ICCJ. Decizia nr. 3570/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3570/2013
Dosar nr. 22439/109/2012
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 136 din 14 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D.N.C., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a dispus restituirea către inculpat a unei cutii de stup ridicată la data de 30 mai 2012 de către organele de poliţie potrivit procesului verbal întocmit la aceeaşi dată (fila 83 dosar urmărire penală).
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 18 iulie 2012, a fost înregistrat la această instanţă rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, de trimitere în judecată în stare de libertate a inculpatului D.N.C., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul D.N.C. care, la datele de 05 mai 2012 şi 25 mai 2012, în calitate de agent principal de poliţie în cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, desemnat ca poliţist rutier prin dispoziţia nr. 50 din 28 august 2008 a I.G.P.R, i-a pretins denunţătorului S.S.C. un roi de albine, pentru a nu-i aplica sancţiunea contravenţională prevăzută de lege, pentru defecţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu la sistemul de lumini al autoturismului, condus de către denunţător la data de 05 mai 2012.
În cadrul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut săvârşirea faptei, s-au luat declaraţii denunţătorului S.S.C. la două termene consecutive (la cererea expresă a acestuia, în ceea ce priveşte a doua declaraţie), au fost audiaţi martorii C.G.D. şi P.A.C., s-au solicitat relaţii de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, privind preţul unui roi pe faguri şi de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se înainta procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre S.S.C. din zilele de 29 şi respectiv 30 mai 2012 şi s-au dispus acte în circumstanţiere.
Coroborând probele administrate în cadrul cercetării judecătoreşti cu cele de la urmărirea penală, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul îndeplinea funcţia de agent principal de poliţie în cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, alături de martorul C.G.D., cu aceeaşi funcţie.
La data de 5 mai 2012, seara, denunţătorul S.S.C. se deplasa cu autoturismul cu numărul de înmatriculare x, în comuna Lunca Corbului, judeţul Argeş, iar în faţa postului de poliţie din comună, a fost oprit de lucrătorul de poliţie C.G.D. care i-a semnalat că are o defecţiune la sistemul de lumini, lucru pe care denunţătorul îl cunoştea.
Martorul C. i-a cerut denunţătorului să-i prezinte actele la control, şi, potrivit susţinerilor acestuia, el i le-a înmânat, iar după o examinare scurtă i le-a restituit, păstrându-i doar certificatul de înmatriculare şi permisul de conducere.
Denunţătorul a declarat în faţa instanţei că martorul C. l-a întrebat de mai multe ori, „cum o rezolvăm”, referindu-se la neregula descoperită, iar el i-a răspuns să-şi facă datoria.
În continuare martorul C. i-a spus denunţătorului că are un coleg care se pricepe la albine şi a plecat în sediul poliţiei, după care s-a întors însoţit de colegul său, respectiv inculpatul D.N.C., şi tot martorul C., ci nu inculpatul, i-a spus denunţătorului „avem mai multe cutii goale, nu vreţi să ni le umpleţi ?”, aşa cum a precizat denunţătorul în cea de-a doua declaraţie.
Tot denunţătorul a făcut precizarea că inculpatul nu l-a condiţionat în nici un moment, în sensul că îi vor fi restituite actele dacă îi va da pe degeaba un roi de albine, iar denunţătorul a tras această concluzie a condiţionării din faptul că inculpatul nu l-a întrebat de preţul unui roi de albine şi, a declarat în continuare denunţătorul, şi dacă l-ar fi întrebat, tot nu ar fi putut să precizeze, pentru că preţul diferă în funcţie de mărimea familiei de albine.
De asemenea, din declaraţiile denunţătorului rezultă că acesta nu ştia să-i precizeze nici numărul de rame pentru că niciodată nu a intenţionat să-i dea respectivul roi de albine, iar după ce a făcut denunţul la poliţie, potrivit instrucţiunilor primite, cu atât mai mult nu i-a mai spus, pentru că trebuia „să urmeze paşii stabiliţi de autorităţi”.
Denunţătorul a precizat că inculpatul l-a întrebat dacă poate să-i dea un roi de albine, însă nu i-a precizat în mod expres că-l vrea pe degeaba, dar el a crezut că nu vrea să i-l plătească, pentru că nu a pomenit nimic de preţ.
