ICCJ. Decizia nr. 4025/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4025/2013

Dosar nr. 1361/120/2011

Şedinţa publică din 13 decembrie 2013

Deliberând, asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 111 din 10 aprilie 2012, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu art. 33 lit. a) C. pen., Tribunalul Dâmboviţa a condamnat pe inculpatul A.C.D., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare (fapta din cursul lunii iulie 2009).

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu art. 33 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C.D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (fapta din cursul lunii august 2010).

În baza disp. art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza disp. art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei sub supraveghere.

În baza disp. art. 86² C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A.C.D. să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, odată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (2) Cod pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a-II-a şi lit. b) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. rap. la art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de la 16 decembrie 2010 la 17 decembrie 2010.

În baza art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă P.M., domiciliat în comuna I.L.Caragiale, judeţul Dâmboviţa, a sumei de 4.500 euro sau echivalentul în lei, la cursul BNR, din data plăţii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nr. 1324/P/2010 din 21 februarie 2011, înregistrat la instanţă la 1 martie 2011 sub nr. 1361/120/2011 a fost trimis în judecată inculpatul A.C.D., agent în cadrul I.P.J. Dâmboviţa, domiciliat în comuna Filipeştii de Târg, satul Brătăşanca, nr. 163, judeţul Prahova, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a apreciat de către parchet că fapta inculpatului de a pretinde în cursul lunii iulie 2009 suma de 3.000 de euro denunţătorului P.M., de la care a primit suma de 2.500 de euro, angajându-se că în schimbul banilor va interveni pe lângă un funcţionar din cadrul I.N.M.L. Bucureşti, asupra căruia a afirmat că are influenţă pentru a-l determina să recalculeze alcoolemia numitului P.S., fiul denunţătorului, cercetat într-un dosar penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, astfel încât aceasta să se situeze sub limita pentru care este atrasă răspunderea penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului de a pretinde şi primi în cursul lunii august 2010 de la denunţătorul P.M. suma de 2.000 euro în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un funcţionar din cadrul A.N.P. Bucureşti în vederea reangajării fiului său P.S. în cadrul aceleiaşi instituţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Procurorul a mai arătat că împotriva inculpatului a mai fost formulat un denunţ în cursul lunii octombrie 2010 de către numitul I.V., care a arătat că în cursul lunii septembrie 2007 inculpatul i-a pretins şi a primit suma de 2.000 de euro, în schimbul căreia a promis că va interveni pe lângă un funcţionar din cadrul I.N.M.L. "M.M." Bucureşti, faţă de care a susţinut că are influenţă pentru a-l determina să recalculeze alcoolemia reţinută în sarcina sa într-un dosar penal, astfel încât aceasta să se situeze sub limita pentru care este atrasă răspunderea penală.

Întrucât din materialul de urmărire penală nu a rezultat în mod cert oferirea banilor în scopul precizat de către denunţător, în lipsa altor probe cu care să se coroboreze susţinerea acestuia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului.

De asemenea, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penală faţă de denunţătorii P.M. şi P.S. care au denunţat autorităţii faptele mai înainte ca organele de urmărire penală să fie sesizate, potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt a fost probată prin denunţurile şi declaraţiile denunţătorilor, CD-urile conţinând interceptările convorbirilor purtate în cauză între denunţători şi inculpat şi procesele-verbale de redare a acestor discuţii.

S-a reţinut de către procuror că inculpatul şi-a rezervat dreptul la tăcere.

După înregistrarea dosarului la instanţă la data de 21 octombrie 2011 inculpatul a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, arătând că judecătorul a dispus în cauză autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate de către el, emiţând autorizaţiile nr. 60, 61 şi 62, astfel încât nu mai este imparţial, invocând în drept dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., dar şi art. 9 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi art. 6 din C.E.D.O., cerere respinsă prin Încheierea din 8 noiembrie 2011.

Instanţa a adus la cunoştinţă inculpatului posibilitatea de a solicita ca judecata să se desfăşoare conform procedurii prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., inculpatul refuzând însă să beneficieze de prevederile menţionate, iar după citirea actului de sesizare şi aducerea la cunoştinţă a prevederilor art. 322 şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen., a arătat că înţelege să-şi rezerve dreptul la tăcere.

S-a procedat la ascultarea denunţătorilor P.M. şi P.S., ale căror declaraţii au fost ataşate la dosarul cauzei.

Denunţătorul P.M. a arătat că îl cunoaşte pe inculpat de circa 5 - 6 ani, astfel încât, atunci când fiului său i-a fost reţinut permisul de conducere - în luna iunie 2009, întrucât a fost depistat că a condus autovehiculul după ce a consumat băuturi alcoolice, l-a contactat şi l-a întrebat despre formalităţile necesare formulării unei contestaţii în vederea obţinerii permisului de conducere.

Cu acea ocazie, inculpatul i-a solicitat suma de 3.000 euro, spunându-i că are relaţii la Institutul "M.M.", unde va rezolva cu recalcularea alcoolemiei. După circa două zile, când a reuşit să facă rost de suma de 2.500 euro l-a sunat, s-au întâlnit în parcarea de la Poliţia Moreni şi i-a înmânat banii, primind asigurări de la inculpat că va rezolva lucrurile.

La circa o săptămână, A. i-a solicitat, cu împrumut suma de 1.000 de euro şi i-a spus că dacă va fi de acord i-o va restitui în scurt timp, şi nu-i va cere diferenţa de 500 de euro până la suma de 3.000 de euro, pe care o solicitase iniţial pentru recalcularea alcoolemiei. Această din urmă precizare l-a determinat să-i împrumute banii solicitaţi.

În schimbul celor 2.500 euro, inculpatul i-a promis fiului său P.S. că îl va însoţi la Bucureşti cu ocazia efectuării expertizei pentru recalcularea alcoolemiei, lucru pe care însă nu l-a făcut, dar l-a învăţat ce să declare, respectiv ceea ce a mâncat şi ce cantitate de alcool a consumat.

Cu toate acestea valorile probelor rezultate în urma expertizei au fost mai mari decât cele obţinute la Laboratorul din Târgovişte, astfel încât fiul său a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendarea, fiind evident că inculpatul nu a intervenit pentru modificarea probelor.

Ulterior condamnării, inculpatul i-a spus că va face tot posibilul să obţină restituirea banilor pe care i-a dat pentru recalcularea alcoolemiei, însă nu a făcut acest lucru.

După condamnare, fiul său a demisionat din cadrul A.N.P. şi povestind inculpatului necazul pe care îl avea, acesta i-a spus că l-ar putea ajuta pe băiat să se reangajeze la A.N.P., mai exact la Penitenciarul Rahova, însă pentru aceasta trebuie să îi dea suma de 2.000 de euro, urmând să vorbească cu un anume domn "U.", care ar avea funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei. Atunci când i-a replicat că fiul său avea deja o condamnare, i-a spus că nu există nicio legătură între condamnare şi angajare, condamnarea urmând a i se comunica fiului său acasă şi nu la instituţia unde acesta lucra.

În scopul reangajării, inculpatul i-a propus fiului său să meargă la Crevedia, la o persoană cu numele "A.", care avea legătură directă cu numitul U. şi i-a cerut chiar să-şi ia cu el uniforma de penitenciar.

Ajunşi la Crevedia, inculpatul s-a întâlnit cu o persoană, iar la întoarcerea în maşină i-a spus fiului său că problema este rezolvată şi i-a arătat o vilă în apropiere, spunându-i că acolo locuieşte U.

Denunţătorul a mai arătat că inculpatul i-a solicitat fiului său să se supună unei testări psihologice, dar şi că deşi l-a contactat pe inculpat să-i restituie banii, acesta nu i-a înapoiat decât 500 de euro prin intermediul fiului său şi 1.000 de euro la data de 8 decembrie 2010.

A mai precizat că a dat inculpatului bani şi în 2010, deşi nu-i fuseseră restituiţi cei daţi în 2009, întrucât a crezut că acesta îi poate ajuta, mai ales că inculpatul îi explica de fiecare dată că o să rezolve treaba şi îi spunea că "dacă nu-ţi dau banii înapoi, îţi dau voie să mă şi baţi".

P.S. a arătat în declaraţia dată că în cursul lunii iulie 2009 a fost depistat conducând un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi urmare acestui incident tatăl său a luat legătura cu inculpatul, pe care îl cunoştea anterior, ocazie cu care acesta i-a spus că îl poate ajuta pentru a nu fi trimis în judecată, respectiv ca alcoolemia să fie sub limita legală. Inculpatul i-a solicitat tatălui său, pentru acest serviciu, suma de 3.000 de euro, spunându-i că ştie pe cineva la Institutul "M.M.", fără a indica însă numele vreunei persoane. A doua zi tatăl său i-a dat poliţistului doar suma de 2.500 euro, întrucât numai pe aceasta a reuşit să o procure şi a primit asigurări că problema se va rezolva.

Denunţătorul a mai arătat că la circa o săptămână, inculpatul a venit la tatăl său şi i-a cerut cu împrumut suma de 1.000 euro, spunându-i că, dacă îl va ajuta, nu-i va mai solicita cei 500 de euro pe care tatăl său trebuia să-i mai dea din cei 3.000 de euro solicitaţi iniţial.

Deşi tatăl său a dat şi această din urmă sumă, de asemenea, fără să se încheie niciun înscris, inculpatul nu l-a ajutat cu nimic, ci l-a sfătuit să ceară numai recalcularea valorilor în vederea stabilirii alcoolemiei, însă după sosirea rezultatelor a constatat că probele au avut valori mai mari decât cele iniţiale, astfel încât a fost trimis în judecată şi condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare, sentinţa rămânând definitivă în octombrie 2010.

