ICCJ. Decizia nr. 3938/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3938/2013
Dosar nr. 620/2/2013
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 57/F din 11 februarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a recunoscut Sentinţa penală nr. 25 Hv64/11w din 19 octombrie 2011 a Tribunalului din Wels definitivă, privindu-l pe condamnatul S.I.
S-a dispus transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei totale principale de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală sus-menţionată.
S-a dedus din această pedeapsă perioada executată de la 19 mai 2011 la zi.
S-a reţinut că prin Rezoluţia nr. 2246/11-5/2012 din 15 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizată această instanţă în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 25 Hv64/11w din 19 octombrie 2011 a Tribunalului din Wels definitivă, privindu-l pe condamnatul S.I. prin care s-a stabilit ca acesta să execute pedeapsa totală principală de 5 ani închisoare.
Prin sentinţa penală nr. 25 Hv64/11w din 19 octombrie 2011 a Tribunalului din Wels definitivă, inculpatul S.I. a fost condamnat la pedeapsa totală principală de 5 ani închisoare, pentru tentativă de constrângere gravă în forma de participare şi tentativă de tâlhărie gravă, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 12 varianta 3, art. 15 alin. (1), art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) cifra 1, respectiv art. 15 alin. (1), art. 142 alin. (1), art. 143 varianta 2 C. pen. austriac, încercând să sustragă printr-un atac armat bani din incinta unei bănci din Oberwang.
S-a constat că sunt îndeplinite condiţiile dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului S.I. având corespondent în legislaţia penală română, fiind vorba despre o hotărâre de condamnare definitivă pronunţată împotriva unui cetăţean român, la o pedeapsă cu închisoarea pentru fapte care sunt incriminate deopotrivă de legea statului de condamnare şi legea statului de executare.
S-a reţinut că ambele state sunt de acord asupra acestui transfer şi chiar dacă această măsură nu este consimţită şi de către persoana condamnată, aspect ce rezultă din înscrisurile existente la dosar, transferul se justifică în raport de exigenţele art. 3 din Protocolul la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, câtă vreme Direcţia de Poliţie Federală Wels, prin Decizia din 10 februarie 2012, a dispus faţă de numitul S.I. interdicţia de a se afla pe teritoriul Republicii Austria.
A fost avut în vedere şi aspectul că la data primirii cererii de transferare, condamnatul are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisurilor privind stadiul executării pedepsei.
A fost recunoscută Sentinţa penală nr. 25 Hv64/11w din 19 octombrie 2011 a Tribunalului din Wels definitivă, privindu-l pe condamnatul S.I., s-a dispus transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei totale principale de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală sus-menţionată şi s-a dedus din această pedeapsă perioada executată de la 19 mai 2011 la zi.
Împotriva Sentinţei penale nr. 57 F din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti persoana transferabilă S.I. a declarat recurs, în termen legal, fără să precizeze motivele de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3866 C. proc. pen. a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum şi prevederile Convenţiei asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 şi Protocolului adiţional la această convenţie ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001, respectiv:
a) condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotărârea este definitivă;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei.
d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei.
e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări.
Persoana condamnata S.I. este cetăţean român, hotărârea de condamnare este definitivă şi condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.
Prin Sentinţa penală nr 25 Hv6/11w din 19 octombrie 2011 a Tribunalului din Wels definitivă, inculpatul S.I. a fost condamnat la pedeapsa totală principală de 5 ani închisoare de tentativă de constrângere gravă în forma de participare şi tentativă de tâlhărie gravă, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 12 varianta 3, art. 15 alin. (1), art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) cifra 1, respectiv art. 15 alin. (1), art. 142 alin. (1), art. 143 varianta 2 C. pen. austriac, încercând să sustragă printr-un atac armat bani din incinta unei bănci din Oberwang.
Totodată, faţă de persoana solicitată prin Decizia din 10 februarie 2012 Direcţia de Poliţie Federală Wels a dispus faţă de numitul S.I. interdicţia de a se afla pe teritoriul Republicii Austria.
Conform dispoziţiilor art. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate nu este necesar consimţământul persoanei condamnate la transfer în situaţia în care s-a dispus o măsură în virtutea căreia persoanei, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.
Condamnatul persoană solicitată a fost arestată preventiv în perioada 19 mai 2011- 19 octombrie 2011, sfârşitul executării pedepsei fiind prevăzut la 19 mai 2016, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, cât şi dispoziţiile art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.
De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie în forma tentativei prev de art. 20, art. 211 alin. (1), (21) lit. a) C. pen.
Totodată, în cauză nu există niciuna dintre cauzele pentru refuzul opţional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 152, lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004.
Se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, hotărârea străină de condamnare este definitivă şi executorie, condamnatul este resortisant al statului român, la data primirii cererii de transferare mai are de executat peste 6 luni din durata pedepsei închisorii, iar faptele care au atras condamnarea sa de către autoritatea judiciară din statul solicitant constituie infracţiuni şi potrivit legii penale a statului român, persoanei transferabile fiindu-i aplicată interdicţia de a se afla pe teritoriul Republicii Austria pe o durată de 10 ani, fiind incidente dispoziţiile art. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia europeana asupra transferării persoanelor condamnate.
Înalta Curte, faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă S.I. împotriva Sentinţei penale nr. 57 F din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană transferabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă S.I. împotriva Sentinţei penale nr. 57 F din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 620 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 10 decembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3935/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3989/2013. Penal → |
|---|
