ICCJ. Decizia nr. 3937/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3937/2013
Dosar nr. 5533/100/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 558 din 8 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. coroborat cu art. 66 C. proc. pen. achitarea inculpatei P.L.M. pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv faptele reţinute la pct. 1 şi 3 din rechizitoriu şi condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. la pedepse de câte 3 luni închisoare pentru fiecare infracţiune (respectiv, faptele descrise la pct. 2, 4, 5, 6, 7, 8 din rechizitoriu).
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni şi s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei aplicate inculpatei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 2800 RON.
A fost obligă inculpata să plătească în favoarea statului suma de 2000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost trimisă în judecată inculpata P.L.M. pentru săvârşirea a opt infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În esenţă, în rechizitoriu se menţionează că inculpata P.L.M., având calitatea de medic primar - şef secţie pneumologie I la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş, în perioada anilor 2007 - 2008, a pretins şi a primit sume de bani de la bolnavii internaţi în secţie, pentru a face acte privitoare la atribuţiile de serviciu (întocmirea documentaţiei şi propunerea pentru a fi pensionaţi pentru caz de invaliditate/de boală). S-a reţinut că inculpata P.L.M. a avut în perioada 2007 - 2008 calitatea de medic primar şef secţie pneumologie I la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş.
Inculpata este angajată cu contract de muncă, deţinând din perspectiva textului art. 147 C. pen., calitatea de funcţionar.
Potrivit fişei postului, precum şi dispoziţiilor legale în vigoare la data faptelor, Legea nr. 19/2000, inculpata P.L.M., în calitate de medic specialist, făcea propunere pentru încadrarea în grad de invaliditate a bolnavilor care erau internaţi în secţia în care activa.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, în vigoare la data faptelor "încadrarea sau reîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul expert al asigurărilor sociale. Propunerea pentru încadrarea în grad de invaliditate se face de către medicul specialist care asigură asistenţa medicală." De asemenea, în cuprinsul aceluiaşi act normativ, la capitolul Procedura de încadrare în grad de invaliditate se prevede că "în vederea pensionării de invaliditate, medicul primar şi, în lipsa acestuia, medicul specialist pentru afecţiunea principal-invalidantă, care asigură asistenţa medicală a bolnavului, atunci când apreciază că starea de sănătate a acestuia nu îi permite reluarea activităţii profesionale, în limitele maxime de concediu medical prevăzut de lege, cu toate tratamentele medicale recuperatorii aplicate, propune pensionarea de invaliditate, cerând în acest sens avizul cabinetului de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă. Propunerea la pensionare poate fi solicitată încă din primele zile de boală în cazul afecţiunilor fără potenţial recuperator".
Conform prevederilor actelor normative menţionate, medicul specialist face propunerea de pensionare, completând "documentarul de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, propunând pensionarea de invaliditate". Acest documentar este semnat de medicul de specialitate şi medicul şef de secţie, după care se depune la comisia de expertize şi recuperare a capacităţii de muncă, conform modelelor stabilite.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, inculpata a fost trimisă în judecată pentru mai multe fapte de luare de mită:
1) În ceea ce priveşte prima faptă reţinută în rechizitoriu, procurorul a reţinut că, în cursul anului 2007, martorul B.V.S.D. a avut diverse probleme de sănătate, fiind internat la spitalul din Cavnic şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare. Prezentând şi afecţiuni pulmonare, a fost trimis pentru investigaţii şi tratament la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare. Potrivit documentaţiei ridicate de la unitatea sanitară, martorul B.V.S.D. a fost internat la Secţia de Pneumoftiziologie I de la Spitalul TBC din Baia Mare, în secţia unde inculpata P.L.M. deţinea şi calitatea de medic şef de secţie. Astfel, martorul a fost internat de mai multe ori, respectiv în perioadele 01 ianuarie 2007 - 07 februarie 2007 şi 16 iunie 2007 - 28 iunie 2007.
În actul de inculpare, procurorul a reţinut că inculpata i-ar fi precizat martorului că afecţiunile de care acesta suferă i-ar permite pensionarea pentru caz de boală. Rechizitoriul reţine, de asemenea, că inculpata i-a spus martorului că poate să-i întocmească dosarul cu propunerea de pensionare pentru caz de invaliditate, pentru a fi depus la comisia de expertiză a capacităţii de muncă, condiţionându-l de plata sumei de 1.000 RON, iar martorul ar fi remis această sumă inculpatei.
Ulterior, martorul a fost trimis pentru a face şi alte investigaţii şi a fi consultat şi de alţi medici specialişti din unităţile sanitare din Baia Mare, pentru a obţine şi acte care să ateste afecţiunile de care suferea. în acest context, martorul, conştientizând că va fi nevoit să facă şi alte cheltuieli, să dea şi alte sume de bani, de care nu mai dispunea, a renunţat să-şi facă investigaţiile recomandate de inculpată, nemaidorind să i se întocmească documentaţia pentru pensionare. Procurorul reţine, de asemenea, că martorul B.V.S.D. a comunicat inculpatei acest lucru, fiind externat din unitatea sanitară, dar inculpata i-ar fi precizat că nu poate să-i restituie decât o parte din banii pe care i-a primit, respectiv 500 RON, sumă pe care martorul nu a primit-o, dar nici n-a mai abordat-o în continuare pe inculpată.
Rechizitoriul reţine că fapta şi vinovăţia inculpatei P.L.M. sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: documentaţia medicală, respectiv foile de observaţie clinice, în xerocopii, declaraţia martorului B.V.S.D., dată în faza de urmărire penală, ambele coroborate cu cele declarate de inculpată şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.
Tribunalul, analizând acuzaţia în ceea ce priveşte fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, prin prisma probelor administrate în cauză, a apreciat însă că aceasta nu se confirmă, întrucât prezumţia de nevinovăţie a inculpatei nu a fost înlăturată.
S-a apreciat că acuzarea nu a adus suficiente probe care să fundamenteze acuzaţia, respectiv să demonstreze vinovăţia inculpatei, aceasta beneficiind, de prezumţia de nevinovăţie şi nefiind obligată să-şi dovedească nevinovăţia.
Tribunalul a reţinut că, într-adevăr, potrivit foilor de observaţie clinice, precum şi a biletelor de internare rezultă că, în perioada 01 februarie 2007 - 07 februarie 2007, respectiv 16 iunie 2007 - 28 iunie 2007, numitul B.V.S.D. a fost internat în Secţia Pneumoftiziologie I de la Spitalul TBC din Baia Mare, unde inculpata avea calitatea de medic specialist şi medic şef de secţie.