Denunţătorul a mai arătat că ulterior înmânării banilor către inculpat a aflat că acesta a cerut bani şi altor persoane care avuseseră un accident, fără să le ajute, precum şi că din banii daţi, inculpatul i-a restituit 500 de euro şi i-a promis că îi va înapoia şi restul banilor.

Cu ocazia unei vizite a inculpatului la domiciliul lor, aflând că şi-a dat demisia de la locul de muncă în luna iunie 2010, acesta i-a comunicat că are o cunoştinţă în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pe nume U., care deţine o funcţie mare, şi că-l poate ajuta să se reangajeze. Pentru aceasta a cerut suma de 2.000 de euro, care i-a fost dată imediat, astfel încât i-a spus că va merge chiar în acea zi la Bucureşti pentru a face demersurile necesare angajării. I-a cerut pentru aceasta diploma de bacalaureat, buletinul, diploma de absolvire a şcolii de agenţi din Craiova, necesare pentru a face copii pentru întocmirea unui dosar de angajare. De asemenea, i-a cerut să meargă la Crevedia, la un prieten pe nume A., care l-ar putea ajuta, spunându-i să-şi ia şi uniforma de serviciu, fiind posibil să rămână la Bucureşti.

A mers, prin urmare, împreună cu inculpatul la Crevedia, acesta intrând într-o curte, iar la întoarcere, de faţă cu el a sunat de pe telefonul mobil o persoană, căreia i s-a adresat cu numele "U.", după care, la finalul convorbirii, i-a comunicat că nu vor mai merge în aceeaşi zi să se întâlnească cu respectivul şi va trebui să meargă singur să se întâlnească cu bărbatul, fără însă să-i comunice o dată. De asemenea, i-a solicitat o caracterizare, dar şi să completeze o fişă de cazier judiciar, iar când au discutat despre condamnarea avută i-a spus că se va descurca el.

Denunţătorul a arătat şi că a mers la biroul inculpatului de la Poliţia Moreni, iar pe drum a fost întrebat dacă doreşte să-şi recupereze şi permisul de conducere, pentru aceasta urmând să-i scadă din banii pe care îi datora suma de 500 de euro. I-a cerut şi să se supună unei testări psihologice, pe care a şi efectuat-o la Târgovişte, rezultatul înmânându-i-l inculpatului.

A precizat că din banii daţi, i-au fost restituiţi 500 de euro în luna septembrie 2010, iar tatălui său i-a fost dată suma de 1.000 de euro şi că nerezolvându-se nici problema cu angajarea şi-a dat seama că inculpatul l-a păcălit, motiv pentru care a formulat plângere, discuţiile avute cu inculpatul fiind interceptate de poliţie, la momentul la care a mers la biroul din Moreni, având asupra sa aparatură de înregistrare.

P.S. a precizat şi faptul că l-a auzit pe inculpat spunând că U. ar avea gradul de comisar şef în cadrul A.N.P. şi că odată i-a zis ceva şi despre o persoană pe nume V.T., menţionând că a crezut întotdeauna că inculpatul vorbeşte serios, convingerea fiindu-i întărită de solicitările acestuia de a-i da diferite acte, dar şi de convorbirea avută în prezenţa sa cu persoana căruia îi spunea U.

La solicitarea parchetului şi a inculpatului au fost încuviinţate probe, respectiv audierea martorilor din acte şi a doi martori în circumstanţierea persoanei inculpatului, precum şi proba cu înscrisuri.

Martorul P.V., soţia denunţătorului P.M. şi mama denunţătorului P.S. a arătat că soţul său îl cunoştea pe inculpat, că auziseră că acesta ar fi ajutat o persoană din comună, implicată într-un accident de maşină, şi ca urmare a surprinderii fiului lor la volanul unui autoturism, după ce consumase băuturi alcoolice, soţul său a cerut ajutorul inculpatului, care i-a spus că îl poate ajuta să se stabilească o alcoolemie sub limita care să nu atragă răspunderea penală, contra sumei de 3.000 de euro. Întrucât nu a reuşit să facă rost decât de 2.500 de euro de la nişte rude, soţul său a înmânat inculpatului, în parcarea de la Poliţia Moreni, numai aceşti bani şi i-a comunicat că urmează să se facă verificarea probelor de sânge la Bucureşti, problema urmând să se rezolve.

După circa o săptămână, inculpatul a cerut cu împrumut suma de 1.000 de euro, fără a preciza când îi va restitui, şi a menţionat că dacă îi va primi, nu va mai cere diferenţa de 500 de euro din cei 3.000 euro ceruţi iniţial pentru alcoolemie. Ulterior, soţul său s-a dus în fiecare săptămână la locuinţa inculpatului, însă problema nu s-a rezolvat, fiul său fiind trimis în judecată.

Martora a mai arătat că din banii daţi, inculpatul a restituit suma cerută cu împrumut, dar şi suma de 500 de euro.

Totodată, a precizat că după ce băiatul lor a rămas fără serviciu, soţul său s-a plâns inculpatului, căruia i se adresa cu apelativul "N.", iar acesta i-a promis că îl va ajuta pe băiat să se angajeze la Penitenciarul Rahova, urmând să primească pentru aceasta 2.000 de euro. Soţul său a cerut aceşti bani fiicei lor, P.N. şi de atunci inculpatul i-a spus fiului ei că trebuie să meargă la Bucureşti, la un domn U., căruia să-i ducă pastramă şi brânză, dar şi că i-a cerut să-l însoţească la o altă persoană şi chiar să-şi pregătească uniforma, motiv pentru care băiatul a şi dat hainele surorii sale care locuia în Bucureşti, pentru a i le ţine.

P.N., fiica şi respectiv sora denunţătorilor a arătat, sub prestare de jurământ, că a aflat din familie că, în mai multe rânduri, inculpatul a promis că îi va ajuta fratele, iniţial pentru că fusese prins sub influenţa băuturilor alcoolice şi apoi pentru a se angaja la Penitenciarul Rahova. Pentru aceasta tatăl său a dat inculpatului, mai întâi, suma de 2.500 de euro, fără a-l ajuta pe fratele său, după care în vara anului 2010 tatăl său i-a solicitat să-i facă rost în câteva ore de suma de 2.000 de euro, spunându-i că o va da inculpatului pentru a-l ajuta pe fratele ei să se angajeze la A.N.P.

A aflat de la tatăl său că inculpatul urma să vorbească cu cineva de la Bucureşti, iar fratele ei i-a cerut să îi ţină uniforma pentru a-i fi mai uşor la momentul angajării.

La solicitarea inculpatului, instanţa a admis cererea privind ascultarea suportului digital tip CD-R, care conţine înregistrările convorbirilor dintre inculpat şi denunţători, dispunând ataşarea la dosarul cauzei, de la Camera de corpuri delicte a instanţei, a suportului în cauză.

În şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2012, apărătorul inculpatului a solicitat audierea suporturilor digitale originale şi nu a copiei acestora, solicitare respinsă de către instanţă, având în vedere faptul că înregistrarea convorbirilor solicitate a fi ascultate a fost realizată pe suport tip CD, care reprezintă un suport de înregistrare în sistem digital, ale căror eventuale copii sunt identice cu originalul.

În prezenţa părţilor s-a procedat la desigilarea plicului conţinând cele 5 CD-uri şi la ascultarea şi urmărirea CD-ului inscripţionat cu datele 29 octombrie 2010, 1 noiembrie 2010 şi 3 noiembrie 2010 şi verificarea simultană a proceselor-verbale de redare a discuţiilor înregistrate.

Cu ocazia ascultării şi vizionării suportului, denunţătorii au arătat că îl recunosc în înregistrare pe inculpatul A. şi l-au indicat, menţionând că înregistrările ascultate se referă la conversaţiile dintre inculpat şi P.S., redate în procesele-verbale aflate în dosarul de urmărire penală - vol. II, dar şi la cele identificate de instanţă ca fiind redate în actul de sesizare, fiind vizualizate şi un număr de 5 fotografii, stocate în cel de-al treilea folder de pe CD, inculpatul precizând însă că nu se recunoaşte nici sub aspectul fizionomiei şi nici al vocii.

Apărătorul inculpatului a solicitat să se constate că în toate procesele-verbale de înregistrare se regăseşte deseori sintagma "neinteligibil", care apare în momente importante, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească atât autenticitatea înregistrărilor, dacă acestea au fost realizate simultan cu evenimentele acustice conţinute pe ele şi dacă nu reprezintă o copie, dacă se evidenţiază intervenţii, ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere şi dacă înregistrările au fost realizate cu echipamentul tehnic al organelor de urmărire penală, menţionând, totodată, că pe parcursul urmăririi penale nu a solicitat ascultarea CD-urilor şi nici nu a dorit să-i fie puse la dispoziţie procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate, opunându-se, de altfel, ascultării CD-urilor.

În urma ascultării suportului aflat la dosarul cauzei, în prezenţa părţilor, instanţa a constatat că CD-ul conţine atât înregistrări audio, cât şi video, că s-au putut corobora imaginile înregistrate cu dialogul, şi ca urmare a comparării proceselor-verbale de redare cu cele ascultate nu s-au constatat lacune esenţiale ale transcrierilor înregistrărilor, nici neconcordanţe de conţinut ale discuţiilor purtate de participanţii la dialog, nu s-a constatat că s-ar fi schimbat zgomotele de fond fără o explicaţie care să decurgă din natura împrejurărilor în care s-au purtat discuţiile şi nici că vocea părţilor ar fi suferit modificări inexplicabile în cursul conversaţiilor, ori cuvinte sau discuţii scoase din context pe parcursul CD-ului ascultat.

