ICCJ. Decizia nr. 3914/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3914/2013

Dosar nr. 3751/83/2011

Şedinţa publică din 09 decembrie 2013

Examinând recursul declarat, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 100 din 28 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a hotărât:

I. În baza art. 174 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 176 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.C.D., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, la pedeapsa de:

- 25 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la 2 decembrie 2010 la zi.

II. În baza art. 26 raportat la art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 176 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul S.V., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav, la pedeapsa de:

- 15 ani închisoare şi interzicerea pe o perioada de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului preventiv de la 1 decembrie 2010 la 23 aprilie 2011.

III. În baza art. 264 C. pen. a condamnat pe inculpata B.M.A., fără antecedente penale, patru copii minori în întreţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, la pedeapsa de: 2 ani închisoare.

În baza art. 262 C. pen. a condamnat pe aceiaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare.

În baza art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. a condamnat pe aceiaşi inculpată, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86¹ C. pen. raportat la dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate, stabilind potrivit dispoziţiilor art. 86² C. pen. 5 ani şi 6 luni termen de încercare.

În baza art. 86 C. pen. s-a instituit în sarcina inculpatei următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, potrivit programului de supraveghere stabilit;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 86⁴ C. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra nerespectării cu rea credinţă a obligaţiilor impuse, caz în care pedeapsa aplicată va fi executată prin privare de libertate.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 1 decembrie 2010 până la data de 6 iunie 2011.

IV. În baza art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul L.I.V., în prezenta arestat în altă cauză în Penitenciarul Satu Mare, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, la pedeapsa de: 2 ani închisoare.

În baza art. 262 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, la pedeapsa de: 1 an şi 9 luni închisoare.

În baza art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, la pedeapsa de: 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 57 din 11 martie 2011 a Judecătoriei Negreşti Oaş, definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente de 10 luni închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208, 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. şi 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 110 alin. (1) raportat la art. 110 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008.

În baza art. 36 alin. (1) şi (3) C. pen. a contopit pedepsele mai sus descontopite cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, şi cu pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 444 din 27 octombrie 2011 a Judecătoriei Sighetul Marmaţiei, definitivă prin decizia penală nr. 64/R din 16 ianuarie 2012 a CA. Cluj, dispunând în final executarea pedepsei cea mai grea, aceea de 3 ani şi 8 luni închisoare prin privare de libertate.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată şi rezultantă în urma contopirii, perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 1 decembrie 2010 la 6 iunie 2011, de la 7 iunie-2011 la 25 noiembrie 2011 şi din 17 ianuarie 2012 la zi.

S-au revocat mandatele de executare emise anterior şi s-a dispus emiterea unui mandat de executare al pedepsei, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

V. În baza art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul T.V., în prezent arestat în altă cauză în Penitenciarul Satu Mare, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, la pedeapsa de: 2 ani închisoare.

În baza art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, la pedeapsa de: 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) pe durata executării pedepsei.

S-a descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 120 din 24 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş, rămasă definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente de 4 ani închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare, 3 ani şi 10 luni închisoare, 3 ani, 3 ani şi 10 luni şi respectiv, patru ani închisoare, toate aplicate prin sentinţa penală nr. 16 din 21 ianuarie 2011 a Judecătoriei Negreşti Oaş, şi respectiv, 10 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 57 din 11 martie 2011 a Judecătoriei Negreşti Oaş.

În baza art. 36 alin. (1) şi (3) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus decontopite cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, dispunând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, prin privare de libertate.

În baza art. 88 C. pen. s-a deduce din pedeapsa aplicată în prezenta cauză şi rezultantă în urma contopirii, durata reţinerii, arestului preventiv şi a perioadei executate, începând cu 1 decembrie 2010 la zi.

S-au revocat mandatele de executare emise anterior şi s-a dispus emiterea unui mandat de executare al pedepsei, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

Vl. În baza art. 264 C. pen. a condamnat pe inculpata S.F.C., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, la pedeapsa de: 1 an închisoare.

În baza art. 262 C. pen. a condamnat pe aceiaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, la pedeapsa de: 9 luni închisoare.

În baza art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. a condamnat pe aceiaşi inculpată, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, la pedeapsa de: 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86³ C. pen. s-a instituit în sarcina inculpatei următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, potrivit programului de supraveghere stabilit;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea,

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existentă.

În baza art. 86⁴ C. pen. s-a atras atenţie inculpatei asupra nerespectării cu rea credinţă a obligaţiilor impuse, caz în care pedeapsa aplicată va fi executată prin privare de libertate.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 1 decembrie 2010 până la data de 6 iunie 2011.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii B.C.D. şi S.V., la plata echivalentului în RON la data plăţii, a sumei de 25.000 euro, cu titlu juridic daune morale către partea civilă B.A., respingând restul pretenţiilor civile formulate.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 18.000 RON cheltuieli judiciare către stat după cum urmează: 13.000 RON inculpatul S.V., şi câte 1000 RON pe fiecare dintre ceilalţi cinci inculpaţi.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 2000 RON reprezentând onorariu pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, după cum urmează: 400 RON pe seama av. B.A., conform delegaţiei nr. AA/2011, 400 RON pe seama av. A.A., conform delegaţiei nr. BB/2011, 400 RON pe seama av. V.C., conform delegaţiei nr. CC/2011, 400 RON pe seama av. A.M., conform delegaţiei nr. DD/2011 şi 400 RON pe seama av. D.M., conform delegaţiei nr. EE/2011.

În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii B.C.D. şi S.V. la plata sumei de 5.000 cheltuieli judiciare către partea vătămată, reprezentând parte din onorariul avocaţial achitat.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă tribunalul Satu Mare întocmit în dosar număr 352/P/2010, în stare de arest preventiv au fost trimişi în judecată inculpaţii: B.C.D., S.V., B.M.A., L.I.V., Ţ.V. şi S.F.C. în sarcina lor reţinându-se comiterea de fapte penale astfel cum sunt ele mai jos prezentate.

Astfel, în data de 17 noiembrie 2010, Ia orele 8.00, lucrători din cadrul Postului de Poliţie C., judeţul Satu Mare au fost sesizaţi de numitul C.P. cu privire la faptul că în cursul nopţii de 16 din 17 noiembrie 2010 s-a produs un incendiu la o locuinţă improvizată construită pe un teren proprietatea numitului C.P., teren situat în spatele imobilului cu numărul 995 din localitate, teren numit generic „în vale". În incendiu a ars aproape în întregime locuinţa improvizată, iar printre resturi numitul C.P. a găsit cadavrul carbonizat al numitului D.P. ce locuia acolo din primăvara anului 2010.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în noaptea de 16 din 17 noiembrie 2010, inculpatul B.C.D., împreună cu inculpatul S.V., după ce în prealabil au consumat o cantitate mare de alcool, s-au deplasat la locuinţa improvizată din scânduri a victimei D.P. Inculpatul B.C. s-a deplasat înaintea lui S.V., şi, dintr-o grămadă de lemne a luat un par, continuându-şi deplasarea către locuinţa victimei.

Potrivit declaraţiei inculpatului B.C. aceste aspecte se petreceau la aproximativ orele 2.00 ale dimineţii. Pe victima D.P. cei doi inculpaţi l-au găsit în locuinţă în vădită stare de ebrietate, întins pe jos şi cântând.

Autorul infracţiunii, B.C.D. i-a cerut socoteală victimei pe motiv că ar fi sustras un telefon mobil de la inculpatul S.V., victima nerăspunzându-i, mormăind ceva neinteligibil. Cu parul pe care îl avea în mână şi cu care intrase în locuinţa victimei, inculpatul B.C. i-a aplicat acestuia o lovitură în zona capului, victima căzând.

