ICCJ. Decizia nr. 3954/2013. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3954/2013
Dosar nr. 1075/64/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 24 decembrie 2010, în Dosarul nr. 968/P/2010, a fost trimis în judecată inculpatul R.Ş. pentru săvârşirea a 4 (patru) infracţiuni de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În rechizitoriu s-au reţinut următoarele:
La 07 iunie 2010, numitul M.O. a depus la Poliţia municipiului Sfântu Gheorghe, plângerea penală vizând acostarea sa şi forţarea de către C.C.V. şi M.N.C., ambii din localitatea Feldioara, judeţul Braşov, de a intra într-un autovehicul, acesta fiind astfel obligat să ajungă la Postul de Poliţie Feldioara, de aici, spre orele 2000 fiind transportat, de această dată cu autospeciala poliţiei, la Inspectoratul de Poliţie Braşov.
Petentul a arătat că faptele relatate s-au petrecut la 03 iunie 2010, iar anterior ducerii lui la Braşov, autovehiculul a fost oprit pe un câmp, aici el fiind agresat de C.C.V., M.N.C. imobilizându-l, tot atunci luându-i-se telefonul mobil şi ştampila societăţii comerciale al cărei administrator era. Ulterior, bunurile menţionate au fost predate de C.C.V., la poliţie.
Autospeciala cu care M.O. a fost transportat la I.P.J. Braşov era condusă de V.M.C., şeful postului comunal de poliţie Feldioara, acesta declarând că M.O. nu prezenta urme recente de violenţă atunci când fusese adus la respectivul post.
În continuare, petentul a descris că la IPJ Braşov a fost aşteptat de un poliţist şi două femei, a fost introdus într-un birou situat la ultimul etaj al imobilului, poliţistul agresându-l cu pumnii şi picioarele în cap şi peste coapse. Ulterior, acelaşi poliţist l-a întrebat dacă poate să ajungă la domiciliul lui, s-a informat despre orarul trenurilor cu destinaţia Sfântu - Gheorghe şi i-a dat bani pentru a lua un taxi până la gara Braşov.
Identitatea poliţistului care l-a agresat, astfel descrie petentul, a aflat-o în timpul cercetărilor, iar după o planşă foto, l-a recunoscut ca fiind R.Ş., comisar şef.
În Sfântu - Gheorghe, M.O. a ajuns după orele 2400, a mers la locuinţa părinţilor lui şi pentru că acuza o stare de rău, a doua zi, într-o zi de sâmbătă s-a prezentat la Spitalul judeţean Covasna, sens în care a ataşat un bilet de trimitere la Serviciul Radiologie nr. 11161 din 04 iunie 2010, diagnosticul pus fiind ”TCC acut închis, hematom parietal drept, contuzie 1/3 distală coapsa stângă”.
Raportul de constatare modico - legală din 29 noiembrie 2010 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Covasna a reţinut că hematomul s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur, intensitatea loviturii fiind mică/ medie, iar la nivelul coapsei stânga echimoza s-a produs prin lovire cu sau de corp dur.
Cercetările întreprinse pentru examinarea plângerii penale, au condus şi la identificarea unei lucrări în care comisarul şef R.Ş. fusese cercetat prealabil în perioada noiembrie 2007 - martie 2008 pentru fapte similare, lucrare aflată la Serviciul Resurse Umane al I.P.J. Braşov, reclamaţia fiind adresată de B.O.A. din oraşul Codlea. Totodată, structura informativă a poliţiei sesizase o situaţie în care comisarul şef R.Ş. avusese comportament violent în timpul unei acţiuni de verificare pe linie economică la 09 noiembrie 2007 la două localuri publice din Codlea, judeţul Braşov, concluzia fiind că se confirmau cele reclamate şi se propunea sancţionarea disciplinară a comisarului şef.
La 01 aprilie 2008, R.Ş. a fost atenţionat de conducerea IPJ Braşov privind atitudinea nedeontologică, dar nu s-a considerat că s-ar impune sesizarea parchetului competent.
Procurorul s-a sesizat din oficiu relativ la faptele săvârşite la 09 noiembrie 2007, rezultând următoarele:
Vineri, 09 noiembrie 2007, pentru realizarea unei acţiuni aprobate de conducerea I.P.J. Braşov, o echipă operativă alcătuită din 7 (şapte) lucrători din Serviciul de Investigare Fraude (R.Ş., S.M.D., L.P., R.M., T.N., C.D. şi B.V.T.), o grupare de la Serviciul de Intervenţie Rapidă compusă din 7 (şapte) lucrători şi un inspector de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov s-au deplasat la Codlea în vederea exercitării unui control complex la barul SC A.C. SRL amplasat pe str. 9 Mai, la etajul unui imobil.
Spre orele 2100, echipa condusă de comisarul R.Ş. a ajuns la obiectiv, barul fiind administrat de P.N.A., s-a pătruns conform acţiuni trupelor de intervenţie, R.Ş. a fost cel care a strigat că poliţia va legitima pe cei prezenţi. La acel moment, în local se aflau clienţi puţini, cu preponderenţă tineri, aşezaţi la 2 - 3 mese şi atmosfera era calmă.
Îndreptându-se spre o masă la care se aflau un băiat şi o fată, R.Ş., imediat l-a lovit pe băiat cu pumnul în zona cefei, lovitura şi poziţia în care se afla aşezat cel lovit antrenându-i căderea la podea şi prăvălirea mesei cu tot ce era pe ea. Zgomotul produs de incident şi învălmăşeala au generat confuzie printre clienţi, R.Ş., în acele momente, încercând să lovească băiatul cu piciorul în torace. Parând lovitura, băiatul a ridicat braţul, astfel lovitura a fost la mâna astfel ridicată. Cei prezenţi au susţinut că R.Ş. era nervos, dar nu s-a decelat un eventual motiv.
Continuând incursiunea printre mese, într-o încăpere alăturată, aici aflându-se la o masă patru tineri, doi băieţi şi două fete, la vederea celui care intrase acolo, una din fete caracterizând acţiunea ca fiind ”ca în filme”, a comentat cu ceilalţi şi a început râdă. Iritat, R.Ş. i-a spus tinerei să se ridice în picioare şi i-a reproşat că se respectă autoritatea poliţiei, acestea fiind însoţite de lovirea puternică cu palma peste obraz. Imediat, fata a căzut peste masă şi i-a zburat podoaba ”piercing” din nas. Luând-o de acolo, R.Ş. i-a ordonat să ridice mâinile, a postat-o cu faţa la un perete pentru a o percheziţiona şi a lovit-o din nou, din spate, cu palma peste urechea dreaptă.
Companionii fetei au fost obligaţi să stea cu feţele la perete şi au fost percheziţionaţi.
Barmanul localului, fiul administratorului, numitul P.N.A. a fost obligat să se pună la podea, a fost percheziţionat şi i s-a ordinat să-şi cheme tatăl pentru a se controla actele societăţii.
Lucrătorii specializaţi au realizat controlul pe linia drepturilor intelectuale - muzica ambientală, casa de marcat, încasările de la aparatele de jocuri, autorizaţiile de funcţionare, evidenţele contabile, iar inspectorul ITM, documentele ce vizau angajaţii, programul de funcţionare, ei aflând despre agresarea clienţilor din discuţii.
B.D., lucrător al Serviciului de Intervenţie Rapidă şi-a amintit incidentul, a criticat atitudinea comisarului, a fost surprins de aceasta şi pentru că lui R.Ş. nu i se oferise nici un motiv să fie nervos, să se adreseze pe un ton ridicat, aspru, a constatat că în local erau discuţii aprinse, o situaţie de încordare, a auzit zgomotul produs de căderea mesei, despre lovituri aplicate de R.Ş. spunându-i un coleg şi l-a văzut lovind cu palma sau cu pumnul, din spate, o tânără, pe care o pusese cu faţa la perete. Confesându-i-se unui coleg că nu doreşte să mai ia parte la o astfel de acţiune, B.D. a ieşit din local.
M.M., lucrător S.I.R. a văzut bruscarea tânărului şi căderea lui la podea, la fel prăvălirea mesei, tot el confirmând comportamentul agresiv al lui R.Ş.
S.M.D., lucrător al Serviciul de Investigare Fraude a văzut tânărul căzut, a auzit zgomotul de genul lovituri înfundate, l-a auzit pe R.Ş. adresându-se tinerilor şi barmanului cu voce ridicată şi cu cuvinte de genul”de ce ne sfidaţi, mă?, ”vouă vă vine să râdeţi”, ”credeţi că puteţi face ce vreţi voi aici, în Codlea?”, ”de ce ne subminaţi autoritatea?”, ”credeţi că sunteţi aşa departe de Braşov şi puteţi face ce vreţi voi?”.