Totodată, instanţa nu a constatat în urma ascultării înregistrărilor că acestea ar conţine intervenţii, ştersături, inserări sau intercalări ale frazelor, iar în legătură cu folosirea sintagmei "neinteligibil" s-a constatat că la momentele la care se făceau în procesele-verbale astfel de menţiuni, nu se auzeau cuvinte inteligibile care să nu fi fost redate în transcriere, ci datorită condiţiilor în care s-au efectuat înregistrările unele cuvinte nu se înţeleg, restul dialogului fiind redat fidel.

Urmare celor constatate şi faţă de obiectivele solicitate pentru efectuarea expertizei tehnice, tribunalul a respins ca nefiind utilă şi concludentă această probă şi nu a mai procedat la ascultarea celorlalte CD-uri, faţă de precizarea apărătorului inculpatului că nu doreşte audierea lor.

Întrebat fiind cu privire la cele ascultate şi vizionate în şedinţă publică, inculpatul a arătat că nu doreşte să declare nimic.

Denunţătorii au depus la dosarul cauzei note de şedinţă la data de 6 februarie 2012, arătând că potrivit disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborate cu art. 61 alin. (2) şi (4) din aceeaşi lege, modificată prin Legea nr. 161/2003, denunţătorul care denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă, are statutul juridic de persoană vătămată şi dreptul să solicite restituirea banilor pe care i-a dat traficantului de influenţă.

Totodată, au precizat că atât la urmărirea penală, cât şi în instanţă s-au constituit parte civilă pentru restituirea sumelor de bani date inculpatului.

În circumstanţierea persoanei inculpatului au fost audiaţi martorii D.S.G., care a arătat că îl cunoaşte de circa 10 ani, fiind buni prieteni, astfel încât ştie că este un om muncitor, respectuos şi cu o familie organizată, ocupându-se de cei doi copii minori şi de gospodărie, având o atitudine bună în societate şi T.V.S. care a menţionat că a copilărit cu inculpatul şi a fost coleg de clasă la liceu cu acesta, ştiindu-l, prin urmare, ca un om respectat în comunitate, care ajută oamenii săraci, cu familie organizată şi care se ocupă de cei doi copii.

Au fost de asemenea, depuse înscrisuri, respectiv caracterizare emisă de Primăria Filipeştii de Târg şi I.P.J. Dâmboviţa, dar şi Parohia Brătăşanca.

În şedinţa publică din 27 martie 2012 a fost depusă o cerere de noi probe pentru inculpat, solicitându-se luarea unui supliment de declaraţie denunţătorului P.S. pentru a clarifica dacă acesta dorea să fie reîncadrat în structura A.N.P., emiterea unei adrese către A.N.P. pentru a comunica dacă în structura acestei instituţii s-au aflat persoane cu numele de V.T. şi U., indicându-se eventualele competenţe ale acestora în selecţia, evaluarea sau examinarea candidaţilor, dar şi dacă au existat derogări de la aplicarea criteriilor de selecţie a persoanelor care doreau să fie încadrate la A.N.P., această instituţie urmând a comunica şi rezultatul cercetărilor privind pe denunţătorul P.S., raportat la îndeplinirea sarcinilor de serviciu, anterior ieşirii sale din sistem.

Totodată, s-a solicitat ca faţă de procesele-verbale de redare în formă scrisă a înregistrărilor discuţiilor purtate între denunţătorul P.S. cu inculpatul să fie luată opinia unui expert/specialist în informatică care să menţioneze dacă se poate preciza data şi ora la care au fost făcute înregistrările, caz în care să menţioneze dacă stabilirea datei şi orei discuţiilor putea fi influenţată de setarea prealabilă a datei şi orei indicate de aparatul cu care se efectuează înregistrarea, precum şi să menţioneze dacă se poate identifica numai cu ajutorul suportului, pe care sunt stocate informaţiile, aparatura cu care au fost efectuate înregistrările.

De asemenea, în cererea de probatorii s-a solicitat depunerea la dosarul cauzei a transcrierii convorbirii telefonice dintre inculpatul A.C. şi persoana numită U. şi, în subsidiar, audierea completă a convorbirilor telefonice din data de 1 noiembrie 2010 în intervalul orar 9⁵⁰ - 9⁵⁷ şi ţinându-se seama de presupusa traficare de influenţă pentru "reangajarea" în cadrul A.N.P. care s-a pretins că a început în luna august 2010, după ce eşuase aşa-zisa intervenţie a inculpatului pentru rezolvarea problemei alcoolemiei, s-a considerat necesară clarificarea momentului la care denunţătorul P.S. a luat cunoştinţă de rezultatul calculului retroactiv al alcoolemiei, sens în care s-a solicitat a fi obţinută o copie a procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din dosarul în care denunţătorul a fost condamnat pentru conducerea pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

În şedinţa publică din 27 martie 2012, instanţa a respins ca nefiind concludente şi utile probele solicitate vizând luarea unui supliment de declaraţie denunţătorului P.S., solicitarea de relaţii de la A.N.P. (pct. I) şi a procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din dosarul în care denunţătorul P.S. a fost condamnat pentru conducerea pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice (pct. IV).

În ceea ce priveşte solicitarea de probatorii privind obţinerea opiniei unui specialist în informatică cu privire la conţinutul unor înregistrări (pct. II) instanţa a respins-o, de asemenea, în baza disp. art. 64 C. proc. pen., reţinând că s-a pronunţat deja, în şedinţa publică din 09 ianuarie 2012, respingând ca nefiind utilă şi concludentă cererea privind efectuarea unei expertize care să analizeze conţinutul înregistrărilor înaintate la dosarul cauzei de către procuror odată cu dosarul de urmărire penală, şi ţinând seama de faptul că au fost ascultate şi vizionate, dar şi verificate simultan procesele-verbale de redare a discuţiilor interceptate în cauză, restul CD-urilor nefiind ascultate ca urmare a solicitării inculpatului, prin apărător, că nu insistă în verificarea conţinutului acestora în şedinţă publică.

Mai mult, s-a reţinut de către instanţă că la momentul prezentării materialului de urmărire penală se aflau redate la dosarul cauzei toate procesele-verbale cuprinzând convorbirile interceptate, iar în apărare, nu s-a solicitat conform prevederilor art. 91³ alin. (4) C. proc. pen. ascultarea suporţilor pe care au fost fixate, iar din niciun act al dosarului nu rezultă că ar exista şi alte convorbiri telefonice care să nu fi fost redate în procese-verbale.

S-a apreciat, prin urmare, raportat la disp. art. 64 şi art. 91⁶ alin. (2) C. proc. pen., referitor la mijloacele de probă în procesul-penal şi la utilizarea convorbirilor efectuate de către părţi, că nu este utilă şi concludentă niciuna dintre solicitările pentru administrarea de probe, formulate prin cererea depusă, în scris, la dosarul cauzei.

Inculpatul a formulat concluzii scrise, solicitând a se avea în vedere că o parte dintre înregistrări au fost puse la dispoziţia organului de cercetare penală de către P.M., fără a se cunoaşte data şi ora acestor convorbiri şi mijlocul cu care au fost înregistrate şi, implicit, dacă sunt autentice, situaţie în care ar trebui înlăturate dintre mijloacele de probă; că martorii audiaţi în cauză sunt rude apropiate ale denunţătorilor, depoziţiile lor trebuind deci privite cu circumspecţie; că denunţurile, deşi se referă la fapte petrecute în anii 2007, 2009 şi 2010, sunt formulate în aceeaşi zi, fără ca între primul şi ceilalţi doi denunţători să existe vreo legătură.

Au fost detaliate aspecte referitoare la denunţul formulat de I.V., pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, dar şi ale celorlalte două denunţuri, în legătură cu care s-a apreciat că nu pot conduce la reţinerea săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, de vreme ce nu s-ar mai fi putut dispune reangajarea denunţătorului P.S. - faţă de condamnarea penală definitivă a acestuia şi lipsa formulării unei cereri pentru participarea la un concurs, ori faţă de datele evidente că este vorba despre o răzbunare din partea celui care nu a putut păcăli sistemul, deşi a încercat.

S-a arătat şi faptul că materialul probator nu a relevat că inculpatul ar fi exercitat vreo influenţă asupra vreunui funcţionar din cadrul I.N.M.L. "M.M." sau A.N.P. şi că la dosarul cauzei nu apar discuţiile purtate de inculpat cu numiţii U. sau V.T., cu care Ministerul Public a afirmat că inculpatul ar fi ţinut legătura.

În privinţa laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă privind pretinderea de la P.M. a sumei de 3.000 euro şi a primirii sumei de 2.500 euro în schimbul angajamentului că va interveni pe lângă un funcţionar din cadrul I.N.M.L pentru recalcularea alcoolemiei reţinută în sarcina lui P.S., s-a menţionat că probatoriul administrat nu relevă că inculpatul ar fi promis o intervenţie directă asupra unui funcţionar, ci inculpatul a pretins, conform unui proces-verbal de redare a înregistrărilor ambientale, că ar cunoaşte un domn, care, la rândul său, cunoaşte o doamnă - funcţionar la I.N.M.L. şi că ar fi promis să acţioneze prin acesta.

