ICCJ. Decizia nr. 3654/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3654/2013

Dosar nr. 3373/114/2010

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2013

Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 175 din 20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.K.V., recidivist, la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.K.V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul G.K.V. să execute pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 119 din 04 aprilie 2005 pronunţată de către Judecătoria Vatra Dornei, definitivă prin decizia penală nr. 656 din 02 noiembrie 2005, pronunţată de către Curtea de Apel Suceava. Inculpatul G.K.V. inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate alături de pedeapsa de 10 ani închisoare, în total pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

A fost obligat inculpatul G.K.V. la 93.979,79 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat.

A fost obligat inculpatul G.K.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K.U.G. SRL, la 254.097,36 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat.

2. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.C., din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului S.C. la pedeapsa 7 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurătoriu dispusă prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, din 09 martie 2010, cu privire la bunurile mobile aparţinând inculpatului S.C., în valoare de 2.000 RON, conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului asigurătoriu din 15 aprilie 2010.

A fost obligat inculpatul S.C., în solidar cu SC I.I. SRL Craiova la 299.800,73 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat.

3. În baza art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.T. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare şi a pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) şi c) C. pen. aplicate inculpatului B.T., pe termen de încercare de 2 ani şi 5 luni.

S-a atras atenţia inculpatului, în conformitate cu art. 83 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. asupra revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 5 luni închisoare în cazul comiterii unei noi infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare.

S-a constatat acoperit prejudiciul în cuantum de 194.204,71 RON cauzat de către inculpatul B.T. părţii civile SC C. SA Râmnicu Sărat.

4. În baza art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C .pen., a fost condamnată inculpata B.M., recidivistă, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei B.M. prin sentinţa penală nr. 2696 din 19 decembrie 2007, pronunţată de către judecătoria Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 252/A din 20 mai 2008, pronunţată de către Tribunalul Bacău, inculpata B.M. urmând să execute pedeapsa de 1 an închisoare pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate alături de pedeapsa de 2 ani închisoare, în total pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

A fost obligată inculpata B.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.B. SRL Bacău, la 30.549 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat.

5. În baza art. 290 C. pen. a fost condamnată inculpata E.L.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată inculpata E.L.F. din complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248¹ C. pen., rap. la art. 246 C. pen. şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 248¹ C. pen. rap. la art. 246 C. pen. şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata E.L.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnata pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul sau managerul unei societăţi comerciale pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În latură civilă, a fost obligată inculpata E.L.F. la plata sumei de 678.427,50 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat, din care suma de 348.077,15 RON alături de inculpatul G.K.V., 299.800,73 RON alături de inculpatul S.C. şi 30.549,62 RON alături de inculpata B.M.

S-a dispus anularea facturii falsificate din 01 octombrie 2008 emisă de către inculpata E.L.F. pentru SC C. SA Râmnicu Sărat cu privire la cantitatea de 30.562 litri detergent lichid, în valoare de 30.658,21 RON.

S-a dispus anularea notei de intrare recepţie din 02 septembrie 2008, întocmită de către inculpata E.L.F. pentru cantitatea de 30.562 litri detergent lichid.

S-a dispus anularea facturii din 01 septembrie 2008, emisă de către inculpatul G.K.V. pentru SC K.U.G. SRL.

Au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează:

- inculpatul G.K.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K.U.G. SRL, la plata sumei de 2.000 RON, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond;

- inculpatul S.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I.I. SRL Craiova la plata sumei de 2.000 RON, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond;

- inculpatul B.T. la plata sumei de 2.200 RON, din care 600 RON onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond;

- inculpata B.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.B. SRL Bacău la plata sumei de 2.000 RON, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond;

- inculpata E.L.F. la plata sumei de 2.000 RON, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău din data de 23 iulie 2010, Dosar nr. 46/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

1. G.K.V. pentru infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că, în vara anului 2008, inculpatul s-a aprovizionat cu marfă de la SC C. SA Râmnicu Sărat, în numele SC K.U.G. SRL în valoare de 254.159,06 RON, iar ca persoană fizică în valoare de 93.979,79 RON, sume de bani pentru care a lăsat bilete la ordin fără acoperire. De asemenea, în actul de sesizare a instanţei s-a mai arătat că inculpatul a încercat remiterea fictivă a datoriei către SC I.I. SRL, a cesionat fictiv părţile sociale ale SC K.U.G. SRL şi a creat relaţii comerciale fictive cu alte societăţi prin livrarea fictivă de detergent lichid şi primirea de instrumente de plată pentru a fi girate către furnizori. După refuzul în bancă a unui bilet la ordin lăsat spre plată de către inculpata B.M., în scopul ascunderii incidentului de plată faţă de Consiliul de Administraţie al SC C. SA Buzău, în înţelegere cu inculpaţii S.C. şi E.L.F., a emis în fals o factură fiscală antedatată cu 01 septembrie 2009, pentru detergent lichid către SC C. SA Râmnicu Sărat în valoare de 30.562 RON (deşi SC K.U.G. SRL fusese cesionată), valoarea fiind cea a biletului la ordin refuzat la plată, emis de către SC E.B. SRL.

2. S.C., pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

În actul de sesizare a instanţei s-a susţinut că inculpatul s-a aprovizionat cu marfa de la SC C. SA Râmnicu Sărat în numele SC I.I. SRL Craiova, în valoare de 299.800,73 RON, pentru plata căreia a emis 6 bilete la ordin ce au fost refuzate la plată, a vândut marfa sub preţul de achiziţie, după care, în mod fraudulos, a facturat şi compensat o parte din datorie cu detergent lichid cumpărat de la SC K.U.G. SRL, lăsat în custodie cu complicitatea inculpatei E.L.F.

3. B.T. pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în faptul că, în calitate de administrator la SC P.T. SRL şi SC E.D. SRL Carei, a achiziţionat marfa în valoare de 194.204,71 RON de la SC C. SA Râmnicu Sărat pentru plata cărei a emis 6 file cec, pe care le-a înlocuit cu două bilete la ordin, refuzate la plată pentru lipsa disponibilului; marfa achiziţionată a fost vândută sub preţul de cumpărare.

4. B.M. pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. constând în faptul că la data de 17 iulie 2008, prin intermediul inculpatului G.K.V. a ridicat marfă de la SC C. SA Râmnicu Sărat în valoare de 30.549 RON, pentru plata căreia a lăsat un bilet la ordin fără acoperire, marfa fiind vândută în aceeaşi zi sub preţul de achiziţie.

5. E.L.F. pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în faptul că în calitate de administrator al SC C. SA Râmnicu Sărat a aprobat vânzarea de mărfuri către SC K.U.G. SRL, SC I.I. SRL, SC E.B. SRL, SC E.D. SRL Carei şi SC P.T. SRL în valoare de 842.149,29 RON acceptând la plată diferite instrumente de plată cu termene scadente lungi şi fără a exista disponibil în contul bancar. Totodată, se mai reţine în actul de sesizare a instanţei, că inculpata a permis înlocuirea instrumentelor de plată, având înscrise date scadente noi, a întocmit în fals NIR la factura din 01 septembrie 2008 emisă de către inculpatul G.K.V. în numele SC K.U.G. SRL cu data anterioară şi a întocmit în fals factura de livrare din 01 octombrie 2008 pentru detergent lichid în cantitate de 30.562 litri către SC I.I. SRL pentru a ascunde conducerii SC C. SA Buzău incidentul de plată cu biletul al ordin emis de către inculpata B.M. pentru SC E.B. SRL Bacău la data de 17 iulie 2008, în valoare de 30.549,62 RON, refuzat la plată la 19 septembrie 2008.

Din analiza mijloacelor de probă administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul G.K.V. a fost asociat unic şi administratorul SC K.U.G. SRL Balta Albă, înfiinţată la 06 decembrie 2007. În perioada 12 decembrie 2007 - 03 septembrie 2008 inculpatul a fabricat detergenţi lichizi pentru uzul populaţiei şi uz industrial, deşi societatea nu avea un asemenea obiect de activitate.

Inculpatul a conceput un plan de afaceri prin intermediul detergenţilor lichizi pe care îi producea, antrenând în aceste acţiuni şi pe inculpaţii S.C., B.T. şi B.M. De asemenea, inculpatul G.K. a prezentat afacerea sa ca fiind prosperă şi inculpatei E.L., managerul SC C. SA Râmnicu Sărat, pe care o cunoştea anterior, prin intermediul fostului soţ al acesteia.

Inculpatul G.K.V. s-a prezentat în luna mai 2008 la sediul SC C. SA Râmnicu Sărat în calitate de administrator la SC K.U.G. SRL şi a comandat la data de 30 mai 2008 produse din metal în valoare de 616,40 RON şi respectiv 1.910, 26 RON, iar pe 31 mai 2008 produse în valoare de 277,26 RON. La 03 iunie 2008 inculpatul a comandat mărfuri în valoare de 8.480,70 RON, iar la data de 11 iunie 2008 în valoare de 6.983,13 RON.

Marfa a fost livrată societăţii administrate de către inculpatul G.K.V. conform facturilor în valoare de 18.267,83 RON. Acestea au fost achitate cu biletul la ordin din 02 iulie 2008.

SC K.U.G. SRL a comandat şi ridicat marfa de la SC C. SA Râmnicu Sărat, în perioada 30 mai 2008 - 16 octombrie 2008 în valoare de 290.218,19 RON, din care a achitat suma de 18.267,83 RON cu bilet la ordin şi suma de 17.850 RON prin ordin de plată. Pentru diferenţa de 254.159,06 RON, inculpatul a emis 6 bilete la ordin în perioada 02-28 august 2008 cu datele scadente între 02 şi 28 decembrie 2008 şi un bilet la ordin emis de SC I.I. SRL în favoarea SC K.U.G. SRL şi girat de către acesta în favoarea părţii vătămate SC C. SA Râmnicu Sărat.

Biletele la ordin emise de către inculpatul G.K. au fost refuzate la plată, cu excepţia biletului la ordin emis pe 02 august 2008, din care s-a decontat suma de 115,31 RON.

Marfa achiziţionată de SC K.U.G. SRL a fost vândută sub preţul de achiziţie către SC P.C.B. SRL Vrancea, administrată de către martorul A.V.

Inculpatul G.K.V. a cesionat părţile sociale ale SC K.U.G. SRL la 03 septembrie 2008 către martorii P.G. şi C.V. din Bârlad, sediul firmei mutându-se fictiv la Vaslui.

După cesionarea părţilor sociale ale SC K.U.G. SRL, inculpatul G.K.V. a cumpărat, în calitate de persoană fizică, materiale de construcţii, în perioada 23 septembrie - 07 octombrie 2008 de la SC C. SA Râmnicu Sărat în valoare de 93.979,79 RON conform contractului de vânzare-cumpărare din 23 septembrie 2008. Materialele de construcţii au fost folosite la construcţia unei ferme de animale în localitatea Balta Albă şi la un subsol la Râmnicu Sărat.

Inculpatul S.C. era împuternicit, pe bază de procură, să administreze SC I.I. SRL Craiova, care avea ca principal obiect de activitate prestări servicii hoteliere şi restaurante, comercializare îngrăşăminte, ierbicide, pesticide şi materiale de construcţii.

Inculpaţii G.K. şi S.C. s-au cunoscut la începutul anului 2008, când acesta din urmă l-a contactat telefonic pe G.K.V. şi i-a vândut îngrăşăminte chimice în valoare de 132.911 RON, potrivit facturii din 22 martie 2008, urmând ca plata să fie efectuată în trei tranşe, până la 22 iunie 2008. Întrucât inculpatul G.K.V. nu a respectat termenele de plată, cei doi inculpaţi s-au înţeles, la data de 22 mai 2008, ca o parte din datorie, respectiv 65.518,86 RON să fie achitată cu diferite instrumente de plată, iar pentru suma de 67.392,24 RON să primească în compensare detergent lichid.

Cei doi inculpaţi s-au întâlnit de mai multe ori la Râmnicu Sărat cu ocazia livrărilor de detergent lichid şi s-au înţeles să achiziţioneze materiale de construcţii de la SC C. SA Râmnicu Sărat, cu sprijinul inculpatei E.L., mărfuri pe care urma să le vândă sub preţul de achiziţie, iar plata să se facă prin bilet la ordin, la câteva luni de la livrare.

Inculpaţii G.K.V. şi S.C. s-au deplasat la data de 11 iunie 2008 la SC C. SA Râmnicu Sărat, ocazie cu care inculpatul G.K.V. l-a prezentat pe inculpatul S.C. inculpatei E.L.F., precizându-i că este un colaborator serios care ar dori să cumpere marfa pentru SC I.I. SRL Craiova.

În perioada 02 iulie 2008 - 25 septembrie 2008, SC C. SA Râmnicu Sărat a livrat mărfuri către SC I.I. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 15 iulie 2008, pe baza a 8 facturi, în valoare totală de 383.269,29 RON, din care s-a achitat suma de 82.468,55 RON. Au rămas neachitate mărfuri în valoare de 299.800,73 RON.

Pentru plata mărfurilor, SC I.I. SRL a predat SC C. SA Râmnicu Sărat 6 bilete la ordin scadente în perioada 18 octombrie 2008 - 31 decembrie 2008 (bilete la ordin emise de către SC S.I. SRL Braşov la datele de 06 octombrie 2008 şi 08 august 2008 şi biletele la ordin din 12 august 2008, 14 octombrie 2008, 18 octombrie 2008 şi 20 octombrie 2008, girate de către SC C. SA Râmnicu Sărat către SC C. SA Buzău şi refuzate la plată).

Pentru a scădea în mod fictiv datoria către partea vătămată, inculpatul S.C. a propus conducerii SC C. SA lăsarea în custodie a cantităţii de 58 de tone detergent lichid achiziţionat de la SC K.U.G. SRL. Marfa a fost transportată la sediul SC C. SA la datele de 27 şi 28 noiembrie şi 08 decembrie 2008, deşi această societate nu are în obiectul de activitate şi nici posibilitatea să comercializeze acest produs. Inculpatul S.C. a completat facturile fiscale în valoare de 179.425 RON pe care le-a trimis prin poştă conducerii SC C. SA Râmnicu Sărat fără să aibă acordul societăţii.

Inculpata B.M., administrator al SC E.B. SRL, cu sediul în Bacău, l-a cunoscut întâmplător pe inculpatul G.K.V., în data de 17 iulie 2008, în curtea SC C. SA Râmnicu Sărat, fiind recomandată, de către acesta din urmă, inculpatei E.L. care era managerul societăţii, întrucât inculpata B.M. dorea să cumpere fier beton şi ţeava rectangulară. Inculpatul G.K.V. dorea ca şi inculpata B.M. să participe la derularea afacerii cu detergentul, motiv pentru care i-a facilitat şi acesteia cumpărarea mărfurilor de la SC C. SA Râmnicu Sărat.

Inculpata B.M. a cumpărat de la SC C. SA Râmnicu Sărat, la data de 17 iulie 2008, marfa în valoare de 30.549,62 RON, pe care a vândut-o imediat cu suma de 24.088,83 RON (sub preţul de achiziţie) la SC P.C.B. SRL Focşani, aceeaşi societate la care erau vândute şi celelalte mărfuri cumpărate de către inculpaţii G.K., S.C. şi B.T. Pentru plata mărfii, inculpata B.M. a emis un bilet la ordin, scadent la 15 septembrie 2008, instrument ce a fost refuzat la plată la data de 19 septembrie 2008, din lipsa disponibilului în contul bancar.

După refuzul la plată a biletului la ordin emis de către SC E.B. SRL în favoarea SC C. SA Râmnicu Sărat, inculpatul G.K.V. i-a propus inculpatei E.L. falsificarea biletului la ordin refuzat, prin înscrierea pe verso a menţiunilor de girare în favoarea SC K.U.G. SRL la data de 17 iulie 2008, situaţie în care refuzul ar fi trebuit comunicat societăţii.

Inculpata E.L.F. a declarat că scadenţa pentru biletul la ordin emis de către inculpata B.M. a fost stabilită la 60 de zile, la rugămintea inculpatului G.K. şi a lui B.M., deşi de obicei scadenţa era la 30 de zile. De asemenea, inculpata E.L. a recunoscut că biletul la ordin emis de către B.M. are pe verso, la rubrica girant „SC C. SA”, girat către SC K.U.G. SRL, menţiune efectuată de către inculpată cu semnătura sa, operaţiune efectuată la rugămintea inculpatului G.K., care a pretins că ia biletul la ordin şi în felul acesta recuperează datoria de la inculpata B.M. Inculpata E.L. a acceptat ca incidentul de plată ivit în legătură cu biletul la ordin emis de către inculpata B.M., care era primul de acest fel din 2008, să nu ajungă la cunoştinţa acţionarilor SC C. SA Buzău şi să poată continua relaţiile comerciale cu inculpaţii G.K. şi S.C.

Deşi SC K.U.G. SRL fusese cesionată de către inculpatul G.K.V., la data de 03 septembrie 2008, martorilor P.G. şi C.V., iar refuzul la plată al biletului la ordin emis de către inculpata B.M. a avut loc la data de 19 septembrie 2008, menţiunile efectuate de către inculpata E.L. cu privire la girarea acestui bilet la ordin au o dată falsă, momentul efectuării acestor menţiuni fiind ulterior datei de 19 septembrie 2008.

După cesionarea părţilor sociale ale SC K.U.G. SRL, inculpatul G.K.V. a emis, pentru această societate factura fiscală din 01 septembrie 2008, despre care inculpata E.L. a precizat că a fost antedatată de către inculpat întrucât această menţiune a fost efectuată la data de 20 septembrie 2008. Potrivit acestei facturi, SC K.U.G. SRL ar fi livrat către SC C. SA Râmnicu Sărat cantitatea de 30.562 litri detergent lichid, la preţul de 1 RON/litru, pentru a acoperi valoarea produselor livrate de SC C. SA către SC E.B. SRL.

