ICCJ. Decizia nr. 3714/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3714/2013

Dosar nr. 7887/1/2012

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 69 din 03 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial, în Dosarul nr. 17/2004 au fost condamnaţi inculpaţii:

I. Lt. col. (r) C.V.G. la:

- 2 ani şi 8 luni închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 19 din O.G. nr. 43/2002, prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002 şi art. 33 lit. a) C. pen.;

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b şi c C. pen. pentru complicitate în formă continuată la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 254 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 19 din O.G. nr. 43/2002, prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din patru fapte în una singură, aceeaşi infracţiune, dar prevăzute cu art. 75 lit. a) C. pen. care se elimină;

- 2 ani închisoare pentru complicitate în formă continuată la infracţiunea de dare de mită prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 255 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în referire la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 19 din O.G. nr. 43/2002, prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din aceeaşi faptă dar prevăzută cu art. 75 lit. a) C. pen. care se elimină;

- 2 ani şi 11 luni închisoare, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic.art. 74 lit. c) şi 76 lit. c) C. pen.

În baza disp.art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicere drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

2. Civ. F.M., la:

- 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de trafic de influentă, prev. de art. 257 C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic.art. 19 din O.G. nr. 43/2002, prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din aceeaşi infracţiune, dar prevăzută cu art. 75 lit. a) C. pen., care se elimină;

- 2 ani închisoare pentru complicitate în formă continuată la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 255 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 19 din O.G. nr. 43/2002 prin schimbarea încadrării juridice, conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. din aceeaşi infracţiune, dar cu reţinerea art. 75 lit. a) C. pen. care se elimină;

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru complicitate în formă continuată la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 19 din O.G. nr. 43/2002, prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen. din 4 fapte privind aceeaşi infracţiune în una singură, şi prevăzute cu art. 75 lit. a) C. pen., care se elimină;

- 2 ani şi 11 luni închisoare pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. şi cu aplic. art. 75 lit. c) şi 76 lit. c) C. pen.;

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

3. Civ. D.G.I., la:

- câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pentru fiecare din cele 4 infracţiuni în formă continuată de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 7 din Legea 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din aceeaşi infracţiune prevăzută cu disp.art. 75 lit. a) C. pen., care se elimină;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vec|erea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

4. Civ. C.M.R., la:

- câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru fiecare din cele 2 infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza disp.art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b C. pen.

5. Civ. U.L., la:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b C. pen. pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din aceeaşi infracţiune dar prevăzută cu art. 75 lit. a) C. pen., care se elimină;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.;

În baza disp.art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite şi a fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

6. Civ. F.I., la:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 prin schimbarea încadrăm juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din aceeaşi infracţiune prevăzută cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen., care se elimină;

- 3 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza disp.art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

7. Civ. P.E.V., la:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din aceeaşi infracţiune prevăzută cu aplic.disp. art. 75 lit. a) C. pen., care se elimină;

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru complicitate în formă continuată la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., într-o singură infracţiune din 3 infracţiuni cu aceeaşi încadrare juridică prevăzută în actul de sesizare, cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen. care se elimină;

- 3 ani închisoare pentru complicitate în formă continuată la dare de mită, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 255 C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din aceeaşi infracţiune, dar prevăzută cu art. 75 lit. a), care se elimină.

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

în baza disp.art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

8. Civ. U.P., la:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru complicitate în formă continuată la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din aceeaşi infracţiune, dar prevăzută cu art. 75 lit. a) C. pen., care au fost eliminate.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaţilor lt. col. (rez.) C.V., civili D.G., F.M., F.I., P.E.V. drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Pentru inculpaţii U.L., U.P. şi C.R.M. în baza disp. art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor rezultante sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare calculat potrivit art. 862 C. pen., de 5 ani.

Au fost obligaţi inculpaţii, potrivit art. 863 C. proc. pen., să se prezinte în fiecare primă zi lucrătoare a fiecărui semestru al fiecărui an al termenului de încercare la Secţia de Poliţie a locului de domiciliu unde să anunţe: orice schimbare de locuinţă, reşedinţă, domiciliu şi deplasare; să comunice şi să justifice locul de muncă şi schimbarea acestuia precum şi orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a atras atenţia acestor inculpaţi asupra cazurilor prevăzute de disp.art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 88 C. pen. s-a computat din durata pedepselor aplicate inculpaţilor perioadele arestării preventive după cum urmează:

- It. col. rez. C.V., civ.F.M. şi D.G. de la 05 decembrie 2002 la 25 iunie 2003; U.L. de la 09 decembrie 2002 la 26 mai 2003; C.R.M. de la 12 decembrie 2002 la 25 iunie 2003;

P.E.V. de la 26 februarie 2003 la 25 iunie 2003 şi F.I. de la 29 ianuarie 2003 la 25 iunie 2003.

Potrivit disp.art. 254 alin. (3) C. pen. şi art. 257 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a următoarelor sume de bani şi bunuri ce au făcut obiectul infracţiunilor reţinute, după cum urmează:

De la C.R.M.,

- 7.328 dolari SUA şi contravaloarea în lei a 1.000 DM (mărci germane);

- U.L. şi U.P.:

- contravaloarea în lei a 2.000 DM, un cuptor cu microunde şi radiocasetofon.

S-a constatat că suma de 2.000 DM (1.200 dolari SUA) luaţi cu împrumut au fost retumati inc. P.E.V. (chitanţă fila 56 vol. II Dosar nr. 17/2004);

De la F.I.

- 2.000 euro şi 2.000 dolari SUA (echivalent în lei în care se include suma de 3.338,39 euro aflată în contul deschis la B.C.R. sector 1 care se confiscă (vol. l-filele 117, 135, 149-152, Dosar nr. 17/2004 a Tribunalului Municipiului Teritorial București);

De la P.E.V.

- contravaloarea în lei a sumei de 35.000 DM;

De la D.G.

- 750 lei; 7.000 euro şi 16.800 dolari SUA în care se includ sumele de bani descoperite cu ocazia percheziţiei şi consemnate la B.C.R. după cum urmează: 30.000.000 lei=3.000 lei-chitanţă din 19 decembrie 2002; 56.000 dolari SUA (chitanţă din 19 decembrie 2002); 190 tolarjev; 20 Kuna; 840.000 lire turceşti; 11.900 forinţi (proces-verbal predare-primire 19 decembrie 2002) care se confiscă până la concurenţa cuantumului supus confiscării. Cameră video şi cablu alimentare).

S-a constatat că bunurile în valoare de 30.857 euro, 33.891 euro şi 16.990 DM au fost restituite conform art. 255 alin. (5) C. pen. denunţătorului G.B.

De la C.V.

- 47.298,79 euro şi contravaloarea în lei a 22.500 DM.

De la F.M.

- 47.298,79 euro în care se includ şi 12.000 euro indisponibilizaţi în contul bancar deschis la B.C.R.

Sucursala Universitate care se confiscă.

- 20.500 DM (echivalentul în lei)

Conform art. 160⁵ alin. (4) lit. d), cu aplic. alin. (7) al aceluiaşi articol C. proc. pen., s-a dispus încetarea stării de liberare provizorie şi restituirea cauţiunii de 5.000 lei (50.000.000 lei) pentru inculpatul C.R.M., sumă consemnată la C.E.C. - Agenţia Basarab Bucureşti cu recipisa de consemnare de către C.G.

În baza disp. art. 169 C. proc. pen. a fost ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului D.G. şi respectiv F.I. - mai puţin cele confiscate prin hotărârea instanţei de fond.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor F.M. şi C.V.G.

În conformitate cu disp.art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În anul 1997, cetăţeanul german F.M. se afla la o expoziţie tehnică în Berlin având un stand de prezentare ce avea drept ofertă o tehnologie, despre care el susţinea că era propria lui descoperire, tehnologia respectivă fiind destinată reabilitării conductelor subterane, fără decopertare, cu aplicaţie principală în termoficare.

Alături de această tehnologie era prezentat şi un material specific, care era folosit la căptuşirea interioară a conductelor prin tehnologia prezentată.

În perioada respectivă F.M. era angajat al firmei germane P.R. GmbH, firmă căreia îi cedase drepturile de comercializare ale materialului şi tehnologiei inventate de către acesta, firmă în numele căreia era făcută oferta la târgul respectiv din Berlin.

La acest târg F.M. l-a cunoscut pe F.G.R.F.G., cetăţean german de origine română, reprezentant al firmei germane SC P. SRL.

Cu acest prilej F. a luat la cunoştinţă de oferta prezentată de F.M. discutând cu acesta dacă nu ar dori să implementeze această tehnologie în România, explicându-i că este român de origine şi că are afaceri mai vechi în România.

F.M. a fost în principiu, de acord, încredinţându-i pliante cu oferta respectivă.

Ulterior, F.G.R.F.G. a revenit în România şi a purtat o discuţie pe această temă, cu inculpatul P.E.V., care administra firma „SC E.P.I. SRL Bucureşti şi pe care îl cunoştea din anul 1995, în virtutea unor relaţii de afaceri. Cei doi au hotărât să facă o ofertă cu tehnologia respectivă către R.A.D.E.T. Bucureşti, unde s-a deplasat în vara anului 1997 şi au purtat o discuţie cu secretarul general al acestei instituţii, martorul V.R.

Cu prilejul acestei prezentări, reprezentantul R.A.D.E.T. Bucureşti a apreciat că procedeul tehnic prezentat de cei doi era neinteresant din punct de vedere tehnic şi economic pentru unitatea din care făcea parte.

La sfârşitul anului 1997, inculpatul P.E.V. s-a întâlnit cu inculpatul F.M., cei doi fiind cunoştinţe mai vechi.

Inculpatul P.E.V. avusese o serie de relaţii comerciale, prin firma sa SC E.P.I. SRL Bucureşti, cu SC M.P.I. SRL Bucureşti reprezentată de inculpatul F.M., la care acesta din urmă era asociat unic, bănuind că pe acest fond ei ar putea să promoveze tehnologia germană descrisă anterior.

Inculpatul P.E.V. i-a explicat inculpatului F.M. tot ce ştia despre această tehnologie şi i-a pus la dispoziţie o serie de pliante care făceau parte din ofertă.

Cu puţin timp înainte de a purta această discuţie cu inculpatul P.E.V., inculpatul F.M. îl cunoscuse pe inculpatul It. col. (r) C.V.G. care lucra, în acea perioadă, la S.R.I., în cadrul unei direcţii economice, fiind ofiţer de obiectiv în cadrul direcţiei respective pentru R.A.D.E.T. Bucureşti, M.I.R., T. SA, şa. Inculpatul F.M. i-a prezentat, la rândul său inculpatul It. col. (r) C.V.G. oferta firmei germane în scopul promovării tehnologiei respective în anumite unităţi economice unde ofiţerul avea „relaţii".

Inculpatul It. col. (r) C.V.G. (inginer ca pregătire profesionala de bază) i-a cerut inculpatului F.M. să-i dea pliantele cu oferta respectivă explicându-i că dacă va aprecia că este viabilă din punct de vedere tehnic, o să vorbească cu directorul general de la R.A.D.E.T., unitate economică de care ofiţerul răspundea direct pe linie de serviciu.

Inculpatul It.col.(r) C.V.G. s-a deplasat la biroul inculpatul D.G.I., care îndeplinea funcţia de director general R.A.D.E.T. Bucureşti, căruia i-a făcut o succintă prezentare a tehnologiei din ofertă, sugerându-i lui D.G.I. că această activitate de susţinere a firmei germane o face în virtutea atribuţiunilor sale de serviciu.

Inculpatul D.G.I. i-a spus că este de acord ca între R.A.D.E.T. Bucureşti şi firma germană să se deschidă o serie de negocieri, care urmau să se poarte la sediul R.A.D.E.T. în vederea încheierii unor eventuale contracte economice între cele două părţi.

Inculpatul It. col. (r) C.V.G. i-a adus la cunoştinţă inculpatul F.M. de acordul de principiu al lui D.G.I. şi i-a explicat că reprezentanţii firmei germane să contacteze telefonic pe inculpata U.L., ce îndeplinea funcţia de director comercial la R.A.D.E.T. Bucureşti, pentru a demara negocierile.

La rândul său, inculpatul F.M. I-a informat pe inculpatul P.E.V. să contacteze pe directoarea comercială a R.A.D.E.T., U.L., explicându-i că a aranjat o „intrare puternică" firmei germane la această unitate din Bucureşti.

Inculpatul P.E.V. i-a transmis această veste lui F.G.R.F.G., care I-a chemat în România pe F.M. în vederea unei prime discuţii la R.A.D.E.T. Bucureşti.

Din declaraţia lui F.M. dată în faţa autorităţilor judiciare româneşti, rezultă că acesta a venit în România în aprilie 1998 când împreună cu F.G.R.F.G. şi cu inculpatul P.E.V. s-au deplasat la sediul R.A.D.E.T. Bucureşti, în birou la inculpata U.L., pentru o primă discuţie privind eventualele negocieri în această afacere.

Inculpata U.L. a fost asistată la această discuţie, din partea R.A.D.E.T. Bucureşti, de inculpatul C.M.R. ce îndeplinea, în acea perioadă, funcţia de director de producţie la R.A.D.E.T. Celor doi reprezentanţi ai R.A.D.E.T. Bucureşti Ie-a fost făcută o scurtă prezentare tehnică cu privire la tehnologia în cauză, precizându-li-se că ea aparţine firmei germane P.R. GmbH şi că dacă s-ar dori o colaborare pentru implementarea acestei tehnologii urmează ca factorii de decizie ai firmei germane să se deplaseze în Bucureşti.

Inculpaţii U.L. şi C.M.R. le-au dat de înţeles celor trei interlocutori că aveau ordin „de sus" să demareze oricum această afacere şi că îi aşteaptă la negocieri pe cei de la firma germană.

Cu prilejul acestei discuţii la sediul R.A.D.E.T. au fost lăsate o serie de materiale tehnice de documentare, inclusiv oferta tehnologică denumită: „T.-Tehnologie modernă de reabilitare a conductelor fără decopertare pentru transport şi distribuţie fluide (apă potabilă, agent termic, gaz metan şi canalizare). Strat mineral de acoperire interioară cu protecţie anticorozivă pe termen lung".

Inculpaţii lt. col. (r) C.V.G. şi F.M. nu au participat personal la această discuţie la sediul R.A.D.E.T. Bucureşti, aşteptând să vadă ce rezultat vor avea aceste negocieri, fiind convinşi că dacă afacerea se va încheia, vor avea şi ei doi parte de avantaje materiale din partea firmei germane. Speranţa celor doi a fost ulterior „confirmată", aşa cum a declarat inculpatul F.M., cu prilejul unei discuţii pe care ei au avut-o cu F., când acesta Ie-a promis că firma germană este dispusă „din start" să dea 3-4% din valoarea contractului, persoanelor din România, care au sprijinit încheierea acestei afaceri.

F.M. a declarat că la prima întâlnire inculpatul C.M.R. a explicat că el personal are o serie de nelămuriri tehnice cu privire la realizarea procedeului respectiv, nelămuriri pe care Ie-a şi detaliat în faţa reprezentanţilor firmei germane, destul de bine motivat şi argumentat tehnic.

Această situaţie l-a determinat pe F.M. să-l invite pe inculpatul C.M.R. să facă o deplasare la Hanovra, în Germania, unde să asiste la o prezentare „pe viu", a tehnologiei firmei germane.

În baza acestei invitaţii, inculpatul C.M.R. s-a deplasat în luna mai 1998 la Hanovra, unde a asistat la o prezentare „pe viu" a tehnologiei, în urma căreia acesta a afirmat, aşa cum a declarat F.M., că s-a convins de viabilitatea şi performanţele tehnologiei firmei germane.

După revenirea în Bucureşti a inculpatul C.M.R., între R.A.D.E.T. Bucureşti şi firma germană s-a stabilit aproape o legătură permanentă în vederea semnării unor contracte viitoare dar acest contact nu s-a ţinut, cum era firesc direct între cele două firme, ci el era intermediat de inculpatul P.E.V., F.M. şi It. col. (r) C.V.G. Aceştia au încercat, încă de la început, să blocheze contactul direct între cele două firme, deoarece, dacă el s-ar fi realizat, prezenţa lor în afacere ar fi fost inutilă şi pe cale de consecinţă, nu ar mai fi avut parte de niciun folos material.

S-a mai reţinut că reprezentanţii firmei germane, la vremea aceea fiind F.M. şi F.G.R.F.G., au acceptat această manieră de lucru, aflând şi ei că inculpatul lt. col. (r) C.V. Gabriei este ofiţer la S.R.I. şi că deţine o funcţie importantă în această structură, apreciind că numai prin intervenţiile sale vor putea realiza această afacere în România.

La data de 09 iulie 1998 F.M., F. G.R.F.G., inculpatul P.E.V. şi D.R. (acesta din urmă fiind unul din directorii firmei germane) s-au deplasat la sediul R.A.D.E.T. Bucureşti, unde au semnat contractul, din partea R.A.D.E.T. Bucureşti participând la această întrunire, inculpatul D.G.I., U.L. şi C.M.R., precum şi directorul economic, martorul O.V. Contractul a fost semnat din partea R.A.D.E.T. Bucureşti numai de către inculpatul D.G.I. şi martorul O.V.

Conform negocierilor, acest contract urma să se efectueze pe o porţiune de probă denumită la punctul unu alin. (2) din contract „Secţiunea de lucru experimentală" având lungimea totală de 1.300 metri, urmând ca aceasta să fie realizată de firma germană în perioada august -septembrie 1998. Preţul total al contractului a fost de 520.000 DM (pct. 4.1), din care, R.A.D.E.T. Bucureşti era obligată să plătească, în avans firmei germane suma de 100.000 DM (pct. 4.4).

Din contract rezultă că, la capitolul „Preturi şi condiţii de plată" pct. 4.1 părţile au convenit ca pretul/metru liniar să fie de 400 DM, iar R.A.D.E.T. Bucureşti s-a angajat (pct. 1 alin. (3)) în cadrul acestui contract, că va încheia cu firma germană, pe viitor, noi contracte pentru alte porţiuni de conductă, cu mult mai mari decât porţiunea de probă. Ulterior cele două părţi au încheiat contracte economice având acelaşi obiect cu valori considerabile în care, s-au stabilit, pentru aceleaşi tipuri de lucrări, preturi cel puţin duble.

Din punctul de vedere al R.A.D.E.T. Bucureşti această „promisiune" nu ar fi ridicat probleme dacă ea nu s-ar fi materializat în contracte noi în care, pentru aceleaşi tipuri de lucrări, s-a stabilit un preţ mai mult decât dublu (contractul din 14 ianuarie 1999 în care preţul mediu/metru liniar a fost de 884 D.M).

Totodată, s-a mai reţinut că o astfel de „deschidere" a fost de natură să producă multă „încântare" reprezentanţilor firmei germane, care au realizat că această relaţie economică trebuie păstrată şi întreţinută „în orice mod".

Din punct de vedere al realizării lucrărilor pentru porţiunea de probă a fost desemnat, din partea firmei germane, ca şi coordonator pe linie tehnică F.M.

În acelaşi timp (conform documentelor primite prin C.R.I. - vol. XV, fila 51), între P.R. GmbH şi societatea SC P. SRL a lui F.G.R.F.G. s-a încheiat o convenţie la 20 septembrie 1998 prin care, D.R. se angaja să-i plătească lui F. un comision de 3% din valoarea totală a contractului pentru porţiunea de probă de 520.000 DM, valoarea acestui comision fiind de 15.600 mărci + TVA. Acest comision era plătit firmei SC P. SRL pentru a asigura organizarea de şantier la Bucureşti, în contractul pentru porţiunea de probă cu R.A.D.E.T. Bucureşti.

Firma SC P. SRL şi-a onorat aceste obligaţii, prin intermediul SC C. SA din România cu sediul în Târgu Mureş reprezentată prin managerul său, respectiv acelaşi domn F.G.R.F.G.

Această porţiune „de probă" a fost executată de firma germană în lunile august-septembrie 1998, lucrarea fiind supravegheată în teren, atât de F.M. şi F., dar şi de inculpaţii P.E.V. şi F.M., aceştia din urmă aveau „misiunea" de a tine legătura, pentru orice problemă cu reprezentanţii R.A.D.E.T. Bucureşti.

Din partea R.A.D.E.T. Bucureşti a fost desemnat inculpatul C.M.R. pentru a supraveghea respectarea condiţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor.

Înainte de a se semna contractul pentru această porţiune de probă, inculpatul F.M. i-a spus inculpatului P.E.V. că „intrarea" la R.A.D.E.T. Bucureşti s-a făcut prin inculpatul It. col. (r) C.V.G. pe care l-a prezentat ca fiind un personaj cu funcţie importantă, pe care nu-l poate refuza cu nimic conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti.

Pe parcursul executării lucrărilor pentru porţiunea de probă inculpatul P.E.V. l-a chemat, chiar pe şantier, pe inculpatul F.M. la o discuţie cu F., prilej cu care acesta din urmă i-a dat lui F.M. suma de 10.000 DM, prilej cu care inculpatul P.E.V. i-a spus că o să vină să se întâlnească la C. acasă în legătură cu suma de bani.

Inculpatul F.M. s-a deplasat cu această sumă la domiciliul inculpatul It. col. (r) C.V.G. unde în scurt timp a apărut şi inculpatul P.E.V. Despre această sumă de bani inculpatul F.M. a declarat că a primit-o cu specificaţia ca o parte să fie folosită la cumpărarea unor cadouri pentru D. şi U., din partea firmei germane, iar o parte dă fie distribuită între C. şi P.

La domiciliul inculpatului C.V.G., inculpatul P.E. a primit 4.000 DM, inculpatul F.M. - 2.000 DM, inculpatul C.V.G. – 2.000 DM, cei trei stabilind de comun acord ca de 2.000 DM să ia cadouri pentru inculpaţii D.G.I. şi U.L., de această problemă urmând să se ocupe C. şi F.M.

Inculpatul F.M. a mai declarat (la 08 ianuarie 2003) că în vara anului 1998 a avut loc o masă de protocol la Restaurantul „Tedeum" din Bucureşti, la care, în afară de el, au mai participat P.E.V., F.M., F. şi R.D., prilej cu care acesta din urmă a ţinut să fie chemat la masă şi ofiţerul C.V.G. să-l cunoască personal. Inculpatul C.V.G. s-a prezentat la masa respectivă făcând cunoştinţă personal cu cetăţenii germani.

La desfăşurarea lucrărilor pentru porţiunea de probă în perioada i anului 1998, inculpatul C.M.R. a ridicat în mod constant o serie de probleme tehnice, cerând partenerilor germani să facă şi demersuri pentru obţinerea agrementelor institutelor de specialitate din România (Încerc Bucureşti). Atitudinea sa a fost discutată inclusiv cu directorul executiv D.R., ajungându-se la concluzia unanimă la nivelul firmei germane că singura persoană de la R.A.D.E.T. care le poate bloca evoluţia viitoare a relaţiei economice ar putea fi C.M.R.

Acesta din urmă, cu prilejul unor discuţii purtate la o masă de protocol cu reprezentanţii firmei germane i-a explicat lui D.R. că are ca pasiune jocul de bridge, că face parte din Federaţia Română de Specialitate, şi că în perioada respectivă se organizează un concurs în Iordania, la Aman, cerându-i să sponsorizeze deplasarea lui, a soţiei lui şi a altor patru persoane în Iordania, cu cheltuielile de transport şi cazare pe toată perioada competiţiei.

D.R. a acceptat în principiu această cerere urmând ca suma exactă şi toate celelalte date să fie transmise ulterior de inculpatul C.M.R.

Din declarata lui F.G.R.F.G. a rezultat că în luna octombrie 1998 se aflau la sediul firmei germane din Hanovra, când D.R. a primit de la inculpatul C.M.R. specificaţia sumei totale a sponsorizării pentru concursul de bridge, de fată fiind şi F.M., această sumă fiind în cuantum de 7.328 dolari SUA, fapt care i-a surprins neplăcut pe toţi trei deoarece nu se aşteptau ca aceasta să fie aşa de mare.

F.M. şi-a exprimat categoric dezacordul său privind acordarea acestei sponsorizări, însă D.R. i-a adus aminte că inculpatul C.M.R. este singurul de la R.A.D.E.T. Bucureşti care le-ar putea pune „beţe în roate" şi să le încurce afacerea ce se preconiza de altfel destul de profitabilă pentru partea germană. După această discuţie D.R. a dispus virarea sumei de 7.328 dolari SUA către B.R.C.E. cu destinaţia SC H.T. SRL Bucureşti, care era firma de turism prin care urma să se plătească deplasarea în Iordania.

Această dispoziţie a fost dată prin avizul de creditare din 14 octombrie 1998.

La data de 31 octombrie 1998 firma de turism SC H.T. SRL Bucureşti a emis facturile pentru suma totală de 7.328 dolari SUA pentru achitarea integrală a contravalorii deplasării grupului respectiv în Iordania.

Cu prilejul audierii lui F.M. acesta a confirmat situaţia expusă.

S-a mai reţinut că din actele C.R.I. primite de la autorităţile judiciare din Germania rezultă că proiectul de sponsorizare a inculpatul C.M.R. a fost tradus pentru R.D. şi F.M. de F., a fost primit prin aceeaşi Comisie Rogatorie, contractul de sponsorizare din 01 octombrie 1998 între firma germană şi C.B. „L. C.F.R.”, contract semnat de directorul executiv V.l.

Inculpatul C.M.R., fiind audiat cu privire la această sponsorizare, a susţinut că este operaţiune legală, legalitatea fiind respectată însă de cele două părţi din contractul de sponsorizare cu privire la procedurile sponsorizării. Operaţiunea a fost aprobată de reprezentanţii firmei germane pentru ai „tempera" obiecţiile inculpatului cu privire la contractul cadru ce urma să fie încheiat pentru o sumă importantă la începutul lui ianuarie 1999.

Inculpatul a făcut acea deplasare pe banii firmei germane, fiind însoţit de soţia sa, care nu era membră a niciunui club de bridge şi nici a Federaţiei de specialitate, fapt recunoscut de acesta. Audiată fiind, C.G. a recunoscut situaţia.

Prima instanţă a mai arătat în considerentele hotărârii că la dosarul cauzei există copii după actele F.R.B., precum şi ale Clubului “L.” precum şi copii xerox de pe paşapoartele soţilor C., din care rezultă efectuarea deplasării respective.

Suma respectivă a fost pretinsă şi primită de inculpatul C. în scopul şi modul arătat, iar în schimbul acestui „gest frumos" din partea partenerilor germani, el a renunţat vizibil la eventualele critici fundamentate ce le-ar fi putut aduce afacerii cu partenerul german.

Prima instanţă a constatat că din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul C.M.R. a fost persoana desemnată de R.A.D.E.T. Bucureşti să supravegheze lucrările pentru porţiunea de probă, efectuate în perioada august-septembrie 1998. Tot acelaşi inculpat se ocupa de transpunerea în practică a obligaţiilor contractuale ale R.A.D.E.T. Bucureşti care-şi asumase o serie de obligaţii privind lucrările ce se efectuau, orice întârziere în îndeplinirea acestor obligaţii de către R.A.D.E.T. Bucureşti ar fi dus la nerespectarea termenului pentru firma germană, şi pe cale de consecinţă la decalarea plăţilor, situaţie care nu s-a petrecut deoarece C.M.R. a fost foarte „prompt" în raporturile cu firma germană, sponsorizarea fiind o recompensă şi pentru această bună conduită a sa.

Totodată, înainte de încheierea contractului pentru porţiunea de probă în iulie 1998 între cei doi parteneri s-au purtat negocieri preliminare la care a participat şi inculpatul C.M.R.. Cu prilejul acestor negocieri se stabilise de fapt iniţierea unei relaţii economice pe mai mulţi ani, cu condiţia ca partenerul german să execute gratuit porţiunea de probă, din vara lui 1998. Acest lucru l-a recunoscut chiar inculpatul în declaraţia dată la 09 decembrie 2002. Gratuitatea nu s-a realizat.

Prima instanţă a mai reţinut că referitor la suma de 10.000 mărci primită de inculpatul F.M. pe şantier, în vara lui 1998 de la F. rezultă că la data de 08 iulie 2003 Oficiul Judiciar al Landului Hanovra l-a audiat ca învinuit pe F.M., în cadrul cererii de Comisie Rogatorie Internaţională formulată de autorităţile judiciare române. În această declaraţie cel în cauză a precizat textual : "cei doi domni (făcând referire la inculpatul F.M. şi C.V.G.) au solicitat prestaţii de la firma P.R.S. Pentru acest proiect au fost predaţi, anticipat de către domnul F. celor doi domni suma de 10,000 DM în numerar înregistrarea (contabilă - s.n) s-a făcut prin casieria din Berlin. Aceasta s-a întâmplat aproximativ în luna august/septembrie 1998".

Astfel, F.M. a explicat că această sumă a fost prima plată ilegală făcută de firma germană celor doi inculpaţi.

F.G.R.F.G. a fost şi el audiat de Autorităţile judiciare române şi a precizat că pe data de 18 decembrie 1998 a venit în România, de la Hanovra având asupra sa 10.000 DM pe care-i primise de la M.F. şi la Aeroportul Otopeni a fost aşteptat de inculpaţii F.M. şi P.E.V.. întreaga sumă de 10.000 DM i-a dat-o lui F.M., prilej cu care acesta i-a spus în prezenţa lui P. că urmează să cumpere cadouri, de o valoare însemnată, pentru D. şi U. de la R.A.D.E.T. Bucureşti pentru ca aceştia să semneze contractul cadru în ianuarie 1999.

În declaraţia sa, F.G.R.F.G. a afirmat că, la începutul anului 1999 a discutat cu inculpatul P.E.V. şi acesta i-a confirmat că au fost cumpărate cadouri şi date din partea firmei germane lui D. şi U.

Cu privire la a doua sumă de bani primită de inculpatul F.M. de la F.G.R.F.G., acesta s-a deplasat împreună cu inculpatul P.E.V. la domiciliul inculpatul It. col.(r) C.V.G., unde suma s-a împărţit în mod egal între cei trei inculpaţi discutându-se să ia cadourile pentru U. şi D. din cei 2.000 DM păstraţi special din prima sumă primită (tot de la F.).

Inculpatul F.M. împreună cu inculpatul It. col.(r) C.V.G. au achiziţionat în acele zile, contra echivalentului a 1.000 DM pentru inculpatul U.L. un radio casetofon cu C.D. şi un cuptor cu microunde, iar pentru inculpatul D.G.I. o cameră video marca Panasonic, ce valora 1.000 DM.

După achiziţionarea acestor cadouri ei s-au întâlnit cu inculpatul P.E.V. şi i-au arătat ce bunuri cumpăraseră, acestea aflându-se în autoturismul particular al inculpatul F.M.

După aceasta, cei doi inculpaţi s-au deplasat la domiciliile inculpaţilor D.G.I. şi U.L., oferindu-le aceste cadouri din partea firmei germane, întrucât în primele zile ale lunii ianuarie era convenit ca cele două părţi să semneze contractul cadru.

Cu ocazia primelor audieri a inculpatul D.G.I. şi U.L., pe data de 04 decembrie 2002 au negat că ar fi primit, prin F.M. sau C.G., bani sau alte bunuri cadou. Pe data de 05 decembrie 2002 s-au efectuat însă percheziţii domiciliare la aceştia găsindu-se obiectele primite cadou.

Cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare la inculpata U.L. după găsirea radiocasetofonului şi a cuptorului cu microunde a fost audiat soţul, respectiv inculpatul U.P. Acesta a declarat că în luna decembrie 1999 era la domiciliu împreună cu soţia sa, când au venit pe înserat C.V.G. şi F.M., care i-au adus soţiei sale cele două aparate, explicându-i în prezenţa lui că sunt cadou din partea firmei germane. Procesul-verbal de percheziţie domiciliară se află depus la dosarul cauzei.

Cu ocazia reaudierii inculpata U.L. (a aducerii la cunoştinţă a rezultatului percheziţiei), aceasta s-a exprimat textual că „ar fi posibil să fi primit acele cadouri", recunoscând primirea lor.

La data de 05 decembrie 2002 s-a efectuat percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului D.G.I., cu precizarea că telefonul mobil al inculpatului D.G.I. era interceptat legal şi până la începerea percheziţiei acesta l-a sunat pe fiul său discutând cu acesta cum să facă să dispară camera video şi cutia primită de la nemţi şi ambalajul acestei camere.

Camera video respectivă a fost identificată ulterior la sediul R.A.D.E.T. stabilindu-se că în dimineaţa zilei de 05 decembrie 2002 inculpatul D.G.I. a adus personal acest aparat şi l-a predat secretarei P.A., spunându-l să o ţină în biroul ei. Această cameră video a fost identificată şi ridicată fiindu-i prezentată inculpatului care a recunoscut că este camera video primită în decembrie 1998 de la C.V.G. şi F.M., care i-au adus-o la domiciliu, motivând că el a aruncat cutia camerei la gunoi şi a dus camera video la birou, de teama de a nu fi descoperite de echipa de anchetă.

Cu privire la acest aparat însă, inculpatul D.G.I. a relatat că l-a primit de la cei doi ca un simplu cadou şi că aceştia nu i-ar fi specificat că este din partea firmei germane, susţinere infirmată de inculpatul F.M. şi C.G.V. cu prilejul confruntărilor efectuate.

În legătură cu momentul luării deciziei de a se oferi aceste prime „cadouri" persoanelor din conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti, inculpatul P.E.V. şi inculpatul F.M. au declarat că după demararea lucrărilor pentru contractul cu porţiunea de probă a existat o discuţie la o masă de protocol la care au participat Forster Mafred, F., R.D., P.E.V., F.M. şi C.V.G.

Cu acest prilej, în timp ce se discuta şi de proiectul viitorului proiect * cadru între firma germană şi R.A.D.E.T. Bucureşti, cei trei cetăţeni români i-au sugerat lui D.R., care era şeful grupului german să pună la dispoziţie o sumă de bani pentru a se lua „cadouri" pentru persoanele din conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti, în intenţia de a le determina astfel să accepte o colaborare cu firma germană pe mai mulţi ani.

R.D. a fost de acord să dea bani pentru mituirea celor din conducerea R.A.D.E.T., bani pe care a promis că o să-l trimită în România ulterior prin F.G.R.F.G., promisiune pe care şi-a onorat-o.

În declaraţia sa, martorul O.V., care îndeplinea în perioada 1998-1999 funcţia de director economic la R.A.D.E.T. Bucureşti, a precizat că în momentul în care s-a semnat contractul pentru porţiunea de probă (iulie 1998) a fost chemat de inculpatul D.G.I. în sala de protocol a R.A.D.E.T. Bucureşti, cerându-i-se să semneze pe loc contractul în condiţiile în care martorul participase la negocieri şi nu ştia prea multe în legătură cu afacerea ce urma să se încheie.

Martorul a mai relatat că inculpatul D.G.I. era la masă cu partenerii germani şi cerându-i modelul de contract pe care l-a studiat în fugă a constatat, printre altele, că s-a inserat un preţ prea mare şi nejustificat în raport cu procedeele clasice folosite până atunci de R.A.D.E.T., motiv pentru care a refuzat să semneze acest contract. Ulterior, nemţii au revenit cu contractul refăcut la preţul produsului, respectiv stabilind un preţ de 400 DM/metru liniar, care era mai aproape de realitatea calculelor economice.

Despre această modalitate de iniţiere şi întreţinere a unor relaţii economice F. a declarat că în prezenţa lui, în perioada 1998-1999, cu ocazia mai multor mese de protocol, a asistat la discuţii purtate în limba engleză între R.D. şi inculpatul C.V.G. şi F.M., discuţii în cadrul cărora aceştia din urmă îi cereau în mod repetat sume de bani directorului firmei germane, invocând că trebuie să-i mituiască pe cei din conducerea R.A.D.E.T. ca să semneze contractele sau ca să asigure ritmicitate în derularea plăţilor.

A mai precizat că în seara zilei în care a semnat contractul cadru la R.A.D.E.T. Bucureşti, la masa de protocol ce a avut loc la Restaurantul „A." (de faţă fiind şi preşedintele Concernului german pe nume P.) i-a auzit pe inculpatul C.V.G. şi F.M. cum îi sugerau lui R.D. să le dea o sumă de bani să-i mituiască pe cei de la R.A.D.E.T. Bucureşti pentru a-i determina să plătească firmei germane avansul necesar demarării lucrărilor.

F.G.R.F.G. a declarat că R.D. Ie-a răspuns că este de acord să dea bani pentru mituirea celor de la R.A.D.E.T., dar în intenţia lui ar fi să dea aceşti bani după ce R.A.D.E.T.-ul va plăti avansul.

La finalul declaraţiei, F.G.R.F.G. a precizat că între R.D. şi cei doi inculpaţi cetăţeni români s-au stabilit relaţii din ce în ce mai apropiate, bazate pe remiterea repetată a unor sume de bani din Germania prin cei doi, pentru a fi daţi ca mită, situaţie care nu trebuia cunoscută prea bine de către F.G.R.F.G., în accepţiunea lui D.R., motiv pentru care acesta din urmă l-a şi exclus în iulie 1999 din această afacere înlocuindu-l cu G.Z.D. cetăţean german de origine română.

Despre acest înlocuitor al său, F.G.R.F.G. a declarat în faţa autorităţilor judiciare româneşti că ştie că spre sfârşitul anului 1999 ar fi prezentat unor persoane din conducerea R.A.D.E.T. listele cu „şpăgi" mai precis cu sumele de bani scoase din contabilitatea firmei germane pentru a fi date mită la R.A.D.E.T.

În referire la contractele firmei germane cu R.A.D.E.T. Bucureşti pe perioada 1998-2002.instanţa dec fond a apreciat că există indicii puternice că cel puţin preţul din contractul din 14 ianuarie 1999 a fost stabilit în mod fraudulos.

În acest sens au fost reţinute următoarele:

- în contractul din 09 iulie 1998, preţul pe metru liniar este de 400 DM;

- în contractul din 14 ianuarie 1999 (contract cadru) preţul mediu este de 884,20 DM/metru liniar, preţ care nu este explicit inserat în contract, dar este prevăzut în protocolul din 03 decembrie 1998 între R.A.D.E.T. Bucureşti şi firma germană, la care se face referire expresă în contract;

- actul adiţional nr. 1 (la contractul cadru) din 03 iulie 2001 are un preţ de 700 DM/metru liniar tot ca preţ mediu;

- actul adiţional nr. 2 (la contractul cadru) din 03 iulie 2002 stabileşte un preţ mediu de 320 euro/metru liniar;

- protocolul din 03 iulie 2000 încheiat între R.A.D.E.T. Bucureşti şi firma germană, în care se stabilea preţul de 700 DM/metru liniar la conducta de 1.000 mm (vol. II, filele 99-100). Referindu-ne la acest protocol vom constata că în 2002 preţul pentru diametrul de 1.000 mm era mai mic decât preţul stabilit în ianuarie 1999 la „diametrul mediu" de 750 mm.

Totodată, s-a mai reţinut că pentru a păstra o aparenţă de legalitate cu privire la încheierea contractului cadru cu firma germană inculpatul D.G.I., în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al R.A.D.E.T. Bucureşti a introdus pe ordinea de zi a şedinţei din 23 decembrie 1998 la ultimul punct, o prezentare făcută chiar de acesta împreună cu inculpatul C.M.R. denumită: „Reabilitarea conductelor de termoficare prin torcretare", prezentare care a constat în expunerea şi susţinerea tehnologiei firmei germane P.R.S., solicitându-se la final Consiliului de Administraţie ca acesta să aprobe încheierea unui contract cadru cu derulare pe mai mulţi ani calendaristici între R.A.D.E.T. Bucureşti şi firma germană P.R.S.

În urma susţinerilor şi propunerilor făcute de inculpaţi, Consiliul de Administraţie a aprobat încheierea contractului respectiv.

Implicarea inculpaţilor U.L. şi C.M.R. în promovarea intereselor firmei germane P.R.S. este demonstrată prin participarea la şedinţa acestui Consiliu de Administraţie unde ei au fost invitaţi, deşi nu aveau calitatea de membri ai acestui consiliu.

Inculpaţii D.G.I., C.M.R. şi U.L., au susţinut în mod vădit, precipitat şi nelegal demararea acestei afaceri cu firma germană P.R.S., atâta timp cât această firmă străină nu avea deschisă în România, la acel moment reprezentantă fiscală, fapt care a dus ca pentru toate încasările acestei firme de la R.A.D.E.T. Bucureşti până la 22 februarie 2002 firma germană să nu plătească impozit în România conform legii române.

D.G.F.P. Bucureşti a efectuat un control la data de 22 februarie 2002 la R.A.D.E.T. Bucureşti, în urma căruia a constatat această încălcare a legii române, dispunând ca R.A.D.E.T. Bucureşti să achite din acel moment cu prioritate impozitele datorate statului român şi neplătite de firma germană, sume care au fost plătite de R.A.D.E.T. Bucureşti şi reţinute ulterior de acesta din sumele ce le datora firmei germane P.R.S.

În seara de 14 ianuarie 1999, după semnarea contractului cadru a avut loc o masă festivă la Restaurantul Ambasador din Bucureşti la care, din partea firmei germane au participat: preşedintele Concernului P.R.S., domnul P., F.G.R.F.G., D.R., P.E.V., F.M. Prezenţi la această masă au fost şi cei din conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti.

După plecarea reprezentanţilor R.A.D.E.T. la masa respectivă a apărut inculpatul C.V.G., fiind chemat telefonic de inculpatul F.M. la rugămintea partenerilor germani, care doreau să-l cunoască pe

ofiţerul S.R.I.. Cu acest prilej s-au purtat discuţii în cadrul cărora cetăţenii germani au „apreciat" rolul ofiţerului S.R.I. pentru semnarea acestui contract (autodenunţ F.M.).

Despre acelaşi aspect inculpatul P.E.V., cu ocazia confruntării cu inculpatul F.M. a susţinut că la începutul anului 1999 la o masă de protocol, inculpatul F.M. i-a cerut lui D.R. bani pentru a mitui persoanele din conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti prin intermediul inculpatul It. col. (r) C.V.G. pentru a-i determina să plătească mai repede avansul stabilit în contractul cadru încheiat.

D.R. a fost de acord şi după circa două săptămâni, la o altă masă la Restaurantul „Amabasador" din Bucureşti, i-a dat inculpatului F.M. suma de 10.000 DM, în prezenta inculpatului P.E.V. Cei doi cetăţeni români au plecat şi s-au întâlnit cu C.V.G., iar împreună cu acesta au stabilit ca 1.000 DM să-i fie daţi inculpatului C.M.R. prin inculpatul P.E.V., iar diferenţa de 9000 DM să fie daţi prin C.V.G., inculpaţilor D.G.I. şi U.L.

După primirea sumei de 1.000 DM, inculpatul P.E.V. l-a sunat pe inculpatul C.M.R., solicitându-i să se întâlnească la sediul Clubului de bridge “L.”, din clădirea Ministerului Transporturilor. în fața acestei clădiri, fiind întuneric, cei doi s-au întâlnit şi inculpatul C.M.R., care a primit banii cu specificaţia că sunt din partea firmei germane.

În perioada menţionată, inculpatul D.G.I. a primit în mod repetat la birou sau, în diferite întâlniri în oraş, în monede diferite DM şi euro, suma totală de 7.000 euro, bani pe care inculpatul C.V.G. îi primea direct de la partenerii germani sau de regulă prin inculpatul F.M., care şi acesta îi primea din partea firmei germane în numerar sau în cont bancar (autodenunţ C.V.G.).

În plus, inculpatul D.G.I. a mai primit din partea firmei germane în anul 2000, tot prin intermediul inculpatului C.V.G., suma totală de 12.000 dolari SUA trimişi prin „W.U." de firma germană şi primiţi de martorul L.L. Cu privire la această sumă a fost audiat în cauză L.L. care a recunoscut că în anul 2000 a primit din Germania, prin F.M., mai multe sume de bani cu indicaţia să i le predea inculpatului It. col. (r) C.V.G.. S-au depus documentele bancare prin care s-au expediat şi primit aceste sume. F.M. a fost audiat de autorităţile judiciare româneşti şi confirmă trimiterea acestor sume de bani ce trebuiau să ajungă la C. prin L.L. (care era în acea perioadă şoferul în România al lui F.M.).

Inculpata U.L. a primit din partea firmei germane, prin inculpaţii C.V.G. şi P.E.V. următoarele sume de bani:

- 2.000 DM în primăvara anului 1999 de la inculpatul P.E.V. care a fost contactat de inculpata U.L. şi i-a cerut suma menţionând că ar fi o cerere de împrumut. Inculpatul P.E.V. s-a deplasat la domiciliul lui U.L. unde se afla şi soţul acesteia inculpatul U.P. (cetăţean român de origine bulgară).

Cei doi soţi, primind suma, l-au asigurat că i-o vor restitui ulterior, fapt întâmplat în anul 2004. Acest aşa-zis împrumut a fost solicitat de la inculpatul P.E.V. în.condiţiile în care el era în acea vreme unul din reprezentanţii firmei germane cu care inculpata U.L., în calitate de director comercial al R.A.D.E.T. Bucureşti avea relaţii de afaceri.

Inculpatul P.E.V. a încercat ulterior să-şi recupereze această sumă de la firma germană prin inculpatul F.M., dar acesta l-a refuzat, îndrumându-l pe P. să le ceară nemţilor direct banii.

În vara anului 2000 C.V.G. s-a deplasat la domiciliul soţilor U. găsindu-i acasă, atât pe P., cât şi pe L. şi Ie-a dat 2.000 DM din partea firmei germane, situaţie recunoscută în declaraţiile inculpatului U.P.. Situaţia este susţinută de inculpatul C.V.G. în confruntarea cu U.L., cât şi de martorul L.L., care arată că imediat după decesul fiului familiei U. a fost contactat de inculpatul C.G.V., care l-a rugat să-l sune pe F.M. care era în Germania şi să-i spună necazul familiei U. (decesul fiului) şi să-l ceară o sumă de bani din partea firmei germane.

Martorul L.L. a discutat telefonic cu F.M. şi acesta i-a confirmat că o să vină în câteva zile în România cu o sumă de bani. Acelaşi martor a mai declarat că F.M. a venit în România cu 3.000 DM pe care îi avea pregătiţi pentru inculpata U.L. El ştie că o sumă de bani a ajuns la familia U., însă nu ştie prin cine şi ce sumă exactă. Cercetările au stabilit că inculpatul It. col. (r) C.V.G. a primit 3.000 DM de la F.M., dar a predat inculpata U.L. numai 2.000 DM diferenţa reţinând-o în folosul său.

Cetăţeanul german F.M. în aprilie 1999 l-a angajat în România, ca şofer şi translator pe martorul L.L., cunoscător de limbă germană.

Din declaraţiile acestuia, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor It. col. (r) C.V.G., P.E.V. şi F.M., precum şi ale martorilor O.D., M.V. şi D.I.R., s-a stabilit că F.M. a locuit în România în perioada aprilie 1999-aprilie 2000, aproximativ 6 luni (zi la zi), mai precis el venea în România câte două săptămâni pe lună.

În anul respectiv, L.L. a fost de faţă când inculpatul P.E.V. îi cerea cel puţin, o dată pe lună lui F.M. între 500-1500 DM despre care îi spunea că trebuie să-i dea „generalului" de la R.A.D.E.T., care nu era altul decât D.G.I. Aceste discuţii se purtau seara la biroul lui F.M., după plecarea secretarei pe care acesta o avea angajată.

S-a mai reţinut că de câteva ori a fost de faţă şi inculpatul F.M. când F.M. îi dădea lui P. aceste sume pentru „general".

F.M., precum şi alţi salariaţi ai firmei germane au adus în aceeaşi perioadă sume importante de bani, care erau destinate inclusiv mituirii conducerii R.A.D.E.T. Bucureşti, atât prin intermediul lui P., dar mai ales prin intermediul lui C.V.G. şi F.M.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că în ciuda acestei situaţii, F.M. a observat că pe tot parcursul anului 1999, R.A.D.E.T. Bucureşti a înregistrat mari restanţe în plăţile ce trebuiau făcute către firma germană, motiv pentru care cu prilejul sărbătorilor de iarnă, la o masă de protocol la care a invitat persoane din conducerea R.A.D.E.T., după ce a consumat suficient alcool, l-a chemat în holul restaurantului respectiv pe inculpatul C.M.R. şi pe martorul L.L. ca traducător.

F.M. i-a prezentat inculpatului C.M.R. o listă cu mai multe coloane, care conţineau date calendaristice, sume de bani, nume de persoane (având circa 15 rubrici), explicându-l că pe o anumită coloană sunt trecute sumele de bani ce au fost scoase special din contabilitatea firmei germane şi aduse în România pentru a fi date într-un cuantum important persoanelor din conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti pentru urgentarea plăţilor.

Conform declaraţiei martorului L.L., inculpatul C.M.R., după ce s-a uitat pe acea listă, i-a explicat lui F.M. că o parte din sumele trecute în lista respectivă nu au ajuns la conducerea R.A.D.E.T., după care discuţia s-a încheiat.

S-a mai reţinut că inculpatul C.M.R. a fost audiat şi confruntat cu martorul L.L., prilej cu care nu a recunoscut existenţa acestei discuţii cu F.M..

Din declaraţia lui F.M. (în faţa organelor judiciare româneşti), rezultă însă că susţinerile martorului L.L. sunt adevărate şi că într-adevăr el i-a prezentat acea listă cu „şpăgi" inculpatului C.M.R.

F.M. a făcut aceeaşi susţinere şi cu prilejul audierii sale de către autorităţile judiciare germane.

Martorul L.L. a declarat că acela ar fi fost momentul în care F.M. i-ar fi spus, în autoturism, că abia acum îşi dă seama că cele 40.000 DM date lui P.E.V. pentru persoanele din conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti s-ar putea să nu fi ajuns niciodată la destinaţie şi să fi fost însuşite integral de acest inculpat.

În afara celor 40.000 DM cerute şi primite de inculpatul P.E.V. în numele inculpatului D.G.I., acelaşi inculpat a mai participat la primirea împreună cu inculpaţii It. col. (r) C.V.G. şi F.M., în trei tranşe a sumei totale de 30.000 DM, din care primele 20.000 DM au fost aduse în anul 1998 de F.G.R.F.G., iar ultima tranşă de 10.000 DM fiind adusă şi predată la Restaurantul „Ambasador" din Bucureşti de R.D., inculpatului F.M., în prezenţa celorlalţi inculpaţi, sume de bani ce au primit ulterior destinaţia inclusiv pentru mituirea unor persoane din conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti.

S-a mai reţinut că în apărarea sa, inculpatul P.E.V. a susţinut că ar fi primit mai multe sume de bani în urma prestaţiilor efectuate în favoarea firmei germane P.R.S., dar că aceste sume ar fi fost primite de el în urma contractului de colaborare din data de 01 iunie 1999 pe care el l-a încheiat cu firma SC P. SRL a lui F.G.R.F.G., precum şi în baza contractului de consultantă din 01 august 1999 încheiat cu firma germană P.R.S.

În acelaşi sens inculpatul a mai evocat contractul de comision nr. 9 din 01 iunie 1999 încheiat între firma sa SC E.P.I. SRL Bucureşti şi cea a inculpatului F.M. SC M. SRL Bucureşti.

În dovedirea afirmaţiilor sale inculpatul P.E.V. a depus la dosarul cauzei aceste contracte.

Instanţa de fond a mai reţinut că din studierea contractului de colaborare între firma acestuia SC E.P.I. SRL Bucureşti şi firma SC P. SRL (vol. V fila 80) rezultă că la data de 01 iunie 1999 s-a încheiat într-adevăr un contract de colaborare între cele două societăţi în baza căruia firma SC P. SRL se obliga să plătească 1/3 din comisionul primit de aceasta de la firma P.R. GmbH către SC E.P.O. SRL Bucureşti.

Inculpatul P.E.V. era obligat să sprijine firma SC P. SRL pentru derularea afacerii cu R.A.D.E.T. Bucureşti.

S-a mai constatat că din studierea declaraţiei inculpatului P.E.V. ca şi a lui F.G.R.F.G. rezultă că prevederile acestui contract nu au fost respectate de niciuna din părţi, în sensul că inculpatul P.E.V. nu a efectuat nicio prestaţie pentru derularea acestei afaceri în numele firmei SC P. SRL , iar firma respectivă nu i-a plătit nicio sumă de bani.

Cei 20.000 DM aduşi de F.G.R.F.G. în 1998 în România şi predaţi inculpatului F.M. au reprezentat sume în numerar direct de la firma germană P.R.S., din care inculpatul P.E.V. şi-a însuşit şi el o parte în urma acordului primit de la ceilalţi doi inculpaţi, respectiv C.V.G. şi F.M.. O altă parte din aceste sume au fost distribuite prin acordul celor trei inculpaţi în scopul mituirii persoanelor din conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti.

Contractul de consultantă din 01 august 1999 între firma germană P.R.S., pe de-o parte şi inculpaţii P.E.V. şi F.M., pe de altă parte, era încheiat pe perioada 01 august 1999 - 31 decembrie 2000 şi prevedea obligaţia celor doi inculpaţi de a promova tehnologiile P.R.S. şi încheierea unor noi afaceri (fiind exclusă afacerea R.A.D.E.T. Bucureşti care era deja pe rol), prestaţie în urma cărora cei doi inculpaţi ar fi trebuit să primească de la firma germană câte 1.000 DM pe lună.

S-a mai reţinut că la paragraful 3 pct. 6 din acest contract se prevede în mod expres: „Contractele în curs de desfăşurare ca de exemplu R.A.D.E.T. Bucureşti şi Centrala nucleară Cernavodă sunt de la această regulă exceptate", de unde rezultă că nu intra în prevederile acestui contract nicio sumă de bani expediată de firma germană P.R.S. (pentru contractul cu R.A.D.E.T. Bucureşti) sume de bani care au fost primite de inculpatul P.E.V. şi ceilalţi inculpaţi.

Totuşi, în consideraţia existenţei acestui contract nu au fost reţinute în sarcina inculpatului P.E.V., ca primite cu titlu de trafic de influenţă cele 12.000 DM au fost scăzute din totalul sumei de 40.000 DM primite de acesta de la F.M.

Contractul de comision din 01 iunie 1999 între SC E.P.I. SRL Bucureşti denumit „contractant" şi SC M. SRL Bucureşti denumit „comisionar" include obligaţia contractantului de a plăti comisionarului suma de 3125 DM+TVA pentru participarea comisionarului la organizarea de şantier (nu se prevede explicit în acest contract şi despre ce şantier este vorba), perioada contractului fiind 01 iunie 1999-30 iunie 1999.