De asemenea, în privinţa laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă privind pretinderea şi primirea de către inculpat în cursul lunii august 2010 a sumei de 2.000 de euro de la denunţătorul P.M. cu scopul de a interveni pe lângă un funcţionar din cadrul A.N.P. Bucureşti în vederea reangajării lui în această structură, s-a arătat că raportat la condiţia celui din urmă modalitatea permisă de lege era încadrarea în urma unui concurs, că nu se poate regăsi în organigrama A.N.P. niciun funcţionar care să aibă în competenţa sa funcţională reangajarea, iar pentru a fi în prezenţa infracţiunii menţionate era necesar ca suma de bani pretinsă/primită să fie însuşită de către traficant, iar cumpărătorul de influenţă să cunoască/înţeleagă şi să accepte acest lucru, ori din materialul probator rezultă că banii ar fi fost folosiţi pentru o eventuală influenţare a unei terţe persoane şi nu în folosul inculpatului, situaţie în care nu ar fi întrunite elementele acestei infracţiuni, deoarece preţul "vânzării de influenţă" nu există, terţul cumpărând serviciul făcut de funcţionar.

S-a mai arătat că potrivit Legii nr. 219/2004 nu există instituţia "reangajării", singura modalitate de acces în structură fiind concursul, pentru care denunţătorul nu a fost formulat nicio cerere.

Cu privire la latura subiectivă s-a solicitat a se avea în vedere că nu este întrunită şi nici probată condiţia scopului care desăvârşeşte intenţia în forma cerută de lege.

S-a solicitat, în concluzie, achitarea inculpatului în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptelor reţinute în sarcina acestuia lipsindu-le fie un element constitutiv (prima faptă), fie intenţia directă calificată prin scop (în ceea ce priveşte fapta de a trafica influenţa asupra unui funcţionar de la A.N.P).

În subsidiar, s-a solicitat a fi avute în vedere probele în circumstanţiere administrate, faptul că prejudiciul creat a fost minim, că inculpatul nu are antecedente penale şi s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei ori de câte ori a fost chemat, iar împrejurarea că a înţeles să nu dea nicio declaraţie nu trebuie să împieteze asupra aplicării circumstanţelor atenuante incidente în cauză, urmând ca în cazul condamnării acestuia instanţa să se orienteze la o pedeapsă spre minimul prevăzut de lege pentru infracţiunile pentru care este cercetat, şi să dispună o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau cu suspendarea condiţionată sub supraveghere, fiind ataşată practică judiciară în acest sens.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că la data de 25 octombrie 2010 la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa au fost înregistrate denunţurile formulate de către numiţii P.M. şi P.S. împotriva agentului de poliţie A.C.D., în care semnalau că în luna iulie 2009 acesta ar fi pretins suma de 3.000 euro de la P.M. pentru a obţine recalcularea retroactivă a alcoolemiei lui P.S. într-un dosar penal, din suma solicitată poliţistul primind 2.500 euro.

În denunţuri s-a arătat şi că, la scurt timp, după primirea banilor, A.C.D. a solicitat cu împrumut suma de 1.000 euro, precizând că dacă va fi ajutat nu va mai solicita diferenţa de 500 euro până la cei 3.000 euro ceruţi iniţial, dar şi că din banii împrumutaţi, poliţistul a restituit 500 euro.

De asemenea, denunţătorii au menţionat că în luna august 2010, aceeaşi persoană a pretins şi primit suma de 2.000 euro în schimbul promisiunii că va interveni în vederea reangajării lui P.S. în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În urma solicitării parchetului, tribunalul a autorizat la data de 28 octombrie 2010 în dosarul nr. 5396/120/2010 interceptarea şi înregistrarea imaginilor audio şi video în mediu ambiental şi a discuţiilor purtate între denunţătorul P.S. şi inculpat.

Procesul-verbal de redare a înregistrărilor efectuate în mediu ambiental la data de 1 noiembrie 2010 între cei doi confirmă denunţurile formulate, din conţinutul discuţiilor purtate cu acea ocazie, rezultând că, într-adevăr, inculpatul a primit în mai multe rânduri sume de bani de la denunţători, că o parte din acestea erau primite în scopul intermedierii reangajării lui P.S. în cadrul A.N.P., dar şi că altă sumă era primită cu titlu de împrumut, aşa cum au arătat, de altfel denunţătorii în plângerile formulate.

Astfel, la momentul întâlnirii, inculpatul discută cu denunţătorul P.S. în legătură cu o eventuală întâlnire cu o persoană numită "U." şi-l întreabă dacă se poate duce singur "la domnu U.", iar la întrebarea bărbatului dacă "e treabă serioasă, ai dat banii?" inculpatul îi răspunde "eu te trimit aşa aiurea într-un tramvai sau cum?".

Pentru a întări convingerea denunţătorului că este o treabă serioasă, inculpatul simulează o conversaţie telefonică, în cursul căreia se adresează cu apelativul "domnu U.", iar la sfârşitul ei îi explică denunţătorului că urmează să se întâlnească amândoi cu persoana cu care a avut convorbirea: "miercuri la ora 5 jumătate ... ne vedem la Buftea cu el".

Cu ocazia aceleiaşi întâlniri, inculpatul îi explică lui P.S. că: "am făcut o descoperire, i-am spus lu ăla bătrânu ... îţi dau 2.000 acum ..." "... şi mai rămâne 1.000" ... " că 500 vi i-am dat" ... " până îmi iau şi eu de la ăla şi mai rămâne 1000, mai rămâne o perioadă de timp".

Discuţia continuă pe tema banilor, inculpatul accentuând: "şi mia aia care mi-a dat-o practic mie mai mă lăsaţi un pic cu ea".

Cele discutate la data de 1 noiembrie 2010 sunt întărite cu ocazia întâlnirii dintre inculpat şi acelaşi denunţător la data de 3 noiembrie 2011, când inculpatul îi explică lui P.S. că o să-l sune cineva "V.T. se numeşte ...", ... "din cadrul la A.N.P" cu privire la care îi comunică faptul că este comisar şef "este la personal", "la A.N.P.", comunicându-i şi un număr de telefon "numărul de centrală" sfătuindu-l să îl treacă în agenda telefonică "trece-l dracu şi tu A.N.P:"

Inculpatul îl conduce pe denunţător la Poliţia Moreni, în biroul său, pentru a-i face o caracterizare, motiv pentru care îi solicită bărbatului datele de naştere ale părinţilor şi alte amănunte legate de eventuale condamnări ale acestora, dictându-i şi conţinutul unei declaraţii, în care denunţătorul trebuia să specifice faptul că a absolvit cursurile unei şcoli de subofiţer de penitenciar la Craiova şi că a lucrat ca agent în cadrul Penitenciarului Mărgineni, indicând şi două persoane care să poată da relaţii cu privire la comportamentul său în societate.

Demersurile efectuate de către condamnat au venit să întărească convingerea denunţătorului că îl sprijină să se reangajeze în cadrul A.N.P.-ului, atât declaraţia pe care inculpatul a dictat-o denunţătorului, cât şi eventuala caracterizare pe care urma să i-o întocmească, fiind şi ele de natură să creeze aparenţa unor demersuri efectuate la autorităţi competente să-l sprijine pe denunţător în dorinţa sa de a reveni în cadrul instituţiei de unde îşi dăduse demisia în vara aceluiaşi an.

Referirea expresă a inculpatului la două persoane cu funcţii în cadrul A.N.P.-ului, conform propriilor susţineri, respectiv numitul U. şi V.T., acesta din urmă " fiind comisar şef", "la personal" "la A.N.P." este şi ea de natură a arăta denunţătorului că a vorbit cu persoane care îl pot sprijini să se reangajeze şi că acestora le-ar fi dat şi sumele de bani primite de la denunţători, spunându-i lui P.S. că este sigur pe cea din urmă persoană, respectiv că acesta l-ar putea ajuta.

Faptul că inculpatul a comunicat denunţătorului că a înmânat banii altor persoane pentru a obţine sprijinul acestora pentru reangajare, rezultă şi din conversaţia avută de cei doi la 1 noiembrie 2010: "mergem miercuri după-amiază, ne întâlnim cu el la Buftea: - Băi fratele meu ce poţi să faci? şi la revedere! - Uite-l! Omu e de faţă, l-am adus! Ca să nu ne plimbăm pe stradă şi să ne frecăm prin telefoane" ..., explicându-i că în situaţia în care problema nu se va rezolva: "Fratele meu dă-mi şi mie ce ţi-am dat şi la revedere."

Din conţinutul discuţiilor avute de cei doi la data de 3 noiembrie 2010 rezultă că inculpatul a primit şi în alt scop banii de la denunţători, respectiv pentru a-l ajuta pe P.S. în legătură "cu permisu".

Astfel, inculpatul explică la solicitarea celui din urmă, că în cazul banilor daţi pentru a rezolva problema legată pentru reangajare, "să nu fie bre ca aia cu I.M.L.-ul", că de această dată "eu zic că e o treabă serioasă", care se va rezolva şi că în situaţia "cu permisu", "eu i-am dat banii când mi i-ai dat tu", din suma primită, partea lui fiind de "500 de euro, nu mă feresc de tine", precizându-i că a discutat cu o persoană "el la, rândul lui, el se duce la una acolo" ... "eu p-aia n-o cunosc. Decât pă el. Prin el am ţinut legătura, prin el am ...", arătând că acea persană nu era la I.M.L., dar specificând "că dacă lu ălaltu ... deci am avut pe unu care ... deci a venit tot, a dat, a mai făcut a doua oară şi i-a venit bine ... deci a doua oară".

De altfel, inculpatul i-a precizat denunţătorului că "este ultima şi cu asta am terminat ... am zis că mai fac şi eu o treabă. Aşa e, fiecare se mai uită ... bani".