După prima lovitură în zona capului, B.C. a continuat să lovească cu picioarele victima căzută la pământ peste piept, faţă şi în zona gâtului. La iniţiativa coinculpatului S.V., cei doi au lăsat victima întinsă pe jos şi au căutat prin locuinţă pentru a vedea ce ţine victima acolo, găsind în cele din urmă o sticlă de o jumătate de litru de palincă, din care lipseau aproximativ cantitatea de 100 ml din care cei doi au băut împreună până la terminarea conţinutului.

După consumarea alcoolului, inculpaţii au luat victima şi au aşezat-o pe pat cu faţa în sus. Întrucât cei doi au aşezat victima aflată în inconştienţă pe marginea patului şi nemaiavând posibilitatea de a îl deplasa din cauza greutăţii corporale, inculpatul B.C. l-a întors cu faţa în jos şi l-a acoperit cu o pătură.

După plasarea victimei în această poziţie inculpatul B.C. a dat foc păturii cu care îl acoperise pe D.P., părăsind după incendierea păturii coliba din scânduri alături de inculpatului S.V.

În aceste condiţii, cei doi au părăsit coliba de scânduri arzândă, în care se afla în viaţă, în stare de inconştienţă numitul D.P., fără a se gândi vreunul dintre cei doi coinculpaţi să revină la locul faptei să îl salveze pe D.P.

După comiterea faptei, inculpatul B.C. a dispărut, ascunzându-se, fiind ulterior identificat şi prins de organele de cercetare penală.

Din raportul medico-legal de autopsie cu numărul XX/2010, întocmit de Serviciul Medico-Legal al jud. Satu Mare, rezultă că moartea numitului D.P. a fost violentă, s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirare de sânge în căile respiratorii superioare, consecutive unui traumatism cranio-facial acut cu fractura piramidei nazale şi a bazei craniului, combinată cu carbonizarea corpului prin incendiere produsă în timpul agoniei (victima se afla în viaţă în momentul incendierii HbCO=36%). La autopsie s-au mai constatat fractura sternului şi fractura coastelor II şi III ale hemitoracelui stâng. Leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri active cu corpuri dure contondente (posibil parul corp delict şi picioare). Poziţia victimă agresor a putut fi iniţial în ortostatism după care loviturile au fost aplicate victimei căzute la pământ. Alcoolemia victimei a fost de LOOgrVcx.

Imediat după descoperirea faptei şi dispariţia inculpatului B.C., fosta sa concubină, B.M.A., împreună cu inculpaţii L.l.V., Ţ.V., şi S.F.C., au încercat să inducă în eroare organele judiciare, deşi cunoşteau că omorul a fost săvârşit de B.C.

Astfel, cei patru, nu au denunţat fapta inculpatului B.C. organelor judiciar şi l-au favorizat pe acesta, în scopul de a zădărnici urmărirea penală. Mai mult, în declaraţiile de martor date în faţa organelor de cercetare penală l-au învinuit în mod mincinos pe numitul M.J., de săvârşirea acestui omor.

În acest sens cei patru au arătat în cadrul declaraţiei de martor date organelor de cercetare penală că în data de 20 noiembrie 2010, au fost de faţă în momentul în care M.J., însoţit de martorul E.V. zis „M." ar fi declarat inculpatului L.l.V., că i-ar fi dat „ două capace" unui bărbat în C., după care i-ar fi dat foc, şi li s-ar fi cerut de către M.J., să declare la Poliţie că el a stat cu ei în casă şi a băut 3 zile şi 3 nopţi, pentru a-l acoperi.

Mai mult, în data de 20 noiembrie 2010, în cadrul unei convorbiri telefonice iniţiate de inculpatul B.C., acesta este avertizat de fosta sa concubină, inculpata B.A. că este căutat de poliţie în C. şi nu este indicat să îşi facă apariţia în acea localitate. Acest din urmă aspect întregeşte ideea că, dintr-un bun început, cunoscând faptul că inculpatul B.C. este autorul omorului a cărui victimă a fost D.P., cei patru inculpaţi B.A., L.l.V., T.V., S.F., au încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală conducându-i pe poliţişti pe piste false, încercând în acelaşi timp să-i construiască inculpatului B.C. un fals alibi.

În drept fapta inculpatului B.C.D., de a aplica lovituri peste capul, sternul şi cutia toracică a victimei D.P., apoi de a incendia locuinţa improvizată în care a lăsat victima în stare de inconştienţă, victima arzând de vie, constituie infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective infracţiunea este săvârşită cu intenţie directă, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale şi dorind producerea acestui rezultat. La stabilirea formei de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta s-a ţinut seama de obiectul contondent cu care s-au aplicat lovituri victimei, respectiv un par din lemn de lungime 163 cm şi diametru 5 cm, instrument apt să determine leziuni incompatibile cu viaţa, în situaţia aplicării unor lovituri în zone vitale ale corpului, respectiv cap şi cutie toracică.

Fapta inculpatului S.V. de a acorda ajutor inculpatului B.C. la transportul şi aşezarea corpului victimei pe pat, anterior incendierii locuinţei victimei, constituie infracţiunea de complicitate la omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Fapta inculpaţilor B.M.A., L.l.V., Ţ.V. şi S.F.C. de a încerca să inducă în eroare organele judiciare cu privire la persoana autorului omorului a cărui victimă a fost D.P., de a nu denunţa organelor judiciare cele cunoscute referitor la autorul omorului şi de a declara mincinos în faţa organelor judiciare că autorul omorului este numitul M.J., constituie infracţiunile de favorizarea infractorului, nedenuntarea unor infracţiuni şi mărturie mincinoasă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 264, art. 262, art. 260 C. pen.

Inculpatul B.C.D. a recunoscut săvârşirea faptei ce se reţine în sarcina sa, arătând în declaraţia dată în faţa procurorului cu lux de amănunte modul în care a comis fapta. A negat faptul că, după ce a aplicat lovituri victimei şi I-a aşezat pe pat cu ajutorul inculpatului S.V., ar fi întreţinut raport sexual anal cu victima aflată în stare de inconştienţă.

Inculpatul B.C. este în vârstă de 30 de ani, are discernământ, este necăsătorit, are trei copii minori rezultaţi dintr-o relaţie de concubinaj cu inculpata B.M.A., nu are ocupaţie şi nici loc de muncă, are antecedenţă penală fată de care a intervenit reabilitarea.

Inculpatul S.V. nu se consideră vinovat de comiterea unei fapte de natură penală, arătând în declaraţia sa că a asistat numai la momentele în care inculpatul B.C. a lovit victima, l-a ajutat pe acesta să transporte victima în interiorul locuinţei, aspecte care după părerea sa nu pot atrage răspunderea penală.

S.V. este în vârstă de 48 de ani, este divorţat, nu are antecedente penale, suferă de retardare mintală uşoară cu tulburări comportamentale, afecţiune ce nu i-a afectat discernământul şi este pensionar pe caz de boală.

Inculpatul L.l.V. este în vârstă de 28 de ani, necăsătorit, fără loc de munca, are studii primare, este recidivist. A uzat pe parcursul urmăririi penale de dreptul la tăcere.

Inculpatul Ţ.V. este în vârstă de 29 de ani, este necăsătorit, nu are ocupaţie şi nici loc de muncă, are studii gimnaziale, este recidivist. A uzat pe parcursul urmăririi penale de dreptul la tăcere.

Inculpata S.F.C. este în vârstă de 19 ani, este necăsătorită, nu are ocupaţie, nu are loc de muncă, are studii gimnaziale, este cunoscută cu antecedente penale în minorat. A uzat pe parcursul urmăririi penale de dreptul la tăcere.