S-a mai reţinut că în procesul-verbal de confruntare cu inculpatul F.M., inculpatul P.E.V. a susţinut că ar fi primit 4.000-5.000 DM de la inculpatul F.M. cu titlu de împrumut, afirmând că nu i-a mai restituit aceşti bani lui F.M., deoarece acesta din urmă ar fi avut datorii financiare neachitate faţă de el.

S-a apreciat că această afirmaţie a inculpatului P.E.V. este nereală, deoarece în baza contractului nr. 9 din 01 iunie 1999 chiar inculpatul P.E.V. avea obligaţia să plătească o sumă de bani inculpatului F.M. şi nu invers.

Prima instanţă a constatat că inculpatul P.E.V. a fost destinatarul unei părţi din sumele expediate în România de firma germană P.R.S. pentru traficarea influenţei şi mituirea unor funcţionari. Pentru acest motiv, prin demersurile ulterioare făcute de F.M. la D.R., în luna martie 2000 inculpatul P.E.V. a fost înlăturat din această afacere.

De asemenea, s-a mai reţinut că, atât în faţa autorităţilor judiciare româneşti, cât şi în faţa autorităţilor judiciare germane, F.M. a depus o listă pentru perioada octombrie 1998 - septembrie 2001 din care rezultă că din contabilitatea firmei germane P.R. GmbH au fost scoşi şi aduşi în România de el, F., D.R. şi G.K.G. suma totală de 229.625 DM pentru a fi daţi inculpaţilor F.M. şi C.G.V., sumă din care aceştia urmau să dea o parte persoanelor din conducerea R.A.D.E.T. F.M. include în această listă, atât sumele aduse sub orice formă în România până în februarie 2001, cât şi sumele ce au fost virate direct din Germania în contul bancar deschis special de inculpatul F.M. la B.C.R. - Sucursala Universitate.

Instanţa de fond a constatat că suma integrală de bani scoasă din contabilitatea firmei germane şi adusă în România pentru a fi dată ca mită, rezultă din toate celelalte probe precum şi din relaţiile primite de la B.C.R., inclusiv prin adresa din 11 decembrie 2003 din care reiese că începând cu data de 09 februarie 2001 firma germană a alimentat contul personal al inculpatului F.M. cu diferite sume de bani în euro. Coroborarea acestor probe confirmă că în perioada octombrie 1998 -august 2000 au fost ridicaţi din contabilitatea firmei germane şi aduşi în România în numerar, prin mesaje swift sau poştal prin W.U. suma totală de 143.000 DM şi 12.000 dolari SUA La această sumă se adaugă suma virată de firma germană începând din data de 09 februarie 2001 în contul bancar al inculpatului F.M., care este de 122.596,58 euro.

S-a mai constatat că potrivit probelor administrate, suma de 12.000 dolari SUA trimisă prin W.U. şi suma de 122.596,58 euro trimisă în contul bancar al lui F.M. au fost primiţi de el şi de inculpatul C.V.G. şi distribuiţi în parte, sub formă de mită la R.A.D.E.T., precum şi inculpatului F.I., iar în parte, au fost însuşiţi în folos personal de cei doi inculpaţi.

S-a mai apreciat că suma de 143.000 DM cu privire la care F.M. încearcă să inducă opinia că ar fi fost predată integral inculpaţilor F.M. şi C.V.G. nu poate fi reţinută ca fiind predată integral acestora, deoarece din ansamblul probelor administrate rezultă că 80.000 DM din această sumă a fost ridicată din contabilitatea firmei germane, conform specificaţiilor din lista lui F.M., dar ea nu a mai fost predată inculpaţilor cetăţeni români fiind practic însuşită de cetăţenii germani în condiţiile ce urmează a fi stabilite de organele judiciare germane.

În referire la inculpatul F.I. s-a reţinut că îl cunoştea pe inculpatul It. col. (r) C.V.G., conform propriei sale declaraţii, din anul 1992, deoarece în toată această perioadă inculpatul F.I. a îndeplinit funcţii de conducere într-o serie de unităţi economice şi de cercetare din domeniul energetic, iar ofiţerul S.R.I. lucra în departamentul ce supraveghea activităţile acestor unităţi.

În aceeaşi declaraţie, inculpatul F.I. a precizat că prin intermediul lui C. l-a cunoscut în anul 1999 şi pe inculpatul F.M., prilej cu care a aflat de la cei doi că firma germană P.R. GmbH are demarate afaceri economice în România, explicându-i-se o serie de detalii privind prestaţiile acestei firme.

După această întâlnire inculpatul F.I. a participat la mai multe întâlniri cu reprezentanţii firmei germane (declaraţii inculpatul F.M.).

Din autodenunţul formulat de inculpatul It. col. (r) C.V.G. s-a constatat că la începutul anului 2000 el l-a prezentat pe inculpatul F.I. la o masă de protocol lui R.D. şi lui M.F., prilej cu care, F.I. Ie-a cerut un post de consilier la firma germană (în acea perioadă F.I. era director la un institut de cercetări în domeniul energetic din Bucureşti). Ulterior R.D. i-a transmis lui C.V.G. că nu-l poate angaja pe F.I. ca şi consilier. Inculpatul It. col. (r) C.V.G. i-a comunicat acest răspuns lui F.I. şi acesta i-a răspuns în replică, că propunerea lui nu mai este de actualitate, deoarece urmează să fie numit director general în M.I.R.

Această solicitare de angajare, făcută de inculpatul F.I. este confirmată şi de inculpatul F.M., care a fost prezent la discuţiile respective.

Legătura inculpatului F.I. cu reprezentanţii firmei germane a fost confirmată şi prin declaraţiile martorului L.L. care precizează că în perioada cât I-a însoţit pe F.M. 1999-2000, în urma unui „aranjament" al inculpatului, F.M. s-a deplasat împreună cu F.M. la biroul inculpatul F.I. unde au discutat variante de extindere a afacerilor firmei germane, prilej cu care F.I. ar fi amintit ceva de o încercare de a „implementa" afacerile firmei la Termocentrala din Turceni.

Ulterior acestei discuţii,. F.M. şi L.L. s-au deplasat la Turceni, unde au făcut o prezentare a tehnologiei firmei germane, însă între cele două părţi nu s-a putut stabili vreo relaţie economică din cauza lipsei resurselor financiare a unităţii din Turceni.

Rezultă că inculpatul F.I., după ce a fost numit director general în M.I.R. (toamna anului 2000) a participat la o întâlnire (împreună cu inculpatul F.M. şi It. col. (r) C.V.G.) cu reprezentanţii firmei germane, respectiv preşedintele Concernului domnul P. şi D.R. Aici s-a stabilit ca inculpatul F.I. să facă demersuri la unităţile din subordinea sa în vederea încheierii de noi afaceri de către firma germană cu aceste noi unităţi.

Astfel, la începutul anului 2001 el a intervenit la RA T. SA unde era director general R.D. cerând ca la nivelul acestei unităţi centrale să se organizeze, numai pentru firma germană P.R. GmbH o prezentare a tehnologiei folosite deja în contractul cu R.A.D.E.T. Bucureşti, aceasta urmând a se susţine în cadrul C.T.R., la care să participe mai mulţi directori de filială din ţară în vederea încheierii unor contracte economice cu firma germană.

S-a stabilit ca firma germană să iniţieze negocieri la sucursala din Constanţa, sarcină care i-a fost trasată martorei D.I. care îndeplinea atunci funcţia de director tehnic la sucursala Constanţa şi care participase la şedinţa de consiliu (a fost aleasă această sucursală, deoarece avea în planul pe anul 2001 activităţi de înlocuire a conductelor de termoficare în oraş).

Totodată, s-a mai reţinut că martora D.I. a declarat că după această şedinţă (unde reprezentanţii firmei germane au făcut o ofertă de preţ anume) a urmat întâlnirea directă cu aceştia la sediul din Constanţa, prilej cu care, a constatat că firma germană a venit cu propuneri de preţ s mult mai mari. Conform declaraţiei acesteia preţurile cerute de firma germană pentru operaţia de căptuşire a conductelor vechi era, atât de mare, încât costul total al lucrării ar fi depăşit valoarea lucrării dacă aceasta ar fi fost executată cu mijloace clasice, adică prin descopertarea conductelor şi înlocuirea acestora cu conducte noi, în acest sens martora a depus şi o documentaţie. Martora D.I. a fost contactată telefonic în perioada negocierilor cu firma germană de inculpatul F.I., care era şef în minister, acesta interes.ându-se de rezultatul negocierii. D.I. i-a explicat şefului său că nu poate să încheie afacerea cu firma germană pentru că ar costa-o mai mult căptuşirea vechilor conducte, cu această firmă, decât înlocuirea acestora cu conducte noi. Faţă de argumentele aduse de D.I., inculpatul F.I. nu a mai avut niciun comentariu.

În aceeaşi perioadă însă inculpatul F.I. I-a contactat pe martorul M.E. (care îndeplinea în perioada respectivă funcţia de director general al Sucursalei Bucureşti) şi i-a cerut să primească reprezentanţii firmei germane, în persoana lui G.Z. D., G.K.G., însoţiţi de F.M., pentru a discuta încheierea unei afaceri economice de reabilitare conducte termice.

În paralel, inculpatul It. col. (r) C.V.G. (care avea ca obiectiv în cadrul serviciului său şi unitatea condusă de M.E.) s-a deplasat personal la acesta şi i-a adresat aceeaşi cerere, în favoarea firmei germane, dându-i de înţeles că intervenţia are caracter oficial şi că nu este a lui personală şi că este a serviciului secret din care face parte.

S-a mai reţinut că din declaraţia martorului M.E. a rezultat că în urma acestor presiuni exercitate asupra lui a încheiat un contract pentru o anumită porţiune de reabilitare conducte, susţinând că pe tot timpul negocierilor, al încheierii şi executării contractului, precum şi al efectuării plăţilor a fost căutat în mod repetat de inculpatul F.I. care îi era şef şi acesta i-a cerut să urgenteze toate procedurile, inclusiv cele de plată către firma germană. Acelaşi martor mai declară că dacă nu ar fi existat aceste presiuni asupra sa nu ar fi încheiat afacerea cu firma germană, deoarece lucrarea respectivă nu făcea parte din priorităţile momentului pentru unitate.

În acelaşi sens au fost audiaţi şi martorii T.S., care îndeplinea funcţia de inginer şef mecano-energetic, M.l., ce îndeplinea funcţia de director economic şi D.C., care îndeplinea funcţia de director tehnic. Aceştia au confirmat că au fost sunaţi şi ei personal de inculpatul F.I. sau că ştiau de la şeful lor M.E. că această afacere este susţinută de inculpatul F.I.

Inculpatul F.I. nu a recunoscut nicio intervenţie (telefonică sau personală) la T. pentru a susţine încheierea unor afaceri cu firma germană. Fiind însă confruntat cu martorul M.E. acesta şi-a modificat prima depoziţie, recunoscând că a intervenit în mod repetat la M.E.,căruia i-a cerut să încheie această afacere cu firma din Germania El a mai recunoscut că auzise că inculpatul F.M., care era pe perioada încheierii şi derulării contractului aproape „omnipezent" la T. Bucureşti susţinea că este nepotul său făcând presiuni în numele său pentru urgentarea plăţilor.

Despre acelaşi aspect F.M. declara în faţa autorităţilor judiciare româneşti că are cunoştinţă de faptul că afacerea firmei germane încheiate la T. Bucureşti în 2001 s-a făcut datorită intervenţiei inculpatul F.I.

Martorul R.D.M. (care îndeplinea în acea perioadă funcţia de director general RA T. SA, companie naţională) a declarat că a organizat în 2001 prezentarea în Consiliul Tehnic a ofertei făcută de firma germană, precizând că îl cunoaşte de mai mulţi ani pe G.Z.D. care i-a confirmat cu ocazia unor discuţii că afacerile firmei P.R. GmbH sunt susţinute de inculpatul F.I.

Inculpatul F.I. a intervenit în perspectiva funcţiei importante pe care o deţinea în cadrul M.I.R. în favoarea firmei germane, pe perioada 2001-2002, în relaţia economică pe care această firmă o avea cu R.A.D.E.T. Bucureşti. El a recunoscut într-una din declaraţiile date că în toamna anului 2001 inculpatul C.V.G. i-a explicat că R.A.D.E.T. Bucureşti înregistrează mari restanţe în plăţi faţă de firma germană, în ciuda faptului că i-ar fi dat lui D. ca mită, sume mari de bani. După ce a făcut această mărturisire inculpatul C.V.G. I-a rugat să intervină la D. din funcţia lui ministerială, să-i ceară acestuia să dea cât mai repede drumul la plăţi, precizându-i că aceste restanţe ale sale în efectuarea plăţilor către firma germană ar putea fi de natură să stânjenească colaborarea româno-germană la nivel guvernamental.

Inculpatul F.I. a declarat că a ţinut legătura cu inculpatul It. col. (r) C.V.G. cu privire la această problemă şi după câteva zile acesta I-a contactat telefonic şi I-a invitat în oraş, într-un local public, prilej cu care i-a confirmat că D. a dat drumul la plăţi. Pentru acest motiv (F.I. declară) prietenul său C. ar fi vrut să-i ofere o sumă de bani drept recompensă susţinând nereal că a refuzat-o.

Instanţa de fond a mai apreciat că din probe rezultă că inculpatul F.I. îndeplinea în 2001 şi funcţia de preşedinte al G.E. în comisia mixtă de cooperare economică română-germană, comisie ce funcţiona la nivel guvernamental. în această calitate el a făcut parte din delegaţia guvernamentală română ce s-a deplasat în Germania la Berlin. Din delegaţie mai făceau parte o serie de oameni de faceri, printre care I-a inclus şi pe inculpatul D.G.I., care a semnat în cadru guvernamental cu reprezentanţii P.R.S. actul adiţional al contractului cadru din 14 ianuarie 1999 încheiat între R.A.D.E.T. Bucureşti şi firma germană „P.R."

Tot în virtutea acestei funcţii inculpatul F.I. a fost contactat la un moment dat de omologul său german (domnul Hertig) care i s-a plâns de întârzierile pe care R.A.D.E.T. Bucureşti le are fată de firma germană în derularea plăţilor (vol. I filele 93-101). F.I. i-a promis că va lua masuri de restabilire a situaţiei, problemă pe care discutat-o ulterior, conform propriei sale recunoaşteri, şi cu inculpatul It.col (r) C.V.G.

În perioada de sfârşit a anului 2002 inculpatul F.I. împreună cu inculpaţii It. col. (r) C.V.G., F.M. şi D.G.I. au făcut demersuri în identificarea unor noi surse de finanţare pentru anul 2003 destinate să facă posibilă continuarea relaţiei economice R.A.D.E.T. Bucureşti - firma P.R. GmbH.

Aceste „căutări" de surse noi de finanţare se făceau de inculpaţi, deoarece R.A.D.E.T. Bucureşti nu mai putea susţine pe anul 2003 din surse financiare proprii relaţia cu firma germană.

Despre această situaţie inculpatul D.G.I. a susţinut cu ocazia confruntării efectuate cu inculpatul F.I. că spre sfârşitul anului 2002 a fost chemat la o şedinţă în cadrul M.I.R. special pentru a se discuta evoluţia pe anul 2003 a relaţiei cu firma germană. El precizează că la această şedinţă a participat şi inculpatul F.I. care în mod oficial a susţinut că finanţarea pe 2003 a contractului cu firma germană se va face din fondul special de energie constituit prin bugetul de stat la nivel naţional.

Inculpatul F.I. în urma confruntării cu inculpatul D.G.I. a recunoscut acest proiect pe care încerca să-l iniţieze pe anul 2003. După şedinţa respectivă i s-a cerut inculpatului D.G.I. să întocmească la R.A.D.E.T. Bucureşti un studiu pe care să-I depună la M.I.R. la următoarea şedinţă. Inculpatul D.G.I. nu a mai avut timp pentru întocmirea şi depunerea studiului, deoarece pe 05 decembrie 2002 a fost arestat preventiv.

Existenţa acestui „proiect" pentru anul 2003 a fost confirmată, atât de inculpaţii It. col. (r) C.V.G. şi F.M., cât şi de U.L. Aceasta din urmă a declarat că la ultima masă de protocol din 2002, luna decembrie, la care fuseseră invitaţi de G.K.G., personal i-.a spus acestuia că pentru anul 2003 R.A.D.E.T. Bucureşti nu mai dispune de surse financiare proprii să poată susţine contractul cu firma germană. Replica lui G.K.G. (a fost susţinută de inculpatul F.M., prezent şi el la această masă), a fost în sensul că nu este nicio problemă din acest punct de vedere, deoarece sursele financiare vor.fi asigurate din „fonduri energetice".

După aceasta, U.L. a discutat în detaliu această problemă cu inculpatul D.G.I., care i-a confirmat că pe 2003 se vor aloca R.A.D.E.T. Bucureşti sume de bani din fonduri energetice, în vederea continuării colaborării cu firma germană.

La dosarul cauzei au fost depuse O.G. nr. 29 din 22 iulie 1994; nr. 17 din 30 ianuarie 1996; nr. 26 din 26 februarie 1997; nr. 26 din 29 ianuarie 1997; nr. 165 din 28 octombrie 1999; nr. 60 din 30 august 2001, ce reprezintă actele normative referitoare la 'înfiinţarea şi gestionarea „F.S.D.S.E."

Alături de aceste acte normative mai este depusă la dosarul cauzei Legea bugetului de stat pe anul 2003 care, la capitolul „Industrie pct. 08" prevede alocarea sumei de 5.920.000.000.000 lei pentru „Dezvoltarea sistemului energetic finanţată din venituri cu destinaţie specială".

Din această sumă repartizată pentru anul 2003 acestui fond special intenţionau inculpaţii să găsească o posibilitate de finanţare a relaţiei economice R.A.D.E.T. Bucureşti - P.R.G.H.

Pentru tot acest „sprijin" inculpatul F.I. a primit din partea firmei germane prin intermediul inculpatului It. col. (r) C.V.G. şi F.M. în perioada 2001-2002, suma totală de 2.000 euro şi 2.000 DM, după cum urmează:

În anul 2001 a primit 2000 DM într-un local public ce îşi are locaţia pe Calea Victoriei în Bucureşti, unde cei trei inculpaţi s-au întâlnit, prilej cu care, suma de bani i-a fost dată inculpatului F.I. în plic, la o masă, de inculpatul It. col. (r) C.V.G. în prezenţa inculpatului F.M.

A doua sumă de bani a fost în cuantum de 1.000 euro pe care inculpatul F.I. i-a primit de la C.V.G. în momentul în care se aflau în autoturismul condus de F.M. în dreapta căruia se afla G.K.G., această sumă a fost primită pentru încheierea contractului cu T. Bucureşti.

A treia sumă de bani, în cuantum de 1.000 euro, a fost primită de inculpatul F.I. în 2002 de la inculpatul It. col. (r) C.V.G. într-un local public unde inculpaţii se întâlniseră cu soţiile (restaurant în care la altă masă era prezent şi inculpatul F.M.), banii fiindu-i daţi de ofiţerul S.R.I. inculpatului F.I., în aşa fel încât gestul său să poată fi observat de inculpatul F.M., care venise special pentru acest lucru în local şi aceasta, deoarece avuseseră loc discuţii anterioare cu C. cu prilejul cărora îşi exprimase bănuiala că ofiţerul S.R.I. nu dă drumul la bani mai departe.

Tototdată, instanţa de fond a constatat că implicarea celor patru cetăţeni germani în această activitate infracţională se coroborează cu probele şi cu declaraţiile lui F.M. şi F.G.R.F.G.

A fost audiat şi G.K.G. care a îndeplinit la firma germană P.R.S. funcţia de director pentru dezvoltarea afacerilor.

Acesta a susţinut că ştia de sumele de bani expediate pe diferite căi din Germania de firma sa şi primite de inculpatul F.M., susţinând însă că, după ştiinţa sa, aceste sume ar fi fost primite de inculpatul F.M. drept comision în baza contractului existent între acesta şi firma germană, depunând la dosar un exemplar în copie xerox de pe acest contract, exemplar nesemnat de inculpatul F.M.

Din declaraţiile inculpaţilor It. col. (r) C.V.G., F.M. şi a cetăţenilor germani F.M., F.G.R.F.G. rezultă că G.K.G. cunoştea de adevărata destinaţie a sumelor de bani ce proveneau de la firma germană P.R.S., în sensul că ele erau folosite pentru a plăti influenţa traficată de inculpaţi şi pentru mituirea unor persoane din conducerea R.A.D.E.T. şi a altor instituţii ale statului, acesta fiind chiar el dintre aceia care au ridicat personal din contabilitatea firmei germane P.R.S. şi au adus în România importante sume de bani ce au primit această destinaţie.

Prin C.R.I., s-au primit de la justiţia germană o serie de documente, inclusiv un număr de opt facturi fiscale româneşti ce au fost eliberate şi depuse în acelaşi timp în Germania în anul 2002 pentru a justifica contabil sumele expediate de firma germană P.R.S. în contul lui F.M.

Din probele administrate a rezultat că în anul 2002 persoana „de contact" în România a firmei germane a fost chiar G.K.G.

Cele opt facturi româneşti sunt false, în sensul că unele au fost ştampilate şi semnate în numele unor societăţi comerciale româneşti care există, ştampilele şi semnăturile fiind falsificate, iar alte facturi sunt emise în numele unor societăţi comerciale care nu există în România.

Inculpatul F.M. şi ceilalţi inculpaţi cetăţeni români au motivat că nu au cunoştinţă de modalitatea în care aceste facturi au ajuns la firma germană P.R.S., explicând că singura persoană care poate să cunoască acest lucru este chiar G.K.G.

Clarificarea situaţiei de fapt revine organelor judiciare germane în urma transferării procedurii de cercetare penală a cetăţenilor germani.

În afara actelor cu firma germană inculpatul D.G.I. a mai pretins şi primit sume de bani şi alte bunuri de la reprezentanţii a trei societăţi comerciale româneşti cu care R.A.D.E.T. Bucureşti avea relaţii economice. Banii şi bunurile au fost pretinse şi primite de inculpat pentru a accepta încheierea unor contracte economice, derularea lor în cât mai bune condiţii pentru partenerii de afaceri şi în special pentru asigurarea unei ritmicităţi în plăţile efectuate de către R.A.D.E.T. Bucureşti către acestea.

Cercetările pentru aceste trei fapte separate au fost declanşate de percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului D.G.I., prilej cu care au fost descoperite în geanta personală a inculpatului mai multe plicuri conţinând diferite sume de bani din care pe unul din plicuri era făcută menţiunea olografă cu pix, pastă albastră :"la mulţi ani - SC E. SRL, într-un alt plic s-a găsit o carte de vizită aparţinând lui V.G., director la SC G.S. SRL, iar separat au fost găsite trei rânduri de chei şi trei taloane auto aparţinătoare a trei autoturisme de lux, toate trei înregistrate pe SC R.L.C. SRL Bucureşti.

Instanţa de fnd a mai reţinut că din cercetările efectuate (cu privire la cele trei societăţi comerciale) au rezultat următoarele:

1. SC G.S. SRL Bucureşti este o societate comercială ce a avut în perioada 1999-2002 relaţii economice cu R.A.D.E.T. Bucureşti, ea fiind administrată de martorii V.L. şi V.G. (soţie şi soţ).

Din audierile celor doi şi confruntările efectuate cu inculpatul D.G.I. a rezultat că cei doi martori denunţători i-au dat în anul 1999, în mod repetat, inculpatul D.G.I. suma de 300 dolari SUA în plicul găsit la percheziţie, cu cartea de vizită a lui V.G., precum şi două sticle wisiky, un aparat foto marca Panasonic şi o agendă telefonică electronică, toate aceste bunuri valorând în total 4.600.000 lei.

2. SC E. SRL Bucureşti este o societate comercială care a avut în perioada 2001-2002 relaţii de afaceri cu R.A.D.E.T. Bucureşti unde a avut angajate lucrări ce valorau mai multe miliarde de lei pe care R.A.D.E.T. Bucureşti trebuia să-i plătească.

R.A.D.E.T. Bucureşti a înregistrat însă restanţe în onorarea obligaţiilor contractuale, motiv pentru care cei şase asociaţi au hotărât ca pe 23 aprilie 2001 să-i ofere lui D.G.I. de „Sf.Gheorghe" când era ziua lui onomastică suma de 1.500 dolari SUA şi o sticlă de whisky ce valora 1.000.000 lei pentru ca inculpatul să urgenteze achitarea obligaţiilor contractuale. Cei trei asociaţi ai lui SC E. SRL au stabilit ca banii să-i pună din partea fiecăruia din dividendele ce le reveneau.

De asemenea, s-a mai reţinut că martora M.C. a declarat că din dividendele ce îi reveneau i-au fost oprite pentru mituirea lui D. 40 milioane lei.

În cauză au mai fost audiaţi şi ceilalţi asociaţi respectiv E.V., H.Ş., S.D.C., C.M., V.N., toţi confirmând situaţia expusă, precum şi faptul că în realitate în perioada aprilie 2001-aprilie 2002 mai precis de „Sf.Gheorghe" în 2001 şi 2002 şi de Crăciun în 2001 i-au dat inculpatului D.G.I. suma totală de 4.500 dolari SUA, respectiv câte 1.500 dolari SUA şi o sticlă de whsiky de fiecare dată.

La cele trei date menţionate cel ce s-a deplasat efectiv la biroul inculpatului D.G.I. şi i-a dat banii şi sticlele de whsiky a fost de fiecare dată martorul denunţător H.Ş., fiind transportat cu autoturismul condus de S.D.C.

Cu ocazia audierii martorului denunţător H.Ş. i-a fost prezentat plicul de culoare albă cu menţiunea olografă „La mulţi ani - SC E. SRL, recunoscând că este cel dat de el inculpatului la data de 23 aprilie 2002 şi că menţiunea olografă îi aparţine.

Inculpatul D.G.I. a fost confruntat cu martorul denunţător H.Ş., prilej cu care acesta din urmă şi-a menţinut acuzaţiile referitoare la inculpat.

Cele două plicuri corp delict găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost depuse la dosarul cauzei.

3. SC R.I.L.C. SRL Bucureşti este o societate comercială, ce a avut în perioada 1999-2002 afaceri cu R.A.D.E.T. Bucureşti a căror valoare depăşeşte suma de 200 milioane dolari SUA.

Această societate era condusă de martorul denunţător B.G.

Denunţătorul a susţinut că din 1999 a avut în derulare mai multe contracte economice cu R.A.D.E.T. Bucureşti, contracte încheiate direct între cele două unităţi sau în subantrepriză. în baza lor, societatea respectivă a efectuat pentru R.A.D.E.T. Bucureşti o serie de lucrări de valoare mare, a căror plată a fost de multe ori întârziată de R.A.D.E.T. Bucureşti.

Relaţia economică între cele două unităţi a fost dublată de o relaţie amicală a inculpatului D.G.I. cu care a fost coleg de facultate.

În anul 1999 martorul G.B. s-a deplasat la biroul inculpatului D.G.I. cu un autoturism marca Opel Vectra nou, achiziţionat cu suma de 16.990 DM (fără T.V.A.), în numele firmei respective pentru a discuta cu inculpatul, solicitarea ca R.A.D.E.T. Bucureşti să grăbească plăţile către firma sa. Inculpatul D.G.I. l-a primit la discuţie şi după ce a auzit cererea sa, a văzut pe masă că martorul G.B. avea cheile autoturismului marcă străină şi l-a întrebat ce maşină are. Atunci G.B. i-a dat detalii despre maşină, inculpatul D.G.I. cerându-i să coboare în parcare s-o vadă.

După ce a văzut-o inculpatul D.G.I. i-a cerut pe loc martorului G.B. cheile şi actele maşinii, motivând că-i cere maşina s-o dea fiului său, despre care a motivat că are o fire mai „melancolică" şi că prin acest cadou vrea să-i „ridice moralul", promiţându-i în acelaşi timp vechiului său coleg că o să facă tot posibilul să dea drumul la plăţi pentru firma sa.

G.B. având de recuperat în acel moment mai multe miliarde de lei de la R.A.D.E.T. pentru care plătea penalizări pentru fiecare zi de întârziere, a acceptat să i se ia acest autoturism în condiţiile în care nu mai avea un alt autoturism pe care să-l folosească, deplasându-se ulterior cu maşini de ocazie timp de şase luni.

S-a mai constat că inculpatul D.G.I. l-a condiţionat cu urgentarea plăţilor de primirea acestui „mic cadou".

În anul 2002 firma martorului B.G. şi-a amplificat relaţiile cu R.A.D.E.T. Bucureşti pentru acest an afacerile însumate cu R.A.D.E.T. Bucureşti cifrându-se la 100 milioane dolari SUA

Datorită evoluţiei pozitive a acestor afaceri, martorul B.G. a avut disponibilitate financiară ca în anul 2002 să achiziţioneze pentru sine tot prin firma sa alte două autoturisme la interval de şase luni, primul fiind o mașină, în valoare de 30.857 euro (fără T.V.A.) şi ulterior o mașină, în valoare de 33.891 (fără T.V.A.).

După achiziţionarea acestor ultime două autoturisme s-a deplasat la R.A.D.E.T. Bucureşti la inculpatul D.G.I. şi de fiecare dată, acesta din urmă văzându-i cheile pe masă Ie-a cerut succesiv împreună cu actele maşinilor, motivând că este necesar să-i ridice „din nou moralul fiului său".

Totodată, s-a mai reţinut că martorul G.B. nu a putut să refuze având în vedere că scopul pentru care el făcea aceste vizite era recuperarea unor sume extrem de mari pentru societatea sa comercială şi ştia foarte bine că inculpatul D.G.I. este singura persoană care decide în R.A.D.E.T. Bucureşti distribuirea plăţilor către diverşi parteneri.

Inculpatul D.G.I. nu i-a putut însă asigura o ritmicitate foarte mare în plăţi.

Au fost depuse documente care demonstrează existenţa relaţiei economice între R.A.D.E.T. Bucureşti şi SC R.I.L.C. SRL Bucureşti, din studierea cărora rezultă că pretinsele „mici cadouri" cerute de D.G.I. nu puteau fi refuzate de G.B. ce s-a primit de la R.A.D.E.T. Bucureşti miliarde de lei.

Din studierea acestor documente ridicate de la R.A.D.E.T. Bucureşti reiese că „G.", „E." şi „B." erau trecute cu prioritate la plăţi de inculpatul D.G.I..

Pentru societatea comercială administrată de martorul denunţător B.G. nu era trecută denumirea acesteia, cu numele de „Bucur".

Referitor la sumele de bani scoase din contabilitatea firmei germane P.R.S. şi aduse în România în perioada octombrie 1998 -septembrie 200, în faţa autorităţilor române şi germane, F.M. a depus o listă din care rezultă că în perioada menţionată din contabilitatea firmei P.R. au fost scoşi şi aduşi în România de el, F. D.R. şi G.K.G., suma totală de 299.625 DM pentru a fi daţi inculpaţilor F.M., C.V. şi P.E.V. Aceştia urmau să dea o parte din sumă persoanelor din conducerea R.A.D.E.T. (vol. XI-fila 64). F.M. a inclus în această listă, atât sumele aduse sub orice formă în România până în februarie 2001, cât şi sumele ce au fost virate direct din Germania în contul bancar deschis special de inculpatul F.M. la t B.C.R. - Sucursala Universitate.

Din coroborarea listei cu toate celelalte probe şi cu relaţiile primite de la B.C.R. (inclusiv adresa din 11 decembrie 2002) rezultă că începând cu 09 februarie 2001 firma germană a alimentat contul personal al inculpatului F.M. cu diferite sume de bani în euro.

În perioada specificată au fost ridicaţi din contabilitatea firmei germane şi aduşi în România, în numerar, prin mesaje swift sau poştal prin W.U., suma totală de 143.000 DM şi 12.000 dolari SUA La aceasta se adaugă suma virată (începând cu 09 februarie 2001) în contul bancar al inculpatului F.M. de 122.596,58 euro.

Sumele de 12.000 dolari SUA (trimisă prin W.U.) şi 122.596,58 euro (trimisă în contul bancar) au fost primite de inc. C.V.G. şi F.M. (distribuiţi în parte sub formă de mită la R.A.D.E.T. Bucureşti) şi inculpatul F.I. în parte banii au fost însuşiţi şi împărţiţi între primii doi inculpaţi.

Totodată, s-a mai reţinut că F.M. a susţinut că întreaga sumă de 143.000 DM ar fi fost dată celor doi inculpaţi F.M. şi C.V.G.

Instanţa de fond a apreciat că din ansamblul probelor administrate nu poate fi reţinută suma ca fiind predată integral, deoarece rezultă că 80.000 DM au fost ridicaţi din contabilitatea firmei germane (conform specificaţiilor listei lui F.M.) şi însuşită de cetăţenii germani (cercetaţi de autorităţile judiciare germane).

În conformitate cu dispoziţiile art. 254 alin. (3) C. pen. şi art. 257 alin. (2) din C. pen. instanţa de fond a confiscat de la inculpaţi banii, bunurile sau echivalentul bunurilor negăsite luate ca mită ori primite, pretinse direct sau indirect ca trafic de influenţă, după cum urmează:

- de la inculpatul C.R.M. suma de 7.328 dolari SUA (reprezentând contravaloarea solicitată de acesta ca sponsorizare a Clubului de Bridge “L.” şi deplasarea la Aman în Iordania) şi a 1.000 DM (echivalentul în lei) primită. I s-a aplicat disp. art. 1605 alin. (4) lit. d) şi alin. (7) C. proc. pen. restituindu-i-se cauţiunea de 5.000 lei.

-de la inculpaţii U.L. şi U.P. - contravaloarea în lei a 2.000 DM, un cuptor cu microunde şi un radiocasetofon. S-a constatat că din suma de 4.000 DM primită, 2000 DM au fost cu titlu de împrumut de la inculpatul P.E.V. şi au fost restituiţi acestuia potrivit chitanţei depuse la dosarul cauzei (fila 56 vol. II Dosar nr. 17/2004).

- de la inculpatul F.L. contravaloarea în lei a 2.000 DM şi 2.000 euro. în aceste sume se include suma de 3.338,39 euro depusă de inculpat în cont la dispoziţia instanţei şi care a fost confiscat.

Din acest motiv a fost menţinută măsura ridicării sechestrului asigurător asupra imobilului deţinut de inculpat (ordonanţa procurorului din 30 iunie 2003), conform procesului-verbal de sechestru din 29 iulie 2003, aşa cum a fost dispusă prin încheierea instanţei din 09 mai 2005.

- de la inculpatul P.E.V. echivalentul în lei a 35.000 DM suma rezultă din adunarea a 40.000 DM primită de inculpat de la F.M. cu cea de 7.000 DM dată lui de inculpatul It. col. (r) C.V.G. şi F.M. Din 47.000 DM (suma rezultantă) s-a scăzut 12.000 DM reprezentând sumele primite de inculpatul P.E.V. (timp de 12 luni) ca indemnizaţii de la firma germană P.R.S. în baza contractului de colaborare încheiat existent la dosar.

- de la inculpatul D.G. s-a confiscat sumele de:

- 750 lei - ce reprezintă contravaloarea a 5 sticle wisiky, un aparat de fotografiat (bunuri ce nu au fost găsite);

- 7000 euro. Aceasta întrucât din suma de 71.748 euro reţinută în sarcina s-au scăzut cele de 30.857 euro - valoarea maşinii şi 33.891 euro valoarea autoturismului adică 64.748 euro. Deci 71.748 euro fără 64.748 euro rezultă 7.000 euro. Contravaloarea maşinilor nu poate fi reţinută de instanţă în sarcina inculpatului întrucât martorul denunţător G.B. a primit aceste bunuri în faza urmăririi penale în baza disp.art. 255 alin. (5) din C. pen.;

- 16.800 dolari SUA Suma rezultă din adunarea celor 12.000 dolari SUA primiţi de la firma germană P.R.S. (prin intermediul coinculpaţilor), 300 dolari SUA de la SC G.S. SRL Bucureşti şi 4.500 dolari SUA de la SC E. SRL.

În referire la suma de 17.990 DM stipulată în actul de sesizare aceasta era formată din contravaloarea autoturismului (16.990 DM) şi a televizorului (1.000 DM). Or, autoturismul a fost restituit martorului denunţător G.B. (art. 255 alin. (5) C. pen.), iar pentru televizor s-a făcut dovada cu factura din 24 septembrie 1998 că a fost achiziţionat de soţia inculpatului, respectiv D.A.

Acestui inculpat i-a fost aplicată măsura sechestrului asigurător (în baza art. 163-166 C. proc. pen.) asupra bunurilor şi totodată la B.C.R., au fost consemnate sumele de bani descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare adică: 30 milioane lei, chitanţa din 19 decembrie 2002), 56.000 dolari SUA (chitanţa din 19 decembrie 2002 şi din 07 noiembrie 2003), 800 euro (chitanţa nr. 141921/19 decembrie 2002), 190 tolarjev; 20 kuna; 840.000 lire turceşti şi 1900 forinţi (proces-verbal predare-primire din 19 decembrie 2002).

S-a mai reţinut că aceste sume consemnate s-au inclus şi s-au confiscat până la acoperirea cuantumului supus confiscării. Deoarece din calcul a rezultat că sumele indisponibilizate acoperă cuantumul celor confiscate s-a ridica sechestrul asigurător dispus asupra bunurilor.

De la inculpatul It. col. (r) C.V.G. a fost confiscată contravaloarea a 22.500 DM şi 47.298,79 euro.

Pentru determinarea celor două sume ca fiind primite de acest inculpat s-a reţinut că în perioada 1998 - 2002 de la firma germană P.R.S. s-au trimis în România 143.000 DM, 19.328 dolari SUA (din care 7.328 dolari SUA au reprezentat contravaloarea excursie Club bridge) şi 125 596 58 euro.

Suma de 7.328 dolari SUA (ce au fost destinaţi achitării contravalorii excursiei Clubului de bridge) a fost scăzută/ea fiindu-i reţinută în sarcina inculpatului C.R.M. Suma rămasă în dolari SUA de 12.000 a fost scăzută şi aceasta, deoarece a fost primită integral de inculpatul D.G.I. fiind reţinută în sarcina acestuia.

Totodată, din suma totală de 125.596,58 euro au fost scăzute următoarele sume: 12.000 euro rămaşi indisponibilizaţi în contul B.C.R. filiala Universitate; 7.000 euro primiţi de inculpatul D.G.I. ce au fost reţinuţi în sarcina acestuia; 2.000 euro ce au fost primiţi de inculpatul F.I. şi au fost reţinuţi în sarcina sa. Suma rezultantă după efectuarea acestor scăderi este de 94.596,58 euro s-a împărţit în mod egal între inculpaţii It. col. (r) C.V.G. şi F.M., rezultând astfel 47.298,79 euro, de fiecare.

Din suma de 143 mii DM a fost scăzut suma de 80 mii DM însuşită de F.M. rezultând o sumă de 63 mii DM. Din această ultimă sumă s-a scăzut: 2.000 DM contravaloarea camerei video pe care a primit-o inculpatul D.G. (reţinută în sarcina sa); 1.000 DM primiţi de inculpatul C.M.R. prin inculpatul P.E.V., sumă care a fost reţinută integral în sarcina celui care a primit-o; 5.000 DM primiţi de inculpatul U.L., sumă compusă din 4.000 DM bani numerar şi 1.000 DM contravaloare cuptor cu microunde şi radiocasetofon; 2.000 DM primiţi de inculpatul F.I., reţinuţi integral în sarcina acestuia; 7.000 DM primiţi de inculpatul P.E.V. de la inculpaţii It.col.(r) C.V.G. şi F.M., s-au reţinut în sarcina inculpatului ce a primit banii şi 1.000 DM (daţi unei persoane din mun. Constanţa care a fost cercetată prin disjungerea dispusă în cauză).

Suma rămasă de 45.000 DM a fost împărţită în mod egal între inculpaţii It. col. (r) C.V.G. şi F.M., revenindu-le fiecăruia 22.500 DM.

De la inculpatul F.M. s-a dispus confiscarea contravalorii sumelor 20.500 DM şi 47.298,79 euro. De la acest inculpat s-a scăzut din suma totală de 22.500 DM suma de 2.000 DM pe care acesta a primit-o cu titlu de indemnizaţie pe o perioadă de 2 luni în anul 1999 de la firma germană P.R.S. în baza contractului de colaborare cu această firmă, contract în care era prevăzută pentru acest inculpat indemnizaţie lunară de 1.000 DM, indemnizaţie care nu i-a fost plătită însă decât pe 2 luni.

Instanţa de fond a confiscat suma de 12.000 euro indisponibilizată în contul bancar deschis la B.C.R. - Sucursala Universitate, titular F.M.

Totodată, instanţa de fond a menţinut măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor inculpaţilor F.M. şi C.V.G.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpaţii C.V.G., F.M., F.I., D.G., C.M.R., P.E.V., U.L. şi U.P.

Dosarul privind judecarea apelurilor a fost înregistrat sub nr. 120/2006 la Curte Militară de Apel, care prin Decizia nr. 10 din 25 septembrie 2007 şi-a declinat competenţa materială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul de apel a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, sub nr. 7277/2/2007 din 17 octombrie 2007.

Prin încheierea nr. 436 din 26 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că prezentul dosar de apel este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.

Prin Decizia nr. 63 din 30 iunie 2009, Curtea de apel Bucureşti, secţia a lI-a penală, a dispus următoarele:

Au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpatul P.E.V. (numai cu privire la infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), a fost desfiinţată în parte, sentinţa penală nr. 69 din 03 iulie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi rejudecând, în fond: •

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.V.G. şi repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate acestui inculpat: pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă (prev. de art. 257 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002); pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru infracţiunea de complicitate, în formă continuată la infracţiunea de luare de mită (prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002), prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din patru fapte într-una singură, aceeaşi infracţiune, dar cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., care a fost eliminat; pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate în formă continuată, la infracţiunea de dare de mită (prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002) prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din aceeaşi faptă dar prev. cu art 75 lit. a) C. pen., care a fost eliminat; pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen.

A fost înlăturată schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul C.V.G. în infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 19 din O.G. nr. 43/2002, din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002 şi art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002, a fost condamnat inculpatul C.V.G. la 4 ani şi 6 luni închisoare, prin schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu, conform art. 334 C. proc. pen., constând în înlăturarea art. 75 lit. a) C. pen.

Potrivit art. 65 C. pen., i-au fost interzise aceluiaşi inculpat drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului C.V.G., pentru complicitate la infrcaţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 rap. la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002, de la 3 ani închisoarea şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul C.V.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii privind pe acest inculpat.

Prin aceeaşi hotărâre a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. aplicată inculpatului F.M. şi repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate acestui inculpat: pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare (pentru infracţiunea prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002); pedeapsa de 2 ani închisoare (art. 26 rap. la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002); pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 19 din O.G. nr. 43/2002); pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare (art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen.).

A fost majorată numai pedeapsa aplicată inculpatului F.M. pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 19 din O.G. nr. 43/2002, de la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor- prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul F.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii privind pe acest inculpat.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului D.G.I. şi repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate acestui inculpat: 4 pedepse de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (pentru 4 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000); o pedeapsă de 3 ani închisoare (art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.).

Au fost majorate cele 4 pedepse aplicate inculpatului D.G.I., pentru 4 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, de la câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., la 4 pedepse de câte 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul D.G.I. să execute o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii privind acest inculpat.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicată inculpatului C.M.R. şi repuse în individualitatea lor, pedepsele aplicate inculpatului: două pedepse de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (pentru două infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.); 3 ani închisoare (art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.).

Au fost majorate cele două pedepse aplicate inculpatului C.M.R., pentru două infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., de la câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., la două pedepse de câte 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul C.M.R. să execute o pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe perioada executării pedepsei.

A fost înlăturată aplicarea art. 86¹ C. pen. pentru inculpatul C.M.R.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii privind acest inculpat.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatei U.L. şi repuse în individualitatea lor, pedepsele aplicate acestei inculpate: pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000); pedeapsa de 3 ani închisoare (art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.).

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei U.L. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., de la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.; la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpata U.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

Înlătură aplicarea art. 86¹ C. pen. pentru inculpata U.L.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii privind pe inculpata U.L.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicată inculpatului F.I. şi repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate acestui inculpat: pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000); pedeapsa de 3 ani închisoare (art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.).

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului F.I. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul F.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii privind acest inculpat.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului P.E.V. şi repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate acestui inculpat: pedeapsa de 3 ani închisoare (art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.); pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.); pedeapsa de 3 ani închisoare (art. 26 rap. la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), pedeapsa de 3 ani închisoare (art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.).

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului P.E.V., pentru infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 3 ani închisoare, la 4 ani închisoare, iar pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, prin intervenirea prescripţiei, pornit împotriva inculpatului P.E.V. pentru infracţiunea/ prev. de art. 26 rap. la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul P.E.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen., pe perioada executării pedepsei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii privind acest inculpat.

Prin aceeaşi hotărâre au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.V.G., F.M. D.G.I., C.M.R., U.L. F.I. şi U.P.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 69 din 03 iulie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Au fost obligaţi apelanţii inculpaţi C.V.G., F.M., D.G.N, C.M.R. U.L., F.I. şi U.P. la câte 2.500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 516,5 lei reprezentând cheltuieli pentru traducător (3.616: 1.516,5 lei).

Prin Decizia penală nr. 2721 din 14 iulie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a admis recursurile declarate de inculpaţi, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

S-a reţinut că, în motivele de apel inculpatul P.E.V. (fila 202 dos. instanţă apel) a solicitat achitarea sa pentru trafic de influenţă făcând referire la declaraţia martorului M.F. - care a arătat că acesta nu a cerut bani pentru D.G., că nu a avut nici o discuţie cu L.L. referitor la suma de 40.000 DM sau altă sumă pretins cerută sau dată lui P.E.V.-declaraţie care se coroborează în opinia sa, cu cea a martorului F.M., cu înscrisul depus de martorul Forster, privind lista sumelor date de partea germană, unde numele lui P.E. nu apare, aspecte asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat. Elemente relevante în dovedirea nevinovăţiei sale sunt arătate de acesta şi cu privire la infracţiunea de complicitate la luare de mită, pe care instanţa de prim control judiciar nu Ie-a analizat.

Aceeaşi este situaţia şi în cazul inculpaţilor U.L. şi U.P. care au învederat (fila 218) o serie de aspecte privind probatoriul care ar duce la constatarea nevinovăţiei acestora (declaraţiile inculpatului C.V., ale martorilor L.L., M.F., M.E. şi M.l., fişa postului inculpatei U.L.) asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat.

Inculpatul C.M.R. (filele 222-242 ) a arătat că nu se poate reţine vinovăţia sa pe baza declaraţiilor unei singure persoane (P.E.), făcând o analiză a probelor şi evidenţiind contradicţiile existente în cadrul acestora asupra cărora instanţa de apel nu s-a aplecat motivat.

Aceleaşi aspecte au fost învederate şi de inculpaţii F.I. (filele 267-287) şi D.G. (fila 196), neanalizate de către instanţa de prim control judiciar.

La Curtea de Apel Bucureşti, inculpaţii apelanţi C.V.G., C.M.R., F.I., F.M. şi P.E.V. au formulat cereri de suplimentare a probatoriului.

Prin încheierea din 28 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererile ca nefondate pentru următoarele considerente:

Referitor la inculpatul P.E.V. nu se justifică reaudierea inculpatului, nefiind necesară urmare a audierii martorului L.L., întrucât analiza probatorie urmează a se face de către instanţă, în cadrul deliberării; reaudierea martorului M.F. este inutilă în condiţiile în care nu s-au indicat motivele ce ar justifica reaudierea, în condiţiile în care a trecut o lungă perioadă de timp; confruntarea inculpatului şi a martorului M.F. cu martorul L.V. nu este necesară în condiţiile în care aceştia au dat declaraţii ce pot fi apreciate în ansamblul probelor administrate; audierea martorului D.A., nu poate fi utilă, întrucât nu a fost implicat direct în relaţiile dintre inculpaţi, şi care fac obiectul prezentei cauze, obiectul probaţiunii vizând, de altfel, aspecte generale de funcţionare a firmelor cu care acesta a avut contacte; expertiza contabilă privind cuantumul plăţilor dintre SC P. SRL şi „E." nu este utilă, întrucât există la dosar dovezi depuse de inculpat, ce pot fi apreciate de instanţă în analiza probelor administrate cu privire la obiectul judecăţii.

Referitor la inculpatul C.M.R. nu se justifică reaudierea martorilor M.F., D.R., F. Gr şi G.K., întrucât audierea iniţială a acestora s-a făcut conform exigenţelor C. proc. pen. privind audierea martorilor.

Referitor la inculpatul F.I., reaudierea martorului G.K. nu este utilă în condiţiile în care nu s-a indicat obiectul probaţiunii, cat şi pentru celelalte motive arătate mai sus; audierea înregistrărilor audio de către instanţă nu se justifică, nefiind indicii că acestea nu ar avea caracter de autenticitate; analiza transcrierii înregistrărilor audio, face obiectul aprecierii probatorii a instanţei, neputând fi invalidată în cursul administrării probelor.

Referitor la inculpatul F.M., reaudierea martorului L.L. şi confruntarea acestuia cu inculpatul nu este utilă, existând declaraţiile acestora ce pot fi analizate în ansamblul probelor administrate; audierea cetăţenilor germani M.F., D.R. şi G.K. nu este utilă şi pertinentă pentru motivele indicate la inculpaţii C.M.R. şi F.I.

Referitor la inculpatul C.V.G., nu se justifică reaudierea martorilor L.L. şi M.F., pentru motivele indicate la inculpatul P.E.V., expertiza tehnico economică a contractului încheiat de R.A.D.E.T. cu firma germană nu este concludentă şi utilă în condiţiile în care, printre elementele constitutive * ale infracţiunilor aflate în curs de judecată, nu figurează şi cel de „prejudiciu".

Apelanţii inculpaţi C.V.G., C.M.R., D.G.I. şi P.E.V. au depus concluzii scrise^cu privire la apelurile formulate.

În partea introductivă sunt consemnate susţinerile parchetului şi ale apelanţilor inculpaţi.

Prin Decizia penală nr. 267 din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 7277/2/2007* (nr. 3526/2011 ) au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - D.N.A. si inculpatul P.E.V.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată si rejudecând:

1. S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.

V.G. în pedepsele componente.

S-a înlăturat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mita in aceea de trafic-de influenta, si a fost condamnat inculpatul prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., la 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea ca pedeapsa complementară a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mita prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 si art. 19 din O.G. nr. 43/2002.

S-a schimbat încadrarea juridică pentru infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 255 C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000 si art. 19 din O.G. nr. 43/2002, aplicând si disp.art. 7alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi s-a menţint pedepsa stabilită de prima instanţă.

În baza art. 33 lit. a) si art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse cu celelalte pedepse aplicate de prima instanţa, urmând ca inc. C.V.G. sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea ca pedeapsa complementara a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate cu privire la acest inculpat.

2. S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inc. F.M. în pedepsele componente.

A fost schimbată încadrarea juridică pentru infracţiunea de dare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 255 Cod. penal, cu aplicări. 41 alin. (2) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 19 din O.G. nr. 43/2002, aplicând şi disp. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi s-a menţinut pedepsa stabilită de prima instanţă.

În baza art. 33 lit. a) si art. 34 lit. b) Cod. penal s-a contopit această pedeapsă cu celelalte pedepse aplicate de prima instanţă, urmând ca inculpatul F.M. sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare si 2 ani interzicerea ca pedeapsă complementară a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate cu privire la acest inculpat.

3. S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inc. P.E.V. în pedepsele componente.

în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal, prin intervenirea prescripţiei, pentru infr. de dare de mita, prev. de art. 26 rap. 255 C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal, prin intervenirea prescripţiei, pentru infr. de trafic de influentă prev. de art. 257alin. (1),cu aplic.art. 41 alin. (2) Cod. penal.

În baza art. 33 lit. a) si art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit celelalte pedepse aplicate de prima instanţa, urmând ca inc. P.E.V. sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea, ca pedeapsa complementara a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate cu privire la acest inculpat.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inc. C.V.G., F.M., D.G., C.M.R., U.L., U.P. si F.I., şi au fost obligaţi fiecare la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul parţial al apărătorilor din oficiu a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial de 100 lei pentru apărătorul din oficiu al inc. P.E.V. a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Apelul parchetului şi al inculpatului P.E.V. au fost considerate ca fondate pentru motivele ce urmează, iar ale celorlalţi inculpaţi ca fiind nefondate.

1. Prima instanţa a efectuat o corectă coroborare a probelor administrate, indicate explicitat în prezentarea situaţiei de fapt, din care rezulta vinovăţia penală a acestora.

A fost descrisă, în detaliu, contribuţia fiecărui inculpat, în întreaga perioadă infracţională, pe baza tuturor probelor administrate.

În cauză s-au efectuat o serie de înregistrări autorizate ale unor convorbiri telefonice purtate între inculpaţi, după cum urmează:

- la data de 06 martie 2002, ora 12⁵³ C.V.G. este sunat pe telefonul mobil cu nr. X de F.M. de la postul telefonic nr. X, prilej cu care cei doi discută despre proiectul de finanţare pe anul 2003. F.M. îi explică ofiţerului S.R.I. că a fost la R.A.D.E.T., care urma să facă un studiu ce urma să fie depus la Ministerul Industriilor spunându-i textual: „în orice caz se pare că F. are un cuvânt greu de spus aici.", iar în continuare inculpatul F.M. îl întreabă pe ofiţerul S.R.I.: „Deci tu aranjezi cu F., da?" răspunsul ofiţerului fiind: „Da, da", (caseta audio nr. 37 şi notă de transcriere în anexa 37).