Inculpata E.L. a întocmit în fals nota de intrare recepţie din 02 septembrie 2008, pentru cantitatea de 30.562 litri detergent lichid. De asemenea, inculpata E.L. a întocmit, pe 01 octombrie 2008, factura falsificată potrivit căreia SC C. SA Râmnicu Sărat vindea cantitatea de 30.562 litri detergent lichid, în valoare de 30.658,21 RON către SC I.I. SRL şi a întocmit un proces-verbal de lăsare în custodie a detergentului la SC K.U.G. SRL. Inculpata E.L. a mai declarat că factura nu reflectă realitatea tranzacţiei care nu s-a efectuat până la data declaraţiei (20 februarie 2009); susţine că a fost o propunere efectuată de către inculpatul G.K. care i-a solicitat să stingă astfel datoria societăţii administrată de către inculpata B.M.; factura din 20 septembrie 2008 primită de la inculpatul G.K. era de fapt antedatată cu 01 septembrie 2008, fără să existe în realitate o vânzare-cumpărare a detergentului şi apoi a întocmit factura către SC I.I. SRL din 01 octombrie 2008; aceeaşi inculpată a mai susţinut că detergentul lichid nu a intrat în posesia SC C. SA; că a întocmit la calculatorul său din birou un proces-verbal de custodie, de comun acord cu inculpatul G.K., antedatat cu 01 septembrie 2008, care atesta fictiv că respectiva cantitate de 30.562 litri detergent este în custodia SC K.U.G. SRL.

Inculpata E.L. a considerat că recuperează paguba prin metoda propusă de către inculpatul G.K., fără să mai consulte acţionarii principali ai SC C. SA Buzău.

Cu privire la aceste împrejurări, inculpatul S.C. a declarat că a fost chemat în biroul inculpatei E.L., unde în prezenţa inculpatului G.K. i s-a cerut să factureze o cantitate de detergent pentru că inculpata E.L. a fost înşelată de inculpata B.M. şi „trebuia ajutată pentru a nu-şi pierde serviciul”. Acelaşi inculpat mai susţine că a fost rugat să se întâlnească cu cei doi inculpaţi, la data de 01 octombrie 2008, la sediul SC C. SA, unde a fost convins să semneze de primirea cantităţii de detergent.

Inculpatul B.T. i-a fost prezentat inculpatului G.K. în luna mai 2008 de către inculpatul S.C. Potrivit declaraţiei date de către inculpatul B.T. în faţa instanţei de judecată, societăţile comerciale pe care le administra, respectiv SC P.T. SA Carei şi SC E.D. SRL Carei se aflau într-o situaţie financiară grea astfel încât inculpatul a fost interesat de propunerea inculpatului S.C. de a derula o afacere împreună cu inculpatul G.K. ce i-a fost prezentat ca un om de afaceri prosper, ce administra o fermă de animale cu 1.000 de capete şi era interesat de accesarea unui credit bancar garantat cu instrumente de plată, respectiv file cec. Cei trei inculpaţi s-au înţeles ca inculpatul B.T. să emită 3 file cec în alb, semnate şi ştampilate, în favoarea SC I.I. SRL, pentru o valoare aproximativă de 50.000 RON, filele cec reprezentând iniţial plata fictivă a detergentului lichid pe care SC I.I. SRL l-ar fi livrat acestei societăţi. În realitate, societăţile administrate de către inculpatul B.T. nu au intrat iniţial în posesia cantităţii de detergent lichid. Filele cec emise de către inculpatul B.T. au fost girate de către inculpatul S.C. către SC K.U.G. SRL, iar inculpatul G.K.V. le-a girat la rândul său pentru plata mărfurilor achiziţionate de la SC P.C.B. SRL Focşani, în valoare de 10.000 RON şi de la SC S.I. SRL Focşani, în valoare de 61.176,72 RON.

Inculpatul B.T. a mai declarat că a fost contactat telefonic de către administratorul unei societăţi comerciale din Focşani care i-a precizat că va introduce la plată filele cec, astfel încât s-a deplasat la Râmnicu Sărat, unde a discutat cu inculpatul G.K. Acesta din urmă i-a propus să achiziţioneze produse comercializate de către SC C. SA Râmnicu Sărat, care sunt uşor vandabile şi unde este administrator o persoană pe care o cunoaşte.

Inculpatul B.T. a achiziţionat profile metalice în valoare totală de 194.204 RON, din care mărfuri în valoare de 107.933 RON pentru SC P.T. SRL, iar pentru SC E.D. SRL mărfuri în valoare de 86.271,69 RON. Pentru plata mărfurilor achiziţionate, inculpatul B.T. a emis şase file cec, cu termene scadente între 45 şi 60 de zile. Ulterior, cu ajutorul inculpatei E.L., inculpatul B.T. a recuperat filele cec, emiţând în locul acestora două bilete la ordin, avalizate în nume propriu, cu datele scadente la 06 şi respectiv 10 noiembrie 2008. Cele două bilete la ordin au fost refuzate la plată pentru lipsa totală a disponibilului în contul bancar.

Marfa achiziţionată de către inculpatul B.T. de la SC C. SA Râmnicu Sărat pentru SC P.T. SRL a fost vândută, sub preţul de achiziţie către SC P.C.B. SRL Focşani (în valoare de 35.215,65 RON), către SC C.I. SRL (în valoare de 25.479,86 RON), iar către SC I.I. SRL în valoare de 82.000 RON. De asemenea, marfa achiziţionată pentru SC E.D. SRL Carei a fost vândută către SC P.C.B. SRL Focşani pentru suma de 19.865,18 RON, iar către SC I.I. SRL pentru suma de 62.000 RON. Marfa achiziţionată de către SC I.L. SRL a ajuns la inculpatul G.K.V., care a compensat datoria sa la cei doi furnizori din Focşani şi a recuperat filele cec pe care le-a restituit inculpatului B.T.

Fapta inculpatului G.K.V. de a cumpăra în perioada mai-octombrie 2008 mărfuri în valoare de 254.159,06 RON de la SC C. SA Râmnicu Sărat, în calitate de reprezentant al SC K.U.G. SRL, iar ca persoană fizică, mărfuri în valoare de 93.979,79 RON pentru plata cărora a emis bilete la ordin refuzate la plată, inducând în eroare cu prilejul încheierii şi derulării contractelor comerciale societatea care a livrat mărfurile cu privire la achitarea preţului şi producând în final o pagubă ce a rămas neacoperită, s-a considerat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În privinţa elementelor constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Elementele laturii subiective a infracţiunii, constând în intenţia directă cu care a acţionat inculpatul G.K.V., în sensul prejudicierii SC C. SA Râmnicu Sărat, prin inducerea în eroare, rezultă din următoarele împrejurări:

- inculpatul a urmărit să-şi plaseze avantajos propriul produs, respectiv detergentul lichid (cu privire la care inculpatul B.T. a declarat că nu corespundea din punct de vedere calitativ şi nu a putut fi valorificat), pe care îl dădea în compensare cu alte mărfuri. În acest sens sunt declaraţiile inculpaţilor S.C. şi B.T.;

- inculpaţii G.K.V. şi S.C. au conceput o strategie de înşelare a SC C. SA Râmnicu Sărat, cu ajutorul inculpatei E.L., prin următoarele modalităţi:

- ridicarea de mărfuri în valoare cât mai mare şi acceptarea la plată de bilete la ordin cu scadenţe foarte lungi (chiar şi 4 luni), termene suficiente pentru remiterea ulterioară a datoriei şi cesionarea părţilor sociale ale firmei debitoare;

- această afacere cu detergent lichid i-a fost prezentată şi inculpatei E.L. pentru a obţine mărfuri produse de către SC C. SA Râmnicu Sărat;

- inculpatul a ridicat iniţial cantităţi reduse de mărfuri ce au fost achitate, iar ulterior a cumpărat mărfuri de valoare mare, ce nu au mai fost plătite;

- marfa achiziţionată a fost vândută sub preţul de achiziţie către SC P.C.B. SRL Vrancea, administrată de A.V.;

- inculpatul a emis pentru plata mărfurilor bilete la ordin cu date scadente la 30 de zile, iar la împlinirea termenului a solicitat prelungirea scadenţei, fără a plăti în final contravaloarea mărfurilor;

- a cesionat părţile sociale ale SC K.U.G. SRL, fără să aducă acest lucru la cunoştinţa conducerii SC C. SA;

- deşi nu a achitat preţul produselor achiziţionate pentru SC K.U.G. SRL, inculpatul a cumpărat mărfuri şi în calitate de persoană fizică, în valoare de 93.979,79 RON, procedând în aceeaşi modalitate cât priveşte plata preţului, contravaloarea acestora rămânând în final neachitată;

- s-a folosit în realizarea acţiunilor sale de ajutorul inculpaţilor S.C. şi B.T., pe care i-a atras în afacerea cu detergentul lichid, le-a facilitat cumpărarea de mărfuri de la SC C. SA Râmnicu Sărat, mărfuri ce au fost vândute sub preţul de achiziţie, urmând ca banii obţinuţi să fie investiţi în afacerea cu detergent lichid (în acest sens sunt declaraţiile inculpaţilor S.C. şi B.T.);

- inculpatul G.K. cu inculpatul S.C. au încheiat un înscris sub semnătură privată prin care inculpatul S.C. prelua datoria pe care o avea SC K.U.G. SRL la SC C. SA, deşi remiterea de datorie nu era posibilă fără acordul creditorului, inculpatul G.K. urmărind în acest fel să lase neachitată datoria către SC C. SA Râmnicu Sărat;

- martorul A.V., administrator la SC P.C.B. SRL, a susţinut că inculpatul G.K. l-a rugat în luna iulie 2008 să cumpere materiale de construcţii la preţuri minime de la SC I.I. SRL, inculpatul B.T. şi inculpata B.M.; martorul a mai declarat că a plătit sumele de bani pentru mărfurile respective.

Prima instanţă a considerat că inculpatul G.K.V. a comis şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. constând în emiterea facturii fiscale din 01 septembrie 2008 pentru SC K.U.G. SRL, prin care atesta în mod fictiv livrarea cantităţii de 30.562 litri detergent lichid către SC C. SA Râmnicu Sărat, pentru a compensa contravaloarea mărfii livrate de SC C. SA către SC E.B. SRL Bacău. În fapt, a reţinut instanţa, aşa cum a rezultat din declaraţiile inculpaţilor S.C. şi E.L., emiterea acestei facturi s-a realizat după ivirea incidentului de plată cu biletul la ordin emis de către inculpata B.M., respectiv după data de 19 septembrie 2008, când deja inculpatul G.K. cesionase părţile sociale ale SC K.U.G. SRL, astfel încât factura menţionată nu exprima realitatea unei operaţiuni comerciale.

S-a constatat că inculpatul G.K.V. a comis cele două infracţiuni în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 109 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă prin decizia penală nr. 656 din 02 noiembrie 2005 pronunţată de către Curtea de Apel Suceava, pedeapsă ce a fost suspendată condiţionat pe termen de încercare de 4 ani, faptele din prezenta caută fiind comise anterior împlinirii termenului de încercare al suspendării condiţionate.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul S.C. a acceptat propunerea inculpatului G.K.V. şi s-a folosit de sprijinul acestuia pentru a obţine de la SC C. SA mărfuri în valoare de 412.927,49 RON, într-o perioadă scurtă de timp, din care a achitat numai suma de 82.462,55 RON.

S-a considerat că intenţia de inducere în eroare a societăţii furnizoare de către inculpatul S.C. a rezultat din următoarele împrejurări:

- inculpatul a ascuns faptul că societatea pe care o administra nu dispunea de sumele de bani necesare pentru plata mărfurilor cumpărate;

- a vândut, la scurt timp de la achiziţionare, mărfurile sub preţul de achiziţie societăţilor la care vindea aceleaşi mărfuri şi inculpatul G.K.V., fără să urmărească achitarea contravalorii celor ridicate de la SC C. SA;

- inculpatul a declarat în faţa instanţei de judecată că a dorit să investească în afacerea cu detergent lichid pe care o derula inculpatul G.K.V., fiind atras de „mirajul unor câştiguri mari şi rapide”;

- a emis 6 bilete la ordin scadente în perioada 18 octombrie - 31 decembrie 2008 ce au fost refuzate la plată.

Astfel, s-a apreciat de către instanţa de fond, că fapta inculpatului S.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În conformitate cu art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 59/1934 întrucât inculpatul nu a emis file cec ce nu conţin menţiunile prev. de lege, instrumente de plată ce ar fi putut face incidente dispoziţiile Legii nr. 59/1934, inculpatul emiţând bilete la ordin ce au fost refuzate la plată.

Instanţa de fond a mai reţinut că inculpatul B.T. a fost de acord să cumpere mărfuri de la SC C. SA Râmnicu Sărat, deşi cele două societăţi pe care le administra nu dispuneau de bani pentru a achita contravaloarea acestora. Inculpatul a indus în eroare pe reprezentantul SC C. SA cu privire la posibilitatea de plată a mărfurilor emiţând 6 file cec cu termen scadente între 45 şi 60 de zile ce au fost înlocuite ulterior cu 2 bilete la ordin avalizate în nume propriu, scadente la 6 şi respectiv 10 noiembrie 2008 şi refuzate la plată. Inculpatul a declarat în faţa instanţei de judecată că societăţile pe care le administra nu dispuneau de bani, motiv pentru care a acceptat propunerea inculpatului S.C. de a derula o afacere cu detergent împreună cu inculpatul G.K.V. După ce a emis cele 2 file cec în alb pe care i le-a înmânat inculpatului S.C., inculpatul B.T. a constatat că aceste file cec au fost girate de către inculpatul G.K. în favoarea unor societăţi comerciale din Focşani şi nu au fost folosite aşa cum s-au înţeles pentru contractarea unui împrumut bancar. În aceste condiţii, inculpatul B.T. a hotărât, la propunerea inculpatului G.K., să ia marfa de la SC C. SA Râmnicu Sărat pe care a vândut-o imediat sub preţul de achiziţie, ştiind că nu va achita valoarea acestora către beneficiar.

S-a apreciat că inculpatul B.T. a comis infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. prin inducerea în eroare a SC C. SA Râmnicu Sărat cu privire la posibilitatea de plată a mărfurilor achiziţionate, emiţând 6 file cec ce au fost înlocuite cu 2 bilete la ordin, refuzate la plată, împrejurări care dacă ar fi fost cunoscute de către SC C. SA cu prilejul încheierii sau executării contractului, nu ar mai fi făcut posibilă încheierea acestuia.

Intenţia inculpatului de inducere în eroare a SC C. SA, s-a considerat că rezultă din următoarele împrejurări:

- inculpatul a intenţionat, de la începutul derulării relaţiilor comerciale cu inculpaţii S.C., G.K., să obţină sume de bani necesare finanţării celor două societăţi pe care le administra; acesta a susţinut că nu trebuia să vândă detergent, ci doar să emită filele cec în alb, pentru a se putea obţine creditul bancar de către inculpatul G.K.;

- a vândut mărfurile cumpărate de la SC C. SA sub preţul de achiziţie, fără a plăti produsele cumpărate.

Prin sentinţă, s-a stabilit că inculpata B.M. a comis infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., constând în faptul că, la data de 17 iulie 2008, a cumpărat marfă de la SC C. SA Râmnicu Sărat, prin intermediul inculpatului G.K.V., în valoare de 30.549 RON, pentru plata căreia a lăsat un bilet la ordin ce a fost refuzat la plată la data scadenţei. Intenţia inculpatei de inducere în eroare a societăţii comerciale furnizoare rezultă din faptul că inculpata a vândut mărfurile cumpărate, sub preţul de achiziţie, la scurt timp de la ridicarea acestora societăţii comerciale recomandate de către inculpatul G.K., respectiv SC B.C.P. SRL Focşani. Apărările inculpatei în sensul că mărfurile i-au fost furate, iar cele vândute societăţii din Focşani sunt mărfuri pe care le avea deja în depozit nu sunt susţinute de mijloacele de probă administrate în cauză. Deşi era vorba de mărfuri de o valoare importantă, instanţa a constatat că inculpata nu a formulat plângere penală organelor judiciare competente pentru pretinsul furt al acestora. Vânzarea mărfurilor cumpărate de la SC C. SA sub preţul de achiziţie este confirmată de către martora B.M., ce a fost rugată de către inculpată să completeze documentele fiscale necesare, martora susţinând că inculpata i-a precizat că este vorba de produse cumpărate de la SC C. SA Râmnicu Sărat.

Inculpata B.M. a declarat că ştia despre faptul că inculpatul G.K. dorea să obţină un credit bancar cu instrumente de plată, că i s-a propus de către acesta să deruleze o afacere cu detergent lichid, însă neavând încredere în corectitudinea acestor afaceri a refuzat să colaboreze cu inculpatul. S-a mai arătat că inculpata nu a avut cunoştinţă despre girarea biletului la ordin, de către SC C. SA în favoarea SC K.U.G. SRL, însă înţelesese faptul că inculpatul G.K. vrea să obţină un credit bancar garantat cu instrumente bancare.

S-a constatat că inculpata B.M. a comis infracţiunea de înşelăciune din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 2696 din 19 decembrie 2007, pronunţată de către Judecătoria Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 252/A din 20 mai 2008, pronunţată de către Tribunalul Bacău, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe termen de încercare de 3 ani, fapta de înşelăciune din prezenta cauză fiind comisă pe durata termenului de încercare.

Instanţa de fond a mai reţinut că inculpata E.L.F., în calitate de manager al SC C. SA Râmnicu Sărat, a acceptat să livreze mărfuri inculpaţilor G.K.V., S.C., B.T. şi B.M. fără a verifica solvabilitatea acestor clienţi aşa cum prevedea contractul de management pe care îl încheiase cu conducerea SC C. SA Buzău, doar la recomandarea şi susţinerile inculpatului G.K.V., cu privire la care a declarat că nu avea deplină încredere întrucât era cunoscut în localitate că înşelase diferite persoane din judeţul Galaţi. De asemenea, inculpata a acceptat ca plata mărfurilor să se facă la termene cuprinse între 3-4 luni, mai lungi decât cele pe care le obişnuia societatea până la acea dată, ori chiar să prelungească scadenţa pentru plata mărfurilor achiziţionate, chiar dacă nu se făcuse dovada achitării chiar şi numai parţială a unora dintre facturi.

Deşi aflase că inculpatul G.K. cesionase părţile sociale ale SC K.U.G. SRL, inculpata E.L. a acceptat să vândă mărfuri inculpatului în calitate de persoană fizică, fără ca acesta să depună vreo garanţie cu privire la plata preţului. În aceeaşi modalitate a procedat inculpata şi în ceea ce priveşte mărfurile livrate inculpaţilor S.C., B.T. şi B.M. Inculpata E.L. a declarat că i-a solicitat inculpatului G.K. să semneze un contract în calitate de reprezentant al SC K.U.G. SRL, însă acesta a refuzat. Cu toate că inculpatul a refuzat să semneze contractul (la 07 iulie 2008), inculpata E.L. a dispus livrarea de mărfuri în continuare către societatea administrată de către inculpatul G.K. îndeplinindu-şi în mod defectuos obligaţiile pe care le avea potrivit contactului de management, care prevedea că trebuie să se comporte ca un bun administrator care trebuia să se preocupe de încasarea contravalorii mărfurilor livrate.

