ICCJ. Decizia nr. 3592/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3592/2013
Dosar nr. 1833/85/2010
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 20 din 07 februarie 2012 a Tribunalului Sibiu pronunţată în Dosarul nr. 1833/85/2010 în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.Ş. din complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune, faptă prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a), art. 34, art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului V.Ş. urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.F., din instigare la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 65 alin. (2) C. pen. l-a condamnat la:
- pedeapsa închisorii de 10 ani şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a condamnat inculpata P.M. la pedeapsa închisorii de 4 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii continuate de complicitate la înşelăciune.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa închisorii de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a), art. 34, art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatei drepturile civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatei pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare în condiţiile art. 862 C. pen., impunând inculpatei următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă, în baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei prev. de art. 864 C. pen., în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate s-a suspendat şi pedeapsa accesorie.
Sub aspectul laturii civile în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. a obligat inculpaţii, în solidar, la plata către partea civilă E.R.S. IFN SA cu sediul în Bucureşti, a sumei de 333.143 RON, cu titlu de despăgubiri materiale.
A dispus anularea adeverinţelor de venit falsificate aflate la dosar urmărire penală, cu obligarea fiecărui inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 3.300 RON, din care 300 RON reprezintă onorariul avocaţilor desemnaţi din oficiu la fond pentru fiecare inculpat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, pe parcursul anului 2007, inculpaţii V.Ş. şi C.F., profitând de naivitatea unor persoane cu stare financiară precară, le-a propus încheierea anumitor contracte de credit pentru achiziţionarea de telefoane mobile, în sistem rate, de la magazinul SC E.G. SRL din Mediaş, cărora le furnizau documente care atestau date false privind calitatea acestora de angajaţi şi privind salariul avut, asigurându-i că nu vor fi nevoiţi să achite ratele aferente creditelor. Modalitatea de comitere a faptelor s-a bazat pe procedura achiziţionării de telefoane mobile, în sistem rate, practicată de magazinul SC E.G. SRL Mediaş în care solicitantul alegea din magazin telefoanele pe care le dorea să le achiziţioneze în sistem rate, prezenta apoi referentului de rate, iar ulterior prin transmitere electronică, formularul astfel completat, era transmis instituţiei financiare colaboratoare E.R.S. IFN SA, B.F. IFN - care verifica solvabilitatea. În cazul în care banca îşi dădea acceptul de acordare a creditului, se întocmea dosarul de creditare, cu menţiunea că aceste două documente se semnau personal de solicitantul creditului, după care se trimiteau băncii care emitea cardul. Produsul astfel achiziţionat era remis clientului care plătea ratele la banca emitentă şi, în funcţie de valoarea bunurilor achiziţionate şi veniturile declarate, primea un card E.F.G. IFN SA pe care mai avea un disponibil bănesc pe care îl putea utiliza, iar magazinul emitea şi o factură pentru produsul achiziţionat, care era înaintată cu dosarul de credit.
A mai reţinut că inculpaţii V.Ş. şi C.F. au racolat de pe raza municipiului Mediaş şi a localităţilor limitrofe (Copşa Mică, Târnava, Brateiu, Bazna), persoane fără ocupaţie, cu stare financiară precară, de etnie rromă, de cele mai multe ori fără pregătire şcolară, uneori cu afecţiuni psihice, cărora le-au solicitat buletinul de identitate şi le-a promis sume cuprinse între 150 - 400 RON, dacă erau de acord să achiziţioneze telefoane mobile în sistem rate, spunându-le acestora că, după contractarea creditelor nu vor trebui să achite aceste rate, iar bunurile contractate vor fi luate de membrii grupării. Alteori, inculpaţii au promis persoanelor racolate că în schimbul contractării creditelor, vor fi încadraţi în muncă în firmele unde aceştia pretindeau, în mod mincinos că sunt patroni, iar în unele situaţii au sustras buletine de identitate, pe care le-au utilizat pentru încheierea unor contracte de credit în numele titularilor, după ridicarea produselor trimiţând buletinele la adresele titularilor. Concret, înainte de intrarea în incinta magazinului, persoanele racolate erau instruite de către inculpatul V.Ş. sau inculpatul C.F., să nu vorbească sau să adreseze întrebări angajaţilor magazinului de telefonie mobilă, ci doar să semneze în locurile care le vor fi indicate de către aceştia.