Alţi lucrători SIF au perceput tonul ridicat, iritat cu care R.Ş. s-a adresat celor prezenţi şi barmanului.
L.N.C., prieten al fetei lovite, a declarat că pe R.Ş. l-a deranjat faptul că la masă se râdea şi a descris lovirea tinerei şi modul în care a acţionat comisarul, la fel că a observat pe obrazul prietenei lui o roşeaţă urmare loviturii, iar înaintea acestui incident, imediat după intrarea în local, acelaşi poliţist care-i lovise prietena, l-a lovit cu pumnul şi a încercat să lovească şi cu piciorul pe B.P.N.A. care a căzut după prima lovitură şi masa la care era aşezat s-a prăvălit şi ea. În ce-l priveşte pe barman, P.N.A., acelaşi a susţinut că poliţistul l-a pus să stea culcat la podea, poliţistul agresiv i-a vorbit foarte urât, nerespectuos, la fel adresându-se clienţilor localului, această atitudine speriindu-i pe toţi cei prezenţi.
P.N.A. a declarat că a văzut când comisarul R.Ş. l-a lovit cu palma peste cap pe B.P.N.A., la fel pe D.M., acesteia dându-i cu palma peste faţă, în cap fără motiv.
B.P.N.A. şi D.M. au declarat că au fost surprinşi de acţiunea agresivă a lui R.Ş., nu avea nici un motiv să-i lovească, au constatat că era nervos şi surescitat, B.P.N.A. accentuând că poliţistul l-a lovit direct, fără să-i spună ceva, pumnul dat i-a atins urechea, iar când poliţistul a vrut să-l lovească cu piciorul în stomac s-a apărat cu mână pentru a nu fi lovit la coaste. Acelaşi, a susţinut că s-a întâlnit cu D.M., fata ce fusese lovită cu aceeaşi ocazie, de acelaşi poliţist îmbrăcat în civil şi având vestă inscripţionată, ambii hotărându-se să reclame atitudinea poliţistului, la fel cu B.O.A., pe care îl cunoştea din localitate, a văzut că acesta avea buza spartă, el spunându-i că fusese agresat de un poliţist la barul ”E.” din Codlea.
B.P.N.A. şi D.M. au dat declaraţii la poliţie.
În aceeaşi seară, spre orele 2200, echipa operativă, sub comanda comisarului R.Ş., s-a deplasat la barul ”E.” aparţinând SC Junimea SRL administrată de V.N., ginere al primarului oraşului Codlea.
La fel de surescitat nervos, R.Ş. a cerut clienţilor să se legitimeze, unii au fost percheziţionaţi şi li s-a cerut să părăsească incinta.
B.O.A., nemulţumit că acţiunea îl deranjează pentru că la acel moment consuma o băutură, verbal, a protestat şi a refuzat să părăsească localul, susţinând însă că se va supune după ce îşi termină consumaţia atât cea din pahar cât şi cea dintr-o sticlă amplasate la locul ocupat de el. Acest refuz a antrenat o dispută pe tot ridicat cu comisarul R.Ş., acestea determinându-l pe comisar să-l evacueze pe tânăr prin trasul de braţ şi forţarea ieşirii din bar.
Afară, pe o terasă slab luminată, într-o zonă de colţ a localului R.Ş. l-a lovit pe B.O.A. de mai multe ori cu pumnii în faţă şi cu piciorul în torace şi abdomen, s-au îmbrâncit, continuând să se certe vehement, atunci intervenind un lucrător din cadrul SIR care l-a oprit pe R.Ş. să se mai manifeste violent.
Tânărul lovit a reclamant că în urma loviturilor suportate i s-a rănit buza inferioară şi i s-a rupt un premolar de pe maxilarul superior drept, el susţinând şi că, posibil, R.Ş. s-a comportat violent cu el pentru că hainele şi frizura lui erau discordante, comisarul interesându-se de unde are bani, el răspunzând că este student, aceasta antrenând, odată în plus, violenţa de limbaj şi pentru că B.O.A. îi spunea că nu are dreptul să-l lovească.
Lucrătorii Serviciului de Intervenţie Rapida - D.S., M.M., P.G., D.S.C. şi H.C.A. au declarat că în prezenţa lor acolo, R.Ş. l-a luat pe tânăr din local, l-a dus pe acea terasă, în colţul din dreapta, l-a îmbrâncit, ei, de asemenea, au observat că băiatul îşi ţinea mâna la gură şi prezenta urme de sânge. Din relatările lui H.C.A. a reieşit că el personal a fost dezgustat de situaţia în care s-a aflat urmare comportamentului comisarului şi a auzit când cel lovit spunea că nu are dreptul să fie agresat. Cel care a intervenit în conflict a fost D.S.
Au mai declarat în sensul celor precizate M.M., B.D.
S.A.M., ospătăriţă, a declarat că R.Ş. a întrebat-o unde este toaleta pentru că trebuia să se spele, tot ei B.O.A., plângând, şi având faţa înroşită, i-a spus că a fost lovit de poliţistul care-l obligase să iasă afară din local.
Martorul ocular L.I.L., aflat într-un taxi ce trecea prin zonă, oprit în acel loc pentru că şoferul voia să vadă ce se întâmplă şi pentru că sesizase mulţimea adunată şi forţe de intervenţie rapidă desfăşurate, el coborând, a văzut că ”cineva este îmbrâncit şi lovit de un bărbat ce purta vestă inscripţionată”, cu această ocazie recunoscându-l pe B.O.A. care, a doua zi, atunci când el l-a întâlnit, i-a spus despre incidentul de la bar.
Inspectorul ITM - B.I. a declarat că l-a văzut pe tânărul lovit având buza spartă şi din discuţiile ulterioare, şi-a dat seama că cel care-l lovise era comisarul R.Ş.
B.O.A. a doua zi, sâmbătă 10 noiembrie 2007, s-a dus la Serviciul de Medicină Legală Braşov, dar nefiind zi de lucru, nu a găsit pe nimeni.
Duminică, 11 noiembrie 2007, în Braşov, s-a prezentat la Spitalul de Urgenţă, la serviciul de gardă, fiind îndrumat să fie consultat de un neurochirurg, în persoana medicului M.R., cabinetul acestuia fiind la un alt etaj. Urcând acolo, însoţit de mama lui, tânărul a aşteptat pe hol în faţa cabinetului, la un moment dat venind acolo R.Ş. împreună cu doi bărbaţi. R.Ş. l-a avertizat că este mai bine să renunţe, aceasta făcându-l ca întra - adevăr să plece, mamei spunându-i că se va duce la un spital din oraşul Codlea.
La 07 decembrie 2010, prin adresa nr. 31112, Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov a comunicat că pacientul B.O.A. nu apărea înregistrat la serviciul de urgenţe în perioada 09 - 11 noiembrie 2007.
Situaţia expusă a fost reclamată de B.O.A. la Poliţia Codlea şi la I.P.J. Braşov, acest din urmă for comunicându-i că R.Ş. a fost atenţionat cu privire la ”comportament nedeontologic”
La 08 februarie 2008, R.Ş., printr-un raport adresat conducerii I.P.J. Braşov, referitor reclamaţiei lui B.O.A., a menţionat că acela a fost scos din local pentru că a manifestat atitudine sfidătoare, alte incidente neexistând. La 01 aprilie 2008, în faţa Consiliului de conducere al I.P.J. Braşov, acelaşi a afirmat că el fiind intransigent, posibil, şi-a atras oprobiul subalternilor, al şefului SIF, al unor colegi de la Codlea, al structurilor informative, toţi aceştia urmărind discreditarea şi incriminarea lui (proces - verbal semnat de şeful cabinetului inspectorului şef).
La urmărirea penală, inculpatul R.Ş. a refuzat să declare.
Acuzarea s-a întemeiat pe probe de genul: declaraţii M.O., raport de constatare medico - legală, reclamaţie B.O.A., declaraţii părţi vătămate M.O., B.O.A., B.P.N.A. şi D.M., declaraţii martori V.M.C., P.C.P., B.D., M.M., D.S.M., H.N.M., L.I.L., P.G., H.C.A., S.I., R.M., C.C., Ţ.N., L.P.T., L.N., S.A.M., înscrisuri privind atribuţiile lui R.Ş., raport de evaluare psihologică R.Ş., schiţa barului ”E.”, planşă foto bar ”E.”, alte înscrisuri privindu-l pe R.Ş., emanate de la I.P.J. Braşov, Codul de etică şi deontologie a poliţistului, Legea nr. 218 din 23 februarie 2002, alte înscrisuri.
Privind aspectele reclamate de M.O. în legătură cu lipsirea sa de libertate şi agresarea de către C.V. ş.a., s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu - Gheorghe.