Inculpata şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu şi atunci când a acceptat propunerea inculpatului G.K. de a falsifica biletul la ordin emis de către inculpata B.M., pentru a ascunde incidentul de plată ivit la 19 septembrie 2008. În plus, inculpata a acceptat să întocmească documente fictive cu privire la cantitatea de 30.549 litri detergent lichid pentru ca acest aspect să nu ajungă la cunoştinţa conducerii SC C. SA Buzău. Prin acţiunile sale, inculpata E.L. a permis derularea în continuare a relaţiilor comerciale care au dus la prejudicierea societăţii al cărei administrator era, la prelungirea termenelor de plată şi chiar la livrarea de produse către inculpatul G.K. în calitate de persoană fizică, până la data de 18 octombrie 2008.

Inculpata E.L. a recunoscut că a primit 6 bilete la ordin de la inculpatul G.K., cu scadenţa la 30 de zile, iar la expirarea acestor termene inculpatul îi solicita restituirea lor şi emiterea altor bilete cu scadenţe ulterioare (august-septembrie 2008). Inculpata a fost de acord cu această modalitate de derulare a afacerilor comerciale, cu prelungirea termenului scadenţei, deşi nu încasase preţul pentru mărfurile livrate către SC K.U.G. SRL.

Ca atare, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatei E.L.F., care în mod repetat, în calitate de manager al SC C. SA Râmnicu Sărat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit în mod defectuos acţiunile ce vizau comercializarea produselor, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în patrimoniul societăţii, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 248¹ C. pen., rap. la art. 246 C. pen. şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai apreciat de către instanţa de fond că nu se poate reţine în sarcina inculpatei complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. pentru care a fost trimisă în judecată, motivat de faptul că nu a rezultat din mijloacele de probă administrate în cauză că inculpata a acţionat cu intenţia de a coopera cu inculpaţii G.K.V., S.C., B.T. şi B.M. în vederea înşelării SC C. SA. Instanţa de fond a constatat că acţiunile inculpatei se înscriu în latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, astfel încât a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în conformitate cu art. 334 C. proc. pen.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor inculpaţilor au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, datele ce caracterizează persoanele inculpaţilor, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social a infracţiunilor comise de către inculpaţi, s-au reţinut modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, scopul urmărit, împrejurările comiterii infracţiunilor, urmările produse, precum şi conduita şi datele ce caracterizează persoanele inculpaţilor.

Instanţa a reţinut că inculpatul G.K.V. şi-a disimulat comportamentul infracţional chiar şi faţă de ceilalţi inculpaţi, la început, creându-le convingerea că vor derula o afacere prosperă cu detergentul lichid pe care îl producea. Ulterior, s-a folosit de situaţiile create pentru a cesiona părţile sociale către persoane din altă localitate, aşa cum s-a arătat, şi datoria societăţii către inculpatul S.C. S-a considerat că nu se poate reţine că ceilalţi inculpaţi au fost induşi în eroare de către inculpatul G.K.V. întrucât aceştia au acceptat să preia mărfuri de la SC C. SA Râmnicu Sărat cunoscând situaţia financiară a societăţilor pe care le administrau şi valorificând produsele cumpărate sub preţurile de achiziţie, iar ulterior folosind banii obţinuţi în alte scopuri, fără a achita preţul mărfurilor cumpărate.

S-a constatat din mijloacele de probă administrate că societăţile comerciale din oraşul Focşani, cărora le-au fost vândute mărfurile cumpărate de către inculpaţi de la SC C. SA, au achitat în totalitate preţul acestor produse.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului G.K.V. au fost avute în vedere următoarele aspecte:

- conţinutul concret al faptei de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului, faptă comisă prin acte materiale repetate, inculpatul având de la început reprezentarea scopului urmărit, respectiv inducerea în eroare a societăţii contractante cu privire la plata mărfurilor achiziţionate;

- pericolul social ridicat al infracţiunii de înşelăciune comisă rezultă şi din conduita inculpatului care după achiziţionarea mărfurilor le-a valorificat sub preţul de achiziţie, a atras în această acţiune şi pe ceilalţi inculpaţi cărora le-a facilitat cumpărarea de mărfuri de la SC C. SA, iar, ulterior, după cesionarea părţilor sociale ale SC K.U.G. SRL a continuat să se aprovizioneze cu mărfuri în calitate de persoană fizică;

- caracterul şi gravitatea urmărilor produse constând în cauzarea unui prejudiciu însemnat ce a rămas neacoperit;

- atitudinea inculpatului faţă de infracţiunea comisă, modul în care acesta a premeditat acţiunile de înşelare a SC C. SA Râmnicu Sărat şi atragerea celorlalţi inculpaţi în derularea afacerii cu detergent lichid pe care o desfăşura; complexitatea şi durata procesului deliberativ; rolul pe care l-a avut inculpatul în înşelarea societăţii comerciale, astfel cum a fost descris anterior;

- faptul că inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, acesta comiţând infracţiunile în stare de recidivă postcondamnatorie.

La stabilirea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului S.C. au fost avute în vedere următoarele aspecte:

- acţiunile repetate prin care a fost comisă infracţiunea de înşelăciune;

- mijloacele folosite de către inculpat, asemănătoare cu cele ale inculpatului G.K., constând în lăsarea unor bilete la ordin pentru plata preţului, instrumente de plată al căror termen a fost ulterior prelungit cu acordul inculpatei E.L.;

- scopul urmărit de către inculpat, aşa cum a rezultat din declaraţiile acestuia, respectiv realizarea unor câştiguri rapide şi mari din derularea afacerii cu detergent propusă de către inculpatul G.K., inculpatul S.C. folosind banii obţinuţi din vânzarea mărfurilor cumpărate de la SC C. SA pentru achiziţionarea de ambalaje necesare comercializării detergentului lichid;

- prejudiciul de peste 250.000 RON cauzat SC C. SA Râmnicu Sărat ce a rămas neachitat;

- împrejurarea că inculpatul a fost atras în a activitatea infracţională de către inculpatul G.K.;

- faptul că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat şi a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal.

Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, conduita procesuală a acestuia, dar şi împrejurările în care a acţionat, fiind atras de perspectiva unei afaceri prospere, a determinat instanţa de fond să reţină în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, în conformitate cu art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prev. de art. 76 alin. (2) C. pen.

La stabilirea pedepsei aplicată inculpatului B.T. au fost avute în vedere acţiunile repetate ale inculpatului prin care a prejudiciat SC C. SA Râmnicu Sărat cu suma de 194.204 RON, faptul că inculpatul a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal, nu a mai fost anterior condamnat şi a achitat prejudiciul pe parcursul procesului penal, astfel încât instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

S-a apreciat, de către instanţa de fond, că nu sunt incidente cu privire la inculpatul B.T. dispoziţiile art. 74¹ C. pen., astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 202/2010, întrucât prin Decizia nr. 573/2011 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 363/25 mai 2011, s-a constatat că dispoziţiile art. 74¹ C. pen. sunt neconstituţionale.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.”

Avându-se în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, reţinând că prin declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 74¹ C. pen. (ce prevedea posibilitatea aplicării unei amenzi administrative în cazul în care prejudiciul cauzat prin infracţiune şi recuperat pe parcursul procesului penal era sub 50.000 euro), acest text de lege nu mai poate produce efecte, s-a reţinut că nu se poate exonera de răspunderea penală inculpatul B.T.

La stabilirea pedepsei aplicate inculaptei B.M. s-a avut în vedere pericolul social ridicat al infracţiunii determinat de împrejurările în care a fost comisă, de valoarea mare a prejudiciului cauzat ce a rămas neacoperit, dar şi de conduita inculpatei ce a încercat să scape de răspunderea penală susţinând că mărfurile cumpărate, pe care în realitate le-a vândut imediat sub preţul de achiziţie, i-au fost furate. Inculpata nu se află la prima încălcarea a legii penale, acesta comiţând infracţiunea din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatei E.L.F. au fost avute în vedere următoarele criterii:

- gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor comise determinat de modul repetat în care inculpata şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în calitate de manager al SC C. SA Râmnicu Sărat;

- împrejurarea că inculpata a ascuns conducerii SC C. SA Buzău existenţa unui incident de plată cu privire la un bilet la ordin, încercând, la sugestia inculpatului G.K. să acopere printr-un fals în înscrisuri sub semnătură privată această situaţie ivită în administrarea societăţii pentru a permite în continuare derularea afacerilor comerciale cu societăţile administrate de către inculpaţi;

- prejudiciul însemnat ce a fost cauzat societăţii, prejudiciu ce a rămas în mare parte neacoperit;

- complexitatea şi durata acţiunilor infracţionale comise de către inculpată care a avut posibilitatea să oprească livrarea de mărfuri către beneficiarii care, deşi nu achitau preţul produselor ridicate solicitau prelungirea termenelor de plată şi cumpărarea în continuare de cantităţi însemnate de mărfuri;

- datele ce caracterizează persoana inculpatei ce nu a mai fost anterior condamnată.

În privinţa restabilirii situaţiei anterioare comiterii infracţiunilor, Tribunalul Buzău a mai dispus, în baza art. 170 şi art. 348 C. proc. pen.:

- anularea facturii falsificate din 01 octombrie 2008 emisă de către inculpata E.L.F. pentru SC C. SA Râmnicu Sărat cu privire la cantitatea de 30.562 litri detergent lichid, în valoare de 30.658,21 RON.

- anularea notei de intrare recepţie din 02 septembrie 2008, întocmită de către inculpata E.L.F. pentru cantitatea de 30.562 litri detergent lichid.

- anularea facturii din 01 septembrie 2008, emisă de către inculpatul G.K.V. pentru SC K.U.G. SRL.

Sub aspectul laturii civile, s-a luat act de faptul că inculpatul B.T. a achitat prejudiciul cauzat SC C. SA Râmnicu Sărat în sumă de 194.204,71 RON.

Întrucât prin faptele inculpaţilor G.K.V., S.C. şi B.M., care au acţionat în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, s-au cauzat părţii civile SC C. SA Râmnicu Sărat prejudicii constând în contravaloarea mărfurilor ce au fost livrate şi al căror preţ nu a fost achitat, instanţa de fond a dispus ca în conformitate cu art. 998, 999, art. 1003 C. civ., art. 14 C. proc. pen., art. 16 şi 24 alin. (3) C. proc. pen., obligarea acestora la plata despăgubirilor civile datorate, în solidar cu părţile responsabile civilmente, după cum urmează:

- inculpatul G.K.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K.U.G. SRL, la 254.097,36 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat;

- inculpatul G.K.V. la 93.979,79 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat, în calitate de persoană fizică;

- inculpatul S.C., în solidar cu SC I.I. SRL Craiova la 299.800,73 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat; A fost menţinută măsura sechestrului asigurătoriu dispusă prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, din 09 martie 2010, cu privire la bunurile mobile aparţinând inculpatului S.C., în valoare de 2.000 RON, conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului asigurătoriu din 15 aprilie 2010;

- inculpata B.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.B. SRL Bacău, la 30.549 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat;

- inculpata E.L.F. a fost obligată la plata sumei de 678.427,50 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat, din care suma de 348.077,15 RON alături de inculpatul G.K.V., 299.800,73 RON alături de inculpatul S.C. şi 30.549,62 RON alături de inculpata B.M. S-a reţinut că, prin acţiunile sale repetate, inculpata E.L. a contribuit la producerea prejudiciului în patrimoniul părţii civile, existând o legătură de cauzalitate între infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi acest prejudiciu.

Prima instanţa a apreciat că nu a rezultat din mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal că a existat o coeziune psihică, respectiv voinţa inculpatei E.L. de a comite împreună cu ceilalţi inculpaţi infracţiunea de înşelăciune, considerent pentru care nu s-a reţinut în sarcina inculpatei complicitatea la această infracţiune.

S-a observat, în acest sens, că acţiunile inculpatei s-au grevat în antecedenţa cauzală a producerii prejudiciului, acestea constituindu-se în cauze care au concurat, alături de acţiunile separate al inculpaţilor la prejudicierea părţii civile SC C. SA Râmnicu Sărat.

Aşadar, răspunderea civilă a inculpatei E.L., alături de ceilalţi inculpaţi, a fost determinată de faptul că prejudicierea părţii civile a fost rezultatul unui concurs de cauze, printre care au fost reţinute şi acţiunile repetate, concomitente sau succesive ale inculpatei, răspundere ce este întemeiată pe dispoziţiile art. 998, 999 C. civ. şi art. 14 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, inculpaţii G.K.V., S.C., B.T., B.M. şi E.L.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât prin prisma greşitei lor condamnări, cât şi pentru greşita individualizare a pedepselor principale ce le-au fost aplicate.

Prin decizia penală nr. 151 din 28 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile declarate de inculpaţii S.C. şi E.L.F., împotriva sentinţei penale nr. 175 din 20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău.

A fost desfiinţată în parte sentinţa, în latură penală, în ceea ce priveşte pe cei doi inculpaţi şi rejudecând cauza:

I. A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului S.C. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 86 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit în conformitate cu prevederile art. 86² C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 86³ alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului cu privire la prev. art. 86 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata suspedării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

II. Au fost reţinute în favoarea inculpatei E.L.F. disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi în baza art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatei pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. de la 6 luni închisoare la 2 luni închisoare, iar în baza art. 76 alin. (2) C. pen. a fost redus pedeapsa principală aplicată aceleiaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 248¹ rap. la art. 246 C. pen. şi art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele astfel stabilite şi a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit în conformitate cu prevederile art. 86² C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 86³ alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, a stabilit ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău;

b) va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei cu privire la prev. art. 86 C. pen.

Au fost respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii G.K.V., B.M. şi B.T. împotriva aceleiaşi sentinţei penale.

A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Au fost obligaţi inculpaţii G.K.V. şi B.M. la plata sumei de 700 RON, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în favoarea acestuia, iar inculpatul B.T. la 1.100 RON, cu acelaşi titlu, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 400 RON, va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a apreciat în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existenţa faptei pentru care inculpaţii apelanţi au fost trimişi în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege, de către inculpaţi.

Au fost avute astfel în vedere: actele constitutive ale societăţilor comerciale administrate de către inculpaţi, actele constitutive ale părţii civile, contractul de muncă şi cel de management al inculpatei E.L.F., înscrisurile atestând raporturile comerciale derulate de partea civilă cu părţile responsabile civilmente, biletele la ordin emise în favoarea SC C. SA Râmnicu Sărat şi refuzate la plată, înscrisurile falsificate - facturi, bilete la ordin, documentele privind relaţia comercială dintre SC K.U.G. SRL şi SC C. SA Râmnicu Sărat; documentele privind SC I.I. SRL, documentele privind SC E.D. SRL şi SC P.T. SRL, adresele eliberate de unităţile bancare, incidentele de plăţi conform Băncii Naţionale, înscrisurile privind SC S.I. SRL şi SC P.C.B. SRL, declaraţiile inculpaţilor date pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, declaraţiile martorilor C.V., P.G., B.M., A.V., raportul de expertiză contabilă întocmit pe parcursul cercetării judecătoreşti de către expert Ţ.A., precum şi punctul de vedere al expertului parte desemnat la solicitarea inculpatului G.K.V., fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor.

Pe baza acestor mijloace de probă, s-a constatat că inculpatul G.K. a fost administratorul SC K.U.G. SRL, în perioada 06 decembrie 2007 (data înfiinţării) - 03 septembrie 2009, dată la care societatea a fost cesionată numiţilor P.G. şi C.V.

S-a reţinut că, la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie 2008, inculpatul a contactat-o pe inculpata E.L.F., director şi manager al SC C. SA Râmnicu Sărat, şi a convins-o să-i livreze în mai multe rânduri, marfa în valoare de 18.267,83 RON, pe care a achitat-o integral cu un bilet la ordin din data de 02 iulie 2008.

Ulterior, inculpatul G. a comandat şi a ridicat marfa în valoare totală de 290.215,19 RON, din care a achitat cu ordin de plată suma de 17.850 RON. Pentru diferenţa de 254.159,06 RON a emis bilete la ordin în perioada 02-28 august 2008, scadente în perioada 02-28 august 2008 şi un bilet la ordin emis de SC I.I. SRL, în favoarea SC K.U.G. SRL şi girat în favoarea societăţii creditoare. Biletele la ordin au fost au fost refuzate la plată, cu excepţia celui emis la 02 august, prin care s-a achitat suma de 115,31 RON.

La data de 03 septembrie 2009, inculpatul G. a cesionat părţile sociale ale societăţii debitoare, fără a aduce la cunoştinţa partenerilor comerciali această împrejurare, mai exact partea civilă neavând cunoştinţă despre intervenţia cesiunii.

Marfa achiziţionată a fost vândută cu preţuri mai mici decât cel de achiziţie către SC P.C.B. SRL Vrancea, administrată de A.V.

În perioada 23 septembrie - 07 octombrie 2008, inculpatul a ridicat de la SC C. SA Râmnicu Sărat în nume propriu, materiale de construcţii în valoare de 93.979.79 RON, pe care le-a folosit, dar care nu au fost achitate.

În cursul anului 2008, inculpatul G.K. l-a cunoscut pe inculpatul S.C., administratorul SC I.I. SRL Craiova, de la care a cumpărat îngrăşăminte în valoare de 132.911 RON, pe care trebuia să le achite în trei tranşe, până la 22 iunie 2008.

Inculpatul G.K. nu a respectat termenele de plată, însă cu toate acestea la data de 22 mai 2009 inculpatul a convenit cu S.C. să primească detergent lichid produs de SC K.U.G. SRL până la concurenţa sumei de 67.392,24 RON.

Bazându-se pe relaţia sa cu managerul societăţii, inculpatul G.K. i-a propus inculpatului S.C. să cumpere materiale de construcţii de la SC C. SA Râmnicu Sărat, marfă ce urma să fie achitată la câteva luni de la livrare, prin bilet la ordin, dar care putea fi valorificată rapid, chiar dacă vânzarea se făcea la preţuri mai mici decât preţul de achiziţie.

Ca urmare, cei doi inculpaţi au mers la sediul SC C. SA Râmnicu Sărat la 11 iunie 2008, când inculpatul G.K. a cumpărat marfa în valoare de 6.983,13 RON şi i l-a prezentat inculpatei E.L.F. pe inculpatul S.C., „garantând” prin prezenţa sa pentru seriozitatea acestuia.

