ICCJ. Decizia nr. 3919/2013. SECŢIA PENALĂ

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3919/2013

Dosar nr. 4472/98/2012

Şedinţa publică din 9 decembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 41 din data de 15 februarie 2013 a Tribunalului Ialomiţa, pronunţată în Dosarul nr. 4472/98/2012, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) - art. 76 lit. d) C. pen. cu referire la art. 320¹ C. pen. a fost condamnat inculpatul B.G.R. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare prev. de art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de Statul Român - prin A.N.A.F. - reprezentat de D.G.F.P. Ialomiţa.

În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ. a fost obligat inculpatul B.R.G. la 215.471 lei din care T.V.A.-129.283 lei şi 86.188 lei impozit pe profit plus dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data controlului 07 iunie 2012 până la data achitării integrale a debitului potrivit art. 119 şi următoarele C. proc. fisc.

În temeiul dispozitivului prezentei sentinţe către O.N.R.C.

S-a dispus scoaterea din cauză a părţii responsabile civilmente SC B.R.G.D. SRL Munteni Buzău, aceasta fiind radiată de la O.R.C.

A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 28 ianuarie 2011, inculpatul B.G.R. a înfiinţat SC B.R.G.D. SRL Munteni Buzău, societate în care inculpatul figura ca asociat unic şi administrator, iar obiectul principal de activitate al firmei a fost comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi, precum şi a produselor derivate.

În anul 2011, existând indicii cu privire la faptul că operaţiunile comerciale efectuate de inculpatul B.G.R. nu au fost evidenţiate în totalitate în contabilitatea firmei ori s-au înregistrat facturi fictive, s-a dispus efectuarea unei verificări din partea Gărzii Financiare, secţia Ialomiţa.

Prin procesul-verbal încheiat la 05 martie 2012, Garda Financiară, secţia Ialomiţa, reţine că, societatea administrată de către inculpat a înregistrat în mod nejustificat în evidenţa contabilă un număr de 127 facturi fiscale emise de SC N.M.O.I. SRL şi SC E. SRL pentru prestări de servicii, lucru ce a condus la evidenţierea unor cheltuieli nereale de 538.678 lei şi T.V.A. de 129.283 lei precum şi impozit pe profit de 86.188 lei. Contravaloarea acestor facturi apare ca fiind achitată cu numerar emiţându-se chitanţe de încasare.

De asemenea, s-a mai constatat că, în perioada mai - iunie 2011, societatea achiziţiona cantitatea de 448.840 kg păcură de la SC M.P.S. SRL Braşov, valoarea fiind de 338.688 lei, societatea vânzătoare emiţând un număr de 20 facturi fiscale. Iniţial, întrucât nu a putut fi contactat administratorul societăţii din Braşov respectiv B.A. şi societatea nefuncţionând la se.diul declarat, s-a apreciat că, livrările de păcură fac parte din categoria uleiurilor minerale întrucât nu s-a putu stabili calitatea produsului, uleiuri ce ar fi fost comercializate în afara antrepozitului fiscal, situaţia în care SC B.N.R.G.D. SRL trebuia să plătească acciză în cuantum de 739.142 lei şi T.V.A. aferent accizei de 242.946 lei.

Pe parcursul urmăririi penale, în legătură cu faptele pentru care a fost acuzat, inculpatul B.G.R. a relatat faptul că persoana care a iniţiat şi desfăşurat activitatea infracţională ar fi învinuitul R.F.M., acesta fiind cel care i-ar fi propus înfiinţarea societăţii şi s-a ocupat efectiv în fapt de desfăşurarea tranzacţiilor comerciale, motiv pentru care s-a început urmărirea penală în cauză şi faţă de R.F.M. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit b) şi c) din Legea nr. 241/20057.

De asemenea, inculpatul a mai arătat că l-a cunoscut pe numitul I.L.C. prin intermediul învinuitului R.F.M. iar acestuia îi dădea banii care erau scoşi din bancă de către el.