În drept, acuzarea a apreciat că inculpatul R.Ş., comisar şef de poliţie judiciară, care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a aplicat lovituri părţilor vătămate M.O., B.O.A., B.P.N.A. şi D.M., a săvârşit 4 (patru) infracţiuni de purtare abuzivă în concurs real, prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru dovedirea faptelor şi vinovăţiei inculpatului, acuzarea a propus următoarele mijloace de probă:
- declaraţiile părţilor vătămate/ părţi civile
- martorii V.M.C., B.D., M.M., D.S., S.A.M., L.C.N., P.N.A., L.I.L., S.M.D.
Prin sentinţa penală nr. 110/ F din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Braşov a hotărât achitarea inculpatului R.Ş., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d C. proc. pen., pentru săvârşirea a patru infracţiuni de purtare abuzivă prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen.
Pe latură civilă, s-au respins acţiunile civile formulate de părţile civile M.O., B.O.A., B.P.N.A. şi D.M.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus rămânerea, în sarcina statului, a cheltuielilor judiciare.
Pentru a dispune astfel, după efectuarea cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În 07 noiembrie 2007, pe baza unui plan de acţiune aprobat, urmare unor reclamaţii adresate de cetăţeni mai multor instituţii (filele 192 - 205 vol. I fond), s-a constituit o echipă operativă incluzându-l pe inculpat, controlul fiind efectuat la barul aparţinând SC A.C. SRL Codlea şi la barul ”E.” din acelaşi oraş. Echipa a pătruns în local în modul specific trupelor de intervenţie, inculpatul a strigat că este o acţiune a poliţiei şi clienţii vor fi legitimaţi, s-a îndreptat spre o masă, dar martorii audiaţi la cercetarea judecătorească au susţinut fie că nu au văzut ce s-a întâmplat fie că ei aveau alte atribuţii şi deci nu erau atenţi ce făceau poliţiştii (filele 44 -45 vol. I fond, 46 - 47, 69 - 71, 74 - 75 - 76 -77 acelaşi volum).
Instanţa a constatat, spune cert, că inculpatul a legitimat persoanele şi, evident, aceasta generează nemulţumire pentru că li se întrerupe distracţia, existând o altercaţie între inculpat şi B.P.N., dar numai pentru că inculpatul a cerut tuturor să se supună controlului; aşa declarând martorul D.S.M., alţi martori nevăzând decât că inculpatul a lovit o masă, dar nu ştiu dacă voluntar sau nu, sau că unii clienţi au fost mai recalcitranţi, dar nu au văzut să fie cineva lovit (filele 88 - 90, 91 - 93, 94 - 95, 96 - 97, 98 - 99 acelaşi volum).
L.P., referindu-se la o ”fată” a relatat că a auzit de la colegi că inculpatul ar fi lovit - o sau împins - o, dar nu ştie cine i-a spus acest lucru (filele 120 - 122 acelaşi volum), iar în ce-l priveşte pe B.P.N., acelaşi a spus că nu a văzut ca inculpatul să-l fi lovit, iar barmanul nu a fost culcat la pământ.
P.N.A. a relatat că poliţiştii şi mascaţii l-au pus jos, ştie că un domn în civil s-a luat de o fată, i-a dat o palmă, a văzut acest lucru, fata se numeşte M., iar B.P.N. se afla şi el în bar (filele 209 - 210 acelaşi volum).
Instanţa, referindu-se la declaraţiile de la cercetarea judecătorească, a motivat că nu se confirmă starea de fapt reţinută în actul de sesizare, declaraţiile fiind diferite decât cele date de aceiaşi la urmărirea penală.
În ceea ce priveşte agresarea lui B.O.A., instanţa de fond, susţinând că declaraţiile martorilor de la cercetarea judecătorească nu confirmă actele de violenţă, a exemplificat că martorul S.M. a relatat că partea vătămată a revenit în bar însoţită de un lucrător SIR, nu avea urme de lovituri, ci doar se plângea că a fost bătut, avea o pată la gură despre care el a presupus că era sânge, dar nu a văzut bine pentru că barul era luminat difuz.
Martorul C.D., referindu-se la acelaşi episod, a relatat că partea vătămată a fost invitată de inculpat să-şi termine vinul pe terasă, a refuzat, numai atunci inculpatul l-a scos afară, iar când au revenit a văzut că-şi ţinea mâna la gură, dar s-a aşezat la tejghea şi continua să bea.
În acelaşi sens a declarat şi B.T. (filele 94 - 95 vol. I).
Ţ.N., L.P., V.N., R.M., S.A.M., B.I. au relatat fie că inculpatul a avut un comportament normal, specific tipului de acţiune, fie că nu au văzut ca tânărul să aibă urme de lovituri, au auzit de la alţii că inculpatul l-ar fi împins ”din gard în gard” (filele 120 - 122 vol. I), partea vătămată era puţin obosit, avea faţa roşie, dar nu sânge pe faţă, nu era tumefiat, dar se scuza pentru atitudine, ori nu şi-au mai amintit, deşi şi-au menţinut declaraţiile de la urmărirea penală (ex. S.A.M.).
În opinia judecătorului fondului, un aspect esenţial în constituie faptul că, la cererea inculpatului, s-au solicitat rapoartele de misiune, acestea au fost declasificate potrivit H.G. nr. 585/2002, şi conţin că acţiunile au fost încheiate, s-au verificat cele două societăţi comerciale, înscriindu-se că în timpul misiunii nu s-a întâmplat nimic deosebit (filele 268 - 272, vol. I fond), aceasta contrazicând declaraţiile martorilor de la urmărirea penală şi chiar unele rapoarte întocmite de unii martori în care se înscrisese că inculpatul ar fi lovit părţile vătămate, declaraţiile de la urmărirea penală necoroborându-se nici cu cele ale părţilor vătămate, chiar acestea contrazicându-se, exemplificativ fiind reţinută declaraţia lui D.M. (comparativ cea de la urmărirea penală şi cea de la instanţa de fond - fila 7 a sentinţei).
Privindu-l pe B.P.N., judecătorul fondului motivează că acesta, deşi a relatat că a fost lovit de poliţist, îşi aminteşte că s-a răsturnat şi masa abia la 3 decembrie 2010, deşi acest aspect era prea important pentru a fi uitat.
La fel, în ce-l priveşte pe B.O.A., susţinerile lui că s-a prezentat la medic, judecătorul fondului le califică ca fiind incoerente pentru că ar fi trebuit să se prezinte la stomatolog, nu la spitalul judeţean care nu are serviciu stomatologic, iar răspunsurile unităţii spitaliceşti nu confirmă că este sincer.
Referindu-se la susţinerile acuzării, în sensul existenţei unei reclamaţii sau declaraţii ale lui B.O.A. date acestor organisme ale statului, judecătorul fondului dezvoltă neluarea în considerare a acestora fie pentru că sunt copii, nu originale, iar admiţând că inculpatul a folosit un ton ridicat sau că a fost agresiv verbal, dar numai în măsura în care acestea nu se încadrează în ceea ce este specific acţiunilor în forţă ale poliţiei, urmează ca el să fie sancţionat disciplinar (fila 8 sentinţă).
În continuare, pentru a reliefa că depoziţiile martorilor şi chiar ale părţilor vătămate sunt contradictorii, judecătorul fondului enumeră cazuri din jurisprudenţa CEDO, concluzionând că instanţa europeană, respectiv şi paragrafele 1 şi 3 lit. d) ale art. 6, impun dreptul inculpatului de a contesta o mărturie care-l încrimina şi de a interoga martorul în acuzare fie cu prilejul audierii fie la un moment ulterior şi, la fel, de a obţine şi audierea martorilor în apărare în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării, sens în care susţine că este obligat să ia în considerare hotărârea pronunţată în cauza Ali Ahmad c. România în care s-a statuat că ”mărturia dată în şedinţa de judecată, sub jurământ, trebuie să cântărească mai greu decât orice mărturie dată de acelaşi subiect, în cursul procesului penal, chiar şi atunci când cele două mărturii se contrazic” (fila 10), considerent în baza căruia instanţa spune că acordă întâietate declaraţiilor martorilor de la cercetarea judecătorească, faptele sunt petrecute în timp îndelungat, trebuie reconstituite, declaraţiile sunt probe indirecte, împrejurările dovedite astfel sunt fapte probatorii, nu principale, aspect care-l conduce la constatarea că în cauză există dubiu puternic în legătură cu cele trei infracţiuni de purtare abuzivă, soluţia fiind numai achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ce priveşte infracţiunea de purtare abuzivă săvârşită asupra părţii vătămate M.O., judecătorul fondului a reţinut că relativ agresiunilor produse la 03 iunie 2010, acesta, în faţa instanţei a relatat împrejurări diferite, de genul că s-ar fi aflat la Sfântu - Gheorghe în compania unui prieten, a fost apelat de alţii, aceştia au venit după el, singur a urcat în maşina lui M.L., C. a deschis portiera, i-a dat cu pumnul în gură, i-a spus să meargă la poliţie, doi prieteni ai lui C. l-au introdus într-o dubită, într-o zonă cu vile a fost dat jos, C. îl lovea, i s-au legat mâinile, C. i-a luat telefonul, ştampila firmei şi alte bunuri ce se aflau asupra lui, l-au deplasat la postul de poliţie Feldioara, aici nu a fost întrebat nimic, i s-a luat o declaraţie simplă, i s-a cerut numărul telefonului mobil pentru a-i fi restituit, dar nu i s-a dat înapoi decât actul de identitate, celelalte bunuri au rămas la C., dar acesta le-a predat când au ajuns la Poliţia Braşov.