În aceste condiţii, între SC C. SA şi SC I.I. SRL s-a încheiat la 17 iulie 2008 un contract, în baza căruia în perioada 02 iulie - 25 septembrie 2008 SC C. SA a vândut mărfuri în valoare totală de 383.269,29 RON SC I.I. SRL, care a achitat o mică parte din sumă, respectiv doar 82.468,55 RON, iar pentru diferenţă a remis părţii civile un număr de 6 bilete la ordin avalizate în nume propriu de către inculpatul S., emise însă de către o altă societate comercială.

Cele 6 bilete la ordin scadente în perioada 18 octombrie - 31 decembrie 2008 au fost refuzate la plată, iar pentru a compensa parţial datoria, inculpatul S.C. a lăsat în custodia părţii civile 58 tone detergent lichid achiziţionat de la SC K.U.G. SRL, după care a completat facturile fiscale pentru valoarea de 179.425 RON, pe care le-a trimis prin poştă părţii civile , deşi nu avea acordul conducerii societăţii.

În cursul lunii iulie 2008, inculpatul G.K.V. a cunoscut-o pe inculpata B.M., administratorul SC E.B. SRL i-a propus afacerea sa cu detergent şi a recomandat-o inculpatei E.L.F., facilitându-i cumpărarea unor mărfuri în valoare de 30.549 RON de la SC C. SA, în schimbul unui bilet la ordin scadent la 15 septembrie 2008, care a fost refuzat la plată.

Inculpata B.M. a vândut imediat marfa achiziţionată cu preţul de 24.088,83 RON, către SC P.C.B. SRL Focşani. Despre această operaţiune inculpata i-a relatat numitei B.M., pe care a şi rugat-o să completeze facturile şi chitanţele care atestau încasarea sumei de 17.974 RON de la SC P.C.B. SRL.

Inculpatul G.K.V. i-a propus inculpatei E.L.F. falsificarea biletului la ordin emis de SC E.B. SRL, prin înscrierea pe verso a menţiunii de girare a acestuia în favoarea SC K.U.G. SRL la data de 17 iulie 2008 (această operaţiune a avut loc după ce respectivul bilet la ordin a fost refuzat la plată şi avea ca scop ascunderea situaţiei reale a plăţilor efectuate de clienţi, faţă de SC C. SA Buzău).

Inculpatul G.K.V. a emis factura fiscală din 01 septembrie 2008 către SC C. SA care atesta livrarea (fictivă) a cantităţii de 30.562 litri detergent lichid la preţul de 1 RON litrul, pentru a compensa integral valoarea produselor cumpărate de SC E.B. SRL. Inculpata E.L. a întocmit în fals NIR la factura emisă de inculpatul G., după care conform înţelegerii a emis la 01 octombrie 2008 factura de livrare a celor 30.562 litri detergent lichid către SC T.I. SRL cu un adaos comercial nesemnificativ şi a întocmit un proces-verbal de lăsare în custodie a detergentului la SC K.U.G. SRL. Practic această marfa nu a circulat decât scriptic, rămânând în custodia inculpatului G.K.

Astfel, SC I.I. SRL, care a primit detergent lichid de la SC K.U.G. SRL, a livrat detergent către SC E.D. SRL Carei şi SC P.T. SRL Carei, societăţi administrate de inculpatul B.T., acesta a emis 2 file cec, către SC I.I. SRL, girate apoi de inculpatul S.C. către SC K.U.G. SRL, care la rândul său le-a girat şi le-a folosit pentru a plăti marfa achiziţionată de la SC P.C.B. SRL Focşani şi SC S.I. SRL Focşani.

Ştiind că cele două file cec nu vor fi onorate la plată, inculpatul G. l-a introdus în schemă pe inculpatul B.T., prezentându-l inculpatei E.L. care i-a vândut pofile metalice în valoare de 194.204 RON. Inculpatul B.T. a emis 6 file cec cu termene scadente între 45 şi 60 de zile, recuperate ulterior şi înlocuite cu 2 bilete la ordin avalizate în nume propriu, scadente la 06 şi respectiv 10 noiembrie 2008 şi refuzate de asemenea la decontare.

Marfa cumpărată a fost vândută către SC P.C.B. SRL Focşani, SC S.I. SRL Focşani şi SC I.I. SRL, cu preţul total de 142.695,51 RON. Marfa achiziţionată de SC I.I. SRL a ajuns la inculpatul G., care a compensat datoria sa la cei doi furnizori din Focşani, recuperând filele cec emise de inculpatul B.T. La acesta au rămas 40 de tone de detergent lichid, pe care nu a reuşit să le valorifice.

În legătură cu criticile apelanţilor inculpaţi, instanţa de apel a reţinut următoarele:

1. În ceea ce priveşte critica invocată de apelantele E.L.F. şi B.M., vizând soluţionarea cauzei cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 300 C. proc. pen. care reglementează verificarea sesizării instanţei, s-a arătat că, potrivit art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima zi de înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.

Conform art. 300 alin. (2) C. proc. pen. în cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale, în speţa dedusă judecăţii, curtea a constatat că dosarul a fost înregistrat pe rolul primei instanţe la data de 28 iulie 2010, fixându-se aleatoriu primul termen de judecată la 07 septembrie 2010, când inculpaţii au lipsit depunând cereri de amânare în vederea angajării unor apărători aleşi, partea civilă depunând la dosar nota de constituire de parte civilă.

După alte două termene, la care cauza a fost amânată, din motive obiective, în raport de cererile de amânare formulate de apărătorii inculpaţilor, care au solicitat termen în vederea pregătirii apărării, ulterior, la data de 03 decembrie 2010, în prezenţa a 4 dintre inculpaţi (doar inculpatul G. lipsind, împotriva sa fiind emis de la termenul anterior un mandat de aducere), prima instanţă a adus la cunoştinţa inculpaţilor disp. art. 320¹ C. proc. pen., iar inculpata B.M. a formulat cerere pentru a-şi angaja apărător ales.

La noul termen de judecată acordat, 18 ianuarie 2011, prima instanţă, având în vedere faptul că atât apărătorii inculpaţilor, cât şi reprezentantul Ministerului Public au precizat că nu au cereri de formulat înainte de citirea actului de sesizare, a dat citire actului de sesizare şi după ce a pus în vedere inculpaţilor disp. art. 70 C. proc. pen., a procedat la ascultarea inculpaţilor prezenţi: G.K.V., S.C., B.T. şi E.L.F., care au fost de acord să dea declaraţii în cauză.

S-a apreciat ca fiind adevărat că, la acest termen de judecată, înainte de a asculta inculpaţii, prima instanţă nu a făcut o aplicare formală a disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost detaliate mai sus.

Însă, în egală măsură, potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă de la această dată, niciunul dintre apărătorii inculpaţilor nu au formulat cereri înainte de citirea actului de sesizare, ceea ce a condus la concluzia că nu au înţeles să invoce neregularităţi ale actului de sesizare, care să fi impus aplicabilitatea art. 300 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sunt sancţionate cu nulitatea absolută, doar dispoziţiile relative la competenta după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

În doctrină şi jurisprudenţă, s-a stabilit faptul că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei are în vedere încălcarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea primară (sesizarea prin rechizitoriu), sesizarea suplimentară (extinderea acţiunii penale, extinderea procesului penal) şi sesizarea de trimitere casarea cu trimitere, declinarea competenţei, regulatorul de competenţă, strămutarea).

S-a precizat că jurisprudenţa şi doctrina sunt într-o covârşitoare majoritare, în sensul opiniei că verificările instanţei conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen. poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriul) asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 377 din 02 februarie 2010).

În speţă însă, instanţa de apel a observat că, rechizitoriul întocmit la 23 iulie 2010 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, fiind respectate aşadar disp. art. 264 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., purtând semnătura celui ce a efectuat această verificare, iar prin punerea în discuţie a părţilor a unor eventuale cereri, anterior momentului citirii actului de sesizare, dublate de constatarea inexistenţei unor astfel de cereri şi de neinvocarea unor încălcări ale dispoziţiilor legale sub acest aspect, prima instanţă s-a supus exigenţelor prevăzute de art. 300 alin. (1) C. proc. pen., chiar dacă, în mod formal, această menţiune nu a fost inserată în conţinutul încheierii de la data la care s-a dat citire actului de sesizare a instanţei.

În altă ordine de idei, s-a arătat că omisiunea primei instanţe de aplicare formală a disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., nu poate atrage sancţiunea nulităţii absolute, prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece, pe de o parte, acest ultim text de lege îşi găseşte aplicarea doar în situaţia nerespectării dispoziţiilor legale ce reglementează modul în care se realizează sesizarea instanţei de judecată.

Pe de altă parte, nu se poate pune problema intervenţiei sancţiunii nulităţii absolute, aşa cum susţin apelanţii, în cadrul motivelor de apel, atâta vreme cât însăşi dispoziţiile cuprinse în art. 300² C. proc. pen., stabilesc remediile procesuale ce intervin în cazul constatării neregularităţii actului de sesizare, acestea constând fie în acordarea unui termen pentru înlăturarea neregularităţii, fie în restituirea actului de sesizare în vederea refacerii acestuia de către emitentul său.

Un argument în plus, în sprijinul concluziei, potrivit căreia omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen. nu poate atrage sancţiunea nulităţii absolute este chiar cel înscris în dispoziţiile deciziei nr. 9/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat în mod obligatoriu că lipsa menţiunii „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei” din cadrul rechizitoriului atrage neregularitatea actului de sesizare care poate fi înlăturată după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.

Cu alte cuvinte, sancţiunea este neregularitatea şi nu nulitatea absolută a hotărârii prin care prima instanţă a omis să facă o aplicare formală a disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., fiind evident aşadar că sancţiunea aplicabilă în cazul omisiunii instanţei de a face aplicarea disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen. nu ar putea atrage decât eventual sancţiunea nulităţii relative şi nu pe cea a nulităţii absolute.

Or, în speţă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile legale care reglementează această cauză de nulitate.

Astfel, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen., încălcarea oricăror dispoziţii legale decât cele prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cum este şi cea vizând omisiunea instanţei de a face aplicarea art. 300 alin. (1) C. proc. pen., atrage nulitatea actului, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată, cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului.

Însă, în speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, atât timp cât inculpaţii, beneficiind de asistenţă juridică prin intermediul unor apărători aleşi, nu au înţeles să invoce în faţa primei instanţe existenţa vreunei cauze de neregularitate a actului de sesizare, de natură a atrage refacerea acestuia, aşa cum reglementează art. 300² C. proc. pen. şi mai mult decât atât, în cadrul motivelor de apel de asemenea, nu au invocat nici un fel de critică privitoare la vreo eventuală neregularitate, este evident că, nu se pune problema existenţei vreunei neregularităţi ale actului de sesizare, care să fi putut atrage consecinţele prevăzute de art. 300² C. proc. pen., nepunându-se deci problema existenţei vreunei vătămări a intereselor legale ale acestora, aşa cum se prevede în art. 197 alin. (1) C. proc. pen., sentinţa apelată nefiind deci lovită de nulitate absolută care să impună desfiinţarea sa şi reluarea judecăţii, aşa cum solicita apelanţii.

2. În ceea ce priveşte motivul de apel ce vizează nelegala administrare a probelor în faţa primei instanţe, cu referire directă la încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează efectuarea expertizelor, motiv de apel invocat de apelanţii G.K.V., E.L.F. şi B.M., Curtea a apreciat ca fiind nefondată această critică, arătând că dispoziţiile ce reglementează efectuarea expertizelor ca mijloc de probă în cadrul procesului penal, sunt cuprinse în cadrul secţiunii a X-a din Capitolul II al Titlului 3 al C. proc. pen., vizând probele şi mijloacele de probă.

S-a reţinut că apelanţii au invocat încălcarea acestor dispoziţii prin aceea că prima instanţă de judecată, deşi a încuviinţat numirea unui expert recomandat de părţi, mai exact unui expert recomandat de inculpatul G.K.V., cu toate acestea nu s-a conformat disp. art. 120 C. proc. pen. care reglementează lămuririle date expertului şi părţilor, la termenul de judecată la care sunt chemate părţile şi expertul, precum şi disp. art. 122 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., potrivit căruia se întocmeşte un singur raport scris de expertiză, chiar în situaţia în care sunt desemnaţi mai mulţi experţi, iar dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă.

Mai exact, s-a invocat de către apelanţi împrejurarea că expertul parte, recomandat de inculpatul G.K.V., expert M.L., a formulat un raport de expertiză separat şi nu integrat în cadrul raportului de expertiză ce a fost întocmit de expertul desemnat de instanţă, expert Ţ.A.A., precum şi împrejurarea că după desemnarea expertului oficial Ţ., instanţa de fond nu a procedat la chemarea părţilor pentru a li se pune în vedere obiectivele expertizei.

S-a apreciat ca fiind nefondate susţinerile apelanţilor în condiţiile în care potrivit încheierii de şedinţă din 28 aprilie 2011, instanţa a încuviinţat proba cu expertiză judiciară contabilă, având obiectivele formulate de inculpaţi prin apărători, desemnând ca expert contabil pe Ţ.A.A., ce a fost încunoştinţată prin adresă despre dispoziţia de efectuare a expertizei.

În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat că obiectivele la care expertul urma să răspundă au fost cele solicitate de către inculpaţi, condiţie în care aceştia urmau să pună la dispoziţie expertului propriile obiective, cu atât mai mult cu cât, la termenele ulterioare de judecată, între care şi termenul din 17 mai 2011, inculpaţii au învederat instanţei aspectele legate de propriile obiective şi apărări, instanţa de fond dispunând emiterea unei adrese către expertul desemnat, punându-i-se acestuia în vedere să verifice pentru a realiza obiectivele expertizei întreaga evidenţă contabilă a părţii civile, precum şi toate precizările făcute la acel termen de judecată de către inculpaţi.

Mai mult decât atât, la dosar fond, se află comunicarea transmisă prin fax de către apărătorul ales al inculpatei B.M. prin care se învederează instanţei că aceasta înţelege să renunţe la administrarea probei cu expertiză contabilă, motivat de lipsa posibilităţilor financiare de achitare a onorariului, înţelegând să se folosească în apărare de proba cu înscrisuri şi cea cu martori.

Aşa fiind, a considerat instanţa, este evident că invocarea unor pretinse neregularităţi procedurale de către această inculpată, în condiţiile în care a înţeles să renunţe la administrarea probei cu expertiză, nu mai poate conduce la reformarea hotărârii câtă vreme pretinsele neregularităţi nu i-au cauzat nicio vătămare, iar inculpata nu depusese la dosar obiective proprii ale expertizei care să nu fi fost avute în vedere de către expert.

Şi în privinţa apelantei inculpate E.L.F., Curtea de Apel a constatat că nu poate primi aceste critici în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa a încuviinţat efectuarea expertizei judiciare contabile, cu obiectivele solicitate de inculpaţi care, aveau aşadar obligaţia de a aduce la cunoştinţa expertului şi evident a instanţei de judecată, obiectivele proprii în cadrul efectuării lucrării, fără a putea invoca ulterior propria culpă în neluarea acestor măsuri şi deci, a invoca o pretinsă nulitate a acestui mijloc de probă ce a fost încuviinţat, aşa cum au solicitat inculpaţii în apărare.

Cu alte cuvinte, pretinsa nerespectare de către prima instanţă de judecată a disp. art. 120 C. proc. pen. nu poate conduce la sancţiunea nulităţii absolute şi nici măcar relative a acestui mijloc de probă şi pe cale de consecinţă, nici la constatarea nelegalei sale administrări, urmată de excluderea probei din cadrul ansamblului probator administrat.

Aceasta deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond a respectat în totalitate dreptul la apărare al inculpaţilor, încuviinţând efectuarea expertizei, cu obiectivele ce au fost formulate de inculpaţi prin apărători, constatându-se că dimpotrivă, dreptul la apărare al inculpaţilor a fost valorificat de o manieră absolută extinsă, câtă vreme s-a lăsat la latitudinea acestora, prin intermediul apărătorilor aleşi, formularea şi depunerea obiectivelor expertizei, neputându-se ajunge, aşadar, la invocarea unei sancţiuni procedurale câtă vreme exercitarea dreptului de a propune obiective pentru expertiza contabilă nu a fost în nici un fel limitată sau îngrădită de către prima instanţă de judecată.

Într-adevăr, raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit de expertul contabil desemnat de instanţă, Ţ.A.A., a fost depus la 14 iunie 2011, aflându-se la dosar fond şi nu cuprinde, în cadrul raportului, consemnarea punctului de vedere sau apărării expertului recomandat de inculpatul G.K.V. şi anume expert consilier M.L., solicitat a fi desemnat în această cauză potrivit cererii inculpatului din data de 03 mai 2011.

Această împrejurare se datorează însă modului în care expertul consilier recomandat de inculpatul G.K. a înţeles să colaboreze cu expertul oficial desemnat de instanţă, observându-se că, potrivit menţiunilor inserate în raport de expertiză judiciară, expertul consilier nu s-a prezentat la solicitările expertului oficial desemnat, condiţionând studierea dosarului de punerea la dispoziţie a întregului material documentar, inclusiv evidenţele contabile şi registrele contabile ale firmelor implicate, ceea ce în mod evident, ar fi produs o întârziere în termenul de predare al lucrării care fusese stabilit la data de 10 iunie 2011, fiind respectat de expertul judiciar care a depus expertiza pentru termenul din data de 14 iunie 2011.

Or, din câte se observă, onorariul expertului consilier a fost achitat de către inculpatul G.K.V. după data la care expertul contabil judiciar Ţ. a întocmit şi predat raportul de expertiză, în sensul că de abia la data de 30 iunie 2011 inculpatul G.K.V. a depus la dosar atât onorariul expertului consilier ce-i fusese încuviinţat la cererea sa, cât şi celelalte documente necesare efectuării expertizei, situaţie care a condus la întocmirea separată a punctului de vedere de către expertul contabil consilier al acestui inculpat, expert M.L. care a întocmit un raport de expertiză separat, ce a fost primit de instanţa de judecată de-abia la data de 06 octombrie 2011, deci la circa 4 luni de la data la care fusese întocmit şi depus raportul de expertiză de către expertul desemnat de instanţă.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că deşi strict formal expertul judiciar desemnat de instanţă şi expertul consilier recomandat de către inculpat nu s-au supus exigenţelor instituite în art. 122 alin. (2) C. proc. pen., acest aspect nu este imputabil instanţei de judecată, ci modului în care a decurs colaborarea între cei doi experţi, precum şi modului în care inculpatul ce a solicitat desemnarea propriului expert consilier, a înţeles să se supună exigenţelor legale privind punerea la dispoziţia expertului a documentelor necesare efectuării expertizei.