Totodată, mai reţine că singura probă de vinovăţie care ar putea fi avută în vedere este declaraţia numitului B.V.S.D., dată în faza de urmărire penală, dar care, audiat în cursul judecăţii, nu a mai susţinut aceeaşi variantă. Dimpotrivă, deşi martorul arată că ar fi remis inculpatei suma de 1.000 RON pentru ca aceasta să-i pregătească dosarul de pensionare, acesta mai învederează faptul că la discuţie nu a mai participat nicio altă persoană, neexistând astfel nicio probă în sensul susţinerii acestei versiuni.
De asemenea, martorul B.V.S.D. arăta, cu ocazia audierii în faţa instanţei, că declaraţiile date în 2009 s-au produs după ce "cineva mi-a dat telefon, m-a întrebat dacă am făcut analize la TBC şi a început să mă tragă de limbă. Atunci am fost provocat la discuţii şi am fost înregistrat".
Martorul a arătat cu ocazia audierii, că "am primit mai multe telefoane de ameninţare, inclusiv noaptea, că dacă nu zic de ea mă bagă pe mine la puşcărie". A arătat în continuare "precizez că eu prima dată am fost sunat de către o persoană care se recomanda ca fiind de la poliţie, era cu număr ascuns, dar eu nu aveam de unde să ştiu dacă era de la poliţie sau nu. Ulterior, eu mi-am schimbat numerele de telefon, dar şi aşa m-au găsit".
Din cuprinsul declaraţiei martorului mai rezultă că, în perioada respectivă, martorul era într-o profundă stare de tulburare emoţională, datorată atât divorţului prin care trecuse, precum şi a faptului că în cursul anului 2009 îi decedase copilul. Aşa cum martorul însuşi declară, în perioada respectivă, acesta consuma, în mod constant, băuturi alcoolice.
Având în vedere că, potrivit art. 68 C. pen., legiuitorul a prevăzut că este oprit a se întrebuinţa ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni şi îndemnuri în scopul de a se obţine probe, tribunalul a înlăturat declaraţia martorului B.V.S.D., de altfel singura probă care susţinea acuzaţia adusă de parchet cu privire la prima faptă reţinută în rechizitoriu.
Totodată, Tribunalul nu şi-a însuşit argumentul acuzării nici în ceea ce priveşte incidenţa art. 255 alin. (3) C. pen., întrucât modalităţile prin care organul judiciar este încunoştinţat cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sunt prevăzute expres de lege şi sunt reglementate în mod expres în art. 222 - 223 C. proc. pen.
Or, declaraţiile făcute în mass-media "nu pot fi considerate ca fiind modalitatea de aducere la cunoştinţa autorităţilor fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat în condiţiile legii". De altfel, condiţiile în care au fost aduse la cunoştinţa publicului de către numitul B.V.S.D. elementele ce constau în acuzaţia adusă inculpatei au fost relatate de acesta cu ocazia audierii de către instanţă.
Sesizarea organului de urmărire penală s-a produs urmare a plângerii depuse la data de 17 februarie 2009 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş de către conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare, sesizarea fiind înregistrată iniţial în registrul de petiţii şi, de abia la data de 08 aprilie 2012 a fost întocmită propunerea ca sesizarea să fie înregistrată ca lucrare penală.
Tribunalul nu şi-a însuşit teza acuzării nici în ceea ce priveşte poziţia inculpatei, aceasta a negat faptele reţinute în sarcina sa, iar această atitudine procesuală, precum şi dreptul la tăcere nu pot fi considerate ca probe de vinovăţie. Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. coroborat cu art. 66 C. proc. pen. a achitat pe inculpată pentru prima faptă reţinută în sarcina sa în rechizitoriu.
2) În ceea ce priveşte fapta descrisă la pct. 3 din rechizitoriu, procurorul a reţinut că martora S.E.G. a prezentat diverse afecţiuni şi, auzind unele discuţii de la persoane din localitatea de domiciliu, sat Recea, judeţul Maramureş, din care rezulta că inculpata poate "să ajute" unele persoane să se pensioneze pe caz de boală, s-a prezentat la Spitalul de Pneumoftiziologie. A abordat-o pe inculpată, expunându-i faptul că este bolnavă şi că ar dori pensionarea pe caz de boală. Inculpata i-a promis că-i va întocmi documentaţia, condiţionând-o însă de plata sumei de 1.000 RON. Martora S.E.G. a fost internată în Spitalul de Pneumoftiziologie, în secţia unde îşi desfăşura activitatea, inculpata i-a întocmit documentaţia de pensionare, dar anterior martora i-a dat inculpatei suma solicitată, respectiv 1.000 RON. Martora S.E.G. a fost pensionată pentru caz de boală.
Procurorul a reţinut că fapta şi vinovăţia inculpatei sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei S.E.G., proces-verbal de confruntare între martoră şi inculpată, xerocopie de pe documentarul de expertiză medicală.
Tribunalul, prin prisma probelor ce au fost administrate, a apreciat că nici acest act material nu este dovedit.
În primul rând, s-a arătat că singura probă care ar susţine acuzaţia este declaraţia martorei S.E.G., dată în cursul urmăririi penale şi care, deşi a fost legal citată, nu s-a prezentat pentru a fi audiată în cursul judecăţii. Astfel, deşi din actele medicale depuse la dosar rezultă că martora S.E.G. a fost internată în două perioade la Spitalul TBC din Baia Mare şi inculpata i-a întocmit documentaţia de pensionare, tribunalul apreciază că simpla mărturie a numitei S.E.G., făcută în cursul urmăririi penale, în sensul că i-a remis inculpatei suma de 1.000 RON nu poate fi reţinută ca probă certă de vinovăţie a inculpatei, în condiţiile în care alte probe nu dovedesc acest lucru.
Inculpata a negat în mod constant, în cursul urmăririi penale, primirea sumei de bani.
De altfel, în cuprinsul declaraţiei olografe dată de martora S.E.G., martora face referire şi la remiterea altor sume de bani către alţi medici, care i-au acordat acesteia asistenţă medicală, cu privire la care însă organul de urmărire penală nu s-a sesizat.