Organele de poliţie s-au deplasat la locul indicat de către inculpatul B.G. ca fiind locuinţa numitului I.L.C., însă acesta nu a fost găsit, în luna octombrie 2012, fiind găsită soţia acestuia, numita I.L., care a relatat că soţul ei este plecat în Spania de peste un an de zile.

Învinuitul R.F.M. pe parcursul urmăririi penale a confirmat faptul că, îl cunoaşte pe B.R.G., că l-a ajutat în completarea unor documente fiscale şi bancare, însă susţine că, nu a avut niciun fel de implicare în derularea tranzacţiilor comerciale ale societăţii administrate de învinuitul B.G.R. Acesta a fost administrator la SC M. SRL Buzău, societate ce a efectuat operaţiuni comerciale cu SC B.R.G.D. SRL Munteni Buzău, reprezentând achiziţii de păcură, păcură pe care apoi la rândul său a vândut-o altei societăţi comerciale, lucru confirmat de cercetările efectuate.

În timpul urmăririi penale s-a reuşit contactarea telefonică a numitei B.A., administrator la SC M.P. SRL Braşov, care a relatat că într-adevăr a vândut păcură către SC B.R.G.D. SRL, păcură ce o achiziţionase de la SC T. SA Piteşti, unde s-a achitat acciza aferentă.

Din declaraţiile informative depuse de organele fiscale de SC T. SA Piteşti şi SC M.P. SRL Braşov pentru semestrul 1/2011, rezultă că într-adevăr s-au efectuat operaţiunile comerciale de vânzare-cumpărare de păcură. Pe baza acestor date s-a efectuat de către Garda Financiară, secţia Ialomiţa, o nouă verificare (proces-verbal din 07 iunie 2012), consemnându-se că, prejudiciul creat bugetului de stat prin activitatea infracţională a inculpatului B.G.R. este de 215.471 lei, din care, T.V.A. 129.283 lei, iar impozitul pe profit este de 86.188 lei. Acest prejudiciu a rezultat ca urmare a înregistrării de cheltuieli nereale în cuantum de 538.678 lei cheltuieli ce provin din înregistrarea facturilor emise de SC N.O.I. SRL şi SC E. SRL. Aceste facturi sunt fictive, în realitate cele 'două societăţi neefectuând nici un fel de prestare de serviciu către SC B.R.G.D. SRL.

Fictivitatea facturilor a rezultat din faptul că, nu există documente de prestări servicii încheiate de SC B.R.G.D. SRL cu cele două societăţi din care să rezulte natura serviciilor prestate. De asemenea nu a existat nici un fel de situaţii de lucrări, procesele verbale de recepţie, rapoarte de lucru din care să reiasă cer servicii s-au prestat de către cele două societăţi. Plata facturilor s-a făcut numerar din casierie, în facturi menţionându-se că plata s-a făcut numerar iar valoarea fiecărei facturi fiind de 4.999,68 lei, în cazul tuturor celor 127 facturi emise (sub 5.000 lei). Achitarea facturilor s-a făcut în perioada lunilor :august-martie, trei bănci de către inculpatul B.G.R.

Prima instanţă a mai avut în vedere că poziţia avută de inculpatul B.G.R. pe parcursul urmăririi penale a fost de negare a faptei ce i se reţine în sarcină susţinând că, în fapt, operaţiunile comerciale efectuate pe firma sa au fost făcute de către învinuitul R.M.F.

Ţinând cont însă de probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că răspunderea penală pentru faptele comise aparţine în totalitate inculpatului B.G.R., pentru următoarele considerente: acesta este administratorul societăţii în acelaşi timp fiind şi asociatul unic, răspunderea potrivit legii pentru întreaga activitate a societăţii revenindu-i lui; mare parte a documentelor contabile (facturi, chitanţe), au fost scrise de către inculpatul B.G.R.; inculpatul B.G.R. este cel care a predat toate documentele financiare ale firmei spre înregistrare Serviciului Contabilitate, inclusiv facturile emise de SC N.O.I. SRL şi SC E. SRL; B.G.R. este cel care avea semnătura în bancă şi care a scos numerar din bancă în perioada mai-iunie 2011 suma totală de 673.262 lei.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că probele administrate pe parcursul urmăririi penale nu dovedesc în niciun mod participarea învinuitului R.M.F. şi nici a numitului I.L.C. la comiterea unor fapte de natură penală.