În declaraţiile pe care denunţătorul le-a dat în faţa instanţei de judecată, acesta a făcut următoarele precizări:
Martorul C. i-a spus „mai amical” să-şi remedieze defecţiunea la far, dar până să iasă în stradă şi inculpatul;
În seara în care a fost oprit şi după ce a purtat discuţia despre roiul de albine, inculpatul nu a discutat nimic cu denunţătorul în legătură cu o eventuală amendă, mai concret, nu l-a condiţionat, spunându-i că dacă îi dă un roi de albine, nu va mai fi amendat;
Când inculpatul şi denunţătorul s-au întâlnit în parcarea supermarketului „R.”, după ce inculpatul i-a dat cutia goală în care urma să fie puse ramele cu albine, i-a spus denunţătorului referitor la prezumtiva amendă să stea liniştit, că s-a rezolvat din seara aceea şi nici în seara respectivă şi nici când s-au întâlnit în parcare, inculpatul nu i-a făcut vreo condiţionare în acest sens;
Niciodată inculpatul nu a făcut legătura între posibila amendă şi prezumtiva oferire a unui roi de albine, necondiţionându-l în mod expres în acest sens, ci doar denunţătorul a perceput acest lucru şi asta, pentru faptul că nu l-a întrebat care este preţul unui roi de albine.
La sugestia ofiţerilor D.G.A., denunţătorul, când s-a întâlnit cu inculpatul pentru a prelua cutia goală, a încercat să detalieze discuţia cu privire la momentul în care s-a efectuat controlul de către agentul de circulaţie, însă inculpatul i-a spus că nu va primi amendă, dar fără alte precizări.
Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că toate actele i-au fost înapoiate denunţătorului de către martorul C. chiar în seara în care a fost oprit în circulaţie, pentru a i se semnala defecţiunea la unul din faruri şi că ofiţerul de poliţie nu i-a vorbit de nici o amendă.
Din convorbirile telefonice interceptate la date de 25 mai 2012, ora 09:23.31 şi respectiv ora 10:59:33, dintre denunţător şi inculpat, instanţa de fond a constatat, că acesta din urmă i-a propus primului să-i plătească „ benzina şi tot ce mai trebuie”şi au purtat o discuţie şi despre preţul unei familii de albine. Astfel, inculpatul l-a întrebat pe denunţător cu cât a cumpărat o familie de albine, iar la răspunsul primit, inculpatul a precizat: „3.000.000 ? Foarte bine”. Ba, mai mult, inculpatul i-a spus: „Am găsit şi eu pe cineva, e bine 4.000.000 …. Ihi, foarte bine, foarte bine ca preţ”.
Din coroborarea probelor administrate, instanţa de fond a apreciat, că nu s-a putut face dovada săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de luare de mită.
Prima instanţă a apreciat, că dincolo de faptul că nu inculpatul era organul constatator a unei eventuale contravenţii, pentru a se putea interpreta că a condiţionat neaplicarea unei amenzi de primirea unei familii de albine pentru a se putea vorbi de infracţiunea de luare de mită, nici una din probe nu dovedeşte că acesta i-ar fi cerut denunţătorului să-i ofere gratis o familie de albine pentru a interveni pe lângă colegul său, martorul C., să nu-i aplice amendă, pentru a putea analiza eventualitatea unei infracţiunii de trafic de influenţă.
Martorul C. nu a făcut vorbire de nici o amendă, i-a restituit imediat denunţătorului toate actele şi l-a sfătuit să remedieze defecţiunea constatată.
După această împrejurare, denunţătorul a fost întrebat de către martorul C. dacă îi „poate ajuta cu nişte familii de albine”, dar în nici un moment acestuia nu i s-a sugerat că numai aşa nu va fi amendat.
Este adevărat că inculpatul nu l-a întrebat în mod expres pe denunţător cât costă o familie de albine, însă, instanţa de fond a apreciat că, din moment ce s-a oferit să-i plătească „benzina şi tot ce o mai trebui” şi a discutat cu el de preţul unei familii de albine, arătându-se mulţumit de suma de 3.000.000, ba chiar 4.000.000 lei (vechi), se subînţelege că ştia la ce preţ să se aştepte şi, mai mult, l-a şi acceptat.
De altfel, din declaraţia denunţătorului rezultă că după convorbirea telefonică din dimineaţa zilei de 25 mai 2012, procurorul de caz a considerat că sunt suficiente probe pentru a-l învinovăţi pe inculpat şi astfel a luat hotărârea să nu mai organizeze flagrantul în momentul predării - primirii cutiei cu familia de albine în ea.
Procedând astfel, instanţa de fond a constatat, că s-a lăsat loc la interpretări şi-şi pune întrebarea firească dacă nu cumva, tocmai disponibilitatea inculpatului de a achita „benzina şi tot ce mai trebuie” a determinat hotărârea de a nu se mai organiza flagrantul?