Separat de aceasta, Curtea a reţinut că chiar în aceste condiţii în care expertul desemnat de instanţă şi expertul consilier recomandat de inculpat, au întocmit două lucrări separate, în care şi-au prezentat fiecare punctul de vedere şi concluziile, aceasta nu poate atrage sancţiunea nulităţii absolute a raportului de expertiză în condiţiile în care, printre încălcările dispoziţiilor legale, sancţionate cu nulitatea absolută, nu figurează şi cea privind nerespectarea dispoziţiilor referitoare la administrarea probei cu expertiză, mai exact a dispoziţiilor privind întocmirea unui singur raport de expertiză, chiar în situaţia în care sunt desemnaţi mai mulţi experţi în cauză, cum este şi cazul de faţă, unde a fost desemnat un expert consilier recomandat de unul dintre inculpaţi.

Cu alte cuvinte, întocmirea separată a două rapoarte de expertiză contabilă nu ar fi putut decât, eventual, să conducă la sancţiunea nulităţii relative, dacă aceasta ar fi fost invocată, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen. în cursul efectuării actului, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, ceea ce nu este cazul în speţă întrucât apelanţii-inculpaţi G.K.V., E.L.F. şi B.M. nu au invocat intervenţia sancţiunii nulităţii relative raportat la acest mijloc de probă, nici un moment pe parcursul judecăţii cauzei în primă instanţă, nefiind respectat deci termenul prevăzut de această dispoziţie legală.

3. Motivul de apel invocat de inculpata E.L.F. referitor la încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează dreptul la apărare prin nerespectarea disp. art. 334 C. proc. pen., referitor la schimbarea încadrării juridice dată faptei.

S-a reţinut că inculpata a invocat acest motiv de apel în legătură cu faptul că prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în ceea ce o priveşte, din complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave, schimbarea de încadrare dispusă, după deliberare, prin sentinţă şi nu prin încheiere, înainte de dezbaterea asupra fondului cauzei.

Potrivit art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.

Curtea de Apel a considerat că aceste dispoziţii legale au fost respectate întrutotul în cauză deoarece, solicitarea de schimbare a încadrării juridice a fost formulată, în ceea ce o priveşte pe apelanta inculpată E.L.F., de către reprezentantul Ministerului Public la termenul de judecată din 08 noiembrie 2011, fiind pusă în discuţia părţilor, la acest moment de judecată, ocazie cu care a fost pusă în discuţia părţilor şi solicitarea formulată de inculpatul S.C. prin apărătorul său ales, de schimbare a încadrării juridice reţinute în sarcina acestuia din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în infracţiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea cecului.

Or, după punerea în discuţia părţilor a acestor solicitări, vizându-i pe cei doi inculpaţi, instanţa a adus acestora la cunoştinţă disp. art. 334 C. proc. pen. şi faţă de solicitarea inculpatei E.L.F. de a-şi pregăti apărarea în raport de noua încadrare juridică, astfel cum reiese din încheierea sus-menţionată, a dispus amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării.

Instanţa de apel a constatat că nu se pune problema încălcării dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., câtă vreme inculpatei i-a fost încuviinţată cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării, cu atât mai mult cu cât în situaţia în care instanţa s-ar fi pronunţat în mod separat, prin încheiere, asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, în mod evident s-ar fi antepronunţat în cauză, încălcând aşadar dispoziţiile legale incidente sub acest aspect.

În condiţiile în care solicitările reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice în ceea ce o priveşte pe apelanta-inculpată E.L.F. a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţă publică, cu respectarea dispoziţiilor legale şi a garanţiilor procesuale vizând dreptul la apărare, Curtea a constatat că această solicitare a fost complet formulată, în sensul că s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele 4 infracţiuni de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave într-o singură infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave, aspect care rezultă cu claritate din cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul din 08 noiembrie 2011.

Prin urmare, nu s-a putut reţine nici critica vizând îndoiala existentă asupra faptei în care s-a solicitat a fi schimbată încadrarea juridică, astfel cum susţine apelanta, situaţie în care Curtea a apreciat ca fiind nefondat acest motiv de apel, dimpotrivă, prima instanţă, respectând în mod concret toate componentele dreptului la apărare, inclusiv pe cea vizând acordarea termenului de judecată, necesar pentru pregătirea apărării, după ce s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice.

4. În legătură cu criticile formulate de inculpaţi vizând atât insuficienţa probatoriului, cât şi greşita lor condamnare, ca o consecinţă a greşitei aprecieri a mijloacelor de probă, probatoriu care în realitate nu confirmă vinovăţia inculpaţilor, Curtea a arătat că aceste critici sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare:

În primul rând, legat de acest motiv de apel, Curtea de Apel a constatat că în faţa primei instanţe de judecată s-a procedat la administrarea tuturor mijloacelor de probă necesare şi utile în cauză, inclusiv a expertizei judiciare contabile, ce a fost efectuată prin verificările evidenţelor contabile ale părţii civile, aşa cum precizează expertul contabil în descrierea lucrărilor efectuate.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii G.K.V., S.C. şi B.M., care au susţinut că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune reţinute în sarcina lor, ca urmare a lipsei intenţiei de a induce în eroare partea civilă, Curtea a arătat că aceste apărări, în mod judicios, au fost înlăturate de către prima instanţă.

Sub acest aspect, s-a arătat că nu pot fi ignorate aspectele rezultate din coroborarea probelor administrate, care confirmă împrejurarea că inculpatul G.K.V., ce a avut un rol esenţial în derulare a întregii activităţi infracţionale, a exercitat acte dolosive asupra tuturor partenerilor comerciali, iar în timpul în care se derulau operaţiunile comerciale a cedat părţile sociale ale uneia dintre societăţile sale comerciale - SC K.U.G. SRL, ascunzând această cesiune partenerilor săi comerciali şi ulterior încercând prin diverse mijloace să transfere obligaţiile sale comerciale asupra altor persoane juridice.

Probele administrate conduc la concluzia că întreaga schemă infracţională a fost concepută de inculpatul G.K. şi pusă în aplicare cu sprijinul şi prin contribuţia celorlalţi inculpaţi. Acesta s-a implicat în producerea de detergent lichid, iniţial prin SC K.U.G. SRL, iar după ce a înstrăinat această societate cu pasivul său, prin nou înfiinţata SC C. SRL. Perspectiva valorificării detergentului lichid, furnizat la preţuri atractive de inculpatul G., în condiţii care să le asigure un profit ridicat, i-a determinat pe inculpatul S.C., B.T., B.M., să accepte propunerea acestuia de a cumpăra marfa de la SC C. SA Râmnicu Sărat, pe care să o vândă rapid, chiar în pierdere, această pierdere urmând să fie compensată prin vânzarea detergentului.

Inculpatul S. a declarat că a acceptat iniţial să primească detergent lichid în compensare pentru îngrăşămintele pe care le livrase inculpatului G.K. şi pe care acesta nu le achitase la termenele stabilite, a vândut detergentul respectiv unor agenţi economici care nu i-au plătit, iar inculpatulG. i-a propus să cumpere marfa cu desfacere rapidă de la SC C. SA, pe care să o vândă şi să achiziţioneze detergent. Urmând acest plan, a cumpărat produse de circa 400.000 RON, a girat cu bilete la ordin emise de debitorul său din Braşov, apoi a vândut marfa şi a reintrodus banii în circuit, investind în detergentul produs se inculpatulG., cu speranţa că va obţine un profit ridicat din afacerea respectivă. Inculpatul a mai precizat că a fost prezentat inculpatei E.L., managerul SC C. SA Râmnicu Sărat, de către inculpatul G., nu a spus niciodată că nu are bani pentru a achita marfa şi a procedat în acest mod pentru a obţine lichidităţi, pe care să le investească în afacerea cu detergent, afacere care spera să aducă câştiguri mari.

Aşa cum a reţinut de altfel şi instanţa de fond, Curtea de Apel a arătat că, din probele administrate, se desprinde concluzia că inculpatul nu a avut nici un moment intenţia de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale, toate demersurile sale fiind îndreptate în direcţia transferării datoriei către alţi parteneri comerciali şi pentru a-şi plasa în mod avantajos propriul produs, inducând în eroare partea civilă.

În plus, inculpatul a recurs la uzanţa specifică infracţiunii de înşelăciune, în sensul că iniţial a achiziţionat de la partea civilă mărfuri de valoare redusă, pe care le-a achitat integral, tocmai pentru a câştiga încrederea şi a-şi crea o imagine de partener serios, cu toate că inculpata E.L.F. a recunoscut că acest inculpat G.K.V. avea renumele unei persoane ce-şi induce în eroare partenerii comerciali.

Ulterior, inculpatul a pus la cale o metodă de inducere în eroare a partenerilor comerciali, contractând achiziţia diferitelor mărfuri al căror preţ era compensat prin livrarea detergentului lichid pe care firma sa îl producea, însă preluând instrumente bancare girate în favoarea altor furnizori şi acoperind debitul acestora prin compensarea cu marfa ridicată de la SC C. SA Râmnicu Sărat, societate care a rămas în final păgubită.

Practic, Curtea a constatat că, într-adevăr inculpatul a produs un detergent lichid pe care l-a folosit ca mijloc de inducere în eroare, în concret pentru a o determina pe inculpata E.L. să-i livreze importante cantităţi de produs în condiţii în mod evident contrare uzanţelor instituite la nivelul părţii civile, iar din expunerea situaţiei de fapt rezultă că a fost pusă în aplicare o metodă de inducere în eroare specifică infracţiunilor economico-financiare, respectiv aceea de a se solicita iniţial cantităţi mai reduse de marfă, care pentru câştigarea încrederii partenerului comercial, au fost iniţial achitate, iar ulterior a ridicat mărfuri de valoare mare, care nu au fot plătite.

De asemenea, potrivit declaraţiei date de inculpata E., coinculpatul G. i-a ascuns acesteia cesionarea părţilor sociale ale societăţii debitoare, deşi la acea dată (03 septembrie 2008) relaţiile comerciale cu partea civilă erau în desfăşurare. Tot inculpatul G. le-a propus celorlalţi inculpaţi să achiziţioneze marfa de la SC C. SA, pe care s-o vândă repede pentru a obţine bani pe care să-i investească în detergentul său şi a intermediat relaţia acestora cu partea civilă, prin inculpata E. şi, de asemenea, a emis factura fiscală din 01 septembrie 2008 în numele SC K.U.G. SRL, prin care atesta în mod fictiv livrarea a 30562 litri detergent lichid către SC C. SA, pentru a compensa contravaloarea mărfii livrate către SC E.B. SRL, fapta care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În fapt, a reţinut instanţa de apel, activitatea infracţională a inculpatului nu s-a limitat la neîndeplinirea unor obligaţii comerciale, ci a constat în actele de inducere şi menţinere în eroare a părţii civile cu privire, în primul rând, la realitatea calităţii sale de administrator al societăţii comerciale, pe care o cesionase încă de la data de 03 septembrie 2009, iar mai apoi, menţinerea în eroare s-a evidenţiat în metodele folosite pentru a ascunde intenţia sa de a nu achita preţul produselor achiziţionate, dar mai ales prin „artificiile” create în mod special pentru a ascunde adevărata sa intenţie.

Ulterior, inculpatul G.K.V. şi-a îndreptat eforturile în direcţia transferării datoriei către alţi parteneri comerciali, câtă vreme cesiunea părţilor sale sociale a intervenit în plină desfăşurare a operaţiunilor comerciale şi a fost ascunsă faţă de partenerii comerciali, iar pe de altă parte compensarea intervenită cu societatea administrată de coinculpatul S.C. nu a fost consfinţită, aşa cum impun dispoziţiile legii civile, printr-un înscris, ci s-a recurs la artificiul prezentării şi girării unor bilete la ordin care însă au fost refuzate la plată.

Inculpatul S.C. a acceptat propunerea lui G.K. şi s-a folosit de sprijinul acestuia pentru a obţine de la SC C. SA Râmnicu Sărat - cu care nu avusese până atunci relaţii comerciale - într-o perioadă foarte scurtă, mărfuri în valoare totală de 412.927,49 RON din care a achitat numai 82.462.55 RON.

Intenţia acestuia de a induce în eroare partea civilă este relevată de împrejurarea că marfa a fost vândută sub preţul de achiziţie şi că sumele obţinute au fost folosite în cu totul alt scop: ele au fost investite, aşa cum dorea inculpatul G., în afacere cu detergent. De altfel, inculpatul S. a precizat că nu a spus niciodată reprezentantului societăţii că nu are bani să achite marfa, iar scopul acestei operaţiuni era să obţină lichidităţi pe care să le investească în afacerea cu detergent pe care inculpatul G. o prezentase într-un mod foarte atractiv, ca pe o oportunitate de derulare a unei afaceri comerciale de succes.

S-a apreciat că această împrejurare conduce la concluzia că, date fiind valoarea ridicată de 412.927 RON în raport de care inculpatul S.C. intrase în relaţii comerciale, cu partea civilă din care achitase doar o mică sumă, aceea de 82.462 RON, precum şi împrejurarea că inculpatul nu a adus la cunoştinţă reprezentantului părţii civile inexistenţa lichidităţilor pentru achitarea mărfii, scopul real al inculpatului nu a fost decât de inducere în eroare a reprezentanţilor părţii civile pentru obţinerea de lichidităţi pe care ar fi urmat să le investească în afacerea propusă de coinculpatul G., care la rândul său o prezentase de o manieră extrem de atractivă ce crea impresia unei oportunităţi de obţinere a unor câştiguri substanţiale în timp foarte scurt.

Inculpatul B.T. a fost de acord cu propunerea inculpatului G.K. de a lua marfa de la SC C. SA, din dorinţa de a recupera cecurile în alb pe care le emisese de la SC P.C.B. SRL şi SC S.I. SRL şi pentru a pune la dispoziţia lui G. instrumente de plată, în vederea obţinerii unei linii de credit. În schimb a primit detergent lichid, circa 40 tone din vânzarea căruia urma să-şi recupereze banii şi să obţină profit. Şi în acest caz marfa a fost vândută în pierdere, sumele obţinute aveau o altă destinaţie, iar întreaga operaţiune avea o finalitate pe care, dacă cealaltă parte contractantă ar fi cunoscut-o, nu ar fi încheiat contractul.

La rândul său, în ceea ce o priveşte pe inculpata B.M., intenţia sa de inducere în eroare a părţii civile este evidenţiată de împrejurarea că a vândut produsele achiziţionate de la partea civilă imediat, sub preţul de achiziţie, şi nu a achitat nici până la acest moment preţul către partea civilă.

Inculpata E.L.F., care în perioada respectivă deţinea întreaga putere de decizie, ca manager şi director economic în cadrul părţii civile, a acceptat să-i livreze marfa iniţial inculpatului G. şi apoi şi celorlalţi inculpaţi, în condiţii care încălcau flagrant uzanţele societăţii şi cu ignorarea oricăror reguli prudenţiale, care trebuie să ghideze activitatea unuia agent economic: a acceptat livrarea unor mari cantităţi de produse, cu plata la 3-4 luni, a acceptat să intre în relaţii comerciale cu parteneri necunoscuţi, care operau în zone îndepărtate ale ţării, fără a se întreba de ce preferă aceştia să se aprovizioneze de la societatea sa şi dacă acceptarea plăţii la intervale atât de mari de timp nu pune într-o situaţie de risc societatea sa, fără a le verifica situaţia financiară, bonitatea, bizuindu-se exclusiv pe „recomandarea” inculpatului G.K. Deşi cunoştea în profunzime problemele societăţii, dinamica obişnuită a vânzărilor, deşi are o mare experienţă ca director economic şi se bucură de încrederea conducerii societăţii de la Buzău (în acest sens sunt relevante declaraţiile martorilor A. şi N.), Curtea de Apel a constatat că nu a luat nici un fel de măsuri de prevedere, lăsând societatea pe care o conducea să intre într-o situaţie periculoasă: volumul vânzărilor a crescut semnificativ într-o scurtă perioadă de timp - de circa 4 ori în aproximativ 2 luni - concomitent cu mărirea intervalului între data livrărilor şi cea a plăţii. S-a considerat că inculpata a luat decizii riscante: conform declaraţiei martorului N., niciodată până atunci nu s-a emis factura de 80.000 RON unei persoane fizice care nu oferă garanţii, iar termenele obişnuite de plată, la 60 de zile nu au mai fost respectate, deşi clienţii care au beneficiat de acest tratament nu erau clienţi obişnuiţi şi nici nu au fost verificaţi. Instanţa de apel a apreciat că, cu experienţa şi competenţa sa, inculpata nu putea să nu se întrebe de ce aceşti clienţi preferau să se aprovizioneze de la societatea sa şi nu de la altele, care ofereau aceeaşi marfă la preţuri mai mici sau care se aflau mai aproape de sediile lor. Caracterul repetat, modul şi condiţiile în care a fost săvârşită, plasează activitatea inculpatului dincolo de limitele uşurinţei, ale neprevederii culpabile, în sfera intenţiei, când subiectul activ are reprezentare a urmărilor periculoase ale acţiunilor sale şi le acceptă, asumându-şi riscurile producerii rezultatului. Inculpata a acţionat în scopul de a asigura, în primul rând coinculpatului G.K., un folos material injust, prejudiciind în felul acesta societatea comercială pe care o conducea şi ale cărei interese trebuia să le promoveze.

S-a reţinut că inculpata a acceptat propunerea inculpatului G.K.V. de a falsifica biletul la ordin scadent la data de 15 septembrie 2008 emis de SC E.B. SRL şi refuzat la plată, prin înscrierea pe verso a menţiunii de girare în favoarea SC K.U.G. SRL, la o dată anterioară, respectiv data de 17 iulie 2008. În schimb, inculpatul G. a emis factura fiscală antedatată 01 septembrie 2008, care atesta operaţiunea fictivă - de livrare a 30.562 litri detergent lichid către SC C. SA. Inculpata a emis NTR la această factură, după care a întocmit factura de livrare a detergentului către SC I.I. SRL şi a întocmit proces-verbal de lăsare în custodie a detergentului la SC K.U.G. SRL.

Inculpata E.L.F. şi-a desfăşurat activitatea atât ca director economic, cât şi ca manager în cadrul părţii civile, având depline puteri de dispoziţie asupra activităţii comerciale în ansamblu, aspect pe care l-a recunoscut inclusiv cu ocazia declaraţiilor date în faţa instanţei de apel, astfel încât a considerat instanţa, nu poate invoca o eventuală nulitate a contractului de management, susţinând că acesta nu ar fi fost aprobat de consiliul de administraţie al societăţii.