Or, în acest context, tribunalul a apreciat că reţinerea declaraţiei martorei care a fost audiată doar de procuror, în cursul urmăririi penale, fără posibilitatea reaudierii acesteia în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea principiului nemijlocirii administrării probei în faţa judecătorului, nu poate fi acceptată ca unic temei al acuzaţiei ce i se aduce inculpatei.
Pentru aceste motive, tribunalul a apreciat că prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte pe inculpată nu a fost răsturnată de către parchet, organul de urmărire penală nu a furnizat probe certe de vinovăţie, ci a uzat de simple presupuneri şi deducţii, motiv pentru care instanţa a dispus achitarea inculpatei, apreciind că fapta nu există.
3) În ceea ce priveşte fapta reţinută la pct. 2 din rechizitoriu, tribunalul a reţinut în baza probelor administrate, următoarele:
Martorul L.I. a avut probleme de sănătate în perioada 2006 - 2007, fiind internat la Secţia de Pneumoftiziologie I de la Spitalul TBC din Baia Mare, în secţia inculpatei P.L.M., aceasta fiind de altfel şi medicul care i-a acordat asistenţă medicală în perioada 25 noiembrie 2006 - 30 noiembrie 2006 şi, respectiv, 17 martie 2007 - 27 martie 2007.
Martorul a întrebat-o pe inculpată dacă poate să îi facă propunere de pensionare, solicitându-i totodată să precizeze cât l-ar costa întocmirea dosarului. Inculpata a precizat că mai întâi va trebui să vadă analizele medicale şi doar după aceea se va putea pronunţa, însă i-a spus totodată martorului că "preţul" ar fi de 800 RON. Martorul a dat inculpatei suma de bani, pentru ca aceasta să întocmească propunerea de pensionare. În momentul remiterii sumei de bani de către martorul L.I. nu a mai fost nimeni de faţă, însă despre faptul că această sumă a fost predată doctoriţei P.L.M. ştia şi martora L.L.. Ulterior, întrucât dosarul de pensionare a martorului nu a fost aprobat, acesta a căutat-o pe inculpată şi i-a cerut banii înapoi, inculpata restituindu-i suma respectivă.
Tribunalul a reţinut, de asemenea că, aşa cum rezultă din declaraţia martorului L.I., inculpata nu l-a condiţionat pe acesta în ceea ce priveşte efectuarea analizelor şi întocmirea dosarului de pensionare de predarea acelei sume de bani. De asemenea, iniţiativa acestei discuţii, precum şi a remiterii sumei a aparţinut martorului L.I.
Fapta şi vinovăţia inculpatei sunt dovedite cu declaraţia martorului L.I., care se coroborează cu declaraţia martorei L.L., care confirmă faptul că soţul său, martorul L.I., a remis o sumă de bani inculpatei, iar discuţiile purtate în casă se refereau la suma de 8 sau 10 milioane lei, bani, care au fost ulterior restituiţi de către inculpată.
Aceste declaraţii de martori se coroborează cu actele medicale care atestă faptul că în perioadele menţionate anterior, martorul L.I. a fost spitalizat în secţia doctoriţei P.L.M., aceasta întocmindu-i şi dosar de pensionare.
S-a reţinut că în drept, fapta inculpatei P.L.M. care, având calitatea de funcţionar, a primit în mod direct suma de 800 RON, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu de la numitul L.I., constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., pentru care instanţa condamnat pe inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.
4) În ceea ce priveşte fapta reţinută la pct. 4 din rechizitoriu, în baza probelor legal administrate, tribunalul a reţinut că martora B.M., în cursul anului 2007 s-a deplasat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare, a căutat-o şi a abordat-o pe inculpată, spunându-i acesteia că ar dori pensionarea pentru caz de invaliditate, având probleme de sănătate.
Aşa cum rezultă din declaraţia dată de martoră în cursul judecăţii, martora a abordat-o în mod direct pe inculpată cu intenţia de a-şi rezolva dosarul de pensionare. În discuţiile purtate cu inculpata, aceasta i-a solicitat martorei suma de 10 milioane lei, "ca să o ajute să se pensioneze". Martora a fost internată în secţia unde inculpata desfăşura activitatea de medic, respectiv medic şef de secţie, în perioada 31 ianuarie 2007 - 06 februarie 2007 şi, respectiv, 26 mai 2007 - 14 iunie 2007. Martora B.M. a remis inculpatei suma de 1.000 RON, de faţă la predarea banilor nu a fost nicio altă persoană, însă aspecte cu privire la remiterea sumei de bani a cunoscut şi fratele martorei, respectiv B.G.. întrucât comisia de expertiză a respins propunerea de pensionare întocmită de către inculpata P.L.M. cu privire la martora B.M., aceasta a solicitat inculpatei să-i restituie suma dată, fapt ce s-a şi realizat, de altfel.
La reţinerea vinovăţiei inculpatei, tribunalul a avut în vedere declaraţia dată de martora B.M., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, declaraţia acestei martore fiind coroborată cu actele medicale care atestă faptul că martora a fost internată în perioada anterior menţionată, la Secţia de Pneumologie I de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare, la doctorul P.L.M.
În drept, fapta inculpatei P.L.M. care, având calitatea de funcţionar, a primit în mod direct suma de 800 RON, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, de la numita B.M., constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., pentru care instanţa a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.
5) Cu privire la fapta reţinută la pct. 5 din rechizitoriu, în baza probelor legal administrate, tribunalul a stabilit că:
În cursul anului 2007, pe fondul problemelor de sănătate avute, martora P.R. a luat legătura cu inculpata P.L.M., pe care o cunoştea dinainte, pentru că, în urmă cu mai mulţi ani, o tratase şi pe mama acesteia, solicitând inculpatei să îi efectueze investigaţii medicale şi, totodată, să-i întocmească dosar de pensionare. Astfel, martora a fost internată în secţia a cărei şef era inculpata, în perioadele 16 octombrie 2006 - 24 octombrie 2006, respectiv 10 mai 2007 - 25 mai 2007 şi 19 iunie 2007 - 27 iunie 2007. După prima internare, martora i-a remis inculpatei P.L.M. suma de 1.000 RON, pentru a-i întocmi dosarul de pensionare, suma de bani fiind predată inculpatei din iniţiativa martorei, inculpata necondiţionând întocmirea dosarului de pensionare a martorei de predarea acestei sume de bani.
