ICCJ. Decizia nr. 361/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 361/2013

Dosar nr. 3223/111/2011

Şedinţa publică din 01 februarie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 66 din 23 martie 2012, Tribunalul Bihor, în baza art. 215¹ C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul P.A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza II, b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată.

În baza art. 86¹ C. pen., ţinând seama de prev. art. 86¹ alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului P.A. - cu datele de identitate de mai sus, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu art. 86² şi 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 86⁴ şi 83 C. pen., care are drept consecinţă revocarea suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

I s-a impus inculpatului respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a) – d) C. pen., respectiv, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se prezinte trimestrial la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea acestuia sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele acestuia de existenţă.

S-a constatat că nu se mai menţine constituirea de parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 189 C. proc. pen., rap. la art. 68¹¹ din Legea nr. 51/1995 rep., cu referire la art. 5 din Protocolul nr. 113928/2008, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a onorariului apărătorului din oficiu, conf. delegaţiei de la dosar.

A reţinut tribunalul că prin rechizitoriul nr. 816/P/2010 din 02 martie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a trimis în judecată pe inculpatul P.A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în forma continuată, prev. de art. 215¹ C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

Potrivit actului de sesizare, inculpatul – în calitate de agent principal de poliţie în cadrul Biroului Poliţiei Rutiere pentru mediul urban al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor – are ca atribuţiuni de serviciu (printre altele) constatarea şi sancţionarea abaterilor cu caracter contravenţional, cât şi încasarea sumelor de bani ca urmare a aplicării sancţiunilor. Potrivit normelor legale în vigoare, în cazul încasării unor sume acestea trebuie sa fie predate gestionarului de chitanţe în aceeaşi zi, sau cel târziu în prima zi lucrătoare următoare datei încasării.

Efectuându-se verificări de rutină s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 01 septembrie 2010 inculpatul nu a făcut nici o decontare privind sumele provenite din amenzile contravenţionale încasate la întocmirea proceselor-verbale de contravenţie.

Conducerea profesională i-a cerut inculpatului să predea blocul de chitanţe însă inculpatul nu l-a prezentat, lucru ce a condus la demararea unui control asupra proceselor-verbale de contravenţie întocmite de inculpat pentru cazurile în care amenda contravenţională a fost achitată pe loc.

Din verificarea acestor înscrisuri s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 03 iulie 2010 inculpatul a emis un număr de 31 de procese-verbale de contravenţie întocmite de inculpat pentru cazurile în care amenda contravenţională a fost achitată pe loc, suma totală încasată şi nedecontată de către inculpat fiind de 2.670 lei, sumă cu care Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin rezoluţia din 27 ianuarie 2011 procurorul, ţinând seama de prev. art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpat.

Din probatoriul administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, rapoarte, documente justificative, înscrisuri întocmite în urma controlului exercitat de conducerea profesională a inculpatului, declaraţiile inculpatului, instanţa a constatat următoarele:

Inculpatul – în calitate de agent principal de poliţie în cadrul Biroului Poliţiei Rutiere pentru mediul urban al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor – are ca atribuţiuni de serviciu (printre altele) constatarea şi sancţionarea abaterilor cu caracter contravenţional, cât şi încasarea sumelor de bani ca urmare a aplicării sancţiunilor. Potrivit Ordinul M.A.I. nr. 1519/2006, în cazul încasării unor sume acestea trebuie să fie predate gestionarului de chitanţe în aceeaşi zi, sau cel târziu în prima zi lucrătoare următoare datei încasării.

Potrivit adresei nr. 6550/2010 inculpatul face parte din structurile poliţiei judiciare din data de 28 iulie 2009 şi are calitatea de poliţist rutier din data de 27 noiembrie 2009.

Activitatea agentului de poliţie a fost verificată potrivit procedurii reglementate de ordinul menţionat şi s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 01 septembrie 2010 inculpatul nu a făcut nici o decontare privind sumele provenite din amenzile contravenţionale încasate la întocmirea proceselor-verbale de contravenţie.

La 02 octombrie 2010 conducerea profesională a inculpatului a informat conducerea IPJ Bihor, fiind dispusă efectuarea verificărilor.

La 15 septembrie 2010 organul de cercetare penală din cadrul Compartimentului de control intern al IPJ Bihor s-a sesizat din oficiu pentru săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de delapidare.

Din verificarea proceselor-verbale de contravenţie întocmite de inculpat pentru cazurile în care amenda contravenţională a fost achitată pe loc s-a constatat că în perioada 20 august 2009 – 03 iulie 2010 inculpatul a emis un număr de 31 de procese-verbale de contravenţie şi a eliberat 32 de chitanţe, suma totală încasată şi nedecontată de către inculpat fiind de 2.670 lei.

Sumele trebuiau predate gestionarului de chitanţe agent şef P.A., din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere.

Au fost găsite asupra inculpatului doar un nr. de 3 chitanţe nedecontate, în condiţiile în care acesta nu a putut oferi o explicaţie serioasă cu privire la restul chitanţelor lipsă din blocul chitanţier, dar şi cu privire la lipsa sumelor.

Martorul agent şef P.A. - gestionarul de chitanţe din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, audiat în faţa instanţei a declarat că, în cazurile în care amenda contravenţională a fost achitată pe loc, agentul de poliţie emite chitanţa în dublu exemplar, originalul îl remite contravenientului iar exemplarul 2 rămâne ataşat la cotor, chitanţierul urmând a fi predat gestionarului odată cu suma încasată. Gestionarul a verificat legalitatea aplicării amenzii contravenţionale, corecta stabilire a cuantumului amenzii, şi corespondenţa sumei cu copia chitanţei. Primind suma de la agent i-a emis o chitanţă justificativă. Sumele încasate au fost consemnate în registru, însă acest lucru era efectuat de gestionarul titular de chitanţe.

Martorul a confirmat că în perioada menţionată în actul de sesizare – perioadă în care a deţinut mai întâi funcţia de înlocuitor al gestionarului de chitanţe, iar mai apoi funcţia de gestionar titular de chitanţe - inculpatul nu a predat sume sau cotorul chitanţierului.

Martorul a declarat că, la fiecare ieşire din tură, l-a întrebat pe inculpat dacă a încasat amenzi, dar că acesta a negat de fiecare dată. Martorul a arătat că acest lucru nu i-a ridicat suspiciuni deoarece în mod legal agenţii aplică amenzi care urmează a fi achitate de contravenienţi ulterior.

A declarat că, după ce a preluat funcţia de gestionar titular a ţinut evidenţa registrelor şi atunci a constatat că a trecut un an de când inculpatul nu a mai depus bani proveniţi din amenzile încasate pe loc. Inculpatul a explicat că are chitanţierul în fişet sau acasă, apoi l-a informat pe şeful profesional că l-a pierdut, lucruri ce au ridicat suspiciuni.

Martorul a verificat toate procesele-verbale întocmite de inculpat, descoperind că acestea au fost emise cu consemnarea achitării pe loc a amenzii contravenţionale, cu înscrierea numărului chitanţei eliberate în fiecare împrejurare în parte. Au existat două situaţii în care nu era înscris numărul chitanţei eliberate, astfel încât nu s-a putut stabili dacă inculpatul a încasat banii sau dacă aceştia au fost achitaţi de către contravenienţi la administraţia financiară.

Martorul a arătat că prejudiciul a fost stabilit prin totalizarea sumelor consemnate de inculpat în fiecare proces-verbal de contravenţie în care a înscris număr de chitanţă şi suma.

Inculpatul nu a înţeles să se folosească de judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 320¹ C. proc. pen., acesta declarând explicit că nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni.

Audiat fiind, inculpatul nu a putut prezenta explicaţii rezonabile privind lipsa documentelor justificative şi lipsa sumelor, apărându-se ori prin faptul că nu cunoaşte norma legală care reglementează încasarea amenzilor, ori că persoane neidentificate i-ar fi sustras înscrisurile justificative din propriul fişet.

Ulterior a recunoscut că a încasat sumele nedecontate dar că nu îşi aduce aminte ce a făcut cu banii.

Reaudiat în faţa instanţei inculpatul a declarat că în orice împrejurare în care a încasat sume provenind din amenzi contravenţionale le-a predat la gestionar cel târziu a doua zi.

A declarat că i s-au eliberat chitanţe justificative pentru predarea sumelor la casierie dar că în anul 2010, pe perioada concediului de odihnă, persoane neidentificate i-au deschis fişetul şi au sustras acele înscrisuri. A declarat că fişetele tuturor agenţilor se găsesc într-un spaţiu comun şi că toate cheile se potrivesc la toate fişetele.

Apărarea a fost înlăturată de instanţa de fond întrucât, pe de o parte, inculpatul nu se poate prevala de necunoaşterea normelor legale potrivit cărora trebuie să-şi exercite atribuţiunile zilnice de serviciu, iar pe de altă parte pentru că probele administrate constituie dovezi de necontestat potrivit cărora inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie şi că şi-a însuşit sumele încasate.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu avea antecedente penale la data săvârşirii faptelor.

Pe durata cercetării judecătoreşti s-a asigurat asistenţă din oficiu.

S-a reţinut că, potrivit art. 215¹ C. pen. constituie infracţiunea de delapidare însuşirea banilor pe care o persoană îi gestionează, şi se pedepseşte cu închisoare.

Potrivit art. 27 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, coroborat cu art. 14 alin. (2) pct. II lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, infracţiunile săvârşite de agenţii de poliţie care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare se judecă în primă instanţă de către tribunal.

Potrivit Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1519 din 28 noiembrie 2006 se aprobă normele metodologice privind utilizarea chitanţelor de amenzi contravenţionale privind circulaţia pe drumurile publice.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din aceste norme, agenţii constatatori care aplică astfel de amenzi sunt obligaţi să elibereze contravenienţilor care solicită plata pe loc chitanţă.

Conform art. 8 alin. (1) şi 9 alin. (1) din aceleaşi norme, sumele încasate de la contravenient se predau de către agenţii constatatori în aceeaşi zi sau cel mai târziu în ziua lucrătoare următoare zilei de încasare, fie gestionarului de chitanţe, fie autorităţilor publice locale de pe raza teritorială în care unitatea de poliţie îşi desfăşoară activitatea.

Art. 12 din aceleaşi norme reglementează procedura de verificare a respectării prevederilor acestora.

Instanţa de fond şi-a însuşit probele administrate în dosarul de urmărire penală şi a ţinut seama de acestea la pronunţarea soluţiei în cauză.

S-a reţinut că din probele administrate rezultă că inculpatul este autorul infracţiunii de delapidare reţinută în sarcina sa, săvârşită în forma continuată, folosind acelaşi mod de operare, în baza aceluiaşi scop, respectiv că în mod repetat, pe timp de aproape un an, şi-a însuşit sumele rezultate din amenzile contravenţionale aplicate.

S-a arătat că vinovăţia rezultă din probele administrate în cauză.

S-a reţinut că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare in forma continuată, prev. de art. 215¹ C. pen., cu aplic. art. 41, 42 C. pen.

La aplicarea pedepsei instanţa de fond a ţinut seama de persoana inculpatului, de vârsta acestuia, circumstanţele reale şi personale, conduita acestuia pe parcursul procesului penal, gravitatea faptei săvârşite, gradul de pericol social, lipsa antecedentelor penale, modalitatea in care scopul pedepsei poate fi atins, numărul actelor materiale, valoarea mare a prejudiciului cauzat părţii civile, cât şi modalitatea de săvârşire a faptei.

Instanţa a apreciat că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului întrucât acesta a săvârşit fapta în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu în slujba organului care trebuie să pretindă din partea cetăţeanului respectarea legii, el înţelegând în mod diferit modul de înfăptuire a acestui scop.

Faţă de cele constatate tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea pedepsei cu suspendarea condiţionată sub supraveghere a acesteia, pe un termen de încercare de 4 ani, cuantumul pedepsei şi durata termenului de încercare fiind stabilite ţinând seama de toate chestiunile legate de cauză mai sus analizate.

Ca efect al dispoziţiei privind executarea pedepsei suspendate condiţionat sub supraveghere, inculpatului i-a fost stabilit un program de supraveghere trimestrial de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

Întrucât prin adresa din 27 iulie 2011 Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor a comunicat faptul că, urmare recuperării prin imputare a întregului prejudiciu, nu mai menţine constituirea de parte civilă în cauză, instanţa a constatat prin hotărâre această împrejurare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.A., solicitând desfiinţarea acesteia în sensul de a se dispune achitarea sa, în principal în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen.

Cu privire la cererea principală s-a susţinut că în speţă lipseşte latura subiectivă, respectiv intenţia, iar cu privire la cererea subsidiară s-a susţinut că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în raport de valoarea prejudiciului care, de altfel, a fost recuperat.

Prin decizia penală nr. 76/A din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori a admis apelul declarat de inculpatul P.A. împotriva sentinţei penale nr. 66 din 23 martie 2012 a Tribunalului Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că:

A înlăturat pedeapsa de 2 ani aplicată inculpatului apelant, dispoziţiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., dispoziţiile art. 86¹ şi art. 86³ C. pen., cele ale art. 71 alin. (5) C. pen., precum şi dispoziţiile art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 215¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., cu reţinerea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului P.A. la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală.

A menţinut dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că în cauză este dovedită vinovăţia inculpatului şi nu se impune achitarea acestuia şi că este oportună aplicarea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, aplicarea art. 76 lit. e) C. pen. şi a amenzii penale în sumă de 1000 lei, pedeapsă ce asigură atingerea scopurilor pedepsei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul P.A.

Prin recursul declarat parchetul a solicitat casarea deciziei atacate şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, în esenţă, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi 17² C. proc. pen.

Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului său şi, rejudecându-se cauza, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de judecată că fapta inculpatului P.A., agent operativ III la Poliţia municipiului Oradea – Biroul Ordine Publică pentru Mediul Urban, Bihor şi care face parte din structurile poliţiei judiciare, care având atribuţii de serviciu în acest sens (de gestionar de chitanţe şi, implicit, şi de sume de bani), a eliberat un număr de 32 chitanţe pentru amenzile contravenţionale încasate, nedecontând la termen (în aceeaşi zi) sumele încasate, unei persoane anume desemnate, conform Ordinului MAI nr. 1295 din 21 noiembrie 2006 şi însuşindu-şi ilegal suma de 2670 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 215¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen.

Înalta Curte constată că pedeapsa de 1000 lei amendă penală, aplicată inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, în condiţiile reţinerii şi a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. e) C. pen. este nelegală, fiind aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 215¹ alin. (1) C. pen., săvârşită de inculpatul P.A., este pedepsită cu închisoare de la 1 la 15 ani, aspect care nu poate atrage aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. e) C. pen. care prevede că „atunci când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, iar când minimul special este sub 3 luni se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 de lei”.

În speţa de faţă, având în vedere limitele legale de pedeapsă pentru infracţiunea de delapidare, între 1 an şi 15 ani şi reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. de către instanţa de control judiciar, singura soluţie care ar fi fost permisă era de aplicare a dispoziţiilor art. 76 lit. d) C. pen. şi de coborâre a pedepsei până la minimul general al pedepsei închisorii, pedeapsa amenzii fiind exclusă întrucât nu este prevăzută de lege ca pedeapsă alternativă.

Prin urmare, având în vedere considerentele sus-expuse, recursul declarat de parchet este admisibil sub acest aspect.

Referitor la reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a procedat corect în acest sens, având în vedere comportarea avută de inculpat anterior comiterii faptei, acesta fiind integrat în societate şi îndeplinindu-şi corect atribuţiile de serviciu.

Mai mult, în raport de faptul că prejudiciul a fost acoperit de către inculpat şi având în vedere atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, prezentându-se constant în faţa autorităţilor, Înalta Curte apreciază că se justifică reţinerea în favoarea inculpatului şi a prevederilor art. 74 lit. b) şi c) C. pen. şi, în consecinţă, reducerea pedepsei de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare.

La aplicarea pedepsei, Înalta Curte are în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, circumstanţele personale (vârsta, conduita pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, numărul actelor materiale, faptul că prejudiciul a fost acoperit, aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum, cât şi ca modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei stabilite, Înalta Curte apreciază că nu se impune executarea acesteia în regim de detenţie, fiind posibilă atingerea scopurilor pedepsei şi fără privarea de libertate a inculpatului.

Referitor la recursul declarat de inculpatul P.A., Înalta Curte constată că acesta este tardiv.

Formularea cererilor de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege şi doar, în mod excepţional, peste aceste limite, dacă există motive legale ce au împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o hotărâre.

Potrivit art. 385³ alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., aplicabile potrivit art. 385³ alin. (2) din acelaşi cod, pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii, iar pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.

Având în vedere că, la data de 7 iunie 2012, când au avut loc dezbaterile la Curtea de Apel Oradea, inculpatul P.A. a fost prezent, termenul de recurs a început să curgă de la data pronunţării, respectiv 7 iunie 2012, împlinindu-se la data de 16 iunie 2012.

Or, cum inculpatul a declarat recurs la 20 iunie 2012, se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a făcut în afara termenului de 10 zile în care putea fi declarat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 66 din 23 martie 2012 a Tribunalului Bihor şi, rejudecând în fond:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 215¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare, urmare reţinerii art. 74 lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 76/A din 07 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată ş i în parte sentin ţ a penală nr. 66 din 23 martie 2012 a Tribunalului Bihor ş i rejudecând în fond:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvâr ş irea infrac ţ iunii prevăzute de art. 215¹C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. ( 2 ) C. pen. de la 2 ani închisoare la 4 luni închisoare, urmarea re ţ inerii art. 74 lit. a), b ) ş i c ) C. pen. ş i art. 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 81 – art. 82 C. pen., dispune suspendarea condi ţ ionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani ş i 4 luni.

În baza art. 359 C. proc. pen. atrage aten ţ ia inculpatului asupra dispozi ţ iilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condi ţ ionate.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva aceleia ş i decizii penale.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 01 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 357/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 367/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 361/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 361/2013. Penal