Astfel, deşi inculpata recunoaşte că şi-a desfăşurat activitatea în baza contractului de management, începând cu data de 02 aprilie 2008, cu toate acestea invocă nulitatea propriului contract pentru lipsa aprobării consiliului de administraţie al SC C. SA Buzău în acest sens, cu alte cuvinte invocă această nulitate cu toate că pe parcursul activităţii s-a prevalat de atribuţiile ce i-au fost conferite în baza acestui contract.

Atâta vreme cât această neregularitate nu a fost invocată de către inculpată pe parcursul desfăşurării activităţii sale, nefiind adusă la cunoştinţa acţionarilor SC C. SA Râmnicu Sărat, dimpotrivă, inculpata acceptând să-şi desfăşoare activitatea în baza contractului de management, s-a apreciat că este evident că această pretinsă nulitate nu poate opera cu privire la perioada în care inculpata a înţeles să se conformeze dispoziţiilor contractului de management a cărui nulitate o invocă, practic acordul său, complinind în acest sens, o eventuală lipsă formală a deciziei consiliului de administraţie al acţionarului majoritar.

Pe de altă parte, s-a reţinut că susţinerile acestei inculpate potrivit cărora întreaga activitate pe care a desfăşurat-o în cadrul părţii civile ar fi fost în realitate supusă aprobărilor provenite de la preşedintele consiliului de administraţie, A.N., sau cel puţin deciziile cu impact economic major, sunt infirmate de declaraţiile acestui martor care audiat fiind în faţa instanţei de fond, a evidenţiat contrariul celor afirmate de inculpată.

Martorul A.N. a relatat că, dimpotrivă, după ce l-a cunoscut pe inculpatul G.K.V., ştiind că acesta este o persoană ce avea renumele de rău platnic, i-a sugerat inculpatei E.L.F. să nu-i livreze marfă decât după încasarea contravalorii acesteia, iar ulterior inculpata nu l-a informat pe martor în legătură cu livrările de mărfuri către societatea administrată de inculpatul G., mai mult decât atât acceptând din proprie iniţiativă să-i livreze marfa acestuia inclusiv în calitate de persoană fizică, situaţie pe care martorul A. a calificat-o ca fiind „fără precedent” în relaţiile comerciale ale SC C. SA.

Tot martorul A. a mai confirmat şi împrejurarea că inculpata E.L.F. avea libertatea de decizie în cadrul SC C. SA Râmnicu Sărat, în ceea ce priveşte aprovizionarea şi livrările de mărfuri către beneficiari, depoziţia acestui martor fiind întărită cu cea a martorului N.V., manager al SC C. SA Buzău, acţionarul principal, majoritar al SC C. SA Râmnicu Sărat, care audiat fiind, a declarat că inculpata E.L.F. ar fi avut posibilitatea de a depune diligente pentru a verifica dacă firmele care ridicau mărfuri aveau înregistrate incidenţe de plăţi sau erau solvabile, având posibilitatea chiar de a verifica bilanţul acestora.

La rândul său, martorul N.V. a relatat că şi-a putut da seama că nu au fost făcute verificări cu privire la firmele ce au achiziţionat produse din patrimoniul părţii civile în valoare de circa 800.000 RON în decurs de o lună şi jumătate, cu toate că nu au plătit preţul acestora, iar încasările erau foarte mici, practic martorul opunându-se achiziţionării detergentului provenit de la firma inculpatului G., deoarece nu se plia pe specificul activităţii părţii civile.

Ambii martori au confirmat împrejurarea că nu au aflat despre aceste vânzări ce se cifrează la suma de mai sus decât după ce au apărut problemele legate de plata mărfurilor, ceea ce instanţa a considerat că conduce la concluzia că inculpata E.L.F. care, ca director economic şi manager conducea în fapt întreaga activitate a părţii civile, a luat hotărârile de a intra în relaţii cu firmele reprezentate de ceilalţi inculpaţi, fără a avea acordul preşedintelui consiliului de administraţie ori al reprezentanţilor acţionarului majoritar, astfel cum aceasta susţine.

Mai mult decât atât, aşa cum inculpata a arătat în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, la începutul colaborării cu societatea comercială reprezentată de inculpatul G.K.V. a avut reprezentarea faptului că acesta este un partener comercial lipsit de credibilitate şi care înregistra datorii.

S-a apreciat ca fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că plângerea penală ce a stat la baza sesizării organelor de urmărire penală a fost formulată, în numele şi pentru partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat, de către inculpata E.L.F., care la acel moment - data de 23 ianuarie 2009 a semnat în calitate de director economic al societăţii, cu puteri de reprezentare.

Curtea de Apel a apreciat că formularea acestei plângeri penale nu exclude răspunderea penală a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa de către prima instanţă, atâta vreme cât argumentele sus-arătate conduc la concluzia existenţei vinovăţiei în raport de infracţiunea de abuz în serviciu, practic inculpata săvârşind cu intenţie indirectă şi acceptând prejudicierea intereselor patrimoniale ale părţii civile prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiunilor de serviciu, constând în exercitarea funcţiei în mod abuziv, contrar uzanţelor comerciale şi regulilor instituite la nivelul părţii civile, atât prin acceptarea unor parteneri comerciali lipsiţi de credibilitate, dar mai ales prin acceptarea unor tranzacţii comerciale de valori exagerat de mari, dublate de menţiuni evident false în înscrisurile comerciale relevante, ce nu se conformau practicilor comerciale constante, dublate de acceptarea unor instrumente de plată girate de alţi parteneri comerciali, fără verificarea solvabilităţii acestora.

Instanţa de apel a aprecizat că jurisprudenţa constantă a instanţelor de judecată, în principal a instanţei supreme, a reliefat că emiterea unui bilet la ordin, pentru a cărui valorificare la data scadenţei, nu există acoperirea necesară, nu constituie infracţiune în lipsa unor elemente subiective sau obiective corespunzătoare conţinutului constitutiv al unei fapte penale.

Când beneficiarul este indus sau menţinut în eroare, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin prezentarea ca adevărat a unui fapt mincinos, în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, decizia penală nr. 338 din 13 decembrie 2004)

Or, în speţă, a arătat instanţa, potrivit argumentelor prezentate mai sus, sunt relevate aspecte clare ale actelor de inducere în eroare exercitate de către inculpaţi în dauna părţii civile, în condiţii în care dacă ar fi cunoscut adevărata natură, partea civilă nu ar fi acceptat încheierea sau derularea contractelor respective, evidenţiindu-se în acest sens, operaţiuni de prezentare ca adevărate a unor fapte mincinoase (referitoare la adevărata calitate a inculpatului G. de administrator, în condiţiile în care acesta îşi cesionase societatea comercială ce intrase în raporturi cu partea civilă, ascunzând intervenţia cesiunii), precum şi operaţiuni de folosire a instrumentelor de plată constând în bilete la ordin, girate sau avalizate, în condiţiile în care nu s-a adus la cunoştinţa părţii civile inexistenţa acoperirilor financiare necesare pentru încasarea instrumentului de plată, precum şi emiterea unor înscrisuri în fals, respectiv a antedatării facturii şi a notei de intrare recepţie, atestând livrarea cantităţii de detergent.

În raport de cele arătate mai sus, Curtea a constatat că, în speţă, din descrierea situaţiei de fapt şi a modului în acare au acţionat inculpaţii, rezultă cu claritate manoperele dolosive ce pun în evidenţă intenţia lor de a induce în eroare partea civilă, al cărei prejudiciu nu a fost acoperit nici până în momentul de faţă, astfel încât vinovăţia inculpaţilor este pe deplin confirmată, soluţia de condamnare fiind astfel considerată ca legală în privinţa tuturor inculpaţilor, ca şi încadrarea juridică dată faptelor comise de fiecare dintre inculpaţi, în raport de actele materiale desfăşurate de către fiecare dintre aceştia, criticile inculpaţilor, privind greşita lor condamnare, fiind astfel apreciate ca nefondate.

Încadrările juridice date faptelor s-au apreciat ca fiind corecte şi prin prisma pluralităţii infracţionale ce s-a reţinut în privinţa inculpaţilor G.K.V. şi B.M.

Astfel, potrivit cazierului judiciar, inculpatul G.K.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi evaziune fiscală, prin sentinţa penală 119 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 656 din 02 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării, situaţie în care se constată că aşa cum a reţinut şi prima instanţă, infracţiunile deduse judecăţii sunt comise în de cursul termenului de încercare iar aplicarea disp. art. 83 s-a făcut în mod corect în cauză.

La rândul său, nici inculpata B.M. nu este la prima încălcare a legii penale, în cazierul său judiciar figurând, pe lângă condamnarea la o pedeapsă de 2 luni închisoare cu suspendarea condiţionată pentru comiterea unor infracţiuni prevăzute de Legea cecului nr. 59/1934, în raport de care a fost împlinit termenul de încercare, încă o condamnare la pedeapsa de 1 an închisoare tot cu suspendarea condiţionată a executării, aplicată de asemenea pentru comiterea unei infracţiuni legate de instrumente de plată şi anume, cea prev. de art. 215 alin. (2) şi (4) C. pen., prin sentinţa penală nr. 2696 din 19 decembrie 2007 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 252 din 20 mai 2008 a Tribunalului Bacău, prezenta infracţiune fiind comisă în de cursul termenului de încercare al acestei suspendări condiţionate, ceea ce în mod just a atras aplicarea art. 83 C. pen. şi în privinţa acestei inculpate.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea de Apel a reţinut că, potrivit disp. art. 72 C. pen., text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea şi aplicarea acestora se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în textul încriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează, răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul ei fiind prevenirea de noi infracţiuni.

Raportat la aceste prevederi s-a reţinut că un rol primordial în aprecierea stabilirii şi aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidenţiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât şi pentru reeducarea inculpatului.

S-a menţionat că pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul definite de legiuitor, în cuprinsul art. 52 C. pen., este necesar ca aceasta să corespundă, sub aspectul duratei şi naturii sale, gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social, pe care în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

Ca măsură de constrângere, a arătat instanţa, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, s-a arătat, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale, şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte similare.

În această ordine de idei, Curtea a apreciat că prima instanţă s-a orientat în aplicarea unor pedepse situate la limita minimă specială prevăzută de textele legale încriminatoare, sau chiar sub limita minimă specială (în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii S.C. şi B.T., faţă de care a făcut aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la circumstanţele atenuante facultative judiciare).

În ceea ce priveşte pe inculpaţii G.K.V. şi B.M., în sarcina cărora s-a reţinut pluralitatea infracţională reprezentată de recidiva postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., în raport de argumentele prezentate mai sus, Curtea a arătat că nu se impune a fi reformată sentinţa apelată, atâta vreme cât prin persistenţa lor infracţională, manifestată în mod evident pe linia aceluiaşi gen de infracţiuni, infracţiuni economice, săvârşite prin intermediul instrumentelor de plată, apelanţii pun în evidenţă o periculozitate accentuată în încălcarea aceloraşi dispoziţii legale, care conduce la concluzia că pedepsele stabilite de instanţa de fond sunt pe deplin corespunzătoare, atât sub aspectul întinderii, cât şi în privinţa modalităţii de executare, fiind respectate toate criteriile avute în vedere de legiuitor, astfel cum acestea au fost definite în cele de mai sus.

Cu referire însă la inculpaţii S.C. şi E.L.F., Curtea a constatat însă că, deşi modul de proporţionalizare a duratei pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, se înscrie în limitele legalităţii, totuşi caracterul excesiv al acestora este evident, prin prisma cuantumurilor, care apar ca fiind totuşi exagerate raportat la lipsa antecedentelor lor penale, precum şi la conduita manifestată în comunitate, anterior încălcării legii penale, ambii fiind persoane cu studii superioare, ce nu au produs perturbări în viaţa socială, dimpotrivă fiind persoane cu familii şi copii ce au depăşit vârsta majoratului.

În raport de analiza impactului şi a consecinţelor faptelor celor doi recurenţi, precum şi faţă de celelalte circumstanţe personale ale acestora, aşa cum au fost evocate în cele ce preced, Curtea a constatat că pentru realizarea cerinţelor unei juste individualizări, se impune a se reţine în sarcina celor doi apelanţi circumstanţele atenuante facultative judiciare prev. de art art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub limita minimă specială, aceasta fiind calea prin intermediul cărora pedepsele aplicate acestora pot fi reduse astfel încât să nu apară ca fiind excesive.

În consecinţă, constatându-se sub acest aspect ca fiind fondate apelurile declarate de inculpaţii S.C. şi E.L.F. acestea au fost admise şi conform art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost desfiinţată în parte sentinţa atacată în latură penală, în ceea ce priveşte pe cei doi inculpaţi şi rejudecând cauza a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului S.C. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., iar în favoarea inculpatei E.L.F. s-au reţinut disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi în baza art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a redus pedeapsa principală aplicată inculpatei pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. de la 6 luni închisoare la 2 luni închisoare, iar în baza art. 76 alin. (2) C. pen. a redus pedeapsa principală aplicată aceleiaşi inculpate pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 248¹ rap. la art. 246 C. pen. şi art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport de împrejurarea că aceşti doi apelanţi se află la prima încălcare a legii penale, s-a apreciat că în privinţa lor, scopul preventiv educativ şi sancţionator avut în vedere de legiuitor poate fi atins în mod eficient şi fără executare, numai prin instituirea mecanismelor supravegherii prevăzute de art. 86¹ C. proc. pen., a căror incidenţă s-a constatat în cauză, în raport de cuantumul pedepselor reduse.

În ceea ce priveşte pe inculpatul B.T., Curtea a constatat că în privinţa acestuia, prima instanţă s-a orientat la aplicarea unei pedepse pe deplin corespunzătoare atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate toate cerinţele prevăzute de art. 52 şi art. 72 C. pen., raportat la conduita procesual sinceră şi lipsa antecedentelor penale ale inculpatului.

Împotriva deciziei penale au formulat recurs inculpaţii G.K.V., B.T., S.C., B.M. şi E.L.F.

Recurentul, inculpat G.K.V. a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune întrucât nu a dorit să comită această infracţiune, precum şi cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. solicitând diminuarea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege faţă de împrejurarea că este la prima abatere de genul faptelor de care este acuzat.

Recurentul inculpat S.C. a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. susţinând că prin decizia instanţei de apel nu s-au evaluat toate probele, inclusiv a celor administrate în apel, făcând trimitere la declaraţia inculpatei E.L.F. şi la faptul că unele dintre biletele la ordin au fost emise de o altă societate comercială, fiind doar girate către partea civilă şi considerând că dacă s-ar fi ţinut seama de acestea, soluţia procesului ar fi fost influenţată întrucât dovedesc lipsa intenţiei de inducere şi menţinere în eroare, de care a fost acuzat.

Totodată, a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. susţinând că lipsesc elementul material al inducerii în eroare al laturii obiective şi latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune întrucât a fost convins că va exista în viitor acoperire pentru biletele la ordin, întrucât în ceea ce priveşte plata prin bilet la ordin nu se cere a exista disponibil la momentul emiterii, ca în cazul înşelăciunii prin cecuri prev. de art. 215 alin. (4) C. pen., partea civilă având cunoştinţă că biletele la ordin provin de la un debitor al inculpatului. Referitor la aspectul că a vândut marfa la scurt timp, sub preţul ei, a învederat că banii astfel obţinuţi au fost investiţi în activitatea societăţii, afacerea cu detergent pe care inculpatul G.K.V. i-a propus-o fiind atractivă şi crea impresia unor câştiguri substanţiale în timp foarte scurt, motiv pentru care a ales să investească în aceasta, neurmărind să evite achitarea contravalorii mărfii ridicate de la SC C. SA. De asemenea, a învederat că debitorii săi nu şi-au onorat obligaţiile de plată, astfel că s-a ajuns a se crea pagubă părţii civile, căreia i-a comunicat lipsa disponibilului din cont şi i-a solicitat amânarea introducerii la plată, încercând să acopere prejudiciul prin compensare, fiind restituit o treime din acesta.

În concluzie, a arătat că nu a comis acţiunea de inducere în eroare, aferentă laturii obiective a infracţiunii, şi nu există intenţia directă calificată în scopul însuşirii pe nedrept a unor sume, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recurentul inculpat B.T. a criticat decizia recurată sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 74¹ C. pen. învederând că a acoperit paguba cauzată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

De asemenea, a susţinut că erau aplicabile prevederile art. 74 şi art. 76 C. pen. deoarece este fără antecedente penale şi a acoperit prejudiciul înainte ca instanţa de fond să pronunţe sentinţa, o altă critică constând în neaplicarea dispoziţiilor art. 18¹ C. pen. în baza căruia a solicitat aplicarea unei amenzi administrative.

În drept, a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Prin motivarea scrisă a recursului, acelaşi inculpat a susţinut că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică în infracţiunea de înşelăciune, fapta fiind un delict de drept civil, din materia obligaţiilor comerciale întrucât la momentul încheierii contractului şi al emiterii biletelor la ordin nu a existat o inducere în eroare, existând bani în contul bancar, dar ulterior, creanţele nu s-au mai transformat în lichidităţi, iar pe parcursul executării contractului, între părţi, a existat în permanenţă o comunicare cu privire la posibilităţile reale de plată ale inculpatului. De asemenea, sub aspectul laturii subiective s-a apreciat că probatoriul existent în cauză nu dovedeşte intenţia directă de a obţine un folos material injust, cu atât mai mult, imediat cea avut posibilitatea, a achitat debitul de 194.204,71 RON datorat către SC C. SA.

Recurenta inculpată B.M. a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea sentinţei şi deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu înscrisuri, invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. Sub acest aspect a criticat faptul că nu s-a administrat proba cu înscrisuri, constând în emiterea unei adrese către Garda Financiară menită a elucida o situaţie de fapt relevantă, prin care se dovedea că nu a existat intenţia de inducere în eroare, având în derulare un contract potrivit cu care, la scadenţa biletului la ordin, ar fi putut acoperi suma din biletul la ordin. S-a învederat că instanţa de fond nu s-a pronunţat expres asupra acestei cereri la termenele din 17 mai 2011 şi 11 octombrie 2011, iar instanţa de apel prin încheierea din 19 septembrie 2012 a încuviinţat proba cu înscrisuri, dar a şi constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor. S-a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru părţi.

Totodată, a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost condamnată, lipsind intenţia, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., sens în care a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen.