Aici, toţi au urcat spre ultimul etaj al clădirii, au intrat într-un birou în care se aflau două femei şi un bărbat, acesta nu i s-a prezentat, dar l-a întrebat pe C. dacă ”acesta este escrocul?”, pe urmă i s-a adresat lui întrebându-l unde stă, el a răspuns că la adresa de pe actul de identitate dar şi că a pierdut apartamentul, R.Ş. i-a cerut să vorbească mai tare, el s-a conformat, acelaşi, nervos, s-a ridicat de pe un scaun, i-a replicat ”ce faci, ţipi la mine acasă?”, l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele, acolo aflându-se şi poliţistul de la Feldioara, la fel cele două femei, C. şi angajatul acestuia, R.Ş. l-a lovit destul de mult şi pe urmă, cei din birou au ieşit afară, R.Ş. l-a dus într-un alt birou, aici a dat declaraţii până spre orele 23.30, R.Ş. l-a întrebat dacă are bani pentru a merge la Sfântu - Gheorghe, el i-a răspuns că nu, acelaşi s-a interesat la ce oră are tren, i-a chemat un taxi şi i-a dat 15 lei pentru a-l plăti.
M.O. a mai susţinut că în ziua următoarele s-a simţit foarte rău, s-a dus la urgenţe la Sfântu - Gheorghe, era umflat la cap, avea buza spartă, urme pe gât, iar luni a formulat plângere la Poliţia Sfântu - Gheorghe.
În legătură cu relaţiile sale vizându-l pe C., M.O. a susţinut că-i datora bani, la fel şi altora, nu avea însă disponibil pentru a plăti şi pe acest considerent nu a răspuns apelurilor telefonice.
Judecătorul fondului subliniază că aspectele de contradictorialitate dintre cele afirmate în plângerea penală şi cele de la cercetarea judecătorească pun la îndoială veridicitatea declaraţiilor lui M.O., odată în plus, prin actul de sesizare dispunându-se disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu - Gheorghe privindu-i pe C.C.V. şi M.N.C., organul judiciar, prin rezoluţia din 27 decembrie 2011 în Dosarul nr. 418/P/2011 dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de cei menţionaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.
În acest dosar, V.C., şeful Postului de poliţie Feldioara, motivează judecătorul fondului, a susţinut că M.O. când a ajuns la post avea o leziune ce părea mai veche pentru că avea crustă uscată şi nu era tumefiat, nu a mai observat alte leziuni, iar procurorul, în dispunerea rezoluţiei a înscris că nu s-a putut demonstra împrejurarea că partea vătămată a fost lipsită de libertate şi că a fost lovită, neexistând vreun act medical în acest sens.
Instanţa de fond, în evidenţierea concluziei sale privindu-l pe inculpatul R.Ş., afirmă că un aspect important este reprezentat de conduita părţii vătămate M.O., aceea de a nu formula plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, deci el a achiesat la aceasta.
Privindu-le pe cele două femei care se aflau, împreună cu R.Ş., în biroul unde fusese introdus M.O., acestea erau martorele P.C.P. (comisar, colegă a lui R.Ş.) şi D.M., de la Garda Financiară Covasna.
Prima martoră a susţinut că fusese apelată de R.Ş. pentru a se prezenta la birou întrucât se impunea audierea unei persoane care emisese biletele la ordin şi file CEC fără acoperire, acolo, cel despre care era vorba a refuzat să-şi decline corect datele personale, pentru aceasta ea a sunat la dispecerat şi în timpul cât a lipsit, nu a auzit zgomote de îmbrânceli sau de lovire, nici strigăte, iar la revenirea sa o femeie care afirma că fusese şi ea înşelată de M.O., era disperată, se hotărâse să depună plângere, dar ea nu a văzut ca R.Ş. să-l fi lovit pe M.O. sau ca el să fi prezentat leziuni şi nici nu se plânsese că l-ar fi agresat cineva.
În legătură cu declaraţia luată lui M.O., aceasta purta menţiunile ” dată în faţa noastră, astăzi 03 iunie 2010, cms. P.C.” şi semnătura, consemnându-se că s-a dat la orele 21.14 şi a luat sfârşit la orele 23.35, toate acestea fiind considerate de judecătorul fondului ca fiind de natură a pune sub semnul îndoielii că inculpatul R.Ş. l-ar fi agresat pe M.O. în timp ce-l audia P.C.P.
Referitor la martora D.M., s-a reţinut că la urmărirea penală aceasta a refuzat să-şi semneze declaraţia, motiv pentru care s-a încheiat proces verbal, iar la instanţa de fond, respectiva a menţionat că se afla în biroul inculpatului ca persoană particulară, nu era în interes de serviciu, a stat numai 5 minute, a văzut că au intrat trei persoane, partea vătămată era întrebată despre datele personale, i s-a cerut actul de identitate, acesta răspundea doar cu ”nu, nu ştiu”, era recalcitrant, ea şi-a amintit că avusese în lucru o sesizare privindu-l pe M.O., motiv pentru care s-a retras, în timpul cât fusese acolo inculpatul nu era nervos şi nu ridicase tonul.
V.M.C., referindu-se la aceleaşi aspecte, la instanţa de fond a susţinut că M.O. era recalcitrant, reticent, inculpatul, revoltat e atitudinea lui i-a spus pe ton ridicat că este obligat să spună, că nu stă toată noaptea dar nu-l ameninţa, iar atunci când el a ieşit din birou pentru a întocmi procesul verbal de conducere la poliţie, aflându-se în cadrul uşii, a auzit un zgomot ”de lovitură de palmă, poate, nicidecum de picior”, însă întorcându-se ”nu a văzut ca inculpatul să fie aproape de Mertic pentru a-l lovi”.
La rândul său, susţine judecătorul fondului, martorul C.C.V., referindu-se la acelaşi episod, a relatat că M.O. avea atitudinea unui amnezic, uita unde locuieşte şi alte date de identificare, pentru aceasta a fost atenţionat, pe ton ridicat, să vorbească pe înţeles, moment în care el a ieşit din birou pentru a fuma, la poliţie a mai venit o femeie care s-a plâns şi ea, a auzit din birou zgomot ca de dosar pe masă, uşă de la fişet trântită, ”închis - deschis de mai multe ori, nu a auzit strigăt de ajutor sau ca şi cum cineva se plânge de lovituri”. Acelaşi, referindu-se la bunurile lui M.O., a susţinut că le-a predat poliţiei şi nu a văzut agresarea lui.
Verificând comportamentul lui M.O. în relaţia contractuală cu C.C.V., astfel cum acesta transpare din Dosarul nr. 5294/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, judecătorul fondului a motivat că acesta viza plângerea în legătură cu biletul la ordin în valoare de 8.420,50 lei, refuzat pe motivul lipsei totale de disponibil, la fel plângerea numitei S.V., datată 03 iunie 2010 şi înregistrată la 04 iunie 2010 sub nr. 33573 privind marfă în valoare de 6.335,32 lei neonorată, în cauză începându-se urmărirea penală faţă de M.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) C. pen., trei fapte în concurs real, acesta neprezentându-se însă, căutările lui nedând vreun rezultat.
Ca atare, motivează judecătorul fondului, nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care inculpatul beneficiază, probele nu confirmă, fără tăgadă, că inculpatul l-ar fi agresat pe M.O. în sediul Poliţiei Braşov, deci nu s-a dovedit vinovăţia, principiul in dubio pro reo fiind, deci, aplicabil.