- în data de 29 mai 2002, ora 09¹⁰, inculpatul C.V.G. îl apelează de la telefonul nr. X pe inculpatul F.M. la telefon nr. X. Cu acest prilej ofiţerul S.R.I. îl întreabă pe inculpatul F.M. dacă s-a dus la bancă, spunându-i: „Ca să te duci să scoţi două nu una" (mii euro). F.M. îl întreabă: „A! îţi trebuie şi ţie?", iar ofiţerul S.R.I. îi răspunde: „Nu mie! Trebuie să dau Iu. Ălălaltul" (F.I.) (caseta audio nr. 37 şi nota de transcriere în anexa 37);

- în ziua de 10 iunie 2002 ora 21,50 inculpatul F.I. îl apelează de la postul nr. X pe inculpatul It. col. (r) C.V.G. la postul nr.Y. Cu prilejul acestei discuţii ofiţerul S.R.I. îi spune lui F.I.: „A venit Gigelos (D.) din Dusseldorf şi vrea să ne vedea neapărat cu tine. Şi chiar dacă nu venea, oricum vroiam să ne vedem, că ţi-am zis, voiam să-ţi dau şi ăia, c-au venit şi au intrat în cont", iar inculpatul F.I. îi răspunde: „Bine, bine" (caseta audio nr. 37 şi nota de transcriere în anexa 37);

- în ziua de 26 iunie 2002, ora 11²⁶, inculpatul It.col. (r) C.V.G. este contactat telefonic de inculpatul F.I. la nr. 0744305135, discutând să se întâlnească în legătură cu afacerile firmei germane. Ofiţerul S.R.I. îi spune inculpatului F.I.: „Bune, păi vin ăia pe doi, dacă forţăm mâna să vedem dacă şi T., poate face ceva „ar fi o chestie", iar inculpatul F.I. îi răspunde: „Da, da" (caseta audio nr. 37 şi notă de transcriere în anexa 37);

- în ziua de 03 iulie 2002, ora 21,19, inculpatul It.col. (r) C.V.G. a fost apelat telefonic de către inculpatul F.I., discutând despre afacerea firmei germane cu R.A.D.E.T. Bucureşti, prezentă şi viitoare. Ofiţerul S.R.I. îi spune inculpatul F.I.: „Aha, aha. în orice caz mai copilărim şi noi o lună - două şi după aia trebuie să ne apucăm de treabă serios", iar inculpatul F.I. îi răspunde: „Da? De ce?". Ofiţerul S.R.I. îi precizează :"Că la anu e cu curcanu. Ca să rimeze" încercând să-i spună voalat că pentru 2003 firma germană este dispusă să dea o „şpagă" mare, după care tot ofiţerul S.R.I. îi spune: „La anu e cu curcanu gras" iar inculpatul F.I. îi răspunde: „Aha. E în ordine atunci" (caseta audio nr. 37 şi nota de transcriere în anexa 37).

Inculpatul C. V.G. a pretins, primit şi acceptat bani direct şi indirect de la firma germană P.R.S., pentru inculpaţii din conducerea RA R.A.D.E.T. Bucureşti asupra cărora a pretins că are şi a avut influenţă în a-i determina să încheie contractele, să le deruleze şi să determine executarea prestaţiilor financiare întârziate. Această faptă a fost posibilă cunoscând informativ situaţia societăţii.

Astfel, în perioada 1998-2002, în baza aceleiaşi rezoluţii unice, pretextând că are influenţă asupra conducerii RA R.A.D.E.T. Bucureşti a pretins direct sau indirect- prin intermediari (inculpatul P.E.V. şi F.M.) de la funcţionarii cu atribuţii de conducere ai firmei P.R.S. Germania, sumele de 42.298 euro şi 22.500 DM. A susţinut raporturile P.R.S.-R.A.D.E.T. Bucureşti şi T. SA, sens în care şi-a valorificat posibilităţile informative oferite de funcţia pe care o avea de ofiţer S.R.I. cu securitatea informaţiilor la societăţile respective.

În perioada menţionată tot în baza unei rezoluţii unice, dar în mod repetat a asigurat împreună cu F.M. şi P.E.V. transmiterea de bani şi bunuri din partea funcţionarilor firmei P.R.S. Germania către cadre din conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti şi Ministerul Industriilor respectiv: către inculpatul D.G. director general R.A.D.E.T. cameră video - 1.000 DM/decembrie 1998; suma totală de 7.000 euro, în mod repetat în cursul anului 1999; suma totală de 12.000 dolari SUA în mod repetat în cursul anului 2000; către C.M.R. - fost director tehnic R.A.D.E.T. -1.000 DM în februarie 199; către U.L. - fost director economic R.A.D.E.T. un casetofon şi un cuptor cu microunde - 1.000 DM - decembrie 1998; 2.000 DM în cursul anului 2000; către inculpatul F.I. - fost director în cadrul Ministerului Industriilor, 2.000 DM în perioada iunie-septembrie 2001, 1.000 euro anterior încheierii contractului P.R.S. -T. în 05 septembrie 2001, 1000 euro în cursul anului 2002.

Pentru inculpatul civil F.M. se reţine săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (prev. de art. 257 C. pen.cu art. 41 alin. (2) C. pen.) şi complicitate la dare de mită (prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 C. pen. cu aplicări. 4.1 alin. (2) C. pen.) ambele în formă continuată. Din cele patru fapte de complicitate continuată la luare de mită (prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.) prin aplicarea disp.art. 334 C. proc. pen. s-a reţinut o singură infracţiune în formă continuată, inculpatul acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice.

Aceasta, întrucât în perioada 1998 - 2002 în baza unei rezoluţii unice şi în mod repetat a pretins şi primit suma totală de 47.298 euro şi 22.500 DM de la persoane din conducerea P.R.S. pentru a susţine şi facilita raporturile acestei firme cu R.A.D.E.T., T., prin exercitarea de influenţe asupra persoanelor cu funcţii de conducere ale acestor instituţii. în aceeaşi perioadă a asigurat împreună cu inculpatul It.col.(r) C.V. şi inculpatul P.E.V. transmiterea unor sume de bani sau cadouri de la funcţionarii firmei P.R.S. către inculpatul D.G., C.R., U.L., F.I.

S-a reţinut că inculpaţii It.col.(r) C.V.G. şi civilul F.M. au dat dovadă de sinceritate, recunoscând implicarea lor în întreaga activitate infracţională, contribuind prin declaraţii, autodenunţuri şi procese-verbale de confruntare la aflarea adevărului, motiv pentru care, pentru faptele de corupţie au fost reţinute dispoziţiile art 19 din O.G. nr. 43/2002.

S-a mai reţinut că inculpatul civil P.E.V. a săvârşit infracţiunile de trafic de influenţă (prev. de art. 257 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.) şi complicitate la luare de mită (prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.). Această din urmă infracţiune a fost reţinută în formă continuată prin schimbarea încadrării juridice din trei fapte (aceeaşi infracţiune), întrucât şi acest inculpat a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice.

Astfel, în perioada. 19.98 - 2000, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi în mod repetat, inculpatul P.E.V. a pretins şi primit suma totală de 47.000 DM de la reprezentanţii P.R.S. Germania, pentru ca prin influenţa sa asupra persoanelor cu funcţie de conducere de la R.A.D.E.T., să susţină interesele firmei în raporturile cu această societate. în aceeaşi perioadă, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi în mod repetat, acelaşi inculpat, a participat împreună cu inculpatul F.M. şi inculpatul II col, C.V. la primirea şi transmiterea unor sume de bani de la persoane cu funcţii de conducere ale firmei P.R.S. către persoane cu funcţii de conducere din cadrul R.A.D.E.T., în scopul susţinerii raporturilor contractuale cu firma în cauză astfel: 2.000 DM în lunile august - septembrie 1998, utilizate ulterior de inculpatul C.V. şi F.M. pentru a cumpăra cadouri pentru inculpatul D.G. şi U.L. în decembrie 1998; 1.000 DM, în ianuarie 1999 pe care i-a dat inculpatul C.R.; 2.000 DM, în cursul anului 1999, pe care i-a dat inculpatei U.L. sub formă de împrumut.

Inculpatul D.G.I., fost director general R.A.D.E.T. Bucureşti, a comis patru fapte în formă continuată de luare de mită (prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.), deoarece în perioada 1998 - 2002 a primit ca director general R.A.D.E.T., de la conducerea firmei P.R.S., prin intermediarii inculpaţilor C.V. şi F.M., o cameră video, 7.000 euro, în anul 1999 şi 12.000 dolari în anul 2000, pentru derulare în bune condiţii a contractelor R.A.D.E.T. cu această firmă. în cursul anului 1999, în baza unei rezoluţii infracţionale şi în mod repetat a primit de la reprezentanţii firmei SC G.S. SRL Bucureşti - 300 dolari SUA, 2 sticle wisiky, un aparat foto, o agendă, în valoare totală de 4.600.000 lei. în perioada 2001 - 2002 în baza unei unice rezoluţii infracţionale şi în mod repetat a primit, în trei ocazii diferite câte 1.500 dolari şi câte o sticlă de wisky, de la salariaţii firmei SC E. SRL Bucureşti în scopul derulării în condiţii normale a raporturilor contractuale R.A.D.E.T. cu aceste societăţi. în cursul anilor 1999 - 2002, în calitate de director general R.A.D.E.T., în baza unei rezoluţii unice şi în mod repetat, a primit folosinţa a 3 autoturisme ale firmei SC R.O.M.L.T.D.C. SRL, în scopul derulării normale a raporturilor contractuale ale firmei cu R.A.D.E.T.

Inculpatul civil C.R.M. a săvârşit două fapte de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., întrucât în perioada 1998 -1999, în calitate de director tehnic al R.A.D.E.T. a pretins şi primit o sponsorizare în valoare de 7.328 dolari SUA de la firma P.R.S., pentru buna derulare relaţiilor contractuale cu R.A.D.E.T. şi extinderea acestor relaţii.

În luna ianuarie 1999,. în acelaşfscop, a primit suma de 1.000 DM de la funcţionarii firmei P.R.S., prin intermediul inculpatului P.E.

Inculpaţii civili U.L. şi U.P. au comis îrvformsj continuată fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită (prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - U.L.) şi complicitate la luare de mită (prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - U.P.), deoarece în perioada de.referinţă, profitând de funcţia de director economic la R.A.D.E.T. - U.L. - a pretins şi primit bani sau bunuri după cum urmează: în decembrie 1998, a primit un casetofon şi un cuptor cu microunde în valoare de 1.000 DM, de la funcţionarul civil al firmei P.R.S., prin intermediul inculpaţii C.rValentin şi F.M.. Aceeaşi inculptă a pretins şi primit următoarele sume de bani: în cursul anului 1999, 2.000 DM de la funcţionarii P.R.S. prin intermediul inculpatului P.E.V., în cursul anului 2000, a primit 2.000 DM de la funcţionarii P.R.S., prin intermediul inculpatului C.V., în scopul asigurării derulării în bune condiţii a rapoartelor contractuale dintre firma P.R.S. şi R.A.D.E.T.

De asemenea, s-a mai reţinut că în perioada 1998 - 2000 - U.P. - a ajutat-o pe soţia sa U.L. să primească bunuri şi sume de bani de la P.R.S. - prin intermediari, pentru încheierea şi derularea contractului dintre P.R.S. şi R.A.D.E.T.

Inculpatul F.I. a săvârşit infracţiunea în formă continuată de luare de mită (prev. de art. 254 alin. (2) C. pen.) constând în aceea că în perioada iunie 2001 - 2002, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi în mod repetat, a primit sume de bani de la funcţionarii din conducerea P.R.S.. Acest fapt s-a realizat prin intermediul inculpaţilor civil F.M. şi It. col. C.V., pentru ca în temeiul atribuţiilor sale de serviciu să susţină încheierea de contracte de către firma P.R.S. cu întreprinderi energetice româneşti aflate în subordonarea sau coordonarea compartimentului condus de el, precum şi interesele P.R.S. în raporturile cu R.A.D.E.T. În acest scop inculpatul a primit în mod nemijlocit de la inculpatul It.col. C.V.: 2000 DM iunie - septembrie 2001, 1.000 euro anterior datei de 05 septembrie 2001 şi 1.000 euro în anul 2002.

Pentru toţi inculpaţii (cu excepţia civilului U.P.) se retine săvârşirea infracţiunii prevăzute de disp.art. 323 C. pen. (asociere în vederea săvârşirii: de infracţiuni) în forma dedusă judecăţii prin actul de sesizare, respectiv alin. (1) şi (2) al articolului menţionat.

Pentru existenta acestei: infracţiuni este-suficient ca între făptuitori să fi intervenit un consens-fără echivoc, privind constituirea relaţională şi scopul asocierii; Infracţiunea consumându-se în momentul realizării acestui consensV Totodată asocierea infracţionala trebuie să aibă o oarecare durată'în timp câiid:.se elaborează modul de acţiune, se stabilesc rolurile fiecărui participant în activitatea infracţională ulterioară.

Aceste-elemente se regăsesc.în modul de a acţiona al inculpaţilor, în perioada-1998-2002, din. starea de fapt rezultând iniţierea şi constituirea grupului, de către-inculpatul P.E.V. cu inculpaţii It. col. (r) C.V.G. şi F.M.; aderarea în mod tacit la acesta a inculpatului F.I.- şi sprijinirea acesteia de către inculpaţii salariaţi ai I.R.A.-R.A.D.E.T. Bucureşti (inculpaţii D.G., L.L., C.R.M.) Incupaţii P.E.V., U.L. şi U.P. au-recunoscut făptele săvârşite. Lipsa lor de participare la activitatea infracţională este infirmată de probatoriile administrate, rezultând cu privire la U.L. că din înregistrarea convorbirilor telefonice-şi confruntări că U.P., acesta ştia de firma P.R.S. Germania, fiind trimis de aceasta în-Bulgaria, pentru potenţiali clienţi.

Inculpaţii D.G.I. şi F.L. au dat dovadă de nesincefitate şi nuv-au recunoscut;faptele, iar poziţia primului inculpat de a justifica mita primită prin daruri cuvenite de ziua onomastică şi cu ocazia sărbătorilor.de iarnă este considerată drept puerilă.

S-a. mai reţinut că din înregistrarea convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul C.R.M.-a acceptat torcretarea conductelor cu un strat necorespunzător (3 mm în joc de 5 mm) şi practic nu a mai avut obiecţii din punct de vedere tehnic privind desfăşurarea lucrărilor.

Starea de fapt descrisă este stabilită pe baza unui amplu material probator, respectiv: oferta către R.A.D.E.T. Bucureşti a firmei germane P.R.S.; contract cadru din 14 ianuarie 1999 R.A.D.E.T. Bucureşti-P.R.S.; act adiţional din 03 iulie 2001; act adiţional din 03 iulie 2002; act adiţional din 07 august 2002; corespondenţă modele adresate, facturi; situaţia intrărilor şi ieşirilor din România a cetăţenilor germani R.D., Gunter; declaraţie G.K.G.; declaraţie olografă cetăţean german F.G.R.F.; declaraţie olografă cetăţean german F.M. acte anexate de F.M.; cerere C.R.I. Ş.F. anexe răspuns C.R.I.: fişa posturilor pentru D.G.I., C.M.R. şi U.L.; acte F.R.B. copii paşapoarte C.M.R. şi soţia corespondenţă firmă germană P.R.S. R.A.D.E.T. Bucureşti arie financiar bancare R.A.D.E.T. Bucureşti P.R.S. ofertă firmă germană P.R.S. către S.E. Constanţa contract şi documentaţie firmă gejrnam P.R.S..-T. Bucureşti; facturi SC H.T. SRL; documente W.U.; acte achiziţionare de autoturisme; documente privind relaţia comercială SC R.L. I.B.L.T.D. C. SRL Bucureşti -R.A.D.E.T. Bucureşti; chitanţe schimb valutar D.G.I.; proces-verbal şedinţe 1998-2000 Consiliul de administraţie R.A.D.E.T. Bucureşti; liste olografe repartizare de fonduri R.A.D.E.T. Bucureşti 2001-2002; proiect comision P.R.S. F.M. 2001; 2 file extrase agenda de lucru D.G.I.; 2 plicuri din geanta lui D.G.I.; fotografii familie D.G.I. - G.B.; verificare facturi româneşti depuse în contabilitatea firmei germane P.R.S. - (primite prin C.R.I.); proces-verbal de ridicare a camerei video; proces-verbal percheziţie domiciliară F.M.; proces-verbal percheziţie domiciliară C.V.G.; proces-verbal percheziţie birou D.G.I.; proces-verbal percheziţie domiciliară D.G.I.; proces-verbal percheziţie domiciliară U.L.; percheziţie birou D.G.I.; declaraţie F.M.; autodenunţ; declaraţie F. Io; declaraţie olografă L.U.; declaraţie olografă C.M.R.; declaraţie D.G.I.; declaraţie F.I.; declaraţii C.V.G.; declaraţie olografă U.P.; declaraţie olografă P.E.V.; proces-verbal confruntare C.V.G. - D.G.I.; proces-verbal de confruntare C.V.G. şi D.G.I.; proces-verbal confruntare C.V.G. - U.L.; proces-verbal confruntare P.E.V. -C.M.R.; proces-verbal confruntare D.G.I. - G.B., V.L., H.Ş., F.I.; proces-verbal confruntare F.I. - C.V.G. - F.M.; declaraţie martor denunţător E.V.; declaraţie martor H.Ş.; declaraţie martor S.D.C.; declaraţie martor C.M. şi A.A.C.; declaraţie martor V.G.; declaraţie martor V.N.; declaraţie martor V.L.; declaraţie martor O.V.; declaraţie martor R.V.; completare declaraţie V.L.; declaraţie martor (Club B., “L.”) P.P.C., P.L.D., M.P., M.M.; declaraţie martor-L.L.; declaraţie martor D.I.

Apărările inculpaţilor menţionate în decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, nu s-au putut reţine, întrucât nu se coroborează, cu celelalte probe administrate, probe care cu creat convingerea Curţii ca inculpaţii sunt vinovaţi penal.

În motivele de apel, inculpatul P.E.V. (fila 202 dos. instanţă apel) a solicitat achitarea sa pentru trafic de influenţă făcând referire la declaraţia martorului M.F. - care a arătat că acesta nu a cerut bani pentru D.G., că nu a avut nicio discuţie cu L.L. referitor la suma de 40.000 DM sau altă sumă pretins cerută sau dată lui P.E.V. - declaraţie care se coroborează în opinia sa, cu înscrisul depus de martorul F., privind lista sumelor date de partea germană unde numele lui P.E. nu apare, aspecte asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat.

Cele susţinute de inculpat nu sunt relevante, toate celelalte probe administrate confirmând acuzarea. Reprezentanţii P.R.S., prin declaraţiile lor au confirmat depoziţia martorului L.L. Astfel, domnul G., în declaraţia dată în faţa autorităţilor judiciare germane menţionează (fila 405 vol. 1 Apel): „După ce mi-am început activitatea la P.R.S. domnul F.M. mi-a înmânat o listă cu plăţile, pe care acesta şi domnul D., le-au efectuat pentru românii M.F., C. şi P." În acelaşi sens, domnul F. menţionase în declaraţia dată în faţa organelor judiciare germane (fila 431 - 432 vol. 1 apel) : „Prima discuţie la firma R.A.D.E.T. am avut-o împreună cu domnul P.." „Multă vreme după aceea nu s-a întâmplat nimic şi într-o zi a sunat domnul P. şi mi-a spus că ar avea un contact la firma R.A.D.E.T." "Cum s-a obţinut acest contract nu cunosc. L-am cunoscut pe domnul C. pentru prima dată probabil în decembrie 1998. Retrospectiv pornesc de la ideea că domnul F. nu avea relaţiile necesare ca să negocieze direct cu firma R.A.D.E.T. Aici a intrat în joc domnul C. Din cunoştinţele mele domnul C. lucra la securitatea statului. Avea în sarcină firma R.A.D.E.T. şi uzinele de apă din Bucureşti.". Şi inculpatul C. a declarat că inculpatul F. şi inculpatul P. i-au cerut să facă „lobbi" la R.A.D.E.T. în favoarea P.R.S.

Se mai precizează, ca elemente relevante în dovedirea nevinovăţiei sale sunt arătate de acesta şi cu privire la infracţiunea de complicitate la luare de mită, pe care instanţa de prim control judiciar nu Ie-a analizat. Insa, inculpatul P.E.V. a recunoscut primirea sumei de 1.000 DM de la inculpatul C.V. pe care i-a predat-o inculpatului C.R.M., cotă parte din suma de 10.000 DM, primită de la F.M., doar ca acest inculpat insistă în a califica aceste sume de bani ca fiind prime oferite de firma germană. In sprijinul aceleiaşi atitudini de recunoaştere parţială, inculpatul P.E.V. conchide că el este acela care i-a relatat lui R.D. că o parte din sumele oferite persoanelor din conducerea R.A.D.E.T. au fost reţinute de F.M. sau C.V., ceea ce reprezintă în opinia Curţii o recunoaştere completă a faptelor reţinute mai sus, evident cu o calificare eronată de prime.

Inculpaţii U.L. şi U.P. au învederat (fila 218) o serie de aspecte privind probatoriul care ar duce la constatarea nevinovăţiei acestora (declaraţiile inculpatului C.V., ale martorilor L.L., M.F., M.E. şi M.l., fişa postului inculpatei U.L.) asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat. La filele 18-20 din hotărârea apelată sunt expuse pe larg faptele de corupţie comise de inculpata U.L., concomitent cu analiza probelor pe care se întemeiază situaţia de fapt, respectiv, declaraţiile martorului L.L., ale inculpaţilor P.E.V., C.V. şi F.M., precum şi declaraţia lui F.M.. Din analiza probelor a rezultat că inculpata U.L., în calitate de director comercial al R.A.D.E.T. a pretins şi primit de la funcţionarii P.R.S., în anul 1999 suma de 2.000 DM, prin intermediul inculpatului P., iar în anul 2000 suma de 2.000 DM, prin intermediul inculpatului C.V. Anterior, în decembrie 1998 a primit un casetofon şi un cuptor cu microunde (valoarea 1.000 DM) de la funcţionarii P.R.S., prin intermediul inculpaţilor C.V. şi F.M.

Inculpata U.L. a recunoscut primirea bunurilor, însă a precizat că acestea erau cadouri pentru sărbătorile de iarnă.

Este fără relevanţă infracţională, faptul că inculpata nu avea, conform fişei postului, atribuţii cu privire la plăţile care se făceau în derularea contractelor cu firma germană sau faptul ca nu a semnat niciun contract, singurii semnatari ai contractelor cu firma germană fiind directorul economic şi directorul general.

S-a mai arătat că inculpatul C.M.R. (filele 222-242) a susţinut că nu se poate reţine vinovăţia sa pe baza declaraţiilor unei singure persoane (P.E.), făcând o analiză a probelor şi evidenţiind contradicţiile existente în cadrul acestora asupra cărora instanţa de apel nu s-a aplecat motivat. Din întregul material probator a rezultat că în schimbul sumei pretinse, inculpatul C.M. a renunţat la eventualele obiecţiuni de ordin tehnic şi economic care ar fi compromis afacerea P.R.S. în România. Această sponsorizare a fost pretinsă de inculpatul C.M. în scopul de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, în calitatea sa de director de producţie şi în consecinţă calificarea faptelor sale este aceea de mită. De altfel, inculpatul recunoaşte „sponsorizarea" însă precizează că aceasta n-ar avea legătură cu obligaţiile sale de serviciu.

Cea de-a doua faptă de corupţie este descrisă la pagina 18 din sentinţa penală, unde sunt indicate şi probele pe care se fundamentează situaţia de fapt. Astfel, la începutul anului 1999, după ce inculpatul F.M. a primit 10.000 DM, în prezenţa inculpatului P.E. de la D.R., „s-au întâlnit cu inculpatul C.V. şi au hotărâri ca 1.000 DM să-i fie dată inculpatului C.M. prin P.V., iar diferenţa de 9.000 DM să fie dată inculpaţilor D.G. şi U.L.". Mita de 1.000 DM a fost primită de inculpatul C.M. de la P.V. lângă sediul Ministerului Transporturilor, la sediul C.B. “L.”

Motivele de apel ale inculpaţilor F.I. şi D.G., au fost analizate în continuare, alături de ale celorlalţi inculpaţi.

Inculpaţii apelanţi au reiterat, la dezbaterea apelurilor, în general, apărările pe care le-au formulat în cursul primei faze procesuale.

2. Inc. C.V.G. a depus concluzii scrise, în data de 28 februarie 2012 şi concluzii orale prin apărător.

Curtea a reţinut că este nefondat motivul din apelul incupatului C.V.G., referitor la inexistenţa infracţiunii prev. de art. 323 C. pen.

Din situaţia de fapt expusă mai sus, a rezultat implicarea inculpatului C.V.G., care asigura legătura „neoficială" între firma germană şi R.A.D.E.T., el fiind coordonatorul grupului infracţional. Domnul G. declară (fila 407 - dosar apel vol. 1): "La această discuţie au participat domnii C. şi F., precum şi eu împreună cu domnul G. în aceste discuţii s-au stabilit preţuri şi alte strategii ." Strategiile stabilite de inculpat cu ceilalţi inculpaţi şi persoane din cadrul P.R.S., reprezintă asocierea în vederea comiterii de infracţiuni şi în consecinţă infracţiunea prev. de art. 323 C. pen., a fost demonstrată pe deplin.

Curtea constată ca fiind nefondat şi cel de-al doilea motiv din apelul inculpatului C.V.G. care vizează neaplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002 şi pentru infracţiunea prev. de art. 323 C. pen., deoarece această faptă penală, deşi nu este una de corupţie este totuşi o infracţiune în strânsă legătură cu infracţiunile de corupţie. Din cuprinsul art. 19 al O.G. nr. 43/2002 se evidenţiază condiţia esenţială a acestei norme juridice şi anume că acest text se aplică numai pentru faptele de corupţie şi nu poate fi interpretat extensiv, în vederea aplicării şi pentru alte infracţiuni.

Şi al treilea motiv de apel invocat de inculpatul C.V.G. este nefondat. Prin acest motiv de apel, inculpatul C.V.G. invocă faptul ca instanţa de fond nu ar fi pus în discuţia părţilor, conform art. 334 C. proc. pen. şi nici nu s-a pronunţat asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii D.G.I. şi F.I., din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, iar în subsidiar reţinerea doar a alin. (1) din art. 254 C. pen. Curtea a constatat că acest al treilea motiv de apel formulat de inculpatul C.V.G. a fost invocat de inculpatul D.G.I., în subsidiar ca şi apărare la judecata în fond şi s-au pus concluzii referitoare la acest aspect. Această apărare a inculpatului D.G.I. se găseşte şi în „concluziile scrise" la pag. 18 (fila 170 -vol. 8 - dosar Tribunalul Militar Teritorial). De asemenea, instanţa de fond a analizat situaţia de fapt şi din evaluarea probelor a concluzionat că inculpatul D.G.I. a comis patru fapte de luare de mită, în formă continuată (fila 269 - dosar Tribunalul Militar Teritorial), prezentând conţinutul fiecăreia în parte.

Prin cel de-al patrulea motiv de apel, inculpatul C.V.G. a învederat că pedepsele au fost greşit individualizate, solicitând aplicarea art. 86¹ C. pen. Curtea a constatat că pedepsele au fost corect individualizate, deoarece aceste pedepse sunt proporţionale, în raport cu gravitatea faptelor de corupţie săvârşite, atitudinea de recunoaştere a infracţiunilor şi timpul scurs de la comiterea faptelor. Nu se justifică suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, întrucât inculpatul a profitat de atribuţiile funcţie sale si s-a implicat în comiterea de infracţiuni.

Nici ultimul motiv de apel invocat de inculpatul C.V.G. nu este fondat, deoarece sumele reţinute de prima instanţă în sarcina sa au fost stabilite pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, fiind corespunzătoare cu menţiunile firmei germane. In mod corect, prima instanţă a dispus, în baza art. 257 alin. (2) C. pen., confiscarea sumei încasată ilegal de inculpatul C.V.G. şi menţinerea sechestrului asigurător pe imobil, pentru garantarea recuperării sumei ce a reprezentat mită.

3. Inculpatul F.M. vizează achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând ca faptele pentru care este judecat le lipseşte unul din elementele constitutive, fără să indice elementul lipsă. Inculpatul F.M. invocă faptul că toate actele sale au fost săvârşite în cadrul unui contract civil, iar banii primiţi reprezintă contravaloarea comisionului datorat de P.R.S., pentru consultanţa prestată de inculpat.

Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului F.M., că în perioada 1998 - 2002, în mod repetat a primit suma totală de 47.298 euro şi 22.500 DM de la conducerea P.R.S. pentru a influenţa conducerea R.A.D.E.T. şi T. să încheie contractele respective şi pentru a plăti facturile acestei firme străine, după care, împreună cu inculpatul It. col. (r) C.V.G. şi inculpatul P.E.V., au transmis diverse sume de bani şi cadouri primite de la aceeaşi funcţionari ai firmei P.R.S., către inculpaţii D.G.I., C.M.R., U.L. şi F.I.

După cum se observă, inculpatul F.M. a fost condamnat de prima instanţă pentru fapte de -trafic de influenţă, complicitate la dare şi la luare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fapte penale ce nu intră în conţinutul vreunui contract de consultanţă.

Cu privire la contractul de consultanţă invocat de inculpatul F.M., domnul F. (fila 415 - vol. 1 apel) precizează : „Asistenţa viza în principal lucrările de vămuire, avizele de lucru, supravegherea aparaturii, găsirea altor subcontractanţi. Mai târziu s-a dovedit că această asistenţă era un paravan,, pentru muşamalizarea mitei către R.A.D.E.T. şi pentru propriile scopuri."

Curtea a considerat că ultimul motiv din apelul inculpatului F.M., invocat în subsidiar şi prin care solicită reducerea pedepsei şi aplicarea disp. art. 81 - 82 C. pen. sau a art. 861 - 862 C. pen. este nefondat şi a apreciat că prima instanţă a aplicat o pedeapsă corespunzătoare pentru infracţiunile comise, în raport cu gradul de pericol social concret al infracţiunii de corupţie, de împrejurările concrete în care s-au săvârşit actele materiale şi de consecinţele păgubitoare pentru activitatea unor instituţii importante, nejustificandu-se suspendarea executării pedepsei. Cele invocate de apelant în favoarea sa au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei, acesta fiind redus.

4. Primul motiv din apelul inculpatului D.G.I. se referea la necompetenţa Tribunalului Militar Teritorial, după calitatea persoanei, a mai invocat şi nelegalitatea urmăririi penale, deoarece a fost efectuată de un procuror militar. Motivul de apel este nefondat, deoarece în perioada efectuării urmăririi penale, cometenţa materială aparţinea instanţelor militare şi deci urmărirea penală atrăgea competenţa procurorului militar.

Prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 a fost modificat şi art. 35 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că în caz de indivizibilitate, dacă competenţa, în raport cu diferiţi făptuitori aparţine unor instanţe diferite din care una este civilă iar alta militară, competenţa revine instanţei civile. Insă această modificare legislativă a intervenit după efectuarea urmăririi penale, iar legea nu retroactivează, astfel încât urmărirea penală a fost efectuată de procurorul militar cu respectarea legii.

Hotărârea a intervenit anterior modificării dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa după calitatea persoanei a instanţei militare, această competenţă fiind modificată prin Legea nr. 356/2006, publicată la data de 07 august 2006 şi intrată în vigoare la data de 06 septembrie 2006, deci la 2 luni de la momentul când instanţă competentă după calitatea persoanei, respectiv Tribunalul Militar Teritorial, s-a pronunţat în cauză. Decizia invocată, a Curţii Constituţionale, este ulterioară hotărârii instanţei de fond, iar potrivit dispoziţiilor constituţionale, aceasta produce efecte doar pentru viitor.

Un al doilea motiv de critică, de nelegalitate, vizează schimbarea încadrării juridice a faptelor de corupţie reţinute în sarcina inculpatului, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 78/2000, având în vedere că se reţin în sarcina acestuia acte materiale comise în formă continuată, începând cu anul 1998, ultimul act material fiind în anul 2002. Infracţiunea continuată se consideră a fi epuizată la comiterea ultimului act material, iar cum acesta s-a produs după intrarea în vigoare a Legii nr. 78/2000, această împrejurare atrage incidenţa textului de lege invocat.

Referitor la fondul cauzei, inculpatul D.G.I. a invocat ca motiv de apel nelegala condamnare, deoarece la dosar nu s-ar afla probe care să demonstreze că primirea bunurilor respective ar fi reprezentat fapte de mită iar nu cadouri oferite cu prilejul unor aniversări. Apelantul inculpat, deşi a recunoscut primirea darurilor respective, a precizat că acestea nu aveau legătură cu sarcinile de serviciu (fila 68 vol. 1 - apel). A mai declarat că nu a pretins şi nu primit nimic de la reprezentanţii firmei germane pentru a facilita încheierea contractului şi nu a dezavantajat în niciun fel R.A.D.E.T.

Apărările sale sunt contrazise de toate celelalte probe din dosar.

Astfel, inculpaţii C.V.G. şi F.M. au declarat că în decembrie 1998, când i-au adus la domiciliu camera video, i-au precizat inculpatului că aceasta este oferită de firma germană.

În procesul-verbal de confruntare, F.M. a susţinut că la începutul anului 1999, cu ocazia unei mese de protocol, a cerut reprezentantului german bani pentru a mitui conducerea R.A.D.E.T., prin intermediul inculpatului C.V.; reprezentantul firmei germane a fost de acord, i-a dat lui F.M. suma de 10.000 mărci, în prezenţa inculpatului P.E., urmând ca cei doi să se întâlnească cu C.V. şi, astfel, au stabilit ca 1.000 mărci să fie daţi inculpatului C., prin intermediul inculpatului Pelengica, iar diferenţa să fie dată, prin intermediul lui C., inculpaţilor D.G.I. şi U.L. De asemenea, . în declaraţiile date cu privire la „listele cu şpăgi" inculpaţii C. şi U.L. confirmă împrejurarea că au adus la cunoştinţă inculpatului D. cu privire la acea listă, iar acesta a spus că va rezolva această situaţie.

În declaraţia inculpatului F.I., în urma confruntărilor cu martorul M.E., în care F.I. recunoaşte că, în toamna anului 2001, inculpatul C.V. i-a explicat că R.A.D.E.T. înregistrează mari restanţe în plăţi la firma germană, în ciuda faptului că această firmă, prin intermediul lui C. ar fi dat, cu titlu de mită, sume de bani.

De asemenea, in declaraţia dată în faţa autorităţilor judiciare germane, domnul G. precizează:." După ce mi-am început activitatea în P.R.S., domnul F. mi-a înmânat o listă cu plăţile, pe care acesta şi domnul D. le-au efectuat pentru românii M.F., G.C. şi E.P." (fila 405 - vol. 1 - Apel) "La această discuţie au participat domnii C. şi F. precum şi eu împreună cu domnul G. În aceste discuţii s-au stabilit şi preţuri şi strategii. Preţurile au fost stabilite de domnii C. şi F. şi s-au negociat cu G. Domnul G. a intrat a doua zi la negocierile ţinute la R.A.D.E.T. cu aceste preţuri. Ceea ce ne-a consternat a fost că M.F. şi G.C. au avut grijă ca preţurile, pe care G. Ie-a menţionat, să fie umflate. Acest lucru s-a constatat într-o ordine de mărime între 10% şi 20%." Domnul C. mi-a povestit într-o seară, că a dat o parte din banii pe care i-a primit firmei R.A.D.E.T. El însuşi i-a plătit domnului D., M.F. a plătit doamnei U. şi domnul P. a trebuit să plătească domnului C." Nu mi-a venit să cred că domnul D. şi angajaţii lui primise mită" (filele 407 - 408 acelaşi volum).

Aceste declaraţii se coroborează cu toate celelalte probe administrate în cauză şi au fost evaluate în mod judicios de prima instanţă, ajungându-se la concluzia de netăgăduit că inculpatul D.G.I. a primit în perioada 1998 - 2002, pentru încheierea contractului cu P.R.S., pentru continuarea colaborării economice cu această firmă pentru plata facturilor sumele de 7.000 euro şi 12.000 dolari SUA, precum şi o cameră video. Cele primite de inculpatul D.G. nu reprezentau cadouri, ci constituiau „stimulente" pentru a promova interesele firmei P.R.S. în detrimentul R.A.D.E.T..

Prejudiciul provocat firmei R.A.D.E.T., prin acţiunile celor opt inculpaţi a fost recunoscut de un singur inculpat şi anume de inculpatul C.M., care a declarat, în ultimul cuvânt înainte de a se încheia dezbaterile din apel- prima fază procesuală, că această tehnologie a P.R.S., a recondiţionării conductelor vechi, este inferioară procedurii înlocuirii conductelor vechi cu altele noi. Curtea consideră ca fiind deosebit de importantă această declaraţie a inculpatului C.M., deoarece pe întreg parcursul procesului penal (urmărire penală, fond şi apel), inculpaţii şi-au fundamentat apărările pe ideea că tehnologia P.R.S. era ieftină şi oferea soluţii productive.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul D.G., proceda în acelaşi fel şi cu firmele româneşti, în sensul că pentru derularea unor contracte economice, precum şi pentru plata facturilor întocmite de aceste firme, acest inculpat primea mită, în bani şi alte obiecte.

De la SC SC G.S. SRL Bucureşti a primit 300 dolari SUA, două sticle whisky, un aparat foto şi o agendă electronică în valoare de 4.600 lei. În aceeaşi manieră inculpatul D.G. a primit de la SC SC E. SRL Bucureşti 4.500 dolari SUA şi trei sticle de whisky, pentru plata unor facturi întârziate în valoare de mai multe miliarde lei. De la SC R.I. Ltd C. SRL Bucureşti, inculpatul D.G. a primit drept mită, în anul 1999 un autoturism nou, pentru a grăbi plăţile restante către această firmă, iar în anul 2002 a primit două mașini.

Apărările inculpatului D.G. în sensul că banii şi bunurile Primite au reprezentat „cadouri" sunt contrazise de actele din dosar şi de declaraţiile denunţătorilor V.L., V.G., E.V., H.Ş., S.D.C., C.M., V.N., care au afirmat că încheierea contractelor lor şi plata facturilor întocmite de aceste firme se raportau direct la „cadourile" primite de inculpatul D.G.

Aceleaşi probe invocate mai sus, demonstrează participarea incupatului D. şi sub forma sprijinirii şi la comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., rezultând în mod clar câ actele materiale de corupţie au fost comise împreună cu mai multe persoane, pe perioade mari de timp, în mod repetat, după prealabile înţelegeri şi strategii.

În subsidiar, apelantul - inculpat D.G. a solicitat să se constate că pedeapsa, astfel cum a fost individualizată, nu corespunde criteriilor prev. de art. 72 C. pen., faptele sunt vechi, nu mai prezintă nici un fel de rezonanţă antisocială. Datele favorabile invocate de apelant in circumstantiere au fost avute in vedere la stabilirea pedepselor intr-un cuantum redus, executarea urmând sa se facă in condiţii de detenţie, in raport de participatia sa intr-o reţea infracţionala de prejudiciere a firmei pe care o conducea.

5. Primul motiv din apelul inculpatului C.M.R. referitor la necompetenţa primei instanţe după calitatea persoanei, a fost dezbătut anterior.

Prin cel de-al doilea motiv de apel inculpatul C.M. critică hotărârea primei instanţe pe motiv că soluţia de condamnare a sa nu se bazează pe probe.

Descrierea stării de fapt şi analiza probelor s-a făcut mai sus, rezultând câ în perioada iniţială (anul 1998), inculpatul C.M. a ridicat în mod constant o serie de. probleme tehnice, care ar fi condus la nerealizarea contractului dintre P.R.S. şi R.A.D.E.T. La nivelul firmei germane s-a ajuns la concluzia unanimă că singura persoană de la R.A.D.E.T., care poate bloca evoluţia viitoarei relaţii economice ar putea fi inculpatul C.M.. Sunt evidenţiate toate aspectele cu trimitere la probele corespunzătoare, din care se trage concluzia că inculpatul C.M. a „cerut" sponsorizare, cu care partea germană a fost de acord, dar care a fost neplăcut surprinsă de valoarea sponsorizării 7.328 dolari SUA.

Din întregul material probator rezultă că în schimbul sumei pretinse inculpatul C.M. a renunţat la eventualele obiecţiuni de ordin tehnic şi economic care ar fi compromis afacerea P.R.S. în România.

Această sponsorizare a fost pretinsă de inculpatul C.M. în scopul de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, în calitatea sa de director de producţie şi în consecinţă calificarea faptelor sale este aceea de mită.

De altfel, inculpatul recunoaşte „sponsorizarea", însă precizează că aceasta n-ar avea legătură cu obligaţiile sale de serviciu.

Cea de-a doua faptă de corupţie este descrisă la pag. 18 din sentinţa penală, unde sunt indicate şi probele pe care se fundamentează situaţia de fapt. Astfel, la începutul anului 1999, după ce inculpatul F.M. a primit 10.000 DM, în prezenţa inculpatului P.E. de la D.R., „s-au întâlnit cu inculpatul C.V. şi au hotărâri ca 1.000 DM să-i fie dată inculpatului C.M. prin P.V., iar diferenţa de 9.000 DM să fie dată inculpaţilor D.G. şi U.L.". Mita de 1.000 DM a fost primită de inculpatul C.M. de la P.V. lângă sediul Ministerului Transporturilor, la sediul Clubului de bridge “L.”

Este nefondat şi al treilea motiv din apelul inculpatului C.M.R., deoarece este corectă condamnarea acestuia şi pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., rezultând din toate probele de la dosar că acest inculpat a sprijinit grupul infracţional constituit iniţial de inculpaţii P.V., C.V.G. şi F.M., prin neîndeplinirea corectă a sarcinilor de serviciu pentru care a primit mită în două rânduri, faptele respective desfăşurându-se pe o perioadă mare de timp şi în acest mod a asigurat funcţionarea grupului infracţional pe toată perioada.

6. Primul motiv din apelul inculpatului F.I. a fost examinat anterior, împreună cu ale celorlalţi inculpaţi şi s-a demonstrat că Tribunalul Militar Teritorial era competent să soluţioneze prezenta cauză la data pronunţării sentinţei penale nr. 69 din 03 iulie 2006, astfel încât nu vor fi reluate considerentele respective.

Curtea a constatat că este nefondat motivul din apelul inculpatului F.I. prin care solicită achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., pe motiv că fapta nu există. Probele analizate şi evaluate de instanţa de fond demonstrează că iniţierea şi constituirea grupului în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a făcut de inculpaţii C.V.G., P.E.V. şi F.M.; la acest grup a aderat tacit inculpatul F.I., care îl cunoştea pe inculpatul C.V., din anul 1992, deoarece în această perioadă inculpatul F.I. a îndeplinit funcţii de conducere în unităţi din domeniul energiei, iar ofiţerul S.R.I. lucra în departamentul de supraveghere a acestor unităţi.

În anul 1999, prin intermediul inculpatului C.V., l-a cunoscut pe inculpatul F.M. şi cu acest prilej inculpatul F.I. a aflat de afacerile firmei P.R.S. în România. Iniţial inculpatul F.I. a solicitat o funcţie de consilier la firma germană, însă a renunţat, deoarece a fost numit director general în M.I.R. Toate acestea sunt susţinute prin declaraţiile inculpaţilor C.V., F.M., martorului L.L., precum şi prin declaraţiile lui F.M.

În continuare, inculpatul F.I. a promovat interesele firmei P.R.S. în România, încercând un contract cu unitatea din Turceni, dar care nu s-a realizat din lipsa fondurilor, precum şi la SC T. SA (la începutul anului 2001), ajungându-se la negocieri directe cu sucursala din Constanţa unde firma P.R.S. a prezentat preţuri foarte mari raportate la performanţele tehnologiei avansate de firma P.R.S. (a se vedea declaraţjile martorei D.I. - director tehnic la sucursala de la Constanţa). în acelaşi mod a procedat inculpatul F.I. şi la sucursala din Bucureşti unde, s-au exercitat presiuni asupra martorului M.E., pentru realizarea unui contract cu P.R.S. pentru reabilitarea conductelor pentru o anumită porţiune limitată. Aceste fapte sunt menţionate de declaraţiile martorilor M.E., T.S. şi D.C., care au precizat că au fost sunaţi la telefon personal de inculpatul F.I. pentru acceptarea tehnologiei germane, situaţie confirmată şi de F.M., precum şi de martorul R.D.M. (director general SC T. SA - companie naţională). În perioada 2001 - 2002, la solicitarea inculpatului C.V., folosindu-se de funcţia importantă pe care o deţinea în cadrul M.I.R., inculpatul F.I. a intervenit şi i-a cerut inculpatului D.G. să plătească cât mai repede facturile restante ale firmei P.R.S.. Pentru susţinerea intereselor P.R.S. în vederea încheierii unor contracte cu firme româneşti şi în derularea contractelor cu R.A.D.E.T., în perioada 2001 - 2002, inculpatul F.I. a primit în mod nemijlocit de la inculpatul C.V. - drept mită următoarele sume: 2.000 DM - iunie - septembrie 2001; 1.000 euro anterior datei de 05 septembrie 2001 şi 1.000 euro în anul 2002.

Aşadar, din probele aflate la dosarul cauzei rezultă fără niciun dubiu că inculpatul F.I. a aderat tacit, în perioada 2001 - 2002, la grupul infracţional constituit încă din 1998, de către cei trei inculpaţi P.V., C.V.G. şi F.M. şi deci condamnarea sa pentru această infracţiune este temeinică şi legală.

Apelantul inculpat F.I. a mai solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită, pe considerentul că nu ar fi probe suficiente care să demonstreze existenţa acestei fapte.

Curtea reţine că este nefondat şi acest motiv din apelul inculpatului F.I. Curtea consideră că prin probele expuse, analizate şi evaluate în cadrul motivului de apel anterior (privind infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.) s-a făcut dovada comiterii de către inculpatul F.I. a Infracţiunii de luare de mită în formă continuată, acesta primind prin intermediul inculpatului C.V. următoarele sume: - 2.000 DM - primită într-un local public de pe Calea V. din Bucureşti, la masă fiind inculpatul F.I., inculpatul C.V. şi inculpatul F.M.;

- 1.000 euro - primiţi de inculpatul F.I. de la inculpatul C.V. în momentul în care se aflau în autoturismul condus de F.M., în dreapta căruia se afla G.G., această sumă fiind primită pentru încheierea contractului cu T. Bucureşti;

- 1.000 euro a fost primită în anul 2002, tot de la inculpatul C.V., într-un local public unde inculpaţii se întâlniseră cu soţiile, la masă fiind prezent şi F.M., care a observat gestul făcut de inculpatul C.V.

Activitatea inculpatului F.I. .în cadrul grupului infracţional pentru promovarea intereselor P.R.S., urma să se amplifice în anul 2003, pentru când inculpatul F.I. a efectuat demersuri în identificarea de noi surse de finanţare şi chiar reuşise să identifice şi să constituie la nivelul M.I.R. un fond financiar pentru dezvoltarea energetică.

Declaraţiile martorilor menţionaţi mai sus se coroborează cu declaraţiile cetăţenilor germani F.M. şi F., precum şi cu celelalte probe, inclusiv înregistrările audio.

De altfel, inculpatul F.I. recunoaşte că a intervenit la R.A.D.E.T. pentru urgentarea plăţii facturilor emise de P.R.S., însă apreciază eronat ca ar fi făcut-o în virtutea atribuţiilor sale de serviciu iar nu pentru a primi mită.

Curtea a constatat ca fiind nefondat şi ultimul motiv din apelul inculpatului F.I., prin care solicită reindividualizarea pedepsei aplicate, atât sub aspectul reducerii cuantumului, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea disp. art. 81 - 82. C. pen. sau a art. 86¹ C. pen.

Pedepsele aplicate au fost judicios individualizate sub aspectul cuantumului în raport cu datele circumstanţiale favorabile invocate de apelant, însă în raport cu gradul mare de pericol social concret al infracţiunii săvârşite de inculpatul F.I., raportat la conţinutul concret al faptei, respectiv o persoană cu o funcţie importantă în domeniul energetic naţional, nu se justifica suspendarea executării pedepsei aplicate de prima instanţă de judecată.

7 și 8. Curtea a considerat că este nefondat primul motiv din apelul inculpaţilor U.L. şi U.P., deoarece prima instanţă a condamnat-o pe inculpata U.L. pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., având limitele de pedeapsă indicate în acest alineat, fără a schimba. încadrarea juridică a faptei, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii apelate (pag. 43).

Curtea a reţinut că este nefondat cel de-al doilea motiv din apelul inculpatei U.L. în raport cu faptul că, din probele aflate la dosarul cauzei, arătate anterior, rezultă că prin actele sale de promovare a intereselor P.R.S. în detrimentul R.A.D.E.T., pentru care a primit în mod repetat mită, a sprijinit grupul infracţional constituit de inculpaţii P.E.V., C.V.G. şi F.M.

Cel de-al treilea motiv din apelul inculpatei U.L. este nefundat, deoarece hotărârea de condamnare a acestei inculpate este motivată, probele find suficiente în a susţine condamnarea. La filele 18-20 din hotărârea apelată sunt expuse pe larg faptele de corupţie comise de inculpata U.L., concomitent cu analiza probele pe care se întemeiază situaţia de fapt, respectiv, declaraţiile martorului L.L., ale inculpaţilor P.E.V., C.V. şi F.M., precum şi declaraţia lui F.M. Din analiza probele a rezultat că inculpata U.L., în calitate de director comercial al R.A.D.E.T. a pretins şi primit de la funcţionarii P.R.S., în anul 1999 suma de 2.000 DM, prin intermediul inculpatului P., iar în anul 2.000 suma de 2.000 DM, prin intermediul inculpatului C.V. Anterior, în decembrie 1998 a primit un casetofon şi un cuptor cu microunde (valoarea 1.000 DM) de la funcţionarii P.R.S., prin intermediul inculpaţilor C.V. şi F.M.

Inculpata U.L. a recunoscut primirea bunurilor, însă a precizat că acestea erau cadouri pentru sărbătorile de iarnă.

Referitor la suma de 2.000 DM pe care a primit-o de la P.V., inculpata a precizat că reprezintă un împrumut pe care l-ar fi restituit ulterior. Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, ale inculpaţilor precum şi ale persoanelor din conducerea P.R.S., banii şi bunurile primite de inculpata U.L. reprezentau mită şi se încadrau în celelalte cheltuieli (potrivit listei întocmite de P.R.S.) efectuate de P.R.S. pentru a derula contractele cu R.A.D.E.T.

Apărarea inculpatei U.L. cu privire la suma de 2.000 DM pe care a primit-o în primăvara anului 1999 de la P.V. ca şi împrumut, este contrazisă de declaraţiile inculpatului F.M., potrivit cărora inculpatul P.V. a încercat ulterior să-şi recupereze cei 2.000 DM de la firma germană prin inculpatul F.M., care l-a refuzat şi l-a îndrumat să le ceară nemţilor direct banii.

În raport cu aceste considerente, Curtea observă că este nefondat şi cel de-ai patrulea motiv de apel din apelul inculpatei U.L., deoarece s-a demonstrat comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prin aceea că a primit bunurile descrise mai sus şi sumele de bani pentru a facilita dezvoltarea şi derularea contractului benefic pentru P.R.S. în detrimentul intereselor R.A.D.E.T., care prin procedeul de reabilitare a conductelor vechi nu a înregistrat rezultate pozitive, însă a intrat în imposibilitate de plată, cu efecte contra productive asupra activităţii de bază.

Este fără relevanţă infracţională, faptul ca inculpata nu avea, conform fişei postului, atribuţii cu privire la plăţile care se făceau în derularea contractelor cu firma germană sau faptul că nu a semnat niciun contract, singurii semnatari ai contractelor cu firma germană fiind directorul economic şi directorul general.

Curtea a considerat ca fiind nefondat si motivul de apel invocat de inculpatul U.P., prin care solicită achitarea, întrucât nu ar exista probe care să-l incrimineze. Inculpatul a fost complice la primirea de către soţia sa inculpata U.L. la primirea sumelor de 2.000 DM de la inculpatul Pelengica primăvara anului 1999) şi de 2.000 DM de la inculpatul C.V. (vara anului 2000), situaţie susţinută de inculpatul P.E.V., inculpatul C.V. şi martorul L.L.

De altfel, inculpatul U.P. a recunoscut faptele la urmărirea penală, însă ulterior a retractat-o numai pe cea de-a doua, iar cu privire la prima faptă, a susţinut în continuare că ar fi fost un împrumut. S-a demonstrat în considerentele de mai sus că nu este vorba un împrumut, întrucât inculpatul P.V. a încercat recuperarea sumei de la reprezentaţii P.R.S., prin intermediul inculpatului F.M.

9. Curtea a observat că apelul inculpatului P.E.V. este fondat numai în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si pentru infr.de trafic de influentă prev.de art. 257 alin. (1), cu aplic.art. 41alin. (2) C. pen., în sensul că răspunderea penală a fost înlăturată prin prescripţie.

Astfel, potrivit art. 124 rap. la art. 122 C. pen., cu referire la art. 255 alin. (1) C. pen. (care prevede o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani închisoare), termenul prescripţiei speciale de 7 ani şi 6 luni a fost depăşit la 01 octombrie 2007, în raport cu faptul că inculpatul P.E.V. a fost înlăturat din activitatea infracţionala în martie 2000. De asemenea, cu referire la art. 257alin. (1) C.pen (care prevede o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare),termenul prescripţiei speciale de 12 ani a fost depăşit la 1 aprilie 2012, în raport cu faptul că inculpatul P.E.V. a fost înlăturat din activitatea infracţionala în martie 2000.

Curtea a încetat procesul penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât a intervenit prescripţia pentru cele 2 infracţiuni.

Apelantul - inculpat P.E.V. a criticat sentinţa primei instanţe, în primul rând prin faptul că urmărirea penală ar fi fost efectuată de procurorul D.N.A. cu încălcarea principiilor legalităţii incriminării (art. 2 C. pen.), neretroactivităţii legii penale (art. 11 C. pen.) şi legalităţii procesului penal (art. 2 alin. (1) C. proc. pen.), deoarece activitatea infracţională a inculpatului P.E.V. s-a desfăşurat în anii 1998 - 1999, fiind exclus din afacere în martie 2000, deci înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 43/2002.

Acest motiv de apel este nefundat, deoarece inculpatul P.E.V. a săvârşit mai multe infracţiuni în timp şi loc diferite, după o prealabilă înţelegere cu ceilalţi inculpaţi, caz de conexitate (prev. de art. 34 lit. b) C. proc. pen.) şi deci nu se poate angaja pentru el în mod separat, răspunderea penală, în condiţiile în care s-a reţinut în sarcina sa şi infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.). Din actele şi lucrările dosarului rezultă că acest grup infracţional a fost constituit din anul 1998, de către inculpaţii P.E.V., C.V. şi F.M., scopul acestui grup infracţional, fiind acela de a promova interesele P.R.S. în România prin fapte de corupţie.

Curtea a apreciat că este legală efectuarea urmăririi penale de către un procuror militar D.N.A., deoarece s-a demonstrat anterior că inculpatul C.V. a comis faptele în legătură cu sarcinile sale de serviciu.