Prin motivarea scrisă a recursului, inculpata B.M. a mai criticat modul de soluţionare a laturii civile învederându-se că, în mod greşit, instanţele au obligat-o la plata sumei de 30.549 RON către partea civilă întrucât debitul a fost stins prin girarea biletului la ordin din data de 17 iulie 2008.

Având în vedere motivarea scrisă a recursului şi concluziile orale ale apărării, se reţine că recurenta inculpată E.L.F. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 2, pct. 12, pct. 13, pct. 14, pct. 17, pct. 17², pct. 18 şi pct. 21 C. proc. pen., prin motivele de recurs fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:

- în cauză, trebuia să fie introdusă, în calitate de parte responsabilă civilmente SC C. SA Buzău întrucât inculpata E.L.F. a acţionat în calitate de prepus al SC C. SA SRL Râmnicu Sărat în baza contractului individual de muncă şi al SC C. SA Buzău în baza contractului de management din data de 02 aprilie 2008 - critica a fost circumscrisă de apărare cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² şi pct. 21 C. proc. pen.;

- în mod nelegal, instanţa de fond nu a pus în discuţie regularitatea actului de sesizare a instanţei conform art. 300 C. proc. pen., iar instanţa de apel a considerat că exista o asemenea obligaţie numai dacă părţile prin apărători ar fi invocat neregularităţi ale actului de sesizare a instanţei, deşi legea prevede că instanţa este datoare la prima înfăţişare să verifice regularitatea actului de sesizare a instanţei, subliniindu-se totodată că rechizitoriul nu este verificat pentru legalitate şi temeinicie de primul procuror, ci de procurorul adjunct - critica a fost circumscrisă de apărare cazului de casare art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen.;

- aprecierea instanţei de apel că pronunţarea, prin încheiere separată, asupra cererii de schimbare a încadrării juridice constituie antepronunţare, judecătorul devenind incompatibil, contravine deciziei nr. 1 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, încheierea de tipul celei în discuţie garantând în mod efectiv şi complet dreptul la apărare - critică încadrată de avocatul ales al inculpatei în cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

În mod greşit, instanţa de apel a considerat că procedura prevăzută de art. 120 C. proc. pen. privind efectuarea expertizei este una pur formală, instanţa de fond procedând în realitate la administrarea probei cu expertiza contabilă într-o modalitate nelegală - critica a fost circumscrisă de apărare cazului de casare art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.;

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, lipsind latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, impunându-se achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu este prevăzută de legea penală întrucât înscrisurile, constând în nota internă de recepţie din 02 septembrie 2008 şi factura din 01 octombrie 2008, nu au preexistat ca să fie falsificate, lipsind obiectul material al infracţiunii, susţinându-se totodată că, de fapt, înscrisurile reflectă realitatea, solicitându-se pentru această din urmă infracţiune achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. - criticile au fost încadrate de apărare în cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12, pct. 13 şi pct. 18 C. proc. pen.;

- greşita încadrare juridică dată faptei care, dacă se consideră că se încadrează în sfera penală, ar putea constitui infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. rap. la art. 258 alin. (1) C. pen., acţiunile sale putând fi considerate ca fiind comise din culpă - critica a fost circumscrisă de apărare cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. Totodată, s-a învederat că încadrarea juridică dată faptei în infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată este în contradicţie cu încadrarea juridică dată faptelor celorlalţi inculpaţi în infracţiunea de înşelăciune, apărarea inculpatei considerând că, corelativ, instanţa trebuia să pună în discuţie încadrarea juridică a faptelor acestora din urmă, într-o eventuală complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu. De asemenea, s-a susţinut că s-ar putea discuta, în raport de încadrarea juridică dată faptei în abuz în serviciu, dacă nu sunt incidente prevederile art. 13² din Legea nr. 78/2000 în situaţia în care s-ar considera că preţul, marfa obţinută de ceilalţi inculpaţi ar fi un folos patrimonial injust;

- greşita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, solicitându-se diminuarea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării faţă de împrejurările concrete în care s-au comis faptele, lipsa antecedentelor penale, buna reputaţie a inculpatei, împrejurarea că, în pofida faptului că este cercetată penal, societatea unde este angajată i-a prelungit contractul de muncă - critică circumscrisă de apărare cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cât priveşte recursul inculpatului G.K.V.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare.

Stabilirea situaţiei de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanţelor competente, în faţa cărora cauza devoluează în fapt şi în drept, respectiv instanţa de fond şi de apel, în cazul ambelor situaţii fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta şi completa stabilire a faptelor.

În mod excepţional, examinarea situaţiei de fapt poate reveni instanţei de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea faptelor reţinute prin hotărâre cu probele administrate, cazul de casare menţionat neputând fi asimilat cu o greşită apreciere a probelor.

Astfel cum s-a statuat şi prin decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată.

Pornind de la aceste explicaţii din considerentele deciziei în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, dezvoltate anterior şi de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea recurată şi conţinutul probelor administrate, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În concret, în acord cu probele, s-a stabilit că inculpatul G.K.V. a cumpărat, în perioada mai - octombrie 2008, mărfuri în valoare de 254.159,06 RON, de la SC C. SA Râmnicu Sărat, în calitate de reprezentant al SC K.U.G. SRL, iar ca persoană fizică, mărfuri în valoare de 93.979,79 RON pentru plata cărora a emis bilete la ordin refuzate la plată, inducând în eroare, cu prilejul încheierii şi derulării contractelor comerciale, societatea care a livrat mărfurile, cu privire la achitarea preţului şi producând, în final, o pagubă ce a rămas neacoperită.

În acest sens, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.K.V., Înalta Curte are în vedere declaraţiile martorilor P.G. şi C.V. către care inculpatul, la data de 03 septembrie 2008, a cesionat SC K.U.G. SRL; declaraţiile inculpaţilor S.C., B.T., B.M., E.L.F.; înscrisurile privind relaţia comercială dintre SC K.U.G. SRL şi SC C. SA Râmnicu Sărat; înscrisurile falsificate constând în facturi, bilete la ordin şi informaţii despre incidentele de plăţi primite de la Banca Naţională; raportul de expertiză contabilă; declaraţia martorului A.V.

În consecinţă, motivul de recurs al inculpatului G.K.V., prin care a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., este neîntemeiat.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni Înalta Curte consideră că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unora dintre acestea.

Instanţa de apel şi cea de fond au analizat infracţiunea pentru care este acuzat recurentul inculpat G.K.V. conform rechizitoriului, dar şi apărările formulate referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.

În acest sens, probatoriul administrat dovedeşte, fără tăgadă, că inculpatul G.K.V. a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, respectiv intenţie directă.

Dovadă stă faptul că inculpatul a ridicat iniţial cantităţi reduse de mărfuri ce au fost achitate, iar ulterior a cumpărat mărfuri de valoare mare, ce nu au mai fost plătite; marfa achiziţionată a fost vândută sub preţul de achiziţie; în timpul în care se derulau operaţiunile comerciale a cedat părţile sociale ale uneia dintre societăţile sale comerciale - SC K.U.G. SRL, ascunzând această cesiune partenerilor săi comerciali, ulterior încercând prin diverse mijloace să transfere obligaţiile sale comerciale asupra altor persoane juridice. Totodată, a emis bilete la ordin cu scadenţe foarte lungi, la împlinirea cărora a solicitat prelungirea scadenţei, fără a plăti în final contravaloarea mărfurilor. În aceste termene, a avut timpul necesară pentru remiterea de datoriei, fără acordul creditorului, şi cesionarea părţilor sociale ale firmei debitoare.

În continuare, deşi nu a achitat preţul produselor achiziţionate pentru SC K.U.G. SRL, inculpatul a cumpărat mărfuri şi în calitate de persoană fizică, în valoare de 93.979,79 RON, pentru care a emis tot bilete la ordin, însă şi contravaloarea acestora a rămas neplătită.

Neachitarea constantă a produselor achiziţionate de la SC C. SA Râmnicu Sărat, ca şi atragerea în activitatea infracţională a inculpaţilor S.C., B.T. şi B.M., prin care a urmărit, în realitate, valorificarea propriului produs (detergentul lighid), demonstrează că inculpatul G.K.V., a indus în eroare partea civilă, acţionând cu vinovăţia prevăzută de lege, nu doar la momentul acordului de voinţă dintre părţi, ci şi pe parcursul derulării contractelor.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Ţinând cont de aceste criterii, se consideră că pedeapsa aplicată recurentului inculpat G.K.V. nu reflectă gradul de pericol social concret al acesteia, precum şi datele ce caracterizează persoana sa.

Fără a minimaliza rolul acestui inculpat în ansamblul activităţii infracţionale, definit prin modul în care a conceput acţiunea de inducere în eroare, inclusiv prin atragerea în sfera infracţionalităţii a inculpaţilor S.C., B.T. şi B.M., şi nici valoarea prejudiciului cauzat părţii civile, se apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte identifică drept circumstanţă atenuantă judiciară împrejurarea că, în acţiunea inculpatului G.K.V., de inducere în eroare şi prejudiciere a părţii civile SC C. SA Râmnicu Sărat, un rol important, l-a avut managerul părţii civile, respectiv inculpata E.L.F., care deşi cunoştea „renumele” de rău platnic al inculpatului, a livrat repetat marfă acestuia, chiar şi în calitate de persoană fizică, deşi nu plătise produsele luate în numele SC K.U.G. SRL, şi mai mult, pentru a ascunde un incident de plată, aceasta a întocmit documente false.

Totodată, se consideră că, în procesul de individualizare a pedepselor, s-a creat o disproporţie între inculpatul G.K.V. şi inculpatul S.C., condamnat tot pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, comisă în formă continuată, al cărei prejudiciu este comparabil cu cel cauzat de inculpatul G.K.V.

În consecinţă, vor fi coborâte pedepsele aplicate inculpatului G.K.V., pentru infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub minimele speciale de 10 ani închisoare, respectiv 3 luni închisoare, astfel încât cuantumul pedepselor ce se vor stabili să reflecte împrejurarea că inculpatul este recidivist conform art. 37 lit. a) C. pen.

Cât priveşte recursul inculpatului S.C.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate de natură să garanteze drepturile părţilor şi să influenţeze soluţia procesului.

Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurentul inculpat S.C. că, prin decizia atacată, s-au avut în vedere biletele la ordin emise de SC S.I. SRL, instrumente de plată pe care inculpatul le-a girat în favoarea părţii civile. Astfel, prin considerentele deciziei, s-a reţinut expres că S.C. a cumpărat produse în valoare de circa 400.000 RON şi a girat cu bilete la ordin emise de debitorul său din Braşov.

De asemenea, Curtea de Apel a ţinut seama de declaraţiile inculpatei E.L.F., acest mijloc de probă fiind amintit printre celelalte probe administrate în cauză. De altfel, instanţa a făcut referire detaliată la afirmaţiile acestei inculpate, în considerentele deciziei.

Aceste probe au fost, însă, apreciate prin coroborare cu toate celelalte mijloace de probă, Curtea de Apel considerând că, din modul în care acţiont inculpatul S.C., rezultă cu claritate manoperele dolosive ce au pus în evidenţă intenţia de a indice în eroare.

În consecinţă, soluţia instanţei este rezultatul aprecierii probelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Înalta Curte consideră că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unora dintre acestea.

Instanţa de apel şi cea de fond au analizat infracţiunea pentru care este acuzat recurentul inculpat S.C. conform rechizitoriului, dar şi apărările formulate privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.

În acest sens, probatoriul administrat dovedeşte, fără dubiu, că inculpatul S.C. a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, respectiv intenţie directă, constând în aceea că a indus în eroare societatea furnizoare SC C. SA Râmnicu Sărat, de la care a achiziţionat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, marfă în valoare de 412.927,49 RON, din care a achitat numai 82.465,55 RON.

Recurentul inculpat S.C., într-o perioadă scurtă de timp, între 02 iulie 2008 şi 02 octombrie 2008, a cumpărat produse de o valoare extrem de ridicată, de peste 400.00 RON, de la partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat, fiind stabilit ca instrument de plată biletele la ordin, care deveneau scadente la o dată ulterioară, în perioada 18 octombrie 2008 - 31 decembrie 2008. Aceste bunuri achiziţionate au fost valorificate sub preţul de achiziţie pentru a obţine lichidităţi, cu care să cumpere, apoi, detergent lichid produs de firma inculpatului G.K.V., cu speranţa că va obţine un profit ridicat, după cum a şi declarat inculpatul.

Înalta Curte, în acord cu instanţele de fond, consideră că, această schemă infracţională, în care rolul coordonator l-a avut inculpatul G.K.V., dovedeşte intenţia inculpatului S.C., de inducere în eroare a părţii civile, în scopul de a obţine pentru sine un folos material injust.

Prin urmare, motivul de recurs al inculpatului S.C. prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., este neîntemeiat, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Cât priveşte recursul inculpatului B.T.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Înalta Curte consideră că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unora dintre acestea.

Instanţa de apel şi cea de fond au analizat infracţiunea pentru care este acuzat recurentul inculpat B.T. conform rechizitoriului, dar şi apărările formulate referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.

În acest sens, probatoriul administrat dovedeşte, fără tăgadă, că inculpatul B.T., fără a dispune de lichidităţi, a achiziţionat marfă de la SC C. SA Râmnicu Sărat, fiind emise şase cecuri în alb care au fost înlocuite cu două bilete la ordin, refuzate la plată, cauzând un prejudiciu de 194.204,71 RON.

Lipsa disponibilului în cont, vânzarea sub preţul de achiziţie a produselor cumpărate, intenţia de a obţine lichidităţi pentru societăţile pe care le administra, repetabilitatea actelor materiale care fiecare în parte întrunesc elementele constitutive ale înşelăciunii, dovedesc că inculpatul a comis infracţiunea cu intenţie directă, inducând în eroare partea civilă în scopul obţinerii unui folos material injust şi cauzând un prejudiciu.

Ca atare, motivul de recurs prin care s-a solicitat în achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. pen., este neîntemeiat.

Solicitarea inculpatului B.T. privind aplicarea dispoziţiilor art. 18¹ C. pen. va fi examinată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., ţinând cont de decizia în interesul legii nr. 8/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a statuat că, din conţinutul cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu se poate exclude posibilitatea instanţei de recurs de a-şi exercita cenzura şi asupra modului în care instanţele ierarhic inferioare au apreciat conţinutul probelor în raport cu elementele ce pot duce la constatarea lipsei vădite de importanţă a unei anumite încălcări a legii, de natură a-i conferi lipsa pericolului social al unei infracţiuni, sau, dimpotrivă, la evidenţierea gradului de pericol social, cu consecinţa neaplicării dispoziţiilor art. 18¹ C. pen.

Eventualele constatări privind gradul de pericol social al unei anumite fapte pot fi consecinţa unor aprecieri determinate de raţionamente bazate pe erori esenţiale în reţinerea faptelor şi a împrejurărilor în care au fost comise ori care privesc persoana făptuitorului aşa încât astfel de erori se pot răsfrânge grav asupra justei reţineri a gradului de pericol social al făptuitorului, cu consecinţa aplicării unui tratament penal inadecvat, având relevanţă în justa determinare a gradului de pericol social în accepţiunea prevederilor art. 18¹ C. pen.

Analizând, aşadar, motivul de recurs al inculpatului B.T. privind achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)¹ cu aplicare art. 18¹ C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa de recurs îl consideră neîntemeiat întrucât, în speţă, nu s-a susţinut eroarea gravă de fapt.

Dimpotrivă, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 18¹ C. pen., considerându-se, în mod greşit, că aplicarea amenzii administrative pentru lipsa pericolului social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul, ar constitui o modalitate de individualizare a pedepsei, dovadă fiind că motivul de recurs a fost subsumat de apărarea inculpatului, cazului de casare prev. la pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen.

Prin rechizitoriul din 23 iulie 2010 emis în Dosarul nr. 46/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.T. pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. prin care a cauzat SC C. SA Râmnicu Sărat un prejudiciu în valoare de 194.204,71 RON.

Fiind audiat, în timpul cercetării judecătoreşti, la data de 18 ianuarie 2011, inculpatul B.T. a învederat că a achitat prejudiciul, sens în care este şi extrasul de cont din 19 ianuarie 2011, precum şi adresa din 20 septembrie 2011 prin care SC C. SA Buzău a comunicat instanţei că paguba de 194.204,71 RON produsă de B.T. a fost acoperită după trimiterea acestuia în judecată, precizându-se că SC C. SA Râmnicu Sărat menţine constituirea de parte civilă numai pentru suma de 678.489,20 RON.

Din considerentele sentinţei nr. 175 din 20 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, reiese că prima instanţă a constatat că, pe parcursul procesului, inculpatul B.T. a achitat paguba în cuantum de 194.204 RON.

Potrivit art. 74¹ alin. (1) şi (2) C. pen., în cazul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, se poate aplica pedeapsa cu amenda, dacă prejudiciul cauzat de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, este acoperit integral, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Cum aceste condiţii sunt întrunite, valoarea prejudiciului exprimat în euro, la data faptei, fiind între 50.000 şi 100.000 euro, Înalta Curte va aplica inculpatului B.T., pedeapsa amenzii penale, având în vedere dispoziţiile art. 74¹ alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 53 pct. 1 lit. c) C. pen.

Prin Decizia nr. 573/2011 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. la 25 mai 2011, s-a constatat că dispoziţiile art. 74¹ C. pen. sunt neconstituţionale, dar, în speţă, este incident principiul aplicării legii penale mai favorabile prev. de art. 13 C. pen., dispoziţiile art. 74¹ C. pen. reprezentând lege penală mai favorabilă, pentru inculpatul B.T., care beneficiază de prevederile acestui text legal, condiţiile cerute de lege fiind îndeplinite înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale.

Întrucât prin aplicarea amenzii penale, în baza textelor legale amintite, s-a valorificat în procesul de individualizare a pedepsei, împrejurarea acoperiii prejudiciului de către inculpat, care a dat dovadă de cooperare şi interes pentru stingerea acţiunii civile, se apreciază că nu se mai justifică reţinerea, în continuare, a circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., aplicate de instanţa de fond şi menţinute în apel.

Cât priveşte recursul inculpatei B.M.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile părţilor şi să influenţeze soluţia procesului.

Aşadar, cazul de casare în discuţie este incident numai dacă cererea asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii, respectiv este esenţială, de natură a garanta drepturile părţii şi a influenţa soluţia procesului.