Banii au fost predaţi doctoriţei în cabinet, de faţă nemaifiind nicio altă persoană. întrucât dosarul de pensionare i-a fost respins de către comisia de expertizare, martora a solicitat inculpatei restituirea sumei de bani pe care i-o dăduse iar, deşi în prima fază inculpata a refuzat să-i restituie suma, ulterior banii i-au fost predaţi martorei, de faţă nefiind de asemenea nicio altă persoană.
Vinovăţia inculpatei, în ceea ce priveşte această faptă descrisă mai sus, este dovedită cu declaraţia martorei P.R., coroborată cu declaraţiile martorilor P.M., fratele martorei, precum şi cu declaraţia martorului B.V.S. Din declaraţiile martorilor P.M. şi B.V.S. rezultă că aceştia aveau cunoştinţă despre faptul că martora a fost internată la Spitalul TBC din Baia Mare, la doctoriţa P.L.M. şi "că i-a dat acesteia suma de 10 milioane lei vechi pentru rezolvarea pensionării". De asemenea, probele testimoniale se coroborează cu actele medicale care dovedesc faptul că martora a fost internată în secţia unde desfăşura activitatea, în calitate de medic, inculpata P.L.M.
S-a reţinut că în drept, fapta inculpatei P.L.M. care, având calitatea de funcţionar, a primit în mod direct suma de 1.000 RON, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, de la numita P.R., constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., pentru care instanţa a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.
6) În ceea ce priveşte fapta descrisă la pct. 6 din rechizitoriu, în baza probelor legal administrate, tribunalul a constatat că martorul G.I., în anul 2007 a fost internat pentru afecţiuni pulmonare la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare, în secţia unde inculpata desfăşura activitatea în calitate de medic, dar deţinea în acelaşi timp şi calitatea de medic şef secţie. Martorul G.I. a fost internat la Secţia Pneumologie I din cadrul Spitalului TBC Baia Mare, în perioada 07.02 - 13 februarie 2007 şi, respectiv, în luna iunie 2007, când i s-a şi întocmit documentaţia cu propunerea de pensionare. Imediat după prima pensionare, martorul a întrebat-o pe doctoriţa P.L.M. dacă s-ar putea pensiona, iar aceasta i-a răspuns că s-ar putea pensiona, însă îl va costa suma de 1.000 RON. Martorul a predat suma de bani inculpatei, în cabinetul acesteia, de faţă nemaifiind nicio persoană.
Vinovăţia inculpatei pentru fapta descrisă anterior a fost reţinută de tribunal în baza probelor legal administrate, respectiv declaraţia martorului G.I., declaraţia care se coroborează şi cu mărturia numitei G.M., precum şi cu actele medicale depuse la dosar şi care atestă faptul că martorul a fost internat la Spitalul TBC din Baia Mare, în perioadele menţionate anterior. Din declaraţia martorei G.M. rezultă că martora avea cunoştinţă de faptul că soţul său a predat inculpatei suma de 10 milioane lei, în cabinetul acesteia, arătând totodată că doctoriţa P.L.M. nu l-a constrâns pe acesta pentru remiterea sumei, iar banii nu au fost ulterior ceruţi înapoi de către martor, deşi dosarul de pensionare nu i-a fost admis prima dată de către comisia de expertizare.
S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatei P.L.M., care, având calitatea de funcţionar, a primit în mod direct suma de 1.000 RON, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, de la numitul G.I., constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., pentru care instanţa a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.
7) Cu privire la fapta reţinută la pct. 7 din rechizitoriu, în baza probaţiunii administrate, tribunalul a reţinut că, în cursul anului 2007 martorul B.V.S. a fost internat la Secţia de Pneumologie I de către inculpata P.L.M.. Aşa cum rezultă din actele medicale depuse, martorul a fost internat de mai multe ori, în perioada 2007 - 2008, în cadrul secţiei a cărei şef era inculpata, martorul abordând-o în aceste împrejurări pe inculpată, în legătură cu posibilitatea ca aceasta să-i întocmească dosar de pensionare. Inculpata i-a precizat martorului că ar putea să întocmească dosarul cu propunere de pensionare pe caz de invaliditate, dar că aceasta ar costa 1.000 RON. Martorul a predat inculpatei doar suma de 800 RON, în cabinetul acesteia, de faţă nefiind nicio altă persoană. Aşa cum rezultă din probele administrate, discuţia în ceea ce priveşte posibilitatea pensionării a fost iniţiată de către martor, iar suma predată de acesta inculpatei nu a fost restituită.
Vinovăţia inculpatei cu privire la fapta descrisă anterior este dovedită prin declaraţia martorului B.V.S., coroborată cu declaraţia martorei B.M. şi a actelor medicale, care confirmă faptul că martorul a fost internat şi i s-a întocmit propunerea în vederea pensionării de către inculpata P.L.M., în calitate de medic la Spitalul TBC din Baia Mare. Din declaraţia martorei B.M. a rezultat faptul că martora avea cunoştinţă despre discuţia purtată de soţul său, B.V.S. cu inculpata P.L.M. şi că martorul îi predase acesteia suma de 8 milioane lei, în vederea pensionării.
S-a reţinut că în drept, fapta inculpatei P.L.M. care, având calitatea de funcţionar, a primit în mod direct suma de 800 RON, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, de la numitul B.V.S., constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., pentru care instanţa a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.
8) În ceea ce priveşte fapta descrisă la pct. 8 din rechizitoriu, tribunalul a reţinut, în baza probelor administrate, că martorul M.T., în cursul anului 2008, a fost internat la Secţia de Pneumoftiziologie I, acolo unde inculpata desfăşura activitatea de medic şi deţinea calitatea de medic şef secţie. În acest context, martorul a întrebat-o pe inculpată dacă l-ar putea ajuta cu pensionarea pentru caz de invaliditate, iar aceasta i-a răspuns că îl costă 8 milioane lei. Banii au fost predaţi de către martor inculpatei, în cabinetul acesteia, de faţă nefiind nicio altă persoană. Inculpata a întocmit documentaţia pentru pensionarea de invaliditate, iar comisia de expertiză a hotărât pensionarea martorului M.T. la data de 26 mai 2008, în gradul III de invaliditate.
Vinovăţia inculpatei în ceea ce priveşte fapta descrisă anterior este dovedită cu declaraţia martorului M.T., coroborată cu declaraţia martorei M.M. şi cu actele medicale care dovedesc faptul că martorul a fost internat în Secţia de Pneumologie I din Spitalul TBC Baia Mare şi că inculpata i-a întocmit dosarul privind propunerea de pensionare pentru caz de invaliditate a martorului. Tribunalul are în vedere şi declaraţia martorei M.M., în care aceasta a învederat faptul că martorul a predat o sumă de bani în vederea întocmirii dosarului de pensionare, necunoscând însă în mod categoric că acea sumă de bani ar fi fost remisă inculpatei.
În drept, fapta inculpatei P.L.M. care, având calitatea de funcţionar, a primit în mod direct suma de 800 RON, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, de la numitul M.T., constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., pentru care instanţa a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Constatând că infracţiunile anterior descrise au fost săvârşite de către inculpată în concurs real, tribunalul, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, fiind întrunite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 81 C. pen., tribunalul a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni şi a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei aplicate inculpatei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepselor şi a modului de executare, tribunalul a avut în vedere împrejurările şi modalitatea concretă în care au fost săvârşite faptele de către inculpată, faptul că aceasta este o persoană cu studii superioare şi care nu are antecedente penale, acest ultim aspect fiind reţinut ca şi circumstanţă atenuantă.
În ceea ce priveşte împrejurările concrete de săvârşire a faptelor pentru care a fost reţinută vinovăţia inculpatei, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor care au remis sumele de bani inculpatei, martori audiaţi în mod direct de către instanţă (L.I., B.M., P.R., G.I., B.V.S., M.T.), aceştia au fost cei care au avut iniţiativa actului de corupere a medicului, propunând acesteia întocmirea dosarului de pensionare, având totodată disponibilitatea predării către aceasta a sumelor de bani reţinute.
La termenul de judecată din 04 septembrie 2012 instanţa a pus în discuţie reprezentantului Ministerului Public eventualitatea extinderii procesului penal cu privire la persoanele care au avut iniţiativa remiterii sumelor de bani, fără a fi fost constrânse să facă acest lucru, având în vedere elementele care au rezultat în urma cercetării judecătoreşti, însă procurorul a arătat la termenul de judecată din data de 30 septembrie 2012 că nu înţelege să solicite extinderea procesului penal împotriva altor persoane şi pentru alte fapte.
Din probatoriul administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, dar şi în cursul cercetării judecătoreşti (fiind audiaţi martori, foşti pacienţi ai inculpatei, C.Z., C.I., C.V., T.S., L.V.S.), a rezultat că pacienţii nu au fost constrânşi de către inculpată şi nu au predat acesteia nicio sumă de bani, nici în vederea administrării tratamentului şi nici în vederea întocmirii dosarului de pensionare. Acest aspect a fost reţinut de instanţă în circumstanţierea conduitei profesionale a inculpatei.
Tribunalul a respins probele indirecte, considerate de către procuror ca fiind probe de vinovăţie "generală" - actele întocmite de către comisia desemnată de către managerul unităţii în care a fost consemnată activitatea desfăşurată de inculpată, privind propunerile de pensionare efectuate de medicii de la Spitalul de Pneumoftiziologie pentru anii 2007 - 2008 şi care atesta preponderenţa propunerilor făcute de către inculpată, din totalul pensionărilor făcute de ceilalţi medicii din unitatea respectivă.
Instanţa nu a admis raţionamentul acuzării în sensul că numărul mare de pensionări făcute de inculpată ar constitui probe indirecte pentru activitatea de corupţie de care este acuzată aceasta şi nici într-un caz, în mod concret în ceea ce vizează faptele deduse judecăţii în prezentul dosar. Reţinerea unui asemenea argument ar fi deosebit de riscant în situaţia în care nu se sprijină pe probe certe, existând pericolul ca asupra unor medici să planeze suspiciuni de corupţie în funcţie de date statistice sau de numărul pacienţilor pe care-i investighează.
Dimpotrivă, tribunalul a apreciat că, dacă acest element ar fi reţinut în cauză, atunci ar putea fi interpretat ca fiind urmarea specializării şi reputaţiei pozitive a inculpatei sub aspect profesional, lucru dovedit de inculpată prin actele depuse la dosar, prin care a făcut dovada numeroaselor sale specializări, dar şi prin declaraţiile celorlalţi medici de la Spitalul de Pneumoftiziologie, care au arătat că nu exista un plafon maxim al propunerilor de pensionare, pe care un medic le putea formula (martora Z.P.I., O.C.D. şi O.L.).
De altfel, martorele menţionate anterior au arătat că discuţiile legate de numărul mare al dosarelor de pensionare înaintate de către inculpata P.L.M. a constituit un element de verificare al conducerii Spitalului TBC pe fondul conflictului de muncă izbucnit în cadrul spitalului în perioada 2009, între conducerea Spitalului TBC şi o parte dintre medici, inclusiv doctoriţa P.L.M.
Tribunalul a reţinut faptul că inculpata a fost caracterizată de noua conducere a unităţii, dar şi de colegii de muncă, medici specialişti şi primari, având o activitate meritorie pe plan profesional şi ştiinţific.
Toate aceste elemente au fost avute în vedere de către instanţă la individualizarea pedepselor şi a modului de executare a acestora, apreciind că scopul pedepsei rezultante poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 2800 RON, respectiv sumele remise acesteia de către martorii G.I., B.V.S., M.T., celelalte sume fiind restituite de către inculpată persoanelor de la care aceasta le-a primit.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi inculpata P.L.M.
Inculpata a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, arătând că vinovăţia nu este susţinută de nicio probă concludentă, întregul material probator al acuzării bazându-se pe declaraţii de martori, care nu sunt coroborate cu alte mijloace de probă, ci sunt susţinute doar de alte declaraţii indirecte. Aşa fiind, inculpata trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a solicitat desfiinţarea parţială a hotărârii atacate şi înlăturarea soluţiei de achitare a inculpatei pentru faptele prev. la pct. 1 şi 3 din rechizitoriu, întrucât sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi pentru cele două acte materiale înlăturate de instanţă, cu reţinerea dispoz. art. 41 alin. (2) C. pen.; înlăturarea circumstanţei atenuante prev. de disp.art. 74 lit. a) C. pen. şi, în consecinţă, a se aplica inculpatei o pedeapsă cu închisoarea, înscrisă între limitele speciale prevăzute de textul de lege şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 55/A din 25 martie 2013 Curtea de Apel Cluj în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva Sentinţei penale nr. 558 din 8 noiembrie 2012 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o în parte, cu privire la încadrarea juridică a faptelor, individualizarea judiciară a pedepsei aplicate şi cuantumul sumei confiscate.
A condamnat pe inculpata P.L.M. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din 8 infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
A menţinut suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dar pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., art. 254 alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpată suma de 4800 RON şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata P.L.M., împotriva aceleaşi sentinţe penale.
S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt corespunzătoare realităţii, constând în aceea că inculpata P.L.M., având calitatea de medic primar - şef secţie pneumologie I la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş, în perioada anilor 2007 - 2008, a pretins şi a primit sume de bani, cuprinse între 800 şi 1000 RON, de la bolnavii internaţi în secţie (martorii L.I., B.M., P.R., G.I., B.V.S., M.T.) pentru a face acte privitoare la atribuţiile de serviciu (întocmirea documentaţiei şi propunerea pentru a fi pensionaţi pentru caz de invaliditate).
Inculpata a negat comiterea faptelor, în faţa instanţei de apel arătând că este vorba de o înscenare, de o răzbunare a conducerii spitalului, urmare a conflictelor de muncă, pe care le-a avut cu aceasta cu referire la recunoaşterea în instanţă a unor drepturi salariale.
S-a reţinut că apărările inculpatei nu pot fi primite, nefiind dovedite, ci dimpotrivă, au fost infirmate de întregul material probator administrat în cauză şi, mai mult, inculpata însăşi, întrebată fiind a arătat că, deşi în conflictul avut cu conducerea spitalului au fost implicaţi mai mulţi colegi, mai mulţi medici, a fost singura cu privire la care organele de urmărire penală s-au sesizat sub aspectul faptelor din prezenta, niciun alt medic nefiind cercetat penal, ceea ce exclude o acţiune concertată a conducerii, respectiv, o răzbunare sub forma denigrării celor care şi-au câştigat anumite drepturi în justiţie.
S-a constatat că neîntemeiat instanţa de fond a apreciat că două din actele materiale de luare de mită, reţinute în sarcina inculpatei, respectiv, cele în legătură cu martorii B.V.S.D. şi S.E.G. - nu au fost dovedite în cauză, cu următoarea motivare:
În cursul anului 2007 martorul B.V.S.D. a dat inculpatei suma de 1000 RON pentru întocmirea dosarului cu propunerea de pensionare pentru caz de invaliditate, din documentaţia medicală, respectiv foile de observaţie clinică (potrivit cărora în" perioada 01 februarie 2007 - 07 februarie 2007, respectiv 16 iunie 2007 - 28 iunie 2007, numitul B.V.S.D. a fost internat în Secţia Pneumoftiziologie I de la Spitalul TBC din Baia Mare, unde inculpata avea calitatea de medic specialist şi medic şef de secţie), dar şi declaraţiile martorului B.V.S.D., din cursul urmăririi penale şi din faza de judecată, constante sub aspectele esenţiale al remiterii sumei de bani şi scopului pentru care au fost daţi.
S-a reţinut că în faza de judecată martorul ar fi prezentat altă variantă a derulării faptelor, întrucât martorul a arătat şi în faţa instanţei că a dat inculpatei suma de 1000 RON "ca să-i pregătească dosarul de pensionare", însă nu au relevanţă în cauză sub aspectul existenţei şi acestui act infracţional, celelalte susţineri ale martorului: că nu a fost constrâns să dea banii, că nu a mai fost nimeni de fată la remiterea sumei de bani sau că, în 2009 a dat declaraţie în faţa organelor de urmărire penală după ce a fost sunat de o anumită persoană, care l-ar fi provocat la discuţii şi "l-a tras de limbă în legătură cu acest subiect". Esenţial este că martorul însuşi, arată că inculpata i-a spus că, "dacă vrea să îl ajute să-i facă dosarul trebuie să-i dea 1000 RON" fără a-i spune ce va face cu banii, dacă sunt pentru ea sau pentru altcineva.
De asemenea, s-a apreciat că nu se poate susţine, cum greşit a apreciat instanţa de fond, că în cauză sunt incidente dispoz. art. 68 C. proc. pen., în sensul că declaraţia martorului B.V.S. din cursul urmăririi penale ar fi fost obţinută prin ameninţări sau constrângere. Aceasta pentru că, pe de o parte, martorul a făcut afirmaţii cu caracter general în acest sens - că l-a sunat cineva, care s-a recomandat a fi de la poliţie (fără însă a putea indica vreun nume), că a primit mai multe telefoane de ameninţare (în sensul că dacă nu zice de inculpată, va fi băgat el la puşcărie), fără ca aceste susţineri să fie probate în vreun fel, iar pe de altă parte, audiat fiind în instanţă, martorul a relatat, fără a fi supus vreunei presiuni sau constrângeri, în mod neechivoc, că a dat inculpatei suma de 1000 RON "ca să-i pregătească dosarul de pensionare".
S-a constatat că nu există aşadar, niciun dubiu, cu privire la remiterea sumei de bani către inculpată şi scopul în care a fost dată suma de 1000 RON.
Discuţiile adiacente - în sensul că inculpata n-ar fi condiţionat prestaţia medicală de plata vreunei sume de bani sau că martorul nu a fost constrâns la plata sumei sau modalitatea în care a ajuns să declare despre acest lucru (în urma primirii unor telefoane de ameninţare, despre care nu s-a făcut însă, dovada că ar avea caracterul unor influenţe frauduloase, în sensul art. 68 C. proc. pen.) - nu au nicio relevanţă asupra existenţei faptei în materialitatea sa, aşa cum, detaliat şi clar a fost relatată de martor.
De asemenea, faptul că declaraţia martorului nu este susţinută de alte probe testimoniale (nemaifiind prezentă nicio persoană la remiterea sumei de bani) nu o lipseşte de valoarea probatorie, pentru că, nici în cazul celorlalte fapte reţinute în sarcina inculpatei, la momentul remiterii sumei de bani, nu au fost de faţă şi alte persoane, decât "mituitorul", celelalte persoane care cunoşteau despre împrejurarea respectivă fiind, în fapt, persoane cărora li s-a relatat de către cel care a dat banii (de regulă soţ, soţie, frate etc.), nicidecum martori oculari.