Adeverinţele de salariu au fost completate cu datele reale ale unor societăţi comerciale de pe raza municipiului Mediaş, pe care au fost aplicate ştampile false, iar numerele de telefon atât ale societăţii, cât şi ale clienţilor erau false şi aparţineau unor membrii ai grupării infracţionale care confirmau angajaţilor băncii autenticitatea celor redactate în cuprinsul adeverinţelor, respectiv calitatea de angajat şi cuantumul trecut pe adeverinţă.
În această modalitate, inculpaţii V.Ş. şi C.F. au racolat peste 65 de persoane şi le-a propus să achiziţioneze bunuri în rate în schimbul unor sume de bani, cuprinse între 100 şi 300 RON, promiţându-le totodată că nu vor avea nicio obligaţie de plată a ratelor. Alteori, inculpaţii le-a solicitat martorilor actul de identitate pentru a le găsi locuri de muncă.
Prin modalitatea în care au acţionat inculpaţii au cauzat E.R.S. IFN SA un prejudiciu în sumă de 333.143 RON, pentru care s-a constituit parte civilă în cauză.
Audiată în faţa instanţei, inculpata P.M. a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., solicitare apreciată ca fiind întemeiată de către instanţă.
Prima instanţă a reţinut că analiza actelor şi lucrărilor dosarului a relevat că inculpaţii C.F. şi V.Ş., au conceput un plan, în scopul obţinerii unor venituri substanţiale ilicite prin achiziţionarea de telefoane mobile de la magazinul SC E.G. SRL Mediaş şi revânzarea ulterioară a acestora. Întrucât acest magazin a practicat un sistem de vânzare a telefoanelor mobile în rate, pe baza buletinului de identitate şi a unei adeverinţe de salariu, cei doi inculpaţi au racolat persoane cu situaţie materială precară, cărora le-au oferit bani, i-au dus cu autoturismul la acel magazin şi le-au dat asigurări că nu vor avea nicio obligaţie să plătească rate.
Aceste asigurări date de inculpat au fost de natură a convinge martorii să semneze acele contracte, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei erau rude sau cunoscuţi ai inculpatului, iar marea lor majoritate nu ştiau să citească, nu au fost înştiinţaţi despre natura obligaţiilor asumate, iar sumele de bani oferite de inculpaţi erau în măsură să întregească veniturile infime pe care le aveau martorii la acel moment.
În alte împrejurări, inculpaţii au restituit buletinele martorilor, comunicându-le faptul că cererile de creditare formulate în numele lor nu au fost aprobate, cum este cazul martorilor B.I., M.I., S.E., iar, în alte rânduri, inculpaţii au folosit buletine de identitate pierdute sau sustrase, încheind contracte de credit pe numele titularilor, aşa cum este cazul martorilor B.A. şi Z.P.I.
O altă modalitate de inducere în eroare a martorilor a constat în promisiunea făcută martorilor că vor fi angajaţi la diferite societăţi comerciale, astfel că martorii erau determinaţi să predea inculpaţilor actele de identitate care erau folosite la încheierea unor contracte de credit, aşa cum a fost cazul martorilor M.G., P.D., P.M., P.C.
În toate cazurile, inculpaţii s-au preocupat de procurarea unor adeverinţe de venituri false, pe numele martorilor, pentru a facilita obţinerea creditelor. Astfel, inculpata P.M. a completat adeverinţe de venituri tipizate care păreau că sunt emise de diverse societăţi, precum SC S.C.M. SRL, SC A. SRL, SC N. SRL, SC P. SRL, SC C. SRL, SC R.M. SRL, SC M.C. SRL, SC C.O. SRL, SC P.A. SRL, SC H. SRL, ştampilele aplicate pe aceste adeverinţe fiind falsificate. Sub acest aspect, este relevant raportul de constatare ştiinţifică grafoscopică din 06 aprilie 2009 care a atestat faptul că scrisul de mână cu care au fost completate aceste adeverinţe aparţine inculpatei P.M. aspect recunoscut de inculpată atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei.