Pe latură civilă, judecătorul fondului, reluând constatarea că nu s-a dovedit vinovăţia inculpatului, motivează că în temeiul art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 1357 C. civ., urmează a respinge acţiunile civile promovate de părţile civile M.O., B.O.A., D.M. şi B.P.N.A.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
În motivarea scrisă a recursului, temeiul legal vizând art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., parchetul arată că referitor la prima infracţiune prev. de art. 250 alin. (3) C. pen. comisă la 03 iunie 2010, declaraţiile constante ale părţii vătămate M.O. confirmă agresarea de către inculpat atât în plângerea penală formulată cât şi ulterior, la fel martorul Mertic Constantin, acesta confirmând că a doua zi, partea vătămată prezenta leziuni faciale, M.O. spunându-i detaliat, incidentul petrecut în sediul Poliţiei Braşov, V.M.C. declarând că inculpatul l-a ameninţat, iar când s-a întors, a auzit un zgomot ca de palmă aplicată în zona capului, la văzut pe Mertic cu capul într-o parte, toate acestea răsturnând punctul de vedere al instanţei potrivit căruia fapta dedusă judecăţii nu este dovedită.
Referitor celor trei infracţiuni de purtare abuzivă comise la 09 noiembrie 2007, sunt evidenţiate declaraţiile părţii vătămate B.P.N.A., acesta, constant, susţinând că inculpatul l-a agresat fără motiv, lovirea i-a antrenat căderea pe podea, când s-a ridicat inculpatul l-a bruscat, l-a tras de haine, l-a împins la perete şi l-a percheziţionat, D.M., la acea dată ea având vârsta de 16 ani, a declarat că a fost agresată doar pentru că atunci când i s-a spus să se ridice în picioare, i-a venit să râdă, crede că aceasta l-a deranjat pe inculpat, a lovit-o cu palma peste obraz şi nas, a căzut peste masă, pe urmă a fost pusă cu faţa la perete, cu mâinile în sus, iar a fost lovită cu palma peste ureche, îi era teamă, această parte reiterând aceleaşi aspecte şi la cercetarea judecătorească.
În ce-l priveşte pe martorul P.A.N., parchetul a motivat că şi acesta, constant, a susţinut că inculpatul a agresat pe cei doi amintiţi, atunci el era barman, aceleaşi susţineri fiind menţinute şi la fond.
La rândul său, martorul P.N.A., patronul localului, a declarat că a aflat de la un client că o fată a fost lovită cu palma de un poliţist, L.P.T. a auzit de la colegii de la economic că inculpatul ar fi împins sau lovit o fată, M.M. confirmând starea de fapt reţinută în rechizitoriu, el precizând şi că unul dintre consumatori a refuzat să dea buletinul, domnul R. s-a enervat şi l-a bruscat, acesta s-a răsturnat peste masa la care se afla.
La fel, a declarat şi martorul L.N.C., el relatând că inculpatul a întrebat-o pe M. de ce râde, i-a spus să se ridice în picioare, când aceasta s-a ridicat a plesnit-o peste masă în obraz, i-a zburat piercing - ul din nas, toţi s-au speriat de acţiunea în forţă a poliţiştilor, i s-a părut traumatizant ce se întâmpla, Mădălina era roşie la faţă în locul unde primise lovitura, tot el arătând şi că B.P.N.A. i-a spus că inculpatul l-a plesnit peste faţă cu palma.
B.D. în declaraţiile date, a arătat că persoana care fusese lovită cu palma în zona capului de către R.Ş. era o femeie, posibil pentru că fata refuzase să se legitimeze, ştia cert că Roată a lovit-o pe tânără pentru că el personal i-a condamnat atitudinea, clienţii din bar şi personalul nu impuneau măsuri de forţă.
La fel, B.V.T., în declaraţiile date, a subliniat că a înţeles din discuţiile cu colegii lui că inculpatul a agresat o fată minoră, aspecte susţinute şi de D.S., P.G., R.M.C., Ţ.N., S.M.D., C.D.
În legătură cu agresarea părţii vătămate B.O.A., parchetul a evidenţiat că probatoriul administrat a dovedit - dincolo de orice dubiu - existenţa faptei şi vinovăţiei inculpatului, în acest sens reiterând declaraţiile constante ale acestei părţi vătămate, ale martorilor C.A.M., V.N., L.I.L., B.D., S.A.M., B.I., iar ca probe indirecte declaraţia şi raportul martorului L.P.T. (filele 145 - 147, 148 urmărire penală), D.S.M. (fila 95 acelaşi dosar), H.C.A. (fila 110 acelaşi dosar).
Ca atare, în opinia parchetului, s-au dovedit, incontestabil, două elemente esenţiale: starea de sănătate a părţilor vătămate anterior intervenţiei echipelor şi inculpatului şi existenţa leziunilor ulterioare, despre care aceste părţi au susţinut că li s-au produs de către comisarul R.Ş. în condiţiile descrise în actul de sesizare.
Recursul declarat de parchet, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. fiind formulat împotriva unei sentinţe care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nefiind limitat la motivele de casare prevăzute de art. 3859, se examinează sub toate aspectele invocate, el devoluând integral.
Pentru aceasta, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul R.Ş. a fost achitat la instanţa de fond, l-a întrebat dacă consimte să fie ascultat în instanţa de recurs. Inculpatul, în prezenta avocatului său ales, la termenul de judecată din 26 noiembrie 2013, personal, a spus că nu doreşte să fie ascultat, îşi menţine declaraţiile date, nu are nimic de adăugat (fila 147 dosar recurs).
La termenul de judecată din 03 septembrie 2013 (fila 27 acelaşi dosar) s-a încuviinţat administrarea probelor solicitate de parchet, respectiv audierea părţilor vătămate M.O., B.O.A., D.M. şi B.P.N.A., a martorilor P.A.N., M.M., B.D., L.I.L., S.M.D.
La acelaşi termen de judecată, inculpatul şi avocatul său ales nu au cerut alte probe.
Cu excepţia părţii vătămate/ părţii civile M.O. citată la toate adresele ce transpar din lucrările cauzei şi prin afişare la consiliile locale de la adresa de domiciliu şi de la locul săvârşirii faptei, aceasta neprezentându-se la nici un termen acordat, părţile vătămate/părţile civile şi martorii încuviinţaţi au fost ascultaţi (fila 45 - martor S.M.D., fila 47 - martor B.D., fila 49 - martor M.M., fila 140 - martor P.A.N., fila 141 - martor L.I.L., fila 142 - parte vătămată/parte civilă B.O.A., fila 144 - parte vătămată/parte civilă B.P.N.A., fila 146 - parte vătămată/parte civilă D.M.).
Apărătorul ales al inculpatului, pentru termenul de judecată din 26 noiembrie 2013, a depus în dosar concluzii privind recursul declarat de parchet, consideraţii privind cercetarea judecătorească, înscrisuri de genul Procedură privind colaborarea dintre unităţile/ structurile de intervenţie şi structurile operative din cadrul Poliţiei Române, Dispoziţia I.G.P.R. nr. 83 din 10 octombrie 2007 vizând intervenţia şi atribuţiile structurilor speciale, caracterizare datată 02 octombrie 2013 cu referire la inculpatul R.Ş., extrase din acţiunile judiciare vizându-l pe M.O.
În sinteză, intimatul inculpat R.Ş., pentru combaterea motivelor de recurs ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a susţinut următoarele:
- instanţa de fond a reţinut că declaraţiile de la cercetarea judecătorească nu confirmă starea de fapt din actul de sesizare, raportul de misiune declasificat contrazice declaraţiile martorilor de la urmărirea penală şi unele rapoarte întocmite de către unii martori (luate în condiţii de ilegalitate şi de intimidare) în care s-a afirmat că inculpatul ar fi lovit părţile vătămate, argumentele desprinse din Jurisprudenţa CEDO sunt perfecta aplicabile cauzei, faptele reţinute prin rechizitoriu neconfirmându-se, iar în ce-l priveşte pe M.O., inconsecvenţa declaraţiilor acestuia, la aceasta adăugându-se faptul că respectivul avea numeroase plângeri vizând fapte de înşelăciune, probele nefiind certe, hotărârea instanţei de fond este legală, temeinică, judicios argumentată, activităţile desfăşurate înscriindu-se în modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de art. 26 pct. 7 din Legea nr. 218/2002.
Înalta Curte reţine următoarele:
- intimatul inculpat a fost prezent la toate termenele de judecată, asistat de avocat ales, acesta din urmă asistându-l şi la urmărirea penală şi la judecarea fondului cauzei;
- punând în discuţie ascultarea inculpatului pe situaţia de fapt, astfel încât acesta să aibă posibilitatea expunerii versiunii sale legată de faptele de care era acuzat şi după audierea părţilor vătămate (părţi civile), precum şi a martorilor exemplificaţi, inculpatul, cum s-a arătat, nu a dorit să fie ascultat, dar a precizat că menţine cele declarate anterior şi a susţinut că nu doreşte să fie readministrate probele anterioare, dar nici probe noi în apărare, ceea ce, practic, conduce la reţinerea că nu contestă probatoriul administrat în recurs, asistat de avocat ales, ascultarea părţilor şi a martorilor desfăşurându-se în şedinţă publică, nemijlocit, în contradictorialitate, cu asigurarea dreptului său şi a apărătorului de a adresa întrebări fie părţilor, fie martorilor.
