ICCJ. Decizia nr. 3472/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 3472/2013
Dosar nr. 11619/3/2013
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 500 din 13 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul disp.art. 334 C. proc. pen. a respins ca nefondată, cererea inculpatului P.F. de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriul Parchetului, din infracţiunea prev. de art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen., cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.F. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, în stare de recidivă postexecutorie.
În temeiul disp. art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioada de 5 ani, după executarea pedepsei principale cu inchisoarea.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi în temeiul disp.art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei pronunţate reţinerea şi arestarea preventivă de la 9 octombrie 2012 la zi, conform încheierii de îndreptare eroare materială.
Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 111, 112 lit. d) şi art. 116 C. pen. s-a luat faţă de inculpat măsura interzicerii de a se afla în Mun.Bucureşti pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei cu inchisoarea şi s-a constatat că nu există constituire de parte civila în cauză.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut în fapt, că în data de 8/9 octombrie 2012, în timp ce se aflau în Parcul Herăstrău din Bucureşti, sector 1, pe fondul unei altercaţii conjugale şi în contextul unui consum apreciabil de alcool, inculpatul P.F. i-a aplicat victimei E.M. lovituri repetate cu pumnii la nivelul toracelui, abdomenului şi capului, provocându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.
În data de 08 octombrie 2012, cei doi s-au întâlnit în zona Pieţei Crângaşi, de unde s-au deplasat apoi la Piaţa Domenii, iar în final în Parcul Herăstrău. în intervalul orar 1200-1900, aceştia au consumat însemnate cantităţi de băuturi alcoolice (vin şi bere), ambii ajungând în stare avansată de ebrietate. După orele 1900, împreună au mers într-o zonă a Parcului Herăstrău, la Grădina Japoneză, unde intenţionau să doarmă in cursul nopţii de 08/09 octombrie 2012.
La un moment dat, pe fondul stării de ebrietate inculpatul a declanşat o ceartă cu aceasta, urmată de schimburi de cuvinte triviale. Cu această ocazie, inculpatul i-a aplicat numitei E.M. numeroase lovituri cu pumnii în zonele toracelui, abdomenului şi în final în zona feţei, E.M. izbindu-se cu capul de trunchiul de copac pe care cei doi îl foloseau pentru sprijinirea capului, suferind, astfel, leziuni grave. Inculpatul P.F. nu a dat atenţie acestui fapt, apreciind că starea acesteia este cauzată de consumul de băuturi alcoolice şi a adormit lângă E.M., deşi aceasta îi spunea că o doare capul. In aceste condiţii victima agresiunii a decedat în cursul nopţii.
Instanţa a reţinut ca fiind pe deplin dovedită existenţa faptei comisă de inculpat cu vinovăţia cerută de lege (intenţie indirectă) şi a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsa individualizata în concordanţă cu criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., şi anume dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsa fixate în partea specială (astfel cum rezulta acestea în urma aplicării disp.art. 3201 alin. (7) C. pen.), gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi imprejurările care atenuează sau agravează răspunderea penala.
În egală măsura, s-a arătat că aceste împrejurări conturează nu numai gradul ridicat de pericol social al faptei comise de către inculpat, dar şi periculozitatea acestuia, caracteristică potenţată şi de antecedentele sale penale, ce denotă existenţa şi persistenţa unor mentalităţi şi deprinderi antisociale, precum şi o lipsa de respect faţa de valorile sociale ocrotite de lege şi un potenţial scăzut de a reacţiona pozitiv la o pedeapsa prea blândă ori la un alt act de clemenţă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel, inculpatul P.F.
Prin Decizia nr. 198 din 06 august 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.F., împotriva sentinţei penale nr. 500 din 13 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a fost dedusă din pedeapsa aplicată prin sentinţa apelată, perioada detenţiei preventive, de la 09 octombrie 2012, la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că faptele inculpatului de a-i aplica victimei, lovituri repetate, cu pumnii în zonele toracelui, abdomenului şi în final în zona feţei, aceste din urmă lovituri, fiind urmate de izbirea victimei cu capul de un trunchi de copac, cu o deosebită intensitate, ceea ce a determinat producerea unei hemoragii meningo-cerebrale consecinţa unui traumatism cranio-cerebral în cadrul unui politraumatism cu multiple echimoze pe faţă, trunchi şi membre, plagă scalp şi buză inferioară, infiltrat sanguin epicraian, hematom malar şi mandibular drept, fractură coasta IX stângă, hematom perirenal stâng şi infiltrat sanguin difuz în rădăcina mezenterului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C pen., şi nu pe cele ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C pen., inculpatul acţionând cu vinovăţie, sub forma intenţiei indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acţiuniilor sale, şi a acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.