Inculpata B.M.A. este în vârstă de 30 de ani, este necăsătorită, are 4 copii minori cu vârste între 2 ani şi jumătate şi 7 ani, toţi aflaţi în plasament, nu are studii, nu are loc de muncă şi nici ocupaţie, nu are antecedente penale. A negat săvârşirea faptelor, uzând de dreptul la tăcere.

Faţă de inculpaţi s-a luat măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore astfel: Faţă de B.M.A., începând cu data de 1 decembrie 2010, ora 01:30, faţă de inculpatul S.V. începând cu data de 1 decembrie 2010 ora 21.30, faţă de inculpata S.F.C. începând cu data de 1 decembrie 2010, ora 06:45, faţă de inculpatul Ţ.V. începând cu data de 1 decembrie 2010 ora 06:45, faţă de inculpatul L.l.V. începând cu data de 1 decembrie 2010 ora 06.45, toţi fiind prezentaţi judecătorului din cadrul Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.

Prin încheierea penală numărul 51/CC din 01 decembrie 2010, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor anterior menţionaţi pe o perioadă de 29 de zile, măsură preventivă ce a fost prelungită cu câte 30 de zile pe perioadele 31 decembrie 2010, 28 ianuarie 2011, 29 ianuarie - 27 februarie, 28 februarie 2011-29 martie 2011 şi 30 martie 2011- 28 aprilie 2011 inclusiv.

Faţă de inculpatul B.C.D. s-a luat măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 2 decembrie 2010 ora 08:45.

Inculpatul a fost prezentat judecătorului din cadrul Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.

Prin încheierea penală numărul 52/CC din 2 decembrie 2010 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.C.D. pe o perioadă de 29 de zile cu începere din data de 2 decembrie 2010 până în data de 30 decembrie 2010 inclusiv. Măsura arestării preventive a fost prelungită astfel: din 31 decembrie 2010 până în 29 ianuarie 2011 inclusiv, din 30 ianuarie 2011 până în 28 februarie 2011 inclusiv, din 1 martie 2011 până în 30 martie 2011, inclusiv şi din 31 martie până în 29 aprilie inclusiv.

Cu privire la inculpaţi nu s-au luat măsuri asigurătorii.

Mijloacele materiale de probă, respectiv corpuri delicte şi urme biologice se află la Camera de corpuri delicte a IJP Satu Mare.

În faza de cercetare judecătorească a cauzei, starea de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei a fost confirmată, atât sub aspectul infracţiunii de omor deosebit de grav cât şi din punctul de vedere al infracţiunilor de favorizarea infractorului ş.a. care au fost reţinute în sarcina celorlalţi inculpaţi.

Astfel, audiat fiind inculpatul B. în şedinţa publică din 30 mai 2011, acesta arată că recunoaşte că a aplicat victimei două lovituri cu parul în zona capului şi a gâtului şi o lovitură în zona pieptului, însă inculpatul S. a fost cel care a aplicat lovituri victimei în zona picioarelor, căzând. După acest moment, S. a fost cel care i-a propus să ducă victima în locuinţă, lucru pe care l-au şi făcut, punând iniţial victima cu faţa în sus, după care l-au întors, au pus peste el o plapumă şi tot la propunerea lui S. i-au dat foc.

Cu ocazia transportării victimei în locuinţă, B. a arătat că a constatat că aceasta era rece, având astfel reprezentarea faptului că a decedat, de aceea nu a încercat să-l împiedice pe S. să-i dea foc.

După comiterea faptei s-au deplasat la locuinţa lui S., unde au dormit, iar în dimineaţa următoare a fost trezit de S. spunând că îl caută poliţia. Inculpatul mai relatează că a luat legătura telefonic cu inculpata B., însă a făcut acest lucru urmarea faptului că a fost contactat telefonic de aceasta, inculpata aducându-i de asemenea la cunoştinţă că este căutat de poliţie, însă nu i-a furnizat detalii cu privire la fapta comisă şi nici nu i-a cerut să-i construiască vreun alibi cu privire la seara comiterii faptei.

În aceeaşi şedinţă publică a fost audiat şi inculpatul S., care a infirmat aspectele relatate de inculpatul B. Astfel, acesta a declarat că a acordat ajutor inculpatului B. numai în cea ce priveşte transportul victimei şi aşezarea acestuia pe pat, ocazie cu care a constatat că aceasta este fostul său cumnat.

Inculpatul S. a mai arătat în cuprinsul declaraţiei date faptul că în ziua respectivă s-a întâlnit cu inculpatul B., căruia i s-a plâns că i-au fost sustrase două telefoane mobile, şi la recomandarea acestuia urmau să se deplaseze la un cetăţean pe nume I., iar în timpul deplasării, pe un drum pe care inculpatul nu-l cunoştea, au ajuns la o stână unde au văzut o persoană culcată în iarbă, asupra căruia inculpatul B. a exercitat acte de violenţă, aplicându-i mai multe lovituri cu parul în zona capului. După ce inculpatul l-a încetat actele de agresiune împotriva victimei, i-a cerut lui S. să-l ajute la transportul acesteia în baracă, moment în care S. a realizat cine este victima, astfel că nu a mai avut nici o putere în a judeca ce se întâmplă.

În continuarea declaraţiei sale, inculpatul S. a arătat că l-a văzut pe inculpatul B. întreţinând raporturi sexuale cu victima, după care a ieşit din baracă, a stropit lemnăria de la tocul uşii şi ulterior i-a dat foc, după care au plecat o bucată de drum împreună, despărţindu-se ulterior, S. afirmând că B. a plecat într-o direcţie necunoscută.

Întrebat fiind despre consumul de alcool din ziua respectivă, inculpatul a arătat că au găsit în baracă o sticlă de jumătate de litru de ţuică, din care el a băut câteva înghiţituri, l-a văzut şi pe B. făcând acest lucru, după care l-a văzut golind conţinutul sticlei pe tocul de la uşă, lemnul aprinzându-se instantaneu.

S. a mai arătat că ultima discuţie pe care a avut-o cu inculpatul B. a fost în dimineaţa comiterii faptei, când plecând de la stână, acesta l-a ameninţat că îl va omorî şi pe el şi-i va da foc dacă va denunţa autorităţilor ce a făcut.

Inculpata B. audiată fiind nu recunoaşte comiterea faptelor care i se reţin în sarcină, arătând că se afla la locuinţa lui L. împreună cu coinculpaţii din prezenta cauză, când la un moment dat s-au prezentat două persoane, pe una dintre ele o cunoştea, şi a văzut când cel pe care nu-l cunoştea, despre care a aflat că se numeşte M., l-a chemat pe L. afară din locuinţă pentru a discuta cu el, iar la revenirea în locuinţă, acesta din urmă le-a relatat că M. ar fi incendiat o persoană, după ce în prealabil a lovit-o.

Consultându-se între ei coinculpaţii s-au hotărât să anunţe organele de poliţie, lucru pe care l-au şi făcut, povestindu-le poliţiştilor care s-au prezentat la locuinţa lui L. aspectele pe care le-au aflat de la acel M.

Inculpata B. recunoaşte că după câteva zile a fost întrebată de poliţişti despre B.C., aceasta declarând că nu ştie unde se află întrucât nu mai are nici o legătură cu el, însă la insistenţele poliţiştilor a luat legătura telefonic cu inculpatul, comunicându-i că este căutat de poliţie, fără însă a afla de la acesta ce anume a săvârşit.

Inculpatul L.I., a cărui declaraţie se află la dosar, relatează aspecte similare cu cele învederate instanţei de inculpata B.M., insistând pe faptul că el a fost cel care a anunţat poliţia după plecarea din locuinţa sa a celor doi.

Inculpatul T. în declaraţia dată şi aflată la dosar, arată că el nu făcut altceva decât să declare organelor de ordine aspectele despre care a aflat de la L., urmare a vizitei celor doi, respectiv E. şi M.

Inculpata S. arată şi ea că nu a făcut altceva decât a relatat poliţiştilor aspectele care i-au fost făcute cunoscute de fratele ei, inculpatul L.

Pe latura penală a cauzei au fost audiaţi martorii din rechizitoriu, E.V. arătând în declaraţia dată faptul că s-a deplasat împreună cu numitul M. la locuinţa lui L., i-a văzut pe cei doi, respectiv pe M. discutând cu L., însă nu a auzit ce din cauza gălăgiei, după care au revenit la barul de unde plecaseră, la scurt timp în bar sosind organele de poliţie împreună cu inculpatul L., fiind cu toţii transportaţi la poliţie unde au dat declaraţii. Aici au aflat că M. s-ar fi lăudat că este autorul omorului din C.

Ceilalţi martori din rechizitoriu nu au relatat aspecte relevante pentru soluţionarea cauzei penale.

La dosar se află depusă constituirea de parte civilă a fiicei victimei, numita B.A., care formulează pretenţii civile faţă de inculpaţi pentru suma de 100.000 euro, din care 90.000 euro daune morale şi 10.000 euro daune materiale, sumă pe lângă care solicită să-i fie rambursate cheltuielile prilejuite de fapta penală, transport, tratamente medicale şi recuperare, plus cheltuielile de judecată.

În motivarea laturii civile, partea civilă arată că prin faptele inculpaţilor le-a fost cauzat un prejudiciu pentru repararea căruia sunt ţinuţi să răspundă. Tragerea la răspundere civilă delictuală a inculpaţilor întrunesc cerinţele legale întrucât fapta există., este cauzatoare de prejudiciu, existând legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Partea civilă a solicitat instanţei să aprecieze rezonabilitatea cuantumului prejudiciului moral solicitat, dat fiind şocul emoţional la care a fost supusă în legătură cu omorul deosebit de grav comis împotriva, tatălui său, suferinţele fizice şi psihice suportate, eforturile viitoare pentru reintegrarea în societate şi în muncă.

În dovedirea pretenţiilor civile formulate, partea civilă a depus la dosarul cauzei certificate de încadrare în grad cu handicap a copiilor ei, B.V.D. şi B.A., o adeverinţă medicală privind-o pe numita B.A., eliberată de medic psiholog, care confirmă faptul că aceasta este dependentă de altă persoană pentru autoîngrijire.

De asemenea, ulterior formulării constituirii de parte civilă, la dosarul cauzei s-a depus o precizare de acţiune civilă a cheltuielilor materiale, aflate la dosar, fiind indicate bunurile achiziţionate în vederea înmormântării, însumând 48.120 RON fără însă a fi însoţite de nici un act doveditor.

În dovedirea laturii civile a cauzei, au fost audiaţi ca şi martori numiţii B.V., C.P. şi A.G., fiind audiată şi partea civilă B.A.

Din declaraţia acesteia, aflată la dosar, instanţa reţine că de la naşterea celor doi copii ai părţii, victima a fost cea care i-a ajutat în permanenţă, iar după ce aceştia au crescut, tatăl ei obişnuia să mai lucreze la diferite persoane, banii câştigaţi din activităţile ziliere fiindu-i înmânaţi ei pentru a asigura medicaţia copiilor ei.

Partea civilă mai arată totodată că a suportat cheltuielile pentru înmormântarea tatălui ei, care s-au ridicat undeva la 30-35.000 RON, deţinând pentru unele dintre aceste cheltuieli documente justificative, însă pentru cea mai mare parte a acestora nu deţine acte, întrucât le-a aruncat.

Soţul părţii civile, numitul B.V., în declaraţia pe care a dat-o instanţei şi care se află la dosar, faptul că socrul său lucra ca şi ziler la numitul C. şi dormea în barca acestuia numai pentru că avea lucrări neterminate, însă nu constituia un obicei al victimei dormitul în alte locuri. Martorul recunoaşte că a avut unele discuţii cu socrul său pe marginea consumului de alcool, însă arată că nu corespunde realităţii că l-ar fi dat din acest motiv afară din locuinţă. De asemenea, martorul arată că socrul său se gospodărea singur din banii pe care îi câştiga, însă uneori îl mai ajutau şi ei cu bani şi cu mâncare, existând însă şi situaţii în care victima i-a ajutat cu bani pentru medicamentele copiilor.

Martorul a insistat apoi pe ajutorul primit de la victimă, în sensul că el stătea cu copii şi se ocupau de ei, asigurând chiar şi menajul casei atunci când soţia sa a fost plecată la operaţie cu fiica lor.

Martorul C.P., în declaraţia de la dosar arată că victima a lucrat ca şi ziler la el, şi că uneori mai rămânea peste noapte în baracă, însă arată că victima a avut o relaţie foarte bună cu familia fiicei sale, pe care o ajuta cu copiii ei, ambii suferind de handicap. Acelaşi martor mai arată că după aprecierea lui, cheltuielile pentru o înmormântare în zona oaşului se ridică la cea 100-150 milioane RON, însă nu cunoaşte la cât s-au ridicat cheltuielile cu înmormântarea victimei.

Martorul A.G. în declaraţia aflată la dosar a arătat că el a fost cel care a săpat mormântul victimei, achitându-i-se pentru aceasta activitate suma de 150 euro. Martorul mai arată că nu a participat la înmormântarea victimei, însă a văzut sicriul acestuia, apreciindu-l la suma de 2000 RON, iar din relatările vecinilor a aflat că pomana organizată a fost foarte bogată, fiind servite atât produse tradiţionale, cât şi produse de post, fiica victimei fiind cea care s-a ocupat de întreaga organizare.

Încă de la începutul cercetării judecătoreşti, în apărarea inculpatului S. s-a arătat că acesta este suferind de oligofrenie cu tulburări comportamentale şi structurare dizarmonică a personalităţii, sens în care s-a solicitat şi încuviinţat efectuarea de expertize medico legale psihiatrice, pentru a lămuri dacă inculpatul a avut discernământul păstrat legat de fapta care i se impută şi de calitatea lui de complice la această faptă, măsura în care consumul de alcool suprapus peste medicaţia administrată are vreo influenţă asupra discernământului.

Expertiza medicală psihiatrică efectuată la data de 6 octombrie 2011, de Serviciul de Medicină legală Satu Mare, concluzionează că inculpatul prezintă personalitate elementară dizarmonic structurată cu intelect liminar la graniţa cu întârziere mentală uşoară, toxicofilie etanolică, discernământul său fiind păstrat raportat la învinuirile care i se aduc. Consumul voluntar de alcool nu este de natură a afecta discernământul raportat la fapta comisă.

Ulterior, s-a solicitat o nouă expertiză medico legală la Institutul de Medicină legală Cluj Napoca, care la data de 29 noiembrie 2011 concluzionează în raportul aflat la dosar, că inculpatul prezintă diagnosticul de retard mintal uşor, dependenţă cronică etanolică, comisia opinând în sensul că în cadrul stării sale psihice inculpatul are discernământul diminuat raportat la faptele pentru care este cercetat, iar coeficientul crescut de sugestibilitate determinat de retardul mintal îi poate afecta discernământul raportat la faptele comise.

Ulterior depunerii acestui raport de expertiză medico legală psihiatrică, s-a solicitat şi încuviinţat o completare a acestuia, în sensul stabilirii dacă tratamentul medical administrat pe perioada internării la secţia de psihiatrie şi ulterior, au influenţat discernământul inculpatului, comunicându-se instanţei la data de 27 martie 2012, răspunsul negativ al Institutului de Medicină Legală Cluj Napoca, în sensul că tratamentul medical efectuat nu influenţează discernământul, inculpatului raportat la acuzaţiile care i se aduc.

Coroborând între ele probele administrate pe parcursul urmăririi penale cu cele administrate în faza de cercetare judecătorească a cauzei, instanţa reţine în fapt că urmare a faptului că inculpatul S. s-a plâns inculpatului B. de dispariţia a două telefoane mobile, acesta din urmă, bănuind că cel care locuieşte la stână într-o baracă este cel care le-a sustras, după ce în prealabil a consumat împreună cu S. băuturi alcoolice, a luat hotărârea de a se deplasa împreună cu acesta la locul respectiv, unde, după ce în prealabil B. s-a înarmat cu un par, l-au găsit pe victimă, numitul D.P., aflat într-o stare avansată de ebrietate, stând pe iarbă şi cântând. B. a adresat acestuia câteva întrebări însă nu a primit decât răspunsuri bolborosite, astfel încât B. a început să aplice victimei lovituri cu parul în zona capului şi a feţei, în zona corpului, leziuni care, potrivit raportului medico legal de autopsie întocmit au determinat traumatisme cranio-faciale acute cu fractura piramidei nazale şi a bazei craniului, aceste leziuni fiind una din cauza morţii victimei.

Ulterior actelor de violenţă exercitate asupra victimei, B. i-a cerut lui S. să-l ajute să transporte victima în baracă, au aşezat-o pe pat cu faţa în jos, au acoperit-o cu o pătură, căreia inculpatul B. i-a dat foc după ce în prealabil a stropito cu ţuică dintr-un flacon găsit în baracă.

Cei doi au părăsit apoi baraca, lăsând victima în stare de inconştienţă, arzând.

Asfixia mecanică prin aspirare de sânge pe căile respiratorii superioare a fost un alt factor care a condus la moartea victimei, consecutiv traumatismelor mai sus indicate, astfel cum concluzionează raportul medico legal de autopsie.

Fapta inculpatului B. de a aplica cu un par lovituri peste capul, sternul şi cutia toracică a victimei şi apoi de a incendia baraca în care lăsase victima în stare de inconştienţă, aceasta arzând de vie, întruneşte elementele constitutive ale infiracţiunii de omor deosebit de grav, astfel cum este ea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 174, 176 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Inculpatul a comis fapta cu intenţie directă, prevăzând că prin acţiunile sale va produce moartea victimei, având totodată reprezentarea faptului că în raport de numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, zona corpului afectată, singurul rezultat care se putea produce era doar moartea victimei.

Reţinând vinovăţia inculpatului în săvârşirea acestei infracţiuni, instanţa a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, al cărei cuantum este orientat la maximul special prevăzut de lege, apreciindu-se că în raport de modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, de urmăririle produse, doar acesta poate fi apreciat ca îndestulător.

Aplicând pedeapsa de 25 ani închisoare inculpatului, instanţa a făcut aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi pe o perioada de 5 ani, astfel cum este aceasta reglementată de art. 65 C. pen.

Ca şi modalitate de executare, doar privarea de libertate poate fi acordată, sens în care, întemeiat pe dispoziţiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Cum inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv de la 2 decembrie 2010 la zi, instanţa, în temeiul prevederilor art. 350 a menţinut această stare, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus-o din pedeapsa aplicată.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S., fapta acestuia de a acorda ajutor inculpatului B. la transportarea victimei de pe iarbă în baracă anterior incendierii acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infiracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav, astfel cum este ea prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 174, 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Inculpatul a acordat acest ajutor coinculpatului fiind pe deplin conştient de ceea ce face, discernământul lui fiind păstrat raportat la învinuirea adusă, chiar dacă pe tor parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti s-a încercat dovedirea contrariului, aspect care este confirmat de expertizele medico legale psihiatrice efectuate.

Reţinând vinovăţia inculpatului în comiterea faptei, instanţa a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare prin privare de libertate, apreciind ca fiind singura modalitate în care se poate asigura scopul pedepsei.

Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S. a fost redus aproape de limita minimului special prevăzut de lege pentru fapta comisă, 15 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) potrivit art. 65 C. pen., fiind considerată ca îndestulătoare, raportat la contribuţia avută în comiterea faptei.

Condamnarea la pedeapsa închisorii cu executare prin privare de libertate a determinat aplicarea în cauză a prevederilor art. 71 C. pen. în sensul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul prevederilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului preventiv de la 1 decembrie 2010 la 23 aprilie 2011.

După comiterea faptei şi dispariţia autorului, inculpata B.M. a luat legătura telefonic cu inculpatul B.C., căruia i-a spus să nu mai vină prin C., întrucât este căutat de poliţie, aspecte care rezultă din transcrierea înregistrării convorbirilor telefonice efectuate de cei doi, interceptate în temeiul Ordonanţei procurorului confirmată de instanţă.

Astfel, aceasta împreună cu coinculpaţii L., T. şi S. au încercat să inducă în eroare organele judiciare, prin indicarea ca autor al omorului a numitului M., cu toate că, aşa cum rezultă dintr-o altă discuţie interceptată, purtată între B.M. şi un bărbat, aceasta cunoştea că autorului omorului este B.C., fostul ei concubin.

Cei patru inculpaţi au sesizat în seara de 20 noiembrie 2010 organele de poliţie, cărora le-au relatat că M. este persoana care s-a lăudat că ar fi dat două capace unei persoane după care i-au dat foc, făcând acest lucru pentru a-l favoriza pe B.C. şi a zădărnici urmărirea penală.

Procedând în acest mod, inculpaţii au comis infracţiunile de favorizarea infractorului, nedenunţarea unor infracţiuni şi mărturie mincinoasă, astfel cum sunt reglementate de art. 264, 262 şi 260 C. pen.

Cu toate că nici unul dintre cei patru inculpaţi nu au recunoscut în faza de cercetare judecătorească comiterea faptei, în cursul urmăririi penale uzând de dreptul la tăcere, vinovăţia lor este pe deplin dovedită prin interceptările convorbirilor telefonice, astfel încât instanţa urmează să dispună condamnarea lor după cum urmează.

Inculpata B.M. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, prevăzută de art. 262 C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare, iar pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Cum faptele comise se află în concurs real, în baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Ca modalitate de executare a pedepsei, apreciindu-se că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate, stabilind potrivit dispoziţiilor art. 86² C. pen. 5 ani şi 6 luni termen de încercare, sens în care a făcut aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen. raportat la dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen.

În temeiul prevederilor art. 86³ C. pen. a instituit în sarcina inculpatei următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, potrivit programului de supraveghere stabilit; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 86 C. pen. a atras atenţie inculpatei asupra nerespectării cu rea credinţă a obligaţiilor impuse, caz în care pedeapsa aplicată va fi executată prin privare de libertate.

Cum inculpata s-a aflat o perioadă în stare de arest preventiv, în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată această perioadă, respectiv cea cuprinsă între data de 1 decembrie 2010 până la data de 6 iunie 2011.

Pe deplin dovedită în cauză este şi vinovăţia inculpatului L., astfel încât în baza art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 37 lit. b) C. pen. inculpatul fiind recidivist postcondamnatoriu, s-a dispus condamnarea lui pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, reglementată de art. 262 C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare, iar pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. faptele fiind concurente, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu executare prin privare de libertate.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Cum pe perioada soluţionării prezentei cauze inculpatul a mai suferit o altă condamnare pentru o faptă concurentă cu cea din prezenta cauză, instanţa a procedat la contopirea lor, astfel încât pentru realizarea acestei operaţiuni, a descontopi pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 57 din 11 martie 2011 a Judecătoriei Negreşti Oaş, definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente de 10 luni închisoare, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208, 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. şi 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 110 alin. (1) rap. la art. 110 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi (3) C. pen. a contopit pedepsele mai sus descontopite cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, şi cu pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 444 din 27 octombrie 2011 a Judecătoriei Sighetul Marmaţiei, definitivă prin decizia penală nr. 64/R din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, dispunând în final executarea pedepsei cea mai grea, aceea de 3 ani şi 8 luni închisoare prin privare de libertate.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată şi rezultantă în urma contopirii, perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 1 decembrie 2010 la 6 iunie 2011, de la 7 iunie 2011 la 25 noiembrie 2011 şi din 17 ianuarie 2012 la zi.