S-a apreciat că nerelevantă sub aspectul existenţei faptei este şi împrejurarea că, instanţa nu a considerat că în cauză sunt incidente dispoz. art. 255 alin. (3) C. pen., datorită modalităţii de sesizare a organului de urmărire penală; indiferent de modalitatea în care s-a făcut sesizarea asupra acestui act infracţional - de conducerea spitalului sau de mituitor, indiferent că procurorul nu l-a trimis în judecată şi pe martor pentru dare de mită sau că nu a înţeles să extindă procesul penal faţă de acesta, conform art. 337 C. proc. pen. - esenţială este depoziţia martorului care, neechivoc şi constant, a declarat că a dat bani inculpatei "ca să-i întocmească dosarul de pensionare", deci, ca să-şi exercite atribuţiile de serviciu.
Cu privire la martora S.E.G., s-a constatat că rezultă din probele dosarului (declaraţiile martorei S.E.G. din cursul urmăririi penale, proces-verbal de confruntare între martoră şi inculpată, xerocopie de pe documentarul de expertiză medicală), că inculpata i-a promis acesteia că-i va întocmi documentaţia pentru pensionare pe caz de boală, condiţionând-o însă de plata sumei de 1.000 RON, sumă pe care martora i-a remis-o, iar ulterior, martora a fost pensionată pe caz de boală.
S-a constatat că în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că singura declaraţie a martorei din cursul urmăririi penale nu este suficientă pentru a susţine acuzaţia, în condiţiile în care martora nu a mai putut fi audiată nemijlocit, de către instanţă, deoarece întreaga poziţie procesuală a martorei din cursul urmăririi penale - cea relevată de declaraţiile martorei şi de confruntarea cu inculpata - a fost una constantă, neechivocă - şi nu există nici un motiv obiectiv ca valoarea probatorie a acesteia să fie anulată.
Împrejurările că aceeaşi poziţie nu a putut fi exprimată şi în faţa instanţei sau că, deşi martora face vorbire în declaraţia olografă de remiterea unor sume de bani şi către alţi medici, care i-au acordat acesteia asistenţă medicală, organul de urmărire penală nu s-a sesizat şi cu privire la aceştia - nu poate face judecătorul să înlăture depoziţia martorei de la urmărire penală, în contextul în care, se poate face aplicarea dispoz. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., respectiv, să se ţină seama de depoziţia acesteia de la urmărire penală, întrucât, demersurile de a fi adusă în faţa instanţei au rămas fără rezultat, fiind imposibilă audierea acesteia şi de către judecător (a se vedea în acest sens, procesele-verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere, din care rezultă că nu se cunoaşte noua adresă a martorei) şi, în condiţiile în care, nu s-a făcut dovada vreunei cauze, care să determine neveridicitatea susţinerilor martorei, faptul că cele relatate nu ar reflecta realitatea.
Instanţa de apel a apreciat că în cauză au fost dovedite şi actele de luare de mită de la martorii B.V.S.D. şi S.E.G., astfel că, a reţinut şi aceste acte ca alcătuind conţinutul activităţii infracţionale de care este acuzată inculpata.
Totodată, s-a apreciat că faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi, nu conţinutul constitutiv a 8 infracţiuni de luare de mită în concurs real, conform actului de sesizare, deoarece, toate actele materiale de luare de mită au fost comise în circumstanţe similare (de la persoane care doreau să se pensioneze şi care, prezentau anumite probleme de sănătate, ce, eventual, reclamau anumite perioade de spitalizare), în modalităţi asemănătoare (de cele mai multe ori, necondiţionând actul medical, de plata vreunei sume de bani, dar inducând pacienţilor ideea că, prin plata unei sume de bani, "pot fi ajutaţi" să se pensioneze medical), de fiecare dată când s-a ivit posibilitatea, aproximativ în aceleaşi intervale de timp, în decursul aceluiaşi an - se poate aprecia că inculpata a avut încă de la început reprezentarea de ansamblu a activităţii infracţionale şi că rezoluţia sa, conturată încă de la început, a persistat pe parcursul săvârşirii tuturor actelor materiale ale infracţiunii de luare de mită, nefiind întreruptă de nicio cauză de natură să determine luarea unei noi rezoluţii, inculpata săvârşind faptele de câte ori s-a ivit posibilitatea.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a sancţiunii, s-a constatat că prima instanţă nu a făcut o valorificare eficientă a acestor criterii, pedeapsa aplicată fiind una extrem de redusă, apreciindu-se că nu poate realiza scopul prev. de art. 52 C. pen.
Astfel, având în vedere limitele speciale ale pedepsei (închisoarea de la 3 la 12 ani), gradul de pericol social concret al faptelor - ridicat, dacă se are în vedere amploarea activităţii infracţionale, perioada de timp în care s-a desfăşurat, importanţa relaţiilor sociale lezate, consecinţele produse, nu neapărat sub aspect pecuniar ci, mai ales, sub aspectul modului în care relaţiile de serviciu şi raporturile cu cei, în slujba cărora se exercită atribuţiile de serviciu, trebuie să se desfăşoare, dar şi persoana inculpatei - fără antecedente penale, într-adevăr, dar cu o poziţie procesuală nesinceră, (în faţa instanţei de apel, pentru că la instanţa de fond, s-a prevalat de dreptul la tăcere), încercând să tergiverseze soluţionarea cauzei - s-a apreciat că este necesară o pedeapsă într-un cuantum sporit, care să asigure realizarea scopului pedepsei şi, conştientizarea într-o măsură sporită a gravităţii faptei şi a consecinţelor acesteia, pentru inculpată, dar şi pentru societate.
S-au reţinut circumstanţe atenuante, conform art. 74 lit. a) C. pen. -atitudinea anterioară a inculpatei, constând în lipsa antecedentelor penale, precum şi în activitatea profesională meritorie şi aprecierea de care se bucură pe plan profesional (dovedită cu înscrisurile depuse la dosar) - însă nu s-a redus într-atât cuantumul pedepsei, încât să existe riscul ca aceasta să nu-şi mai producă efectul, să nu mai fie realizat scopul pentru care legiuitorul a instituit-o.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata P.L.M. şi a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există.