Curtea a mai reţinut că în ceea ce priveşte criticile apărării vizând modalitatea în care a fost efectuată cercetarea judecătorească în cauză, de către prima instanţă, nu le poate aprecia ca pertinente, având în vedere că judecătorul fondului a soluţionat speţa conform procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen., inculpatul fiind de acord cu probele administrate la urmărirea penală, pe care şi le-a însuşit în mod voluntar, nesolicitând administrarea altor probe pe situaţia de fapt în faţa primei instanţe.
De asemenea, s-a reţinut că în condiţiile în care inculpatul a exercitat acte de violenţă excesive asupra victimei E.M., aplicându-i acesteia numeroase lovituri cu pumnii la nivelul toracelui, abdomenului şi capului, în data de 8/9 octombrie 2012, în timp ce se afla în parcul Herăstrău, din Bucureşti, sector 1, producându-i leziuni ce au condus la deces, au conturat nu numai gradul ridicat de pericol social al faptei comise de către inculpat, precum şi periculozitatea acestuia, având în vedere antecedentele sale penale, pentru care a fost condamnat de către instanţele judecătoreşti la pedepse privative de libertate, executate parţial, care însă nu şi-au atins scopul, inculpatul persistând în conduita sa antisocială şi săvârşind o infracţiune mult mai gravă, cum este aceea de omor calificat, este evident că în speţă este exclusă reţinerea disp. art. 74-76 C. pen., aşa cum a solicitat apărarea.
Aceste date şi imprejurări, alături de starea de recidivă postexecutorie lipsesc de eficienţă, sub aspectul calificării ca circumstanţa atenuantă, conduita adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, care însă şi-a găsit încadrarea în disp. art. 3201 C. proc. pen., astfel încât nu a rămas iară efecte juridice favorabile inculpatului.
Nici circumstanţele personale ale inculpatului, nu sunt de natură să determine o altă concluzie având în vedere că acesta nu are ocupaţie şi nici locuinţă stabilă, ceea ce a conturat nu numai gradul ridicat de pericol social al faptei comise de către inculpat, dar şi periculozitatea acestuia, generată şi de antecedentele sale penale.
Împotriva Deciziei nr. 198 din 06 august 2013, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul P.F. care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor atacate, şi rejudecând cauza schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul P.F. prin raportare la dispoziţiile art. 3852 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
In cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 6 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în tennenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385 alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, susţinând că trebuie reţinute dispoziţiile art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., fapta încadrându-se în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte şi nu în infracţiunea de omor calificat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că această critică se încadrează formal în cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., însă este nefondată.
Fapta reţinută în sarcina inculpatului P.F., astfel cum a fost stabilită prin sentinţa de condamnare şi, de altfel, recunoscută în totalitate de către inculpat, care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., corespunde normei de incriminare a faptei de omor calificat prevăzută în art. 174-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Modul în care inculpatul a acţionat, aplicând victimei, lovituri repetate în zonele toracelui, abdomenului şi în zona feţei, ca şi urmarea produsă, corespund atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv infracţiunii de omor calificat, şi nu infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, fiind dovedită împrejurarea că inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţia indirectă de a produce moartea victimei, şi nu cu intenţia de a lovi.
Trebuie precizat că, în temeiul art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, tară să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, Înalta Curte apreciază că individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţele de fond şi apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.
Din oficiu, analizând critica în mod strict prin raportare la cazul de casare invocat, dar şi al aplicării art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 C. pen. privind efectul circumstanţelor atenuante, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în limite legale.
Faţă de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefoiidat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva Deciziei penale nr. 198 din 06 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Potrivit art. 385 alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată va deduce pentru inculpatul P.F., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 decembrie 2012 la 8 noiembrie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. Împotriva Deciziei penale nr. 198 din 06 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 decembrie 2012 la 8 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3467/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 3473/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