Mandatele de executare emise anterior au fost revocate şi s-a dispus emiterea unui mandat de executare al pedepsei, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

Situaţia este absolut similară şi în privinţa inculpatului T., atât din punctul de vedere al contribuţiilor avute în comiterea celor trei infracţiuni cât şi a stării lui recidivă post condamnatorie, astfel încât, în baza art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 37 lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea lui săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, reglementată de art. 262 C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare, iar pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, reglementata de 260 C. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Făcând aplicarea regulilor concursului de infracţiuni, reglementat de art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a disps ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Ca şi modalitate de executare s-a dispus privarea de libertate, sens în care în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) pe durata executării pedepsei.

Pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 120 din 24 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş₅ rămasă definitivă prin nerecurare, a fost descontopită în pedepsele componente de 4 ani închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare, 3 ani şi 10 luni închisoare, 3 ani, 3 ani şi 10 luni şi respectiv patru ani închisoare, toate aplicate prin sentinţa penală nr. 16 din 21 ianuarie 2011 a Judecătoriei Negreşti Oaş, şi respectiv 10 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 57 din 11 martie 2011a Judecătoriei Negreşti Oaş,

În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor mai sus descontopite cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, dispunând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, prin privare de libertate.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată în prezenta cauză şi rezultantă în urma contopirii, durata reţinerii, arestului preventiv şi a perioadei executate, începând cu 1 decembrie 2010 la zi.

Mandatele de executare emise anterior au fost revocate şi s-a dispus emiterea unui mandat de executare al pedepsei, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

Şi în privinţa inculpatei S. s-a pronunţat tot o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii pentru faptele comise, însă executarea acestei pedepse a fost suspendată sub supraveghere, după cum urmează:

Pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, reglementată de disp. art. 264 C.pen s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni, prevăzută de disp. art. 262 C. pen. va dispune condamnarea la pedeapsa de 9 luni închisoare, iar pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 260 C. pen. urmează a se dispune condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

Cuantumul mai mic al pedepselor aplicate acestei inculpate în comparaţie cu al celorlalţi trei inculpaţi, pentru aceleaşi fapte, s-a datorat aprecierii asupra nivelului de cultură şi educaţie al acesteia, de instruire şi de reprezentarea în concret pe care aceasta o avea asupra faptelor sale.

Cum faptele au fost comise în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, în temeiul prevederilor art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., instanţa de fond a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86¹ C. pen. raportat la disp. art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate, stabilind potrivit disp. art. 86² C. pen. 4 ani şi 6 luni termen de încercare.

În baza art. 86³ C. pen. s-a instituit în sarcina inculpatei următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, potrivit programului de supraveghere stabilit;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea,

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existentă.

În baza art. 86⁴ C. pen. s-a atras atenţie inculpatei asupra nerespectării cu rea credinţă a obligaţiilor impuse, caz în care pedeapsa aplicată va fi executată prin privare de libertate.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 1 decembrie 2010 până la data de 6 iunie 2011.

În privinţa laturii civile a cauzei, instanţa de fond a apreciat că pretenţiile formulate cu titlu de daune materiale sunt nedovedite, exclusiv depoziţiile martorilor audiaţi în legătură cu acest aspect, neputând constitui temei pentru acordarea lor, iar în privinţa sumei solicitate cu titlu de daune morale, aceasta a fost apreciată de instanţă mult exagerată, astfel încât s-a apreciat că suma de 25.000 euro în echivalent RON, este în măsură să asigure o reparaţie echitabilă pentru partea civilă, sens în care, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpaţii B.C.D. şi S.V., la plata acesteia către partea civilă.

Acordarea în parte a pretenţiilor civile formulate a determinat instanţa de fond să facă în cauză aplicarea prevederilor art. 193 alin. (2) C. proc. pen. în privinţa cheltuielilor judiciare ale părţii civile, care de asemenea au fost reduse de la suma de 23.630 RON la 5.000 RON.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătată au formulat apel partea civilă B.A., inculpaţii B.C.D., S.V., L.I.V. şi Ţ.V., soluţionarea apelurilor formulate de inculpaţii Ţ.V. şi L.I.V. fiind disjunsă prin încheierea din şedinţa publică din 22 noiembrie 2012, iar prin decizia penală nr. 137/A/2012 pronunţată în Dosarul nr. 3751/83/P/2011* s-a luat act de retragerea apelurilor declarate de aceşti doi inculpaţi.

Cu privire la apelurile formulate de partea civilă B.A. şi inculpaţii B.C.D. şi S.V., instanţa de apel a reţinut următoarele:

Partea civilă B.A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi obligarea inculpaţilor la plata tuturor despăgubirilor civile solicitate, arătând în motivare că între fapta inculpaţilor şi prejudiciu există legătură de cauzalitate, iar daunele morale se impun a fi majorate având în vedere şocul emoţional la care a fost supusă partea civilă ca urmare a decesului tatălui său.

Inculpatul B.C.D. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi, în principal, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive şi anume intenţia, iar în subsidiar achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. sau reducerea pedepsei aplicată avându-se în vedere circumstanţele personale ale inculpatului şi circumstanţele cauzei precum şi dispoziţiile art. 74, 76 C. pen.

În motivarea apelului s-a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit situaţia de fapt motiv pentru care nu a apreciat în mod corect forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul şi nu a reţinut în favoarea acestuia scuza provocării; cei doi inculpaţi s-au deplasat împreună la locuinţa victimei D.P. după ce au consumat în prealabil alcool, iar inculpatul B. i-a cerut socoteală victimei pentru că a sustras un telefon mobil de la inculpatul S.V. Victima, aflată la rândul ei în stare de ebrietate nu i-a răspuns inculpatului B. această atitudine a victimei provocându-l pe inculpat.

S-a arătat totodată că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că acesta a comis infracţiunea ce i se retine în cauză.

Inculpatul S.V. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În motivarea apelului s-a arătat că inculpatul B.C.D., fără vreo înţelegere prealabilă cu inculpatul S.V. i-a aplicat victimei o lovitură cu un par, iar după ce victima a căzut jos tot inculpatul B.D. a fost cel care i-a cerut inculpatului S.V. să îl ajute să o pună pe victimă în pat; inculpaţii au mai consumat alcool ţuica pe care au găsit-o în locuinţa victimei, după care inculpatul B.C.D., fără să-i spună inculpatului S.V. ce vrea să facă, a dat foc colibei în care se găsea victima, la dosarul cauzei neexistând probe că între cei doi inculpaţi ar fi existat vreo înţelegere prealabilă.

S-a menţionat că inculpatul S.V. este oligofren, a fost obligat la tratament medical, iar din suplimentul efectuat la expertiza medico legală rezultă că acesta are intelectul unui copil de aproximativ 14 ani; s-a susţinut totodată că hotărârea instanţei de fond nu conţine motivarea pentru care a fost condamnat inculpatul.

Examinând hotărârea apelată din oficiu şi prin prisma motivelor invocate, instanţa de apel a reţinut următoarele:

S-a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut starea de fapt dedusă judecăţii constând în aceea că în noaptea de 16 din 17 noiembrie 2010 inculpaţii B.C.D. împreună cu inculpatul S.V., după ce în prealabil au consumat o cantitate mare de alcool s-au deplasat la locuinţa improvizată din scânduri a victimei D.P. pentru ai cere socoteală acestuia despre sustragerea unui telefon mobil de la inculpatul S.V.

Din declaraţiile inculpatului B.C. a rezultat că aceste aspecte se petreceau la aproximativ orele 2 ale dimineţii, inculpatul arătând că el s-a deplasat înaintea lui S.V. şi dintr-o grămadă de lemne a luat un par după care şi-a continuat deplasarea către locuinţa victimei.

Victima D.P. se găsea în locuinţa sa, fiind în vădită stare de ebrietate, întins pe jos şi cântând; inculpatul B.C.D. i-a cerut socoteală victimei pentru telefonul mobil sustras de la inculpatul S.V. însă, victima datorită stării avansate de ebrietate nu i-a răspuns, mormăind ceva neinteligibil. Cu parul pe care îl avea în mână inculpatul B.C. i-a aplicat victimei o lovitură în zona capului, iar după ce victima a căzut a continuat să o lovească cu picioarele peste faţă, piept şi în zona gâtului, după care, l-a iniţiativa coinculpatului S.V., au lăsat victima întinsă pe jos şi au căutat prin locuinţă pentru a vedea ce ţine victima acolo, găsind în cele din urmă o jumătate de litru de palincă pe care cei doi au băut-o.

După aceea inculpaţii au lut victima şi au aşezat-o pe pat cu faţa în sus, victima fiind inconştientă; din această cauză şi datorită greutăţii corporale a victimei cei doi nu au mai avut posibilitatea de a-l deplasa astfel că inculpatul B.C. a întors victima cu faţa în jos şi l-a acoperit cu o pătură după care a dat foc păturii cu care îl acoperise, ambii inculpaţi părăsind după incendierea păturii coliba din scânduri a părţii vătămate.

Din raportul medico legal de autopsie efectuat în cauză a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirare de sânge în căile respiratorii superioare, consecutivă unui traumatism cranio facial acut cu fractura piramidei nazale şi a bazei craniului combinată cu carbonizarea corpului prin incendiere produsă în timpul agoniei, victima fiind în viaţă în momentul incendierii; s-a mai constatat fractura sternului şi fractura coastelor doi şi trei ale hemitoracelui stâng, leziunile traumatice putând fi produse prin lovituri active cu corpuri dure contondente (posibil parul corp delict şi picioare), poziţia victimă agresor fiind posibilă iniţial în ortostatism, după care loviturile au fost aplicate victimei căzute la pământ; alcoolemia victimei a fost de 1,00 gr %o.

Starea de fapt mai sus expusă a fost stabilită pe baza mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal şi anume: inculpatul B.C.D. a recunoscut săvârşirea faptei care se reţine în sarcina sa descriind cu lux de amănunte modul în care a comis fapta. De asemenea, la dosarul cauzei există transcrierea unei convorbiri telefonice purtată în data de 20 noiembrie 2010 între inculpatul B.C. şi concubina sa B.M.A. în care aceasta din urmă îl avertizează că este căutat de poliţia din C. sfătuindu-l să nu îşi facă apariţia în acea localitate, aspect care întregeşte ideea că coinculpata B.A. ştia şi ea că inculpatul B.C. este autorul omorului a cărui victimă a fost D.P.

Tot în acest sens pot fi privite şi acţiunile coinculpaţilor B.M.A., L.I.V., Ţ.V. şi S.F.C. care au încercat ulterior să îl ajute pe inculpatul B.C., inducând în eroare organele de urmărire penală şi conducându-i pe poliţişti pe piste false (prin declaraţiile de martori date în faţa organelor de cercetare penală l-au învinuit în mod mincinos pe numitul M.J. de săvârşirea acestui omor), încercând astfel să-i construiască inculpatului B.C., despre care ştiau că este autorul omorului, un alibi fals.

Raportat la starea de fapt mai sus expusă instanţa de apel a reţinut ca dovedită vinovăţia inculpatului B.C.D. pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav reţinută în sarcina sa neimpunându-se achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. aşa cum s-a cerut de apărătorul inculpatului.

Cu privire la cererea de achitare în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că atâta vreme cât declaraţia în care inculpatul B.C.D. a recunoscut şi a relatat cu lux de amănunte modul în careva comis fapta se coroborează şi cu celelalte probe administrate în cauză — raport medico legal de autopsie, declaraţie inculpat S.V. care a arătat că a fost de faţă când inculpatul B.C. a lovit victima şi l-a ajutat pe acesta să transporte victima pe pat unde inculpatul B.C. a acoperit-o pe aceasta cu o pătură pe care a incendiat-o - este evident că inculpatul B. este autorul omorului săvârşit asupra victimei D.P.

S-a considerat că nu se impune nici achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. reţinându-se în cauză că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu direcţie directă, intenţie care rezultă din natura obiectului contondent cu care s-a aplicat lovituri victimei, respectiv un par din lemn de lungime 163 centimetri şi diametru 5 centimetri, instrument apt să determine leziuni incompatibile cu viaţa, de locul unde au fost aplicate aceste lovituri, respectiv cap şi cutie toracică, precum şi de împrejurarea că după ce victima a căzut la pământ inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele peste piept, faţă şi în zona gâtului. De asemenea, intenţia inculpatului de a omorî victima a rezultat şi din împrejurarea că acesta a părăsit împreună cu inculpatul S.V. coliba de scânduri arzând deşi înăuntru se afla în viaţă, în stare de inconştienţă victima D.P. fără ca vreunul dintre cei doi inculpaţi să revină la locul faptei şi să salveze victima.

Având în vedere gravitatea deosebită a faptei, care este o infracţiune îndreptată împotriva celor mai importante valori sociale ocrotite de lege - viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei - modalitatea de săvârşire a faptei, atitudinea pe care a avut-o ulterior inculpatul B.C.D. (acesta după comiterea faptei a dispărut, ascunzându-se şi încercând să-şi construiască cu ajutorul coinculpaţilor B.M.A., L.I.V., Ţ.V. şi S.F.C. un alibi fals) instanţa de apel a apreciat că nu se impune a se reţine în sarcina acestuia vreuna din circumstanţele atenuante prevăzute de articolul 74 C. pen. şi a se proceda la reducerea pedepsei aplicate, cuantumul stabilit de prima instanţă fiind în măsură să realizeze scopul reeducativ prevăzut de articolul 52 C. pen.

Instanţa de apel a apreciat că este dovedită existenţa infracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav şi vinovăţia inculpatului S.V. pentru această infracţiune. Astfel, din declaraţiile inculpatului B.C.D. a rezultat că S.V. l-a ajutat pe acesta să transporte şi să aşeze corpul victimei pe pat, anterior incendierii locuinţei victimei, a asistat impasibil la incendierea de către inculpatul B.C.D. a pături cu care acoperise, victima, după care a plecat împreună cu coinculpatul B.C.D. lăsând victima în coliba care ardea deşi aceasta era în viaţă, fiind inconştientă.

S-a susţinut de către apărătorul inculpatului S.V. că la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că între cei doi inculpaţi ar fi existat vreo înţelegere prealabilă, însă acest aspect nu are relevanţă câtă vreme potrivit art. 26 C. pen. complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală; din textul legal mai sus arătat rezultă că nu este nevoie de existenţa vreunei înţelegeri prealabile între autor şi complice în vederea săvârşirii unei infracţiuni ci doar ca persoana care are calitatea de complice să înlesnească sau să ajute în orice mod, cu intenţie, pe autorul infracţiunii.