Aceste aspecte au fost recunoscute de inculpata P.M., atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, dar şi de inculpatul C.F., audiat în faza de urmărire penală. De asemenea, analiza comparativă a impresiunilor ştampilelor aplicate pe aceste adeverinţe cu cele puse la dispoziţie de societăţile comerciale au relevat faptul că aceste ştampile au fost falsificate. În acelaşi sens sunt şi datele furnizate de I.T.M. Sibiu care confirmă faptul că persoanele înscrise pe aceste adeverinţe de venit nu figurează ca angajate ale societăţilor comerciale menţionate. Actele de identitate ale persoanelor racolate de inculpatul V.Ş. de inculpatul C.F. erau aduse de aceştia la domiciliul inculpatei P.M., unde aceasta completa rubricile unor formulare reprezentând adeverinţe de venit cu datele de identificare ale unor societăţi comerciale notate de inculpat pe hârtie. De asemenea, inculpatul V.Ş. a dictat datele falşilor angajaţi de pe buletinele de identitate pe care le avea asupra sa şi a imitat semnăturile reprezentanţilor acestor societăţi pe o coală de hârtie pentru ca inculpata P. să execute respectivele semnături pe adeverinţele de venit. Apoi, adeverinţele de salariu au fost ştampilate de inculpat şi folosite la încheierea contractelor de creditare.
În aceste condiţii, prima instanţă a reţinut că inculpatul V.Ş. se face vinovat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, acesta determinând-o pe inculpata P.M. să contrafacă scrierea şi subscrierea adeverinţelor de venit, acestea fiind predate magazinului SC E.G. SRL Mediaş, pentru obţinerea unor contracte de credit pentru telefoane mobile, faptă prev. şi ped. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A mai reţinut că inculpatul V.Ş. l-a însoţit pe C.F. la magazinul din Mediaş, conducând autoturismul cu care s-au deplasat martorii, şi le-a solicitat să nu discute cu angajaţii magazinului şi să nu pună întrebări, îndrumându-i în legătură cu modul de semnare a contractelor, achitându-le martorilor diverse sume de bani pentru a semna contractele de vânzare-cumpărare.
Sub aspectul laturii obiective, activitatea concretă desfăşurată de cei doi inculpaţi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a constat în racolarea unui număr mare de persoane convingându-i, sub diferite pretexte, să le predea actele de identitate, să se deplaseze la magazinul SC E.G. SRL Mediaş şi să semneze contracte de vânzare-cumpărare pentru telefoane mobile în rate, predându-le martorilor diverse sume de bani pentru a-i convinge să facă acest lucru.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că actele materiale desfăşurate de cei doi inculpaţi se circumscriu laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune în convenţii, acţiunea de inducere în eroare fiind concretizată în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, aceea că martorii sunt angajaţi ai diferitelor societăţi comerciale şi au posibilităţi financiare de a achita ratele, creându-se astfel o falsă reprezentare a realităţii. Această activitate de inducere în eroare a avut ca rezultat paguba produsă E.R.S. IFN SA.
Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, urmărind ca, prin activitatea de inducere în eroare să obţină, pentru sine, foloase materiale injuste pentru ei, şi nu pentru martori, şi nu au acţionat cu intenţia de a-i determina pe martori să comită o înşelăciune pentru a obţine foloase materiale injuste, activitatea lor se priveşte ca fiind aceea a unor coautori la infracţiunea de înşelăciune, şi nu de instigatori sau complici, motiv pentru care, prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a faptelor celor doi inculpaţi, din complicitate, respectiv instigare la infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapta având caracter continuat în timp, fiind săvârşite 85 acte materiale în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere numărul mare de acte materiale (85 acte materiale), amploarea activităţii infracţionale dată de numărul mare al martorilor determinaţi să încheie aceste contracte, valoarea mare a prejudiciului, împrejurările comiterii faptei (prin inducerea în eroare a unor persoane fără pregătire şcolară, cu venituri modeste, prin determinarea acestora în baza unor sume de bani predate, şi prin folosirea unor adeverinţe de venituri false), dar şi atitudinea procesuală a inculpaţilor, care, din faza de urmărire penală s-au sustras urmăririi penale, nefiind cunoscută locaţia lor actuală, şi nu au acoperit nici măcar parţial prejudiciul produs.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu care a invocat greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate celor doi inculpaţi raportat la natura şi gravitatea faptei, iar cu privire la inculpata P.M. a critica sentinţa sub aspectul nelegalităţii, apreciind că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele legale, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a apreciat-o ca fiind prea blândă.
Inculpatul V.Ş. a criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii solicitând efectuarea unei expertize pentru stabilirea corectă a valorii prejudiciului cauzat părţii civile. La data de 26 iunie 2012 a fost admisă cererea privind efectuarea unui raport de expertiză contabilă pentru stabilirea cuantumului concret al prejudiciului şi precizarea dacă s-a achitat sau nu parte din prejudiciu, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză prejudiciul cauzat prin cele 85 de contracte încheiate prin înşelarea persoanelor este de 182.696,70 RON şi, de asemenea, acesta nu a fost achitat parţial sau total de către niciunul dintre inculpaţii din cauză.
Prin decizia penală nr. 5/A din 16 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi de inculpatul V.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 07 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi prin extinderea efectelor acestora şi cu privire la inculpaţii C.F. şi P.M. a fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus:
- schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul V.Ş. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) C. pen.;
- schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul C.F. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) C. pen. şi
- schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnată inculpata P.M. din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.Ş. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pe care a contopit-o cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza dispoziţiilor art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată pe care a menţinut-o, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea i dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2), art. 65 alin. (2) C. pen. şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpata P.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pe care a contopit-o cu pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată în baza dispoziţiilor art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe care a menţinut-o, stabilind ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani aplicată inculpatei pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 14, 346 C. proc. pen. a obligat inculpaţii în solidar la plata către partea civilă E.R.S. IFN SA cu sediul în Bucureşti, a sumei de 182.696,70 RON pentru cele 85 contracte de credit (conform raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert B.D.R.D. în apel).
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate şi a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
A reţinut ca fondată critica Parchetului privind aplicare unei pedepse nelegale inculpatei P.M. în condiţiile reţinerii prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
Totodată, a apreciat ca fiind fondate criticile inculpatului V.Ş. sub aspectul încadrării juridice dată faptelor de înşelăciune în forma autoratului şi instigării, în raport de concluziile raportului de expertiză contabilă, constatând că se impune înlăturarea formei calificate prev. de alin. (5) al art. 215 C. pen. - consecinţe deosebit de grave.
Încadrarea juridică corectă a faptelor priveşte stabilirea concordanţei depline între fapta săvârşită de inculpată şi norma penală specială care încriminează acea faptă, precum şi în raport cu dispoziţiile penale generale aplicabile faptei comise. Prin urmare, încadrarea juridică temeinică şi legală implică, în primul rând şi în mod obligatoriu, stabilirea exactă a situaţiei de fapt.
Astfel, potrivit expertizei efectuată în cursul urmăririi penale, cuantumul prejudiciului dovedit, în mod real şi complet este de 182.000 RON, fapt ce impune înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen.
Inculpatul-apelant V.Ş. a susţinut că nu s-a făcut în cauză dovada producerii prin infracţiune a unei pagube materiale mai mari de 200.000 RON. Or, partea vătămată s-a constituit iniţial parte civilă în cauză cu suma de 333.143,00 RON, pentru ca, ulterior, prin expertiza efectuată în cursul judecării apelului să se stabilească prejudiciul de 182.696,70 RON. Rezultă aşadar că, prin infracţiune, s-a produs o pagubă materială ce nu depăşeşte plafonul de 200.000 RON stabilit prin art. 147 C. pen., aşa încât, încadrarea juridică a faptelor, cu referire la reţinerea alin. (5) al art. 215 C. pen., s-a impus a fi schimbată prin înlăturarea dispoziţiilor art. 215 alin. (5) C. pen. (limitele de pedeapsă de la 10-20 ani prin noua încadrare devin între 3-15 ani).
Tragerea la răspundere penală a celor trei inculpaţi şi, pe cale de consecinţă, şi tragerea la răspundere civilă a acestora priveşte regulile referitoare la stabilirea elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina şi a celor referitoare la repararea pagubei, aşa cum sunt prevăzute de C. pen. şi legea civilă.
Pe de altă parte, a reţinut că corespunzător acestei încadrări juridice a faptelor în infracţiunea de înşelăciune în forma calificată, dar cu înlăturarea consecinţei deosebit de grave, corelativ şi obligaţia de dezdăunare se va stabili în raport cu noua încadrare.
Având în vedere că în cauză intimaţii inculpaţi C.F. şi P.M. nu au exercitat calea de atac a apelului, a nu extinde efectele pozitive ale schimbării încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune fără consecinţa deosebit de gravă ar avea semnificaţia menţinerii unei agravări a situaţiei acestora. Aşa fiind, instanţa de prim control judiciar a extins efectele şi pentru cei doi inculpaţi, iar la stabilirea pedepselor şi a modalităţii de executare a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.
În acest context, examinând cauza în raport cu noua încadrare juridică a aplicat inculpatei P.M. o pedeapsă în cuantum de 3 ani închisoare, iar ca modalitate de executare a apreciat că suspendarea sub supraveghere se constată este potrivită şi corespunde scopului pedepsei astfel cum a fost stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
A reţinut că în mod justificat prima instanţă a valorificat recunoaşterea inculpatei în procesul de individualizare al pedepsei şi având în vedere circumstanţele personale ale acesteia (lipsa antecedentelor penale), contribuţia infracţională (complice), a menţinut modalitatea de executare în condiţiile art. 861 C. pen.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii V.Ş. şi C.F. a apreciat că aplicarea unor pedepse de câte 4 ani închisoare, în regim de executare, în raport cu noua încadrare juridică a faptei prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. corespunde scopului preventiv educativ al pedepsei astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii C.F. şi V.Ş. criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând în drept, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 18 şi 21 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul C.F., întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 21 şi 18 C. proc. pen., a criticat ambele hotărâri sub aspectul greşitei sale condamnări, arătând că a lipsit de la judecata în apel şi nu a putut să-şi propună probe, iar probele administrate nu au dovedit vinovăţia sa, singurul vinovat fiind coinculpatul V.Ş., solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Inculpatul V.Ş. circumscris cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., întrucât faptei îi lipseşte pericolul social al unei infracţiuni având în vedere expertiza efectuată în cauză care a constatat lipsa prejudiciului.
În subsidiar, în susţinerea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 3859 pct. 14, 18 şi 21 C. proc. pen., cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt legale şi temeinice iar recursurile declarate de inculpaţii C.F. şi V.Ş. ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:
1. Referitor la criticile inculpatului C.F. întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 21 C. proc. pen., Înalta Curte nu le va analiza, având în vedere limitele în care poate fi judecat recursul declarat de inculpat.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele împotriva cărora persoanele prev. în art. 362 C. proc. pen. nu au folosit calea de atac a apelului ori acesta a fost retras, atunci când legea prevede această cale de atac. De la această regulă există şi o excepţie, în sensul că împotriva deciziilor pronunţate în apel se poate declara recurs de către persoanele menţionate în art. 362 C. proc. pen., chiar dacă nu au folosit calea de atac a apelului, dacă prin decizia pronunţată în apel s-a modificat soluţia din sentinţă şi numai cu privire la acea modificare. Prin urmare, în această ipoteză exercitarea recursului este limitată numai la modificările aduse sentinţei ca urmare a admiterii apelului declarat de către una dintre persoanele prev. de art. 362.
În cauză, sentinţa instanţei de fond a fost modificată ca urmare a admiterii apelului declarat de inculpatul V.Ş. şi au fost extinse efectele apelului şi cu privire la inculpaţii C.F. şi P.M., dar numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, fiind aplicate inculpaţilor pedepse într-un cuantum mai redus, iar în cazul inculpatei P. fiind menţinute dispoziţiile art. 861 C. pen. în ceea ce priveşte modalitatea de executare.
Ca atare, inculpatul C.F. era îndreptăţit la decalarea căii de atac a recursului, dar numai în limitele în care a fost modificată sentinţa de către instanţa de prim control judiciar. Or, criticile invocate de recurent în cadrul cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 21 C. proc. pen. exced acestor modificări aduse de către instanţa de apel hotărârii primei instanţe şi, în consecinţă, nu vor fi analizate de către instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat privind greşita individualizare judiciară a pedepsei, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este neîntemeiată.
Astfel, examinând modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate - sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare - constată că, în cauză, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare din perspectiva finalităţii preventive a sancţiunii penale indicată de legiuitor în art. 52 C. pen., apreciind în mod corespunzător pericolul social al faptei, împrejurarea şi modalitatea de săvârşire a acesteia, acordând eficienţa cuvenită circumstanţelor personale ale inculpatului chiar dacă nu le-a dat valenţă juridică în condiţiile art. 74 lit. a) C. pen., însă l-a valorificat în procesul individualizării sancţiunii aplicate pe care a orientat-o spre minimul special prevăzut de lege.
Înalta Curte, în baza propriului examen, raportat la natura şi gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului C.F., gradul de pericol social concret al faptei determinat de forma agravată şi caracterul continuat, consecinţele produse, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, reţine că atât prin cuantum (4 ani închisoare), cât şi prin modalitatea de executare - în regim privativ de libertate - sancţiunea aplicată corespunde scopului preventiv-educativ al pedepsei, iar o reducere a cuantumului, astfel cum a solicitat recurentul, nu ar fi justificată.
Pentru aceste considerente, urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat.
2. Neîntemeiate sunt şi criticile recurentului inculpat circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În legătură cu infracţiunile de înşelăciune în formă agravată şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise de inculpatul V.Ş., Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanţe, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt în concordanţă cu dispoziţiile art. 6 şi art. 62 C. proc. pen., vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor, respectiv înşelăciune în convenţii în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Din probatoriile administrate rezultă că, în cursul anului 2007, inculpatul V.Ş. împreună cu inculpatul C.F. au indus în eroare 65 de persoane din municipiul Mediaş şi localităţi limitrofe, cu posibilităţi financiare limitate şi care făceau parte din etnia rromă, să încheie contracte de vânzare-cumpărare în rate a unor telefoane mobile de la magazine specializate, pentru sume cuprinse între 100-400 RON, promiţându-le că nu vor fi nevoiţi să achite ratele şi că vor fi angajaţi la societăţile deţinute de inculpaţi şi în numele cărora au emis adeverinţele ce atestau calitatea părţilor vătămate de angajaţi şi a veniturilor obţinute de aceştia. Adeverinţele necesare obţinerii creditului erau completate cu date de identificare reale ale unor societăţi comerciale de către inculpata P.M., la instigarea inculpatului V.Ş., iar la momentul achiziţionării telefoanelor, părţile vătămate au fost instruite de către inculpaţii V.Ş. şi C.F. să nu dea prea multe detalii celor de la vânzare şi să se limiteze doar la a semna actele prezentate de aceştia. În această modalitate au fost încheiat 85 de contracte de vânzare-cumpărare.
Relevanţă sub aspect probator prezintă declaraţiile inculpatei P.M., care a recunoscut comiterea faptelor, a inculpatului V.Ş. care nu a negat comiterea faptelor, ci a contestat doar valoarea prejudiciului, declaraţiile persoanelor induse în eroare ce au calitate de martori în prezenta cauză, actele şi documentele folosite pentru obţinerea creditelor, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică care a stabilit că actele au fost completate de inculpata P.M., privind expertiza grafologică, actele puse la dispoziţie de parte civilă prin care au fost acordate acele credite.