Inculpatul P.E.V. a invocat nerespectarea dreptului la apărare în faza de urmărire penală, prin aceea că, deşi i s-a adus la cunoştinţă, că s-a început urmărirea penală împotriva lui şi pentru infracţiunile prev. de art. 26 rap. la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., cu privire la aceste două fapte nu s-au fi efectuat urmărirea penală. Curtea a apreciat că s-a efectuat urmărirea penală, în mod legal, cu respectarea dreptului la apărare, administrându-se probe pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului P.E.V.. Astfel, din declaraţiile inculpaţilor C.V. şi F.M. rezultă că, la începutul anului 1998, la iniţiativa inculpatului P.E.V., cei trei inculpaţi hotărăsc să promoveze tehnologia P.R.S. privind reabilitarea conductelor subterane, la R.A.D.E.T. Inculpatul P.E.V. este persoana care i-a, comunicat lui F. că se poate realiza un contract între P.R.S. şi R.A.D.E.T. La data de 09 iulie 1998, inculpatul P.E.V. s-a deplasat la sediul R.A.D.E.T. împreună cu F.M.F. şi D.R., unde s-a semnat contractul pentru porţiunea de probă. Pe parcursul executării lucrărilor pe porţiunea de probă, inculpatul P.E.V. l-a chemat, pe şantier, pe inculpatul F.M. la o discuţie F., prilej cu care F. i-a dat lui F.M. suma de 10.000 DM, sumă care a fost împărţită la domiciliul inculpatului C.V., astfel: P.E.V. a primit 4.000 DM, F.M. 2.000 DM şi C.V. 2.000 DM, cei trei au stabilit de comun acord ca de 2.000 DM să fie cumpărare cadouri pentru D. şi U.

În acest fel s-a pus bazele grupului infracţional, potrivit probelor, administrate la urmărirea penală, la cercetarea judecătorească şi în apel.

Inculpatul P.E.V. a solicitat achitarea pentru infracţiunea de trafic de influenţă (art. 10 lit. a) C. proc. pen.) arătând că declaraţiile martorului L.L. sunt neadevărate şi în contradicţie cu declaraţiile cetăţenilor germani, reprezentanţi ai P.R.S. Curtea a constatat că apărările inculpatului P.E.V. sunt în contradicţie cu probele din dosar, deoarece reprezentanţii P.R.S., prin declaraţiile lor au confirmat depoziţia martorului L.L. Astfel, domnul G., în declaraţia dată în faţa autorităţilor judiciare germane menţionează (fila 405 vol. 1 Apel): „După ce mi-am început activitatea la P.R.S. domnul F.M. mi-a înmânat o listă cu plăţile, pe care acesta şi domnul D., le-au efectuat pentru românii M.F., C. şi P." În acelaşi sens, domnul F. menţionase în declaraţia dată în faţa organelor judiciare germane (fila 431 - 432 vol. 1 apel) : „Prima discuţie la firma R.A.D.E.T. am avut-o împreună cu domnul Pelengica." „Multă vreme după aceea nu s-a întâmplat nimic şi într-o zi a sunat domnul Pelengica şi mi-a spus că ar avea un contact la firma R.A.D.E.T." "Cum s-a obţinut acest contract nu cunosc. L-am cunoscut pe domnul C. pentru prima dată probabil în decembrie 1998. Retrospectiv pornesc de la ideea că domnul F. nu avea relaţiile necesare ca să negocieze direct cu firma R.A.D.E.T. Aici a intrat în joc domnul C. Din cunoştinţele mele domnul C. lucra la securitatea statului. Avea în sarcină firma R.A.D.E.T. şi uzinele de apă din Bucureşti."

Şi inculpatul C. a declarat că inculpatul F. şi inculpatul Pelengica i-au cerut să facă „lobbi" la R.A.D.E.T. în favoarea P.R.S.

Prima instanţă a concluzionat corect că prima faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă (art. 257 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.), iar celelalte două infracţiuni de complicitate la dare şi la luare de mită (art. 26 rap. la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv 26 C. pen. rap. la art. 245 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.).

Prima instanţă a reţinut, de asemenea, în sarcina inculpatului P.E.V. şi infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.) deoarece, aşa cum s-a demonstrat mai sus, acest inculpat a iniţiat împreună cu inculpaţii F.M. şi C.V. constituirea grupului infracţional pentru susţinerea grupului P.R.S. - Germania, în raporturile contractuale cu R.A.D.E.T. - Bucureşti şi alte firme româneşti.

Infracţiunile de complicitate la dare de mită şi asociere pentru săvârşire de infracţiuni sunt susţinute de probe, astfel încât apărările inculpatului P.E.V. că lipseşte urmărirea penală şi cercetarea judecătorească sunt formulate fără un suport probator.

De altfel, inculpatul P.E.V. a recunoscut faptele expuse mai sus, respectiv primirea sumei de 1.000 DM de la inculpatul C.V. pe care i-a predat-o inculpatului C.R.M., cotă parte din suma de 10.000 DM, primită de la F.M., însă califica aceste sume de bani ca fiind prime oferite de firma germană. In sprijinul aceleiaşi atitudini de recunoaştere parţială, inculpatul P.E.V. conchide că el este acela care i-a relatat lui R.D. că o parte din sumele oferite persoanelor din conducerea R.A.D.E.T. au fost reţinute de F.M. sau C.V., ceea ce reprezintă în opinia Curţii o recunoaştere completă a faptelor reţinute mai sus, evident cu o calificare eronată „de prime". Consecinţa acestor fapte a fost aceea ca inculpatul P.E.V. a fost exclus din activitatea infracţionala, în martie 2000.

Pentru infracţiunea la complicitate la luare de mită, referitor la predarea sumei de 1.000 DM către inculpatul C.M., inculpatul P.E.V. a cerut achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia de a-l mitui. Această sumă reprezintă mită, inculpatul P.E.V. cunoscând valoarea sumei (1.000 DM), provenienţa şi destinaţia, precum şi scopul, respectiv renunţarea de către inculpatul C.M. a obiecţiunilor ridicate de acesta la contractul dintre P.R.S. şi R.A.D.E.T.

Referitor la suma de 2.000 DM, oferită de inculpatul P.E.V. soţilor U.L. şi U.P., despre care se susţine că ar reprezenta un împrumut, Curtea a constatat că din probele administrate la urmărirea penală, la prima instanţă şi în apel s-a evidenţiat împrejurarea că şi această sumă reprezintă mită, deoarece aceasta a fost intenţia celor implicaţi direct în pretinderea, primirea şi predarea acesteia. Demersurile întreprinse de inculpatul P.E.V. de a recupera această sumă de la reprezentanţii P.R.S., prin intermediul inculpatului F.M. demonstrează că suma de 2.000 DM nu reprezintă un împrumut, ci suma oferită drept mită.

10. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie D.N.A., astfel cum a fost modificat si extins, are ca motive:

- prima instanţă a greşit schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul C.V.G., din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002 în infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002;

- reţinerea disp. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în cazul inculpaţilor C.V.G. şi F.M., în raport cu infracţiunile de dare de mită, săvârşite în formă continuată.

- prima instanţă a efectuat o operaţiune greşită de individualizare a executării pedepselor aplicate inculpaţilor C.M.R., U.L. şi U.P., pedepse ce trebuiau sporite si executate tot în regim de detenţie, întrucât au comis împreună cu ceilalţi inculpaţi fapte de corupţie, contribuind la efectele păgubitoare pentru R.A.D.E.T.

Primul motiv de apel D.N.A. este fondat, deoarece activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul. C.V.G. se circumscrie art. 254 alin. (1) C. pen., ultima teză, în raport cu faptul că acesta a primit sumele de bani, care au format obiectul material al infracţiunii, în scopul de a face acte contrare îndatoririlor de serviciu. In sensul acesta, Curtea a constatat că inculpatul C.V.G., activa în S.R.I., în domeniul serviciilor economice a sectorului energetic şi avea ca obligaţie supravegherea informativă a activităţilor economico -financiare, din punct de vedere al siguranţei naţionale.

Unul din aspectele principale ale siguranţei naţionale îl reprezintă, potrivit art. 1 din Legea privind siguranţa naţională a României, legalitatea, şi în consecinţă şi aceasta intra în sfera de interes operativ a activităţii inculpatului C.V.G.

Din fişa postului inculpatului C.V.G., rezultă, printre atribuţiile generale, şi acelea privind îndeplinirea întocmai a îndatoririlor de decurg din calitatea de ofiţer şi din misiunile încredinţate, cu loaialitate şi corectitudine faţă de instituţia din care face parte. De asemenea, Legea nr. 78/2000 instituie obligaţia celor care exercită o funcţie publică, de a-şi îndeplini îndatoririle ce le revin cu respectarea strică a legilor şi normelor de conduită profesională, fără să se folosească de atribuţiile primite pentru a dobândi bani, bunuri sau alte foloase materiale.

Contrar tuturor acestor atribuţii şi obligaţii, inculpatul C.V.G. a iniţiat grupul infracţional împreună cu F.M. şi P.E.V., a creat circuite relaţionale în cadrul P.R.S., R.A.D.E.T. şi M.I.R., în scopul cointeresării materiale şi promovării intereselor nelegitime ale firmei germane.

Toate acestea sunt acte contra îndatoririlor de serviciu şi în consecinţă, activitatea desfăşurată de inculpatul C.V.G. se circumscrie art. 254 C. pen. şi nu art. 257 C. pen., cum greşit a reţinut prima instanţă.

Şi al doilea motiv de apel al Parchetului este fondat. Infracţiunile de dare de mită săvârşite în formă continuată, astfel cum s-a arătat, s-au comis în raport cu una dintre persoanele prevăzute de textul de lege menţionat, respectiv inc. D.G., persoana cu atribuţii de control in R.A.D.E.T., motiv pentru care se impune reţinerea corectă a încadrării juridice, prin schimbarea acesteia.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.

În ceea ce priveşte, individualizarea pedepselor, s-a arătat ca parchetul nu a mai solicitat, ca în prima faza procesuală, majorarea pedepselor fata de toţi inculpaţii, ci doar fata de inculpaţii C.M.R., U.L. şi U.P.

În raport cu acest considerent, pentru a se aplica grupului infracţional pedepse proporţionale, faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen, Curtea a apreciat ca nu se justifică, în acest moment, majorarea si schimbarea modalităţii de executare a pedepselor aplicate fată de inculpaţii C.M.R., U.L. şi U.P.

Astfel, pentru inculpaţii U.L., U.P. şi C.R.M., Curtea a avut în vedere situaţia socio-familială a acestora (soţii U. - un copil decedat cu supradozaj, iar soţia inc.C.R.M. decedată în perioada arestării preventive), participaţia mai mica a acestora fata de ceilalţi inculpaţi, precum şi timpul scurs de la data comiterii infracţiunilor.

Împotriva acestei decizii au declarat în termenul legal recursuri Parchetul de pe lângă înaLta Curte de Casaţie şi Justiţie precum şi inculpaţii D.G.I., P.E.V., C.V.G., F.M., U.L., F.I., U.P. şi C.M.R., citicând hotărârea curţii de apel pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În recursul declarat în scris, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. (filele 6-26 vol. I dosarul de recurs al Înaltei Curţi ) a criticat ambele hotărâri pronunţate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor C.M.R., U.L. şi U.P., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivului de apel se arată că hotărârile pronunţate sunt netemeinice sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor C.M.R., U.L. şi U.P. în ceea ce priveşte modalitatea de executare stabilită de instanţe.

Parchetul susţine că după cum se poate observa, pedepsele aplicate inculpaţilor astfel cum au fost individualizate, nu satisfac cerinţele unei juste individualizări, avându-se în vedere că faptele stabilite în sarcina cestora prezintă un grad de pericol social sporit, atât prin împrejurările în care au fost săvârşite, cât şi din datele lor personale.

Or, în sensul dispoziţiilor art. 72 C. pen., la stabilirea sancţiunilor penale, instanţele de judecată sunt obligate să ţină seama nu numai de datele personale ale inculpaţilor, dar şi de gradul de pericol social concret al faptelor stabilite în sarcina acestora, de împrejurările săvârşirii faptelor respective, precum şi de orice element ce ar atenua sau agrava răspunderea penală, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.

Inculpaţii, într-adevăr se află la primul conflict cu legea penală, dar trebuie observat că în concret activitatea infracţională desfăşurată de aceştia prezintă un pericol social deosebit, dacă se are în vedere, în primul rând, că prin săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către aceştia este în mod evident afectat grav prestigiul unei instituţii şi al unei activităţi exercitate cu autoritatea de stat.

De altfel, analizând pedepsele aplicate inculpaţilor, prin prisma criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. se poate observa că acestea nu reflectă gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de inculpaţi. Mai mult, instanţa de fond omite să facă o examinare, atât a felului în care s-au realizat concret faptele incriminate, cât şi a situaţiilor, stărilor sau împrejurărilor care, deşi plasate în afara conţinutului infracţiunilor, sunt totuşi de natură să le particularizeze, să Ie impună un anumit grad de pericol social.

Relevantă în acest sens este modalitatea în care au fost concepute şi săvârşite faptele de inculpaţi şi anume uzând de calitatea de directori pe care o aveau în cadrul instituţiei în care îşi desfăşurau activitatea, care i-a „ajutat" în comiterea infracţiunilor, dat fiind faptul că numai în această calitate le incumbau îndatoririle respective.

Or, în contextul recrudenscenţei infracţiunilor de corupţie, aplicarea unor pedepsei care oricum reprezintă minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., unor funcţionari care au folosit, în interes propriu, în scopul obnţinerii de venituri ilegale, atribuţiile de conducere şi control ce le-au fost delegat pentru buna funcţionare a societăţii, ar putea constitui 6 încurajare pentru încălcarea drepturilor cetăţeanului, în mod constant şi cu multă uşurinţă în viitor, de către persoane care exercită funcţii similare.

Aceste aspecte, din care rezultă gravitatea faptelor săvârşite de inculpaţi, la care se adaugă consecinţele grave pe care le au pentru prestigiul şi credibilitatea instituţiilor din care fac parte unii dintre inculpaţi, impun considerarea cu exigenţă a unor asemenea fapte şi creează în acelaşi timp instanţei posibilitatea pentru o justă individualizare a pedepselor.

Tocmai aceste aspecte, nu au fost avute în vedere, când s-a stabilit ca modalitate de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor C.M.R., U.L. şi U.P., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

De asemenea, în hotărârea pronunţată nu au fost arătate temeiurile concrete din care a rezultat că pe viitor inculpaţii C.M.R., U.L. şi U.P. vor acea o condutiă bună, chiar şi fără executarea pedepsei.

Nu se va ajunge la această concluzie dacă se reţin doar anumite circumstanţe personale ale inculpaţilor, deoarece aceste împrejurări nu sunt suficiente pentru a demonstra că, în viitor, aceştia vor avea o comportare bună, în condiţiile în care aceştia au avut o atitudine nesinceră în faţa organelor judiciare şi au încercat prin orice mijloace să evite tragerea la răspundere penală pentru faptele săvârşite.

Deci, pentru corecta aplicare a dispoziţiilor privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este necesar să se examineze toate evenimentele obiective şi subiective, în funcţie de care trebuie să se facă aprecierea că pe viitor condamnaţii vor avea o comportare bună chiar fără executarea pedepsei.

Omisiunea de a cerceta astfel de elemente, chiar şi aprecierea lor eronată, pot duce la lăsarea în libertate a unor persoane periculoase, care nefiind suspuse unor măsuri efective de reeducare, nu numai că nu se vor îndrepta, ci vor putea comite noi infracţiuni.

Ca atare, pentru a se putea pronunţa suspendarea executării pedespei sub supraveghere, instanţa de fond trebuia să ţină seama, atât de gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpaţii C.M.R. - director tehnic al R.A.D.E.T. Bucureşti, U.L. - director comercial al R.A.D.E.T. Bucureşti şi U.P., pe care le-am analizat mai sus, cât şi de perseverenţa infracţională a acestora, având în vedere că au fost trimişi în judecată nu numai pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, ci şi pentru alte fapte care atrag incidenţa legii penale.

Însă, din analiza acestor împrejurări nu se poate trage concluzia că inculpaţii au comis faptele din cauza unui concurs de împrejurări nedorite, astfel că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere să apară ca legitimă.

Aceasta în condiţiile în care infracţiunea de luare de mită se săvârşeşte numai cu intenţie directă, deoarece făptuitorul îşi dă seama în momentul săvârşirii faptei că banii sau foloasele pe care le pretinde sau le primeşte sau care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu se i se cuvin şi cu toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească ori să le accepte sau să nu respingă promisiunea ce i s-a făcut.

Procurorul a considerat că este evident că în acelaşi timp făptuitorul are reprezentarea stării de pericol care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu, urmare pe care o doreşte.

Ca atare, în această situaţie hotărârile pronunţate în cauză apar ca neîntemeiate, deoarece instanţele, pentru a suspenda executarea pedepselor sub supraveghere în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C.M.R., U.L. şi U.P., au pus accent numai pe anumite circumstanţe personale care nu au nicio relevanţă şi nu sunt de natură să determine o asemenea soluţie, făcând abstracţie de importanţa deosebită a valorilor sociale (relaţii de serviciu sau în legătură cu acestea), grav afectate prin primirea de către inculpaţi de bunuri şi servicii necuventie în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a face un act contrar privitor la îndatoririle de serviciu.

Totodată, nu s-au analizat în mod serios dispoziţiile art. 86¹ alin. (1) lit. c) şi alin. (1) final C. pen., în condiţiile în care, în hotărârile pronunţate nu sunt indicate probele şi nici temeiurile care ar fi creat instanţelor convingerea că pentru reeducarea inculpaţilor C.M.R., U.L. şi U.P., executarea efectivă a pedepsei nu este necesară.

S-a mai arătat că raportat la gravitatea faptei şi la persoana celor trei inculpaţi, instanţa de fond a dispus în mod greşit suspendarea executării pedepselor sub supraveghere aplicate inculpaţilor, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.

Mai mult, aspectele analizate mai sus determină concluzia că reeducarea inculpaţilor şi apărarea societăţii prin descurajarea săvârşirii unor fapte atât de grave, de către alte persoane, se poate realiza numai prin executarea efectivă a-pedepsei.

Totodată, faţă de calitatea deţinută de inculpaţii C.M.R. şi U.L. (directori în cadrul R.A.D.E.T. ), solicită a se face aplicarea dispoziţiilor art. 65-64 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi pronunţarea unei hotărâri temeinice pentru motivul arătat.

Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, menţionând că recursul vizează un singur aspect şi anume greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor C.M.R., U.L. şi U.P., invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. Apreciază că hotărârea instanţei de apel este netemeinică sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor C.M.R., U.L. şi U.P. în ceea ce priveşte modalitatea de executare, apreciază că în raport cu gravitatea faptelor, cu multitudinea acestora şi cu modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor, se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie pentru inculpaţii anterior menţionaţi.

Susţine că instanţa de apel nu motivează de ce apreciază că scopul educativ al pedepsei ar putea fi realizat şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, faţă de calităţile pe care le aveau inculpatul C.M.R. şi inculpata U.L. şi anume de persoane cu funcţii de conducere într-o instituţie de interes public. Apreciază că faptele acestora sunt deosebit de periculoase şi pentru a se putea îndeplini scopul pedepsei, aşa cum este el prevăzut de art. 52 C. pen., se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie.

Solicită să fie avute în vedere motivele scrise care au fost depuse la dosar. Raportat la calitatea deţinută de inculpaţii C.M.R. şi U.L., respectiv aceea de directori în cadrul R.A.D.E.T., urmează să se aprecieze cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen. în ceea ce-i priveşte, în situaţia în care pedeapsa este de 2 ani sau mai mare şi în concluzie pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate şi pronunţarea unei hotărâri temeinice, având în vedere motivul de recurs invocat.

În motivele scrise depuse la dosar, (filele 61- 88 vol. 1, dosarul de recurs al Înaltei Curţi) recurentul inculpat F.I. prin apărătorul său ales a criticat decizia instanţei de apel sub mai multe cazuri de casare respectiv prev de art. 385⁹ pct. 9, 10, 12, 14, 17, 17 2 şi 18 C. proc. pen. astfel:

Decizia instanţei de apel este nemotivată, necuprinzând în totalitate motivele pe care se întemeiază soluţia, ceea ce face incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare în condiţiile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. c) din acelaşi cod.

Pe linia cercetării temeiniciei hotărârii recurate, instanţa de recurs arre sarcina de a verifica dacă faptele şi împrejurările reţinute prin hotărârea atacată reprezintă adevărul material, complet şi cert întemeiat. Apărarea a invocat dispoziţiile art. 356 C. proc. pen. sub aspectul dublei perspective a motivării, în fapt, descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale şi civile şi în drept, încadrarea juridică, respectiv expunerea în care legea este interpretată de judecători şi comparată cu starea de fapt, concluzia finală, dacă şi în ce măsură faptele reţinute întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor cuprinse în actul de sesjzare. Deşi, în speţă a mai fost pronunţată o hotărâre în apel, casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tot pe acelaşi motiv, după reluarea judecăţii, instanţa de apel nu a răspuns în totalitate criticilor formulate de inculpat prin motivele de apel şi în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei înainte de pronunţare în primul ciclu procesual.

S-a arătat că instanţa de apel s-a mulţumit a descrie scurt aceeaşi situaţie de fapt, fără a motiva care este raţiunea reţinerii drept relevante doar a declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, neînlăturând în niciun mod argumentele prezentate de acesta şi care conduceau, dacă nu la nevinovăţia sa, cel puţin învederau existenţa unui mare dubiu în ceea ce priveşte comiterea faptelor în modalitatea descrisă de procuror.

De asemenea, instanţa de apel nu a arătat care sunt probele concrete din care să rezulte primirea de către acesta de la inculpatul C.V. a sumelor de 2.000 euro şi 2.000 DM, deşi el a învederat acesteia inconsistenţa acuzaţiei formulate, argumentând lipsa oricăror dovezi în sensul celor susţinute prin rechizitoriul parchetului, coroborat cu situaţia de fapt ce ar fi trebuit reţinută în urma probelor administrate nemijlocit de către instanţa de apel.

A doua critică a recursului constă în faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii sale formulată oral în faţa sa şi apoi, detaliat, în concluziile scrise depuse la dosar (lit. b), pag. 13 ) prin care a solicitat invalidarea probelor obţinute cu încălcarea nepermisă şi flagrantă a principiului loialităţii în obţinerea mijloacelor de probă, având în vedere modul în care au fost obţinute în faza de urmărire penală autodenunţurile inculpaţilor F.M. şi C.V., aspect rezultat din declaraţiile acestora date nemijlocit în faţa instanţei de fond care se coroborează şi cu declaraţia dată în acelaşi stadiu procesual de martora F.V.

De asemenea, instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la motivele de apel dezvoltate în scris şi depuse la dosar în primul ciclu procesual privind greşita încadrare a infracţiunii de luare de mită în dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen., precum şi în ceea ce priveşte solicitarea în subsidiar de schimbare a încadrării juridice a acesteia în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 256 C. pen. în cuprinsul deciziei recurate, curtea de apel nu a analizat aceste motive de apel, în motivarea hotărârii făcând referire doar la existenţa infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) Cod penar şi a infracţiunii de luare de mită în formă continuată fără a preciza cu exactitate încadrarea juridică a acesteia din urmă, precum şi cu privire la critica adusă de inculpat referitor la calculul şi modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate.

Deşi, o primă hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost casată cu trimitere spre rejudecare pentru motivele vizând nemotivarea şi nepronunţarea asupra unor cereri formulate de inculpaţi, în decizia prezentă atacată se evidenţiază aceleaşi deficienţe, indicaţiile instanţelor de control judiciar nefiind astfel respectate.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, inculpatul F.I., prin apărător a arătat că în mod greşit instanţele au dispus condamnarea sa pentru cele două infracţiuni reţinute în rechizitoriul P.N.A., deşi, din probatoriul * administrat nu a rezultat existenţa lor, nu au existat dovezi de vinovăţie împotriva sa, instanţele de fond şi apel neanalizând apărările formulate de acesta pe parcursul procesului penal, mărginindu-se a reproduce pasaje întregi din rechizitoriu, fără a combate în vreun fel susţinerile sale - şi fără o analiză detaliată a tuturor probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi nemijlocit în faza de judecată.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond l-a condamnat sub aspectul comiterii infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., în cauză impunându-se achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., această faptă neexistând.

S-a arătat că din rechizitoriu Parchetului nu se desprinde vreo activitate infracţională desfăşurată de acesta în sensul asocierii cu mai mult persoane în vederea săvârşirii de infracţiuni. De altfel, procurorul de şedinţă de la Tribunalul Militar Teritorial, în concluziile scrise depuse cu ocazia soluţionării cauzei în fond a solicitat condamnarea doar a celorlalţi inculpaţi pentru săvârşirea acestei infracţiuni, arătând că a existat o „asociere formată din învinuiţii cu funcţii de conducere la P.R.S. şi inculpaţii C.V., F.M. şi P.E., asociere la care au aderat inculpaţii D., U. şi C. prin menţinerea tacită a legăturilor de intermediere efectuată de grupul arătat.

Inculpatul prin apărător a invocat doctrină şi jurisprudenţă referitoare la elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen.

Se consideră că şi motivarea instanţei de apel privind existenţa infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen. este străină cauzei, instanţa analizând fapta comisă prin referire la un „un grup organizat" la care ar fi „aderat", o astfel de modalitate normativă nefiind descrisă în textul incriminator.

O altă critică formulată de inculpat se referă la faptul că în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., din probatoriul administrat în cauză nerezultând comiterea acesteia, sens în care se impunea de asemenea achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Inculpatul a făcut referire la faptul că începând cu luna februarie 2001 a fost numit în calitate de director al D.G.E. din cadrul M.I.R., atribuţiile sale de serviciu fiind cuprinse în fişa postului anexată la dosar.

Potrivit acesteia, atribuţiile sale de serviciu sunt, în general, atribuţii de coordonare a activităţii direcţiei, a serviciilor ce privesc elaborarea politicii energetice a ţării, a strategiilor de ramură, a măsurilor de reformă din domeniul de activitate pentru dezvoltarea acestuia şi integrarea în Uniunea Europeană, sub aspectul controlului, acesta rezumându-se la „activitatea directorului general adjunct şi a şefului de serviciu din subordine".

Cu privire la unităţile energetice aflate în subordinea M.I.R., o eventuală atribuţie de coordonare a acestora îi putea reveni doar pe baza unui ordin special al ministrului, aşa cum îl reprezintă Ordinul nr. 204 din 25 iunie 2001 (depus, de asemen, în copie) potrivit căruia a fost împuternicit ca, în numele acestuia să exercite „coordonarea directă a activităţii SC T. SA", sens în care îi revenea obligaţia de „a lua măsurile necesare pentru redresarea economico-financiară a acestei companii", de a „informa săptămânal conducerea ministrului asupra măsurilor luate" şi de a prezenta un „raport lunar în colegiul ministerului".

Inculpatul a apreciat că nu avea atribuţii de control în sensul celor din Decizia penală nr. 67/1999 a C.S.J., citată de reprezentantul Parchetului în concluziile scrise depuse la instanţa de fond şi reţinută ca atare şi de instanţa de apel în primul ciclu procesual, respectiv că „atribuţiile de coordonare din fişa postului ar presupune examinarea sau analiza periodică a unei situaţii sau activităţi pentru a cunoaşte evoluţia ei şi posibilitatea de a dispune măsuri corespunzătoare de remediere a aspectelor negative constatate, aceste activităţi fiind activităţi specifice direcţiei specializate de control organizată în cadrul Ministerului Industriei şi Resurselor.

Anterior Ordinului nr. 204 din 25 iunie 2001 menţionat mai sus - a fost numit (în luna aprilie 2001 ) şi în calitate de şef al grupei de energie din cadrul Consiliului de Cooperare Economică Româno-Germane, preşedinţia acestui organism fiind asigurată de conducerea M.I.R. şi respectiv a M.F.E.T., consiliu care, aşa cum a rezultat din „Nota privind stadiul îndeplinirii acţiunilor de cooperare pe relaţia Germania" întocmită de ministrul D.l.P. şi-a reluat activitatea în luna iulie 2001, după vizita la Berlin a Primului Ministru A.N., din delegaţie făcând parte şi inculpatul.

În calitatea pe care o avea în cadrul acestui organism şi nu în calitate de director în M.I.R. şi în scopul dezvoltării relaţiilor de cooperare bilaterială în domeniul energiei, avea obligaţia de a face demersurile pentru implicarea firmelor germane în procesul de modernizare şi retehnologizare a producţiei de energie din ţara noastră, ulterior la 21 noiembrie 2002 semnându-se la Berlin şi un Memorandum de înţelegere pentru proiecte din domeniul energetic.

De altfel, în vederea îndeplinirii acţiunilor de cooperare pe relaţia Germania, M.I.R., prin ministru personal sau prin alţi şefi de direcţii generale, a iniţiat mai multe întâlniri cu unităţile din subordinea sa, la dosarul cauzei existând în acest sens, depuse în chiar faza de urmărire penală, mai multe adrese semnate de C.I. (director general la D.G.C.I.) şi secretar de stat M.B. (adresele din data de 27 iunie 2001, 10 iunie 2002, 28 iunie 2002, 26 septembrie 2002, 11 noiembrie 2002), întâlniri ce aveau ca obiect tocmai evaluarea acţiunilor din cadrul Consiliului de Cooperare Economică Româno-Germană.

În acest context şi conform liniilor trasate de Guvernul României a solicitat unor societăţi printre care şi Termoelectica Bucureşti (de la aceasta, cu atât mai mult cu cât fusese numit prin ordin să-i coordonez activitatea, informaţii asupra stadiului unor proiecte de retehnologizare, printre acestea numărându-se şi cele desfăşurate prin intermediul firmei germane P.R.S.

Inculpatul a arătat că această activitate de informare înscrisă perfect în cadrul legal al atribuţiilor ce-i reveneau a fost răstălmăcită şi interpretată de organele de urmărire penală şi de către instanţă ca fiind una de „intervenţie", de „presiune" asupra conducerii acestei unităţi în scopul deturnării sale fireşti şi pentru a da o conotatie penală, pentru a justifica pretinsele fapte de corupţie ce ar fi fost săvârşite de către acesta.

Din probele administrate în faza cercetării judecătoreşti şi din chiar unele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat în mod indubitabil că activitatea de informare a sa la SC T. SRL Bucureşti nu a depăşit cu nimic cadrul legal şi oficial, eu nelăsând niciun moment impresia că aş fi fost direct şi personal interesat în închierea sau derularea contractelor cu firma germană P.R.S. (elocvente în acest sens sunt declaraţiile martorului D.C. şi chiar a martorului M.E. din faza cercetării judecătoreşti, acesta din urmă arătând că în convorbirile telefonice purtate, intervenţia sa s-ar fi rezumat în final la expresia „acum că aţi terminat contractul, trebuie să şi plătiţi", solicitare firească în contextul sus-mentionat).

Chiar martorul M.E., fiind întrebat în mod expres la instanţă a precizat că nu a sesizat că aş fi avut vreun interes personal prin intervenţiile sale, ci ca director în M.I.R., creând că eram „interesat în promovarea unor situaţii noi". De unde atunci această presiune a sa reţinută de organele judiciare care să o conotatie penală exercitării fireşti a unor atribuţii de serviciu ?

S-a mai susţinut existenta din partea sa a acestor intervenţii la T. Bucureşti şi prin trimitere la depoziţiile martorilor M.l. - director economic, D.C. - director tehnic şi T.S. - inginer şef - care ar susţine şi ei o astfel de implicare.

Motivarea instanţei este însă argumentată doar pe baza celor declarate de aceştia în faza de urmărire penală, la instanţă declaraţiile lor căpătând o altă nuanţă când au fost întrebaţi expres cu privire la acest aspect.

Astfel, martorul T.S. a arătat că a aflat de dosar din „discuţii ulterioare" că ar fi intervenit la directroul M., iar martora M.l. a precizat că directorul M. a fost el care i-a spus că despre lucrarea existentă şi contractată între Electrocentrale şi firma P.R.S. se interesa domnul director general din M.I.R." ea, neavând nicioadată discuţii personale cu inculpatul în acest sens. în ceea ce priveşte gradul de rudenie dintre inculpat şi inculpatul F.M., ce a suscitat interes deosebit şi care a declanşat practic acest proces, această martoră a arătat că nu i-a spus F.M. că ar fi rudă cu inculpatul ci că „a făcut o analogie între numele celor doi în sensul sus-arătat".

În sfârşit, martorul D.C. a arătat, de asemenea, că a aflat despre interesul său pentru contractul cu P.R.S., tot de la directorul M., a vorbit personal cu inculpatul de mai multe ori, însă nu poate spune exact dacă a vorbit vreodată despre acest contract.

Acestea sunt declaraţiile martorilor sus-amintiţi date în faţa instanţei de judecată, însă aceste declaraţii nu au fost analizate în niciun mod de cele două instanţe care reţin doar conţinutul celor declarate în faţa procurorului, fără a motiva de ce fac această alegere, câtă vreme martorii audiaţi, în esenţă şi-au menţinut declaraţiile date iniţial făcând însă unele precizări care schimbă în totalitate contextul şi natura implicării sale în activitatea societăţii din care făceau parte. Niciunul dintre aceşti martori şi nici M., de altfel - nu mai susţine în faţa instanţei de judecată existenţa acelei „presiuni" deosebite pe care ar fi simţit-o datorită intervenţiilor mele, ci relatează faptele aşa cum s-au petrecut în derularea lor firească şi adecvată cadrului profesional în care s-a desfăşurat.

Ideea de „presiune" a fost indusă martorilor de către organele de anchetă în scopul fabricării unor argumente în sprijinul reţinerii aşa zisei infracţiuni de corupţie pe carear fi săvârşit-o datorită interesului său deosebit pentru afacerile firmei P.R.S.

Faptul că, profitând de buna sa credinţă, în spatele său, ar fi fost desfăşurate unele activităţi de natură infracţională de către inculpatul C.V., nu este de natură a conduce la ideea existenţei unei înţelegeri cu acesta, inculpatul fiind convins că activităţile lui C.V. se circumscriu atribuţiilor de serviciu, ca ofiţer S.R.I.

Aşa cum a rezultat şi din declaraţiile celorlalţi coinculpaţi, date în chiar faza de urmărire penală, inculpatul C.V. a lăsat impresia că interesul său faţă de activitatea firmei germane P.R.S. s-ar identifica cu interesele însăşi a structruii din care făcea parte ( S.R.I. ), aşa încât aceştia au înţeles colaborarea cu el ca o obligaţie ce le-ar reveni în mod legal.

Inculpatul a menţionat, că, de altfel şi el a solicitat martorului M.E. o întrevedere cu C.V., solicitarea aceasta fiind înţeleasă ca o solicitare oficială din partea S.R.I., interesată după cum se lăsa a se înţelege în dezvoltarea relaţiilor româno-germane în sectorul energetic (cu privire la acest aspect, în mod greşit s-a menţionat în rechizitoriu faptul că el ar fi intermediat întâlnirea între directorul M.E. şi reprezenanţii firmei germane P.R.S.).

Impresia că în derularea acestui contract ar fi implicată însăşi instituţia S.R.I. Ie-a fost indusă chiar şi persoanelor din însăşi instituţia S.R.I. Ie-a fost indusă chiar şi persoanelor din firma P.R.S., aspect ce rezultă şi din declaraţiile acestora transmise prin comisie rogatorie instanţei de apel, precum şi din actul de acuzare întocmit de autorităţile germane.

Edificatoare în acest sens este depoziţia lui F.M., în cursul urmăririi penale (vol. IX, declaraţia din 14 ianuarie 2003):"în foarte scurt timp s-a creat impresia chiar că şi eu aş fi în vreun serviciu secret sau ceva de genul acesta, părţii germane", se crea astfel impresia nemţilor „că de fapt toată situaţia este sub control".

Pe de altă parte, însă, modulm care inculpatul, ceilalţi inculpaţi şi firma germană au interpretat implicarea inculpatului C. în derularea acestei afaceri nu este relevant în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina sa. Nu poate fi reţinută aprecierea instanţei de apel în sensul că această activitate s-ar încadra în noţiunea de „acte contrare îndatoririlor de serviciu în ansamblul lor", acestui inculpat revenindu-i sarcina de a supraveghea informativ activitatea economico-financiară de domeniu din punctul de vedere al siguranţei naţionale. Acest mod de abordare reprezintă o extindere nepermisă a incriminării care este îndepărtată de la sensul său normal putându-se concluziona, în mod nereal, că orice infracţiune comisă de inculpatul C.V. prin care încălca legalitatea considerată ca o chestiune ce intră în sfera de interes operativ - va apare ca o infracţiune comisă în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu,

Această concluzie a instanţei este total incorectă, circumstanţierea subiectului activ al infracţiunii de luare de mită trebuind să fie clară şi nu dedusă, prezumată, similată ori extindă unor situaţii nepevăzute cu claritate în norma de incriminare.

În opinia instanţei ar însemna ca toţi funcţionarii publici care comit acte contrare atribuţiilor de serviciu în acest sens, deci acte străine total acestor atribuţii, să fie subiecţi a infracţiunii de luare de mită, interpretare total străinî sensului prevăzut de legiuitor.

În ceea ce priveşte întreprinderea R.A.D.E.T., conform deciziei 1.200 a Consiliului mun. Bucureşti şi Legii nr. 15/1990, aceasta s-a constituit ca o regie autonomă pentru alimentarea cu energie termică aflată în subordinea Consiliului Local de Administraţie al mun. Bucureşti şi nicidecum în subordinea M.I.R. Chiar şi autorităţile germane au reţinut corect acest aspect în punctulnr. III al Actului de acuzare întocmit şi transmis instanţei de apel prin comisie rogatorie. Ca atare, cu privire la această instituţie inculpatul nu avea potrivit legii niciun fel de atribuţii de control în sensul art. 254 alin. (2) C. pen.

Referitor la fapta propriu-zisă reţinută în sarcina sa, în conţinutul rechizitoriului P.N.A., pe baza numai a declaraţiilor inculpatului C.V. şi a inculpatului F.M. s-a reţinut că ar fi primit (prin intermediul lui C.) de la firma germană P.R.S. suma de 2.000 DM şi 2.000 euro pentru a interveni la unităţile subordonate cu privire la încheierea unor contracte economice cu firma germană P.R.S., faptă ce ar constitui infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

Deşi, în mod direct numai cei doi coinculpaţi au susţinut acest lucru, organele de urmărire penală şi ulterior, instanţa a considerat fapta ca fiind dovedită, întrucât în faza de urmărire penală s-au administrat şi alte probe indirecte care ar fi demonstrat interesul său pentru derularea acelor contracte, fiind indicate în acest sens declaraţiile martorilor sus-amintiţi, precum şi unele înregistrări ale unor interceptări telefonice.

Referitor la declaraţiile celor doi coinculpaţi, s-au învederat instanţei de recurs contradicţiile existente în conţinutul acestora încă din faza de urmărire penală.

Astfel, în autodenunţul aflat la filele 72-80 vol. IX, inculpatul C.V. a afirmat faptul că i-ar fi dat inculpatului F.I. suma de 2.000 euro (fila 6 din autdenunţ) în două tranşe: prima la un restaurant din Pasajul Victoriei şi a doua la un alt restaurant pe care nu şi-l aminteşte, de faţă fiind şi inculpatul F.M.. în declaraţia autografă de la 04 decembrie 2002 face vorbire doar de suma de 1.000 euro pe care ar fi dat-o inculpatul F.I. pentru a interveni în contractul cu R.A.D.E.T. Bucureşti, iar apoi cu ocazia confruntării ce a avut loc cu acesta la 29 ianuarie 2003 detaliază şi afirmă că suma dată ar fi fost în realitate echivalentul a 6.000 DM, daţi în trei tranşe, respectiv 2.000 DM într-un bar din faţa locuinţei inculpatului F.I. (bani daţi pentru contractul cu T.), 2.000 DM daţi în timp ce se afla împreună cu inculpatul F.I. pe bancheta din spate a autoturismului condus de inculpatul F.M., împrejurare în care în dreapta şoferului s-ar fi aflat şi martorul G.K. şi 1.000 euro la un restaurant unde s-au întâlnit cu famijiile, în toate cele trei situaţii fiind prezent şi inculpatul F.M.. în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul C.V. îşi menţine declaraţiile cu privire la F.I., arătând însă, că a considerat sumele date acestuia drept cadouri din partea firmei P.R.S. A mai precizat, cu ocazia audierii la instanţă, că inculpatul F.I. nu i-a pretins niciodată vreo sumă de bani şi nici el nu i-a promis că va primi ceva sau că-i va da ceva şi nici la telefon nu I-a făcut pe acesta să înţeleagă că „urma să primească ceva". De altfel, şi cu prilejul confruntării la urmărirea penală, a afirmat cam acelaşi lucru, precizând că banii au fost oferiţi inculpatului F.I. şi primiţi efectiv, după ce acesta ar fi încercat să rezolve problema plăţilor cu R.A.D.E.T.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.M., în declaraţia de la urmărirea penală din 03 decembrie 2002, vol. I fila 72-79, acesta arată că ştia din spusele lui C. că s-ar fi dat bani lui F.I., banii fiind daţi de fiecare dată în tranşe de câte 1.000 euro. A mai arătat că indică această sumă, întrucât C. îl punea să scoată bani din bancă în acest sens, iar ulterior îi confirma că i-ar fi dat inculpatului F.I. într-o altă declaraţie, a precizat că a auzit de la C. că-i va da bani lui F.I. dar „nu a crezut niciodată". Cu prilejul confruntării cu acesta din urmă, inculpatul F.M. a arătat de asemenea că nu a discutat personal cu F.I., dar C. i-a spus că el ar fi fost acela care ar fi făcut demersuri pentru încheierea afacerii P.R.S. cu Electrocentrale Bucureşti, arătând totodată că s-ar fi dat toate sumele de bani indicate de C., în împrejurările descrise de acesta din urmă.

F.M. retractează în totalitate declaraţiile date la urmărirea penală, arătând că nu a fost niciodată de faţă în momentul primirii vreunei sume de bani de către inculpatul F.I., declaraţiile iniţiale fiind scrise datorită presiunilor exercitate de procuror.

Pe de altă parte, declaraţiile sale iniţiale nici nu puteau fi credibile, în ipoteza efectuării în cauză a unui experiment putându-se demonstra, de exemplu, imposibilitatea acestuia de a vedea prin oglinda retrovizoare momentul înmânării pe bancheta din spate a maşinii a unui plic cu bani de către C., inculpatului F.I.

Declaraţia sa, dată în faza cercetării judecătoreşti a fost completată şi de martora F.V. (soţia) care a declarat în faţa instanţei (fila 222 dosar instanţă) că, pentru eleiberarea soţului său, i s-a spus să scrie faptul că a văzut când i s-a dat mită lui F.I.

Având în vedere contradicţiile existente în depoziţiile coinculpaţilor C.V. şi F.M., de altfel nemenţinute în faza cercetării judecătoreşti, a apreciat că instanţa de fond şi instanţa de apel nu putea reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., nefăcându-se în niciun mod dovada pretinderii acceptării promisiunilor sau a primirii de către acesta a vreunor sume de bani.

În ceea ce priveşte probele indirecte administrate în faza de urmărire penală, acestea, aşa cum a arătat, pe de-o parte nu au demonstrat decât o implicare legală a sa în a se informa cu privire la derularea contractelor cu firma germană, iar pe de altă parte, în chiar faza de urmărire penală au fost audiaţi şi martori care au declarat că această implicare nu a fost de natură a influenţa deciziile conducătorilor unităţilor semnatare ale contactelor. Elocventă în acest sens este declaraţia martorei D.I. - director tehnic la S.E. Constanţa - care descrie atitudinea inculpatului F.I. când i s-a comunicat acestuia neâncheierea contractului datorită preţului ridicat cerut de firma germană. La această comunicare, conform declaraţiei martorei, inculpatul a răspuns „foarte bine aţi făcut", fără a insista asupra continuării relaţiei economice cu firma germană.

Cu privire la declaraţia acestei martore, a învederat instanţei modul tendenţios în care acestea au fost interpretate chiar şi de instanţele de judecată.

Deşi, martora a declarat, de fapt, că inculpatul F.I. a aprobat expres poziţia sa în neacceptarea contractelor cu firma P.R.S. („foarte bine aţi făcut"), organele judiciare au arătat în mod eronat că, la refuzul celei în cauză de a perfecta această operaţiune, F.I. „nu a mai avut nici un comentariu". Or, comentariul a existat şi inculpatul a fost de acord cu martora că acest contract în condiţiile date era neeconomicos.

Mai mult chiar, această martoră în faţa instanţei a precizat:"întrebarea domnului F.I. a fost generică cu privire la reparaţii, cum de altfel ne-a întrebat şi despre alte obiective realizate sau nu până atunci".

În realitate funcţia lui C. i-a permis acestuia să-şi traficheze în mod real influenţa (pe care în mod cert a avut-o) pe lângă persoanele implicate în afacerile cu firma germană P.R.S. acţiunile sale circumscriindu-se evident modului de incriminare prevăzut de art. 257 C. pen.

De altfel, chiar şi martorul M.F. (fila 17 vol. XI ) a arătat că inculpatul F.I. ar fi declarat acest proiect ca neeconomicos. Pe de altă parte, în faza de urmărire penală a fost audiat în cauză martorul G.K., care (deşi la data audierii se cunoşteau afirmaţiile făcute de C. şi F.M.) nu a fost întrebat şi nu povesteşte nimic despre faptul că ar cunoaşte implicarea lui F.I. şi acesta ar fi primir în prezenţa sa, în vreun autoturism vreo sumă de bani. Aşa cum am arătat, nici în depoziţia dată în faţa autorităţilor germane acest martor nu a relatat aspecte legate de această împrejurare.

În situaţia în care s-ar fi admis audierea acestui martor prin comisie rogatorie, acest aspect ar fi fost pe deplin lămurit, refuzul instanţelor de a administra această probă fiind cel puţin inexplicabil. Instanţa de apel a motivat în decizie respingerea acestei probe, arătând că nu ar fi indicat teza probatorie, aspect nereal, încă de la începutul procesului penal, precizându-se că audierea sa se referea la situaţia de fapt, fiind persoana aflată în autoturism în momentul pretinsei primire a respectivei sume de bani.

De asemenea, în depoziţia de la urmărirea penală martorul K.Z. (vol. XV, pag. 78):"am fost convins că G.C. şi M.F. încasau comisioanele şi nu plăteau nimic altcuiva".

În sfârşit, în niciuna din declaraţiile martorilor cetăţeni străini audiaţi de către autorităţile germane şi transmise instanţei de apel prin comisie rogatorie nu se face vorbire despre implicarea sa în activităţile infracţionale ale celorlalţi inculpaţi, din lecturarea acestora, rezultând că toate contactele cu firma germană P.R.S. s-au făcut doar prin intermediul inculpatului C.V. şi F.M. Cu privire la acesta din urmă, chiar dacă martorii folosesc doar expresia „numitul F." fără a preciza întotodeauna prenumele acestuia, din contextul relatărilor a rezultat clar că se referă la inculpatul F.M., întotdeauna făcându-se vorbire despre existenţa unui contract de comision încheiat cu firma acestuia.

Mai mult chiar, martorul F.F. în declaraţia dată la Procuratura din Hanovra (fila 430-437 dosar Curte de Apel) a arătat că „Pe domnul I.F. l-am cunoscut o dată ca şi director a unei centrale electrice din Grozăveşti. A avut loc o discuţie cu M.F. şi Pelengica. Era vorba acolo despre curăţarea ţevilor de apă rece. Acest contract nu s-a materializat niciodată din câte ştiu. M.F. l-a prezentat pe domnul I.F. aproape ca pe un unchi. Din ziare a aflat mai târziu că ar fi doar persoane cu acelaşi nume de familie. Dacă este chiar aşa, nu pot spune."

Inculpatul F.I. a explicat prin argumentele expuse consecinţele declaraţiei martorului german, făcând referiri şi la declaraţia martorului D.G.

Inculpatul prin apărător a făcut referiri la modul de interpretare a mijloacelor de probă, la jurisprudenţa C.E.D.O., contradicţiile din conţinutul rechizitoriului şi expozitivul acestuia în ceea cel priveşte. De asemenea, a mai precizat lipsa oricărei subordonări a acestei unităţi către M.I.R., deci lipsa oricăror atribuţii de serviciu ale inculpatului F.I. referitor la derularea contractelor economice încheiate de R.A.D.E.T., în calitate de director general al Direcţiei pentru Energie.

Este adevărat că a solicitat acestei unităţi a fi informat cu privire la derularea plăţilor către firma germană P.R.S., dar în calitatea sa de şef al grupei de energie din cadrul Consiliului de Cooperare Economică Româno-German solicitarea sa fiind strict legală şi având loc, aşa cum a precizat inculpatul D.G. în faţa instanţei de judecată, după întoarcerea sa de la Berlin şi după ce i s-a reproşat în public, cu prilejul unei întrevederi, în cadrul Consiliului, neefectuarea la timp a plăţilor către partea germană.

Inculpatul prin apărător a menţionat că aşa zisa promisiune făcută de acesta că ar facilita obţinerea de fonduri băneşti din fondul special de la buget, această împrejurare a fost răstălmăcită de procuror şi inserată eronat în conţinutul rechizitoriului, inculpatul D.G. arătând, atât la urmărirea penală, cât şi la instanţă nerealitatea acestei situaţii. în fapt, cerându-i-se părerea cu privire la obţinerea unor bonduri suplimentare pentru a se putea efectua plăţile conform graficului, inculpatul nu a făcut altceva decât să sugereze directorului R.A.D.E.T. efectuarea unui studiu de fezabilitate şi posibilitatea efectuării unei propuneri la organele abilitate pentru a obţine astfel de fonduri, personal neavând niciun fel de atribuţii în acest sens.

Sub acest aspect motivarea instanţei de apel că ar fi identificat din resurse financiare la buget pentru aceste plăţi este absolut nereală şi nu are corespondent în niciuna din probele administrate în cauză.

Faţă de cele arătate, inculpatul prin apărător a considerat că şi aceste probe indirecte privind implicarea sa în comiterea unei infracţiuni de corupţie, trebuie înlăturate, ele nefiind pertinente în soluţionarea cauzei şi în vederea stabilirii adevărului.

Starea de fapt stabilită prin rechizitoriul Parchetului şi reţinută identic în hotărârile penale recurate este lipsită de suport probator şi a fost reliefată printr-o interpretare trunchiată a probelor, suferind chiar şi din punct de vedere logic.

Instanţa de fond şi apoi instanţa de apel în motivarea vinovăţiei sale a analizat doar declaraţiile date la urmărirea penală, copiind pur şi simplu din rechizitoriul procurorului pasaje rupte din context, uneori chiar adăugând la conţinutul acestora şi trăgând concluzii care nu rezultă din expunerea făcută de cei intervievaţi, deşi ulterior în faza cercetării judecătoreşti aceştia au făcut precizări amănunţite, atât în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a faptelor, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea în care au fost siliţi să dea declaraţiile în cauză.

Deşi, în concluziile orale şi apoi în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei anterior pronunţării, în primul ciclu procesual a făcut o analiză detaliată a probelor administrate în faza cerceetării judecătoreşti reliefând contradicţiile existente în raport cu cele rezultate din faza urmăririi penale, instanţa de apel nu a răspuns în niciun mod argumentelor aduse, modul de redare a situaţiei de fapt, inclusiv a prezentării motivelor de apel înserate de acesta.

În ceea ce priveşte convorbirile telefonice interceptate ce au fost reţinute drept probe în dosarul cauzei, a solicitat invalidarea lor nefiind obţinute potrivit dispoziţiilor legale şi nefăcându-se dovada că acestea sunt autentice şi corect transcrise, cu prilejul audierii personal de către apărător în faţa instanţei de fond, constatându-se inexactităţi în această privinţă, motiv pentru care s-a şi solicitat audierea lor nemijlocită de către instanţă în şedinţă publică şi expertizarea de către Institutul de Expertize Criminalistice Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei.

Proba a fost respinsă de instanţa de apel, veridicitatea acestor înregistrări rămânând sub semnul întrebării, iar reţinerea vinovăţiei sale în baza acestora conduce la încălcarea dreptului său la apărare potrivit art. 6 §1 C.E.D.O. (cauza Dumitru Popescu vs. România).

Inculpatul a considerat că însăşi autorizarea acestor înregistrări s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale, infracţiunile pentru care au fost cercetaţi inculpaţii nefiind dintre cele care privesc siguranţa naţională a României. Pe de altă parte a apreciat că odată cu modificarea Codului de procedură penală fiind în curs de soluţionare la organele de urmărire penală în acel moment, procurorul ar fi trebuit să solicite instanţei de judecată confirmarea acestor înregistrări, numai în acest mod putând fi reţinute drept probe în cadrul procesului penal.

Modul în care s-au făcut aceste înregistrări a fost de natură a încălca prevederile art. 8 din Convenţie, legislaţia română în vigoare la acea dată neîndeplinind cerinţa previzibilităţii şi neconţinând garanţii suficiente împotriva unui eventual abuz din partea autorităţilor naţionale, câtă vreme nu erau autorizate de judcător, ci de organele de urmărire penală, acestea din urmă neavând obligaţia legală de a aprecia asupra necesităţii măsurii, ci doar a verifica respectarea condiţiilor procedurale. (a se vedea Hotărârea C.E.D.O. din 10 februarie 2009 în cauza lordachi şi alţii vs. Moldova).

În subsidiar, în situaţia în care instanţa de recurs a reţinut că ar fi primit totuşi vreo sumă de bani de la inculpatul C.V., având în vedere depoziţia acestuia din urmă din faza cercetării judecătoreşti, precum şi precizările făcute cu prilejul confruntării la urmărirea penală, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen.

În sprijimul acestei solicitări a făcut trimitere la declaraţia inculpatului C.V. dată în cursul urmăririi penale cu prilejul confruntării cu acesta şi cea dată în faţa instanţei de fond, deja citate în extras la pct. a) din prezentele concluzii.

Dacă însă instanţa va reţine că din conduita sa s-ar desprinde ideea acceptării vreunei sume de bani anterior efectuării actului ce cădea în atribuţiile sale, a solicitat de asemenea, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. în aceea prevăzută de alin. (1) al aceluiaşi articol, inculpatul neavând atribuţii de control în sensul textului incriminator.

Aşa cum s-a arătat, potrivit fişei postului, în calitate de director general al Direcţiei pentru energie din cadrul M.I.R., activitatea sa era doar de coordonare, în cadrul ministerului existând o direcţie specială care exercita controlul unităţilor subordonate, iar în raport cu R.A.D.E.T. acesta nu avea nici un -. fel., de atribuţii, instituţia în cauză fiind subordonată Consiliului Local al mun. Bucureşti.

Inculpatul prin apărător face trimitere la doctrină privind subiectul activ calificat al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., arătând că se circumscrie normei numai funcţionarul care, potrivit dispoziţiilor legale,'are atribuţii de control.

În măsura în care asemenea atribuţii nu se regăsesc în fişa postului, fapta urmează a fi încadrară în dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen. care reglementează forma simpă a infracţiunii de luare de mită.