Referitor la aspectele privind sănătatea mentală a inculpatului S.V., instanţa a constatat că în cauză au fost efectuate mai multe rapoarte de expertiză psihiatrică faţă de inculpatul S.V., din care rezultă că acesta prezintă personalitate elementară dizarmonic structurată, cu intelect liminar la graniţa cu întârzierea mintală uşoară, toxicofilie etanolică, discernământul său fiind păstrat raportat la învinuirile care i se aduc, iar consumul voluntar de alcool nu-i afectează discernământul raportat la fapta comisă; ulterior s-a efectuat o nouă expertiză medico-legală la I.M.L. Cluj Napoca în care s-a concluzionat că inculpatul prezintă un retard mintal uşor, dependenţă cronică etanolică, comisia opinând că inculpatul are discernământul diminuat raportat la faptele pentru care este cercetat, iar coeficientul crescut de sugestibilitate determinat de retardul mintal îi poate afecta discernământul raportat la faptele comise.

Noua expertiză medico-legală a fost completată ulterior, I.M.L. Cluj Napoca arătând că tratamentul medical nu influenţează discernământul inculpatului raportat la acuzaţiile care i se aduc; la data de 18 martie 2013 s-a întocmit un nou supliment la raportul de nouă expertiză de către I.M.L. Cluj Napoca din concluziile căruia rezultă că inculpatul S.V. are o întârziere mintală uşoară, dependenţă cronică de alcool, vârsta mentală a acestuia fiind apreciată la aproximativ 14 ani, comisia considerând că în cadrul stării sale psihice are discernământul diminuat raportat la fapta reţinută în sarcina sa.

Faţă de aceste motive şi de participaţia relativ redusă a inculpatului S.V. la fapta comisă de inculpatul B.C.D., curtea consideră că se impune a se reţine în favoarea acestuia ca şi circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. starea mentală precară a acestuia, gradul crescut de sugestibilitate şi faptul că are discernământul diminuat raportat la fapta reţinută în sarcina sa şi a se reduce pedeapsa aplicată acestuia de către prima instanţă de la 15 ani închisoare până la 7 ani închisoare.

Cu privire la apelul formulat de partea civilă B.A., instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a constatat că despăgubirile civile solicitate de aceasta nu au fost dovedite în niciun fel, iar suma de 25.000 de euro (sau echivalentul în RON la data plăţii) este de natură să realizeze o compensare a acesteia pentru prejudiciul moral suferit de aceasta ca urmare a uciderii tatălui său.

Pentru aceste motive, instanţa de apel în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile penale formulate de inculpatul B.C.D. şi partea civilă B.A.

În baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., instanţa de apel a admis apelul penal declarat de inculpatul S.V. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 28 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desfiinţat-o în sensul că a reţinut în favoarea inculpatului S.V. dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. şi 76 C. pen., a redus pedeapsa aplicată inculpatului S.V. pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 176 lit. a) C. pen. de la 15 ani închisoare până la 7 ani închisoare şi a interzis pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii a delarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul S.V.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁶ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

În primul rând, vom observa faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., modificate prin această lege.

Facem precizarea că instanţa de recurs desfăşoară judecata în limitele investirii potrivit art. 385⁹ C. proc. pen. - din perspectiva cazurilor de casare invocate şi a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, aşa încât în speţă, nu este abilitată să reanalizeze situaţia de fapt, ci, pe baza situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond şi de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva procedurii desfăşurată la prima instanţă.

În ce priveşte recursul declarat de parchet, Înalta Curte apreciază că, critica exprimată cu privire la greşita reţinere a circumstanţelor atenuante se încadra în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. în forma anterioară modificării prin Legea nr. 2/2013, care dădea instanţei de recurs posibilitatea reexaminării modului de individualizare a pedepselor.

Având în vedere împrejurarea că motivul de casare invocat de parchet a fost exclus de legiuitor din dispoziţiile art. 385 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta poate fi avut în vedere de instanţă şi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., respectiv greşita aplicare a legii.

În cadrul dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a precizat că îşi întemeiază calea de atac pe cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.

S-a precizat că instanţa de apel a procedat în mod greşit în sensul că a dispus admiterea apelului inculpatului şi a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante, fără să indice nici în dispozitivul hotărârii şi nici în considerente despre ce circumstanţe atenuante este vorba, aplicând în mod greşit prevederile art. 76 C. pen.

Înalta Curte constată că recursul declarat de parchet,motivat în scris, a vizat doar netemeinicia hotărârii atacate.

Indicarea pentru prima dată a unor motive de nelegalitate cu ocazia dezbaterilor, făcându-se trimitere la art. 385 pct. 17 C. proc. pen., respectiv greşita aplicare a legii, motive care admise fiind ar fi de natură să conducă la înrăutăţirea situaţiei inculpatului, nu poate fi acceptată de instanţă, fiind practic vorba de o modificare a motivelor de recurs, fără respectarea termenului prevăzut de art 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Dealtfel cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., nu se poate lua în considerare din oficiu.

Inculpatul S.V. a formulat şi depus în data de 04 decembrie 2013, motivele de recurs, prin intermediul apărătorului ales av. P.M., motive circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385⁹pct. 12 şi 17² C. proc. pen.

În această cauză Înalta Curte constată că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., respectiv cu cinci zile înainte de data primului termen de judecată a recursului, circumstanţe în care va lua în considerare numai cauzele care potrivit art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare şi din oficiu.

Nici unul din cazurile de casare invocate de inculpat nu se poate lua în considerare din oficiu.

Cu toate acestea, referitor la critica invocată de apărare, conform căreia inculpatul nu putea fi condamnat în condiţiile în care din expertizele medico-legale efectuate rezulta ca acesta are discernământul diminuat, iar vârsta mentală a acestuia a fost apreciată la aproximativ 14 ani, trebuie precizate următoarele:

Iresponsabilitatea este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei comise.

Pentru a ne afla în prezenţa acestui motiv de achitare este necesar ca inculpatul fie din cauza alienaţiei mintale fie din alte cauze să nu-ţi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale sau să nu poată fi stăpân pe ele. Pentru stabilirea discernământului nu este necesar să se stabilească vârsta mentală a persoanei învinuite de comiterea unei infracţiuni.

Referitor la aspectele privind sănătatea mentală a inculpatului S.V., Înalta Curte a constatat că în cauză au fost efectuate mai multe rapoarte de expertiză psihiatrică faţă de inculpatul S.V., din care rezultă că acesta prezintă personalitate elementară dizarmonic structurată, cu intelect liminar la graniţa cu întârzierea mintală uşoară, toxicofilie etanolică, discernământul său fiind păstrat raportat la învinuirile care i se aduc, iar consumul voluntar de alcool nu-i afectează discernământul raportat la fapta comisă.

În urma efectuării unei noi expertize medico-legale de către I.M.L. Cluj Napoca, s-a concluzionat că inculpatul prezintă un retard mintal uşor, dependenţă cronică etanolică, comisia opinând că inculpatul are discernământul diminuat raportat la faptele pentru care este cercetat, iar coeficientul crescut de sugestibilitate determinat de retardul mintal îi poate afecta discernământul raportat la faptele comise.

Noua expertiză medico-legală a fost completată ulterior, I.M.L. Cluj Napoca precizând că tratamentul medical nu influenţează discernământul inculpatului raportat la acuzaţiile care i se aduc.

În data de 18 martie 2013 s-a întocmit un nou supliment la raportul de nouă expertiză de către I.M.L. Cluj Napoca din concluziile căruia rezultă că inculpatul S.V. are o întârziere mintală uşoară, dependenţă cronică de alcool, vârsta mentală a acestuia fiind apreciată la aproximativ 14 ani, comisia considerând că în cadrul stării sale psihice are discernământul diminuat raportat la fapta reţinută în sarcina sa.

În consecinţă, constatând că nu sunt incidente nici alte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 66/A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3766/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3915/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3914/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3914/2013. Penal