Instanţa de recurs constată că soluţia de condamnare a inculpatei B.M., menţinută prin decizia atacată, a fost întemeiată, pe conţinutul mijloacelor de probă constând în biletul la ordin din 17 iulie 2008, emis de inculpată, ca administrator al SC E.B. SRL, scadent la 15 septembrie 2008 şi refuzat la plată la data de 19 septembrie 2008; declaraţiile inculpaţilor E.L.F., G.K.V., B.M.; înscrisuri falsificate - biletul la ordin prin înscrierea pe verso a menţiunii de girare în favoarea SC K.U.G. SRL, factura fiscală din 01 septembrie 2008, antedatată, întocmită de inculpatul G.K.V. care atesta o operaţiune fictivă de livrare a 30.562 litri detergent lichid către SC C. SA, nota de intrare recepţie din 02 septembrie 2008 şi factura din 01 octombrie 2008 către SC I.I. SRL întocmite de inculpata E.L.F. pentru cantitatea de 30.562 litri detergent lichid; documentele privind relaţia dintre SC K.U.G. SRL şi partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat; declaraţia martorei B.M.

Faţă de contextul factual relevat prin probatoriul enunţat, instanţa de recurs constată că proba constând în efectuarea unei adrese către Garda Financiară Buzău pentru a se comunica procesul-verbal de control care a fost realizat în perioada în care SC E.B. SRL efectua lucrări de ecologizare, respectiv în perioada anterioară emiterii biletului la ordin din 17 iulie 2008 (conform încheierii din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel), nu era de natură a influenţa soluţia procesului, în ceea ce o priveşte pe inculpata B.M., nefiind astfel întrunite cumulativ cerinţele reglementate de cazul de casare de la pct. 10 al art. 385⁹ C. proc. pen. În acest sens, se are în vedere că proba solicitată nu era în măsură să răstoarne dovezile că inculpata a urmărit obţinerea unui câştig rapid, prin vânzarea imediată a mărfurilor cumpărate, sub preţul de achiziţie, inducând în eroare partea civilă cu privire la posibilităţile de plată de la momentul scadenţei. De altfel, la urmărirea penală, inculpata B.M. a declarat că a existat o înţelegere cu E.L.F. ca plata efectivă să se facă cu ordin de plată, înainte de data scadenţei, după care îşi retrăgea instrumentul de plată şi, eventual, dacă mai avea datorie, lăsa un alt bilet la ordin pentru suma care mai trebuia plătită.

Având în vedere că acest motiv de recurs este nefondat, prin raportare la decizia pronunţată în apel, este lipsit de relevanţă a se analiza această critică în funcţie de modul în care prima instanţă, la termenele din 17 mai 2011 şi 11 octombrie 2011 s-a pronunţat cu privire la cererile în probaţiune formulate de inculpată, faţă de dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că instanţa de recurs desfiinţează şi hotărârea primei instanţe, dacă constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia recurată.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Înalta Curte consideră că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unora dintre acestea.

Instanţa de apel şi cea de fond au analizat infracţiunea pentru care este acuzată recurenta inculpată B.M. conform rechizitoriului, dar şi apărările formulate referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.

În acest sens, probatoriul administrat dovedeşte, fără dubiu, că inculpata, la data de 17 iulie 2008, a cumpărat marfa de la SC C. SA Râmnicu Sărat, prin intermediul inculpatului G.K.V., pentru care a lăsat un bilet la ordin ce a fost refuzat la plată, la data scadenţei, cauzând un prejudiciu de 30.549, 62 RON.

Lipsa disponibilului în cont la data scadenţei, valorificarea imediată a mărfii achiziţionate de la partea civilă, sub preţul de achiziţie, către SC B.C.P. Focşani, la indicaţia inculpatului G.K.V., sunt elemente faptice care dau conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune de care este acuzată inculpata B.M., instanţa de apel relizând o apreciere coroborată a întregului material probator.

Prin urmare, este neîntemeiat motivul de recurs prin care s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. pen.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Raportat la situaţia de fapt anterior enunţată, menţinută prin decizia recurată, care relevă elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, nu se poate considera că s-a făcut o greşită aplicare a legii, prin obligarea inculpatei B.M., la acoperirea pagubei, înşelăciunea fiind o infracţiune de rezultat.

Girarea biletului la ordin nu poate fi apreciată ca o operaţiune care să stingă datoria către partea civilă, din moment ce, în baza materialului probator, instanţa de apel a stabilit că, la propunerea inculpatului G.K.V., inculpata E.L.F. a acceptat a falsifica biletul la ordin, scadent la data de 15 septembrie 2008, emis de SC E.B. SRL şi refuzat la plată, prin înscrierea pe verso a menţiunii de girare în favoarea SC K.U.G. SRL, la o dată anterioară, respectiv la data emiterii, din 17 iulie 2008. Apoi, această acţiune a fost urmată de falsificarea unor facturi, care reprezintă obiectul material al infracţinii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care au fost condamnaţi inculpaţii G.K.V. şi E.L.F.

Cât priveşte recursul inculpatei E.L.F.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen. în conformitate cu care instanţa nu a fost legal sesizată.

Cazurile de casare vizează erorile de procedură sau de judecată care pot duce la admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate şi sunt prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., reprezentând fie încălcări ale legii de procedură penală, fie ale legii materiale.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen. are în vedere nerespectarea dispoziţiilor care reglementează sesizarea primară a primei instanţe de judecată, în ceea ce priveşte organul sau persoana care o face şi actul prevăzut de lege prin care este învestită instanţa de judecată.

Rezultă că acest caz de casare are în vedere situaţiile în care instanţa nu a fost sesizată prin rechizitoriu, ci printr-un alt act al procurorului, şi/sau rechizitoriul a fost emis cu nerespectarea unor dispoziţii esenţiale.

În cauză, se constată că prima instanţă de judecată a fost sesizată prin rechizitoriul din 23 iulie 2010, întocmit în Dosarul nr. 46/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, fiind respectate dispoziţiile art. 264 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată.

Totodată, se constată că rechizitoriul a fost întocmit de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, adică de un procuror de la Parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza, iar potrivit art. 263 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior.

Critica referitoare la încadrarea juridică realizată prin rechizitoriu sau valoarea pagubelor indicate în actul de sesizare a instenţei, la care a făcut referire apărarea inculpatei, prin concluziile orale la dezbaterea recursului, nu pot fi încadrate în cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen. deoarece nu vizează sesizarea instenţei, ci aspecte care ţin de fondul cauzei, menite a fi stabilite prin probatoriul administrat în ambele faze ale procesului penal.

În aceste condiţii, critica circumscrisă de inculpata E.L.F., cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen., este nefondată.

De altfel, este de observat că, legiuitorul, prin cazul de casare în discuţie, nu sancţionează omisiunea instanţei de a verifica, prin punerea explicită în discuţie, a regularităţii actului de sesizare a instanţei, ci încălcarea dispoziţiilor privind sesizarea instenţei, după cum s-a arătat, şi care sunt sancţionate cu nulitatea absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul acestui caz de casare, inculpata E.L.F. a criticat hotărârea atacată sub aspectul considerării ca false a notei interne de recepţie din 02 septembrie 2008 şi facturii din 01 octombrie 2008, care ar reflecta realitatea.

Materialul probator dovedeşte, însă, că motivul de recurs este neîntemeiat.

Inculpata B.M. a declarat că a cumpărat ţeavă rectangulară şi fier-beton de la SC C. SA Râmnicu Sărat în valoare de 30.549,62 RON şi a emis un bilet la ordin pe care l-a completat la toate rubricile la data de 17 iulie 2008, şi l-a semnat, cu dată scadentă la 15 septembrie 2008. A mai menţionat inculpata, că a existat înţelegerea cu E.L.F. ca plata efectivă să se facă cu ordin de plată, înainte de data scadenţei, după care îşi retrăgea instrumentul de plată şi, eventual, dacă mai avea datorie, lăsa un alt bilet la ordin pentru suma care mai trebuia plătită.

Biletul la ordin a fost refuzat la plată, la data de 19 septembrie 2008, de Banca R.D. Bacău.

Inculpata B.M. a mai menţionat că nu a avut cunoştinţă că biletul la ordin a fost girat de SC C. SA Râmnicu Sărat în favoarea SC K.U.G. SRL.

Având în vedere acestea, şi cele ce vor fi enunţate în continuare, se consideră că factura emisă la 01 septembrie 2008 de G.K.V., precum şi nota de intrare recepţie din 02 septembrie 2008 şi factura din 01 octombrie 2008 întocmite de inculpata E.L.F. nu reflectă realitatea.

Inculpata E.L.F. a declarat, în faza de urmărire penală că, fără a exista, în realitate, o vânzare-cumpărare a cantităţii de 30.562 litri detergent lichid, într-adevăr, G.K.V. a antedatat factura fiscală pentru acea cantitate de detergent lichid, consemnând data de 01 septembrie 2008, deşi a primit factura la 20 septembrie 2008, iar ea, în data de 02 septembrie 2008, a întocmit nota de intrare antedatată, în acelaşi mod scriind şi factura din 01 octombrie 2008, cumpărător SC I.I. SRL, deşi cantitatea de detergent nu a intrat în posesia sau incinta SC C. SA Râmnicu Sărat.

Cu depoziţia acesteia se coroborează declaraţia inculpatului S.C., administratorul SC I.I. SRL, care a relatat că „probabil această cantitate de detergent era şi este la domiciliul lui G.K. din Râmnicu Sărat unde se fabrica detergentul”.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu există o contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea recurată şi conţinutul probelor administrate, starea de fapt stabilită nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora, inculpata E.L.F. falsificând nota internă de recepţie din 02 septembrie 2008 şi factura din 01 octombrie 2008.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Referitor la motivul de recurs prin care s-a susţinut că lipsesc latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, se consideră că este neîntemeiat.

Potrivit art. 246 rap. la art. 248¹ şi art. 258 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, cu consecinţe deosebit de grave.

Înalta Curte consideră că probele administrate în cauză dovedesc că inculpata E.L.F. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, activitate pe care a desfăşurat-o cu intenţie, fiind probat elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru această infracţiune.

Astfel, în mod repetat, în calitate de manager al SC C. SA Râmnicu Sărat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpata E.L.F. a îndeplinit, în mod defectuos, atribuţiile care vizau comercializarea produselor, faptele sale având drept urmare producerea unei pagube cu consecinţe deosebit de grave.

Calitatea sa de manager al SC C. SA Râmnicu Sărat impunea anumite atribuţii, pe care nu le-a respectat, ceea ce demonstrează că nu s-a comportat ca un bun administrator, şi anume nu a verificat solvabilitatea firmelor administrate de inculpaţii G.K.V., S.C., B.T., B.M., nu s-a preocupat de încasarea contravalorii mărfurilor predate acceptând ca plata să se facă la termene foarte lungi şi cu prelungirea scadenţei pentru plata mărfurilor neachitate, a vândut mărfuri inculpatului G.K.V., ca persoană fizică, fără garanţii şi în condiţiile în care nu se plătise produsele luate anterior pentru SC K.U.G. SRL, a ascuns incidentul de plată ivit la 19 septembrie 2008 prin întocmirea de documente fictive cu privire la cantitatea de 30.549 litri detergent lichid.

Varietatea atribuţiilor încălcate de către inculpata E.L.F., repetabilitatea acestor acţiuni care fiecare în parte întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nerespectarea atribuţiilor de serviciu în relaţiile comerciale, nu doar cu G.K.V., ci şi cu S.C., B.T. şi B.M., dovedesc că inculpata a comis faptele cu intenţie directă.

Prin urmare, este nefondat şi motivul de recurs prin care inculpata a învederat că a săvârşit faptele din culpă şi acestea ar constitui infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. rap. la art. 258 alin. (1) C. pen.

Fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nu se poate admite critica inculpatei că acţiunile inculpaţilor sunt expresia unor relaţii de natură comercială, aşa încât, în cauză, nu-şi găseşte aplicabilitatea pct. 13 al art. 385⁹ C. proc. pen.

În acest sens, se mai constată că nu este incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. potrivit cu care hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.

Acest din urmă caz de casare nu este aplicabil nici în raport de critica inculpatei prin care a susţinut că trebuiau reţinute prevederile art. 13² din Legea nr. 78/2000 în situaţia în care s-ar considera că preţul, marfa obţinută de ceilalţi inculpaţi ar fi un folos patrimonial injust.

Infracţiunea pentru care a fost condamnată inculpata E.L.F. se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Dincolo de orice analiză a aplicabilităţii, în cauză, a prevederilor art. 13² din Legea nr. 78/2000, se constată că pedeapsa pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în condiţiile textului legal, din legea specială menţionată, este de la 3 ani la 15 ani închisoare.

Prin urmare, se observă că apărarea inculpatei a făcut trimitere la o dispoziţie legală, care dacă ar fi aplicată, ar aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, prev. de art. 385⁸ C. proc. pen., deoarece Parchetul nu a exercitat calea de atac a recursului.

De asemenea, instanţa de recurs apreciază că nu este întemeiat motivul de recurs prin care s-a susţinut că lipseşte obiectul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât înscrisurile nu au preexistat ca să fie falsificate.

Doctrina şi jurisprudenţa sunt constante în sensul că există infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în varianta contrafacerii scrierii, atunci când un astfel de înscris, cu date false, este realizat cu prilejul întocmirii sale, iar activitatea de falsificare vizează alterarea adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este destinat să facă probă.

Critica privind neintroducerea în cauză, a SC C. SA Buzău, în calitate de parte responsabilă civilmente, întrucât inculpata E.L.F. a acţionat în calitate de prepus al SC C. SA Râmnicu Sărat - în baza contractului individual de muncă şi al SC C. SA Buzău - conform contractului de management din data de 02 aprilie 2008, este neîntemeiată.

Se ţine seama, cu prioritate, de împrejurarea că, potrivit art. 16 C. proc. pen., partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în cauză, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instenţei de judecată până la citirea actului de sesizare, aceste momente procesuale fiind depăşite.

Nu este aplicabil nici cazul de casare prev. de art. 21 C. proc. pen. întrucât pentru a discuta de nelegalitate procedurii de citare cu o parte, ar fi trebuit ca, anterior, în cursul procesului aceasta să fie introdusă în cauză, ceea ce nu este cazul.

Înalta Curte mai constată că schimbarea încadrării juridice a faptei, fie prin încheiere separată, prin sentinţă ori decizie, nu poate constitui un motiv de recurs care să se subsumeze cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen. deoarece în niciuna din situaţii nu se face o greşită aplicare a legii, prin raportare la decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.

Dintr-o altă perspectivă, în acord cu instanţa de apel, se consideră că administrarea probei cu expertiza contabilă a respectat dispoziţiile legale prev. de art. 120 şi urm. C. proc. pen., din moment ce a fost încuviinţată expertiza contabilă având obiectivele formulate de inculpaţi, instanţa a desemnat un expert contabil care a depus la dosar raportul de expertiză, iar expertul consilier încuviinţat inculpatului G.K.V. a depus punctul său de vedere, chiar şi sub forma unui raport de expertiză separat, această din urmă situaţie nefiind sancţionată cu nulitatea absolută.

Totodată, se apreciază ce nefiind întemeiat motivul de recurs prin care s-a criticat hotărârea atacată în privinţa încadrării juridice dată faptelor comise de ceilalţi inculpaţi, care în opinia apărării inculpatei E.L.F., este în contradicţie cu încadrarea juridică dată faptelor sale, acelea constituind complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Ceea ce diferenţiază, în mod esenţial, faptele săvârşite de inculpata E.L.F., de ale celorlalţi inculpaţi, este împrejurarea că aceştia din urmă au acţionat în sensul inducerii în eroare a părţii civile SC C. SA Râmnicu Sărat, ceea ce nu a caracterizat acţiunea inculpatei E.L.F., care a contribuit însă la cauzarea prejudiciului prin încălcarea atribuţiilor de serviciu.

Înalta Curte apreciază că, în apel, prin reducerea pedepsei aplicate inculpatei E.L.F., de la 5 ani la 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, şi de la 6 luni la 2 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi prin schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, din executare în regim de detenţie, în suspendare sub supraveghere, s-a realizat o justă individualizare a pedepsei aşa încât diminuarea, în continuare, a cuntumului pedepselor sau suspendarea condiţionată a executării pedepsei, nu ar fi de natură să asigure scopul preventiv-educativ şi de constrângere prev. de art. 52 C. pen.

Curtea de Apel a avut în vedere, în mod conjugat, toate criteriile generale de individualizare a pedepsei şi a reţinut în favoarea inculpatei E.L.F. circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.

Aşadar, faţă de gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpată, care constituie un concurs real de infracţiuni, forma continuată a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prejudiciul cauzat care se caracterizează prin consecinţe deosebit de grave, şi în raport de atitudinea procesuală a inculpatei, se apreciază că motivul de recurs prin care se critică individualizarea pedepsei, este neîntemeiat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii G.K.V. şi B.T. împotriva deciziei penale nr. 151 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa, în parte, decizia penală nr. 151 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi sentinţa penală nr. 175 din 20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, şi, rejudecând:

Va fi descontopită pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului G.K.V. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Se va face aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi va fi redusă pedeapsa principală de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare aplicată inculpatului G.K.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.

Va face aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi va reduce pedeapsa principală de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare aplicată inculpatului G.K.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. vor fi contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul G.K.V. să execute pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 119 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă prin sentinţa penală nr. 656 din 02 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, urmând ca inculpatul G.K.V. să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, alături de pedeapsa de 6 ani închisoare, în total, 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74¹ C. pen. va fi condamnat inculpatul B.T. la amenda penală în cuantum de 1.000 RON pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

În temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.C., B.M. şi E.L.F. împotriva aceleiaşi decizii.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi S.C., B.M. şi E.L.F. la plata sumei de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi G.K.V. şi B.T., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii G.K.V. şi B.T. împotriva deciziei penale nr. 151 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează, în parte, decizia penală nr. 151 din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi sentinţa penală nr. 175 din 20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului G.K.V. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Face aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi reduce pedeapsa principală de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare aplicată inculpatului G.K.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.

Face aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi reduce pedeapsa principală de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare aplicată inculpatului G.K.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul G.K.V. să execute pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 119 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă prin sentinţa penală nr. 656 din 02 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, urmând ca inculpatul G.K.V. să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, alături de pedeapsa de 6 ani închisoare, în total, 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74¹ C. pen. condamnă inculpatul B.T. la amenda penală în cuantum de 1.000 RON pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.C., B.M. şi E.L.F. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii inculpaţi S.C., B.M. şi E.L.F. la plata sumei de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi G.K.V. şi B.T., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2013.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 3650/2013. Penal. Iniţiere, constituire de...		ICCJ. Decizia nr. 3681/2013. Penal. Traficul de minori (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 3654/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3654/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs