ICCJ. Decizia nr. 3647/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3647/2013
Dosar nr. 21549/63/2012
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 55 din 4 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 21549/63/2012, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I. din dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C.pen cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. în dispoziţiile art. 24/1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 24/1 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C.pen, a fost condamnat inculpatul P.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost contopită pedeapsa de mai sus cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 109 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Salonta, definitivă prin Decizia penală nr. 345 din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, respectiv de 2 ani şi 360 de zile, în pedeapsa ce mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 02 aprilie 2012 la zi.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 118 lit. f) C. pen., a fost confiscată cantitatea de 19,10 kg mercur.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (atât din faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată), din care suma de 200 lei a reprezentat onorariu avocat oficiu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că în anul 1999 inculpatul P.I. a introdus în ţară o cantitate de 2,4 kg de mercur din Ucraina, fiind depistat în anul 2000, de organele de poliţie în momentul în care încerca să o vândă.
Prin sentinţa penală nr. 33/2001 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 6953/2000, a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trafic de stupefiante.
În luna aprilie 2012, în timp ce se afla în executarea unei alte pedepse cu închisoarea, inculpatul i-a relatat colegului său de cameră că deţine din anul 1999 o cantitate de mercur, cei doi sesizând organele judiciare cu această faptă.
În baza autodenunţului şi a sesizării făcute de martorul T.G., organele de poliţie au ridicat mai multe recipiente de sticlă conţinând 6,750 kg şi respectiv 12.38 kg de mercur, aşa cum rezultă din rapoartele din 09 mai 2012 şi din 24 august 2012 efectuate de Laboratorul de încercări din cadrul A.R.P.M. Craiova.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului P.I. de a deţine fără drept substanţe toxice realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 241 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin 1 C. pen., inculpatul săvârşind infracţiunea cu intenţie directă, acesta cunoscând natura substanţei deţinute.
Având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 24 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen., iar art. 24 din Legea nr. 360/2003, vizează modul în care se realizează modul de inspecţie, la nivel teritorial, art. 241 fiind cel care incriminează producerea, deţinerea sau orice operaţiune privind circulaţia substanţelor şi produselor toxice şi foarte toxice fără drept, instanţa în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I. din dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin (1) C. pen. în dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului (fila 55 d.u.p.) a reieşit că acesta are mai multe condamnări. Astfel, acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 1 din 04 ianuarie 1996 a Tribunalului Teritorial Bucureşti la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 312 C. pen. De asemenea, prin sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşire a infracţiunilor prev. de art. 312 C. pen şi art. 176 din Legea nr. 141/1997, iar prin sentința penală nr. 109 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Salonta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3231 C. pen. şi art. 711 din O.U.G. nr. 105/2001.
Aşa cum a rezultat din probele administrate în cauză cantitatea de mercur a fost adusă în ţară de inculpat în decursul anului 1999-2000. În momentul în care acesta a încercat să vândă o parte din cantitatea adusă în ţară a fost prins, fiind condamnat prin sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 312 C. pen. şi art. 176 din Legea nr. 141/1997.
Infracţiunea de deţinere de substanţe toxice este o infracţiune continuă permanentă întrucât pentru desfăşurarea activităţii infracţionale nu este necesară intervenţia făptuitorului pentru prelungirea activităţii infracţionale. În cazul acestor infracţiuni continue permanente, orice întrerupere are valoarea unei epuizări a infracţiunii, iar reluarea activităţii infracţionale înseamnă săvârşirea unei noi infracţiuni continue. Deşi cantitatea de mercur a fost adusă în ţară în anul 1999, condamnarea inculpatului printr-o hotărâre judecătorească definitivă a determinat o întrerupere a activităţii infracţionale, din acel moment acesta săvârşind o nouă infracţiune continuă.
În speţă, instanţa a apreciat că activitatea infracţională a început în data de 11 februarie 2001 (data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru deţinerea de substanţe toxice – sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara) şi s-a epuizat în data de 02 aprilie 2012, data denunţului formulat de către martorul T.G.
Având în vedere data la care se împlinea termenul de reabilitare pentru pedeapsa de 4 ani şi 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 33 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara, respectiv 28 octombrie 2012 (având în vedere că data considerării ca executată a pedepsei aplicate era de 28 iulie 2006, dată la care se adaugă un interval de 4 ani şi jumătate din pedeapsa aplicată, adică 2 ani şi 3 luni, conform dispoziţiilor art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen.), instanţa a constatat că prezenta infracţiune este comisă în stare de recidivă postexecutorie.
Totodată, având în vedere că prin sentinţa penală nr. 109 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Salonta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3231 C.pen şi art. 711 din O.U.G. nr. 105/2001, pedeapsă ce a început a o executa la data de 28 martie 2012, instanţa a apreciat că infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze este comisă şi în stare de recidivă postexecutorie (după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, în timpul executării acesteia, condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta este închisoarea mai mare de un an).
La aprecierea pedepsei aplicată inculpatului instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă astfel cum au fost reduse potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., starea de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie în care se află inculpatul, cantitatea mare de mercur deţinută contrar legii, precum şi atitudinea inculpatului care a conştientizat gravitatea faptelor sale.
Faţă de aceste aspecte instanţa a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare, în regim de detenţie, având în vedere că pedeapsa executată până în prezent nu şi-a atins în totalitate scopul pentru care a fost aplicată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul P.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
În motivarea apelului a criticat cuantumul pedepsei stabilite de instanţa de fond, pe care l-a apreciat ca excesiv în raport de reţinerea circumstanţelor atenuante şi lipsa antecedentelor penale. Totodată a susţinut că având în vedere conduita ulterioară săvârşirii faptei şi anume colaborarea cu organele judiciare, poziţia procesuală de recunoaștere şi regret a faptei comise, se impunea aplicarea art. 74 C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârșită, conform art. 76 C. pen. De asemenea apelantul inculpat a criticat hotărârea instanţei de fond şi sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate, apreciind că în raport de circumstanţele personale, reeducarea se poate realiza şi prin executarea unei pedepse sub supraveghere, mai mult, durata arestului preventiv din 02 aprilie 2012 şi până în prezent fiind suficientă pentru conștientizarea repercusiunilor încălcării normei penale.
Prin Decizia penală nr. 110 din 2 aprilie 2013 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de inculpatul P.I. împotriva sentinţei penale nr. 55 din 4 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 21549/63/2012, ca nefondat. A dedus prevenţia inculpatului de la 02 aprilie 2012 la zi, apelantul inculpat fiind obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 320 lei.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în faţa primei instanţe, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, după aducerea la cunoştinţă a prevederilor art. 3201 C. proc. pen., inculpatul P.I. a precizat în mod expres, că este de acord cu aplicarea procedurii instituite prin art. 3201 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului şi, verificând îndeplinirea cerinţelor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora latura penală poate fi soluţionată numai atunci când din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, Curtea a constatat că, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a considerat că pricina poate fi soluţionată în procedura simplificată reglementată de art. 3201 C. proc. pen., fiind îndeplinite atât cerinţele alin. (4) al aceluiaşi articol, cât şi cele privind recunoaşterea de către inculpat a faptelor astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi solicitarea de a fi judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Curtea de apel a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepsei prin prisma criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzută de art. 72 C. pen. Odată cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. s-a făcut o reducere cu 1/3 a pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită în condiţiile în care inculpatul este în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. a) şi b) C. pen. Pretinsul autodenunţ nu a dobândit valenţa atenuantă dorită de inculpat, acesta fiind făcut la 06 aprilie 2012, dată la care infracţiunea dedusă judecăţii fusese deja sesizată de către martorul T.I., denunţul acestuia din 02 aprilie 2012 constituind actul de sesizare a organelor judiciare.
Totodată, atitudinea sinceră de recunoaştere şi regret a faptei comise a primit semnificaţia cuvenită prin aplicarea în favoarea inculpatului a disp. art. 3201 C. proc. pen., nemaiputând fi valorificată drept circumstanţă atenuantă judiciară, iar în raport de durata mare a activităţii infracţionale, deţinerea mercurului prelungindu-se pe durata a cca. 12 ani chiar şi după ce inculpatul a mai fost condamnat pentru o altă infracţiune prev. de art. 312 C. pen., nu se poate aprecia că fapta comisă ar prezenta caracter atenuat, fiind evidentă apetenţa inculpatului pentru nesocotirea ordinii de drept şi a valorilor sociale ocrotite de Legea penală.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare criticată de inculpat, Curtea a reţinut că aceasta nu poate fi decât în regim de detenţie, dispoziţiile art. 861 C. pen. nefiind aplicabile câtă vreme nu sunt satisfăcute exigenţele înscrise la lit. a) şi b) referitoare la cuantumul pedepsei pronunţate şi lipsa unei condamnări anterioare la o pedeapsă mai mare de 1 an.
Astfel, Curtea a apreciat în considerarea pericolului concret al faptei săvârşite de inculpat, că pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită de instanţa de fond, atât prin cuantum, dar şi prin modalitatea de executare, corespunde exigenţelor unei juste operaţiuni de individualizare judiciară, asigurând un tratament sancţionator adecvat la pericolul social al faptei şi la persoana inculpatului, satisfăcând scopul general al pedepsei, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punct de vedere al nevoii de reeducare, de reinserţie socială reală a făptuitorului.
Împotriva acestei decizii inculpatul P.I. a declarat recurs, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., criticând decizia Curţii de Apel Craiova sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicată pe motiv că nu s-a ţinut seama de autodenunţul către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj predând 19,10 kg de mercur, cât şi a modalităţii de executare, precum şi a greşitei deduceri a arestului preventiv.
Examinând recursul prin prisma dospoziţiilor legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alineatul 2 că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 2 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se constată că recurentul a motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris.
O primă critică a inculpatului este formulată în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi se referă la greşia aplicare a legii în sensul că nu s-a acordat valenţa cuvenită autodenunţului formulat.
Înalta Curte apreciază critica neîntemeiată.
Pretinsul autodenunţ nu poate dobândi valenţa atenuantă dorită de inculpat, acest fiind făcut la data de 6 aprilie 2012, data la care infracţiunea dedusă judecăţii, fusese deja sesizată de către martorul T.I., denunţul acestuia din 2 aprilie 2012 constituind actul de sesizare a organelor judiciare.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionare recursului ca o a doua cale de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu are posibilitatea de a examina critica privind individualizarea pedepsei, întrucât aceasta nu se circumscrie art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. .
Legiuitorul stabileşte în termeni imperativi limitele acestui caz de casare neexistând posibilitatea prorogării câmpului de aplicare şi la alte situaţii decât cele expres prevăzute de lege.
Greşita individualizare a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 teza I C. proc. pen., caz de casare care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel că, incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. nu poate fi extrapolată la alte situaţii decât cele reglementate de legiuitor.
Reţinerea unor circumstanţe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., modalitatea de executare a pedepsei sunt împrejurări ce ţin de procesul de individualizare a pedepselor şi nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca urmare a abrogării cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 teza I C. proc. pen., fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei criticile formulate de inculpaţi sub acest aspect.
Nici cea de a doua critică formulată de inculpat în cadrul aceluiaşi caz de casare privind nelegala deducere a prevenşiei nu este fondată.
Instanţele au avut în vedere momentul epuizării activităţii infracţionale, care este data de 2 aprilie 2012, data denunţului formulat de martorul T.G., astfel că deducerea prevenţiei s-a dipus corest de la această dată.
Faţă de cele ce preced şi constatând că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 110 din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va deduce prevenţia inculpatului de la 2 aprilie 2012 la 20 noiembrie 2013.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce prevenţia inculpatului de la 2 aprilie 2012 la 20 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3600/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3649/2013. Penal. Vătămarea corporală din... → |
|---|