Deşi, actul de sesizare a instanţei nu face trimitere la aceasta, a precizat că nici în calitate de şef al grupei energie din cadrul Consiliului de Cooperare Economică Rimâno-Germană, inculpatul nu avea vreo atribuţie de control în sensul dispoziţiilor art. 147 C. pen.

De asemenea, decizia instanţei de apel a fost criticată şi pentru greşita sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, atât din punct de vedere al cuantumului acesteia, cât şi în privinţa modalităţii de executare, între pretinsa sa activitate infracţională şi a celorlalţi inculpaţi,punându-se semn de egalitate, deşi împrejurările de fapt erau complet diferite.

Astfel, deşi s-a reţinut că nu a fost deloc implicat în încheierea contractului dintre R.A.D.E.T. Bucureşti şi firma germană P.R.S., pretinsa activitate infracţională rezumându-se la intervenţiile făcute conducerii în vederea efectuării plăţilor către firma furnizoare a serviciilor (plăţi de altfel legale şi datorate), sancţiunea aplicată, precum şi modalitatea de executare a fost aceeaşi cu a inculpaţilor implicaţi direct, nefăcându-se în ceea ce-l priveşte nicio deosebire de tratament.

Inculpatul a considerat că această deosebire s-ar fi impus având în vedere şi suma relativ mică ce ar fi făcut obiectul infracţiunii de luare de mită, precum şi în raport cu persoana sa, anterior trimiterii în judecată fiind cunoscut cu comportări foarte bune în societate şi la locul de muncă, activitatea sa profesională fiind apreciată în mod deosebit.

De asemenea, a apreciat că în raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapte, gradul de pericol social al acesteia şi persoana sa, pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea aspră, nedându-se eficienţă prevederilor art. 72 C. pen. privind criteriile de individualizare a pedepselor.

Inculpatul prin apărător a invocat doctrină şi jurisprudenţă în materia individualizării pedepselor, făcând şi referire şi la măsurile alternative în art. 1 lit. b) din rezoluţia Consiliului Europei (65) 1 privind suspendarrea sentinţei, probţiunea şi alte alternative la închisoare.

În lumina consideraţiilor teoretice dezvoltate cu trimiteri la practica şi legislaţia comunitară a apreciat că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au făcut o justă aplicare a principiilor sus-enunţate, pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare, precum şi modalitatea de executare a acesteia, nefiind adecvată gradului de pericol social concret al faptei săvârşite, a urmărilor acesteia, a împrejurărilor concrete în care a avut loc desprinse din probatoriul administrat şi de profil său personal, persoană în vârstă, pensionar, cu o stare de sănătate precară, cu copii aflaţi în întreţinere, aflaţi în continuarea studiilor, cunoscut cu o comportare ireproşabilă în societate şi la locul de muncă timp de 33 ani de muncă, neavând nicio abatere de la normele de serviciu, apreciind, că în raport, cu toate aceste criterii se putea aplica faţă el o pedeapsă orientară spre minimul special al acesteia care să fi suspendată în condiţiile art. 81 C. pen. sau în condiţiile art. 86 C. pen., instituindu-se măsurile de supraveghere prevăzute de acest din urmă text.

De asemenea, a solicitat a se avea în vedere din actele medicale aflate la dosarul cauzei, că suferă de o serie de afecţiuni medicale pentru care a necesitat intervenţii operatorii şi a fost propus pentru pensioanare.

Apărătorul ales al recurentului inculpat F.I., avocat T.S., a arătat că acesta a fost motivat în scris, în termenul legal, în mod detaliat, făcându-se o analiză a probatoriului administrat în cauză prin prisma motivelor de casare invocate, respectiv art. 385⁹ pct. 9, 10, 12, 14, 17² şi 18 C. proc. pen.

Totodată a precizat că înţelege să-şi însuşească motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., invocat de către recurentul inculpat P.E.V.

Referitor la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., arată că decizia instanţei de apel este nemotivată, necuprinzând în totalitate motivele pe care se întemeiază soluţia.

A susţinut că a înţeles să invoce încă o dată nemotivarea hotărârii, deşi este al doilea ciclu procesual, după casarea hotărârii pentru nemotivare. Apreciază că hotărârea dată după casare reprezintă doar o prezentare succintă a situaţiei de fapt reţinută în rechizitoriu, fără o analiză a probelor administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti. De fapt, s-a analizat chiar mai puţin probatoriul administrat în cauză decât în cuprinsul primei hotărâri date, nerespectându-se, în totalitate, dispoziţiile hotărârii de casare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii prin care s-a solicitat invalidarea probelor obţinute cu încălcarea nepermisă şi flagrantă a principiului loialităţii în obţinerea mijloacelor de probă. De asemenea, instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat cu privire la greşita încadrare a infracţiunii de luare de mită în dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen., în sensul înlăturării alin. (2), deoarece inculpatul nu a avut atribuţii de control, precum şi cu privire la solicitarea formulată în subsidiar de schimbare a încadrării juridice a acesteia în infracţiunea prevăzută de art. 256 C. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de pct. 12 al art. 385⁹ C. proc. pen., pe fondul cauzei, a apreciat că în mod greşit instanţele au dispus condamnarea inculpatului pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina acestuia.

Arată că în mod greşit instanţa a dispus condamnarea inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, impunându-se astfel, achitarea, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în subsidiar, a solicitat achitarea inculpatului raportat la dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât acesta nu a cunoscut despre existenţa unei asemenea asocieri, dacă. ea ar fi existat în realitate.

De asemenea, a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., din probatoriul administrat în cauză nerezultând comiterea acesteia, impunându-se achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., s-a referit la infracţiunea de luare de mită. A apreciat că prin probatoriul administrat în cauză nu s-a demonstrat faptul că inculpatul şi-ar fi însuşit vreo sumă de bani în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii cu ştiinţă a vreunor atribuţii de serviciu. Invocă, de asemenea, lipsa calităţii .de subiect activ al inculpatului în privinţa acestei infracţiuni.

A susţinut că în ceea ce priveşte R.A.D.E.T.-ul, inculpatul F.I. nu avea niciun fel de atribuţii. R.A.D.E.T.-ul, aşa cum se reţine şi de către autorităţile germane în procesul desfăşurat acolo, era în subordinea primăriei şi nu în subordinea ministerului. în ceea ce priveşte dosarul din Germania, după cum se poate observa, această comisie rogatorie nu l-a privit deloc, nu se menţionează că inculpatul ar fi fost implicat în vreo asemenea activitate, nu s-a făcut dovada că el ar fi primit vreo sumă de bani. S-a reţinut vinovăţia inculpatului doar pe baza unor autodenunţuri, care ulterior au fost infirmate de către inculpaţii C.V.G. şi F.M.. Nu există probe directe, nici convorbiri telefonice, nici martori din care să rezulte primirea acestei sume.

A apreciat că nu au fost administrate probe care să dovedească vinovăţia inculpatului care să conducă la condamnarea sa pentru o faptă atât de gravă. Acesta a fost angrenat cu privire la interesele unor altor persoane cu care întâmplător, la un moment dat, în virtutea funcţiei pe care o ocupa, a venit în contact, fără a-şi da seama că persoana şi imaginea sa sunt folosite în scopul realizării acestor interese.

Cu privire la pct. 17 al art. 385⁹ C. proc. pen., referitor la greşita încadrare juridică, a motivat pe larg în cuprinsul motivelor de recurs.

A susţinut că inculpatul nu are atribuţii de control în sensul alin. (2) al art. 254 C. pen. In subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 256 C. pen. - primire de foloase necuvenite, aceasta având la bază declaraţiile inculpatului C.V.G. date, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

În baza cazului de casare prevăzut de pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen. a apreciat că faţă de împrejurările concrete în care a fost săvârşită această infracţiune, pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră, nefăcându-se o aplicare corespunzătoare a principiului proporţionalităţii şi individualizării, înscrise, atât în normele constituţionale, cât şi în normele C. pen. şi în reglementările europene.

A apreciat că trebuie dată o eficienţă mai mare prevederilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu privire la circumstanţele atenuante aplicate acestui inculpat. A solicitat să se constate că în cauză, faţă de situaţia concretă, dispoziţiile menţionate pot fi aplicate. A precizat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. cu privire la suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi în subsidiar a solicitat aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen., cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

A solicitat să se aibă în vedere conduita anterioară a inculpatului, prezenţa acestuia în faţa autorităţilor. A arătat că acesta a ocupat în continuare, în tot acest interval (12 ani), funcţii de conducere la nivelul ministerului şi al altor unităţi cu specific energetic, a rezolvat probleme importante privind sistemul energetic naţional, iar ceea ce s-a întâmplat nu poate fi considerat decât un incident în viaţa sa pentru care a plătit scump, consecinţele observându-se, atât cu privire la cariera sa profesională, cât şi cu privire la viaţa de familie.

De asemenea, solicită să fie avute în vedere problemele medicale, acesta fiind pensionat pe caz de boală, menţionând că a fost operat şi are probleme locomotorii şi probleme cardiace. A arătat că soţia este grav bolnavă şi situaţia financiară este precară, pensiile fiind foarte mici.

A apreciat că reeducarea inculpatului şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate şi prin aplicarea unei pedepse fără executare efectivă.

În ceea ce priveşte cazul de casare invocat de inculpatul P.E.V., prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., pe care şi l-a însuşit, arată că acesta atrage trimiterea cauzei spre rejudecare. potrivit modificărilor aduse C. proc. pen. în anul 2006, la Tribunalul Bucureşti şi nu la Tribunalul Militar Teritorial.

A apreciat că în pofida relaţiilor depuse la dosarul cauzei, problema nelegalei compuneri a instanţei atrage nulitatea hotărârii pronunţate. Această compunere este prevăzută de lege, de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi la dosarul cauzei a fost depus un act de control întocmit de Inspecţia Judiciară, ataşat completării motivelor de recurs formulată de inculpatul P.E.V. Din cuprinsul acestui act de control rezultă faptul la data pronunţării hotărârii, la nivelul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti nu existau complete specializate constituite potrivit Legii nr. 78/2000, motiv pentru care această instanţă a fost sancţionată la acea dată şi s-a dispus printr-o decizie a C.S.M. dată în 2008, ulterior acestui act de control, constituirea acestor complete specializate. Acesta este şi răspunsul C.S.M., care face trimitere chiar la decizia emisă de această instituţie în anul 2008. Este adevărat că la dosarul cauzei au fot depuse acele ordine de zi, ordine care sunt scrise ca un fel de ciorne ştampilate. Acestea ar fi trebuit scrise pe formulare înregistrate cu regim special.

Faţă de actul de control întocmit de Inspecţia Judiciară din cadrul C.S.M. urmează a se aprecia asupra valabilităţii şi realităţii acestor ordine.

A susţinut că este adevărat că este o problemă de legalitate, această compunere a completului şi că după 12 sau 14 ani de când instanţele au fost învestite cu soluţionarea acestei cauze, nu s-ar mai putea dispune trimiterea cauzei spre rejudecare. Apreciază că între o problemă de oportunitate şi o problemă de legalitate ar trebui să primeze chestiunea de nelegalitate.

În motivele de recurs depuse în scris la dosar (vol. 1 filele 196-202 dosarul Înaltei Curţi) inculpatul D.G. prin apărător a invocat două cazuri de casare.

Astfel, în temeiul art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. a solicitat instanţei de recurs să constate că ambele hotărâri pronunţate sunt nelegale şi netemeinice, în raport cu motivele de critică ce vor fi dezvoltate.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a solicitat achitarea inculpatului D.G. pentru toate învinuirile ce i-au fost aduse, întrucât inculpatul şi-a îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, nu a condiţionat încheierea contractelor ori plata sumelor datorate societăţilor prestatoare de serviciu de obţinerea unor foloase materiale injuste, iar bunurile ce i-au fost oferite nu au avut în reprezentarea sa conotaţia unor mite, cu atât mai mult cu cât persoanele în cauză, făceau parte din anturajul său de cunoştinţe apropiate ori erau colaboratori mai vechi.

De asemenea, a apreciat că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., deoarece a avut relaţii strict profesionale cu celelalta persoane din conducerea R.A.D.E.T. trimise în judecată în aceeaşi cauză şi nu a intrat în discuţie vreun moment constituirea vreunei grupări cu atribuţii infracţionale delimitate şi care să acţioneze concertat în vederea comiterii de fapte antisociale.

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. a solicitat instanţei să procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului D.G. ca pedeapsă rezultantă şi coborârea acesteia la limita minimului general prevăzut de lege, urmând ca instanţa să dispună suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării acesteia.

Apărarea arată că inculpatul D. are în prezent vârsta de 65 ani, are o pregătire profesională în domeniul său, a deţinut o funcţie de conducere într-o regie importantă, fiind cunoscut ca o persoană echilibrată, onestă, cu excelente rezultate în activitate.

Acuzaţiile care i-au fost aduse urmează să fie analizate de instanţă contextual, inclusiv la natura bunurilor despre care se susţine că le-ar fi primit şi care sunt în cea mai mare parte obiecte de folosinţă personală, băuturi alcoolice şi care i-au fost date cu prilejuri aniversare, astfel încât inculpatul să nu poate el însuşi să le interpreteze ca fiind obiect material al faptelor de corupţie ce i se reţin în sarcină.

De altfel, toţi martorii denunţători au făcut această precizare şi anume că au aşteptat zilele onomastice sau sărbătorile de Crăciun pentru a oferi daruri inculpatului, chiar dacă ulterior au precizat că aceste cadouri erau menite să-i stimuleze bunăvoinţa în legătură cu desfăşurarea unor activităţi comerciale.

Vârsta, starea de sănătate, comportamentul inculpatului, nu în ultimul rând vechimea infracţiunilor, sunt de natură să contureze un pericol social scăzut al faptelor pentru care recurentul a fost trimis în judecată, astfel încât o pedeapsă privativă de libertate într-un cuantum, atât de ridicat cum este cel fixat de instanţa de apel devine total inoportună.

S-a solicitat evaluarea posibilităţii reducerii cuantumului pedepsei rezultante şi aplicării dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. faţă de inculpat.

Apărătorul ales al recurentului inculpat D.G.I., avocat A.D. a precizat că înţelege să-şi însuşească motivul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. invocat de către recurentul inculpat P.E.V. raportat la informaţiile depuse la dosar, de la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, care a soluţionat cauza în primă instanţă, cât şi de la C.S.M.

Concret, în sarcina inculpatului D.G.I. au fost reţinute în concurs real mai multe infracţiuni, respectiv 4 infracţiuni de corupţie, de luare de mită, sub forma unor acte materiale distincte săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi constând în aceea că în urmă cu foarte mulţi ani începând cu anul 1998 ar fi primit în mod nejustificat, trei autoturisme spre folosinţă, de la martorul denunţător G.B. şi de asemenea, ar fi primit, prin intermediul altor doi coinculpaţi diferite bunuri de folosinţă personală, ca şi unele sume de bani. Bunurile constau într-o cameră video marca Panasonic şi accesoriile acesteia, găsite cu ocazia percheziţiei, precum şi diverse sume de bani în legătură cu care persoanele audiate au arătat că le-au oferit inculpatului cu ocazia aniversării zilei de naştere sau a sărbătoririi onomasticii.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., solicită să se observe că instanţa nu a fost legal compusă raportat la exigenţele privind existenţa unor complete specializate pentru judecarea cauzelor de corupţie, aspecte care Ie-a constatat în anul 2008 chiar C.S.M. atunci când a verificat legala compunere a instanţei şi existenţa unor complete specializate. La acel moment s-a dispus, prin Hotărârea C.S.M., înfiinţarea acestor complete specializate şi desemnarea magistraţilor care au dreptul să facă parte din aceste complete. Faptul că la dosarul cauzei au fost depuse documente din cuprinsul cărora rezultă ca prin ordin de zi s-a dispus înfiinţarea completelor specializate, pentru fiecare an, începând cu anul 2004, apreciază că este irelevant, deoarece este evident că dacă această situaţie ar fi existat la momentul exercitării controlului de către C.S.M. nu ar fi avut niciun rost luarea măsurilor în * consecinţă pentru remedierea acestei situaţii.

A susţinut că nu pune la îndoială valabilitatea documentelor în formă olografă care au fost înaintate instanţei şi nici nu solicită să se procedeze în alt mod decât luându-se act de ele. In egală măsură consideră că o forţă deosebită în susţinerea excepţiei de nelegală compunere a instanţei o are chiar materialul de control al C.S.M., care a constatat că nu au existat astfel de complete, că pe rolul instanţei militare au existat cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie şi că ele au fost soluţionate de toţi magistraţii Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, care nu erau desemnaţi ca atare de către C.S.M., singurul organism abilitat să decidă în legătură cu această situaţie, cel puţin la momentul respectiv.

Pe cale de consecinţă şi în raport cu acest motiv de casare, a solicitat admiterea recursului, casarea, atât a sentinţei pronunţate de prima instanţă, respectiv a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, cât şi a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în rejudecare şi trimiterea cauzei la instanţa competentă şi anume Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de fond.

În baza cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 alin. (1) C. pen.) şi pentru cele patru acte materiale de luare de mită (art. 254 alin. (2) C. pen.).

În legătura cu infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., a solicitat să se observe că persoanele cu privire la care se reţine că inculpatul s-ar fi asociat erau colegii săi de serviciu, unii dintre aceştia chiar subordonaţii săi, deoarece inculpatul îndeplinea în perioada respectivă funcţia de director general al R.A.D.E.T. Relaţiile profesionale existente, îndelungata colaborare cu aceste persoane şi o activitate susţinută pe linia îndeplinirii de către fiecare dintre aceştia a îndatoririlor de serviciu exclude faptul că ar fi avut loc o asociere paralelă şi de natură ilicită între D.G. şi aceste persoane care au lucrat în subordinea lui sau cu care a colaborat pe linia realizării sarcinilor de serviciu. Astfel, nu se poate vorbi de o rezoluţie distinctă privind constituirea unei grupări infracţionale, deci a unui număr de persoane, care lucrând în cadrul aceleiaşi instituţii, distinct de realizarea sarcinilor de serviciu, să se constituie într-un grup care să-şi propună obiective ilicite şi anume comiterea de fapte de corupţie.

Din acest punct de vedere, lipsind o rezoluţie explicită şi care să rezulte din probatorii, din existenţa unor convorbiri telefonice, a unor declaraţii de martori care să susţină că într-adevăr a existat o asemenea conivenţă infracţională, a solicitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului D.G..

De asemenea, în legătură cu cele patru acte materiale de corupţie, a solicitat achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi să se aibă în vedere contextul în care se susţine că au fost primite aceste foloase. Este vorba de cele trei autoturisme pe care denunţătorul G.B. susţine că Ie-a dat spre folosinţă inculpatului şi fiului acestuia. Fără îndoială că mita poate fi acordată şi sub această formă şi anume a folosinţei, dar nu se arată care anume sunt atribuţiile de serviciu pe care inculpatul D.G. Ie-a încălcat sau Ie-a îndeplinit în mod necorespunzător pentru că infracţiunea de luare de mită rămâne o infracţiune în legătură cu serviciul sau de serviciu. Trebuia să se demonstreze, atunci când au fost pronunţate soluţiile de condamnare, că inculpatul şi-a încălcat atribuţiile profesionale şi a făcut lucruri pe care în lipsa acestor foloase necuvenite nu le-ar fi realizat.

Situaţia de fapt nu a fost contestată de inculpat, respectiv primirea acestor autoturisme în vederea folosinţei, dar nu orice lucru pe care o persoană îl primeşte cu titlu gratuit poate să fie asimilat faptei de corupţie.

Referitor la camera video, se susţine că ar fi fost primită de inculpat prin intermediar, tocmai pentru că a încuviinţat ca firma germană, care ar fi oferit mita, obiectul material al faptei de corupţie reţinută faţă de toţi inculpaţii, să execute lucrările de reabilitare a reţelelor termice.

Nu s-a stabilit că dacă n-ar fi fost oferit inculpatului un asemenea cadou lucrarea nu ar fi fost realizată, că ea nu ar fi fost utilă sau că s-a acordat executarea acestei lucrări în alte condiţii decât cele legale. Este fără putinţă de tăgadă că la momentul la care au început lucrările de reabilitare, anul 1997, se impunea realizarea unor asemenea lucrări la un standard de calitate ridicată.

Firma germană avea o tehnologie superioară celei pe care o avea R.A.D.E.T.-ul sau instituţiile în antrepriza cărora ar fi fost încredinţată această lucrare. Nu este surprinzător faptul că inculpatul D.G., în poziţia sa de director general al R.A.D.E.T. a fost de acord ca această lucrare să fie încredinţată firmei germane. S-a efectuat, pe un anumit tronson, o lucrare probă, pentru a se vedea care este calitatea conductelor şi ce presupune o astfel de lucrare. Preţurile au fost convenite conform unei lucrări de probă. Ulterior, preţurile au fost renegociate şi scăzute pentru că lucrarea, fiind de mult mai mare anvergură şi costurile ei trebuiau să fie reevaluate. Această diferenţă de preţ care a apărut nu este un reflex al faptului că inculpatul ar fi fost corupt sau că ar fi fost „momit" cu această cameră Panasonic pentru a acorda facilităţi firmei executante de lucrări.

Primirea acestei camere video s-a realizat la un moment când inculpatul îşi serba ziua onomastică sau ziua de naştere, a recunoscut primirea aceste camere, obiectul a fost găsit în locuinţa sa şi nu a făcut niciun fel de comentarii în legătură cu-provenienţa ei, arătând doar că titlul cu care l-a primit nu este în niciun caz acela de mită.

Au mai fost identificate nişte felicitări pe care inculpatul le-ar fi primit de ziua lui şi în care se susţine că ar fi fost introduse diferite sume, după susţinerile celor care l-au felicitat. Inculpatul nu a recunoscut că ar fi primit cu ocazia onomasticii sale sume de bani. Au fost identificate persoanele care au semnat aceste felicitări şi care au declarat fără niciun fel de dovadă, că felicitându-l pe acel cartonaş colorat ar fi introdus în plic şi o sumă, fără să arate de ce au procedat în acest mod. E vorba de o sumă de 750 dolari, aceste persoane pretinzând că ar fi oferit-o inculpatului.

A solicitat să se constate că în legătură cu atribuirea acestei lucrări, costurile, condiţiile de derulare a contractului de antrepriză generală, au fost sesizate şi autorităţile judiciare germane, care au suspectat fapte de spălare de bani la nivelul firmei care a executat lucrarea, tocmai pentru că la D.N.A. (P.N.A.) s-a sesizat posibila comitere a unor fapte de corupere a unor funcţionari străini. Au fost investigate şi în Germania persoanele care au lucrat în aceste societăţi. Cu această ocazie s-a constatat că nu există niciun fel de elemente care să confirme că în fondurile acestei societăţi există ieşiri de capital care să nu poată fi justificate cu documente şi care să ridice suspiciunea că ar fi fost folosite pentru mituirea unor înalţi funcţionari publici din România. Precizează că aceste probe există la dosarul cauzei şi susţin apărările formulate.

Faţă de cele arătate, a solicitat achitarea inculpatului, conform dispoziţiijor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în considerarea faptului că acesta nu a avut niciun moment reprezentarea că aceste daruri pe care Ie-a primit reprezintă mită şi i se cere sau se aşteaptă de la el să-şi nesocotească atribuţiile profesionale.

Un ultim motiv de recurs este cel prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi, rejudecând, să se procedeze la reindividualizarea pedepsei, în sensul coborârii acesteia la limita minimului general, urmând ca instanţa să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. conform dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

A solicitat să se aibă în vedere că inculpatul are aproape 70 ani, o înaltă pregătire profesională în domeniul său, a deţinut o funcţie de conducere într-o regie importantă, fiind cunoscut ca o persoană echilibrată, onestă.

A apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, având în vedere vârsta inculpatului, starea de sănătate, comportamentul acestuia şi vechimea infracţiunilor, care sunt de natură a contura un pericol social scăzut al faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

În motivele scrise depuse la dosar (vol. 1 filele 210-228 dosarul Înaltei Curţi) inculpatul P.E.V. a criticat soluţia dată în cauză pentru următoarele motive:

Astfel, neefectuarea urmăririi penale în cauză, cu consecinţa nelegalei sesizări a instanţei, în condiţiile art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen., cu referire la art. 200, 263 alin. (1) şi (3)³² alin. (2) C. proc. pen. şi art. 6 din C.E.D.O.

În opinia apărării, instanţa de apel trebuia să pronunţe o soluţie complementară, în condiţiile art. 380 C. proc. pen. şi să restituie cauza la procuror. Cu privire la aceste două infracţiuni, din punctul de vedere al apărării, lipseşte integral urmărirea penală, condiţii în care instanţa de fond trebuia să constate că nu se poate exercita controlul judecătoresc, dreptul la apărare în această fază a procesului penal nu a putut fi exercitat şi să restituie cauza la procuror.

Astfel, la data de 19 decembrie 2003 după 9 luni şi 23 zile de la ultima audiere (care a avut loc la 26 februarie 2003, când inculpatul a şi fost arestat) a fost chemat de procuror şi i s-a luat o declaraţie, ocazie cu care i-a fost adus la cunoştinţă faptul că s-a început urmărirea penală împotriva lui şi pentru complicitate la dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., i-a fost adus la cunoştinţă faptul că s-a început urmărirea penală împotriva lui şi pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

S-a arătat că nu i s-a adus la cunoştinţă baza factuală şi nici probaţiunea pentru aceste noi infracţiuni, iar rechizitoriul nu se referă în niciun mod la faptele care constituie, în materialitatea lor, complicitat la dare de mită, persoane care au dat mita şi pe care inculpatul apelant le-ar fi ajutat (înlesnit) în această acţiune; modalităţile de fapt şi modalităţile normative în care faptele s-au consumat; probele pe care se întemeiază noua învinuire; faptele care constituie asociere şi persoanele cu care inculpatul s-a asociat, pentru săvârşirea de infracţiuni; modalităţile de fapt şi modalităţile normative în care asocierea s-a consumat; probele pe care se întemeiază această nouă învinuire.

O altă critică în recurs constă în faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate în cauză esenţiale în opinia apărării.

Astfel, atâta în primul ciclu procesual, cât şi în al doilea ciclu procesual au fost ignorate probele propuse de apărare pentru inculpatul P.E.V. au fost considerate nerelevante, toate celelalte probe confirmând acuzarea. S-a menţionat că instanţele au ignorat înscrisuri esenţiale, respectiv contracte, facturi comerciale, documente bancare care atestă primirea sumelor cuventie SC E.P. SRL al cărui acţionar unic este, respingerea probei cu expertiză contabilă, cu motivarea că argumentele se vor regăsi în decizie, aspecte care nu se regăsesc în conţinutul acesteia; lista sumelor de bani trimise în România de partenerul german, administrată întâi prin depunerea ei de către martorul M.F., încă de la urmărirea penală şi apoi, în cursul judecăţii în apel în primul ciclu procesual prin comisie rogatorie, din care rezultă fără echivoc că inculpatul nu a primit bani de la partea germană; recunoaşterea olografă a martorului L.L. că a primit bani de la partenerul german din care şi-a însuşit pentru plata împrumutului la maşina şi locuinţa suma de 35.019 DM. Mai mult, prin acelaşi înscris se angajează să restituie părţii germane minimum 500 DM lunar, iar în faţa instanţei de fond a recunoscut acest înscris şi realitatea juridică şi faptică ce este conţinută în scris. Acest înscris trebuie coroborat şi cu lista sumelor, precum şi cu documentele bancare şi cele provenind de la W.U., administrate în faza de urmărire penală, din care rezultă primirea sumelor de către martorul L.L.; actul de acuzare emis de Procuratura Hanovra, administrată ca probă inclusiv prin comisie rogatorie în apel, în primul ciclu procesual, rezultând din actul de acuzare al autorităţii penale germane, pe de-o parte că martorul L.L. a primit cea 78.000 DM şi mai rezultă fără echivoc ca P.E.V. nu a primit sume de bani de la firma germană. Din suma de 78.000 DM „martorul" L.L. a reţinut pentru sine suma de 35.019 DM, iar restul i-a transmis mai departe cu titlu de „mita pentru R.A.D.E.T." potrivit declaraţie date la instanţa de fond; declaraţii esenţiale pe care instanţa de apel Ie-a declarat nerelevante, fără a le analiza şi fără însă a arăta de ce nu sunt relevante şi care aspecte de fapt din depoziţiile martorilo M.F., F.R.F.G., B.D. dar şi ale coinculpaţilor F.M., C.V., U.L. şi U.P., de natură a-l exonera pe inculpatul P.E.V. sunt irelevanteîn cauză.

Instanţa de apel nu a observat că inculpatul a formulat autodenunţ la data de 11 decembrie 2002 mai înainte ca organul de urmărire penală să fie sesizat cu această faptă prin plângere, denunţ sau din oficiu, fiind vorba de darea sumei de 1000 DM inculpatului C.M.R. A invocat prevederile art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 şi pct. 15 teza a-ll-a, deoarece în motivele de apel a tratat acest aspect pe larg, însă instanţa nu a răspuns cererii sale.

O altă critică formulată de inculpat, prin apărător se referă la greşita încadrare juridică dată faptei, fiind invocat conţinutul art. 26 teza I C. pen., precum şi art. 254 alin. (1) C. pen. Reţinerea alin. (2) al textului invocat, agravanta condiţionată de săvârşirea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control este greşită, neştiind nici la acest moment cine a fost funcţionarul cu atribuţii de control, nici din rechizitoriu şi nici din hotărârile atacate. S-a invocat Decizia nr. 4976 din 24 octombrie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală, în sensul că agravanta din alin. (2) al art. 254 C. pen. are în vedere pe funcţionarul cu atribuţii de control, care, în exercitarea acestora, pretinde sau acceptă bani ori foloase necuvenite, tocmai pentru a nu îndeplini un act legat de exercitarea atribuţiilor de control.

S-a invocat un alt motiv de recurs menţinerea greşită a măsurii confiscării speciale a sumei de 35.000 DM. Consecinţa condamnării pentru infracţiunea de trafic de influenţă, instanţa de fond a dispus în temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. confiscarea de la inculpat a sumei de 35.000 DM, care ar fi primit-o de la M.F. ca preş al traficării influenţei. Prin decizia criticată, instanţa de apel a constatat intervenită în cauză prescripţia specială şi, în consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, însă au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate cu privire la acest inculpat. Potrivit art. 121 alin. (1) C. pen. prescripţia înlătură răspunderea penală cu consecinţa încetării procesului penal, consecinţă ce lipseşte instanţa de posibilitatea luării oricărei măsuri împotriva inculpatului, menţinerea măsurii confiscării sumei de 35.000 DM de la inculpat fiind lipsită de suport legal.

O altă critică formulată de inculpat prin apărător se referă la grave erori de fapt. în condiţiile art. 13 alin. (1) şi art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. cu privire la această faptă trafic de influenţă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există.

Pentru cererea de achitare au fost invocate următoarele argumente şi probe: declaraţia martorului L.L. este nereală, singura care trebuie reţinută fiind declaraţia martorului M.F., care nu a afirmat niciodată că inculpatul P. i-ar fi cerut bani pentru inculpatul D.G. sau altă persoană din conducerea R.A.D.E.T.; declaraţia aceluiaşi martor de la instanţa de fond care a declarat în acelaşi sens, declaraţia martorului F.M.; dovezile de primire legală a sumelor depuse şi în apel de inculpat, în primul ciclu procesual.

Astfel, cu privire la complicitatea la luare de mită, în temeiul art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta nu a fost săvârşită de inculpatul P.E.V. Probele administrate în cauză, la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească în ambele cicluri procesuale nu confirmă aceste susţineri ale rechizitoriului.

Inculpatul prin apărător a făcut referiri la sumele date de partea germană, la suma încasată de inculpatul P.E.V. de 4.000 DM de la S.C. Cala S.A., declaraţiile inculpatului C.V.G. au fost apreciate ca necredibile, atât sub aspectul conţinutului, cât şi mai ales pentru faptul că i s-a reţinut circumstanţa atenuantă din art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 19 din O.G. nr. 43/2002, fiind invocate mai multe aspecte.

Cu privire la încadrarea juridică, se invocă conţinutul art. 26 teza I şi conţinutul art. 254 alin. (1) C. pen. Reţinerea alin. (2) al textului invocat, agravanta condiţionată de săvârşirea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control este greşită, se apreciază că existenţa lacunelor împiedică exercitarea dreptului la apărare, deoarece în lipsa unei precise şi ordonate expuneri a situaţiei de fapt şi în strânsă legătură o încadrare juridică adecvată faptelor descrise, nimeni nu poate fi silit să ghicească ce a vrut procurorul, iar motivarea instanţelor acolo unde există este lacunară. Agravanta condiţionată de săvârşirea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control nu poate fi reţinută în cauză deoarece agravanta din alin. (2) al art. 254 C. pen. are în vedere pe funcţionarul cu atribuţii de control, care, în exercitarea acestora, pretinde sau acceptă bani ori foloase necuvenite, tocmai pentru a nu îndeplini un act legat de exercitarea atribuţiilor de control.

Cu privire la fapta reţinută în rechizitoriu la fila 18 darea sumei de 1.000 DM inculpatului C.M.R., rechizitoriul nu este susţinut de probe, cât priveşte situarea în timp, precum şi condiţiile în care s-a săvârşit această faptă. în rechizitoriu, fapta inculpatului C.M.R. de a primi suma de 1.000 DM este calificată juridic luare de mită. Din punctul de vedere al apărării, calificarea este greşită, deoarece la momentul primirii sumei inculpatul a avut reprezentarea primirii vreunui folos, în sensul art. 254 alin. (1) C. pen., ci a unei retribuţii, ca o apreciere a prestaţiilor sale profesionale, în condiţiile în care nu a ştiut că banii provin de la inculpatul C.V., ci de la firma germană şi în condiţiile în care ştia că asemenea premieri din partea firmei P.R.S. sunt uzuale pe şantier. Mai mult, la momentul primirii inculpatul P.E.V. s-a referit exclusiv şi insistent la caracterul retributiv al sumei, determinându-l în final să accepte primirea sumei de bani. Ca atare, faptei îi lipseşte în mod vădit latura subiectivă în ansamblul ei, intenţie calificată prin scop, în sensul textului invocat. Inculpatul C.M.R. nu a avut nici la momentul primirii sumei (ceea ce este cerut de text), dar nici ulterior reprezentarea ca sumă de bani este dată în legătură cu îndatoririle sale de serviciu, ci, repetăm a primit o premiere,- o recunoaştere a părţii germane a prestaţiilor sale profesionale.

Mai mult, inculpatul P.E.V. a formulat autodenunţ la 11 decembrie 2002 înainte ca organul de urmărire penală să fie sesizat cu această faptă prin plângere, denunţ sau din oficiu. în acesta situaţie, în condiţiile în care inculpatul C. ar fi achitat, în condiţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, soluţia ar fi aceiaşi şi pentru inculpatul P.E.V., care a avut aceiaşi reprezentare şi aceiaşi atitudine psihic volitivă în momentul dării banilor. în situaţia în care inculpatul C.M.R. ar fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, a solicitat, în temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. complicitat la luare de mită în dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. şi încetarea procesului penal pentru inculpatul P.E.V. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. i)¹ C. proc. pen., cu referire la art. 255 alin. (3) C. pen.

Cu privire la împrumutul sumei de 2000 DM dat inculpatului U.L. şi U.P. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul P.E.V. a împrumutat familia U. cu acea suma de bani în condiţiile în care sunt prieteni de familie şi în dorinţa prietenească şi creştină de a-i ajuta să-şi scape copilul de obişnuinţa mortală a consumului de droguri. Evoluţia ulterioară a evenimentelor în viaţa familiei U. - decesul fiului acestora ca urmare a consumului de droguri a dus la imposibilitate restituirii sumei împrumutate, situaţie acceptată fără resentimente de inculpatul P.E. Manifestarea ulterioară a unor resentimente faţă de inculpaţii C.V. şi F.M. nu s-a referit niciun moment la familia U., ci a fost rezultatul frustrării inculpatului P.E. faţă de atitudinea firmei P.R.S. - care îl exclusese din afacere, după ce şi-au văzut interesele comerciale/împlinite.

Această manifestare ulterioară a resentimentelor este irelevantă, deoarece ceea ce interesează din punct de vedere penal este atitudinea psihică la momentul consumării presupusei fapte penale. Ca o precizare, în cursul anului 2004 împrumutul a fost restituit de familia U. integral, fiind depusă la dosarul cauzei chitanţa liberatorie de împrumut. Pentru aceste motive a solicitat achitarea inculpatului P.E.V. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., fapta sa de a împrumuta bani - în condiţiile mai sus arătate nefiind prevăzută de legea penală.

Un alt motiv de recurs, în subsididar se referă la greşita individualizare a pedepsei. Se susţine că instanţa de apel a aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. cu referire la prevederile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - nu a dat relevantă conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptelor, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - atitudinea inculpatului după săvârşirea faptelor, prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului şi înlesnirea descoperirii şi arestării altor participanţi. De asemenea, se referă şi la perioada mare de timp ce s-a scurs de la săvârşirea pretinselor fapte şi până la darea unei soluţii definitive în cauză.

Inculpatul este un om de afaceri decent, un excelent profesionist, inginer de utilaj tehnologic şi instalaţii, absolvent al Facultăţii de Utilaj Tehnologic din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. în anul 1996 a înfiinţat SC E.P. SRL, în calitate de acţionar unic, firma ce a funcţionat şi funcţionează şi în prezent, sub administrarea inculpatului, cu o excelenta reputaţie şi care nu a avut şi nu are niciun fel de probleme comerciale sau/şi fiscale, datorită plăţii taxelor şi impozitelor către statul român, în condiţiile respectării riguroase a legilor comerciale şi fiscale: Inculpatul nu are antecedente penale, iar la data primei convocări a autorităţii penale s-a prezentat şi a colanborat deschis, fără rezerve cu urmărirea penală, formulând şi un autodenunţ în cauză. Faptul că inculpatul s-a apărat şi se apără în condiţii procesual penale, în cadrul leal al legii penale române nu poate constitui un argument contrar celor susţinute mai sus, deoarece exercitarea unui drept legal sacrosanct - cel de apărare - nu poate constitui, din punctul de vedere al apărării, o circumstanţă agravantă.

S-a învederat instanţei de ultim control judiciar şi o stare de fapt obiectivă, trecerea timpului. Deşi, instanţa de apel a preluat greşit menţiunile din rechizitoriu (în martie 2000 inculpatul a fost exclus din afacere, în realitate fiind vorba de august 1999) totuşi se poate susţine şi în aceste condiţii, că suntem la peste 13 ani de la săvârşirea faptelor, chiar şi genetic, o dată la 7 ani persoana se schimbă, datorită feonomenului de înnoire celulară totală. La data săvârşirii faptelor, inculpatul era în vârstă de 37 de ani, în prezent fiind în vârstă de 51 de ani, experinţa de viaţă (profesională, familială, socială etc.) caracterizând această perioadă ca cea a maturităţii depline. în această perioadă de peste 13 ani, inculpatul nu a mai săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală, situaţia ce permite să se susţină că cele petrecute în anii 1998-1999 au fost întâmplătoare şi necaracteristice pentru modul său de comportament.

Faţă de cele de mai sus, apărarea a solicitat instanţei de ultim control judiciar redozarea pedepselor aplicate inculpatului, văzând şi prevederile art. 76 lit. c) C. pen., precum şi aplicarea prevederilor ar. 81 alin. (2) C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Apărătorul ales al recurentului inculpat P.E.V., avocat G.M., în concluziile orale a formulat şi o completare a acestora, în sensul invocării şi cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 3 teza I C. proc. pen.

Primul motiv de recurs este cel prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen., susţinând că în cauză, cât priveşte infracţiunile de complicitate la luare de mită şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni nu a fost efectuată urmărirea penală, cu consecinţa nelegalei sesizări a instanţei.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală la data de 19 decembrie 2003, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că s-a început urmărirea penală împotriva lui şi cu privire la complicitate la dare de mită şi pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În legătură cu acest caz de casare, a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 6 C.E.D.O. art. 200, art. 263 alin. (1) şi art. 332 alin. (2) C. proc. pen. In esenţă este vorba de faptul că nu i s-a comunicat baza factuală. Astfel, nu s-au arătat faptele care constituie în materialitatea lor, complicitate la dare de mită, persoanele care au dat mita şi pe care inculpatul le-ar fi ajutat, modalităţile de fapt şi normative, probele pe care se întemeiază noua învinuire, faptele care constituie asociere şi persoanele cu care inculpatul s-a asociat pentru săvârşirea de infracţiuni.

Conform acestui caz de casare solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale

Un al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 3 teza I C. proc. pen., respectiv nelegala compunere a completului de judecată.

Susţine că în anul 2008 s-a efectuat un control la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, raportul Inspecţiei Judiciare fiind pe site-ul oficial al C.S.M. Deficienţa esenţială constatată de Inspecţia Judiciară la nivel de management a fost aceea că nu s-a solicitat C.S.M., până în anul 2008, aprobarea constituirii de complete specializate potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza acestui material, atât Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, cât şi Curtea Militară de Apel au solicitat aprobarea.

Menţionează că este o certitudine că până în anul 2008 şi până la Hotărârea C.S.M. nr. 136 din 08 mai 2008. Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, sub acest aspect, al reînfiinţării şi funcţionării completelor specializate potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nu a fost în legalitate.

Arată că acele ordine de zi depuse la dosar sunt ilegale, deoarece prin Legea nr. 317/2004 s-a stabilit o procedură obligatorie de urmat pentru constituirea acestor complete specializate. Autonumirea, ca şi judecători specializaţi, este ilegală, nu irelevanta, din punctul său de vedere.

Solicită să se observe nu numai conţinutul raportului Inspecţiei Judiciare, ci şi adresa C.S.M., care arată că până la acel moment nu au existat complete specializate.

Al treilea motiv de recurs este cel prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate în cauză, esenţiale în opinia apărării.

Arată că a făcut referire la Decizia nr. 2721 din 14 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în primul ciclu procesual, cu ocazia casării cu trimitere spre rejudecare şi a extras obligaţiile pe care instanţa de casare Ie-a statuat în sarcina instanţei de rejudecare în apel.

Susţine însă că aceeaşi încălcare a legii s-a perpetuat şi în al doilea ciclu procesual. Astfel, judecătorii apelului, în al doilea ciclu procesual, arată: .In referire directă la apărările inculpatului P.E.V., instanţa de prim control judiciar, în al doilea ciclu procesual, motivează: „Cele susţinute de inculpat nu sunt relevante, toate celelalte probe administrate în cauză confirmând acuzarea". Arată că aceasta este fraza care duce la condamnarea inculpatului.

În continuare, a făcut o enumerare a probelor pe care Ie-a ignorat instanţa de control judiciar, înscrisuri esenţiale, recunoaşterea olografă a unui martor în sensul că şi-a însuşit banii, declaraţii, actul de acuzare emis de Procuratura Hanovra din cuprinsul căruia rezultă că inculpatul nu a primit sume de bani de la firma germană.

Conform cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 10 şi pct. 15 C. proc. pen., arată că instanţa de apel nu a observat că inculpatul a formulat un autodenunţ, la data de 11 decembrie 2002, mai înainte ca organul de urmărire penală să fie sesizat cu această faptă prin plângere, denunţ sau din oficiu - este vorba de darea sumei de 1.000 DM inculpatului C.M.R.

Instanţa de apel se mărgineşte doar să arate existenta autodenuntului. Solicită să se constate că instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat cu privire la această cerere.

Conform cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., cu privire la greşita încadrare juridică dată faptei, arată că este greşită reţinerea alin. (2) al art. 254 C. pen. Nu se arată cine este funcţionarul cu atribuţii decontrol şi care au fost aceste atribuţii.

Precizează că practica instanţei supreme este constantă, în sensul că agravanta prevăzută de alin. (2) al art. 254 C. pen. are în vedere funcţionarul cu atribuţii de control, care în exercitarea acestora, pretinde sau acceptă bani ori foloase necuvenite tocmai pentru a nu îndeplini un act legat de exercitarea atribuţiilor de control (Decizia nr. 4976 din 24 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie secţia penală).

Un alt motiv de recurs este cel privind menţinerea greşită a măsurii confiscării speciale a sumei de 35.000 mărci germane, temeiul fiind cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 2 C. proc. pen.

Arată că inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. proc. pen. şi continuarea judecăţii şi cu privire la infracţiunile prescrise. Potrivit art. 121 alin. (1) C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală, cu consecinţa încetării procesului penal, consecinţă ce lipseşte instanţa de posibilitatea luării oricărei măsuri împotriva inculpatului, menţinerea măsurii confiscării sumei- de 35.000 mărci germane fiind lipsită de suport legal.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în sensul că s-au comis grave erori de fapt, care au dus la o greşită hotărâre de condamnare, arată că a dezvoltat pe larg în cuprinsul memoriului depus la dosar acest motiv de recurs.

În subsidiar, în baza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., arată că instanţa de apel a aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen., cu referire la prevederile art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen. - nu s-a dat relevanţă conduitei bune a inculpatului înainte de săvârşirea faptelor şi art. 74 alin. (1), lit. c) C. pen. - atitudinea inculpatului după săvârşirea faptelor, prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului şi înlesnirea descoperirii şi arestării altor participanţi.

Ca modalitate de executare a pedepsei, solicită aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate în scris de inculpatul C.V.G., prin apărător ( vol. 1, filele 203-205 dosarul Înaltei Curţi ) împotriva deciziei instanţei de apel.

Astfel, consideră că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în sarcina sa, săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fapta pedepsită şi prevăzută de art. 323 C. pen. şi, în mod netemeinic a fost condamnat pentru săvârşirea acestei fapte.

Nu i s-a aplicat după cum era legal şi corect, prevederile art. 19 din O.G. nr. 43/2002 pentru toate infracţiunile, ceea ce ar fi dus la o diminuare vizibilă a pedepsei ce i-arfi fost aplicată pentru fiecare faptă în parte.

Nu s-a pus în discuţie, de către instanţa de fond cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii D.G. şi F.I., care au solicitat schimbarea din infracţiunea de luare de mită (prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.) în infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi, în subsidiar, reţinerea doar a alin. (1) din art. 254 C. pen., deoarece aceştia nu aveau atribuţii de control.

De asemenea, consideră că la pedeapsa aplicată, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a acesteia, se putea face aplicarea art. 86¹ C. pen., suspendându-se sub supraveghere, pedeapsa ce i-a fost aplicată.

Totodată, a arătat că nu este de acord cu sumele ce i-au fost imputate, prin sentinţa penală atacată, deoarece nu rezultă prin niciun calcul credibil, ci doar prin supoziţii şi presupuneri, că acela ar fi prejudiciul cauzat, şi care, trebuie să fie plătit de către el, ca persoană vinovată de săvârşirea acelor infracţiuni.

Inculpatul prin apărător a arătat că, în fapt, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost trimis în judecată şi ulterior condamnat la o pedeapsă rezultantă de trei ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Totodată, inculpatul prin apărător consideră că recursul este de admis, urmând a se aplica o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiţionat, deoarece, prin săvârşirea faptelor respective s-a adus o minimă atingere a valorilor sociale, de fapt, prin săvârşirea faptelor, de către el, singura persoană căreia i-a făcut rău, a fost numai el, nefiind altcineva afectat de el prin acele fapte.

Chiar dacă el a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de care a fost acuzat, instanţa de judecată care a pronunţat hotărârea de condamnare nu a făcut nicio diferenţă între el şi alte persoane, aflate în situaţia sa, pronunţând o condamnare şi considerând că reprezintă un pericol pentru ordinea publică, i-a aplicat o pedeapsă, pe care trebuie să o execute în regim de detenţie, nedându-i posibilitatea de a demonstra căm, ceea ce s-a întâmplat a fost o greşeală copilărească.

Considră că cele şase luni pe care Ie-a petrecut în stare de arest preventiv au fost suficiente pentru a-şi da seama de gravitatea faptelor sale şi îşi doreşte să poată rămâne împreună cu familia sa, iar, timpul mare, care s-a scurs de la momentul săvârşirii faptelor a fost ca o a doua pedeapsă pentru el şi pentru existenţa sa în societate, având în vedere statutul pe care I-a avut şi pe care nu o să-l mai aibă niciodată în vi aţă.

În concluzie, inculpatul prin apărător a solicitat în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admiterea recursului declarat şi pe fond rejudecând a se dispune casarea în parte a sentinţei penale atacate în sensul aplicării unei pedepse orientate spre minimul acesteia, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, considerând că el nu reprezintă un om periculos pentru societate şi că merită şi el şansa de a dovedi că a înţeles gravitatea faptelor sale şi cât de mult a greşit.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C.V.G., avocat T.C., arată că motivele de recurs sunt cele prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9, 17, 18 şi 14 C. proc. pen.

Precizează că înţelege să-şi însuşească motivul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. invocat de către recurentul inculpat P.E.V., impunându-se casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la instanţa de fond competentă.

Conform cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., apreciază că în mod greşit instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

A apreciat că probele administrate nu dovedesc săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Aşa cum a arătat în mod constant pe parcursul procesului penal inculpatul, intervenţia sa pe lângă organele de conducere ale R.A.D.E.T. a fost făcută în nume personal, în considerentul relaţiilor de amiciţie pe care le avea cu aceştia, toată activitatea sa nu a avut legătură cu funcţia pe care acesta o deţinea la acel moment. In acest sens trebuie avută în vedere şi adresa emisă la 25 februarie 2005 de către S.R.I., din care rezultă că acesta nu avea atribuţii de control la R.A.D.E.T.

A apreciat că activitatea desfăşurată de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, astfel cum s-a reţinut în mod corect de către instanţa de fond.

În ceea ce priveşte această schimbare de încadrare juridică, solicită să se observe că nu este motivată, nu se indică de către instanţa de apel nicio probă din cele administrate în cauză care să justifice această încadrare juridică.

În baza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru nemotivarea deciziei în ceea ce priveşte schimbarea de încadrare juridică menţionată.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., în temeiul art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea inculpatului în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A susţinut că s-a făcut o interpretare greşită a probelor administrate în cauză, care a condus la o interpretare eronată a situaţiei de fapt, apreciindu-se că ar exista probe care dovedesc existenţa acestei infracţiuni.

În opinia sa, singura probă indicată este declaraţia domnului G., care însă a fost interpretată eronat, fiind scoasă din context.

Consideră că probele care au fost administrate nu dovedesc apartenenţa inculpatului la un grup infracţional ori iniţierea sau constituirea de către acesta a unui grup infracţional şi nici existenţa unor planuri sau acţiuni infracţionale în cadrul unui grup sau rolul fiecăruia. A arătat că s-a motivat că declaraţia domnului G. dovedeşte asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni. In opinia sa, aceasta este o motivare succintă, care echivalează cu nemotivarea.

A înţeles să invoce şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., apreciind că şi cu privire la această infracţiune, instanţa de apel nu a motivat întemeiat şi în detaliu şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de apel.

A arătat că în mod greşit s-a reţinut în încheierea anterioară că ar fi invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. sau dacă din susţinerile sale aşa a reieşit, a precizat că înţelege să renunţe la acest caz de casare.

Conform cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen.

Ultimul caz de casare este cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., în baza căruia solicită să se aprecieze, faţă de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi de circumstanţele personale ale inculpatului, dacă se pot reţine în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante, apreciază că ar putea fi aplicabile dispoziţiile art. 81 C. pen. sau în subsidiar, dispoziţiile art. 861 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, apreciază că în mod greşit a fost soluţionată latura civilă a cauzei, sumele ce îi sunt imputate inculpatului nefiind dovedite cu probele existente la dosar, neexistând documente oficiale care să justifice sumele imputate.

A solicitat să se aibă în vedere, atât motivele de recurs formulate în cuprinsul memoriului depus la dosar, cât şi motivele de apel şi concluziile scrise depuse în faţa instanţei de apel şi faţă de toate acestea, admiterea recursului, astfel cum a fost motivat şi să se dispună, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar achitarea inculpatului, iar într-un al doilea subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul modificării modalităţii de executare a acesteia.

Apărătorul ales al recurentului inculpat F.M., avocat T.S., în concluziile orale, în dezbateri a arătat că unul dintre cazurile de casare este cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen.

A susţinut că este vorba de o critică de nelegalitate a hotărârilor şi a procedurii în această cauză. A menţionat că este cert că nu au funcţionat, la momentul soluţionării în primă instanţă, completele specializate, nu a fost soluţionată cauza în primă instanţă, de un complet specializat al Tribunalului Militar Teritorial, astfel încât devin incidente în cauză dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., intervenind o nulitate absolută care are două caracteristici, conform alin. (3) al art. 197 C. proc. pen., una că nu poate fi acoperită în niciun mod şi a doua că poate fi invocată în orice fază a procesului.

A solicitat să se constate că exista o procedură conform căreia se constituiau acele complete specializate, procedură care nu a fost respectată, astfel încât cauza nu a fost soluţionată de un complet specializat constituit conform dispoziţiilor iegii.

Conform cazului de casare menţionat, a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, secţia penală.

În subsidiar, invocă şi .celelalte motive de recurs după cum * urmează:

În primul rând, în rejudecarea după casare, nu au fost respectate dispoziţiile instanţei supreme. Astfel, în cuprinsul deciziei prin care s-a dispus casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare s-a menţionat că trebuia să analizeze curtea de apel apărările fiecărei părţi în cauză, cel puţin în ceea ce-l priveşte pe inculpat, dar şi pe ceilalţi, însă nu au fost respectate aceste dispoziţii.

Arată că inculpatul a solicitat analizarea unor probe, cum ar fi audierea acelor cetăţeni germani (unii nefiind audiaţi deloc în faza de judecată), prin comisie rogatorie, în condiţii care să se circumscrie art. 6 C.E.D.O. în urma judecării acestor cetăţeni germani de către autorităţile germane, nu s-a constatat nicio faptă de corupţie, doar nişte încălcări în ceea ce priveşte regimul contabilităţii.

A apreciat că nu au fost respectate dispoziţiile din decizia de casare, nu s-au avut în vedere apărările inculpatului, nu s-a analizat principala apărare a acestuia în sensul că nu a săvârşit nicio faptă în legătură cu infracţiunea de corupţie ci şi-a exercitat exclusiv atribuţiile în temeiul contractului de colaborare pe care îl avea cu firma germană.

Acesta este şi motivul pentru care, pe fondul cauzei, pe critica privind condamnarea inculpatului, a apreciat că în mod corect se impunea achitarea acestuia conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., faptele care au fost reţinute în sarcina inculpatului neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de corupţie care au fost reţinute.