Prima instanţă a apreciat că în drept, fapta inculpatului de a înregistra în evidenţa contabilă a societăţii pe care o administra, cheltuieli fictive constând în facturi fictive prin care s-ar fi efectuat de două societăţi prestări servicii, lucru ce a dus la prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 215.471 lei constituie infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege enunţate în şedinţă publică, în baza cărora inculpatul urmează a fi condamnat.

Pentru săvârşirea acestei infracţiuni s-a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, gradul de pericol sociale concret al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmările acestora şi persoana inculpatului, astfel încât să se realizeze eficient scopul pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen. Stabilirea limitelor de pedeapsă s-a făcut ţinând seama de incidenţa prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. Fiind o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite, incidenţa prev. de art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen., s-a regăsit şi în dispozitivul hotărârii.

Având în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, precum şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, are o caracterizare bună la locul de muncă şi a recunoscut comiterea faptei, s-au reţinut în favoarea acestuia circumsţante atenuante, conform art 74 lit. a) C. pen.

Instanţa de fond a apreciat că se impune ca pedeapsa să fie coborâtă potrivit art. 76 lit. d) C. pen. sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită.

Faţă de circumstanţele atenuante reţinute în cauză, instanţa de fond a apreciat că se impune coborârea pedepsei principale la un cuantum de 6 luni închisoare, rezonabil pentru atingerea scopului educativ, preventiv şi coercitiv al pedepsei. Instanţa a apreciat că această coborâre a minimului pedepsei este suficientă.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei în raport de criteriile anterior menţionate şi apreciind că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără privarea de libertate a inculpatului, instanţa a dispus, în temeiul art. 81 C. pen. suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani la care a fost adăugată durata pedepsei ce a fost aplicată inculpatului prin prezenta, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Totodată, instanţa de fond a avut în vedere că, aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată, atât în baza articolelor 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei C.E.D.O. care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994. Astfel, raportat la cauzele Calmanovici c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) şi Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanţa nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta s-a impus faţă de natura infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

În plus, faţă de jurisprudenţa Curţii în materie, instanţa de fond a avut în vedere şi Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și c) C. pen. nu s-a făcut, în mod automat, prin efectul legii, ci s-a supus aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârşite determină instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporţională şi justificată, motiv pentru care, în baza art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., instanţa de fond a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.P. reprezentată de D.G.F.P. Ialomiţa, potrivit art. 14 şi 346 C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ., art. 119 şi următoarele C. proc. fisc.

Statul Român prin A.N.A.F. reprezentat de D.G.F.P. Ialomiţa s-a constituit parte civilă prin adresa din 21 noiembrie 2012 cu suma de 1.197.559 lei reprezentând: T.V.A. - 129.283 lei, impozit pe profit - 86.188 lei, acciza datorată - 793.142 lei şi T.V.A. la acciză - 242.946 lei.

Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat numai referitor la prejudiciul de 215.471 lei din care T.V.A. - 129.283 lei şi impozit pe profit - 86.188 lei, aşa cum rezultă din procesul-verbal din 07 iunie 2012 încheiat de Garda Financiară, secţia Ialomiţa filele 28-30.

Inculpatul a fost obligat în acest sens la prejudiciul în cuantum de 215.471 lei din care T.V.A. - 129.283 lei şi 86.188 lei impozit pe profit, plus dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data controlului 07 iunie 2012 până la data achitării integrale a debitului, potrivit art. 119 şi următoarele C. proc. fisc.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel A.N.F.P. - D.G.F.P. Ialomiţa criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea apelului, partea civilă a susţinut că, în ceea ce priveşte SC B.R.G.D. SRL, prin administrator B.R.G., a fost întocmit procesul-verbal de verificare din data 05 martie 2012 de către Garda Financiară, secţia Ialomiţa, iar în urma acestui control s-a constatat că societatea datorează un prejudiciu total estimat în sumă de 1.197.559.

