ICCJ. Decizia nr. 3773/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3773/2013
Dosar nr. 136/2/2013
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 238/F din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul L.C. privind Sentinţa penală nr. 257 din 4 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
"Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 4474/III-6/2012, condamnatul L.C. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 257 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Revizuentul a susţinut, în esenţă, că a semnat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren, în calitate de cumpărător, iar ulterior, la indicaţia tatălui concubinei sale, a semnat şi alte acte fără să cunoască însă conţinutul acestora.
Examinând cererea de revizuire, conform art. 399 C. proc. pen., reprezentantul parchetului a apreciat că nu este incident niciunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen.
Analizând actele dosarului, Curtea reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 257 din 4 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul L.C. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia pentru inculpat, de la 26 noiembrie 2001 la 5 martie 2002.
În baza art. 2 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 13 alin. (3) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 292 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 şi art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., constatând intervenită prescripţia răspunderii penale, conform art. 122 alin. (1) lit. d) raportat la art. 124 C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 11 mai 2000 de B.N.P. "A.N.".
În baza art. 346 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Economiei şi Finanţelor şi s-a dispus desfiinţarea Dispoziţiei din 13 aprilie 2000 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti referitoare la restituirea terenului situat în Bucureşti, P.A., sector 1, în suprafaţă de 2.213,32 mp.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul a declarat, în mod mincinos, pierderea unui act de identitate în scopul obţinerii unui alt act, în vederea folosirii alternative, în cursul unor operaţiuni juridice ulterioare şi a acceptat să participe la crearea unui titlu de proprietate mincinos, determinând un notar public să redacteze un contract de vânzare-cumpărare în care au fost atestate fapte şi împrejurări necorespunzătoare în urma utilizării de către inculpat a unor acte false, împuternicind-o, apoi, pe inculpata B.G. să vândă imobilul unei societăţi comerciale.
Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 653 din 22 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea apreciază că nu există date pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, pentru următoarele considerente:
Din analiza dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe care petentul îşi fundamentează cererea, rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că: trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Apărarea revizuentului în sensul că ar fi acţionat din culpă, a fost verificată de instanţele care au soluţionat cauza, astfel că, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a declarat recurs revizuentul, invocând, în motivele scrise formulate de apărătorul ales, prevederile pct. 172 ale art. 3859 din C. proc. pen., cu privire la greşita aplicare a legii şi oral, solicitându-se rejudecarea cauzei în care a fost condamnat, întrucât ar fi fost judecat în lipsă.
Examinând recursul în limitele dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acesta va fi respins ca nefondat, pentru cele ce succed:
În primul rând, se constată că, în raport de data pronunţării hotărârii atacate, sunt aplicabile dispoziţiile actuale ale C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În speţă, recursul a fost motivat în scris în termenul prevăzut de lege însă, pe de o parte, este de observat că, cu ocazia dezbaterilor, nu s-a invocat niciun caz de casare, iar pe de altă parte, este relevant că solicitarea de casare nu a vizat motivele care au fost invocate şi, respectiv, analizate ca temei de fapt al cererii de revizuire, cu privire la culpa cu care ar fi acţionat în săvârşirea faptelor penale pentru care a fost condamnat definitiv, ci s-a invocat faptul că ar fi fost judecat şi condamnat în lipsă.
Trebuie însă precizat că judecarea prezentului recurs se realizează şi din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa recurată, prin prisma efectului integral devolutiv prevăzut de art. 385 alin. (3) din C. proc. pen.
Astfel, Înalta Curte constată, pe de o parte, că în mod corect curtea de apel a reţinut că nu există cazul de revizuire de la art. 394 lit. a) C. proc. pen., faţă de motivele de revizuire invocate de condamnat, respectiv că nu a acţionat din culpă în săvârşirea faptelor penale pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe, ceea ce nu este cazul în speţă, înscrisurile invocate de revizuent neputând fi considerate împrejurări noi care să impună revizuirea sentinţei atacate, cu atât mai mult cu cât acestea au fost avute în vedere de instanţe în fazele anterioare ale procesului penal.
Pe de altă parte, Înalta Curte observă că susţinerile de judecare în lipsă reprezintă un motiv care nu se regăseşte între cele pe care s-a fundamentat cererea de revizuire formulată, astfel că acesta nu poate fi examinat în recurs, chiar în condiţiile devoluţiei acestuia, limitată după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, fiind străin cauzei.
În consecinţă, recursul promovat va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul L.C. împotriva Sentinţei penale nr. 238/F din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 225 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3911/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3765/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