Invocă şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., urmând a fi avută în vedere perioada îndelungată scursă de la săvârşirea faptelor, faptul că inculpatul a stat 7 luni în stare de detenţie, lipsa antecedentelor penale, că are o familie şi-a desfăşurat activitatea în mod onest, ca administrator la o societate comercială - s-a îndreptat fără să fie nevoie să execute pedeapsa în regim de detenţie. Solicită suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate în scris de către inculpaţii U.L. şi U.P., prin apărător (vol. 1 filele 53-59 dosarul Înaltei Curţi).

Astfel, hotărârile pronunţate în cauză sunt criticate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.

Se critică faptul că nu sunt expuse pe larg raţionamentele juridice pentru care s-a dispus condamnarea lor. în legătură cu inculpaţii cele două instanţe s-au limitat la o simplă enumerare a unor probe administrate, fără a face o analiză a acestora (mai ales în condiţiile în care chiar unele probe dintre cele enumerate în sprijinul soluţiei de condamnare dovedesc inexistenţa pretinselor fapte). În ceea ce priveşte raportarea unei pretinse situaţii de fapt la prevederile legale relevante, niciuna dintre cele două instanţe nu a realizat o coroborare a acesteia la elementele constitutive ale pretinselor infracţiuni săvârşite. Lipsa unei motivări corespunzătoare se evidenţiaă, atât în legătură cu pretinsa infracţiune de luare de mită, cât mai ales în legătură cu pretinsa infracţiune de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. în ce priveşte această a doua pretinsă infracţiune, instanţa de fond nu a motivat deloc soluţia de condamnare, iar instanţa de apel a rezumat la preluare unele considerente pur teoretice din literatura de specialitate, fără a le raporta la situaţia de fapt din cauza de faţă, în special la situaţia inculpatei U.L. Maniera de analiză generală şi abstractă nu răspunde imperativelor legii procesual penale, care impune aplicarea unui raţionament elaborat în legătură cu fiecare dintre inculpaţii dintr-un proces penal şi, de asemenea, pentru fiecare dintre pretinsele infracţiuni ce ar face obiectul cauzei penale.

Un al doilea motiv de recurs se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate.

Acest motiv de recurs are în vedere ignorarea de către cele două instanţe a probelor administrate care conduc spre concluzia inexistenţei infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatei U.L. (ori cel puţin, la concluzia aplicării principiului „in dubio pro reo").

Astfel, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel a invocat mai multe probe administrate care a arătat, în legătură cu primirea unei sume de 2.000 DM în cursul anului 1999, că aceasta s-a făcut în mod cert cu titlu de împrumut, iar în legătură cu pretinsa primire a unei sume de 2.000 DM în cursul anului 2000, că aceasta, în fapt nu a existat.

Deşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un ciclu procesual anterior a admis recursul inculpaţilor, trimiţând cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, tocmai pe considerentul lipsei de analiză a probelor invocate de apărare, instanţa de apel nu a procedat deloc în alt mod, lipsind din nou, în totalitate, orice raţionament pentru care s-ar fi ajuns la concluzia înlăturării probelor invocate de inculpaţi. De altfel, în ce priveşte situaţia inculpaţilor, instanţa de apel nu a făcut decât să copieze pasajele din cuprinsul deciziei anterioare date tot în această fază a procesului penal, dar în celălalt ciclu procesual. Cu alte cuvinte, decizia atacată pe calea prezentului recurs ignoră imperativele legii procesuale penale şi în concret, pe cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie impuse prin admiterea anterioară a recursului. Actuala decizia a Curţii de Apel Bucureşti, prezintă, din punctul de vedere al lipsei analizei probelor în sensul nevinovăţiei inculpaţilor, exact aceleaşi carenţe ca şi cea anterior casată de instanţa supremă.

Un alt motiv de recurs se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.

Instanţele de fond şi de apel au comis o gravă eroare de fapt, prin aceea că au reţinut o realitate faptică inexistentă. Astfel, instanţele au ignorat ansamblul probator existent la dosarul cauzei, reţinând în mod greşit că ar fi existat o primire a unei sume de 2.000 DM de către inculpata U.L. în cursul anului 2000. De asemenea, în mod greşit, fără a avea un minim fundament probator, instanţele au reţinut că ar exista fapte de natura infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni comise de inculpata U.L. Tot, în mod greşit, cele două instanţe au ignorat caracterele certe, stabilite prin probe, ale primirii unor cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă ale anului 1998 şi ale titlului cu care s-a primit suma de 2.000 DM în cursul anului 1999, în ce priveşte bunurile primite în iarna anului 1998, acelea, în mod cert, nu pot fi privite ca reprezentând obiect al unei pretinse mite, având în vedere uzanţă socială ce nu poate fi ignorată, respectiv oferirea de cadouri cu ocazia sărbătorilor.

De asemenea, primirea unei sume de 2.000 DM în cursul anului 1999 a avut, cu certitudine semnificaţia unui împrumut, existenta unui asemenea titlul reieşind din probele administrate.

Cele două instanţe au comis o eroare gravă de fapt şi prin aceea că au ignorat împrejurarea că inculpata U.L. nu numai că nu a avut o conduită de sprijinire a societăţii germane în relaţia cu R.A.D.E.T. Bucureşti, ci, dimpotrivă a învederat conducerii condiţiile nefavorabile pentru partea română. Mai mult, instanţa a ignorat în mod nelegal, împrejurarea că inculpata nu a arătat niciun moment reprezentanţilor societăţii germane că ar fi dispusă să recurgă la o conduită care să favorizeze această societate. în plus, inculpata nici nu avea atribuţii de serviciu în legătură cu modalitatea de derulare a contractului şi de efectuare a plăţilor.

Un alt motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 385⁹ alin. (1), pct. 17² C. proc. pen., prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii. Cele două instanţe au realizat o greşită aplicare a legii, reţinând în mod greşit existenta infracţiunilor de luare de mită şi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în sarcina inculpatei U.L. şi existenta infracţiunii de complicitate la luare de mită, în sarcina inculpatului U.P.

În ce priveşte pretinsa infracţiune de luare de mită, s-a arătat în primul rând că în mod greşit au calificat cele două instanţe astfel primirea bunurilor în preajma sărbătorilor din anul 1998, o asemenea conduită fiind una acceptată la scară largă în societate şi neavând semnificaţie penală. Cu atât mai mult această conduită nu a avut o asemenea semnificaţie, cu cât între inculpata U.L. şi reprezentanţii societăţii germane nu a existat nicio înţelegere de natură infracţională. Acesta nici nu ar fi putut exista în condiţiile în care inculpata nu avea atribuţii în legătură cu derularea contractelor „în discuţie. Mai mult, inexistenta unei asemenea înţelegeri a rezultat şi din faptul că inculpata nu a fost nicicum influenţată de primirea cadourilor, ea învederând conducerii R.A.D.E.T. condiţiile nefavorabile pentru partea română din contractul cu societatea germană.

În ce priveşte suma de 2000 DM primită în cursul anului 1999, împrejurările au fost stabilite cert prin probe,m fiind vorba despre un împrumut, rstituitîn cursul anului 2004, datorită dificultăţilor majore ce au intervenit în viata familiei U. Pentru a înlătura realitatea existentei împrumutului, singurul argument al celor două instanţe fiind reprezentat de demersul inculpatului P.V. de a încerca să „îşi recupereze banii de la firma germană". Or, o asemenea împrejurare, chiar dacă ar fi reală, nu are niciun efect asupra caracterizării faptelor inculpaţilor U.L. şi U.P. Aceştia nu au avut nicio legătură cu eventualele demersuri ulterioare ale inculpatului P.V. Pentru ei, primirea banilor a reprezentat în mod cert un împrumut din partea acestui inculpat, fără a avea nici măcar la nivel intelectiv, vreo legătură cu relaţia contractuală dintre R.A.D.E.T. şi societatea germană, ori cu activitatea generală a acestei societăţi în România. în niciun caz, un eventual demers ulterior al inculpatului P.V. nu poate fi imputat inculpaţilor U.L. şi U.P. şi nu poate fi folosit ca un argument pentru reţinerea infracţiunii de luare de mită în sarcina acestora.

În ce priveşte pretinsa primire a unei sume de 2000 DM în cursul anului 2000 au fost prezentate deja în cadrul punctului anterior argumentele pentru care această pretinsă faptă nu a existat, probele conducând la o asemenea concluzie.

În acelaşi sens, instanţele de fond şi de apel au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 323 C. pen., în cauza de faţă, neexistând situaţii de fapt corespondente conţinutului constitutiv al infracţiunii de asocire în vederea săvârşirii de infracţiuni (în special în ce o priveşte pe inculpata U.L.).

Un alt motiv de recurs ce a fost invocat este cel prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337 C. proc. pen.

Dispozitivul sentinţei penale nr. 69 din 3 iulie 2006 pronunţată de către Tribunalul Militar Teritorial în Dosarul nr. 17/2004 consemnează condamnarea inculpatei U.L. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., deşi în actul de sesizare a instanţei se reţine infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. Fiind vorba despre o condamnare pentru o altă încadrare juridică decât cea în legătură cu care s-a dispus trimiterea în judecată, instanţa de fond era obligată să pună în discuţia părţilor incidenţa dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.

S-a arătat că instanţa de apel abordează această critică cu maximă superficialitate (pag. 56 din decizia atacată, problema în discuţie fiind „analizată" în penultumul paragraf, pe parcursul a 5 rânduri), privind-o ca pe o chestiune lipsită de orice imporanţă, deşi legiuitorul a reglementat această nelegală conduită ca un motiv de recurs ce se poate lua în discuţie chiar din oficiu.

Motivul de recurs prevăzut la art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este incident şi din perspectiva primei teze, respectiv neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni sub acest aspect, urmând a face trimitere la cele expuse în cuprinsul punctelor anterioare, aplicabile în mod corespunzător.

Inculpaţii, prin apărător au solicitat, în principal, admiterea recursului, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) raportat la art. 385⁹ alin. (1), pct. 9 şi 10 C. proc. pen., casarea atât a deciziei Curţii de Apel Bucureşti, cât şi a sentinţei pronunţate de Tribunalul Militar Teritorial şi trimiterea spre rejudecare în fond a cauzei primei instanţe, luând în considerare dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) teza a ll-a C. proc. pen., precum şi împrejurarea că cele două motive de recurs sunt incidente, atât faţă de sentinţa tribunalului, cât şi faţă de decizia curţii de apel. în subsidiar, în temeiul aceloraşi prevederi legale, respectiv art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) raportat la art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, luând în considerare incidenţa motivelor de recurs indicate asupra acestei hotărâri.

În subsidiar, faţă de cele anterioare, au solicitat, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) raportat la art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 2 şi 18 C. proc. pen. admiterea recursului, casarea hotărârilor date în fazele procesuale anterioare şi, rejudecând să se dispună, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpaţilor U.L. şi U.P.

În subsidiar, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) raportat la art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, 17² şi 18 C. proc. pen. au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi rejudecând a se dispune în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpaţilor U.L. şi U.P.

Apărătorul ales al recurenţilor intimaţi inculpaţi U.L. şi U.P., avocat Dan Apostol, a arătat că motivele de casare sunt cele prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9, 10, 12, 17 2 şi 18 C. proc. pen.

Raportat la cazurile de casare incidente aplicabile ca urmare a dispoziţiilor invocate a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, în funcţie de fiecare motiv în parte, fie la instanţa de fond, fie la instanţa de apel.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi rejudecând, să se dispună achitarea inculpaţilor, în principal, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există şi, în subsidiar, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. - lipsa elementelor constitutive.

Se pretinde că în anul 1998, U.L. a primit mită constând într-un cuptor cu microunde şi alte cadouri, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. A afirmat că este o uzanţă, nu avea legătură cu săvârşirea niciunei infracţiuni, deci acest act material practic nu s-a săvârşit aşa cum a fost stabilit de către parchet şi instanţele de judecată anterioare.

De asemenea, cu privire la pretinsa primire a sumei de 2.000 de mărci germane în cursul anului, 1999, conform probelor administrate în cursul urmăririi penale şi, ulterior, în faţa instanţelor, a rezultat că acesta a fost un împrumut, care a fost restituit inculpatului P.E. integral, mai târziu, în anul 2004.

Nu în ultimul rând, pentru actul material constând în pretinsa primire din anul 2000 tot a unei sume de 2.000 mărci germane, din ansamblul probator a rezultat că această sumă nu a fost primită în realitate.

În ceea ce priveşte acuzaţia de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a arătat că nu a fost efectuată urmărirea penală, nu există niciun fel de motivare, condamnarea pentru această infracţiune fiind bazată doar pe afirmaţii ale procurorului de caz şi ale instanţelor de judecată, fără a fi descrisă niciodată.

Referitor la poziţia inculpatei U.L. în contextul acuzaţiilor aduse, a arătat că aceasta nu a semnat contractul, nu a participat la redactarea şi încheierea acestuia şi nici la derularea lui, astfel cum se poate observa din cuprinsul materialului probator. De altfel, inculpata nu a avut nicio atribuţie de serviciu prin fişa postului legată de încheierea şi derularea acestui contract.

Referitor la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost condamnat, a susţinut că inculpata U.L., deşi a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. fără să fie pusă în discuţie obligatoriu incidenţa dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. A precizat că acest caz de casare este avut în vedere de legiuitor ca un caz de casare care poate fi invocat din oficiu.

A susţinut că toate aceste argumente se răsfrâng şi asupra situaţiei inculpatului U.P., acuzat de complicitate la luare de mită.

A precizat că înţelege să-şi însuşească motivul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., invocat de către recurentul inculpat P.E.V.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate în scris de către inculpatul C.M.R., prin apărător (vol. 1 filele 158-181 dosarul Înaltei Curţi).

Astfel, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., în sensul nemotivării soluţiei de respingere a apelului inculpatului.

A fost menţionat conţinutul art. 356 C. proc. pen., precum şi multe referiri din doctrimă cu privire la conţinutul unei hotărâri, precum şi jurisprudenţă, constatând că decizia instanţei de apel, ca şi sentinţa sunt nemotivate, întrucât nu au fost analizate toate apărările inculpatului C.M.R.

Instanţa de apel s-a mărginit a reţine situaţia de fapt, descrisă în rechizitoriu şi de către instanţa de fond, nefăcând o analiză a tuturor probelor administrate în procesul penal, neîndreptându-şi atenţia, în consideraţia prezumţiei de nevinovăţie şi în scopul aflării adevărului, spre analizarea probelor din care ar putea reieşi nevinovăţia inculpaţilor, * aspect care reiese din dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 6 şi art. 287 C. proc. pen.

În motivele scrise de apel depuse la instanţă, inculpaţii fac o analiză amănunţită a contradicţiilor existente în cadrul probatoriului, solicitând analizarea acestora, fapt care ar conduce în opinia lor, la constatatrea nevinovăţiei.

Instanţa de prim control judiciar s-a limitat a analiza într-o manieră superficială probele, făcând menţiuni de genul „din probele administrate rezultă vinovăţia inculpaţilor", fără a detalia conţinutul fiecărei probe, motivele pentru care au fost reţinute unele probe şi de ce au fost înlăturare altele, care au fost raţiunile care au stat la baza interpretării declaraţiilor inculpaţilor într-un anumit sens şi cum afost explicate contradicţiile existente în declaraţiile acestora.

Instanţa de prim control judiciar a preluat motivarea instanţei de fond, situaţia expusă în rechizitoriu, făcând trimitere la aspecte disparate a unor pasaje din declaraţiile inculpaţilor fără ca acestea să fie valorizate în ansamblul probator, deşi avea obligaţia de a verifica dacă împrejurările reţinute prin hotărârea atacată reprezintă adevărul material, complet şi cert întemeiat (cz. Boldea vs. România). La baza condamnării unei persoane poate fi numai o motivare convingătoare, orientată exclusiv pe o situaţie de fapt analizată în ansamblul probatoriului administrat, astfel încât, în final, hotărârea să apară ca fiind rezultatul unui lanţ de argumente juridice consolidat pe realitatea faptică a cărrei existenţă să fi fost relevată în mod critic, atât prin analiza probelor confirmătoare, cât şi a celor care au fost înlăturate.

Pentru a putea efectua un control al hotărârii, în recurs, e necesar a se cunoaşte care a fost starea de fapt reţinută de instanţa a cărei hotărâre este atacată şi pe baza căror probe s-a ajuns la această stabilitate. Acest lucru nu poate fi verificat decât pe baza unei motivări complete a hotărârii recurate. Hotărârea judecătorească reprezintă practic rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar în vederea stabilirii stării de fapt, desprinse din acestea, prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţa şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea horărârii judecătoreşti.

Astfel, instanţa de prim control judiciar nu a supus analizei şi interpretării logice toate contradicţiile semnalate de către inculpaţi, existente în probatoriul administrat, nu a analizat, aşa cum au solicita aceştia, elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi condamnaţi prin raportare tocmai la probatoriul administrat, aspecte care se impuneau a fi luate în considerare în soluţionarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, în vederea asigurării unui proces echitabil inculpaţilor.

În acest context, Înalta Curte a considerat că hotărârea se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel aceasta, urmând să verifice şi apărările inculpaţilor, aşa cum sunt contradicţiile existente în probatoriul administrat învederat de către inculpaţi, arătând motivat care sunt probele pe care se fundamentează hotărârea şi care au fost înlăturate (a se vedea Decizia nr. 2721 din 14 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În acelaşi sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, prin Decizia nr. 2664 din 5 septembrie 2012 a statuat că "judecătorul redactor al deciziei atacate în punctul de expunere a aceleiaşi critici a celor trei recurenţi inculpaţi din considerentele deciziei recurate, motivează doar că „din actele şi probele de la dosar în special declaraţia martorei denunţătoare A.T. rezultă că ştie de la martora V.A.M. că acesta a dat drept mită inculpaţilor cu ocazia controlului efectuat de aceştia în aceeaşi zi. Şi mai mult decât atât o serie de martori arată că se chibzuiesc când vin controalele să se dea şpagă".

Cele reproduse anterior din decizia recurată relevă în mod categoric că instanţa de apel nu s-a conformat la obligaţia de motivare, cu privire la situaţia de fapt imputată, celor trei inculpaţi şi mai ales la descrierea şi analiza pertinentă care să convingă un observator neutru că cei trei inculpaţi sunt vinovaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina acestora.

Această volatilă trimitere la declaraţiile martorelor A.T. şi V.A.M. continuată de indicaţia şi mai imprecisă în planul logicii generale şi juridice că mai există"o serie de martori", care ar recunoaşte despre aceleaşi fapt imputate celor trei inculpaţi, fără a fi nominalizaţi aceşti martori şi analizate depoziţiilor lor, generează aceeaşi concluzie necesară a incidenţei cazului de casare deja arătat, datorat aspectului esenţial că instanţa de apel nu s-a conformat şi dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd ca principiu fundamental pentru judecata în faţa instanţei de prim control judiciar că este „obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept".

Or, rezultând fără dubiu că instanţa de apel nu numai că nu a examinat cauza sub toate aspectele, dar nici măcar nu a răspuns motivat la cererile şi criticile formulate de cei trei inculpaţi prin care tindeau la achitarea lor pe considerentul pretinderii inexistenţei faptelor imputate, urmează ca Înalta Curte să privească ca fondate totalitatea recursurilor formulate în cauză, de procuror şi de inculpaţii D.G. şi S.M." (fila 20 din decizie).

În consecinţă, instanţa de recurs, în speţa de mai sus a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel cu îndrumarea conţinută la fila 21 din decizie:"instanţa de apel, prin conformare la efectul devolutiv total în fapt şi în drept prevăzut de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., va proceda la prezentarea şi analiza riguroasă din punct de vedere juridic şi logico-formal a probelor ce poartă asupra existenţei faptelor infracţionale imputate şi din care rezultă fără dubiu vinovăţia celor trei inculpaţi, va răspunde la totalitatea cererilor, excepţiilor şi criticilor ridicate de aceştia (inclusiv cu privire la criticile dezvoltate prin recursurile promovate de aceeaşi trei inculpaţi), iar, în esenţă, va administra sau doar va analiza şi interpreta orice alte probe prin care să se atingă scopul procesului penal pornit împotriva celor trei inculpaţi-recurenţi, aşa cum este definit prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) C. proc. pen. şi pentru aflarea deplinului adevăr judiciar în cauză".

Nesocotind aceste dispoziţii cu caracter imperativ, instanţa de apel a menţionat la fila 48 din decizie că „Inculpaţii apelanţi au reiterat, la dezbaterea apelurilor, în general, apărările pe care le-au formulat în cursul primei faza procesuale."

Cum instanţele nu au făcut o analiză a tuturor probelor de la dosar, probe ce aveau o înrârurie decisivă asupra soluţiei pronunţate şi care au fost invocate în apărare de inculpat, s-a apreciat că hotărârile sunt nemotivate, aşa încât în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen. a solicitat trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.

Cel de-al doilea caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., constând în grava eroare de fapt săvârşită de ambele instanţe prin condamnarea inculpatului C.M.R.

Cu privire la prima infracţiune de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului C.M.R., apărarea a făcut referiri concrete din actul de sesizare, pag. 9, la declaraţia învinuitului F.G.R.F.G. (vol. V, filele 88-91), la dispoziţia dată prin avizul de creditare din 14 octombrie 1998 (vol. XI, fila 2), la facturile pentru suma totală de 7.328 dolari SUA pentru achitarea integrală a contravalorii deplasării grupului respectiv în Iordania (vol. XI, filele 3-4), declaraţia lui F.M. (vol. XI, fila 21), actele C.R.I. primite de la autorităţile judiciare din Germania rezultă că proiectul de sponsorizare a inculpatului C.M.R. a fost tradus pentru R.D. şi F.M.F. (vol. XV), filele 124-125, iar filele 126-127 contractul de sponsorizare din 01 octombrie 1998 între firma germană şi C.B. „L. C.F.R.”, contract semnat de directorul executiv V.l." (filele 9 şi 10); suma respectivă a fost dată de firma germană pentru a tempera obiecţiile inculpatului cu privire la contractul cadru ce urma să fie încheiat pentru o sumă importantă la începutul lunii ianuarie 1999 (fila 10); declaraţia inculpatului C.M.R. (vol. IV fila 80-83), făcând şi referire la motivarea de la fila 11.

Inculpatul prin apărător a arătat că instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia de condamnare a inculpatului pentru această infracţiune.

Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, constituie infracţiunea de luare de mită.

Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca subiectul activ să primească banii sau folosul necuvenit pentru a îndeplini, a nu îndeplini, a întârzia îndeplinirea ori a face un act contrar îndatoririlor de serviciu. Or, la momentul discutării sponsorizării, între R.A.D.E.T. şi firma germană se încheiase deja contractul din 9 iulie 1998.

De asemenea, acordarea sponorizării, prin contractul din 1 octombrie 1998, între firma germană şi C.B. „L. C.F.R.” unde activa inculpatul C.M.R., nu are legătură nici cu încheierea contractului din 16 ianuarie 1999 între aceeaşi firmă din Germania şi R.A.D.E.T.

În acest sens, apărarea a menţionat următoarele:

- potrivit art. 27 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a R.A.D.E.T., C.M.R., în calitate de director de producţie şi nu tehnic, cum din eroare, s-a consemnat în rechizitoriu, nu avea abilitatea legală de a negocia şi încheia contracte. Or, dacă s-ar fi pornit de la această premisă, concluzia era alta şi nu cea reţinută de parchet, prin trimiterea în judecată a inculpatului C.M.R. pentru infracţiunea de luare de mită;

- sponsorizarea unei echipe sportive este o activitate legală şi nu poate fi interpretată ca infracţiune de dare, respectiv, luare de mită;

- se impută inculpatului C.M.R. diligentele depuse în cadrul supravegherii lucrării experimentele, ceea ce i-ar fi convins pe reprezentanţii firmei german să-i ofere această sponsorizare. O conduită firească, competentă şi responabilă, este iată sancţionată de parchet, pentru a justifica, în cele din urmă reţinerea infracţiunii de luare de mită, căci, în cazul altei conduite, partea germană n-ar mai fi avut niciun interes să-i ofere indirect sponsorizarea, care nu reprezintă altceva decât un folos necuvenit;

- s-a reţinut că soţia inculpatului C.M.R., C.G. decedată în noiembrie 2004, nu a fost membră a C.B. „L. C.F.R.", însă din adresa F.R.B., anexată a rezultat contrariul;

- potrivit contractului de sponsorizare, membrii echipei naţionale de bridge participante la Concursul Internaţional din Iordania au purtat însemnele sponsorului, ceea ce exclude o altă interpretare juridică a remiterii sumei de 7.328 dolari SUA (a se vedea declaraţiile martorilor P.P.C. şi P.D. de la termenul de judecată din 28 noiembrie 2005);

- solicitarea sumei respective nu a fost condiţionată de o conduită anume a inculpatului C.M.R. în cadrul relaţiei contractului dintre R.A.D.E.T. şi firma germană P.R. GmbH. în acest sens, martorul F.F.G., audiat la termenul din 30 ianuarie 2006 a precizat că „LaH., D.R. în prezenţa mea a discutat şi s-a luat hotărârea de a se sponsoriza F.R.B., aşa cum i se sugerase în ţară de mai multe ori domnului C.M.R.. Revin şi arăt că la Bucureşti D.R. şi Forster de mai multe ori au întrebat la R.A.D.E.T., în prezenţa conducerii R.A.D.E.T.-ului „cu ce vă putem ajuta, cu ce vă putem sponsoriza". Atunci dl. C.M.R. a arătat varianta cu sponsorizarea echipei naţionale de bridge, la un campionat mondial, sau cam aşa ceva, nu-mi mai aduc aminte. La Hanovra în prezenţa mea s-a luat această decizie de sponsorizare şi D.R. vorbea la telefonul de la care a luat aprobarea pentru sponsorizare.

C.M.R. nu. a cerut în mod expres sponsorizarea pentru echipa de bridge, nefiind personal pentru el ci pentru echipa de bridge a României. Aceste sponsorizări; se fac din fondurile constituite de obicei la sfârşit de an. D-lui C.M.R. nu i s-a cerut să facă nimic în contul acestei soponsorizări şi nu i se putea cere, fiind un aşa de drept în sensul că cunoştea meserie. Dacă eu i-aş fi cerut aşa ceva sau altcineva o Juam pe coajă" sau mă dădea afară pe uşă. Nu ştiu dacă echipa a primit şi însemne sau alte obiect privind reclama firmei ce sponsoriza".

În declaraţia dată de acelaşi martori în faţa autorităţilor germane, declaraţia sa, transmisă prin comisie rogatorie, aflându-se la fila 430 al dosarului de apel al Curţii de Apel Bucureşti, acesta a precizat că „Firma P. avea bani pentu sponsorizare şi am fost convinşi de faptul că acesta era un contract de sponsorizare total corect. (...). Vis-a-vis de domnul C. pot spune că acesta s-a implicat ca şi responsabil tehnic a proiectului şi în cele din urmă a dorit şi dânsul soluţia, după ce a fost convins de departamentul tehnic. După aprecierea personală domnul C. nu ar fi făcut nimic compromiţător pentru bani; Pot spune că la negocieri a pus multe întrebări ciritice şi că are suficientă experienţă în domenul tehnic. S-ar putea afirma că era cel mai bun specialist în România la capitorul „încălzire.prin termocentrală".

În acelaşi sens, la termenul de judecată din 27 februarie 2006, martorul M.F. a precizat că „în referire la sponsorizarea echipei de bridge L. arăt că aceasta a fost făcută de firma germană, întrucât în Germania se fac foarte multe sponsorizări. D.R.C. nu a fost obligat să facă ceva pentru firma germană ci din contră afirm că acesta era foarte meticulos în derularea procedurilor tehnice. Acest lucru, întrucât era un tehnician bun şi vroia ca totul din interior să iasă bine (în derularea operaţiunii cu contractul încheiat)".

De asemenea, din declaraţia martorului N.N. (utilă şi concludentă pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului C.M.R.), cel care a întocmit referatul de necesitate privind operaţiunea de torcretare a conductelor pentru porţiunea Moghioroş. Drumul Taberei, inclusiv Palatul Cotroceni a rezultat că „în comitetul director s-a stabilit ca porţiunea menţionată să fie reabilitată. C.M., când eu am întocmit referatul de necesitate, nu a manifestat vreun interes special. C.M. este integru, bun meseriaş, mai chiţibuşar decât D. şi-l cunosc din 1976". Or, neavând legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului C.M.R., primirea sumei de 7.328 dolari SUA, de F.R.B., al cărui membru era şi inculpatul, nu poate fi interpreată ca luare de mită;

- la momentul discuţiilor purtate pe marginea acestei sponsorizări, lucrarea experimentală era aproapte finalizată, pe baza unui contract încheiat în luna iulie (contractul de sponsorizare este perfecat la 01 octombrie 1998, deci, după finalizarea lucrării de probă, astfel încât în raport cu tranzacţia respectivă infracţiunea de luare de mită nu poate fi reţinută, fiind o împrejurare posterioară);

- de asemenea, nici în legătură cu contractul încheiat în luna ianuarie 1999, sponsorizarea nu poate fi considerată ca luare de mită, de vreme ce, la momentul respectiv, inculpatul C.M.R. nu putea şti dacă se va încheia o nouă convenţie între aceleaşi părţi. Aceasta mai ales că inculpatul C.M.R., prin fişa psotului, nu avea nicio atribuţie în legătură cu negocierea şi semnarea contractelor în cadrul R.A.D.E.T. Cum infracţiunea de luare de mită este indispensabil legată de atribuţiile de serviciu ale funcţionarului mituit, nu există infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. Or, din rechizitoriu s-a reţinut că suma respectivă a fost primită pentru încheierea şi derularea unor contracte cu firma germană. Aşa cum s-a stabilit prin probele administrate în cauză, inculpatul C.M.R. nu avea atribuţii care să-i permită să intervină nici la mmentul încheierii contractelor şi nici ulterior, pe parcursul derulării acestora.

Lipsa laturii obiective echivalează cu lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, aşa încât, în temeiul art. 345 alin. (1) şi (3) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. a solicitat achitarea inculpatului C.M.R. pentru această primă infracţiune, ca efect al admiterii recursului şi casării ambelor hotărâri, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la cea de-a doua infracţiune de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. a menţionat următoarele:

- după încheierea contractului cadru din 14 ianuarie 1999 la o masă de protocol, inculpatul F.M. i-a cerut lui D.R. să-i dea o sumă de bani pentru „a mitui persoanele din conducereea R.A.D.E.T. Bucureşti prin inculpatul It. col. (r) C.V.G. pentru a-i determina să plătească mai repede avansul stabilit în contractul cadru recent încheiat" (fila 18);

- „învinuitul R.D. a fost de acord şi după circa 2 săptămâni la o altă masă la restaurantul „A." din Bucureşti i-a dat inculpatului F.M. suma de 10.000 DM în prezenţa inculpatului P.E.V. Cei doi cetăţeni români au plecat de aici şi s-au întâlnit cu C.V.G., împreună cu acesta au stabilit ca 1.000 DM să-i fie daţi inculpatului C.M.R. prin inculpatul P.E.V., iar diferenţa de 9.000 DM să fie daţi prin C. inculpaţilor D.G.I. şi U.L. După primirea sumei de 1.000 DM inculpatului P.E.V. I-a sunat pe inculpatul C.M.R. cerându-i o întâlnire şi acesta I-a chemat la sediul Clubului de bridge “L.” din clădirea Ministerului Transporturilor. în faţa acestei clădiri, fiind întuneric, cei doi s-au întâlnit şi inculpatul C.M.R. a primit banii cu specificaţia că sunt din partea firmei germane. Cu prilejul audierii din 26 septembrie 2003 a inculptului P.E.V. (vol. XIV, filele 49-50) acesta recunoaşte în totalitate situaţia expusă mai sus, cu precizarea că şi inculpaţii F.M. şi C.G. recunosc şi ei situaţia expusă" (filele 18 şi 19).

Cu ocazia audierii sale pe parcursul procesului, inculpatul C.M.R. a susţinut constant că nu a primit o asemenea sumă de bani. Susţinerile sale, conform art. 69 C. proc. pen. s-au coroborat cu declaraţiile inculpaţilor;

- F.M., care, în faţa instanţei de judecată, la termenul din 6 iunie 2005 a precizat că lui C. nu i-am dat nici un cadou personal.

Nu am cunoştinţă ce cadou i s-a dat lui C.M. Nu am cunoştinţă şi nici nu ştiu dacă i s-au dat cadouri lui C.M.. (...) P. nu mi-a cerut niciodată bani pe care el, la rândul său, să-i ofere persoanelor din condurcerea R.A.D.E.T. şi nici nu şi-ar fi permis acest lucru;

- C.V.G., care, la termenul din 09 mai 2005 a precizat că „Nu cunosc aspectul cum 1.000 DM din cei 10.000 au ajuns la C.M.R. (...) Personal nu am discutat niciodată cu inculpatul C.M.R. despre contractele economice sau derularea acestora între R.A.D.E.T. şi „P.R." Gmbh. Ştiu că atunci nu-mi mai aduc aminte exact care dintre ei P. sau F.M., mi-au adus la cunoştinţă că s-ar fi dat inculpatului C.M.R. suma de 1.000 DM. Nu am discutat niciodată cu P. sau F.M. despre vreo sumă de bani care ar fi trebuit să revină lui C.M.R."

Spre deosebire de susţinerile celor trei, inculpatul P.E.V., la termenul din 16 mai 2005, a menţionat că "întrucât pe şantier existau diferite tensiuni între muncitorii români angajaţi, reprezentanţii R.A.D.E.T. şi partea germană destinate procesului de producţie ( lucrări, transport, materiale (dorinţa lui C.V.G. a fost ca singurul om care să fie recompendat din cei de la R.A.D.E.T. (organe de conducere ) să fie C.M. cu suma de 1.000 DM. M-a rugat să-i duc eu (se întâmpla în august 1999) pentru că eu îl cunoşteam şi că merita acea primă la sfârşitul lucrărilor din 1999. De la C.G. am primit un plic în care am presupus că sunt bani, dar nu i-am numărat să văd dacă sunt 1.000 DM mai mult sau mai puţin. Am mers şi am dat acest plic lui C.M., care iniţial m-a refuzat, dar ulterior a primit plicul cu menţiunea mea că este o primă oferită de firma germană (...) După ce am dat suma de bani lui C.M. la sediul societăţii naţionale de bridge Locomotiva, am plecat să servesc masa la restaurant (...) l-am spus lui D.R. că i-am dat plicul lui C.M. cu cei 1.000 DM (...) Nu l-am întrebat pe D.R. dacă a cerut ca C.M. să-i facă vreun serviciu. N-am auzit că lui C.M. să i se fi cerut ceva din partea reprezentantului firmei germane şi pot spune că acesta era foarte meticulos în a discuta şi dezbate detalii."

Inculpatul prin apărător a făcut referire la art. 1 C. proc. pen., art. 3, art. 62, art. 63 alin. (2) din acelaşi cod, jurisprudenţa C.E.D.O., cauza Barbera, Messegue şi Jabaardo vs. Spania, hotărârea din 06 decembrie 1998, sentinţa penală nr. 484/S din 10 septembrie 2004 a Tribunalului Braşov, Decizia nr. 413/Ap din 22 decembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul C.M.R. nu a primit suma de 1.000 DM de la inculpatul P.E.V., din partea firmei germane, aşa cum a susţinut Parchetul.

Astfel, la fila 18 din rechizitoriu s-a menţionat că suma respectivă ar fi fost remisă inculpatului C.M.R. pentru ca avansul stabilit

În contractul cadru încheiat în ianuria 1999 să fie plătit mai repede. Or, aşa acum s-a arătat, inculpatul C.M.R. nu avea atribuţii care să-i permită vreo intervenţie la momentul încheierii sau derulării contractelor. Cu atât mai mult, inculpatul C.M.R. nu putea să urgenteze achitarea avansaului stabilit în contractul cadru din ianuarie 1999, având în vedere că atribuţiile sale vizau sectorul de producţie şi nu cel financiar-contabil al R.A.D.E.T.

În legătură cu declaraţiile martorului L.L., acestea urmează să fie înlăturate ca nesincere, având în vedere susţinerea martorului M.F., potrivit căruia „Niciodată nu am afirmat în faţa lui L.L. (şofer ) că aş fi dat suma de 40.000 DM lui P.E.V. pentru a fi dată la R.A.D.E.T." (declaraţia de la termenul din 27 februarie 2006).

Mai mult, la acelaşi termen, martorul M.F. a depus o listă cu sumele de bani pretins remise inculpaţilor din dosar, listă pe care nu figurează C.M.R.

Singura declaraţie a coinculpatului P.E.V. -interesat să prezinte o anumită situaţie de fapt, inclusiv pentru a justifica sumele primite de la firma germană - este insuficientă pentru a înlătura prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 6 C. proc. pen. Pentru răsturnarea acestei prezumţii este nevoie ca probele de vinovăţie să fie certe, clare, astfel încât, prin coroborarea lor, persoana dedusă judecăţii să poată fi condamnată. în situaţia în care probele nu îndeplinesc această condiţie, iar dubiile nu pot fi înlăturate, îndoiala profită inculpatului, iar soluţia pronunţată este achitarea acestuia, potrivit principiului in dubio pro reo (a se vedea şi hotărârile judecătoreşti anexate ca jurisprudenţă la motivele de apel).

Au fost făcute referiri la jurisprudenţă, la Decizia penală nr. 3465 din 27 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la doctrină.

S-a menţionat că susţinerea coinculpatului P.E.V. este înlăturată de declaraţiile coinculpaţilor C.M.R., C.V.G. şi F.M., dovedirea presupusei remiteri a sumei de 1.000 DM nu a fost probată, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază şi inculpatul C.M.R. nu a fost răsturnată. în consecinţă în temeiul art. 345 alin. (1) şi (3) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. a solicitat achitarea inculpatului C.M.R. ca efect al admiterii recursului şi casării ambelor hotărâri, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În rechizitoriu nu s-a detaliat această infracţiune, deşi în art. 263 C. proc. pen. se prevede că procurorul, atunci când sesizează instanţa, trebuie să descrie fapta şi să prezinte probele. Or, procurorul s-a rezumat, în speţa de faţă, doar să menţioneze că faptele inculpatului C.M.R. constituie şi infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen.

Instanţa de fond a reţinut la fila 43 din sentinţă, că „Pentru existenţa acestei infracţiuni este suficient ca între făptuitori să fi intervenit un consens fără echivoc privind constituirea relaţională şi scopul asocierii, infracţiunea consumându-se în momentul realizării acestui consens. Numai prin consensul neechivoc în stabilirea şi planificarea contribuţiei delictuale, o activitate ilicit penală a devenit un întreg infracţional şi este încadrată ca asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Dispoziţiile legale au stipulat asocierea prin iniţiere acesteia, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a ei.

Totodată, „întovărăşirea" trebuie să aibă o oarecare durată în timp când se elaborează modul de acţiune, se stabilesc rolurile fiecărui participant în activitatea infracţioală ulterioară. Legea nu prevede însă condiţii speciale de loc şi timp pentru existenţa infracţiunii.

Aceste elemente se regăsesc în modul de a acţiona în perioada 1998-2002 al inculpaţilor. A rezultat din starea de fapt iniţierea şi constituirea grupului de către inculpatul P.E.V. cu inculpatul It. col. (r) C.V.G. şi F.M.; aderarea în mod tacit la acesta a inculpaţilor F.L. şi sprijinirea acesteia de către inculpaţii salariaţi ai RA- R.A.D.E.T. Bucureşti (inculpaţii D.G., U.L., C.R.M.), sprijinirea asocierii presupune o activitate desfăşurată de o persoană care nefăcând parte din asociere, ajută sau înlesneşte ca acesta să fiinţeze sau chiar să pregătească săvârşirea infracţiunilor. De altfel, aşa au procedat inculpaţii din conducerea R.A.D.E.T. Bucureşti prin activitatea desfăşurată în raport cu P.E.V., C.V. şi F.M. ( care, deşi nu aveau calitate contractuală ) au fost acceptaţi şi sprijiniţi în desfăşurarea întregii activităţi ai relaţiei P.R.S. Germania - R.A.D.E.T. Bucureşti, scopul fiind mituirea factorilor de răspundere ( din R.A.D.E.T. şi nu numai) pentru afacerile firmei germane".

Având în vedere această motivare, instanţa de fond a hotărât condamnarea inculpatului C.M.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.ă, fără să mai dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prvăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., aşa cum se arată şi în motivele de apel ale parchetului.

Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni este fapta persoanei care se asociază cu alte persoane sau care iniţiază constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzută de art. 167 C. pen., ori care aderă sau sprijină sub orice formă o astfel de asociere.

Prin acţiunea de a se asocia se înţelege constituirea unei asocieri având scopul arătat, prin manifestarea voinţei de a se constitui asocierea şi de a fi membru al acesteia. Prin această acţiune ia naştere pluralitatea constituită de făptuitori organizată în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi a aduce la îndeplinire săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni şi supusă unor anumite reguli privind ierahia, rolurile membrilor şi planurilor de acţiune. Pentru existenţa infracţiunii este suficient, dar, în acelaşi necesar, ca între subiecţi să fi intervenit un consens neechivoc privind constituirea asocierii, consens care priveşte, atât constituirea, cât şi scopul acesteia, neinteresând contribuţia concretă a fiecărei persoane la constituirea societăţii: organizator, membru, autor etc. (a se vedea în acest sens Deciziile penale nr. 389/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, publicată în „Culegerea de practică judiciară în materie penală 1999" şi Decizia nr. 1219 din 6 martie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicată în „Buletinul Jurisprudenţei, Culegere pe anul 2002" - anexate în copie şi depuse la judecarea fondului).

Această infracţiune presupune ca inculpaţii să-şi întocmească planuri amănunţite, detaliate pentru comiterea infracţiunilor, planuri în care fiecare să aibă un rol stabilit pentru executarea anumitor acţiuni în realizarea acestui plan. în fapt, rapordându-se la materialul probator administrat în cauză, asemenea planuri nu au existat.

Din punctul de vedere al elementului material, prin iniţiere se înţelege acea activitate prin care ideea este comunicată altor persoane, cât şi propunerea către persoanele cărora Ii se face această comunicare de a adera la ideea asocierii. Această acţiune cuprinde, deci, efectuarea de acte prin care se fac propuneri de constituire a grupării, se caută să se determine alte persoane de a intra în asocierea proiectată, se organizează întruniri în vederea constituirii asocierii.

Prin acţiunea de aderare la o asociere se înţelege intrarea în asociere sau gruparea constituită, ca membru al acesteia. Aderarea poate fi expresă, adică făcută printr-b declaraţie formală de aderare, orală sau scrisă, prin depunerea unui jurământ sau îndeplinirea unui ritual cerut de regulile asocierii. Aderarea poate fi însă şi tacită, caz în care ea a rezultat din activitatea desfăşurată ca membru de fapt al grupării.

Prin sprijinirea unei asocieri având ca scop săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni se înţelege orice ajutor dat unei astfel de asocieri, pentru a înlesni sau asigura menţinerea asocierii sau desfăşurarea activităţii acesteia. Ajutorul poate fi dat sub orice formă şi pe tot parcursul existenţei asocierii.

Din probele aflate la dosar nu a rezultat că inculpaţii trimişi în judecată ar fi comis o astfel de infracţiune, mai ales că fapta de luare, respectiv de dare de mită nu se pretează la asociere, O astfel, de faptă se săvârşeşte în condiţii de confidenţialitate, ceea ce exclude un plan în care participanţii să-şi stabilească roluri şi reguli. Căci, de esenţa infracţiunii de mită - reţinută în sarcina inculpatului C.M.R. -este caracterul instantaneu al acesteia. Or, a susţine că inculpaţii s-au asociat pentru săvârşirea unor astfel de infracţiuni, înseamnă a nesocoti caracterul infracţiunilor de corupţie. Căci, aceasta ar echivala de fapt cu premeditarea infracţiunilor de corupţie, ceea ce în situaţia de faţă este exclus. Participarea mai multor persoane la infracţiunile reţinute în rechizitoriu se explică prin particularităţile speţei, a elementelor de extraneitate. Această împrejurare, ca şi caracterul colectiv al conducerii R.A.D.E.T. sunt argumentele, lipsite de rigoare juridică, ale reţinerii, în sarcina coninculpaţilor, a infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen. Cu o organizare specifică acestei infracţiuni nu a existat în cauză şi nici consensul neechivoc la care se referă literatura şi jurisprudenţa de specialitate, în temeiul art. 345 alin. (1) şi (3) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. a solictat achitarea inculpatului C.M.R.

De altfel, nici Parchetul nu a făcut vreo descriere a acestei infracţiuni, omisiune explicabilă doar prin lipsa elementelor constitutive ale unei asemenea fapte. Dacă s-ar admite ipoteza doar enunţată de parchet, nu şi demonstrată însă, ar însemna ca orice activitate infracţională la care participă mai multe persoane, în momente şi spraţii diferite, dar în lipsa unei înţelegeri prealabile, să fie pasibilă de încadrarea în art. 322 C. pen., ceea ce excede intenţiei legiuitorului. Căci acesta a dorit să incrimineze special, dincolo de agravanta prevăzută de art. 75 alin. a) C. pen., asocierea pentru săvârşirea din infracţiuni datorită pericolului sporit pe care-l prezintă, pentru ordinea publică o asemenea activitate, tocmai prin planificarea activităţii şi specializarea praticipanţilor. Chiar aceste atribute conferă grad sporit de periculozitate, dar şi eforturi suplimentare din partea organelor judiciare de a descoperi şi combate astfel de activităţi infracţionale.

De asemenea, numai prin consensul neechivoc în stabilirea şi planificarea contribuţiei delictuale o activitate ilicit penală devine un întreg infracţional şi poate fi încadrată ca asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, ceea ce în speţa de faţă nu s-a întâmplat cu inculpatul C.M.R.. Din niciuna din probele aflate la dosar nu a rezultat că inculpatul C.M.R. ar fi stabilit înţelegeri infracţionale cu ceilalţi coinculpaţi sau cu învinuiţii martori cetăţeni germani. Mai mult, instanţa de fond nu face vorbire despre rolul şi sarcinele avute de inculpatul C.M.R. în cadrul presupusei asocieri infracţionale şi nici al momentului aderării sale la grupul organizat.

În concluzie, inculpatul prin apărător a solicitat, în temeiul art. 345 alin. (1) şi (3) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.M.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., ca efect al admiterii recursului şi casării ambelor hotărâri, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat C.M.R., avocat M.N. a arătat că înţelege să-şi însuşească motivul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. invocat de către recurentul inculpat P.E.V.

A apreciat că instanţa a fost nelegal compusă, rezultând din actul de control al C.S.M., din adresa înaintată de C.S.M., că la nivelul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti nu existau acele complete specializate. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere principiul legalităţii procesului penal, deoarece în conformitate cu acest principiu, procesul penal se desfăşoară în toate fazele sale potrivit legii. Potrivit Legii nr. 78/2000 completul trebuia să fie specializat, nu s-a respectat această condiţie şi singura soluţie este reprezentată de casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa competentă.

Al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. A arătat că înţelege să critice o soluţie pronunţată de instanţa de prim control judiciar care nu diferă cu nimic de decizia pronunţată în primul ciclu procesual de aceeaşi instanţă de judecată. Criticile inculpatului din primul ciclu procesual în faza recursului sunt valabile şi în această cale de atac, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel nu s-a conformat îndrumărilor imperative date de instanţa de recurs şi nu a ţinut seama de aceste recomandări a solicitat casarea şi trimiterea spre rejudecare, într-un prim subsidiar.

Al treilea motiv de recurs şi ultimul este cel prevăzut de pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen., privind eroarea gravă de fapt săvârşită de ambele instanţe.

A arătat că inculpatul este trimis în judecată pentru două infracţiuni de luare de mită aflate în concurs. Pentru prima, solicită să se constate că s-a împlinit termenul de prescripţie specială de 15 ani. În actul de acuzare se susţine că această primă infracţiune s-a consumat în forma pretinderii acelei sponsorizări, pretindere care a avut loc la începutul toamnei 1998. Nicăieri Parchetul nu a menţionat în concret momentul consumării acestor două infracţiuni de luare de mită. S-a precizat extrem de vag anii 1998-1999, deşi trebuia să se precizeze care este momentul consumării infracţiunilor.

Din descrierea din rechizitoriu a rezultat că discuţiile privind pretinderea acestei sume de bani au avut loc la începutul toamnei anului 1998, iar la 1 octombrie 1998, pe baza discuţiilor anterioare, a fost încheiat acel contract de sponsorizare care-materializa înţelegerea dintre C.L.B. şi societatea din Germania. In cursul lunii octombrie a fost achitată şi suma reprezentând sponsorizarea echipei de Bridge, care nu avea nicio legătură nici cu primul contract încheiat între părţi, acea lucrare experimentală, nici cu următorul contract care a fost încheiat în ianuarie 1999.

Pe cale de consecinţă, dată fiind împlinirea termenului de prescripţie specială a solicitat să se dispună încetarea procesului penal împotriva inculpatului pentru această faptă.

Pentru a doua infracţiune de luare de mită, acuzarea susţine că această sumă a fost remisă pentru ca avansul din contractul al doilea să fie plătit mai repede. Aceasta este acuzaţia. A solicitat să se aibă în vedere faptul că inculpatul C.M. avea funcţia de director de producţie, iar prin prisma acestei funcţii nu era implicat în niciun fel, în această procedură de achitare a contractului, a avansului sau celorlalte rate dintr-un contract comercial încheiat de unitatea sa. Erau alte persoane abilitate în acest sens.

A solicitat să se aibă în vedere că singura probă de la dosar din care a rezultat că inculpatul ar fi primit suma respectivă este declaraţia coinculpatului Pelengica, dar a apreciat că motivul pentru care s-a făcut acel autodenunţ este acela al diminuării răspunderii penale pentru inculpatul Pelengica. Insă declaraţiile acestuia nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, pentru că inculpatul Pelengica declară că a primit acel plic de la coinculpatuL C., care l-a rugat să îl ducă inculpatului C.. Or, inculpatul C. neagă o astfel de împrejurare.

De asemenea, o altă probă în apărare este declaraţia coinculpatului F.M., care a precizat că niciodată inculpatul P. nu i-a spus că va da o sumă de bani coinculpatului C. Aşadar, din punctul său de vedere, probele demonstrează dincolo de orice îndoială nevinovăţia inculpatului, nu s-a dovedit prin nicio probă certă că inculpatul C. ar fi primit suma respectivă, care oricum nu avea legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

Ultima infracţiune este cea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Parchetulnu a descris în niciun moment, nici măcar în timpul judecăţii, această presupusă infracţiune. Se spune doar că inculpaţii C., F.M. şi P. s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni. La această asociere ar fi aderat coinculpatul F.I., iar această asociere ar fi fost sprijinită, între alţii şi de inculpatul C.M. Nu s-a arătat care sunt actele de sprijinire, pretins săvârşite de inculpatul C.

De asemenea, s-a susţinut că cei trei inculpaţi s-au asociat pentru a da mită unor persoane din conducerea R.A.D.E.T. A apreciat că este absurdă o astfel de acuzaţie, presupunerea că inculpatul C. i-ar fi sprijinit pe cei trei constituiţi în această asociere să se autocorupă. Aceasta este esenţa acuzării. Nicăieri nu s-a arătat câte acte de sprijinire ar fi. In doctrină s-a precizat că aceste acte de sprijinire trebuie indicate în mod expres, fără ca aceasta să schimbe unitatea sau forma infracţiunii de asociere. Or, nicăieri Parchetul nu a arătat câte acte de sprijinire ar fi.

Dacă se raportează această asociere, această sprijinire la prima infracţiune de luare de mită. acea sponsorizare, urmează să se constate că şi pentru infracţiunea de asociere s-a împlinit termenul de prescripţie specială. Dacă se va considera că această sprijinire vizează numai cea de-a doua infracţiune de luare de mită a solicitat să se constate că la dosar nu există nicio probă certă din care să rezulte că inculpatul C. ar fi săvârşit infracţiunea de luare de mită. Această infracţiune nu este descrisă şi este absurdă în construcţia ei.

La toate acestea s-a adăugat şi nerespectarea dreptului la apărare pe întreg parcursul procesului penal. S-a procedat, de exemplu, la audierea unor martori extrem de importanţi R.D. şi G.K.G. (cei care ar fi remis sumele de bani) prin comisie rogatorie, iar inculpatul nu a fost anunţat şi nu a putut formula întrebări pentru aceşti martori. A solicitat în faza de judecată să se procedeze din nou la audierea prin comisie rogatorie şi să i se acorde posibilitatea să participe la audierea acestor persoane pentru a fi în măsură inculpatul să le adreseze întrebări care să conducă la aflarea adevărului. A fost respinsă această cerere, ceea ce din punctul său de vedere echivalează cu o gravă încălcare a dreptului la un proces echitabil.

A depus suplimentul la motivele de recurs care sunt deja la dosar,aflate în volumul II filele 61-66 dosarul Înaltei Curţi.

În suplimentul arătat cu fost aduse argumente cu privire la prima infracţiune de luare de mită, fiind făcute referiri la conţinutul rechizitoriului fila 44, 11, 9, la declaraţia martorului F.F.G.

Inculpatul, prin apărător a făcut referire la momentul consumării acestei prime infracţiuni, criticând faptul că ambele instanţe nu au făcut altceva decât să copieze rechizitoriul, limitându-se să menţioneze extrem de vag că faptele s-ar fi comis în perioada anilor 1998-1999, fără a indica în concret ziua.

În memoriul depus la instanţa de recurs, pentru termenul de judecată din 24 septembrie 2013, inculpatul C.M.R. a precizat că discuţiile despre sponsorizare au avut loc cu aproximativ o lună înainte de data contractului de sponsorizare, respectiv 01 octombrie 1998 - mai precis în perioada 1-5 septembrie 1998. Cum dubiile profită inculpatului, acestea nefiind înlăturate prin probe certe de către acuzare a solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere ca moment al consumării primei infracţiuni, în forma pretinderii, luna septembrie a anului 1998, perioada 1-5, când reprezentanţii firmei germane au acceptat să sponsorizeze echipa de bridge. în acest practica instanţei supreme este constantă, în sensul că infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul pretinderii folosului şi nu în acela în care este primit, că este suficientă simple pretindere, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea banilor pretinşi sau promişi (C.S.J., secţia penală, Decizia nr. 2343/2000). Oricum această pretinsă activitate infracţională s-a epuizat până la data de 1 octombrie 1998, când s-a încheiat contractul de sponsorizare, aşa încât termenul de prescripţie specială s-a împlinit, cel mai târziu, la 01 octombrie 2013. Primirea ulterioară a sumei de bani este nesemnficiativă, infracţiunea consumându-se în susţinera acuzării, în forma pretinderii, moment plasat în perioada lunii septembrie 1998. Potrivit rechizitoriului, suma a fost plătită direct SC „Happz Tour" SRL, prin avizul de creditare nr. 31087 din 14 octombrie 1998, iar la 31 octombrie 1998 firma de turism a emis şi facturile, toate acest date plasându-se înaintea termenului de judecată din 5 noiembrie 2013. în consecinţă la 5 septembrie 2013 s-a împlinit termenul de prescripţie specială, de 15 ani, prevăzută de art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen., în vechea reglementare, prin reţinerea legii penale mai favorabile prevăzută de art. 13 C. pen.