Un aspect ce, de asemenea, nu trebuie ignorat, este profilul psihic şi moral al denunţătorului, care a solicitat să i se ia şi a doua declaraţie în faţa instanţei, precizând că, datorită unei afecţiuni la ficat, el are o permanentă stare de oboseală şi confuzie, fiindu-i greu să-şi amintească cu exactitate evenimentele petrecute, iar convingerea asupra intenţiilor inculpatului, şi-a format-o pe simple presupuneri, deducţii, bazate pe o logică numai de el cunoscută.
Tot din declaraţiile denunţătorului, instanţa de fond a constatat că, cel puţin după efectuarea denunţului, acesta a acţionat „la sugestia ofiţerilor DGA”, convins că „trebuie să urmeze paşii stabiliţi de autorităţi”, lucru absolut regretabil şi de neînţeles pentru instanţă, în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a unei anchete penale.
În plus, din declaraţia inculpatului rezultă că i-a precizat procurorului care l-a anchetat că are asupra lui banii pentru a plăti roiul de albine, însă acesta i-a spus că nu prezintă importanţă.
Întreaga anchetă penală s-a desfăşurat pe baza unor presupuneri şi, din păcate, atât denunţătorul, cât şi organele de cercetare penală, s-au influenţat reciproc, însuşindu-şi de la unii la alţii diferite supoziţii, deducţii, toate acestea determinând pentru ambele părţi o regretabilă grabă şi superficialitate în conturarea convingerii existenţei infracţiunii de luare de mită din partea inculpatului D.N.C.
Instanţa de fond nu şi-a însuşit acuzaţiile aduse inculpatului prin rechizitoriu şi a constatat că probele administrate în cauză, atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti, conduc la convingerea inexistenţei faptei de luare de mită.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului D.N.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dispunându-se restituirea către inculpat a unui stup ridicat la data de 30 mai 2012 de către organele de poliţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, susţinând motivele de nelegalitate şi netemeinicie, bazate pe greşita achitare a inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., prima instanţă apreciind în mod eronat că fapta de luare de mită comisă de inculpatul D.N.C., nu există.
Prin decizia penală nr. 50 din 25 aprilie 2013 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş împotriva sentinţei penale nr. 136 din 14 februarie 2013 a Tribunalului Argeş.
A desfiinţat, în parte, sentinţa şi rejudecând, a schimbat temeiul achitării inculpatului din art. 10 lit. a) C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal de 10 zile, prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul D.N.C.
Critica formulată de parchet vizează schimbarea situaţiei de fapt reţinută în cauză şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, în susţinerea acestor critici invocând dispoziţiile art. 3859pct. 172 C. proc. pen.
Critica formulată de recurentul inculpat vizează schimbarea temeiului juridic al achitării în art. 10 lit. a) C. proc. pen., în susţinerea acestei critici invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 13 C. proc. pen.
Analizând decizia penală atacată în raport de dispoziţiile art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de recurs analizează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de 3859 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de parchet şi inculpat sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte aminteşte că decizia penală nr. 50/ A împotriva căreia parchetul şi inculpatul au declarat recurs, a fost pronunţată la data de 25 iunie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, lege prin care a fost modificat conţinutul art. 3859 C. proc. pen., prin abrogarea unor cazuri de casare şi prin modificarea conţinutului cazurilor de casare rămase în vigoare.
În cauza dedusă judecăţii, parchetul solicită condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, invocând în susţinerea recursului dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172C. proc. pen. se referă la situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Nici una din aceste situaţii reglementate de dispoziţiile legale evocate nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii.
Parchetul critică modul de interpretare a probelor administrate în cauză, ori, din acest punct de vedere, apreciază Înalta Curte că nu poate supune analizei acest motiv de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., caz de casare care se referă doar la ”chestiuni de drept”, iar greşita achitarea inculpatului, ca atribut exclusiv al instanţei de judecată, nu constituie o astfel de chestiune de drept care să fie aptă să atragă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Nici critica formulată de recurentul inculpat prin care solicită schimbarea temeiului juridic al achitării nu poate fi pusă în discuţie prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen. Chiar şi în cazul unei analize a deciziei recurate sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de apel este temeinică şi legală.
Din expunerea de motive a Legii nr. 2/20013 rezultă că una din necesităţile ce au determinat emiterea acestei legi a fost transformarea Înaltei Curţi în Curte de Casaţie, astfel încât este lipsit de sens de a proroga incidenţa unor cazuri de casare asupra unor probleme ce exced conţinutului acestora.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet şi de inculpat, conform dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul D.N.C. împotriva deciziei penale nr. 50/ A din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3568/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3706/2013. Penal → |
|---|