Raportat la mijloacele de probă analizate şi prin prisma apărărilor formulate de recurentul inculpat şi argumentarea soluţiei de condamnare pronunţată de către instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit existenţa faptei, precum şi contribuţia inculpatului din punct de vedere subiectiv la comiterea infracţiunilor de înşelăciune în convenţii şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în mod corect fiind înlăturat alin. (5) al art. 215 C. pen. având în vedere că valoarea prejudiciului astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă nu depăşeşte 200.000 RON.
Deşi inculpatul V.Ş. nu a negat comiterea faptelor, în susţinerea recursului a invocat lipsa gradului de pericol social al faptelor săvârşite de acesta şi pentru care s-a dispus condamnarea de către instanţa de apel, chiar şi după schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea consecinţelor deosebit de grave.
Potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În alin. (2) al aceluiaşi articol, se prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşirea a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Prin urmare, în cazul săvârşirii unei fapte penale, indiferent că este o infracţiune de pericol sau de rezultat, se impune a fi făcută de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei o evaluare, după momentul săvârşirii acesteia, prin care să se constate dacă prezintă sau nu pericol social şi, în consecinţă, dacă constituie sau nu infracţiune.
Raportat la aceste dispoziţii legale enunţate, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de către recurent, că în mod întemeiat instanţele de fond şi apel au apreciat că faţă de modalitatea de desfăşurare a evenimentelor, - împreună cu inculpatul C.F. au racolat 65 de persoane, pe care le-au indus în eroare şi le-a determinat să încheie contracte de vânzare-cumpărare în rate a unor telefoane mobile, cunoscând că acestea nu au posibilităţi financiare, a determinat-o pe inculpat P. să completeze adeverinţe de venit şi care atestau, în mod nereal, calitatea de angajat a acestor persoane, creând astfel un prejudiciu părţii civile E.R.S. IFN SA în valoare de 182.696,70 RON, natura şi gravitatea infracţiunilor (înşelăciune în convenţii şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu un grad ridicat de pericol social), caracterul continuat al faptelor, concurenţa faptelor, aceasta prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Conduita inculpatului în cursul procesului penal şi circumstanţele personale favorabile (lipsa antecedentelor penale, situaţia familială) nu pot constitui elemente care să justifice aprecierea că s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, în condiţiile în care împrejurările comiterii faptei fac dovada că inculpatul prin modalitatea în care a acţionat a urmărit inducerea în eroare a acestor persoane şi obţinerea unor câştiguri mari într-un termen scurt.
Toate aceste elemente circumstanţiale au fost însă valorificate de către instanţa de fond în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, chiar dacă nu în contextul reţinerii dispoziţiilor art. 74 C. pen., fiind reflectate în orientarea cuantumului pedepselor aplicate spre minimul special.
Nu pot fi primite nici criticile recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. privind reducerii cuantumului acesteia şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a aplicat inculpatului V.Ş. pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar şi de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, motiv pentru care, contrar solicitării recurentului, o va menţine, atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, cât şi ca modalitate de executare.
Astfel, raportat la natura şi gravitatea faptelor, modalitatea concretă a săvârşiri lor, precum şi la circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, este o persoană integrată în societate, a avut o atitudine parţial sinceră în cursul procesului penal, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, instanţa de prim control judiciar a valorificat aceste împrejurări pozitive, dându-le eficienţa cuvenită în procesul de individualizare judiciară a pedepsei prin orientarea sancţiunilor aplicate spre minimum special prevăzut de lege şi stabilirea unei modalităţi de executare prin privare de libertate singura în măsură să răspundă exigenţelor prev. de art. 52 C. pen.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.F. şi V.Ş. împotriva deciziei penale nr. 5/A din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. constatând că inculpaţii se află în culpă procesuală îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.F. şi V.Ş. împotriva deciziei penale nr. 5/A din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3486/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3594/2013. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
