ICCJ. Decizia nr. 3828/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3828/2013
Dosar nr. 2442/2/2013
Şedinţa publică din 3 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 224/F din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost recunoscută sentinţa penală nr. 669/97 din data de 05 decembrie 1997 pronunţată de Tribunalul din Padova - Republica Italiană, rămasă definitivă la data de 08 ianuarie 1998, prin care s-a dispus condamnarea numitului L.S., domiciliat în com. Munteni, sat Ungureni, jud. Galaţi, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni şi 20 de zile închisoare şi 800.000 lire (413,17 euro) amendă şi sentinţa penală nr. 650/03 din data de 28 noiembrie 2003 a Tribunalului din Vicenza, rămasă definitivă la data de 16 octombrie 2007 prin care s-a dispus condamnarea numitului L.S. la pedeapsa de 8 ani şi 3 luni închisoare.
S-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani, 6 luni şi 1 zi închisoare, astfel cum a fost graţiată.
În baza art. 71 C. pen. condamnatului i-au fost intezise, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
S-a dedus din pedeapsă prevenţia şi perioada executată de la data de 03 septembrie 2008 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 320 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rezoluţia din data de 15 martie 2013 emisă în Dosarul nr. 12/II-5/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 162 alin. 4 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 669/9 din 05 decembrie 1997 emisă de Tribunalul din Padova, rămasă definitivă la 08 ianuarie 1998 şi a sentinţei penale nr. 650/03 din data de 28 noiembrie 2003 a Tribunalului din Vicenza, confirmată prin sentinţa nr. 1091 emisă de Curtea de Apel din Veneţia la 12 iunie 2007, rămasă definitivă la 16 octombrie 2007, de condamnare a numitului L.S. la pedeapsa finală de 6 ani, 6 luni și 1 zi închisoare şi punerii în executare a acestora, în conformitate cu disp. art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a format Dosarul nr. 2442/2/2013, înregistrat la data de 29 martie 2013.
Analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin adresa din 06 decembrie 2012, Ministerul Justiţiei - D.D.I.C.J., S.C.J.I.M.P. a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Justiţiei al Republicii Italiene prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate L.S., în prezent deţinut în Penitenciarul Firenze din Republica Italiană, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii aplicată de către instanţa din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţia prin care persoana condamnat nu a consimţit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.
Potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, „transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. în cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Legat de condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, din documentele transmise de către autorităţile statului de condamnare, precum şi din actele efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a rezultat îndeplinirea condiţiilor obligatorii instituite prin dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 302/2004, modificată.
Astfel, din verificările efectuate la M.A.I. - D.G.P.D.E.P. şi Administrarea Bazelor de Date, prin adresa din data de 07 februarie 2013, a rezultat că numitul L.S., domiciliat în com. Munteni, sat Ungureni, jud. Galaţi.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, au rezultat următoarele:
- prin sentinţa penală nr. 669/97 din 05 decembrie 1997 emisă de Tribunalul din Padova, rămasă definitivă la 08 ianuarie 1998 a fost condamnat numitul L.S. la pedeapsa cu 1 an, 4 luni si 20 de zile închisoare si 800,00 lire (413,17 euro) amendă pentru săvârşirea la 22 august 1997 a infracţiunilor de tâlhărie agravată, leziuni corporale agravate, aflate în concurs, prev. de art. 81, 110, 582, 583 alin. (1), 628 alin. (1), (3) n. 1 C. pen. italian.
- prin sentinţa penală nr. 650/03 din data de 28 noiembrie 2003 a Tribunalului din Vicenza, confirmată prin sentinţa nr. 1091 emisă de Curtea de Apel din Veneţia la 12 iunie 2007, rămasă definitivă la 16 octombrie 2007 a fost condamnat numitul L.S. la pedeapsa cu 8 ani si 3 luni închisoare pentru săvârşirea în perioada iunie 2000 - iulie 2001 a infracţiunilor de recrutare de persoane în vederea practicării prostituţiei, de favorizare a pătrunderii în mod clandestin pe teritoriul statului a unor persoane, de exploatare a activităţii de prostituţie în perioada 2000 - noiembrie 2001, prev de art. 81 alin. (2), art. 110 C. pen. italian, art. 12 alin. (1), (3), (5) din Decretul nr 286/1998, art. 61, n. ll şi 110 Codul penal italian, art. 3, n. 5 şi 8, art. 4 n. 1 şi 7 din Legea nr. 75/1998.
Prin ordinul de executare a pedepselor concurente, N.S.I.E.P.: nr. 352/2007 emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Vicenţa la 26 ianuarie 2009, s-a dispus cumularea pedepselor, rezultând o pedeapsă principală de 9 ani, 7 luni şi 20 zile de închisoare şi amendă de m. 413,17 euro. în baza legii n.241/31 iulie 2006 a intervenit graţierea a 3 ani de închisoare şi amenzii de 413,17 euro, rămânând o pedeapsă totală de executat de 6 ani, 6 luni şi 1 zi închisoare.