Din conţinutul acestor discuţii se confirmă, prin urmare, denunţurile formulate de P.M. şi P.S., potrivit cărora au dat inculpatului suma de 2.500 de euro pentru ca acesta să-i ajute intervenind pe lângă o persoană din cadrul I.M.L. în legătură cu un permis de conducere, aceste discuţii coroborându-se cu conţinutul procesului-verbal încheiat la data de 15 decembrie 2010 de către organele de poliţie şi cu conţinutul fişei de cazier judiciar a denunţătorului P.S., conform căreia acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Într-adevăr, din discuţia purtată pe tema permisului de conducere nu rezultă şi numele unei persoane cu care inculpatul să fi discutat pentru a-l ajuta pe denunţătorul P.S., dar reiese cu certitudine recunoaşterea inculpatului că i-a promis că va interveni pe lângă o persoană, care chiar dacă nu lucra efectiv în cadrul I.M.L. cunoştea pe altcineva la acea instituţie, care ar fi avut posibilitatea să-l ajute în demersul său pe denunţător şi căruia, a recunoscut cu ocazia discuţiilor avute de ei, că i-ar fi dat o parte din cei 2.500 de euro primiţi în acest scop.

De altfel, se observă că inculpatul a recunoscut primirea unei sume mari de bani de la denunţători, iniţial 3.500, atunci când a precizat că "îţi dau 2.000 acum" ... " şi mai rămâne 1.000" ..."că 500 vi i-am dat", dar şi alţi 2.000, în legătură cu care precizează: "ăia rămâne cu treaba cu care am discutat-o", iar din discuţia avută la data de 3 noiembrie 2010 rezultă că suma de 2.500, despre care P.S. a afirmat că a fost dată prima oară, a fost înmânată pentru a rezolva problema permisului, aspect recunoscut şi de inculpat care atunci când discutau despre această problemă i-a propus denunţătorului "hai mă dracu poate ... n-am putut să te ajut cu problema. Hai să te ajut să-ţi iei permisu" şi i-a solicitat pentru aceasta "dacă ţi-l iau îţi scad 300 de euro din ăia", confirmând astfel că banii primiţi erau în euro.

Cu acea ocazie, se face din nou o precizare cu privire la banii primiţi şi se recunoaşte de către inculpat că 2.500 au fost pentru recalculare, 1.000 daţi cu împrumut, că acesta a restituit 500, rămânând de înapoiat 3.000.

Din toate aceste discuţii redate în formă scrisă în procesele-verbale menţionate a rezultat că, într-adevăr, între inculpat şi denunţătorul P.S., dar şi denunţătorul P.M., tatăl celui dintâi, căruia inculpatul i se adresează cu apelativul "bătrânu": "i-am spus lu ăla bătrânu", au intervenit înţelegeri, ca în schimbul unor sume de bani, inculpatul să le promită ajutorul de a interveni pe lângă persoane pe lângă care a lăsat să se creadă că are influenţă din cadrul I.M.L sau din cadrul A.N.P. pentru a-i determina să sprijine pe P.S., fie să obţină calcularea unei alcoolemii în cote care să fie sub limitele prevăzute de lege pentru existenţa unei infracţiuni, fie să revină în cadrul A.N.P.-ului, de unde demisionase nu demult.

Faptul că inculpatul a primit banii de la denunţători rezultă, deci, cu certitudine din cuprinsul proceselor-verbale de redare în formă scrisă a discuţiilor purtate la datele de 1 şi 3 noiembrie 2010, când inculpatul recunoaşte personal primirea unor sume de bani, în euro, dar şi motivul, respectiv, fie pentru a-i înainta unui funcţionar din cadrul A.N.P - când la întrebarea lui P.S.: "ai dat banii?", inculpatul răspunde "te trimit aşa: Bă du-te până la Bucureşti că ... vreau eu", sau altuia din cadrul I.M.L - "eu i-am dat banii când mi i-ai dat tu".

Este evident că inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari, pe lângă care s-a angajat că va interveni în interesul denunţătorului P.S., atunci când i-a spus acestuia că urmează să se întâlnească cu numitul "U." - căruia i-a dat şi banii şi pe care l-a contactat în prezenţa lui, simulând o convorbire, care în realitate nu a existat, de vreme ce la dosarul cauzei nu a fost ataşat de către organele de urmărire penală un proces-verbal de redare a conţinutului acesteia, în condiţiile în care Tribunalul Dâmboviţa emisese o autorizaţie de interceptare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpat, dar şi asupra numitului V.T., care ar funcţiona în cadrul A.N.P-ului, la Serviciul personal, şi ar avea gradul de comisar şef, ca, de altfel, şi asupra unei persoane de sex masculin, care cunoştea o femeie din cadrul I.M.L.

Prin simularea convorbirii telefonice cu funcţionarul U., dar şi prin indicarea unui număr de centrală unde denunţătorul ar putea solicita o convorbire cu funcţionarul V.T., i-a fost întărită convingerea celui în folosul căruia se intervenea, că a făcut demersurile necesare pentru a-i asigura reuşita, respectiv reangajarea în cadrul structurilor A.N.P.

S-a apreciat ca fiind lipsit de importanţă, raportat la atitudinea avută de inculpat, coroborată cu celelalte demersuri întreprinse, de a-i dicta o declaraţie denunţătorului şi de a-i promite că-i va întocmi o caracterizare, dacă, într-adevăr, persoanele indicate de către el existau sau nu în realitate, şi nici dacă acestea ar fi avut sau nu posibilitatea sprijinirii denunţătorului, în condiţiile în care a lăsat să creadă pe denunţător că aceste persoane există şi îl pot ajuta.

S-a constatat că instanţa a avut în vedere la reţinerea situaţiei de fapt numai conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice, înregistrate în baza autorizaţiei nr. 62 din 28 octombrie 2010, emisă de către Tribunalul Dâmboviţa, cu privire la acestea existând dovada înregistrărilor efectuate în baza solicitării formulate de către procuror, cu tehnică care permite verificarea autenticităţii înregistrărilor şi care nu poate fi reţinută în ceea ce priveşte înregistrările puse la dispoziţie de către P.M., înregistrări contestate, de altfel, de către inculpat.

Instanţa de fond a constatat din conţinutul proceselor-verbale de redare a acestor din urmă înregistrări, că nu este menţionată data la care au avut loc discuţiile purtate şi nici intervalul orar, după cum nu reiese nici mijlocul tehnic cu care au fost efectuate, existând numai o referire în referatul conţinând propunerea de arestare preventivă, că s-au realizat cu ajutorul telefonului mobil.

Prin urmare, existând posibilitatea ca perioada în care au avut loc înregistrările respective să se suprapună cu cea în care se solicitase şi se emisese deja autorizaţie de interceptare în cauză, deci după formularea denunţului de către P.M., care avea posibilitatea să solicite autorizarea interceptării convorbirilor pe care le purta cu diferite persoane, şi, în speţă, cu inculpatul şi ţinându-se seama de opoziţia formulată de către inculpat privind imposibilitatea stabilirii autenticităţii acestor înregistrări, tribunalul le-a înlăturat dintre mijloacele de probă.

Din cele anterior menţionate, s-a apreciat că în cauză s-a făcut dovada vinovăţiei inculpatului privind comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, atât în ceea ce priveşte fapta comisă în anul 2009, legată de recalcularea alcoolemiei pentru denunţătorul P.S., dar şi în ceea ce priveşte fapta din anul 2010 privind angajarea aceluiaşi denunţător în cadrul A.N.P.

Este adevărat că în ceea ce priveşte prima faptă, inculpatul nu a pretins o intervenţie directă asupra unui funcţionar, ci a arătat că ar cunoaşte un domn care, la rândul său, ar şti o femeie, funcţionar la IML şi, de asemenea, este posibil ca în organigrama ANP să nu se găsească niciun funcţionar care să aibă în competenţa sa funcţională reangajarea, aşa cum s-a arătat în apărare, însă în literatura juridică şi în practica judiciară s-a reţinut în mod constant că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca funcţionarul să arate că are influenţă (reală) sau să lase să se creadă că are influenţă (presupusă) asupra unui funcţionar pe lângă care urmează a interveni.

Pentru existenţa infracţiunii menţionate, nu este necesar ca făptuitorul să indice nominal funcţionarul pe lângă care are sau pretinde că are influenţă, fiind suficient să se refere la un funcţionar determinat în mod generic, prin calitatea sau competenţa sa.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar, prin urmare, între altele, ca influenţa de care se prevalează făptuitorul să se refere la un funcţionar ale cărui atribuţii sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a intereselor celui care îi solicită intervenţia, cerinţa legii fiind îndeplinită şi în situaţia în care făptuitorul nu îl cunoaşte pe funcţionar, a menţionat un nume fictiv sau a făcut numai referire la calitatea acestuia.

Ori, în cauză, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unei persoane pe care nu a numit-o, dar în legătură cu care a arătat că are "trecere" la o persoană care lucrează în cadrul IML, instituţie care îi putea asigura denunţătorului P.S. recalcularea alcoolemiei, într-o limită care să nu atragă răspunderea penală, iar ulterior a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar în cadrul ANP, care ar lucra la Serviciul Personal, serviciu care, de regulă, are în atribuţii dosarele angajaţilor, persoană care l-ar putea ajuta pentru o nouă angajare.

În schimbul promisiunilor că va interveni în vederea recalculării alcoolemiei şi, respectiv, a reangajării, inculpatul a pretins, şi a primit sume mari de bani.