Privind neprezentarea, în recurs, a părţii vătămată/parte civilă M.O., cu acordul acuzării şi al apărării, s-a dat citire declaraţiilor acestuia.
Recursul declarat de parchet va fi admis pentru următoarele considerente:
Sentinţa penală nr. 110/ F din 24 septembrie 2012, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. în redactarea anterioară datei de 15 februarie 2013 de intrare în vigoare a Legii nr. 2/2013 când acest punct a fost abrogat, este supusă casării, alături de considerentul legal că sentinţa este recurată devolutiv, pentru că s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare.
În cauză, eroarea de fapt este gravă, instanţa de fond greşind când a examinat probatoriul administrat, în realitatea obiectivă ea dând relevanţă exclusivă declaraţiilor trunchiat expuse şi necoroborate de la cercetarea judecătorească, totodată, bazându-şi raţionamentul pe împrejurări exterioare ţinând fie de comportamentul comercial al lui M.O., de soluţia procurorului într-o cauză ce l-a vizat pe acelaşi M.O. în raport cu un eveniment anterior prezentării lui la Postul Feldioara sau la Postul Braşov, sau de ce a întreprins un alt organ judiciar sau de cercetare în legătură cu reclamaţiile părţilor vătămate B.P.N.A. şi B.O.A.
Potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei.
Elementele de fapt se constată prin mijloace de probă (art. 64 C. proc. pen.) acestea fiind declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate, ale părţii civile, de declaraţiile martorilor, înscrisuri, ele, alături de constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii ducând la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru aflarea adevărului în urma examinării tuturor probelor administrate, probele neavând valoare mai dinainte stabilită.
Raportând aceste dispoziţii la soluţia instanţei de fond, se constată că în mod ritos, în legătură cu controlul efectuat la barul aparţinând SC A.C. SRL Codlea şi la barul ”E.” din acelaşi oraş, părţi vătămate B.O.A., D.M. şi B.P.N.A., instanţa spune că este cert că inculpatul a legitimat persoanele, evident, astfel de acţiuni generează nemulţumirea clienţilor, deoarece le se întrerupe distracţia, a existat o altercaţie între inculpat şi partea vătămată B.P.N.A. pentru că i s-a cerut să se supună controlului, dar declaraţiile date la cercetarea judecătorească nu confirmă starea de fapt şi sunt diferite faţă de cele de la urmărirea penală şi pentru că raportul de misiune declasificat înscrie că în timpul misiunii nu s-a întâmplat nimic, deci nu s-a confirmat nicio agresiune din partea inculpatului.
Privind cele susţinute de B.O.A., instanţa de fond, referindu-se la afirmaţiile acestuia în legătură cu prezentarea sa la o unitate spitalicească, le consideră incoerente pentru că acela ar fi trebuit să se prezinte la stomatolog, serviciul de urgenţe, neavând specialitatea stomatologie, partea vătămată nefiind sincer în această privinţă.
La fel, instanţa de fond constată că părţile vătămate nu au fost împiedicate să obţină un certificat medico - legal care să le ateste eventualele leziuni, dau nu au făcut-o, în sentinţă dându-le sfaturi de genul obligaţiei de a se fi prezentat în 12 noiembrie 2007 pentru a obţine un certificat medico - legal.
Ca atare, îndepărtându-se de la examinarea faptelor şi a persoanei trimisă în judecată, instanţa de fond nu a analizat prohibiţia absolută instituită prin art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului potrivit căreia nicio persoană nu poate fi supusă, în nicio circumstanţă, torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
La fel, o justă examinare a cauzei presupune aplicarea principiilor jurisprudenţei CEDO atât în legătură cu aprecierea probelor, cât şi în ce priveşte concludenţa acestora, infracţiunea de purtare abuzivă având ca latură obiectivă (art. 250 alin. (3) C. pen.) lovirea sau alte violenţe, deci acţiuni ce se circumscriu noţiunii de tratament inuman ori degradant. Jurisprudenţa CEDO, în atare situaţii, a stabilit prezumţia că, îndată ce o persoană care a intrat în stare bună de sănătate în custodia autorităţilor statului, probează existenţa unor lezări există o legătură de cauzalitate între cele suferite şi pretinsele tratamente rele din partea agenţilor statului, autorităţilor competente revenindu-le obligaţia, sarcina, explicării plauzibile privind cauza producerii vătămărilor.
Aceasta nu înseamnă că violenţele nu trebuie dovedite de cel care le-a suferit, dar, considerând situaţia specială a celui vătămat, dificultatea obiectivă a lui de a proba comiterea actelor cu mijloace adecvate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o astfel de probă, aptă să elimine orice îndoială rezonabilă, poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii ori prezumţii suficient de grave, precise, concordante, o îndoială rezonabilă neavând acest caracter bazându-se pe o posibilitate numai teoretică.
În cauză, instanţa de fond aşa a procedat, soluţia sa excluzând orice fapt sau împrejurare dovedită la urmărirea penală, ceea ce vine în contradicţie cu principiile şi prezumţiile enunţate mai sus, ea opinând aplicarea dubiului, profitabil, inculpatului, în detrimentul victimelor purtării abuzive.
Inculpatul R.Ş., deşi nu a recunoscut că în împrejurările aducerii lui M.O. la sediul Poliţiei Braşov l-ar fi agresat în vreun fel când se hotărâse să-i ia o declaraţie în legătură cu cele reclamate de C.C.V., totuşi, a arătat, fără echivoc, faptul esenţial că atunci când l-a văzut ”nu prezenta nici un fel de urme de violenţă” (fila 17 dosar fond). Această împrejurare este odată în plus reliefată de aceeaşi declaraţie a inculpatului, la 28 februarie 2011 el continuând: ”partea vătămată nu prezenta urme de lovituri la venire….Vreau să subliniez că partea vătămată Mertic a minţit când a spus că are certificat medical.”
Dar, contrar celor din urmă susţineri, plângerea penală formulată de M.O., declaraţiile sale (filele 6, 7, 55 dosar urmărire penală, filele 256 - 257 dosar fond), declaraţiile lui M.C. confirmă existenţa, a doua zi după 03 iunie 2010, a unor leziuni faciale.
La fel, declaraţia martorului V.M.C., şeful postului comunal de poliţie Feldioara (fila 78 dosar urmărire penală) confirmă că după ce inculpatul a ameninţat partea vătămată, când el s-a întors din cadrul uşii, a auzit un zgomot ca de palmă aplicată în zona capului şi privind, l-a văzut pe M. cu capul într-o parte.
Agresarea lui M.O. este atestată şi de biletul de trimitere la radiologie datat 04 iunie 2010, în acesta fiind înscris CNP-ul lui, diagnostic ”TCC acut închis, hematom parietal drept, contuzie 1/3 distală coapsă stângă”, iar constatarea medico - legală efectuată pe actele medicale şi vizualizând şi victima (din 29 noiembrie 2010) a reţinut că hematomul descris s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur, intensitatea loviturii fiind mică/ medie, la nivelul coapsei stângi echimoza se poate interpreta ca fiind produsă prin lovire cu sau de corp dur.
Ca atare, s-au dovedit, fără dubiu, elementele esenţiale, respectiv starea fizică nealterată a lui M.O. la aducerea lui la Poliţia Braşov, în biroul inculpatului şi existenţa leziunilor despre care partea vătămată şi actele medicale, la fel declaraţiile menţionate, susţin că i-au fost produse de ”domnul de la fraude, prin loviri cu pumnii, picioarele, palme în cap şi izbituri de pereţi” (fila 7,verso, urmărire penală, fila 38 dosar fond).
Deci, este evidentă prezumţia că între leziunile arătate şi acţiunile inculpatului există raport de cauzalitate, nerăsturnată, plauzibilă, de declaraţiile persoanelor care fie fac parte din structurile poliţiei, fie exterioare acestora (martorele P.C.P., D.M.). În plus, nicio împrejurare ulterioară celei descrise nu a probat că, după părăsirea biroului inculpatului de la Poliţia Braşov, partea vătămată M.O. ar fi fost implicată în vreun eveniment care să-i fi provocat leziunile descrise, ci, dimpotrivă, tatăl său, martorul Mertic Constantin şi în declaraţia dată la instanţa de fond (fila 256) spune: ”… l-am văzut dimineaţa, avea vânătăi la buza superioară şi la ochi….era într-o stare în care nu putea vorbi…” aceasta în condiţiile în care, inclusiv inculpatul şi cele două martore relataseră că M.O. a fost lăsat să plece după orele 2330, tatăl său declarând că a ajuns acasă pe la ora 100 din noapte (în Sfântu - Gheorghe).