Având în vedere cele expuse, s-a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Referitor la situaţia executării pedepsei, s-a constatat din examinarea sentinţei de condamnare că numitul L.S. a început executarea pedepsei la 03 septembrie 2008, iar sfârşitul pedepsei este la data de 03 martie 2015.
În 29 mai 2009, 10 noiembrie 2009, 17 februarie 2011, 18 mai 2011, 13 octombrie 2011, 23 aprilie 2012 s-au admis ordine de eliberare anticipată din detenţie în urma emiterii unor Ordonanţe de către Biroul de supraveghere din Florenţa, finalul pedepsei anticipate fiind 22 aprilie 2014, astfel că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.
În fapt, prin sentinţa de condamnare din 05 decembrie 1997 emisă de Tribunalul din Padova s-a reţinut că L.S., la data de 22 august 1997 la Padova, pentru a-şi procura un câştig ilicit, a tâlhărit pe numita Costabeber Sabina producându-i vătămări corporale grave.
Prin sentinţa penală nr. 650/03 din Tribunalului din Vicenza, confirmată prin sentinţa nr. 1091 emisă de Curtea de Apel din Veneţia la 12 iunie 2007, rămasă definitivă la 16 octombrie 2007, s-a reţinut că L.S. în concurs cu alte persoane, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a recrutat persoane în scopul practicării prostituţiei, atât pe teritoriul României cât şi pe teritoriul Republicii Italia.
Examinând materialul cauzei, instanţa de fond a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului L.S. având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv a două infracţiunii distincte de: „tâlhărie" prev. de art. 211 alin. 1 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 18 de ani şi „trafic de persoane" prev de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Republica Italiană, prin declaraţia dată, folosindu-se de dreptul acordat de art. 3 parag. 3 din Convenţia de la Strasbourg, a exclus procedura conversiunii condamnării prevăzută de art. 159 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Conform procesului- verbal din 02 august 2012, numitul L.S. nu a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România, dar prin ordinul prefectului provinciei Florenţa s-a dispus la data de 02 iulie 2012 îndepărtarea susnumitului de pe teritoriul naţional Italian, astfel că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate conform cărora nu este necesar consimţământul persoanei condamnate la transfer în situaţia în care s-a dispus o măsură în virtutea căreia persoanei, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a constatat ca fiind îndeplinite cerinţele art. 143 din Legea nr. 302/2004, modificată, motiv pentru care a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 162 din acelaşi act normativ, a recunoscut hotărârile de condamnare, dispunând transferarea condamnatului L.S. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani, 6 luni şi 1 zi închisoare.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi condamnatul persoană transferabilă L.S.
Cauza având ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de condamnatul persoană transferabilă L.S. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 august 2013.
Ca urmare a demersurilor efectuate de instanţă, în vederea îndeplinirii procedurii de citare a recurentul condamnat persoană transferabilă L.S. pentru termenele de judecată din 22 octombrie 2013 şi 3 decembrie 2013, autorităţile italiene au comunicat, conform înscrisurilor de la filele 37 şi 69-73 ale dosarului de recurs, că recurentul condamnat persoană transferabilă a fost eliberat din penitenciar la data de 1 iunie 2013, fiind încredinţat serviciilor sociale de probaţiune din Italia.
Faţă de înscrisurile menţionate, constatând că cererea formulată de Ministerul Justiţiei al Republicii Italiene, prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate L.S. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, a rămas fără obiect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de condamnatul L.S. împotriva sentinţei penale nr. 224/F din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Se va casa sentinţa penală recurată şi, rejudecând, se va respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea sentinţei penale nr. 669 din 97 din data de 05 decembrie 1997 pronunţată de Tribunalul din Padova - Republica Italiană şi a sentinţei penale nr. 650 din 03 din data de 28 noiembrie 2003 a Tribunalului din Vicenza şi transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului condamnat, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de condamnatul L.S. împotriva sentinţei penale nr. 224/F din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa penală recurată şi, rejudecând:
Respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea sentinţei penale nr. 669/97 din data de 05 decembrie 1997 pronunţată de Tribunalul din Padova - Republica Italiană, rămasă definitivă la data de 08 ianuarie 1998, prin care s-a dispus condamnarea numitului L.S. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni şi 20 de zile închisoare şi 800.000 lire (413,17 euro) amendă şi a sentinţei penale nr. 650 din 03 din data de 28 noiembrie 2003 a Tribunalului din Vicenza, rămasă definitivă la data de 16 octombrie 2007 prin care s-a dispus condamnarea numitului L.S. la pedeapsa de 8 ani şi 3 luni închisoare şi transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului condamnat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 03 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3824/2013. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 3854/2013. Penal → |
|---|