S-a constatat că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţia directă de a trafica influenţa, nefiind relevant dacă intervenţiile la care s-a angajat au avut sau nu loc, însă denunţătorii au avut convingerea că inculpatul îi poate ajuta, convingere întărită, aşa cum au arătat chiar ei, de argumentele constante aduse de către acesta, că treaba se va rezolva, în caz contrar putând chiar să-l bată.

În consecinţă, tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, având în vedere calitatea inculpatului de lucrător de poliţie, în cadrul structurilor poliţiei judiciare, atât în ceea ce priveşte fapta din 2009, cât şi cea din anul 2010, faptele fiind săvârşite în concurs real, motiv pentru care s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei instanţa de fond a ţinut seama de disp. art. 7² C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârşite, considerat ca fiind ridicat, de împrejurările comiterii ei, dar şi de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine bună în societate, fiind preocupat de pregătirea sa profesională, şi fiind cunoscut ca o persoană responsabilă, care şi-a îndeplinit cu corectitudine sarcinile de serviciu şi a manifestat înţelegere şi sprijin faţă de persoane aflate în nevoie, cu o familie bine închegată şi cu doi copii minori în întreţinere, potrivit actelor depuse în circumstanţiere, dar şi declaraţiilor martorilor D.S.G. şi T.V.S..

Totodată, la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere şi locul de muncă în care îşi desfăşura activitatea inculpatul la data săvârşirii faptei, respectiv într-o instituţie de stat, dar şi de calitatea acestuia de lucrător de poliţie, care şi-a îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, dând dovadă de seriozitate şi devotament şi a obţinut în ultimii 4 ani numai calificative profesionale de "bine" şi "foarte bine".

În raport de aceste aspecte, s-a apreciat că scopul educativ şi sancţionator al pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse către minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, instanţa având în vedere şi faptul că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, ca urmare a săvârşirii acestor fapte, că resocializarea să se poate realiza şi prin aplicarea unor pedepse stabilite într-un cuantum proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, iar scopul pedepsei de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, putând fi atins prin aplicarea unei astfel de pedepse.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 86¹ C. pen., pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, neimpunându-se ca executarea să se realizeze cu privare de libertate, în condiţiile în care prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, iar din comportamentul inculpatului, anterior săvârşirii faptei, rezultă că prin această formă de executare a pedepsei va fi realizată nu numai constrângerea, dar şi reeducarea inculpatului.

S-a apreciat că din circumstanţele sale personale se poate reţine că reintegrarea sa în societate se poate realiza şi în acest mod, inculpatul înţelegând gravitatea faptei săvârşite şi putând fi îndreptat şi resocializat şi prin această modalitate de individualizare a executării pedepsei.

Instanţa de fond a mai considerat că pronunţarea condamnării inculpatului constituie un avertisment şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni, iar conduita sa anterioară şi lipsa antecedentelor penale atestă că săvârşirea acestei infracţiuni este accidentală în viaţa sa.

În aceste condiţii, după stabilirea cuantumului pedepsei, instanţa a stabilit un termen de încercare, potrivit disp. art. 86² C. pen., compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp considerat suficient pentru a se verifica comportamentul său în societate.

Pe latură civilă, instanţa a reţinut că s-a făcut dovada primirii de către inculpat a unei sume de bani de la denunţători, chiar inculpatul recunoscând, cu ocazia discuţiilor avute cu P.S., interceptate cu autorizarea tribunalului, că a primit suma de 2.500 euro pentru "recalculare", că 1.000 euro au fost daţi cu împrumut, pe care i-a restituit, în două tranşe, conform susţinerilor denunţătorilor, dar şi 2.000 euro pentru angajarea la ANP, astfel încât inculpatul mai are de restituit celui de la care i-a primit, respectiv lui P.M., suma de 4.500 euro.

În consecinţă, având în vedere disp. art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000, inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă P.M. a sumei de 4.500 euro sau echivalentul în lei, la cursul BNR, din data plăţii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.C.D., susţinând în esenţă că, în dosar nu există probe din care să rezulte că ar fi comis cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat, iar starea de dubiu trebuie să îi profite. Această stare de dubiu rezultă şi din considerentele sentinţei atacate, pe motiv că instanţa de fond a înlăturat o serie de probe.

Inculpatul a mai arătat că, în ceea ce priveşte acuzaţia adusă, în sensul că i-ar fi promis lui P.S. că îl angajează în structura ANP Bucureşti, a susţinut că această situaţie nu este una reală, câtă vreme P.S. fusese angajat în cadrul structurii ANP Bucureşti şi cunoştea condiţiile în care o persoană poate să se angajeze în această structură, iar el, având cazier judiciar, nu putea să se angajeze, fiind una din condiţiile eliminatorii. De asemenea, s-a solicitat să se constate că, din redarea convorbirilor telefonice nu rezultă că i-ar fi promis părţii vătămate că-l va reangaja pe fiul său în structura ANP Bucureşti.

Astfel, a apreciat că toate declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii şi conduc la ideea că situaţia de fapt este cu totul alta decât cea reţinută în actul de sesizare al instanţei, iar din punctul său de vedere denunţul părţii vătămate are natura unei " răfuieli" şi nu a existenţei unei fapte de natură penală.

A mai susţinut inculpatul apelant că, instanţa de fond a înlăturat unele probe administrate în cursul urmăririi penale, cu toate că trebuiau înlăturate toate probele administrate în această fază a urmăririi penale, pe motiv că au fost obţinute în mod ilegal.

În ceea ce priveşte fapta din anul 2009, a susţinut de asemenea că nu există probe care să ducă la concluzia că s-ar face vinovat de comiterea vreunei infracţiuni, iar în situaţia în care totuşi, legea penală prevede o cauză penală pentru făptaş, nu aceeaşi situaţie se aplică şi în cazul instigatorului.

Acelaşi inculpat a mai susţinut, prin apărător că, din punctul său de vedere, prezenta situaţie este o " NOVAŢIE" prevăzută de dreptul civil, însă de dragul realizării unui dosar penal s-a reţinut că există o infracţiune de trafic de influenţă.

Din toate actele dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi primit vreo sumă de bani, iar în ceea ce priveşte fapta din anul 2009 nu rezultă scopul pentru care s-ar fi comis această infracţiune.

Ca atare, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, iar pe fond achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că faptei îi lipseşte scopul pentru care se pretinde că s-a săvârşit infracţiunea.

În latură civilă, s-a solicitat respingerea acţiunii civile, aceasta deoarece nu s-a dovedit pentru ce s-au dat banii inculpatului.

În subsidiar, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, iar pe fond redozarea pedepsei până la 2 ani, cu aplic. art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de către inculpatul A.C.D., împotriva Sentinţei penale nr. 111 din 10 aprilie 2012 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în favoarea acestuia.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea părţii vătămate P.M.

Examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al judecăţii la prima instanţă, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi în limitele impuse de art. 372 şi art. 373 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul inculpatului este nefondat.

În primul rând s-a menţionat faptul că, inculpatul apelant A.C.D. a refuzat să dea declaraţie şi în faţa instanţei de apel, uzând de dreptul la tăcere ca şi în celelalte faze procesuale.

Apelantul inculpat a susţinut, în principal că, în cauză nu există probe care să ateste existenţa infracţiunilor de trafic de influenţă reţinute în sarcina sa şi că dosarul penal de faţă este o înscenare a denunţătorilor, care vor să se războiască cu el dintr-un motiv pe care însă nu îl indică.

Curtea a considerat însă că această apărare nu poate fi primită şi că soluţia de condamnare dispusă de prima instanţă atât pentru fapta din cursul lunii iulie 2009, cât şi cea din cursul lunii august 2010, are acoperire în probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe.

Aceste probe constau în declaraţiile celor doi denunţători - P.M. şi P.S., date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe, prin care cei doi au arătat că în cursul anului 2009, inculpatul le-a pretins mai întâi suma de 3.000 euro, din care a primit 2.500 euro, angajându-se că va interveni pe lângă o persoană din cadrul Institutului de Medicină Legală M.M. Bucureşti în vederea întocmirii unui raport de recalculare al alcoolemiei favorabil denunţătorului P.S. (cercetat într-un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice) şi apoi în cursul anului 2010, în luna august a pretins şi primit suma de 2.000 euro cu promisiunea că va interveni în vederea reangajării aceluiaşi P.S. în cadrul ANP, sens în care va uza de sprijinul unor angajaţi ai ANP cu funcţii mari, de comisar şef sau de la serviciul personal, denumiţi de inculpat U. şi V.T.

Declaraţiile acestor denunţători formulate pentru prima dată la 22 octombrie 2010, cele din 27 octombrie 2010, 8 noiembrie 2010 şi 23 decembrie 2010 au fost menţinute de către cei doi şi în faţa primei instanţe şi sunt confirmate integral de conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi denunţătorul P.S., convorbiri înregistrate legal în baza autorizaţiei nr. 62 din 28 octombrie 2010 emise de Tribunalul Dâmboviţa.

Aşa cum a arătat şi prima instanţă în analiza pe larg a tuturor probelor administrate în cauză, conţinutul acestor convorbiri este edificator pentru întărirea declaraţiilor date de P.M. şi P.S.

Astfel, atât în cuprinsul convorbirii purtate între cei doi la data de 01 noiembrie 2010, cât şi în cuprinsul celei purtate la 03 noiembrie 2010 inculpatul A.C.D. îi dă asigurări denunţătorului P.S. atât asupra faptului că a dat mai departe funcţionarului din ANP suma de 2.000 euro, mimând chiar o convorbire telefonică cu această persoană pe nume U., sau că va fi sunat de o persoană pe nume V.T. în cadrul ANP care îi va rezolva situaţia, fiind comisar şef la serviciul personal din ANP.

În cuprinsul aceloraşi discuţii, cei doi fac referire şi la situaţia anterioară cu INML M.M. Bucureşti, când promisiunile inculpatului nu s-au confirmat, deşi primise pentru rezolvarea recalculării alcoolemiei suma de 2.500 euro, din care inculpatul a spus textual că partea sa a fost de 500 euro.

Instanţa de prim control judiciar a reţinut că acestea exclud ipotezei avansată de apărătorul inculpatului a existenţei unor împrumuturi, novaţii între cei doi denunţători şi inculpat şi a alegerii de către părţile vătămate a căii acţiunii penale în locul celei civile ca mod de rezolvare a neexecutării acestor presupuse obligaţii contractuale.

Ca atare, întrucât conţinutul pasajelor relevante din aceste convorbiri au fost redate cu lux de amănunte de prima instanţă în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel a considerat că nu mai este necesar să le reia; concluzia ce poate fi desprinsă din coroborarea celor două mijloace de probă: declaraţiile părţilor vătămate P.M. şi P.S. cu conţinutul acestor înregistrări, fiind aceea că situaţia expusă de cei doi denunţători este reală şi confirmă existenţa infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen. şi vinovăţia inculpatului A.C.D. în săvârşirea acestora.

Curtea nu a primit nici apărarea inculpatului, potrivit căreia faptei din 2010 îi lipseşte un element constitutiv şi anume scopul urmărit, pe motiv că denunţătorul P.S. ca fost angajat al ANP ar fi trebuit să ştie condiţiile legale pe care trebuia să le îndeplinească pentru a fi reangajat, odată ce din probatoriul administrat, enunţat mai sus, rezultând cu certitudine că inculpatul a făcut demersuri serioase pentru a-i crea convingerea denunţătorului că, persoanele la care intervine, contra sumei de 2.000, au funcţii mari în ANP şi pot rezolva situaţia, iar în caz contrar îi vor restitui banii primiţi.

Ca atare, pentru argumentele expuse pe larg mai sus, curtea a apreciat că soluţia de condamnare a inculpatului pentru cele două infracţiuni de trafic de influenţă este corectă şi nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea inculpatului în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen., aşa cum s-a solicitat.

În opinia curţii, nici motivul subsidiar de apel nu a fost apreciat ca fiind fondat, în condiţiile în care prima instanţă a dispus aplicarea unor pedepse situate în apropierea limitei minime prevăzute de textul incriminator pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, iar ca modalitate de individualizare a ales suspendarea sub supraveghere şi nu privarea de libertate a inculpatului.

S-a arătat că prima instanţă a realizat un judicios echilibru între circumstanţele defavorabile inculpatului, privitoare la calitatea sa de lucrător de poliţie judiciară, deci de persoană învestită cu aplicarea şi respectarea legii şi cele favorabile acestuia, referitoare la comportarea bună în societate şi la locul de muncă anterioară anului 2009 şi la faptul că are o familie închegată, cu 2 copii minori în întreţinere.

Aşa fiind, curtea a considerat că nu se impune reformarea hotărârii primei instanţe nici sub aspectul individualizării pedepsei rezultante aplicate, sancţiunea penală fiind proporţională cu gravitatea faptelor comise iar ca modalitate de executare, adecvată persoanei inculpatului.

În concluzie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.C.D., iar ca urmare a respingerii apelului acesta a fost obligat la cheltuieli judiciare atât către stat, în baza disp. art. 192 C. proc. pen., cât şi către părţile vătămate, în conformitate cu disp. art. 193 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.C.D. care a invocat în susţinerea motivelor de recurs următoarele cazuri de casare:

Oral, apărătorul inculpatului a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. punctele 12, în principal şi 17², în subsidiar iar în temeiul primului caz de casare a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză - interceptările convorbirilor telefonice, inculpatul a fost provocat în săvârşirea infracţiunilor de cei doi denunţători în mod deliberat iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei prin reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) rap. la art. 76 C. pen. iar ca modalitate de executare a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a pedepsei.

Totodată a solicitat ca instanţa să aibă în vedere şi motivele scrise de recurs formulate de apărătorul ales al inculpatului în cuprinsul memoriul depus la dosar.

Prin motivele scrise depuse la dosar formulate de apărătorul ales al inculpatului, hotărârile pronunţate în cauză de instanţele de fond şi apel au fost criticate pentru nelegalitate şi netemeinicie. S-a arătat că hotărârile pronunţate în cauză sunt nemotivate prin raportare la actele şi lucrările dosarului, că instanţa de fond a copiat în integralitate constatările procurorului de caz din cuprinsul actului de sesizare, iar la rândul său instanţa de apel a preluat prin metoda "copy-paste" aproape în totalitate aspectele reţinute în considerentele sentinţei şi fără a analiza motivele de apel şi apărările inculpatului a menţinut ca legală şi temeinică soluţia pronunţată de prima instanţă. S-a apreciat că ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art. 343 - 360 C. proc. pen. precum şi art. 6 din CEDO. În raport de conţinutul celor două hotărâri s-a solicitat admiterea recursului, casarea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

A dezvoltat de asemenea în cadrul motivelor scrise depuse la dosarul cauzei şi motivele în baza cărora a solicitat achitarea.

Referindu-se la aspectele de fond ale cauzei, cu privire la fapta din iulie 2009 s-a arătat că instanţa nu a luat în considerare împrejurarea că din procesele-verbale redate nu reiese că s-ar fi promis vreodată că se va interveni, contra unei sume de bani, fie ea în lei sau în euro, la un funcţionar din cadrul IML pentru recalcularea alcoolemiei.

Din nicio convorbire telefonică sau înregistrare ambientală nu reiese că inculpatul ar fi pretins vreo influenţă directă asupra vreunui funcţionar ori ar fi pretins în acest scop vreo sumă de bani.

Jurisprudenţa este constantă în a sublinia că dacă cei de la care se cumpără influenţa nu au şi nu lasă să se creadă că au influenţă directă asupra funcţionarului, nu suntem în prezenţa infracţiunii de trafic de influentă iar eliminarea mijloacelor de probă pretins a fi fost produse de denunţători, face ca această primă faptă să nu mai fie dovedită cu niciun mijloc de probă.

S-a arătat că interceptările conjuncturale nu sunt de natură a demonstra, dincolo de orice umbră de îndoială că s-a pretins şi primit o sumă de bani în scopul influenţării unui funcţionar cu atribuţii specifice pentru obţinerea unui rezultat favorabil la recalcularea alcoolemiei.

Cu privire la fapta din anul 2010 s-a arătat că singurele probe cu privire la săvârşirea acesteia, sunt declaraţiile celor doi denunţători şi procesul-verbal de redare a convorbirilor înregistrate în mediul ambiental. Din denunţurile formulate coroborate cu interceptările în mediul ambiental rezultă că denunţătorii sunt cei care au solicitat inculpatului "ajutorul" instigându-l şi provocându-l în mod deliberat şi constant.

S-a considerat că relevant pentru starea de provocare este faptul că denunţătorii au încercat să-şi preconstituie probe (înregistrările telefonice), denunţurile fiind depuse la un termen destul de îndelungat după comiterea presupuselor infracţiuni. S-a mai arătat că ambii denunţători sunt persoane de o probitate morală îndoielnică care încercând să scape de rigorile legii penale au făcut denunţurile din prezenta cauză.

Înalta Curte analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:

Raportat la data pronunţării hotărârii, 30 ianuarie 2013, Înalta Curte va analiza prezentul recurs prin prisma dispoziţiilor cazurilor de casare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 şi va face analiza acestor cazuri în ordinea în care au fost invocate.

Analiza primului caz de casare, respectiv art. 385⁹ C. proc. pen. punctul 12 în baza căruia a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) în principal şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. în subsidiar întrucât, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză - interceptările convorbirilor telefonice, inculpatul a fost provocat în săvârşirea infracţiunilor de cei doi denunţători în mod deliberat şi şi-au preconstituit probe şi că nu rezultă dincolo de orice umbră de îndoială că s-a pretins şi primit o sumă de bani în scop infracţional reprezintă în opinia Înaltei Curţi o simplă apărare ce nu-şi găseşte suport în actele dosarului.

Criticile apărărilor inculpatului A.C.D. sunt simple supoziţii care nu au corespondent în actele dosarului şi nu sunt de natură a înlătura sau a crea îndoială asupra vinovăţiei inculpatului raportat la cele două infracţiuni de trafic de influenţă pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat.

Verificarea pe etape infracţionale, distinct şi pentru fiecare faptă relevă fără putinţă de tăgadă că activităţile desfăşurate de acesta se circumscriu sferei infracţionalului şi atrag răspunderea penală a inculpatului A.C.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă după cum urmează:

Astfel raportat la prima faptă, potrivit căreia în luna iulie 2009 acesta a pretins suma de 3.000 euro de la P.M. pentru a obţine recalcularea retroactivă a alcoolemiei lui P.S. într-un dosar penal, din suma solicitată poliţistul primind 2.500 euro, Înalta Curte apreciază în consens cu ambele instanţe că latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă este întrunită în esenţa sa, întrucât prin modul în care inculpatul a prezentat situaţia denunţătorului în sensul că i-a confirmat şi întărit convingerea acestuia că ar cunoaşte un domn care la rândul său, ar şti o femeie funcţionar la IML, pentru calculul retroactiv al alcoolemiei, a lăsat indubitabil impresia că are influenţă asupra unui funcţionar pe lângă care urmează a interveni.

Prin modul în care inculpatul a abordat situaţia factuală a cauzei, deşi nu a nominalizat funcţionarul pe lângă care a pretins că are influenţă, situaţie pe care acesta a invocat-o în apărare ca şi motiv de achitare, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este o condiţie de bază pentru înlăturarea răspunderii penale, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca influenţa de care se prevalează făptuitorul să se refere la un funcţionar ale cărui atribuţii sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a intereselor celui care îi solicită intervenţia, cerinţa legii fiind îndeplinită şi în situaţia în care făptuitorul nu îl cunoaşte pe funcţionar, a menţionat un nume fictiv sau a făcut numai referire la calitatea acestuia cum este şi cazul inculpatului din prezenta speţă.

Ori toate aceste împrejurări, dublate incontestabil şi de primirea unei sume consistente de bani nu fac altceva decât să confirme implicarea infracţională a inculpatului şi vinovăţia sa sub forma intenţiei directe ca şi forma de vinovăţie.

De asemenea analiza activităţii infracţionale legată de pretinderea şi primirea de către inculpat în cursul lunii august 2010 a sumei de 2.000 de euro de la denunţătorul P.M. cu scopul de a interveni pe lângă un funcţionar din cadrul A.N.P. Bucureşti în vederea reangajării acestuia în această structură, relevă neechivoc din modul în care a fost concepută şi modul în care s-a derulat că inculpatul a comis fapta de trafic de influenţă iar argumentele sale în sprijinul întăririi rezoluţiei infracţionale, respectiv convingerea denunţătorilor că le poate rezolva favorabil situaţia oferă un argument în plus în susţinerea vinovăţiei sale la primul act material pentru care acesta a fost trimis în judecată şi condamnat.

Demersurile efectuate de către recurent pe durata derulării activităţii infracţionale au fost de natură să întărească convingerea denunţătorului că îl sprijină să se reangajeze în cadrul A.N.P-ului, atât declaraţia pe care inculpatul a dictat-o denunţătorului, cât şi eventuala caracterizare pe care urma să i-o întocmească, precum şi pretinsa convorbire telefonică au fost de natură să creeze aparenţa unor demersuri efectuate la autorităţi competente să-l sprijine pe denunţător în dorinţa sa de a reveni în cadrul instituţiei de unde îşi dăduse demisia în vara aceluiaşi an.

Toate acţiunile disimulatorii ale inculpatului care i-au aparţinut exclusiv şi în întregime şi nu au fost provocate sau determinate în niciun mod de denunţători relevă şi confirmă conştientizarea pe deplin a atitudinii sale infracţionale, precum şi faptul că a urmărit şi a reuşit să creeze convingerea denunţătorilor cu privire la posibilităţile sale de a le rezolva problema legată de serviciu.

Susţinerile acestuia în sensul că interceptările conjuncturale aflate la dosarul cauzei nu sunt de natură a demonstra, dincolo de orice umbră de îndoială că s-a pretins şi primit o sumă de bani în scopul influenţării unui funcţionar cu atribuţii specifice, reprezintă în opinia Înaltei Curţi, aprecieri pur formale neînlăturate de niciun argument sau o altă contra-dovadă, din materialul probator rezultă clar că banii ar fi fost folosiţi pentru o eventuală influenţare a unei terţe persoane şi nu în folosul său personal astfel cum a încercat să avanseze ideea, aşa încât nu există niciun dubiu în sensul arătat de recurentul inculpat A.D.C.

Mai mult decât atât, deşi pe toată durata judecării recursului, inculpatul a formulat numeroase cereri de amânare şi a încercat să tergiverseze soluţionarea cauzei, solicitând în scris sau prin apărător termene în vederea prezentării în instanţă, iniţial, pentru achitarea prejudiciului iar ulterior a revenit asupra poziţiei sale şi a solicitat termen pentru a se prezenta în instanţa şi a da declaraţie; acesta nu s-a mai prezentat fără nicio justificare întemeiată ceea ce denotă în opinia Înaltei Curţi o poziţie în totală contradicţie cu atitudinea sa prin care a încercat să releve faptul că a fost nedreptăţit şi că nu i-a fost respectat dreptul la apărare.

Însăşi nota de probatorii depusă la dosarul cauzei relevă în opinia Înaltei Curţi o abordare superficială şi lipsită de conţinut, solicitarea de efectuare a unei probe cu expertiză cu privire la înregistrările audio şi video prin obiectivele solicitate nu sunt de natură să susţină concludenţa şi utilitatea acestei probe, pentru că dispoziţiile art. 91⁶ C. proc. pen. reglementează expertiza mijlocului de probă şi nu a mijlocului prin care s-a obţinut proba.

Necesitatea efectuării unei noi expertize de genul celei solicitate de inculpat s-ar impune în condiţiile în care aceasta ar viza verificarea înregistrărilor doar în vederea stabilirii eventualelor cazuri de alterare, fiind admise nu doar înregistrările originale ci şi duplicatele (copiile fidele ale acestora), în cazul înregistrărilor de tip digital.

În esenţă standardele AES27-1996 şi AES 43-2000, elaborate strict pentru înregistrările audio analogice, definesc autenticitatea sau mai exact noţiunea de autentic ca fiind simultaneitatea înregistrării cu desfăşurarea evenimentelor audio-video înregistrate, simultaneitate care apare doar în cazul casetelor cu benzi.

În cazul înregistrărilor de tip digital, simultaneitatea nu există şi nu este relevantă, întrucât fişierul audio-video se descarcă ulterior din memoria aparatului pe suport optic de tip CD-DVD, fişierul fiind identic cu cel înregistrat în memoria aparatului.

Raportat la toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că proba solicitată nu este utilă cauzei, pentru că în materie digitală termenele de original şi copie au un sens pur literal, întrucât din punct de vedere al fişierelor astfel create nu există nicio diferenţă, iar expertiza echipamentului care a înregistrat în format digital nu se justifică.

De asemenea probele testimoniale şi cu înscrisuri solicitate de inculpat reprezintă în opinia Înaltei Curţi, teze probatorii ce au fost deja administrate şi interpretate, o readministrare a acestora raportat la motivele invocate de recurent nu se justifică.

Analiza probelor solicitate de inculpat a fi admise şi administrate în recurs astfel cum au fost motivate, relevă în opinia Înaltei Curţi doar o încercare de a tergiversa soluţionarea cauzei pentru că instanţele au administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei reţinându-se o situaţie concordantă cu toate probele dosarului, astfel că solicitarea de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) în principal şi, în subsidiar, raportat la disp.art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu îşi găseşte aplicabilitatea.

Au fost examinate efectiv probele esenţiale supuse aprecierii, cu consecinţe în ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei în comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului, printr-o evaluare a contribuţiilor cauzale şi a denunţătorilor părţi vătămate astfel cum au fost invocate de inculpatul A.C.D., atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv şi o apreciere temeinică a tuturor împrejurărilor anterioare concomitente şi posterioare ce au ocazionat sau au determinat comiterea faptelor analizându-se elementele de fapt şi drept pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare astfel că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia ne aflăm în prezenţa unei hotărâri nemotivate.

Înalta Curte constată că în cauză a fost administrat un probatoriu complet corect interpretat şi coroborat, avându-se în vedere toate datele ce converg spre o reală stabilire a situaţiei de fapt, situaţia de fapt fiind însuşită şi de instanţa de apel, precum şi argumentele primei instanţe aduse în susţinerea vinovăţiei inculpatului A.C.D., aceasta şi raportat la faptul că inculpatul prin apărătorul său ales cu multă consecvenţă a reiterat de fiecare dată aceleaşi critici astfel că nu poate fi primită critica ce vizează nemotivarea unei hotărâri pe principul copy-paste.

Nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei aplicată recurentului inculpat nu este întemeiată, reaprecierea circumstanţelor reale şi personale raportat la întreg contextul faptic care a determinat condamnarea inculpatului nu poate atrage în opinia Înaltei Curţi aplicarea instituţiei suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Înalta Curte apreciază că în cauză s-au respectat prevederile art. 72 C. pen., printr-o raportare efectivă la condiţiile concrete ale cauzei, ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptelor comise, potrivit circumstanţelor reale, a calităţii inculpatului, a cuantumului sumelor pretinse, a rezonanţei faptelor sale, precum şi de circumstanţele personale ale acestuia.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că pedepsele principale la care a fost condamnat inculpatul pentru fiecare din faptele comise, ale căror cuantumuri sunt la minimul legal, reflectă în mod plural atât circumstanţele reale, cât şi cele personale, acestora din urmă neputându-li-se conferi o preeminenţă distinctă, în condiţiile art. 74 C. pen., ci au fost evaluate în stabilirea cuantumului minim, apreciat ca fiind suficient.

Totodată, modalitatea de executare a pedepsei în regim neprivativ de libertate este în măsură să contribuie la atingerea scopurilor acesteia, fiind necesar ca funcţia de exemplaritate a pedepsei proporţional stabilită să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului A.C.D., aplicarea instituţiei prevăzută de art. 81 C. pen. astfel cum a solicitat recurentul inculpat, ar înfrânge echilibrul creat în mod corect de ambele instanţe.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că în cauză nu-şi găsesc incidenţa niciunul din cazurile de casare invocate de recurent, decizia pronunţată în cauză este legală şi temeinică sens în care va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 20 din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 20 din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 4001/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4065/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3990/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3998/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4000/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4001/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 4065/2013. Penal