Ca atare, obligaţia procedurală instituită de jurisprudenţa CEDO, aceea ca statele să ia măsuri apte a nu lipsi de substanţă dreptul inalienabil al persoanei de a nu fi supusă la rele tratamente s-a realizat, probatoriul administrat, coroborat cu principiile şi regulile de interpretare specială în această materie dovedind, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că partea vătămată M.O. a fost agresată de inculpatul R.Ş., comisar de poliţie la Serviciul de Investigare Fraude I.P.J. Braşov, pe durata prezenţei lui în biroul inculpatului.
În ce priveşte faptele inculpatului R.Ş. privind părţile vătămate B.O.A., D.M. şi B.P.N.A., din 09 noiembrie 2007, prealabil apare ca necesară menţionarea cadrului normativ în care organele de poliţie îşi desfăşoară activitatea în general, iar activitatea de intervenţie operativă pe linia misiunilor comune în special: Codul de conduită al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru responsabilii privind aplicarea legii (1979), Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii şi tratamentelor crude, inumane sau degradante, Principiile de bază cu privire la utilizarea forţei de către responsabilii privind aplicarea legii (1990), Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950), Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii (1987), Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Legea nr. 360/2002 privind Statului Poliţistului, H.G. nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului, art. 250 şi art. 266 C. pen., art. 68 C. proc. pen.
Este de menţionat că, în apărarea sa, chiar inculpatul a depus în dosar unele dintre ”referinţele normative” aplicabile funcţiei şi postului ocupat în Poliţia Braşov (filele 100 şi următoarele dosar recurs).
Jurisprudenţa CEDO a plasat persoana aflată sub autoritatea sau în custodia organelor statului, în cauză a organelor de poliţie, în categoria celor pentru care, în justiţie, se folosesc prezumţii de fapt sau de drept.
Alături de susţinerea afirmaţiilor cu elemente de probă pertinente (certificate medicale sau medico - legale), o astfel de persoană, reclamantă a unor purtări abuzive, în viziunea art. 3 din CEDO putând, pe baza unui conglomerat de indicii sau a unor prezumţii de fapt de neînlăturat, să beneficieze, atunci când lezarea sa s-a produs în timp ce se afla sub autoritatea organelor statului, de răsturnarea sarcinii probei, respectiv când o persoană intră în stare bună de sănătate sub autoritatea statului, statul trebuie să ofere explicaţii plauzibile privind originea şi natura eventualelor urme de violenţe.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, alături de sarcina statului de a nu supune persoana aflată sub jurisdicţia sa la rele tratamente, inumane ori degradante, a stabilit şi obligaţii pozitive, de a se lua acele măsuri concrete, eficiente, de protejare a integrităţii fizice şi corporale, apte să împiedice supunerea la rele tratamente (legislaţie penală care să incrimineze atingerile aduse integrităţii fizice şi corporale), dar responsabilitatea apare şi când acele măsuri nu au fost apte să împiedice un rezultat de rele tratamente, de abuz, acestea fiind aduse la cunoştinţa autorităţilor fie de către acele persoane (plângere penală), fie prin sesizarea din oficiu urmată de o anchetă efectivă adecvată identificării şi pedepsirii responsabilităţilor (CEDO, Bursuc c. României, hotărârea din 12 octombrie 2004, Macovei şi alţii c. României, hotărârea din 21 iunie 2007).
Privind infracţiunile pentru care sarcina probei este parţial inversată CEDO prevede ca aceasta să se încadreze în ”limite rezonabile” care ţin seama de importanţa intereselor celor implicaţi, dar şi de necesitatea respectării dreptului la apărare, persoana împotriva căreia funcţionează prezumţia având posibilitatea de a aduce proba contrară (hotărârea Salabiaku c. Franţei din 07 octombrie 1988, Radio - France şi alţii c. Franţei din 30 martie 2004, Grajdon şi Barnham c. Regatului Unit din 23 decembrie 2008).
La fel, jurisprudenţa CEDO solicită statelor oferirea de explicaţii plauzibile privind originea rănilor sau a deceselor survenite când o persoană se află în custodia autorităţilor (ex. hotărârea Satik şi alţii c. Turcia din 10 octombrie 2000).
Cu referire la obligaţiile poliţiştilor la momentul aflării în custodia lor a unei persoane, CEDO a statuat că aceştia trebuie să consemneze, de îndată sau în cel mai scurt timp, cât de precis posibil, orice semn vizibil al unui traumatism suferit recent de acea persoană (cauza Timurtaş c. Turcia, nr. 23531/94), aceasta permiţând atât efectuarea unei anchete eficiente dar şi să exonereze poliţiştii de orice responsabilitate directă în ce priveşte originea traumatismului, recunoscându-se ceea ce este evident în societate, vulnerabilitatea persoanei aflată în custodia organelor statului, corelativ obligaţiei protejării ei, aceasta fiind exclusiv aflată în supravegherea poliţiştilor la acel moment. Rezultă că dacă evenimentele, în totalitatea lor sau în parte, sunt desfăşurate în prezenţa, supravegherea autorităţii statului, orice vătămare de atunci dă naştere unei puternice prezumţii de fapt, statului revenindu-i îndatorirea de a furniza dovezi care să stabilească faptele contrare celor spuse de victimă (ex. cauza Berktag c. Turcia, 1 martie 2001). Fără a minimaliza sau înlătura dovedirea purtării abuzive prin probe adecvate, stabilirea faptelor ”dincolo de orice îndoială rezonabilă” trebuie să rezulte din indicii sau din prezumţii necombătute, suficient de grave, precise, concordante (cauza Ayalim împotriva Turciei, 25 septembrie 1997), jurisprudenţa CEDO statuând şi că pe timpul cât o persoană se află în custodia autorităţilor statului, ea nu are posibilitatea de a obţine şi ulterior furniza probe privind ceea ce i se întâmplă pentru că este la ”discreţia” acelor autorităţi (cauza Lupaşcu c. României, 04 noiembrie 2008).
Inculpatul R.Ş., pentru faptele din 09 noiembrie 2007, a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen., respectiv lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
În cauză, nu s-a contestat că B.O.A., D.M. şi B.P.N.A. se aflau în localul SC A.C. SRL Codlea şi la barul ”E.” din acelaşi oraş atunci când inculpatul şi echipa operativă au pătruns acolo pentru realizarea unor controale aprobate ca atare, inculpatul fiind component din partea Serviciul de Investigare Fraude, cum nu s-a contestat nici împrejurarea că în acele localuri, până la momentul sosirii organelor statului, nu avusese loc nici un incident violent sau care să le fi produs celor menţionaţi leziuni fizice ori corporale, chiar inculpatul declarând că în cursul anului 2007 se primise o reclamaţie cum că la un bar din Codlea se produc scandaluri, muzica este foarte tare, deranjează, dar că aceasta ar fi fost de competenţa poliţiei din Codlea şi, deci, nu ştie de ce a ”ajuns la noi” (fila 18 dosar fond), acelaşi, referindu-se la controlul barului ”E.” spunând că s-a decis să facă şi o verificare acolo în legătură cu respectarea legislaţiei economie de către această unitate, deşi nu avea nicio reclamaţie (fila 19 dosar fond).
Declaraţiile constante ale părţilor vătămate B.O.A., D.M. şi B.P.N.A., inclusiv cele date personal la instanţa de recurs, ale martorilor P.N.A., L.N.C., B.D., L.I.L., B.I. confirmă purtarea abuzivă a inculpatului, aceştia, dar şi ceilalţi menţionaţi în prezenta susţinând inclusiv unii în instanţa de recurs că - şi menţin declaraţiile de la urmărirea penală în condiţiile în care la cercetarea judecătorească în fond şi în recurs şi-au nuanţat poziţiile fie pentru că posibil nu pot preciza dacă s-au auzit zgomote de lovire, nu-şi amintesc ce făcea R.Ş., ce au spus la procuror este exact, au văzut un tânăr (B.O.A.) plin de sânge, la fel pe inculpat ducându-se la baie pentru a-şi spăla mâinile pe care se afla sânge, din declaraţiile lor rezultând însă că inculpatul i-a agresat pe B.O.A., D.M. şi B.P.N.A. (filele 157, 158 urmărire penală; 209 - 210 fond, 166 urmărire penală, 211 fond, 121 fond, 40 fond, 149 - 151 urmărire penală, 89 - 90, 91 urmărire penală; 142 urmărire penală, 88 - 89 fond).