În motivarea recursului, apărarea a susţinut că sesizarea organelor judiciare s-a făcut de către directorul spitalului la data de 17 februarie 2008, şi - în opinia sa -, nu putea fi admis apelul procurorului, în condiţiile în care nu a fost administrata nicio alta proba pentru a se trage concluzia ca inculpata se face vinovata şi pentru celelalte acte materiale, arătând că instanţa a făcut o analiza a declaraţiilor martorului B.V.S. şi a ajuns la concluzia ca susţinerile sale au fost făcute sub presiune, însă acestea nu sunt coroborate cu niciun alt mijloc de proba. Martora S.E.G: a dat declaraţii numai la urmărirea penală, nu a fost audiată în instanţă, iar instanţa nu a dat eficienta dispoziţiilor art. 327 C. proc. pen., fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind nerespectarea administrării probelor direct şi nemijlocit. A mai arătat apărarea că invoca nulitatea absoluta cu privire la soluţia de netrimitere în judecată faţă de martorii audiaţi, susţinând că soluţia este nelegala, sesizarea s-a făcut în baza unui articol din ziar, de unde rezulta că depoziţiile acestor martori nu pot constitui temei care sa conducă la concluzia vinovăţiei inculpatei. A mai invocat şi cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpata P.L.M. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, se reţine că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 25 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării numai în limita motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Referitor la cazul de casare invocat de recurenta inculpată P.L.M. prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit b raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. ("fapta nu există"), Înalta Curte are în vedere că solicitarea inculpatei se circumscrie, în realitate, cazului de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., care însă a fost în mod expres abrogat de Legea nr. 2/2013, astfel încât criticile recurentei inculpată nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se la motivele de casare expres prevăzute de lege, printre acestea nemairegăsindu-se "eroarea gravă de fapt", adică greşita reţinere a faptelor şi împrejurărilor comiterii acestora pe baza probelor administrate.
Pe cale de consecinţă, solicitarea achitării inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen. în calea de atac a recursului, în prezent exclusiv devolutivă "în drept", nu mai poate fi examinată întrucât ar presupune o nouă apreciere a probelor şi ar tinde la schimbarea situaţiei de fapt, ceea ce nu se mai poate realiza, având în vedere dispoziţiile ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac (după apel).
Referitor la criticile care se circumscriu soluţiei de achitare a inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată, pe de o parte, că prin pretinsa lipsă a elementului materiale al infracţiunii (adică a acţiunii/faptei incriminate de legiuitor), apărarea tinde - de asemenea - la repunerea în discuţie a situaţiei de fapt (ipoteză regăsită în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în prezent abrogat), iar pe de altă parte, se reţine că celelalte elemente constitutive ale infracţiunii (care rezultă din compararea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel cu dispoziţiile textului incriminator) sunt întrunite şi în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârşirea acestei infracţiuni în formă continuată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen. constituie infracţiunea de luare de mită "fapta funcţionarului care, direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase şi nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".
Din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel în baza probelor administrate, rezultă că faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inclusiv sub aspectul laturii subiective; de asemenea, este corect reţinută şi calitatea subiectului activ al infracţiunii, atribuţiile de serviciu şi legătura dintre aceste atribuţii şi pretinderea/primirea sumelor de bani.
Vinovăţia inculpatei este relevată de probatoriul administrat, respectiv declaraţiile martorilor L.I., B.M., P.R., G.I., B.V.S., M.T., B.V.S. şi S.E.G. Martora S.E.G. nu a mai putut fi audiată în faza de cercetare judecătorească, deşi instanţa de fond a efectuat demersuri, aşa cum rezultă din procesele-verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere, nefăcându-se dovada vreunei cauze care să determine înlăturarea declaraţiilor martorei; jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu interzice, de plano, utilizarea declaraţiei date de martor în cursul urmăririi penale, în măsura în care - cum este cazul în prezentul dosar - pe de o parte, au fost efectuate demersuri judiciare efective, repetate şi reale pentru localizarea şi aducerea martorei la instanţă în vederea audierii, iar pe de altă parte, declaraţia martorei nu este singura probă în acuzare, după cum nu este nici determinantă în dovedirea actului material incriminat (astfel, se reţine că martora S.E.G. a fost internată în Spitalul de Pneumoftiziologie, în secţia unde îşi desfăşura activitatea inculpata, aceasta i-a întocmit documentaţia de pensionare, ulterior martora a fost pensionată pentru caz de boală, declaraţiile martorei fiind susţinute şi de alte probe: proces-verbal de confruntare între martoră şi inculpată - rezultând că inculpata, potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a beneficiat de dreptul de a se confrunta cu martorul care o acuză - şi xerocopie de pe documentarul de expertiză medicală).
Faptul că pentru cele două acte materiale nu s-au mai administrat alte probe de instanţa de apel, iar declaraţia martorului B.V.S. se pretinde că nu este susţinută de alte probe (directe) testimoniale, este justificat prin aceea că, pe de o parte, nu au fost solicitate alte probe, iar pe de altă parte, la momentul remiterii sumelor de bani nu au fost de faţă şi alte persoane, respectiv martori oculari (probe directe), ipoteză faptică regăsită frecvent în cazul infracţiunilor de corupţie (lipsa martorilor oculari).
Cu privire la critica referitoare la dispoziţia de netrimitere în judecată a martorilor audiaţi, Înalta Curte are în vedere că Tribunalul Maramureş prin încheierea din 14 aprilie 2014 a respins ca neîntemeiată cererea de restituire a cauzei la procuror, cu motivarea că urmărirea penală a fost efectuată în cauză cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiva dispoziţie de netrimitere în judecată nefiind supusă controlului judiciar efectuat de instanţa de fond, de apel ori de recurs. De asemenea, aşa cum s-a arătat, instanţa de fond la termenul de judecată din 04 septembrie 2012 a pus în discuţia reprezentantului Ministerului Public eventualitatea extinderii procesului penal cu privire la persoanele care au avut iniţiativa remiterii sumelor de bani, fără a fi fost constrânse să facă acest lucru, însă procurorul a arătat la termenul de judecată din data de 30 septembrie 2012 că nu înţelege să solicite extinderea procesului penal împotriva altor persoane şi pentru alte fapte.
Referitor la critica privind modul de sesizare, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 221 C. proc. pen. care prevăd că organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu când află pe orice cale că s-a săvârşit o infracţiune.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu a fost motivat, acesta nefiind unul dintre cazurile care să se iau în considerare din oficiu (pct. 1, 3 - 6, 13, 15). în conformitate cu disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În consecinţă, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata P.L.M. împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.L.M. împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3939/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3911/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