Totodată, A.N.F.P. - D.G.F.P. Ialomiţa a mai menţionat că s-a constituit parte civilă, cu suma reprezentând contravaloarea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate până la achitarea integrală a debitului inclusiv, conform art. 119 şi urm. C. proc. fisc. şi a solicitat obligarea în solidar a învinuitului B.R.G. şi a părţii responsabile civilmente SC B.R.G.D. SRL la plata sumelor menţionate, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat şi instituirea de măsuri asigurătorii în conformitate cu art. 163 C. proc. pen.

S-a menţionat că Garda Financiară, secţia Ialomiţa prin adresa din 05 martie 2012 a solicitat Activităţii de Control Ialomiţa să se efectueze inspecţia fiscală pentru stabilirea în totalitate a obligaţiilor fiscale datorate de societate. Ulterior, A.I.F. Ialomiţa a înaintat D.J.A.O.V. adresa din 06 iunie 2012 solicitând efectuarea unui control prin care să se stabilească acciza datorată bugetului de stat de către SC B.R.G.D. SRL, întrucât competenţa le aparţine, dar până la această dată nu s-a primit nici un răspuns pentru a se putea actualiza prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Faţă de aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei de fond, în sensul obligării inculpatului la plata sumei de 1.197.559 lei către partea civilă D.G.F.P. Ialomiţa pentru A.N.A.F. ca reprezentant al Statului Român.

Prin Decizia penală nr. 120/A din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomiţa împotriva sentinţei penale nr. 41 din 15 februarie 2013 a Tribunalului Ialomiţa.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

A fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului B.G.R., până la concurenţa sumei de 215.471 lei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului, onorariul cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, urrnînd a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat apelul ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

S-a reţinut că rechizitoriul este actul procedural în care se consemnează dispoziţiile de trimitere în judecată a inculpatului, instanţa de judecată fiind sesizată cu judecarea numai a faptei şi a persoanei cuprinse în actul de sesizare, în conformitate cu dispoziţiile art. 317 C. proc. pen.

Or, prin actul de sesizare a instanţei s-a dispus trimiterea în judecată a intimatului inculpat B.G.R. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, acesta a înregistrat, în evidenţa contabilă a societăţii pe care o administra, cheltuieli fictive constând în facturi fictive prin care s-ar fi efectuat prestări servicii de către două societăţi comerciale, situaţie ce a dus la prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 215.471 lei.

Astfel, potrivit procesului-verbal din data de 07 iunie 2012 încheiat de Garda Financiară Ialomiţa a rezultat că prejudiciul creat bugetului de stat prin activitatea infracţională a inculpatului B.G.R. este de 215.471 lei, din cate T.V.A. 129.283 lei şi impozit pe profit de 86.188 lei. Acest prejudiciu a rezultat urmare a înregistrării de cheltuieli nereale în cuantum de 538.678 lei, cheltuieli ce provin din înregistrarea facturilor emise de SC N.O.I. SRL şi SC E. SRL.

În consecinţă, instanţa de prim control judiciar a constatat că, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 215.471 lei, din care T.V.A. - 129.283 lei şi 86.188 lei impozit pe profit, plus penalităţile de întărziere calculate de la data controlului, 07 iunie 2012 - până la data achitării integrale a debitului, potrivit art. 119 şi următoarele C. proc. fisc.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantei părţi civile de obligare, în solidar, a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente SC B.R.G.D. SRL la plata prejudiciului infracţional, instanţa de apel a apreciat că aceasta este nefondată, având în vedere că această societate comercială a fost radiată de la O.R.C. la data de 18 ianuarie 2013, conform referatului depus la fila nr. 40 din dosarul instanţei de fond.

Instanţa de prim control judiciar a constatat fondat apelul declarat în considerarea unui singur aspect şi anume, a faptului că, prin declaraţia de constituire ca parte civilă, A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomiţa a solicitat şi instituirea de măsuri asigurătorii, în conformitate cu ort. 163 C. proc. pen.

Or, potrivit art. 163 alin. (5) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua la cererea părţii civile sau din oficiu.

