administrativ a amenzii pentru o faptă de distrugere), la care se adaugă conduita procesuală necorespunzătoare din cursul urmăririi penale, constituie împrejurări faţă de care atitudinea sinceră din faţa primei instanţe nu justifică atenuarea răspunderii penale în sensul art. 74 şi 76 C. pen.
Prin urmare, au fost înlăturate circumstanţele atenuante.
Instanţa de apel a valorificat aspectele favorabile inculpatului (prezentarea în faţa organelor judiciare, regretul manifestat în faţa instanţelor) prin aplicarea pedepsei principale în cuantumul minim prevăzut de lege, de 5 ani închisoare.
Referitor la individualizarea modului de executare a pedepsei închisorii, s-a apreciat că acesta nu poate fi decât cel conform naturii acesteia, în detenţie, întrucât cuantumul pedepsei nu permite suspendarea executării, iar executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi pusă în discuţie în lipsa acordului scris în acest sens al unităţii în care inculpatul şi-ar desfăşura activitatea.
Împotriva acestei decizii, la data de 12 martie 2013, a declarat recurs inculpatul N.Ş.M.A. şi a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea art. 861 C. pen.
La termenul de judecată din 11 noiembrie 2013, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea soluţiei instanţei de fond.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 06 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia şi aplicării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol.
Astfel, în cauză, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicată, respectiv dacă acesta se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul încriminator.
În realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, nefondat, recursul declarat de inculpatul N.Ş.M.A. împotriva deciziei penale nr. 47/A din data de 06 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, şi în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.Ş.M.A. împotriva deciziei penale nr. 47/A din data de 06 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă, publică, azi 11 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3473/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3486/2013. Penal → |
|---|