Prin urmare, pentru această primă infracţiune, constatând prescripţia specială a solicitat încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Cu privire la a doua infracţiune de luare de mită, acuzarea a suţinut că suma de bani a fost remisă inculpatului C.M.R. pentru că acesta, împreună cu celelalte persoane din conducerea „R.A.D.E.T.", să plătească mai repede avansul stablit în contractul încheiat la 14 ianuarie 1999.

Aşa cum s-a arătat pe larg în motivele de recurs, inculpatul C.M.R. deţinea calitatea de director de producţie, calitate în care nu era implicat în plata avansului respectiv. In acest sens, atribuţiile de serviciu cuprinse în fişa postului nu-i ofereau inculpatului C.M.R. posibilitatea de a interveni într-o astfel de procedură, aşa încât nu este îndeplinită cerinţa legii - îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu.

Deşi inculpatul C.M.R. avea dreptul la un proces echitabil, acest drept a fost încălcat.

Or, în cauza de faţă inculpatul nu a putut să pună întrebări martorilor R.D. şi G.K.G., reprezentanţii firmei germane P.R.S., audiaţi prin comisie rogatorie în străinătate. Deşi, am solicitat, în cursul apelului, reaudierea acestora prin comisei rogatorie în străinătate, cu participarea apărătorilor inculpaţilor, cererea a fost respinsă. Prin această .respingere, se ajunge ca inculpatul C.M.R. să fie condamnat pentru două infracţiuni de luare de mită, constând în primirea unor sume de bani de la reprezentanţii firmei germane P.R.S., fără a-i putea interoga pe autorii dării de mită. In acest context, probele respective erau decisive în stabilirea situaţiei de fapt, ceea ce face ca dreptul la un proces echitabil să fi fost încălcat.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

După cum s-a putut observa, în cuprinsul rechizitoriului nu este descrisă această faptă, deşi procurorul era obligat s-o facă. O astfel de descriere trebuia să cuprindă, înainte xle toate, stabilirea perioadei de timp în care. s-ar fi realizat „asocierea". În sentinţă s-a arătat că inculpatul C.M.R. ar fi sprijinit asocierea respectivă, dar nu se menţionează momentul în timp al realizării acestei asocieri. Căci acest moment marchează momentul în timp al realizării acestei asocieri. Căci acest moment marchează consumarea infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen. Aşa cum s-a arătat în doctrină „activitatea infracţională se prelungeşte în mod natural dincolo de momentul consumării, căpătând forma infracţională a faptei continue şi făcând să apară, ca la orice infracţiune continuă, un moment al epuizării" (a se vedea tratatul „Explicaţii teoretice ale C. pen. român", vol. IV, pag. 619).

De asemenea, au mai fost făcute referire la doctrină, constatând că procurorul, în actul de sesizare, nu a făcut o astfel de descriere, extrem de importantă pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului C.M.R.; determinarea momentului consumării infracţiunii pentru fiecare inculpat în parte era obligatorie, îndeosebi pentru stabilirea împlinirii termenului de prescripţie specială.

Omisiunea descrierii faptei, are drept consecinţă inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen., omisiune pe care nici cele două instanţe n-au complinit-o în motivările hotărârilor judecătoreşti.

Or, din actele aflate la dosar nu a rezultat că inculpatul C.M.R. ar fi desfăşurat activităţi care să semnifice sprijinirea asocierii. Astfel, asocierea s-ar fi realizat, în susţinerea acuzării, între inculpaţii P.E.V., C.V.G. şi F.M., grupare la care ar fi aderat tacit şi F.I.. Din cele prezentate mai sus, toţi aceşti inculpaţi nu erau angajaţi la „R.A.D.E.T.", acolo unde inculpatul C.M.R. ocupa funcţia de director de producţie. în această calitate, inculpatul C.M.R. nu a furnizat informaţii celor trei iniţiatori ai asocierii, nici indicaţii, nu Ie-a acordat ajutoare băneşti şi nu Ie-a procurat mijloace sau instrumente necesare săvârşirii infracţiunilor programate.

De altfel, construcţia juridică a acuzării este total lipsită de logică. Astfel, s-a arătat că scopul asocierii celor trei inculpaţi a fost acela al mituirii factorilor de răspundere din „R.A.D.E.T.". Prin urmare, este în afara rigorii juridice că inculpatul C.M.R. a sprijinit asocierea prin acceptarea propriei sale mituiri. în ipoteza dezvoltată de acuzare, ar fi trebuit ca inculpatul C.M.R. să-i sprijine pe iniţiatorii asocierii să corupă unele persoane din conducerea „R.A.D.E.T.", cu care se afla în relaţii de serviciu prin modalităţile sus enumer.ate. Dacă s-ar admite un astfel de raţionament, ar însemna că, în cele mai multe cazuri, infracţiunile de corupţie s-ar preta la un concurs de infracţiuni cu asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Pe de altă parte, este de remarcat şi împrejurarea că, pentru prima infracţiune de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului C.M.R. s-a susţinut că acesta ar fi purtat discuţiie despre sponsorizare direct cu reprezentanţii firmei germane, fără intermedierea inculpaţilor. Cu alte cuvinte, nu a există nicio activitate de sprijinire a asocierii, cum greşit a reţinut acuzarea. în privinţa celei de-a doua infracţiuni de luare de mită, nu s-a făcut dovada certă că inculpatul C.M.R. ar fi primit suma de bani de la coinculpatul P.E.V.

În consecinţă, pentru stabilirea momentului epuizării infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen. la pretinderea sponsorizării, ca act de sprijinire a „asocierii" solicită să se constatecă termenul de prescripţie s-a împlinit şi operază încetarea procesului penal.

Apărarea a arătat referitor la cea de-a doua faptă de luare de mită că aceasta apare ca nedovedită, aşa încât nu există niciun act de sprijinire şi soluţia nu poate fi decât achitarea, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În recurs, au fost respectate garanţiile procesuale ale părţilor, dându-li-se posibilitatea recurenţilor inculpaţi să-şi angajeze apărători ( încheierea de şedinţă de la 19 martie 2013, vol. 1, filele 160-161 dosarul Înaltei Curţi); conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen. s-au constatat, ca întemeiate, cererile de amânare pentru imposibilitatea-:de prezentare din motive medicale formulte, atât de către recurentul intimat inculpat F.I., când şi de către apărătorul acestuia, avocat T.S., precum şi cererea de amânare formulată de către recurentul intimat inculpat P.E.V., precum şi pentru lipsa de procedură cu recurentul intimat inculpat F.I., care se află internat. în spital şi nu a fost citat prin administraţia spitalului, conform art. 177 alin. (5) C. proc. pen. (încheierea din 14 mai 2013, filele 206-207 vol. 1 dosarul Înaltei Curţi); conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen. s-a constatat ca întemeiată cererea formulată de recurentul inculpat F.I. pentru imposbilitate de prezentare din motive medicale, pentru a i se acorda posibilitatea să se prezinte în faţa instanţei de recurs, fiind apreciată procedura ca fiind legal îndeplinită cu recurentul inculpat F.I., având în vedere că asistenţa juridică a acestuia este asigurată de apărătorul ales (încheierea din 11 iunie 2013, vol. 1, filele 252-253 din dosarul Înaltei Curţi); conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de recurentul inclpat C.V.G. şi aplicabile dispoziţiile art. 171 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că adresa domnului avocat B.G. a fost transmisă prin fax în data de 19 septembrie 2013, rezultând imposibilitatea asigurării termenului legal apărătorului desemnat din oficiu, avocat T.C., în vederea pregătirii apărării, pentru a i se acorda posibilitatea recurentului inculpat C.V.G. de a-şi angaja un nou apărător ales, precum şi apărătorului desemnat din oficiu a a pregăti apărarea (încheierea din 24 septembrie 2013, vol. 1, filele 259-260 din dosarul Înaltei Curţi).

La dosarul cauzei a fost depusă în scris şi invocată excepţia de nulitate absolută a tuturor actelor instanţei de fond Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, anume sentinţă, încheieri, minute etc, pronunţată/date/întocmite în cauza de faţă Dosarul nr. 17/2004 al acestui tribunal, Hotărârea nr. 299 din 28 septembrie 2006 a C.S.M., Secţia pentru judecători, acte în circumstanţiere F.I. (filele 261-316, vol. 1 dosarul Înaltei Curţi) iar conform art. 302 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat întemeiată cererea formulată de apărătorul recurentului inculpat F.M. şi necesară administrarea probelor invocate, în sensul emiterii unei adresă către C.S.M. pentru a se comunica existenţa în cadrul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti a completelor specializate conform prevederilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, la nivelul anului 2006, respectiv dacă domnul judecător colonel M.H. la fost numit într-un astfel de complet ( încheierea din data 2 octombrie 2013, filele 317-318 din dosarul Înaltei Curţi).

De asemenea, au fost depuse la dosarul cauzei în recurs, adresa Direcţiei resurse umane şi organizare, Serviciul resurse umane pentru instanţele judecătoreşti nr. 23754/11544/DRUO/2013, Hotărârea nr. 136 din 8 mai 2008 a C.S.M., Secţia pentru judecători prin care a fost aprobată înfiinţarea a două complete specializate pentru judecarea infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie la Curtea Militară de Apel şi înfiinţarea a două complete specializate pentru judecarea infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, Raportul privind rezultatul verificărilor efectuate la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti sub aspectul exercitării atribuţiilor manageriale de către conducerea administrativă-judiciară, fotocopiile Ordinului de zi pe unitate nr. 61 din 16 august 2004 emis de preşedintele Tribunalului Militar Teritorial prin care a ordonat, la pct. IV „având în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 161/2003 constituirrea completelor specializate în vederea judecării infracţiunilor de corupţie, începând cu data prezentului ordin şi până la 31 decembrie 2004, numesc pe următorii magistraţi să facă parte din aceste complete: col. mag. H.M. şi mr. mag. A.G.", precum şi a Ordinului de zi pe unitate nr. 1 din 3 octombrie 2006 din care rezultă la pct. lll Din completele specializate pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile de corupţie cu care tribunalul va fi sesizat, fac parte toţi judecătorii instanţei, dosarele fiind repartizate după metoda aleatorie, sistemul ciclic, jieexistânmd sistem informatizat" (vol. II, filele 1-4; 11-41; 50-57 dosarul Înaltei Curţi).

De asemenea, au mai fost depuse la dosar note scrise de către apărătorul inculpaţilor U.L. şi U.P. (vol. II, filele 58-60 dosarul Înaltei Curţi ) în care în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de către parchet, făcând referiri la procesul de individualizare a pedepsei şi combătând argumentele Parchetului cu privire la pericolul social şi la evitarea tragerii la răspundere penală pentru faptele săvârşite.

Totodată, la dosarul cauzei au fost depuse note scrise şi de apărătorul recurentului inculpat P.E.V. (vol. II, filele 80-85 dosarul Înaltei Curţi ) în care au fost dezvoltate aspecte legate din motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 teza I C. proc. pen. „instanţa nu a fost compusă potrivit legii" susţinând că instanţa de fond a judecat pricina cu încălcarea normelor imperative prevăzute în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, arătându-se în detaliu că ar fi trebuit să se solicite de conducerea instanţei Secţiei pentru Judecători a C.S.M. aprobarea înfiinţării completelor specializate pentru judecarea dosarelor de corupţie, aceasta a intervenit ca urmare a raportului de inspecţie, când a fost dată Hotărârea nr. 136/2008 a C.S.M., s-a constatat că la Tribunalul Militar Bucureşti nu existau complete specializate, la momentul judecării cauzei, în primă instanţă ce face obiectul prezentului recurs nu existau desemnate complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie. De asemenea, s-a invocat inadvertenţa între datele statistice cu privire la numărul cauzelor de corupţie şi menţiunea din adresa emisă de C.S.M., respectiv că nu figurează informaţii cu privire la existenţa pe rolul Curţii Militare de Apel.

S-a mai menţionat că potrivit art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. dispoziţiile relative la compunerea instanţei ( între altele ( sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, sancţiune ce nu poate fi înlăturată în niciun mod, poate fi ridicată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chir din oficiu.

Cât priveşte compunerea numerică în cazul infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 modificată, complet unic sau colegial, problema a fost tranşată prin Decizia nr. 1 din 26 septembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în conformitate cu prevederile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 republicată, a fost publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 123 din 09 februarie 2006 astfel devenind obligatorie potrivit art. 414² alin. (2) C. proc. pen.

Din punctul de vedere al apărării şi prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (alin. (2) fiind rămas fără aplicare ca urmare a dezlegării date de Înalta Curte textelor contradictorii prin decizia mai sus invocată), referitoare la constituirea completelor specializate, sunt imperative şi constituie o normă garanţie, iar încălcarea lor intră sub incidenţa art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

În acest sens, voinţa legiuitorului poate fi înţeleasă nu numai din interpretarea gramaticală a textului, introdus prin Legea nr. 161/2003, Cartea II, Titlul I, art. 23 „se constituie complete specializate", dar şi comparând această normă cu textul aceluiaşi articol din Legea nr. 78/2000 publicată în M.Of. nr. 219 din 18 mai 2000 care prevedea, supletiv că"pot fi constituite complete specializate".

Susţinerea apărării că acest text este şi o normă garanţie a fost argumentată prin faptul că, pe de-o parte, scopul vădit al existenţei şi aplicării normei este perfecţionarea actului de justiţie, iar, pe de altă parte, infracţiunile reglementate de Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, constituie cauze deosebit de complexe, prin însăşi natura lor dar şi prin calitatea persoanelor implicate, ceea ce reclamă, cu necesitate, specializarea magistraţilor de primă instanţă.

Normele de procedură imperative şi de imediată aplicare, în vigoare anterior, dar şi la data soluţionării cauzei în prima instanţă (03 iulie 2006): Regulamentul instanţelor judecătoreşti, Anexa la Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 958 din 28 octombrie 2005, cap. II, Secţiunea a lll-a, §6 art. 22 alin. (2) lit. a): "Colegiul de conducere îndeplineşte următoarele atribuţiuni) propune secţiei pentru judecători a C.S.M., în raport cu natura şi numărul cauzelor, înfiinţarea secţiilor şi completelor specializate ale instanţei". Acest text este redat în forma care a fost publicată în M. Of., mai sus arătat, fiind în vigoare din data de 28 octombrie 2005. Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată în M.Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005 în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 în art. 41 lit. g) consacra îndeplinirea, de către Secţia pentru Judecători a C.S.M. a oricăror alte atribuţiuni stabilite prin lege sau regulament.

În opinia apărării „autunomirea prin ordin de zi pe unitate" a judecătorilor specializaţi conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este vădit ilegală, în lumina prevederilor legale procedurale de mai sus, nefiind de natură a înlătura sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii dată în fond. în susţinerea celor arătate, s-au depus înscrisurile la care s-a făcut referire, Raportul inspecţiei judiciare şi Hotărârea nr. 136 din 08 mai 2008 a C.S.M., Secţia pentru Judecători.

Totodată, la dosarul cauzei a fost depus suplimentul de concluzii scrise de către inculpatul F.M., prin apărător (vol. II, fila 87 dosarul Înaltei Curţi ) prin care este susţinut motivul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., solicitând în principal casarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecae în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti.

S-a menţionat că a fost formulat materialul de faţă pentru apărare împotriva concluziilor orale ale procurorului de şedinţă, care cu ocaziaa acordării cuvântului în dezbateri a susţinut în ciuda evidenţei dispoziţiilor legale, că practica susţinută de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, de numire periodică prin forma unor note scrise de mână, a deferiţilor magistraţi din această instituţie, suplinea cerinţele Legii speciale de soluţionare a infracţiunilor de corupţie de complete specializate,

Art. 41 din Legea nr. 304/2004 prevede în mod expres înfiinţarea completelor specializate la tribunale şi curţi de apel prin hotărâri ale C.S.M. Faptul că la prima instanţă nu a fost la momentul soluţionării pricinii procedura formării completelor specializate rezulta chiar din raportul C.S.: de la dosarul cauzei.

Mai mult, formarea acestor complete specializate nu este o chestiune pur formală, care să poată fi acoperită prin hârtii de mână. Această chestiune a completelor specializate în materia luptei anticorupţie a fost rezultatul Raportului de monitorizare al Comisiei Europene din 26 septembrie 2006. Urmare a acestui raport a fost misă Decizia Comisiei Europene nr. 2006/928 din 13 decembrie 2006 care viza patri condiţionalităţi (benchmarcks (asupra cărora să se realizeze o supraveghere strictă în perioada post-aderare. Cele expuse anterior pot fi observate în Raportul intitulat „Studiu privind modul de individualizare a pedepselor aplicate pentru infracţiunile de corupţie" elaborat de Ministerul Justiţiei care poate fi vizualizat, printre altele, pe pagina de internet indicată.

Apărarea a considerat că în faţa implicaţiilor pe care le are această instituţie a completelor specializate în cazul infracţiunilor de corupţie, instanţa supremă nu va putea trece peste neregularităţile existente sub acest aspect la prima instanţă.

S-a precizat că în dezbateri reprezentantul Ministerului Public nu a susţinut oral recursul cu privire la inculpatul F.M., astfel încât nu a considerat suplimentară prin concluzii scrise a celor expuse de inculpat în memoriul cuprinzând motivele sale de recurs.

În concluzie, faţă de considerentele expuse anterior a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpaţii F.I., U.P., C.M.R., D.G.I., P.E.V., C.V.G., F.M., U.L. împotriva deciziei instanţei de apel ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate pentru fiecare, care vor fi arătate pentru fiecare recurent în parte, Înalta Curte constată ca fiind fondate recursurile declarate de inculpaţii F.I., U.P. şi C.M.R. şi ca fiind nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpaţii D.G.I., P.E.V., C.V.G., F.M., U.L. pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

Înalta Curte va analiza prioritar motivelor de recurs invocate de -către recurent şi care vizează aspecte de fondul cauzei, motivele de recurs comune referitore la aspecte procedurale, precum şi solicitările formulate, fie de trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, fie trimitrea cauzei spre rejudecare.

Astfel, recurentul inculpat P.E.V. a invocat că instanţa nu a fost legal sesizată, întemeindu-şi critica pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., în sensul că referitor la infracţiunile de complicitate la luare de mită şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni nu a fost efectuată urmărire penală, că numai cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală ce a avut loc la 19 decembrie 2003, i s-a adus la cunoştinţă că s-a început urmărirea penală împotriva lui şi cu privire la complicitate la dare de mită şi pentru asocierea de săvârşire de infracţiuni, încălcându-se art. 6 C.E.D.O., art. 200, art. 263 alin. (1) şi art. 332 alin. (2) C. proc. pen., solicitând restituirea cauzei la procuror.

Înalta Curte a verificat critica formulată şi a constatat că este nefondată, în raport cu măsurile, procesuale dispuse şi actele procedurale emise în cursul urmăririi penale de procuror.

Astfel, prin rezoluţia dată de procuror la data de 26 februarie 2003 (fila 68, în vol. XIV dosar de urmărire penală) s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de P.V., pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 257 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

P.E.V. a dat declaraţie în calitate de învinuit la data de 26 februarie 2003 în prezenţa apărătorului ales (flele 49-50 vol. XIV dosar de urmărire penală ).

La aceeaşi dată au avut loc şi confruntări efectuate între inculpatul F.M. şi P.E. (flele 51-56 vol. XIV dosar de urmărire penală) şi între P.E. şi L.L. (filele 57-60 vol. XIV dosar de urmărire penală).

Prin ordonanţa dată de procuror la 26 februarie 2003 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de învinuitul P.E.V. pentru infracţiunile prevăzute de art. 257 C. pen., art. 26 rap. la art. 254 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (fila 67 în vol. XIV dosar de urmărire penală).

De asemenea, în declaraţia dată la 19 decembrie 2003, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul P. a declarat că i s-a adus la cunoştinţă faptul că s-a început urmărirea penală împotriva sa şi pentru infracţiunile de complicitate la dare de mită şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 26 rap. la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. De asemenea, inculpatul a arătat că nu mai are nimic de adăugat, faţă de menţiunile anterioare şi se consideră nevinovat, a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală inclusiv de conţinutul C.R.I., solicitând o confruntare cu cetăţeanul german F.M. (fila 17 în vol. XVI dosar de urmărire penală).

Tot la data de 19 decembrie 2003 a avut loc prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului P.E.V., procesul-verbal fiind întocmit în prezenţa inculpatului asistat de apător ales ocazie cu care a arătat că menţine declaraţiile date în cauză, că se consideră nevinovat în legătură cu toate învinuireile reţinute în sarcina sa, i-a fost pus la dispoziţie materialul de urmărire penală, solicită o confruntare cu cetăţeanul german M.F., în afara acestei solicitări nu are alte probe de cerut în această fază a procesului penal (fila 20 în vol. XVI dosar de urmărire penală).

Prin rechizitoriul emis de Parchetul Național Anticorupție, secţia combatere a corupţie, în Dosarul nr. 105/P/2002 la data de 12 ianuarie 2004 a fost trimis în judecată inculpatul P.E.V. pentru infracţiunile de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., complicitate la infracţiunea de luare de mită (3 fapte) prevăzută şi pedepsită de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. pentru ambele fapte.

Prin acelaşi act de sesizare s-a pus în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată inculpatul P.E.V. pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută şi pedepstiă de art. 26 raportat la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În cursul cercetării judecătoreşti, la data de 16 mai 2005 atunci când inculpatului P.E.V. i-a fost luată declaraţie, acesta a menţionat „cunosc toate învinuirile ce mi se aduc în această cauză şi care mi s-au precizat şi astăzi, menţin cele declarate la urmărire penală pe care vreau să o completez, întrucât la P.N.A. după câtre ştiu eu am fost audiat doar o singură dată." (vol. 1, fila 159 dosar tribunal).

În raport cu cele arătate, Înalta Curte consideră că inculpatului P.E.V. i-au fost aduse la cunoştinţă toate învinuirile, cu respectarea dispoziţiilor legale şi asigurarea dreptului la apărare, chiar inculpatul în declaraţia dată în faţa primei instanţe a precizat expres că ştie toate învinuirile aduse, fiind legal investită instanţa de judecată, în ceea cel priveşte pe inculpat, aşa încât nu se impune restituirea cauzei la procuror aşa cum a solicitat apărătorul inculpatului, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte va examina şi critica referitoare la nelegala compunere a completului de judecată de la prima instanţă, respectiv de la Tribunalul Militar Teritorial, în sensul participării la judecarea cauzei a unui judecător în cadrul unui complet specializat cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, deoarece domnul judecător M.H. nu a fost desemnat printr-o hotărâre a C.S.M., ci prin Ordin de Zi pe Unitate, act ce nu se circumscrie dispoziţiei legale, având drept consecinţă sancţiunea nulităţii absolute a sentinţei pronunţate, ceea ce conduce la pronunţarea soluţiei de trimitere a cauzei spre rejudecare, critică invocată de recurentul inculpat P.E.V. şi însuşită şi de recurenţii inculpaţi F.I., F.M., D.G.I., C.V., Gabriel, U.L. şi U.P. C.M.R.

Legiuitorul a statuat în dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen. referitoare la cazurile de casare, cel prevăzut la pct. 3 şi anume"instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate".

Aşadar, în ceea ce priveşte prima teză a normei invocate, aceasta se referă la situaţia dată de încălcarea noremelor privind compunerea a completului de judecată, sub aspectul numărului de judecători ori participarea unui alt judecător decât cel desemnat să facă parte din compunerea completelor specializate.

În conţinutul art. 29 din Legea nr. 78/2000 se statuează că" Pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate".

Potrivit art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 republicată privind organizarea judiciară se prevede „Completele specializate ale secţiilor curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează de preşedintele instanţei, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe. Componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului."

În conformitate cu art. 49 alin. (1) din acelaşi act normativ se statuează că „în cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 41."

Legiuitorul a reglementat în conţinutul art. 59 alin. (3) că „Dispoziţiile art. 49-52 se aplică în mod corespunzător, colegiile de conducere fiind formate din preşedinte şi doi judecători".

Din verificarea sentinţei penale nr. 69 din 3 iulie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 17/2004 aflată în vol. III, al dosarului mejiţionat, precum şi a probei cu înscrisuri depuse la dosarul în recurs al Înaltei Curţi, în vol. II, filele 1-6; 11-41; 44-57 al dosarului menţionat rezultă că aceasta a fost pronunţată de judecător col. H.M., care a fost desemnat prin Ordinul de Zi pe Unitate nr. 61 din 16 august 2004 pct. 4 în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 161/2003 referitoare la constituirea completelor specializate în vederea judecării infracţiunilor de corupţie, începând cu data emiterii ordinului şi până la 31 decembrie 2004 să facă parte din aceste complete.

Ulterior, prin Ordinul de Zi pe Unitate nr. 1 din 3 ianuarie 2006 la pct. III se arată că din completele specializate pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile de corupţie cu care tribunalul va fi sesizat fac parte toţi judecătorii instanţei, dosarele fiind repartizate după metoda aleatorie, sistemul ciclic, neexistând sistem informatizat.

Înalta Curte constată că judecătorul care a pronunţat în primă instanţă sentinţa privind pe inculpaţi a fost un judecător desemnat într-un complet specializat constituit în vederea judecării cauzei având ca obiect infracţiuni de corupţie.

De asemenea, constată că din compunerea completului de judecată a făcut parte un singur judecător, fiind respectată decizia nr. V din 26 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, publicată în M. Of., partea I nr. 123 din 09 februarie 2006.

Criticile formulate de apărătorii inculpaţilor care au invocat nelegala compunere a completului de judecată care a pronunţat sentinţa în primă instanţă nu pot fi avute în vedere, întrucât participarea judecătorului s-a fundamentat pe o desemnare într-un complet specializat, distinct în judecarea acestei cauze, în raport cu alte cauze, în baza unor acte, respectiv a unor ordine de zi pe unitate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 78/2000.

Împrejurarea că în cauză au fost emise ordine de zi pe unitate şi nu o hotărâre a colegiului de conducere, nu poate face obiectul verificării în această procedură, întrucât natura unui act administrativ de desemnare se circumscrie unei alte proceduri specifică contenciosului-administrativ ce trebuia exercitată în condiţiile legii speciale.

Înscrisurile existente la dosar, respectiv raportul privind rezultatul verificărilor efectuate la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti sub aspectul exercitării atribuţiilor manageriale de către conducerea administrativ-judiciară, vizează controlul efectuat în perioada 10 martie 2008-14 martie 2008, iar Hotărârea nr. 136 din 8 mai 2008 a C.S.M., Secţia pentru Judecători, privind înfiinţarea unor complete specializate la Curtea Militară de Apel şi Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, respectiv ulterior judecării în primei instanţă a acestei cauze nu pot fi reţinute, întrucât, pe de-o parte pentru că sunt ulterioare judecării prezentei cauze în primă instanţă, iar pe de altă parte se circumscriu unei alte proceduri decât celei penale, respectiv verificărilor în cadrul unei proceduri disciplinare.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sub aspectul compunerii completului de judecată, hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Militar Bucureşti a fost dată cu respectarea legii, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen.

Totodată, instanţa de recurs va examina şi critica referitoare la nemotivarea deciziei de apel, ce a fost întemeiată de recurenţi pe cazul de casare prvăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., în sensul că nu s-ar fi reţinut criticile instanţei de casare cu ocazia rejudecarii apelului, că nu s-ar fi pronunţat pe cererile de schimbare a încadrării juridice, că nu a făcut o motivare punctuală cu privire la faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, în raport cu probele administrate, în procesul de coroborare al acestora, reţinându-se numai probe din cursul urmăririi penale, fără a se face referiri la înlăturarea mijloacelor de probă din cursul cercetării judecătoreşti şi ca atare s-ar impune casarea cu trimitere spre rejudecare, critici invocate de inculpaţii F.I., C.V.G., U.L., U.P., C.M.R., întrucât decizia atacată corespunde exigenţelor unei motivări în conformitate cu art. 383 C. proc. pen., fiind efectuat un examen asupra materialului probator administrat, aşa încât nu se impune casarea cu trimitere a deciziei pronunţate.

Astfel, instanţa de recurs constată că în considerentele deciziei pronunţate de către curtea de apel, a fost făcut un examen propriu asupra materialului probator administrat, în raport, cu fiecare critică formulată de către apelanţii inculpaţi, ceea ce are drept consecinţă posibilitatea efectuării de către instanţa de recurs a unui propriu examen asupra criticilor formulate în recurs, cu privire la decizia atacată.

Instanţa de apel s-a referit şi la decizia instanţei supreme în care s-a arătat limitele casării, menţionând în concret că „apărările inculpaţilor menţionate în decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, nu se pot reţine, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate, proces care creează convingerea Curţii că inculpaţii sunt vinovaţi penal".

Prima instanţă de control judiciar a examinat în considerentele expuse motivele de apel ale inculpatului F.I., făcând o precizare că acestea se vor analiza alături de ceilalţi inculpaţi (fila 197 verso, dosarul curţii de apel), pentru ca ulterior să analizeze motivele formulate în apel de către inculpatul F.I., referitoare la solicitările inculpatului de achitare pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea unei infracţiuni, făcând trimitere la declaraţiile inculpaţilor C.V., F.M., a martorului L.L., F.M.. Totodată a fost analizată şi solicitarea de achitare pentru infracţiunea de luare de mită, făcându-se referiri la declaraţiile martorilor, declaraţiile cetăţenilor germani F.M. şi F., înregistrările audio, precum şi la cel de-al treilea motiv de apel referitor la reindividualizarea pedepsei, sub aspectul cuantumului de pedeapsă şi modalitatea de individualizare, respectiv suspendarea condiţionată prevăzută de art. 81-82 C. pen. sau a art. 861 din acelaşi cod, suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.(fila 200 verso-201 verso din dosarul curţii de apel).

De asemenea, instanţa de apel a examinat motivele de apel invocate de inculpatul C.V.G., în raport cu probele administrate cu privire la inexistenţa infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen., neaplicarea art. 19 din O.G. nr. 43/2002, că instanţa de fond nu ar fi pus în discuţia părţilor conform art. 334 C. proc. pen. şi nici nu s-a pronunţat asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii D.G.I. şi F.I., din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, iar în subsidiar reţinerea doar a alin. (1) din art. 254 C. pen., asupra greşitei individualizări a pedepselor invocate, precum şi cel referitor la confiscarea sumei încasată de inculpat, aşa cum rezultă din considerentele expuse la fila 198 dosarul curţii de apel.

Prima instanţă de control judiciar a făcut în considerentele deciziei pronunţate o verificare şi a criticilor formulate de inculpaţii U.L. şi U.P., în raport cu probele administrate, făcând referiri la declaraţiile inculpatului C.V., ale martorilor L.L., M.F., M.E. şi M.l., fişa postului inculpatei U.L.. De asemenea, au mai fost invocate declaraţiile martorului L.L., ale inculpaţilor P.E.V., C.V. şi F.M., precum şi declaraţia lui F.M.

Totodată, s-au făcut referiri cu privire la condamnarea inculpatei U.L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., evidenţiindu-se că inculpata a primit în mod repetat mită, sprijinind grupul infracţional constituit de inculpaţii P.E.V., C.V.G. şi F.M., s-a evidenţiat că hotărârea primei instanţe este motivată prin expunerea situaţiei de fapt, indicându-se mijloace de probă declaraţiile martorului L.L., declaraţiile inculpaţilor P.E.V., C.V. şi F.M., declaraţia lui F.M.

Instanţa de control judiciar a infirmat apărarea inculpatei U.L. cu privire la suma de 2.000 DM pe care a primit-o în primăvara anului 1999 de la P.V. ca şi împrumut, cu declaraţiile inculpatului F.M.

De asemenea, curtea de apel a examinat şi criticile inculpatului U.P., în raport cu situaţia susţinută de inculpatul P.E.V., inculpatul C.V. şi martorul L.L.. S-a evidenţiat poziţia avută de inculpatul U.P. cu privire la această faptă. (filele 197; 201-202).

De asemenea, instanţa de apel a expus argmentele în raport cu fiecare critică formulată de inculpatul C.M.R., penru fiecare faptă, de care acesta a fost învinuit, aşa cum rezultă din considerentele expuse la fila 200, dosarul curţii de apel).

Totodată, instanţa de recurs examinând şi critica privind nepronunţarea asupra unor probe, invocată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., având drept consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare, invocată de inculpaţii F.I., P.E.V., U.L. şi U.P., consideră că este nefondată, întrucât din considerentele deciziei rezultă dă instanţa de apel a făcut referiri concrete la mijloacele de probă.

Astfel, referitor la faptul că nu au fost indicate probele de unde rezultă primirea sumelor de 2.000 euro şi 2.000 DM de către F.I., afirmaţia este infirmată de considerentele deciziei instanţei de apel, în care se precizează separat pe fiecare sumă şi anume 2000 DM primită prin intermediul inculpatului C.V., într-un loc public de pe Calea V. din Bucureşti unde se aflau la masă inculpatul F.I., inculpatul C.V. şi inculpatul F.M., 1.000 euro primiţi de inculpatul F.I. de la inculpatul C.V. în momentul în care se aflau în autoturismul condus de F.M., în dreapta căruia se afla * G.G., această sumă fiind primită pentru încheierea contractului cu T. Bucureşti, suma de 1.000 euro a fost primită în anul 2002, tot de la inculpatul Garali Valentin întru-un local public unde inculpaţii s-au întâlnit cu soţiile, la masă fiind prezent şi F.M., care a observat gestul făcut de inculpatul C.V. (fila 201 verso dosaru curţii de apel), iar în ceea ce priveşte nepronunţarea instanţei pe denunţurile Iui F.M. şi C.V., nu se impunea, întrucât denunţul este o modalitate de sesizare şi nu o probă.

În ceea ce priveşte afirmaţiile inculpatului P.E.V. că instanţa nu s-a pronunţat pe probele sale considerate nerelevante şi nici pe denunţul din 11 decembrie 2002, instanţa de recurs consideră că prima instanţă de control judiciar a analizat probele pe care Ie-a evidenţiat în dovedirea acuzaţiilor, iar în procesul de apreciere asupra probelor a considerat ca fiind nerelevante cele propuse de inculpat, ceea ce evidenţiază că au fost supuse procesului de apreciere, iar nepronunţarea asupra denunţului formulat reprezenta o modalitate de sesizare şi nu o probă.

Referitor la susţinerile apărătorului inculpaţilor U.L. şi U.P. cu privire la omisiunea pronunţării pe probe în cazul infracţiunilor de care au fost acuzaţi, în sensul de a fi interpretate in dubio pro reo, nu poate fi avută în vedere, întrucât instanţa de apel a făcut un propriu examen asupra acestora şi a expus argumentele că inculpaţii sunt vinovaţi, pronunţând soluţia de condamnare, aşa încât critica nu se susţine prin prisma cazului de casare invocat art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul F.I.:

Înalta Curte examinând criticile formulate de recurentul inculpat F.I. în raport cu materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, cu cel administrat în cursul cercetării judecătoreşti şi motivele invocate constată că acestea sunt parţial fondate în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, instanţa de recurs consideră că instanţa de apel în mod judicios a stabilit contribuţia efectivă a inculpatului F.I., în calitate de director general în cadrul M.I.R. cu privire la încasarea unor sume de bani pentru derularea unui contract cu societate germană P.R.S.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, respectiv declaraţia inculpatului F.I. (vol. IX, filele 4-7 dosar de urmărire penală), declaraţia inculpatului F.M. (filele 72-79, vol. I), autodenunţul inculpatului C.V. (filele 72-80, vol. IX dosar de urmărire penală), procesul-verbal de confruntare între F.I. - C.V. - F.M. (filele 120-126 în vol. IX), declaraţiile martorilor D.I. (fila 127, vol. lX),T.S., M.l., D.C., M.E. (filele 128-132, vol. IX), procesul-verbal de confruntare între F.I. - M.E. (filele 133-137, vol. IX), procesul-verbal de confruntare între F.I. şi D.C. (filelel38-139, vol. IX) oferta firmă germană P.R.S. către S.E. Constanta (filele 1-85, vol. X), contract şi documentaţie firmă germană P.R.S. - T. Bucureşti (filele 86-161 vol. X), declaraţia inculpatului F.I., dată în primă instanţă (filele 156163, vol. l dosar tribunal), declaraţia inculpatului C.V.G. (filele 141-144, vol. l dosar tribunal), declaraţia lui F.M. (filele 17-24, vol. XI), declaraţia martorului R.D.M. (filele 1-24, vol. XV), a rezultat următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul F.I. îl cunoştea pe inculpatul ( It. col) (r) C.V., deoarece în toată acesta perioadă F.I. a îndeplinit funcţii de conducere într-o serie de unităţi economice şi de cercetare din domeniul energetic, iar ofiţerul S.R.I. lucra în departamentul cu supraveghe activităţile acestor unităţi.

Inculpatul F.I. a precizat că prin intermediul lui C.V. l-a cunoscut în anul 1999 şi pe inculpatul F.M. prilej cu care a aflat de la cei doi că firma germană P.R. GmbH are demarate afaceri economice în România, explicându-i-se o serie de detalii privind prestaţiile acestei firme.

La începutul anului 2000 C.V.G. l-a prezentat pe inculpatul F.I. la o masă de protocol lui R.D. şi lui M.F., prilej cu care, F.I. Ie-a cerut un post de consilier la firma germană (în acea perioadă F.I. era director la un institut de cercetări în domeniul energetic din Bucueşti). Ulterior R.D. i-a transmie lui C.V.G. că nu-l poate angaja pe F.I. ca şi consilier. Inculpatul C.V.G. i-a comunicat acest răspuns lui F.I. şi acesta i-a spus în replică, că propunerea lui nu mai este de actualitate, deoarece urmează să fie numit director genereal în M.I.R.

Această solicitare de angajare făcută de inculpatul F.I. este confirmată şi de inculpatul F.M., care a fost prezent la discuţiile respective.

Legătura inculpatul F.I. cu reprezentanţii firmei germane a fost confirmată şi prin declaraţiile martorului L.L. care precizează că în perioada cât l-a însoţit pe F.M. 1999-2000, în urma unui „aranjament" al inculpatului F.M. s-a deplasat împreună cu F.M. la biroul inculpatului F.I. unde au discutat variante de extindere a afacerilor firmei germane, prilej cu care F.I. ar fi amintit ceva de o încercare de a "implementa" afacerile firmei la Termocentrala din Turceni.

Inculpatul F.I., după ce a fost numit director general în M.I.R. (toamna anului 2000 ) a participat la o întâlnire (împreună cu inculpatul F.M. şi It. col. (r ) C.V.G. cu reprezentanţii firmei germane respectiv preşedintele Concernului domnul P. şi D.R.. Aici s-a stabilit că inculpatul F.I. să facă demersuri la unităţile din subordinea sa în vederea încheierii de noi afaceri de către firma germană cu aceste noi unităţi.

Astfel, la începutul anului 2001 el a intervenit la RA T. SA unde era director general R.D., cerând ca la nivelul acestei unităţi centrale să se organizeze, numai pentru firma germană P.R. GmbH o prezentare a tehnologiei folosite deja în contractul cu R.A.D.E.T. Bucureşti, aceasta urmând a se susţine în cadrul Consiliului Tehnic al Regiei, la care să participe mai mulţi director de filială din ţară în vederea încheierii unor contracte economice cu firma germană.

S-a stabilit că firma germană să iniţieze negocieri la sucursala din Constanţa, sarcină care i-a fost trasată martorei D.I. care îndeplinea atunci funcţia de director tehnic la sucursala Constanţa şi care participase la şedinţa de consiliu (a fost aleasă această sucursală deoarece avea în planul pe anul 2001 activităţi de înlocuire a conductelor de termoficare în oraş).

Martora D.I. a declarat că după şedinţă (unde reprezentanţii firmei germane au făcut o ofertă de preţ anume) a urmat întâlnirea directă cu aceştia la sediul din Constanţa, prilej cu care a constatat că firma germană a venit cu propuneri de preţ mult mai mari. Conform declaraţiei aceseia preţurile cerute de firma germană pentru operaţia de căptuşire a conductelor vechi era atât de mare, âncât costul total al lucrării ar fi depăşit valoarea lucrării dacă aceasta ar fi fost executată cu mijloace clasice, adică prin descoperirea conductelor şi înlocuirea acestora cu conducte noi. Martora D.I. a fost contactată telefonic în perioada negocierilor cu firma germană de inculpatul F.I. care era şef în minister, acesta interesându-se de rezultatul negocierii, D.I. i-a explicat şefului său că nu poate să încheie afacerea cu firma germană pentru că ar costa-o mai mult căptuşirea vechilor conducte, cu această firmă, decât înlocuirea acestora cu conducte noi. Faţă de argumentele aduse de D.I., inculpatul F.I. nu a mai avut niciun comentariu.

În aceeaşi perioadă însă inculpatul F.I. I-a contactat pe martorul M.E. (care îndeplinea în perioada respectivă funcţia de director general al Sucursalei Bucureşti) şi i-a cerut că primească reprezentanţii firmei germane, în persoana lui G.Z. D., G.K.G., însoţiţi de F.M., pentru a discuta încheierea unei afaceri economice de reabilitare conducte termice.

În paralel inculpatul It. col. (r) C.V.G. (care avea ca obiectiv în cadrul serviciului său şi unitatea condusă de M.E.) s-a deplasat personal la acesta şi i-a adresat aceeaşi cerere, în favoarea firmei germane, dându-i de înţeles că intervenţia sa are caracter oficial şi că nu este a lui personală şi că este a serviciului secret din care face parte.

Din declaraţia martorului M.E. a rezultat că în urma acestor presiuni exercitate asupra lui a încheiat un contract pentru o anumită porţiune de reabilitare conducte, susţinând că pe tot timpul negocierilor, al încheierii şi executării contractului, precum şi al efectuării plăţilor a fost căutat în mod repetat de inculpatul F.I. care îi era şef, şi acesta i-a cerut să urgenteze toate procedurile,inclusiv cele de plată către firma germană. Acelaşi martor a mai declarat că dacă nu ar fi existat aceste presiuni asupra sa nu ar fi încheiat afacerea cu firma germană,deoarece lucrarea respectivă nu făcea parte din priorităţile momentului pentru unitate.

În acelaşi sens au fost audiaţi şi martorii T.S., care îndeplinea funcţia de inginer şef mecano-energetic, M.l., îndeplinea funcţia de director economic şi D.C., care îndeplinea funcţia de director tehnic.

Aceştia confirmă că au fost sunaţi şi ei personal de inculpatul F.I. sau că ştiau de la şeful lor M.E. că această afacere este susţinută de F.I.

Inculpatul F.I. nu a recunoscut nicio intervenţie (telefonică sau personală) la T. pentru a susţine încheierea unor afaceri cu firma germană. Fiind însă confruntat cu martorul M.E. acesta şi-a modificat prima depoziţie, recunoscând că a intervenit în mod repetat la M.E. căruia i-a cerut să încheie această afacere cu firma din Germania, că auzise că inculpatul F.M., care era pe perioada încheierii şi derulării contractului aproape „omniprezent" la T. Bucureşti susţinea că este nepotul său făcând presiuni în numele său pentru urgentarea plăţilor.

Despre acelaşi aspect F.M. a declarat în faţa autorităţilor judiciare româneşti că are cunoştinţă de faptul că afacerea firmei germane încheiate la T. Bucureşti în 2001 s-a făcut datoriră intervenţiei inculpatul F.I.

Martorul R.D.M. (care îndeplinea în acea perioadă funcţia de director general RA T. SA, companie naţională) a declarat că a organizat în 2001 prezentarea în Consiliul Tehnic a ofertei făcută de firma germană, precizând că îl cunoaşte de mai mulţi ani pe G.Z.D. care i-a confirmat cu ocazia unor discuţii de inculpatul F.I.

Inculpatul F.I. a intervenit în perspectiva funcţiei importante pe care o deţinea în cadrul M.I.R. în faovoarea firmei germane, pe perioada 2001-2002, în relaţia economică pe care această firmă o avea cu R.A.D.E.T. Bucureşti. El a recunoscut întruna din declaraţiile date că în toamna anului 2001 inculpatul C.V.G. i-a explicat că R.A.D.E.T. Bucureşti înregistrează mari restanţe în plăţi faţă de firma germană, în ciuda faptului că i-ar fi dat lui D. ca mită, sume mari de bani. După ce a făcut saceastă mărturisire inculpatul C.V.G. I-a rugat să intervină la D. din funcţia lui ministerială, să-i ceară cestuia să dea cât mai repede drumul la plăţi, precizându-i că aceste restanţe ale sale în efectuarea plăţilor către firma germană ar putea fi de natură să stânjenească colaborarea româno-germană la nivel guvernamental.

Inculpatul F.I. a declarat că a ţinut legătura cu inculpatul It. col. (r) C.V.G. cu privire la această problemă şi după câteva zile acesta I-a contactat telefonic şi I-a invitat în oraş, într-un local public, prilej cu care i-a confirmat că D. a dat drumul la plăţi. Pentru acest motiv (F.I. declară ) prietenul său C. ar fi vrut să-i ofere o sumă de bani drept recompensă, susţinând nereal că a refuzat-o.

Inculpatul F.I. îndeplinea în 2001 şi funcţia de preşedinte al Grupului de Energie în comisia mixtă de cooperare economică română-germană, comisie ce funcţiona la nivel guvemamenta. în această calitate el a făcut parte din delegaţia guvernamentală română ce s-a deplasat în Germania la Berlin. Din delegaţie mai făceau parte o serie de oameni de afaceri, printre care l-a inclus şi pe inculpatul D.G.I., care a semnat în cadrul guvernamental cu reprezentanţii P.R.S. actul adiţional al contractului cadru din 14 ianuarie 1999 încheiat între R.A.D.E.T. Bucurşti şi firma germană P.R. GmbH.

Tot în virtutea acestei funcţii inculpatul F.I. a fost contactat, la un moment dat de omologul său german (domnul H.) care i s-a plâns de întârzierile pe care R.A.D.E.T. Bucureşti le are faţă de firma germană în derularea plăţilor. F.I. i-a promis că va lua măsuri de restabilire a situaţiei, problemă pe care a discutat-o ulterior, conform propriei sale recunoaşteri şi cu inculpatul. col. (r) C.V.G.

În perioada de sfârşit a anului 2002 inculpatul F.I. împreună cu inculpaţii It. col. (r) C.V.G., F.M. şi D.G.I. au făcut demersuri în identificarea unor noi surse de finanţare pentru anul 2003 destinate să facă posibilă continuarea relaţiei economice R.A.D.E.T. Bucureşti - firma P.R. GmbH.

Aceste „căutări" de surse noi de finanţare se făceau de inculpaţi, deoarece R.A.D.E.T. Bucureşti nu mai putea susţine pe anul 2003 din surse financiare proprii relaţia cu firma germană.

Pentru tot acest „sprijin" inculpatul F.I. a primit din partea firmei germane prin intermediul inculpatului It. col. (r) C.V.G. şi F.M. în perioada 2001-2002 suma totală de 2.000 euro şi 2.000 DM după efectuarea intrvenţiilor.

Astfel, în anul 2001 a primit 2.000 DM într-un local public ce îţi are locaţie pe Calea Victoriei în Bucureşti, unde cei trei inculpaţi s-au întâlnit, prilej cu care suma de bani i-a fost dată inculpatului F.I. în plic, la o masă, de inculpatul It.col. (r) C. V.G. în prezenţa inculpatului F.M.

A doua sumă de bani a fost în cuantum de 1.000 euro pe care inculpatul F.I. i-a primit de la C.V.G. în momentul în care se aflau în autoturismul condus de F.M. în dreapta căruia se alfa G.K.G., aceasta sumă a fost primită pentru încheierea contractului cu T. Bucureşti.

A treia sumă de bani, în cuantum de 1.000 euro a fost primită de inculpatul F.I. în 2002 de la inculpatul It. col. (r) C.V.G. într-un local public unde inculpaţii se întâlniseră cu soţiile (restaurant în care la altă masă era prezent şi inculpatul F.M.), banii fiindu-i daţi de ofiţerul S.R.I. inculpatul F.I., în aşa fel încât gestul său să poată fi observat de inculpatul F.M., care venise special pentru acest lucru în local şi aceasta deoarece avuseseră loc discuţii anterioare cu C. cu prilejul cărora îşi exprimaseră bănuiala că ofiţerul S.R.I. nu dă drumul la bani mai departe.

De altfel, cu titlu exemplificativ inculpatul C.V.G. în declaraţia dată în primă instanţă (filele 141-144, vol. 1 dosar tribunal) a arătat expres: "Eu personal i-am cerut lui F. I să intervină pentru deblocara şi efectuarea acelor plăţi. F.I. mi-a promis că o să încerce să soluţioneze problema dar nu mi-a cerut vreo sumă de bani. Personal am intervenit şi l-am rugat pe F.I. să vadă dacă metoda de top-cretare a firmei germane, respectiv Thumon poate fi promoată şi la alte unităţi din sistemul energetic. Şi pentru F.I. sumele pe care acesta Ie-a pri,it au fot cu titlu de cadu din partea firmei P.R.S. aşa cum am precizat şi pentru ceilalţi inculpaţi. Acestea erau recompense atât pentru activitatea de la R.A.D.E.T., cât şi pentru T.E., pentru ambele. Banii s-adat după efectuarea serviciilor. Nu cunosc dacă F.I. şi F.M. erau rude. Gradul de rudenie .între cei doi era o glumă datorită asemănării de nume."

Această declaraţie se coroborează şi cu procesul-verbal de confruntare între inculpatul C.V.G. şi inculpatul C.V.G. (filele 120-122 vol. IX dosar urmărire penală) în care C.V.G. a arătat că "Menţin declaraţiile anterioar şi arăt că dl. F.I. în 1998 sau 1999 fără să mai reţin data exactă la o întâlnire în Bucureşti la un local public la o masă la care se aflau şi reprezentanţii P.R.S. a susţinut că ar vrea să se angajeze ca ş consilier la această firmă. Din câte cunosc aceasta a fost o simplă discuţie însă ea nu s-a finalizat prin angajarea lui F.I. la P.R.S.. Aşa cum am declart în legătură cu contractul cu R.A.D.E.T.-ul F.I. a făcut demersuri la D.G.l. în urgentarea plăţilor către firma germană P.R.S. iar în legătură cu cantractul cu T. ştiu că l-am întrebat în timp ce aceste era în derulare, despre situaţia contractului, F.I. răspunzându-mi că s-a interesat şi că urmează ca T. să plătescă P.R.S.-ului în scurt timp când vor avea sumele de bani disponibile. Nu cunosc dacă F.I. a făcut demesuri şi la Constanţa, dar cu acesta am aavut o discuţie pe tema contractului cu Constanţa şi mi-a explicat că deocamdată această afacre nu poate fi perfectată din motivul lipsei fondurilor financiare dar că ar fi posibil în viitor să se încheie totuşi afacerea. Aşa cum am precizat în perioada 2001-2002 eu personal i-am dat lui F.I. din partea firmei P.R.S. pentru demersurile făcute de acesta în favoarea afacerilor acestor firme la 3 date diferite echivalentul a 6.000 DM, respectiv prima dată 2.000 DM, a doua oară 2.000 DM şi ultima oară 1.000 euro. Aceste sume de bani, aşa cum am declarat i-au fost date lui F.I. în prezenţa lui F.M., respectiv o dată în barul de lângă locuinţa sa, a doua în autoturismul condus de F.M. când plecam de la o cârciumă împreună cu G.K. şi ultimă oară la un restaurant unde ne întâlnisem cu familiile, eu şi F.I.. Aceste sume nu i le-am dat lui F.I. din iniţiativa mea ci iniţiativa fiind a celor de la P.R.S. şi F.I. primea aceste sume numai după efectuarea concretă a demersurilor în favoarea lor. Acea sumă de bani i-am dat-o eu lui F.I. după ce am ieşit de la o cârcumă unde fusesem cu F.M. şi G.K., fiind în vara lui 2001, aşa cum îmi amintesc, cu precizarea că F.M. conducea o mașină, culoare bleumarin, eu stăteam cu F.I. pe bancheta din spate, F.M. la volan şi G.K. în dreapta acestuia."

Înalta Curte consideră că fapta inculpatului F.I., funcţionar public, respectiv director general în M.I.R., de a primi în tranşe sumele de 1.000 DM şi de două ori câte 1000 euro în perioada 2001-2003 cu titlu de foloase, după ce a intervenit în mai multe rânduri pe lângă operatori economici să urgenteze contractele şi derulările acestora, cu firma germană P.R.S., întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infrcţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind dovedită vinovăţia inculpatului în comiterea acestei infracţiuni şi nu acea de luare de mită în formă continuată pentru care a fost iniţial trimis în judecată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., fiind fondată solicitarea recurentului inculpat de schimbare a încadrării juridică în infracţiunea de primire de foloase necuvenite.

În consecinţă, instanţa de recurs apreciază că se impune aplicarea art. 334 C. proc. pen. referitoare la schimbarea de încadrare juridică.

Astfel, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului F.I. de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei privind pe inculpatul F.I., din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) în referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 256 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată că de la momentul ultimului act de excutare ce a avut loc în anul 2002 şi până la data pronunţării prezentei decizii 26 noiembrie 2013, în raport cu dispoziţiile art. 124 C. pen. anterior dispoziţiilor Legii nr. 63/2012 raportat la art. 122 lit d C. pen. (pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 256 C. pen., fiind închisoarea între 6 luni şi 5 ani) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite, termen de 7 ani şi 6 luni, ce curge de la data ultimului act de executare respectiv 2002 şi s-a împlinit la 30 iunie 2010.

În raport cu cele arătate, instanţa de recurs în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului F.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 256 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată, că faţă de cele mai sus meţionate, critica recurentului inculpat cu privire la nevinovăţia sa pentru această infracţiune nu se susţine faţă de materialul probator coroborat şi reapreciat de către instanţă, aşa că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Referitor la cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului F.I., respectiv aceea de săvârşire a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., din analiza coroborată a materialului probator administrat, instanţa de recurs constată că nu este întrunit unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv cel al laturii obiective, în sensul că nu rezultă din nici un mijloc de probă criteriile ce stau la baza asocierii sau aderării ori sprijinirii sub orice formă a unei asemenea asocieri urmată de săvârşirea unei infracţiuni, întrucât nu s-a făcut dovada existenţei caracterului organizat a unei asocieri în vederea săvârşirii de infracţiuni, respectiv program de activitate, repartizare a atribuţiilor, reguli de acţionare, ierarhie a mebrilor, întrucât întâlnirile şi discuţiile purtate între inculpatul F.I., C.V.G., F.M. şi D.G. au fost ocazionale şi punctuale, fără a avea îndeplinite criteriile mai sus menţionate, aşa încât critica formulată de către recurentul inculpat F.I. este fondată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Aşadar, Înalta Curte, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va achita pe inculpatul F.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., asocierea în vederea săvârşirii de infracţiunii, nefiind întrunită latura obiectivă a acestei incriminări.

Înalta Curte, faţă de considerentele arătate, nu va mai analiza celelalte critici formulate cu privire la noţiunea de funcţionar public, neincidenţa dispoziţiilor art. 7 din Legea. nr. 78/2000, întrucât exced soluţiei ce urmează a se pronunţa.

Referitor la recursul declarat de inculpatul U.P.:

Înalta Curte examinând materialul probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în prima instanţă, constată că în mod eronat ambele instanţe au constatat vinovăţia inculpatului U.P. în comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi anume complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod, reţinând că în perioada 1998-2000 a ajutat-o pe soţia sa inculpata U.L. să primescă în mod rrepetat bunuri şi sume de bani de la firma germană P.R.S. pentru încheierea şi derularea unor contracte economice cu R.A.D.E.T. Bucureşti, suma totală primită fiind de 5.000 DM.

Instanţa de recurs reapreciind mijloacele de probă administrate referitoare la inculpatul U.P." în raport cu critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., constată că aceasta este fondată.

Astfel, în declaraţiile date de inculpatul U.P., în cursul urmăririi penale (vol. IV, filele 125-127; 130-131) inculpatul a relatat primirea în iarna anului 1998, din partea inculpaţilor C.V.G. şi F.M. a unui radiocaseton şi unui cuptor cu microunde drept cadouri din partea firmei germane P.R.S., precum şi împrejurarea că la jumătatea anului .1999 inculpatul P.E. cunoscând problemele de familie s-a oferit să le dea suma de 2000 DM, afirmând că banii îi aparţin şi Ie-a dat cu titlu de împrumut, primirea sumei de 5.000.000 lei în vara anului 1999 din partea lui C.V. afirmând că banii sunt pentru soţia sa, precum şi de suma de 2000 DM pe care acelaşi inculpat i-a dat soţiei sale, dându-i de înţles că sunt din partea firmaej germane P.R.S. pentru evoluţia bună cu R.A.D.E.T.

În procesul-verbal de confruntare ce a avut loc între inculpatul C.V.G. şi inculpata U.L. şi în care inculpatul C.V.G. arată că i-a dus împreună cu inculpatul F.M., inculpatei U.L. un cuptor cu microunde şi un radiocasetofon cu titlul de"cadouri de protocol de la firma germană pentru lucrarea demostrativă făcută de firmă", prin lunile septembrie-octombrie 1999 s-a deplasat din nou la domiciliul lui U.L. ocazie cu care i-a dat suma de 1.000 lei sau 2.000 DM să aibă grijă „să meargă contractul" adică să sprijine derularea normală a acestuia şi mai ales deblocarea plăţilor care erau mereu întârziate de către R.A.D.E.T. către firma germană; s-a întâlnit cu P.U. pe care îl cunoştea din vizitele anterioare la domiciliul său şi cu care de asemenea discutase despre aceleaşi probleme despre faptul că ajutorul dar pentru deblocarea plăţilor va fi răsplătit, înmânându-i lui P.U. echivalentul în lei a sumei de 1.000 DM, banii care îi fuseseră înmânaţi ca şi ceilalţi special în acest scop de către M.F. De fapt banii erau destinaţi doamnei U.L., şi au fost plătiţi pentru că R.A.D.E.T.-ul tocmai efectuase o plată. Dintr-o discuţie cu P.E., fostul reprezentant al firmei.germane în România a mai aflat de la acesta că de la începutul anului 1999 iar mai fi dat lui U.L. o sumă de bani dar nu a mai reţinut dacă 1.000 sau 2.000 DM, fără să-şi mai amintească cu ce titlu, doar că i-au fost daţi de P. lui U.L.

În răspunsul dat inculpata U.L. a menţionat că unele dintre afirmaţii sunt adevărate în sensul că a primit de la C.G. un cuptor cu microunde şi un radiocaseton care sunt cele ridicate la percheziţia de azi, fiindu-i date drept recompensă pentru contribuţia sa la efectuarea unui tronson experimental de către firma germană din partea acesteia, a reprezentanţilor săi. De asemenea, îşi aduce aminte că a împrumutat nereţinând exact suma, crede că 1.000 DM de la P.E., ştie că a restituit acea sumă, neputând preciza dacă integral sau în parte ori în ce condiţii anume. Personal nu a primit niciodată în scopurile arăate sau în alte scopuri vreo sumă de bani de la C.G. şi nu a avut cunoştinţă că soţul său să fi primit în aceleaşi condiţiile vreo sumă de bani. A precizat că nu a discutat niciodată cu C.G. despre faptul că dacă ajută la deblocarea plăţilor va primi prin intermediul său o sumă de bani de la rreprezentanţii firmei germane şi oricum ea nu putea să deblocheze acele plăţi în sensul de a dispune plata sumelor restante către firma germană.

Inculpatul P.E.V. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, filele 49-50, în vol. XIV dosar de urmărire penală a precizat că „în conformitate cu declaraţiile anterioare şi poziţia la confruntări că din această sumă de bani C.G. şi M.F. au cumpărat produse electronice care au fost oferite persoanelor din conducerea R.A.D.E.T., lucru care l-a menţionat şi în autodenunţul făcut în faţa procurorului.

În audenunţul formulat inculpatul C.V.G., aflat la filele 72-80, vol. IX dosar de urmărire penală, inculpatul a relatat că în vara anului 2000, după moartea fiului doamnei U.L., s-a întâlnit la un restaurant din Bucureşti cu L.L. şi i-a spus că auzind de evenimentul tragic din familia U.,M.F. vrea să-i transmită o sumă de bani în DM, aspect cu care a fost de acord, necunoscând dacă suma în cauză a fost înmânată sau nu familiei U., dar de la P.E. şi L.L. ştia că P. şi M. erau apropiaţi cu această familie. în perioadaa 1998-2002 îşi aminteşte că a primit de la P.E., M.F. şi F.M. suma totală de circa 70 mii DM din care, 25-30 mii i-a dat lui lui D. în mai multe tranşe (la servicii şi la domiciliu ), 6-7 mii lui U.L. şi alte 6 mii DM lui F.I., iar 1.000 DM i-a dat lui G.G.

În declaraţia dată de inculpatul C.V.G. dată în primă instanţă, vol. l, fila 142 dosar tribunal acesta a arătat că „Cunosc faptul că atunci când se executa primul contract de probă privind instalaţia de compretare a conductelor într-adevăr la mine acasaă au împărţit 10.000 DM care a fost primită chiar pe şantier de către unul din cei doi, P.E.V. sau F.M.. Este adevărat faptul că din banii împărţiţi şi luaţi în prima tranşă de pe şantier el împreună cu P. şi F.M. am hotărât să păstrăm o sumă din care într-adevărîn luna decembrie cu ocazia sărbătorilor de iarnă a cumpărat bunuri electronice pentru a fi făcute cadou lui D.G. şi U.L., bunuri pe care le-am menţionat în declaraţiile date. Este adevărat şi faptul că la „Hanul lui M." am înmânat lui U.P. suma de 5.000.000 lei, iar la domiciliul soţilor U., pentru U.L., suma de 2000 DM."".U.L. şi P. nu au pretins niciodată sume de bani sau alte bunuri. Ceea ce aceştia au primit era iniţiativa firmei germane P.R.S. Cred că acestei familii sumele de bani şi bunurile au fost date ca bonificaţii şi cadouri."

Inculpatul U.P. în declaraţia dată în primă instanţă, vol. I filele 147-148 dosar de urmărire penală a arătat că „.Am primit cei 5.000.000 lei de la C., am întrebat pentru ce sunt iar acesta mi-a spus că o să mai discutăm.Am fost acasă în iarna anului 1998 cu soţia mea când C.V. şi F.M. mi-au adus drept cadou un radio, un casetofon şi un cuptor cu mirounde din partea firmei germane fără a mi se preciza de unde sunt. Este adevărat faptul, aşa cum am declarat, că în primăvara anului 1999 am primit de la P.E.V., cu titlu de împrumut suma de 2.000 DM din care am restituit 1.000.

În referire la declaraţia dată la parchet prin care arătam faptul că la domiciliul comun soţia,mea a primit de la inculpatul C. 2000 DM din partea P.R.S., arăt că, ulterior am revenit asupra depoziţiei. Mi s-a arătat şi recunosc senătura de pe declaraţia luată de proc. militar la domiciliul meu, din vol. IV, fila 125. Precizarea cu suma de 2000 DM primită aceasta am făcut-o datorită stării pe care o aveam şi îmi era teamă. Aceasta, întrucât copilul era la şcoală, eu eram singur acasă, iar soţia era reţinută la P.N.A.: Nu-mi aduc aminte când, cu ocazia unui eveniment nefericit în familia ns, inc. C. a venit la noi pentru a ne da o sumă de bani. Cadourile primite cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă de la F. şi C., am crezut că sunt făcute cu ocazia sărbătorilor şi nu-mi aduc aminte să fi fost precizat de unde şi din partea cui provin. Nu am discutat cu soţia mea motivele aducerii cadourilor de către C. şi F.M. la domiciliul meu. Nu s-a discutat atunci când noi am cerut împrumutul nimic despre R.A.D.E.T., contract sau firma germană."

Incupatul P.E.V., în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, vol. I, filele 159-163" în referire la familia U. fac următoarele precizări: Am fost şi voi rămâne prieten cu fam. U. l-am cunoscut şi l-am cunoscut chiar pe fiul lor pe care l-am vizitat în spital, datorită situaţiei prin care acesta a trecut. Imi amintesc că în iunie, după părerea mei, 1999, am fost sunt de unul din soţii U. nu ştiu care, şi mi-au solicitat să-i ajut de unul din soţii U. nu ştiu care, şi mi-au solicitat să-i ajut întrucât fiul lor care ieşise din S.M.C. trebuia să fie supus unor cure de dexintoxicare şi fără ca aceştia să-mi ceară, le-am spus că pot să-i ajut cu 2.000 DM pe care i-am dat când U. a venit în faţa blocului meu cu maşina. Mi-au promis că mi-i vor returna în câteva luni de zile. Deşi a trecut timpul nu am solicitat aceşti bani, să mi se retumeze împrumutul, dar în dec. 1999 d-an U. m-a rugaţi din proprie iniţiativă să-mi dea aceşti bani. Eu consimţind acest lucru. În mai 2000 fiul lor a decedat, motiv pentru care nu am mai solicitat să mi se dea banii. La câteva luni după deces mi-au mai solicitat să-i mai amân, eu precizându-le să mi-i dea când pot în decembrie 2000 nu mai eram în leg, în 2004, fam. U. mi-a returnat acest împrumut. Cadourile pregătite de F.M. şi C. erau pentru D.G. şi U.L.

Înalta Curte coroborând mijloacele de probă mai sus menţionate, constată că faptei de complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului U.P. îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume latura obiectivă.

Astfel, instanţa de recurs consideră că inculpatului U.P. nu i se poate reţine niciuna din modalităţile specifice de realizare a complicităţii, respectiv acte de înlesnire sau ajutorare în orice mod la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, de promisiune înainte sau în timpul săvârşiri faptei că va tăinui bunurile provenite sau că va favoriza pe făptuitoarea U.L. chiar după săvârşirea promisiunea nu este îndeplinită, întrucât nu a existat o rezoluţie comună expresă sau tacită infracţională.

Mai mult, nu s-ar putea susţine nici împrejurarea că datorită calităţii sale de soţ acesta a acceptat că bunurile sunt destinate comunităţii lor de bunuri, că ar fi cunoscut că sunt destinate pentru sprijnul pe care soţia sa îl oferea firmei germane pentru deblocarea plăţilor la contractul cu firma germană, întrucât chiar inculpatul a menţionat expres că nu a discutat cu soţia sa motivele aducerii cadourilor de către inculpaţii C.V.G. şi F.M.

Din declaraţiile inculpaţilor C.V.G. şi F.M. şi din procesul-verbal de confruntare în care a fost exprimată şi poziţia inculpata U.L. a rezultat în mod expres că bunurile şi banii îi erau destinaţi acesteia pentru a îndeplini o atribuţie care îi revenea şi nicidecum inculpatului U.P.

În raport cu cele menţionate, instanţa de recurs, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va achita pe inculpatul U.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate; prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² şi 18 C. proc. pen., pe de-o parte în raport cu soluţia ce se va dispune, iar pe de altă parte, faţă de împrejurarea că motivele formulate în scris o vizează pe recurenta inculpată U.L. şi nu şi pe U.P.

Referitor la recursul declarat de inculpatul C.M.R.:

Înalta Curte verificând decizia pronunţată de instanţa de apel, în raport cu motivele de recurs formulate constată că materialul probator administrat şi evaluat judicios de ambele instanţe susţin existenţa infracţiunilor prevăzute de art. art. 254 alin. (1) C. pen. (2 fapte) şi art. 323 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte prima infracţiune de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului aceasta constă în fapta inculpatului C.M.R., care în perioada 1998-1999 în calitatea sa de director tehnic la R.A.D.E.T. a pretins şi primit o sponsorizare în valoare de 7.328 dolari SUA de la firma P.R.S. pentru buna derulare a relaţiilor contractuale cu R.A.D.E.T. şi extinderea acestor relaţii.

Din coroborarea materialului probator administrat în cursul procesului penal, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti s-a reţinut în fapt că F.M., cetăţean german era angajat al firmei germane P.R. GmbH că a venit în România în aprilie 1998 când împreună cu F.G.R.F.G., cetăţean german de origine română, reprezentant al firmei germane SC P. SRL şi cu inculpatul P.E.V., administrator al SC E.P.I. SRL Bucureşti s-au deplasat la sediul R.A.D.E.T. Bucureşti, în birou la inculpata U.L. pentru o primă discuţie privind eventualele negocieri în acesta afacere.

Inculpata U.L. a fost asistată la această discuţie, din partea R.A.D.E.T. Bucureşti de inculpatul C.M.R. ce îndeplinea, în acea perioadă, funcţia de director de producţie la R.A.D.E.T. Celor doi reprezentanţi ai R.A.D.E.T. Bucureşti Ie-a fost făcută o scurtă prezentare tehnică cu privire la tehnologica în cauză, precizându-li-se că ea aparţine firmei germane P.R. GmbH şi că dacă s-ar dori o colaborare pentru implementarea acestei tehnologii urmează ca făcătorii de decizie ai firmei germane să se deplaseze la Bucureşti. Inculpaţii U.L. şi C.M.R. le-au dat de înţeles celor trei interlocutori că aceau ordin „de sus" să demareze oricum această afacere şi că îi aşteaptă la negocieri pe cei de la firma germană.

Cu prilejul acestei discuţii la sediul R.A.D.E.T. au fost lăsate o serie de materiale tehnice de documentare, inclusiv oferta tehnologică denumită:"T. -Tehnologie modernă de realbilitare a conductelor fără decopertare pentru transport şi distribuţie fluide (apă potabilă, agent termic, gaz metan şi canlizare), strat mineral de acoperire interioară cu protecţie anticorozivă pe termen lung".

Inculpatul It. col. (r) C.V.G. şi F.M. nu au participat personal la această discuţie la sediul R.A.D.E.T. Bucureşti, aşteptând să vadă ce rezultat vor avea aceste negocieri, fiind convinşi că dacă afacerea seva încheia vor avea şi ei parte de avantaje materiale din partea firmei germen, Speranţa celor doi a fost ulterior „confirmată", aşa cum a declaratt inculpatul F.M. cu prilejul unei discuţii pe care ei au avut-o cu F., când acesta Ie-a promis că firma germană este dispusă „din start", să dea 3-4 % din valoarea contractului, presoanelor din România, care au sprijinit încheierea acestei afaceri.

F.M. a declarat că la prima întâlnire inculpatului C.M.R. a explicat că el personal are o serie de nelămuriri tehnice cu privire la realizarea procedeului respectiv, nelămuriri pe care Ie-a şi detaliat în faţa reprezentanţilor firmei germane, destul de bine motivat şi argumentat tehnic, ceea ce l-a detrminat pe F.M. să-l invite pe inculpatul C.M.R. să facă o deplasare la Hanovra, în Germania, unde să asiste la o prezentare „pe viu", a tehnologiei firmei germane.

În baza acestei invitaţii inculpatul C.M.R. s-a deplasat în luna mai 1998 la Hanovra unde a asistat la o prezentare „pe viu" a tehnologiei, prezentare în urma căriea acesta a afirmat, aşa cum a declarat F.M. că s-a convins de viabilitatea şi performanţele tehnologiei firmei germane. După venirea la Bucureşti a incupatului C.M.R. între R.A.D.E.T. Bucureşti şi firma germană s-a stabilit aproapte o legătură permanentă în vederea semnării unor contracte viitoare dar acest contact nu s-a ţinut, cum era firesc direct între cele două firme, ci el era intermediat de inculpatul P.E.V., F.M. şi It. col. (r) C.V.G., care au încercat, încă de la început, să blocheze contactul direct între cele două firme, deoarece, dacă el s-ar fi realizat, prezenţa lor în această afacere ar fi fost inutilă şi pe cale de consecinţă, nu ar mai fi avut parte de niciun folos material.

La data de 9 iulie 1998 F.M., F., inculpatul P.E.V. şi D.R. (acesta din urmă fiind unul din directorii firmei germane) s-au deplasat la sediul R.A.D.E.T. Bucureşti, unde au semnat contractul cu precizarea că, din partea R.A.D.E.T. Bucureşti au participat, la această întrunire inculpaţii D.G.I., U.L. şi C.M.R., precum şi directorul economic, martorul O.V.; contractul a fost semnat din partea R.A.D.E.T. Bucureşti numai de către inculpatul D.G.I. şi martorul O.V.

Conform negocierilor, acest contract urma să se efectueze pe o porţiune de probă denumită la punctul unu alin. (2) din contract „Secţiunea de lucru experimentată" având lungimea totală de 1.300 metri, urmând ca aceasta să fie realizată de firma germană în perioada august-septembrie 1989. Preţul total al contractului a fost de 520.000 DM (pct. 4.1), din carre, R.A.D.E.T. Bucureşti era obligată să plătească, în avans firmei germane suma de 100.000 DM (pct. 4.4 1).

Din contract rezultă că, la capitolul „Preţuri şi condiţii de plată" pct. 4.1 părţile au convenit ca preţul/metru liniar să fie de 400 DM, iar R.A.D.E.T. bucureşti s-a angajat (pct. 1 alin. (3)) în cadrul acestui contract, că va încheia cu firma germană, pe viitor, noi contracte pentru alte porţiuni de conductă, cu mult mai mari decât porţiunea de probă. Ulterior cele două părţi au încheiat contracte economice având acelaşi obiect cu valori considerabile în care, s-au stabilit, pentru aceleaşi tipuri de lucrări, preţuri cel puţin duble.

Din punctul de vedere al R.A.D.E.T. Bucureşti această „promisiune" nu ar fi ridicat probleme dacă nu s-ar fi materializat în contracte noi în care, pentru aceleaşi tipuri de lucrări, s-a stabilit un preţ mai mult decât dublu (contractul din 14 ianuarie 1999 în care preţul mediu/metru liniar a fost de 884 D.M.).

O astfel de „deschidere" a fost de natură să producă multă „încântare" reprezentanţilor firmei germane, care au realizat că această relaţie economică trebuie păstrată şi întreţinută „în orice mod".

Din punct de vedere al realizării lucrărilor pentru porţiunea de probă a fost desemnat, din partea firmei germane, ca şi coordonator pe linie tehnică, F.M.

În acelaşi timp ( conform documentelor primite prin C.R.I. între P.R. GmbH şi societatea SC P. SRL A.F.G.R.F.G. s-a încheiat o convenţie la 20 septembrie 1998 prin care, D.R. se angaja să-i plătească lui F. un comision de 3% din valoarea totală a contractului pentru porţiunea de probă de 520.000 DM, valoarea acestui comision fiind de 15.600 mărci plus T.V.A. Acest comision era plătit firmei SC P. SRL pentru a asigura organizarea de şantier la Bucureşti, în contractul pentru noţiunea de probă cu R.A.D.E.T. Bucureşti.

Firma SC P. SRL şi-a onorat aceste obligaţii, prin intermediul SC C. SA din România cu sediul în Tg. Mureş reprezentată prin managerul său, respectiv acelaşi domn F.G.R.F.G.

Această porţiune „de probă" a fost executată de firma germană în lunile august-septembrie 1998, lucrarea fiind supravegheată în tern, atât de F.M. şi F., dar şi de inculpatul P.E.V. şi F.M.,, aceştia din urmă aveau „misiunea" de a ţine legătura, pentru orice problemă cu reprezentanţii R.A.D.E.T. Bucureşti.

Din partea R.A.D.E.T. Bucureşti a fost desemnat inculpatul C.M.R. pentru a supraveghea respectarea condiţiilor tehnice pentru executarrea lucrărilor.

La desfăşurarea lucrărilor pentru porţiunea de probă în perioada anului 1998 inculpatul C.M.R. a ridicat în mod constant o serie de probleme tehnice, cerâd partenerilor germani să facă şi demersuri pentru obţinerea agrementelor institutelor de specialitate din România:

Atitudinea inculpatului C.M.R. a fost discutată inclusiv cu directorul executiv D.R., ajungându-se la concluzia unamă la nivelul firmei germane că singura persoană de la R.A.D.E.T. care le poate bloca evoluţia viitoare a relaţiei economice ar putea fi inculpatul.

Cu prilejul unor discuţii purtate la o masă de protocol cu reprezentanţii firmei germane, inculpatul C.M.R. i-a explicat lui D.R. că are ca pasiune jocul de bridge, că face parte din Federaţia Română de Specialitate, şi că în perioada respectivă se organizează un concurs în Iordania, la Aman, cerându-i să sponsorizeze deplasarea lui, a. soţiei lui şi a altor patru persoane în Iordania, cu cheltuielile de transport şi cazare pe toată perioada competiţiei.

D.R. a acceptat în principiu această cerere urmând ca suma exactă şi toate celelalte date să fie transmise ulterior de inculpatul C.M.R.

Din declaraţia lui F.G.R.F.G. a rezultat că în luna octombrie 1998 se aflau la sediul firmei germane din Hanovra, când D.R. a primit, de la inculpatul C.M.R. specificaţia sumei totale a sponsorizării pentru concursul de bridge, de faţă fiind şi F.M., această sumeă fiind în cuantum de 7.328 dolari SUA, fapt care i-a surprins neplăcut pe toţi trei, deoarece nu se aşteptau ca aceasta să fie aşa de mare.

F.M. şi-a exprimat categoric dezacordul său privind acordarea acestei sponsorizări, însă D.R. i-a adus aminte că inculpatul C.M.R. este singurul de la R.A.D.E.T. Bucureşti care le-ar putea pune „beţe în roate" şi să le încurce afacerea ce se preconiza de altfel destul de profitabilă pentru partea germană. După această discuţie D.R. a dispus virarea sumei de 7.328 dolari SUA către B.R.C.E. cu destinaţia SC H.T. SRL Bucureşti, care era firma de turism prin care urma să se plătească deplasarea în Iordania.

D.R. a fost de acord cea a fost concretizat în avizul de creditare din 14 octombrie 1998.

La data de 31 octombrie 1998 firma de tursim SC H.T. SRL Bucureşti a emis facturile pentru suma totală de 7.328 dolari SUA pentru achitarea integrală a contravalorii deplasării grupului respectiv în Iordania.

Cu prilejul audierii lui F.M. acesta a confirmat situaţia expusă.

Din actele C.R.I. primite de la autorităţile judiciare din germania a rezulat că proiectul de sponsorizare a inculpatului C.M.R. a fost tradus pentru R.D. şi F.M.F., contractul de sponsorizare din 01 octombrie 1998 între firma germană şi C.B. „L. C.F.R.”, contract semnat de directorul executiv V.l.

Inculpatul a făcut acea deplasare pe banii firmei germane, fiind însoţit de soţia sa, care nu era membră a niciunui club de bridge şi nici a Federaţiei de specialitate, fapt recunoscut de aceasta. Audiată C.G. a recunoscut situaţia.

La dosarul cauzei există copii după actele F.R.B., precum şi ale Clubului “L.”, precum şi copii xerox de pe paşapoartele soţilor C. din care rezultă fectuarea deplasării respective.

Suma respectivă a fost pretinsă şi primită de inculpatul C. în scopul şi modul arătat, iar în schirnbul.acestui„gest Frumos" din partea partenerilor germani, el a renunţat vizibil la eventualele critici fundamentale ce le-ar fi putut aduce afacerii cu partenerul german.

Situaţia de fapt mai sus reţinută este fundamentată pe coroborarea declaraţiei lui F.M. (filele 17-24, vol. XI dosar de urmărire penală) dată în prezenţa procurorului, avocatului şi interpretului, fiind dată cu respectarea dispoziţiilor legale, cu declaraţia inculpatului P.E.V. (filele 73-79, în vol. V dosar de urmărire penală), declaraţia lui F.G.R.F.G. (filele 88-99 vol. V dosar de urmărire penală şi declaraţia de la filelel 88-89, vol. II dosar tribunal), cu materialele tehnice de documentare (filele 2-14, vol. II dosar de urmărire penală), cu declaraţia inculpatului F.M. (filele 69-71, vol. I dosar de urmărire penală), contract (vol. XI, dosar de urmărire penală, filele 51-55), cu documentele primite prin C.R.I. (vol. XV dosar de urmărire penală, fila 51), cu autodenunţul lui F.M. (vol. IX, dosar de urmărire, filele 81-94), cu avizul de creditare (vol.XI dosar de urmărire penală, fila 2), cu facturile emise pentru suma totală de 7.328 dolari SUA pentru achitarea integrală a contravalorii deplasării grupului respectiv (vol. XI dosar de urmărire penală, filele 3-4), actele comisiei rogatorii, contractul de sponsorizare din 01 octombrie 1998 între firma germană şi C.B. L. C.F.R. (vol. XV dosar de urmărire penală,filele 124-125; 126-127), declaraţia inculpatului C.M.R., actele F.R.B. (vol. IV dosar de urmărire penală, filele 80-124 dosar de urmărire penală ), fotocopiile paşapoartelor, declaraţia lui C.G. (vol. V dosar de urmărire penală, filele 47-70), înregistrarea convorbirilor telefonice din care a rezultat că a acceptat torcretarea conductelor cu un strat necorespunzător (3 mm în loc de 5 mm - filele 144; 151 Dosar nr. S/50005 din 14 ianuarie 2004) şi nu a mai avut obiecţii din punct de vedere tehnic privind desfăşurarea lucrărilor, aşa încât apărările inculpatului cu privire la lipsa elementelor constituive ale infracţiunii fiind infirmate.

Înalta Curte constată, încă că de la momentul emiterii actului de creditare, respectiv 14 octombrie 1998 şi până la data pronunţării prezentei decizii 26 noiembrie 2013, în raport cu dispoziţiile art. 124 C. pen. anterior dispoziţiilor Legii nr. 63/2012 raportat la art. 122 lit. b) C. pen. (pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., fiind închisoarea între 3 ani şi 12 ani) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită, termen de 15 ani, ce curge de la data ultimului act de executare respectiv de la 14 octombrie 1998 şi s-a împlinit la 13 octombrie 2013.

In raport cu cele arătate, instanţa de recurs în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C.M.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. (suma de 7.328 dolari SUA).

Referitor la cea de-a doua infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului C.M.R., respctivă că în luna ianuarie 1999, inculpatul a primit cu titlul de mită suma de 1.000 DM de la funcţionarii P.R.S., prin intermediul lui P.E., înalta Curte consideră că nu poate fi avută în vedere apărarea inculpatului cu privire la inexistenţa ei, întrucât din probe rezultă că inculpatul a primit această sumă.

Astfel, inculpatul P.E. în mod constant a declarat că i-a remis suma de 1.000 DM din partea lui F.M. inculpatului C.M.R. pentru participarea sa la punerea în practică a relaţiei contractuale şi pentru menţinerea ei la cote pozitive pe viitor, stabilind modalitatea de întâlnire şi remitere a sumei de bani, aşa cum rezultă din procesul-verbal de confruntare între inculpatul C.M.R. şi inculpatul P.E. (filele 29-32 în vol. V dosar de urmărire penală), declaraţia inculpatului P.E., din faţa primei instanţe, care şi-a menţinut poziţia, filele 159-163 în vol. I dosar tribunal, care infirmă declaraţiile inculpatului C.M.R. (filele 34-35, în vol. V dosar de urmărire penală şi 153-155 vol. I dosar tribunal şi a inculpatului F.M., date în faza urmăririi penale, filele 69-71 ;72-99 în vol. I dosar urmărire penală şi filele 174-176 vol. I dosar tribunal, care au negat primirea sumei de bani de la inculpatul P.E. şi respectiv predarea sumei de bani pentru inculpatul C.M.R.

Instanţa de recurs constată că fapta inculpatului C.M.R. de a primi suma de 1.000 DM din partea inculpatulu P.E. pentru punerea în practivă a relaţiei contractuale şi menţinerea sa la cote pozitive se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.,aşa încât nu se susţine apărarea formulată, nefiind incident cazul de casare prevăzut de ar. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu se poate avea în vedere nici apărarea invocată de către recurentul inculpat C.M.R. cu privire la inexistenţa infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., în contextul concret al cauzei a criteriilor referitoare la organizarea unei asemenea structuri, la rolurile deţinute de fiecare şi cel al inculpatuluii, întrucât instanţa de apel a reţinut motivat că inculpatul a sprijinit grupul infracţional constituit iniţial de inculpaţii P.V., C.V.G. şi F.M., prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, durata mare în timp, contribuind la funcţionarea grupului.

Instanţa de recurs reevaluând coroborat materialul probator administrat cu privire la inculpatul P.V., declaraţia acestuia din faţa primei instanţe, filele 159-163 în vol. I dosar tribunal, autodenunţul inculpatului C.V.G. (vol. IX dosar de urmărire penală, filele 72-80, filele 141-144 vol. I dosar tribunal şi declaraţiile inculpatului F.M., (filele 69-71 şi filele 72-99 vol. l dosar urmărire penală şi filele 174-176 vol. I dosar tribunal), declaraţiile inculpatului C.M.R. (filele 34-35, în vol. V dosar de urmărire penală şi 153-155 vol. I dosar tribunal) constată că între inculpaţi a intervenit o înţelegere fără echivoc în stabilirea activităţii infracţionale, pe o durată de timp relativ mare, 1998-2002, inculpatul C.M.R. ajutând şi înlesnind săvârşirea de infracţiuni, aşa încât infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. există, nefiind incident cazul de casare prvăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Faţă de împrejurarea că a intervenit prescripţia răspunderii penale a inculpatului C.M.R. penru una din infracţiunile de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în condiţiile arătate, înalta Curte constată că se impune descontopirea pedepsei rezultante aplicată inculpatului C.M.R. de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în pedpsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art 124 C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C.M.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. (suma de 7.328 dolari SUA).

Instanţa de recurs apreciază că nu se impune reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului C.M.R., în raport cu prevederile art. 72 C. pen. pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. 8 suma de 1.000 DM ) şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., stabilite în cuantum de câte 3 ani închisoare, apreciind că aceste cuantumuri la minimul legal pentru fiecare din infracţiuni reflectă gradul de pericol social în concret al faptelor comise, modalităţile de săvârşire, cuantumul redus al sumei primite cu titlul de mită, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care chir dacă nu a recunoscut faptele, este fără antecedente penale, soţia sa este decedată.

Totodată, prin cuantumurile arătate se asigură realizarea funcţiilor de prevenţie, educaţie şi coerciţie în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni

În baza dispoziţiilor art. 33. lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. se vor contopi pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64-lit. a), b) C. pen. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (suma de 1.000 DM) şi de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşriîi de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Înalta Curte consideră că modalitatea suspendării executării pedepsei rezultante sub supraveghere în condiţiile art. 86¹ alin. (1) şi art. 86² C. pen. pe durata unui termen de încercare de 5 ani constituie un avertisment pentru inculpat.de a nu mai comite alte infracţiuni, dându-i posibilitatea de a conştientiza într-un mod realist consecinţele faptelor săvârşite şi a se integra în societate într-un mod pozitiv.

Astfel, în temeiul art. 86¹ alin. (1) şi art. 86² C. pen. se va supenda executarea pedepsei rezultante sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul C.M.R. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul.de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele care se vor stabili de la judecătorul desemnat cu supravegherea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi. orice deplasare care depăşeşete 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. se va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. se va atrage atenţia inculpatuli C.M.R. asupra dispoziţiile art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care pe durata termenului de încercare săvârşeştte o infracţiune sau nu. îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere.

în ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul D.G.I. împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte va examina criticile formulate de acesta prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pact. 18 şi 14 C. proc. pen., întrucât motivul referitor la o critică procedurală a fost analizat prioritar:

Instanţa de recurs evaluând materialul probator administrat, în raport cu decizia atacată şi motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, având în vedere că între percepţiile judecătorilor primei instanţe de control judiciar asupra mijloacelor de probă administrate, în raport cu fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpatului D.G.I. şi soluţia pronunţată există o deplină concordanţă.

Astfel, Înalta Curte constată că in mod judicios şi motivat instanţa de apel a stabilit că prima instanţă a stabilit şi reţinut situaţia de fapt pentru fiecare din infracţiunile pentru care inculpatul D.G.I. a fost trimis în judecată, aşa încât îţi însuşeşte baza factuală aşa cum a fost stabilită de prima instanţă.

Inculpatul D.G.I. a fost director general R.A.D.E.T. Bucureşti şi a comis patru fapte în formă continuată de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul că în perioada 1998-2002 a primit ca director general R.A.D.E.T. de la conducerea firmei P.R.S., prin intermediarii It. col. (r) C.V. şi F.M. o cameră video, 7.000 euro în anul 1999 - 12.000 dolari în anul 2000 pentru derulare în bune condiţii a contractelor R.A.D.E.T. cu această firmă.

În cursul anului 1999, în baza unei rezoluţii infracţional şi în mod repetat inculpatul D.G.I. a primit de la reprezentanţii firmei SC G.S. SRL Bucureşti - 300 dolari SUA, 2 sticle wisky, un aparat foto, o agendă, în valoare totală de 4.600.000 lei.

În perioada 2001-2002 în baza unei rezoluţii infracţionale şi în mod repetat a rimit, în trei ocazii diferite câte 1.500 dolari şi câte o sticlă de wisky de la salariaţii firmei SC E. SRL Bucureşti în scopul derulării în condiţii normale a raporturilor contractuale R.A.D.E.T. cu aceste societăţi.

În cursul anilor 1999-2002, în calitate de director general R.A.D.E.T., în baza unei rezluţii unice şi în mod repetat, a primit folosinţa a trei autoturisme ale firmei SC R.I.B.L.T.D.C. SRL, în scopul derulării normale a raporturilor contractuale ale firmei cu R.A.D.E.T.

Totodată, inculpatul D.G.I. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, întrucât prin activitatea concretă a sprijinit constituirea grupului de către inculpaţii P.E.V., cu inculpatul It. col. (r) C.V.G. şi F.M.

Înalta Curte constată că în mod corect, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au stabilit vinovăţia inculpatului D.G.I. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. cu ref. La art. 7 din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 (două fapte), art. 254 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Instanţa de recurs constată că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti susţin acuzaţiile aduse inculpatului, în. .sensul că declaraţia olografă a inculpatului D.G.I. (246-248, vol. I dosar de urmărire penală) se coroborează cu declaraţia învinuitului D.G.I. (vol.l dosar de urmărire penală, filele 274-280), cu procesul-verbal de confruntare între C.V.G.şi D.G.I. (vol. I, dosar de urmărire penală; filele 282-289), oferta R.A.D.E.T. Bucureşti a firmei germane P.R.S. (vol. I dosr de urmărire penală, filele 1-16).contract cadru din 14 ianuarie 1999 R.A.D.E.T. Bucureşti - P.R.S. (vol. II,dosar de urmărire penală, filele 28-40); act adiţional din 3 iulie 2001 (a contractul cadru), (vol. II dosar de urmărire penală, filele 22-27), act adiţional din 3 iulie 2002 (la contractul cadru) (vol. II dosar de urmărire penala, filele 16-21 ), act adiţional din 7 august 2002 (la contractul caadru), (vol. II filele 142-157 ), corespondentă modele adrese, facturi (vol. II, fila 39-68; 73; 74-141 ), proces-verbal pehetzitie birou D.G.I. (vol. IV dosar de urmărire penală, filele 1-4), declaraţii martori P.A. şi P.M. (vol. IV dosar de urmărire penală, filele 5-11), proces-verbal de percheziţie domiciliară D.G.I. (vol. IV dosar de urmărire penală, filele 20-35) şi anexe înseriere valută (vol. IV dosar de urmărire penală, filele 36-49), proces-verbal confruntare C.V.G. şi D.G.I. ( vol. IV dosar de urmărire penală, filele 50-57 ), fişa posturilor pentru D.G.I., C.M.R. şi U.L. (vol. IV dosar de urmărire penală, filele 62-74), declaraţia învinuitului D.G.I. (vol. IV dosar de urmărire penală, filele 174-184),corespondentă firmă germană P.R.S.-R.A.D.E.T. Bucureşti (vol. VII dosar de urmărire penală),acte financiar-bancare R.A.D.E.T. Bucureşti - P.R.S. (vol. VIII dosar de urmărire penală), proces-verbal de confruntare D.G.I.- G.B., V.L., H.Ş., F.I. (vo. IX dosar de urmărire, fiilele 105-119), contract plus documentaţie firmă germană P.R.S. - T. Bucureşti (vol. X dosar de urmărire penală, filele 86-101), acte de achiziţionare a două autoturisme (vol. XI dodsar de urmărire penală, filele 73-109 ), documente privind relata comercială SC R.L.I.B.L.T.D.C. SRL Bucureşti - R.A.D.E.T. Bucureşti 8 vol. XII dosr de urmărire penală)chitante schimb valutar D.G.I. (voi XII, filele 40-46), procese-verbale şedinţe 1998-2000 Consiliul de administraţie R.A.D.E.T. Bucureşti (vol. XII filele 96-193), liste olografe repartizare fonduri R.A.D.E.T. Bucureşti 2001-2002 (vol. XII filele 1-230), cerere C.R.I. plus anexe (vol. XIV dosar de urmărire penală, filele 1-50), 2 file extrase agenda de lucru D.G.I. (vol. XIV dosar de urmărire penală, fila 99); două plicuri din geanta lui D.G.I. (vol. XIV dosar de urmărire penală, fila 100 ); fotografii de familie D.G.I. - G.B. (vol. XIV, filele 101-102), percheziţie birou D.G.I. (vol. XIV, fielel 103-126) răspuns C.R.I. (vol. XV filele 1-241), verificare facturi româneşti depuse în contabilitatea firmei germane P.R.S. (primite prin C.R.I.) (vol. XV, filele 242-315), declaraţia inculpatului D.G.I. din fata primei instanţe, voi I, filele 170-173 dosar tribunal), declaraţiile martorilor T.M., V.M., P.M., G.D.G., P.A., C.M., P.V., C.D., E.V., H.Ş., S.D.C., V.N., M.C., O.V., (vol. I dosar tribunal, filele 193-199 ; 222-230).

Mijloacele de probă mai sus evidenţiate susţin vinovăţia inculpatului D.G.I. pentru toate infracţiunile deja arătate şi pentru care a fost trimis judecată, acesta acţionând cu intenţie în comiterea lor, având reprezentarea urmărilor pe care le produce, întrucât acesta avea obligaţia dea refuza bunuri sau foloase pentru îndeplinirea unor sarcini în exercitarea funcţiei de director general al unei regii importante, având calitatea de funcţionar public, în raport şi cu fişa postului, dar şi cu dispoziţiile legale referitoare la art. 147 din C. pen., iar poziţia de nerecunoaştere a acuzaţiilor este infirmată cu multitudinea mijloacelor de probă administrate,aşa încât nu se poate dispune achitarea pentru faptele reţinute în-sarcina sa, iar apărările invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. '

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici critica referioare la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului D.G.I., considerând că în mod corect instanţade apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la pedepsele aplicate pentru faptele comise şi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, adecvând în concret criteriile generale prevăzute de art. 72 la condiţiile efective din cauză.

Pedeapsa aplicată inculpatului D.G.I. reflectă, atât gradul de pericol social în concret al faptelor comise, numărul acestora, modalităţile de comitere, fiind afectată o valoare socială importantă legată de infracţiunile de serviciu şi corupţie, calitatea inculpatului de director ageneral al R.A.D.E.T. impunând abţinerea acestuia de la săvârşirea oricărei infracţiuni, întrucât afecta încrederea cetăţenilor cu privire la semnficiaţia activităţii regiei pentru interersul public, considerând că pedeapsa aplicată este şi proporţională cu gravitatea faptelor, cât şi cu profilul de personalitate al inculpatului, care a fost directorul unei regii importante a ţării, studii superioare, este inginer, are doi copii majori, nu a recunoscut faptele comise, lipsa de antecedente penale, vârsta înaintată, aşa încât nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de inculpatul P.E.V. împotriva aceleiaşi decizii, în raport cu motivele invocate şi prin examinarea lor faţă de decizia atacată, parte din ele fiind analizate prioritar, cele legate de art. 385⁹ alin. (1) pct. 2, 3, 9, 10, aşa încât celelalte critici ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17, 17², 18, 14 C. proc. pen.:

Din analiza cauzei, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal; ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie pentru două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, respectiv pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, dispunând în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 .raportat la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totdată, s-a dispus. încetarea procesului penal, ca urmare a aceluiaşi temei, respectiv art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proac. pen., pentru infracţiunea.prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicajea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte consideră că în mod corect s-a reţinut ca încadrare juridică în sarcina incupatului trei fapte de comitere a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., rejinându-se că fapta de complicitate la luare de mită a fost realizată prin primirea de bani de la persoane din conducerea firmei germane P.R.S. către persoane din conducerea R.A.D.E.T., care se circumscrie accepţiunii impusă de alin. (2) al art. 254 din C. pen., aşa încât critica invocată nu poate fi reţinută, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 din C. proc. pen.

Nici critica invocată,referitoare la menţinerea măsuri confiscării speciale pentru suma de 35.000 lei în raport cu soluţia de încetare a procesului penal pe prescripţie nu poate fi avută în vedere, întrucât exceda cadrului procesual atunci când s-a dispus soluţia menţionată, neavând remediu procesual, aşa încât nu se poate face nici verificarea prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² din C. proc. pen.

Instanţa de recurs constată că în mod corect s-a reţinut în sarcina inculpatului C.M.R. infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., suma de bani fiind primită de către P.E. de la F.M., care la rândul lui a primit-o de la cetăţeanul german F.M., aşa încât apreciază că încadrarea reţinută în sarcina inculpatului C.M.R. este legală, şi nu se impune a face nicio schimbare de încadrare juridică, cum a fost invocată, apreciind că nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica referitoare la greşita individualizare a pedepselor pentru infracţiunile săvârşite, prin neretinerea dispoziţiilor at. 74 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât procesul de stabilire a pedepsei este atributul exclusiv al judecătorului, acesta considerând în contextul cauzei că nu se impune aplicarea unei circumstanţe atenuante judiciare.

Instanţa de recurs consideră că instanţele au stabilit în ceea cel priveşte pe inculpat pedepse care sunt corespunzătoare gradului de pericol social în concret, naturii şi modalităţilor de comitere a infracţiunii, valorii sociale atinse prin infracţiunile menţionate, afectând climatul de încredere în societate, aşa încât cuantumul pedepselor şi respectiv cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani închisoare cu privare de libertate este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului fată de comiterea de infracţiuni, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de incujpatul C.V.G. împotriva deciziei instanţei de apel, Înalta Curte a analizat prioritar cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 3 şi pct. 9 C. proc. pen., urmând a fi examinate numai cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17, 18, 14, fără cel prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., întrucât apărătorul inculpatului a renunţat să-l mai invoce.

Din analiza cauzei, instanţa de recurs constată că în mod corect instanţa de apel a făcut schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă în aceea de luare de mită prvăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, precum şi reţinerea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru o parte din faptele pentru care fusese trimis în judecată, în raport cu baza factuala reţinută în sarcina inculpatului, şi deja expusă, aşa încât nu se poate reţine critica formulată, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că în mod corect s-a reţinut că există infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., de asociere în vederea de săvârşire de infracţiuni în sarcina inculpatului It. col. (r) C.V.G., acesta fiind unul din iniţiatorii constituirii grupului alături de inculpatul P.E.V. existând un consens de constituire a acestuia. Inculpatul C.V.G. a acţionat alături de alţi inculpaţi, prin acceptare şi sprijinirea întregii activităţi pentru mituirea factorilor de răspundere din R..A.D.E.T. pentru afacerile firmei germane, aşa încât nu se impune achitarea inculpatului, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, nu este aplicabil nici cazul de casare -prevăzut la art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c C. pen. la stabilirea cuantumului de pedeapsă mai redus pentru inculpatul C.V.G., iar ca modalitate suspendarea condiţionată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen. sau art. 86¹ C. pen., supendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel, instanţa de recurs consideră pedepsele aplicate inculpatului C.E.G., pentru fiecare din infracţiunile reţinute ca fiind adecvate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor, ţinând cont de gradul de pericol social în concret al infracţiunilor comise, de modalităţile de comitere, de valorile sociale atinse, de circumstanţele personale ale inculpatului, a recunoscut comiterea infracţiunilor, nu este cu antecedente penale, a avut o conduită procesulaă corectă.

Înalta Curte consideră că nu se impune aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare în mod distinct,în coborârea cuantumului de pedeapsă având în vedere natura şi modul de săvârşire a infracţiunilor.

Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate, ca şi pedeapsa rezultantă ca fiind suficiente în relizarea funcţiilor educativă, de exemplaritate şi de coerciţie a pedepsei, iar modalitatea de executare a porivării de libertate este în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni.

Aşadar, nu se impune o modalitate neprivativă de libertate faţă de inculpat, fie suspendarea condiţionată, fie suspendarea executării sub supraveghere, întrucât calitatea inculpatului, gravitatea faptelor comise impun numai executarea pedepsei în regim de detenţie, nefiind aplicabil cazul de casarea invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de recurentul Inculpat F.M. împotriva deciziei instanţei de apel, înalta Curte a examinat prioritar cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., urmând să analizeze criticile ce se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că instanţa de apel a efectuat un examen propriu asupra criticii referitoare la lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii ce a fost invocată şi ca motiv de apel, examinându-se în raport cu fiecare din faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, reţinând carcateristicile fiecărei infracţiuni, faţă de probele administrate.

Înalta Curte consideră că faptele pentru care este trimis în judecată inculpatul sunt comise cu intenţie, respectiv trafic de influenţă, complicitate la dare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, aşa că sunt întrunite elementele constitutive ale săvârşirii unei infracţiuni, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1)⁸ C. proc. pen.

Instanţa de recurs consideră că nici critica referitoare la greşita indivdualizare a pedepsei rezultante şi implicit a pedepselor componente nu poate fi avută în vedere în raport cu natura şi numărul infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, acestea fiind de naturi variate, aşa că nu se impune reducerea cuantumurilor pedepselor aplicate, considerând că pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie este singura adecvată faţă de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., faţă de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, de circumstanţele comise, de modalităţile de săvârşire, urmând să asigure realizarea funcţiilor educative, de prevenţie şi de coerciţie asupra inculpatului.

Înalta Curte constată că nu se impune modalitatea suspendării condiţionate sau supendarrea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 81 C. pen. şi respectiv art. 86¹ C. pen., întrucât pericolul social al faptelor este relativ ridicat, există o varietate mai mare a infracţiunilor săvârşite, aşa încât modalităţile neprivative de libertate nu pot să-şi atingă finalitatea, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpata U.L. împotriva decizei instanţe de.apel, instanţa de recurs constată că nu sunt fondate motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct 18 C. proc. pen., în sensul că nu există infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., întrucât produsele primite şi suma de bani sunt cu titlul de cadou şi nu au altă destinaţie. Instanţa de recurs nu poate avea în vedere aceste considerente expuse, întrucât inculpata U.L. era director comercial al R.A.D.E.T., cunoscând prin atribuţiile care le avea, că asemenea bunuri i se oferă cu un anume scop, respectiv acela că sunt destinate pentru sprijnul pe care îl oferea firmei germane pentru deblocarea plăţilor la contractul cu firma germană.

De asemenea, nu se poate reţine nici solicitarea că inculpata nu ar fi comis infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., întrucât şi aceasta a contribuit prin actele efectuate la consensul existent între inculpaţi pentru a sprijjni firma germană întru-un mod organizat.

Înalta Curte analizând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivul de netemeinicie invocat referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor C.M.R., U.L. şi U.P., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (9) pct. 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, având în vedere considerentele în recursul inculpatului C.M.R., instanţa de recurs motivând pedeapsa aplicată inculpatului, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, faţă de criteriile concret apreciate din art. 72 C. pen. şi cu împrejurarea că pentru una. dintre fapte a intervenit prescripţia răspunderii penale, aşa încât faţă de tot ansamblul de criterii o pedeapsă neprivativă de libertate îşi atinge mai bine finalitatea.

Faţă de inculpatul U.P. instanţa de recurs a dispus achitarea acestuia pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, ceea ce conduce la imposibilitatea examinării criticii invocate de Parchet.

Înalta Curte consideră că nu.se impune schimbarea modalităţii neprivativaă de libertate a pedepsei rezultante aplicate şi anume suspendarea sub supraveghere, nici pentru inculpata U.L., întrucât instanţele au analizat efectiv criteriile generale de individualizare a pedepselor aplicate acesteia pentru fiecare faptă comisă, ţinând cont în mod plural, atât de criteriile referitoare la faptă, cât şi cele personale.

Astfel, Înalta Curte nu poate reţine critica formulată de procuror, că au fost avute în vedere numai circumstanţele personale, fără a se acorda atenţie şi celor referitoare la faptă, întrucât această afirmaţie nu are suport, în raport cu situaţia concretă în alegerea modalităţii de executare a pedepsei aplicată inculpatei U.L.

În stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, instanţele au avut în vedere cuantumul pedepsei principale rezultante, de 3 ani închisoare, care reflectă gradul de pericol sociat concret al faptelor comise mai redus, faţă. de condiţiile efective de săvârşire, de natura bunurilor primite, respectiv bunuri casnice şi a sumei de bani, de valorile sociale atinse prin faptele comise, respectiv relaţiile de serviciu, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatei U.L., care care nu are antecedente penale, este căsătorită, a fost director comercial la R.A.D.E.T., nu a recunoscut faptele de care a fost învinuită, însă această nerecunoaştere nu reprezintă un criteriu determinant în alegerea modalităţii de executare a pedepei, ci a fost apreciată coroborat în raport cu celelalte criterii.

Instanţa de recurs consideră că modalitatea suspendării sub supraveghere a pedepsei principale rezultante aplicată inculpatei U.L., reprezintă un avertisment suficient pentru asigurarea abţinerii acesteia de a mai comite infracţiuni, având posiblitatea conştientizării consecinţelor unui comportament antisocial, prin programul de supraveghere pe care îl va impune Serviciul de Probaţiune, ceea ce îi va permite să dobândească cunoştinţele necesare pentru schimbarea conduitei anterioare.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţele au dat eficienţă şi principiului proporţionalităţii pedepsei şi modalităţii de executare dispuse, respectiv a suspendării executării acesteia sub supraveghere, întrucât s-a ţinut cont de gravitatea concretă a faptelor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatei, aşa înât aceasta să-şi atingă scopurile de coerciţie, dar şi de edcuaţie.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de F.I., U.P. şi C.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 267 din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Se va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 69 din 03 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 17/2004 şi, rejudecând:

I. Se va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului F.I. de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. în pedepsele .componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei privind pe inculpatul F.I., din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) în referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului F.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. se va achita inculpatul F.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

II. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., se va achita inculpatul U.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

III. Se va decontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.M.R. de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. se va înceta procesul penal pornit. împotriva inculpatului C.M.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., suma de 7.328 dolari SUA).

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. se vor contopi pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. ( suma de 1.000 DM ) şi de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 86¹ şi art. 86² C. pen. se va suspenda executarea pedepsei rezultante sub supraveghere pe durata unui e de încercare de 5 ani,

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul C.M.R. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele care se vor stabili de la judecătorul desemnat cu supravegherea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va suspenda executarea pedepei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. se va atrage atenţia inculpatlui C.M.R. asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a execvutării pedepsei în cazul în care pe durata termenului de încercare săvârşeşte o infracţiune sau nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, fiind date cu respectarea legii.

Potrivit art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpaţii D.G.I., P.E.V., C.V.G., F.M., U.L. împotriva aceleiaşi decizii.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculplat C.V.G. la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avnsa din fondul Ministerului Justiţiei.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi D.G.I., P.E.V., F.M. şi U.L. la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul de avocat pentru aărrea din oficiu a recurenţilor inculpaţi F.I., U.P. şi C.M.R., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de F.I., U.P. şi C.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 267 din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 69 din 03 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 17/2004 şi, rejudecând:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului F.I. de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei privind pe inculpatul F.I., din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) în referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 256 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului F.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute deart. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul F.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

II. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită inculpatul U.P. pentru săvârşirrea infracţiunii prevăzută art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) Cod penal, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.M.R. de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.M.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (suma de 7.328 dolari SUA).

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (suma de 1.000 DM) şi de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 86¹ şi art. 86² C. pen. suspendă executarea pedepsei rezultante sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani,

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul C.M.R. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele care se vor stabili de la judecătorul desemnat cu supravegherea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului C.M.R. asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a execvutării pedepsei

În cazul în care pe durata termenului de încercare săvârşeşte o infracţiune sau nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpaţii D.G.I., P.E.V., C.V.G., F.M., U.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul inculplat C.V.G. la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avnsa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii inculpaţi D.G.I., P.E.V., F.M. şi U.L. la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurenţilor inculpaţi F.I., U.P. şi C.M.R., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3713/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de...		ICCJ. Decizia nr. 3876/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3685/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3713/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3876/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3919/2013. SECŢIA PENALĂ