Instanţa de apel a avut în vedere că potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea civilă A.N.A.F.- D.G.F.P. Ialomiţa.

Prin motivele de recurs expuse chiar în cuprinsul cererii de recurs, depuse la dosar la data de 30 aprilie 2013, partea civilă a criticat hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi de instanţa de apel, pentru nelegalitate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în rejudecare, obligarea inculpatului B.G.R., în solidar cu partea responsabila civilmente SC B.R.G.D. SRL la plata sumei de 1.197.559 lei.

În motivarea cererii de recurs, partea civilă a susţinut că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel. a făcut o greşită aplicare a legii în ceea ce priveşte stabilirea valorii prejudiciului cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, având în vedere că, A.N.A.F.- D.G.F.P. Ialomiţa s-a constituit parte civila cu suma de 1.197.559 lei, reprezentând următoarele: T.V.A.-129.283 lei; impozit pe profit 86.188 lei; acciza datorată-739.142 lei; T.V.A. la acciza - 242.946 lei; (total 197.559 lei). Instanţa de apel a admis apelul, dispunând mstituirea de măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului până la concurenţa sumei de 215.471 lei şi nu până la concurenţa întregului prejudiciu cauzat bugetului de stat, care cuprinde atât paguba efectivă, cât şi beneficiul nerealizat, adică dobânzile şi penalităţile calculate până la achitarea integrală a debitului inclusiv.

Totodată, partea civilă a mai susţinut că în cauză, instanţa de apel a făcut o greşită aplicarea legii şi cu privire la faptul că în mod eronat a constatat că inculpatul B.G.R. nu poate fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.R.G.D. SRL la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat, întrucât această societate nu este radiată, situaţie confirmată de decizia civilă din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul civil nr. 2433/98/2012, prin care a fost admis recursul creditoarei A.F.P. Slobozia, a fost casată hotărârea de închidere a procedurii insolvenţei şi trimisă cauza judecătorului sindic, pentru continuarea procedurii insolvenţei.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi. înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limita a devoluţiei recursului, art. 385 C. proc. pen. prevede, în alin. (2)¹, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 15 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 11 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei a recursului, cum a fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., invocat de recurenta parte civilă, se constată că, într-adevăr, a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurenta parte civilă şi-a motivat recursul la data de 30 aprilie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 11 noiembrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Însă, se apreciază că cele criticate de recurenta parte civilă nu se încadrează în niciun caz prevăzut de art. 385 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, în ce priveşte critica privind obligarea în solidar a inculpatului cu partea responsabilă civilmente la plata prejudiciului se constată că. este nefondată.

Se reţine că partea responsabilă civilmente a fost radiată din data de 18 ianuarie 2013, iar radierea marchează încetarea deplină a capacităţii de folosinţă a societăţii comerciale, dar cel mai important lucru este că îşi pierde capacitatea juridică şi nu mai poate sta în instanţă în nume propriu.

Astfel că în mod corect instanţa a respins cererea de obligare în solidar a părţii responsabile civilmente cu inculpatul, la plata prejudiciului.

Cât priveşte afirmaţia că prin Decizia civilă din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul civil nr. 2433/98/2012, a fost admis recursul creditoarei A.F.P. Slobozia, a fost casată hotărârea de închidere a procedurii insolvenţei şi trimisă cauza judecătorului sindic, pentru continuarea procedurii insolvenţei, se reţine că la dosar nu a fost depusă nicio dovadă în acest sens.

Critica recurentei părţi civile referitoare la cuantumul prejudiciului la care a fost obligat inculpatul vizează aspecte de netemeinicie sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, în sensul că nu au fost acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, astfel că aprecierea cuantumului daunelor nu poate fi cenzurat prin prisma niciunui caz de casare astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Drept urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Ialomiţa împotriva Deciziei penale nr. 120/A din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul inculpat B.G.R.

Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Ialomiţa împotriva Deciziei penale nr. 120/A din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul inculpat B.G.R.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 9 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3876/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de...		ICCJ. Decizia nr. 99/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni privind... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3713/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3714/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3876/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs