ICCJ. Decizia nr. 3946/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3946/2013
Dosar nr. 5058/3/2013
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă:
Revizuientul D.V. a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 731 din 30 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti.
În motivarea cererii, a arătat un martor principal din dosar audiat de instanţa de fond a declarat că ar fi consumat şi cumpărat marfă de la revizuient, sub presiunea anchetatorilor şi de această declaraţie s-a ţinut cont, în defavoarea sa şi un alt motiv, respectiv că alţi doi martori care au dat declaraţii în faţa procurorului nu au fost aduşi în instanţa de fond, apel şi recurs, invocând astfel dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Parchetul a efectuat acte de cercetare potrivit dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen. şi în concluziile formulate potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., a opinat că se impune respingerea cererii de revizuire, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 253 din 29 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 5058/3/2013, s-a dispus în baza art. 4o3 alin. (3) teza 2 C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuientul D.V. a sentinţei penale nr. 731 din 30 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată prin decizia penală nr. 6 din 10 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2155 din 26.5.2oll pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 731 din 30 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul D.V. la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, a fost revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2655 din 18 septembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi a fost contopit restul rămas neexecutat de 712 zile cu pedeapsa de 11 ani închisoare sus-menţionate.
S-au aplicat inculpatului pedepsele complementare şi cele accesorii, s-a dedus perioada reţinerii şi a arestării preventive, s-a confiscat cantitatea de droguri găsită asupra inculpatului şi s-a confiscat suma de 1.040 de lei dobândită prin valorificarea drogurilor.
Această sentinţă a fost modificată prin decizia penală nr. 6 din 10 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, fiind înlăturată doar dispoziţia privind confiscarea sumei de 1.040 lei, restul dispoziţiilor sentinţei fiind menţinute.
Sentinţa penală astfel modificată în apel a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2155 din 26 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind respins ca nefondat recursul inculpatului.
S-a reţinut, cu privire la motivele invocate de către revizuient, faptul că martorul C.L.A. şi-a schimbat în cursul cercetării judecătoreşti conţinutul declaraţiei date în faza de urmărire penală a fost un aspect cunoscut de instanţele de judecată, aspect care a fost avut în vedere la deliberare, soluţia instanţei fiind pronunţată în deplină cunoştinţă.
Totodată, ampla motivare a instanţei de apel cu privire la schimbarea poziţiei acestui martor, fiind indicate motivele care au condus instanţa la a tine seama de declaraţiile date iniţial de către acest martor şi nu de cele subsecvente.
De asemenea, s-a luat în considerare şi a fost analizată şi problema imposibilităţii obiective de audiere a celorlalţi doi martori propuşi prin rechizitoriu, în privinţa acestora instanţa făcând aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
S-a concluzionat că nu poate fi incident în cauză cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Cu privire la motivul invocat prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., s-a reţinut că una dintre condiţiile care se cere a fi îndeplinită priveşte modul în care poate fi dovedită mărturia mincinoasă.
Revizuientul a făcut o simplă afirmaţie referitoare la faptul că martorul C.L.A. a dat declaraţii mincinoase, însă este nevoie ca această împrejurare să fie dovedită, fie prin hotărâre judecătorească, fie prin ordonanţa procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei, însă revizuientul nu a făcut o asemenea dovadă, astfel, s-a constatat că acest motiv de revizuire invocat de către revizuient este neîntemeiat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul, criticând hotărârea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, solicitând admiterea cererii dat fiind că au fost analizate greşit declaraţiile martorilor audiaţi şi, totodată arătând că reanalizarea declaraţiilor ar putea schimba situaţia dosarului.
Prin decizia penală nr. 136/ A din 23 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat D.V. împotriva sentinţei penale nr. 253 din 29 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
S-a reţinut că împrejurările invocate de petent, în sensul că au fost analizate greşit declaraţiile martorilor audiaţi şi că reanalizarea declaraţiilor ar putea schimba situaţia dosarului, cât şi aprecierea simplă a petentului în sensul că una dintre mărturii este mincinoasă, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de legiuitor pentru a putea fi incident vreunul dintre cazurile de revizuire.
Împotriva acestei decizii, la data 29 mai 2013 revizuientul D.V., în termen legal, a declarat recurs. Au fost depuse concluzii scrise şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului si admiterea cererii de revizuire.
Examinând recursul declarat de revizuientul D.V., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
- când doua sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Potrivit prevederilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Fată de prevederile menţionate, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
Astfel, împrejurările invocate de revizuientul D.V. nu pot fi considerate împrejurări noi care să impună revizuirea sentinţei atacate, întrucât, pe de o parte, aspectele învederate au fost avute în vedere de instanţe în fazele anterioare ale procesului penal, iar pe de altă parte, acestea echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, solicitare care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, astfel încât critica formulată de revizuientul D.V. nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte constată că nu este incident nici cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., întrucât nu a fost dovedită infracţiunea de mărturie mincinoasă printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o ordonanţa a procurorului, fiind o simplă susţinere a revizuientului.
Înalta Curte constată că susţinerile revizuientului nu cad sub incidenţa cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul D.V., soluţie menţinută şi de instanţa de apel.
În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.V.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.V. împotriva deciziei penale nr. 136/ A din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3858/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3954/2013. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250... → |
|---|