Instanţa de fond a apreciat eronat că declaraţiile martorilor de la cercetarea judecătorească sunt credibile, considerent pentru care, de asemenea, eronat şi în afara principiului aflării adevărului, le-a dat forţă probantă exclusivă şi prin supraevaluarea valorii lor probante, procedând astfel şi prin acreditarea ideii că M.O. era o persoană certată cu legea, deci nu este credibilă odată în plus, iar ceilalţi nu s-au supus obligaţiilor cetăţeneşti, fără a analiza comportamentul abuziv al inculpatului atât prin prisma atribuţiilor de serviciu, cât şi al jurisprudenţei CEDO vizând art. 3 cum s-a dezvoltat.
Din această perspectivă, instanţa de recurs reţine că sunt parţial lipsite de relevanţă afirmaţiile martorilor, fie poliţişti, fie componenţi de la alte structuri ale intervenţiei sau ale colegei inculpatului (P.C.P.) ori a martorei D.M. că erau ocupaţi cu alte sarcini, ori că au părăsit zona sau nu au asistat permanent la cele ce se derulau fie în biroul inculpatului, în încăperile barurilor sau pe terasa acestuia (barul ”E.”), la fel, apărările inculpatului cum că M.O. era recalcitrant, el i-a spus numai că nu ţipe la el în birou sau că o persoană a început să râdă, că râzând, fata spunea că este o farsă, persoana nu s-a conformat să se legitimeze, el nefăcând altceva decât să fie atent la celelalte acţiuni pe care le avea de făcut.
Coroborate, probele de la urmărirea penală şi menţinerea, de către martorii cauzei, a declaraţiilor date în acea fază la cercetarea cauzei în fond, raportul martorului L.P.T. (filele 145 - 147, 148 urmărire penală), declaraţia olografă a martorului M.M. (filele 105 - 107 urmărire penală) stabilesc faptele şi răspunderea penală a inculpatului.
La fel, existenţa, la nivelul Serviciului Resurse Umane al I.P.J. Braşov, de cercetare prealabilă a lui R.Ş., în perioada noiembrie 2007 - martie 2008, reclamant B.O.A., urmată de confirmarea celor reclamate prin atenţionarea asupra atitudinii nedeontologice, profila, o posibilă acuzaţie de purtare abuzivă.
În aceste condiţii, fapta poliţistului inculpat faţă de partea vătămată M.O. aflat în custodia sa chiar în biroul lui de lucru sau faţă de persoanele vătămate aflate în barurile controlate de echipa al cărui component era inculpatul, de a le leza prin comportament abuziv (loviri, alte violenţe) există, inculpatul nerelevând minime indicii care, măcar suficient, să facă rezonabilă ipoteza că acele părţi fie atunci fie la un moment ulterior apropiat în timp, ar fi fost agresate fizic de altcineva sau s-ar fi agresat cu alţi participanţi pasivi sau activi (nu s-a susţinut deloc o asemenea ipoteză) în lipsa acţiunilor abuzive ale inculpatului. În plus, declaraţiile martorilor poliţişti la rândul lor sau componenţi ai echipei operative de la structuri specializate trebuie evaluate cu rezerva impusă şi de situaţia lor, agenţi ai statului, colegi de serviciu sau de intervenţie.
În concluzie, procedând la rejudecarea cauzei, inclusiv prin readministrarea unor probe considerate pertinente, utile, în condiţii de oralitate, nemijlocire, contradictorialitate, în prezenţa inculpatului intimat asistat de acelaşi avocat ales care i-a asigurat asistenţa juridică la urmărirea penală şi la judecarea în fond a cauzei, instanţa de recurs reţine că faptele inculpatului R.Ş., comisar de poliţie cu atribuţii de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Braşov, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (3) C. pen. (4 fapte) în condiţiile concursului prev. de art. 33 lit. a) C. pen. şi va aplica intimatului inculpat, consecinţă a condamnării pentru cele 4 (patru) infracţiuni, pedepse cu închisoare conform dispozitivului prezentei, pedeapsa rezultantă cea mai grea 1 (un) an închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, considerând criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., în cadrul acestora evidenţiind persoana inculpatului, respectiv vârsta sa, caracterizările relativ pozitive cu excepţia reţinerii cercetării sale disciplinare amintite, cuantumul pedepsei, lipsa unei condamnări anterioare astfel cum cere art. 81 C. pen., se apreciază că suspendarea condiţionată a executării pe termenul de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. este în măsură să corespundă scopului astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, părţile vătămate B.P.N.A., D.M., B.O.A. şi M.O. s-au constituit în calitatea procesuală de parte civilă la instanţa de fond (încheierile din 31 ianuarie şi 28 februarie 2011 - fila 11 şi fila 28 fond), astfel: B.O.A. - 20.000 lei daune morale, D.M. - 10.000 lei cu acelaşi titlu, B.P.N.A. - 20.000 lei cu acelaşi titlu, M.O. - 20.000 lei daune materiale vizând contravaloarea telefonului mobil, a ştampilei societăţii al cărui administrator a fost, pierderea contractelor comerciale.
Potrivit art. 14 C. proc. pen. acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, prin constituirea persoanei vătămată ca parte civilă, alin. 3 lit. b) al textului prevăzând că repararea pagubei se face prin plata unei despăgubiri băneşti, iar alin. (5) prevede că acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale.
În ce priveşte daunele morale, acestea, aplicând principiul echităţii, nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire a celui care le solicită, ci o reparare a consecinţelor faptei care a prejudiciat psihic persoana, care a supus-o unor suferinţe atât fizice cât şi psihice, a demoralizat-o sau a făcut-o să se desconsidere.
În cauză, B.P.N.A., D.M. şi B.O.A., faţă de ei inculpatul, abuziv, desconsiderându-i, i-a traumatizat şi psihic, i-a supus desconsiderării proprii, dar şi în faţa celorlalţi membri ai comunităţii din care făceau parte, astfel că obligarea lui la dezdăunarea lor morală este justificată, sumele ce se vor acorda fiind corespunzătoare întinderii prejudiciului moral adus potrivit situaţiei de fapt reţinută şi actelor inculpatului, faţă de constituirea de parte civilă apreciindu-se că sumele băneşti de câte 1.000 lei pentru D.M. şi B.P.N.A. şi de 2.000 lei pentru B.O.A. sunt suficiente.
În ce priveşte suma cerută de parte vătămată/parte civilă M.O. ca despăgubire materială, aceasta, în procesul penal în care a exercitat şi acţiunea civilă avea obligaţia de a proba, de a justifica pierderile materiale suferite prin purtarea abuzivă a inculpatului, or, M.O., cerând contravaloarea telefonului mobil, a ştampilei, a daunelor rezultate, în opinia sa, de pierderea contractelor firmei sale, în cauză s-a reţinut că telefonul mobil şi ştampila i-au fost luate de C.C.V. (fila 7 urmărire penală), iar pierderea contractelor nu are legătură cu actele imputabile inculpatului.
Totodată, având în vedere prevederile art. 193 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul condamnat este obligat să plătească părţii vătămate/ parte civilă căreia i s-a admis acţiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de aceasta în cauză, B.O.A. probând şi cerând acoperirea şi a sumei de 1.000 lei cu acest titlu, reprezentând onorariul avocatului ales care l-a asistat juridic în recurs (fila 153 dosar recurs).
Potrivit art. 191 alin. (1) acelaşi cod, inculpatul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de procesul penal care l-a privit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei penale nr. 110/ F din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.Ş.
Casează sentinţa şi rejudecând
În baza art. 250 alin. (3) C. pen., condamnă pe inculpatul R.Ş. la 1 (un) an închisoare(faptă din 03 iunie 2010, parte vătămată/parte civilă M.O.).
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 250 alin. (3) C. pen., condamnă pe inculpatul R.Ş. la 6 (şase) luni închisoare(faptă din 9 noiembrie 2007, parte vătămată/parte civilă D.M.).
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 250 alin. (3) C. pen., condamnă pe inculpatul R.Ş. la 6 (şase) luni închisoare(faptă din 9 noiembrie 2007, parte vătămată/ parte civilă B.P.N.A.).
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 250 alin. (3) C. pen., condamnă pe inculpatul R.Ş. la 9 (nouă) luni închisoare(faptă din 9 noiembrie 2007, parte vătămată/ parte civilă B.O.A.).
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., dispune contopirea pedepselor aplicate şi executarea pedepsei cea mai grea, de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în baza art. 82 alin. (1) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., inculpatului i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi următoarele C. civ. vechi(în vigoare la datele faptelor), obligă pe inculpat la plata următoarelor sume:
- câte 1.000 lei cu titlu de daune morale părţii vătămate/ părţii civile D.M. şi B.P.N.A.;
- 2.000 lei, cu acelaşi titlu, părţii vătămate/ părţii civile B.O.A.;
Respinge ca nedovedită acţiunea civilă exercitată de partea vătămată/ partea civilă M.O.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 2.300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocatului ales al părţii vătămate/ părţii civile B.O.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3946/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3982/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
